Sisteme cu radiaţii

x
Cuprins

 Instalaţii de radiaţii X utilizate în

radiodiagnostic:
 fixe
 mobile
 Prezentarea pe scurt a unui CT
Scop

 Obţinerea unor cunoştinţe minime legate de

principalele tipuri de sisteme de radiaţii X
utilizate în radiodiagnostic.
Sisteme de radiaţii X utilizate în
radiodiagnostic

Prezentarea componentelor
sistemului
 Elementele de bază ale unui generator de
raze X:

 Tub de raze X
 Generatori de
tensiune
 Masa de comandă
 Accesorii
Tuburi de raze X
Componentele tubului de raze X
 Catodul: filamentul
incandescent emite electroni
care sunt atraşi de anod;
 filament de tungsten
 Anod: (fix sau rotativ): în
urma impactului cu electronii
emite radiaţii X;
 bloc de Cu pe care este
aplicată o placuţă de W sau
Tg
 Incinta: (sticla sau metal)
vidată, în care sunt fixaţi
electrozii tubului
 Strat protector metalic
în care se află Pb (asigură
protecţia împotriva radiaţiilor
imprăştiate).
Componentele tubului de raze X

1: filamentul lung de Tg
2 : filamentul scurt de Tg
3 : catod
 Structura catodului

 Catodul include filamentul(tele) şi circuitul

de încălzire.
 Catodul poate fi din tungsten deoarece:
 are temperatura înalta de topire (3370°C)
 se evaporă puţin
 depozit minim pe pereţii tubului
 Pentru a reduce evaporarea temperatura de
emisie este atinsă doar înainte de expunere.
 în stand-by, temperatura este păstrată la ±
1500°C, astfel încât, 2700°C temperatura de
emisie poate fi atinsă în mai puţin de o secundă.
Exemplu de catod
Structura catodului

 Tuburile moderne au doua filamente:

 unul lung : curent mare/rezoluţie mică (grafie)
 unul scurt : curent mic/rezoluţie mare (scopie)

 Electronii având aceeaşi sarcină electrică se

resping ceea ce face ca fasciculul de să fie
divergent;
 puţini electoni produc raze X
 este bombardată o suprafaţă mare a ţintei
 focar termic mare  rezoluţie proastă a imaginii


 Focalizarea electronilor este crucială;

 dispozitiv de focalizare - piesă semicirculară

din molibden, încarcată negativ ca şi catodul;
 Structura anodului
 material : tungsten,
molibden, grafit
 focar termic : suprafaţa
de pe anod unde are loc
frânarea
 unghiul de înclinare al
anodului
 viteza de rotaţie de la
3.000 la 10.000 rot/min
Grosimea  masa si
volumul  capacitatea
de încălzire
 Inclinarea anodului
 Focarul termic are o formă mai mult
rectangulară sau elipsoidală decât circulară
depinzând de:
 mărimea şi forma filamentului
 dispozitivul de focalizare şi tensiunea aplicată
 distanţa dintre catod şi anod
 Rezoluţie bună necesită spot focal mic;
 Disiparea căldurii necesită spot focal mare;

 Acest conflict a fost rezolvat

inclinand anodul
Anodul

1,2 : urme pe anod

Sisteme de răcire a anodului:

 Răcire cu apă (tija anodului este tubulară şi

se cuplează la exterior cu un rezervor cu apă);
 Răcire prin convecţie (anodul este o
bară masivă de Cu care se termină la exterior cu
un radiator);
 Răcire cu curent de apă sau aer la
tuburile cufundate in ulei;
Când vorbim de tubul de raza X
trebuie să mai vorbim de:

 sistemul de incălzire a filamentului;

 potenţialul de accelerare a electronilor;
 controlul automat al expunerii
(timpul);
 99,9% din energia electronilor se
transformă în energie termică.
 Generatorii de tensiune:

 Transformatorul de înaltă
tensiune - transformă curentul alt. cu U mic şi
I mare, în curent alt. cu I mic şi U mare.
 Transformatorul de joasă tensiune
- furnizează curent filamentului(6-12V;3-5A).
 Cabluri de legatură - cabluri concentrice
izolate între ele cu cauciuc.
Masa de comandă (I):

 Autotransformatorul - evită căderile de

tensiune pe reţea;
 Instrumente de reglaj -pentru curentul
de încălzire şi înalta tensiune;
 Instrumente de masură:
- kilovoltmetru (indică diferenţa
de potenţial dintre catod şi anod)
- miliampermetru (intensitatea
curentului care trece prin tub).
 Masa de comandă (II):

 Releele de expunere: dau timpul fixat

pentru realizarea radiofotografiilor (s, timpul de
expunere; mAs, doza absorbită de film).

Timpul de expunere se alege în funcţie de: -

puterea de penetraţie a razelor (kV)
- cantitatea de raze (mA)
- distanţa anod-film
- grosimea corpului iradiat
Masa de comandă (III):

 Sisteme de semnalizare (avertizează

operatorul de expirarea timpului de expunere).
 Ventilele sau kenotroanele
- tuburi de raze X cu anodul
neînclinat;
- transformă curentul alternativ
în curent continuu;
- cresc capacitatea de încarcare a
tubului.
 Masa de examinare:

 poate fi diferită pentru scopie sau grafie;

 poate exista o singură masă mobilă
(pentru examinare clinoscopică sau
ortoscopică) cu un selector care permite
trecerea rapidă de la scopie la grafie.
 Radiaţia X emisă de tub

 Radiaţia primară: fasciculul iniţial de

fotoni;
 Radiaţia împrăştiată: rezultată după cel
puţin o interacţie;
 Radiaţia de fugă: radiaţia X neabsorbită de
cupola tubului;
 Radiaţia transmisă: radiaţia rezultată în
urma trecerii prin grilă.
Filtrarea tubului

 Filtrare inerentă (este totdeauna prezentă);

  reduce doza la piele a pacientului (absoarbe
radiaţiile moi care nu contribuie la formarea
imaginii)
 Filtrare adiţională (filtru mobil);
  reduce doza la piele şi la nivelul ţesuturilor
superficiale fară a pierde din calitatea imaginii
 Filtrare totala (inerentă + adiţională);
 Filtrarea totală trebuie să fie > 2.5 mm Al
pentru tensiuni > 110 kV (2 mm Al pentru
tensiuni până la 100kV) .
Filtrarea tubului
Radiaţia împrăştiată

 Are efect asupra calităţii imaginii:

 creşte neclaritatea;
 contribuie la pierderea contrastului;
 Contribuie la doza per pacient:
 creşte doza superficială şi profundă.
Posibilităţi de reducere :
 utilizarea grilei;
 limitarea câmpului de expunere la zona de interes;
 limitarea volumului iradiat (ex.: compresia sânului
în mamografie).
Accesorii:

Diafragmul - limitează fasciculul incident şi

radiaţia secundară:

 diafragm primar: - tuburile autoprotejate

- 4 lamele de Pb
- localizatoarele adaptate la tub

 diafragm secundar - grila

- localizatoare
 Grila antidifuzoare (I)

 Radiaţia care ajunge la pacient:

 fasc. primar : contribuie la formarea imaginii;
 rad. imprăştiată : nu ajunge la detector şi
contribuie în mare masură la doza per pacient.
 grila (dintre pacient si film) elimină în mare
parte rad. imprăştiată;
 grila fixă;
 grila mobilă (mai performantă);
 grila Potter Bucky;
 Grila antidifuzoare (II)

Sursa de raze X

Pacient

Rad. X Pumb
imprastiata

Film si caseta
Rad. X utila
Grila antidifuzoare (III)

 grătar din lamele fine de Pb. legate între ele

printr-un material cu absorbţie redusă
(lemn, material plastic, aluminiu);
 acest material are rolul de a menţine
lamelele orientate în acelaşi sens cu
fasciculul primar şi la aceeaşi distanţă unele
de altele;
 aluminiul este un bun absorbant pentru
radiaţiile imprăştiate, ceea ce contribuie la
imbunătăţirea calităţii imaginii;
 ideal ar fi ca lamelele să fie infinit de subţiri,
pentru a nu absorbi radiaţiile din fasciculul
primar, şi suficient de absorbant ca să reţină
în totalitate radiaţiile secundare;
 la tensiuni mari se lucrează cu grile cu
lamelele mai înalte îi mai groase pentru a
absorbi cantitatea mare de radiaţii difuzate;
 la tensiuni mici, sub 100kV, grila trebuie să
aibă lamele numeroase.
 GRILA ANTIDIFUZARE (IV)

 Grilele antidifuzoare focalizate sunt

construite fiecare pentru o distanţă focar
plan de proiecţie determinată.
 Sistemul Potter-Bucky are o focalizare
pentru distanţă de 90-100cm.
Toate metodele de control ale radiaţiei împrăştiate (grile,
diafragme etc.) cresc doza/pacient pentru aceeaşi densitate a
filmului.

 dispozitivele de control ale radiaţiei

împrăştiate trebuie să fie folosite numai
când masa iradiată este mică, şi când
cantitatea de radiaţie este acceptabilă,
deoarece grila, de exemplu creşte
doza/pacient printr-un factor cuprins între 2
şi 5.
 Dispozitive de centrare - raza normală din fasciculul
incident să cadă perpendicular pe film.

Localizatoarele - limitează câmpul examinat;

- reduc rad. secundare (prin
compresia sânului se micşorează grosimea).

O bună colimare poate reduce

doza/pacient cu un factor până la 100.
Instalaţii mobile în radiodiagnostic

 În afara instalaţiilor fixe de

radiografie, se utilizează foarte des şi
instalaţii mobile.
Sistem multifuncţional pentru
examinările generale cu radiaţii X şi
urgenţe.

Acest sistem poate fi

utilizat, in mod
particular şi pentru
fluoroscopii
Exemplul unui sistem mobil pentru
radiografie generala
 CT

Scurtă prezentare
Tomograf (I)

 Radiografia clasică reprezintă

imaginea bidimensională a unui corp
tridimensional.
 Tomografia permite obţinerea pe
film a elementelor aflate pe un
anumit strat (secţiune).
 CT(I)

Utilizează:
 ca factor de risc:

rad. X;
 ca procedeu de
examinare:
secţiunea tomografică în plan
transversal axial;
 ca mod de redare a
informaţiei: imaginea
digitală.
CT(II)

 A fost introdus în 1972 în practicile

medicale şi a revoluţionat imagistica
medicală oferind o foarte bună
calitate a imaginii.
 Rezoluţia de densitate a metodei este
net superioară radiologiei clasice dar
cu o doză adosorbită mai mare.
 CT(III)

 principiul metodei are la bază atenuarea unui

fascicul îngust de rad. X, care parcurge printr-o
mişcare circulară, un strat echivalent ca lărgime
din corpul examinat;
 fasciculul atenuat este măsurat la eşirea din
corp de unul sau mai mulţi detectori producând
o scinţilatie pentru fiecare rad. X;
 un fotomultiplicator va transforma scintilaţia
într-un puls de curent, care poate fi măsurat şi
înregistrat;
CT(IV)

 valorile numerice obţinute în cursul

măsuratorilor sunt transformate în nuanţe de
gri;
 fasciculul şi detectorul execută o mişcare
paralelă şi sincronă în planul de secţiune în
timpul căreia se execută 60-200 de măsurători
pe o distanţă de 20-30cm. Această translaţie
constitue un pas al sccanerului.
CT(IV)

 valorile numerice obţinute în cursul

măsuratorilor sunt transformate în nuanţe
de gri;
 fasciculul şi detectorul execută o mişcare
paralelă şi sincronă în planul de secţiune în
timpul căreia se execută 60-200 de
măsuratori pe o distanţă de 20-30cm.
Această translaţie constitue un pas al
sccanerului.
TC
CT(V)

 rezultatele măsurătorilor alcătuiesc un profil

de intensitate;
 cuplul tub-detector este rotit apoi cu un
grad efectuând un nou pas şi un nou profil;
 profilele sunt procesate de un computer
care traduce coeficientul de atenuare intr-o
nuanţă de gri.
CT(V)

De reţinut:

 pixel (element al imaginii) - traduce coef.

de atenuare al unui volum tisular
determinat de distanţa dintre două puncte
de măsurare şi de lărgimea fasciculului
(grosimea stratului analizat);
 voxel - elementul de volum analizat
(ex. 1.4x1.4x7,5).
 CT(VI)

 valoarea pixelului (nuanţa de gri) - este

determinată de atenuarea într-un anumit
voxel;
 numerele scannerului - scara treptelor
valorice ce pot fi atribuite pixelului;
 se atribuie valoarea 0 coeficientului de
atenuare în apă;
 scara este formată din 2048 de nuanţe,1024
situate deasupra şi 1024 de desubt.
CT(VII)

 Generaţiile noi de CT folosesc fascicule

multiple (dispuse în evantai), fiecare
fascicul corespunde unui detector şi
acoperă un unghi de 10-20 grade ceea ce
permite examinarea în cursul mişcării de
translaţie a aceluiaşi punct din mai multe
unghiuri. Aceasta a redus numărul de
rotaţii şi iradierea.
CT(VIII)

 Generaţia a treia foloseşte mişcarea de

rotaţie efectuată simultan de tub (fasc.
evantai) şi detectori.
 La generaţia a patra mişcarea o efectuează
numai tubul, detectorii fiind dispuşi circular
în jurul pacientului.
 Vedere din interior

şirul
detectorilor Tubul
şi
colimatorul