Diana Popozoglu,an.

II,PPS,Erasmus
 DIVIZIUNEA CELULARĂ
 

• Ciclul celular sau ciclul de diviziune celulară

-seria de evenimente care au loc în celulă și
care conduc la diviziunea și replicarea ei.
 Ciclul celular al eucariotelor se compune din:

• interfază;
• cariochineză (=
diviziune nucleului);
• citochineză (=
diviziunea
citoplasmei,
organitelor celulare și
a membranei
celulare).
 După particularităţile de desfăşurare şi celulele
care rezultă în urma diviziunii, există două
modalități de cariochineză:
• mitoza prezentă numai în celulele somatice =
procesul de diviziune celulară prin care celula-mamă
se divide în două celule-fiice identice din punct de
vedere genetic – cromozomii din nucleul celulei-
mame se împart în două seturi indentice în nucleii
celulelor-fiice.
• meioza prezentă numai în celulele sexuale = procesul
de diviziune celulară prin care celula-mamă se divide
în patru celule-fiice – acestea au însă numai jumătate
din numărul de cromozomi ai celulei-mamă.
 CARACTERISTICA PERIOADELOR CICLULUI MITOTIC
G1
• Creşterea celulară; Anafaza
• Specializarea celulară;
• Profaza Clivarea longitudinală a
• Controlul competenţei intrării • Disocierea membranei centromerului
celulei în nucleare; M Disjuncţia cromatidelor
• Condensarea cromatinei şi surori
• perioada S.
S
transformarea I Migrarea simultană şi
• ei în cromozomi; sincronă a
• Dublarea ADNului nuclear;
• Dublarea centriolilor.
• Formarea aparatului de T cromatidelor spre polii
celulei
diviziune;
G2
• Controlul competenţei intrării
• Maturizarea kinetocorilor; O  Telofaza
Decondensarea
• Interacţiunea cromozomilor
celulei în cu fusul de Z cromozomilor cu
transformarea lor în
• mitoză; • diviziune.
• Acumularea factorilor proteici
• Metafaza A Reorganizarea membranei
cromatină

mitotici. nucleare, cu
• Cromozomii sunt dispuşi într-un formarea a două nuclee
singur
Citochineza cu formarea a
• plan ecuatorial;
două celule
Anafaza • Controlul interacţiunii
cromozomilor cu
Fiice
La organismele cu reproducere sexuată legătura
materială dintre generaţii, transmiterea şi conservarea
informaţiei genetice de la o generaţie la alta este
asigurată de două procese genetice distincte:
 
• gametogeneza - producerea celulelor sexuale mature
cu set haploid de cromozomi (n=23),
 
• fecundarea gameţilor şi formarea zigotului cu set
diploid de cromozomi (2n=46) cu o configuraţie
genetică nouă, unică şi constantă.
 
 Ovogeneza GAMETOGENEZA Spermatogeneza
Locul desfăşurării
În ovare (gonade feminine) În testicule (gonade masculine)
Perioadele caracteristice
I. De înmulţire a ovogoniilor I. De înmulţire a spermatogoniilor
II. De creştere a ovocitelor de ordinul I II. De creştere a spermatocitelor de ordinul I
III. De maturaţie a ovulelor (dintr-un ovocit I
se III. De maturaţie a spermatidelor (dintr-un
formează un ovul şi trei globuli polari) spermatocit I se formează patru spermatide)
IV. De formare a spermatozoizilor
Reglarea procesului
Control neuro-endocrin dependent de factorii
de Autocontrol neuro-endocrin
Mediu
Tipul de gameţi
Ovule - celule mari rotunde, ce conţin vitelius, Spermatozoizi – celule mici mobile, formate
setul din
de organite celulare caracteristic şi nucleul cap, gât şi flagel, nucleul este haploid ( 23,X
haploid sau
(23,X) 23,Y)
Perioada desfăşurării
Perioada de înmulţire şi creştere se Prenatal, odată cu formarea gonadelor se
desfăşoară doar formează o
prenatal; populaţie de spermatogonii;
Ovarul nou-născutei conţine ovocite de
ordinul I După pubertate toate cele patru perioade ale
spermatogenezei se desfăşoară continuu,
stopate în dictioten (profaza I a meiozei); producând
Perioada de maturaţie începe după pubertate,
câte un număr enorm de spermatozoizi.
un ovocit (mai rar două) se maturizează lunar, Spermatozoizii permanent se reînnoiesc;
până perioada
la stadiul metafazei II; de reînnoire este de circa 64 de zile..
Meioza se finalizează după fecundarea
ovulului decătre spermatozoid.
 FECUNDAREA
• Contopirea gameţilor haploizi de origine
parentală diferită poartă denumirea de
fecundare, iar celula rezultată ce conţine
materialul genetic al ambilor gameţi - zigot.

celule sexuale care asigură transmiterea

materialului genetic de la părinţi la
descendenţi la formarea zigotului;
celule somatice ce alcătuiesc diferite ţesuturi şi  
organe: au set haploid de cromozomi
au set diploid de cromozomi (2n=46crs); (n=23crs);
provin de la celula zigot prin mitoze repetate;  
  provin din gametogonii (celule
51% din materialul genetic este de origine diploide), care reprezintă celule
maternă şi 49% de origine paternă (deoarece somatice specializate pentru
ADNmt este de origine maternă); gametogeneză;
   
se înmulţesc prin mitoză pentru a asigura se maturizează în gonade prin meioză;
creşterea organismului, reînnoire şi determină stabilitatea numărului de
regenerarea ţesuturilor; cromozomi la specia dată.
 
DINAMICA CROMOZOMILOR ÎN MEIOZĂ
 
• Paralel cu procesele ce asigură segregarea
cromozomilor pe parcursul diviziunii meiotice
reducţionale are loc recombinarea materialului
genetic:

 
• Conjugarea omologilor şi recombinarea
intracromozomială – crossing-overul
 EREDITATEA 
• este proprietatea
tuturor organismelor vii
aparținătoare unei specii de
a da naștere la urmași
asemănători sau capacitatea
organismelor de a transmite
la descendenți
anumite caractere ereditare,
fie prin reproducere asexuată
sau reproducere sexuată.
• Ideea eredității genelor este atribuită călugărului
Gregor Mendel din Moravia, care și-a publicat
munca în anul 1865.
ETAPELE DEZVOLTARII EMBRIONARE ȘI FETALE LA OM

• Fecundarea la om este internă, un

spermatozoid se unește cu un ovul și rezultă
oul fecundat (fertilizat) sau zigotul. In
dezvoltarea unui nou organism uman existaă
doua etape principale: embrionară (de la oul
fertilizat si pana la fat) și fetală (de la făt si
pâna la naștere).
 Etapa embrionara este etapizata folosind caracteristici
morfologice și incadrată în tabele ale dezvoltării, din care cele
mai cunoscute sunt stadiile Carnegie 
• In a doua zi de la fecundare ovulul începe sa se dividă, proces numit segmentare.
• Oul fertilizat continuă să se dividă, rezultând blastomere din ce in ce mai mici, dispuse sub
forma unui fruct de mura, fără spațiiîintre ele (compactare), formațiunea se
numeste morula (aproximativ 12 blastomere).
• In acest timp, formațiunea parcurge drumul spre uter, ajutată de mișcarea cililor epiteliului
mucoasei trompelor uterine. Intre celulele ei apar spații, care curînd se vor uni într-o
cavitate centrală numită cavitatea blastulei. In jurul cavității formațiunea are un strat de
celule numit trofoblast, care va diferenția placenta și un țesut cu rol de susținere. La un pol
al formațiunii se diferențiază o masă de celule numită masa celulară internă. Celulele sale
nu pot forma placenta sau tesutul de susținere al viitorului embrion și de aceea sunt numai
pluripotente.
• In timpul celei de a doua saptamâni, cavitatea blastocistului devine sac primar vitelin (sau
cavitatea exocelomica), formațiunea se numește blastocist.
• Acesta intră în uter și se atașează de epiteliul endometrului, pregatindu-se de implantare.
Sub controlul ovarului uterul a suferit modificări structurale, care fac ca epiteliul peretelui
sau sa fie receptiv la blastocist.
• Trofoblastul care înconjoară masa celulară internă diferentiază doua straturi celulare:
citotrofoblastul (celule mononucleate care înconjoară masa celulara interna) și
sincitiotrofoblastul (un sincitiu care înconjoară citotrofoblastul). In timpul formării
placentei, sincitiotrofoblastul invadează endometrul. In ziua a noua apar lacune pline cu
sânge în sincitiotrofoblast, începutul formării circulației uteroplacentare.
• La începutul celei de a doua săptamâni o a doua cavitate apare în
masa celulară internă, se mărește și formează cavitatea amniotică.
Masa celulară internă începe să diferențieze două straturi celuare:
epiblastul format din celule prismatice si hipoblastul.
• Celule derivate din hipoblast formează membrana exocelomica
(membrana Heusner). Intre hipoblast și membrana se diferențiază
celule care vor deveni mezodermul exocelomic.
• La inceputul celei de a treia saptămâni se produc mișcări celulare care
marchează începutul gastrularii (formarea celor trei straturi celulare
ectoderm, endoderm si mezoderm). Primul semn extern al gastrularii
este formarea liniei primitive în epiblast.
• Celulele epiblastului se dispun spre planul medial al embrionului și
migreză în spațiul dintre epiblast și hipoblast. Unele din celulele
Ectodermul diferențiază sistemul nervos central (encefalul si măduva
spinării) și meningele, sistemul nervos periferic, epiteliile senzoriale ale
ochiului, urechii și nasului, epidermul și firul de păr, unghiile, glandele
mamare și subcutanate, mușchi, oase etc..

Mezodermul va diferenția tesutul conjunctiv, cartilajele, oase, muschi

striați și netezi, inima, vasele de sănge și limfatice, rinichii, ovarele și
testiculele, conductele genitale, membranele seroase ale cavităților
corpului, splina etc.

Endodermul diferentiază epiteliul tracturilor gastrointestinal și

respirator, parenchimul amigdalelor, tiroida și paratiroidele,
timusul, ficatul, pancreasul, etc.
• Primele mișcări celulare după gastrulare reprezintă începutul
proceselor de organogeneza.
• In regiunea mediană a ectodermului embrionului apare o
îngroșare numită placa neurală, a cărui regiune centrală se
scufundă și formează șantul neural flancat de cutele neurale.
Acestea fuzionează, diferențiază  tubul neural, din care se va
forma sistemul nervos central. Procesul se
numește neurulare.
• Dezvoltarea somitelor. Somitele sunt mase celulare de tesut
mezenchimal care se diferentiaza o data cu diferentierea
notocordului. La sfârșitul săptămânii a treia mezenchimul
paraxial se segmentează in formatiuni cuboidale numite
somite. Acestea se observa la exteriorul embrionului, mai ales
in regiunea capului și sunt un criteriu pentru stabilirea vârstei
embrionului.
• Etapa fetala este etapa in care embrionul ia aspect uman, se
realizeaza 30% din talia finala a individului. Temporal este situata
la sfarsitul lunii a doua si inceputul celei de a treia pana la
nastere.
 GENOMUL UMAN

•  este o entitate extrem

de complexă și adeseori
acestuia i se atribuie în
mod eronat rolul
principal în ereditate. De
fapt, sursa de la care
pornește totul este o
mică entitate
componentă a ADN -ului
și anume gena.
 Dominant și recesiv

• Acestea sunt cele 2 moduri de exprimare fenotipică a genei. Gena și caracterul

care se exprimă fenotipic la heterozigoți sunt numinte dominante și se notează
cu majuscule. Gena care nu se manifestă fenotipic la heterozigoți și se exprimă
numai în stare homozigotă se numește recesivă și se notează cu literă mică. De
exemplu, la o persoană cu genotip Na gena N (normală) este cea dominantă, iar
indivizii vor avea un fenotip normal, însă vor fi purtători ai genei recesive a
(anormală). Prin urmare, purtătorii genei dominante A care au gena recesivă n,
vor fi fenotipic bolnavi. Alela recesivă se manifestă numai în prezența unei alele
asemănătoare, rezultând indivizi homozigoți cu genotip aa sau nn. 
Codominanță- concept ce definește manifestarea fenotipică a ambelor alele la
heterozigoți. De exemplu genele A și B din sistemul polialelic ABO ce determină
grupul sangvin sunt dominante față de gena O și codominante una față de alta,
din acest proces de codominanță rezultând indivizi cu grupa sangvină AB.
Grupele sangvine sau fenotipurile A, B și AB sunt determinate de genotipurile A0,
B0 și AB.
 CROMOZOMII 
• sau „corpusculii colorați”
(gr. chroma = culoare, soma = corp)
reprezintă componentele dinnucleul
celular în care sunt
localizate moleculele de ADN
purtătoare de gene. Fiecare
cromozom poartă o singură moleculă
de ADN. Au un număr și o
configurație specifică fiecărei specii,
fiind elemente dinamice dar în
același timp constante ale celulei.
Cromozomii au funcții genetice
esențiale, aflându-se la om în număr
de 46 (număr diploid de cromozomi).
 CROMOZOMII SEXUALI

• Aceștia sunt foarte diferiți

ca mărime. 
• Cromozomul X este
mijlociu ca dimensiuni și
submetacentric, similar
autozomilor din grupa C,
iar cromozomul Y este
foarte scurt și acrocentric,
similar cu cei din grupa C.
BOLILE GENETICE
 
• reprezintă stări patologice
determinate sau condiţionate de
modificări specifice ale materialului
genetic (mutaţii).

• Bolile genetice sunt numeroase şi

variate atât după cauza apariţiei,
momentul manifestării, cât şi tabloul
clinic.
 Definiţia bolilor genetice

 Boală = orice alterare majoră a structurii şi/sau funcţiei

normale a organismului.

 Cauze : factori de mediu (f.m.) ± factori genetici (f.g.) (mutaţii);

 BOLILE GENETICE =
boli determinate sau condiţionate de
mutaţii
• Bolile genetice sunt determinate de
modificări (mutații) ale structurii sau funcției
moleculelor de ADN - organizate în gene și
cromozomi - care conțin informațiile despre
alcătuirea și funcționarea organismului.

• Mutaţiile reprezintă o cauză majoră de

boală sau predispoziţie la boală.
 U.M.F IAŞI

Clasificarea bolilor genetice

În funcţie de tipul de mutaţii, de localizarea şi acţiunea lor
→ cinci categorii :

boli
monogenice
boli (mendeliene boli
cromozomiale sau mitocondriale
moleculare

boli boli prin mutaţii

multifactoriale somatice

Un tip particular: bolile genomice (ce pot fi monogenice sau

cromozomiale) 34
 CLASIFICAREA MUTAȚIILOR
I. După modul de manifestare:
• Dominante,
• Recesive,
• Codominante,
• Letale
• Semiletale
 CLASIFICAREA MUTAȚIILOR
II. După localizare:
• Autozomale (plasate pe autozomi)
• Heterozomale (plasate pe heterozomi)
III. După modul de apariție:
• Naturale – spontane,
• Artificiale – provocate de om
 CLASIFICAREA MUTAȚIILOR
IV. După tipul de celule în care apar:
• Gametice (sunt ereditare si se manifestă la
descendenti),
• Somatice (pot fi izolate si reproduse ca linii sau clone
mutante la organismele care se înmulțesc vegetativ)
 Anomaliile cromozomiale
• reprezintă modificări ale numărului
cromozomilor caracteristic speciei (46 in
celulele somatice umane) sau
modificări structurale ale acestora.
• Anomaliile cromozomiale numerice
afectează întregul cromozom și cele
structurale,implică rearanjamente
ale structurii cromozomilor.
 ANEUPLOIDII

Autozomale: Gonozomale:
Trisomii:
Sdr.
Klinef
elter
(triso
Trisomii: mia
XXY)
Sdr. Down (trisomia 21)
Triso
Sdr. Edwards (trisomia 18)
mia
Sdr. Patau (trisomia 13) XXX
Triso
mia
XYY

Monosomii:
Sdr. Turner (monosomia X)
Maladii cromozomiale autozomale
 SINDROMUL DOWN (trisomia 21) sau MONGOLISMUL
 
• Sindromul Down este un sindrom plurimalformativ
congenital cu incidenţa medie de 1:700 nou-născuţi, dar
dependentă de vârsta maternă:
•  
– la 20 ani – 1:1500;
– la 30 ani – 1: 900;
– la 35 ani – 1: 400;
– la 40 ani – 1:100;
– la 45 ani – 1:30.
• Cauza sindromului Down este trisomia 21:
95% - trisomia 21 omogenă liberă, având ca origine
nondisjuncţia meiotică;
 

• 5% - trisomia 21 mozaică sau translocaţională.

 
• Cariotipuri asociate în sindromul Down:
47, XX (XY), +21; 
47, XX(XY), +21/ 46,XX(XY); 46, XX(XY), rob (21;13);
 
46, XX(XY), rob (21;14); 46, XX(XY), rob (21;15); 46, XX(XY),
rob (21;21); 46 ,XX(XY), rob (21;22); 46, XX(XY), i(21q).
 
 SIMPTOMATOLOGIE

SEMNE CLINICE
– Statura mică
– Ritm de creștere lent
– Hipotonie musculară
– Mîini si picioare scurte și late ,cu spațiul
interdigital I la picioare lărgit
– Brahidactilie si clinodactilie auricular
(angulare degetul 5)
– Dermatoglife anormale
– Retard mintal (moderat, mai rar pâna la
sever)
 Afectare cardiacă
Atrezie duodenală
Afecțiuni oculare
Hipotiroidism
Tulburări ale auzului
Susceptibilitate pentru infecții
Intârziere de dezvoltare psiho- pulmonare
motorie
Imperforație anala
Tulburări de fertilitate
 SINDROMUL PATAU
(trisomia 13)
•   • 47, XX (XY), +13;
•  
 
• Sindromul Patau este un sindrom
plurimalformativ congenital cu • 47, XX(XY), +13/ 46,XX(XY);
incidenţa medie de 1:5000 - 7000 46, XX(XY), rob (13;13);
nou-născuţi şi dependentă de
vârsta maternă. Cauza: 75% -  
trisomia 13 omogenă liberă, având • 46, XX(XY), rob (13;14); 46,
ca origine nondisjuncţia meiotică; XX(XY), rob (13;15); 46,
20% - trisomia 13 prin translocaţii
reobertsoniene; 5% - trisomia 13 XX(XY), rob (13;21); 46
forma mozaică. Cariotipuri ,XX(XY), rob (13;22); 46,
asociate în sindromul Patau: XX(XY), i(13)q.
 Semne anatomoclinice:

picior strâmb,
        proeminenta
posterioară a
defecte ale
oaselor craniene
malformații ale
creierului anterior
calcâiului

sindactilie, malformații unghii înguste si

polidactilie viscerale multiple bombate

urechi jos
gura cu fisura inserate,
 nas mare lățit
labio - palatină deforma te și
surditate
 47, XX (XY), +18;
 
SINDROMUL EDWARDS 47, XX(XY), +13/
46,XX(XY); 46,XX(XY),
18p+; 46,XX(XY), 18q+.
(trisomia 18)
• Sindromul Edwards este un sindrom plurimalformativ congenital cu incidenţa
medie de 1:3000 nou-născuţi şi dependentă de vârsta maternă. Cauza sdr
Edwards este: în 89% din cazuri - trisomia 18 omogenă liberă, având ca
origine nondisjuncţia meiotică; 1% - duplicaţii ale cromozomului 18; 10% -
trisomia 8 forma mozaică. Cariotipuri asociate în sindromul Edwards:
 Semne anatomoclinice:

       
întârziere
greutate mică la
pronunțată în   nasul scurt
naștere
dezvoltare

malformații asociate
 urechi jos înserate și
malfomații ale feței grave cardiace,
deformate
renale, digestive

 degetele în flexie
permanența si  înapoiere mintală
  toracele scurt
indexul suprapus gravă
peste degetul mediu
ANOMALII FACIALE
• Dolicocefalie (cap alungit)
• Microcefalie
• Occipital proeminent
• Urechi jos implantate si hipoplazice (aspect de urechi “de
faun”)
 Maladii cromozomiale heterozomale

TripluX
Sindromul Klinefelter

Sindromul Turner
 SINDROMUL
KLINEFELTER (trisomia XXY)
• Sindromul Klinefelter este un sindrom cu infertilitate masculină, cu
incidenţa medie de 1:1000 nou-născuţii de sex masculin; 1 : 10 din bărbaţii
infertili; 1 : 100 din băieţii din instituţiile pentru retard mintal. Cauza: 85% -
disomie X totală şi omogene (47,XXY), 15% - forme mozaice sau polisomii X
totale sau parţiale. Cariotipuri asociate în sindromul Klinefelter:
 

47, XXY
 
47, XXY / 46,XY 48,
XXXY
 
48, XXYY 49,XXXXY
etc.
 
Manifestări clinice majore:
• o Talie înaltă;
 
• o Constituţie de tip feminin; o Ginecomastie;
• o Pilozitate scăzută de tip feminin;
 
• o Testicule mici (sub 2 cm la adult), incapabile
de a secreta testosteron; o Oligo- sau
azoospermie;
• o Sterilitate primară;
• o Retard mintal moderat.
 
Evoluţie: Tratamentul de substituţie cu
testosteron induce dezvoltarea caracterelor
sexuale secundare şi previne osteoporoza. De
regulă, indivizii cu sindrom Klinefelter sunt
infertili, dar în cazurile cu mozaicizm ar putea fi
fertili. Riscul de recurenţă –1 %. Diagnosticul
este bazat pe studiul cromozomilor (cariotip,
FISH); testul Barr este pozitiv.
 SINDROMUL TURNER
(monosomia X)
• Sindromul Turner este o
aneuploidie, caracterizată
prin absenta sau printr-un
defect al unui cromozom X.
Incidenta este de
2,5/10.000 de nasteri.
• Semne ecografice majore
in sindromul Turner sunt:
defecte ale inimii stangi,
malformații renale si
scheletale, anasarca sau
hidrops fetal.
 SINDROMUL TRIPLU X
(trisomia X)
Frecvența:
• 1/1000 de nou-nascuti de sex
feminin
• Una dintre cele mai frecvente
boli cromozomiale
Simptomatologie – postpubertar:
• Talie peste medie (inalta sau la limita superioara a normalului)
• Dezvoltarea intelectuala (IQ), integrare social
– Normala sau la limita inferioara a normalului
– Probleme de vorbire
– Dificultăți de invățare
– Integrare socială acceptabilă
– In caz de polisomii X – capacitatea intelectuală scade
cu creșterea numarului de cromozomi X
• Usoara dismorfie faciala necaracteristica
– Hipertelorism (marirea distantei dintre globii oculari)
– Fante palpebrale oblice în sus si spre exterior, usor
mongoloide
– Epicantus
– Facies rotund
SIMPTOMATOLOGIE
• Dezvoltare psiho-motorie
– Dificultăți de coordonare a
mișcărilor
– Deficiența a aptitudinilor motorii
• Tulburari menstruale
– Menarha precoce
– cicluri neregulate
– menopauza precoce
• Tulburari de reproducere
– Sterilitate
– avorturi spontane repetate
– pot fi si fertile putind avea copii normali sau cu
trisomie X sau XXY
 BOLI MONOGENICE
 

• Bolile şi sindroamele monogenice sunt stările patologice determinate

de mutaţii dominante sau recesive într-o singură genă cu efect major,
ce determină o sinteză anormală a lanţului polipeptidic codificat şi,
prin efect pleiotrop, anomalii de structură sau funcţie celulară.

După tipul transmiterii bolile monogenice se clasifică în 5 categorii:

 
• dominante-autozomale
• dominante X-lincate;
• recesive-autozomale;
• recesive X-lincate;
• mitocondriale.
•  
 Afecţiuni cu transmitere autozomal dominantă

hipercolesterolemia coreea
  sindromul Marfan;
familială; Huntington;

boala polichistică miotonia

neoplazia multiplă
renală; congenitală
endocrină; Thomsen

sindroamele
neurofibromatoza
retinoblastomul; Wiliams, Noonaan şi
Recklinghausen; velocardiofacial;

afecţiunile de colagen
(osteogeneza
imperfecta şi sindromul
Ehlers-Danlos).
 HIPERCOLESTEROLEMIA FAMILIALĂ

 
• Este cea mai frecventă afecţiune cu transmitere autozomal-
dominantă;
• are o incidenţă de 1 : 500;
 
• etiologia: apare ca urmare a unui defect al receptorului
lipoproteinelor cu densitate joasă (LDL), determinat de mutaţia
genei situate în locusul 19p13;
vârsta de debut – după 30-40 ani;
 

se caracterizează prin următoarele particularităţi clinice:

• xantelasme la nivelul feţei, palpebral, xantoame pe tendoanele extensorilor)
tendonul lui Achile);
 
• cardiopatie ischemică precoce (crize anginoase, infarct de miocard);
 
• deces prematur prin cardiopatie ischemică (50% din bărbaţi decedează – fără
tratament – până la vârsta de 60 ani);
 
– valori mari ale colesterolemiei – 300-600mg/dl; LDL peste 200mg/dl;
– anamneză familială pozitivă (alţi cardiaci în familie);
• diagnostic prenatal prin analiza ADN.
 SINDROMUL MARFAN

• Sindrom autozomal-dominant ce afectează ţesutul conjunctiv cu expresivitate variabilă,

dependentă de factorii de mediu;
 
• are o incidenţă de 1 : 10000 – 1 : 15000;
• etiologia: apare ca urmare a unei mutaţii în gena fibrilinei care este situată în locusul 15q21;
• debutează în primii ani de viaţă prin:
– creşterea rapidă a membrelor cu aspect de arahnodactilie;
– subluxaţia de cristalin, cataractă, strabism,
– articulaţii laxe cu scolioză şi cifoză;
– pectus excavatum sau carinatum;
– afecţiuni cardiace (anevrism de aortă);
• speranţa medie de viaţă – 40-50 ani;
• diagnosticul presiptomatic se bazează pe analiza ADN.
•  
 COREEA HUNTINGTON

Afecţiune neurovegetativă cu transmitere

atozomal-dominantă ce se manifestă la indivizii de peste
30-40 ani;
are o incidenţă de 1 : 18000;
 
• etiologia: apare ca urmare a unei mutaţii dinamice în gena ce codifică
proteina huntingtina, situată în locusul 4p16.3;
 
• mutaţia produce atrofia de nucleu caudat, putamen şi globus palidus;
 
• manifestări clinice majore:
– tulburări neurologice motorii progresive (coree, distonie);
– în timp apar tulburări de personalitate şi demenţă;
 ADPKD
 
Boala Polichistică Renală de tip Autozomal Dominant este o afecţiune
multisistemică, caracterizată prin scăderea rezistenţei ţesutului
conjunctiv şi astfel apar modificări structurale ale organelor supuse
stres-ului presional: tubii nefronali, conducte biliare, perete vascular,
ducte pancreatice, aparat valvular cardiac;
 
are o incidenţă de 1 : 1000;
etiologia: apare ca urmare a unui defect în gena PKD1 situată în
locusul 16p13.3 (85%) sau PKD2
– din locusul 4q21-22 (15%);
 
Manifestări Clinice Majore:
 
- dezvoltarea progresivă şi difuză de chişti renali multipli, bilaterali, în
toate segmentele tubilor uriniferi;
 
- asocierea variabilă cu alte anomalii extrarenale (cardiovasculare,
digestive) - în special chişti hepatici;
 
- manifestată de obicei la adult şi evoluând frecvent spre IRC;

 
 MIOTONIA CONGENITALĂ THOMSEN

Afecţiune musculară nondistrofică cu transmitere autozomal-

dominată şi manifestare congenitală;
• frecvenţa 1:20000-50000 nou-născuţi;
 
• etiologia: apare ca urmare a unui defect în gena ce codifică
canalul de clor tip 1 din muşchii scheletici (localizare – 7q35);
 
• manifestări clinice majore:
– afectarea musculară în special la nivelul centurilor scapulară şi
pelviană;
– slăbiciune musculară, astenie fizică marcată;
NEUROFIBROMATOZA RECKLINGHAUSEN

Este o afecţiune cu transmitere autozomal-dominantă cu

expresivitate variabilă;
are o incidenţă de 1 : 3000;

etiologia: apare ca urmare a unui defect în proteina neurofibromina

– o GTP-ază ce reglează expresia proteinelor RAS, acţionând ca o
proteină supresoare de tumori; gena NF1 este situată în locusul
17q11.2;
debutul clinic în copilărie şi pubertate, boala evoluează în timp;
 
• manifestările clinice majore:
– prezenţa de pete “cafe au lait” cutanate ce apar încă din copilărie;
– neurofibromatoză cutanată şi subcutanată;
– modificări ale irisului – noduli Lisch;
– tumori benigne pe traiectul unor nervi;
 
– anomalii de creştere şi dezvoltare, retard mental, HTA secundară
(frecvent de natură renală – displazie de arteră renală);
 
 RETINOBLASTOMUL

Este cea mai frecventă tumoră intraoculară cu transmitere

autozomal-dominantă, exprimată în copilărie;
 
• are o incidenţă de 1 : 18000 – 1 : 30000;
etiologia: apare ca urmare a unui defect în gena RB1, localizată
în 13q14.3, produsul căreia intervine în reglarea ciclului celular
şi a transcripţiei;
 
• manifestări clinice majore:
– tumoare embrionară cu origine în celulele retinei;
 
– la adulţi se asociază cu alte neoplazii – sarcomul osteogenic,
sarcoamele de părţi moi sau melanoamele;
 
– diagnostic prenatal se bazează pe testele ADN.
 
 OSTEOGENEZA IMPERFECTĂ (TIP I – IV)
Este o afecţiune cu transmitere autozomal-dominantă cu expresivitate variabilă ce
determină o predispoziţie la deformaţii scheletice şi fracturi osoase în urma unor
traumatisme minime;  
• are o incidenţă de 1 : 10000;
etiologia: apare ca urmare a unui defect în gena ce codifică pentru sinteza colagenului
tip I (locus: 17q21.31-q22) sau în alte gene ce codifică lanţurile procolagenului;
 
Manifestări clinice majore:
Tip III – fracturi prezente la naştere;
deformaţii osoase progresive;
Tip I (Boala Lobstein) – forma uşoară;
hipostatură;
– fragilitate osoasă;
sclere albastre;
– sclere albastre; tulburări ale dentiţiei;
– surditate presenilă; surditate;
• Tip II (Boala Vrolik) – forma severă, letală Tip IV – deformaţii osoase uşoare sau
în perioada neonatală; moderate;
– fracturi osoase; susceptibilitate la fracturi;
surditate;
– deformaţii scheletice;
sclere de culoare normală;
– sclere de culoare închisă; anomalii ale dentiţiei;
diagnosticul prenatal prin teste ADN.
 SINDROMUL EHLERS-DANLOS

• Reprezintă un grup de boli genetice ale

ţesutului conjunctiv cu transmitere autozomal-dominantă;
• are o incidenţă de 1 : 5000 – 1 : 50000;
• etiologia: apare ca urmare a unui defect
în gena ce codifică colagenul tip V (2q31);
 
• manifestări clinice majore:
 
– manifestări cutanate – aspectul hiperextensibil (cutix laxa); textură moale, catifelată; apariţia unor
escare atrofice şi a echimozelor;
 
– manifestări articulare – hipermobilitate articulară;
– cifoscolioză;
– anomalii oculare – keratoconus; sclere albastre; subluxaţie de cristalin; dezlipirea retinei;
– complicaţii – ruptura prematură a membranelor şi hemoragiile pre- sau postpartum;
– ruperea vaselor ce reprezintă o cauză frecventă de deces;
• diagnostic prenatal pe baza testelor ADN.
AFECTIUNI CU TRANSMITERE AUTOZOMAL
RECESIVĂ

fenilcetonuria fibroza chistică boala Wilson

hemoglobinopatiile
atrofia musculară
surditatea
spinală acută
nonsindromică
infantilă
recesivă

atrofia musculară
trombastenia
progresivă a
Glanzmann.
copilului
 FIBROZA CHISTICA (MUCOVISCIDOZA)
Reprezintă o alterare a funcţiei exocrine cu
producerea de secreţii glandulare vâscoase
ce conduc la afectare pulmonară cronică şi
insuficienţă pancreatică; patologia are o
transmitere autozomal-recisivă;
• are o incidenţă de 1 : 2500;

• etiologia: apare ca urmare a unui defect în

gena CF (locus 7q31.2) ce codifică pentru un
canal de clor la nivelul polului apical al
celulelor apicale;
 
 Manifestări clinice majore
– la nivel-pulmonar – infecţii recurente cu evoluţie spre insuficienţă
pulmonară;
 
– la nivelul pancreasului – obstrucţia canalelor pancreatice, deficienţa
enzimelor pancreatice şi ca rezultat – afectarea digestiei;
 
– creşterea concentraţiei de sodiu şi clor în secreţiile sudorale;
– tulburări gastrointestinale – ileus meconeal (la 10-25% dintre
nounăscuţii cu FC);
– absenţa congenitală bilaterală a vaselor deferente la băieţi (95% de
cazuri);
– supravieţuirea medie este de 25 – 30 de ani;
– diagnosticul prenatal prin teste de ADN.
 FENILCETONURIA
•
Reprezintă o hiperfenilalaninemie severa
cu transmitere autozomală recesiva;
• 1 : 10000 nou-nascuti;

Manifestari clinice majore:

- tulburări neurologice;
- retard somatic si mintal;
- demența Tn formele netratate;
- miros particular al urinei;
- dermatita cronica descuamativa.
Boala se manifestă în copilarie și
depinde de dietoterapie (excluderea
fenilalaninei din produsele alimentare).
Sindromul Wilson

Boala Wilson este o boala ereditară, cu

potențial letal, determinată de o
tulburare in metabolismul cuprului, ce
conduce la acumularea acestuia in
diferite organe si țesuturi.
Cel mai frecvent, cuprul se depune în ficat
si creier, dar si alte organe pot fi
afectate.
Incidenta bolii a fost estimata la
aproximativ 1 la 30.000 de persoane.

In cantități mici, cuprul este esențial

pentru viata, fiind elementul constitutiv
al unor enzime importante, dar daca
este prezent în exces devine toxic pentru
HEMOGLOBINOPATIILE
 
• Reprezintă un grup heterogen de patologii, cu
transmitere autozomal - recesivă, determinate de diverse
variante ale Hb, care induc tulburări prin afectarea
structurii şi funcţiei hematiilor;

 
 
ATROFIA MUSCULARĂ SPINALĂ ACUTĂ INFANTILĂ
 
Afecţiune gravă, ce se manifestă precoce prin hipotonie
musculară, retracţia spaţiului intercostal în timpul
inspiraţiei, tuse ineficiente, areflectivitate, cu
transmitere autozomal-recesivă;
 
 Albinismul
Este o forma de dezordine congenitalaă
hipopigmentara, caracterizata de absența
parțială sau totală a melaninei.Albinismul
rezultă prin moștenire genetică a genelor
recesive.
Oamenii care suferă de albinism au
parul,pielea si ochii foarte deschise la
culoare.
Aceștia trebuie sa evite expunerea
indelungată la razele solare, să folosească
permanent creme de protecție solară,toate
formele de albinism cauzează probleme ale
dezvoltării si funcționăriii ochilor- diferite
deficiențe de vedere.
AFECŢIUNI CU TRANSMITERE RECESIVĂ X – LINCATĂ

 
DISTROFIA MUSCULARĂ DUCHENNE (DMD)
– afecţiune cu debut în prima copilărie,
de obicei sub vârsta de 5 ani, cu afectarea
muşchilor centurilor, se asociază cu retard
mental. Criteriile de diagnostic sunt
dozarea creatinkinazei (crescută),
electrocardiograma şi biopsia musculară.
 
DISTROFIA MUSCULARĂ BECKER (DMB) –
afecţiune cu debut în a doua copilărie,
fiind asemănătoare simptomatic cu DMD,
dar cu o supravieţuire mai mare şi fără
retard mental.
 
 Daltonismul
Daltonismul este boala celor incapabili să
deosebească anumite culori între ele (de
obicei verdele de roşu, dar şi galbenul de
maro ori negru de maro).
Numele de ,,daltonism’’  vine de la
numele fizicianului şi chimistului englez, John
Dalton, care a efectuat studii importante
asupra acestei boli.
 Gena care determină daltonismul este
situată pe cromozomul X. Femeile care
moştenesc un cromozom X cu gena
daltonismului şi unul fără această genă nu
vor suferi de daltonism, ci doar cele care
moştenesc ambii cromozomi X cu această
genă.
În cazul bărbaţilor, care au un cromozom
X şi unul Y, prezenţa genei daltonismului pe
cromozomul X determină automat
daltonismul, deoarece aceştia nu au un
cromozom X normal, cu gene care să
determine lipsa daltonismului.
 Aproape in toate cazurile, daltonismul este
congenital si se manifesta la aproximativ 7%
dintre barbati si 1% dintre femei.Daltonismul
se poate datora lipsei unuia dintre cele 3
tipuri de celule cu conuri sau diferentelor
pigmentare dintre conuri.
 Hemofilia
 
• Hemofiliile A şi B sunt afecţiuni XR; genele
mutante responsabile sunt localizate pe braţul
lung (Xq28), având ca urmare deficitul factorilor
VIII şi respectiv IX, componente ale căii
intrinseci a coagulării.
• Boala afectează 1 din 5000 de băieţi.
 
• Hemofilia A este de 10 ori mai frecventă ca
hemofilia B.