ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE

FACULTATEA DE ADMINISTRAȚIE ȘI MANAGEMENT PUBLIC

METODA DELPHI
METODA PHILIPS6/6

NUME: VROTE ANDREEA

G R U PA : 2 3 3
 METODA DELPHI

Este o metodă populară atât în procesul de prognozare cât și în

cel decizional.
Principalul său scop este acela de a facilita ajungerea la un
acord între experții grupului, care au opinii diferite
Tehnica Delphi presupune selectarea unui anumit grup de
experti care vor trebui sa-si exprime, de cele mai multe ori
anonim si separat, opinia asupra unui subiect sau set de
probleme.
Pentru aceasta este necesara pregatirea in prealabil a unui
chestionar si alegerea unui moderator care va facilita colaborarea
intre membrii grupului. Fiecare participant va completa
chestionarul si va primi feedback structurat de la moderator,
feedback care va incorpora toate raspunsurile celorlalti
participanti, impreuna cu argumentele acestora, insa totul sub
protectia anonimatului pentru a nu fi influentat de alte elemente
decat cele rationale si logice.

Procesul se repeta, de aceasta data respondentii putand oferi

explicatii pentru opiniile lor care difera semnificativ fata de cele
ale celorlalti membri ai grupului. Statistic s-a constatat ca dupa un
numit numar de iteratii consensul asupra problematicii in discutie
creste, ajungandu-se, de regula, la un procent acceptabil de
participanti care sa determine un raspuns colectiv validat.
 Principiile metodei Delphi

Se folosesc mai multe runde de chestionare, iar cu fiecare rundă întrebările devin

mai precise;

 După fiecare rundă se face procesare statistică a opiniilor experților;

 Rezumatul statistic al opiniilor experților este prezentat tuturor experților

 În cazul în care părerea unui expert este semnificativ diferită de opinia

colectivă, expertul în cauză trebuie să își justifice opinia;

 De obicei chestionarele completate de experți sunt anonime.

 Numarul de runde necesar se poate stabili de la inceput sau pe parcurs, de catre moderator, in functie de rezultate. Este important sa fie clarificate inca de la inceput toate obiectivele proiectului:

  Indicatorii cheie asupra carora se cauta consensul;

 Procentul de respondenti aliniati pentru a fi considerat un grad de
consens acceptabil;
 Modul de eliminare sau tratamentul optiunilor particulare pentru
a nu pierde sansa examinarii tuturor opiniilor/solutiilor posibile;
 Termenele limita pentru acordarea raspunsurilor;
 Gradul de expertiza si de eterogenitate al grupului
de respondenti, pentru a nu afecta rezultatele obtinute.
 Principalii poli ai acestei metode sunt:

 selectarea experților cu experiență

corespunzătoare
 asigurarea anonimatului cel puțin în prima
fază interviurilor, reintervievarea după prima
rundă,
 sintetizarea rezultatelor
 elaborarea unei prognoze pe bază de consens.
 Cand este utila aplicarea Metodei Delphi ?
Aplicarea este utila atunci cand:

 numarul de persoane care trebuie implicate este foarte mare.

 distantele dintre respondenti sunt mari si este dificil ca timp si costuri sa
organizezi o intalnire.
 exista o anumita nevoie de a depasi obstacole de natura umana:
· teama de a vorbi deschis in public (sefi, opinii contrare, refuz)
· rusinea de a recunoaste ca s-a gresit la prima opinare
· frica de umilinta a unui expert recunoscut
· tendinta de a fi influentat de opinia majoritatii
· evitarea acapararii discutiei de catre extrovertit
 METODA PHILIPS 6/6
Metoda Philips 6/6 a fost elaborată de către profesorul de literatură J. Donald
Philips care a testat-o la Universitatea din Michigan.
Este similară brainstorming-ului şi tehnicii 6/3/5, însă se individualizează prin
limitarea discuţiei celor 6 participanţi la 6 minute.

• Etape:
– prezentarea temei de către animator;
– constituirea grupelor de şase persoane;
– discuţia în grupuri pe marginea temei (timp de 6 minute). Fiecare grup îşi
alege un conducător (care asigură participarea tuturor la discuţii) şi un
purtător de cuvânt, care va prezenta ideile discutate;
– prezentarea ideilor de către purtătorii de cuvânt ai fiecărei grupe;
– sinteza rapoartelor prin rezumarea ideilor de către animator sau prin
dezbateri între purtătorii de cuvânt.
Etapele metodei Philips 6/6:

1. Constituirea grupurilor de câte 6 (4

membri + 1 secretar + 1 conducător de
grup).
Secretarul fiecărul grup are în plus, sarcina
de a consemna ideile colegilor.
Conducătorul este cel care dirijează
dezbaterea în cadrul grupului şi prezintă
concluziile.

2. Înmânarea temei/problemei ce urmează

a fi dezbătută în particular, de către fiecare
grup şi motivarea importanţei acesteia.
3. Desfăşurarea discuţiilor pe baza temei, în
cadrul grupului, timp de 6 minute.
Acestea pot fi libere, în sensul că fiecare membru
propune un răspuns şi la sfârşit se reţin ideile
cele mai importante sau pot fi discuţii progresive
în care fiecare participant expune în cadrul
grupului său o variantă care e analizată şi apoi se
trece la celelalte idei.

4. Colectarea soluţiilor elaborate.

Conducătorii fiecărui grup expun ideile la care au
ajuns sau ele sunt predate în scris
coordonatorului colectivului (profesorului)
5. Discuţia colectivă este urmată de
decizia co-lectivă în ceea ce priveşte
soluţia finală, pe baza ierarhizării
variantelor pe tablă.

6. Încheirea discuţiei se face în urma

prezentării din partea profesorului a
concluziilor privind participarea la
desfăşurarea activităţii şi a eficienţei
demersurilor întreprinse.
 Avantajele metodei
Philips 6/6

Sunt similare braistorming-ului şi tehnicii 6/3/5, în ceea ce

priveşte facilitarea comunicării, obţinerea într-un timp scurt a
numeroase idei, prin intensificarea demersului creativ şi prin
stimularea imaginaţiei tuturor participanţilor.

Dezavantajele apar atunci când numărul participanților nu este

multiplu de 6 şi nu poate fi respectată limita de timp impusă, de
6 minute
 Bibliografie
1.E. Burduş – Tratat de management, Editura Economică, Bucureşti, 2005

2.Filip, F.G., B. Barbat (1999). Informatica industriala; noi paradigme

si aplicatii, Ed. Tehnica, Bucuresti.

3.Nicolescu, O., M. Nastase (2000). Metoda sedintei. În O. Nicolescu

(coord.). Sisteme, metode si tehnici manageriale ale organizatiei. Editura
Economica, Bucuresti,p. 427-444.

4.O. Nicolescu, I. Verboncu, Fundamentele Managementului organizaţiei,

Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 2002

5.T. Zorţelan, E. Burduş, G. Căprărescu, Managementul organizaţiei,

Editura Economică, Bucureşti, 1999