Îngrijirea pacienţilor cu boli

infecto-contagioase
 Noţiuni de epidemiologie
Epidemiologia studiază bolile cu răspândire mare
în populaţie, studiază cauzele şi modul de răspândire
ale acestora în mediul extern.

- iniţial, epidemiologia a fost aplicată numai la bolile

infecţioase, dar astăzi conceptul de epidemiologie se
aplică şi la bolile neinfecţioase, cu largă răspândire în
colectivitate.

Noţiunea de boală infecţioasă aproape se

suprapune celei de contagioasă, deoarece multe din
bolile infecţioase sunt contagioase, adică pot fi
transmise, pe diverse căi, de la om la om sau de la
animal la om (zoonoze)
boli infecto-contagioase.
I. Factori epidemiologici PRINCIPALI

1. Izvorul (sursa) de infecţie

2. Căile de transmitere
3. Masa receptivă
1. Izvorul de infecţie – îl constituie
organismele vii (om, animale, artropode) în
care pătrunde agentul patogen şi se multiplică,
eliminându-se pe diferite căi.

Eliminarea agenţilor de la omul bolnav,

convalescent, purtător cronic se face prin:
- secreţii nazofaringiene şi spută (scarlatină,
difterie, tuse convulsivă, rujeolă, etc)
- vărsături
- materii fecale (hepatite de tip A şi E, febră,
dizenterie)
- urină (febră tifoidă, etc)
- sânge (hepatita virală B, C, D, malaria, SIDA)
- secreţii genitale, lichid sinovial (boli venerice,
SIDA)
- secreţii purulente (piodermite, etc.)
Animalele pot elimina germeni prin:
- dejecţii (salmonella)
- urină
- salivă
- sânge
- carne
- lapte (B.K., unii streptococi şi stafilococi)
- piele
 2. Calea de transmitere în bolile infecţioase
este de 2 tipuri:

a) transmitere directă - se produce prin

contact nemijlocit între persoana receptivă
şi eliminatorul de germeni sau prin contact
direct cu produsul infecţios (sânge –SIDA, HBV)

b) transmitere indirectă - se produce prin

intermediul unor elemente din mediul
extern (apă, aer, sol, alimente, obiecte) sau
prin agenţii vectori (muşte, gândaci, purici,
căpuşe, ţânţari)
Calea de transmitere este un criteriu pentru
clasificarea bolilor contagioase, astfel:

- boli transmise prin contact direct

- boli aerogene
- boli digestive
- boli transmise prin vectori
3. Masa receptivă = totalitatea persoanelor
dintr-o colectivitate care nu prezintă imunitate
faţă de o anumită boală. O boală nu poate
apărea decât la receptivi.
Opusul receptivităţii este starea de rezistenţă
faţă de îmbolnăvire. Această rezistenţă poate fi
naturală sau artificială prin imunizare.
Imunitatea organismului poate fi:
- imunitate congenitală (prin naștere)
- imunitate dobândită:
- naturală (ca urmare a unei îmbolnăviri)
- artificială (creată prin vaccinare)
II. Factori epidemiologici SECUNDARI

Factori naturali: - meteoclimatici

- casnici
- geografici
- telurici
Factori economico-sociali:
- locuinţa
- alimentaţia
- condiţiile de muncă
- calamităţile
- rozătoarele
 Formele de manifestare ale proceselor
epidemiologice
Sporadicitatea = apariţia unui număr redus de
îmbolnăviri în populație
Epidemia = izbucnirea aceleaşi boli la un număr mai
mare de persoane dintr-o regiune şi care au,
cel puţin la început, o sursă comună de infecţie
(gripa, varicela, hepatita, etc.)
Endemia = situaţia în care o boală se află în mod
permanet în anumite teritorii (scarlatina,
hepatita, tusea convulsivă)
Pandemia = boală infecţioasă care se extinde pe un
teritoriu foarte mare (ţară, continent – gripa, holera)
După calea de transmitere, epidemiile pot fi:

- hidrice (cu o creştere rapidă a numărului

mare de cazuri)
- alimentare (cu izbucnire bruscă la totalitatea
consumatorilor şi cu sfârşit de asemenea brusc)
- prin vectori (țânțari, muște)
- de contact – apar, în general, sub formă de
cazuri sporadice (de ex. bolile cu transmitere
sexuală)
 AGENȚII INFECȚIOȘI

BACTERII - coci (stafilococi, streptococi)

- bacili (difteric, antracis, E.coli, Shigella-
dizenteric, salmonela-tific)
- spirili (leptospire, treponema)
- micobacterii b. Koch
VIRUSURI – virusuri ADN (hepatic, rujeolic,
variolic, poliomielitic, rabic, gripal, HIV)
RICKETTSI – R.prowazekii, R. Quintana –
febre exantematice-tifos exantematic, febra
butonoasă, febra Q)
FUNGI - Candida, Actinomyces, Histoplasma

PROTOZOARE - Giardia lamblia, Trichomonas

vaginalis, Toxoplasma, Trypanosoma (b.somnului)

METAZOARE -Trichinela spiralis (trichineloza)

MICOPLASME - M. Pneumonie (pneumonia atipică)

CHLAMIDII - Chlamidia Trachomatis (trahomul=

conjunctivita granulomatoasă)
 DIAGNOSTICUL IN BOLI INFECTIOASE

Stabilirea dg se bazează pe 3 grupe principale de:

1. date epidemiologice

2. date clinice (manifestări de dependență)

3. date de laborator
 1. DATE EPIDEMIOLOGICE
Ancheta epidemiologică stabilește:
- Izvorul de infecții (dacă au existat cazuri de
îmbolnăviri, deplasări, au existat animale în casă)
- Calea de transmitere (dacă a consumat un aliment
comun cu alte persoane care prezentau semne de
boală, contact direct cu bolnav cu leziuni, prezența de
muște, dacă afăcut tratament pt HVB)
- Starea imunologică (dacă a mai suferit de boli infecț.
dacă a făcut vaccinări)

De reținut! Se au în vedere și vârsta, profesiunea, condiții

de muncă, starea locuinței, factorii climatici (sezon,
geografic)
 2. DATE CLINICE (manifestări de dependență)
Semne și simptome în bolile infecțioase

Evoluția clinică cuprinde mai multe perioade distincte:

- perioada de incubație
- perioada de debut
- perioada de stare
- perioada de convalescență
 SINDROMUL FEBRIL apar curbe termice
caracteristice unor boli infecțioase:
- febra continuă – T=39-400C, cu mici variații –
f.tifoidă, tifos exantematic, pneumonie
- febra remitentă – oscilații mai mari între 37-
390C – inf. supurative cu stafilococi, streptococi
- febra intermitentă – cu oscilații foarte mari
36,5-400C, alternând cu 1-2 zile afebrile –
malarie, septicemii
- febra recurentă – febră continuă 39-400C de 4-
6 zile intercalate cu perioade afebrile de
aceeași durată
- Febra ondulantă – perioade febrile în care
temperatura urcă încet și se menține în platou
38-390C timp de 7-10 zile, scade în liză și după
o perioadă afebrilă, apoi unda febrilă se repetă
– bruceloză
- febra de tip invers – T0C minimă apare seara,
iar T0C maximă dimineața – TBC pulmonar
Alte semne ce însoțesc sindromul febril:
- astenie, inapetență, greață, cefalee, amețeli,
herpes labial, convulsii la copil, delir
- tulburări ale metabolismului, ap. cardio-
vascular, renal, respirator, ale funcțiilor
secretorii și excretorii, deshidratare, tulb
echilibrului acido-bazic, tahicardie
 SINDROMUL INFECȚIOS ȘI MENINGIAN
- febra înaltă 39-400C, frisoane, vărsături,
cefalee, hiperestezie cutanată, fotofobie.
- caracteristic sunt semnele de contractură
musculară:
- rigiditatea cefei
- uneori opistotonus
- semnul Kerning – nu poate întinde
complet picioarele
- semnul Brudzinscki – flectarea capului
duce la flexia reflexă a genunchilor
 SINDROMUL ENCEFALIC
- semne de infecție generală – febră mare 39-400C
- frisonete, amețeli, vertij, curbatură
- semne corticale:
- agitație, delir, halucinații,
- somnolență profundă,
- deseori stări convulsive,
- stare semicomatoasă sau comatoasă
 SINDROMUL ERUPTIV
- Manifestări cutanate (exantem):
- macule, papule, vezicule, pustule, bule,
peteșii hemoragice, icter, etc.
- mai întâi apar leziuni secundare: scuame,
cruste, ulcerații, cicatrici, pigmentații
- alte manifestări:
- masca Filatov (scarlatină)
- facies plângăreț (rujeolă)
- masca hepatică
- modificări la nivelul mucoaselor – enantemul
buco-faringian
 SINDROMUL GASTRO-INTESTINAL
- tulburări de tranzit intestinal:
- vărsături
- diaree (apoasă, mucoasă, muco-
sanguinolentă)
- tenesme
 SEMNE DIN PARTEA AP. CIRCULATOR
Colaps periferic prin:
- pierderi de apă (vărăsături, diaree, transpirații)
- pierderi masive de sânge (septicemii post-
partum sau post-abortum)
- acțiunea toxică asupra sistemului nervos
central a diferite subst. medicamentoase
- acțiunea unor toxine microbiene (toxiinfecții
alimentare, dizenterii)
SIMPTOME: - hTA, hipotermie, tegumente palide,
cianoza extremităților, puls foarte accelerat
 3. DATE DE LABORATOR
Examenul bacteriologic din diferite produse:
- sânge, umori,
- prod. patologice – secreții (spută, secreție
faringiană, uretrală)
- exsudate (pleural, articular)
- puroi
- produse biologice: urină, fecale, vărsătură
- frotiu – din materialul recoltat
- culturi – însămânțarea produsului pe mediu
(hemocultură, urocultură, coprocultură,
bilicultură, medulocultură)
- inoculare – la animale (șoareci, cobai, iepuri)
Examenul serologic (reacții de imunitate)
Punerea în evidență a anticorpilor specifici din
serul bolnavului prin:
- reacții de aglutinare (Widal pt febra tifoidă,
Weil Felix pt tifos exantematic)
- reacții de precipitare
- reacții de neutralizare, hemaglutinare (r. Hirst
în viroze)
- reacții de fixare a complementului (RBW în
sifilis)