EU L Buhociu 2022-2023

Elemente de
urbanism
Lect. Dr. Liliana Buhociu

Anul univ. 2022-2023
Cuprins
Modul A. BAZE ISTORICE
Curs 1. Definire și încadrare a subiectelor cursului
Curs 2. Istoria urbanismului I - până în sec. XVIII
Curs 3. Istoria urbanismului II - sec. XIX-XX
Curs 4. Dezvoltare urbanistica contemporana
Modul B. LEGISLAȚIE
Curs 5. Legislația domeniului I - Codul civil
Curs 6. Legislația domeniului II - HG 525/1996
Curs 7. Legislația domeniului III - Legea 350/2001
Curs 8. Legislație conexă - Codul administrativ, construire, cultură, mediu
Curs 9. Strategii de dezvoltare
Modul C. DOCUMENTAȚII
Curs. 10. Tipuri de documentații de amenajarea teritoriului și urbanism
Curs. 11. Documentații de urbanism I - PUG
Curs. 12. Documentații de urbanism II - PUZ
Curs. 13. Documentații de urbanism III - PUD Lect. Dr. Liliana Buhociu
Curs. 14. Bune practici contemporane Anul univ. 2022-2023
Predare lucrare pe parcurs cu temă la alegere, bazată pe Cursuri
Curs 1.1. DEFINIRE ȘI ÎNCADRARE A SUBIECTELOR CURSULUI
Aşezările urbane: – concentrări umane cu număr mare de locuitori în care predomină activităţile
neagricole, există o ambianţă urbană, având de regulă zone urbane funcţionale: rezidenţială,
industrială si de depozitare, de institutii si servicii ( administratie , invatamant, sanatate , cultura,
culte, comert, alte servicii) , de spatii verzi si agrement , de infrastructura edilitara , de
infrastructura de transport si de gospodarie comunala (depozitare deseuri, cimitire).
Rezultat al conditionarilor multiple, al proiectarii si planificarii

- Gestionarea spatiala se realizează prin intermediul amenajării teritoriului şi al urbanismului, care
constituie ansambluri de activităţi complexe de interes general ce contribuie la dezvoltarea spaţială
echilibrată, la protecţia patrimoniului natural şi construit, precum şi la îmbunătăţirea condiţiilor de
viaţă în localităţile urbane şi rurale.(L 350). (=pentru Conditionarile multiple)
Gestionarea spaţială a teritoriului ţării constituie o activitate obligatorie, continuă şi de perspectivă,

desfăşurată în interesul colectivităţilor care îl folosesc, în concordanţă cu valorile şi aspiraţiile
societăţii şi cu cerinţele integrării în spaţiul european.(L 350)
Gestionarea spaţială a teritoriului asigură indivizilor şi colectivităţilor dreptul de folosire echitabilă şi

responsabilitatea pentru o utilizare eficientă a teritoriului. .(L 350) Anul univ. 2022-2023
Oraşele sunt concentrări geografice de activităţi şi interacţiuni umane.
Aproximativ 70 % din populaţia UE locuieşte într-o zonă urbană, iar aceste zone generează peste
două treimi din PIB-ul UE.
Cu toate acestea, tot aici se manifestă extrem de acut o serie de probleme permanente, cum
ar fi şomajul, segregarea şi sărăcia, precum şi presiuni puternice asupra mediului. Prin urmare,
politicile destinate zonelor urbane au o mai mare semnificaţie pentru UE în ansamblul său.
Provocări cu care se confruntă zonele urbane – economice, climatice, sociale, demografice şi de

mediu – sunt strâns legate între ele, iar succesul în materie de dezvoltare urbană poate fi atins
numai prin intermediul unei abordări integrate.
O solutie este combinarea măsurilor privind renovarea fizică a zonelor urbane cu măsuri care
promovează educaţia, dezvoltarea economică, incluziunea socială şi protecţia mediului.
Combinarea capacităţilor şi a cunoştinţelor de la nivel local este esenţială pentru identificarea
unor soluţii comune şi realizarea unor rezultate larg acceptate şi sustenabile.

Urbanism si Amenajarea Teritoriului = complex de cunostinte stiintifice, tehnice, functionale si
estetice care serveste la satisfacerea unor necesitati obiective ale colectivitatilor umane ( atât
indivizi cât si grupuri). Are în vedere amenajarea ( proiectarea, constructia, utilizarea, întretinerea) :
– mediului natural: apa, aer, sol, fauna, flora, zgomote si vibratii – produse în mod artificial sau
natural
– mediului antropic ( material sau construit) – mediul modificat de actiunea oamenilor – se

compune din localitati, cu tot ce este construit si amenajat în interiorul si în afara lor (transport,
locuire, exploatare resurse, culturi agricole, paduri plantate de
om); mediul antropic se caracterizeaza printr-o contradictie între durata foarte mare de
exploatare, cu inertie semnificativa a amenajarilor (constructiilor) realizate de om si necesitatile
oamenilor care le utilizeaza ( necesitati foarte flexibile, care se schimba rapid în timp).
Urbanismul si Amenajarea Teritoriului au în vedere si gasirea modalitatilor de implementare (analize,

studii, metode si practici, previziuni) care permit adoptarea de masuri în vederea reducerii si
eliminarii unor consecinte negative asupra mediului.
Urbanismul si Amenajarea Teritoriului sunt stiinte sociale, referindu-se la problemele populatiei, ale
societatii umane. Lect. Dr. Liliana Buhociu
Care este diferenta între U si AT ca definitie ?
U (Urban Planning) – coordonarea activitatilor din interiorul localitatilor (fie ele urbane sau rurale) –
densitati mari de populatie
AT (Regional Planning) – coordonarea activitatilor din teritoriu, necuprins în localitati, adica teritoriul
propriu-zis dintre localitati (incluzându-l partial sau total si pe cel din localitati) – densitati relativ
mici de populatie
Prin documentații de amenajare a teritoriului și de urbanism se înțelege ansamblurile de documente

scrise și desenate, referitoare la un teritoriu definit, prin care se analizează situația existentă și se
stabilesc obiectivele, acțiunile și măsurile de dezvoltare pe o perioadă determinată. Structura
documentațiilor de amenajare a teritoriului și de urbanism cuprinde:
a) planurile de amenajare a teritoriului;

b) planurile urbanistice;
c) regulamentele locale de urbanism, avizate și aprobate conform prezentei legi
Definirea și conținutul cadru al documentațiilor de amenajare a teritoriului și de urbanism se fac

prin legea amenajării teritoriului și urbanismului.
Amenajarea Teritoriului , în acceptiunea moderna a cuvântului a aparut mult mai târziu decât
Urbanismul, dupa al II – lea Razboi Mondial, ca urmare a problemelor de tranzitie si
restructurare economica cu care s-au confruntat tarile occidentale.
Amenajarea Teritoriului , spre deosebire de Urbanism (- amplasarea fizica a cladirilor), are un

profund continut economic :
* amplasarea zonelor de locuit în raport cu industria
* distributia în teritoriu a activitatilor productive
* amplasarea retelelor de transport, stradale
* amplasarea locurilor de munca în raport cu locuirea
ceea ce determina, implicit, costuri mult mai mari decât cele suportate de Urbanism ( în
prezent, România se confrunta cu problema migratiei populatiei de la oras la sat, a parasirii
de catre mineri a locurilor de munca – probleme ce implica nu numai costuri financiare
ridicate, dar si costuri umane, mult mai dureroase, practic incalculabile).

Activitatea de amenajare a teritoriului trebuie să fie: globală, urmărind coordonarea diferitelor
politici sectoriale într-un ansamblu integrat; funcţională, trebuind să ţină seama de cadrul natural şi
construit bazat pe valori de cultură şi interese comune; prospectivă, trebuind să analizeze
tendinţele de dezvoltare pe termen lung a fenomenelor şi intervenţiilor economice, ecologice,
sociale şi culturale şi să ţină seama de acestea în aplicare; democratică, asigurând participarea
populaţiei şi a reprezentanţilor ei politici la adoptarea deciziilor. .(L 350)
Scopul de bază al amenajării teritoriului îl constituie armonizarea la nivelul întregului teritoriu a

politicilor economice, sociale, ecologice şi culturale, stabilite la nivel naţional şi local pentru
asigurarea echilibrului în dezvoltarea diferitelor zone ale ţării, urmărindu-se creşterea coeziunii şi
eficienţei relaţiilor economice şi sociale dintre acestea. .(L 350)
Activitatea de amenajare a teritoriului se exercită pe întregul teritoriu al României, pe baza

principiului ierarhizării, coeziunii şi integrării spaţiale, la nivel naţional, regional şi judeţean.
Obiectivele principale ale amenajării teritoriului sunt următoarele:
- dezvoltarea economică şi socială echilibrată a regiunilor şi zonelor, cu respectarea specificului acestora;
- îmbunătăţirea calităţii vieţii oamenilor şi colectivităţilor umane;
- gestionarea responsabilă a resurselor naturale şi protecţia mediului;
- utilizarea raţională a teritoriului. .(L 350) Anul univ. 2022-2023
Activitatea de urbanism cuprinde toate localităţile ţării, organizate în reţea, pe baza
ierarhizării şi distribuţiei echilibrate a acestora în teritoriu. Aplicarea obiectivelor are în vedere
întregul teritoriu administrativ al oraşelor şi comunelor sau zone din acestea.(L 350)
Urbanismul urmăreşte stabilirea direcţiilor dezvoltării spaţiale a localităţilor urbane şi rurale,
în acord cu potenţialul acestora şi cu aspiraţiile locuitorilor. .(L 350)
Urbanismul are ca principal scop stimularea evoluţiei complexe a localităţilor, prin realizarea
strategiilor de dezvoltare pe termen scurt, mediu şi lung.
Este o activitate:
- operaţională, prin detalierea şi delimitarea în teren a prevederilor planurilor de amenajare a
teritoriului;
- integratoare, prin sintetizarea politicilor sectoriale privind gestionarea teritoriului localităţilor;
- normativă, prin precizarea modalităţilor de utilizare a terenurilor, definirea destinaţiilor şi
gabaritelor de clădiri, inclusiv infrastructura, amenajări şi plantaţii. .(L 350)

Relatiile corecte dintre spatiile urbane ( care se urmaresc prin realizarea tuturor documentatiilor
de urbanism ) deriva din obiectivele activitatii de urbanism (L 350) :
- îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă prin eliminarea disfuncţionalităţilor, asigurarea accesului la
infrastructuri, servicii publice şi locuinţe convenabile pentru toţi locuitorii;
- crearea condiţiilor pentru satisfacerea cerinţelor speciale ale copiilor, vârstnicilor şi ale persoanelor
cu handicap;
- utilizarea eficientă a terenurilor, în acord cu funcţiunile urbanistice adecvate; extinderea controlată a
zonelor construite;
Etape ale evolutiei Urbanismului

– urbanism constatativ ( existent înca din epoca romana – preciza amplasarea unei cladiri, a unei
piete)
– urbanism analitic – analizarea situatiei existente
– urbanism explicativ
– urbanism productiv: orasul este o masina de locuit. El functioneaza ca un mecanism tehnic; trebuie
sa asigure posibilitati de cazare, deplasare, lucru, educatie pentru toti locuitorii sai. Cel mai cunoscut
reprezentant al acestei conceptii este Le Corbusier.
– urbanism vizionar: caracter de prospectare, de prognozare a masurilor ce trebuie luate;
orasul devine o viziune, deseori ca rezultat al imaginatiei – orasul-gradina, ce îmbina avantajele
vietii urbane cu ale celei rurale. Cel mai cunoscut reprezentant al acestei conceptii este
Ebenezer Howard care sustine ca: ” magnetul oras si magnetul natura se pot contopi pentru
bunastarea si fericirea locuitorilor sai ”.
– urbanism ecologic: orasul înceteaza de a polua si a distruge mediul natural. Un reprezentant
important al urbanismului ecologic este Lester R. Brown, directorul Institutului Worldwatch cu
sediul la Washington D.C..
– urbanism operational: – etapa în care se intervine (modificare deliberata, comparatii cu ceea ce a
fost înainte); se caracterizeaza prin aparitia antreprenorului urban care se ocupa cu achizitionarea
terenurilor, realizarea lucrarilor, calitatea (tehnica, sociala, culturala, economica), montajul
financiar, comercializarea lucrarilor amenajate, recuperarea si amortizarea investitiilor, realizarea
de profit etc..
– urbanism promotional (în România inexistent) : orasul functioneaza potrivit legilor economiei de
piata. Caracteristica urbanismului promotional este aparitia promotorului (developer sau
promoteur). Promotorul introduce planificarea activitatilor de concepere, proiectare, executare a
ansamblurilor pe mari suprafete ca si a renovarii urbane. Principala lui preocupare este finantarea
operatiunilor de mari proportii; este o varianta frecvent utilizata în prezent a urbanismului
operational. Lect. Dr. Liliana Buhociu
DEFINIREA TERMENILOR UTILIZAȚI ÎN AMENAJAREA TERITORIULUI SI URBANISM:
● Limitele unității administrativ-teritoriale - linii reale sau imaginare, stabilite prin lege, prin care se
delimitează teritoriul unei unități administrative de teritoriul altor unități administrative.
● Politici de dezvoltare - mijloacele politico-administrative, organizatorice și financiare, utilizate în scopul
realizării unei strategii.
● Rețea de localități - totalitatea localităților de pe un teritoriu (național, județean, zona funcțională) ale
căror existență și dezvoltare sunt caracterizate printr-un ansamblu de relații desfășurate pe multiple planuri
(economice, demografice, de servicii, politico-administrative etc.). Rețeaua de localități este constituită din
localități urbane și rurale.
● Sistem urban - sistem de localități învecinate între care se stabilesc relații de cooperare economică, socială
și culturală, de amenajare a teritoriului și protecție a mediului, echipare tehnico-edilitară, fiecare păstrându-
și autonomia administrativă.
● Teritoriu administrativ - suprafața delimitată de lege, pe trepte de organizare administrativă a teritoriului:
național, județean și al unităților administrativ-teritoriale (municipiu, oraș, comună).
● Teritoriu intravilan - totalitatea suprafețelor construite și amenajate ale localităților ce compun unitatea
administrativ-teritorială de bază, delimitate prin planul urbanistic general aprobat și în cadrul cărora se
poate autoriza execuția de construcții și amenajări. De regulă intravilanul se compune din mai multe trupuri
(sate sau localități suburbane componente). Anul univ. 2022-2023
● Planificarea teritorială - ansamblul de metode utilizate de sectorul public pentru a asigura organizarea
rațională a teritoriului, la diferite scări (regională, națională, transnațională), protecția mediului și atingerea
obiectivelor economice și sociale, prin coordonarea politicilor sectoriale din perspectiva impactului lor
asupra teritoriului. Planificarea teritorială cuprinde strategii, politici și programe sectoriale, precum și
documentații specifice integrate, în scopul dezvoltării echilibrate și durabile, și prevede obiective, etape de
realizare și resurse financiare necesare.
● Unitate teritorială de referință (UTR) - subdiviziune urbanistică a teritoriului unității administrativ-
teritoriale, delimitată pe limite cadastrale, caracterizată prin omogenitate funcțională și morfologică din
punct de vedere urbanistic și arhitectural, având ca scop reglementarea urbanistică omogenă. UTR se
delimitează, după caz, în funcție de relief și peisaj cu caracteristici similare, evoluție istorică unitară într-o
anumită perioadă, sistem parcelar și mod de construire omogen, folosințe de aceeași natură a terenurilor și
construcțiilor, regim juridic al imobilelor similar.
● Aprobare - opțiunea forului deliberativ al autorităților competente de încuviințare a propunerilor cuprinse
în documentațiile prezentate și susținute de avizele tehnice favorabile, emise în prealabil. Prin actul de
aprobare (lege, hotărâre a Guvernului, hotărâre a consiliilor județene sau locale, după caz) se conferă
documentațiilor putere de aplicare, constituindu-se astfel ca temei juridic în vederea realizării programelor
de amenajare teritorială și dezvoltare urbanistică, precum și a autorizării lucrărilor de execuție a obiectivelor
de investiții.
● Avizare - procedura de analiză și exprimare a punctului de vedere al unei comisii tehnice din structura
ministerelor, administrației publice locale ori a altor organisme centrale sau teritoriale interesate, având ca
obiect analiza soluțiilor funcționale, a indicatorilor tehnico-economici și sociali ori a altor elemente
prezentate prin documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism. Avizarea se concretizează printr-
un act (aviz favorabil sau nefavorabil) cu caracter tehnic și obligatoriu.
● Competența de avizare/aprobare - abilitarea legală a unei instituții publice și capacitatea tehnică de a
emite avize/aprobări.
● Parcelare - acțiunea urbană prin care o suprafața de teren este divizată în loturi mai mici, destinate
construirii sau altor tipuri de utilizare. De regulă este legată de realizarea unor locuințe individuale, de mică
înălțime.
● Indicatori urbanistici - instrumente urbanistice specifice de lucru pentru controlul proiectării și al
dezvoltării durabile a zonelor urbane, care se definesc și se calculează după cum urmează:
– coeficient de utilizare a terenului (CUT) - raportul dintre suprafața construită desfășurată (suprafața
desfășurată a tuturor planșeelor) și suprafața parcelei inclusă în unitatea teritorială de referință.
– procent de ocupare a terenului (POT) - raportul dintre suprafața construită (amprenta la sol a clădirii sau
proiecția pe sol a perimetrului etajelor superioare) și suprafața parcelei.
Curs 2.1. Istoria urbanismului I - până în sec. XVIII

Urbanismul antic reprezintă ansamblul de experienţe acumulate în timp de către om în ceea ce priveşte
organizarea spaţiilor destinate folosinţelor civile, religioase, militare, productive şi de recreere din cele mai
vechi timpuri până la sfârşitul Evului Mediu. Cu toate că nu rezultă că în antichitate ar fi fost formulate teorii
referitoare la raţionalizarea folosirii teritoriului, comparabile cu cele ale urbanismului modern, nu există totuşi
nici un dubiu că suporturile teoretice ale planificării urbanistice îşi au originea în urbanismul antic. Acesta a
apărut din cele mai vechi timpuri, s-a afirmat şi s-a dezvoltat o dată cu civilizaţiile mesopotamice, egiptene,
femiciene, etrusce, grece şi romane, şi de asemenea cu cele orientale şi central americane care însă, spre
deosebire de cele anterioare, o parte s-au stins prematur, iar o altă parte au rămas circumscrise culturilor
locale care le-au generat. Aşadar primele oraşe s-au dezvoltat în Mesopotamia, Egipt, Siria, Asia Centrală,
India şi China.
În nordul şi vestul Europei civilizaţia urbană a apărut mai târziu, mai ales datorită expansiunii romane.
Polii de interes ai lumii antice au rămas cele două imperii: cel grecesc şi cel roman. Grecia. Dacă până în
secolul VI î.H. trăsătura caracteristică pentru alcătuirea oraşelor a fost dominanta simbolistică, mistico-
religioasă, începând cu secolele VI-V î.H se cristalizează o ştiinţă a construcţiei oraşelor, în care un loc central
va fi ocupat de Grecia antică. „Polis-ul”(oraşul grecesc) reprezintă un model de alcătuire raţională şi
echilibrată, în care se îmbină armonios viaţa spirituală – foarte activă – cu necesităţile impuse de igienă,
apărare şi alte existenţe funcţionale. Spaţiul urban elen răspunde – poate – cel mai bine, în istoria
urbanismului european, atributelor de spaţiu: funcţional şi frumos alcătuit, constituind „spaţiul ideal” (se şi
face afirmaţia „o frumuseţe, o simetrie perfectă, ca şi arta greacă”). Despre cultura elenă Edouard Herriot
spunea că „a dat spiritului echilibrul şi armonia unui templu”, iar Octavian Paler – în lucrarea sa „Mitologii
subiective” – afirmă că „drumurile Greciei nu sunt suficiente pentru a avea acces la spiritul ei”. Istoria Greciei Lect. Dr. Liliana Buhociu
antice cunoaşte o periodizare, cu trăsături specifice ale fiecărei etape reflectate şi în aspectul oraşelor. Anul univ. 2022-2023

Arhitectura a avut o poziție proeminentă
în cultura greacă; viața de zi cu zi a cetățenilor
a fost marcată de o puternică participare
socială și s-a desfășurat în spațiile publice ale
orașului, cărora le-a fost acordată multă atenție
definiția arhitecturală. Cele mai importante
clădiri publice erau cele destinate închinării: în
interiorul incintelor sacre cu intrări
monumentale existau temple, altare,
monumente votive.


• Perioada homerică (arhaică) – numită astfel pentru că atunci au apărut epopeile homerice, este cuprinsă între
secolele XII-VIII (după unii VI) î.H. şi se caracterizează prin apariţia polis-urilor (oraşe cetăţi), a vieţii comerciale, politice,
culturale, precum şi a „acropolei” (fiecare oraş avea acropola sa; locul – un platou deasupra unei stânci – era socotit sacru,
iniţial el având funcţie de apărare, pe el se construia un număr însemnat de temple. Dacă există elemente emblematice
pentru Grecia antică, acestea sunt două: coloana şi oraşul. Coloana este o reflectare a spiritului Greciei, oglindă a timpului.
Oraşele greciei antice prezintă două zone definitorii care cuprind două tipuri majore de preocupări: religioase – în partea
cea mai înaltă a oraşului – Acropola, cu zone care adăposteau templele, respectiv civile, cu zone delimitate în jurul agorei
(element nou cu funcţii tipice unei pieţe publice).
• Perioada clasică este cuprinsă între secolele VI-V î.H., fiind marcată de o impresionantă dezvoltare a arhitecturii şi
sculpturii. Specifică este apariţia tramei stradale ortogonale (sistemul hipodamic); se execută lucrări tehnico-edilitare:
alimentarea cu apă, evacuarea apelor uzate etc. Apar, tot acum, programe de arhitectură pentru clădiri publice cu funcţii
social-culturale: stadioane, gimnazii, clădiri comerciale care se integrează în oraş.
• Perioada elenistică – cuprinsă între anii 323 -31 î.H. –este numită fie „epoca de aur”, fie „secolul lui Fidias”, fie „secolul
lui Pericle”, datorită operelor de o imensă valoare artistică create de genialul Fidias, sprijinit de conducătorul Atenei –
Pericle. Etapa se caracterizează printr-o impresionantă activitate din domeniul construcţiei oraşelor, fiind încetinit ritmul
construcţiilor religioase. Oraşul elenistic este un organism complex, răspunzând unor necesităţi practice, fundamentat
ştiinţific şi raţional, influenţat de concepţiile filosofice şi politice privind relaţia dintre alcătuirea oraşului şi viaţa materială şi
spirituală a grupului social – ca întreg şi a fiecărui locuitor – ca parte a acestui întreg. De asemenea s-a accentuat
preocuparea pentru spectacole – drame sau comedii, reprezentaţiile având loc în aer liber, în locuri special amenajate,
numite amfiteatre, care foloseau pantele naturale ale terenului pe care s-au construit ca şi trepte pentru spectatori, având
formă de semicerc. Importanţa acestei perioade istorice constă nu numai în nivelul surprinzător de ridicat pentru Lect. Dr. Liliana Buhociu
mijloacele tehnice ale acelei perioade privind dotarea tehnico-edilitară (drumuri, alimentare cu apă, canalizare etc.) a polis- Anul univ. 2022-2023
urilor greceşti cât, mai ales, prin modul cum au fost puse şi soluţionate practic problemele complexe pe plan urbanistic.

Imperiul roman. Antichitatea romană a folosit în mod creator experienţa predecesorilor, aplicând în realizările
urbanistice norme şi reguli valabile, din punct de vedere ştiinţific, şi în zilele noastre. Elementul cheie pentru succesul
multor încercări la care s-au ”angajat” romanii au fost drumurile, cu care inginerii romani au împânzit întregul imperiu, în
scopul administrării, exploatării şi menţinerii acestuia. Pe reţeaua de drumuri, poduri, căi de acces care legau aşezările
romane s-a dezvoltat, mai târziu, cea mai mare parte a reţelei urbane contemporane.
Cele mai semnificative caracteristici ale oraşelor romane erau: apartenenţa lor la un sistem de localităţi distribuite în
teritoriu, ierarhizate ca importanţă şi dimensiune şi, de asemenea, diversificate ca funcţiuni prioritare:
٠ oraşe cu funcţiuni strategice: Lutectia – Parisiorum ٠oraşe administrative: Roma, Atena, Efes;
(Paris); Londinium (Londra); Vindobonai (Viena); ٠oraşe balneare şi de odihnă: Pompei, Herculanum, Neapole
٠oraşe comerciale: Ostia, Salerno, Palmira;
Structura oraşelor se baza pe o reţea ortogonală de străzi care limitau cvartale denumite „insulae”, având ca axe
ortogonale „cardo maximus” pe direcţia N-S şi „decumanus maximus” pe direcţia E-V, două artere perpendiculare deosebite
de celelalte străzi prin dimensiunile lor. La intersecţia acestora se afla piaţa sau forumul în care erau amplasate templul
închinat zeului protector al oraşului, bazilica, construcţiile comerciale; dotarea tehnico-edilitară, atât la oraşe cât şi în
teritoriu, corespunde unor utilizări complexe. Drumurile realizate de inginerii romani uimesc şi azi prin rezistenţa lor. În
interiorul oraşelor, profilul transversal al străzilor prevede separarea circulaţiei vehiculelor de circulaţia pietonală. Pe
întinderea întregului imperiu au fost construite poduri, tunele, apeducte (jgheaburi mari din piatră, având lungimea de
câţiva km, susţinute de stâlpi groşi, legaţi între ei cu arcade), canalizări, cisterne (rezervoare de apă), instalaţii portuare.
Igiena şi salubrizarea în oraş erau asigurate printr-o reţea de canalizare care permitea evacuarea apelor uzate, alimentarea
cu apă făcându-se prin conducte care aduceau apa – de multe ori – de la mare distanţă. Anul univ. 2022-2023
Organizarea oraşelor s-a bazat – încă din perioada de construire
a statului – pe o serie de regulamente care se refereau la:
٠ probleme de proprietate (limitări în interesul proprietăţii);
٠ clasificarea străzilor, indicându-se lăţimi minimale obligatorii ( Via –
pentru vehicule, Iter – pentru pietoni, Actus – pentru animale);
٠ norme privind distanţa dintre clădiri şi înălţimea la cornişă a
acestora;
٠ probleme speciale de igienă. Aici nu se pot omite termele – ca şi
construcţii publice importante. Acestea formau ansambluri
cuprinzând săli de baie, biblioteci, săli de muzică, stadioane, galerii de
tablouri, parcuri; ele erau şi locuri de întâlnire a cetăţenilor care
vroiau să discute despre probleme publice sau afaceri.
Astfel s-au format
Termele lui
Caracala – care
adăpostesc astăzi
stagiunile de
concerte de
operă pe durata
verii şi Termele lui
Diocletian – azi
muzeu naţional
de arheologie Lect. Dr. Liliana Buhociu
antică. Anul univ. 2022-2023
In Imperiul Bizantin, orașele erau centre ale vieții economice și culturale. O

parte semnificativă a orașelor (erau peste 900 de ele până în secolul al VI-lea) au
fost fondate în perioada antichității grecești și romane. Cei mai mari dintre ei
erau Constantinopol, Alexandria și Antiohia, cu o populație de câteva sute de mii
de oameni. Marile centre provinciale aveau o populație de până la 50.000. Deși
răspândirea creștinismului a afectat negativ instituțiile urbane, în general,
orașele antice târzii au continuat să se dezvolte continuu. Bizanțul a rămas un
imperiu al orașelor, deși spațiul urban se schimbase foarte mult. Dacă orașul
roman era un loc de cult pagan și evenimente sportive, spectacole teatrale și
curse de caruri, reședința oficialilor și a judecătorilor, atunci orașul bizantin era
în primul rând un centru religios unde se afla reședința episcopului. Lect. Dr. Liliana Buhociu

În perioada Evului Mediu teritoriul se restructurează, păstrând puţini poli importanţi legaţi între ei, dar se îmbogăţeşte
cu o multitudine de mici aşezări. Oraşele îşi pierd importanţa, având loc depopularea şi ruinarea centrelor urbane antice
(Roma de la o populaţie de 1 milion locuitori ajunge, după anul 476 la 1000 locuitori). Populaţia se reaşează în localităţi de
tipuri noi, având un rol prioritar de apărare, adevărate aşezări fortificate, amplasate pe terenuri greu accesibile şi cu o
suprafaţă a incintei limitată.
Câteva dintre caracteristicile aşezărilor medievale se concretizează în:
• număr restrâns de locuitori (10.000 – 40.000 de locuitori);
• prezenţa unor ziduri înconjurătoare (fortificaţii);
• densitate mare a construcţiilor şi a populaţiei;
• construcţii şi trasee ale străzilor adaptate configuraţiei terenului;
• reţelele stradale inelar-radiale convergeau către piaţa centrală, în care erau amplasate clădirile religioase – în general
supradimensionate – şi clădirile publice (de exemplu primăriile);
• lipsa preocupării privind confortul, igiena, salubritatea (inclusiv a locuintelor) şi dotarea tehnico-edilitară.




Urbanismul premodern se defineşte în mod convenţional ca fiind ansamblul de teorii, studii şi realizări
referitoare la teritoriu, în intervalul de timp cuprins între sfârşitul secolului XIV şi secolul XVIII, în Europa. Renaşterea
culturală din secolele XV-XVI, începând cu Umanismul şi culminând cu Romantismul stimulează studiile referitoare la
oraş şi se reflectă în experienţele urbanistice ale epocii, care rămân expresii ale puterii politice şi economice. Sub
impulsul transformărilor economice şi politice ale societăţii, urbanismul în secolul XV înregistrează contribuţii
importante pe plan teoretic şi realizări la fel de importante, chiar dacă nu atât de numeroase, pe plan practic.
Dezvoltarea comerţului, a producţiei de mărfuri, acumulările de capital sporesc importanţa marilor oraşe, care
devin centre de atracţie a celor mai importante experienţe culturale şi sedii ale noilor iniţiative edilitare şi urbanistice.
Componenta urbanistică găseşte încă loc în studiile şi tratatele secolui XVI, dar într-o manieră secundară în raport cu
politica, arhitectura şi problemele militare. În secolul XVI urbanismul din Europa tinde să abandoneze modelul
oraşului ideal pentru a se adapta exigenţelor cu caracter militar şi de reprezentare a puterii.
Forma oraşului se adaptează exigenţelor tehnicii militare care presupune existenţa unei pieţe centrale pentru
strângerea trupelor şi un perimetru de preferinţă poligonal, cu unghiuri obtuze. Se răspândeşte obiceiul de a construi
în interiorul oraşului în ţesut ortogonal, iar perimetrul său în schimb, sub formă poligonală, chiar neregulată,
supunându-se doar principiilor cu caracter defensiv.
Eliberate de aceste canoane, sunt experienţele urbanistice care vor fi întreprinse în această nouă epocă. Acestea
sunt, pentru început, oarecum întâmplătoare, în timp ce mai târziu vor primi forma de tablă de şah sau ţesut pătrat.
Printre noile oraşe fondate în secolul XVI în Europa, grupul cel mai numeros este acela al oraşelor fortificate.
Oraşele Renaşterii s-au dezvoltat preponderent pe nucleele medievale, dar preocupările pentru o nouă calitate
a vieţii urbane au determinat remodelarea vechilor centre prin: lărgirea străzilor, construirea de noi pieţe,
preocuparea aparte pentru compoziţia volumetrică şi arhitecturală, prin rezolvarea echipărilor tehnico-edilitare. Lect. Dr. Liliana Buhociu
Aceste premise au stimulat o nouă orientare ştiinţifică, filosofică, estetică: curentul numit Renaştere, care va avea o
puternică înrâurire asupra artelor. Este zdruncinată autoritatea dogmelor religioase care furnizau explicaţii eronate asupra
realităţii: oamenii Renaşterii vor să cunoască viaţa, sunt adepţii progresului tehnic care are la bază dezvoltarea ştiinţelor.
Din dogmatică, aservită religiei, ştiinţa devine inductivă, pornind de la fapte şi experienţe concrete.Ştiinţele pozitive,
bazate pe matematică, progresează rapid; noile descoperiri geografice lărgesc orizonturi, oferă noi perspective stimulând
progresul societăţii sub toate aspectele ei. Tema oraşului ideal propusă de Filarete este reluată de Leonardo şi numeroşi
alţi autori italieni şi străini şi este înţeleasă nu în sens utopic, ci ca model demn de urmat în contrucţia oraşului real.
Câteva dintre ideile privind construcţia oraşelor sunt:
• Stabilirea formei incintei conform exigenţelor impuse de tehnicile de apărare;
• Castelele burghezilor (din a căror construcţie au fost eliminate fortificaţiile) au fost integrate în urbanistica nouă, fiind
vizibile numai din stradă, la care prezintă faţade atrăgătoare pentru numeroase şi mari deschideri, având câte 2-3 etaje;
• Amplasarea construcţiilor în zone funcţionale;
• Ierarhizarea străzilor şi a pietelor după destinstia lor;
• Amplasarea în zone izolate a atelierelor producătoare de noxe :
• Prezenţa unei legături facile între zonele productive şi spaţiile comerciale ;
• Promovarea construcţiei pe nivele diferite a căilor de circulaţie pentru vehicule şi pentru pietoni;
• Preocuparea pentru confortul edilitar şi igiena publica.
Chiar dacă teoriile epocii au fost mai îndrăzneţe decât posibilităţile oferite de condiţiile sociale şi tehnice, gândirea Lect. Dr. Liliana Buhociu
urbanistică vizionară a contribuit,în mod cert prin noile idei la evoluţia ştiinţei construcţiei oraşelor. Anul univ. 2022-2023
Renașterea Târzie. Manierismul
• Față de predecesori, manieriștii nu doar au
copiat elementele
arhitecturii clasice greco-romane, ci le-au manipulat
prin expresii artistice personale
• Manierism vine din italianul maniera care
reprezenta virtuozitate,
grație și rafinament (în sec XVI), precum și
slăbiciune, superficialitate și timiditate sau stângăcie

Arhitectura barocă
• Barocul s-a răspândit întâi în Italia în secolele XVI, XVII, XVIII, ca
rezultat al Contrareformei romano-catolice, apoi în întreaga Europă.
• Cuvântul baroc provine din portughezul barocco care înseamnă perlă cu formă neregulată
• Stilul baroc este un stil dinamic, dramatic, scenografic, bogat în decorații
Concepţia de fast, bogăţie, de putere este foarte bine exprimată în noua dimensiune artistică a
stilului baroc.
Sub impulsul noilor necesităţi, datorate creşterii demografice, se preferă
- extinderea oraşelor existente;
- se creează ample spaţii monumentale;
- se trasează străzi fără să se acorde prea multă atenţie geometriei lor, ci luând în seamă
sensul proporţiei şi căutând efectul scenografic;
- se organizează grădini la marginile oraşelor.
• Rococo s-a dezvoltat în secolul XVIII ducând decorația barocă la un alt nivel
În Italia, iniţiativele urbanistice sunt concentrate îndeosebi asupra Romei, unde papii se închină în faţa operelor artiştilor precum
Maderno, Borromini şi Bernini.
În Franţa, urbanismul baroc, cu toate că se apropie de cultura italiană, primeşte totuşi caracteristici proprii şi originale. Urbaniştii sunt
chemaţi să dea formă scenei în care se mişcă clasa politică, activitate care se exprimă în
- sistematizarea pieţelor regale din Paris şi din alte oraşe, Lect. Dr. Liliana Buhociu
- în întemeierea oraşelor precum Richelieu (dorită de Cardinalul care i-a dat numele) sau de Charleville, şi culminează cu realizarea Anul univ. 2022-2023
Reggiei de Versailles (1667), definită ca fiind cea mai spectaculoasă dintre operele reprezentative din acea vreme.






Curs 3.1. Istoria urbanismului II - sec. XIX-XX




Între jumătatea secolului XIX şi primii ani ai secolului XX s-au conturat în Europa direcţii diferite privind sistematizarea
urbanistică a oraşelor: aceea a lui Haussmann pentru Paris şi aceea a lui Howard pentru Londra.
- Prima îşi stabilea ca obiectiv transformarea oraşelor existente prin intervenţii radicale capabile să le adapteze noilor
exigenţe.
- Cea de-a doua urmărea în schimb descongestionarea oraşelor existente construind în exteriorul lor o serie de noi oraşe.
Planul Haussmann pentru Paris . Când pe scena din Paris şi-a făcut apariţia inflexibilul prefect al Senei – Georges Eugene
Haussmann (1809-1891), însărcinat de Napoleon al III-lea să realizeze un vast program de reconstrucţie şi restructurare
pentru capitala franceză la exigenţele unui imperiu, Parisul depăşise 1 milion de locuitori şi efectele aglomeraţiei erau absolut
evidente sub aspectul igienei şi al degradării mediului. Haussmann şi-a dus la bun sfârşit mandatul din 1852-1869,
îmbunătăţind în mod absolut starea de igienă a oraşului, punând în valoare, cu unele modificări, clăridirile monumentale,
principalele clădiri publice şi cele ale aristocraţiei. El a propus construcţia de noi străzi largi şi drepte pentru noile exigenţe ale
traficului şi pentru a uni cartiere între ele, dar şi cu centrul, precum şi gări, centre comerciale şi de afaceri. Haussmann s-a
folosit de vechile cartiere pentru a forma o reţea de bulevarde, în mod particular eficace pentru o apărare împotriva
răscoalelor populare recurente.
Ideile de bază ale planului lui Haussmann au fost următoarele:
• străzi şi pieţe trasate cu o riguroasă axialitate;
• acelaşi stil arhitectonic pentru toate faţadele clădirilor îndreptate spre principalele străzi şi pieţe;
• stabilirea străzilor ca fiind căi de acces spre anumite clădiri şi a pieţelor, reprezentând puncte focale de întâlnire pentru
diferite evenimente.
Haussmann a realizat primul plan urbanistic al unui oraş într-un timp relativ scurt şi are meritul de a fi reuşit să anticipeze
şi să facă posibile transformările într-un oraş mare, precum Parisul.

Bazele urbanismului modern. Prin urbanism modern se înţelege urbanismul practicat în secolul XIX în Europa şi în
general în Occident. Acesta începe cu sfârşitul vechiului regim, mai exact cu sfârşitul sistemului politic bazat pe
monarhia absolută, înlăturată prin Revoluţia Franceză. Giuseppe Samonà, autor a numeroase studii din domeniul
urbanistic, este convins că urbanismul modern
- fie că este conceput în Europa secolului XVIII,
- fie că s-a născut în secolul trecut pe o undă a unei mişcări difuze de refuz a oraşului industrial care a înlocuit, fără
nici o ordine sau structură oraşul antic.
Conflictele sociale, cele mai mari nedreptăţi, gravele degradări ale mediului produse de oraşul industrial, mai ales
în Anglia şi în anumite părţi din Europa de Nord şi din SUA, determină formarea unei grupări de opoziţie pentru
modelul capitalist de dezvoltare a oraşului. Din această grupare făceau parte filantropi şi utopişti precum: Owen,
Fourier, Godin, scriitori precum Dickens, exponenţi ai mişcării romantice precum Ruskin şi Morris, şi filozofi ca
Engels. Astăzi este în mod unanim recunoscut meritul de a fi fost ascultate importantele mişcări de opinie publică,
aproape mereu adunate în asociaţii umanitare, ale căror idei şi proiecte au stat la baza teoriilor sociale de
îmbunătăţire a organizării politice şi economice ale societăţii şi care au fost fundamentale pentru formarea şi
răspândirea culturii urbanistice moderne.

Pe parcursul secolului al XIX-lea, în tot Occidentul industrializat s-au întemeiat noi oraşe şi s-au extins peste măsură
cele antice, atât datorită interesului economic presant de a construi cât şi din cauza speculaţiei difuze asupra
terenurilor de construcţie. Dezvoltarea haotică a oraşelor avea loc în prezenţa unei distrugeri progresive a spaţiilor
libere, prin creşterea continuă a valorii terenurilor pentru construcţii şi a unei deficienţe generalizate de servicii
publice, cu consecinţe grave de ordin economic şi social, dar mai ales de ordin igienic şi sanitar. În realitate, dacă
problemele referitoare la evacuarea apelor uzate, aprovizionarea cu apă potabilă, circulaţia, jocurile pentru copii
etc, puteau cu uşurinţă să fie rezolvate în afara oraşelor sau în micile nuclee locuite unde spaţiul era mare, acestea
deveneau sursa unor mari pericole în noile cartiere mari şi compacte.
La jumătatea secolului XIX au fost publicate primele legi din domeniul sanitar, care au constituit baza legislaţiei
urbanistice ulterioare. Necesitatea unei legislaţii urbanistice era dictată şi de avântul căilor ferate, care puneau
mari probleme de spaţiu şi de coordonare a iniţiativelor edilitare. Prima cale ferată a fost deschisă publicului în
Anglia în 1825; în 1830 în Franţa şi SUA; în 1835 în Germania şi Belgia; în 1838 în Rusia şi în 1839 în Italia şi Olanda.
La sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX, se înfruntau în Europa liberalismul politic şi individualismul
economic pe de o parte şi colectivismul socialist pe de altă parte, într-o confruntare dificilă care este încă vie în
structura socială europeană.



Propunerea lui Ebenezer Howard . Urbanistul englez Ebenezer Howard (1850-1928), în jurul anului 1898 a avut
fantastica intuiţie de a propune o nouă formă de aşezare urbană la care nimeni înaintea lui nu se gândise şi care a
influenţat mult gândirea urbanistică contemporană. Ideea de „oraş - grădină” va rămâne una dintre cele mai importante
idei ale urbanismului modern. Howard şi-a dat seama pornind de la observarea directă a realităţii sociale din propria ţară,
cum populaţia în creştere puternică şi continuă era atrasă de centrele industriale existente şi în mod particular de marile
oraşe deja supraaglomerate. El a dedus că planurile filantropice ale oraşelor industriale descentralizate şi mai ales
falansterele nu numai că erau irealizabile, dar sfârşeau prin a-i lăsa mai săraci şi mai puţin liberi pe cei cărora le erau
destinate. Tot atunci a descoperit că zonele din afara oraşelor erau supuse unui proces rapid de despopulare, pierzându-şi
orice atracţie din punct de vedere economic şi social. Din analiza celor două fenomene, acela de suprapopulare a oraşelor
industriale şi acela de despopulare a provinciilor, Howard a dedus că soluţia problemelor specifice oraşului şi exteriorului
său trebuia să fie găsită în mod unitar. Aceasta a făcut ca Howard să propună guvernului englez să realizeze aşezări
urbane noi, de interes regional, cumulând avantajele legate de igienă cu cele de mediu ale aşezărilor rurale, cu cele
socioculturale ale oraşului. Acestei noi forme de aşezare umană i s-a dat numele de „oraş-grădină” unde, aşa cum a spus
de multe ori Howard, „urbanul şi ruralul se unesc şi din unirea lor se naşte o nouă viaţă, o nouă civilizaţie”.
Modelul spaţial al oraşului – grădină propus de Howard este construit din inele concentrice pornind din centru; unul
dintre aceste inele, cel central, este conceput ca un mare parc circular spre care se înfăţişează clădirile publice principale,
în timp ce în alte inele sunt situate clădirile de locuinţe, urmate apoi de un inel care conţine industiile, apoi o cale ferată şi
în cele din urmă o fâşie agricolă




Curs 4.1. Dezvoltarea contemporana

În perioada de după 1990, orașele românești au suferit o serie de transformări: la nivelul strategiilor economice și
simbolice, al culturii materiale și urbanistice și al practicilor și politicilor culturale.
Schimbarea urbană este un proces prin care orașul postsocialist exprimă o transformare dinspre un centralism de stat
înspre o privatizare a obiectelor, spațiilor și participării urbane.
Orașele românești, asemeni altor orașe ale fostului bloc estic, au cunoscut după 1989 un moment de transformare
(ceea ce în multe discursuri se numește „tranziție”) dinspre un centralism de stat înspre o privatizare a bunurilor. În acest
proces sunt prinse clădiri, spații sau alte obiecte materiale ale orașului, dar și o tendință simbolico -economică a ocupării/
însușirii prin privatizare, care poate genera fragmentarea spațiului urban sau dimpotriva, la aglomerarea acestora. Apar noi
forme urbane care decurg din acte legale (împroprietăriri, cumpărări) dar și din atitudini și practici sociale (parcelări,
închideri, marcaje, „personalizări”). Dacă primele se pretează îndeosebi unei abordări juridice, cele din urmă solicită un tip de
analiză antropologică.
Atitudinile și practicile sociale sunt adesea la marginea legalității, statutul lor este de multe ori neclar, și pot genera
conflicte, excluderi sau abuzuri etc.
În sensul studierii formelor specifice ale orașelor apare astfel o schimbare socială, pe care o numim schimbare urbană.
Schimbarea urbană în spațiul postsocialist apare împreună și inter relaționat cu alte aspecte ale transformării, de exemplu,
restituiri ale imobilelor și proiecte de construcție sau de reconversie urbană care generează o reconfigurare a relației
public/privat în oraș, cu toate consecințele sale sociale, economice, politice, culturale.
În același timp, aceste transformări se referă și la accesul la oraș, la diverse spații urbane și, în general, la accesibilitatea
unui oraș, ceea ce cuprinde mai multe aspecte, de la accesibilitatea profesională a unui oraș la accesul fizic, pedestru sau
motorizat, în zone/spații ale orașului; de la accesibilitatea informațională și vizuală a unor instituții și spații, până la
atenționări și interziceri asupra accesului.
Se pot desprind mai multe teme care vizează: conceptul de schimbare urbană în cazul orașului postsocialist;
procesele privatizării spațiilor și activităților în oraș, cu reconfigurările public/privat pe care acestea le-au presupus; accesul la
oraș, ca parte a unei discuții critice privind valorizările a ceea ce este public și a ceea ce este privat în oraș, respectiv al
modalităților prin care corpul social-politic al orașului răspunde la limitările/restricționările/ segregările care rezultă din
transformările orașului postsocialist.
Schimbarea urbană presupune un set complex de transformări, modificări, reacții și impact la nivelul formelor urbane,
economiei urbane, adaptării/participării sociale urbane, infrastructură și regenerare urbane. Aceasta privește, în mare
măsură, dezvoltarea urbană, dar și efectele proiectelor de dezvoltare în diversele aspecte ale construirii, investițiilor,
tehnologiei și tendințelor sociale.
Schimbarea urbană se referă totodată și la schimbarea socială, cu toate implicațiile sale la nivelul proceselor urbane
(demografice, culturale, privind calitatea locuirii sau practicile de consum) și al transformării culturii materiale a orașelor
(forme, dimensiuni, materiale de construcție, configurare spațială, fluidizare, dimensiuni vizuale, estetice, funcționale, și
politice).„ Orașul socialist” era orașul planificat de către un aparat centralizat, propagandistic și de presiune începând cu anii
1950 și se exprima prin intermediul unor medii arhitecturale și sociale contruite precum noi industrii socialiste, noi cartiere
muncitorești, noi rute de transport, magazine universale , centre civice, zone de promenadă, și noi piațete de cartier.

Amplasarea noilor construcții în structura orașului socialist era creată prin abandonarea intenționată a interesului
urbanistic, a întreținerii /prezervării arhitecturale și a activității sociale din vechile centre, respectiv prin schimbarea rutelor
de acces, generarea de monumentalitate și crearea unui ambient (de pildă, iluminat stradal) care să valorifice și activeze noile
centre în detrimentul celor vechi. La rândul lor, „piațetele de cartier” erau organizate în jurul blocurilor muncitorești și a unor
obiective culturale prin care se putea disemina propaganda (precum modelul piețelor „tăiate” în mijlocul unor blocuri de
locuit, cu o latură ocupată de cinematograful de cartier).
Schimbarea urbană de după 1990 a însemnat descentralizarea și de reglementarea proiectelor urbanistice, dar și
aspecte care au privit redefinirea principiilor legale (de modificare a legilor proprietății, a legilor de funcționare a societății și
a legilor economice)/ schimbarea socio-culturală care a accentuat individualismul și segregarea urbană,/ regândirea
practicilor de locuire și participare urbană);.Toate acestea au contribuit la noi priorități privind construirea urbană.
Schimbarea urbană survenită după 1990 în toate țările fostului bloc socialist, a împrumutat multe aspecte din
dezvoltarea urbană existentă în țările cu tradiție privind economia capitalistă, și a preluat în plus, din mers, tot ceea ce a adus
nou, în toată lumea, globalizarea. Efortul atât pentru realizatorii schimbării urbane, cât și pentru receptorii acesteia, a fost cu
atât mai mare, iar în România, au apărut de multe ori, efecte exagerate, în ceea ce privește coeziunea transformării urbane.
În sensul celor prezentate mai sus, se poate face referire la modul în care a fost receptat/ inițiat / implementat
conceptul de dezvoltare durabilă, care s-a vrut a fi o soluție la criza ecologică, determinată de intensa exploatare industrială a
resurselor și degradarea continuă a mediului. În prezent, conceptul s-a extins asupra calității vieții în toată complexitatea sa,
sub aspect economic și social, deci, și sub aspectul dezvoltării urbane.
Dezvoltarea durabilă vizează omul cu toate nevoile sale prezente și viitoare, precum și mediul natural- protejarea și
conservarea acestuia, cu atenuarea deteriorării actuale a ecosistemelor.

Dezvoltarea durabilă este definită de o serie de aspecte:
•Compatibilitatea dintre mediul antropic şi mediul natural;
•Egalitatea de şanse între generaţii care coexistă şi se succed în timp şi spaţiu;
•Situarea pe primul plan al securităţii ecologice în locul maximizării profitului;
•Compatibilitatea strategiilor naţionale de dezvoltare cu cerinţele extinderii interdependenţelor în plan geoeconomic şi
ecologic;
•Asigurarea bunăstării generale punând accentul pe calitatea creşterii economice durabile;
•Integrarea organică dintre capitalul natural şi cel uman, în cadrul unei categorii globale ce îşi redefineşte obiectivele
economice şi sociale şi îşi extinde orizontul de cuprindere în timp şi spaţiu;
•Trecerea la o nouă strategie cu faţă natural-umană, în care obiectivele dezvoltării economice şi sociale să fie subordonate
deopotrivă dezvoltării omului şi însănătoşirii mediului.
În ceea ce privește planificarea urbană, toate aceste aspecte sunt luate în considerare, într-un mod specific, astfel încât,
calitatea vieții oamenilor să fie cât mai bună, urmărindu-se respectarea documentelor de bază, dintre care amintim:
• 1972 Stockholm - Conferinţa ONU privind mediul
• 1972 - Raportul Clubului de la Roma
• 1983 - Comisia Brundtland
• 1987 - Raportul Brundtland
• 1992 Conferinţa de la Rio - Conferinţa Naţiunilor Unite privind Mediul şi Dezvoltarea
• RIO+5(1997) - Evaluarea progresului realizat la cinci ani de la Conferinţa de la Rio (New York, 1997)
• RIO+10(2002) - Summitul mondial de Dezvoltare Durabilă de la Johannesburg
• RIO+20(2012) - Conferinţa ONU privind Dezvoltarea Durabilă – UNCSD
• În 2015 Adunarea Generală ONU a adoptat Ordinea de zi pentru dezvoltare durabilă în cadrul căreia reprezentanții unui
număr de 193 de guverne au semnat un pachet extrem de ambițios de obiective ale dezvoltării durabile (ODD), Anul univ. 2022-2023
denumit Agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabilă.
Curs 5.1. Legislația domeniului I - Codul civil
Cartea a III-a. Despre bunuri, Titlul II. Proprietatea privată, Capitolul III. Limitele juridice ale dreptului
de proprietate privată, Secțiunea 1. Limite legale, Subsecțiunea 1. Dispoziții comune
Articolul 602: Interesul public şi interesul privat

(1) Legea poate limita exercitarea dreptului de proprietate fie în interes public, fie în interes privat.
(2) Limitele legale în interes privat pot fi modificate ori desfiinţate temporar prin acordul părţilor.
Pentru opozabilitate faţă de terţi este necesară îndeplinirea formalităţilor de publicitate prevăzute
de lege.

de proprietate privată, Secțiunea 1. Limite legale, Subsecțiunea 3. Picătura streșinii
Articolul 611: Picătura streşinii

Proprietarul este obligat să îşi facă streaşină casei sale astfel încât apele provenind de la ploi să nu
se scurgă pe fondul proprietarului vecin.

de proprietate privată, Secțiunea 1. Limite legale, Subsecțiunea 4. Distanţa şi lucrările intermediare
cerute pentru anumite construcţii, lucrări şi plantaţii
Articolul 612: Distanţa minimă în construcţii

Orice construcţii, lucrări sau plantaţii se pot face de către proprietarul fondului numai cu
respectarea unei distanţe minime de 60 de cm faţă de linia de hotar, dacă nu se prevede altfel prin
lege sau prin regulamentul de urbanism, astfel încât să nu se aducă atingere drepturilor
proprietarului vecin. Orice derogare de la distanţa minimă se poate face prin acordul părţilor
exprimat printr-un înscris autentic.

de proprietate privată, Secțiunea 1. Limite legale, Subsecțiunea 5. Vederea asupra proprietăţii
vecinului
Articolul 614: Fereastra sau deschiderea în zidul comun

Nu este permis să se facă fereastră sau deschidere în zidul comun decât cu acordul proprietarilor.
Articolul 615: Distanţa minimă pentru fereastra de vedere
(1) Este obligatorie păstrarea unei distanţe de cel puţin 2 metri intre fondul, îngrădit sau neîngrădit,
aparţinând proprietarului vecin şi fereastra pentru vedere, balconul ori alte asemenea lucrări ce ar fi
orientate către acest fond.
(2) Fereastra pentru vedere, balconul ori alte asemenea lucrări neparalele cu linia de hotar spre
fondul învecinat sunt interzise la o distanţă mai mică de un metru.
(3) Distanţa se calculează de la punctul cel mai apropiat de linia de hotar, existent pe faţa zidului în
care s-a deschis vederea sau, după caz, pe linia exterioară a balconului, până la linia de hotar.
Distanţa, şi în cazul lucrărilor neparalele, se măsoară tot perpendicular, de la punctul cel mai
apropiat al lucrării de linia de hotar şi până la această linie.
Articolul 616: Fereastra de lumină
Dispoziţiile art. 615 nu exclud dreptul proprietarului de a-şi deschide, fără limită de distanţă, ferestre
de lumină dacă sunt astfel construite încât să împiedice vederea spre fondul învecinat. Lect. Dr. Liliana Buhociu
de proprietate privată, Secțiunea 1. Limite legale, Subsecțiunea 6. Dreptul de trecere
Articolul 617: Dreptul de trecere

(1) Proprietarul fondului care este lipsit de acces la calea publică are dreptul să i să permită trecerea
pe fondul vecinului său pentru exploatarea fondului propriu.
(2) Trecerea trebuie să se facă în condiţii de natură să aducă o minimă stânjenire exercitării
dreptului de proprietate asupra fondului ce are acces la calea publică; în cazul în care mai multe
fonduri vecine au acces la calea publică, trecerea se va face pe fondul căruia i s-ar aduce cele mai
puţine prejudicii.
(3) Dreptul de trecere este imprescriptibil. El se stinge în momentul în care fondul dominant
dobândeşte un alt acces la calea publică.

de proprietate privată, Secțiunea 1. Limite legale, Subsecțiunea 6. Alte limite legale
Articolul 621: Dreptul de trecere pentru utilităţi

(1) Proprietarul este obligat să permită trecerea prin fondul său a reţelelor edilitare ce deservesc
fonduri învecinate sau din aceeaşi zonă, de natura conductelor de apă, gaz sau altele asemenea, a
canalelor şi a cablurilor electrice, subterane ori aeriene, după caz, precum şi a oricăror alte instalaţii
sau materiale cu acelaşi scop.
(2) Această obligaţie subzistă numai pentru situaţia în care trecerea prin altă parte ar fi imposibilă,
periculoasă sau foarte costisitoare.
(3) În toate cazurile, proprietarul are dreptul la plata unei despăgubiri juste. Dacă este vorba despre
utilităţi noi, despăgubirea trebuie să fie şi prealabilă.
(4) Clădirile, curţile şi grădinile acestora sunt exceptate de la acest drept de trecere, dacă ea are ca
obiect conducte şi canale subterane, în cazul în care acestea sunt utilităţi noi.

Cartea a III-a. Despre bunuri, Titlul II. Proprietatea privată, Capitolul IV. Proprietatea comună,
Secțiunea 1. Dispoziții generale
Articolul 632: Formele proprietăţii comune

(1) Formele proprietăţii comune sunt următoarele:
a) proprietatea pe cote-părţi (coproprietatea) ;
b) proprietatea în devălmăşie (devălmăşia) .
(2) Coproprietatea poate fi obişnuită sau forţată.
(3) Coproprietatea forţată nu poate înceta prin partaj judiciar.

Secțiunea 2. Coproprietatea obişnuită
Articolul 634: Întinderea cotelor-părţi

(1) Fiecare coproprietar este titularul exclusiv al unei cote-părţi din dreptul de proprietate şi poate
dispune în mod liber de aceasta în lipsă de stipulaţie contrară.
(2) Cotele-părţi sunt prezumate a fi egale, până la proba contrară. Dacă bunul a fost dobândit prin
act juridic, proba contrară nu se va putea face decât prin înscrisuri.
Articolul 635: Repartizarea beneficiilor şi a sarcinilor între coproprietari
Coproprietarii vor împărţi beneficiile şi vor suporta sarcinile coproprietăţii, proporţional cu cota lor
parte din drept.
Articolul 636: Exercitarea în comun a dreptului de folosinţă
(1) Fiecare coproprietar are dreptul de a folosi bunul comun în măsura în care nu schimbă
destinaţia şi nu aduce atingere drepturilor celorlalţi coproprietari.
(2) Cel care, împotriva voinţei celorlalţi proprietari, exercită în mod exclusiv folosinţa bunului comun
poate fi obligat la despăgubiri.

Secțiunea 3. Coproprietatea forțată
Articolul 646: Cazurile de coproprietate forţată

Se află în coproprietate forţată:
1.bunurile prevăzute la art. 649, 660, 687 şi 1141*;
2.bunurile comune necesare sau utile pentru folosirea a două imobile vecine, situate pe linia de
hotar între acestea, cum ar fi potecile, fântânile, drumurile şi izvoarele;
3.bunurile comune afectate utilizării a două sau a mai multor fonduri, cum ar fi o centrală termică
sau alte instalaţii care deservesc două sau mai multe clădiri, un drum comun într-un cartier de
locuinţe sau alte asemenea bunuri;
4.orice alt bun comun prevăzut de lege.
*Articolul 649: Părţile comune, Articolul 660: Prezumţia de coproprietate asupra despărţiturilor comune, Articolul 687:
Proprietatea periodică, Articolul 1141: Bunurile care constituie amintiri de familie

Secțiunea 4. Proprietatea comună în devălmăşie
Articolul 667: Proprietatea comună în devălmăşie

Există proprietate în devălmăşie atunci când, prin efectul legii sau în temeiul unui act juridic, dreptul
de proprietate aparţine concomitent mai multor persoane fără ca vreuna dintre acestea să fie
titularul unei cote-părţi determinate din dreptul de proprietate asupra bunului sau bunurilor
comune.
Articolul 668: Regulile aplicabile proprietăţii devălmaşe
(1) Dacă se naşte prin efectul legii, proprietatea în devălmăşie este supusă dispoziţiilor acelei legi
care se completează, în mod corespunzător, cu cele privind regimul comunităţii legale.
(2) În cazul în care izvorul proprietăţii în devălmăşie este un act juridic, dispoziţiile privitoare la
regimul comunităţii legale se aplică în mod corespunzător.

Curs 6.1. Legislația domeniului II - HG 525/1996
Capitolul I. Principii generale
Articolul 1. Rolul Regulamentului general de urbanism

(1) Regulamentul general de urbanism reprezintă sistemul unitar de norme tehnice și juridice care
stă la baza elaborării planurilor de amenajare a teritoriului, planurilor urbanistice, precum și a
regulamentelor locale de urbanism.
(2) Regulamentul general de urbanism stabilește, în aplicarea legii, regulile de ocupare a terenurilor
și de amplasare a construcțiilor și a amenajărilor aferente acestora.
(3) Planurile de amenajare a teritoriului sau, după caz, planurile urbanistice și regulamentele locale
de urbanism cuprind norme obligatorii pentru autorizarea executării construcțiilor.
Articolul 2. Domeniul de aplicare
(1) Regulamentul general de urbanism se aplica în proiectarea si realizarea tuturor construcțiilor și
amenajărilor, amplasate pe orice categorie de terenuri, atât în intravilan, cât și în extravilan.
(2) Se exceptează de la prevederile alin. (1) construcțiile și amenajările cu caracter militar si special,
care se autorizează si se executa în condițiile stabilite de lege.

Capitolul II. Domenii de aplicare
Articolul 3. Terenuri agricole din extravilan

(1) Autorizarea executării construcțiilor și amenajărilor pe terenurile agricole din extravilan este permisa
pentru funcțiunile și în condițiile stabilite de lege.
(2) Autoritățile administrației publice locale vor urmări, la emiterea autorizației de construire, gruparea
suprafețelor de teren afectate construcțiilor, spre a evita prejudicierea activităților agricole.
Articolul 4. Terenuri agricole din intravilan
(1) Autorizarea executării construcțiilor pe terenurile agricole din intravilan este permisă pentru toate
tipurile de construcții și amenajări specifice localităților, cu respectarea condițiilor impuse de lege și de
prezentul regulament.
(2) De asemenea, autorizarea prevăzută la alin. (1) se face cu respectarea normelor stabilite de consiliile
locale pentru ocuparea rațională a terenurilor si pentru realizarea următoarelor obiective:
a) completarea zonelor centrale, potrivit condițiilor urbanistice specifice impuse de caracterul zonei,
având prioritate instituțiile publice, precum și serviciile de interes general;
b) valorificarea terenurilor din zonele echipate cu rețele tehnico-edilitare;
c) amplasarea construcțiilor, amenajărilor și lucrărilor tehnico-edilitare aferente acestora în
ansambluri compacte.
(3) Prin autorizația de construire, terenurile agricole din intravilan se scot din circuitul agricol, temporar
sau definitiv, conform legii. Anul univ. 2022-2023
Articolul 9. Zone construite protejate

(1) Autorizarea executării construcțiilor în zonele care cuprind valori de patrimoniu cultural construit,
de interes național, se face cu avizul conform al Ministerului Culturii si Cultelor si al Ministerului
Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței.
(2) Autorizarea executării construcțiilor în zonele care cuprind valori de patrimoniu cultural construit,
de interes local, declarate si delimitate prin hotărâre a consiliului județean, se face cu avizul serviciilor
publice descentralizate din jude , subordonate ministerelor prevăzute la alin. (1).
(3) Autorizarea executării lucrărilor de construcții, care au ca obiectiv cercetarea, conservarea,
restaurarea sau punerea în valoare a monumentelor istorice, se va face cu avizul conform al
Ministerului Culturii si Cultelor, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului culturii si cultelor.
Articolul 13. Asigurarea echipării edilitare
(1) Autorizarea executării construcțiilor care, prin dimensiunile și destinația lor, presupun cheltuieli de
echipare edilitara ce depășesc posibilitățile financiare și tehnice ale administrației publice locale ori
ale investitorilor interesați sau care nu beneficiază de fonduri de la bugetul de stat este interzisa.
(2) Autorizarea executării construcțiilor poate fi condiționată de stabilirea, în prealabil, prin contract, a
obligației efectuării, în parte sau total, a lucrărilor de echipare edilitara aferente, de către investitorii
interesați.
Articolul 14. Asigurarea compatibilității funcțiunilor

(1) Autorizarea executării construcțiilor se face cu condiția asigurării compatibilității dintre destinația
construcției și funcțiunea dominantă a zonei, stabilită printr-o documentație de urbanism, sau dacă
zona are o funcțiune dominantă tradițională caracterizată de țesut urban și conformare spațială
proprie.
(2) Condițiile de amplasare a construcțiilor în funcție de destinația acestora în cadrul localității sunt
prevăzute în anexa nr. 1 la prezentul regulament.
Articolul 16. Lucrări de utilitate publică
(1) Autorizarea executării altor construcții pe terenuri care au fost rezervate în planuri de amenajare a
teritoriului, pentru realizarea de lucrări de utilitate publica, este interzisă.
(2) Autorizarea executării lucrărilor de utilitate publică se face pe baza documentației de urbanism sau
de amenajare a teritoriului, aprobată conform legii.

Capitolul III. Condiții de amplasare și conformare a construcțiilor
Articolul 18. Amplasarea față de drumuri publice

(1) În zona drumului public se pot autoriza, cu avizul conform al organelor de specialitate ale
administrației publice:
a) construcții și instalații aferente drumurilor publice, de deservire, de întreținere și de exploatare;
b) parcaje, garaje și stații de alimentare cu carburanți și resurse de energie (inclusiv funcțiunile lor
complementare: magazine, restaurante etc.);
c) conducte de alimentare cu apă și de canalizare, sisteme de transport gaze, țiței sau alte produse
petroliere, rețele termice, electrice, de telecomunicații și infrastructuri ori alte instalații sau construcții
de acest gen.
(2) În sensul prezentului regulament, prin zona drumului public se înțelege ampriza, fâșiile de siguranță
și fâșiile de protecție.
(3) Autorizarea executării construcțiilor cu funcțiuni de locuire este permisă, cu respectarea zonelor de
protecție a drumurilor delimitate conform legii.
(4) În sensul prezentului regulament, prin funcțiuni de locuire se înțelege: locuințe, case de vacanță și
alte construcții cu caracter turistic, spații de cazare permanentă sau temporară pentru nevoi sociale,
industriale sau de apărare, cum ar fi: cămine pentru bătrâni, cămine de nefamiliști, sanatorii, cămine
pentru organizarea de șantier, cămine de garnizoana.
Articolul 23. Amplasarea față de aliniament

(1) Clădirile vor fi amplasate la limita aliniamentului sau retrase față de acesta, după cum urmează:
a) în cazul zonelor construite compact, construcțiile vor fi amplasate obligatoriu la aliniamentul
clădirilor existente;
b) retragerea construcțiilor față de aliniament este permisă numai daca se respectă coerența și
caracterul fronturilor stradale.
(2) În ambele situații, autorizația de construire se emite numai dacă înălțimea clădirii nu depășește
distanța măsurata, pe orizontală, din orice punct al clădirii față de cel mai apropiat punct al
aliniamentului opus.
(3) Fac excepție de la prevederile alin. (2) construcțiile care au fost cuprinse într-un plan urbanistic
zonal aprobat conform legii.
(4) În sensul prezentului regulament, prin aliniament se înțelege limita dintre domeniul privat și
domeniul public.

Articolul 27. Racordarea la rețelele publice de echipare edilitară existente

(1) Autorizarea executării construcțiilor este permisă numai dacă există posibilitatea racordării de noi
consumatori la rețelele existente de apă, la instalațiile de canalizare și de energie electrică.
(2) De la dispozițiile alineatului precedent se poate deroga, cu avizul organelor administrației publice
locale, pentru locuințe individuale, în următoarele condiții:
a) realizarea de soluții de echipare în sistem individual care să respecte normele sanitare și de
protecție a mediului;
b) beneficiarul se obligă să racordeze construcția, potrivit regulilor impuse de consiliul local, la
rețeaua centralizată publică, atunci când aceasta se va realiza.
(3) Pentru celelalte categorii de construcții se poate deroga de la prevederile alin. (1) cu avizul
organelor administrației publice competente, dacă beneficiarul se obligă să prelungească rețeaua
existentă, atunci când aceasta are capacitatea necesară, sau se obligă fie să mărească capacitatea
rețelelor publice existente, fie să construiască noi rețele.
(4) Prevederile alin. (2) si (3) se aplică, în mod corespunzător, autorizării executării construcțiilor în
localitățile unde nu există rețele publice de apa și de canalizare.

Articolul 30. Parcelarea

(1) Parcelarea este operațiunea de divizare a unei suprafețe de teren în minimum 4 loturi alăturate, în
vederea realizării de noi construcții. Pentru un număr mai mare de 12 loturi se poate autoriza
realizarea parcelarii și executarea construcțiilor cu condiția adoptării de soluții de echipare colectivă
care să respecte normele legale de igienă și de protecție a mediului.
(2) Autorizarea executării parcelarilor, în baza prezentului regulament, este permisă numai dacă
pentru fiecare lot în parte se respecta cumulativ următoarele condiții:
a) front la strada de minimum 8 m pentru clădiri înșiruite și de minimum 12 m pentru clădiri izolate
sau cuplate;
b) suprafața a minima a parcelei de 150 m2 pentru clădiri înșiruite și, respectiv, de minimum 200 m2
pentru clădiri amplasate izolat sau cuplate;
c) adâncime mai mare sau cel puțin egală cu lățimea parcelei.
(3) Sunt considerate loturi construibile numai loturile care se încadrează în prevederile alin. (2).

Articolul 31. Înălțimea construcțiilor

(1) Autorizarea executării construcțiilor se face cu respectarea înălțimii medii a clădirilor învecinate și
a caracterului zonei, fără ca diferența de înălțime să depășească cu mai mult de doua niveluri
clădirile imediat învecinate.
(2) În sensul prezentului regulament, clădiri imediat învecinate sunt cele amplasate alăturat, de
aceeași parte a străzii.
(3) Fac excepție de la prevederile alin. (1) construcțiile care au fost cuprinse într-un plan urbanistic
zonal, aprobat conform legii.
Articolul 32. Aspectul exterior al construcțiilor
(1) Autorizarea executării construcțiilor este permisă numai dacă aspectul lor exterior nu contravine
Funcțiunii acestora și nu depreciază aspectul general al zonei.
(2) Autorizarea executării construcțiilor care, prin conformare, volumetrie și aspect exterior, intră în
contradicție cu aspectul general al zonei și depreciază valorile general acceptate ale urbanismului și
arhitecturii, este interzisă.

Capitolul IV. Dispoziții finale
Articolul 36. Autorizarea directă

(1) Regulamentele locale de urbanism vor urmări detalierea articolelor cuprinse în prezentul
regulament, conform condițiilor specifice fiecărei localități și a caracteristicilor unităților teritoriale de
referință.
(2) Până la aprobarea planurilor urbanistice generale și a regulamentelor locale de urbanism,
autorizarea executării construcțiilor se va face numai în condițiile stabilite de prezentul regulament.
Articolul 37. Destinația unui teren sau a unei construcții
În sensul prezentului regulament, prin destinația unui teren sau a unei construcții se înțelege modul
de utilizare a acestora, conform funcțiunii prevăzute în reglementările cuprinse în planurile de
urbanism și de amenajare a teritoriului, aprobate conform legii.

Curs 7.1. Legislația domeniului III - Legea 350/2001
Capitolul I. Dispoziții generale
Articolul 2.
(1) Gestionarea spațială a teritoriului țării constituie o activitate obligatorie, continuă și de
perspectivă, desfășurată în interesul colectivităților care îl folosesc, în concordanță cu valorile și
aspirațiile societății și cu cerințele integrării în spațiul european.
(2) Gestionarea spațială a teritoriului asigură indivizilor și colectivităților dreptul de folosire echitabilă și
responsabilitatea pentru o utilizare eficientă a teritoriului.
(3) Gestionarea se realizează prin intermediul amenajării teritoriului și al urbanismului, care constituie
ansambluri de activități complexe de interes general ce contribuie la dezvoltarea spațială echilibrată, la
protecția patrimoniului natural și construit, la îmbunătățirea condițiilor de viață în localitățile urbane și
rurale, precum și la asigurarea coeziunii teritoriale la nivel regional, național și european.

Articolul 3.
Activitatea de amenajare a teritoriului trebuie să fie: globală, urmărind coordonarea diferitelor
politici sectoriale într-un ansamblu integrat; funcțională, trebuind să țină seama de cadrul natural și
construit bazat pe valori de cultură și interese comune; prospectivă, trebuind să analizeze tendințele
de dezvoltare pe termen lung a fenomenelor și intervențiilor economice, ecologice, sociale și culturale
și să țină seama de acestea în aplicare; democratică, asigurând participarea populației și a
reprezentanților ei politici la adoptarea deciziilor.
Articolul 4.
Urbanismul trebuie să reprezinte o activitate:
a) operațională, prin detalierea și delimitarea în teren a prevederilor planurilor de amenajare a
teritoriului;
b) integratoare, prin sintetizarea politicilor sectoriale privind gestionarea teritoriului localităților;
c) normativă, prin precizarea modalităților de utilizare a terenurilor, definirea destinațiilor și gabaritelor
de clădiri, inclusiv infrastructura, amenajări și plantații.

Articolul 5.
(1) Activitatea de amenajare a teritoriului și de urbanism trebuie să se desfășoare cu
respectarea autonomiei locale, pe baza principiului parteneriatului, transparenței, descentralizării
serviciilor publice, participării populației în procesul de luare a deciziilor, precum și al dezvoltării
durabile, conform cărora deciziile generației prezente trebuie să asigure dezvoltarea, fără a
compromite dreptul generațiilor viitoare la existență și dezvoltare proprie.
(2) Autoritatea publică are responsabilitatea dezvoltării armonioase a teritoriului/ teritoriilor aflat/ aflate
în raza sa de competență. În acest scop, operatorii economici sau instituțiile care dețin imobile,
instalații și/ sau echipamente de interes public ori care prestează un serviciu public au obligația de a
pune la dispoziția autorității publice, cu titlu gratuit, la solicitarea acesteia, în termen de 15 zile,
informațiile necesare în acțiunile de planificare a dezvoltării teritoriului a localității în cauză.
Articolul 6.
Autoritățile administrației publice centrale și locale răspund, potrivit prezentei legi, de activitatea de
amenajare a teritoriului și de urbanism.

Capitolul II. Domeniul de activitate
Articolul 7.
Scopul de bază al amenajării teritoriului îl constituie armonizarea la nivelul întregului teritoriu a
politicilor economice, sociale, ecologice și culturale, stabilite la nivel național și local pentru asigurarea
echilibrului în dezvoltarea diferitelor zone ale țării, urmărindu-se creșterea coeziunii și eficienței relațiilor
economice și sociale dintre acestea.
Articolul 8.
Activitatea de amenajare a teritoriului se exercită pe întregul teritoriu al României, pe baza principiului
ierarhizării, coeziunii economice, sociale și teritoriale și integrării spațiale, la nivel național, regional și
județean.
Articolul 9.
Obiectivele principale ale amenajării teritoriului sunt următoarele:
a) dezvoltarea economică și socială echilibrată a regiunilor și zonelor, cu respectarea specificului acestora;
b) îmbunătățirea calității vieții oamenilor și colectivităților umane;
c) gestionarea în spiritul dezvoltării durabile a peisajului, componentă de bază a patrimoniului natural și
cultural și a resurselor naturale;
d) utilizarea rațională a teritoriului, prin limitarea extinderii necontrolate a localităților și conservarea
terenurilor agricole fertile; Lect. Dr. Liliana Buhociu
e) conservarea și dezvoltarea diversității culturale. Anul univ. 2022-2023
Articolul 10.
Urbanismul are ca principal scop stimularea evoluției complexe a localităților, prin elaborarea și
implementarea strategiilor de dezvoltare spațială, durabilă și integrată, pe termen scurt, mediu și lung.
Articolul 11.
Activitatea de urbanism cuprinde toate localitățile țării, organizate în rețea, pe baza ierarhizării și
distribuției echilibrate a acestora în teritoriu. Aplicarea obiectivelor are în vedere întregul teritoriu
administrativ al orașelor și comunelor sau zone din acestea.
Articolul 13.
Principalele obiective ale activității de urbanism sunt următoarele:
a) îmbunătățirea condițiilor de viață prin eliminarea disfuncționalităților, asigurarea accesului la
infrastructuri, servicii publice și locuințe convenabile pentru toți locuitorii;
b) crearea condițiilor pentru satisfacerea cerințelor speciale ale copiilor, vârstnicilor și ale persoanelor
cu handicap;
c) utilizarea eficientă a terenurilor, în acord cu funcțiunile urbanistice adecvate; extinderea controlată a
zonelor construite;
d) protejarea și punerea în valoare a patrimoniului cultural construit și natural;
e) asigurarea calității cadrului construit, amenajat și plantat din toate localitățile urbane și rurale;
f) protejarea localităților împotriva dezastrelor naturale.
Articolul 14.
(1) Activitățile principale de amenajare a teritoriului și de urbanism constau în transpunerea la nivelul
întregului teritoriu național a strategiilor, politicilor și programelor de dezvoltare durabilă în profil teritorial,
precum și urmărirea aplicării acestora în conformitate cu documentațiile de specialitate legal aprobate.
(2) Strategiile, politicile și programele de dezvoltare durabilă în profil teritorial, prevăzute la alin. (1), se
fundamentează pe Strategia de dezvoltare teritorială a României.
(3) Strategia de dezvoltare teritorială a României este documentul programatic pe termen lung prin care
sunt stabilite liniile directoare de dezvoltare teritorială a României, bazat pe un concept strategic, precum și
direcțiile de implementare pentru o perioadă de timp de peste 20 de ani, la scară regională, interregională,
națională, cu integrarea aspectelor relevante la nivel transfrontalier și transnațional.
(4) În procesul de implementare, Strategia de dezvoltare teritorială a României se bazează pe:
a) sistemul de politici publice teritoriale, în conformitate cu obiectivele Strategiei de dezvoltare teritorială a
României și cu evoluțiile din domeniu la nivelul Uniunii Europene;
b) metodologia de prioritizare a proiectelor, astfel încât investițiile publice care decurg din Strategia de
dezvoltare teritorială a României să fie considerate investiții publice de interes național;
c) sistemul național de observare a dinamicii teritoriale, elaborare a scenariilor de dezvoltare teritorială,
evaluare a impactului teritorial al politicilor și pe sisteme de fundamentare tehnică a deciziilor în
dezvoltarea teritorială;
d) crearea de parteneriate interinstituționale, intersectoriale și teritoriale pentru promovarea și
implementarea proiectelor strategice vizând coeziunea teritorială. Anul univ. 2022-2023
Capitolul III. Atribuții ale administrației publice
Articolul 18.
(1) Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației este autoritatea administrației publice centrale
pentru planificare teritorială, amenajarea teritoriului și urbanism, având în această calitate următoarele
atribuții:
a) elaborarea, sub coordonarea primului-ministru, a Strategiei de dezvoltare teritorială a României și a
politicilor publice în conformitate cu obiectivele acesteia;
b) elaborarea secțiunilor Planului de amenajare a teritoriului național;
c) elaborarea Planului de amenajare a teritoriului zonal regional, structurat în secțiuni pentru
fiecare regiune de dezvoltare, care fundamentează planurile de dezvoltare regional;
d) elaborarea Regulamentului general de urbanism;
e) avizarea proiectelor de acte normative referitoare la activitatea de amenajare a teritoriului și de urbanism;
f) colaborarea cu ministerele, precum și cu celelalte organe ale administrației publice centrale, pentru
fundamentarea, din punct de vedere al amenajării teritoriului și al urbanismului, a programelor strategice
sectoriale;
g) colaborarea cu consiliile pentru dezvoltare regională, cu consiliile județene și consiliile locale, precum și
urmărirea modului în care se aplică programele guvernamentale, Strategia de dezvoltare teritorială și liniile
directoare ale acesteia, planurile de amenajarea teritoriului și urbanism, la nivel regional, județean și local.
h) avizarea documentațiilor de amenajare a teritoriului și de urbanism, potrivit competențelor stabilite Lect. Dr. Liliana Buhociu
prin prezenta lege.
Articolul 21.
Consiliul județean coordonează activitatea de amenajare a teritoriului și de urbanism la nivel județean, conform
legii.
Articolul 22.
(1) Consiliul județean stabilește orientările generale privind amenajarea teritoriului și organizarea și dezvoltarea
urbanistică a localităților, prin inițierea și aprobarea planurilor de amenajare a teritoriului județean și zonal. În
vederea transpunerii coerente și uniforme a prevederilor documentațiilor de amenajare a teritoriului aprobate
la nivelul localităților, acordă asistență tehnică de specialitate consiliilor locale.
(2) Consiliul județean, prin instituția arhitectului - șef al județului, asigură:
a) preluarea prevederilor cuprinse în planurile de amenajare a teritoriului național, regional și zonal, precum și a
investițiilor prioritare de interes național, regional sau județean, în cadrul documentațiilor de amenajare a
teritoriului și de urbanism pentru teritoriile administrative ale localităților din județ;
b) elaborarea Planului de amenajare a teritoriului județean și a planurilor zonale de amenajare a teritoriului care
sunt de interes județean;
c) avizarea documentațiilor de urbanism și amenajare a teritoriului aparținând unităților administrativ-teritoriale
din componența județului, conform anexei nr. 1;
d) sprijin metodologic și tehnic pentru autoritățile administrației publice locale în cadrul procesului de
identificare, monitorizare și organizare a așezărilor informale.
(3) În activitatea de amenajare a teritoriului și de urbanism consiliile județene sunt sprijinite de Ministerul
Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, precum și de alte ministere și organe ale administrației publice Lect. Dr. Liliana Buhociu
centrale. Anul univ. 2022-2023
Articolul 25.
(1) Consiliul local coordonează și răspunde de întreaga activitate de urbanism desfășurată pe teritoriul
unității administrativ-teritoriale și asigură respectarea prevederilor cuprinse în documentațiile de
amenajare a teritoriului și de urbanism aprobate, pentru realizarea programului de dezvoltare urbanistică a
localităților componente ale comunei sau orașului.
(2) Consiliul local cooperează cu consiliul județean și este sprijinit de acesta în activitatea de amenajare a
teritoriului și de urbanism.
Articolul 27^1.
(1) Primarul/ Primarul general al municipiului București, prin structura responsabilă cu urbanismul condusă
de arhitectul - șef din cadrul aparatului de specialitate, are următoarele atribuții în domeniul urbanismului:
a) asigură elaborarea de proiecte de strategii de dezvoltare urbană și teritorială și le supune aprobării
consiliului local/ general;
b) asigură elaborarea planurilor urbanistice aflate în competența autorităților publice locale, în
conformitate cu prevederile legii;
c) supune aprobării consiliului local/ consiliului general al Municipiului Bucurețti, în baza referatului
tehnic al arhitectului - șef, documentațiile de urbanism, indiferent de inițiator;
d) acționează pentru respectarea și punerea în practică a prevederilor documentațiilor de urbanism
aprobate. Anul univ. 2022-2023
Articolul 28.
Aplicarea documentațiilor de amenajare a teritoriului și de urbanism aprobate se asigură prin eliberarea
certificatului de urbanism.
Articolul 29.
(1) Certificatul de urbanism este actul de informare cu caracter obligatoriu prin care autoritatea
administrației publice județene sau locale face cunoscute regimul juridic, economic și tehnic al imobilelor și
condițiile necesare în vederea realizării unor investiții, tranzacții imobiliare ori a altor operațiuni imobiliare,
potrivit legii.
(2) Certificatul de urbanism trebuie emis pentru adjudecarea prin licitație a lucrărilor de proiectare și de
execuție a lucrărilor publice, precum și pentru întocmirea documentațiilor cadastrale de dezmembrare a
terenurilor situate în intravilanul localităților, în cel puțin 3 parcele, atunci când operațiunile respective au
ca obiect realizarea de lucrări de construcții și de infrastructură. În cazul vânzării sau cumpărării de imobile,
oricare dintre părțile actului juridic are posibilitatea, conform dispozițiilor alin. (3), de a solicita emiterea
(3) Certificatul de urbanism se eliberează la cererea oricărui solicitant, persoană fizică sau juridică, care
poate fi interesat în cunoașterea datelor și a reglementărilor cărora îi este supus respectivul bun imobil.
(4) Certificatul de urbanism nu conferă dreptul de executare a lucrărilor de construire, amenajare sau
plantare.
(5) În certificatul de urbanism se va menționa în mod obligatoriu scopul eliberării acestuia. Lect. Dr. Liliana Buhociu
Articolul 36^1.
Funcția de arhitect - șef este ocupată, în condițiile legii, de un funcționar public, specialist atestat de
Registrul Urbaniștilor din România, având formația profesională după cum urmează:
a) de arhitect diplomat sau urbanist diplomat, arhitect sau urbanist absolvent cu licență și master ori
studii postuniversitare în domeniul urbanismului și amenajării teritoriului, la nivelul județelor, municipiilor
reședință de județ, municipiului București și sectoarelor municipiului București;
b) de arhitect diplomat, urbanist diplomat, arhitect ori urbanist absolvent cu licență și master ori studii
postuniversitare în domeniul urbanismului și amenajării teritoriului, la nivelul municipiilor;
c) de arhitect diplomat, urbanist diplomat, arhitect sau urbanist ori de inginer urbanist și inginer în
domeniul construcțiilor absolvent de master sau studii postuniversitare în domeniul urbanismului și
amenajării teritoriului, absolvent al cursurilor de formare profesională continuă de specialitate în
domeniul amenajării teritoriului, urbanismului și autorizării construcțiilor, organizate conform art. 36
alin. (10), la nivelul orașelor;
d) de arhitect diplomat, urbanist diplomat sau de conductor arhitect, inginer sau subinginer în domeniul
construcțiilor, absolvent al cursurilor de formare profesională continuă de specialitate în domeniul
amenajării teritoriului, urbanismului și autorizării construcțiilor, organizate conform art. 36 alin. (10), la
nivelul comunelor.
Curs 7.12. ORDIN nr. 2.701 din 30 decembrie 2010
pentru aprobarea Metodologiei de informare și consultare a publicului cu privire la elaborarea
sau revizuirea planurilor de amenajare a teritoriului și de urbanism
ANEXA
Articolul 3
Informarea și consultarea publicului se efectuează în toate fazele proceselor de elaborare sau actualizare a planurilor
de urbanism și de amenajare a teritoriului și este parte integrantă a procedurii de inițiere, elaborare, avizare și
aprobare a documentațiilor de urbanism și amenajare a teritoriului.
Articolul 4
Informarea și consultarea publicului se fac obligatoriu în următoarele etape din cadrul procesului de elaborare sau
revizuire a planurilor de urbanism sau amenajare a teritoriului:
a) etapa pregătitoare - anunțarea intenției de elaborare;
b) etapa de documentare și elaborare a studiilor de fundamentare;
c) etapa elaborării propunerilor ce vor fi supuse procesului de avizare;
d) elaborarea propunerii finale, care include toate observațiile avizatorilor și care se supune procedurii de
transparență decizională.
Articolul 5
(1) Pentru toate documentațiile de urbanism și amenajare a teritoriului prevăzute de lege, pentru care se aplică
prezenta metodologie, procesul de informare și consultare a publicului se finalizează cu raportul informării și
consultării publicului, raport ce se supune atenției autorităților administrației publice responsabile cu aprobarea
planului, împreună cu documentația completă.(2) Raportul informării și consultării publicului fundamentează decizia
autorităților administrației publice responsabile cu aprobarea sau respingerea planului propus, în vederea respectării
principiilor de dezvoltare urbană durabilă și asigurării interesului general.(3) În baza raportului informării și
consultării publicului, consiliul județean/consiliul local/Consiliul General al Municipiului București poate solicita Lect. Dr. Liliana Buhociu
modificarea și completarea documentației de urbanism supuse aprobării. Anul univ. 2022-2023
Articolul 6
Informarea și consultarea publicului în etapa aprobării fiecărei categorii de plan în parte se face conform Legii nr.
52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, cu completările ulterioare, și conform Legii nr.
544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare.
Capitolul II Responsabilități și competențe

Articolul 7
(1) Responsabilitatea privind informarea și consultarea publicului pentru planurile de urbanism și de amenajare a
teritoriului revine autorităților administrației publice responsabile cu aprobarea planurilor.
(2) Pentru documentațiile de urbanism elaborate în cazul zonelor care cuprind monumente istorice înscrise în
Lista patrimoniului mondial această responsabilitate revine autorității publice centrale responsabile cu domeniul
urbanismului, cu sprijinul autorității administrației publice centrale responsabile cu cultura și patrimoniul
național și al autorităților administrației publice locale pe teritoriul cărora se află situate aceste monumente.
(3) În cazul localităților în care în cadrul autorităților administrației publice locale nu sunt organizate structuri de
specialitate în domeniul urbanismului, responsabilitățile privind informarea și consultarea se pot îndeplini în
colaborare cu serviciul de specialitate al consiliului județean, pe bază de convenție.
(4) Pentru îndeplinirea acestor responsabilități, autoritățile administrației publice locale vor organiza la sediul
propriu un spațiu permanent dedicat schimbului de informații cu privire la activitatea de urbanism și amenajare a
teritoriului.
Articolul 8
(1) Pentru stabilirea modului specific de aplicare a prezentei metodologii, autoritățile administrației publice locale
au obligația să adopte Regulamentul local de implicare a publicului în elaborarea sau revizuirea planurilor de
urbanism și amenajare a teritoriului, denumit în continuare Regulamentul local, pentru care au responsabilități de
aprobare, conform legii.
(2) Conținutul obligatoriu al Regulamentului local stabilește cel puțin următoarele:
a) structura sau persoanele cu atribuții în coordonarea informării și consultării publicului pentru
documentațiile de urbanism și/sau amenajare a teritoriului;
b) modalitățile de finanțare a activităților de informare și consultare;
c) principiile de identificare a grupurilor-țintă pentru informare și consultare, pentru fiecare categorie de
plan;
d) modul și locul în care publicul va avea acces la informații și documentații;
e) definirea situațiilor în care se consideră că Regulamentul local a fost încălcat și măsurile administrative de sancționare;
f) modul în care se va face evaluarea proceselor de participare publică și actualizarea Regulamentului local în
consecință.
(3) Regulamentul local va fi bazat pe prezenta metodologie, precum și pe prevederile legislației conexe privind
transparența decizională, prin respectarea elementelor obligatorii, alegerea elementelor opționale oferite și
adăugarea altora suplimentare pentru a răspunde cât mai bine condițiilor specifice fiecărei colectivități locale și
fiecărui tip sau categorii de plan.
(4) Regulamentul local se întocmește de către structura responsabilă cu urbanismul împreună cu compartimentul
responsabil cu informarea publică din aparatul de specialitate al autorităților administrației publice locale, se
avizează de către Comisia tehnică de urbanism și se aprobă prin hotărâre a consiliului local/județean.
Articolul 10
Documentul de planificare a procesului de informare și consultare a publicului în baza căruia se desfășoară
procesul de participare trebuie să cuprindă cel puțin următoarele informații:
a) identificarea părților interesate, persoane fizice sau juridice, instituții publice care pot fi afectate de prevederile
propuse prin planul de urbanism sau amenajare a teritoriului;
b) modalitatea prin care vor fi anunțați cei interesați și cei potențial afectați referitor la inițierea procesului de
elaborare a planului de urbanism sau amenajare a teritoriului și de schimbările propuse;
c) modalitatea prin care li se va oferi ocazia celor afectați sau interesați de a discuta propunerea cu inițiatorul și
proiectantul și de a-și exprima rezerve, a formula observații sau a sesiza probleme legate de propunerile din planul
de urbanism sau amenajare a teritoriului, înainte de supunerea spre avizare autorităților competente;
d) calendarul propus de inițiator pentru îndeplinirea obligațiilor de informare și consultare a publicului;
e) datele de contact ale reprezentantului proiectantului, responsabil cu informarea și consultarea publicului.
Articolul 12
Raportul consultării, însoțit de punctul de vedere al structurii de specialitate din cadrul autorității publice locale, se
prezintă consiliului județean/consiliului local/Consiliului General al Municipiului București spre însușire sau
respingere. În vederea fundamentării tehnice a deciziei, autoritățile administrației publice locale pot solicita opinia
unor experți atestați sau asociații profesionale din domeniu.
Capitolul III
Etape metodologice diferențiate pe categorii de planuri de amenajare a teritoriului și de urbanism
Secţiunea 1 Planuri de amenajare a teritoriului – PAT
Articolul 14
Autoritatea administrației publice inițiatoare a PAT are obligația să informeze publicul interesat, inclusiv autoritatea
competentă cu protecția mediului, cu privire la intenția de elaborare a PAT și la obiectivele acestuia.
Articolul 15
Elementele incluse în documentația necesară atribuirii serviciilor de elaborare a PAT privind obiectivele principale,
aspectele și prevederile principale ce urmează a fi abordate, precum și procedurile specifice de informare și
consultare a publicului pe parcursul elaborării PAT se redactează cu sprijinul unui grup de lucru cu rol consultativ,
din care fac parte:
a) în cazul secțiunilor PAT Național - responsabilul de proiect, responsabilul cu informarea și consultarea publicului,
reprezentanți ai direcțiilor relevante din Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului - MDRT, reprezentanți ai
ministerelor de resort pentru secțiunile tratate și ministerele din domeniile asupra cărora secțiunile PAT au impact,
reprezentanți ai altor instituții/organisme interesate;
b) în cazul PAT zonal, regional sau interjudețean, interorășenesc sau intercomunal, frontalier, metropolitan,
periurban al principalelor municipii și orașe - responsabilul de proiect, responsabilul cu informarea și consultarea
publicului, reprezentanți ai administrațiilor publice din zona de studiu, reprezentanți ai direcțiilor relevante din
MDRT, reprezentanți ai altor instituții/organisme interesate de la nivel central, regional, județean sau local;
c) în cazul PAT județean - responsabilul de proiect, reprezentanți ai administrațiilor publice locale din zona de
studiu și din județele limitrofe, reprezentanți ai direcțiilor relevante din MDRT, reprezentanți ai altor
instituții/organisme interesate de la nivel central, regional, județean sau local. Anul univ. 2022-2023
Articolul 19
Informarea și consultarea publicului cu privire la propunerile elaborate se fac astfel:
a) autoritatea administrației publice inițiatoare a PAT informează publicul simultan prin următoarele activități:
1. publică în mass-media de două ori, la interval de 3 zile calendaristice, și pe propria pagină de internet anunțul cu privire
la: finalizarea propunerilor preliminare, precum și posibilitatea, modul și perioada, locul și orarul în care se pot consulta
documentele și transmite observații în termen de maximum 30 de zile calendaristice de la data ultimului anunț;
2. afișează, pe toată perioada consultărilor, pe propria pagină de internet, la sediul propriu și în alte locuri special
amenajate, datele și reprezentările grafice succinte ale propunerilor preliminare și ale anunțului publicat în mass-media;
3. trimite în scris către autoritățile administrației publice locale afectate de propunerile PAT, organismele regionale și
autoritățile de la nivel central direct interesate, precum și către alți factori interesați identificați, anunțul publicat în mass-
media, cu cel puțin 15 zile înainte de data dezbaterii publice;
b) autoritatea administrației publice inițiatoare a PAT consultă publicul asupra propunerilor preliminare prin cel puțin
următoarele activități:
1. pune la dispoziția publicului, pentru consultare, prima versiune a PAT, precum și explicații și reprezentări grafice succinte
ale propunerilor preliminare pe durata a cel puțin 20 de zile;
2. expune materialele grafice, cu explicații în care utilizează un limbaj nontehnic, pe durata a cel puțin 20 de zile, într-un
spațiu special amenajat și cu posibilitatea colectării observațiilor cetățenilor;
3. pregătește, organizează și conduce o dezbatere publică cu privire la propunerile preliminare, inclusiv în privința evaluării
impactului acestora asupra mediului;
c) autoritatea administrației publice inițiatoare a PAT informează publicul cu privire la rezultatele consultării prin
publicarea pe site-ul propriu și la sediul său în spațiul dedicat informării și consultării publicului a observațiilor și sugestiilor
publicului asupra propunerilor preliminare și a răspunsului la acestea, în termen de maximum 15 zile de la data dezbaterii
publice. Lect. Dr. Liliana Buhociu
4. Implicarea publicului în etapa aprobării planului Anul univ. 2022-2023
Capitolul III
Secţiunea a 2-a Planul urbanistic general (PUG) și regulamentul local de urbanism (RLU) aferent acestuia
Articolul 27
(1) Pe parcursul elaborării propunerilor este recomandată consultarea publicului sau a anumitor factori interesați, precum organizații ale
societății civile, asociații profesionale, asociații ale sectorului de afaceri, reprezentanți ai cetățenilor, asupra evoluției propunerilor
preliminare, a alternativelor și opțiunii preferate, astfel încât să fie preîntâmpinate eventuale dezacorduri sau contestări.(2) În vederea
reducerii birocratizării și a costurilor se recomandă ca această consultare să fie organizată în mod unitar cu evaluarea de mediu, prin
colaborarea cu autoritățile responsabile din domeniul mediului.
Articolul 28
Informarea și consultarea publicului asupra propunerilor de PUG se fac astfel:
a) autoritățile administrației publice locale inițiatoare ale planului informează publicul prin următoarele activități simultan:
1. publică cel puțin pe propria pagină de internet anunțul cu privire la posibilitatea, modul și perioada, locul și orarul în care se pot consulta
documentele complete ale propunerilor și transmit observații la sediul autorității competente pentru aprobarea finală a PUG în termen de
maximum 45 de zile calendaristice de la data ultimului anunț, precum și obiectivele, data, locul de desfășurare, ora de începere și durata
estimată a dezbaterii publice care are loc la minimum 20 de zile de la data ultimului anunț;
2. afișează anunțul de mai sus și propunerile însoțite de explicații succinte, scrise și desenate, într-un limbaj nontehnic, pe o perioadă de cel
puțin 30 de zile, la sediul propriu și în alte locuri special amenajate;
3. trimit în scris către factorii interesați identificați anunțul publicat, cu cel puțin 15 zile înainte de data dezbaterii publice;
b) autoritățile administrației publice locale consultă publicul asupra propunerilor prin cel puțin următoarele activități:
1. pun la dispoziția publicului, pentru consultare, prima versiune a propunerilor pe durata a cel puțin 45 de zile;
2. expun materialele grafice cu explicații formulate într-un limbaj nontehnic, pe durata a cel puțin 45 de zile, într-un spațiu special amenajat
și cu posibilitatea colectării în scris a observațiilor cetățenilor;
3. pregătesc, organizează și conduc o dezbatere publică cu privire la propuneri;
c) autoritățile administrației publice locale informează publicul cu privire la rezultatele consultării, cel puțin prin publicarea pe propria pagină
de internet a observațiilor și sugestiilor publicului asupra propunerilor preliminare și a răspunsului la acestea, în termen de maximum 15 zile
de la data dezbaterii publice; Lect. Dr. Liliana Buhociu
d) consultarea publicului pe propunerile de plan se face înainte de transmiterea documentației pe circuitul legal de avizare. Anul univ. 2022-2023
Capitolul III
Secţiunea a 2-a Planul urbanistic general (PUG) și regulamentul local de urbanism (RLU) aferent acestuia
Articolul 29
Pentru propunerile ce aduc modificări importante unor părți mari din localitate sau care afectează un număr mare de
persoane, administrația publică locală poate să:
a) informeze publicul prin expoziții în cartiere, emisiuni radio sau TV, broșuri, anunțuri în școli etc.;
b) consulte publicul asupra propunerilor prin: dezbateri publice pe anumite subiecte critice, dezbateri sau întruniri în
anumite zone, interviuri de grup, grupuri consultative structurate pe domenii sau pe anumite categorii de public etc.;
c) organizeze ateliere de lucru, audieri publice, întâlniri itinerante etc., pentru identificarea propunerilor alternative și
ideilor inițiate de public prin interacțiune cu echipele de lucru, punerea în comun a cunoștințelor și competențelor sau
identificarea interese mutuale etc.
Articolul 30
(1) În vederea introducerii în circuitul legal de avizare a PUG și RLU, autoritățile administrației publice locale asigură
realizarea raportului consultării populației.
(2) Raportul consultării însoțit de punctul de vedere al structurii de specialitate din cadrul autorității publice locale se
prezintă consiliului local/Consiliului General al Municipiului București spre însușire sau respingere. În vederea
fundamentării tehnice a deciziei, autoritățile administrației publice locale pot solicita opinia unor experți atestați sau a
unor asociații profesionale din domeniu.
4. Implicarea publicului în etapa aprobării PUG
Capitolul III
Secţiunea a 3-a Planul urbanistic zonal și regulamentul local aferent acestuia – PUZ
Articolul 37
Informarea și consultarea publicului cu privire la propunerile de PUZ se fac înainte de transmiterea documentației pe circuitul
tehnic de avizare, astfel:
a) autoritățile administrației publice locale informează publicul prin cel puțin următoarele activități:
1. publică pe propria pagină de internet anunțul cu privire la posibilitatea, modul și perioada, locul și orarul în care se pot
consulta documentele și transmit observații la sediul autorității publice competente pentru aprobarea PUZ în termen de maximum
25 de zile calendaristice de la data anunțului, precum și obiectivele, data, locul de desfășurare, ora de începere și durata estimată
pentru fiecare metodă de consultare;
2. identifică și notifică proprietarii ale căror proprietăți vor fi direct afectate de propunerile PUZ;
3. pune la dispoziția publicului spre consultare documentele aferente propunerilor PUZ, inclusiv materiale explicative scrise
și desenate, într-un limbaj nontehnic, precum și documentele ce au stat la baza primei variante a propunerilor, după caz:
certificatul de urbanism, avizul prealabil de oportunitate;
4. afișează anunțul la sediul propriu și în alte locuri special amenajate, pe panouri rezistente la intemperii, cu caracteristici
stabilite prin procedurile specifice amplasate în cel puțin 3 locuri vizibile pe teritoriul zonei studiate;
5. investitorul privat inițiator al PUZ afișează anunțul pe panouri rezistente la intemperii, cu caracteristici stabilite prin
procedurile specifice, în loc vizibil la parcela care a generat intenția elaborării PUZ;
b) autoritățile administrației publice responsabile cu aprobarea planului au următoarele obligații:
1. informează publicul cu privire la rezultatele informării și consultării, cel puțin prin publicarea pe propria pagină de internet
și la sediul propriu a observațiilor și sugestiilor publicului și a răspunsului la acestea, în termen de 15 zile de la încheierea perioadei
de consultare a publicului; Lect. Dr. Liliana Buhociu
2. informează în scris proprietarii ale căror imobile sunt direct afectate de propunerile PUZ și care au trimis opinii, cu privire Anul univ. 2022-2023
la observațiile primite și răspunsul argumentat la acestea.
Capitolul III
Secţiunea a 3-a Planul urbanistic zonal și regulamentul local aferent acestuia – PUZ
Articolul 38
În funcție de complexitatea sau impactul estimat al propunerilor PUZ, autoritățile administrației publice responsabile cu
aprobarea acestuia:
a) informează publicul prin expoziții în zonă, emisiuni TV, broșuri, anunțuri în școli etc.;
b) consultă publicul prin: dezbateri publice, interviuri de grup, grupuri consultative pe domenii sau pe anumite categorii de
public etc.;
c) organizează ateliere de lucru, audieri publice, întâlniri etc., pentru identificarea și punerea în comun a cunoștințelor și
competențelor sau identificarea intereselor mutuale etc.
Articolul 39
În vederea aprobării PUZ în scopul fundamentării deciziei consiliului local/Consiliului General al Municipiului București, structura
de specialitate asigură elaborarea raportului consultării publicului referitor la opiniile colectate, răspunsurile date și
argumentarea lor. În vederea fundamentării tehnice a deciziei, autoritățile administrației publice locale pot solicita opinia unor
experți atestați sau a unor asociații profesionale din domeniu.3. Implicarea publicului în etapa aprobării PUZ
Articolul 40
Informarea și consultarea publicului în etapa aprobării PUZ se face cu respectarea prevederilor art. 6.4. Implicarea publicului în
monitorizarea implementării PUZ
Articolul 41
Planșa de reglementări urbanistice și regulamentul local reprezintă informații de interes public și vor fi furnizate și puse la
dispoziție în urma solicitărilor, conform Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și
completările ulterioare Lect. Dr. Liliana Buhociu
Capitolul III
Secţiunea a 4-a Planul urbanistic de detaliu PUD
1. Implicarea publicului în etapa pregătitoare
Articolul 42
În situația solicitării elaborării unui PUD, autoritățile administrației publice locale informează și consultă populația
în conformitate cu regulamentul local aprobat prevăzut de prezenta metodologie, cel puțin prin următoarele
modalități:
a) se notifică proprietarii parcelelor vecine pe toate laturile celei care a generat PUD privind intenția și propunerile
documentației de urbanism, cu acordarea unui termen de primire a observațiilor sau propunerilor de minimum 15
zile;
b) în situația în care inițiatorul PUD este o persoană fizică sau juridică interesată, în termen de 5 zile de la primirea
tuturor observațiilor, autoritățile administrației publice locale competente cu aprobarea planului notifică inițiatorul
PUD cu privire la eventualele obiecții primite și solicită modificarea propunerilor sau răspunsul motivat de refuz al
acestora, cu acordarea unui termen de transmitere a răspunsului în termen de maximum 10 zile;
c) în termen de 10 zile de la răspunsul argumentat al inițiatorului PUD, autoritățile administrației publice locale
informează în scris proprietarii care au trimis opinii cu privire la observațiile primite și răspunsul la acestea.
2. Implicarea publicului în etapa aprobării PUD
Articolul 43
În vederea aprobării PUD, autoritățile administrației publice responsabile cu aprobarea planului asigură
introducerea în documentația supusă aprobării consiliului local a raportului informării și consultării publicului,
însoțit de punctul de vedere al structurii de specialitate. Anul univ. 2022-2023
Curs 8.1. Legislație conexă - Codul administrativ, construire, cultura, mediu
Partea I. Dispoziții generale, Titlul II. Definiții generale aplicabile administraţiei publice
Articolul 5. Definiții generale
În înțelesul prezentului cod, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:
b) administrația publică - totalitatea activităților desfășurate, în regim de putere publică, de organizare a executării
şi executare în concret a legii şi de prestare de servicii publice, în scopul satisfacerii interesului public;
e) aglomerările urbane - asociațiile de dezvoltare intercomunitară constituite pe bază de parteneriat între
municipii, altele decât cele care sunt prevăzute la lit. i), pe de o parte, și orașe împreună cu localitățile urbane și
rurale aflate în zona de influența, pe de altă parte;
h) aria geografică a beneficiarilor - aria geografică de domiciliu a majorității beneficiarilor unui serviciu public
descentralizat într-o perioadă de timp dată;
i) asociațiile de dezvoltare intercomunitară - structurile de cooperare cu personalitate juridică, de drept privat și de
utilitate publică, înființate, în condițiile legii, de unitățile administrativ- teritoriale pentru realizarea în comun a
unor proiecte de dezvoltare de interes zonal sau regional ori pentru furnizarea în comun a unor servicii publice;
p) colectivitatea locală - totalitatea persoanelor fizice cu domiciliul în unitatea administrativ-teritorială respectivă;
mm) subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor - sectoarele municipiului București sau alte subdiviziuni
ale municipiilor ale căror delimitare și organizare se stabilesc prin lege;
pp) unitățile administrativ-teritoriale - comune, orașe, municipii și județe;
qq) zona metropolitană - asociația de dezvoltare intercomunitară constituită pe bază de parteneriat între capitala
României sau municipiile de rangul I ori municipiile reședință de județ și unitățile administrativ-teritoriale aflate în
zona limitrofă. Lect. Dr. Liliana Buhociu
Partea a III-a. Administrația publică locală, Titlul III. Regimul general al autonomiei locale
Articolul 89. Formele de asociere a unităţilor administrativ-teritoriale

(1) Două sau mai multe unități administrativ-teritoriale au dreptul ca, în limitele competenței autorităților lor
deliberative și executive, să coopereze și să se asocieze, în condițiile legii, formând asociații de dezvoltare
intercomunitară, cu personalitate juridică, de drept privat. Asociațiile de dezvoltare intercomunitară sunt
persoane juridice de utilitate publică.
(2) Asociațiile de dezvoltare intercomunitară se constituie în condițiile legii, în scopul realizării în comun a
unor proiecte de dezvoltare de interes zonal sau regional ori al furnizării în comun a unor servicii publice.
Zonele metropolitane și aglomerările urbane constituite cu acordul expres al consiliilor locale ale unităților
administrativ-teritoriale componente au ca scop dezvoltarea infrastructurilor și a obiectivelor de dezvoltare
de interes comun. Autoritățile deliberative și executive de la nivelul fiecărei unități administrativ-teritoriale
componente își păstrează autonomia locală, în condițiile legii.
(3) Unitățile administrativ-teritoriale cooperează pentru organizarea și exercitarea unor activități în scopul
realizării unor atribuții stabilite prin lege autorităților administrației publice locale, cu precădere în domeniile
ce privesc activitățile de control, audit, inspecție, urbanism și amenajarea teritoriului, cadastru, precum și în
orice alte domenii în care hotărăsc consiliile locale respective, pe principii de eficiență, eficacitate și
economicitate, la nivelul asociațiilor de dezvoltare intercomunitară ai căror membri sunt sau la nivelul
structurilor județene cu personalitate juridică ale structurilor asociative ori la nivelul structurilor asociative
ale autorităților administrației publice locale recunoscute ca fiind de utilitate publică, potrivit legii. Lect. Dr. Liliana Buhociu
Partea a III-a. Administrația publică locală, Titlul V. Autoritățile administrației publice locale,
Capitolul III. Consiliul local, Secţiunea a 3-a. Mandatul, rolul şi atribuţiile consiliului local
Articolul 105. Lista unităților administrativ-teritoriale

Unitățile administrativ-teritoriale, denumirea și componența lor, municipiile reședință de județ, precum și satele
reședință de comună sunt cele stabilite prin legea privind organizarea administrativă a teritoriului României.
Articolul 129. Atribuțiile consiliului local
(6) În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (2) lit. c), consiliul local:
b) hotărăşte vânzarea, darea în administrare, concesionarea, darea în folosinţă gratuită sau închirierea bunurilor
proprietate privată a comunei, oraşului sau municipiului, după caz, în condiţiile legii;
c) avizează sau aprobă, în condiţiile legii, documentaţiile de amenajare a teritoriului şi urbanism ale localităţilor;
d) atribuie sau schimbă, în condiţiile legii, denumiri de străzi, de pieţe şi de orice alte obiective de interes public local.
(7) În exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (2) lit. d), consiliul local asigură, potrivit competenței sale și în condițiile
legii, cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind:
i) protecția și refacerea mediului;
j) conservarea, restaurarea și punerea în valoare a monumentelor istorice și de arhitectură, a parcurilor, grădinilor
publice și rezervațiilor naturale;
k) dezvoltarea urbană;
m) podurile și drumurile publice;
r) punerea în valoare, în interesul colectivității locale, a resurselor naturale de pe raza unității administrativ-teritoriale Lect. Dr. Liliana Buhociu
Partea a III-a. Administrația publică locală, Titlul V. Autoritățile administrației publice locale,
Capitolul V. Administrația publică a municipiului București
Capitolul VI. Consiliul județean, Secţiunea 1. Constituirea consiliului județean
Articolul 166. Atribuţiile Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi atribuţiile consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti
(2) Consiliile locale ale sectoarelor municipiului București exercită, în principal, următoarele atribuții:
c) avizează studii, prognoze şi programe de dezvoltare economico-socială, de organizare și amenajare a teritoriului și
urbanism, inclusiv participarea la programe de dezvoltare regională și zonală, în condițiile legii, pe care le supune spre
aprobare Consiliului General al Municipiului București;
j) aprobă, în condițiile legii, documentațiile de urbanism;
k) aprobă, în limitele competențelor lor, documentațiile tehnico-economice pentru lucrările de investiții de interes local
și asigură condițiile necesare pentru realizarea lor, în concordanță cu prevederile planului urbanistic general al
municipiului București și ale regulamentului aferent;
o) acționează pentru protecția și refacerea mediului, în scopul creșterii calității vieții; contribuie la protecția,
conservarea, restaurarea și punerea în valoare a monumentelor istorice și de arhitectură, a parcurilor și a rezervațiilor
naturale
Articolul 173. Atribuţiile consiliului județean
(5) În exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (1) lit. d), consiliul județean asigură, potrivit competențelor sale și în
condițiile legii, cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes județean privind:
i) protecția și refacerea mediului;
j) conservarea, restaurarea și punerea în valoare a monumentelor istorice și de arhitectură, a parcurilor, grădinilor
publice și rezervațiilor naturale;
l) podurile și drumurile publice;
m) serviciile comunitare de utilitate publică de interes județean; Lect. Dr. Liliana Buhociu
o) dezvoltare rurală Anul univ. 2022-2023
Partea a V-a. Reguli specifice privind proprietatea publică și privată a statului sau a unităților administrativ-
teritoriale, Titlul I. Exercitarea dreptului de proprietate publică a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale,
Capitolul III. Modalităţile de exercitare a dreptului de proprietate publică al statului sau al unităţilor
administrativ-teritoriale, Secţiunea a 2-a. Darea în administrare a bunurilor proprietate publică
Articolul 300. Drepturi și obligații
(1) Autoritățile administrației publice centrale, instituțiile publice și regiile autonome din subordinea acestora, precum și
instituțiile publice și regiile autonome din subordinea autorităților publice locale au următoarele drepturi și obligații:
g) acordarea dreptului de servitute, în condițiile legii;
h) obținerea avizelor pentru planul urbanistic zonal fără schimbarea uzului și interesului public și destinației bunului;
i) obținerea avizelor pentru lucrări de îmbunătățire și menținere a caracteristicilor tehnice ale bunurilor;
l) semnarea acordului de avizare a documentației de carte funciară pentru obținerea certificatului de atestare a edificării
construcțiilor
ANEXA nr. 5. Lista cuprinzând funcțiile publice
I. Funcții publice generale

A. Funcții publice corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici
B. Funcții publice de conducere
II. Funcții publice specifice
A. Funcții publice de conducere
1. secretar general al unității/ subunității administrativ- teritoriale;
2. arhitect-şef
3. șef oficiu prefectural; Lect. Dr. Liliana Buhociu
4. comisar-şef Anul univ. 2022-2023
Legea 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii
Articolul 1.
(1) Executarea lucrărilor de construcții este permisă numai pe baza unei autorizații de construire sau de
desființare, emisă în condițiile prezentei legi, la solicitarea titularului unui drept real asupra unui imobil -
teren și/ sau construcții - identificat prin număr cadastral, în cazul în care legea nu dispune altfel.
(1^1) Pentru realizarea lucrărilor de construcții și/ sau deviere care privesc exclusiv racordarea/ branșarea la
rețelele tehnico-edilitare existente în zonă, acordul/ autorizația administratorului drumului se emite de
autoritățile competente în numele operatorilor de rețele tehnico-edilitare, pe baza cererii formulate de
beneficiarul obiectivului și în considerarea drepturilor legale de care beneficiază operatorul de rețea.
Autorizațiile de construire pentru imobil și acordul/ autorizația administratorului drumului pentru instalațiile
de racordare la utilități se emit concomitent. Imposibilitatea emiterii unui/ unei acord/ autorizații al/ a
administratorului drumului pentru realizarea instalației de racordare la una din utilități nu va bloca procesul
de emitere a celorlalte autorizații de construire pentru imobil și alte utilități.
(2) Construcțiile civile, industriale, inclusiv cele pentru susținerea instalațiilor și utilajelor tehnologice,
agricole sau de orice altă natură se pot realiza numai cu respectarea autorizației de construire, emisă în
condițiile prezentei legi, și a reglementărilor privind proiectarea și executarea construcțiilor.

Articolul 2.
(1) Autorizația de construire constituie actul final de autoritate al administrației publice locale pe baza căruia este
permisă executarea lucrărilor de construcții corespunzător măsurilor prevăzute de lege referitoare la amplasarea,
conceperea, realizarea, exploatarea şi postutilizarea construcțiilor.
(2) Autorizația de construire se emite în baza documentației pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții,
elaborată în condițiile prezentei legi, în temeiul și cu respectarea prevederilor documentațiilor de urbanism, avizate și
aprobate potrivit legii.
(2^1) Procedura de autorizare a executării lucrărilor de construcții începe odată cu depunerea cererii pentru emiterea
certificatului de urbanism în scopul obținerii, ca act final, a autorizației de construire și cuprinde următoarele etape:
a) emiterea certificatului de urbanism;
b) emiterea punctului de vedere al autorității competente pentru protecția mediului pentru investițiile care nu se
supun procedurilor de evaluare a impactului asupra mediului;
c) notificarea de către solicitant a autorității administrației publice competente cu privire la menținerea solicitării de
obținere, ca act final, a autorizației de construire, pentru investițiile la care autoritatea competentă pentru protecția
mediului a stabilit necesitatea evaluării impactului asupra mediului și a emis îndrumarul conform legislației privind
evaluarea impactului anumitor proiecte publice și private asupra mediului;
d) emiterea avizelor și acordurilor, precum și a actului administrativ al autorității pentru protecția mediului competente
privind investițiile evaluate din punctul de vedere al impactului asupra mediului;
e) elaborarea documentației tehnice necesare pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții, denumită în
continuare documentație tehnică - D.T.;
f) depunerea documentației pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții la autoritatea administrației publice
competente; Lect. Dr. Liliana Buhociu
g) emiterea autorizației de construire. Anul univ. 2022-2023
Articolul 4.
Autorizațiile de construire se emit de președinții consiliilor județene, de primarul general al municipiului București, de
primarii municipiilor, sectoarelor municipiului București, ai orașelor și comunelor pentru executarea lucrărilor definite
la art. 3, după cum urmează:
a) de președinții consiliilor județene, cu avizul primarilor, pentru lucrările care se execută:
1. pe terenuri care depășesc limita unei unități administrativ-teritoriale;
2. în intravilanul și extravilanul unităților administrativ-teritoriale ale căror primării nu au niciun angajat - funcționar
public cu atribuții în domeniul urbanismului, amenajării teritoriului și autorizării executării lucrărilor de construcții, în
structurile de specialitate organizate conform legii;
a1) de președinții consiliilor județene, cu avizul prealabil al secretarului unității administrativ-teritoriale sau al
persoanei numite de către prefect în condițiile art. 55 alin. (81) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001,
republicată, cu modificările și completările ulterioare, în situațiile excepționale în care lucrările se execută la imobile
situate pe raza unităților administrativ-teritoriale unde consiliul local este dizolvat și primarul nu își poate exercita
atribuțiile:
1. ca urmare a încetării sau suspendării mandatului în condiţiile legii;
2. în situaţia în care faţă de primar au fost dispuse potrivit legii penale măsuri preventive, altele decât cele care
determină suspendarea mandatului şi care fac imposibilă exercitarea de către acesta a atribuţiilor prevăzute de lege;
b) de primarii municipiilor, pentru lucrările care se execută în teritoriul administrativ al acestora, cu excepția celor Lect. Dr. Liliana Buhociu
prevăzute la lit. a) pct. 1;
Articolul 4.
c) de primarul general al municipiului București, după solicitarea de către acesta a avizului primarilor sectoarelor
municipiului București, pentru:
1. executarea lucrărilor de construcții pentru investiții ce se realizează pe terenuri care depășesc limita
administrativ- teritorială a unui sector și/ sau care se realizează în extravilan;
2. lucrări de construire, reconstruire, extindere, reparare, consolidare, protejare, restaurare, conservare, precum și
orice alte lucrări, indiferent de valoarea lor, care vor fi executate la: clădiri, construcții sau părți din construcții
împreună cu instalațiile, componentele artistice, parte integrantă din acestea, împreună cu terenul aferent
delimitat topografic, inclusiv la anexele acestora, precum și alte construcții, identificate în cadrul aceluiași imobil,
clasate individual ca monument potrivit Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată,
cu modificările și completările ulterioare, imobile teren și/ sau construcții, identificate prin număr cadastral,
amplasate în zone construite protejate stabilite potrivit legii, clădiri cu valoare arhitecturală sau istorică deosebită,
stabilite prin documentații de urbanism aprobate, imobile teren și/ sau construcții, identificate prin număr
cadastral, cuprinse în parcelările incluse în Lista monumentelor istorice;
3. lucrări de modernizare, reabilitare, extindere de rețele edilitare municipale, de transport urban subteran sau de
suprafață, de transport și distribuție pentru: apă/ canal, gaze, electrice, termoficare, comunicații - inclusiv fibră
optică, executate pe domeniul public sau privat al municipiului București, precum şi lucrări de modernizare și/ sau
reabilitare de străzi, care sunt în administrarea Consiliului General al Municipiului București;
d) de primarii sectoarelor municipiului București, pentru lucrările care se execută în teritoriul administrativ al
sectoarelor, cu excepția celor prevăzute la lit. c), inclusiv monumente istorice din categoria ansamblurilor și Lect. Dr. Liliana Buhociu
siturilor;
Articolul 4.
e) de primarii unităților administrativ-teritoriale care au în aparatul de specialitate angajați - funcționari publici cu
atribuții în domeniul urbanismului, amenajării teritoriului și autorizării executării lucrărilor de construcții pentru
lucrările care se execută:
1. în teritoriul administrativ al acestora, cu excepția celor prevăzute la lit. a) pct. 1;
2. la construcțiile reprezentând monumente istorice clasate sau aflate în procedură de clasare potrivit legii, aflate pe
teritoriul administrativ, în condițiile art. 10 lit. a) și ale art. 45 alin. (4) și cu avizul arhitectului - şef al județului.
Articolul 5.
(1) Avizele și acordurile stabilite prin certificatul de urbanism se solicită de către investitor/ beneficiar și se obțin de la
autoritățile competente în domeniu înaintea depunerii documentației pentru autorizarea executării lucrărilor de
construcții la autoritățile administrației publice competente pentru:
a) asigurarea și racordarea/ branșarea la infrastructura edilitară, în condițiile impuse de caracteristicile şi
amplasamentul rețelelor de distribuție/ transport energetic din zona de amplasament;
b) racordarea la rețeaua căilor de comunicații;
c) securitatea la incendiu, protecția civilă și protecția sănătății populației;
d) cerințele specifice unor zone cu restricții stabilite prin reglementări speciale.
(2) Actele de autoritate emise de autoritățile competente pentru protecția mediului prevăzute la art. 2 alin. (21) lit.
b) și d) se solicită și se obțin de investitor/ solicitant în condițiile legii.
(2^1) Emiterea avizului serviciilor deconcentrate ale autorităților centrale privind protecția sănătății populației nu
este necesară pentru următoarele categorii de lucrări decât în situațiile speciale de derogare de la normele în
vigoare prevăzute de lege în care este necesar un studiu de evaluare a impactului asupra sănătății populației:
a) construirea, reabilitarea, extinderea și consolidarea de locuințe unifamiliale; Lect. Dr. Liliana Buhociu
b) construirea de anexe gospodărești; Anul univ. 2022-2023
c) construirea de împrejmuiri.
Legea 422/2001 privind privind protejarea monumentelor istorice
Articolul 1.
(1) Prezenta lege reglementează regimul juridic general al monumentelor istorice.
(2) În sensul prezentei legi, monumentele istorice sunt bunuri imobile, construcții și terenuri situate pe
teritoriul României, semnificative pentru istoria, cultura și civilizația națională și universală.
(3) Regimul de monument istoric este conferit prin clasarea acestor bunuri imobile conform procedurii
prevăzute în prezenta lege.
(4) Pot fi clasate ca monumente istorice bunurile imobile situate în afara granițelor, proprietăți ale statului român, cu
respectarea legislației statului pe teritoriul căruia se află.
Articolul 2.
(1) Monumentele istorice fac parte integrantă din patrimoniul cultural național și sunt protejate prin lege.
(2) Activitățile și măsurile de protejare a monumentelor istorice se realizează în interes public. În condițiile prezentei legi
intervențiile asupra monumentelor istorice pot constitui cauză de utilitate publică.
(3) În sensul prezentei legi, prin protejare se înțelege ansamblul de măsuri cu caracter științific, juridic,
administrativ, financiar, fiscal și tehnic menite să asigure identificarea, cercetarea, inventarierea, clasarea,
evidența, conservarea, inclusiv paza și întreținerea, consolidarea, restaurarea, punerea în valoare a
monumentelor istorice și integrarea lor social-economică și culturală în viața colectivităților locale.
Articolul 3.
Conform prezentei legi se stabilesc următoarele categorii de monumente istorice, bunuri imobile
situate suprateran, subteran i subacvatic:
a) monument - construcție sau parte de construcție, împreună cu instalațiile, componentele artistice,
elementele de mobilare interioară sau exterioară care fac parte integrantă din acestea, precum și lucrări
artistice comemorative, funerare, de for public, împreună cu terenul aferent delimitat topografic, care
constituie mărturii cultural-istorice semnificative din punct de vedere arhitectural, arheologic, istoric,
artistic, etnografic, religios, social, științific sau tehnic;
b) ansamblu - grup coerent din punct de vedere cultural, istoric, arhitectural, urbanistic ori muzeistic de
construcții urbane sau rurale care împreună cu terenul aferent formează o unitate delimitat topografic
ce constituie o mărturie cultural-istoric semnificativ din punct de vedere arhitectural, urbanistic,
arheologic, istoric, artistic, etnografic, religios, social, științific sau tehnic;
c) sit - teren delimitat topografic cuprinzând acele creații umane în cadru natural care sunt mărturii
cultural-istorice semnificative din punct de vedere arhitectural, urbanistic, arheologic, istoric, artistic,
etnografic, religios, social, științific, tehnic sau al peisajului cultural.
Articolul 7.
(1) Statul garantează și asigură protejarea monumentelor istorice în condițiile stabilite prin prezenta
lege.
(2) Ministerul Culturii și Cultelor este autoritatea administrației publice centrale de specialitate care
elaborează strategiile și normele specifice de protejare a monumentelor istorice, urmărește și asigură
aplicarea lor.
Articolul 7.
(3) Autoritățile administrației publice centrale de specialitate, instituțiile de specialitate subordonate acestora și autoritățile
administrației publice locale colaborează și răspund, după caz, de activitatea de protejare a monumentelor istorice.
(4) Autoritățile administrației publice centrale de specialitate și instituțiile din subordinea acestora, precum și autoritățile
administrației publice locale cooperează cu proprietarii monumentelor istorice, persoane fizice sau juridice, cu deținătorii și
administratorii acestora, precum și cu instituțiile publice și organizațiile neguvernamentale din domeniul protejării
monumentelor istorice și îi sprijină în condițiile legii.
Articolul 8.
(1) Monumentele istorice se clasează astfel:
a) în grupa A - monumentele istorice de valoare național și universal;
b) în grupa B - monumentele istorice reprezentative pentru patrimoniul cultural local.
(2) Clasarea monumentelor istorice în grupe se face prin ordin al ministrului culturii și cultelor, la propunerea Comisiei
Naționale a Monumentelor Istorice, conform procedurii de clasare prevăzute de prezenta lege.
(3) Monumentele istorice clasate în grupele prevăzute la alin. (1) și zonele de protecție a acestora, aflate în proprietate
publică, pot fi declarate, potrivit legii, de interes public național sau local, după caz, prin hotărâre a Guvernului inițiată de
Ministerul Culturii și Cultelor, respectiv prin hotărâre a consiliilor locale, județene sau a Consiliului General al Municipiului
București, cu avizul Ministerului Culturii și Cultelor.
Articolul 9.
(1) Pentru fiecare monument istoric se instituie zona sa de protecție, delimitată pe baza reperelor
topografice, geografice sau urbanistice, în funcție de trama stradală, relief și caracteristicile monumentului istoric, după caz, prin
care se asigură conservarea integrată și punerea în valoare a monumentului istoric și a cadrului său construit sau natural.
(2) Delimitarea și instituirea zonei de protecție se realizează, simultan cu clasarea bunului imobil ca
monument istoric, în condițiile legii.
(3) Autoritățile publice locale competente vor include în planurile urbanistice și în regulamentele aferente zonele de protecție
delimitate conform alin. (2).
(4) În zona de protecție pot fi instituite servituți de utilitate public și reglementări speciale de construire prin planurile și
regulamentele de urbanism aprobate și avizate conform legii.
(5) În zonele de protecție a monumentelor istorice care sunt lăcașuri de cult este interzisă desfășurarea în aer liber, în perioada în
care în cadrul acestora se desfășoară serviciu religios, a unor manifestări care, prin poluarea sonoră sau vizuală pe care o produc, pot
impieta asupra desfășurării serviciului religios.
(6) Prin excepție, se pot organiza manifestări de genul celor prevăzute la alin. (5), cu acordul autorității religioase care administrează
locașul, în condiții care să nu impieteze asupra desfășurării serviciului religios.
Articolul 10.
(1) Monumentele istorice sunt protejate indiferent de regimul lor de proprietate sau de starea lor de
conservare.
(2) Protejarea monumentelor istorice este parte componentă a strategiilor de dezvoltare durabilă economico-socială, turistică,
urbanistică și de amenajare a teritoriului, la nivel național și local.
(3) Exproprierea pentru cauză de utilitate public a monumentelor istorice și a zonelor de protecție a acestora sau instituirea unor
servituți poate fi inițiată și aplicată numai cu avizul Ministerului Culturii și Cultelor.
(4) Aplicarea de servituți care au drept consecință desființarea, distrugerea parțială sau degradarea
monumentelor istorice și a zonelor lor de protecție este interzisă.
Articolul 11.
(1) Orice intervenție asupra monumentelor istorice și asupra imobilelor din zona lor de protecție,
precum și orice modificare a situației juridice a monumentelor istorice se fac numai în condițiile stabilite prin prezenta
lege.
(2) Desființarea, distrugerea parțială sau totală, profanarea, precum și degradarea monumentelor istorice sunt interzise și
se sancționează conform legii.
Articolul 18.
(1) Monumentele istorice, zonele de protecție și zonele construite protejate, definite potrivit legii,
se evidențiază în planurile de amenajare a teritoriului și în planurile urbanistice ale unităților administrativ-teritoriale.
(2) În condițiile legii și în baza avizului Ministerului Culturii și Cultelor, în scopul protejării valorilor de
patrimoniu cultural ce au determinat instituirea zonei construite protejate, autoritățile publice locale pot institui servituți,
pot interzice desființarea sau modificarea construcțiilor.
(3) Calitatea de monument istoric, precum și cea de zonă construită protejată, de oraș istoric sau de sat istoric se
marchează printr-un însemn distinctiv amplasat de reprezentanții primăriilor pe monumentul istoric, la intrarea în zona
construită protejată sau în orașul istoric ori satul istoric, după caz, în conformitate cu normele metodologice aprobate prin
ordin al ministrului culturii și cultelor. Costul însemnelor distinctive se suportă de către autoritățile publice locale.

Legea 24/2007 privind privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților
Articolul 3.
Spațiile verzi se compun din următoarele tipuri de terenuri din intravilanul localităților:
a) spații verzi publice cu acces nelimitat: parcuri, grădini, scuaruri, fâșii plantate;
b) spații verzi publice de folosință specializată: 1. grădini botanice și zoologice, muzee în aer liber, parcuri expoziționale, zone ambientale și de
agrement pentru animalele dresate în spectacolele de circ; 2. cele aferente dotărilor publice: creșe, grădinițe, școli, unități sanitare sau de
protecție socială, instituții, edificii de cult, cimitire; 3. baze sau parcuri sportive pentru practicarea sportului de performanță;
c) spații verzi pentru agrement: baze de agrement, poli de agrement, complexuri și baze sportive;
d) spații verzi pentru protecția lacurilor și cursurilor de apă;
e) culoare de protecție față de infrastructura tehnică;
f) păduri de agrement.
g) pepiniere și sere.
Articolul 5.
Pentru protecția și conservarea spațiilor verzi, persoanele fizice și persoanele juridice au următoarele obligații:
a) să nu arunce niciun fel de deșeuri pe teritoriul spațiilor verzi;
b) să respecte regulile de apărare împotriva incendiilor pe spațiile verzi;
c) să nu producă tăieri neautorizate sau vătămări ale arborilor și arbuștilor, deteriorări ale aranjamentelor florale şi ale gazonului, distrugeri ale
mușuroaielor naturale, cuiburilor de păsări și adăposturilor de animale, ale construcțiilor și instalațiilor utilitare și ornamentale existente pe
spațiile verzi;
d) să nu ocupe cu construcții provizorii spațiile verzi;
e) să nu ocupe cu construcții permanente spațiile verzi;
f) să asigure integritatea, refacerea și îngrijirea spațiilor verzi aflate în proprietatea lor;
g) să coopereze cu autoritățile teritoriale și centrale pentru protecția mediului, cu autoritățile centrale pentru amenajarea teritoriului și cu
autoritățile administrației publice locale la toate lucrările preconizate în spațiile verzi și să facă propuneri pentru îmbunătățirea amenajării
acestora; Lect. Dr. Liliana Buhociu
h) să nu diminueze suprafețele spațiilor verzi. Anul univ. 2022-2023
Articolul 7.
Prin administrarea spațiilor verzi se asigură îndeplinirea următoarelor obiective:
a) protecția și conservarea spațiilor verzi pentru menținerea biodiversității lor;
b) menținerea și dezvoltarea funcțiilor de protecție a spațiilor verzi privind apele, solul, schimbările climatice,
menținerea peisajelor în scopul ocrotirii sănătății populației, protecției mediului și asigurării calității vieții;
c) regenerarea, extinderea, ameliorarea compoziției și a calității spațiilor verzi;
d) elaborarea și aplicarea unui complex de măsuri privind aducerea și menținerea spațiilor verzi în starea
corespunzătoare funcțiilor lor;
e) identificarea zonelor deficitare și realizarea de lucrări pentru extinderea suprafețelor acoperite cu vegetație;
f) extinderea suprafețelor ocupate de spații verzi, prin includerea în categoria spațiilor verzi publice a terenurilor cu
potențial ecologic sau sociocultural.
Articolul 8.
(1) Administrarea spațiilor verzi proprietate publică este exercitată de autoritățile administrației publice locale și de alte
organe împuternicite în acest scop.
(2) Administrarea spațiilor verzi de pe terenurile proprietate privată este exercitată de către proprietarii acestora, cu
respectarea prevederilor actelor normative în vigoare.
Articolul 9.
(1) Construcțiile neautorizate pe spațiile verzi se demolează și terenul se aduce la starea inițială, cheltuielile totale
pentru efectuarea acestor lucrări fiind suportate de proprietarul construcției.
(2) Transplantarea arborilor și arbuștilor se face numai cu acordul administrației publice locale și al autorităților
teritoriale pentru protecția mediului. Lect. Dr. Liliana Buhociu
Articolul 16.
(1) Autoritățile administrației publice locale au obligația să țină evidența spațiilor verzi de pe teritoriul unităților
administrative, prin constituirea registrelor locale ale spațiilor verzi, pe care le actualizează ori de câte ori intervin
modificări.
(2) Evidența spațiilor verzi are drept scop organizarea folosirii raționale a acestora, a regenerării și protecției lor eficiente,
cu exercitarea controlului sistematic al schimbărilor calitative și cantitative, precum și asigurarea informațiilor despre
spațiile verzi.
(3) Registrele locale ale spațiilor verzi se constituie pe baza normelor tehnice aprobate prin ordin al ministrului lucrărilor
publice, dezvoltării și administrației, cu avizul ministrului mediului și al ministrului internelor, în termen de un an de la
elaborarea și publicarea acestora.
Articolul 17.
(1) Obligația organizării și conducerii registrelor spațiilor verzi revine autorităților administrației publice locale.
(2) Registrul local al spațiilor verzi este un sistem informațional care cuprinde datele tehnice ale tuturor spațiilor verzi
conform indicilor de calitate și cantitate.
(3) Registrele locale ale spațiilor verzi vor fi făcute publice și vor putea fi consultate la sediile autorităților administrației
publice locale.

Articolul 18.
(1) Răspunderea pentru reducerea suprafețelor spațiilor verzi revine autorităților administrației publice centrale și locale,
precum și tuturor persoanelor fizice și juridice.
(2) Autoritățile administrației publice centrale și locale prevăd în bugetele proprii fonduri pentru îndeplinirea obligațiilor
privind spațiile verzi.
(3) Înstrăinarea și atribuirea terenurilor cu spatii verzi se efectuează în condițiile prevăzute de lege, cu păstrarea
destinației de spațiu verde.
(4) Schimbarea destinației terenurilor înregistrate în registrul local al spațiilor verzi se poate face numai pentru lucrări de
utilitate publică, stabilite în baza documentațiilor de urbanism, aprobate conform legislației în vigoare.
(5) Este interzisă schimbarea destinației, reducerea suprafețelor ori strămutarea spațiilor verzi definite de prezenta lege.
(6) Prin excepție de la prevederile alin. (5), este permisă schimbarea destinației spațiilor verzi în vederea realizării unor
lucrări de utilitate publică, astfel cum acestea sunt prevăzute de Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de
utilitate publică, republicată, altele decât cele privind construcțiile locuințelor sociale, obiectivelor sociale de
învățământ, sănătate, protecție și asistența socială, organizațiilor neguvernamentale, precum și administrației publice și
autorităților judecătorești.
(7) Prin excepție de la prevederile alin. (5), se pot amplasa pe un spațiu verde: alei pietonale, mobilier urban, amenajări
pentru sport, joc și odihnă, construcții pentru expoziții și activități culturale, construcții ușoare cu caracter provizoriu
pentru activități de comerț și alimentație publică, grupuri sanitare, spații pentru întreținere, dar numai în baza unei
documentații de urbanism pentru întreaga suprafață a spațiului verde și cu obligația ca suprafața cumulată a acestor
obiective să nu depășească 10% din suprafața totală a spațiului verde.
Curs 9.1. Strategii Nationale
1.STRATEGIA NATIONALA DE DEZVOLTARE DURABILA A ROMANIEI
Arhitectura, dezvoltarea urbana si teritoriala din perspectiva ecologica si a dezvoltarii durabile
Activitatea de amenajare a teritoriului şi de urbanism trebuie să se desfăşoare cu respectarea autonomiei locale, pe baza
principiului parteneriatului, transparenţei, descentralizării serviciilor publice, participării populaţiei în procesul de luare a
deciziilor, precum şi al dezvoltării durabile, conform cărora deciziile generaţiei prezente trebuie să asigure dezvoltarea, fără a
compromite dreptul generaţiilor viitoare la existenţă şi dezvoltare proprie. (cf Legea 350)
«Dezvoltarea durabilă este cea care urmărește nevoile prezentului, fără a compromite posibilitatea generațiilor
viitoare de a-și satisface nevoile lor»
Pentru o dezvoltare durabila, se vor respecta principalele obiective ale activităţii de urbanism care sunt următoarele (cf Legea
350)
- utilizarea eficientă a terenurilor, în acord cu funcţiunile urbanistice adecvate; extinderea controlată a zonelor construite;
- protejarea şi punerea în valoare a patrimoniului cultural construit şi natural;
- asigurarea calităţii cadrului construit, amenajat şi plantat din toate localităţile urbane şi rurale;
- protejarea localităţilor împotriva dezastrelor naturale. Anul univ. 2022-2023
Bazele progresului în domeniul protecției mediului, corelat cu dezvoltarea, au fost introduse pentru prima dată pe
agenda internațională la Conferința de la Stockholm (1972). Rezultatul a fost crearea Programului ONU pentru mediu
prin adoptarea unei Declarații privind protecția mediului în scopul de „a apăra și îmbunătăți mediul uman pentru
generațiile prezente și viitoare”. La această conferință s-a conferit legitimitate conceptului de dezvoltare durabilă cu cei
trei piloni: economic, social și de mediu.
Cei trei piloni prin care Agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabilă se structurează au fost definiți în Raportul Comisiei
Brundtland (1987)6:
1. ECHITATEA SOCIALĂ – prin care națiunile în curs de dezvoltare trebuie să aibă posibilitatea de a-și satisface nevoile
de bază în ceea ce privește ocuparea forței de muncă, alimentația, asigurarea energiei, apei și canalizării;
2. CREȘTEREA ECONOMICĂ – la nivelul națiunilor în curs de dezvoltare pentru a se apropia de calitatea vieții din țările
dezvoltate;
3. MEDIUL – cu nevoia de a conserva și îmbunătății baza de resurse disponibile prin schimbarea treptată a modului în
care trebuie să se dezvolte și să fie folosite tehnologiile.
Această abordare a fost posibilă prin punerea în evidență a conceptului de „depășire a limitelor”. S-a conștientizat
că resursele naturale, de care societatea are nevoie și care sunt limitate, au fost depășite, creând în același timp un
dezechilibru ecologic la nivel planetar, prin creșterea economică iresponsabilă. Astfel, s-a constatat că numai prin
susținerea simultană a celor trei piloni – social, economic și de mediu – se poate ajunge la o dezvoltare durabilă și la un
viitor comun la nivel global.
Contextul European Al Dezvoltãrii Durabile
În cadrul UE, începând cu anul 2006, conceptul de dezvoltare durabilă a fost integrat în Strategia pentru o Europă
Extinsă, într-o viziune strategică unitară și coerentă, având ca obiectiv general îmbunătățirea continuă a calității vieții
pentru generațiile prezente și viitoare, pentru crearea unor comunități durabile, capabile să gestioneze și să folosească
resursele în mod eficient și să valorifice potențialul de inovare ecologică și socială al economiei, în vederea asigurării
prosperității, protecției mediului și coeziunii sociale.
În 2010, ca o continuare a dezvoltării durabile a UE, a fost adoptată Strategia Europa 2020 de promovare a creșterii
inteligente (bazată pe: educație, cercetare, inovare), durabile (bazată pe reducerea emisiilor de carbon, eficiență
energetică, resurse regenerabile) și incluzive (crearea de noi locuri de muncă, reducerea sărăciei etc.). Alături de statele
membre și respectând principiul subsidiarității UE s-a angajat să devină lider în punerea în aplicare a Agendei 2030 și,
implicit, a celor 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă.
Comisia Europeană a prezentat în 22 noiembrie 2016 Comunicarea „Pașii următori pentru un viitor european
durabil”13. Documentul prezintă răspunsul Uniunii Europene la Agenda 2030 și confirmă integrarea obiectivelor de
dezvoltare durabilă în cadrul politicii europene și în prioritățile actuale ale Comisiei Europene, evaluarea situației și
identificarea celor mai relevante preocupări privind durabilitatea. Prin această comunicare, Uniunea Europeană s-a
angajat în favoarea unei dezvoltări durabile prin care „să asigure o viață demnă pentru toți respectând limitele planetei,
și eficiența economică, societăți pașnice, incluziunea socială și responsabilitatea față de mediu”. Răspunsul UE la Agenda
2030 este de a integra cele 17 ODD în politicile publice ale Uniunii, în scopul sprijinirii efortului global de construire a Lect. Dr. Liliana Buhociu
unui viitor durabil în colaborare cu partenerii săi. Anul univ. 2022-2023
Perspectiva României asupra Dezvoltãrii Durabile

Pornind de la ideea că beneficiile dezvoltării economice trebuie să fie mai mari decât costurile, inclusiv cele legate
de conservarea și îmbunătățirea mediului, prima strategie de Dezvoltare Durabilă a României din 1999 a avut ca obiectiv
îmbunătățirea progresivă și menținerea bunăstării populației în corelare cu cerințele folosirii raționale a resurselor
naturale și ale conservării ecosistemelor. Aderarea la Uniunea Europeană în 2007 a ajustat prioritățile naționale, prin
Strategia Națională pentru Dezvoltare Durabilă. Orizonturi 2013-2020-2030 (SNDD), aprobată de Guvernul României la
12 noiembrie 2008, vizând reducerea decalajului socio-economic față de cel al statelor membre ale Uniunii Europene.
Pentru ca dezvoltarea durabilă să reușească în România și, prin urmare Agenda 2030, împreună cu angajamentele
Uniunii Europene, această strategie este construită în jurul cetățeanului și nevoilor generațiilor viitoare. Strategia pleacă
de la premisa că, dezvoltarea durabilă prezintă un cadru de gândire care, odată însușit de către cetățean, va ajuta la
crearea unei societăți mai echitabile, definită prin echilibru și solidaritate și care să poată face față schimbărilor aduse de
probleme actuale globale, regionale și naționale, inclusiv scăderea demografică. Grija statului față de cetățean și
respectul cetățeanului față de instituții, față de aproapele său, de valorile morale și diversitatea culturală și etnică vor
duce la o societate durabilă.
PE PLAN ECONOMIC este nevoie de garantarea unei creșteri economice pe termen lung de care să beneficieze cetățenii
României. Deși economia unei țări adeseori se măsoară prin cifre, care nu iau în considerare potențialul cetățeanului,
transformarea economiei într-una durabilă și competitivă necesită un nou mod de acțiune care să se centreze pe
inovație, optimism și reziliența cetățenilor. O asemenea abordare va crea o cultură a antreprenoriatului în care
cetățeanul se poate realiza material și aspirațional. Anul univ. 2022-2023

SUB ASPECT SOCIAL este nevoie de o societate coezivă, care să beneficieze de îmbunătățirea sistemului de
educație și sănătate, de reducerea inegalităților dintre bărbați și femei, dintre mediul urban și rural, care să conducă la
promovarea unei societăți deschise, în care cetățenii se pot simți apreciați și sprijiniți. E nevoie de cultivarea rezilienței
populației, în așa fel încât cetățeanul, într-un cadru instituțional echitabil, să își poată realiza visurile acasă. În același
timp, statul trebuie să ajute la sporirea potențialului cetățeanului prin abordarea problemelor legate de sănătate, de
educație și de limitele pieței libere, probleme la care se poate răspunde prin politici publice, rezultatul fiind un nivel de
trai cât mai ridicat pentru toți cetățenii. Sporirea capitalului social – crearea unui simț civic definit prin încredere între
cetățeni - va conduce la deblocarea potențialului cetățenilor români pentru a se realiza prin forțe proprii, asigurând
totodată și dezvoltarea durabilă a comunităților lor.
CONȘTIENTIZAREA IMPORTANȚEI MEDIULUI a crescut semnificativ în ultimii ani, atât în ceea ce privește mediul natural,
cât și la cel antropic. Protejarea naturii este responsabilitatea tuturor datorită impactului biunivoc om – mediu, dar și o
oportunitate a cetățenilor de a se uni într-un scop nobil, prin conștientizarea acestei responsabilități. Realizarea unui
mediu antropic durabil poate fi atins prin cultivarea unui sentiment de apartenență și de comunitate, care să elimine
simțul singurătății cetățeanului, factor de risc în realizarea potențialului personal și, în ultimă instanță, a funcționării
comunitare.


Evaluarea primului deceniu de implementare a Strategiei Naționale de Dezvoltare Durabilă la orizontul anilor 2013-
2020-2030, din 2008, se suprapune în mare cu perioada de când România a devenit stat membru cu drepturi și obligații
depline în cadrul Uniunii Europene. În acest fel se poate constata că a existat de la început un înalt grad de congruență
conceptuală și operațională între obiectivele dezvoltării durabile și cele ale integrării europene a țării.
Primii doi ani de la aderarea la UE au marcat o creștere dinamică a economiei românești, justificând asumarea
unor obiective strategice și ținte de etapă ambițioase pentru perioada următoare. Însă criza economico-financiară a
afectat grav România, a dus la o cădere drastică a produsului intern brut (PIB) și a veniturilor populației și s-a prelungit,
prin efectele sale până în 2010-2011. Criza a scos în evidență o seamă de vulnerabilități structurale și funcționale
persistente care impun resetarea unor priorități, cu mobilizarea corespunzătoare a resurselor bugetare proprii și
utilizarea rațională a fondurilor de solidaritate, coeziune, agricultură și dezvoltare rurală alocate României prin actualul și
viitorul cadru financiar multianual ale UE.
În ansamblu, în ciuda dificultăților întâmpinate, bilanțul primului deceniu de implementare a SNDD este pozitiv,
demonstrând reziliența și sustenabilitatea opțiunilor strategice ale societății românești și apartenența sa la UE. Această
apreciere este susținută de faptul că produsul intern brut al României calculat la paritatea puterii de cumpărare a sporit
de la 39% din media UE în 2006 la 63% în 2017, cu perspectiva realistă, potrivit programului de convergență, să ajungă
la 80% în 2020.
OBIECTIVELE PENTRU DEZVOLTARE DURABILÃ

1. FARA SARACIE
2. FOAMETE `ZERO
3. SANATATE SI BUNASTARE
4. EDUCATIE DE CALITATE
5. EGALITATE DE GEN
6. APA CURATA SI SANITATIE
7. ENERGIE CURATA SI LA PRETURI ACCESIBILE
8. MUNCA DECENTA SI CRESTERE ECONOMICA
9. INDUSTRIE, INOVATIE SI INFRASTRUCTURA
10. INEGALITATI REDUSE
11. ORASE SI COMUNITATI DURABILE
12. CONSUM SI PRODUCTIE RESPONSABILE
13. ACTIUNE CLIMATICA
14. VIATA ACVATICA
15. VIATA TERESTRA
16. PACE, JUSTITIE SI INSTITUTII EFICIENTE Lect. Dr. Liliana Buhociu
17. PARTENERIATE PENTRU REALIZAREA OBIECTIVELOR
2.STRATEGIA DE DEZVOLTARE TERITORIALA A ROMANIEI
România se află pe o traiectorie de creştere economică pozitivă. Această realitate şi dinamică economică se
datorează unui cumul de factori macroeconomici, dar şi potenţialului teritoriului naţional de a genera creştere. În pofida
acestei relansări economice, România ocupă încă o poziţie fragilă în rândul economiilor competitive. Aceste diferenţe în
dezvoltare se manifestă atât în plan extern prin raportare la statele Uniunii Europene, dar şi în plan intern, între diferitele
zone de la nivelul teritoriului naţional.
Fie că este vorba despre politicile sectoriale de mediu, transport, agricultură, educaţie, sănătate sau alte domenii,
deciziile de politică publică produc efecte la nivel teritoriului şi implicit asupra vieţilor oamenilor. Pentru ca efectele să
devină convergente este necesar ca deciziile publice să ia în considerare teritoriul transformând particularităţile locale
sau regionale în politici integrate teritorial. Teritoriul generează imaginea globală care poate contribui semnificativ la
fundamentarea deciziilor de politică publică.
Strategia de dezvoltare teritorială a României este documentul care stă la baza întregului sistem de planificare
spațială (amenajarea teritoriului și urbanism) la nivel național fundamentând documentele strategice de nivel regional,
județean și local (strategii de dezvoltare teritorială , planuri de amenajarea teritoriului, planuri de dezvoltare regională) și
documentaţiile operaționale (planuri de urbanism), precum şi celelalte strategii de dezvoltare de la nivel naţional cu
relevanţă şi impact teritorial.
SDTR este un instrument care poate contribui semnificativ la asigurarea bunei guvernanțe sprijinind realizarea
unui proces de deciziei publică bine fundamentat, mult mai riguros și mult mai predictibil față de oameni.
Strategia structurează demersul de planificare în jurul a două perspective principale:

Perspectiva investiţională – se traduce printr-un ansamblu de măsuri teritoriale şi proiecte strategice care
configurează teritoriul naţional în raport cu traiectoria economică, demografică şi de planificare a resurselor şi care are
drept scop creşterea capacităţii zonelor de a genera performanţă economică şi creştere demografică pozitivă;
Perspectiva de direcționare – se traduce într-un set de principii şi măsuri teritoriale care au drept scop fixarea
cadrului şi măsurilor de protecţie a spaţiului natural şi construit în raport cu sistemul de planuri şi documentaţii de
amenajarea teritoriului şi urbanism.
▪ Având la bază perspectivele enunţate care configurează rolul strategiei în raport cu politicile sectoriale şi sistemul
de planificare teritorială, măsurile şi proiectele identificate prin procesul de planificare sunt încadrate în două paliere
operaţionale, respectiv:
măsuri teritoriale şi proiecte adresate unor provocări manifestate la întreg teritoriu naţional şi prin a căror
implementare se urmăreşte atingerea unui impact la scară naţională;
▪ măsuri teritoriale şi proiecte adresate unor provocări manifestate la nivelul unor zone specifice de la nivelul
teritoriului (ex. zone urbane, zone rurale, zone montane, zone transfrontaliere, zona costieră) prin a căror
implementare se urmăreşte obţinerea unui impact semnificativ la nivelul teritoriilor

Obiectivele generale privind dezvoltarea teritoriului național pentru orizontul 2035 stabilite în cadrul strategiei sunt:
▪ Asigurarea unei integrări funcţionale a teritoriului naţional în spaţiul european prin sprijinirea interconectării
eficiente a reţelelor energetice, de transporturi și broadband;
▪ Creșterea calității vieții prin dezvoltarea infrastructurii tehnico-edilitară și a serviciilor publice în vederea asigurării
unor spaţii urbane şi rurale de calitate, atractive şi incluzive;
▪ Dezvoltarea unei reţele de localităţi competitive şi coezive prin sprijinirea specializării teritoriale și formarea zonelor
urbane funcționale;
▪ Protejarea patrimoniului natural și construit şi valorificarea elementelor de identitate teritorială;
▪ Creşterea capacităţii instituţionale de gestionare a proceselor de dezvoltare teritorială.
Strategia de dezvoltare teritorială a României reprezintă viziunea asumată a Guvernului şi Parlamentului României
privind dezvoltarea teritoriului naţional pentru orizontul de timp 2035: România 2035, o țară cu un teritoriu funcțional,
administrat eficient, care asigură condiții atractive de viață și locuire pentru cetățenii săi, cu un rol important în dezvoltarea
zonei de sud-est a Europei.

Strategia de dezvoltare teritorială a României este documentul programatic pe termen lung prin care sunt stabilite
liniile directoare de dezvoltare teritorială a României, bazat pe un concept strategic, precum şi direcţiile de implementare
pentru o perioadă de timp de peste 20 de ani, la scară regională, interregională, naţională, cu integrarea aspectelor
relevante la nivel transfrontalier şi transnaţional (art. 14 , alin (3) în conformitate cu Legea nr. 350/2001).
Strategia de dezvoltare teritorială a României este elaborată de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi
Administrației Publice, sub coordonarea primului-ministru, este avizată de către Consiliul de planificare strategică
prevăzut de Hotărârea Guvernului nr. 750/2005 privind constituirea consiliilor interministeriale permanente şi este
aprobată prin lege.
În elaborarea Strategiei de dezvoltare teritorială a României, au fost urmărite principiile strategice privind:
▪ racordarea teritoriului naţional la reţeaua europeană şi intercontinentală a polilor de dezvoltare şi a coridoarelor de
transport;
▪ dezvoltarea reţelei de localităţi şi structurarea zonelor funcţionale urbane;
▪ promovarea solidarităţii urban-rural şi dezvoltarea adecvată a diferitelor categorii de teritorii;
▪ consolidarea şi dezvoltarea reţelei de legături interregionale;
▪ protejarea, promovarea şi valorificarea patrimoniului natural şi cultural.
Procesul de elaborare a strategiei fost inițiat în anul 2012 prin aprobarea de către Guvernul României a „Planului de
acţiune pentru elaborarea Strategiei de dezvoltare teritorială a României”, document prin care a fost stabilit cadrul instituţional
necesar desfăşurării acestui demers amplu de planificare strategică teritorială la scară naţională.
Totodată, în procesul de fundamentare a strategiei au fost valorificate rapoartele de consultanță elaborate de către Banca
Mondială în cadrul proiectului “Consolidarea capacităţii de planficare spațială, precondiţie pentru dezvoltarea urbană” finanțat
prin Programul Operațional Asistență Tehnică 2007 – 2013:
▪ Orașe competitive – Remodelarea geografiei economice a României;
▪ Consolidarea capacitătii de planidicare spațială – Precondiție pentru dezvoltarea urbană sustenabilă.
Procesul de fundamentare a fost abordat pe trei paliere de analiză, astfel:
▪ analiza teritoriului naţional în context european (a evidențiat provocările teritoriului național prin raportare la dinamicile la
nivel european);
▪ analiza teritorială la scara întregului teritoriu naţional. Pentru a asigura coerenţa demersului de cercetare teritorială şi
implicit a procesului de planificare, elementele de analiză au fost grupate în raport cu trei categorii de sisteme cu relevanţă
în planificarea teritorială:
- sistemul teritorial conectiv – cuprinde totalitatea infrastructurilor conective ale teritoriului naţional (transport, energie,
broadband);
- sistemul teritorial al aşezărilor umane - cuprinde domeniile teritoriale legate în mod direct de concentrarea activităților
umane, în mod specific totalitatea localităţilor din România şi echiparea acestora (analiza reţelei de localităţi din România);
- sistemul teritorial al componentelor naturale - cuprinde domeniile teritoriale legate în mod direct de elemente non-umane, în
mod specific: relief și rețea hidrografică, resurse naturale (sol și subsol), biodiversitate (patrimoniu natural, arii protejate). Lect. Dr. Liliana Buhociu
▪ analiza teritorială prin concentrarea pe anumite zone de la nivelul teritoriului: zone urbane, zone rurale, zone montane, Anul univ. 2022-2023
zone transfrontaliere, zona costieră.
Această abordare a procesului de fundamentare a SDTR a permis identificarea unor măsuri teritoriale care să răspundă
atât nevoilor întregului teritoriu naţional, cât şi provocărilor de la nivelul unor zone specifice.
Demersul de fundamentare a SDTR s-a concretizat într-un pachet de 25 de studii de fundamentare care au explorat o
serie de problematici relevante pentru procesul de planificare strategică teritorială.
Studiile au fost încadrate în 7 domenii tematice, respectiv:
▪ structuri demografice şi evoluţie socială (3 studii);
▪ dezvoltare economică (sectoare economice) (5 studii);
▪ protecţia mediului şi valorificarea resurselor naturale (4 studii);
▪ comunicaţii şi infrastructură de transport (2 studii);
▪ reţeaua de localităţi (5 studii);
▪ cultură şi patrimoniu (2 studii);
▪ zonele transfrontaliere (1 studiu);
▪ zonele cu specific geografic (1 studiu);
▪ administraţie publică şi planificare (2 studii).
Conceptul strategic de dezvoltare teritorială România 2030 (2008)
Urmare a aprobării de către Guvernul României în anul 2005 a unui Memorandum privind liniile directoare de dezvoltare
teritorială în anul 2008 a fost elaborat Conceptul strategic de dezvoltare teritorială România 2030. Acest document a fost supus
consultării publice și având în vedere prevederile Legii nr. 350/2001 a stat la baza elaborării Strategiei de dezvoltare teritorială a
României.
Obiectivele strategice propuse de conceptul strategic au fost:
Obiectivul 1. Valorificarea periferalității prin dezvoltarea rolului de conector și releu la nivel continental și intercontinental;
Obiectivul 2. Racordarea la rețeaua europeană de poli și coridoare de dezvoltare;
Obiectivul 3. Structurarea și dezvoltarea echilibrată a rețelei de localități urbane;
Obiectivul 4. Afirmarea solidarității urban-rural;
Obiectivul 5. Dezvoltarea rurală;
Obiectivul 6. Consolidarea și dezvoltarea legăturilor interregionale ca suport al dezvoltării regionale;
Obiectivul 7. Dezvoltarea adecvată a diferitelor categorii de teritorii;
Obiectivul 8. Creșterea competitivității teritoriale;
Obiectivul 9. Protejarea, dezvoltarea și valorificarea patrimoniului natural și cultural. Lect. Dr. Liliana Buhociu
Diagnostic teritorial
Capitala Bucureşti are rolul principal în ierarhia urbană naţională, printr-o accesibilitate net superioară față de celelalte
oraşe, la nivel naţional și internaţional, precum şi printr-o prezenţă dominantă în rețeaua economică și administrativă. Rețeaua
policentrică de oraşe secundare este echilibrată în restul teritoriului de cele 7 centre regionale (polii de creștere) având
dimensiuni relativ apropiate, cu diferenţe în funcţiile economice îndeplinite. Dezvoltarea echilibrată la nivel teritorial se sprijină
în primul rând pe oraşele București, Constanța, Brașov, Cluj-Napoca, Timişoara. Municipiul Iași funcționează izolat de rețeaua
celorlalți poli de creștere, sprijinind dezvoltarea din regiunea de dezvoltare Nord-Est, dar neputând să rezolve problemele de
dezvoltare accentuate.
Oraşele medii și mari constituie un potenţial important pentru dezvoltarea aşezărilor şi zonelor aflate în proximitate.
Acestea deţin o poziţie strategică în raport cu axele de dezvoltare europene și o infrastructură economică și socială relativ
dezvoltată. Capitala României, precum și orașele mari ce polarizează funcţii teritoriale, activităţi, dotări, populaţie, instituţii, etc.
conduc la acumularea de noi diferenţe între acestea şi restul teritoriului național. Dezvoltarea dezechilibrată teritorial conduce
la regiuni defavorizate, precum regiunea de dezvoltare Nord-Est, urmată la mică distanţă de regiunile din sudul țării.
Procesul de dezvoltare a serviciilor comunitare în perioada de după 1990 a fost grevat de o serie de deficienţe,
descentralizarea serviciilor a condus la disparităţi teritoriale mari, diferenţe între comunităţile active și bogate faţă de cele
pasive și sărace, iar reorganizarea sistemului de învăţământ și de sănătate s-a realizat cu deficienţe majore mai ales în orașe
mici și mediul rural. Serviciile oferite de mediul privat s-au dezvoltat de asemenea inegal, dublând de regulă inegalităţile în
dezvoltarea sistemului public, cele mai multe instituţii de învăţământ private sau unităţi sanitare fiind situate în centrele urbane
de tradiţie, aflate în zonele bine dezvoltate economic. Lect. Dr. Liliana Buhociu
Diagnostic teritorial din perspectiva IDT
În ceea ce privește valorile Indexului de Dezvoltare Teritorială la nivel de mediu de rezidență și de categorie de unități
administrativ-teritoriale, pot fi sintetizate următoarele concluzii:
Cele mai mari valori ale IDT se înregistrează în orașele mici din jurul marilor centre urbane (București, Brașov), respectiv
Voluntari, Otopeni, Bragadiru, Pantelimon etc., care au beneficiat de fenomenul de suburbanizare din ultimii ani și au atras un
număr mare de investitori, de investiții imobiliare și implicit de populație, în general cu venituri peste medie.
De asemenea, valori foarte ridicate ale IDT se înregistrează și în orașele-stațiune de pe Valea Prahovei (Sinaia, Predeal,
Bușteni, Azuga), care au un fond construit de foarte bună calitate, alcătuit preponderent din locuințe secundare și din unități
hoteliere și de alimentație publică, investiții care au atras și creșterea treptată a veniturilor la bugetul local, dar și a gradului de
ocupare a populației.
Municipiile cu peste 50.000 de locuitori, cu precădere cele care au statutul de reședință de județ, înregistrează valori ale
IDT situate mult peste media înregistrată la nivel național în mediul urban. Astfel, în topul celor mai dezvoltate orașe regăsim
Municipiul București, precum și majoritatea polilor de creștere din România (Cluj-Napoca, Timișoara, Brașov, Constanța, Iași),
precum și o serie de poli de dezvoltare urbană (Sibiu, Arad, Baia Mare, Pitești). Explicația constă din faptul că aceste centre
urbane importante au atras resurse de dezvoltare importante din zonele pe care le polarizează, concentrând în prezent o forță
de muncă cu un nivel superior de calificare, activitățile economice cu valoare-adăugată ridicată, cu precădere din sfera
serviciilor, și dispunând de o infrastructură urbană și de locuire superioară celei din orașele mici și mijlocii.
Orașele cu o populație mai mică de 50.000 de locuitori înregistrează valori scăzute ale IDT, acestea fiind cele mai afectate
de procesul de restructurare și reorientare economică de după 1989, mai ales în condițiile în care multe dintre acestea aveau
un profil monoindustrial (de ex. orașele miniere din Valea Jiului, Onești, - industria chimică și petrochimică, Hunedoara –
industria siderurgică, Cugir,– industria construcțiilor de mașini etc.). Excepție fac doar acele orașe care au atras un volum
important de investiții străine, care au revitalizat economiile locale (de ex Sebeș, Sighișoara etc.), precum și unele orașe cu
tradiție administrativă și de centre polarizatoare, respectiv orașe care au avut statut de reședință de județ în perioada Lect. Dr. Liliana Buhociu
interbelică (de ex. Mediaș, Turda etc.). Prin urmare, putem vorbi despre lipsa unei clase solide de orașe de talie medie, rețeaua Anul univ. 2022-2023
urbană fiind relativ hipetrofiată și dominată de un număr mic de orașe cu peste 100.000 de locuitori.
Diagnostic teritorial din perspectiva IDT
În ceea ce privește mediul rural, se poate observa că cele mai valori ale IDT se înregistrează în comunele din zona
metropolitană sau periurbană a marilor centre urbane din România, care au beneficiat din plin de fenomenul de suburbanizare
din ultimele două decenii, concretizate în apariția de noi zone rezidențiale, economice și comerciale la periferia respectivelor
orașe (de ex. Chiajna, Corbeanca, Dobroești, Mogoșoaia, Balotești, Snagov, Ștefăneștii de Jos etc. – în jurul municipiului
București; Cristian, Hărman, Sânpetru – municipiul Brașov; Dumbărvița, Giroc, Ghiroda, Șag, Giarmata, Sânandrei – municipiul
Timișoara; Șelimbăr, Cristian – municipiul Sibiu; Cârcea – municipiul Craiova; Florești, Baciu, Apahida – municipiul Cluj-Napoca;
Agigea – municipiul Constanța; Vladimirescu – municipiul Arad; Păulești, Brazi – municipiul Ploiești). Unele dintre acestea au
valori mai ridicate ale IDT decât multe localități urbane, unele chiar de talie medie.
Totodată, există o corelație directă între accesibilitatea la rețeaua majoră de comunicații (rutiere și feroviare) și valoarea
IDT, comunele cu acces direct la coridoarele de dezvoltare (de ex. DN1, A1, A2, drumurile europene etc.) înregistrând cele mai
ridicate performanțe. La polul opus, regăsim comunele mici din partea de sud și de est a țării, aflate în zone greu accesibile și la
mare distanță de centrele urbane care concentrează diferite oportunități și servicii, care au fost, în mod tradițional, zone
tradiționale de emigrație definitivă a forței de muncă. Prin urmare, acestea au o populație îmbătrânită, cu acces limitat la
servicii, infrastructură tehnico-edilitară și echipamente publice deficitare și o pondere foarte ridicată a populației ocupate
informal în agricultura de subzistență. În această categorie intră cele mai multe comune din județele Mehedinți, Dolj, Olt,
Teleorman, Ialomița, Giurgiu, Călărași, Vrancea, Buzău, Brăila, Vaslui, Botoșani.

Disparități urban-rural și interregionale
În ultimii ani abandonul şcolar afectează, în principal, populaţia şcolară de la sate, în timp ce majoritatea absolvenţilor
învăţământului superior domiciliază în mediul urban (90%).
Un indicator relevant al disparităților sociale, veniturile disponibile ale gospodăriilor din mediul rural sunt cu circa 25%
mai mici decât cele ale gospodăriilor din mediul urban. În orașe, veniturile gospodăriilor provin în proporţie de peste 60% din
salarii, în timp ce principala sursă a veniturilor gospodăriilor rurale o reprezintă producţia agricolă (peste 40% din totalul
veniturilor). Diferenţele de nivel şi structură a cheltuielilor de consum sunt mari și în plan regional: cel mai înalt nivel mediu
lunar pe persoană s-a înregistrat în regiunea Bucureşti-Ilfov, iar cel mai scăzut în regiunea Sud-Vest Oltenia.
Existența unor disparități însemnate de dezvoltare a spiritului antreprenorial între mediul urban și cel rural, în condițiile în
care comunele asigură doar circa 20% dintre companiile active și din locurile de muncă de la nivel național, acestea fiind
dependente, în cele mai multe cazuri, de mediul de afaceri din orașele apropiate, ceea ce justifică și ratele ridicate ale
navetismului și ale ocupării informale în sectorul primar.

Tendințe și provocări teritoriale majore
Principalele tendințe teritoriale: Biodiversitate/ Patrimoniu natural/ Importanța marilor aglomerări urbane/
Caracteristicile locuirii / Calitatea locuirii
În domeniul transportului se manifestă următoarele tendințe principale:
- există o presiune din ce în ce mai mare asupra resurselor publice pentru finanţarea infrastructurii de transport;
- sistemele de transport din estul şi vestul Europei se inter-conectează reflectând nevoile de transport ale celor 500 de
milioane de cetăţeni ai UE;
- inter-modalitatea devine precondiție a dezvoltării la nivel european, lucru care se reflectă și la nivel național.
În domeniul planificării teritoriale, există în general mai multe strategii locale de dezvoltare actualizate decât planuri
urbanistice generale, deşi strategiile de dezvoltare locală nu sunt cerute prin lege. Mai mult decât atât, multe autorităţi locale
sunt dornice să elaboreze strategii sectoriale care să răspundă unei anumite direcţii prevăzute pentru oraş. Acesta este un
indiciu că planificarea teritorială nu este percepută ca jucând un rol strategic în dezvoltare de către actorii urbani.

Provocări teritoriale prioritare
- valorizarea potențialului teritorial,
- mari diferențe față de media UE în ceea ce privește disparitățile urban-rural la nivel demografic, economic și al accesului la
servicii publice, ceea ce conduce la regiuni întinse cu deficiențe structurale,
- accesibilitate scăzută la nivel naţional și conectivitate scăzută la nivel european, ceea ce conduce la o mobilitate generală
redusă;
- echipare edilitară deficitară pentru întreaga rețea de localități, ceea ce conduce la o calitate a locuirii scăzută;
- caracterul predominant rural al teritoriului național.
Potenţialul geografic şi demografic al României nu este valorizat, ceea ce are ca efect direct performanţele slabe obţinute
în multe domenii de activitate socio-economică. Cauzele principale ale acestei realități:
- organizarea neperformantă a utilizării resurselor naturale,
- lipsa unei politici susținute de reindustrializare bazată pe resursele autohtone şi construirea lanţurilor de producţie până la
vârful valorii adăugate nete;
- vulnerabilitatea României faţă de influențele externe;
- lipsa de eficiență a organizării administrativ-teritorială.
Necesitatea reformării și modernizării sistemului de organizare administrativ-teritorială
Crearea unor conexiuni rapide cu centrul și vestul Europei reprezintă un element cheie în atragerea de fluxuri de
persoane și marfă, capital străin și acces la pieţele internaţionale.
România prezintă o accesibilitate scăzută, fiind evidentă lipsa infrastructurii de transport multi-modale de persoane și
marfă și astfel țara noastră nu exploatează eficient localizarea sa în estul UE prin conectarea cu zona Mării Caspice și a Asiei
Centrale.
În mod particular este îngrijorătoare starea infrastructurii feroviare. Pentru a menţine nivelul de siguranţă în exploatare a
fost redusă viteza de circulaţie. Cauza principală o reprezintă degradarea continuă a infrastructurii feroviare ca urmare a unei
lipse cronice de finanţare. Alte cauze sunt reprezentate de neconștientizarea importanței strategice și a factorului competitiv
propriu acestei infrastructuri și sprijinirea indirectă a unor interese concurente (concurența reprezentată de alte mijloace de
transport și alți actori privați de pe piață).
În ultima perioadă Comisia Europeană acordă o atenţie deosebită transportului pe căile navigabile interioare în special
datorită faptului că, în comparaţie cu celelalte moduri de transport, este cel mai ieftin cel mai puţin poluant şi cu cel mai redus
număr de accidente înregistrate.
În acest sens, în Cartea Albă a Transporturilor adoptată de Comisia Europeană în anul 2011 unul dintre obiectivele
propuse este „de a transfera până în anul 2030 din transportul rutier de mărfuri pe distanţe mai lungi de 300 km un procent de
30% la transportul feroviar şi pe căile navigabile. Pentru a atinge acest obiectiv, în ceea ce priveşte transportul pe căile
navigabile interioare, principala direcţie va fi „optimizarea pieţei interne a transportului pe căile navigabile interioare,
eliminarea barierelor care împiedică utilizarea acesteia pe scară mai largă”.
În acelaşi context, o atenţie deosebită se acordă porturilor maritime şi fluviale. O reţea bine dimensionată şi dezvoltată de
porturi interioare (fluviale) este o precondiţie necesară pentru a creşte ponderea transportului de marfă şi pasageri pe căile
navigabile interioare, în raport cu celelalte moduri de transport. Lect. Dr. Liliana Buhociu
Pentru realizarea obiectivului Comisiei Europene ar trebui realizate următoarele obiective specifice: elaborarea unei
strategii şi a unui program pentru dezvoltarea porturilor dunărene româneşti pe termen scurt, mediu şi lung ţinând cont de
interesele naţionale, regionale şi locale în scopul promovării creșterii economice, precum și de cerințele legislative privind
protecția mediului; creşterea rolului porturilor ca noduri logistice în cadrul reţelei de transport a României; identificarea
infrastructurii necesare pentru creşterea eficienţei porturilor şi a optimizării relaţiilor de transport; dezvoltarea porturilor
româneşti din punct de vedere al performanţelor şi eficientizării costurilor; promovarea dezvoltării porturilor ca zone
industriale; elaborarea unui program de dezvoltare clar şi concis care să aibă ca rezultat pentru principalele părţi implicate
(publice şi private) o descriere clară a etapelor de dezvoltare a porturilor; elaborarea unui plan de acţiune pentru modernizarea
administraţiei portuare în special din punct de vedere al deciziei investiţionale şi al promovării oportunităţilor comerciale.
Calitatea locuirii este foarte scăzută raportat la țările UE, cauza principală fiind echiparea tehnico-edilitară precară
cantitativ și calitativ la nivel urban și rural.
O parte semnificativă a locuitorilor României nu beneficiază de utilitățile de bază, alimentare cu electricitate, apă,
canalizare, gaze naturale, care sunt în același timp scumpe comparativ cu media europeană, preponderent din cauza
ineficienței serviciilor. Dezvoltarea teritoriului naţional nu se poate realiza în lipsa unei echipări corespunzătoare la nivelul
tuturor localităților.

VIZIUNE ŞI OBIECTIVE STRATEGICE .Fiind cea mai mare țară din sud-estul Europei și cel de-al șaptelea stat membru al
UE ca număr de populație, România beneficiază de o serie de avantaje importante în ceea ce privește viitorul integrării
europene. Începând cu anul 2007, România face parte din Piața Unică Europeană, adoptând reglementări UE importante de
ordinul legislativ, politic, administrativ și comercial. Pe lângă faptul că România reprezintă o piață importantă (a doua piață de
consum din Europa Centrală și de Est), țara noastră beneficiază de o poziție geografică strategică, care îi crează premisele
pentru a deveni una din cele mai atrăgătoare teritorii atât pentru investitorii care încearcă să intre pe piața europeană, cât și
pentru companiile din UE care au nevoie de o poartă de acces convenabilă către piețele din Asia și Orientul Mijlociu, dar și pe
cele din vecinătatea estică a UE.
Accesibilitatea României către zona dezvoltată din centrul Europei este destul de scăzută, din cauza distanţei fizice
ridicate, dar şi barierelor geografice (Munţii Carpați) şi infrastructurii mai slab dezvoltate (lipsa autostrăzilor sau a reţelelor
feroviare de mare viteză).
În pofida acestor dezavantaje reale, poziţia geografică a teritoriului naţional și deschiderea la Marea Neagră constituie un
potenţial ce necesită a fi valorificat şi care poate contribui la repoziționarea ţări noastre ca actor cheie în circuitele economice
între vest şi est.
Pe plan național, există încă disparităţi profunde cauzate de bariere naturale, accesibilitate redusă către unele zone rurale
sau montane, dar şi acces scăzut la servicii publice de interes general. Aceste disparităţi conduc spre un grad scăzut de
coeziune şi de participare a cetăţenilor la viața publică, precum şi imposibilitatea valorificării potenţialului întregului teritoriu
naţional.
Competitivitatea scăzută a zonelor urbane cu potenţial economic şi slaba conectare a acestora cu pieţele internaţionale,
decalaje semnificative în dezvoltare între diferitele zone de la nivelul teritoriului, lipsa unei infrastructuri consolidate care să
susţină dezvoltarea economică, precum și necesitatea asigurării unei dezvoltări policentrice a oraşelor sau protejarea mediului Lect. Dr. Liliana Buhociu
înconjurător, constituie elemente ce justifică nevoia asumării unei noi perspective de dezvoltare a teritoriului naţional. Anul univ. 2022-2023
Viziunea de dezvoltare a teritoriului naţional este puternic ancorată în schimbările care au loc în societate şi în dinamica spaţială,
agregând într-o abordare integrată de planificare obiectivele locale, regionale, naţionale şi europene, urmărind mobilizarea interesului
investiţional către România, prin îmbunătăţirea accesibilităţii, a echipării teritoriului, consolidării infrastructurii economice și sociale.
Aceste deziderate se traduc în două direcţii principale de acţiune care constituie repere în procesul de configurare a viziunii de
dezvoltare:
Pe plan european:
- intensificarea relațiilor cu Uniunea Europeană;
- constituirea unei zone de creștere integrată sud-europeană.
Pe plan național:
- sprijinirea dezvoltării cu prioritate a zonelor urbane cu potenţial economic şi conectarea acestora cu restul teritoriului;
- asigurarea unei echipări complete a teritoriului cu infrastructură de bază, precum și a accesului tuturor cetățenilor la serviciile de
interes general.
Fundamentarea viziunii este orientată în jurul a patru principii cheie, respectiv:
- concentrarea: sprijinirea dezvoltări zonelor urbane cu o densitate mare de locuitori;
- conectarea teritoriilor: depăşirea factorului distanţă;
- cooperarea: depăşirea factorului de divizare;
- coordonarea: eficientizarea proceselor de planificare.
Viziunea de dezvoltare a teritoriului naţional pentru orizontul de timp 2035 reprezintă suma aspirațiilor de dezvoltare, puternic
ancorate în dinamica și potenţialul teritoriului naţional. Astfel, viziunea de dezvoltare înglobează principalele direcţii de dezvoltare Lect. Dr. Liliana Buhociu
teritorială, afirmând totodată rolul important al teritoriului naţional în spaţiul european. Anul univ. 2022-2023
Scenariul de dezvoltare România policentrică 2035 urmărește promovarea zonelor urbane funcționale medii/mari la nivel
naţional, prin elemente legate de creşterea conectivităţii și accesibilităţii între marile oraşe și consolidarea poziţiei zonelor
puternic urbanizate, odată cu asigurarea unor servicii optime de bază care să deservească oraşele mici și localităţile rurale,
plecând de la următoarele ipoteze ce guvernează dezvoltarea unui teritoriu:
- Existenţa unor reţele de transport eficiente și diversificate care să interconecteze oraşele mari și pieţele economice reprezintă
un element important în dezvoltarea viitoare a teritoriului naţional;
- Dezvoltarea zonelor rurale este dependentă de asigurarea unui grad crescut de accesibilitate și legături de transport
diversificate către marile centre urbane;
- Oraşele din zonele transfrontaliere au o capacitate crescută de cooperare şi pot pune bazele unor sisteme urbane
funcţionale care să permită gestionarea eficientă a fluxurilor de oameni, mărfuri;
- Accesul oamenilor la oportunităţi reprezintă un element de atractivitate în configurarea spaţiului urban și rural de calitate;
- Teritoriile policentrice prezintă un potenţial mai mare de asigurare a unui echilibru în dezvoltare în detrimentul celor mai
puţin policentrice. Acest lucru poate fi asigurat prin susţinerea dezvoltări unor centre urbane majore la nivelul teritoriului
naţional și conectarea acestora cu oraşele mici și zonele rurale.
Având la bază acest model de dezvoltare, România policentrică 2035 afirmă că la nivel naţional zonele urbane funcţionale
reprezintă porţi de dezvoltare a teritoriului care contribuie la dezvoltarea unei reţele policentrice bine conectată la marile
metropole europene, având capacitatea de a genera performanţă economică la nivelul întregului teritoriu naţional. Totodată,
zonele rurale reprezintă spaţii atractive de locuit prin promovarea potenţialului unic natural şi a unor servicii sociale de bază
accesibile.
Pentru a atinge acest deziderat strategic în orizontul de timp 2035, scenariul România policentrică propus prin
Strategia de dezvoltare teritorială a României se bazează pe o nouă paradigmă de dezvoltare cu următoarele direcţii
de dezvoltare:
La nivel local:
- îmbunătăţirea infrastructurii care conectează oraşele și zonele înconjurătoare acestora, în vederea extinderii masei
lor economice;
- asigurarea unor instituții publice performante în zonele mai slab dezvoltate (în special în domeniile educaţie,
sănătate, infrastructura de bază pentru serviciile publice etc.), pentru a promova mobilitatea oamenilor şi pentru a
contribui la creşterea standardului de viaţă;
- promovarea investiţiilor în calitatea vieţii în zonele cu potențial ridicat de creștere, pentru a spori capacitatea de a
atrage şi păstra capitalul uman necesar;
- valorificarea potenţialului propriu a spaţiului rural;
- proiectarea şi implementarea unor măsuri care să vizeze grupurile marginalizate și minoritare, în vederea susţinerii
participării acestora la procesele de dezvoltare, ca părţi active ale economiei.
La nivel regional și internaţional:

- îmbunătăţirea legăturilor dintre zonele cu potențial ridicat și cele deficitare, pentru a permite o concentrare eficientă
a resurselor și a efectelor de contagiune pozitivă (de la zonele dezvoltate către cele cu carenţe);
- reducerea distanţei faţă de pieţele importante din UE și din alte zone, prin îmbunătăţirea infrastructurii și încurajarea
fluxurilor transfrontaliere de oameni, capital şi idei.
OBIECTIVE GENERALE
OG. 1 Asigurarea unei integrări funcţionale a teritoriului naţional în spaţiul european prin sprijinirea interconectării eficiente a
reţelelor energetice, de transporturi și broadband; Obiective specifice ale OG1:
OS 1.1 Dezvoltarea unei rețele de transport eficientă și diversificată capabilă să asigure gestionarea fluxurilor de oameni și
mărfuri generate de schimburile economice între teritoriul naţional și piețele din spațiul european.
OS 1.2 Dezvoltarea și extinderea infrastructurii portuare și aeroportuare, precum și a legăturii acestora cu centrele urbane
naţionale în scopul consolidării poziției României de nod logistic regional.
OS 1.3 Consolidarea infrastructurii de transport a energiei și conectarea acesteia la proiectele pan-europene cu impact regional
și naţional.
OG. 2 Creșterea calității vieții prin dezvoltarea infrastructurii tehnico-edilitară și a serviciilor publice în vederea asigurării unor
spaţii urbane şi rurale de calitate, atractive şi incluzive; Obiective specifice ale OG2:
OS 2.1 Asigurarea unei echipări complete cu infrastructură de utilități publice a localităților urbane și rurale.
OS 2.2 Asigurarea unei accesibilități crescute la nivelul teritoriului și a unei conectivități eficiente între orașele mari și zona
urbană funcțională.
OS 2.3 Creşterea atractivităţii spaţiilor urbane și rurale prin îmbunătăţirea funcţiilor rezidenţiale, dezvoltarea unor spaţii publice
de calitate și a unor servicii de transport adaptate nevoilor şi specificului local.
OS 2.4 Furnizarea unor servicii sociale de calitate prin asigurarea unei diversificări a acestor servicii la nivelul teritoriului și Anul univ. 2022-2023
îmbunătățirea gradului de acces a a populației.
OBIECTIVE GENERALE
OG. 3 Dezvoltarea unei reţele de localităţi competitive şi coezive prin sprijinirea specializării teritoriale și formarea zonelor
funcționale urbane . Obiective specifice ale OG3:
OS 3.1 Dezvoltarea unor centre urbane specializate şi inteligente cu vocaţie de poli internaţionali şi racordarea lor eficientă la
reţeaua urbană europeană
OS 3.2 Încurajarea dezvoltării zonelor urbane funcţionale în jurul oraşelor cu rol polarizator la nivelul teritoriului
OS 3.3 Consolidarea rolului localităţilor rurale cu potențial de polarizare în scopul asigurării unei accesibilităţi crescute a
populaţiei rurale la servicii de interes general.
OS 3.4 Sprijinirea dezvoltării sistemelor urbane şi axelor de dezvoltare de la nivelul teritoriului prin asigurarea unor intervenţii
integrate territorial
OG. 4 Protejarea patrimoniului natural și construit şi valorificarea elementelor de identitate teritorială ; Obiective
specifice ale OG4:
OS 4.1 Protejarea patrimoniului și promovarea măsurilor de regenerare a capitalului natural.
OS 4.2 Protejarea şi reabilitarea patrimoniului construit în scopul conservării identităţii naţionale şi creşterii atractivităţii
spaţiilor culturale cu potenţial turistic deosebit.
OS 4.3 Reducerea vulnerabilității zonelor supuse riscurilor naturale.
OS 4.4 Asigurarea echilibrurlui în dezvoltarea mediului rural şi urban prin protejarea resurselor funciare agricole și forestiere Anul
şi univ. 2022-2023
limitarea extinderii intravilanului localităţilor.
OBIECTIVE GENERALE
OG. 5 Creşterea capacităţii instituţionale de gestionare a proceselor de dezvoltare teritorială . Obiective specifice ale
OG5:
OS 5.1 Consolidarea capacităţii structurilor de guvernanţă la niveluri multiple şi diversificarea formelor de cooperare între
structurile administraţiei publice.
OS 5.2 Consolidarea instrumentelor de planificare spaţială şi a instituţiilor cu rol în gestionarea și planificarea proceselor de
dezvoltare a teritoriului (sau de amenajare a teritoriului).
OS 5.3 Consolidarea capacităţii de cooperare şi planificare în domeniul transfrontalier şi transnaţional.
România este parte a unor eforturi de planificare transfrontaliere şi transnaţionale având drept scop asigurarea unor
instrumente de planificare capabile să abordeze provocări la scară transfrontalieră sau macroregională.
În acest context, creşterea capacităţii instituţiilor de cooperare în domeniul planificării, precum şi extinderea eforturilor
de planificare strategică teritorială la nivelul tuturor zonelor transfrontaliere ale României reprezintă direcţii importante pentru
Strategia de dezvoltare teritorială a României.

Curs 10.1. Tipuri de documentații de amenajarea teritoriului și urbanism
Baza legală
Legea 350/2001, Articolul 38.
(1) Documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism se semnează de către specialiști cu drept de
semnătură.
(2) Dreptul de semnătură se acordă de către Registrul Urbaniștilor din România, care se înființează ca
instituție publică autonomă, cu personalitate juridică, cu atribuții în domeniul amenajării teritoriului și
urbanismului, finanțată integral din venituri proprii, constituite din tarifele de atestare sau de examinare
în vederea dobândirii dreptului de semnătură, de înscriere în Registrul Urbaniștilor din România și de
exercitare a dreptului de semnătură, din tarife aferente celorlalte activități desfășurate în exercitarea
competențelor legale, precum și din alte surse legale.
(3) Specialiștii cu drept de semnătură se înscriu în Tabloul național al urbaniștilor, evidență ce se
gestionează de către Registrul Urbaniștilor din România.
(4) Registrul Urbaniștilor din România îndeplinește și următoarele atribuții:
a) adoptă Regulamentul privind dobândirea dreptului de semnătură pentru documentații de amenajare a
teritoriului și de urbanism și Regulamentul referitor la organizarea și funcționarea Registrului Urbaniștilor
din România, cu avizul Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației;
b) în cadrul controlului activității desfășurate de către specialiștii cu drept de semnătură în exercitarea
respectivului drept, colaborează cu orice alte organe și instituții în drept, la nivel central sau local, inclusiv
prin transfer de informații relevante;
c) organizează cursuri de formare profesională continuă în domeniul amenajării teritoriului și
urbanismului; Anul univ. 2022-2023
Baza legală

d) elaborează studii, cercetări, analize în vederea fundamentării de proiecte de acte normative, norme,
proceduri, coduri, alte reglementări în domeniul amenajării teritoriului și urbanismului, inclusiv în
cooperare cu organele administrației publice centrale și/ sau locale, cu structurile lor de specialitate în
domeniu, precum și cu structurile lor asociative;
e) elaborează și aprobă regulamentul orientativ de organizare și desfășurare a concursurilor de soluții în
domeniul urbanismului, peisagisticii și amenajării teritoriului, în colaborare cu Ordinul Arhitecților din
România;
f) elaborează proiectul statutului profesiei de urbanist, cooperând în acest scop cu structuri asociative ale
profesiei;
g) are competență în privința organizării și desfășurării examenului pentru dobândirea calității de expert
tehnic extrajudiciar în domeniul amenajării teritoriului și urbanismului;
h) desemnează specialiști cu drept de semnătură pentru a face parte din comisia de examinare/ testare/
intervievare a candidaților la dobândirea calității de expert tehnic judiciar în specializarea urbanism și
amenajarea teritoriului;
i) desemnează, la solicitarea organizatorilor concursurilor, specialiști în comisiile de atribuire a licitațiilor
publice pentru concursuri, studii și documentații de urbanism și amenajarea teritoriului.
Baza legală

(1) În sensul prezentei legi, prin documentații de amenajare a teritoriului și de urbanism se
înțelege planurile de amenajare a teritoriului, planurile de urbanism, Regulamentul general de urbanism
și regulamentele locale de urbanism, avizate și aprobate conform prezentei legi.
(2) Documentațiile de amenajare a teritoriului cuprind propuneri cu caracter director, iar documentațiile
de urbanism cuprind reglementări operaționale.
(3) Propunerile cu caracter director stabilesc strategiile și direcțiile principale de evoluție a unui teritoriu
la diverse niveluri de complexitate. Ele sunt detaliate prin reglementări specifice în limitele teritoriilor
administrative ale orașelor și comunelor.
(4) Prevederile cu caracter director cuprinse în documentațiile de amenajare a teritoriului aprobate sunt
obligatorii pentru toate autoritățile administrației publice, iar cele cu caracter de reglementare, pentru
toate persoanele fizice și juridice.
Documentațiile de amenajare a teritoriului sunt următoarele:
a) Planul de amenajare a teritoriului național;
b) Planul de amenajare a teritoriului zonal;
c) Planul de amenajare a teritoriului județean.
Baza legală

(1) Planul de amenajare a teritoriului național are caracter director și reprezintă sinteza programelor
strategice sectoriale pe termen mediu și lung pentru întregul teritoriu al țării.
(2) Planul de amenajare a teritoriului național este compus din secțiuni specializate.
(3) Prevederile Planului de amenajare a teritoriului național și ale secțiunilor sale devin obligatorii pentru
celelalte planuri de amenajare a teritoriului care le detaliază.
(4) Secțiunile Planului de amenajare a teritoriului național sunt: I. Rețele de transport, II. Apa, III. Zone
protejate, IV. Rețeaua de localități, V. Zone de risc natural, VIII. Zone cu resurse turistice. Prin lege se pot
aproba și alte secțiuni.

Baza legală

(1) Planul de amenajare a teritoriului județean are caracter director și reprezintă expresia spațială a
programului de dezvoltare socioeconomică a județului. Planul de amenajare a teritoriului județean se
corelează cu Planul de amenajare a teritoriului național, cu Planul de amenajare a teritoriului zonal,
cu programele guvernamentale sectoriale, precum ți cu alte programe de dezvoltare.
(2) Prevederile Planului de amenajare a teritoriului județean devin obligatorii pentru celelalte planuri
de amenajare a teritoriului și de urbanism care le detaliază.
(3) Fiecare județ trebuie să dețină Planul de amenajare a teritoriului județean și să îl reactualizeze
periodic, la 5-10 ani, în funcție de politicile și de programele de dezvoltare ale județului.

Baza legală

(1) Planul de amenajare a teritoriului zonal are rol director și se realizează în vederea soluționării
unor probleme specifice ale unor teritorii. Aceste teritorii pot fi:
a) intercomunale sau interorășenești, compuse din unități administrativ-teritoriale de bază, comune
și orașe;
b) interjudețene, înglobând părți din județe sau județe întregi;
c) regionale, compuse din mai multe județe.

Baza legală
Legea 350/2001, Articolul 43^1.
(1) În vederea asigurării dezvoltării coerente și durabile, corelării priorităților de dezvoltare și eficientizării
investițiilor publice, valorificării resurselor naturale și culturale, autoritățile administrației publice locale ale
unităților administrativ-teritoriale din cadrul aglomerărilor urbane și zonelor metropolitane definite
conform legii elaborează strategia de dezvoltare teritorială zonală periurbană/ metropolitană ca
documentație de planificare teritorială integrată pentru fundamentarea planurilor urbanistice generale.
(2) Strategia prevăzută la alin. (1) se elaborează în cadrul unui parteneriat format din reprezentanți ai
consiliului județean și ai autorităților administrațiilor publice locale din orașul-centru polarizator, împreună
cu toate comunele învecinate, și, după caz, din reprezentanți ai Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și
Administrației.
(3) Strategia de dezvoltare teritorială zonală periurbană/ metropolitană se finanțează de către partenerii
asociați și/ sau de consiliul județean și se aprobă de către consiliul județean, cu avizul parteneriatului
periurban.
(4) Pentru localitățile de rang 1 și 2, strategia de dezvoltare teritorială zonală periurbană/ metropolitană
a teritoriului și planurile de mobilitate urbană zonal periurban/metropolitan se inițiază de către consiliul
județean sau de către orașul-centru polarizator.
(5) În cazul municipiului București, inițierea strategiei de dezvoltare teritorială zonală periurbană/
metropolitană se poate face de către Consiliul General al Municipiului București, în parteneriat cu
administrațiile publice locale implicate, și de către Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și
Administrației, în condițiile legii. Anul univ. 2022-2023
Baza legală

(1) Documentațiile de urbanism sunt rezultatul unui proces de planificare urban referitoare la un
teritoriu determinat, prin care se analizează situația existentă și se stabilesc obiectivele, acțiunile,
procesele și măsurile de amenajare și de dezvoltare durabilă a localităților. Documentațiile de
urbanism se elaborează de către colective interdisciplinare formate din specialiști atestați în
condițiile legii.
(2) Documentațiile de urbanism transpun la nivelul localităților urbane și rurale propunerile cuprinse
în planurile de amenajare a teritoriului național, zonal și județean.
(3) Documentațiile de urbanism au caracter de reglementare specifică și stabilesc reguli ce se aplică
direct asupra localităților și părților din acestea până la nivelul parcelelor cadastrale, constituind
elemente de fundamentare obligatorii pentru eliberarea certificatelor de urbanism.
Documentațiile de urbanism sunt următoarele:
a) Planul urbanistic general și regulamentul local aferent acestuia;
b) Planul urbanistic zonal și regulamentul local aferent acestuia;
c) Planul urbanistic de detaliu.
Baza legală

(1) Toate documentațiile de urbanism se realizează în format digital și format analogic, la scară
adecvată, în funcție de tipul documentației, pe suport topografic realizat în coordonate în sistemul
național de referință Stereo 1970, actualizat pe baza ortofotoplanurilor sau pe baza unor măsurători
la teren, cu respectarea și integrarea limitelor imobilelor înregistrate în evidențele de cadastru și
publicitate imobiliară, puse la dispoziție de oficiile de cadastru și publicitate imobiliară.
(2) Stabilirea limitelor intravilanului prin planurile de urbanism general și zonal se va face în raport cu
nevoile de dezvoltare ale localităților din cadrul unei anumite unități administrativ-teritoriale. Limita
propusă va fi stabilită în funcție de elemente ale cadrului natural, căi majore de comunicații,
amenajări hidrotehnice, precum și de alte categorii de lucrări cu caracter tehnic.
(3) În cazul extinderii tramei stradale și a anumitor zone funcționale, limita intravilanului propus se va
raporta la acestea și va urmări să asigure o utilizare eficientă a terenurilor. În cazul localităților risipite
(sate, cătune, ansambluri turistice existente) cu suprafețe mari de proprietăți, limita intravilanului se
va stabili astfel încât să se asigure o parcelare corespunzătoare funcțiunilor propuse, indiferent de
regimul cadastral/ funcțional al terenurilor (teren agricol, pășuni, vii, livezi, păduri), în vederea unei
dezvoltări economice echilibrate a acestora.

Baza legală

(4) Baza topografică cu situația existentă se pune la dispoziția autorităților locale cu titlu gratuit și se
avizează de oficiile de cadastru și publicitate imobiliară. În termen de 15 zile după aprobarea de către
consiliul local/ consiliul general al Municipiului București, un exemplar al documentației de urbanism
se înaintează Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, în format electronic, pentru
preluarea informațiilor în sistemul de evidență de cadastru și publicitate imobiliară și în geoportalul
INSPIRE, și un exemplar se transmite, în format electronic, Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării
și Administrației pentru preluarea în Observatorul teritorial național.
(5) Toate restricțiile impuse prin documentațiile de urbanism legal aprobate se fac publice de către
autoritățile publice locale responsabile cu aprobarea planului, inclusiv prin publicarea pe site-ul
instituției.

Baza legală

(1) Regulamentul general de urbanism reprezintă sistemul de norme tehnice, juridice și economice
care stă la baza elaborării planurilor de urbanism, precum și a regulamentelor locale de urbanism.
(2) Regulamentul local de urbanism pentru întreaga unitate administrativ-teritorială, aferent Planului
urbanistic general, sau pentru o parte a acesteia, aferent Planului urbanistic zonal, cuprinde și
detaliază prevederile referitoare la modul concret de utilizare a terenurilor, precum și de amplasare,
dimensionare și realizare a volumelor construite, amenajărilor și plantațiilor, materiale și culori, pe
zone, în conformitate cu caracteristicile arhitectural-urbanistice ale acestora, stabilite în baza unui
studiu de specialitate.
(3) După aprobare Planul urbanistic general, Planul urbanistic zonal și Planul urbanistic de detaliu
împreună cu regulamentele locale de urbanism aferente sunt opozabile în justiție.
(4) Prevederile regulamentelor locale de urbanism sunt diferențiate pentru fiecare unitate teritorială
de referință, zonă și subzonă a acesteia.

Baza legală

(1) Certificatul de urbanism este actul de informare cu caracter obligatoriu prin care autoritatea
administrației publice județene sau locale face cunoscute regimul juridic, economic și tehnic al imobilelor și
condițiile necesare în vederea realizării unor investiții, tranzacții imobiliare ori a altor operațiuni imobiliare,
potrivit legii.
(2) Certificatul de urbanism trebuie emis pentru adjudecarea prin licitație a lucrărilor de proiectare și de
execuție a lucrărilor publice, precum și pentru întocmirea documentațiilor cadastrale de dezmembrare a
terenurilor situate în intravilanul localităților, în cel puțin 3 parcele, atunci când operațiunile respective au ca
obiect realizarea de lucrări de construcții și de infrastructură. În cazul vânzării sau cumpărării de imobile,
oricare dintre părțile actului juridic are posibilitatea, conform dispozițiilor alin. (3), de a solicita emiterea
(2^1) În scopul asigurării opozabilității față de terți a regulilor de urbanism, după aprobarea prin hotărârea
consiliului local a PUG și PUZ, primăriile sunt obligate să transmită hotărârea însoțită de documentație, în
vederea notării în cartea funciară a faptului că imobilul face obiectul respectivelor reglementări urbanistice.
(3) Certificatul de urbanism se eliberează la cererea oricărui solicitant, persoană fizică sau juridică, care poate
fi interesat în cunoașterea datelor și a reglementărilor cărora îi este supus respectivul bun imobil.
(4) Certificatul de urbanism nu conferă dreptul de executare a lucrărilor de construire, amenajare sau plantare.
(5) În certificatul de urbanism se va menționa în mod obligatoriu scopul eliberării acestuia. Lect. Dr. Liliana Buhociu
Curs 11.1. Documentații de urbanism I - PUG
Baza legală
(1) Planul urbanistic general are atât caracter director și strategic, cât și caracter de reglementare și
reprezintă principalul instrument de planificare operațională, constituind baza legală pentru realizarea
programelor și acțiunilor de dezvoltare. Fiecare unitate administrativ-teritorială trebuie să își actualizeze
la maximum 10 ani Planul urbanistic general în funcție de evoluția previzibilă a factorilor sociali,
geografici, economici, culturali și a necesităților locale.
(1^3) Termenul de valabilitate a Planului urbanistic general se prelungește, pe bază de hotărâre a
consiliului local/ consiliului general al Municipiului București, până la intrarea în vigoare a noului plan
urbanistic general, cu condiția inițierii demersurilor de elaborare/ actualizare a planului urbanistic
general înainte de expirarea termenului de valabilitate.
(1^6) Actualizarea Planului urbanistic general reprezintă revizuirea reglementărilor urbanistice, a
indicatorilor urbanistici propuși și a prevederilor planului inițial prin aducerea acestora în acord cu
legislația în vigoare, tendințele de dezvoltare și cerințele de dezvoltare durabilă socioeconomice și de
mediu actuale, precum și actualizarea listei de proiecte de investiții necesare pentru implementarea
viziunii de dezvoltare, în baza unor studii de specialitate și a analizei gradului de implementare a
planurilor urbanistice în vigoare și a impactului acestora la nivelul localității, dacă este cazul.
(1^7) Inițierea demersurilor de actualizare a Planului urbanistic general sau de prelungire a valabilității
documentației în vigoare se aprobă prin hotărâre a consiliului local/ consiliului general al Municipiului
București, la propunerea primarului/ primarului general al municipiului București, pe baza referatului de
specialitate al arhitectului - șef. Anul univ. 2022-2023
Baza legală

(1^8) Propunerea justificată de actualizare sau de prelungire a valabilității documentației de urbanism se
realizează în baza analizei informațiilor statistice disponibile privind dinamica economică, socială și
teritorială, în baza studiilor de specialitate existente, precum și în raport cu strategiile și programele de
dezvoltare de la nivel local, județean și/ sau național aprobate și se avizează:
a) de către Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, pentru municipii și pentru unitățile
administrativ-teritoriale din zonele funcționale ale acestora;
b) de către consiliile județene, pentru orașe și comune, altele decât cele prevăzute la lit. a).
(2) Planul urbanistic general cuprinde reglementări pe termen scurt, la nivelul întregii unități
administrativ-teritoriale de bază, cu privire la:
a) stabilirea și delimitarea teritoriului intravilan în relație cu teritoriul administrativ al localității;
b) stabilirea modului de utilizare a terenurilor din intravilan;
c) zonificarea funcțională în corelație cu organizarea rețelei de circulație;
d) delimitarea zonelor afectate de servituți publice;
e) modernizarea și dezvoltarea infrastructurii tehnico-edilitare;
f) stabilirea zonelor protejate și de protecție a monumentelor istorice și a siturilor arheologice reperate;
f1) zonele care au instituite un regim special de protecție prevăzut în legislația în vigoare;
g) formele de proprietate și circulația juridică a terenurilor; Lect. Dr. Liliana Buhociu
Baza legală

h) precizarea condițiilor de amplasare și conformare a volumelor construite, amenajate și plantate.
i) zonele de risc natural delimitate și declarate astfel, conform legii, precum și la măsurile specifice
privind prevenirea și atenuarea riscurilor, utilizarea terenurilor și realizarea construcțiilor în aceste zone;
j) zone de risc datorate unor depozitări istorice de deșeuri.
(3) Planul urbanistic general cuprinde prevederi pe termen mediu și lung cu privire la:
a) evoluția în perspectivă a localității;
b) direcțiile de dezvoltare funcțională în teritoriu;
c) traseele coridoarelor de circulație și de echipare prevăzute în planurile de amenajare a teritoriului
național, zonal și județean;
d) zonele de risc natural delimitate și declarate astfel, conform legii, precum și la măsurile specifice
privind prevenirea și atenuarea riscurilor, utilizarea terenurilor și realizarea construcțiilor în aceste zone;
e) lista principalelor proiecte de dezvoltare și restructurare;
f) stabilirea și delimitarea zonelor cu interdicție temporară și definitivă de construire;
g) delimitarea zonelor în care se preconizează operațiuni urbanistice de regenerare urbană.
(4) Planul urbanistic general se elaborează în baza strategiei de dezvoltare a localității și se corelează cu
bugetul și programele de investiții publice ale localității, în vederea implementării prevederilor
obiectivelor de utilitate publică. Lect. Dr. Liliana Buhociu
Baza legală

(5) Prin Planul urbanistic general se identific zone pentru care se pot institui reglementări ce nu pot fi
modificate prin planuri urbanistice zonale sau planuri urbanistice de detaliu i de ia care nu se pot acorda
derogări. Aceste reglementări se formulează cu claritate în Regulamentul local de urbanism aferent
Planului urbanistic general.
(6) Prevederile alin. (5) se aplică în mod obligatoriu zonelor asupra cărora este instituit un regim special
de protecție prevăzut în legislația în vigoare.
(7) În vederea unei utilizări coerente și raționale a teritoriului localităților, zonele cu coeficienți de
utilizare a terenului (CUT) cu valoare mai mare de 4 se stabilesc numai prin Planul urbanistic general și
regulamentul local aferent.
(8) Planul urbanistic general pentru intravilan se întocmește în format digital, pe suport grafic, la scări
1/1.000 - 1/5.000, după caz, iar în format analogic, la scara 1/5.000. Suportul topografic al planului de
ansamblu al unității administrativ-teritoriale este la scara 1/25.000, furnizat de oficiile de cadastru și
publicitate imobiliară. Actualizarea suportului se poate face de către autoritățile administrației publice
locale interesate, cu condiția avizării acestuia de către oficiile de cadastru și publicitate imobiliară, pe
baza măsurătorilor sau pe baza ortofotoplanurilor.

Baza legală

Planul urbanistic general cuprinde piese scrise și desenate cu privire la:
a) diagnosticul prospectiv, realizat pe baza analizei evoluției istorice, precum și a previziunilor
economice și demografice, precizând nevoile identificate în materie de dezvoltare economică, socială
și culturală, de amenajare a spațiului, de mediu, locuire, transport, spații și echipamente publice și
servicii;
b) strategia de dezvoltare spațială a localității;
c) regulamentul local de urbanism aferent acestuia;
d) planul de acțiune pentru implementare și programul de investiții publice.
e) planul de mobilitate urbană.

Plan Urbanistic General - Municipiul Galați







Curs 12.1. Documentații de urbanism II - PUZ
Baza legală

(1) Planul urbanistic zonal este instrumentul de planificare urbană de reglementare specifică, prin
care se coordonează dezvoltarea urbanistică integrată a unor zone din localitate, caracterizate
printr-un grad ridicat de complexitate sau printr-o dinamică urbană accentuată. Planul urbanistic
zonal asigură corelarea programelor de dezvoltare urbană integrată a zonei cu Planul urbanistic
general.
(2) Planul urbanistic zonal cuprinde reglementări asupra zonei referitoare la:
a) organizarea rețelei stradale;
b) organizarea arhitectural-urbanistică în funcție de caracteristicile structurii urbane;
c) modul de utilizare a terenurilor;
d) dezvoltarea infrastructurii edilitare;
e) statutul juridic și circulația terenurilor;
f) protejarea monumentelor istorice și servituți în zonele de protecție ale acestora.
(3) Elaborarea Planului urbanistic zonal este obligatorie în cazul:
a) zonelor centrale ale localităților;
b) zonelor construite protejate și de protecție a monumentelor;
c) zonelor de agrement și turism;
Baza legală

d) zonelor/ parcurilor industriale, tehnologice și zonelor de servicii;
e) parcelărilor, pentru divizarea în mai mult de 3 parcele;
f) infrastructurii de transport;
g) zonelor supuse restructurării sau regenerării urbane;
h) altor zone stabilite de autoritățile publice locale din localități, potrivit legii.
(3^1) Prevederile alin. (3) nu se aplică în situația în care planurile urbanistice generale
reglementează condițiile de autorizare a investițiilor din zonele menționate, cu excepția zonelor
construite protejate.
(4) Delimitarea zonelor pentru care se întocmesc planuri urbanistice zonale obligatorii se face, de
regulă, în Planul urbanistic general.
(5) Prin Planul urbanistic zonal se stabilesc, în baza analizei contextului social, cultural istoric,
urbanistic și arhitectural, reglementări cu privire la regimul de construire, funcțiunea zonei,
înălțimea maximă admisă, coeficientul de utilizare a terenului (CUT), procentul de ocupare a
terenului (POT), retragerea clădirilor față de aliniament și distanțele față de limitele laterale și
posterioare ale parcelei, caracteristicile arhitecturale ale clădirilor, materialele admise.

Baza legală

(1) Introducerea în intravilanul localităților a terenurilor agricole și a celor amenajate cu
Îmbunătățiri funciare se face pe bază de studii urbanistice de PUG sau PUZ pentru care în
prealabil a fost obținut avizul privind clasa de calitate emis de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării
Rurale.
(2) După aprobarea prin hotărârea consiliului local a PUG și PUZ, primăriile sunt obligate să
transmită hotărârea însoțită de documentația de aprobare a PUG și PUZ către oficiul de cadastru
și publicitate imobiliară, în vederea actualizării din oficiu a destinației imobilelor înregistrate în
sistemul integrat de cadastru și carte funciară.

Curs 12.4. Documentații de urbanism III - PUZ
Plan Urbanistic Zonal - Cartier Țiglina II, Galați








Plan Urbanistic Zonal - Cartier Țiglina I (parțial), Galați




Curs 13.1. Documentații de urbanism III - PUD
Baza legală

(1) Planul urbanistic de detaliu are caracter de reglementare specifică pentru o parcelă în relație cu
parcelele învecinate. Planul urbanistic de detaliu nu poate modifica planurile de nivel superior.
(2) Planul urbanistic de detaliu este instrumentul de proiectare urbană care detaliază cel puțin:
a) modul specific de construire în raport cu funcționarea zonei și cu identitatea arhitecturală a
acesteia, în baza unui studiu de specialitate;
b) retragerile față de limitele laterale și posterioare ale parcelei;
c) procentul de ocupare a terenului și modul de ocupare a terenului;
d) accesele auto și pietonale;
e) conformarea arhitectural-volumetrică;
f) conformarea spațiilor publice.
(3) Planul urbanistic de detaliu se elaborează numai pentru reglementarea amănunțită a
prevederilor stabilite prin Planul urbanistic general sau Planul urbanistic zonal.

Plan Urbanistic de Detaliu - Grădinița nr. 40, Galați








Plan Urbanistic de Detaliu - Situl Arheologic Tirighina Barboși, Galați







EU L Buhociu 2022-2023

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

EU L Buhociu 2022-2023

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Elemente de

Lect. Dr. Liliana Buhociu

Rezultat al conditionarilor multiple, al proiectarii si planificarii

Gestionarea spaţială a teritoriului ţării constituie o activitate obligatorie, continuă şi de perspectivă,

Gestionarea spaţială a teritoriului asigură indivizilor şi colectivităţilor dreptul de folosire echitabilă şi

Provocări cu care se confruntă zonele urbane – economice, climatice, sociale, demografice şi de

Lect. Dr. Liliana Buhociu

– mediului antropic ( material sau construit) – mediul modificat de actiunea oamenilor – se

Urbanismul si Amenajarea Teritoriului au în vedere si gasirea modalitatilor de implementare (analize,

Prin documentații de amenajare a teritoriului și de urbanism se înțelege ansamblurile de documente

a) planurile de amenajare a teritoriului;

Definirea și conținutul cadru al documentațiilor de amenajare a teritoriului și de urbanism se fac

Amenajarea Teritoriului , spre deosebire de Urbanism (- amplasarea fizica a cladirilor), are un

Lect. Dr. Liliana Buhociu

Scopul de bază al amenajării teritoriului îl constituie armonizarea la nivelul întregului teritoriu a

Activitatea de amenajare a teritoriului se exercită pe întregul teritoriu al României, pe baza

Lect. Dr. Liliana Buhociu

Etape ale evolutiei Urbanismului

Lect. Dr. Liliana Buhociu

Lect. Dr. Liliana Buhociu

Lect. Dr. Liliana Buhociu

Lect. Dr. Liliana Buhociu

Lect. Dr. Liliana Buhociu

In Imperiul Bizantin, orașele erau centre ale vieții economice și culturale. O

Lect. Dr. Liliana Buhociu

Lect. Dr. Liliana Buhociu

Lect. Dr. Liliana Buhociu

Lect. Dr. Liliana Buhociu

Lect. Dr. Liliana Buhociu

Lect. Dr. Liliana Buhociu

Lect. Dr. Liliana Buhociu

Lect. Dr. Liliana Buhociu

Lect. Dr. Liliana Buhociu

Lect. Dr. Liliana Buhociu

Lect. Dr. Liliana Buhociu

Lect. Dr. Liliana Buhociu

Lect. Dr. Liliana Buhociu

Lect. Dr. Liliana Buhociu

Lect. Dr. Liliana Buhociu

Lect. Dr. Liliana Buhociu

Lect. Dr. Liliana Buhociu

Lect. Dr. Liliana Buhociu

Lect. Dr. Liliana Buhociu

Lect. Dr. Liliana Buhociu

Lect. Dr. Liliana Buhociu

Lect. Dr. Liliana Buhociu

Lect. Dr. Liliana Buhociu

Lect. Dr. Liliana Buhociu

Lect. Dr. Liliana Buhociu

Lect. Dr. Liliana Buhociu

Lect. Dr. Liliana Buhociu

Lect. Dr. Liliana Buhociu

Articolul 602: Interesul public şi interesul privat

Lect. Dr. Liliana Buhociu

Articolul 611: Picătura streşinii

Lect. Dr. Liliana Buhociu

Articolul 612: Distanţa minimă în construcţii

Lect. Dr. Liliana Buhociu

Articolul 614: Fereastra sau deschiderea în zidul comun

Articolul 617: Dreptul de trecere

Lect. Dr. Liliana Buhociu

Articolul 621: Dreptul de trecere pentru utilităţi

Lect. Dr. Liliana Buhociu

Articolul 632: Formele proprietăţii comune