MUZEUL NAȚIONAL DE ISTORIE NATURALĂ „GRIGORE

ANTIPA”

Muzeul Național de Istorie Naturală Grigore Antipa este un muzeu din

București, amplasat în Șoseaua Kiseleff nr. 1. Patrimoniul muzeului este
format din peste 2 milioane de piese, grupate în diferite colecții zoologice, paleontologice, de
minerale, roci și etnografice. Ca majoritatea Muzeelor de Istorie naturală, Muzeul Național de
Istorie Naturală "Grigore Antipa" are trei funcții principale :

 Muzeologia, anume conservarea, restaurarea și prezentarea Colecțiilor, atât pentru

cercetători, pentru corpul didactic sau pentru școlari, cât și pentru public ;
 Cercetarea, anume expedițiile, taxonomia, lucrările științifice în diferitele domenii ale
istoriei naturale, și publicațiile corespunzătoare ;
 Învățământul și vulgarizarea, anume învățământul superior, studiile doctorale,
conferințele, activitatea de popularizare didactică, relațiile cu învățământul public,
publicarea documentelor, cărților, broșurilor, CD-urilor și site-urilor difuzând ceea ce
Grigore Antipa și Emil Racoviță numeau "Cultura naturalistă".
Instituția păstrează un patrimoniu prețios format din colecții osteologice, zoologice,
mineralogice, geologice, paleontologice și etnografice, la care se adaugă biblioteca,
desene, schițe, hărți, tablouri, obiecte moștenite de la savanții și exploratorii din
trecut : în total, peste 2 milioane de piese, cele mai numeroase și mai diverse din
România. Neputând fi expuse toate deodată, o parte din ele folosesc pe rând
expozițiilor temporare, cea mai mare parte rămânând în sertare pentru a folosi ca bază
pentru un larg evantai de cercetări în domeniul științelor naturale.
Colecțiile zoologice ale Muzeului permit documentarea biodiversității din țară și din
străinătate ; colecțiile geologice și paleontologice arată modificările continui ale
scoarței terestre, ale climei, ale biodiversității pe actualul teritoriu al României; iar
colecțiile etnografice surprind unul dintre cele subtile aspecte ale biodiversității :
diversitatea socio-culturală. Colecțiile permit înțelegerea sintetică a evoluției,
conformă viziunii geonomice a lui Grigore Antipa, elev al lui Ernst Haeckel, care la
rândul său făurise viziunea ecologică a naturii și a relațiilor omenirii cu mediul.
Este grija muzeografilor și a conservatorilor să păstreze, în depozite speciale, acest
impresionant patrimoniu și să evite deteriorarea pieselor sensibile la acțiunea luminii,
prafului sau umezelii. Muzeul "Grigore Antipa" are îndelungate tradiții în domeniul
cercetării științifice. Echipa de specialiști din cadrul instituției, una din cele mai mari
echipe de zoologi din România, a participat la numeroase programe de cercetare, atât
în țară cat și peste hotare. Acești specialiști au realizat sau au participat la realizarea a
numeroase studii asupra biodiversității din diverite regiuni aflate pe teritoriul
României (Delta Dunării, lunca Dunării, sudul Dobrogei, Maramureș, Banat, Câmpia
Română, o serie de masive muntoase din Carpații Meridionali : Ciucaș, Piatra
Craiului, Făgărași, Retezat, defileul Jiului) sau în străinătate (Indonezia, Brazilia,

Islanda, Turcia, etc).

Specialiștii Muzeului cercetează atât sistematica, faunistica, ecologia și zoogeografia
diferitelor grupe de nevertebrate și vertebrate din fauna României și mondială, cât și
muzeologia (studii asupra relației muzeu-public, asupra rolului social al muzeelor,
asupra modalităților moderne de expunere, tehnicilor moderne de conservare,
restaurare și naturalizare, de evidență a materialului din colecții...).
Inițial, prima colecție de Istorie naturală a fost expusă în cadrul "Museului Național
din Bucuresci" înființat în 1834, în sălile Colegiului Sf. Sava, prin porunca nr. 142 a
voievodului Țării Românești în anii 1834-1842 : Alexandru Ghica, din inițiativa
fratelui domnitorului, "marele vornic al trebilor dinlauntru" (ministru de interne),
banul Mihalache Ghica. Acesta a dăruit Muzeului (printre altele) o colecție de 150 de
minerale, 213 cochilii de moluște, numeroase fosile și felurite animale naturalizate.
Trei ani mai târziu, un croat supus al imperiului habsburgic, Carol Wallenstein de
Vella, este numit conservator și director al Muzeului, căruia bucureștenii îi spun în
mod curent Muzeul Sf-Sava. Muzeul mai expune și colecții numismatice și de
antichități. În anul Unirii, 1859, Colegiul Sf. Sava urmând să fie demolat, Muzeul se
mută în casele Hiotu din vecinătate, cumparate de Consiliul Școlilor. Anul următor,
Carlo Ferreratti, un italian originar din Sardinia, care era taxidermist la Muzeu, este
numit director de către conservatorul Wallenstein. În 1864, Muzeul se mută din nou,
în aripa stânga a Palatului Academiei.

Domnitorul Alexandru Ioan Cuza aprobă în 1865 Regulamentul pentru Administrarea

și Organizarea Muzeului de Istorie Naturală din București, prevăzând numirea unui
profesor universitar în funcția de director. Primul, numit de Universitate doi ani mai
târziu, este Grigoriu Ștefănescu, profesor de geologie și paleontologie la Universitatea
din București, în clădirea căreia Muzeul se mută din nou. Grigoriu Ștefănescu,
descoperitor al vestitului Dinoteriu Deinotherium gigantissimum, a condus Muzeul
timp de 28 de ani, îmbogățind mai ales colecțiile de geologie și paleontologie.

Ilarie Mitrea, medic in armata colonială olandeză din Indonezia, originar din Rășinari,
donează în 1882 o colecție zoologică de circa 1000 de specii de animale (insecte,
moluște, crustacei, pești, amfibieni, reptile, păsări și mamifere). Spațiul și personalul
nefiind suficient, piesele au rămas în lăzile expediate de Mitrea până în 1894, când le-
a luat în primire naturalistul Grigore Antipa. Colecția Mitrea (din care în decursul
timpului s-au pierdut două treimi prin mucegăire, prin atacul insectelor dermofage,
prin cutremure, prin bombardamentul de la 1944 sau prin furturi), este cea mai de preț
donație primită de Muzeu în cursul celor peste 175 de ani de existență. În 1884 un
incendiu în Universitate distruge ierbarul, colecția de geologie generală, cea de roci și
cea de fosile din România. Lăzile cu materialele lui Hilarie Mitrea nu fusesera încă
deschise și au rămas intacte[3].

Grigore Antipa devine director în 1893 și va conduce Muzeul timp de 51 de ani[4].

După 1933, instituția îi va purta numele. Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice
închiriază casa Porumbacu din strada Polonă (la nr. 19), în timp ce Grigore Antipa
întreprinde o reorganizare radicală a Muzeului și creează o nouă secție, cea de
Antropologie și Etnografie. Tot Antipa angajează în 1895 și 1896 doi asistenți : Robert
Ritter von Dombrovski (1869-1932), bun ornitolog, vânător și preparator care va lucra
timp de 21 de ani, îmbogățind colecțiile și realizând primele diorame, și Arnold
Lucien Montandon (1852-1922), naturalist originar din Besançon (Franța), care va
lucra aici timp de 11 ani, ocupându-se de colecțiile de insecte. Excelent cunoscător al
insectelor heteroptere, el a creat o colecție cuprinzând 24.240 exemplare.

Grigore Antipa îi prezintă în 1903 primului ministru Dimitrie A. Sturdza un memoriu

în care demonstra necesitatea unei clădiri special construită pentru a adăposti un
"Muzeu de Istorie Naturală demn de capitala țării". În ciuda dificultăților financiare
ale vremii, Consiliul de Miniștri, "conștient de însemnătatea Istoriei naturale și a
educației poporului" aprobă proiectul și suma necesară ridicării clădirii pe un teren de
23.000 m2, situat la capătul Șoselei Kiseleff. Realizată de inginerul Mihail Rocco,
după indicațiile lui Grigore Antipa, cu o frumoasă fațadă proiectată de arhitectul
Grigore Cerchez (cu un fronton ornat cu sculpturi reprezentând Istoria Naturală, și o
acvilă de bronz deasupra), clădirea este terminată în 1906[5]. Clădirea muzeului este
în prezent monument istoric, cu cod LMI B-II-m-A-18983.

Dupa aranjarea colecțiilor și terminarea prezentărilor și dioramelor, noul Muzeu este

inaugurat în prezența regelui Carol I și a familiei regale, precum și a mai multor
miniștri, la data de 24 mai 1908. Cu acest prilej au fost deschise pentru vizitare 16 săli,
dintre care una cuprindea 4 diorame bio-geografice (deșertul Sahara, savana africană,
preria americana și tundra), printre primele realizate în lume și care, prin calitatea lor,
au folosit drept model pentru multe alte muzee din România și de peste hotare.

Scheletul fosil de Dinoteriu descoperit de Grigoriu Ștefănescu, a fost adus aici în

1911. În 1914, tot în prezența regelui Carol I au fost inaugurate noile secții ale
muzeului: Geologie, Mineralogie, Paleontologie, Anatomie comparată, Antropologie,
Etnografie generală și (o premieră în lume) Ecologie (sub formă de diorame), care
ocupau alte 11 săli.

Muzeul are de suferit din cutremurul din 1940 și din bombardamentele americane,
sovietice și germane din 1944, an în care Grigore Antipa decedează la vârsta de 77 de
ani. Timp de câteva luni, Muzeul, închis publicului din cauza distrugerilor, este
condus de cunoscutul geolog Mircea Păucă. În același an, marea colecție de
lepidoptere a boierului Aristide Caradja este evacuată de la conacul familiei Caradja
din Grumăzești (pustiit) și adăpostită la Muzeu. În 1945, un profesor de zoologie de la
Facultatea de Științe Naturale din București, Constantin Motaș, este numit director al
Muzeului. Îi va succeda, prin legea nr. 109 privind organizarea Muzeului Național de
Istorie Naturală "Grigore Antipa", oceanologul Mihai C. Băcescu, asistat de acum
încolo de un colectiv de cercetători și de administratori conlucrând cu noile autorități.
În 1948-1949, Muzeul este renovat, fauna României este expusă separat, în cinci săli
aflate la etaj, iar la parter este amenajata o aulă pentru cursuri și conferințe. Apare
primul ghid al Muzeului, denumit "Călăuza populară".

Între 1951 și 1964, pr. Mihai C. Băcescu, elev al lui Grigore Antipa, cunoaște o
perioadă mai dificilă cu organele de Partid și de Stat, iar instituția este condusă de
administratori și, pe planul științific, de profesori de la Facultatea de Biologie a
Universității din București : Bernard Schnapp (1951 - 1955), Prof. Dr. Doc. Alexandru
Grosu (1955 - 1957), Prof. Dr. Doc. Mihai Ionescu (1957 - 1959), Prof. Dr. Petre
Raicu (1959 - 1961) și Prof. Dr. Mircea Ionescu-Varo (1961 - 1964). În 1953, în
amfiteatrul Muzeului începe ciclul duminical de conferințe pentru public. o nouă
renovare a clădirii intervine în 1957 : i se adaugă două noi aripi, anexate corpului
central. Apare primul volum al publicației (în limba franceză) "Travaux du Muséum
d'Histoire Naturelle «Grigore Antipa»" revista științifică a muzeului. În 1964, Dr. doc.
Mihai Băcescu, membru corespondent al Academiei Române, este numit din nou
director al Muzeului. Prima expediție științifică peste hotare organizată de Muzeu
dupa război, are loc în 1973. Condusă de dr. doc. Mihai Băcescu, ea are loc în
Tanzania (pe atunci țară comunistă ca și România) și îmbogățește cu numeroase specii
de animale colecțiile muzeului, permițând importante lucrări științifice.

Cutremurul din 4 martie 1977 deteriorează grav clădirea și colecțiile Muzeului.

Mulțumită eforturilor personalului, Muzeul se redeschide în toamna aceluiaș an. În
1984 începe primul ciclu de conferințe dedicate elevilor din școlile bucureștene. În
1988, un zoolog specialist al mamiferelor, Dr. Pr. Dumitru Murariu, este numit
director al Muzeului. În 1991, mulțumită deschiderii granițelor, o nouă expediție este
organizată în Indonezia. In cadrul acestei expediții, la care au participat 4 specialiști
din cadrul Muzeului conduși de Dr. Pr. Dumitru Murariu, a fost colectat un material
zoologic deosebit de bogat. În 1994 are loc încă o expediție a Muzeului în Brazilia,
organizată în parteneriat cu Universitatea catolică „Santa Ursula" din Rio de Janeiro.

În 1996 începe consolidarea clădirii Muzeului, șubrezită de cutremurele anilor 1940,

1977, 1986 și 1990, precum și de lucrărilor de construcție a metroului, a pasajului
Victoria și a blocurilor uriașe din împrejurimi. Muzeul se închide pentru public în
1997, și se redeschide în 1999-2002. La demisol este realizat noul sector "Originea
Universului și a vieții". Ministerul Culturii acordă instituției de patru ori, în 2001,
2002, 2003, și 2004 "Premiul Mihai Băcescu pentru patrimoniul cultural national"
pentru proiectele "Baza de date pentru gestiunea computerizată a colecțiilor de științe
naturale și utilizarea ei la Muzeul Național de Istorie Naturală Grigore Antipa",
"Originea Universului și a vieții", "Lumea văzută de noi" și "Întâlnirea de Duminică".
Prin contestata horărâre nr. 742 din 3 iulie 2003, guvernul trece Muzeul din
subordinea Ministerului Educației și Cercetării, în subordinea Ministerului Culturii și
Cultelor, care în 2004 aprobă un nou Regulament de organizare și funcționare al
Muzeului. Acesta definește Muzeul ca Instituție publică de știință, educație, cultură și
divertisment, și permite campanii de publicitate cu sponsorizare privată, ca de
exemplu campania Hard to forget (declarată campanie a anului la Festivalul de
Publicitate Ad 'Or). În 2005, sondajele de opinie comandate de Ministerul Culturii și
Cultelor dau Muzeul ca fiind situat "în topul preferințelor publicului".
În 2008, Muzeul se închide din nou pentru încă o renovare a clădirii și o nouă
reorganizare a conținutului, un șantier în decursul căruia vizita devine virtuală, prin
intermediarul micilor ecrane ale computerelor și al sit-ului instituției. Muzeul s-a
redeschis la 17 septembrie 2011. Emblema (stilizată) a Muzeului cu literele "G" și
"A", reprezintă un schelet de mamut.