Perioada de plantare.

Pomii se plantează toamna, după căderea frunzelor şi se încheie cu 10- 12 zile până la
venirea gerurilor permanente, în cursul iernii, când temperatura aerului este pozitivă, şi solul
nu este îngheţat, şi primăvara devreme, când terenul s-a zvântat şi se poate lucra.
TOAMNA PRIMĂVARA
Rădăcinile pomilor plantaţi toamna şi  Plantarea de primăvară dă rezultate
iarna formează un contact intim cu mulţumitoare cu cât se face mai
solul până la sosirea primăverii, rănile devreme. Ea este determinată de
provocate prin tăieri se calusează, iar întârzierea scoaterii pomilor din şcoala de
pomii pornesc în vegetaţie cu 15-20 pomi, timpul nefavorabil sau altor cauze.
Plantarea de primăvară va începe cu
zile înaintea celor plantaţi primăvara.
speciile care pornesc mai repede în
La plantarea de toamnă iarnă se
vegetaţie: arbuşti fructiferi, caisul, cireşul,
folosesc mai raţional resursele umane vişinul şi părul. Pomii se plantează mai
şi tehnica nefiind presaţi de alte lucrări înainte de a începe umfiarea mugurilor.
agricole.
 ALEGEREA MATERIALULUI SĂDITOR.

Alegerea pomilor pentru

plantare se face diferenţiat în
funcţie de specie, soi, distanţa de
plantare şi anul obţinerii primei
recolte economice.
 PREGĂTIREA POMILOR PENTRU PLANTARE.
FASONAREA
Pomii scoşi de la stratificare se supun unui nou control, urmărindu-se
înlăturarea celor necorespunzători.
 MOCIRLIREA
După fasonare şi rehidratate, pomii se mocirlesc.
 Săpatul gropilor
Săpatul gropilor de plantare se efectuează în funcţie de tipul de livadă şi de
lucrările anterioare de pregătire.
 După săpatul gropilor se transportă şi se repartizează la
gropi câte 10-15 kg mraniţă, 100-150 g superfosfat şi 30-40 g
sare potasică care se amestecă cu solul folosit la plantare.
 Tehnica de plantare.
La pomii altoiţi pe puieţi coletul în momentul plantării
este aşezat cu 3-5 cm deasupra nivelului solului, iar la
pomii altoiţi pe portaltoi vegetativi - ca locul altoirii să
se afie cu 3-5 cm mai sus de suprafaţa solului, pentru
a exclude formarea rădăcinilor pe altoi.
Plantatul pomilor se face de către
echipe formate din doi muncitori.
Unul amestecă pământul cu
mraniţă şi îngrăşăminte chimice
repartizate şi face un muşuroi pe
fundul gropii. înalt de 15-20 cm,
iar al doilea aşează scândura de
plantat deasupra gropii, cu
crestăturile laterale între cei 2
picheţi marginali, şi fîxează pomul
pe muşuroi, prin crestătura
centrală, la adâncimea stabilită.
După un muncitor face, în jurul pomului un
lighean, în care se toarnă 20-30 1 de apă.
Apa este necesară la plantare, chiar dacă
pământul este suficient de umed. Prin udare,
solul se aşează uniform, iar contactul dintre
rădăcini şi sol se realizează mai intim. Un
pom se consideră bine plantat atunci cănd cu
o forţă medie nu poate fi smuls din pământ.
În
. ziua următoare a plantării, după ce
pământul afânat şi udat se aşează şi se
zvântă, pomii se îndreaptă şi se corectează
adâncimea de plantare iar ligheanul se
mocirleşte cu pământ mărunt pentru a
reduce evaporarea apei din sol.
4.3. Îngrijirea plantațiilor pomicole tinere
 ÎNGRIJIREA POMILOR DUPĂ PLANTARE.

În primul an după plantare se urmăreşte

realizarea unui procent de prindere cât mai
mare. După plantare solul se lucrează între
rânduri şi pe rând pentru a distruge crusta şi
stratul tasat în urma numeroaselor treceri,
apoi în timpul verii solul livezii trebuie
mobilizat superficial de 4-6 ori pentru a
distruge crusta, buruienele şi crăpăturile care
se formează între blocul de pământ din
groapă, mobilizat, şi restul terenului nelucrat.
 TĂIEREA ÎN ANUL ÎNTÂI

Tăierea în anul întâi se efectuează

primăvara, înainte de pornire în
vegetaţie, atât în cazul plantării de
toamnă, cât şi în cazul plantării de
primăvară.
 TRATAMENTELE FITO SANITARE

O atenţie
deosebită se acordă
tratamentelor
chimice pentru a
menţine frunzişul
pomilor în stare
sănătoasă şi activă
asigurând sinteza
substanţelor
organice, creşteri
viguroase (40-60
cm), oprirea la timp
a vegetaţiei şi o
bună coacere a
lemnului.
 Lucrarea solului
Toamna, cu 10-12 zile
înainte de îngălbinirea şi
căderea frunzelor, solul se
ară adânc la 18-22 cm,
asigurând astfel condiţii
bune pentru creşterea
rădăcinilor, cicatrizarea
rănilor şi reţinerea apei.
Lucrările de îngrijire în
primul an de vegetaţie se
încheie cu învelirea
trunchiului pomilor cu
diverse materiale de
protecţie împotriva
rozătoarelor.
ÎNVELIREA TRUNCHIULUI
5.1. SISTEME DE ÎNTREȚINERE ŞI
LUCRARE A SOLULUI
Tasarea solului defavorizează aerația, capacitatea de pătrundere a apei în adâncime şi
pătrunderea rădăcinilor.
Lucrările de întreţinere a solului din livezi trebuie să asigure:
 afânarea solului pentru realizarea unei circulaţii normale a aerului şi a apei, precum
şi a activităţii microorganismelor din rizosferă;
 prevenirea tasării şi înrăutăţirii însuşirilor fizice ale solului;
 menţinerea şi chiar sporirea stării de fertilitate a solului prin diferite metode eficiente
de întreţinere a plantaţiilor cu alte plante consociate;
 încorporarea îngrăşămintelor organice şi chimice;
 asigurarea umidităţii necesare pomilor,
 reducerea sau prevenirea eroziunii solului,
 combaterea buruienilor care condiţionează în mare măsură creşterea şi fructificarea
normală a pomilor.
Alegerea sistemului de întreţinere şi lucrare a solului se face
în funcţie de:

condițiile climatice (în special regimul de precipitații),

panta terenului,
textura solului,
sistemul de cultură,
vârsta pomilor,
dotarea tehnică şi de alţi factori biologici, tehnologici
şi economici.
În livezile modeme se recomandă întreţinerea şi lucrarea
solului după următoarele sisteme:

1. ogor lucrat (negru),

2. ogor combinat cu erbicide,
3. culturi intercalate,
4. culturi pentru îngrăşăminte verzi,
5. înierbarea şi mulcirea solului.
1. OGOR LUCRAT.
 ARĂTURA DE TOAMNĂ

Livezi familiare Livezi industriale

 Acest sistem de întreținere a solului în livadă are atât avantaje
cât și dezavantaje.
Avantaje:
 contribuie la pătrunderea şi menţinerea apei în
rizosferă;
 mobilizarea nitraţilor şi fosforului asimilabil;
 intensifică activitatea microorganismelor
aerobe;
 distrugerea permanentă a buruienilor şi
combaterea parţială a bolilor şi dăunătorilor;
 favorizează adâncirea sistemului radicular;
 încorporarea îngrăşămintelor organice şi
chimice în sol;
 împiedică drajonarea la prun şi vişin.
Dezavantajele:
 intensifică procesul de eroziune a solului terenurilor
în pantă;
 distruge structura solului, favorizează tasarea solului
în profunzime;
 materia organică se mineralizează;
 se produce rănirea sau tăierea rădăcinilor pomilor;
 scade productivitatea şi rezistenţa la ger a pomilor,
fructele cresc mari, nu se colorează suficient şi se
păstrează greu;
 îngreuiază accesul şi circulaţia tractoarelor şi a
maşinilor în livadă în perioadele ploioase;
 necesită un consum mare de energie, fapt ce duce la
mărirea costului de producţie a fructelor.
 OGORUL COMBINAT CU ERBICIDE (ERBICIDAT).
Terenul este menţinut curat de buruieni cu ajutorul erbicidelor fară însă a exclude unele
lucrări ale solului. Acestea pot fi administrate fie numai pe rândul de pomi, fie pe întreaga
suprafaţă a livezii. Cel mai mult s-a generalizat apliearea erbicidelor pe o bandă de 80-100 cm
de-a lungul rândurilor de pomi în cazul plantaţiilor intensive şi de 2-3 m în plantaţiile cu coroane
globuloase.
 Acest sistem de întreținere a solului în livadă are atât avantaje
cât și dezavantaje.

Avantaje:
 reduce numărul de lucrări manuale şi mecanice;
 are efect pozitiv asupra structurii şi tasării în profunzime
a solului;
 reduce ritmul de mineralizare a substanţelor organice.
Dezavantajele:
 Folosirea erbicidelor în pomicultură deşi este
avantajoasă, ea trebuie să se facă cu mult
discernământ şi numai după o prealabilă
documentare pe suprafeţe reduse.
 Costul sporit al preparatelor
 CULTURI INTERCALATE
Culturi intercalate: Acest sistem constă în cultivarea printre rândurile de pomi în primii 2-4
ani după plantare a unor plante agroalimentare anuale sau perene, de la care se urmăreşte
obţinerea unor producţii suplimentare. Indiferent de planta cultivată, pe rândul de pomi se va
menţine o fîşie lucrată cu lățimea de 1-1.5 m.
 Acest sistem de întreținere a solului în livadă are atât avantaje
cât și dezavantaje.
Avantaje:
 valorifică eficient terenul, prin obţinerea unor producţii
suplimentare, până la intrarea, pomilor pe rod;
 se reduce eroziunea solului;
 lucrările de întreţinere şi fertilizarea culturilor intercalate
reduc cheltuielile aferente plantaţiilor.
Dezavantajele:
 îngreunează lucrările de întreţinere şi tratamentele
antiparazitare;
 concurează pomii în privinţa apei şi a substanţelor
minerale.
 culturile intercalate sunt reeomandate numai în
livezile irigate unde nu are concurenţa pentru apă
între pomi şi cultura intercalată, iar dozele de
îngrăşăminte chimice se măresc în funcţie de
cerinţele culturii intercalate.
 culturile intercalate deseori se folosesc în grădinile
familiale.
 Acest sistem de întreținere a solului în livadă are atât avantaje
cât și dezavantaje.

Avantaje:
 sporeşte conţinutul solului în materie organică; Dezavantajele:
 îmbunătăţeşte însuşirile fizice şi chimice ale solului:  plantele folosite ca îngrăşăminte verzi pot concura
 sporeşte conţinutul de humus: porozitatea ne-capilară;
pomii în consumul de apă şi substanţe minerale;
 scade densitatea aparentă a solului; reduce procesul de
eroziune a solului;
 micşorează procesul de nitrificare;
 reduce tasarea solului şi permite accesul mai bun a  costul de producţie a fructelor este mai ridicat.
utilajelor;
 favorizează calitatea fructelor.
 ÎNIERBAREA Solului
Înierbarea solului constă din menţinerea terenului din plantaţii cu diferite ierburi perene.
Se practică în livezile irigate şi în plantaţiile amplasate pe terenuri în pantă şi supuse
eroziunii în zone cu precipitaţii peste 600 mm.
Înierbarea poate fi:
 permanentâ adică pe toată durata plantaţiei,
 sau temporară, când se alternează la 3-4 ani, terenul înierbat cu ogorul lucrat.
 Acest sistem de întreținere a solului în livadă are atât avantaje
cât și dezavantaje.
Avantaje:
 menţine sau chiar îmbunătăţeşte însuşirile fizice ale
solului;
 sporeşte conţinutul solului în materie organică;
 combate eficient eroziunea şi supraîncălzirea solului;
 permite deplasarea liberă a agregatelor prin livadă pe
orice vreme, pentru efectuarea tratamentelor
fitosanitare, transportul recoltei, etc.;
 îmbunătăţirea compoziţiei chimice a fructelor, care sunt
mai intens colorate şi se păstrează mai bine.
Dezavantajele:
 în perioadele secetoase apare concurenţa pentru
apă şi elemente nutritive dintre pomi şi culturile
perene;
 rădăcinile pomilor se amplasează superficial şi devin
vulnerabile la secetă şi ger;
 iarba favorizează înmulţirea şoarecilor şi insectelor
dăunătoare;
 micşorează procesul de nitrificare.
 înierbarea solului nu se recomandă la arbuştii
fructiferi şi nici la pomii altoiţi pe portaltoi vegetativi
de vigoare slabă.
 MULCIRCA
Mulcirca solului: Solul din plantaţie se menţine acoperit
cu diferite materiale denumite mulci. Mulciul poate fi
natural (paie, frunze. rumeguş, fân, etc.), cât și artificial (folia
de polietilenă albă sau neagră, etc.)
 Acest sistem de întreținere a solului în livadă are atât avantaje
cât și dezavantaje.

Avantaje:
 acest sistem reduce evaporarea apei,
 contribuie la creşterea temperaturii solului iarna şi
micşorarea ei vara, Dezavantajele:
 împiedică tasarea,  este foarte costisitor
 creşterea buruienilor
 sporeşte conţinutul de humus,
 etc.
Fertilizările
Obiectivul fertilizării în pomicultură îl constituie menţinerea
sau sporirea fertilităţii solurilor şi a activităţii lor biologice.
Pentru raţionalizarea fertilizării pomilor şi arbuştilor fructiferi trebuie
să se ţină seama de următoarele caracteristici:
pomii şi arbuştii fructiferi sunt plante perene la care anual odată cu
recolta se elimină o parte din elementele nutritive din sol;
rădăcinile pomilo se dezvoltă în profunzime, majoritatea lor se află
situate între 20 şi 80 cm adâncime, unele depăşind 6 m;
plantaţiile pomicole sunt amplasate cu precădere pe terenurile situate în
pantă, cu fertilitate naturală mai slabă;
producţiile de fructe sunt relativ mari de 20-30 t/ha, astfel că necesarul de
elemente nutritive este relativ ridicat;
cultura pomilor reprezintă o monocultură îndelungată;
 După perioada de aplicare fertilizării se clasifică:

Fertilizări de bază Fertilizări faziale

 De obicei îngrășările de bază înainte de înființare plantațiilor
multeanuale sunt suficiente pentru activitate normală a plantelor pînă la
intrarea pe rod. Înză în unelea cazuri începînd cu anul 2-3 de la plantare se
resimte lipsa elenetelor nutritive din sol mai ales a macroelementului N și
microelemetelor Fe, Zn, Br., prin apariția pe sistemul folear a carențelor.
Necesaru de elemente nutritive se vor calcula în urma efectuării analizelor
foloiare care se efectuiază aproximativ (20,06-10,07) probele fiind
colectate de la mijlocul lăstarilor.
 Carența manganului

Carența fierului
Valorile nivelului optim al conţinutului elementelor nutritive în frunzele
speciilor pomicole, % din masa uscată (după mai mulţi autori)
Legea minimului a lui von Liebig
Pentru o tona de piersici se consuma: 10 kg N; 2 kg P2O5; 8 kg K2O;
Pentru o tona de mere se consuma : 3 kg N; 0,7 kg P2O5; 3,3 kg K2O;
Astfel, coacăzul extrage anual aproximativ 50-63 kg N, 20-28 kg P2O5, 35-40 kg K2O
Căpșunul 156 kg N, 34,6 kg P2O5, 180 kg K2O
Consumul specific de elemente minerale pe tona de fructe

Specia N P2O5 K2O CaO MgO

Cais 2,00 0,65 2,40 0,40 0,30

Cires 2,50 0,70 2,80 0,40 0,40
Mar 0,60 0,20 1,50 0,34 0,25
Par 0,55 0,15 1,60 0,34 0,20
Piersic 2,25 0,60 2,50 0,35 0,25
Prun 2,00 0,50 2,50 0,10 0,20
Sistem de cultură clasic 6 X 6 m Sistem de cultură intensiv 4,5 X 2 m
Sistem de cultură super intensiv 4,5 X 0,80 Sistem de cultură super intensiv
m 0,5-0,7 X 0,3 m
 Direcția principală de
acțiune a macroelementelor
minerale de bază
Azotul (N): intra în compoziția plantei într-o proporție ce variază în funcție de faza
vitala de la 1 la 6%. Majoritatea din aceasta cantitate este utilizata de planta pentru
formarea de proteine, având un important rol în formarea clorofilei. Azotul exercita asupra
vegetalelor o acțiune violenta de stimulare a creșterii: o planta bine aprovizionata cu azot creste
rapid, producând un amplu aparat de asimilare, asumând-și un colorit în verde închis datorita
abundenței de clorofila. O administrare excesiva de azot poate cauza o întârziere a inflorescenței,
o scădere a nivelului de zahar și o scăzută rezistenta la căldura. Acest element este absorbit de
către planta pe întreaga durata a ciclului vital: îi servește pentru dezvoltarea aparatului
vegetativ și pentru formarea de substanțe de rezerva în țesuturi, dar mai ales pentru
formarea rădăcinilor și a organelor de reproducere.
Fosforul (P): este unul dintre compușii responsabili cu schimburile energetice ce au loc în
toate ființele vii, intervine în sinteza clorofiliana ca acid fosfogliceric și este unul dintre compușii
de baza ai ADN și RNA, constituind una dintre substanțele de rezerva ale semințelor și
tuberculilor. Planta are mai mare nevoie de fosfor în primele sale faze de dezvoltare, fiind
fundamental pentru o buna dezvoltare a aparatului radicular. Contrar azotului, fosforul este un
factor de precocitate, favorizând toate fenomenele ce țin de inflorescența, fecundație și
maturație. În teren și în fertilizanți, în mod normal, fosforul se găsește sub forma de
anhidrida fosforica.

Potasiul (K): acest macroelement joaca un rol important în constituirea țesuturilor

vegetale. Este absolut indispensabil și participa la funcțiile fiziologice ale unui mare număr de
procese, cum ar fi reglarea semipermeabilității membranei celulare, reglarea echilibrului acido-
bazic, formarea și acumularea de substanțe de rezerva și conferă rezistenta la adversități. Tradus
în efecte, aceste funcțiuni produc o calitate superioara produselor, cum sunt fructele, o greutate
specifica mai mare la cereale, un conținut crescut de zahar în sfecla.
Calciul (Ca): este implicat în formarea peretelui celular, în permeabilitatea membranei și în
divizarea celulelor. Conferă plantei o rezistenta crescuta la atacul ciupercilor și al infecțiilor
bacteriene.

Magneziul (Mg): are o importanta particulara deoarece intra în constituirea  moleculei de

clorofila și, deci, participa la fotosinteza. Un pH sub 5,5 poate inhiba absorbția sa.

Sulful (S): este cerut de planta sub forma de sulfat în cantități comparabile cu  cele de fosfor;
este important ca raportul sau cu azotul sa fie de 1:10.