Sunteți pe pagina 1din 20

UNIVERSITATATEA TRANSILVANIA DIN BRAŞOV

FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ŞI COMUNICARE


SPECIALIZAREA ASISTEŢĂ SOCIALĂ

ASOCIAȚIA ATIPIC  

Studenta: Mazilu Andreea-Aura


Grupa: 16LF292
Coordonator: Prof. ION OANA ROXANA  
 Asociația Atipic Brașov este o asociație
ce activează în domeniul social, prima
asociație de profil din Brașov înființată
de specialiști în domeniu.
 Beneficiarii asociației sunt atât copiii
diagnosticați cu tulburare de spectru
autist și toată aria de afecțiuni neuro-
psihice, cât și copii cu deficiențe
motrice.
OBIECTIVUL ASOCIATIEI
 Integrarea socială a tuturor beneficiarilor
noștri. Urmând acest scop, dorim să ne
implicăm în totalitate, cu toată
responsabilitatea și eforturile de care
putem da dovadă.
 Toate eforturile depuse de echipa
asociației Atipic Brașov vor fi dedicate
părinților ce ne solicită ajutorul, pentru
recuperarea cât mai rapidă și completă a
copiilor lor.
CARE A FOST MOTIVUL PENTRU A INFIINTA O
ASTFEL DE ASOCIATIE?

 A înființat această organizație din dorința de a veni în


întâmpinarea nevoilor familiilor acestor copii speciali, pe
care dorim să îi ajutăm și să îi sprijinim în procesul de
recuperare.
 Părinții sunt ajutați pas cu pas să înțeleagă cum să-și
sprijine copilul, având permisiunea să asiste la
activitățile terapeutice pentru a ști cum să lucreze
acasă cu propriul lor copil.
 Consideră că este foarte important ca procesul de
recuperare să dureze pe întreaga perioadă a zilei, de
aceea suntem singura Asociație din Brașov care oferă
părinților materiale educaționale speciale, suport și
sprijin, pentru a continua partea terapeutică acasă,
progresul copiilor fiind unul mai rapid și mai vizibil.
SERVICIILE OFERITE DE
ASOCIATIE

 Ofera părinților evaluări și servicii


terapeutice gratuite, în limita bugetului
acumulat în urma finanțărilor primite.
 pachete de terapie atractive și benefice
în recuperarea copiilor cu autism si copii
cu cerinte eeducationale speciale.
PROGRAME OFERITE
 Programe terapeutice și educaționale pentru
dezvoltarea copiilor din comunitate: grupuri
de dezvoltare emoțională și personală
 terapie prin mișcare
 muzică și dans
 art terapie
 studenți sau însoțitori ai persoanelor cu
dizabilități.
 cursuri pentru cadre didactice
SERVICII

 Evaluare Psihologică
 Supervizare
 Terapie ABA
 Terapie Ocupațională
 Dezvoltare Personală
 Logopedie
 Meloterapie
 Lecții terapeutice de pian
 Art Therapy
 Terapie Ludică
 Socializare
 Hidrokinetoterapie
O ECHIPA DE PROFESIONISTI

 Echipa este formata din psihologi, terapeuti ABA,


logopezi, kinetoterapeuți, profesori de întot și
hidrokinetoterapie, terapeuți 3C , coordonatori, medic
neuropsihiatru infantil, psihoterapeuți, melo-terapeut,
profesori.

 Viziunea lor este să creeze o lume in care toate


drepturile copiilor speciali sunt respectate!
 O lume care constientizeaza importanta primirii si
integrarii copilului cu atipic in societate;
 O lume in care diagnosticul de autism nu este privit ca o
fatalitate, intelegandu-se importanta interventiei timpurii
si a imbunatatirilor in planul comunicarii si limbajului, al
socializarii, al comportamentelor, pe care aceasta le
poate aduce;
STUDIU DE CAZ
 Autismul este o tulburare de dezvoltare
caracterizată prin dificultăți de comunicare și
interacțiune socială, precum și prin
comportamente repetitive. 

 B.R.-băiat , născut în Com.Oituz ,23 aprilie ,2005


 Diagnosticul:1.Sd.autist ; agresivitate psihică
asupra propriei persoane
2..întârziere în dezvoltarea psihică
şi de limbaj
 Anamneză personală
 În cursul sarcinii mama a făcut tratament
pentru menţinerea sarcinii şi pentru
înlăturarea unor infecţii cu
complicaţii(tratament cu litiu).
 Naştrea la 9 luni prin cezariană;3 kg.
 -gânguritul :normal
 -mersul :11 luni
 Primele cuvinte: după 3ani
 Anmneza familială
 Este al doilea din cei doi copii.primul copil este
normal fără probleme de dezvoltare.
 La naştere mama avea 26 ani şi tatăl 30.
 Mama are 8 clase +profesionala (în prezent
casnică)tatăl a fost şomer şi în prezent este liber
profesionist .
 Regimul de viaţă este ordonat,echilibrat mama
este o bună gospodină , devotată copiilor şi
interesată de reuşita lor.
 Recomandările
 -tratament cu neuroleptice ,Respolept ,
Encefabol ,Vitamine şi Ritalin ;
 -integrarea în colectivitatea preşcolară şi
instituirea unui program educaţional
recuperatoriu ,cuprinzând stimularea
psihică şi tratament logopedic.

Scurtă caracterizare a modului de manifestare a
sindromului autist(la începutul activităţii de terapie)

 Prezintă puternice tulburări ale afectivităţii:nu


este ataşat de mamă (face confuzii între mamă şi
alte femei ;nu reacţionează când mama se
îndepărtează .râsul ,plânsul , zâmbetul
neadecvate situaţiei în care e pus copilul;
 Nu suportă să fie atins , nu-l interesează jucăriile
care întruchipează oameni , animale ;are mişcări
graţioase , manipulează cu uşurinţă obiectele ,
fascinat de obiectele mecanice.

Limbajul şi posibilităţile de
articulare

 -cunoaşte mai multe cuvinte în limba


engleză decât în română (rezultatul
statului îndelungat în faţa televizorului la
desene animate);
 -vocea este normală;
 Obiecti ul fundamental al terapiei:
formarea şi dezvoltarea abilităţilor de
comunicare.
 Al doilea obiectiv : formarea unei
reprezentări generale despre lume şi
mediul în catre în care ea se desfăşoară,
perceperea succsesiunii momentelor zilei ,
formarea motivaţiei,dezvoltarea capacităţii
de a înţelege că te poţi face înţeles
 Programul educaţional terapeutic a fost
alcătuit în conformitate cu aceste obiective , în
vederea acţionării pe diferite laturi :articulatoriu
.limbaj, memorie , atenţie, gândire , afectivitate
 În activitate s-au antrenat toţi analizatorii .
 Învăţarea cuvintelor şi propoziţiilor s-a realizat
după modelul descris în literatura de speccialitate
pentru alalie (silabe duble , silabe , cuvinte
asociate cu fenomene din natură , stări afective
BIBLIOGRAFIE
 https://www.atipicbrasov.ro/ accesat la
data de 08.03.2021
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Autism

S-ar putea să vă placă și