ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE

FACULTATEA DE ADMINISTRAȚIE ȘI MANAGEMENT PUBLIC

ORGANIZAREA ADMINISTRATIV-
TERITORIALĂ ÎN ITALIA

Anul 1, Grupa: 233

Student: Vrote Andreea
Iulian Brahim
Andreea Todiriuc
 ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ LOCALĂ LA NIVEL EUROPEAN

 Statul regional italian a fost conceput în 1947 ca un stat comunitar ale cărui elemente
esențiale sunt, în indiviziune, statul unitar clasic și regiunile.

 Constituția din 1947 încerca instaurarea unui regionalism care, pe de o parte îmbina
concepția clasică a federalismului dualist, înțelegând autonomia ca separație, și pe de altă
parte, marca o anumită ezitare între modelul strict politic și un sistem simplu administrativ
al statului regionalizat

Printre obiectivele Comisiei bicamerale, instituite prin Legea constituțională nr.1 din 24 ian.
1997, figura modificarea structurii de stat prin adăugarea termenului federal Titlului din partea
a doua a Constituției „Organizarea federală a Republicii”

1.schimbarea principiului de repartizare a competențelor între stat și regiuni;

2.extinderea principiului auto-organizării;

3.extinderea autonomiei financiare a regiunilor

 ORGANIZAREA ADMINISTRATIV-TERITORIALĂ ÎN ITALIA

 Italia, oficial Republica Italiană este un stat suveran european, situat în cea mai mare parte pe Peninsula Italică
 şi cuprinzând şi câteva insule la Marea Mediterană, cele mai importante fiind Sicilia şi Sardinia.

 Împărţirea administrativă:
Italia este divizată în 20 de regiuni, dintre care cinci se bucură de o stare autonomă specială, marcată de :

 Abruzzo • Molise

 Basilicata • Piemont

 Calabria • Puglia

 Campania • Sardinia

 Emilia-Romagna • Sicilia

 Friuli-Venezia Giulia  • Toscana

 Lazio • Trentino-Tirolul de Sud

 Liguria • Umbria

 Lombardia • Valled'Aosta

 Marche • Veneto
 REGLEMENTAREA CONSTITUȚIONALĂ

Republica se imparte in: comune, provincii, orase metropolitane si regiuni.

Comunele, provinciile, orasele metropolitane sunt entitati autonome cu statute proprii, puteri si
functii proprii stabilite de Constitutie. Provinciile si comunele au nivel inferior de autonomie fata
de regiuni, nu au autonomie legislativa, ci doar una de reglementare pentru organizarea lor interna
si exercitarea competentelor lor.

Orasele metropolitane (citta metropolitane ) au statut particular. Aceste orase metropolitane

sunt: Torino, Milano, Venetia, Genova, Bologna, Florenta, Roma, Bari si Napoli.

Italia Comune Provincii Orase Regiuni

metropolitane

Numar 8103 106 9 20

Provinciile dispun de un Consiliu provincial ales pentru 5 ani, care alege un organ executiv

colegial -(Giunta provinciale) - si de un presedinte ales.

 REGIUNI CU STATUT COMUN SI REGIUNI CU STATUT SPECIAL

Constitutia distinge doua categorii de regiuni:

 regiuni cu statut de drept comun;

 regiuni cu statut special;

Regiunile Italiei au un grad de autonomie regională conform constituției din 1948. Totuși, cinci (din cele
20) regiuni, și anume: Friuli-Venezia Giulia, Sardinia, Sicilia, Trentino-Tirolul de Sud și Valle d'Aosta,
au statut special care le conferă o autonomie politică și posibilități culturale mai mari, in ceea ce priveste
prima categorie, statutele determina, conform dispozitiilor constitutionale, forma de guvernare si
principiile fundamentale de organizare si functionare a regiunilor.

In urma consultarii Consililor regionale, prin lege constitutionala se poate dispune:

 fuzionarea regiunilor existente;

 crearea unor noi regiuni avand cel putin 1 milion de locuitori

ORGANIZAREA REGIONALĂ

Organele Regiunii sunt in termenii art. 121 din Constitutiei, urmatoarele:

 Consiliul Regional – ConsiglioRegionale;

 AdunareaRegionala – Giunta;

 PresedinteleAdunarii – PresidentedellaGiunta.

Giunta si Presedintele adunarii - Presidente della Giunta

Legea constitutionala nr.1-1999 si Legea constitutionala nr.3/2001 au permis o intarire importanta a organului executiv al
regiunii.

Giunta este un organul executiv al regiunii.

Presedintele Giuntei :

 reprezinta regiunea;

 conduce politica Giuntei;

 promulga legile;

 elaboreaza regulamentele regionale;

 exercita functiile administrative delegate de stat regiunii

 raspunde in fata Consiliului Regional.

 REPARTIZAREA COMPONENŢELOR ÎNTRE STAT ŞI REGIUNI

După revizuirea competiţională din 2001, a fost introdus un sistem nou de repartizare a
competenţelor, de inspiraţie federală.

Constituţia a prevăzut următoarele categorii de competenţe :

 competenţe legislative exclusiveale statului

 competenţe concurente

 competenţe exclusive ale regiunilor

 Regiunea poate încheia cu alte state şi poate realiza înţelegeri cu colectivităţile

teritoriale ale stateor străine în situţiile şi potrivit formelor prevăzute de legea
statului.
 Una din inovaţiile legii nr. 3/2001 o reprezintă posibilitatea
introducerii unei forme de „regionalism diferenţiat”

Art. 116 prevede că formele şi condiţiile particularede autonomie vor

putea fi atribuite regiunilor cu statut obişnuit, la iniţiativa lor şi numai
după consultarea colectivităţiilor locale.

 Art. 1 din Legea nr. 59/1997 instaura un „federalism administrativ”

ce însemna un sistem complex de repartizare a competențelor
administrative în favoarea regiuilor.
 Însă art. 17 alin. 32 din Legea 127/1997, restrângea considerabil
categoria actelor administrative regionale care erau susceptibile să
fie supuse controlului etalic.
 Legea Constituțională nr. 3/2001, a vizat repartizarea competențelor
ăntre stat și regiuni și a consacrat autonomia financiară a regiunilor
 PROVINCIILE ŞI COMUNELE

 Comunele trebuie să-şi instituie organele obligatorii : un consiliu şi un primar, la

fel şi provinciile, care îţi instituie un organ executiv şi un preşedinte al provinciei.

 Provinciile dispun de un consiliu provincial ales pentru 5 ani, care alege un organ
executiv colegial (Giunta provinciale) şi de un preşedinte ales.
Comunele sunt conduse de un consiliu Comunal şi un primar.
Consiliul comunal este desemnat de către primar pentru un mandat de 5 ani.
Utilitatea provinciilor este deosebită, în calitatea acestora de circumscripţii
administrative ale statului,
dar şi ca autorităţi însărcinate să realizeze legătura dintre
regiuni şi comune.
Provinciile joacă un rol de asistenţă tehnică
şi administrativă pe langă comune.
 Viitorul regionalismului italian

Revizuirea Constituţiei italiene a instituit o întărire a regionalismului italian.

Chiar dacă se inspiră într-o largă măsură din modelul federal, revizuirea
constituţională nu a condus la schimbarea structurii statului italian. Lipsesc
multe din trasăturile statului federal, în special o Cameră Superioară de tip
federal.

Proiectul de reformă constituţională aprobat în 2003 prevedea extinderea

competenţelor exclusive ale regiuniilor în materie educaţională, sănătate
publică şi poliţie. În planul instituţional, proiectul a avut în vedere transformarea
Senatului în adunare reprezentativă a regiunilor şi instituirea unui bicameralism
inegalitar

Larga majoritate cu care cetăţenii italieni s-au exprimat împotriva federalizării,

denotă ataşamentul acestora pentru ideea de stat unitar, în cadrul caruia unităţiile
administrativ-teritoriale beneficiază de o largă autonomie
  Partidele politice joacă un rol esenţial în viaţa politică a
Italiei. Acestea se constituie ca un corp „intermediar”
între popor şi putere, contribuind la degajarea şi la
valorizarea ei ca impuls faţă de putere.
 Italia se caracterizează ca fiind o partitocraţie.

 Referendumul şi iniţiativa populară ca modalităţi ale

democraţiei semi-directe, se manifestă adesea în sistemul
italian, ceea ce demonstrează încă o dată rolul activ al
cetăţenilor în procesul decizional.

 Sistemul italian rămâne un sistem al colaborării dintre

puteri.

Întreaga societate italină este într-o continuă metamorfoză