Sunteți pe pagina 1din 35

Măsurile de siguranță

Sistemul măsurilor de siguranţă în Codul


penal
• Titlul IV al Părţii generale, structurat pe două capitole – art. 107 –
art. 1121
• Articolul 108 C. pen., cu denumirea marginală „Categoriile
măsurilor de siguranţă”, prevede că măsurile de siguranţă sunt:
a. obligarea la tratament medical;
b. internarea medicală;
c. interzicerea ocupării unei funcţii sau a executării unei profesii;
d. confiscarea specială;
e. confiscarea extinsă.
Caracterele măsurilor de siguranţă
• a) Măsurile de siguranţă au în principal caracter preventiv, pentru că
sunt destinate să preîntâmpine, prin înlăturarea stărilor de pericol,
săvârşirea de noi fapte prevăzute de legea penală, fie de către cel faţă
de care s‑a luat măsura de siguranţă, fie chiar de alte persoane.
• Măsurile de siguranţă au, inevitabil, şi caracter coercitiv, dar numai în
subsidiar.
• b) Incidenţa măsurilor de siguranţă nu este determinată de existenţa
răspunderii penale pentru fapta săvârşită, ci de existenţa stării de
pericol a persoanei, relevată prin comiterea faptei
• c) Măsurile de siguranţă au un caracter imprescriptibil
• d) Măsurile de siguranţă sunt revocabile.
Scopul și noțiunea măsurilor de siguranţă
• Scopul: înlăturarea unei stări de pericol şi preîntâmpinarea
săvârşirii faptelor prevăzute de legea penală
• Noţiune: sancţiuni de drept penal cu caracter preventiv,
prevăzute de lege şi luate de instanţele de judecată (uneori,
provizoriu, şi de procuror) faţă de persoanele care au comis fapte
prevăzute de legea penală şi cu privire la care există temerea
justificată că şi în viitor vor comite asemenea fapte din cauza unor
situaţii, stări care au fost relevate prin săvârşirea faptei
Condiţiile generale de luare a măsurilor de
siguranţă
• a) săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală,
nejustificată.
 Nu au relevanţă forma de comitere a faptei (consumată, tentativă
pedepsibilă) şi nici natura sau gravitatea acesteia
 Nu interesează nici dacă fapta comisă a beneficiat de o cauză de
neimputabilitate sau care înlătură răspunderea penală
 Este necesar însă să nu fie incidentă niciuna dintre cauzele
justificative.
Condiţiile generale de luare a măsurilor de
siguranţă
• a) săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, nejustificată.
 Nu au relevanţă forma de comitere a faptei (consumată, tentativă
pedepsibilă) şi nici natura sau gravitatea acesteia
 Nu interesează nici dacă fapta comisă a beneficiat de o cauză de
neimputabilitate sau care înlătură răspunderea penală
 Este necesar însă să nu fie incidentă niciuna dintre cauzele justificative.
• b) existenţa unei stări de pericol din partea persoanei care a săvârşit
fapta prevăzută de legea penală sau a altor cauze
• c) din cauza stării de pericol, să existe temerea justificată că şi în
viitor persoana va săvârşi din nou fapte prevăzute de legea penală
Obligarea la tratament medical
• În baza art. 109 C. pen., obligarea la tratament medical se ia de instanţa
de judecată atunci când se constată, printr‑un examen medical,
psihologic sau psihiatric, că făptuitorul a săvârşit fapta din cauza unei
boli, inclusiv cea provocată prin consumul cronic de alcool sau alte
substanţe psihoactive, şi că acesta prezintă pericol pentru societate
din cauza bolii respective.
• Condiţii:
a. făptuitorul a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală;
b. făptuitorul prezintă pericol pentru societate;
c. starea de pericol a făptuitorului să fie cauzată de o boală, inclusiv cea
provocată prin consumul cronic de alcool sau alte substanţe psihoactive
Obligarea la tratament medical
• Legea permite ca obligarea la tratament medical să fie luată în
mod provizoriu de îndată ce s‑a constatat starea de pericol a
suspectului sau inculpatului, indiferent de stadiul în care se
găseşte procesul penal
• Obligarea la tratament medical se ia singură sau pe lângă o
pedeapsă principală şi durează până la însănătoşirea
făptuitorului sau până la obţinerea unei ameliorări
• în principiu, are caracter facultativ
Executarea măsurii obligării la tratament
medical
• Dacă instanţa nu a aplicat o pedeapsă privativă de libertate, pune în executare
măsura de siguranță prin comunicarea copiei de pe dispozitivul hotărârii şi a
copiei de pe raportul medico‑legal autorităţii de sănătate publică din judeţul pe
teritoriul căruia locuieşte persoana
• Unitatea sanitară la care făptuitorul a fost repartizat pentru efectuarea
tratamentului medical are obligaţia de a comunica instanţei dacă acesta s‑a
prezentat pentru a urma tratamentul, dacă se sustrage de la efectuarea acestuia,
dacă măsura dispusă de instanţă nu mai este necesară şi, în sfârşit, dacă pentru
efectuarea tratamentului medical este necesară internarea medicală
• Dacă obligarea la tratament medical însoţeşte pedeapsa închisorii ori a
detenţiunii pe viaţă sau priveşte o persoană aflată în stare de deţinere, copia
de pe dispozitivul hotărârii şi de pe raportul medico‑legal se trimit administraţiei
locului de deţinere
Înlocuirea obligării la tratament medical cu internarea
medicală sau încetarea obligării la tratament medical

• Înlocuirea obligării la tratament medical cu internarea medicală:


- dacă persoana obligată la tratament nu s‑a prezentat pentru a urma
tratamentul
- dacă se sustrage de la efectuarea acestuia
- Dacă, din cauza înrăutăţirii stării de sănătate, se consideră că,
pentru înlăturarea stării de pericol, este necesară internarea
medical
• Încetarea obligării la tratament medical:
- Dacă datorită ameliorării stării de sănătate, măsura nu mai este
necesară
Internarea medicală

• Potrivit art. 110 C. pen., internarea medicală se ia faţă de persoana care a săvârşit
o faptă prevăzută de legea penală dacă se constată printr‑o expertiză medicală
că este bolnavă psihic ori este consumatoare cronică de substanţe psihoactive
sau suferă de o boală infectocontagioasă şi din această cauză prezintă pericolul
de a săvârşi asemenea fapte şi în viitor.
• Condiţii:
 persoana să fi săvârşit o faptă prevăzută de legea penală
 persoana să fie bolnavă psihic, consumatoare cronică de substanţe psihoactive sau
să sufere de o boală infectocontagioasă
 să existe temerea gravă că persoana care a săvârşit fapta şi s‑a constatat că este
bolnavă psihic, consumatoare cronică de substanţe psihoactive sau că suferă de o
boală infectocontagioasă comite alte fapte prevăzute de legea penală, dacă nu va fi
internată.
Internarea medicală

• Internarea medicală se dispune pe o durată nedeterminată şi va


fi menţinută atât timp cât este necesar pentru înlăturarea
cauzelor care au determinat luarea ei
• Măsura de siguranţă a internării medicale poate fi luată şi în mod
provizoriu, în cursul urmăririi penale, la sesizarea procurorului, în
funcţie de momentul procesual al cauzei, anume de către
judecătorul de drepturi şi libertăţi, în cursul urmăririi penale, de
către judecătorul de cameră preliminară, în cursul procedurii de
cameră preliminară, sau de către instanţă, în cursul judecăţii
Executarea măsurii internării medicale

• Comunicarea copiei de pe dispozitiv şi a unei copii de pe raportul de


expertiză medico‑legală autorităţii de sănătate publică din judeţul pe
teritoriul căruia locuieşte persoana faţă de care s‑a luat această măsură
• Judecătorul delegat al instanţei de executare comunică judecătoriei în
a cărei circumscripţie se află unitatea sanitară la care s‑a făcut
internarea data la care s‑a efectuat internarea, în vederea luării în
supraveghere
• Persoana în privinţa căreia s‑a luat măsura internării medicale este
obligată să suporte privarea de libertate și să se supună în tot timpul
cât se află internată tratamentului medical prescris şi asigurat de
unitatea medicală specializată
Menţinerea, înlocuirea sau încetarea internării
medicale
• Judecătoria, după primirea sesizării judecătorului delegat sau a
încunoştinţării unităţii sanitare la care s‑a făcut internarea,
ascultând concluziile procurorului, ale persoanei faţă de care este
luată măsura internării, atunci când aducerea acesteia în faţa
instanţei este posibilă, şi ale avocatului său, precum şi ale
expertului care a întocmit expertiza medico‑legală, atunci când
consideră necesar, dispune, după caz, menţinerea internării
medicale, încetarea acesteia sau înlocuirea cu măsura obligării la
tratament medical
Interzicerea ocupării unei funcţii sau a
exercitării unei profesii
• Potrivit art. 111 C. pen., când făptuitorul a săvârşit fapta
datorită incapacităţii, nepregătirii sau altor cauze care îl fac
inapt pentru ocuparea unei anumite funcţii, pentru exercitarea
unei profesii sau meserii ori pentru desfăşurarea unei anumite
activităţi, se poate lua măsura interzicerii exercitării dreptului
de a ocupa acea funcţie sau de a exercita acea profesie,
meserie sau activitate.
Interzicerea ocupării unei funcţii sau a
exercitării unei profesii
• Condiţii:
a. să se săvârşească o faptă prevăzută de legea penală, indiferent
dacă, în concret, ea constituie sau nu infracţiune
b. fapta să fie săvârşită cu prilejul îndeplinirii unei anumite
activităţi: o funcţie, o profesie, o meserie sau orice altă
activitate
c. fapta săvârşită să fie consecinţa incapacităţii, nepregătirii sau
altor cauze care îl fac inapt pe făptuitor pentru funcţia,
profesia, meseria sau ocupaţia în exercitarea căreia a comis
fapta
Interzicerea ocupării unei funcţii sau a
exercitării unei profesii
• Se ia pe perioadă nedeterminată
• Poate fi luată însoţind o pedeapsă principală, când fapta
săvârşită constituie infracţiune, dar poate fi luată şi singură, chiar
dacă nu s‑a stabilit existenţa răspunderii penale a făptuitorului
• Poate să însoţească şi pedeapsa complementară a interzicerii
unor drepturi prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen.
• Poate însoţi uneori o altă măsură de siguranţă - poate fi luată
concomitent cu măsura obligării la tratament medical sau a
internării medicale
Executarea măsurii

• făptuitorul are obligaţia de a se abţine să ocupe acea funcţie


sau să exercite acea activitate pe toată durata de funcţionare a
sancţiunii
• instanţa de executare comunică o copie de pe dispozitivul
hotărârii organului în drept să aducă la îndeplinire această măsură
şi să asigure respectarea ei
Revocarea interzicerii ocupării unei funcţii sau
exercitării unei profesii
• Poate fi revocată la cerere, după trecerea unui termen de cel
puţin un an, dacă se constată că temeiurile care au impus
luarea ei au încetat
• Dacă cererea de revocare este respinsă, întrucât temeiurile care
au determinat luarea ei nu au încetat, făptuitorul poate introduce
o nouă cerere în termen de un an de la data rămânerii
definitive a hotărârii de respingere a cererii anterioare
Confiscarea specială

Sunt supuse confiscării speciale:


• a) bunurile produse prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală;
• b) bunurile care au fost folosite, în orice mod, sau destinate a fi folosite la săvârşirea unei
fapte prevăzute de legea penală, dacă sunt ale făptuitorului sau dacă, aparţinând altei
persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor. Măsura nu poate fi dispusă în cazul
infracţiunilor săvârşite prin presă;
• c) bunurile folosite, imediat după săvârşirea faptei, pentru a asigura scăparea făptuitorului
sau păstrarea folosului ori produsului obţinut, dacă sunt ale făptuitorului sau dacă, aparţinând
altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor;
• d) bunurile care au fost date pentru a determina săvârşirea unei fapte prevăzute de legea
penală sau pentru a răsplăti pe făptuitor;
• e) bunurile dobândite prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală, dacă nu sunt restituite
persoanei vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia;
• f) bunurile a căror deţinere este interzisă de legea penală
Caracteristici

• a) este o măsură cu caracter patrimonial şi constă în trecerea silită şi gratuită în


patrimoniul statului a anumitor lucruri aparţinând persoanei care a săvârşit o faptă
prevăzută de legea penală şi care au legătură cu fapta comisă ori sunt deţinute
contrar dispoziţiilor legale;
• b) starea de pericol care justifică legal luarea măsurii confiscării speciale constă în
primejdia pe care ar prezenta‑o lăsarea în circulaţie a anumitor bunuri, prin
aceea că ele ar putea servi sau incita la săvârşirea unor fapte prevăzute de legea
penală;
• c) caracter principial obligatoriu al confiscării atunci când obiectul se subsumează
vreuneia dintre categoriile de „bunuri” enumerate de lege;
• d) are un caracter irevocabil, ea nu este susceptibilă de revocare pe motiv de
încetare a stării de pericol;
• e) are caracterul unei sancţiuni de drept penal, şi nu de despăgubire civilă
1. Bunurile produse prin săvârşirea faptei prevăzute de
legea penală [art. 112 alin. (1) lit. a) C. pen.].
Condiţii:
a) să se săvârşească o faptă prevăzută de legea penală
b) bunul trebuie să fie produs prin săvârşirea faptei prevăzute de legea
penală
- bunuri care au căpătat existenţă prin efectuarea acţiunii care formează
elementul material al faptei săvârşite (monede false, titluri de credit
false, arme confecţionate ilegal ori materii explozive, alimente, băuturi
sau medicamente false)
• bunurile care au căpătat prin săvârşirea unor astfel de fapte o calitate,
o poziţie de fapt pe care nu ar fi putut să o dobândească decât pe căi
ilegale (de exemplu, bunurile introduse în ţară prin contrabandă)
2. Bunurile care au fost folosite, în orice mod, sau destinate a fi folosite la
săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, dacă sunt ale făptuitorului
sau dacă, aparţinând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor
[art. 112 alin. (1) lit. b) C. pen.].
Condiţii:
a) să se săvârşească o faptă prevăzută de legea penală
b) bunul să fi folosit, în orice mod, sau să fi fost destinat să fie folosit la săvârşirea faptei prevăzute de
legea penală
- a constituit mijloc de comitere a acesteia: autoturismul de care s‑a servit un cetăţean străin pentru a
introduce în ţară o importantă sumă de bani şi o mare cantitate de obiecte în scop de comercializare,
ascunse în autoturism; arma de vânătoare care a fost folosită la săvârşirea infracţiunii de braconaj, chiar
dacă făptuitorul posedă permis de port‑armă; aparatura electronică în cazul răspândirii de materiale
pornografice
- măsura confiscării, în situaţia pe care o examinăm, poate fi luată doar în cazul infracţiunilor intenţionate, şi
nu al celor din culpă
• şi bunurile produse, modificate sau adaptate în scopul săvârşirii faptei, dacă au fost folosite efectiv la
comiterea acesteia
c) bunul să fie al făptuitorului sau, dacă aparţine altei persoane, aceasta să fi cunoscut scopul folosirii lui
d) fapta să nu fi fost săvârşită prin presă
3. Bunurile folosite, imediat după săvârşirea faptei, pentru a asigura scăparea
făptuitorului sau păstrarea folosului ori a produsului obţinut, dacă sunt ale
făptuitorului sau dacă, aparţinând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul
folosirii lor [art. 112 alin. (1) lit. c) C. pen.]

Condiţii:
a) să se săvârşească o faptă prevăzută de legea penală
b) bunurile să fi fost folosite, imediat după săvârşirea faptei,
pentru a asigura scăparea făptuitorului sau păstrarea folosului ori
produsului obţinut, de exemplu, un autoturism cu care făptuitorul
fuge de la locul faptei
c) bunul să fie al făptuitorului sau, dacă aparţine altei persoane,
aceasta să fi cunoscut scopul folosirii lui
4. Bunurile care au fost date pentru a determina săvârşirea unei fapte
prevăzute de legea penală sau pentru a răsplăti pe făptuitor [art. 112 alin. (1)
lit. d) C. pen.].

Condiţii:
a) bunurile să fie date în scopul de a determina săvârşirea unei
fapte
b) bunurile să fie date voluntar, şi nu sub presiunea unei
constrângeri;
c) fapta săvârşită să fie prevăzută de legea penală
5. Bunurile dobândite prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală,
dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în măsura în care nu servesc la
despăgubirea acesteia [art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen.].

Condiţii:
a) fapta săvârşită să fie prevăzută de legea penală
b) bunul să fie dobândit prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală
• acele bunuri care au ajuns în mâinile făptuitorului prin consumarea
activităţii interzise (bunuri furate, bani sau bunuri delapidate, bunuri
obţinute prin ameninţare, şantaj, înşelăciune, folosire de acte false etc.)
• bunurile care au luat locul unor bunuri iniţial dobândite prin faptă (banii
obţinuţi prin vânzarea bunurilor furate, obiectele cumpărate cu banii
delapidaţi)
c) bunurile să nu fie restituite persoanei vătămate sau să nu fie în măsură
să servească la despăgubirea acesteia
6. Bunurile a căror deţinere este interzisă de legea penală
[art. 112 alin. (1) lit. f) C. pen.]

• Bunuri care pot fi deţinute cu condiţia să se supună unui regim de


autorizare
Limitarea confiscării speciale

• În cazul bunurilor care au fost folosite, în orice mod, sau destinate a fi folosite la
săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, respectiv în cazul bunurilor care
au fost folosite, imediat după săvârşirea faptei, pentru a asigura scăparea
făptuitorului sau păstrarea folosului ori produsului obţinut, dacă valoarea bunurilor
supuse confiscării este vădit disproporţionată faţă de natura şi gravitatea faptei, se
dispune confiscarea în parte, prin echivalent bănesc, ţinând seama de urmarea
produsă sau care s‑ar fi putut produce şi de contribuţia bunului la aceasta
• De exemplu, dacă la transportul unei cantităţi reduse de substanţe interzise s‑a
utilizat un autocamion, acesta nu va fi confiscat în întregime, ci doar parţial, prin
echivalent bănesc, în funcţie de cantitatea de substanţe interzise transportate, cât
şi de valoarea acestora pe piaţa neagră
• Limitarea nu se aplică în cazul bunurilor produse, modificate sau adaptate în
scopul săvârşirii faptei prevăzute de legea penală.
Confiscarea specială prin echivalent

• art. 112 alin. (5) C. pen.: „Dacă bunurile supuse confiscării


potrivit alin. (1) lit. b)‑e) nu se găsesc, în locul lor se confiscă bani
şi bunuri până la concurenţa valorii acestora”
• art. 112 alin. (2) C. pen.: în cazul în care bunurile care au fost
folosite, în orice mod, sau destinate a fi folosite la comiterea
faptei prevăzute de legea penală ori folosite, imediat după
săvârşirea faptei, pentru a asigura scăparea făptuitorului sau
păstrarea folosului ori produsului obţinut nu sunt ale infractorului,
ci aparţin altei persoane care nu a cunoscut scopul folosirii de
către infractor, se confiscă echivalentul în bani al lor
Confiscarea bunurilor obţinute din exploatarea sau
folosirea bunurilor supuse confiscării sau a bunurilor
produse de acestea
• art. 112 alin. (6) C. pen.: se confiscă bunurile şi banii obţinuţi din
exploatarea bunurilor supuse confiscării, precum şi bunurile
produse de acestea
• excepţie: bunurile folosite, în orice mod, sau destinate a fi
folosite la comiterea faptei prevăzute de legea penală şi cele care
au fost folosite, imediat după săvârşirea faptei, pentru a asigura
scăparea făptuitorului sau păstrarea folosului ori produsului
obţinut
Executarea măsurii confiscării speciale

• a) bunurile confiscate se predau organelor în drept a le prelua sau valorifica potrivit


dispoziţiilor legii;
• b) dacă bunurile confiscate se află în păstrarea organelor de poliţie sau a altor instituţii,
judecătorul delegat cu executarea trimite o copie de pe dispozitivul hotărârii organului la care
se află. După primirea copiei de pe dispozitiv, bunurile confiscate se predau organelor în drept
a le prelua sau valorifica potrivit dispoziţiilor legii;
• c) atunci când confiscarea priveşte sume de bani ce nu au fost consemnate la unităţi bancare,
judecătorul delegat cu executarea trimite o copie de pe dispozitivul hotărârii organelor fiscale,
în vederea executării confiscării potrivit dispoziţiilor privind creanţele bugetare;
• d) când s‑a dispus distrugerea bunurilor confiscate, aceasta se va face în prezenţa judecătorului
delegat cu executarea, întocmindu‑se un proces‑verbal care se depune la dosarul cauzei
• Bunurile care au fost produse prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală ori cele care au
servit ori au fost destinate să servească la săvârşirea faptei au şi calitatea de corpuri delicte,
adică sunt mijloace materiale de probă
Confiscarea extinsă

• a fost introdusă prin Legea nr. 63/2012, care a modificat atât


Codul penal anterior, prin introducerea unui nou articol (art.
1182), cu denumirea marginală „Confiscarea extinsă”, cât şi Codul
penal în vigoare, prin introducerea unui nou articol (art. 1121) cu
aceeaşi denumire marginală
• măsura de siguranţă va putea fi dispusă numai cu privire la bunuri
dobândite după intrarea în vigoare a Legii nr. 63/2012 şi în situaţia
în care acestea provin din activităţi infracţionale ulterioare
acestei date
Noţiune

• constă în trecerea silită şi gratuită în proprietatea statului a


anumitor bunuri care aparţin persoanei ce a săvârşit o infracţiune,
datorită provenienţei acestora din activităţi cu caracter
infracţional de aceeaşi natură desfăşurate de respectiva persoană,
în mod constant, pe o anumită perioadă de timp anterior
infracţiunii pentru care este condamnată
• are caracter personal şi irevocabil
Condiţii

• a) Măsura de siguranţă se ia în condiţiile în care se dispune condamnarea


făptuitorului pentru una dintre infracţiunile prevăzute la art. 112 1 alin.
(1) C. pen.:
- pe de o parte, au fost precizate categoriile de infracţiuni grave pentru care
poate fi incidentă instituţia confiscării extinse
- pe de altă parte, s‑a prevăzut condiţia ca fapta să fie susceptibilă să îi
procure un folos material persoanei condamnate, iar pedeapsa prevăzută de
lege pentru infracţiunea săvârşită să fie închisoarea de 4 ani sau mai mare
• b) Măsura de siguranţă se ia dacă există convingerea că persoana
condamnată a desfăşurat şi alte activităţi infracţionale decât cele pentru
care s‑a dispus condamnarea, dar de natură similară
Condiţii

• c) Valoarea bunurilor dobândite de persoana condamnată, într‑o


perioadă de cinci ani înainte şi, dacă este cazul, după momentul
săvârşirii infracţiunii, până la data emiterii actului de sesizare a
instanţei, depăşeşte în mod vădit veniturile obţinute de aceasta
în mod licit
• d) Confiscarea extinsă se poate dispune împotriva persoanei care
a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, dar şi împotriva
membrilor de familie ai acesteia, persoanelor cu care aceasta a
stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi sau dintre părinţi
şi copii, în cazul în care convieţuiesc, sau persoanelor juridice
asupra cărora persoana condamnată deţine controlul