Arsurile chimice

STUDENT: MURGOCI CRISTINA-PARASCHEVA ANUL 4, SERIA D, GR. 39

 Definiție:

 arsurile chimice reprezintă o entitate clinico-evolutivă bine conturată în cadrul accidentelor denumite şi
nontermice, având un tablou clinic polimorf şi diferit de cel al arsurilor termice, şi o evoluţie specifică şi
caracteristică agentului lezional. Ele survin de regulă accidental (accidente industriale sau casnice), deşi nu puţine
sunt urmarea unor atacuri criminale sau a unor gesturi terapeutice inadecvate.
 Descriere:

 Arsurile chimice sunt rezultate în urma interacţiunii ţesuturilor cu diverse substanţe chimice, aceste leziuni reprezintă o
condiţie patologică gravă. Leziunile specifice diverselor noxe chimice sunt mult diferite în comparaţie cu arsurile termice,
atât prin mecanismele patogenice declanşate cât şi prin sancţiunile terapeutice individualizate în funcţie de agentul patogen.

 Deşi incidenţa arsurilor chimice este mult mai redusă comparativ cu cea a arsurilor termice (între 5- 8%), importanţa
cunoaşterii lor este dată de gravitatea leziunilor tisulare şi a posibilelor complicaţii sistemice.
 Etiologie:

Gravitatea leziunilor tisulare precum şi a manifestărilor toxice sistemice este determinată de natura agentului lezional precum şi de
o serie de factori de gravitate cum ar fi:
- cantitatea substanţei şi concentraţia sa,
-durata contactului tisular,
-mecanismul particular de acţiune al fiecărei substanţe chimice
In funcţie de natura reacţiilor declanşate la nivel tisular, se deosebesc 5 categorii de substanţe chimice:
 agenţii oxidanţi
 substanţele corozive
 agenţii desicanţi
 agenţii citotoxici
 agenţii vezicanţi
 Clasificare:

Deşi fiecare substanţă chimică are un mecanism particular de acţiune, leziunile tisulare produse au o serie de caracteristici
comune, care permit clasificarea în două categorii: acizi şi baze, după valoarea pH-ului.
 Substanţe acide:
-acţionează ca donatori de protoni, determinând scăderea pH-ului tisular.
- în funcţie de numărul moleculelor ionizate în soluţie, acizii se împart la rândul lor în două categorii:
1.ACIZII MINERALI/ACIZII TARI(pH<2)
ex: acidul sulfuric, acidul clorhidric, acidul azotic, acidul fosforic, acidul fluorhidric
2. ACIZII ORGANICI/ACIZII SLABI
ex. acidul acetic, acidul oxalic, acidul carbonic.
 Substanţele alcaline:
-acţionează ca acceptori de protoni.
-Acţionând la nivelul proteinelor tisulare bazele hidrolizează cataliza acestora, declanşând mecanismele patogenice specific.
Arsura determinata in urma
expunerii la acid
hidrofluoric

Arsura chimica produsa in urma

expunerii scalpului la substanta
decoloranta

Arsura chimica produsa in urma expunerii

la un agent vesicant
 Tratament:

 Caracterul evolutiv al leziunilor tisulare precum şi capacitatea unor substanţe de a trece în circulaţia sistemică şi de a
determina suferinţe organice multiple, fac necesară sancţionarea terapeutică imediată a acestor cazuri.

 Tratamentul local va fi instituit cu maximă urgenţă, urmărindu-se diminuarea vitezei şi intensităţii reacţiilor chimice la nivel
tisular, limitarea extinderii leziunilor in suprafata si profunzime, restabiliraea pH-ului tisular precum si prevenirea difuzarii
agentului chimic in circulatia sistemica.
 Primul obiectiv terapeutic local este îndepărtarea şi pe cât posibil, inactivarea substanţei chimice prin irigarea masivă a plăgilor şi
uneori folosirea antidotului specific. Lavajul leziunilor se va face cât mai rapid, sub jet de apă călduţă (25-30°C), în cantităţi mari

 Excepţie de la această regulă!!! ->oxidul de calciu, care se activează în prezenţa apei, motiv pentru care acesta va fi iniţial îndepărtat
mecanic de la nivelul ţesuturilor.

O metodă utilă pentru a verifica eficienţa lavajului local este monitorizarea pH-ului soluţiei după irigare.

Altă posibilitate de a inactiva agentul lezional este utilizarea locală a soluţiilor antidot. Deşi foarte utilă pentru o serie de cazuri,

aplicarea practică a acestei metode este condiţionată de identificarea exactă a agentului patogen şi a concentraţiei sale, deoarece

supradozarea sau utilizarea unei soluţii inadecvate poate produce arsuri suplimentare. Pe de altă parte, reacţia dintre antidot şi compusul

chimic din leziune este lentă şi se neutralizează doar ionii liberi din soluţie. Prin urmare, folosirea soluţiilor antidot are recomandări

restrânse, şi atunci după o irigare prealabilă cu apa, minim 10 minute

 După îndepărtarea agentului lezional, se recurge la toaleta chirurgicală primară a plăgilor arse, urmată de regulă de
chirurgicalizarea imediată a leziunilor.
 Excizia completă a ţesuturilor arse şi grefarea precoce a defectului tegumentar restant reprezintă metoda ideală de tratament a
arsurilor chimice. Acestea se adresează tuturor leziunilor profunde, precum şi leziunilor intermediare localizate în regiuni
funcţionale.
 O serie de compuşi chimici impun tratamentul chirurgical de urgenţă, ca unică metodă de sancţionare terapeutică a
mecanismelor patogenice declanşate la contactul acestor substanţe cu ţesuturile (ex. fosforul alb, anhidridele metalice, anilină
etc). Prin excizia în bloc a ţesuturilor lezate, se limitează acţiunea necrotică în cascadă a produşilor activi secundari, evitându-
se atât agravarea leziunilor locale cât şi apariţia complicaţiilor toxice generale. De asemenea, chirurgicalizarea precoce a
leziunilor chimice reprezintă cea mai eficientă metodă de prevenire a sechelelor postcombustionale. Tratamentul general este
complementar celui local, urmărind reechilibrarea hemohidroelectrolitică şi metabolică, precum şi prevenirea
complicaţiilor toxice sistemice.
 Tratamentul profilactic :presupune evitarea contactului, folosind mănuşi şi cizme de cauciuc precum şi masca de gaze.
 Tratamentul: se va institui de urgenţă . Hainele se vor îndepărta cât mai rapid, acestea fiind izolate în pungi speciale.
- Regiunile expuse se vor spăla cu apă în cantităţi mari, iar la nivelul ochilor se vor face irigaţii abundente cu apă, ser
fiziologic sau bicarbnat de Na 1,26%.
-Pentru prurit se vor administra sedative şi antihistaminice.
-Veziculele vor fi excizate, aplicându-se pansamente cu topice antibacteriene, iar necrozele profunde vor fi tratate
asemănător arsurilor termice.
-In cazul leziunilor oculare tratamentul este local şi constă în lavajul abundent şi aplicare de unguente cu antibiotice.
-Leziunile respiratorii necesită tratament simptomatic, în cazurile cu aplazie medulară, acesta este de obicei refractară la
transfuziile de sânge şi trebuie luat în considerare un transplant medular.
-Tulburările hidro-electrolitice pot apare în etapa iniţială de formare a veziculelor, fiind sancţionate terapeutic de urgenţă,
prin administrarea de soluţii osmotice în perfuzie.
 Evolutie. Prognostic:

 Prognosticul vital este în general bun, cu excepţia cazurilor în care leziunile sunt produse de substanţe ce se absorb pe cale
sistemică, determinând complicaţii generale grave.
 In ceea ce priveşte prognosticul vital, acesta este rezervat. Vindecate spontan arsurile chimice produc cicatrici vicioase şi
inestetice.
 Procesul de cicatrizare este interferat de compuşii chimicoproteici rezultaţi în urma reacţiilor chimice locale şi rămaşi la nivel
tisular . Aceşti compuşi sunt luaţi ca „non self” de către organism, declanşând reacţii autoimune de tip tardiv, care influenţează
procesul normal de cicatrizare prin stimularea producţiei de colagen şi inhibarea maturării cicatricii.
 Ca urmare, apar cheloide monstruoase şi instabile.
 Maturarea definitivă se realizează foarte lent prin depuneri importante de colagen, generând adesea placarde cicatriciale cu
aspect tumoral.
 O altă particularitate a acestor cicatrici este riscul foarte crescut de malignizare.
 Prin urmare, sechelele cicatriciale ale arsurilor chimice sunt deosebit de grave, atât din punct de vedere estetic cât şi
functional.
 Ele se pot preveni numai prin chirurgicalizarea precoce a leziunilor chimice. Adesea, în ciuda tratamentului corect, aceşti
pacienţi necesită intervenţii chirurgicale reconstructive ulterioare.
Bibliografie:

 “Tratat de patologie chirurgicala”- sub redactia Nicolae Angelescu, EDITURA

MEDICALA Bucuresti, 2003