Dizenteria bacteriana 

este o boala specific umana, infectioasa si foarte

contagioasa determinata de bacili aerobi gramnegativi din genul Shigella.
Afectiunea este caracterizata prin afectare digestiva cu scaune modificate
de aspect caracteristic, manifestari generale, cu risc de portaj de germeni
pe o perioada variabila dupa boala.
Genul Shigella face parte din familia Enterobacteriaceae. Aceste
bacterii cresc usor pe medii obisnuite. Exista mai multe specii patogene
pentru om, dintre care cele mai importante sunt: Shigella dysenteriae,
Shigella flexneri, Shigella boydii, Shigella sonnei. Shigella dysenteriae
este singura bacterie din grupul Shigella care poate secreta o
enterotoxina care are o patogenitate importanta. Aceasta toxina are o
toxicitate neuronala, citotoxica si enterotoxica, fiind considerata una din
cele mai puternice toxine biologice. Din acest motiv si Shigella
dysenteriae determina cele mai grave afectari.
In afara de enterotoxina, toate bacteriile din grupul Shigella elibereaza
endotoxine responsabile de leziunile locale intestinale, manifestarile
sistemice, reprezentate prin febra, afectare nervoasa, soc.
Rezistenta shigelelor este mare in mediul extern - pot supravietui pana la
doua saptamani, uneori chiar mai mult daca nu este prezenta lumina
solara iar temperatura este scazuta. In apa pot rezista la clorinare, iar in
alimente supravietuiesc cea mai lunga perioada de timp (aproximativ 5
luni). Bacteriile sunt sensibile la caldura si la actiunea unor substante
dezinfectante.
• Epidemiologie
Rezervorul de infectie este strict uman - reprezentat de
bolnavii cu forme de boala acuta, boala cronica sau de
purtatorii sanatosi care pot excreta germeni. Aceste se
elimina pe cale digestiva, prin intermediul fecalelor,
contamineaza alimentele si apa. Calea de patrundere
este orala, prin consumul alimentelor contaminate, prin
manipulare cu maini murdare. De asemenea, bacteriile se
pot transmite si indirect, la distanta, prin obiecte
contaminate.
Afectiunea are o prevalenta crescuta, necuantificata, in sa
se considera ca este una din principalele cauze de diaree.
Boala nu lasa imunitate specifica, receptivitatea este
generala. Se pot repeta imbolnavirile din cauza lipsei de
protectie imune.
• Patogenie
Pacientii cu afectiuni digestive prezinta o probabilitate ridicata de a face
forme mai severe - in special cei cu afectiuni gastrice, la care scade
cantitatea de acid clorhidric secretat la nivelul stomacului, care are un rol
protector prin actiunea bactericida. Afectiunile care determina scaderea
secretiei de acid clorhidric la nivel gastric sunt gastritele precum si unele
neoplazii.
Bacteria produce leziuni la nivelul mucoasei intestinale si evolueaza dupa un
mecanism citotoxic.
Afectarea mucoasei se face la nivelul intestinului si colonului. Examinarea
macroscopica pune in evidenta edem, hiperemie, secretie crescuta mucoasa
- in faza initiala. In aceasta perioada scaunele nu au aspect caracteristic. Pe
masura ce leziunile se agraveaza, pot apare ulceratii, hemoragii mai ales la
nivelul colonului distal (sigmoid, ampula rectala). Aceasta perioada coincide
cu aparitia scaunelor caracteristice - scaune cu aspect seromucos, purulent si
sanguinolent. Afectarea rectului se poate face in profunzime la nivelul
plexurilor nervoase aflate in structura acestuia. Excitatia terminatiilor
nervoase de la nivelul rectului determina stimularea reflexului de defecare,
manifestata clinic prin aparitia tenesmelor. Din acest motiv scaunele vor fi
numeroase, dar in cantitate redusa. De asemenea, afectarea terminatiilor
nervoase din interiorul peretelui colonic determina incetinirea tranzitului
intestinal, fapt care contribuie de asemenea la scaderea volumului scaunelor.
In cele mai multe cazuri afectarea inflamatorie de la nivelul tubului digestiv
are o evolutie favorabila spontan, mucoasa se vindeca fara cicatrice. In cazuri
mai rare vindecarea se poate face cu aparitia unor zone de atrofie, care
alterneaza cu zone inflamatoare sau ulcerative. In cazuri si mai rare se pot
forma cicatrice fibroase retractile si uneori chiar stenozante
• Manifestari clinice
Dizenteria bacteriana poate determina infectii asimptomatice care se
pot complica cu stare de portaj cronic, manifestari clinice de
enterocolita difuza necaracteristica, de toxiinfectie alimentara sau un
tablou clinic caracteristic.
Incubatia este scurta de cateva zile. Uneori incubatia poate avea un
maxim de 7 zile. Primele manifestari clinice care apar sunt cele
digestive, cu scaune diareice necaracteristice in prima zi de boala.
Dupa cateva ore de la debut se asociaza semnele de afectare
generala: stare de rau, greata, varsaturi, febra.
Scaunele din dizenterie sunt caracteristice:
- sunt frecvente, dupa cum a fost aratat anterior din cauza afectarii
terminatiilor nervoase din plexurile aflate in grosimea colonului.
Numarul scaunelor poate atinge 20 in 24 ore
- din cauza tranzitului intestinal incetinit, scaunele contin putine
materii fecale
- scaunele contin mai ales resturi mucoase, mucopurulente sau
mucosanguinolente - determinate de actiunea Shigella asupra
mucoasei intestinale
- scaunele sunt in cantitate redusa
- sunt insotite de obicei de tenesme rectale
- pot determina rapid deshidratare mai ales sugari
Evolutia bolii este spre vindecare in majoritatea cazurilor, chiar si in cele
netratate. La acestea din urma este frecventa starea de portaj cronic
asimptomatic, cu eliminare de germeni dupa episodul acut infectios.
Cele mai importante semne generale sunt determinate de prezenta
deshidratarii - pliu cutanat persistent, facies palid, incercanat, limba
saburala. Abdomenul poate fi sensibil mai ales in fosa iliaca stanga sau in
cea dreapta.
Au fost descrise forme toxice, letale, mai ales la adult, in cazul dizenteriei cu
si Shigella dysenteriae. Mai frecvente sunt formele usoare, cu tablou de
enterocolite simpla, cu scaune apoase numeroase, care se vindeca rapid si
spontan si care raman de regula nediagnosticate. Aceste forme furnizeaza
majoritatea cazurilor de portaj cronic asimptomatic, pentru ca nu ajung fie
tratate cu antibiotice. Exista forme severe descrise mai ales sugari si copii
mici, datorate mai ales aparitiei sindromului de deshidratare. Deshidratarea
apare mai rapid si este mai severa la copilul mic.
Complicatii
Dizenteria evolueaza de regula fara complicatii. Cea mai frecventa se refera
la starea de portaj de germeni care poate fi asimptomatica sau cronica, cea
cronica evolueaza cu manifestari intestinale recurente. Artrita reactiva este o
complicatie care nu este specifica dizenteriei bacteriene - poate aparea si
dupa alte infectii, este cauzata de perturbarea unor mecanisme imunologice.
• Diagnostic
Exista un numar mare de cazuri de forme atipice, care se vindeca
de obicei spontan si la care nu este posibil diagnosticul etiologic,
pentru ca pacientul nu se prezinta de obicei la medic.
Datele epidemiologice pot fi ajutatoare pentru diagnostic - contactul
cu un bolnav cunoscut.
Tabloul clinic sugereaza dizenteria bacteriana, prin evolutia in doua
faze, initial cu enterocolita acuta febrila, ulterior cu aparitia
scaunelor caracteristice - scaune in cantitate redusa, cu frecventa
mare, insotite de tenesme, cu aspectinflamator.
Investigatiile biologice pot arata semne de inflamatie cu cresterea
VSH si a fibrinogenului - semne de inflamatie nespecifica, precum si
modificari ale ionilor serici in conditiile deshidratarii.
Diagnosticul etiologic se face prin coprocultura, care va fi
insamantata pe medii obisnuite sau pe medii speciale.
Coproculturile sunt pozitive mai ales in perioada acuta a bolii.
Examenul colonoscopic pune in evidenta leziunile mucoasei rectale
si sigmoidiene.
• Tratament
Dizenteria este o boala cu spitalizare obligatorie. Sunt indicate
masuri de reechilibrare hidroelectrolitica, igienodietetice, repaus la
pat.
Dieta trebuie sa fie adaptata tolerantei digestive si evolutiei clinice.
Tratamentul antibiotic se face in mod ideal conform antibiogramei.
De obicei nu se asteapta confirmarea antibiogramei pentru ca
aceasta dureaza un timp mai lung. Bacteria este sensibila la
tetraciclina, ciprofloxacina, cotrimoxazol. La gravide se prefera
tratament cu betalactamine - ampicilina, amoxicilina.
Eficienta tratamentului antibiotic se controleaza prin determinarea a
3 coproculturi in timpul afectiunii acute. Durata tratamentului este de
aproximativ 3 - 5 zile. La pacientii care sunt purtatori cronici sunt
preferate schemele cu administrarea de antibiotice timp de 4 - 5
zile.
Tratamentul simptomatic consta in administrarea de: metoclopramid
sau diverse alte antiemetice pentru pacientii care prezinta greata si
varsaturi, debridat pentru spasmele intestinale.
Profilaxia se bazeaza pe efectuarea dezinfectiei terminale pentru
cazurile confirmate, spitalizarea bolnavilor, tratamentul purtatorilor
cronici, supravegherea prin coproculturi a vindecarii bacteriologice.
A fost propus un vaccinantidizenteric, dar acesta are o eficienta
relativ redusa si previne boala clinica nu si starea de portaj.