LUMEA BIPOLARĂ:

COOPERARE ȘI
CONFRUNTARE

Lungoci Alexandru
 CUPRINS

 Introducere
 Blocada Berlinului

 Războiul din Coreea (1950-1953)

 Criza Canalului de Suez (1956)

 Construirea zidului Berlinului in 1961

 Criza rachetelor în 1962

 Războiul de șase zile

 Războiul din Vietnam

 Acordurile de la Helsinki

 OSCE
INTRODUCERE
 La sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial
s-a ajuns la “bipolarizarea” lumii, fenomen
datorat apariţiei a două superputeri rivale,
SUA şi URSS, precum şi alianţelor formate în
jurul acestor doi poli.
 Acest fapt a determinat declanşarea Războiul
Rece, care s-a manifestat prin crearea unui
climat de confruntare indirectă, nemilitară,
printr-o luptă internaţională a influenţelor
politice, care angaja toate mecanismele de
convingere din domeniul economic,
ideologic, cultural, psihologic, strategic şi
diplomatic
 Reprezentând sisteme politice diametral
opuse, democraţia occidentală şi, respectiv,
totalitarismul stalinist, cele două state au
intrat în conflict deschis la scurt timp după
încheierea păcii.
 Formarea celor două blocuri militare a determinat
menținerea unor relații încordate, accelerarea cursei
înarmării și crearea condițiilor pentru un război nuclear
generalizat. Separarea dintre blocul comunist și cel
democrat este reflectată de formarea Cortinei de Fier.
 Principalele manifestari ale Razboiului Rece au fost:
- Blocarea Berlinului de către URSS (1948-1949)
- Războiul dintre Coreea de Nord si cea de Sud (1950-1953)
- Criza Canalului de Suez (1956)
- Construirea zidului Berlinului in 1961
- Criza rachetelor în 1962
- Războiul de șase zile
- Războiul din Vietnam
- Acordurile de la Helsinki
BLOCADA BERLINULUI
 Blocada Berlinului (24 iunie 1948 - 11 mai
1949) a fost una din primele crize majore
internaţionale ale Războiului Rece, marcată
de momentul când Uniunea Sovietică a
blocat accesul rutier şi feroviar către Berlinul
de Vest.
 La 18 iunie 1948 cele trei sectoare
occidentale au promulgat legi noi, intrate în
vigoare de la 20 iunie, care scoteau din
circulaţie moneda de ocupaţie şi introduceau
marca germană, Deutsche Mark, cu scopul
de a efectua presiuni asupra lui Stalin pentru
reunificarea Germaniei şi a impulsiona
reconstruirea ţării. Sovieticii au obiectat la
această mişcare.
 La 24 iunie 1948 Uniunea Sovietică a blocat accesul
la cele trei sectoare occidentale ale Berlinului, aflate
în interiorul zonei controlate de sovietici, oprind
accesul pe căile rutiere sau pe cale ferată care
treceau prin Germania controlată de sovietici.
 Puterile occidentale nu negociaseră cu sovieticii un
pact care să garanteze aceste drepturi de liberă
circulaţie. În timpul discuţiilor de la Conferinţa de la
Londra, sovieticii au respins argumentele că dreptul
de ocupare a Berlinului şi utilizarea drumurilor în
precedenţii trei ani au oferit Occidentului dreptul de
a folosi la discreţie reţeaua rutieră şi feroviară.
 Pentru a creşte presiunea, sectoarele occidentale ale
Berlinului au fost izolate de la reţeaua electrică a
oraşului, oprind accesul locuitorilor la energia
electrică în scopuri casnice sau industriale.
 În primăvara lui 1949, Statele Unite
continuau măsurile împotriva blocadei, în
Germania de vest se pregătea înființarea
unei noi guvernări, și la Washington se
semna tratatul pentru înființarea Organizației
Nord-Atlantice. Așadar, în mai 1949, după o
întâlnire a consiliului miniștrilor afacerilor
externe, Stalin aprobă încheierea blocadei
Berlinului.
RĂZBOIUL DIN COREEA
 Acest razboi este considerat cel mai devastator al
perioadei. La momentul diviziunii Coreei, secretarul de
stat american, Byrnes a înclinat către ideea împingerii
graniței cât mai spre nord posibil. SUA a sugerat Paralela
38 ca linie de demarcație și propunerea a fost acceptată
de Stalin.
 Ca urmare URSS a instalat la guvernare un
Partid Comunist, care să servească intereselor sovietice,
suprimând în același timp și revoltele anticomuniste.
 La 25 iunie 1950 două corpuri de armată nord-coreene
au invadat sudul, trecand paralela 38.
 Pe la 7 octombrie 1950, o rezoluție britanică a împuternicit
forțele ONU să traverseze Paralela 38, să restabilească
ordinea în Peninsulă și să organizeze alegeri. 
 La aproape 3 săptămâni de la debutul contra-ofensivei sud-
coreene, Coreea de Nord a fost eliberată de trupele
inamice.
 În Ajunul Anului Nou forțele chineze si nord-coreene au
lansat o altă ofensiva majoră, capturând și evacuând
Seulul, capitala Sudului.
 În iulie 1951 Rusia s-a arătat dispusă la negocieri, însă
acestea au fost deosebit de dure întinzându-se pe o
perioadă de doi ani. Un prim progres s-a înregistrat în
noiembrie 1951, când s-a convenit asupra unei linii de
armistițiu de-a lungul frontului.
 Un factor decisiv în reluarea negocierilor de pace a fost,
după toate probabilitatile, decesul lui Stalin din 5 martie
1953.
 Prezent la Moscova pentru funeralii, Zhou En-lai a sugerat
reașezarea la masă tratativelor și constatându-se acordul
tuturor părților implicate, negocierile au fost reluate. De
asemenea, negocierile au fost împovărate de intensitatea
bombardamentelor americane, precum și de puternica
ofensivă finală a armatei chineze. 
 Armistițiul s-a semnat la Pan Mun Jon pe 27 iulie 1953, la 5
luni dupa moartea lui Stalin.
 Bilanțul războiului este infiorator: 900.000 de chinezi, 1,5
milioane de nord-coreeni și 1,3 milioane de sud-coreeni (în
mare majoritate civili) au căzut victime conflictului. De
asemenea, 34.000 de americani au murit în luptă și peste
100.000 au fost răniți.
CRIZA CANALULUI SUEZ
 Criza Suezului a fost precipitată de către deciziile
din luna iulie a anului 1956 ale preşedintelui
Egiptului, Gamal Abdel Nasser, care urmăreau
naţionalizarea Canalului Suez, care era controlat
de către Marea Britanie şi Franţa.
 În situaţia în care Franţa a obiectat faţă de
sprijinirea de către Nasser a rebelilor din colonia
francză Algeria, iar Israelul era angajat în bătălii
sporadice cu Egiptul, Marea Britanie s-a alăturat
acestora şi a avut loc o triplă invazie pe data de
29 octombrie 1956.
 Forţele armate ale Israelului au atacat Peninsula
Sinai, iar două zile mai tâziu, forţele anglo-
franceze au început bombardarea ţintelor
egiptene. Pe 5 noiembrie, trupele de paraşutişti şi
marina anglo-franceză au început să ocupe poziţii
 Imediat, Statele Unite au îndemnat la un
armistiţiu şi, alături de Uniunea Sovietică, un
lucru uimitor ţinând cont că era perioada
Războiului Rece, au făcut presiuni asupra
Marii Britanii, Franţei şi Israelul să încheie
lupta.
 Forţele franco-engleze au părăsit Egiptul în
decembrie 1956, iar cele ale Israelului în
martie 1957. Ulterior, Egiptul a deschis
canalul în vederea comerţului extern.
Această criză a evidenţiat faptul că vechile
puteri coloniale, Marea Britanie şi Franţa, au
fost înlocuite de către forţa Statelor Unite şi a
Uninii Sovietice.
CONSTRUIREA ZIDULUI BERLINULUI
 Libera circulație dintre Berlinul de Est și
Berlinul de Vest le-a permis locuitorilor din
RDG să vadă cum se trăiește în zona
occidentală și, atrași de nivelul de trai de
aici, să părăsească Germania comunistă.
 De aceea, conducerea Partidului Comunist a
decis că trebuie să ia măsuri pentru a pune
capăt migrației către vest. Ideea zidului nu a
apărut în august 1961;ea fusese deja
vehiculată, însă în iunie 1961 Walter Ulbricht,
conducătorul RDG, declara că nimeni nu
avea intenția de a construi un zid.
 Primele bariere au fost ridicate în dimineața
zilei de 13 august. Berlinezii au fost șocați
când s-au trezit în acea dimineață de
duminică;ceea ce fusese până cu o zi înainte
o graniță fluidă se transformase într-o
frontieră rigidă, foarte strict păzită.
 Circa 60.000 de oameni din RDG care lucrau
în Berlinul de Vest s-au trezit că nu mai pot
merge la muncă;mii de familii au fost
despărțite de ridicarea zidului, iar oamenii
care au rămas în mod întâmplător să doarmă
la cineva în partea cealaltă a orașului au
rămas blocați acolo, de partea cealaltă a
zidului.
CRIZA RACHETELOR
 În 1969, Fidel Castro (comunist) preia puterea în Cuba
împreună cu prietenul său Che Guevara, răsturnând
guvernul generalului Batista.
 În 1962, S.U.A. descoperă rachete sovietice în insulă şi
blochează insula. Războiul nuclear fiind pe cale să se
declanşeze. Preşedintele S.U.A., J. F. Kennedy, intervine
să dezamorseze criza promiţând că nu intervine
împotriva comunistului Castro dacă rachetele nucleare
vor fi demontate.
 Criza rachetelor cubaneze a constituit cel
mai periculos punct al Războiului Rece, unde
lumea a fost cel mai aproape de un război
nuclear total. Prin urmare, s-a instaurat o
telefonică directă (aşa numita "linie roşie")
între Kremlin şi Casa Albă pentru a evita un
război nedorit.
RĂZBOIUL DE 6 ZILE
 Armata israeliană a început la 5 iunie 1967 unul dintre cele
mai importante războaie din istoria sa. În doar şase zile, a
învins temuta armată a Egiptului şi a provocat pierderi
umane şi teritoriale ample vecinilor arabi.
 Războiul de Şase Zile (5-10 iunie 1967) reprezintă un
moment de referinţă pentru Orientul Mijlociu şi nu numai.
Aflat în căutarea securităţii, tânărul stat Israel a atacat
preventiv şi şi-a zdrobit vecinii.
 Rând pe rând, Cisiordania, Ierusalimul de Est, Peninsula
Sinai şi Platoul Golan s-au transformat în trofee ale
israelienilor şi în răni ale palestinienilor, iordanienilor,
egiptenilor, sirienilor şi întregii lumi arabe. Cei mai şifonaţi
au ieşit egiptenii, a căror armată, considerată cea mai
puternică din lumea arabă la acea vreme, a fost pur şi
simplu zdrobită.
RĂZBOIUL DIN VIETNAM
 Războiul din Vietnam a avut loc între 1
noiembrie 1961 -30 aprilie 1975, căderea
Saigonului. Războiul a fost purtat între
Republica Democrată Vietnam (Vietnamul de
Nord), sprijinită de China şi Uniunea
Sovietică, şi Republica Vietnam (Vietnamul
de Sud), sprijinită de Statele Unite. 
 În principiu, războiul a fost purtat pentru
reunificarea Vietnamului despărţit, temporar,
de înfrângerea decisivă din 1954 a armatei
coloniale franceze. În acest conflict, cele
două mari puteri comuniste concurau şi una
cu cealaltă şi pentru influenţa în Asia de sud-
est, iar SUA încerca să împiedice răspândirea
comunismului în ţările fragile din Asia, care,
 Conflictele militare terestre s-au purtat, în mare parte, în
Vietnamul de Sud, respectiv în Laos şi Cambodgia, în zonele de
graniţă cu Vietnamul.
 Din punct de vedere politico-militar acest război a constituit un
eșec pentru SUA; după ce a ordonat raiduri de bombardament,
președintele SUA, a cerut Congresului mană liberă pentru a
acționa.
 Pentru înfrangerea comunismului vietnamez, americanii au
folosit un arsenal sofisticat din cadrul căruia nu au lipsit armele
cu napalm, defoliante, bombele “anti-personal” și “bombele cu
aerosol”
 În 1968, in Vietnam, se găseau peste 700.000 de soldați
americani, iar avioanele US Air Force lansaseră mai multe
bombe decât trupele aliate in cel de-al doilea razboi mondial.
 În martie 1972, 120.000 de militari nord-vietnamezi au
pătruns în Vietnamul de Sud. Trupele americane și sud-
vietnameze au fost luate prin surprindere. Nici bombardarea
masivă a Vietnamului de Nord, inclusiv a Hanoiului și a
portului Haifong, nu a mai putut schimba soarta războiului
  În final, delegaţiile SUA şi cea a Vietnamului de Nord s-au
înţeles, fără ştirea delegaţiei Vietnamului de Sud.
 După semnarea acordului de pace, în 1973, SUA şi-a retras
forţele militare din regiune.
 Forţele Vietnamul de Sud, rămase fără sprijin, s-au
diminuat, iar Vietnamul de Nord, încălcând acordul de pace,
în 1975, a atacat Vietnamul de Sud, ocupând Saigonul,
capitala acestuia. Cele două ţări au fost unificate, oficial, în
anul 1976, sub numele de Republica Socialistă Vietnam.
OSCE
 Organizația a fost creată în 1973 sub numele
de Conferința pentru Securitate și Cooperare
în Europa (CSCE).
 Negocierile privind crearea unei grupări de
securitate europene datează încă din anii
1950, însă Războiul Rece a împiedicat
obținerea unor progrese substanțiale până în
noiembrie 1972 la Helsinki.
 Recomandările rezultate în urma negocierilor,
"Carta Albastră", au conferit fundația
practică pentru crearea unei conferințe în trei
faze, procesul Helsinki. CSCE s-a deschis în
Helsinki pe 3 iulie 1973 cu participarea
reprezentanților din 35 de țări.
 Faza I a constat în atingerea unui consens în
privința Cartei Albastre. Faza a II-a a fost faza
de lucru, desfășurată la Geneva din 18
septembrie 1973 până în 21 iulie 1975.
Rezultatul Fazei a II-a a fost Actul Final de la
Helsinki, semnat de către 35 de țări
participante în ultima fază, a III-a, ce a avut
loc la Helsinki între 30 iulie și 1 august 1975.
ACORDURILE DE LA HELSINKI
 Acordurile de la Helsinki (sau Actul Final) au fost
semnate la 1 august 1975 la Helsinki (Finlanda) de 35 de
state, între care cele două mari puteri (Uniunea
Sovietică și Statele Unite ale Americii), Canada și toate
celelalte state europene, cu
excepția Albaniei si Andorrei.
 Declarația asupra principiilor care acționează în relațiile
dintre statele participante (cunoscută și sub denumirea
de Decalogul) a enumerat următoarele 10 puncte:
- Respectarea drepturilor inerente ale suveranității
- Nerecurgerea la amenințarea sau la folosirea forței
- Inviolabilitatea frontierelor
- Integritatea teritorială a statelor
- Reglementarea pașnică a diferendelor
- Neintervenția în afacerile interne
- Respectarea drepturilor omului și a libertăților
fundamentale
- Egalitatea în drepturi a popoarelor și dreptul
popoarelor de a dispune de ele însele
- Cooperarea între state
- Îndeplinirea cu bună credința a obligațiilor
asumate conform dreptului internațional
BIBLIOGRAFIE
 Martin, McCauley- „Rusia, America si
Razboiul Rece, 1949-1991” Ed. Polirom, Iasi,
1999
 https://ro.wikipedia.org/wiki/R
%C4%83zboiul_Rece