POLITICA DE FINANŢARE

A ÎNTREPRINDERII PE
TERMEN MEDIU ŞI LUNG
Decizia de finanţare pe termen
mediu şi lung constă în:
- determinarea capitalului permanent necesar şi
repartizarea lui între fonduri proprii şi împrumutate,
ceea ce presupune căutarea unei structuri financiare
optime, pentru care costul capitalului este minim şi
valoarea întreprinderii maximă;

- definirea politicii de dividend

Sursele de finanţare pe termen mediu şi lung se
pot clasifica astfel:
        surse proprii: - interne (autofinanţarea);
- externe (aporturi noi de
capital şi subvenţii).
        surse împrumutate: - credite bancare;
- împrumuturi din obligaţiuni.
        surse închiriate (leasingul).
 
Sursele proprii
 
a) Autofinanţarea reprezintă surplusul
monetar degajat în timpul unui exerciţiu
financiar şi pus la dispoziţia firmei pentru
finanţarea creşterii sale. Autofinanţarea poate fi
de două tipuri: de menţinere şi de creştere.
Autofinanţarea de menţinere este constituită în
principal din amortizări şi provizioane (elemente
de ajustare a valorii activelor), iar cea de
creştere din profitul net nerepartizat încă.
b) Sursele proprii externe sunt constituite
fie din majorările de capital subscris de acţionari
vechi sau noi, fie din subvenţii şi prime
Majorarea capitalului social prin aporturi noi în
numerar produce „efecte de diluare” cum ar fi:
-         scăderea valorii de piaţă a acţiunilor
societăţii;
-         scăderea profitului net pe acţiune (EPS);
- scăderea puterii de vot pe care o conferă
fiecare acţiune deţinută
- acţionarii vechi au cea ce se numeşte drept preferenţial de
subscriere sau de preempţiune .

- Acesta dă acţionarilor existenţi prima opţiune de cumpărare a

acţiunilor comune nou-emise, proporţional cu numărul de
acţiuni vechi deţinute.
- Acţionarii vechi au acest drept numai dacă este specificat în
statutul societăţii şi-l pot exercita într-un interval de timp
determinat, stabilit de conducerea întreprinderii.
 Acţionarii noi nu pot subscrie la majorarea de
capital decât dacă în perioada menţionată au
existat acţionari vechi care au renunţat la
drepturile lor de subscriere.
 Ei vor plăti pentru fiecare acţiune nouă preţul
de emisiune plus un anumit număr de drepturi
achiziţionate de la acţionarii vechi, care este
egal cu raportul dintre numărul de acţiuni vechi
şi numărul de acţiuni noi.
 Dreptul de preempţiune are aşadar un dublu
rol:
 protejează poziţia de control a acţionarilor
vechi
 acoperă vechii actionari împotriva diluării
valorii acţiunilor lor (compensează pierderea
de valoare pe care ei o suportă).
Dreptul de subscriere îmbracă forma unui
cupon, care se ataşează fiecărei acţiuni vechi. El
este negociabil la bursă, dacă şi titlurile
.
respective sunt cotate
ds = VP – VP’
N'
ds   VP  E 
N  N'
 VN = valoarea nominală a unei acţiuni
(capitalul social împărţit la numărul de
acţiuni);
 VP = valoarea de piaţă a unei acţiuni vechi
(cursul bursier al acţiunii înainte de majorarea
capitalului);
 E = preţul de emisiune al unei acţiuni noi
(valoarea la care se emit acţiunile noi);
VP’ = valoarea de piaţă a unei acţiuni
după majorarea capitalului;
ds = VP – VP’ = dreptul de subscriere;
N = numărul de acţiuni vechi;
N’ = numărul de acţiuni noi;
n = = raportul dintre numărul de
acţiuni vechi şi numărul de acţiuni noi.
 N x VP  N' x E
ds  VP  VP'  VP 
N  N'
O altă metodă de remunerare a acţionarilor este
distribuirea de acţiuni gratuite .
Noile acţiuni au aceeaşi valoare nominală ca şi cele
 vechi şi se împart gratuit acţionarilor, proporţional cu
numărul de acţiuni vechi deţinute de aceştia:
  N
n 
N'
unde: N = numărul de acţiuni vechi;
N’ = numărul de acţiuni noi (gratuite).
 
Prin emisiunea gratuită de acţiuni (preţ de emisiune E =
0), valoarea de piaţă a acţiunilor scade:
 

N  VP  N' 0 N  VP
VP'  
N  N' N  N'
Pentru a compensa această pierdere de valoare a
acţiunilor, fiecare acţionar primeşte câte un drept
de atribuire (da) pentru fiecare acţiune veche.
Acesta îmbracă forma unui cupon şi este
negociabil la bursă, dacă şi acţiunile respective sunt
cotate.
 N x VP N x VP  N' x VP  N x VP
VP'  VP  
N  N' N  N'
N'
da   VP
N  N'
Acţionarul vechi are de ales între următoarele
variante:
- pentru n acţiuni vechi deţinute, primeşte gratis
una nouă;
- dacă doreşte să obţină un câştig imediat, poate
să vândă la bursă drepturile de atribuire,
obţinând în schimbul lor o sumă egală cu
pierderea de valoare pe care o vor înregistra
acţiunile sale în urma acestei operaţiuni
Un acţionar nou poate intra în posesia unei
acţiuni “gratuite” prin achiziţionarea unui număr
n de drepturi de atribuire da:
n x da = VP’