ECG - Stagiu 1 Introductiv Studenti An IV

Clinica III Medicală
ELECTROCARDIOGRAMA
NOȚIUNI INTRODUCTIVE
PROF. DR. CIPRIAN REZUȘ

DR. POPESCU DIANA
ELECTROCARDIOGRAMA (ECG)
• investighează activitatea electrică a cordului

• organismul = volum-conductor
sursă de potențial variabil (mușchiul cardiac) (cordul = bateria/generatorul de curent electric)
câmp electric variabil  poate fi înregistrat la suprafață prin intermediul electrozilor
plasați pe tegument
Definiție = înscrierea grafică, cu ajutorul unui aparat – electrocardiograf, la suprafața corpului a

variațiilor de potențial electric, produse de depolarizarea și repolarizarea celulelor miocardice în timpul
activității cardiace.
PRINCIPIU, NOȚIUNI DE ELECTROFIZIOLOGIE
2. contracție 3. activitate mecanică
1. excitație (impuls, influx)

 precede contracția cu câteva sutimi de secundă
 începe într-un punct oarecare de la suprafața fibrei și apoi se propagă DIN
APROAPE ÎN APROAPE la restul fibrei, apoi de la o fibră la alta și apoi în întreg
țesutul miocardic
 produce activarea fibrei miocardice
trecerea de la starea de repaus (stare de echilibru biologic) la
starea de activitate specifică (contracția – în cazul fibrei miocardice)
 în repaus cardiomiocitele sunt încărcate pozitiv pe versantul extern și negativ pe

cel intern
 diferența de potențial electric transmembranar este datorată gradientului de

concentraţie ionică între mediul intra- şi extracelular și este de -90mV
 în timpul depolarizării, potențialul membranar se inversează (la suprafața fibrei

partea depolarizată = electronegativă; negativitatea de repaus a interiorului se
reduce spre 0 și apoi – ca urmare a influxului de Na – devine pozitiv)
 NU există miocite nedepolarizare !!!

NOȚIUNI DE ANATOMIE ȘI FIZIOLOGIE
VASCULARIZAȚIE
 Artera coronară dreaptă (RCA) (ACD)
 Artera coronară stângă (LMA) (ACL)
 Artera circumflexă (LCX)

 Artera descendentă anterioară (interventriculara ant)
(LAD) (ADA)
SISTEMUL DE CONDUCERE (EXCITO-CONDUCTOR)
- conducerea impulsului electric este realizată de către țesutul excito-conducor care este format din:
- NODUL SINUSAL (NS)
- NODUL ATRIO-VENTRICULAR (NAV)
- FASCICULUL HISS (2 ramuri: stângă și dreaptă)
- FIBRELE PURKINJE
- CĂILE INTERNODALE
NODUL SINUSAL (NS):

• situat la nivelul AD (anterior și lateral față de orificiul VCS)
• alcătuit din celule specializate cu proprietatea de a descărca automat impulsuri electrice;
• pacemakerul dominant al inimii (are automatismul cel mai ridicat)
60-100bpm – în repaus
150-160bpm – în condiții de stres (descărcare de adrenalină)
NODUL ATRIO-VENTRICULAR (NAV):

• situat la joncțiunea dintre atrii și ventriculi (anterior de orificiul sinus coronar, superior de
orificiul tricuspidian)
40-60bpm
• la nivelul NAV are loc o întârziere a transmiterii impulsului electric
 permite atriilor să își definitiveze contracția înainte de inițierea contracției ventriculare

 funcție de protecție a ventriculilor (față de stimulii de la nivel atrial – de ex.: în flutter și
fibrilația atrială)
FASCICULUL HISS:
• NAV se continuă mai departe cu
fasciculul Hiss care are traseu prin peretele
septului interventricular
• prezintă 2 ramuri: dreaptă și stângă
• nu este adaptabil la efort
20-40bpm
CICLUL CARDIAC
NOȚIUNI DE ANATOMIE ȘI ELECTROFIZIOLOGIE
- impulsul care generează activitatea inimii se formează în mod automat și ritmic într-un punct
oarecare din nodul sinusal, cu o frecvență de aprox. 70 bpm
- de la NS, impulsul se transmite la miocardul atrial din imediata vecinătate și apoi se propagă prin
întreaga masă atrială în mod radiar  unda P
- după aprox. 0,04 sec.  NAV (conducerea aici se face mult mai încet – întârzierea a-v  segmentul
PQ sau PR)  fasciculul Hiss cu cele 2 ramuri  rețeaua Purkinje  transmite impulsul la
miocardul „de lucru” ventricular: pe ECG doar activitatea lui este înregistrată  complexul QRS
- repolarizarea ventriculară:
- segmentul ST: porțiunea inițială, lentă
a repolarizării;
- Unda T: porțiunea terminală, rapidă a
repolarizării.
PAȘI ÎN INTERPRETAREA ECG
Liniile verticale apreciază:

 TIMPUL
(în funcție de viteza de derulare a hârtiei:
cel mai adesea se utilizează viteza de 25mm/sec.)
între 2 linii verticale subțiri („un pătrățel) = 0,04s (1mm)

între 2 linii verticale groase = 0,2s = 200ms (5mm)
(„un pătrat mare”)
Liniile orizontale apreciază:

 SENSUL (în sus – pozitiv, în jos – negativ)
 AMPLITUDINEA (voltajul)
(o etalonare normală – 1mV = 1cm  0,1mV = 1mm)
între 2 linii orizontale subțiri = 0,1mV (1mm)

între 2 linii orizontale groase = 0,5mV (5mm)
1. RITM
2. FRECVENȚĂ
3. AXA ELECTRICĂ
4. MORFOLOGIE
1. RITM
 ritm sinusal: inițiat în NS, ritmul de bază;

 criterii: unde P în cel puțin 2 derivații diferite și în toate revoluțiile cardiace,
situate înaintea complexului QRS, cu durată, amplitudinea și orientarea
normale.
 alte ritmuri posibile: fibrilația atrială, flutter atrial, ritm joncțional, ritm nodal
superior, ritm nodal inferior, tahicardia paroxistică atrială etc.
2. FRECVENȚA CARDIACĂ
 se ține cont de faptul că viteza de derulare a hârtiei este de 25mm/s;

 se exprimă în cicluri/min (bătăi/min);
 FC normală în repaus = 60-100bpm
 Variații:
 FC>100/min = tahicardie
 FC<60/min = bradicardie
 aritmia sinusală respiratorie: aritmie funcțională, dependentă de un anumit
grad de vagotonie. ECG: toate caracteristicile unui RS, dar cu intervale P-P
variabile, corelate cu fazele respiratorii: FC ↑ în inspir, FC ↓ în expir.
 se calculează după formula:
1500/R-R (mm)
1 secundă................25mm
60 secunde..............x
X = 60x25/minut = 1500/min.
 metodă rapidă
se caută pe ECG o undă R suprapusă peste o linie groasă şi se
numără liniile groase după care apare următoarea undă R pentru a aprecia FC
astfel: 300, 150, 100, 75, 60, 50
 calcularea FC într-o fibrilație atrială (ritm neregulat) – frecvența se calculează pe un

interval mai lung.
 se calculează 2-3 intervale succesive și se face media;
 1500 x n/z , n = numărul de intervale R-R consecutive
z = distanța (mm) pe care se întind intervalele R-R
3. AXA ELECTRICĂ
Noțiunea de derivație
Înregistrarea fenomenelor electrice cardiace se realizează prin intermediul derivațiilor:
- care explorează inima în plan frontal: derivații standard (bipolare)
derivații unipolare ale membrelor
- care explorează inima în plan orizontal: derivații precordiale
Derivația = raportul spațial dintre cele doua puncte în care se plasează electrozii.
= este formată din 2 electrozi care culeg variații de potențial electric
produse în cursul ciclului cardiac.
3. AXA ELECTRICĂ
Orice derivație are:

- două puncte de aplicare a electrozilor;
- un ax de înregistrare (o dreaptă care unește cele 2 puncte de înregistrare);
- axul derivației are:
- un sens pozitiv (un curent electric orientat spre electrodul pozitiv în culegerea
bipolara induce o deflexiune pozitivă pe traseul ECG)
- un sens negativ (un curent electric orientat în sensul opus electrodului pozitiv
– care se îndepărtează – în culegerea bipolara induce o deflexiune negativă
pe traseul ECG).
3. AXA ELECTRICĂ
Derivațiile standard (DS) (bipolare):

- au fost descrise de Einthoven;
- explorează inima în plan frontal;
- rezultă prin combinarea a trei electrozi:
R (plasat pe braţul drept)
L (plasat pe braţul stâng)
F (plasat pe gamba stângă)
3. AXA ELECTRICĂ
Derivațiile standard (bipolare):

DI – unește brațul drept (R) (-) de cel stâng (L) (+)
DII – unește brațul drept (-) de piciorul stâng (F) (+)
DIII – unește brațul stâng (+) de piciorul stâng (+)
- termenul “bipolar” se referă la faptul că ECG este înregistrat între doi electrozi
exploratori (+ și -) plasați pe membre: brațul drept (R), brațul stâng (L) și piciorul
stâng(F).
3. AXA ELECTRICĂ
Derivațiile standard (bipolare):
Conform regulilor matematice:

axele celor 3 DS pot fi reprezentate ca laturile unui triunghi echilateral – triunghiul lui
Einthoven.
Regula generală a lui Einthoven: D2=D1+D3
3. AXA ELECTRICĂ
Derivațiile unipolare ale membrelor (DUM):

- au fost introduse de Wilson, dar în prezent se folosește metoda lui Goldenberg;
- explorează inima în plan frontal;
- sunt “unipolare” deoarece folosesc un singur electrod explorator (pozitiv), plasat pe
un membru, conectat cu centrul inimii – considerat ca punct de referință (potențial nul).
Celălalt electrod – numit indiferent (de referință) și care corespunde capătului negativ
al axului de derivație este făcut să înregistreze tot timpul un potențial = 0.
Punctul de referinţă rezultă prin conectarea celorlalți doi electrozi între ei.
3. AXA ELECTRICĂ

aVR – realizează diferența de potențial dintre
brațul drept (R) (+) (electrod explorator) și
L și F legați împreună;
aVL – realizează diferența de potențial dintre
brațul stâng (L) (+) și R și F legați împreună
aVF – realizează diferența de potențial dintre
membrul inferior stâng (F) (+) și R și L
3. AXA ELECTRICĂ
Conform regulilor matematice și geometrice – bisectoarelor:

axele de înregistrare ale DUM corespund aceluiași triunghiu al lui Einthoven.
Axele unesc vârful corespunzător electrodului explorator cu mijlocul laturii opuse a

triunghiului echilateral
Axele DUM și axele DS au un decalaj de 30˚
- aVR este perpendiculară pe DIII
- aVL este perpendiculară pe DII
- aVF este perpediculară pe DI
3. AXA ELECTRICĂ
Derivațiile precordiale:
- sunt tot unipolare: au un electrod indiferent (electrod central Wilson) – negativ, care
reunește într-un punct cele 3 membre ale DS (R, L, F), iar electrodul explorator –
pozitiv este plasat succesiv pe torace, în anumite puncte standardizate;
- culeg activitatea electrică în planul orizontal/transveral;
3. AXA ELECTRICĂ
V1 - în spaţiul IV intercostal, pe marginea dreaptă a sternului

V2 - în spaţiul IV intercostal, pe marginea stângă a sternului
V3 – la mijlocul distanței dintre V2 şi V4
V4 - în spaţiul V intercostal, pe linia medioclaviculară (vârful inimii)
V5 - în spaţiul V intercostal, pe linia axilară anterioară
V6 - în spaţiul V intercostal, pe linia medioaxilară
3. AXA ELECTRICĂ
Pot fi aplicate şi derivaţii suplimentare stângi:

V7 - în spaţiul V intercostal, pe linia axilară posterioară stângă
V8 - tot în spaţiul V intercostal, pe linia scapulară medie stângă
V9 - pe linia paravertebrală stângă, la jumătatea distanţei dintre V8 şi coloana
vertebrală.
3. AXA ELECTRICĂ
Pot fi utile pentru diagnosticul unui infarct miocardic de ventricul drept şi precordialele
drepte:
V3R, V4R, V5R şi V6R situate pe hemitoracele drept, simetric cu localizarea
precordialelor stângi.
Sistemul hexaxial
• rezultă prin suprapunerea derivaţiilor unipolare şi

bipolare ale membrelor într-un singur punct;
• derivaţiile DII, DIII şi aVF sunt derivaţiile inferioare

(electrodul pozitiv la F)
• derivaţiile DI şi aVL (electrodul pozitiv la L) (dar şi

V5, V6) sunt derivaţiile laterale
• aVR este de sens opus faţă de celelalte derivaţii, ceea

ce explică aspectul său ECG (unde negative);
explorează interiorul cavităţii ventriculare
Derivații precordiale
• V1 şi V2 explorează ventriculul drept, fiind denumite

precordiale drepte
• V3 şi V4 explorează septul interventricular, fiind

denumite derivaţii intermediare, septale sau
tranziţionale
• V4, V5 investighează peretele anterior al ventriculului

stâng, iar V5 şi V6 explorează ventriculul stâng, fiind
denumite precordiale stângi
3. AXA ELECTRICĂ
 reprezintă direcţia procesului de activare cardiacă proiectat în derivaţiile membrelor;

 rezultă din sumarea în plan frontal a vectorilor electrici generaţi în cursul depolarizării şi
repolarizării
atriilor şi ventriculilor;
 se reprezintă sub forma unui vector în sistemul de referinţă hexaxial;
De obicei, se determină axul depolarizării ventriculare (AQRS) care poate fi:

 normal: între –30 şi +90 grade (axa intermediară între +30˚ și +60˚)
 deviat patologic la stânga: între –30 şi –90 grade
 deviat patologic la dreapta: între +110 şi +180 grade
3. AXA ELECTRICĂ
 calculul AQRS:
 se determină suma algebrică a deflexiunii maxime pozitive cu deflexiunea maximă negativă, în
două din derivaţiile planului frontal care sunt perpendiculare;
 valoarea obţinută se reprezintă ca vector în sistemul hexaxial, ţinând seama de polaritate;
 se trasează perpendiculare din vârful vectorilor reprezentaţi;
 se uneşte centrul sistemului hexaxial cu punctual de intersecţie a celor două perpendiculare,
rezultând AQRS
3. AXA ELECTRICĂ
 metoda rapidă:
 se observă în care derivaţie a planului frontal amplitudinea QRS este maximă;

 derivaţia respectivă corespunde poziţiei axului electric.
Exemple:
S maxim în aVF → AQRS la -90 grade
R maxim în aVL → AQRS la -30 grade
3. AXA ELECTRICĂ
 metoda rapidă:
 aspectul complexului QRS din derivaţiile DI sau DIII:

aspect RI RIII → AQRS normal
aspect RI SIII → AQRS deviat patologic la stânga
aspect SI RIII → AQRS deviat patologic la dreapta.
4. MORFOLOGIE
a. Unde (deflexiuni) = abateri ale liniei traseului de la linia 0: durată,
amplitudine, orientare vectorială, formă
b. Segmente = porțiuni cuprinse între 2 unde succesive (PR sau PQ, ST, TP)
(în mod normal sunt izoelectrice): sensul denivelării, amplitudinea
decalării, forma
c. Intervale = durata de timp dintre 2 repere de pe traseu (PR sau PQ, P-P, R-
R, QT): durata (în sutimi de secundă)
Unda P
 durata = 0,08-0,12 s; de obicei nu depășește 0,10s  poate fi crescută în tulburări de

conducere din AS (mai des cu supraîncărcare)
 amplitudinea maximă 0,25mm în DS (DII)  valori mai mari în supraîncărcări;
 orientarea vectorială: +45˚- +60˚  P pozitiv în DII, DIII, aVF, negativ în aVR; situs
inversus – P negativ în DII, DIII, aVF!
 forma: rotunjiă, simetrică; în DIII și V1 poate fi difazică de tip +/- și de amplitudine
mică;
Definește Ritmul Sinusal!
Unda P
 patologic:
 ascuțită, amplă, simetrică (P „pulmonar” sau P „gotic”): SAD;
 largă, bifidă (P „mitral”): SAS
Intervalul P-Q (P-R)
 durata = 0,12-0,21s (limita superioră normală depinde de frecvența cardiacă!!!)
cu cât FC e mai mare, cu atât durata PQ e mai redusă

 intervalele sunt constante, regulate în tot traseul și în toate derivațiile
 patologic:
 constant, dar scurtat: sindrom de preexcitație;
 constant, dar prelungit: blocuri a-v grad I;
 inconstant, variabil: tulburări de ritm/conducere: blocuri a-v grad II, III,
disociații a-v, ritm vagabond (migrator), tahicardii atriale cu ritm neregulat.
Complexul QRS
 durata = 0,08-0,10s  poate fi crescută în caz de hipertrofie ventriculară, blocuri de

ram;
 amplitudinea = 5-16mm;
 forma: polifazic (alcătuit din mai multe unde pozitive și negative succesive – prima
undă pozitivă = R, iar următoarele se notează R’, R’’ – ex: RSR’; se notează cu
minuscule dacă unda < 3mm sau cu majuscule dacă >3mm – ex: qR, qRs, rS,)
Complexul QRS
 patologic:
 complexe ample, anormale: SV, BRD, BRS, WPW;
 complexe mici anormale: cauze extracardiace (emfizem, colecții seroase); cauze
cardiace (leziuni miocardice severe, infarct de miocard) sau mixte (cord
pulmonar cronic, pericardita constrictivă)
 modificări patologice de formă: unde Q ample în infarct de miocard, unda R’ sau
S amplă și largă în BRD, unda delta în sindromul WPW.
SEGMENTUL ST
 normal = izoelectric;
 doar în V1, V2 poate fi ușor supradenivelat (1-2mm);
 patologic – poate fi denivelat, caz în care se apreciază:
 derivațiile în care este supradenivelat/subdenivelat
 amplitudinea supra-/subdenivelărilor
 forma denivelării: concav, convex, oblic divergent sau oblic convergent.
UNDA T
 amplitudinea – se apreciază raportat la amplitudinea QRS  T=1/3R

 T amplu: T>1/2R
 T mic, plat: T<1/4R
 T izoelectric
 durata – nu are valoare practică decât în anumite cazuri: hiperkaliemie (T îngust),
ischemie subepicardică/ tulburări metabolice (T larg)
 orientarea vectorială: este concordant sau apropiat ca orientare cu vectorul AQRS 
+45˚ (între 0˚ și +60˚)  T pozitiv în toate cele 3 DS
 forma: regulată, ușor asimetrică (ramura inițială este mai spre orizontală decât
ramura terminală care e mai spre verticală.
UNDA T
 patologic:
 amplu (>1/2R), aplatizat (<1/4R), izoelectric (nu se distinge de linia 0)
 inversat: negativă în toate derivații în care în mod normal trebuie sa fie pozitivă
(negativ în toate cele 3 DS: pericardita acută, IM apical, ischemii anterioare
extinse; T negativ în D1 – BRS, SVS, T negativ în DIII asociat cu T negativ în
DII și aVF – BRD, SVD, IM postero-inferior)
UNDA U
 amplitudine mică, maxim 1mm;

 apare după unda T; concordantă cu aceasta;
 cel mai bine vizibilă: în V3, V4;
 patologic:
 amplă: hipertrofie ventriculară, supradozaj digitalic, hipokaliemie.
• explorare non-invazivă;
• accesibilă, ușor de efectuat;
• oferă informații deosebit de utile în practica medicală în multe condiții clinice:
o stări de supraîncărcare hemodinamică atrială sau ventriculară: exemple?

o tulburări ischemice cardiace acute/cronice
o afectare pericardică
o tulburări electrolitice
o tulburări de ritm sau de conducere  NU POT FI CONFIRMATE DECÂT PRIN ECG!
o urmărirea efectelor unor droguri cardiotrope (digitalice, antiaritmice)
Clinica III Medicală
Vă mulțumesc pentru atenție!

ECG - Stagiu 1 Introductiv Studenti An IV

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

ECG - Stagiu 1 Introductiv Studenti An IV

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Clinica III Medicală

PROF. DR. CIPRIAN REZUȘ

• investighează activitatea electrică a cordului

sursă de potențial variabil (mușchiul cardiac) (cordul = bateria/generatorul de curent electric)

câmp electric variabil  poate fi înregistrat la suprafață prin intermediul electrozilor

Definiție = înscrierea grafică, cu ajutorul unui aparat – electrocardiograf, la suprafața corpului a

2. contracție 3. activitate mecanică

1. excitație (impuls, influx)

 în repaus cardiomiocitele sunt încărcate pozitiv pe versantul extern și negativ pe

 diferența de potențial electric transmembranar este datorată gradientului de

 în timpul depolarizării, potențialul membranar se inversează (la suprafața fibrei

 NU există miocite nedepolarizare !!!

 Artera coronară dreaptă (RCA) (ACD)

 Artera coronară stângă (LMA) (ACL)

 Artera circumflexă (LCX)

SISTEMUL DE CONDUCERE (EXCITO-CONDUCTOR)

- NODUL SINUSAL (NS)

- NODUL ATRIO-VENTRICULAR (NAV)

- FASCICULUL HISS (2 ramuri: stângă și dreaptă)

SISTEMUL DE CONDUCERE (EXCITO-CONDUCTOR)

NODUL SINUSAL (NS):

SISTEMUL DE CONDUCERE (EXCITO-CONDUCTOR)

NODUL ATRIO-VENTRICULAR (NAV):

• la nivelul NAV are loc o întârziere a transmiterii impulsului electric

 permite atriilor să își definitiveze contracția înainte de inițierea contracției ventriculare

SISTEMUL DE CONDUCERE (EXCITO-CONDUCTOR)

PAȘI ÎN INTERPRETAREA ECG

Liniile verticale apreciază:

între 2 linii verticale subțiri („un pătrățel) = 0,04s (1mm)

PAȘI ÎN INTERPRETAREA ECG

Liniile orizontale apreciază:

între 2 linii orizontale subțiri = 0,1mV (1mm)

PAȘI ÎN INTERPRETAREA ECG

PAȘI ÎN INTERPRETAREA ECG

 ritm sinusal: inițiat în NS, ritmul de bază;

PAȘI ÎN INTERPRETAREA ECG

 se ține cont de faptul că viteza de derulare a hârtiei este de 25mm/s;

PAȘI ÎN INTERPRETAREA ECG

 se calculează după formula:

PAȘI ÎN INTERPRETAREA ECG

PAȘI ÎN INTERPRETAREA ECG

 calcularea FC într-o fibrilație atrială (ritm neregulat) – frecvența se calculează pe un

PAȘI ÎN INTERPRETAREA ECG

PAȘI ÎN INTERPRETAREA ECG

Orice derivație are:

PAȘI ÎN INTERPRETAREA ECG

Derivațiile standard (DS) (bipolare):

PAȘI ÎN INTERPRETAREA ECG

Derivațiile standard (bipolare):

PAȘI ÎN INTERPRETAREA ECG

Derivațiile standard (bipolare):

Conform regulilor matematice:

PAȘI ÎN INTERPRETAREA ECG

Derivațiile unipolare ale membrelor (DUM):

PAȘI ÎN INTERPRETAREA ECG

Derivațiile unipolare ale membrelor (DUM):

PAȘI ÎN INTERPRETAREA ECG

Derivațiile unipolare ale membrelor (DUM):

Conform regulilor matematice și geometrice – bisectoarelor:

Axele unesc vârful corespunzător electrodului explorator cu mijlocul laturii opuse a

PAȘI ÎN INTERPRETAREA ECG

PAȘI ÎN INTERPRETAREA ECG

V1 - în spaţiul IV intercostal, pe marginea dreaptă a sternului