Tema VI

Cheltuieli publice pentru acţiuni şi obiective

economice
1. Conţinutul, nivelul şi structura cheltuielilor pentru acţiuni şi
obiective economice
2. Sursele de finanţare a cheltuielilor pentru acţiuni şi obiective
economice
3. Cheltuieli publice privind cercetarea–dezvoltarea
4. Determinarea eficienţei economice a cheltuielilor pentru acţiuni şi
obiective economice
1. Conţinutul, nivelul şi structura cheltuielilor pentru
acţiuni şi obiective economice
În cadrul acestei categorii sînt incluse cheltuielile care se referă la finanţarea obiectivelor şi
activităţilor cu caracter economic din întreprinderile sectorului public şi la subvenţionarea unor
întreprinderi cu proprietate privată sau mixtă.

Din punctul de vedere al conţinutului economic, aceste cheltuieli au caracter complex, unele
reprezintă cheltuielile curente de desfăşurare a activităţii economice, iar altele constituie cheltuielile
de capital.
În cadrul clasificării ONU, cheltuielile pentru obiectivele economice ţin de următoarele ramuri:
• industria extractivă, energie, combustibil, industria prelucrătoare, construcţii;
• agricultură, silvicultură, pescuit, vînătoare;
• transporturi şi comunicaţii;
• alte servicii.
Conform legii Finanţelor publice şi responsabilităţii bugetar-fiscale nr. 181  din 
25.07.2014, cheltuielile pentru obiectivele economice în RM ţin de următoarele
ramuri:

• Agricultură, gospodărie silvică, gospodărie piscicolă şi gospodăria apelor.

• Protecţia mediului şi hidrometeorologia.
• Industria şi construcţiile.
• Transporturile, gospodăria drumurilor, comunicaţiile şi informatica.
• Gospodăria comunală şi gospodăria de expluatare a fondului de locuinţe.
• Complexul pentru combustibil şi energie.
• Alte servicii legate de activitatea economică.
2. Sursele de finanţare a cheltuielilor pentru acţiuni şi
obiective economice
Întreprinderile cu activităţi economice cu capital de stat sînt obligate să-şi acopere
cheltuielile din veniturile proprii şi numai dacă este justificat motivul de incapacitate
de a-şi acoperi cheltuielile, statul este la dispoziţia acestor întreprinderi.

După sursele de finanţare cheltuielile pentru acţiuni şi obiective economice se

grupează astfel:
• cheltuieli acoperite din costul de producţie;
• cheltuieli ce se acoperă din venituri;
• cheltuieli de investiţii acoperite din fondul dezvoltare–cercetare;
• cheltuieli acoperite din fonduri speciale.
• Dacă cheltuielile de producţie a întreprinderilor cu capital de stat sînt acoperite din
sursele proprii în mare parte, atunci cheltuielile pentru investiţii sînt finanţate din toate trei
surse: credite bancare, resurse proprii şi alocaţii bugetare.

• Pentru anumite programe economice la nivel naţional, cum ar fi retehnologizarea

întreprinderilor, cheltuielile pot fi finanţate din fonduri speciale. Acestea pot avea forma
fondurilor extrabugetare.

• Pe lîngă finanţarea sectorului public, cheltuielile cu caracter economic se fac şi pentru

acordarea avantajelor în dezvoltarea şi consolidarea unor ramuri ce prezintă interes economic
şi social naţional (agricultură, silvicultură, cercetare ştiinţifică, protecţia mediului înconjurător
etc.). Pentru asemenea scopuri se finanţează prin alocaţii bugetare activitatea unor instituţii,
direcţii agricole, silvice, rezervaţii, care funcţionează după principiul instituţiilor publice.
• Subvenţiile se pot acorda direct pentru acoperirea unor pierderi atunci cînd preţurile
formate în mod liber pe baza raportului dintre cerere şi ofertă, în condiţiile de concurenţă,
nu reuşesc să acopere cheltuielile din cauze obiective. Asemenea subvenţii se pot acorda
sub forma acoperirii diferenţelor de preţ la unele produse, susţinerii şi garantării preţurilor
produselor agricole, acoperirii costurilor ridicate din unităţile economice, transporturi şi
altele.
• În afară de sursele enumerate mai sus, acţiunile şi obiectivele economice sînt finanţate din
primele de export.
• Primele de export sînt practicate pentru încurajarea exportului de mărfuri în concordanţă
cu interesele economice şi politice ale statului, precum şi pentru protejarea economiei de
concurenţă străină. Formele pe care le iau primele de export sînt: primele de export în bani,
restituirea unei părţi din impozitele şi taxele plătite de exportatori, avantajele valutare.
• Primele de export se stabilesc ca sume fixe pe unitate de marfă exportată. Statul poate
suporta şi eventualele pierderi ale exportatorului.
În concluzie se poate spune că anumite subramuri economice, unele întreprinderi,
indiferent de forma de proprietate, pot fi sprijinite temporar din partea statului
prin:

• subvenţii

• diferenţe de preţ

• prime de export

• facilităţi fiscal

• anumite avantaje la creditul bancar.

3. Cheltuieli publice privind cercetarea–dezvoltarea

Aceste cheltuieli cuprind:

• cheltuieli privind dezvoltarea cercetării fundamentale, adică dezvoltarea cunoaşterii într-

un anumit domeniu al ştiinţei;

• cheltuieli privind finanţarea cercetărilor practice aplicative ce au drept scop crearea

tehnologiilor şi produselor noi;

• cheltuieli privind dezvoltarea ce ţine de verificarea posibilităţilor de obţinere a noi

produse, tehnologii pe scară internaţională.
• Resursele financiare de finanţare a cheltuielilor privind cercetările ştiinţifice provin din
bugetul statului, din fondurile întreprinderilor private, din fondurile proprii ale
instituţiilor de cercetare.

• Finanţarea cheltuielilor privind cercetare–dezvoltare au unele particularităţi de la o ţară

la alta. În unele ţări statul finanţează din fondurile sale o parte considerabilă a acestor
cheltuieli, în altele – într-o măsură mai mică. Acele state ce-şi asumă finanţarea
cheltuielilor pentru cercetările ştiinţifice îşi asumă supremaţia în domeniul economic.

• Finanţarea diferitelor cercetări ştiinţifice duce la apariţia decalajelor dintre ţări.

Decalajele ştiinţifice şi tehnologice existente între ţările industriale şi cele în curs de
dezvoltare adîncesc şi mai mult inegalitatea dintre ele.
4. Determinarea eficienţei economice a cheltuielilor
pentru acţiuni şi obiective economice
Eficienţa cheltuielilor privind acţiunile economice se determină în baza metodelor
de analiză cost–avantaj şi cost–eficacitate. Aici trebuie verificat:

• definirea clară a obiectivelor ce trebuie atinse;

• identificarea resurselor posibile şi a mijloacelor tehnice ce vor fi folosite şi a celor

alternative;

• determinarea costurilor şi avantajelor pe care le are fiecare dintre aceste

alternative;

• compararea costurilor şi avantajelor.

La calcularea eficienţei cheltuielilor se utilizează indicatorii previzionali, indicatori de orientare
anticipată a activităţilor economice şi indicatorii reali pe care i-am obţinut.

Elaborarea modelelor de analiză trebuie să ţină cont de fazele prin care trece fiecare obiectiv,
şi anume:

• faza de studiu;

• faza realizării propriu-zise;

• exploatarea.

• Eficienţa cheltuielilor pentru obiective şi acţiuni economice se stabileşte ca raportul dintre

indicatorii de efort şi efect
Efectuarea cheltuielilor publice cu acţiuni economice necesită fundamentarea
volumului de resurse necesare realizării diferitelor obiective economice. Această
fundamentare se bazează pe o documentaţie specifică, presupunînd luarea în
considerare a factorilor tehnici şi economici atît prin prisma nevoilor de resurse
financiare, cît şi prin prisma rezultatelor scontate.
Finanţarea acestor cheltuieli se face în corespundere cu prognoza dezvoltării social-
economice a statului. Mijloacele alocate din buget au destinaţii strict determinate şi nu
pot fi folosite în alte scopuri.

Finanţarea acestor cheltuieli cu caracter economic se face continuu, trimestrial, în

corespundere cu prevederile bugetului, pe ministere, departamente, întreprinderi,
organizaţii, conform clasificării bugetare şi planului de finanţare.

Finanţarea mijloacelor din buget nu se rambursează. Întreprinderile şi instituţiile publice

sînt obligate să folosească cu eficienţă maximă, de regulă, în primul rînd, resursele
proprii şi mijloacele împrumutate.
Metode de finanţare a cheltuielilor.
• finanţarea cheltuielilor din venituri proprii;

• finanţarea prin procurarea fondurilor pe piaţa capitalurilor;

• finanţarea prin emisiunea de obligaţiuni şi alte hîrtii de valoare;

• finanţarea prin alocaţii bugetare;

• finanţarea prin subvenţionarea nemijlocită pentru acoperirea unor pierderi

(subvenţii sub forma acoperirii diferenţelor de preţ la unele produse agricole pentru
susţinerea preţurilor la producţia agricolă a fermierilor);

• înlesniri fiscale pe plan intern şi taxe vamale pe plan extern.

La finanţarea acţiunilor şi obiectivelor economice statul
urmăreşte următoarele scopuri:

• dezvoltarea unor ramuri prioritare ale economiei naţionale;

• salvarea de la faliment a unor întreprinderi;

• stimularea acţiunilor de cercetare–dezvoltare în ştiinţele fundamentale şi

aplicative;

• dezvoltarea, restructurarea şi modernizarea agriculturii;

• reducerea şomajului;

• stimularea exportului.