Efectele juridice ale actelor administrative.

1. Momentul intrării în vigoare a actelor administrative

 Momentul intrării în vigoare a actelor administrative normative este

momentul publicării pentru actele administrative normative şi
momentul comunicării pentru actele administrative individuale.
 Momentul intrării în vigoare a hotărârilor şi ordonanţelor
Guvernului, a deciziilor prim-ministrului, a actelor normative ale
autorităţilor administrative autonome, precum şi a ordinelor,
instrucţiunilor şi a altor acte normative emise de conducătorii
organelor administraţiei publice centrale de specialitate este cel al
publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, dacă în cuprinsul
lor nu este prevăzută o dată ulterioară (art. 11 alin. (1) din Legea nr.
24/2000).
 actelor administrative
 Potrivit art. 11 alin. (2) din Legea nr. 24/2000, „Nu sunt
supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial al
României:
 a) deciziile primului-ministru clasificate, potrivit legii;
 b) actele normative clasificate, potrivit legii, precum şi cele
cu caracter individual, emise de autorităţile administrative
autonome şi de organele administraţiei publice centrale de
specialitate”.
 Ordonanţele şi hotărârile Guvernului se publică numai după ce au fost
semnate de primul-ministru şi contrasemnate de miniştrii care au
obligaţia să le pună în executare.
 Celelalte acte normative se publică după ce au fost semnate de emitent.
 În cazul în care, pentru punerea în aplicare a unui act normativ, sunt
prevăzute norme de aplicare, în cuprinsul acestuia se va stabili
termenul de elaborare a acestora şi data intrării lor în vigoare, care să
nu depăşească, de regulă, 30 de zile de la data intrării în vigoare a
actului normativ.
 La actul normativ cu caracter temporar se prevede şi perioada de
aplicare sau data încetării aplicării sale (art. 55 alin. (2)-(3) din Legea
nr. 24/2000).
 Legile şi ordonanţele emise de Guvern în baza unei legi
speciale de abilitare intră în vigoare la 3 zile de la data
publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, sau la o
dată ulterioară prevăzută în textul lor. Termenul de 3 zile se
calculează pe zile calendaristice, începând cu data publicării
în Monitorul Oficial al României, şi expiră la ora 24,00 a celei
de-a treia zi de la publicare.
 Ordonanţele de urgenţă ale Guvernului intră în vigoare la
data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, sub
condiţia depunerii lor prealabile la Camera competentă să fie
sesizată, dacă în cuprinsul lor nu este prevăzută o dată
ulterioară.
 Actele normative prevăzute la art. 11 alin. (1) din Legea nr.
24/2000, cu excepţia legilor şi a ordonanţelor, intră în
vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al
României, Partea I, dacă în cuprinsul lor nu este
prevăzută o dată ulterioară. Atunci când nu se impune ca
intrarea în vigoare să se producă la data publicării, în
cuprinsul acestor acte normative trebuie să se prevadă că ele
intră în vigoare la o dată ulterioară stabilită prin text.
 Art. 11 alin. (1) din Legea nr. 24/2000
 „În vederea intrării lor în vigoare, legile şi celelalte acte
normative adoptate de Parlament, hotărârile şi ordonanţele
Guvernului, deciziile primului-ministru, actele normative
ale autorităţilor administrative autonome, precum şi
ordinele, instrucţiunile şi alte acte normative emise de
conducătorii organelor administraţiei publice centrale de
specialitate se publică în Monitorul Oficial al României,
Partea I”.
 În vederea intrării lor în vigoare, actele normative adoptate
de autorităţile administraţiei publice locale se aduc la
cunoştinţă publică, în condiţiile stabilite de Codul
administrativ, prin afişare în locuri autorizate şi prin
publicare într-un cotidian local de mare tiraj.
 Anexa nr. 1 a Codului administrativ stabileşte Procedura de
organizare şi publicare a monitoarelor oficiale ale
unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale în
formate electronice.
 Actele administrative produc efecte juridice până în
momentul scoaterii lor din vigoare, măsură ce poate
fi decisă de către autoritatea emitentă,
autoritatea ierarhic superioară sau de instanţa
de judecată.
 Sunt şi cazuri în care efectele juridice ale actelor
administrative (individuale) încetează ca urmare a
unor fapte materiale, de a căror producere legea
leagă asemenea efecte (scurgerea timpului, decesul
unei persoane ş.a.).
2. Suspendarea actelor administrative

 Suspendarea reprezintă o operaţiune juridică care determină

întreruperea temporară a efectelor unui act administrativ, utilizată
atunci când există suspiciuni cu privire la legalitatea actului.
 Situaţii de suspendare: contestarea legalităţii actului administrativ;
clarificarea unor îndoieli ale organului emitent cu privire la legalitatea
actului ş.a.
 În literatura juridică se distinge între: a) suspendarea de drept, în baza
unei dispoziţii legale sau chiar constituţionale; b) suspendarea în baza
unui act al autorităţii emitente; c) suspendarea în baza unui act al
autorităţii ierarhic superioare; d) suspendarea în baza unei hotărâri
judecătoreşti.
 Suspendarea de drept are loc ori de câte ori intervine un
fapt material de care legea leagă producerea efectelor
juridice, respectiv suspendarea actului administrativ.
 Un exemplu în acest sens ne este oferit de prevederile art.
123 alin. (5) din Constituţie, care consacră dreptul
prefectului de a ataca în faţa instanţei de contencios
administrativ un act emis de consiliul local, consiliul
judeţean sau primar, actul atacat fiind suspendat de drept.
 De asemenea, introducerea contestaţiei împotriva
procesului-verbal de constatare a contravenţiei suspendă
executarea acestui act.
 (art. 32 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001
privind regimul juridic al contravenţiilor).
 Art. 3 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
 „Prefectul poate ataca direct în faţa instanţei de contencios
administrativ actele emise de autorităţile administraţiei
publice locale, dacă le consideră nelegale; acţiunea se
formulează în termenul prevăzut la art. 11 alin. (1), care
începe să curgă de la momentul comunicării actului către
prefect şi în condiţiile prevăzute de prezenta lege. Acţiunea
introdusă de prefect este scutită de taxa de timbru”.
 Art. 3 alin. (3) din Legea nr. 554/2004
 „Până la soluţionarea cauzei, actul atacat potrivit alin. (1)
este suspendat de drept”.
 Suspendarea poate fi dispusă prin act juridic atât de
organul administrativ emitent, cât şi de organul
ierarhic superior, care are drept de revocare.
 Suspendarea poate fi hotărâtă şi de instanţele
judecătoreşti, în condiţiile legii.
 Suspendarea judecătorească nu are loc în mod
direct, cum se întâmplă în cazul suspendării de
drept, ci presupune o apreciere din partea instanţei
de judecată cu privire la motivele de fapt şi de drept
care o justifică.
 De exemplu, art. 14 alin. (1) din Legea nr.
554/2004 prevede că „în cazuri bine justificate şi
pentru a se preveni producerea unei pagube
iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a
autorităţii publice care a emis actul sau a
autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată
poate cere instanţei de judecată să dispună
suspendarea executării actului administrativ
unilateral până la pronunţarea instanţei de fond”.
 Art. 7 din Legea nr. 554/2004 reglementează procedura
prealabilă.
 Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ
competente, „persoana care se consideră vătămată într-un
drept al său ori într-un interes legitim printr-un act
administrativ individual trebuie să solicite autorităţii
publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă
aceasta există, în termen de 30 de zile de la data
comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a
acestuia”.
3. Revocarea și abrogarea actelor administrative

 Revocarea reprezintă operaţiunea juridică prin intermediul

căreia organul emitent sau organul ierarhic acestuia
desfiinţează un act administrativ.
 Dreptul administrativ a consacrat principiul revocabilităţii
actelor administrative, în sensul că acestea pot fi desfiinţate
ca regulă generală printr-o manifestare de voinţă contrară
provenită de la organul emitent.
 Revocarea este privită ca operaţiunea juridică ce poate consta în două
forme de exprimare:
 - retractarea, atunci când desfiinţarea actului se face de autoritatea
emitentă;
 - revocarea propriu-zisă, atunci când desfiinţarea actului se face de
către autoritatea ierarhic superioară celei emitente.
Este de remarcat faptul că principiul revocabilităţii actelor
administrative a fost consacrat de doctrină şi apoi însuşit de
practica judiciară, ulterior fiind consacrat și legislativ.
De exemplu, „Autoritatea publică emitentă a unui act
administrativ unilateral nelegal poate să solicite instanţei
anularea acestuia, în situaţia în care actul nu mai poate fi revocat
întrucât a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridic” (art. 1
alin. (6) din Legea nr. 554/2004).
 Art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
 „Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ
competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său
ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual care i
se adresează trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau
autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de
zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a
acestuia. Pentru motive temeinice, persoana vătămată, destinatar al
actului, poate introduce plângerea prealabilă, în cazul actelor
administrative unilaterale, şi peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu
mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului”.
 Art. 26 din Codul administrativ
 (1) În realizarea rolului său de conducere generală a
administraţiei publice, Guvernul exercită controlul asupra
ministerelor, asupra organelor de specialitate din
subordinea sa, precum şi asupra prefecţilor, în condiţiile
legii.
 (2) În exercitarea controlului prevăzut la alin. (1), Guvernul
poate solicita revocarea actelor administrative nelegale,
netemeinice sau inoportune emise de autorităţile prevăzute
la alin. (1) care nu au intrat în circuitul civil şi nu au produs
efecte juridice şi care pot leza interesul public.
 Art. 275 alin. (8) din Codul administrativ
 „Ministrul care coordonează instituţia prefectului poate
propune Guvernului revocarea ordinelor emise de prefect
care au caracter normativ sau a celor prevăzute la alin. (2) şi
(6), dacă le consideră nelegale sau netemeinice, în cazul în
care acestea nu au intrat în circuitul civil şi nu au produs
efecte juridice şi pot leza interesul public”.
 Art. 275 alin. (2) și (6) din Codul administrativ
 „(2) Ordinele prin care se stabilesc măsuri cu caracter tehnic sau de
specialitate sunt emise după consultarea conducătorilor serviciilor
publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale
administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate
la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale, potrivit competenţelor
proprii domeniilor de activitate”.
 „6) Ordinele emise de prefect în calitate de preşedinte al Comitetului
judeţean pentru situaţii de urgenţă produc efecte juridice de la data
aducerii lor la cunoştinţă publică şi sunt executorii”.
 Ca efect, revocarea desfiinţează cu caracter retroactiv şi
pentru viitor efectele actului adoptat cu nerespectarea
condiţiilor prevăzute de lege.
 Dacă suspendarea are caracter temporar, revocarea
desfiinţează definitiv efectele actului ce face obiectul său.
 De la principiul revocabilităţii actelor administrative există
mai multe categorii de excepţii.
 Astfel, actele administrative jurisdicţionale, care sunt
emise după o procedură specială, nu pot fi revocate datorită
stabilităţii ce le este conferită.
 De asemenea, nu pot fi revocate actele administrative care
au generat alte raporturi juridice decât cele de drept
administrativ.
 De exemplu, în baza unui act administrativ au luat naştere
raporturi de muncă (persoana fizică a încheiat un raport de
muncă în temeiul diplomei de absolvire a unei instituţii de
învăţământ superior), raporturi juridice civile (în baza unui
ordin de repartizare a fost încheiat un contract de închiriere)
sau raporturi juridice procesuale (când actul administrativ
a stat la baza unei hotărâri judecătoreşti, fiind valorificat în
justiţie ca probă a susţinerii ori respingerii unor pretenţii).
 Actele administrative de sancţionare nu pot fi revocate de
organul emitent şi nici de organul superior după o
procedură administrativă, ci de autorităţile şi după
procedura stabilite prin reglementări speciale.
 O altă excepţie are în vedere actele administrative care au
fost realizate material.
 Raţiunea exceptării acestor acte de la principiul
revocabilităţii este că, prin această operaţiune nu se poate
restabili situaţia materială anterioară.
 De exemplu, actul administrativ prin care se dispune
demolarea unei clădiri construite fără autorizaţie pe
domeniul public al localităţii nu mai poate fi revocat după
executarea ei materială.
 Revocarea actelor administrative trebuie să se
facă cu respectarea regulilor procedurale care
au stat la baza emiterii actului revocat, aspect ce
decurge din aplicarea principiului simetriei
formelor juridice.
 Deosebiri revocare-suspendare
 Revocarea apare ca o regulă, în timp ce suspendarea
reprezintă o operaţie excepţională.
 Revocarea se dispune când există certitudinea că actul
este ilegal, inclusiv sub aspectul oportunităţii, pe când
suspendarea intervine când există suspiciuni în privinţa
legalităţii sau a oportunității.
 Revocarea atrage încetarea definitivă a producerii de
efecte juridice, pe când suspendarea determină doar
încetarea temporară a acestor efecte.
4. Anularea actelor administrative

 Anularea reprezintă operaţia juridică prin care se dispune

desfiinţarea unui act administrativ şi care duce la încetarea
definitivă a efectelor juridice produse de acesta.
 Anularea poate interveni pentru motive de nelegalitate.
 Anularea poate fi dispusă de:
 autoritatea publică ierarhic superioară;
 de o altă autoritate publică competentă potrivit legii,
respectiv de instanţa de contencios administrativ (art. 52 şi
126 alin. (6) din Constituţie; dispoziţiile Legii nr. 554/2004);
 Ministerul Public, care poate anula doar anumite categorii de
acte administrative (de exemplu, cele ale locurilor de detenţie).
 Indiferent de condiţiile încălcate la emiterea actului şi de
tipul de nulitate care va interveni, prezumţia de legalitate
funcţionează până în momentul la care se constată
sancţiunea respectivă.
 Anularea unui act administrativ atrage după sine anularea
tuturor actelor a căror legalitate este condiţionată de
legalitatea actului administrativ anulat.
 Anularea are de regulă efect retroactiv, prin această
operaţiune desfiinţându-se efectele juridice ale
actului, considerându-se că el nu a existat.
 În dreptul administrativ distincţia dintre nulitatea
absolută şi cea relativă are un interes practic redus.
 De exemplu, atunci când exercită acţiunea în anulare a
actelor administrative, prefectul nu invocă nulitatea absolută
sau relativă a unui act, ca urmare a nerespectării condiţiilor
de validitate, ci doar nelegalitatea lui.
 Exemple: Funcţionarul public nemulţumit de sancţiunea aplicată se
poate adresa instanţei de contencios administrativ, solicitând anularea
sau modificarea, după caz, a ordinului sau dispoziţiei de sancţionare
(art. 495 din Codul administrativ).
 Prin excepţie de la prevederile art. 319 alin. (20), concedentul are
dreptul de a anula procedura pentru atribuirea contractului de
concesiune de bunuri proprietate publică, dacă ia această decizie
înainte de data transmiterii comunicării privind rezultatul aplicării
procedurii de atribuire şi anterior încheierii contractului, în situaţia în
care se constată încălcări ale prevederilor legale care afectează
procedura de atribuire sau fac imposibilă încheierea contractului (art.
320 alin. (1) din Codul administrativ).
5. Inexistenţa actelor administrative

 În practică se întâlnesc cazuri în care actelor

administrative le lipsesc unul sau mai multe
elemente esenţiale, astfel că nu mai prezintă nici
măcar aparenţa de legalitate.
 Încălcarea legii în aceste cazuri este atât de
evidentă, încât oricine o poate sesiza.
 Astfel de acte, care nu pot beneficia de prezumţia
de legalitate, sunt numite acte inexistente.
 Inexistenţa actului este o sancţiune juridică mult
mai gravă în comparaţie cu nulitatea.
 Actul administrativ nul este obligatoriu şi
executoriu până la momentul desfiinţării sale, pe
când actele juridice inexistente nu pot avea un
caracter obligatoriu.
 Inexistenţa actului administrativ este rezultatul
creaţiei doctrinei administrative, fiind rar întâlnit în
practica judiciară.
 Odată cu intrarea în vigoare a Constituţiei,
inexistenţa actului administrativ capătă o
reglementare expresă.
 Astfel, potrivit prevederilor art. 108 alin. (4),
nepublicarea atrage inexistenţa hotărârii sau a
ordonanţei (Guvernului).
Art. 38 alin. (3) din Codul administrativ
„Hotărârile şi ordonanţele Guvernului se semnează de
prim-ministru, se contrasemnează de miniştrii care au
obligaţia punerii lor în executare şi se publică în
Monitorul Oficial al României, Partea I. Nepublicarea
atrage inexistenţa hotărârii sau a ordonanţei. Hotărârile
care au caracter militar se comunică numai instituţiilor
interesate”.
 Art. 100 alin. (1) din Constituţie
 „În exercitarea atribuţiilor sale, Preşedintele României
emite decrete care se publică în Monitorul Oficial al
României. Nepublicarea atrage inexistenţa decretului”.
 Art. 108 alin. (4) din Constituţie
 „Hotărârile şi ordonanţele adoptate de Guvern se semnează
de primul-ministru, se contrasemnează de miniştrii care au
obligaţia punerii lor în executare şi se publică în Monitorul
Oficial al României. Nepublicarea atrage inexistenţa
hotărârii sau a ordonanţei. Hotărârile care au caracter militar
se comunică numai instituţiilor interesate”.