Sunteți pe pagina 1din 26

M UZE E DE V I Z IT A T Î N

TOP 10 TA N I E
MAREA B R I
EFECTUAT DE:
HUȘTIUC LAURA
GUMEN IȚĂ MĂD ĂLINA
Marea Britanie este o destinație foarte populară în randul turiștilor. Pășunile și dealurile
verzi, dar și faptul că numeroase culturi de pe Glob se întrepătrund cu cea britanică, fac
din această țară una cel puțin interesantă pentru vizitatori.
Multe muzee, care mai de care mai impresionante, își deschid porțile pentru toți cei care
vor să le admire frumusețile expuse.
În 2011, programul Noaptea Muzeelor a adunat, nu mai puțin de 3200 de muzee din 40 de
țări care fac parte din Consiliul Europei. La acest eveniment, Marea Britanie a participat
cu aproape 350 de galerii și muzee.
Sunt multe locuri de vizitat în Londra. În plus, la cele mai renumite muzee din capitala
Marii Britanii, intrarea este liberă.
1. British Museum se numară printre cele mai mari muzee de pe Glob. A fost fondat în 1753. Guvernul
britanic a plătit consistenta sumă de 20.000 de lire sterline pentru naționalizarea averii lui Sir Hans
Sloane, medicul Casei Regale. Ulterior, evoluția muzeului a fost înfloritoare iar în prezent găzduiește nu
mai puțin de 7 milioane de exponate, din toate părțile lumii. Într-un top întocmit de către
TripAdvisor.com al celor mai bune muzee din 2016, British Museum a ocupat locul 8. Iată cateva puncte
de interes: Camera 18 găzduiește superbele statui de marmură Elgin. Acestea decorau Partheonul din
Atena în secolul V î.Hr. Autoritățile le-au cumpărat de la lordul Elgin, căruia i-a fost oferită suma de
35.000 de lire sterline. Grecii își doresc, însă, să le recupereze. Și pe bună dreptate, pentru că sunt
minunate: descriu o procesiune animată, cu oameni și cai, printre care se află vite de sacrificiu, cu
boturile spre cer. 
Regăsim tematica elenă și în camera 14 unde, printre artefacte, se află și o ghirlandă cu frunze de
stejar, confecționată din aur și decorate cu ciclade mici și albine, din același material. În camerele 7-
10, poți admira frize siriene de dimensiuni impresionante. Acestea înfățișează diverse scene, care mai
de care mai spectaculoase, precum vanătoarea de lei a regelui Ashurbanipal.
În camera 4, se află faimoasa Rosetta Stone, un bloc mare de piatră cu 3 inscripții de diverse origini.
Fiecare dintre ele reprezintă același decret, emis de către înalte fete bisericești, în anul 196 î.Hr.
2. PRINTRE CELE MAI INTERESANTE OBIECTIVE TURISTICE ÎN LONDRA, SE
NUMĂRĂ ȘI MUZEUL VICTORIA & ALBERT. ESTE CEL MAI MARE MUZEU DE ARTĂ
DECORATIVĂ DIN LUME. AICI, POT FI ADMIRATE PICTURI ÎN GUAȘE SUPERBE,
DATAND DIN SECOLUL XVI, DAR ȘI DIVERSE REPLICI DE GIPS A UNOR FAIMOASE
SCULPTURE MEDIEVALE. GALERIA JAPONEZĂ DIN CAMERA 45 GĂZDUIEȘTE
LUCRĂRI ÎN MINIATURĂ, CE DECOREAZĂ NUMEROASE VITRINE ȘI VASE DAR ȘI
SĂBII DE SAMURAI.
3. SCIENCE MUSEUM ESTE UN LOC CU ADEVĂRAT FASCINANT. ESTE
LESNE DE ÎNȚELES DE CE. EXPONATELE DE AICI ACOPERĂ UN LUNG
INTERVAL DE TIMP, DE LA TEHNICILE MEDIEVALE DIN PERIOADA
PRECREȘTINĂ, PANĂ LA CELE MAI NOI DESCOPERIRI ÎN
MICROBIOLOGIE, FIZICĂ NUCLEARĂ ȘI INFORMATICĂ. NU MAI PUȚIN DE
40 DE ARII TEMATICE SUNT ABORDATE PE SUPRAFAȚA A 4 NIVELURI. LA
ETAJUL 4, DE EXEMPLU, ESTE PREZENTAT UN PORTRET AL MEDICINEI
DE SECOL XX. RISE OF MEDICINE EXPUNE EVOLUȚIA TRATAMENTELOR
PRIN INTERMEDIUL APARATURII ȘI AL MEDICAMENTELOR. PE DE ALTĂ
PARTE, RISE OF HEALTH EXPUNE MODUL ÎN CARE A EVOLUAT
STATISTICA MEDICALĂ, SPRE BENEFICIUL SOLUȚIONĂRII DIVERSELOR
PROBLEME DE SĂNĂTATE.
4. Muzeul Național de Istorie este impresionant. Statui de mari dimensiuni, pe
socluri de cristal, flancheaza traseul spre un lift ce te va conduce către
expoziția Power Within, cu zgomote de erupții vulcanice. Clădirea
Waterhouse găzduiește numeroase galerii, fiecare impresionantă în felul ei.
Galeria 33 este cea în care sunt expuse tot felul de taratoare ciudate (gaze, lăcuste).
Galeria 32 expune circuitul apei în natură, prin intermediul unui videowall. În
secțiunea Ecology, pot fi vizionate prezentări care expun modul în care se
interconectează mai multe forme de viață.
În galeria 21, sunt expuse mereu popularele schelete de dinozauri. Este, deci, de la
sine înțeles, faptul că se bucură de o mare popularitate în randul copiilor. Aceștia
admiră, cu precădere, tabloul animat care înfățișează 3 exemplare de Deinonychus
devorand un Tenotosaurus, cu grohăielile și țipetele specifice. Totul este foarte realist.
5. Povestea evantaiului începe în urmă cu mulți ani. Însă acest accesoriu a
devenit cu adevărat popular în secolul XVIII. Cronicarii vremii le considerau
veritabile arme de seducție. Doamnele transmiteau mesaje bărbaților prin
felul în care îl purtau.
Muzeul Evantaielor din Londra se înscrie, cu siguranță, pe un bine meritat
loc în topul celor mai excentrice muzee din lume. Este, de altfel, singurul
de acest tip de pe mapamond. Clădirea a fost ridicată în 1820 și găzduiește
nu mai puțin de 2000 de evantaie, multe dintre ele datand din secolul XVII.
Cateva evantaie sunt confecționate din materiale semiprețioase. Muzeul
este deschis și în weekend, așa că îl puteți vizita fără probleme în timpul
unui city break, de exemplu.
6. Muzeul Madame Tussauds este, realmente, un obiectiv de
neratat. Este impresionant prin însăși evenimentele la care a fost
martor, încă de la înființare, în 1835. Bombardamentele din
timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, dar și un incendiu de
proporții în care au fost distruse cateva statui, au fost
evenimente cu adevărat marcante.
Faimos,mulțumită figurinelor de ceară pe care le găzduiește,
muzeul este vizitat anual de numeroși turiști. Merită să arunci o
privire și în Grand Hall, unde se află figurine întruchipand capete
regale de pe tot Globul, inclusiv cel al Reginei Angliei, Elisabeta a
II a.
7. MUZEUL VRĂJITORIEI SE AFLĂ ÎN BOSCASTLE, CORNWALL.
OFERĂ TUTUROR CELOR CARE ÎI CALCĂ PRAGUL OCAZIA SĂ
ADMIRE O COLECȚIE IMPRESIONANTĂ DE OBIECTE,
DOCUMENTE ȘI ARTEFACTE CE VORBESC DESPRE ISTORIA
VRĂJITORIEI ÎN MAREA BRITANIE ȘI NU NUMAI. FIGURINE
CARE ÎNFĂȚIȘEAZĂ VRĂJITOARE MODERNE ORI DIN
PERIOADA MEDIEVALĂ, GHIDURI ILLUSTRATE, OGLINZI
MAGICE, IERBURI ȘI POȚIUNI DAR ȘI BAGHETE, STATUETE ȘI
PĂPUȘI, TOATE POT FI ADMIRATE AICI. DACĂ ALEGI SĂ
VIZITEZI ACEST MUZEU FASCINANT, REZERVĂ-ȚI CATEVA ORE
BUNE, VEI AVEA CE VEDEA. FIECARE EXPONAT MERITĂ
ATENȚIE.
8. Muzeul Ashmolean este cel mai vechi muzeu în regim public din Marea Britanie.
Cuprinde, printre colecțiile sale de valoare inestimabilă, numeroase artefacte romane,
grecești și egiptene, toate scoase la lumină în cursul expedițiilor arheologice demarate de
către Universitatea din Oxford. A fost fondat în 1683 și spune tuturor celor care-l
vizitează povestea fascinantă a umanității, de la mumiile egiptene, pană la arta
contemporană. Este cel mai mare muzeu universitar de pe Glob. Planurile sale au fost
concepute de către arhitectul Charles Robert Cockerell. Construcția a fost începută în 1677
și terminată în 1683.
În 2010, meșterul popular Cornel Sitar a făcut  o demonstrație în muzeu, cu ocazia
expoziției The Last World of Old Europe, ce s-a dorit a fi o veritabilă oglindă a perioadei
neo-eneolitică din spațiul carpato-dunărean. La invitația Muzeului Taranului Roman din
capitală, în colaborare cu  Fundația Ion Ratiu din Marea Britanie, olarul originar din
Maramureș a făcut o demonstrație. În cadrul acesteia, publicul a avut șansa de a vedea
tehnica olăritului, veche de mii de ani. În plus, doritorii au putut crea cu mainile lor vase
de lut tradiționale.
9. Muzeul de Zoologie al Universității din Cambridge funcționează, din anii 1970, într-o
clădire care pune în valoare comorile pe care le adăpostește. Galeriile au o lungime de
300 metri și cuprind un birou de desen, cameră întunecată, cameră de preparative, un
atelier și diverse laboratoare. Universitatea a îmbogățit muzeul prin cumpărarea unei
impresionante colecții de anatomie. Acesteia i s-au adăugat, ulterior, alte colecții. De
altfel, în muzeu se găsesc materiale achiziționate în perioada 1865-1915 din diverse
colecții private ori expediții de la început de secol XIX.
Vin-o aici împreună cu cei mici. Veți fi cu toții impresionați de un imens schelet de
balenă, care măsoară nu mai puțin de 70 m. Sunt expuse, de asemenea și diverse
exemplare de pești, păstrate în soluție de alcool. Merită văzută și colecția de păsări.
Foarte frumoasă!  Schelete ale exemplarelor dispărute te fac, parcă, să călătorești în
timp. Colecțiile de corali, moluște, dar și alte vietăți marine, au darul de a te ajuta să
înțelegi mai bine uimitoarea varietate biologică a oceanelor.
10. DACĂ EȘTI FAN AL FORMAȚIEI BEATLES, TREBUIE SĂ ȘTII CĂ
EXISTĂ MUZEUL ISTORIEI BEATLES DIN LIVERPOOL. A FOST DESCHIS ÎN
1990 IAR ÎN ULTIMII ANI S-A EXTINS SEMNIFICATIV. ÎN PREZENT, ARE ȘI O
ZONĂ SPECIAL DESTINATĂ COPIILOR. DUPĂ PLATA BILETULUI, TURIȘTII
AU OCAZIA, CU AJUTORUL UNUI GHID, SĂ PĂTRUNDĂ MAI UȘOR ÎN TOT
CEEA CE ÎNSEAMNĂ UNIVERSUL ACESTEI TRUPE. PARTEA TURBULENTĂ
A ISTORIEI ACESTEI FORMAȚII ESTE OCOLITĂ CU DELICATEȚE, ASTFEL CĂ
NU SE VA SPUNE NIMIC DESPRE CONFLICTELE INTERNE ORI DESPRE
PROBLEMELE CU DROGURILE. FANII AUTENTICI POT ACHIZIȚIONA DE LA
ACEST MUZEU, SUVENIRURI DEOSEBITE. DACĂ ÎȚI DOREȘTI, AI ȘANSA
SĂ ÎȚI CUMPERI UN BILET COMBO, CE ÎȚI OFERĂ ACCES LA EXPOZIȚIA
ELVIS&US, CARE SE DESFĂȘOARĂ ÎN EXTENSIA MUZEULUI.
SFARȘIT!!!

S-ar putea să vă placă și