„Dezvoltarea cunoștințelor despre

evoluția substanțelor explozibile”.

Cuprins
 Definirea noțiunii de substanță explozibilă;
 Istoricul dezvoltării;
 Praful de pușcă;
 Exploziile;
 Tipuri de explozivi;
 Exemple de materii explozive și utilizarea acestora;
 Substanțe utilizate la producerea explozivilor;
Definirea noțiunii:

 Un material exploziv (explozibil), sau

o substanță explozivă este o substanță
(sau amestecuri de substanțe) aflată în
stare metastabilă, capabilă să sufere sub
acțiunea căldurii sau a unui factor
mecanic, o transformare explozivă în
urma căreia reacționează rapid, se
descompune brusc și violent cu
dezvoltare puternică de căldură, lumină
și gaze, provocând o creștere mare
a presiunii în mediul său ambiant.
 Istoric

Istoria explozivilor începe undeva în anul 200 î.c. când în China este descoperită accidental
pulberea neagră, ce avea să constituie pentru aproximativ 2000 de ani cel mai important
material exploziv de uz civil și militar.
Prima atestare documentară privind existența unei fabrici de
pulbere neagră datează din anul 1040 în localitatea chineză Pein
King.
În China, au fost folosite diferite tipuri de arme care sugera
utilizarea de explozivi: grenade de mână, mine și primele
rachete. Apariția acestei arme datează din secolele XI-XIII.
De la sfârșitul secolului al XI-lea, războinicii chinezi au început să folosească un tub care
era închis pe o parte cu o săgeată căptușită și o porțiune de praf de pușcă - strămoșii armei
moderne.
Germanul Berthold Schwartz începe fabricarea pulberii negre și studiază proprietățile
acesteia.
 Praful de pușcă

Pulberea neagră apare în secolul al IX-lea

d.Hr. în procesul de căutare alchimistilor chinezi
pentru elixirul nemuririi. Folosirea prafului de
puşcă în Europa datează din secolul al XIII-lea, până în
secolul al XIV-lea ei reuşind să îl utilizeze în artilerie.
Praful de puşcă a fost apoi folosit în fabricarea
artificiilor abia în primii ani ai secolului al XVI-lea. În
Europa, arta pirotehnică se pare că s-a dezvoltat mai
întâi în rândul locuitorilor din Florenţa şi Siena.
În vremurile de demult, era foarte dificilă
obţinerea culorii albastre pentru artificii, însă odată cu
descoperirea aliajului de magneziu cu aluminiu,
aceasta n-a mai reprezentat o problemă. La început,
albul şi portocaliul erau singurele culori ale focurilor
de artificii.
 Apariția pulberii explozive a
provocat o adevărată revoluție în domeniul
armelor. În secolele XI-XIII, toate tipurile de
arme au apărut în China, care în mod modern
există încă în prezent - de la mine și grenade
de mână până la mine și rachete. În a doua
jumătate a secolului al XI-lea, chinezii au
folosit mai întâi prototipul unui pistol - tuburi
de cupru închise la un capăt, în care a fost
introdus praful de pușcă și a fost introdusă o
săgeată.

Berthold Schwartz - inventatorul prafului de pușcă.

 Între anii 1100 și 1200 începe în China fabricarea artificiilor.
În secolul al XIII-lea, călugărul englez Roger Bacon realizează amestecuri pe bază de
azotat de potasiu.

Artificiile au fost folosite în China şi pentru a

alunga spiritele rele. Zgomotul puternic şi ciudat pe care
acestea le făceau speria deopotrivă animalele cât şi
oamenii, de aceea chinezii s-au gândit că ar avea efect şi
asupra spiritelor rele. Astfel, cu timpul, a devenit o tradiţie
ca oamenii să arunce tulpini de bambus în foc, în timpul
sărbătorii Anului Nou Chinezesc, acestea fiind primele aşa-
zise artificii.
În cele din urmă, arta şi ştiinţa artificiilor s-a
dezvoltat într-o profesie independentă. În China Antică,
pirotehnicienii erau respectaţi pentru cunoştinţele şi
priceperea lor în montajul afişării luminii şi sunetului într-
un mod uimitor.
Când artificiile sunt aprinse,
oxidanţii eliberează oxigenul
care se combină cu agenţii de
reducere, asigurând energia din
spatele exploziei. Oxigenul este
„carburantul” care asigură
intensitatea exploziei şi
spectacolul de culori. Culorile
din stelele proiectate în aer sunt
săruri metalice. Roşul se obţine
din utilizarea carbonatului de
litiu şi săruri de stronţiu. Pentru
a produce un efect luminos
argintiu, artificiile au în
compoziţie magneziu, aluminiu
sau titan.
 Cel mai mare spectacol de
artificii din toate timpurile a avut loc pe
10 noiembrie 2012 şi a marcat
aniversarea constituţiei Kuwait-ului. În
total, au fost lansate în aer 77.282 de
proiectile.
Cea mai mare tragedie legată
de artificii a avut loc pe 16 mai 1770, în
timpul celebrării nunţii regale dintre
Regele Ludovic XVI şi Maria Antoaneta.
Atunci, după spectacolul oferit de
artificii, oamenii s-au panicat şi au
încercat să părăsească în goana mare
ceea ce astăzi este cunoscut drept Palatul
Concorde, în urmă rămânând circa 800
de victime.
 Tipuri de explozivi:

Explozivi de mare putere

Explozivi de putere medie

Explozivi de mică putere

Explozivi slabi
 Exemple de materii explozive Utilizarea
Explozivi de mare Explozivi pe bază de nitroglicerină sau nitroglicol (cu Explozibilii de mare putere sunt folosiți
putere conţinut de peste 6%): de obicei în minerit, demolări și activități
- Pentrită, hexogen, octogen şi amestecurile lor; militare. Suflul detonării atinge viteze
- Explozivi plastici, elastici, fitile detonante şi între 1.000 și 9.000 m/s. În această
explozivi de iniţiere; categorie mai sunt incluși fulminații
de mercur, de argint, de cadmiu și
de cupru, azida de plumb, precum
și nitrurile de mercur și argint.

Explozivi de Trotil, tetril şi ceilalţi explozivi nitroaromatici, precum
putere medie şi cei pe bază de azotat de amoniu cu mai puţin de 6%
nitroglicerină sau nitroglicol:
- Explozivi pe bază de cloraţi şi percloraţi;
- Geluri explozive, amestecuri explozive simple de
tip AMAL;
Datorită proprietăților termoexplozive,
aceștia sunt întrebuințați la fabricarea
capselor detonante, a fitilelor detonante
sau a detonatorilor.

Explozivi de mică Amestecuri explozive simple de tip nitramon (AM-1) -

putere şi nitramonit:
- Pulberi negre cu fum şi similare;
- Amestecuri explozive cu peste 30% materii
inhibitoare (clorură de sodiu, clorură de amoniu
etc.);
- Explozivi antigrizutoşi;

Explozivi slabi - Pulberi coloidale fără fum, pe bază de nitroceluloză, sunt întrebuințați la executarea lucrărilor
de nitroceluloză şi amestecuri de nitroglicerină cu de dislocare a rocilor în bucăți mari.
nitroglicoli; Pulberile eterogene sunt întrebuințate la
- Amestecuri incendiare şi fitile de amorsare fabricarea mijloacelor de amorsare ca
(Bickford); fitilul Bickford, capsele de aprindere și
capsele detonante.
 Substanțe utilizate în producerea explozibilor:
Trinitrotoluenul (TNT)
Este fabricat prin nitrarea
totală a toluenului și are
formula C6H2(NO2)3CH3.
În practica mai este
cunoscut și sub denumirea
de trotil.
Pentritul este o substanță explozivă
cristalină de culoare albă, insolubilă
în apă. Pentritul este unul dintre
explozivii de amorsare primară cu
cea mai mare sensibilitate la acțiuni
mecanice (frecare, lovire, strivire) și
foarte sensibil la detonație.
Acidul picric are
formula chimică
C6H3N3O7, denumirea
chimică corectă este 2,4,6-
Trinitrophenol. Sărurile
acidului se numesc picrați.
Azotatul de amoniu se
prezintă sub forma unor
cristale rombice, foarte
solubil în apă. Nu este
toxic și este puțin sensibil
la acțiuni mecanice
exterioare.
Nitroglicerina
(cunoscută și sub numele
trinitroglicerină sau trinitrat de
glicerină) este o substanță
explozivă având formula
chimică C3H5(ONO2)3.Una
dintre cele mai puternice
substante explozive brisante. Dinamita
Astralita este un exploziv de amorsare
primară și se prezintă sub formă de
pulbere de culoare cenușie. Astralita își
păstrează capacitățile explozive la
temperaturi cuprinse între -100°C și
+250°C.
 Producerea substanțelor explozibile:
Pentru prima dată, acest exploziv a fost sintetizat de omul de știință german Wilbrand în 1863.

- nu reacţionează cu metale uzuale,

- umiditatea nu are nici o influenţă
TNT-ul este unul dintre cele mai frecvent utilizat asupra stabilităţii
exploziv pentru aplicații militare și industriale. Este - rezistă bine în medii acide, chiar
de prim rang în mare parte din cauza insensibilității în stare pulverulentă
sale la șoc și frecare, ceea ce reduce riscul unei
detonări accidentale, în comparație cu alte explozivi
cu sensibilitate ridicată, cum ar fi nitroglicerina.
TNT-ul nu absoarbe și nu se dizolvă în apă, ceea ce
îi permite să fie utilizate eficient în mediile umede.
În plus, este mai stabil în comparație cu alți
explozibili puternici.
Fulminatul de mercur, Hg (CNO)2 este cel mai vechi dintre explozivii primari, fiind
preparat pentru prima dată de Johann von Lowenstren (1630 - 1703), dar numai în
1799 Edward Howard a descris prepararea şi proprietăţile sale.

El este un exploziv de iniţiere cu caracteristici interesante,

fiind utilizat mult timp în amestecuri cu alţi componenţi
pentru capsele de aprindere şi în stare pură în capsele
detonante.

substanta cristalina, alb cenusie, cu gust

Mânuirea fulminatului de mercur
metalic. Este greu combustibil in apa rece,
este o operaţie extrem de periculoasă din
solubila in alcool, in NH4OH. Densitatea
punctul de vedere al toxicităţii. Atmosfera nu
4,42. Fulminatul de mercur sub influenta
trebuie să conţină mai mult de 0,1 mg/m3, iar
unui soc, a unei scantei sau flacari sau prin
contactul cu pielea trebuie evitat.
frecare, explodeaza puternic.

- în stare umedă el are tendinţa de a se descompune în contact cu cuprul, aliajele sale

şi cu alte metale uşor oxidabile;
- este un exploziv primar puţin stabil la temperatură, deci nu poate fi utilizat în ţările
cu climă caldă.
Este printre primele substanțe explosive folosite din anii 1886, fiind numit. Acidul este
descoperit de chimistul francez Eugène Turpin (1848-1927). Acidul picric a intrat în istorie
prin explozia de la Halifax (Canada) din 1917.

Acidul picric (2,4,6-Trinitrophenol).

Acidul picric se prezintă sub formă de
cristale galbene cu gust amar greu solubile
în apă, ușor solubile în benzol, etanol. In
aer arde cu fum abundent, la o încălzire
rapidă. In contact cu metalele acidul are o
acțiune agresivă formând picrate metalice
explozive. Acidul picric este toxic, produce
reacții alergice în contact cu pielea, prin
depozitare cu apă se reduce sensibilitatea
explozivă la lovituri sau frecări.

Acidul era folosit la fabricarea unor coloranți și grenade în cel

de al doilea război mondial fiind ulterior înlocuit de TNT.
Un exploziv mai periculos decât praful de puşcă era nitroglicerina, descoperită în anul 1846
de către un chimist italian pe nume Ascanio Sobrero.

Temperatura gazelor în urma descompunerii (exploziei) atinge 4110oC

ceea ce crează o presiune enormă în volumul inițial de nitroglicerină.

Nitroglicerina este un element important în

fabricarea explozivilor, însă datorită sensibilității
deosebite la acțiuni mecanice, manipularea ei
trebuie făcută cu foarte mare atenție. Chimistul
suedez Alfred Nobel înlătură acest dezavantaj prin
transformarea nitroglicerinei în dinamită. Aceasta
explodează numai sub influența unei capsule de
fulminat de mercur.
Nitroglicerina este în prezent folosită în cantități
mici la mărirea puterii substanțelor explozive pe
bază de salpetru.
Dinamita este un exploziv detonant alcătuit din nitroglicerină ca
substanță explozivă principală și dintr-un adaos care o fixează sau o
leagă pe aceasta.

Explozivul a fost produs pentru prima oară în anul 1867 de către

chimistul și cercetătorul suedez Alfred Nobel, fiind patentat în
octombrie 1867. La descoperirea dinamitei, Nobel nu s-a gândit că
aceasta va fi utilizată și în scopuri militare.
Cartuș de dinamită:
Descoperirea lui Nobel demonstrează că dinamita depășește cu A-Amestec
mult puterea de explozie a prafului de pușcă. Dinamita este mai de diatomit și nitroglicerină;
ușor de transportat decât nitroglicerina pură. Are o putere de B-Înveliș de protecție;
explozie considerabilă, ceea ce a determinat utilizarea ei C-capsă detonantă;
în industria minieră, la construirea drumurilor și tunelelor prin D-fitil de amorsare.
munți etc.
Concluzie

Deși inițial aceștia au fost descoperiți pentru a fi aplicați în minerit, la

executarea lucrărilor de dislocare a rocilor în bucăți mari, aceștia tot-odată și-
au găsit aplicație și în pirotehnie, la crearea diverselor arme chimice și pentru
formarea artificiilor, cu toate că acestea sunt toxice pentru mediul ambiant, ele
sunt formate de mai multe substanțe chimice grele, periculoase pentru om.
Bibliografie
 https://prezi.com/kia4q06rhzpo/substante-explozibile/
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Explozibil_(material)
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Dinamit%C4%83
 https://ro.performancegunworks.com/1968-tnt-history-of-creation-features-
of-use-physical-and.html
 http://www.radiocluj.ro/2018/12/30/istoria-artificiilor/
 https://istoriiregasite.wordpress.com/2010/04/29/inventii-in-istorie-
nitroglicerina/