Istoria Farmaciei - AnII - 2009 - 2010 - Partea1

CURS DE ISTORIA FARMACIEI - Specializarea Farmacie, An II, 2009 - 2010
ISTORIA FARMACIEI -
Tematica
1. Introducere. Farmacia in Mesopotamia si Egiptul antic.
2. Istoria farmaciei chineze. Farmacia in India. Istoria farmaciei iudaice.
3. Farmacia in Grecia antica. Farmacia in Dacia. Farmacia in Imperiul
Roman.
4. Farmacia in America precolumbiana. Farmacia in Bizant.
5. Istoria farmaciei arabe. Farmacia in Europa medievala.
6. Dezvoltarea farmaciei in perioada Renasterii.
7. Farmacia in secolul al XVII-lea: caracteristici, directii de dezvoltare.
8. Farmacia in secolul al XVIII-lea: caracteristici, dezvoltarea
invatamantului farmaceutic, primele publicatii periodice de
specialitate si importanta acestora.
9. Farmacia in secolul al XIX-lea: dezvoltarea invatamantului superior
farmaceutic, trecerea la productia industriala a medicamentelor.
10. Farmacia in secolul al XX-lea.
11. Farmacia in secolul al XX-lea.
12. Farmacia in tarile romane in secolele XVII-XVIII.
13. Farmacia in tarile romane in secolul al XIX-lea: dezvoltarea
invatamantului farmaceutic, aparitia primelor farmacopei.
14. Farmacia in Romania in secolul al XX-lea.
ISTORIA FARMACIEI -
Bibliografie
 SAMUEL IZSAK – Farmacia de-a lungul
secolelor, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,
Bucureşti, 1979
 SORIN URSONIU – Istoria medicinei
universale, Editura de Vest, Timişoara, 2000
 MIRUNA LUIZA SPRINŢEROIU, ROBERT
DANIEL VASILE – Farmacia în civilizaţia
omenirii, Editura Multi Press Internaţional,
Bucureşti, 2003
 ION HORAŢIU CRIŞAN – Medicina în Dacia,
Editura Dacica, Bucureşti, 2007
INTRODUCERE
 Istoria descoperirilor utile omenirii nu poate să nu
cuprindă şi pe cele din domeniul farmaceutic
 Descoperirile din domeniul farmaceutic au condus la
prelungirea vieţii de la un secol la altul
 În civilizaţia omenirii farmacia înseamnă 7000 de ani
de căutări, acumulări, de punere în valoare:
 Produse naturale de origine
 Vegetală
 Animală
 Chimică
INTRODUCERE
 Farmacia – artă care s-a născut odată cu
existenţa omului
 Existenţa omului a dus la apariţia, încă din
epoca primitivă, a unor forme de terapeutică
 Chirurgii preistorici – chirurgia craniană
 Africa, America de Sud
 Utilizarea ierburilor
 Alimentaţie
 Ritualuri secrete
INTRODUCERE
 Istoria farmaciei – nu se limitează la
consemnarea descoperirilor remediilor
împotriva diferitelor boli
 Istoria farmaciei – istoria acumulării
observaţiilor, studiilor şi descoperirilor
privind modul de a reacţiona al organismului
uman de-a lungul vieţii sale
 Naştere → Moarte
 Ştiinţele farmaceutice au fost create de om
pentru om
 Uşurarea suferinţei
 Redarea stării de sănătate
INTRODUCERE
 HEGEL – omul a dorit “să se cunoască pe el
însuşi în forma lucrurilor, să schimbe lumea
exterioară şi să alcătuiască o lume nouă, o
lume umană”
 EUGENE HUMBERT GUITARD – “Farmacia

este o înmănunchiere de ştiinţe, o artă şi o
profesie”
FARMACIA ÎN
MESOPOTAMIA
 Grecii - “Ţara dintre fluvii” – situată în zona
fluviilor Tigru şu Eufrat
 Existau 3 populaţii mileniul V î.H.
 Sumerienii – sudul ţării de-a lungul coastei
Golfului Persic
 Akkadienii de origine semită fondatorii Babilonului
– zona centrală
 Asirienii – zona muntoasă
din nord
FARMACIA ÎN
MESOPOTAMIA
 Textele medicale cuneiforme din mileniile
IV-III, î.H. Au dat posibilitatea reconstituirii
“sistemului medico-farmaceutic” din
Mesopotamia
 Biblioteca regelui Assurbanipal din Ninive
(sec. VII, î.H.) oferă mărturii despre
practicile medico-farmaceutice din mileniile
anterioare
 Plantele medicinale constituiau baza
terapeuticii şi erau cultivate sub îngrijirea
unor grădinari specializaţi
FARMACIA ÎN
MESOPOTAMIA
 Pe o tăbliţă semnată Nabű-Leű, există 3
coloane
 În prima sunt numerotate 150 de specii vegetale,
cu indicarea părţii folosite şi a precauţilor la
recoltare
 În a doua coloană este precizată afecţiunea în
care se foloseşte o anumită plantă şi tratamentul
 În a treia se menţionează modul de preparare şi
administrarea preparatului
 Assyrian Herbal (Londra 1924) – R. Campbell
Thomson – babilonienii foloseau o
farmacopee care cuprindea aproximativ 250
plante, minerale şi de origine animală
FARMACIA ÎN
MESOPOTAMIA
 Plantele cele mai folosite
 Palmierul
 Cedrul
 Pinul
 Smochinul
 Muştarul
 Cicoarea
 Ceapa
 Usturoiul
 Susanul
FARMACIA ÎN
MESOPOTAMIA
 Produsele de origine animală (aprox 180)
 Şerpi
 Şopârle
 Lupi
 Câini
 Lapte de vacă, capră
 Produsele apicole
 Untura de leu
 Excrementele de castor
 Urina de vite
FARMACIA ÎN
MESOPOTAMIA
 Produsele de origine minerală (aprox 120)
 Gipsul (sulfat de calciu)
 Sulful
 Alaunul (sulfat dublu de aluminiu şi potasiu)
 Oxizii metalici
 Salpetru (azotat de potasiu, de soiu, de calciu)
 Clorura de sodiu
 Săruri de sodiu şi potasiu
FARMACIA ÎN
MESOPOTAMIA
 Tăbliţele de lut de la Nippur
 Obţinerea prin ardere a cenuşei vegetale alcaline
 Planta Salicornia fructicosa (Brânca lemnoasă)
 Foarte des utilizat în reţetele Mesopotamiene
 Farmacopeea sumero-akkadiană
 Seminţe
 Rădăcini
 Tulpina
 Frunza
 Fructul
 Seva vlăstarilor
FARMACIA ÎN
MESOPOTAMIA
 Farmacopeea sumero-akkadiană
 Macerate
 Decocturi
 Cataplasme
 Linimente
 Supozitoare
 La administrarea medicamentelor se folosea
berea şi vinul de palmier
FARMACIA ÎN
MESOPOTAMIA
 Se foloseau un număr apreciabil de excipienţi

 Apa
 Berea
 Vinul de palmier
 Pulberi alcaline vegetale, argiloase, calcaroase
 Uleiuri
FARMACIA ÎN
MESOPOTAMIA
 Formele în care se administrau preparatele

 Soluţii
 Unguente
 Macerate
 Supozitoare
 Fumigaţii
 Cataplasme
FARMACIA ÎN
MESOPOTAMIA
 Stomac inflamat
 Clisme cu Acorus calamus, Assa foetida, curmale,
terebentină de brad, macerate în bere
 “Dacă un om are stomacul inflamat, se pun

laolaltă şi se macină muştar, spânz, brânca
lemnoasă, obligeană, chimen, eucalipt,
salpetru, terebentină de brad; acestea le bea
în bere pe stomacul gol şi se face bine”
FARMACIA ÎN
MESOPOTAMIA
 “Dacă un om are brusc dureri de stomac,
dacă pulpele şi organele genitale îl dor,
acesta va avea dureri în anus ori de câte ori
va merge. Pentru a-l vindeca, se macină şi
se amestecă Ammi (chimen indian),
terebentină de pin, terebentină de brad şi
trandafir; se amestecă cu o porţiune egală
de grăsime; din asta se face un supozitor şi
se unge cu ulei de chiparos, se bagă în anus
şi bolnavul se va însănătoşi”
FARMACIA ÎN
MESOPOTAMIA
 “Pentru afecţiuni ale plămânilor se presară
praf de catran peste crengi aprinse de
arbuşti ţepoşi. Se lasă fumul să intre în
anusul bolnavului, în gură şi nările lui şi el va
începe să tuşească. Se freacă bolnavul cu o
loţiune de apă şi oţet şi apoi se unge trupul
de sus până jos cu unt purificat; se macină
seminţe de in şi se pun în lapte. Din asta se
face o cataplasmă şi se lasă trei zile. Limba
bolnavului să guste miere şi ulei fin şi el se
va vindeca”
FARMACIA ÎN
MESOPOTAMIA
 “Dacă un om nu poate urina când simte

nevoia, să bea bere în care să pună câteva
seminţe de mac. Se fierbe răşină de
Galbanum în ulei, se filtrează şi se suflă în
ureter cu o ţeavă de bronz”
FARMACIA ÎN EGIPTUL
ANTIC
 Civilizaţia egipteană
 Cea mai veche civilizaţie
 Rezultatul unei gândiri politice
sprijinită pe credinţa în zei

 Un medic din timpul domniei lui Ramses I
 “Incantaţiile sunt excelente cure, iar curele sunt
excelente pentru incantaţii”
 Egiptenii foloseau un mare număr de formula
magice pentru a face leacurile mai eficiente
 Zeii binefăcători invocaţi pentru vindecare
 Ra, Isis, Osiris, Horus
ANTIC
 Zeul medicinei – Thot
 “Cel ce conferă siguranţă” = ph-ar-maki
 Grec. pharmakon = “ceea ce poartă pământul”
 Herodot:
 “În Egipt, medicina, ca şi oracolele, era
specializată. Pentru fiecare boală era un doctor, şi
nu exista ceva care să se numească medicină
generală. Pretutindeni se găsea o supraabundenţă
de doctori; în timp ce unii erau doctori de ochi,
alţii erau specialişti în cap, dinţi, stomac şi boli
interne. ”
ANTIC
 Faraonii au dat Egiptului numele de chim =
“tărâmul negru”
 Papirusul Ebers – lucrare medicală, aprox.
1580 î.H.
 Conţine 877 remedii
ANTIC
 În ciuda bogăţiei farmacopeei egipteene,
tratamentul începea cu o dietă
 Medicamentele de uz extern erau foarte des
folosite
 Durerile de cap
 Alifii, masaje şi comprese
 Alifie: tulpini de trestie, ienupăr,
fructe de dafin, terebentină, grăsime

ANTIC
 Tratarea corizei
 Vin de palmier administrat nazal
 Dureri de urechi
 Melilot şi răşină de Cistus ladamiferus
 Dureri de dinţi
 Spălături cu Colocynth, eucalipt, anason, Ficus
Aegyptie
 Blefarită
 Cremă cu Aloe, făină de Colocynth, fructe de
salcâm, coajă de abanos
ANTIC
 Reţetele egiptenilor cuprindeau indicaţii cu
privire la modul de preparare şi forma de
administrare a medicamentului prescris
 Tehnicile farmaceutice cuprindeau
 Zdrobirea
 Măcinarea
 Fierberea
 Răcirea
 Strecurarea
 Amestecarea
 Origine vegetală , animală, minerală
ANTIC
 Forme farmaceutice
 Poţiuni
 Decocturi
 Macerate
 Pilule
 Cataplasme
 Unguente
 Creme
 Inhalaţii
 Supozitoare
 Clisme
ANTIC
 Ustensile farmaceutice
 Mojare
 Balanţe
 Linguri
 Site
 Cuţite
 Greutăţi
 Recipiente
ANTIC
 Cunoştinţele despre medicamente erau
transmise din tată în fiu sau maestru discipol
 Materiile prime erau depozitate în vase de
teracotă, lăzi, cutii din lemn, coşuri împletite
 Datorită relaţiilor comerciale şi culturale,
terapia egipteană s-a răspândit cu uşurinţă,
regăsindu-se în civilizaţia greacă şi romană
 Multe din reţetele străvechi egiptene au
trecut în farmacopeea greacă şi apoi în cea
europeana din Evul Mediu.
FARMACIA ÎN INDIA
 După civilizaţia Indusului (3000-1400 î.H.)
 Civilizaţia indo-ariană (vedică) 1400 î.H.–VII d.H.
 Civilizaţia medievală hindusă (hinduismul) →XIII
 Civilizaţia islamo-hindusă XIII-XVIII
 Odată cu renaşterea hinduismului artele şi
gândirea ştiinţifică cunosc o perioadă de
înflorire
 Cele mai vechi tratate medicale indiene
 Samitha sau Corpus → Ayurveda (ştiinţa vieţii)
FARMACIA ÎN INDIA
 Ayurveda → cel mai vechi sistem indian de
medicină (peste 5000 ani)
 Consideră că sănătatea şi boala sunt elementele
aceluiaşi sistem
 Sănătatea → energiile corpului sunt în echilibru
 Dr. Jivaka: “Pentru ca un leac să fie considerat un
adevărat pilon al medicinei, el ar trebui să fie
compus din plante crescute într-un sol excelent,
culese într-o zi bună şi ar trebui să fie administrate
în doză corespunzătoare la timpul potrivit”
FARMACIA ÎN INDIA
 Plante medicinale frecvent folosite
 Usturoiul
 Piperul, Ghimbirul
 Obligeana
 Ricinul
 Medicamente de origine minerală
 Sulfatul de cupru
 Boraxul
 Sulful, mercurul
 Medicamente de origine animală
 Veninul de şarpe
 Laptele, mierea
FARMACIA ÎN INDIA
 Susrutasamitha se descriu peste 700 specii
de plante medicinale folosite ca şi
medicamente
 “Cel care cunoaşte virtuţile plantelor şi
rădăcinilor este un om, cel care cunoaşte
virtuţile apei este un demon, iar cel ce
cunoaşte virtuţile mercurului este un zeu”
FARMACIA ÎN INDIA
 Infuzii
 Macerate
 Decocturi
 Pilule
 Colir
 Unguente
 Soluţii
FARMACIA ÎN CHINA
 Este cea mai mare porţiune din omenire şi
civilizaţie care rămâne şi astăzi un mister
pentru lume
 Având în centrul atenţiei Omul, aici se
făureşte de mii de ani o etică care nu va
înceta să frământe contiinţa chineză
 Principalele preocupări ale gânditorilor
chinezi
 Omul ca prezentă în Univers
 Omul în relaţia cu mediul înconjurător
 Omul şi starea lui de sănătate mentală şi fizică
FARMACIA ÎN CHINA
 Încă din antichitate China avea legături cu:
 India
 Persia
 Egiptul
 Grecia
 Bizanţ
 Roma
 unde şi de unde făcea schimb de idei şi
lucruri cu aceştia:
 Porţelanurile chineze, creşterea viermilor de
mătase, maşinile deţesut, hârtia (105 d.H), specii
de arbori, plante şi flori, ceaiul
FARMACIA ÎN CHINA
 Tehnica imunizării are origini chineze
 Vaccinarea antivariolică (inocularea virusului din
pustula variolică în nara bolnavului) era de uz
curent încă din secolul XI
 Acupunctura
 Lumea compusă din 5 elemente de bază:
apa, focul, metal, pământ şi lemn
 Două principii fundamentale
 Yang
 Yin
FARMACIA ÎN CHINA
 Tratatul lui Li She Cen (1518-1593), Pen-
Tsao-Kang-Mu
 52 volume
 1074 vegetale
 443 animale
 354 minerale
 8161 reţete
 16000 prescripţii
 Panax ginseng (tonic)
 Ephedra vulgaris (antiasmatic)
 Dichroa febrifuga (antimalaric)
FARMACIA ÎN CHINA
 Farmacia avea 2 compartimente
 Unul pentru primirea clienţilor
 Unul pentru farmacist şi elevii săi
 Substanţele medicale uscate sunt închise în
sertare îmbrăcate în lemn şi dispuse unul sub
altul
 Vase de porţelan sau sticlă
 Pe fiecare sertar sunt lipite etichete roşii sau
galbene pentru indicarea conţinutului lor
 Infuzii, decocturi, vinuri medicinale, pilule
FARMACIA ÎN CHINA
 Ulcerele venerice erau tratate cu calomel
 Guşa era tratată cu alge (iodoterapie)
 Ephedra sinica (Ma huang) era folosită în
tratarea tulburărilor respiratorii încă din sec.
II î.H (în Europa efedrina este descoperită
abia la sfârşitul sec. XIX)
 Produse de origine animală
 Placenta
 Urina
 Sperma
 Laptele de femeie
FARMACIA ÎN CHINA
 Medicamente de origine minerală
 Sulful în tratarea scabiei
 Sulfatul de zinc ca diuretic
 Aurul
 Argintul
 Preparate cu arsen
 Preparate cu mercur
 Soluţii
 Decocturi
 Unguente
 Pilule
 Paste
 Prafuri
 Sucuri
FARMACIA IUDAICĂ
 O parte din cunoştinţele evreilor au fost preluate de
la vechile culturi mesopotamiene
 Convingerea că boala este o pedeapsă dată de zei
 Spre deosebire de mesopotamieni, chiar dacă
credeau în etiologia supranaturală a bolilor, evreii nu
acordau atâta importanţă demonilor şi spiritelor
 Pentru ei esenţial era Dumnezeu, cel care dădea sau lua
sănătatea oamenilor
 Contaminarea era privită ca un semn de impuritate
spirituală
 Regulile de igienă trebuiau respectate mai degrabă din
motive religioase şi disciplinare, decât din motive medicale
FARMACIA IUDAICĂ
 Existau reglementări legate de numeroase
activităţi:
 Izolarea bolnavilor
 Stabilirea locului şi momentului unde se făceau
incinerările
 Frecvenţa actului sexual
 Spălarea înainte de fiecare masă
 Îmbăierea după actul sexual sau după
menstruaţie
 Tăierea animalelor
 Prepararea alimentelor
FARMACIA IUDAICĂ
 Interzicerea unor alimente nu avea la bază
doar motive medicale:
 Interzicerea consumului de carne de porc
 Mare consumator de apă potabilă şi grâne
 Permiterea consumului de carne de vită şi oaie
 Comsum mic de apă, consumator de ierburi şi furaje
necomestibile pentru om
 Numeroase boli şi epidemii sunt menţionate
în Biblie:
 Atenţie specială era acordată leprei, ciumei,
holera
FARMACIA IUDAICĂ
 Medici îşi aveau originea în familia Leviţilor
 Era interzisă practicarea medicinei celor cu
acuitate vizuală scăzută
 Nu era permisă examinare bolnavului la
asfinţitul soarelui, în zilele înnorate sau într-o
cameră întunecoasă
 În Biblie sunt menţionate unele
medicamente:
 Balsamurile, mătrăguna, condimentele, uleiurile
FARMACIA IUDAICĂ
 Numeroase cunoştinţe medicale sunt
menţionate în enciclopedia numită Talmud
 În manuscrisele de la Marea Moartă sunt
menţionate arta vindecării practicată de
esenieni cu ajutorul plantelor şi al pietrelor
preţioase (litoterapie)
 Evreii au făcut parte dintre cei care au urmat
cursurile şcolii medicale greceşti din
Alexandria în sec. IV î.H
 Şi-au însuşit cunoştinţe de anatomie şi fiziologie
dar şi de alimentaţie, medicamente şi masaj
FARMACIA IUDAICĂ
 Medicii se numeau “rophe” şi se ocupau atât
de partea medicală cât şi de cea chirurgicală
 Sunt amintiţi şi “făcătorii de aromate”, adică
farmaciştii de mai târziu, dar se pare că
aceştia nu preparau medicamente, ci mir
pentru ritualurile religioase
 Medicina şi farmacia iudaică nu au adus nici
o concepţie nouă, nu au dat nici o mare
personalitate medicală, dar au avut meritul
de a fi ridicat deprinderile de viaţă igienică la
rangul de reglementare sanitară
FARMACIA GREACĂ
 Ţările lumii antice, situate în regiunea Mării
Mediterane, în special Grecia şi Roma, au
influenţat considerabil dezvoltarea ulterioară
a civilizaţiei umane.
 Istoria Greciei Antice reprezintă istoria

destrămării relaţiilor gentilice şi constituirii
relaţiilor sclavagiste. Din punct de vedere
conceptual şi cronologic ea se împarte în 5
perioade:
FARMACIA GREACĂ
 1.Cretano-miceniană sau egeică –
mileniile III – II î.Chr.;
 2.Prepolistică – sec. XI – IX î.Chr.;
 3.Polistică sau arhaică – sec. VIII – VI
î.Chr.;
 4.Clasică – sec. V – IV î.Chr.;
 5.Elenistă – a II jum. a sec. IV î.Chr. –
prima jum. a sec. I d.Chr.
FARMACIA GREACĂ
O altă divizare pe etape este:
 1. Vechea medicină greacă;
 2. Medicina homerică;
 3. Filozofii-medici;
 4. Hippocratică;
 5. Medicina posthippocratică sau
elenistă.
FARMACIA GREACĂ
 Sursede informare pentru medicina
greacă sunt:
 a) Literare – „Iliada” şi „Odisea” de
Homer; „Corpus Hippocraticum”;
„Historiile” lui Herodot, „Theogonia” de
Hesiod, operele filosofilor.
 b) Arheologice – descoperirea Troei (H.
Schliemann, 1870), palatului Cnossos (A.
Evans, 1900), asclepeionului din Epidaur
(1881-1887).
FARMACIA GREACĂ
 Medicina şi farmacia din perioada
cretano-miceniană. Medicina empirică.
 Pe teritoriul palatului Cnossos urmare săpăturilor
arheologice au fost descoperite construcţii
sanitaro-tehnice: un sistem de canalizare,
minunate încăperi de baie, sistem de ventilaţie.
 Grecii practicau o chirurgie simplă, eficientă.
Săgeţile erau extrase, plăgile tratate raţional. Atât
cretanii, cât şi grecii antici ştiau că praful de rocă
calcaroasă este hemostatic. Spălau plăgile cu vin
vechi (alcool-tanin), le oblojeau cu plante
aromatice hemostatice şi cicatrizante, adesea cu
lapte şi miere – acţiune trofică şi antiseptică.
 Se utilizau frecţiile cu ulei şi vin, iar exerciţiile
fizice erau considerate izvor al sănătăţii
FARMACIA GREACĂ
 Medicina şi farmacia mitică. Zeii
vindecători.
 Printre zeii panteonului olimpic mulţi aveau
tangenţe cu vindecarea şi păstrarea sănătăţii. Un
zeu vindecător prin excelenţă era APOLO – zeul
soarelui. Apolo era considerat vindecătorul zeilor
şi zeul vindecătorilor, fiind supranumit şi Apolo
prophylax (salvatorul sănătăţii, purificatorul).
Observând că o plagă expusă la soare se vindecă
mai repede, grecii vechi au tras concluzia că
vindecarea se datoreşte intervenţiei sale. Apolo
însă, era acuzat şi de provocarea bolilor şi
epidemiilor prin intermediul săgeţilor sale
otrăvite.
FARMACIA GREACĂ
 Între zeii invocaţi de cei sănătoşi sau
bolnavi se afla:
 HERA – protectoarea familiei, casei, a
gravidelor, a naşterilor, a lăuzelor;
 PALAS ATENA – zeiţa încelepciunii;
 HIPNOS – întruchiparea somnului;
 ARTEMIS – zeiţa vînătorii;
 AFRODITA – zeiţa dragostei şi frumuseţei.
FARMACIA GREACĂ
 Cel mai ilustru reprezentant medical al
panteonului olimpic a fost ASKLEPIOS (ESCULAP
la romani), fiul lui APOLO.
 Conform miturilor greceşti Asklepios era semizeu,
fiind născut din legătura lui Apolo cu o muritoare.
Ulterior Asklepios a fost încredinţat centaurului
KIRON, care l-a învăţat astronomia, botanica,
medicina. În curând elevul şi-a întrecut profesorul
şi a însuşit nu numai măestria vindecării
bolnavilor, ci şi readucerii la veaţă pe cei morţi,
prin ce provoca furia zeului regatului morţilor Aid.
FARMACIA GREACĂ
 Asklepios
s-a căsătorit la rându-i cu o
muritoare, cu care a avut trei fii şi trei
fiice:
 Fii erau: Machaon (patronul chirurgiei),
Podalir (patronul dieteticii şi medicinei
interne) şi Telesphor (ocrotitorul
convalescenţei).
 Fiicele erau: Hygeia (Igiena), Panakeea
(cunoscătoarea leacurilor) şi Epione
(alinătoarea durerilor).
FARMACIA GREACĂ
prepolistică.
 Perioada prepolistică se mai numeşte
homerică, deoarece până în secolul XIX,
când pe teritoriul Greciei au demarat
săpăturile arheologice, informaţia de bază
despre ea se conţinea doar în poemele
epice „Iliada” şi „Odisea” de Homer.
 Referirile medicale din aceste opere
reflectă nivelul anilor 1000-850 î.Chr.
FARMACIA GREACĂ
 Conform datelor oferite de Daremberg,
în poemele lui Homer sînt descrise 141
de feluri de leziuni ale trunchiului şi
extremităţilor – plăgi superficiale,
penetrante, luxaţii, fracturi, procese
purulente.
 Tratamentul se reducea la extragerea
săgeţilor şi altor obiecte de luptă,
scurgeri de sânge, utilizarea pulberilor
analgetice şi hemostatice vegetale cu
aplicarea ulterioară a pansamentelor.
FARMACIA GREACĂ
polistică.
 Perioada polistică a istoriei Greciei
Antice se evidenţiază prin două
fenomene importante pentru istoria
medicinei:
 1. Constituirea filosofiei materialiste;
 2. Constituirea medicinei sacerdotale.
FARMACIA GREACĂ
 Medicina sacerdotală se dezvolta pe fondul celei
empirice, care exista din timpuri străvechi. Formarea
şi fortificarea cultului lui Asclepios s-a manifestat
prin construcţia a peste 300 de temple în cinstea lui
– asklepioane.
 Asclepionul de la Epidaur este cel mai cunoscut şi
considerat cel mai măreţ.
 La Epidaur existau izvoare minerale şi termale, zone
împădurite, un teatru şi astăzi celebru, cu o acustică
ce umileşte multe teatre moderne. În plus, existau
băi, bibliotecă, stadion.
 Peste tot se înălţau numeroase statui ale zeilor şi
ziduri pe care se incrustau texte
FARMACIA GREACĂ
 Totuşi, principalele forme de tratament
erau hidroterapia, procedurile de călire,
masajul şi gimnastica.
 Despre utilizarea medicamentelor nu se
menţionează.
 În cazuri de evoluţie gravă a maladiei
preoţii medici apelau la serviciile
medicilor laici.
FARMACIA GREACĂ
clasică. Şcolile medicale
 Medicina în Grecia Antică timp îndelungat
s-a păstrat ca o tradiţie familială. La
începutul perioadei clasice limitele şcolilor
de familie s-au extins: în ele se admiteau
la studii şi persoane ce nu aveau legături
de rudenie.
 Aşa au luat naştere primele şcoli de
medicină, care în perioada clasică se
găseau cu predilecţie după hotarele Greciei
propriu-zise.
FARMACIA GREACĂ
 Dintre şcolile medicale primare se
menţionează şcoala din Rhodos (insulă
în partea estică a Mării Egee), din
Kyrene (oraş în Africa de Nord), din
Sicilia. Ambele şcoli au dispărut rapid.
 Apărute mai târziu şcoala din Krotona
(oraş în sudul Italiei de astăzi), din
Knidos (oraş de pe litoralul estic al
Asiei Mici) şi din Kos (insulă în partea
estică a Mării Egee) au constituit faima
medicinei greceşti antice.
FARMACIA GREACĂ
 Sănătatea este rezultatul echilibrului
forţelor antagoniste – uscat şi umed,
cald şi rece, dulce şi amar etc. – iar
predominarea uneia din ele este cauza
bolii.
 Tratamentul se efectua conform

principiului „contraria contrariis
curantur”.
FARMACIA GREACĂ
 S-a pus bazele teoriei umorale
(„humores” - lichid), conform căreia
sănătatea este amestecul proporţional
(eucrasia) a 4 umori – sânge, bila
galbenă, bila neagră şi flegma.
 Knidienii descriu 7 boli ale bilei, 12 ale
sângelui, 5 boli de splină, 5 tipuri de
tifos, 4 boli de rinichi, 5 hidroptizii, 7
ftizii şi numeroase boli ale creerului
FARMACIA GREACĂ
 Elaborarea principiului de observare şi
tratament a bolnavului la patul acestuia
– baza direcţiei clinice în medicină.
 Dezvoltarea principiilor etice în
medicină.
 Şcoala din Kos este asociată cu numele
lui Hippocrate al II-lea cel Mare (460 –
377 î.Chr.), care a intrat în istorie sub
numele de Hippocrate.
FARMACIA GREACĂ
 Lucrările lui Hippocrate şi a
contemporanilor săi sunt adunate în
„Corpus Hippocraticum”, care cuprinde
67 de cărţi şi e considerat enciclopedia
perioadei clasice a medicinii greceşti.
 „Viaţae scurtă, arta e lungă, ocazia

favorabilă trecătoare, experienţa
înşelătoare, judecata dificilă.”
FARMACIA GREACĂ
 Înlucrarea „Despre aer, ape şi
locuri” sunt analizate influenţa
formelor de relief, a climei, tipului de
apă potabilă, stării aerului asupra stării
de sănătate şi de boală. Medicul este
sfătuit să analizeze atent relaţiile cald-
rece; umed-uscat; să studieze în ce
măsură plasamentul unui oraş sau al
casei; modul de viaţă sunt favorabili
sănătăţii.
FARMACIA GREACĂ
 Principiile tratamentului hippocratic:
 1. Primum non nocere;
 2. „contraria contrariis curantur”;
 3. reechilibrarea umorilor prin eliminarea a
ceea ce era în plus (sângerări,
vomismente, clisme, purgaţii);
 4. Stimularea forţei naturale de vindecare
a organismului.
FARMACIA GREACĂ
 Medicina
în perioada elenistă.
Şcoala medicală din Alexandria
 După ocuparea Greciei de către armatele
macedonene (337 î.Chr.), centrele de
activitate politică, economică şi culturală
din cetăţile greceşti se deplasează spre
Asia Mică, Mesopotamia şi Egipt şi
îndeosebi spre oraşul Alexandria (fondat în
333 î.Chr.).
 Aici viaţa ştiinţifică şi medicală era
organizată într-un fel de academie
ştiinţifică, întreţinută de stat.
FARMACIA GREACĂ
 Termeni medicali de origine grecească:
 Chirurgie,
 Pediatrie,
 Psihiatrie,
 Dermatologie,
 Oftalmologie,
 Hematologie
FARMACIA GREACĂ
 Etica medicală în Grecia Antică
 În „Corpus Hippocraticum” sînt incluse
5 cărţi, dedicate eticii medicale şi
normelor ce reglementează activitatea
medicală profesională: „Despre
comportarea cuvenită”, „Jurământul”,
„Despre lege”, „Despre medic”,
„Îndrumări”.
FARMACIA GREACĂ
 Farmacia
 Medicamente din plante
 Medicamente din animale
 Medicamente din minerale
FARMACIA ÎN IMPERIUL
ROMAN
 Medicina şi farmacia în Roma
Antică
 Periodizare:
 1. Perioada regală (sec. VIII – VI î.Chr.);
 2. Perioada republicii (510 – 31 î.Chr);
 3. Perioada imperiului (31 î.Chr – 476
d.Chr).
ROMAN
 Surse de informaţie:
 Literare:
 „De rerum natura” – Titus Lucreţius Carus
 „De arte medica” – Aulus Cornelius Celsus
 „Historia naturalis” de Pliniu cel bătrân
 „De usu partium corporis humani” –
Galenus
 Surse interesante de informaţie referitor la
medicina timpului sunt şi epigramele
greceşti şi latine
ROMAN
 Descoperirile arheologice au completat
esenţial datele refritor la dezvoltarea
medicinii romane.
 Seturi de instrumente medicale au fost
găsite în oraşul Pompeia (1771), Baden
(1893), Bingen (1925).
 Importante pentru istoria medicinii
sunt construcţiile hidrotehnice:
 Apeducturi, terme, sisteme de canalizare,
care s-au păstrat până în prezent în
Europa, Asia şi Africa
ROMAN
 În
lucrarea „De arte medica” scrisă de
Aulus Cornelius Celsus:
 Se află preocupări de dietetică, se
proclamă importanţa climei şi a constituţiei
bolnavului ca factor de diagnostic, terapie
şi prognostic, se dau indicaţii terapeutice
concrete: sângerare, purgaţie, aplicarea
ventuzelor.
 Celsusa introdus în medicină
caracterele inflamaţiei: rubor et tumor
cum calo ret dolor
ROMAN
 În perioada regală şi până în sec. II
î.Hr. medici calificaţi nu existau.
 Tratamentul se făcea la domiciliu,
utilizând remediile medicinei populare:
ierburi, rădăcini, fructe, decocturi şi
infuzii din acestea, combinate cu
remedii magice.
 Unul din cele mai populare remedii
curative era considerată varza
„Varza este prima între toate legumele.
Consum-o fiartă şi crudă... Ea ajută miraculos la
digestie, restabileşte funcţia stomacului, iar
urina celuia care o consumă este un
medicament eficace contra tuturor bolilor...
Fărâmiţând-o, trebuie aplicată pe orice plagă şi
supuraţie... Ea va vindeca orice, va alina
durerea din cap şi ochi ”.
ROMAN
 Medicina şi farmacia în perioada
republicii
 Anul 510 î.Chr – anul răsculării romanilor –
este considerat hotar convenţional între
perioadele regală şi a republicii.
 În domeniul medicinei această perioadă se
remarcă prin dezvoltarea legislaţiei sanitare
şi construcţia ediificiilor sanitaro-tehnice;
apariţia medicilor specialişti; constituirea şi
dezvoltarea activităţii medicale şi a
elementelor reglementării statale a acesteia.
ROMAN
 Confirmare a atenţiei acordate măsurilor
sanitar-igienice sunt:
 Legile celor Douăsprezece tăbliţe (Leges XII
tabularum, 451-450 î.Chr.), concizia şi simplitatea
cărora şi astăzi este admirată de jurişti.
 Postulatele imprimate pe plăci de cupru, erau
fixate pe coloanele Senatului Roman.
 Fiind compuse în perioada republicii timpurii
sub presiunea plebeilor, ele au devenit un
exemplu caracteristic al unui cod de legi într-
o societate de clasă timpurie.
ROMAN
 Pentru înlăturarea deşeurilor organice,
începând cu secolul VI î.Chr, în Roma
se construiau numeroase canale
subterane de scurgere – cloaca.
 Cea mai cunoscută – cloaca maxima,
funcţionează până în prezent, fiind
inclusă în sistemul de canalizare a
capitalei Italiei.
 Toate canalele se deschideau în rîul
Tibru, prin ce se explică interdicţia
referitor la folosirea apei de râu.
ROMAN
 În secolul IV î. Chr. a demarat construcţia
apeductelor terestre şi subterane („aqua”-
apă; „duco”- a duce), deoarece izvoarele
subterane nu mai puteau asigura oraşul cu
apă potabilă.
 Primul apeduct, cu lungimea de 16,5 km, a
fost construit în anul 312 î.Chr. Cu 40 de ani
mai târziu a fost construit următorul cu
lungimea de 70 km.
 În anul 144 î.Chr. a fost construit al treilea
apeduct, care funcţionează până în prezent.
Lungimea acestuia constituia 61 km.
ROMAN
 Primii medici profesionişti au fost medicii sclavi
(servus medicus), din numărul ostaticilor militari, în
special greci. Sclavul trata familia stăpânului său şi
rudele acestuia. Nivelul înalt al culturii şi
cunoştinţele vaste în domeniu cu timpul au
promovat imaginea medicului sclav, şi stăpânii le-au
oferit dreptul de liberă practică.
 Medicul liber era obligat să trateze fără taxă fostul

stăpân, familia, rudele, prietenii, sclavii acestuia şi
să-i ofere o anumită parte din venituri. Au trebuit
câteva secole pentru ca medicina greacă să fie
acceptată în Republica Romană.
ROMAN
 Un nivel înalt de organizare şi dezvoltare l-a
atins medicina militară. Armata permanentă
necesita prezenţa medicilor.
 Fiecare cohortă (1000 de ostaşi) era
asigurată cu 4 medici chirurgi.
 Pe fiecare corabie militară se afla în serviciu
câte un medic.
 Fiecare ostaş era obligat să aibă cu sine
materialul de pansament pentru acordarea
primului ajutor şi ajutorului reciproc.
ROMAN
 Personalităţi
marcante ale
medicinii romane
 Asclepiade din Bitinia. Iniţiatorul curentului
metodic în medicină
 Considera că starea de sănătate sau de
boală depinde de starea în care se găsesc
porii din piele şi mucoase. Când porii sânt
prea închişi (stenoză) sau prea deschişi
(areoză) apare boala, deoarece se
periclitează intrarea sau ieşirea liberă a
atomilor din natură în corp şi invers.
ROMAN
 Principiulde bază al tratamentului,
conform opiniei lui Asclepiade, era
următorul: tuto, celeriter et incunde
curare (tratează cu siguranţă, repede şi
plăcut).
 Pentru restabilirea stării porilor
Asclepiad recomanda dieta,
respectarea igienei personale,
hidroterapia, masaj, băi, exerciţii fizice
etc.
ROMAN
 ClaudiusGalenus. Cel mai celebru
medic al antichităţii romane.
 Născut la Pergam, Asia Mică. Studiază
medicina la Pergam, Smirna, Korinf, Atena
şi Alexandria.
 După finisarea studiilor călătoreşte mult,
iar după revenire în oraşul natal activează
medic în şcoala de gladiatori.
 După răscoala gladiatorilor se stabileşte la
Roma unde a devenit medicul personal al
împăratului Marcus Aurelius şi al fiului
acestuia Commodus.
ROMAN
 Este recunoscut autor al circa 125
lucrări dedicate mediciniei, dintre care
s-au păstrat circa 80.
 Cele mai ilustre sînt:
 „De usu partium corporis humani”;
 „De simplicium medicamentorum”;
 „Despre anatomie”;
 „Metode terapeutice”;
 „Anatomia muşchilor”.
ROMAN
 Terapeutica lui Galen se baza pe mii de
reţete, care includeau plante, minerale,
opoterapice – leacuri preparate din produse
animale – splină, ficat, creier, carne de
viperă, excremente etc.
 El este acel care a introdus în practica
medicală Teriacul, un preparat ce conţinea
70 de ingrediente între care şi carnea de
viperă şi care, pe parcursul perioadei
Medievale şi a Renaşterii era prescris ca
panaceu universal indiferent de cauza bolii
sau semnele bolii respective.
ROMAN
 Principala lucrare farmaceutică a lui Galen
este „De simplicium medicamentorum”, care
conţinea descrierea a 473 de droguri
vegetale.
 Galen are meritul de a fi clasificat
medicamentele după origine, aspect exterior
şi acţiune; de a diferenţia medicamentul de
aliment.
 Tot el a dat indicaţii în ce măsură un
medicament poate să-l înlocuiască pe altul.
 Termenul de farmacie galenică are legătură
directă cu numele lui Galen.
ROMAN
 Dioscoride din Anazarba
 S-a distins în special în botanica
farmaceutică.
 Opera sa principală este De materia
medica în care sunt descrise 600 de
medicamente vegetale, minerale,
opoterapice.
 El descrie obţinerea mercurului, a lanolinei
şi altor remedii.
FARMACIA ÎN DACIA
 Herodot
 “cei mai viteji şi mai drepţi din marele
neam al tracilor”
 Dacii aveau o medicină care se situa la
un nivel superior celei populare
 La curtea regilor geto-daci se găseu
preoţi care aveau în subordine un
anumit număr de sacerdoţi
 Chiar şi despre legendarul Zamolxes se
spune că a fost medic
FARMACIA ÎN DACIA
 Sacerdoţii făceu experimente, studiind
însuşirile tămăduitoare ale diverselor
plante
 Concomitent ei aveau şi preocupări
astronomice, urmărind mişcarea astrelor
 Concepţia integralistă a medicinei geto-
dacice a fost foarte bine descrisă de
Platon
 Acesta scrie că Socrates a cunoscut în
armată un medic trac care fusese elev al
lui Zamolxes
FARMACIA ÎN DACIA
 A învăţat să îngrijească omul în întregime
(concepţie întâlnită şi la Hippocrate)
 “Zamolxes, regele nostru, care este şi Zeu,
spune că precum nu trebuie să încercăm a
vindeca ochii fără a fi vindecat întâi capul,
ori capul fără trup, tot aşa nu se poate să
încercăm a vindeca trupul fără să ne
îngrijim şi de suflet, şi că tocmai de aceea
sunt boli la care nu se pricep doctorii greci,
fiindcă nu cunosc întregul de care ar trebui
să se ocupe, căci dacă acesta merge rău,
este cu neputinţă ca partea să meargă
bine”
FARMACIA ÎN DACIA
 Un rol fundamental în practica medicală
la geto-daci l-au avut plantele.
 Plantele medicinale din Dacia erau
căutate şi în lumea greco-romană
 Dioscoride menţionează plante din
Dacia
 Pseudo-Apuleius (400 d.H)
 “Herbarius” plante preluate de la
Dioscoride şi plante reactualizate din
acestă zonă
FARMACIA ÎN DACIA
 Erau cunoscute plante cu acţiune:
 Calmant-anestezică
 Cicatrizantă
 Antiinflamatoare
 Expectorantă
 Antihelmintică
 Purgativă
 Despremedicamentele de origine
animală şi minerală izvoarele nu spun
nimic
FARMACIA ÎN DACIA
 Trusă
medicală descoperită la Grădişte
Muncelului:
 Pensă
 Lamă de bisturiu
 Placă de cenuşă vulcanică cu acţiune
cicatrizantă
 Alifii pe bază de grăsime animală
 Înscop terapeutic erau folosite apele

termale şi minerale (Geoagiu Băi)
FARMACIA ÎN AMERICA
PRECOLUMBIANĂ
 Civilizaţia aztecă
 Civilizaţia incaşă
 Civilizaţia mayaşă
 În domeniul medicinei incaşii îi
întreceau pe azteci şi pe mayaşi
 Cunoşteau metoda sterilizării în
terapia rănilor
 Erau pricepuţi la fitoterapie
 Ştiau să plombeze dinţii
PRECOLUMBIANĂ
 Vechile idei şi practici cu privire la
boală şi medicină pot fi interpretate ca
un maestec inseparabil de religie,
magie şi ştiinţă
 Utilizau intensiv drogurile halucinogene
 Medicamentele erau din plante
 Lumea minerală nu a fost nici ea
absentă din farmacopeea perioadei
precolumbiene
PRECOLUMBIANĂ
 Seva frunzelor de porumb accelera
vindecarea rănilor
 Grâul măcinat, fiert şi amestecat cu o
băutură alcoolică fermantată era folosit
la preapararea cataplasmelor calmante
 Cataplasmele pe bază de cartofi erau
utilizate în gută
 Făina de fasole era utilizată în
dizenterie
 Seva frunzelor de coca opre voma şi
săngerările din nas şi usca ulcerele
FARMACIA ÎN BIZANŢ
 În Imperiul Roman de rasarit, cu
capitala la Bizant (apoi Constantinopol)
 Despre medicina bizantina s-a scris
putin
 Au dezvoltat o noua organizare
medicala.
FARMACIA ÎN BIZANŢ
 Actius din Amida a scris un tratat de medicina in 4
volume, in care vorbeste si despre difterie si unele
medicamente noi din India.
 Pavel din Egina (sec. VII)

 a fost cel mai mare chirurg al Bizantului
 a folosit bisturiul, metode chirurgicale noi
 lucrari despre tumorile maligne, cancerul de san, hemoroizi
 În anul 325 la Niceea, la primul sinod, biserica

crestina s-a decis sa preia grija ingrijirilor medicale
umane. S-au inchis templele dedicate zeilor
vindecatori, deschizandu-se institutii de caritate
creştina, pe specialitati si tipuri de boli.
FARMACIA ARABĂ
 Se disting 3 perioade in evolutia culturii
si civilizatiei arabe medievale:
 1. etapa de asimilare (mijlocul sec. VII -
sfarsitul sec. IX)
- este o perioada a traducerilor
 - sunt traduse principalele opere din cultura
greco-romana si orientala
 2. perioada de inflorire (sec. X-XI)
 3. perioada de declin (dupa 1100)
FARMACIA ARABĂ
 In etapa de asimilare, mai ales la
Bagdad, dar si la Damasc (initial), apoi
la Cairo; se realizeaza o veritabila
scoala de traduceri in limba araba a lui
Hipocrate, Oribazius, Galen, Dioscoride.
 Traditia bizantina a spitalului (intemeiat
de Vasile cel Mare - 370) a fost
preluata, cel mai celebru fiind spitalul
din Bagdad.
FARMACIA ARABĂ
 Arabii au fost primii mari chimisti ai
lumii, ducând la aparitia farmacistului
 Medicul trebuia sa delege aceasta
functie cuiva cu o pregatire specifica,
cu responsabilitate morala si
intelectuala, permitand astfel dedicarea
unui timp mai mare activitatii medicale
propriu-zise.
FARMACIA ARABĂ
 „Cartea lui Mansur” (numele califului)
este o lucrare originală, scrisă cu o
atitudine conservatoare („dacă poti,
foloseste dieta şi nu medicamente sau
daca folosesti medicamente, alege
unele simple si nu complicate”);
 nu se admite decat ceea ce se poate
deomonstra la patul bolnavului
FARMACIA ARABĂ
 Cel mai important ramane însă
Avicena, din ale carui lucrari amintim:
 „Canonul medicinei” (ultima mare
sinteza a întregului câmp al medicinei,
realizata de o singura persoană; cea
mai limpede şi clară dintre sintezele
Evului Mediu)
 „Poemul medicinei” - o colectie de 5
carti
FARMACIA ÎN EUROPA
MEDIEVALĂ
 Primele elemente de medicina apar in
manastiri.
 Odata cu crestinarea popoarelor
germanice, ei adopta punctul de vedere
crestin al medicinei.
 Au existat calugari specializati la nivelul
medicinei populare.
 Prima scoala de medicina propriu-zisa
laica din Europa Occidetala este Şcoala
medicala din Salermo
FARMACIA ÎN EUROPA
MEDIEVALĂ
 Igiena precara a oraselor a permis
producerea marilor epidemii al Evului
Mediu (lepra, ciuma, variola, sifilis)
 Are loc o decadere a chirurgiei, nu erau
permise manevre sangerande, pentru
ca medicii erau si preoti
 Primele orase cu facultate de medicina
au fost Montpellier (1220), apoi Padova
si Salermo
FARMACIA ÎN PERIOADA
RENAŞTERII
 Renasterea (sec. XV-XVI) a readus in prim-
plan valorile antichitatii.
 Pe plan laic se dezvolta doctrina umanista,
care considera ca Dumnezeu l-a creat pe om
liber si omul trebuie sa aiba demnitate
(„Despre demnitatea omului” - Pico della
Mirandelo).
 Pana atunci, disectiile fusesera interzise, dar
odata cu aparitia facultatilor de medicina, au
inceput sa se permita (prin bule papale)
disectii in scop didactic
RENAŞTERII
 Andreas Vesalius (Vesal) - belgian, fiu
de farmacist, a studiat la Paris
(universitatea era de tip Galenic), dar a
terminat studiile la Padova, unde a
devenit mai tarziu profesor de
anatomie.
 Este considerat intemeietorul medicinei
moderne.
RENAŞTERII
 Paracelsius
(Philipus Theophrastus
Bombast von Hohenheim)
 considera ca medicina trebuie sa se invete
din practica, nu din carti
 a facut si chirurgie, chiar daca din punct de
vedere religios îi era interzis
 precursor în balneologie şi patologie
profesionala
 Tratate despre medicamente

Istoria Farmaciei - AnII - 2009 - 2010 - Partea1

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Istoria Farmaciei - AnII - 2009 - 2010 - Partea1

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

CURS DE ISTORIA FARMACIEI - Specializarea Farmacie, An II, 2009 - 2010

 EUGENE HUMBERT GUITARD – “Farmacia

 Se foloseau un număr apreciabil de excipienţi

 Formele în care se administrau preparatele

 “Dacă un om are stomacul inflamat, se pun

 “Dacă un om nu poate urina când simte

sprijinită pe credinţa în zei

fructe de dafin, terebentină, grăsime

 Istoria Greciei Antice reprezintă istoria

 Tratamentul se efectua conform

 „Viaţae scurtă, arta e lungă, ocazia

 Medicul liber era obligat să trateze fără taxă fostul

 Înscop terapeutic erau folosite apele

 Pavel din Egina (sec. VII)

 În anul 325 la Niceea, la primul sinod, biserica

S-ar putea să vă placă și