URBANISM ŞI AMENAJAREA TERITORIULUI

SUPORT DE CURS

1
• Descrierea cursului

Cursul se doreşte o ”provocare” la problematizarea, analizarea şi dezbaterea , finalizată

cu oferirea de soluţii, problemelor majore cu care administraţiile – centrale şi locale – se
confruntă zilnic: este vorba de ”competiţia” pentru spaţiu, indiferent că este destinat
locuirii, desfăşurării unor activităţi de producţie, de recreere sau cu alte destinaţii.
Conţinutul este destinat nu numai celor care, prin natura preocupărilor profesionale, sunt
chemaţi –ca şi practicieni – să fie familiarizaţi cu natura acestor probleme şi să fie în
măsură să le abordeze sub toate aspectele, ci şi acelor care nu sunt indiferenţi la ceea ce
îi înconjoară, celor pentru care frumosul, în toate formele de manifestare, constituie o
condiţie existenţială fundamentală. Ambelor categorii li se adresează îndemnul de a-şi
manifesta curajul de a încerca să desluşească tainele domeniului fascinant al edificării
materiale a lumii, de care sunt legaţi prin trecutul, prezentul şi viitorul omenirii.

• Organizarea temelor în cadrul cursului

I – Evoluţia formelor de aşezare umană

Pe parcursul evoluţiei sale, omul a avut ca aliat natura, care i-a fost adăpost şi prieten;
totodată, însă, natura i-a pus în pericol viaţa şi existenţa. De aceea – în funcţie de
împrejurări şi necesităţi, el a luptat împotriva ei sau a folosit-o în interesul său.
Dacă lupta cu forţele naturii l-a determinat pe om să-şi gosească şi apoi să-şi
îmbunătăţească continuu uneltele de lucru, ambianţa şi locuinţa (habitatul) nu au rămas
nici ele neglijate. Efortul şi preocuparea pentru amenajarea urbană au existat încă de la
apariţia oraşelor, din antichitate, dar nu s-a constituit ca o politică publică aparte.
Specialiştii de azi fac distincţie între ”arta urbană” (apărută odată cu primele oraşe şi
vizând organizarea spaţiului metropolitan), ”urbanificare” (desemnând fenomenul
spontan al dezvoltării urbane) şi ”urbanism” (înţeles ca o voinţă de a dirija creşterea,
dezvoltarea urbană şi de a asigura o existenţă comunitară înţelept organizată).

II – Mediul uman şi urbanizarea.

2
Societatea contemporană este – în acelaşi timp - şi martora şi cauza unui fenomen
extrem de periculos: mediul uman (cel care ar trebui să asigure echilibrul între mediul
natural şi mediul artificial) tinde să devină un mediu antiuman. Exploatarea intensivă a
naturii şi extinderea mediului artificial sunt de natură a sufoca mediul natural,
configurând şi caracterizând cadrul material al societăţii.
Aglomerarea populaţiei şi a funcţiilor urbane generează – în timp, prin dimensiunile pe
care le poate atinge – un adevprat nomadism motorizat cu caracter de masă, ale cărui
fluxuri sunt orientate dinspre zonele de domiciliu spre zonele de muncă şi dinspre zonele
de domiciliu spre zonele de recreere. Această mobilitate are un caracter pulsatoriu şi,
datorită specificului ei, devine din ce în ce mai supusă disfuncţionalităţilor în condiţiile
existenţei unei reţele neadaptate de artere de circulaţie (cum, din păcate, se poate observa
la majoritatea localităţilor urbane de la noi). În consecinţă, urbanizarea spontană poate fi
contraproductivă dacă nu este ţinută sub control, dacă nu este dirijată pentru a se asigura
o creştere echilibrată a localităţilor urbane.

III – Urbanizarea spontană

Întrepătrunderea spontană a celor două tipuri de aşezări – satul şi oraşul – nefiind
cunoscută în timp util şi nefiind preîntâmpinate efectele transferului demografic
necontrolat, se ajunge la manifestarea şi amplificarea fenomenului de dezvoltare haotică
a organismului orăşenesc iniţial.

IV – Populaţia urbană
Mediul artificial este reprezentat de realizările omului, atât la nivelul aşezărilor umane,
cât şi în spaţiul din afara acestora. Omul a încercat, de-a lungul timpului, să configureze
spaţiul atât după criterii pragmatice – legate de funcţionalitate, cât şi artistice, căutând, în
permanenţă, armonizarea celor două tipuri de considerente.
Studiul resurselor umane urmăreşte conturarea perspectivelor demografice, a numărului
de locuitori în perspectivă, corelarea acestora cu posibilităţile oraşului şi a sistemului de
localităţi de a le asigura cazarea, locurile de muncă şi serviciile solicitate.

V – Locuirea urbană
Problemele locuinţei nu mai au un caracter funcţional şi utilitar, ci un pronunţat caracter
social şi politic. În perioada contemporană concentrarea populaţiei în oraşe obligă la
instituirea unor norme obligatorii privind igiena, funcşionalitatea şi prescripţiile
siguranţei construcţiilor.

VI – Reglementări juridice incidente în domeniile amenajării teritoriului şi urbanismului

În formulările legii-cadru în materie (Legea nr. 350/2001 cu modificarile ulteriare
privind amenajarea teritoriului şi urbanismul), urbanismul reprezintă unul din cele două
instrumente (alături de amenajarea teritoriului) prin intermediul cărora se realizează
gestionarea spaţială a teritoriului şi constituie un ansamblu de activităţi complexe, de
interes general, ce contribuie la dezvoltarea spaţială echilibrată, la protecţia
patrimoniului natural şi construit, la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă în localităţile

3
urbane şi rurale, precum şi la asigurarea coeziunii teritoriale la nivel regional, naţional şi
european.

VII-VIII-IX – Documentaţiile de amenajarea teritoriului şi de urbanism. Reglementările

legale privitoare la documentaţiile de urbanism. Autorizarea executării lucrărilor de
construcţii
Legea nr. 350/2001 distinge între documentaţiile de amenajare a teritoriului, care cuprind
propuneri cu caracter director şi documentaţiile de urbanism, care cuprind reglementări
operaţionale (care se exprimă în planurile de urbanism, Regulamentul general de
urbanism şi regulamentele locale de urbanism).
Autorizarea execcutării lucrărilor de construcţii reprezintă procedura de exercitare a
autorităţii de către administraţia publică judeţeană, municipală, oreşenească şi, respectiv,
comunală, cu privire la punerea în aplicare a prevederilor documentaţiilor de amenajare a
teritoriului şi urbanism, aprobate potrivit legii, care se constituie în temei juridic al
dezvoltării durabile urbanistice locale.

X – Proprietatea imobiliară si exproprierea pentru cauză de utilitate publică

Proprietatea reprezintă expresia supremă a accesului oamenilor la posesia, folosinţa şi
dreptul de dispoziţie asupra bunurilor. Potrivit Codului civil român, ”proprietatea este
dreptul pe care îl are cineva de a se bucura şi dispune de un lucru în mod exclusiv şi
absolut, însă în limitele determinate de lege”(art. 480).
În funcţie de regimul juridic pe care îl urmează, proprietatea este publică sau privată.
Amenajarea teritoriului şi urbanismul au fost şi sunt confruntate sistematic cu problema
delicată a compatibilizării principiilor care guvernează cele două tipuri de proprietate. În
cazuri deosebite, reprezentând situaţii de excepţie, în condiţii precis reglementate prin
lege, anumite bunuri imobile pot fi trecute din domeniul privat în domeniul public,
dreptul de proprietate privată asupra unor imobile fiind înfrânt, desfiinţat prin dispoziţia
legii şi numai în condiţiile prevăzute de aceasta. Este vorba despre exproprierea pentru
cauză de utilitate publică.

XI – Urbanismul comercial
Activităţile de comerţ ocupă un loc semnificativ în domeniul amenajării şi dezvoltării
urbane. Din cauza specificităţii şi diversităţii lor, dar şi a impactului asupra amenajării
urbane, aceste activităţi au făcut obiectul unei reglementări particulare, care a evoluat –
în unele ţări – până la a forma un sector distinct de preocupare, abordare şi reglementare
juridică.

XII - XIII – Orientări şi tendinţe contemporane în domeniul urbanismului. Urbanismul

“verde” (Eco-urbanismul)
Urbanismul ”verde” circumscrie două aspecte: dimensiunea centrală şi cea
înconjurătoare a urbanismului, respectiv problema urbanismului propriu-zis în contextul
protejării mediului. Urbanismul ”de factură nouă” este unul ecologic – în aspecte şi

4
funcţiuni – încercând să se plieze pe ciclurile şi modurile de funcţionare a ecosistemelor
naturale.

MODULUL I

Urbanismul (termen încărcat de ambiguitate) a fost definit în diverse forme:

□ urbanismul reprezintă un ansamblu complex de activităţi de proiectare, avizare,
aprobare a unor planuri sau autorizare a construcţiilor viitoare pentru oricare tip de
localitate (urbană sau rurală);
□ urbanismul este un ansamblu de măsuri politice, administrative, financiare, economice,
sociale sau tehnice destinate să asigure dezvoltarea armonioasă a unui oraş;
□ urbanismul (de fapt, urbanistica) este ştiinţa al cărei obiect îl constituie sistematizarea
aşezărilor existente şi proiectarea de de aşezări noi (cuvântul însuşi vine de la latinescul
„urbis” care înseamnă oraş; urbanismul este aşadar ştiinţa dezvoltării oraşelor,
aşezărilor);
□ urbanismul este ştiinţa şi tehnica construirii şi amenajării aşezărilor de tipul comunelor
şi oraşelor;
□ urbanismul este „în acelaşi timp, şi mai mult şi mai puţin decât se crede al fi: la polul
concret al amenajării aşezărilor, el nu este o ştiinţă exactă; la celălalt pol, al reflecţiei
asupra oraşului, urbanismul vizează nu mai puţin decât fiinţarea noastră ca specie
edificatoare (Oswald Spengler, în 1923, scria: „Omul superior este un animal care
construieşte oraşe”). Între aceste două componente disharmonice şi azi se desfăşoară
existenţa reală a aşezărilor umane cu nesfârşita lor diversitate şi cu mereu noile probleme
pe care le ridică”.
Termenul urbanism a fost folosit pentru prima dată, pare-se, în lucrarea inginerului
catalan Ildefonso Cerda intitulată „Teoria generală a urbanizării”, publicată în anul 1867.
El a pornit de la vocabula latină „urbis” pentru a desemna ştiinţa amenajării oraşelor.
Chiar dacă acest termen este relativ recent, disciplina la care se referă este foarte veche,
având rădăcini în antichitate, când referirea se face la oraşele cu un plan ortogonal,
regulat. Urbaniştii comtemporani au simţit nevoia de a găsi un cuvânt nou pentru a
configura domeniul lor de preocupare. Pentru a răspunde provocării lansate de revoluţia
industrială (care a antrenat dezvoltarea anarhică a aglomerărilor urbane şi degradarea
unor zone întinse) ei au trebuit să reînnoiască atât de profund, de semnificativ practicile
anterioare, încât au avut sentimentul că au creat, de-a dreptul, o nouă ştiinţă. Această

5
revigorare a atins – progresiv – toate aspectele urbanismului: finalităţile, metodele şi
cadrul de intervenţie.

Principii

Urbanismul s-a dezvoltat – atât ca ştiinţă, cât şi ca un complex de activităţi social-

economică – sprijinindu-se pe anumite principii care i-au mărginit cadrul şi i-au jalonat,
respectiv imprimat direcţiile în evoluţia sa.
Potrivit doctrinei franceze – una dintre cele mai dezvoltate în domeniu – principiile
urbanismului sunt grupate pe patru mari categorii:
principii ale reglementării urbanismului;
principii relative la autorizaţiile individuale de utilizare a solului urban;
principii ale urbanismului operaţional;
principii privind contenciosul în materie de urbanism.
Întrucât aceste principii au valoare de reguli generale aplicabile oriunde în lume în
materie de urbanism, în continuare le vom prezenta succint, considerând că ele sunt –
într-o bună măsură – valabile şi, deci, aplicabile şi în ţara noastră.
A. Din prima categorie – aceea a principiilor referitoare la reglementările din domeniul
urbanismului – reţinem:
* principiul reglementării descentralizate a urbanismului, menit a asigura libertatea de
planificare a teritoriului comunal, care conferă – la rândul ei – puterea de decizie şi
libertatea de a alege. Fiecare colectivitate publică este gestionara şi garanta teritoriului
naţional în cadrul (limitele) competenţelor sale; aceasta înseamnă că o colectivitate
locală are aptitudinea de a exprima în modul cel mai exact concepţia asupra interesului
general pentru gestionarea spaţiului urban care o interesează. În acelaşi timp, principiul
invită colectivitatea locală la a se strădui să asigure armonizarea previziunilor şi
deciziilor privind utilizarea spaţiului ţinând cont de întregul evantai de obiective: cadrul
vieţii, habitatul, locurile de muncă, serviciile, transporturile, gestionarea economicoasă a
solului, protecţia monumentelor naturii, salubritatea publică, echilibrul între populaţia
urbană şi cea rurală, altfel spus, un urbanism care să se constituie într-un regulator al
vieţii sociale.
* principiul supremaţiei normelor superioare de urbanism impuse şi garantate de stat,
care pretinde respectarea cadrului general şi comun trasat de stat în domeniul
urbanismului şi concretizat în anumite norme de încadrare impuse de stat, precum şi în
exercitarea permanentă a unui control asupra modului în care sunt respectare normele
superioare.
B. A doua categorie de principii - principiile relative la autorizaţiile individuale de
utilizare a solului urban – cuprinde:
◘ principiul autorizării administrative în materie de urbanism, potrivit căruia trebuie
avute permanent în vedere – pe lângă actul primordial: autorizaţia de construire – o serie
de aspecte ce ţin de creşterea sau dezvoltarea urbană, cum ar fi cele privind modalităţile

6
de ocupare şi utilizare – în prezent şi în perspectivă – a spaţiului terestru vizat:
autorizarea demolării, a instalării noului şantier, a parcelării perimetrului ce urmează a fi
supus activităţilor de urbanism etc.
◘ principiile privind punerea în operă a autorizaţiilor de urbanism, dintre care reţinem:
exercitarea controlului administrativ prealabil, acordarea permisului de construire şi
urmărirea efectelor pe care aceasta le produce.
C. Cea de-a treia categorie – a principiilor urbanismului operaţional – cuprinde:
◊ principiul responsabilităţii publice pentru echipamentul urban, care urmăreşte modul în
care sunt asigurate mijloacele materiale şi juridice pentru amenajarea urbană.
◊ principiul asocierii particularilor la urbanismul operaţional, care presupune:
constituirea şi funcţionarea asociaţiilor funciare urbane, realizarea parcelărilor – cu
consecinţa divizării proprietăţilor (ceea ce implică acceptul proprietarilor, acordarea de
despăgubiri, implantarea construcţiilor în zonă, exploatarea lor etc.).
D. În fine, categoria principiilor contenciosului în materie de urbanism (dominată de
vechiul principiu al separării autorităţilor administrative şi a celor jurisdicţionale)
cuprinde:
☻ principiile contenciosului administrativ al urbanismului şi anume: contenciosul de
legalitate, potrivit căruia administraţia trebuie să respecte întotdeauna şi întocmai
legalitatea (în special în sensul de a nu abuza de puterea de decizie pe care o are),
întrucât – altfel – oricine (orice persoană interesată) poate sesiza judecătorul
administrativ, pe calea recursului pentru exces de putere; contenciosul responsabilităţii,
în conformitate cu care administraţia este responsabilă pentru erorile sau greşelile de
serviciu care îi sunt imputabile, ea trebuind să repare integral prejudiciile care au rezultat
direct din acestea.
☻ principiile contenciosului judiciar în materie de urbanism: contenciosul represiv al
urbanismului, conform căruia – în temeiul prevederilor Codului urbanismului – faptele
de încălcare a normelor legale respective sunt calificate fie ca şi contravenţii, fie ca
infracţiuni şi sunt sanţionate în consecinţă; contenciosul civil al urbanismului reprezintă
cadrul legal în care pot fi intentate acţiuni în justiţie de către particulari (împotriva
constructorilor privaţi) atunci când intereselor lor sunt afectate.
În ceea ce ne priveşte, gestionarea spaţială a teritoriului României constituie – potrivit
legii – o activitate obligatorie, continuă şi de perspectivă. Ea trebuie să fie desfăşurată în
interesul colectivităţilor care folosesc teritoriul naţional, în concordanţă cu valorile şi
aspiraţiile societăţii şi cu cerinţele integrării în spaţiul european. Gestionarea spaţială a
teritoriului trebuie astfel înfăptuită încât să asigure indivizilor şi colectivităţilor dreptul
de folosire echitabilă, dar să le stabilească şi responsabilitatea pentru utilizarea eficientă
a teritoriului.
Principiile care stau la baza activităţilor de urbanism şi de amenajare a teritoriului – care
se desfăşoară, cu respectarea autonomiei locale, în ţara noastră – sunt următoarele:
principiul parteneriatului, principiul transparenţei, principiul descentralizării serviciilor
publice, principiul participării populaţiei în procesul de luare a deciziilor şi principiul
dezvoltării durabile.

7
Amenajarea teritoriului şi urbanismul

Amenajarea teritoriului şi urbanismul, ca discipline teoretice, dar şi ca domenii de

activitate practică, reprezintă pârghii de bază în stabilirea strategiilor de remodelare a
mediului uman, astfel încât să se stabilească o reală concordanţă între interesele,
obiectivele, dezideratele şi capacităţile mereu amplificate ale omului cu posibilităţile şi
resursele oferite de cadrul material de viaţă.
De cele mai multe ori considerate în alăturarea lor (şi, de cele mai multe ori cu referire
doar la urbanism), sintagmele prezintă şi problematizează preocupări din ce în ce mai
serioase şi de mare actualitate prin imperativitatea cu care se cer soluţionate de către
specialiştii din cvasitotalitatea domeniilor vieţii sociale, cărora sunt chemaţi să li se
alăture – prin acţiuni şi atitudini corespunzătoare – oamenii de pretutindeni.
Termenul de “amenajare”, utilizat în ţara noastră, a fost preluat din limba franceză
(aménagement du territoire), în alte limbi – precum engleza – utilizându-se termenul
“planificare” (planning).
Amenajarea teritoriului – noţiune mai vastă şi mai complexă, integratoare a conceptului
de urbanism, constituie unul dintre principalele instrumente de investigare şi cunoaştere,
de previziune şi planificare, de edificare şi permanentă readaptare a mediului uman, a
cadrului material creat de societate şi indispensabil existenţei sale.
Amenajarea teritoriului se deosebeşte, prin complexitatea sa şi prin atribuţiile
multiprofilate pe care le deţine, de toate celelalte discipline care se ocupă, direct sau
indirect, doar parţial de problema mediului uman, datorită capacităţii sale de a analiza
global şi de a prezenta sintetic multitudinea de date obţinute prin mijloace proprii sau
prin cooperarea cu numeroase sfere polispecializate complementare în vederea
readaptării continue a structurii mediului uman, pe măsura evoluţiei cerinţelor sociale.
Doctrina franceză defineşte amenajarea teritoriului ca fiind “un ansamblu de acte ale
colectivităţilor locale sau a instituţiilor publice de cooperare intercomunală care vizează,
în cadrul competenţei loc, pe de o parte, conducerea sau autorizarea acţiunilor şi
operaţiunilor, respectiv pe de altă parte, asigurarea armonizării acestor acţiuni şi
operaţiuni…Obiectul acestor acţiuni sau operaţiuni de amenajare constă în înfăptuirea
unei politici locale a habitatului, organizarea menţinerii, extinderii sau receptarea
activităţilor economice, favorizarea dezvoltării activităţilor de loisir şi de turism,
realizarea de echipamente colective, de luptă împotriva insalubrităţii, de reînnoire
urbană, de salvare şi de punere în valoare a patrimoniului construit sau neconstruit şi a
spaţiilor naturale.
Conferinţa Europeană a Miniştrilor Responsabili cu Amenajarea Teritoriului (CEMAT) a
desfăşurat, încă de la prima sa reuniune din 1970, o importantă activitate sub auspiciile
Consiliului Europei. La reuniunea care a avut loc la Torremolinos (în Spania) în anul
1983 a fost adoptată Carta Europeană a Amenajării Teritoriului, declaraţie de principii
care au fost focalizate într-un punct de referinţă obligat, provenienţa lor fiind atât planul
doctrinar, cât şi din cele ale legislativului şi jurisprudenţei (în ciuda confuziei generate
de enunţurile acestora). Carta defineşte organizarea, respectiv amenajarea, teritoriului ca
fiind “expresia spaţială a politicii economice, sociale, culturale şi ecologice a întregii

8
societăţi” şi o consideră “o disciplină ştiinţifică, o tehnică administrativă şi o politică
concepută ca o focalizare interdisciplinară şi globală, al cărei obiectiv este dezvoltarea
echilibrată a regiunilor şi organizarea fizică a spaţiului în conformitate cu un principiu
director”.
“Omul şi bunăstarea sa, precum şi interacţiunea sa cu mediul ambiant constituie centrul
tuturor preocupărilor organizării teritoriului, al cărui obiectiv este de a-i oferi un cadru şi
o calitate a vieţii care să-i asigure o dezvoltare echilibrată a personalităţii şi o perspectivă
organizată la scară umană”, se precizează în Cartă.
Ca şi obiective fundamentale ale amenajării (organizării) teritoriului, Carta le prevede pe
următoarele:
dezvoltarea socio-economică echilibrată a tuturor regiunilor;
îmbunătăţirea calităţii vieţii;
gestionarea responsabilă a resurselor naturale şi protejarea mediului ambiant (şi nu
numai!)
Realizarea unor obiective atât de ample impune o articulare nu numai la nivelul fiecărui
stat (în sfera locală, regională şi naţională), ci şi la nivelul cadrului european. Totuşi,
Carta nu trece de aceste formulări abstracte de obiective fără a încerca o minimă
aproximare a ceea ce se putea defini ca o “schemă europeană de organizare a
teritoriului”.
Carta accentuează caracterul democratic şi participativ pe care trebuie să-l aibă
planificarea teritorială şi funcţia coordonatoare a distinctelor politici sectoriale, aspect
deosebit de important, de semnificativ pentru a caracteriza competenţele în domeniul
amenajării teritoriului cuprinse în drept.
Din perspectiva definiţiei amenajării teritoriului oferită de Cartă putem conchide că
aceasta nu este doar o chestiune de elaborare de documente în vederea executării unor
construcţii şi amenajări în diferite zone, utilizând anumite suprafeţe, pentru sau de către
anumite persoane, ci se constituie într-o formă de politică care prezintă şi vizează o
multitudine de aspecte.
Tipurile tradiţionale ale unităţilor teritoriale de bază cu trăsături distincte şi evoluţie
specifică sunt satul şi oraşul.
Satul a fost primul tip de aşezare de sine-stătătoare. Apărut încă din preistorie, el s-a
constituit ca urmare a primei mari diviziuni a muncii sociale: desprinderea agriculturii
din sfera păstoritului. Agricultura i-a permis omului emanciparea de constrângerile
cadrului natural şi stabilirea într-un anumit teritoriu legat de locul de producţie. Prima
delimitare, marcând excluderea naturii din spaţiul construit a fost aparentă, zidul,
fortificaţia – de utilitate strict defensivă – constituind simbolul desprinderii, izolării de
natură.
Ca şi tip de aşezare, satul se caracterizează prin:
număr relativ mic de locuitori
suprafaţă redusă a vetrei (centrului) aşezării
ocuparea extensivă a acesteia
înzestrarea modestă cu obiective de interes obştesc
prezenţa sporadică a dotărilor tehnico-edilitare.

9
Pe parcursul timpului s-a putut remarca un anumit conservatorism în mentalitatea
locuitorilor satelor în numeroase privinţe, printre care dimensiunea aşezării şi numărul
de locuitori. Eventualele creşteri excesive ale numărului de locuitori au fost „debuşate”
în teritoriile din împrejurimi, luând astfel naştere noi aşezări, de acelaşi tip şi cu aceeaşi
structură, configuraţia nou apărută fiind una dispersată, formată din mici localităţi.
Treptat s-a impus lărgirea capacităţilor de producţie, profilarea lor pe un anumit specific,
astfel încât s-a ajuns la relaţii de colaborare, cooperare în cadrul cărora se urmărea
obţinerea de avantaje reciproce; a urmat, fireşte, o accentuată „ridicare”, înflorire a unora
dintre acestea, ele impunându-şi supremaţia, dominaţia asupra celorlalte: acestea vor
constitui nucleele viitoarelor oraşe.
Oraşul este cel care a preluat rolul de conducător în reţeaua rurală, polarizând capacităţi
şi interese, produse şi energii, atrăgând aceste elemente de pe raze de influenţă tot mai
extinse. Satul devine, în timp, subordonat oraşului din punct de vedere economic, social,
cultural. Locuitorii satelor rămân legaţi de ciclul anotimpurilor- prin natura ocupaţiilor
lor – dar şi de obiceiurile şi tradiţiile locurilor lor de baştină.
Teoria schimbului de mărfuri susţine că principalul factor de dezvoltare al centrelor
urbane l-a constituit amplasarea lor la intersecţia unor drumuri – terestre sau maritime –
care au favorizat schimbul de mărfuri (polis-urile greceşti sau oraşele-porturi).
Teoria oraşelor-necropolă, în accepţiunea căreia „oraşul celor morţi a precedat oraşului
celor vii”, exemplificând cu prezenţa numeroaselor oraşe din Egipt, China sau Grecia în
apropierea marilor necropole şi complexe religioase: Ierusalim, Olimpia, Delfi, Memfis.
Toate aceste teorii au fost susţinute cu argumente istorice, dar fiecare a preluat doar
secvenţial fenomenul urban care – după cum s-a mai arătat – este unul extrem de
complex. Factorii luaţi în considerare în fiecare dintre aceste ipoteze au acţionat diferit,
în momente istorice diferite: permanent, accidental, dirijat sau aleator, direct sau indirect,
cu intermitenţe etc. Certă este însă interferenţa lor permanentă şi combinarea lor de
maniera de care au dat imaginea oraşului şi semnificaţia lui actuală.

MODULUL II

MEDIUL UMAN ŞI URBANIZAREA

Mediul uman şi mediul artificial (creat de om)

10
Încă din fazele primare ale devenirii sale, societatea a remodelat cadrul natural, în care a
instituit un mediu ambiant creat cu mijloace proprii, un mediu pe care îl numim
„artificial”, caracterizat prin volume, spaţialităţi şi structuri calitativ deosebite de cele
care constituie mediul natural. Mediul artificial este compus din multiple alcătuiri şi
echipări care servesc cerinţelor curente şi sunt caracteristice procesului cotidian de trai al
grupurilor sociale.
Societatea contemporană este şi martora şi cauza unui fenomen extrem de periculos:
mediul uman tinde să devină un mediu antiuman. Exploatarea intensivă a naturii şi
extinderea mediului artificial tind să “sufoce” mediul natural şi să caracterizeze cadrul
material al societăţii. Omul – în măsura în care poate fi inventiv şi constructiv – poate şi
distruge ceea ce a creat, din cauza incapacităţii sale de a înţelege fenomenele în
complexitatea şi globalitatea lor : pentru a-şi satisface rapid nişte interese meschine este
în stare să compromită confortul şi securitatea generaţiilor viitoare.
Expresia “mediu uman” este una relativ nouă (ea fiind adoptată la Congresul al IX-lea
al Uniunii Internaţionale a Arhitecţilor – UIA, ale cărui lucrări s-au ţinut la Praga, în
1967). Sintagma exprimă acordul universal privind necesitatea obiectivă de integrare a
celor două medii aparent contradictorii - mediul natural şi mediul artificial (creat de om)
– precum şi idea de înlăturare a cauzelor care provoacă raporturi de neconcordanţă cu
efecte autodistructive pentru societatea umană.
În ultima perioadă de timp se constată o extindere a artificializării accentuate şi haotice a
mediului care are ca şi cauze:
aglomerarea excesivă a industriilor perturbatoare ale mediului ambiant;
concentrări uriaşe – ca număr şi densitate – ale populaţiei în formaţiuni urbane care
depăşesc scara umană;
dezvoltarea haotică a reţelelor de comunicaţii şi de transport care utilizează o suprafaţă
excesivă de teren ;
lipsa de control a unui trafic excesiv de intensificat;
ocuparea dezordonată şi extensivă a zonelor periurbane şi rurale;
distrugerea terenurilor agricole fertile;
degradarea masivelor forestiere;
poluarea atmosferei şi a apelor;
imposibilitatea rezolvării corespunzătoare a evacuării, refolosirii, depozitării şi
distrugerii deşeurilor.
Toţi aceşti factori, vis-a-vis de care se manifestă, nu rareori, dezinteres, sunt subapreciaţi
sau sunt abordaţi de o manieră rutinieră şi iresponsabilă, redusă la aplicarea unor măsuri
limitate numai la situaţiile în care apar crize, pot afecta atât colectivităţile contemporane,
cât şi pe cele viitoare.
Atributul „durabil” a fost promovat pentru prima dată, pe plan mondial (în contextul
protecţiei mediului), în documentele prezentate la Conferinţa Internaţională de la Rio din
anul 1992 (regăsindu-se în binecunoscuta „Agendă 21”). În fieful „liberalismului
economic şi financiar” din Chicago, la Congresul UIA din 1995, a fost lansat şi în
mediul arhitectural şi urbanistic conceptul de „dezvoltare durabilă” (după ce, în 1987,

11
fusese publicat „Raportul Brundland”), o dezvoltare menită să creeze structuri stabile,
coerente, limitate spaţial. Acest concept readuce în atenţie caracteristici care pot
transforma „aglomeraţia” într-un „complex de aşezari” distincte, locuibile şi eliberate,
parţial, de stress.
Un fapt deosebit de important, dar extrem de puţin cunoscut, este acela că un arhitect
român – G. M. Cantacuzino – a realizat o operă de precursor prin utilizarea termenului
„durabil” în domeniul arhitecturii şi construcţiei încă din 1947 ! Atributul „durabil”
traversează cartea acestuia, intitulată „Despre o estetică a reconstrucţiei”, de la un capăt
la altul, impunând construcţiei (locuinţei, mai ales) să fie durabilă, să treacă peste
modelele arhitecturale şi fanteziile speculei. În concepţia arhitectului român durabilul
exclude lenea, anemia sensibilităţii, derizoriul, meschinul, refuzul artei şi anticultura,
nepăsarea autorităţilor, promovând – însă – cu autoritate, o legislaţie chibzuită, o voinţă
„neşovăielnică” şi „generozitate înţelegătoare a nevoilor naţiunii”, dar şi echilibrul
dintre disciplinele clasice, temele moderne şi formele subtile şi sensibile, dar „fără a
întoarce spatele tradiţiei”, susţinând dezvoltarea „firească” a României.
Experienţa cea mai înaltă şi mai sintetică a mediului artificial o reprezintă formele
perfecţionate de aşezare a populaţiei, alcătuite din aşezările omeneşti – care sunt, în
principiu, identice cu unităţile administrativ-teritoriale – denumite comune şi oraşe
(municipii). Mediul artificial mai cuprinde tot ceea ce este creat de om şi se află în afara
aşezărilor omenenşti, respectiv toate construcţiile şi lucrările făcute de om, care sunt
amplasate dincolo de perimetrul aşezărilor omeneşti, cum sunt: şoselele, autostrăzile,
căile ferate, podurile, viaductele, barajele, toate fiind supuse unui regim special de
protecţie datorită importanţei lor pentru om şi natură. S-a arătat că mediul artificial
priveşte, în sens larg, întreaga tehnosferă – adică totalitatea creaţiei materiale a omului.
Mediul artificial, considerat în complexitatea tuturor compartimentelor lui, este menit să
completeze şi să adapteze mediul natural, bazându-se pe coexistenţa activă şi benefică a
celor două medii şi nicidecum pe adversitatea lor.
Este extrem de dificil, dacă nu chiar imposibil, să se stabilească o delimitare strictă între
mediul natural şi cel artificial, având în vedere că prin simbioza lor organică a luat fiinţă
şi s-a dezvoltat un fenomen calitativ nou, denumit în terminologia internaţională mediu
uman.
Sintagma mediu uman exprimă acordul privind necesitatea obiectivă a integrării celor
două medii aflate – aparent – la poli opuşi: mediul natural şi mediul artificial, căutând să
înlăture cauzele generatoare de raporturi de neconcordanţă, cu efecte negative pentru
omenire.
Procesul urbanizării defineşte ca pe un fapt major epoca contemporană, impunând
consecinţe transformatoare asupra tuturor compartimentelor vieţii umane. Este un proces
care se desfăşoară în ritm accelerat, constituindu-se ca efect, nu ca şi o cauză a
civilizaţiei, dar având un incontestabil rol determinant în promovarea progresului social.

Urban. Urbanizare. Civilizaţie

12
Termenul “urban”, potrivit Dicţionarului Explicativ al limbii române, înseamnă
apartenenţa la oraş, orăşenesc, iar în sens figurat, “care dă dovadă de urbanitate,
politicos, civilizat”.
Conceptul de urbanizare s-a conturat în secolul XX, în special după Congresul
Internaţional al Arhitecturii Moderne (iniţiat de Le Corbusier) şi adoptarea Chartei de la
Atena (1939), moment de la care se poate vorbi despre începutul urbanismului modern.
Există totuşi o speranţă care poate schimba în timp strategia mondială a dezvoltării
urbane: conceptul de dezvoltare durabilă. Aşezarea – urmând preceptele acestui tip de
dezvoltare – poate deveni focarul zonei, inversându-se lucrurile, de data aceasta spre
normalitate.
Privitor la sensul figurat al cuvântului urban, el determină adesea – în limbajul curent şi
chiar în gândire – suprapunerea lui cu termenul civilizaţie……
La momentul actual pentru a desemna ca urbană o aşezare au fost selectaţi, din
multitudinea de factori care o configurează şi o particularizează, câţtiva parametri care
au o pondere mai însemnată. Astfel, există diferenţe de la o ţară la alta, în baza anumitor
criterii:
numărul de locuitori; se apreciază că o localitate poate fi calificată ca şi urbană dacă are:
în Suedia – peste 200 de locuitori, în Albania – peste 400 de locuitori, în Elveţia, Spania,
Anglia – peste 1000 locuitori, în Jugoslavia, Franţa, Norvegia – peste 2000 locuitori, în
SUA şi Japonia – peste 2500 locuitori, în India şi Austria – peste 5000 locuitori, în
Grecia – peste 10.000 locuitori.;
dotarea cu echipament tehnico-edilitar; urbană este apreciată localitatea care dispune de
o dotare corespunzătoare privind confortul, igiena locuitorilor, alimentarea cu apă,
canalizarea, alimentarea cu energie electrică, telefonia, amenajarea străzilor etc.;
dotările social-culturale, satisfacerea intereselor publice, a celor de odihnă şi recreere
etc.;
importanţa în teritoriu;
criterii administrative.

În unele ţări – printre care şi ţara noastră – denumirea de oraş este stabilită prin
reglementări administrative.

Trăsăturile sociale caracteristice mediului urban efectiv

Anumite structuri şi amenajări ale teritoriului orăşenesc care presupun ocuparea unor
suprafeţe mari şi pot fi amplasate la distanţe apreciabile faţă de zonele de locuinţe – cum
ar fi: unităţile industriale producătoare de noxe, complexele agro-zootehnice, cele de
gospodărire comunală – impun construcţii în afara perimetrului oraşului, astfel încât se
constituie zona periurbană (preorăşenească), care formează o parte complementară (nu
auxiliară) a organismului urban. Tot în afara limitei administrative a oraşului, dar în
strânsă cooperare complexă cu acesta, fiinţează de multe ori un număr variabil de
aşezări urbane sau rurale, care alcătuiesc o grupare asociativă extraurbană, care aparţine
mediului „urban efectiv”.

13
Mediul urban efectiv prezintă următoarele trăsături caracteristice:
• încadrarea populaţiei din acest mediu în ramuri economice şi sectoare de activitate
neagricole, în care munca se desfăşoară cu ocupare permanentă, fără întreruperi
sezoniere şi are un înalt nivel de productivitate (se pot include aici şi activităţile din
sectorul agricol şi alimentar industrializat);
• transferarea populaţiei ocupate – în procente crescânde – din sectorul productiv în
sectorul serviciilor, din domenii în care predomină munca fizică în cele în care ponderea
majoră o are munca intelectuală;
• modificarea structurii vieţii sociale, a concepţiilor şi mentalităţilor indivizilor:
restrângerea numerică a celulei familiale; independenţa membrilor adulţi – indiferent de
sex – la vârsta majoratului; interesul crescând al populaţiei pentru o calificare superioară,
pentru cultură, precum şi valorificarea optimă a unui „buget” crescând de timp liber;
• intensificarea mobilităţii, creşterea numărului contactelor sociale, amplificarea
furnizării de bunuri de larg consum, precum şi a energiei şi a informaţiilor;
• dezvoltarea unei reţele complexe de mijloace de transport şi comunicaţii eficiente şi
uşor accesibile.

Trăsăturile cadrului material specifice urbanului

Pot fi identificate – la nivelul mediului urban efectiv – o serie de elemente materiale (a

căror totalitate crează cadrul material) care au, la rândul lor, anumite caracteristici:
○ densitatea ridicată în ceea ce priveşte ocuparea solului, într-un perimetru mult extins;
○ împărţirea teritoriului în zone specializate ca profil social-economic;
○ dezvoltarea unei diversificate înzestrări cu edificii şi cu dotări tehnico-edilitare;
○ preocuparea pentru calitatea fondului construit şi pentru aspectul spaţiilor libere;
○ dezvoltarea unei reţele de comunicaţii cu mijloace perfecţionate de transport pentru
categorii de trafic diferenţiate;
○ dezvoltarea suprafeţelor spaţiilor verzi şi a zonelor pentru sport şi recreere.

MODULUL III

URBANIZAREA SPONTANĂ

14
Factori favorizanţi

Generalităţi. Osmoza sat-oraş ridică dificultăţi majore în problema urbanizării:

întrepătrunderea spontană a celor două tipuri de aşezări, nefiind cunoscută în timp util şi
nefiind preîntâmpinate efectele transferului demografic necontrolat, se ajunge la
manifestarea aspectelor violent-contradictorii, care se amplifică, ducând la
„congestionarea” şi „inflamarea” organismului orăşenesc iniţial.
Aceste acutizări sunt datorate unei multitudini de factori, dintre care amintim:
◘ polarizarea excesivă – în jurul marilor oraşe – a forţelor de producţie, a populaţiei, a
resurselor şi energiei, care conduce la „sufocarea” activităţii şi vieţii normale a
indivizilor;
◘ supraocuparea solului, până la saturaţie, în zonele centrale, făcându-se risipă de el în
zonele periferice;
◘ perturbaţii profunde care au loc între compartimentrele funcţionale ale oraşului,
defectuos amplasate, extinse şi interferate;
◘ neutilizarea sau utilizarea improprie a terenurilor agricole.

Excesul de mobilitate. Mediul urban de azi cunoaşte dese momente de criză, în care
factorii „timp” şi „spaţiu” sunt transferaţi în mod îngrijorător în forme excesive de
„viteză” şi „masă”.
Progresul social-economic înregistrat, la care se adaugă descoperirile din domeniul
biologiei, au dus la:
mărirea speranţei de viaţă a populaţiei, determinând o creştere demografică explozivă
(numărul de locuitori – parametru fundamental al construirii mediului urban – a cunoscut
dublări, în repetate rânduri, la intervale de timp mici);
repartizarea neuniformă a populaţiei globului, situaţie menţinută datorită manifestării
fluxului de mobilitate a populaţiei;
lipsa de omogenitate în repartizarea populaţiei reflectată în constituirea de mari
aglomerări în nodurile industriale, la intersecţia traseelor magistrale de circulaţie şi de-a
lungul regiunilor litorale;
dezechilibrul manifestat în ceea priveşte echiparea complexă a marilor întinderi ale
Ecumenei .
Consecinţe. Aglomerarea populaţiei şi a funcţiilor urbane generează, prin dimensiunile
atinse, un adevărat nomadism motorizat cu caracter de masă, ale cărui fluxuri sunt
orientate cu precădere dinspre zonele de domiciliu spre zonele de muncă şi dinspre
zonele de domiciliu spre zonele de recreere. Această mobilitate are un caracter pulsatoriu
şi, datorită specificului ei, devine din ce în ce mai supusă disfuncţionalităţilor în
condiţiile existenţei unei reţele neadaptate de artere de circulaţie (mai ales în structurile
urbane care prezintă o solidă constituire istorică, având centre care trebuiesc păstrate şi
protejate în condiţiile prezenţei unui impresionant echipement tehnic pus la dispoziţie de
tehnica contemporană: autostrăzi, tuneluri, traversări denivelate).

15
Astăzi suntem martorii unui fenomen care accentuează trăsătura antiumană a mediului
uman: dacă în perioada evoluţiei naturale circulaţia era cea care se subordona
funcţiunilor oraşului, evoluţia metropolelor anarhic amplificate duce la subordonarea
oraşului faţă de exigenţele circulaţiei.
Progresul social implică promovarea procesului de urbanizare; urbanizarea decurge din
dezvoltarea forţelor de producţie şi din concentrarea teritorială a acestora, dar nu orice
fel de concentrare oglindeşte şi un progres social.

Transportul şi traficul urban

Formaţiunile urbane au avut în toate timpurile anumite funcţiuni principale, între care
cazarea populaţiei şi asigurarea locurilor de muncă a membrilor colectivităţii au fost
mereu prioritare. Cuceririle ştiinţei şi tehnicii au determinat însă – în timp – o mărire a
bugetului de timp liber, apărând o a treia funcţiune, din ce în ce mai complicată şi mai
complexă: asigurarea posibilităţilor de recreere (recreerea presupune libertatea totală a
individului de a opta pentru oricare dintre modalităţile de refacere fizică şi intelectuală
într-un mediu lipsit de elemente restrictive, care există – în genere – în afara perimetrului
urban).
Străbaterea distanţei – crescânde – între elementele tripletei: loc de cazare – loc de
muncă - loc de recreere a dus la diminuarea timpului liber, astfel încât s-a impus găsirea
de mijloace noi tehnice corespunzătoare soluţionării problemei. Mijloacele de transport
în comun utilizate cu succes până în prima jumătate a secolului trecut se dovedesc în
prezent insuficiente. Ultima perioadă de timp este caracterizată prin preferinţa pentru
automobil, vehicul autonom relativ uşor de manevrat şi folosit, fapt care a determinat
creşterea producţiei industriale de autovehicule şi – implicit – creşterea cifrei de afaceri
în domeniu. Această situaţie a determinat şi necesitatea echipării teritoriului cu reţele
moderne de circulaţie, acţiune greoaie şi costisitoare care presupune un efort financiar
sporit al membrilor întregii colectivităţi. Printre consecinţele cele mai evidente ale
acestui fenomen putem numi:
aglomerarea excesivă a suprafeţelor carosabile;
gâtuirea fluxului de circulaţie;
creşterea numărului de accidente, care antrenează pierderi umane şi materiale;
scăderea vitezei medii de parcurs până la eliminarea eficienţei însăşi a acestui mijloc de
deplasare
consumul avid de spaţiu (25 mp. pentru fiecare automobil în staţionare reprezintă
echivalentul suprafeţei locuibile minimale pentru o familie cu trei persoane) transformă
oraşul într-o zonă de conflict, în care omul şi automobilul îşi dispută suprafeţe egale. În
mod necontrolat, structura oraşului se subordonează necesităţilor impuse de transport.
Un efect deosebit de negativ asupra amenajării teritoriului urban (în vederea realizării
căilor de rulare pentru vehicole) îl are scoaterea din circuitul normal de folosinţă a unor
suprafeţe de teren imense. Pe de altă parte, chiar arterele de circulaţie sunt blocate de
vehicole parcate, ceea ce conduce la strangularea traficului, cel mai adesea în zonele

16
centrale, cu efecte paralizante asupra activităţilor economice şi sociale. Apare astfel
paradoxul: o imobilitate crescândă datorită abuzului de mobilitate.

Evaluarea problemei transportului în oraş; soluţii de rezolvare a acesteia.

Impactul pe care era autovehicolului îl are asupra oraşului a constituit şi continuă să
reprezinte o preocupare permanentă pentru asociaţiile profesionale aflate în strânsă
legătură cu organele administrative centrale şi locale. Direcţiile de cercetare vizează:
1) cauzele care favorizează creşterea traficului auto (gradul de perfecţionare a tehnicilor
în activitatea de construcţie a căilor rutiere, tehnologiile moderne implementate în
construcţia de autovehicole, opţiunea participanţilor la trafic pentru diverse mijloace de
transport;
2) problemele tehnice privind transportul interurban şi cel intraurban.
În ceea ce priveşte transportul interurban se pun în discuţie două chestiuni: ponderea
acestui tip de transport pe căi rutiere (factor dificil de evaluat datorită caracterului aleator
al modificării preferinţelor pentru un tip sau altul de transport), respectiv fluxul
mijloacelor de transport rutier interurban. Studiul acestui parametru este utilizat la
întocmirea planurilor de dezvoltare ale oraşelor.
Referitor la transportul intraurban se urmăresc două aspecte: posibilitatea accesului la
toate punctele de interes şi fluxul de autovehicole.
3) consecinţele amplificării traficului rutier pentru oraş şi găsirea soluţiilor optime de
diminuare ori înlăturare a respectivelor consecinţe (aproape întotdeauna negative).
Soluţii propuse pentru rezolvarea problemelor generate de trafic
Pentru oraşele mici sunt recomandate următoarele rezolvări:
centrele istorice să fie accesibile numai traficului pietonal (accesele carosabile şi
parcajele urmând să fie amplasate în zone mai îndepărtate);
instituirea de restricţii de circulaţie în zonele centrale şi orientarea acesteia pe liniile de
centură;
stabilirea unor rute fixe pentru mijloacele de transport.
Oraşelor mari le sunt propuse următoarele soluţii:
- facilitarea transportului auto prin redistribuirea activităţilor, astfel încât locurile de
muncă, spaţiile comerciale şi cele de recreere să nu fie concentrat amplasate.
- folosirea, în zonele centrale, numai a autobuzelor şi taxiurilor, accesul automobilelor
fiind permis numai în zonele periferice.

MODULUL IV

17
POPULAŢIA URBANĂ.

Planurile de urbanism se bazează pe studiul şi punerea în evidenţă a resurselor umane şi

urmăresc conturarea perspectivelor demografice, a numărului de locuitori în perspectivă,
corelarea acestora cu posibilităţile oraşului şi a sistemului de localităţi de a le asigura
cazarea, locurile de muncă şi serviciile solicitate.
De aceea, în orice studiu trebuie să se pornească de la câteva date obligatorii:
cunoaşterea situaţiei de fapt;
stabilirea posibilităţilor de dezvoltare prin dinamizarea forţelor proprii;
evaluarea capacităţii de a răspunde eficient la impulsurile şi cerinţele de nivel teritorial
zonal şi naţional;
prognoza evoluţiei în perspectiva pe termen lung.

Evoluţia populaţiei urbane

Perioada contemporană se află sub presiunea unor importante schimbări calitative în

toate compartimentrele vieţii sociale, cu consecinţe resimţite în întreaga structură a
mediului uman. Creşterile cantitative adesea impresionante nu pot fi nici ele ignorate
(numărul locuitorilor – element hotărâtor în aceste prefaceri – înregistrează creşteri
uneori alarmante: populaţia lumii s-a dublat în repetate rânduri şi la intervale tot mai
scurte; populaţia, nefiind repartizată uniform pe suprafaţa globului a determinat
concentrarea ei în anumite zone). Fenomenele demografice de ordin cantitativ sunt
însoţie de o creştere a ritmului de urbanizare pe plan mondial. Studiile au arătat că unei
creşteri de 2% a întregii populaţii a globului îi corespunde o amplificare cu 4% a
populaţiei urbane. Creşterea populaţiei urbane se bazează, cu precădere, pe sporul
migrator, având drep consecinţă densificarea oraşelor existente, extinderea oraşelor în
teritoriu, precum şi crearea de noi oraşe.
În România, din totalul populaţiei urbane 49,3% locuieşte în oraşe cu peste 100.000 de
locuitori, 31,7% în oraşe cu un număr de locuitori cuprins între 20.000 şi 100.000 de
locuitori şi 19% în oraşe mici având sub 20.000 de locuitori. Numărul locuitorilor din
mediul urban a înregistrat în ultimele decenii un ritm de creştere mult mai mare în raport
cu creşterea numărului total de locuitori. S-au produs de asemeni modificări privind
numărul şi compoziţia populaţiei ţării prin creşterea semnificativă a populaţiei urbane şi
scăderea corelată a populaţiei care trăieşte în mediul rural.

18
Consecinţele urbanizării în existenţa socială şi culturală a populaţiei

Dinamica economică şi socială. Procesul de urbanizare din România (ca – de altfel – în

toate celelalte state moderne) a fost în directă legătură cu procesul de industrializare,
fiind determinat de migrarea populaţiei dinspre aşezările rurale spre cele urbane. Sub
aspectul dinamicii sociale el poate fi apreciat ca o restructurare socială ca urmare
raportului în producţia de bunuri.
În conţinutul existenţei sociale a populaţiei se disting următoarele schimbări:
• pe plan economic – trecerea la munca retribuită;
• pe plan fizic – trecerea la un cadrul nou de viaţă, cu condiţii superioare de locuire, cu
facilităţile oferite de oraş, cu vestimentaţia adecvată acestuia etc.;
• pe plan ergonomic – prin exercitarea unor profesiuni şi ocupaţii noi, prin impunerea
unui alt ritm de utilizare a timpului şi o nouă organizare a acestuia;
• pe plan familial – restrângerea familiei la una-două generaţii;
• pe plan social-cultural – prin adaptarea la formele exterioare ale culturii urbane şi
asimilarea unor noi forme de petrecere a timpului liber; are loc o delimitare, o renunţare
la tradiţie şi adaptarea la condiiţile impuse de noul mod de viaţă, asimilarea culturii
„urbane” şi participarea la evenimentele „mondene”, în care se manifestă
comportamentul „asimilat”.
Experienţa a demonstrat că aceste mişcări au fost deseori provocatoare de convulsii atât
în planul existenţei individuale (unii indivizi manifestând adevărate crize de inadaptare,
rămânând astfel la marginea grupurilor sociale), cât şi în planul existenţei comunitare,
prin formarea unei categorii neasimilate, neadaptate, adevărată perturbatoare a
mecanismului vieţii urbane.
Modificarea cadrului urban. Din punct de vedere funcţional, structura oraşului a suferit
următoarele modificări:
funcţiunile social-economice au fost diversificate, mai ales prin introducerea unor
activităţi cu caracter industrial şi complementar;
funcţiunea de locuire a cunoscut o creştere accentuată – uneori dublată – la un nivel
calitativ superior mediei existente;
modificarea funcţiilor de servicii;
modificarea tipului structurii şi volumului circulaţiei, transportului şi comunicaţiilor.
Din punct de vedere spaţial, de la dispersarea activităţilor s-a trecut la concentrarea lor;
de asemeni s-a procedat la construirea unor mari ansambluri de locuiţe colective,
realizate industrializat, într-un interval de timp foarte scurt.
Stilul internaţional promovează pe scară largă locuirea colectivă. Marile ansambluri vor
fi soluţia pentru rezolvarea problemelor locative. În ţara noastră, urbanismul post-belic a
urmat principiile sănătoase ale arhitecturii internaţionale, iar până în deceniul VII al
secolului trecut s-au realizat unele cartiere de locuinţe reuşite. Deceniile VII şi VIII au
consemnat o perioadă de construcţii realizate într-un ritm forţat, caracterizat prin rabatul
făcut la calitate.
În ceea ce priveşte circulaţia şi transportul urban, şi acestea au suferit modificări
importante, punându-se din ce în ce mai des şi mai acut problema legăturii dintre centrul

19
urban şi zona periurbană. În ţara noastră, dezvoltarea urbană este negativ influenţată de
persistenţa navetismului, fenomen – de altfel – contradictoriu prin efectele sale. Dincolo
de o anumită limită, diferenţa dintre populaţia diurnă şi cea nocturnă a oraşelor
determină dotarea suplimentară cu anumite servicii a centrului oraşului şi, mai ales, a
reţelei de transport, precum şi a nucleelor de concentrare a navetiştilor: gări, autogări etc.
Datorită unei politici de industrializare forţată, prin investiţii foarte mari într-un timp
relativ scurt, în dezvoltarea oraşelor s-au creat rupturi şi discontinuităţi structurale.
Realizarea marilor ansambluri de locuit, cu tipuri de construcţii şi principii structurale şi
compoziţionale asemănătoare, pe amplasamente perimetrale – deci dificil de pus în
legătură elementele spaţiale şi volumetrice specifice fiecărui oraş – a anulat în bună
măsură diferenţierea calitativă şi personalitatea centrelor urbane româneşti, negând
specificul, tradiţia oraşelor existente.

Structura demografică şi social-economică a populaţiei

Caracteristicile structurii populaţiei indică sensul posibil al evoluţiei unei localităţi.

Prin structura populaţiei se înţelege gruparea populaţiei în raport cu o serie de criterii:
social-economice, vârsta şi sexul, preocupările profesionale, veniturile, tipul de familie
etc.
Toţi aceşti parametri au un caracter statistic şi sunt obţinuţi fie prin recensăminte
periodice, fie prin alte mijloace specifice şi sunt utilizaţi la întocmirea planurilor de
urbanism ale localităţilor sau a studiilor şi planurilor de modelare la nivel
macroteritorial, având ca obiectiv punerea în evidenţă a resurselor umane, conturarea
perspectivelor demografice, corelarea acestora cu prevederile de dezvoltare social-
economică a oraşelor şi a sistemului general de localităţi.

Numărul de locuitori şi mişcarea populaţiei

Numărul de locuitori reprezintă acea componentă a urbanismului a cărei determinare este

influenţată de o serie de evenimente demografice – natalitate, fertilitate, mortalitate etc.
Analizat la un anumit interval de timp, semnificativ (10-20 de ani), el oferă
specialiştilor informaţii privind tendinţele generale ale mişcării populaţiei în perspectivă.
Prin acest mod se poate prognoza tipul de dezvoltare a localităţii şi gradul ei de
atractivitate.
Ansamblul de fenomene care determină evoluţia numerică a populaţiei este cunoscut sub
denumirea de mişcare a populaţiei. Ritmul de creştere (evoluţia numerică a populaţiei
într-o anumită etapă) este rezultatul a două tipuri de factori:
mişcarea naturală, care poate fi în exedent sau în deficit. Ea presupune două elemente:
naşterile – care pot fi prognozate prin aplicarea unor coeficienţi privind fertilitatea şi,
statistic, prin numărul noilor născuţi;
decesele – care se pot determina prin aplicarea coeficienţilor de mortalitate sau
supravieţuire pe vârste şi sexe (numărul lor este, în genenral, constant)

20
Diferenţa dintre numărul naşterilor şi cel al deceselor indică mişcarea (sau creşterea)
naturală a populaţiei.
2) mişcarea migratorie, care rezultă din insuficienţa forţei de muncă locale sau zonale,
respectiv prin atragerea unei populaţii – din diferite motive – interesate să se stabilească
în oraş.
Migraţia sau creşterea mecanică a populaţiei poate determina oscilaţii mari ale numărului
de locuitori ai unui oraş sau ai unei zone. Cea mai caracteristică mişcare de acest tip este
cea din mediul rural către cel urban şi dinspre oraşele mici către oraşele mari şi foarte
mari.

Mobilitatea populaţiei

Mobilitatea populaţiei se referă la o complexitate teritorială: migraţia, navetismul sau

deplasările populaţiei, dar şi mobilitatea pe plan socio-profesional (mişcările survenite
prin schimbarea profesiei, prin trecerea dintr-o categorie socială în alta). În definirea
mobilităţii sociale sunt incluse mişcările realizate într-o diversitate de variabile care
definesc poziţia persoanei în societate: gradul de educaţie şi instrucţie şcolară, sexul,
starea civilă, locul de rezidenţă etc.
Mobilitatea teritorială cuprinde totalitatea deplasărilor populaţiei şi a forţei de muncă în
teritoriu, de la o localitate la alta, cu sau fără schimbarea domiciliului stabil. Mobilitatea
poate fi: definitivă, flotantă sau zilnică (navetism).
Mobilitatea definitivă se referă la migrarea unor persoane dintr-o localitate rurală într-
una urbană sau dintr-o localitate urbană în altă localitate urbană sau rurală.
Mobilitatea flotantă este constituită, în principal, din deplasări ale populaţiei pentru
intervale de timp diferite ca durată, în vederea: efectuării de tratamente medicale,
urmarea unei forme de învăţământ, aprovizionarea sau desfacerea de produse agro-
industriale, deplasărilor în interes de serviciu, turistice, vizitării rudelor etc.
Mobilitatea zilnică defineşte deplasarea cotidiană sau la intervale de timp mici (două
până la şase zile) a forţei de muncă între localitatea de domiciliu şi locul de muncă.
Acest tip de deplasare este urmărit cu atenţie atât pentru implicaţiile sale socio-
profesionale, cât şi pentru rezolvarea amenajărilor şi dotărilor necesare.

Soluţionarea problemelor ridicate de trafic

21
Deplasările zilnice ale unei părţi a populaţiei presupun şi pretind accesul în timp util şi în
condiţii confortabile la zonele de interes aflate în localitate. Transportul se poate realiza
cu ajutorul diferitelor mijloace, pe căi rutiere sau căi ferate (terestre şi/sau subterane). De
corecta şi eficienta adaptare - prin proiectare şi execuţie – a acestor căi de comunicaţii
depinde flexibilitatea şi facilitatea deplasărilor.
Pentru evitarea unui consum exagerat de timp şi pentru a asigura eficienţa deplasării se
urmăreşte asigurarea izocronelor (limitele în care timpul de transport de la domiciliu la
locul de muncă se înscrie în intervalul de valori 30 – 45 min).
Câteva dintre condiţiile realizării unei deplasări optime sunt :
modernizarea căilor de circulaţie;
asigurarea calităţii infrastructurii;
folosirea mijloacelor de transport de mare viteză, care să ofere şi un înalt grad de confort;
corelarea reţelelor de transport intraurban cu cele interurbane.
Analiza acestor date şi condiţii conduce la rezultate care evidenţiază posibilitatea
apariţiei a două situaţii:
una favorabilă în ceea ce priveşte izocronele, confortul şi securitatea deplasărilor, ceea ce
conduce la acceptarea menţinerii navetismului, întrucât se poate desfăşura în condiţii
avantajoase;
o alta, nefavorabilă în ceea ce priveşte izocronele şi calitatea transportului, studiul
sugerând nevoia cazării activilor în localitatea de bază şi impunând, în această
conjunctură, construirea de locuinţe şi dotări specifice.
Deplasările cu caracter săptămânal au fost luate mai puţin în calcul până acum, dar
chestiunea lor a devenit din ce în ce mai generatoare de „presiuni” în ceea ce priveşte
soluţionarea, fapt determinat de creşterea bugetului de timp liber, în special la sfârşitul
săptămânii. Caracteristica acestui tip de deplasare este supraaglomerarea – uneori până la
apariţia „gâtuirilor”- pe căile rutiere care leagă oraşul de zonele de agrement. Rezolvarea
problemei trebuie să se coreleze cu soluţiile propuse la nivel micro şi macroteritorial.

MODULUL V

LOCUIREA URBANĂ

Tipologia oraşelor

22
Cunoaşterea numărului locuitorilor unui oraş nu are relevanţă doar din punct de vedere
statistic, ci constituie şi o sursă preţioasă de informaţii în ceea ce priveşte prezenţa
anumitor trăsături tipologice.
Localităţile urbane se grupează pe următoarele categorii:
Oraşe mici – cele care au sub 20.000 de locuitori
Oraşe mijlocii – cele care au mai mult de 20.000 de locuitori
Oraşe mari – cele care au peste100.000 de locuitori
Oraşe foarte mari – cele cu peste 500.000 de locuitori
Oraşe plurimilionare – care au peste 2.500.000 de locuitori
Megapolisuri – concentrări suprametropolitane, cu o populaţie mai mare de 4.000.000 de
locuitori. Există 19 asemenea tipuri de aşezări, dintre care: New-York (11.560.000),
Tokio (11.350.000), Rhein-Ruhr (10.400.000), Buenos Aires (9.000.000), Paris
(8.200.000), Londra (7.700.000 ), Moscova (7.000.000 ), Shanghai (6.900.000) etc.
Conurbaţii – aşezări cu peste 12.500.000 de locuitori şi care sunt, de fapt, regiuni urbane,
sisteme create în teritoriu şi care au funcţiuni complexe.
În ceea ce priveşte ţara noastră, procesul de urbanizare s-a înscris în tendinţele generale
ale urbanizării pe plan mondial, dar condiţiile istorice, alături de cadrul natural geografic
i-au conferit trăsături proprii. Perioada de „planificare”, de modelare dirijată – adesea
incompetentă şi iresponsabilă – a generat situaţii care trebuie reanalizate, corectate,
readuse pe direcţiile evolutive normale.
În domeniul celor care concep structurile şi al celor care cercetează fenomenele din
construcţii şi arhitectură este uşor sesizabilă orientarea către direcţii noi – precum cele
din „design-ul conceptual” sau „proiectării holistice”, care presupun o abordare şi o
viziune globală asupra obiectului arhitectural.
Dacă până în „Secolul luminilor” creaţia arhitecturală gravita în jurul corelării
structurilor cu cerinţele momentului istoric şi cu cele ale ale culturii constructive ale
acestuia, actualmente chestiunea s-a complicat, şi-a diversificat şi multiplicat cerinţele
(parametrii), datorită rafinării standardelor de confort fizic şi spiritual prin modificarea
relaţiei dintre formă, materie, energie, semnificaţii, utilitate etc., fapt care determină
orientarea creaţiei arhitecturale către un mod de gândire şi abordare de tip nou,
integraţionist. Apare o epistemologie a dezvoltării durabile se impune un alt mod de
gândire relaţională.
„Conceptorii” de azi – arhitecţi, ingineri şi alţi specialişti, din cvasitotalitatea domeniilor
existenţiale – încearcă, precum coechipierii, să-şi apropie modelele de gândire,
surmontând barierele de ordin profesional, intelectual, afectiv, căutând să instituie şi să
afirme soluţii benefice, eficiente pentru mediul construit, în perspectiva integrării
domeniilor de cercetare şi proiectare din domeniul construcţiilor, arhitecturii şi
urbanismului într-o concepţie de dezvoltare durabilă.

23
Tipologia oraşelor româneşti

În ceea ce priveşte tipologia localităţilor urbane din ţara noastră, se acceptă următoarea
clasificare :
În funcţie de mărime, există oraşe - foarte mari, cu peste 500.000 de locuitori
- mari, având între 100.000 şi 500.000 de locuitori
- mijlocii, având între 20.000 şi 100.000 de locuitori
- mici, având un număr mai mic de 20.000 de locuitori
2) În funcţie de rolul în teritoriu, de funcţiunile social-culturale şi de modul de asigurare
al serviciilor pentru populaţia din zona de influenţă avem de a face cu:
Oraşe de categoria I – oraşe mari, cu funcţiuni complexe, centre de importanţă
republicană, având arii largi de influenţă (de ex. Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara,
Craiova, Constanţa, Braşov, Galaţi );
Oraşe de categoria a II-a – oraşe mari, cu funcţiuni complexe, centre economice şi social
- .culturale importante, cu arie de influenţă mai mare decât suprafaţa unui judeţ (de ex.
Ploieşti, Oradea, Sibiu, Târgovişte, Petroşani);
Oraşe de categoria a III-a – oraşe cu funcţiuni economice şi social-culturale de
importanţă judeţeană (Alba-Iulia, Vaslui, Sf.Gheorghe, Râmnicu-Vâlcea, Botoşani);
Oraşe de categoria a IV-a – oraşe – centre industriale (Hunedoara, Oneşti, Călăraşi,
Reşiţa, Lupeni);
Oraşe de categoria a V-a – oraşe cu activităţi economice şi rol de servire social-culturală
de importanţă locală ( Babadag, Lugoj, Năsăud, Mediaş);
Oraşe de categoria a VI-a – oraşe – staţiuni balneo - climaterice şi turistice ( Sinaia,
Buşteni, Călimăneşti, Eforie, Sovata, Slănic-Moldova).

Locuirea urbană

Problemele locuinţei nu mai au un caracter funcţional şi utilitar, ci un pronunţat caracter

social şi politic. În perioada contemporană concentrarea populaţiei în oraşe obligă la
instituirea unor norme obligatorii privind igiena, funcţionalitatea şi prescripţiile
siguranţei construcţiilor. Aceste condiţii fac imposibilă rezolvarea problemei locuinţei de
către indivizi şi familii, de către fiecare generaţie în parte. Conlucrarea dintre indivizi, la

24
care se adaugă intervenţia forţei publice, devine singurul mijloc prin care se pot găsi
soluţii dacă nu perfect acceptabile, cel puţin operaţionale - întrevăzute ca posibile -
pentru o problemă atât de dificilă şi, mai mult, în curs de amplificare (datorită ritmului
rapid al urbanizării). Totodată, se pune tot mai acut problema găsirii raportului optim
dintre proprietatea individuală (privată) şi cea publică, întrucât “existenţa spaţiului public
este condiţionată de existenţa, integritatea şi stabilitatea spaţiului privat. Trebuie să ai
spaţiul – insulă al propriei tale locuiri, pentru a putea fi mai întâi un bun vecin şi, abia
mai apoi, un bun cetăţean; invers: nu te poţi învecina cu cel al cărui teritoriu locuital se
suprapune peste al tău. Inexistenţa teritoriului – insulă al locuirii sau invadarea
sistematică a integrităţii, adică a intimităţii acestuia, produc, pe cale de consecinţă,
distorsiuni în relaţia public – privat: nici spaţiul privat nu mai este prezent decât ca
deziderat, nici cel public nu mai apare decât în ipostaze caricaturale”.
Găsirea unor rezolvări ale habitatului constituie una dintre “pietrele de încercare” pentru
fiecare administraţie naţională, dar dimensiunile procesului de urbanizare contemporană
au ridicat şi ridică probleme majore, ce depăşesc graniţele preocupărilor de grup şi
capătă caracter global.
În cadrul lucrărilor Seminarului ONU referitor la problemele habitatului, desfăşurat la
Bucureşti în anul 1971 s-a menţionat că arhitecţii şi urbaniştii trebuie să revizuiască
obiectiv şi sistematic ansamblul de noţiuni referitoare la urbanism şi locuire şi să
contribuie hotărâtor la conceperea modelelor şi compoziţia ansamblurilor incluzând
serviciile colective şi studiul cadrului de viaţă.
Nu se poate vorbi despre existenţa unui model unic pentru rezolvarea acestor probleme;
totul este apreciat în funcţie de tradiţia istorică şi culturală, dezvoltarea social-economică
a fiecărei ţări sau regiuni, de traiectoria exploziei demografice (care poate fi o curbă
ascendentă, descendentă sau staţionară), de o serie de factori mai mult sau mai puţin
controlabili, care – împreună – constituie specificul evoluţiei fiecărei ţări, zone sau
localităţi în parte.
Au fost puse în evidenţă şi utilizate, ca şi metode de determinare a parametrilor de
referinţă privind locuirea:
studii şi anchete sociologice al căror obiect îl constituie locuinţele şi ansamblurile de
locuit executate, încercând ca – pe baza stabilirii gradului de satisfacere a cerinţelor – să
se contureze, prin extrapolare, aspiraţiile populaţiei.
întocmirea de proiecte cu caracter anticipativ, executate de profesionişti recunoscuţi,
privind rezolvarea locuinţelor şi ansamblurilor rezidenţiale pentru etapele viitoare.
realizări – cu caracter experimental sau de unicat – prilejuită de anumite manifestări
(expoziţii universale, olimpiade etc.).
realizarea unor ansambluri de locuit cu un standard de confort deosebit – în ţările foarte
dezvoltate – care pot servi ca modele pentru studii, analize etc.
Chiar dacă aceste studii şi analize nu sunt de natură a oferi soluţii la toate problemele
existente, se pot contura însă elementele care trebuie realizate pentru ca ansamblurile
rezidenţiale – construite sau remodelate – să asigure un conform urban corespunzător,
care în principiu să constea în:

25
◙ asigurarea pentru fiecare familie, a unei locuinţe în care fiecare membru să beneficieze
de propria sa cameră, cu o arie locuibilă/locatar în conformitate cu cuantumul optim
apreciat de studiile socio-medicale;
◙ diversificarea locuinţelor după mărime, organizare, dotare, combinaţii posibile,
amplasament, respectând limitele impuse de nivelul veniturilor locuitorilor, nuanţate în
funcţie de posibilităţile şi cerinţele diverselor categorii de familii;
◙ asigurarea unui plus de locuinţe, care să permită permutări ale familiilor în funcţie de
modificarea structurii veniturilor, ocupaţiei etc. şi flexibilizarea – în acelaşi scop – a
rezolvărilor arhitectural-structurale;
◙ corelarea gradului de confort al locuinţei şi al ansamblului din care face parte (o
vecinătate degradantă, necorespunzătoare scade calitatea celei mai bune clădiri de
locuit);
◙ precizarea nivelului optim de densitate pe baza unor complexe studii multidisciplinare;
◙ completarea, amplificarea şi diversificarea reţelei de dotări social-culturale din cadrul
ansamblurilor rezidenţiale;
◙ adaptarea fiecărei zone rezidenţiale la specificul arhitectural al oraşului.

MODULUL VI

REGLEMENTĂRI JURIDICE INCIDENTE ÎN DOMENIILE

AMENAJĂRII TERITORIULUI ŞI AL URBANISMULUI

Noţiunile de amenajare a teritoriului şi urbanism

Preocupările şi reglementările din domeniul urbanismului datează din cele mai vechi
timpuri. După cum am menţionat în partea destinată prezentării lumii antice, numeroase
cerinţe au fost impuse activităţii de construcţie. „Regulamentul oraşului Pergam obliga,
de exemplu, constructorii să respecte mai multe norme de igienă şi securitate; în caz de
nerespectare a acestora, autorităţile municipale puteau interveni pentru a sancţiona
ilegalităţile şi a lua, pe cheltuiala contravenientului, măsuri în vederea conformării
construcţiilor cu regulile publice stabilite. În Roma antică se constată existenţa
servituţilor de înălţime, de perspectivă, de aliniere, de distanţă între clădiri, de vedere şi
de estetică”. Până la mijlocul secolului al XIX-lea, urbanismul şi domeniul juridicului
nu s-au întâlnit decât punctual, în „zona” reglementărilor privind alinierea străzilor şi
construcţiilor. Sporadicele reglementări apărute în privinţa spaţiului urban – apărute,
uneori, ca şi adevărate constrângeri sociale, nu îndreptăţesc dreptul urbanismului de a
guverna în domeniul amenjării teritoriului, respectiv urbanismului.
Normele juridice se definesc ca reprezentând acea categorie a normelor sociale, instituite
sau sancţionate de stat, obligatoriu de respectat în raporturile subiectelor de drept, sub
garanţia aplicării forţei de constrângere a statului în cazul nerespectării lor. Totodată

26
trebuie să subliniem că exercitarea drepturilor subiective peste limitele legii sau în
contradicţie cu scopurile acesteia reprezintă un abuz de drept sancţionat de lege. Legea
recunoaşte exercitarea drepturilor subiective în scopul satisfacerii intereselor personale,
materiale şi culturale în acord cu interesul general şi cu regulile de convieţuire socială.
Una dintre problemele pe care le ridică urbanismul este modul în care se pot
compatibiliza principiile care guvernează cele două tipuri de proprietate: cea publică şi
cea privată, deoarece în domeniul juridic al urbanismului, atunci când se urmăreşte
realizarea proiectelor de urbanism ale colectivităţilor publice, se poate uşor aduce
atingere drepturilor proprietarilor solurilor. Codul civil defineşte , la art.410, dreptul de
proprietate: “Proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura şi dispune de un lucru
în mod exclusiv şi absolut, însă în limitele determinate de lege”.
Dreptul de proprietate poate să se dovedească incompatibil cu obiectivele de amenajare
pe care le au colectivităţile publice, însă obiectivele de interes general trebuiesc atinse,
astfel încât a trebuit să se permită acestora să instituie o adevărată poliţie de urbanism,
cu ajutorul căreia să reglementeze exerciţiul drepturilor proprietarilor funciari.

Regimul juridic al urbanismului s-a dezvoltat pe două planuri. Pe de-o parte, dreptul de
proprietate a fost limitat de o manieră din ce în ce mai strictă, astfel încât individul-
proprietar a trebuit să cedeze în faţa intereselor obşteşti( dreptul de a construi - ca atribut
de proprietate – cunoscând o asemenea evoluţie).Regimul urbanismului nu a impus doar
restricţii, ci evoluţia sa a promovat o serie de garanţii pentru cei administraţi. Dezvoltări
semnificative au vizat publicitatea deciziilor în materie de urbanism, consultarea
administraţilor pe calea anchetelor publice, lupta contra arbitrariului etc.
Alături de această manieră de reglementare, şi-au făcut apariţia activităţi de serviciu
public care au impus colectivităţilor asumarea activităţii de amenajare a zonelor urbane,
salubritatea, estetica urbană şi protecţia mediului.
Dreptul urbanismului a fost definit în doctrina franceză ca un ansamblu de reguli şi
instituţii privitoare la amenajarea şi dezvoltarea urbană, permiţând încadrarea evoluţiei
fizice a localităţilor şi având ca scop realizarea obiectivelor colectivităţilor publice în
acest domeniu, cu o finalitate de incontestabil interes general. Această definiţie permite a
se face distincţie între dreptul urbanismului – edictat în scopul specific al amenajării
teritoriului şi, respectiv, legislaţiile sectoriale, stabilite pentru soluţionarea altor
probleme (agricole, forestiere, sanitare), dar care concură şi la afirmarea dreptului
ocupării şi utilizării spaţiului.
Preşedinta Societăţii franceze de dreptul urbanismului - profesor Jacqueline Morand-
Deviller – consideră că dreptul urbanismului reprezintă ansamblul regulilor privind
afectarea spaţiului şi amenajarea sa.
Conceput iniţial ca un drept al solului urban, domeniu al dreptului imobiliar, dreptul
urbanismului tinde să devină un drept al activităţilor desfăşurate în legătură cu acesta.
Zonarea a condus la trecerea de la o poliţie a afectării solului la una a activităţilor
exercitate pe acest spaţiu.
Dreptul urbanismului se analizează, în acelaşi context, ca un element al dreptului
economic atunci când acordă prioritate parcelei ca bun, bogăţie, ca resursă economică.

27
Evoluţiile din ultimii ani merg chiar mai departe, exprimând dorinţa de a se trece de la
un urbanism imobiliar la o adevărată politică a vieţii în aglomeraţiile din ce în ce mai
populate.
Dreptul urbanismului poate deveni – într-o asemenea perspectivă – un drept global, unul
al concentrării oamenilor pe un spaţiu determinat, cu întregul său cortegiu de ramificaţii:
securitate, igienă, sănătate, loisir, educaţie, mediu etc.
Legislaţia în domeniu din ţara noastră nu defineşte nici urbanismul, nici activitatea de
amenajare a teritoriului, ci privindu-le împreună, precizează conţinutul acestora,
trăsăturile specifice, obiectivele lor şi modalităţile de realizare. Astfel, Legea nr.
350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul prevede, la art.2 al.(3) că
“Gestionarea spaţială a teritoriului se realizează prin intermediul amenajării teritoriului şi
al urbanismului, care constituie ansambluri de activităţi complexe de interes general ce
contribuie la dezvoltarea spaţială echilibrată, la protecţia patrimoniului natural şi
construit, precum şi la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă în localităţile urbane şi rurale”.
Amenajarea teritoriului – ca activitate mai largă, mai cuprinzătoare (circumscriind
urbanismul ) – trebuie să fie (în conformitate cu prevederile art.3):
globală, urmărind coordonarea diferitelor politici sectoriale într-un ansamblu integrat;
funcţională, trebuind să ţină seama de cadrul natural şi construit bazat pe valori de
cultură şi interese comune;
prospectivă, trebuind să analizeze tendinţele de dezvoltare pe termen lung a fenomenelor
şi intervenţiilor economice, ecologice, sociale şi culturale şi să ţină seama de acestea în
aplicare;
democratică, asigurând participarea populaţiei şi a reprezentanţilor ei politici la
adoptarea deciziilor.
Amenajarea teritoriului – al cărei scop îl constituie armonizarea la nivelul întregului
teritoriu a politicilor economice , sociale, ecologice şi culturale – se desfăşoară pe întreg
teritoriul României, pe baza principiului ierarhizării, coeziunii şi integrării spaţiale, la
nivel naţional, regional şi judeţean.
Principalele obiective ale acestei activităţi sunt:
dezvoltarea economică şi socială echilibrată a regiunilor şi zonelor, cu respectarea
specificului acestora;
îmbunătăţirea calităţii vieţii oamenilor şi colectivităţilor umane;
gestionarea responsabilă a resurselor naturale şi protecţia mediului;
utilizarea raţională a teritoriului.

Autorităţile cu atribuţii în materie de urbanizare şi documentaţii de urbanism

Noţiunea de “administraţie publică” are două sensuri. Într-unul desemnează o anumită
activitate, iar în celălalt semnifică organul de stat care realizează această activitate.
Pornind de la aceste chestiuni, se poate explica noţiunea de “serviciu public” – de care se

28
legă noţiunea administraţiei publice – acesta (serviciul public) putând fi înţeles fie ca
prestaţie, fie ca organism care realizează această prestaţie.
Administraţia publică având menirea de a servi interesului public, prin natura ei are ca
obiect realizarea valorilor politice care exprimă interesele generale ale societăţii
organizate de către stat. Punerea în executare a legilor aparţine puterii executive, cu
ajutorul administraţiei publice. Administraţia publică, atât ca activitate, cât şi ca
organizare, depinde de lege, fiind în acelaşi timp expresia şi instrumentul acesteia. Mai
mult, administraţia publică deschide perspectiva necesităţii contenciosului administrativ,
instituţie menită să asigure respectarea legii de către administraţia publică însăşi.
Apariţia şi evoluţia preocupărilor administraţiei în materie de urbanism datează la noi
încă de pe vremea Regulamentelor organice (1831), prin care s-au instituit “ sfaturile
orăşeneşti”, având ca şi atribuţii principale administrarea şi gospodărirea oraşelor în
componentele sale (pavarea, iluminatul, politica urbanistică de înfrumuseţare etc.).
Nevoia acordării de personalitate juridică localităţilor urbane s-a numărat printre
obiectivele programelor Revoluţiei de la 1848, idee care avea să fie concretizată prin
reglementările timpului.
Fără a mai enumera, nici măcar succint, reglementările din domeniul urbanismului, de la
aceste forme timpurii până în zilele noastre, ne permitem să le abordăm pe cele aflate în
vigoare.

Structura instituţională

La data de 23 mai 2001 a intrat în vigoare Legea administraţiei publice locale nr.
215/2001 prin care se stabileşte că administraţia publică în unităţile administrativ-
teritoriale se organizează şi funcţionează în temeiul principiilor autonomiei locale,
descentralizării serviciilor publice, eligibilităţii autorităţilor administraţiei publice
locale, legalităţii şi consultării cetăţenilor în soluţionarea problemelor locale de interes
deosebit ( art.2, al.2 )
Autorităţile administraţiei publice prin care se realizează autonomia locală în comune şi
oraşe sunt consiliile locale, comunale şi orăşeneşti, ca autorităţi deliberative, şi primarii,
ca autorităţi executive .În fiecare judeţ se constituie un consiliu judeţean, ca autoritate a
administraţiei publice locale, pentru coordonarea activităţii consiliilor comunale şi
orăşeneşti, în vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean (art.22).
Consiliul local analizează şi aprobă, în condiţiile legii, documentaţiile de amenajare a
teritoriului şi urbanism ale localităţilor, stabilind mijloacele materiale şi financiare
necesare în vederea realizării acestora; aprobă alocarea de fonduri din bugetul local
pentru acţiuni de apărare împotriva inundaţiilor, incendiilor, dezastrelor şi fenomenelor
meteorologice periculoase. De asemenea, consiliul local stabileşte măsurile necesare
pentru construirea, întreţinerea şi modernizarea drumurilor, podurilor, precum şi a
întregii infrastructuri aparţinând căilor de comunicaţii de interes local (art.38).
Consiliul judeţean, stabileşte, pe baza consultării autorităţilor administraţiei publice
locale, comunale şi orăşeneşti, proiectele de organizare şi amenajare a teritoriului

29
judeţului, precum şi de dezvoltare urbanistică generală a judeţului şi a unităţilor
administrativ-teritoriale componente, şi urmăreşte modul de realizare a acestora în
cooperare cu autorităţile administraţiei publice locale, comunale şi orăşeneşti implicate.
Organul administraţiei publice centrale de specialitate, care aplică strategia dezvoltării şi
politica Guvernului în domeniile amenajării teritoriului, urbanismului, lucrărilor publice
şi construcţiilor, cu respectarea autonomiei locale este ministerul de resort. Atribuţiile
sale privesc, printre altele, asigurarea elaborării Planului de amenajare a teritoriului
naţional ca sinteză a politicilor şi planurilor sectoriale şi locale de amenajare a
teritoriului, stabilirea, împreună cu autorităţile administraţiei publice centrale şi locale
care au atribuţii în domeniu, de măsuri pentru protejarea zonelor cu valoare istorică,
arhitecturală sau peisagistică. Organizează activitatea de cercetare ştiinţifică de interes
public în domeniile amenajării teritoriului, urbanismului şi pentru creşterea stabilităţii,
siguranţei construcţiilor şi protecţiei antiseismice şi organizează elaborarea, avizarea şi
aprobarea normativelor, prescripţiilor şi reglementărilor tehnice pentru domeniile sale de
activitate, organizând şi controlul privind aplicarea acestora.
De asemenea, ministerul de resort exercită controlul de stat din domeniul construcţiilor,
lucrărilor publice urbanismului şi amenajării teritoriului privind respectarea regimului de
autorizare a construcţiilor, precum şi aplicarea sistemului calităţii cu privire la
proiectarea, executarea, exploatarea şi utilizarea construcţiilor prin intermediul Inspecţiei
de stat în construcţii, aceasta fiind organizată, în cadrul ministerului ca inspecţie centrală,
iar în plan teritorial funcţionând ca servicii publice descentralizate – inspecţii judeţene.
Alături de aceste structuri administrative mai există o serie de alte organisme
guvernamentale sau neguvernamentale care concură la promovarea şi realizarea
politicilor şi reglementărilor de urbanism ( consilii interministeriale, consilii tehnice;
Uniunea Arhitecţilor, Asociaţia Profesională a Urbaniştilor, Uniunea Artiştilor Plastici,
alte organizaţii ştiinţifice, profesionale, de creaţie).

30
DOCUMENTAŢII DE AMENAJARE A TERITORIULUI ŞI URBANISM.
REGLEMENTĂRI LEGALE PRIVITOARE LA DOCUMENTAȚIILE DE
URBANISM. AUTORIZAREA EXECUTĂRII LUCRĂRILOR DE CONSTRUCȚII

În “litera legii”, prin “documentaţii de amenajare a teritoriului şi de urbanism” se

înţelege planurile de amenajare a teritoriului, planurile de urbanism.
Documentaţiile de amenajare a teritoriului cuprind propuneri cu caracter director, iar
documentaţiile de urbanism cuprind reglementări operaţionale
Documentaţiile de amenajare a teritoriului sunt:
Planul de amenajare a teritoriului naţional;
Planul de amenajare a teritoriului zonal;
Planul de amenajare a teritoriului judeţean;
Planul de amenajare a teritoriului naţional are caracter director şi reprezintă sinteza
programelor strategice sectoriale pe termen mediu şi lung pentru întreg teritoriul ţării; el
este compus din secţiuni specializate: Căi de comunicaţie, Ape, Zone protejate, Reţeaua
de localităţi, Zone de risc natural, Turismul, Dezvoltarea rurală (prin lege se pot aproba
şi alte secţiuni).
Planul de amenajare a teritoriului judeţean, corelat cu celelalte două categorii de planuri,
devine obligatoriu, în ceea ce priveşte conţinutul său, pentru celelalte planuri de
amenajare a teritoriului şi de urbanism pe care le detaliază.
Planul de amenajare a teritoriului zonal are rol director şi se realizează în vederea
soluţionării unor probleme specifice ale unor teritorii (care pot fi intercomunale,
interorăşeneşti, interjudeţene, regionale etc.).
În raport cu amploarea şi conţinutul lor, elaborarea documentaţiilor de amenajarea
teritoriului şi de urbanism sunt date – diferenţiat – în competenţa autorităţilor
administraţiei publice centrale sau locale. Astfel:
♦ întocmirea planului de amenajare a teritoriului naţional (PATN) este de competenţa
administraţiei publice centrale şi se adoptă prin lege. Prevederile PATN sunt obligatorii
şi se aplică în amenajarea teritoriului judeţelor, municipiilor, oraşelor sau comunelor,
după caz.
♦ planurile zonale de amenajarea teritoriului se întocmesc de către administraţia publică
centrală şi organismele centrale ori teritoriale interesate. Acestea se aprobă de către
Consiliile judeţene, respectiv Consiliile locale.
♦ pentru planurile de amenajare a teritoriilor interorăşeneşti sau intercomunale
competenţa întocmirii lor revine Consiliilor locale interesate în cooperare.
♦ competenţa întocmirii planurilor de urbanism ale localităţilor, precum şi a
regulamentelor de urbanism aparţine Consiliilor orăşeneşti sau comunale.
Documentaţiile de urbanism se referă la localităţile urbane şi rurale şi reglemeneatză
utilizarea terenurilor şi condiţiile de ocupare a acestora cu construcţii. Ele transpun la
nivelul localităţilor propunerile cuprinse în planurile de amenajare a teritoriului naţional,
zonal şi judeţean; având caracter de reglementare specifică, stabilesc reguli care se aplică

31
direct asupra localităţilor şi părţilor din acestea până la nivelul parcelelor cadastrale,
constituind elemente de fundamentare obligatorii pentru eliberarea certificatelor de
urbanism.
Documentaţiile de urbanism sunt următoarele:
Planul urbanistic general şi regulamentul local aferent acestuia (PUG);
Planul urbanistic zonal şi regulamentul local aferent acestuia (PUZ);
Planul urbanistic de detaliu (PUD).
Planul urbanistic general are caracter director şi de reglementare operaţională; el prezintă
strategia, priorităţile şi reglementările de urbanism aplicate în utilizarea terenurilor şi
construcţiilor în cadrul localităţii. El se realizează în cadrul mai multor etape, începând
cu cea preliminară. Aceasta cuprinde o parte scrisă şi una desenată privind analiza
situaţiei existente şi situaţia juridică a terenurilor, fiind evidenţiate terenurile aflate în
proprietatea consiliilor locale şi care sunt destinate construirii de locuinţe, în vederea
punerii în aplicare a Programului naţional de locuinţe.
Fiecare localitate trebuie să întocmească PUG, să îl actualizeze la 5-10 ani şi să îl
aprobe, acesta constituind baza legală pentru realizarea programelor şi acţiunilor de
dezvoltare.
Dintre reglementările pe termen scurt, la nivelul întregii unităţi administrativ-teritoriale
de bază, menţionăm:
stabilirea şi delimitarea teritoriului intravilan în relaţie cu teritoriul administrativ al
localităţii;
stabilirea modului de utilizare a terenurilor din intravilan;
zonificarea funcţională în corelaţie cu organizarea reţelei de circulaţie;
delimitarea zonei afectate de servituţi publice;
modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii tehnico-edilitare etc.
PUG cuprinde prevederi pe termen mediu şi lung cu privire la:
- evoluţia în perspectivă a localităţii;
- direcţiile de dezvoltare funcţională în teritoriu;
- traseele coridoarelor de circulaţie şi de echipare prevăzute în planurile de amenajare a
teritoriului naţional, zonal şi judeţean.
Delimitarea localităţilor (respectiv stabilirea intravilanului) are ca şi scop împiedicarea
extinderii haotice a aşezărilor.
Perimetrul construibil al localităţii reprezintă limita convenţională în interiorul căreia se
grupează – în mod omogen – toate zonele funcţionale ale aşezării. Acest perimetru
închide un teren unitar; numai în cazuri de excepţie – cum ar fi: condiţii naturale
deosebite, situri istorice, amplasarea unor obiective speciale etc. – perimetrul construibil
poate să cuprindă unele teritorii distincte, izolate, în afara limitei principale.
Criteriile de delimitare se stabilesc în funcţie de :
cadrul natural şi condiţiile specifice terenului;
forma şi organizarea localităţii ( este de dorit ca forma să fie adunată, pentru a se evita
dezvoltarea dezechilibrată numai în lungime, tentaculară sau polinucleară);
în dezvoltarea perimetrului construibil se iau în calcul rezerve de teren liber pentru
dezvoltarea ulterioară.

32
Există două tipuri de limite care marchează acest perimetru, şi anume: limite naturale
(cursuri de apă, plantaţii, terase naturale, lacuri etc.) şi limite artificiale (căi ferate,
magistrale de circulaţie rutieră, centuri pantate, borne etc.).

PROPRIETATEA IMOBILIARĂ – AMENAJAREA TERITORIULUI ŞI

URBANISMUL

Proprietatea şi dreptul de proprietate

Proprietatea reprezintă expresia supremă a accesului oamenilor la posesia, folosinţa şi

dreptul de dispoziţie asupra bunurilor. Potrivit Codului civil român , “Proprietatea este
dreptul pe care îl are cineva de a se bucura şi dispune de un lucru în mod exclusiv şi
absolut, însă în limitele determinate de lege”.
Dreptul de proprietate are următoarele caractere proprii: este absolut şi inviolabil, deplin
şi exclusiv, perpetuu şi transmisibil. Dreptul de proprietate este absolut deoarece este
recunoscut titularului său în raporturile acestuia cu toţi ceilalţi, care sunt obligaţi să nu
facă nimic de natură a-l încălca. Inviolabilitatea susţine şi întăreşte caracterul absolut al
proprietăţii, dreptul de proprietate neputând fi încălcat – în principiu – de nimeni.
Dreptul de proprietate este un drept deplin, întrucât conferă titularului său “plena
potestas”, adică toate cele trei atribute pe care le poate conferi un drept real: posesia
(dreptul de a deţine/poseda bunul), folosinţa (dreptul de a utiliza/folosi bunul) şi
dispoziţia (dreptul de a dispune, juridic şi material – în principiu, după bunul său plac –
de acel bun). Dreptul de proprietate este, în acelaşi timp, exclusiv, întrucât atributele
acestuia pot fi exercitate independent de orice puteri ale altor persoane asupra bunului
respectiv. Dreptul de proprietate este perpetuu în sensul că el se exercită nelimitat în
timp, atâta vreme cât există bunul care formează obiectul său. În acelaşi timp, dreptul de
proprietate este transmisibil, acest caracter fiind corolarul logic şi practic al perpetuităţii
sale: având în vedere faptul că viaţa oamenilor este – inevitabil – limitată în timp, prin
transmiterea dreptului de proprietate se realizează trecerea unui bun din patrimoniul unei
persoane în patrimoniul alteia, fără nici o modificare.
În funcţie de regimul juridic pe care îl urmează, proprietatea este publică sau privată.
Proprietatea publică aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale, iar dreptul
de proprietate publică – având ca titulari persoane juridice de drept public – se exercită
asupra bunurilor care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public.
Domeniul public poate fi de interes naţional, caz în care proprietatea asupra sa – în regim
de drept public – aparţine statului, sau de interes local, caz în care proprietatea – de
asemenea, în regim de drept public – aparţine comunelor, oraşelor, municipiilor sau
judeţelor.
Proprietatea privată este, în general, apanajul particularilor, dar ea se poate regăsi şi în
cazul statului. Prin dreptul de proprietate privată se înţelege dreptul de proprietate
aparţinând persoanelor fizice şi persoanelor juridice de tip particular, dreptul de

33
proprietate al societăţilor comerciale cu capital integral sau majoritar de stat şi dreptul de
proprietate privată al statului, unităţilor administrativ-teritoriale şi al persoanelor juridice
înfiinţate de autorităţile centrale ale statului sau de autorităţile locale (cum sunt, de pildă,
regiile autonome).
Deşi este un drept deplin şi exclusiv, dreptul de proprietate privată poate fi dezmembrat,
prin voinţa titularului său care poate renunţa – temporar – la unele dintre prerogativele
pe care i le conferă acest drept. Astfel, se pot constitui drepturi reale derivate (care se
numesc dezmembrăminte ale dreptului de proprietate), precum: dreptul de uzufruct,
dreptul de uz, dreptul de abitaţie, dreptul de servitute, dreptul de superficie. Cu excepţia
dreptului de superficie, toate celelalte dezmembrăminte ale dreptului de proprietate sunt
expres reglementate prin Codul civil.
Dreptul de uzufruct este dreptul real principal derivat asupra bunului sau bunurilor aflate
în proprietatea altei persoane, care conferă titularului său (numit uzufructuar) atributele
de posesie şi folosinţă, cu obligaţia de a le conserva substanţa şi de a le restitui
proprietarului la încetarea uzufructului.
Dreptul de uz este dreptul real principal care conferă titularului său atributele de posesie
şi folosinţă asupra unui bun aflat în proprietatea altuia, dar numai în limitele necesare
satisfacerii trebuinţelor lui şi ale familiei sale.
Dreptul de abitaţie – care este, în fapt, un drept de uz care are ca obiect o locuinţă –
conferă titularului său dreptul de a poseda şi folosi o locuinţă, proprietatea altei persoane,
pentru satisfacerea nevoilor de locuit ale sale şi ale familiei sale.
Dreptul de servitute este un drept real principal derivat, perpetuu şi indivizibil, constituit
asupra unui imobil, numit fond aservit sau dominat, pentru uzul şi utilitatea altui imobil,
numit fond dominant, imobile care aparţin unor proprietari diferiţi.
Dreptul de superficie este acel drept real principal, dezmembrământ al dreptului de
proprietate asupra unui teren, care constă în dreptul de proprietate al unei persoane
(numită superficiar) privitor la construcţiile, plantaţiile sau alte lucrări ce se află pe un
teren proprietatea altuia, teren asupra căruia superficiarul are un drept de folosinţă.
Amenajarea teritoriului şi urbanismul au fost şi sunt confruntate sistematic cu problema
delicată a compatibilizării principiilor care guvernează cele două tipuri de proprietate:
cea publică şi cea privată; adesea interesul public şi cel privat se află pe poziţii diferite
sau chiar antagonice: un simplu “apel” la conştiinţa juridică individuală de a ceda în faţa
interesului general se poate constitui doar într-un demers utopic. Astfel s-a impus
rezolvarea acestei situaţii “conflictuale” dintre titularii dreptului de proprietate privată –
care ar urma să facă concesii – şi beneficiarii acestui “gest”. Mijloacele juridice şi
financiare destinate a fi utilizate în scopul găsirii unor soluţii optime de rezolvare a
problemelor au permis – urmare a evoluţiei lor în timp – realizarea unor obiective de
interes general atât în ceea ce priveşte locuirea cât şi realizarea unor obiective având ca
şi destinaţie desfăşurarea activităţlor economice.
În cazuri deosebite, reprezentând situaţii de excepţie, în condiţii precis reglementate prin
lege, anumite bunuri imobile pot fi trecute din domeniul privat în domeniul public,
dreptul de proprietate privată asupra unor imobile fiind înfrânt, desfiinţat prin dispoziţia

34
legii şi numai în condiţiile prevăzute de aceasta. Este vorba despre exproprierea pentru
cauză de utilitate publică.

Exproprierea pentru cauză de utilitate publică

Noţiune. Prin expropriere se înţelege trecerea forţată în proprietatea publică – prin

hotărâre judecătorească – a unor imobile aflate în proprietate privată, cu o dreaptă şi
prealabilă despăgubire, pentru cauză de utilitate publică.
Reprezentând o excepţie de la caracterul absolut şi inviolabil al dreptului de proprietate
privată, exproprierea pentru cauză de utilitate publică este expres şi strict reglementată şi
în ţara noastră. Prin Lege este circumscrisă sfera bunurilor imobile care pot face obiectul
expropierii şi sunt reglementate strict utilitatea publică şi declararea ei, măsurile
premergătoare exproprierii , soluţionarea cererilor de expropriere de către instanţele
judecătoreşti, modul şi criteriile de stabilire a despăgubirilor care se cuvin proprietarului
bunului expropiat, condiţiile plăţii respectivelor despăgubiri, precum şi consecinţele
juridice ale expropierii. În finalul reglementării există norme care se referă la folosirea
imobilului în intervalul de timp dintre momentul trecerii lui în posesia expropriatorului şi
momentul utilizării sale în scopul pentru care a fost expropriat, precum şi la dreptul
fostului proprietar de a cere, în anumite condiţii, retrocedarea bunului.
Utilitatea publică – condiţie primordială a exproprierii – este dovedirea faptului că
există un interes naţional sau local major, care impune trecerea forţată a unui imobil din
proprietatea privată în cea publică în scopul utilizării lui într-un interes general, comun
(lucrări privind prospecţiuni şi explorări geologice, căi de comunicaţii, sisteme de irigaţii
şi desecări, edificarea unor clădiri destinate anumitor obiective sociale, de învăţământ,
sănătate, cultură, realizarea de parcuri naţionale, rezervaţii naturale pentru conservarea
monumentelor naturii etc.).
Utilitatea publică se declară prin lege, de către Guvern ori de către consiliile judeţene,
respectiv Consiliul Local al Municipiului Bucureşti, după caz.
Declararea utilităţii publice se face numai după efectuarea unei cercetări prealabile,
întreprinse de către o comisie special constituită în acest scop şi condiţionat de înscrierea
lucrării în planurile urbanistice şi de amenajarea teritoriului, aprobate conform legii,
pentru localităţile sau zonele unde se intenţionează executarea ei. Cercetarea prealabilă
trebuie să stabilească dacă există elemente care să justifice interesul naţional sau local,
avantajele economico-sociale, ecologice sau de orice altă natură care să justifice pe
deplin şi să fundamenteze necesitatea realizării exproprierii. Pe baza rezultatelor

35
cercetării prealabile, Guvernul sau consiliul judeţean, după caz, va adopta actul de
declarare a utilităţii publice care este supus publicităţii, potrivit legii.
Bunurile care pot face obiectul exproprierii sunt – potrivit legii – bunurile imobile
proprietatea persoanelor fizice sau a persoanelor juridice cu sau fără scop lucrativ,
precum şi cele aflate în proprietatea privată a comunelor, oraşelor, municipiilor şi
judeţelor. Prin urmare, pot fi expropriate bunurile imobile aflate în proprietatea privată a
oricărei persoane, alta decât statul.
Măsuri premergătoare exproprierii. După declararea utilităţii publice, expropriatorul
trebuie să întocmească planurile cuprinzând terenurile şi – eventual – construcţiile
propuse pentru expropriere, indicând numele proprietarilor afectaţi şi ofertele de
despăgubire. Expropriator este – în înţelesul legii – statul (reprezentat printr-un organ
desemnat de Guvern) pentru lucrările de interes naţional, respectiv judeţul, municipiul,
oraşul sau comuna pentru lucrările de interes local.
Propunerile de expropriere şi procesul-verbal al comisiei de cercetare prealabilă se
comunică proprietarilor bunurilor care urmează a fi expropriate; aceştia pot face –
potrivit legii – întâmpinare (în termen de 15 zile de la data primirii documentelor
susmenţionate) pe care o vor depune la primăria localităţii pe raza căreia se află
imobilul. Întâmpinarea va fi soluţionată în termen de 30 de zile de către o comisie
constituită în acest scop. Hotărârea comisiei – care se adoptă prin vot secret – poate avea
ca rezultat confirmarea sau respingerea propunerii făcute de către expropriator.
Hotărârea se motivează şi se comunică părţilor în termen de 15 zile de la adoptare. Dacă
propunerile expropriatorului sunt respinse de către comisie, acesta poate să revină cu noi
propuneri, după ce reface în mod corespunzător planurile. În cazul în care şi noile
propuneri sunt respinse, expropriatorul, precum şi proprietarii sau celelalte persoane
titulare de drepturi reale asupra imobilului propus spre expropriere pot contesta hotărârea
comisiei la Curtea de apel în a cărei rază teritorială se află imobilul în litigiu, în termen
de 15 zile de la comunicare, în cadrul procedurii contenciosului administrativ.
Exproprierea şi stabilirea despăgubirilor. Exproprierea se pronunţă de către instanţa
judecătorească cu ocazia soluţionării cererii de expropriere înaintată de către
expropriator. Competenţa aparţine tribunalului judeţean, sau Tribunalului Municipiului
Bucureşti, în raza căruia se află imobilul propus pentru expropriere.
Instanţa este obligată să verifice dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru
expropriere şi – atunci când constată că respectivele condiţii sunt îndeplinite – să
stabilească întinderea despăgubirilor la care are dreptul proprietarul imobilului, precum
şi sumele care se cuvin posesorului şi titularilor altor drepturi reale (uz, uzufruct,
abitaţie, superficie).
Hotărârea pronunţată de tribunal este supusă căilor de atac (apel şi recurs) potrivit
dreptului comun. Dacă părţile de învoiesc în faţa instanţei asupra exproprierii şi
întinderii despăgubirilor, tribunalul – luând act de învoiala părţilor – va pronunţa o
hotărâre definitivă şi irevocabilă.
La calculul întinderii despăgubirilor trebuie să fie avut în vedere faptul că despăgubirea
se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau
altor persoane îndreptăţite prin deposedarea cu titlu definitiv de bunul pe care l-au avut

36
în proprietate şi care a făcut obiectul exproprierii. Despăgubirea acordată de către
instanţă nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator şi nici mai mare decât
cea solicitată de expropriat sau de o altă persoană interesată.
Efectele exproprierii. Efectul principal al exproprierii este trecerea imobilului expropriat
din proprietatea privată în proprietate publică; bunul intră în patrimoniul expropriatorului
liber de orice sarcini, în temeiul hotărârii judecătoreşti rămasă definitivă şi irevocabilă.
Momentul intrării imobilului în patrimoniul statului coincide cu momentul îndeplinirii
tuturor obligaţiilor stabilite în sarcina sa prin hotărârea judecătorească de expropriere
Plata despăgubirilor se va face – potrivit legii – în orice mod convenit de părţi; în lipsa
unui acord al părţilor, instanţa va hotărî modalitatea de plată, stabilind şi termenul de
plată, care nu poate depăşi 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.
Efectele secundare ale exproprierii sunt: stingerea drepturilor reale principale derivate
din dreptul de proprietate (uz, uzufruct, abitaţie şi superficie), a servituţilor stabilite prin
fapta omului (în măsura în care devin incompatibile cu situaţia naturală şi juridică a
obiectivului urmărit prin expropriere), precum şi a dreptului de concesiune şi respectiv
de folosinţă constituite asupra imobilului expropriat. De asemeni, dreptul de ipotecă şi
privilegiul imobiliar special care grevează bunul imobil expropriat se strămută de drept
asupra despăgubirii convenite de părţi ori stabilită de instanţă. În fine, se sting – ca
urmare a exproprierii – drepturile personale dobândite de terţe persoane asupra
imobilului expropriat (cum ar fi cele născute din contractul de locaţiune sau din
contractul de comodat.
Tot ca efecte ale exproprierii pot fi considerate şi:
dreptul special (prioritar) acordat prin lege fostului proprietar al imobilului la închirierea
imobilului expropriat, atunci când expropriatorul a hotărât să închirieze bunul pe
perioada de timp cuprinsă între momentul punerii sale în posesie şi acela la care va
începe utilizarea lui în scopul executării lucrării pentru care s-a hotărât exproprierea;
dreptul proprietarului expropriat de a cere şi obţine retrocedarea imobilului care a făcut
obiectul exproprierii (în cazul când expropriatorul nu a utilizat imobilul, în termen de un
an, în scopul pentru care l-a expropriat);
dreptul de preemţiune al fostului proprietar la cumpărarea imobilului de la expropriator,
atunci când acesta din urmă se hotărăşte să înstrăineze bunul expropriat.
În situaţiile prezentate sintetic mai sus, “avantajele” de care se poate bucura proprietarul
expropriat reprezintă în fapt (sau se constituie ca) forme de exercitare a dreptului de
preemţiune.

Dreptul de preemţiune în domeniul urbanismului

Dreptul de preemţiune poate fi definit ca fiind prerogativa conferită prin lege unei
persoane (fizice sau juridice) de a pretinde şi dobândi proprietatea asupra unui bun
imobil (de regulă, teren) de la proprietarul care decide să-şi înstrăineze bunul. Mai
sintetic s-ar putea spune că dreptul de preemţiune este dreptul de acces, cu prioritate, la
proprietatea unui imobil. Intenţia de exercitare a dreptului de preemţiune se întâlneşte cu

37
dorinţa proprietarului imobilului de a-şi înstrăina bunul, ceea ce înseamnă convergenţa a
două interese fundamentale: cel al proprietatului care vrea să vândă cu acela al titularului
dreptului de preemţiune care înţelege să uzeze de privilegiul pe care i-l conferă legea.
Analizat prin prisma dreptului privat, dreptul de preemţiune implică substituirea
preemptorului (locatar) unui contractant originar, cu un dublu efect: achizitiv şi extinctiv.
Privit însă din perspectiva dreptului public acest drept conferă posibilitatea unei
autorităţi publice (centrale sau locale) de a se substitui cumpărătorului potenţial al unui
imobil situat într-un perimetru predefinit. De aceea, se poate susţine că dreptul de
preemţiune poate constitui un instrument eficient al intervenţiei publice în materia
circulaţiei terenurilor. El oferă, într-adevăr, titularului său mai multe oportunităţi:
de a fi informat de îndată în legătură cu intenţia proprietarului de a înstrăina bunul
imobil;
de a negocia şi cumpăra imobilul cu prioritate şi cu preferinţă faţă de orice alt
cumpărător etc.
În domeniul amenajării teritoriului şi urbanismului, dreptul de preemţiune se dovedeşte a
avea valenţe multiple, întrucât el reprezintă – în primul rând – un veritabil mijloc de
control asupra pieţei funciare (permiţând o informare exactă şi completă, relativă atât la
terenurile care urmează a fi vândute, cât şi la preţurile practicate în asemenea tranzacţii;
în al doilea rând, dreptul de preemţiune reprezintă o modalitate mai puţin traumanizantă
de preluare la stat a unor terenuri – în caz de utilitate publică, dar nu numai – decât
exproprierea (într-adevăr, în cazul când autoritatea publică îşi exercită dreptul de
preemţiune, transferul proprietăţii se face cu titlu de cumpărare – şi nu ca o “confiscare”,
iar preţul plătit are – pentru proprietarul vânzător – o altă valoare şi semnificaţie decât
despăgubirea, ceea ce face ca deposedarea de bun să se înfăptuiască cu concursul voinţei
înstrăinătorului).
În general, în materia urbanismului, conferirea dreptului de preemţiune urmăreşte mai
puţin dobândirea de terenuri în proprietatea statului, ci – mai cu seamă – realizarea unei
amenajări urbane, care – în lipsa existenţei acestui drept preferenţial acordat prin lege –
ar putea să fie perturbată de interese individuale (interese care – atunci când sunt excesiv
urmărite – pot dăuna interesului general).
Legislaţia în vigoare în prezent în ţara noastră reglementează în mod expres dreptul de
preemţiune în materia terenurilor agricole situate în extravilan, a enclavelor din fondul
forestier şi în unele situaţii ale exproprierii pentru cauză de utilitate publică.
În ceea ce priveşte terenurile agricole situate în extravilanul unor localităţi (perimetru
care – în procesul larg de dezvoltare a aşezărilor omeneşti – poate fi transformat în
teritoriu intravilan şi supus amenajării urbane) prin Legea nr.54/1998 (art.5) se stabileşte
un drept de preemţiune – în caz de înstrăinare, prin vânzare, a unor asemenea suprafeţe
de teren – pentru: coproprietari, vecini şi arendaşi.
Procedura prevăzută de lege în aceste cazuri este următoarea:
proprietarul de teren agricol care doreşte să-şi înstrăineze cu titlu oneros bunul imobil
trebuie să depună/înregistreze o ofertă de vânzare a terenului la consiliul local al
localităţii în raza căruia este situat terenul;

38
consiliul local afişează oferta – prin grija secretarului unităţii administrativ-teritoriale –
la sediul primăriei;
titularii dreptului de preemţiune îşi exercită prerogativa legală, manifestându-şi
(înăuntrul unui termen de 45 de zile de la afişare) dorinţa de a cumpăra bunul oferit spre
vânzare;
se stabileşte – pe baza negocerii între părţi – preţul de vânzare şi
se încheie contractul de vânzare cumpărare, în temeiul căruia terenul respectiv trece din
proprietatea vânzătorului în proprietatea cumpărătorului – titularul dreptului de
preemţiune.
Potrivit legii sunt interzise – sub orice formă – înstrăinările de terenuri cu privire la titlul
cărora există litigii în curs de soluţionare la instanţele judecătoreşti, până la tranşarea
definitivă a diferendului (adică până obţinerea unei hotărâri judecătoreşti definitive şi
irevocabile).
În domeniul silvic, prin intermediul autorităţii publice centrale care răspunde de
silvicultură (ministerul de resort), statul are drept de preemţiune la toate vânzările de
terenuri (cu sau fără vegetaţie forestieră), indiferent dacă tranzacţia ar fi sau nu urmarea
unui acord de voinţe, pentru enclavele – proprietate publică – din fondul forestier şi
terenurile limitrofe acestuia.
În materie de urbanism, dreptul de preemţiune este perceput (atât în legislaţia, cât şi în
practica internaţională, dar mai cu seamă în cea din Europa de Vest) ca un instrument de
promovare în anumite zone a unei politici locale de habitat. Prin exercitarea acestui drept
legal, este posibilă – mai degrabă – implementarea, organizarea, menţinerea ori
extensiunea unor activităţi economice, favorizarea dezvoltării turismului şi a modurilor
agreabile de petrecere a timpului liber, salvgardarea şi punerea în valoare a patrimoniului
natural şi construit.

MODULUL XI

URBANISMUL COMERCIAL

Dezvoltarea aşezărilor umane se află în directă legătură cu iniţierea şi extinderea

activităţilor comerciale. Chiar din cele mai vechi timpuri diferite categorii de specialişti
(istorici, jurişti, economişti, geografi etc) s-au aplecat asupra studiului diverselor aspecte
ale evoluţiei societăţii, căutând să descifreze – din perspective diferite, specifice

39
domeniului lor de interes – cauzele şi efectele structurării raportului comerţ-oraş. La
rândul lor, urbaniştii au conturat şi analizat regulile localizărilor comerciale şi
consecinţele amplasării lor, formulând concluzii pe baza cărora a fost posibilă – mai
târziu – dezvoltarea impetuoasă a comerţului, în cele mai diferite şi eficiente forme. În
fine, specialiştii în ştiinţa politică s-au interesat de comportamentul “lumii boutique-lui”,
iar sociologii au studiat opţiunile diferenţiate ale diferitelor categorii de cumpărători, în
funcţie de grupurile sociale în care se încadrau şi de cererile existente pe piaţă.
Urbanismul comercial constituie o problematică ce s-a născut din două fenomene cu
multiple implicaţii:
unul de ordin social-economic, constând în urbanizarea continuă şi crescândă a
societăţii, concomitentă cu o sporire glebală a bunăstării oamenilor (rezidenţi ai ţărilor
dezvoltate, industrializate), corelativă unei bulversări a formelor tradiţionale a
distribuţiei comerciale, situaţie complexă care a condus la o promovare specializată în
materie de centre comerciale;
cel de-al doilea priveşte spaţiul politic şi juridic, vizând o caracteristică a mersului istoric
contemporan şi care constă în atitudinea intervenţionistă a statului în scopul atenuării
tensiunilor de diferite naturi care s-ar putea creea. Acest intervenţionism - bazat pe
pârghii democratice – pe care îl practică statul presupune, la rândul său, adoptarea şi
punerea în operă a unor politici sectoriale, a căror concreteţe şi forţă prind contur datorită
incidenţei normelor şi mecanismelor juridice specifice.
Stabilirea unor coerenţe şi complementarităţi între cerinţele, dotările şi echipamentele
activităţilor comerciale – pe de o parte şi, respectiv, regulile de amenajare urbană – pe de
altă parte, reprezintă misiunea principală a urbanismului comercial. Aceasta implică
elemente diverse şi complexe, plecând de la proiectatea urbanistică, continuând cu
organizarea şi funcţionarea serviciilor publice urbane, normele de protecţie a mediului şi
asigurarea sănătăţii publice, ajungând până la asigurarea îndeplinirii anumitor standarde
de calitate a vieţii.
Reglementările legale care guvernează toate aceste categorii de raporturi sociale
alcătuiesc o construcţie juridică proteiformă, întinsă pe spaţiile mai multor ramuri de
drept, care asigură cadrul normativ pentru amplele şi complexele activităţi de amenajare
a spaţiului de viaţă reclamat de vremea în care trăim (caracterizată printr-o dinamică fără
precedent).
În mod evident, extinderea/dezvoltarea urbanismului comercial a avut şi are în
continuare o serie întreagă de implicaţii juridice. După ce, mult timp, actele de comerţ
s-au desfăşurat - aproape exclusiv - după regulile stabilite de dreptul privat, treptat
dreptul public s-a impus – şi el – prin normele sale şi în acest domeniu. Dreptul public
încadrează şi orientează - fără a dori să îl dirijeze, ci respectând principiul libertăţii
comerţului şi industriei – urbanismul comercial, urmând ca activităţile comerciale să
facă simultan obiectul reglementărilor de drept public, precum şi a celor de drept privat.
În acest context se face remarcată tendinţa (sub formă implicită, cel mai adesea) de a
recunoaşte echipamentelor comerciale o dimensiune de interes public, general cu
multiple implicaţii economico-juridice. Cerinţele urbanismului comercial îşi găsesc

40
expresia juridică concretă într-o serie de instrumente administrative, de tipul
certificatului de urbanism şi autorizaţiei de construire.
În mai multe state ale Uniunii Europene, politicile şi legislaţiile din domeniul
urbanismului comercial au fost demarate şi s-au dezvoltat încă de la începutul anilor ’70
şi se constituie astăzi în exemple materializate, concrete, de urmat. S-au conturat şi
afirmat două mari curente: urbanismul comercial de tip latin şi cel de tip angloxaxon
(care s-a bucurat de un succes mai mare decât primul). Astfel, în Germania şi Marea
Britanie problemele legate de amplasările centrelor comerciale tind a fi tratate ca o
modalitate de amenajare a teritoriului şi de aplicare a principiilor urbanismului,
acordându-se o atenţie deosebită traficului rutier, rezolvărilor arhitecturale, integrării
peisagistice şi impactului ecologic. Un element important al evaluării şi acţiunii publice
îl constituie impactul comercial, rezultat ca urmare a preocupărilor de stabilire a
echilibrului dintre centrul urban şi periferie.
Urbanismul comercial latin a căpătat concreteţe în ţări precum Spania, Belgia, Italia şi
Franţa, state în care se remarcă o relativă interdependenţă între politicile de amenajare a
teritoriului, urbanism şi mediu.
Se poate concluziona că, în ciuda existenţei unor elemente comune, legislaţiile naţionale
de urbanism comercial ale ţărilor membre ale Uniunii Europene apar puţin armonizate,
situaţie explicată şi prin faptul că principiul subsidiarităţii apare ca un obstacol real în
calea apropierii normative. În considerarea aspectelor prezentate se poate aprecia că, în
fapt, se realizează o integrare organică a urbanismlului comercial în dreptul
urbanismului, dreptul urbanismului comercial conturându-se ca ramură de drept
distinctă, respectiv domeniu ştiinţific aparte. Prin intermediul lui se pot imprima noi
valenţe funcţiei comerciale a oraşului, se poate redimensiona rolul comerţului citadin,
adăugând trăsăturilor tradiţionale ale distribuţiei comerciale atribute noi care vizează
ambientul urban, decorarea străzilor, amenajarea arterelor de circulaţie, mobilarea
urbană, conjugarea cu anumite funcţiuni socio-colective. Astfel, urbanismul comercial s-
a impus treptat, dar ferm, constituind actualmente un concept – dar mai ales o realitate –
caracteristic(ă) societăţii moderne.

MODULUL XII-XIII
ORIENTĂRI ŞI TENDINŢE CONTEMPORANE ÎN DOMENIUL URBANIZĂRII.
URBANISMUL VERDE

Urbanismul contemporan

41
Manifestarea din ce în ce mai pregnantă a tendinţei de concentrare şi centralizare
teritorială şi a populaţiei au determinat o creştere haotică, la scară largă a marilor
aglomerări urbane, determinând şi impunând cu imperativitate rezolvări pentru
remedierea şi eventual anularea efectelor unui asemenea tip de expansiune. La
soluţionarea acestor probleme şi-au adus aportul atât specialiştii din diverse domenii cât
şi organismele internaţionale şi naţionale de decizie. Propunerile prin care s.-a urmărit
eliberarea funcţiilor vieţii urbane din strânsoarea aglomerărilor gigantice au vizat fie
înfiinţarea în jurul marilor metropole (sau în teritoriu) a unor oraşe satelit, mai apropiate
şi aşezate în mijlocul unor spaţii plantate întinse, fie edificarea unor oraşe sub forma
unor salbe (de oraşe grădină) aflate la distanţe mai mari de forţa de atracţie a unui centru
polarizator. Aceste aşezări aveau menirea de a absorbi surplusul de populaţie dislocată
din provincie şi care – altfel – sporea excesiv populaţia marilor oraşe. Soluţiile au variat
de la ideea dispersării în teritoriu a unei multitudini de centre mici locuite până la
aglomerarea în formaţiuni compacte a oraşului federativ.
Propunerile – adevărate exerciţii de imaginaţie – nu s-au bucurat de succes întrucât
problemele au fost abordate de o manieră abstractă, fiind rupte de fenomenele concrete
ale societăţii contemporane. La originea acestor propuneri de amenajare au stat motivaţii
directoare ancorate în problematica generală a societăţii maşiniste şi care pot fi reduse, în
mod schematic, la câteva sisteme antagonice: progresism, culturalism, naturalism;
credinţă în progres şi în atotputernicia tehnicilor; aversiune pentru societatea mecanizată
şi nostalgie a vechilor comunităţi culturale; aversiune pentru o lume „denaturalizată” şi
nostalgie a unei relaţii formatoare cu natura. Pentru prima oară, oraşul a fost obiectul
unei critici radicale: după ce ordinea urbană existentă a fost calificată ca dezordine, s-a
încercat să i se opună ordini ideale, modele. Prin caracterul lor, în acelaşi timp raţional şi
utopic, aceste modele s-au dezvăluit a fi puternice instrumente de acţiune: ele au
exercitat o influenţă corozivă asupra structurilor urbane stabilite şi au contribuit la
definirea şi instituirea unor norme urbane de bază. După aceste modele au fost realizate
câteva aşezări noi, dar care nu s-au bucurat de succes deoarece au tratat
incompatibilitatea dintre perfecţiunea abstractă a lucrărilor de planşetă cu realitatea
complexă a vieţii urbane pe care trebuiau să o adăpostească. Cele mai cunoscute realizări
de acest tip sunt cele două capitale moderne: Canberra şi Brasilia.
Construcţia oraşului Canberra – având o structură ciorchine, destinat a deveni capitala
Australiei – a demarat în anul 1913, după planurile lui B. Griffin, pentru ca în anul 1956
Bengt Danielson să-l considere „o duzină de clădiri oficiale, câteva mici ansambluri de
locuit risipite pe o suprafaţă tot atât de întinsă ca Parisul . . . cirezi de vaci şi vile izolate
într-o vegetaţie luxuriantă”.
Brasilia – construită după proiectele lui Lucio Costa şi Oscar Niemeyer – urma să devină
capitala Braziliei, fiind edificată după regulile cele mai stricte ale urbanismului
progresist. Ea a reprezentat grandiosul manifest al unei anumite avangarde, nefiind însă
în nici un fel răspunsul la probleme sociale şi economice precise.
Ultimele decenii ale secolului trecut au fost marcate de conceperea unor structuri
supraurbane, capabile să rezolve problemele unui sfârşit de mileniu confruntat cu
numeroase „blocaje”. Astfel au prins contur pe planşetă oraşul spaţial (conceput ca o

42
structură modulată spaţial, suspendată pe piloţi amplasaţi la distanţe mari, aceste
structuri eliberând solul), oraşul vertical (format din cartiere independente de circa
30.000 de locuitori, volumetric închise în imenşi hiperboloizi susţinuţi de pivoţi centrali
de 150 m înălţime) şi oraşul crater (oraş subteran în care urma să se aplice integral
procedeul prefabricării). Au existat şi alte numeroase şi seducătoare propuneri în jurul
anilor 70 ai secolului XX, vehiculându-se chiar idei fanteziste care presupuneau dilatarea
Ecumenei prin invadarea oceanelor şi a spaţiului interplanetar. Toate aceste încercări –
jocuri ale fanteziei – nu şi-au găsit loc şi aplicabilitate în realitatea complexă căreia îi
rămân de soluţionat problemele vizând aşezările umane. Aşa stând lucrurile trebuiau
găsite soluţii viabile, realiste pentru atingerea obiectivelor urmărite.
Abordarea urbanismului în concepţia sistemică este o consecinţă a aplicării acestei teorii
(elaborată de către Ludwig von Bertalanffy, în lucrarea „Teoria generală a sistemelor”)
în conformitate cu care sistemele sunt complexe de elemente aflate în interacţiune. În
anul 1964, oraşul este comparat (de către B. J. L. Berry) cu un sistem deschis, integrat, la
rândul său într-un sistem superior de localităţi. În anul 1971, studiul oraşului este abordat
în mod asemănător cu cel al unui subsistem creat de om, integrat într-un subsistem
natural valorificat şi constituind, în simbioză, un sistem urban, căruia urmează a i se
selecta acei parametri care sunt în măsură să furnizeze o eficienţă maximă a eforturilor
cheltuite, fie că acestea se referă la laturi cuantificabile, fie că vizează laturi
necuantificabile.
În această viziune, sistemul de localităţi se poate constitui prin asocierea liberă a unor
localităţi apropiate, indiferent dacă aparţin mediului urban sau rural, între care se
menţine delimitarea strictă a perimetrelor şi care conlucrează în vederea echipării
complexe a cadrului material, cooperare care prezintă interes egal pentru toate părţile
asociate indiferent de mărimea şi capacitatea fiecăreia.
Pe principiile care stau la baza funcţionării ca sistem a aşezărilor urbane, potenţialele
locale – specializate sau în curs de specializare – pot contribui la constituirea unui
organism cu o complexitate sporită, ale cărei posibilităţi globale vor depăşi simpla
însumare a contribuţiei tuturor participanţilor. Aşezările sunt astfel asociate încât
seamănă cu celulele morfologice ale unui organism unitar. Astfel se crează premise
avantajoase în ceea ce priveşte eficienţa înzestrării complexe cu obiective economice,
instituţii social-culturale, echipări tehnico-edilitare, amenajări de importanţă centrală
care depăşesc cerinţele proprii sau capacitatea de înfăptuire a fiecărei aşezări în parte.
Evoluţia şi repartiţia în teritoriu a funcţiilor aşezărilor este un proces istoric de care
trebuie să se ţină seama în trecerea de la formaţiunile simple la cele mai complexe.

Urbanismul “Verde”. Concept. Caracteristici

Există o serie de termeni utilizaţi în problematica efortului de reducere a impactelor cu
consecinţe negative asupra mediului şi în cea a preocupării pentru o viaţă mai bună pe
pământ: “dezvoltare durabilă”, “comunităţi durabile”, “oraşe durabile” sunt numai câteva
sintagme, fiecare beneficiind de un conţinut extrem de bogat.

43
“Urbanismul verde” circumscrie două aspecte: dimensiunea centrală şi cea
înconjurătoare a urbanismului, respectiv problema urbanismului propriu-zis în contextul
protejării mediului. Este de subliniat că vechea noastră modalitate de abordare a
urbanismului – vechile percepţii asupra oraşelor, comunelor, comunităţii în genere –
sunt incomplete şi trebuie substanţial extinse astfel încât să asimileze, să încorporeze cât
mai multe aspecte – responsabile şi viabile – de ecologie, în vederea rezolvării
sensibilelor probleme de viaţă şi de locuire. Această nevoie de o nouă perspectivă a
constituit o neîntreruptă preocupare pentru aşa-numitul “urbanism nou”, la care au
subscris numeroşi arhitecţi şi proiectanţi. Ei şi-au manifestat dorinţa de a deveni
beneficiarii unor oraşe care să fie expresia acestui urbanism nou, diferit, un urbanism
mai ecologic în aspecte şi funcţiuni, cu limite ecologice în centrul său.
Fireşte, urbanismul “verde” a întâmpinat greutăţi în sensul existenţei unor numeroase
aspecte neclare şi a unei multitudini de cerinţe de rezolvat, dar prin programe, politici şi
idei ingenioase de proiectare şi execuţie – care şi-au făcut deja simţită prezenţa în
numeroase oraşe europene – s-au “ascuţit simţurile” în sensul a ceea ce poate fi
realizabil. Există o serie de calităţi importante care pot fi evidenţiate în ideea definirii şi
recunoaşterii unor oraşe care se vor exemplificatoare pentru urbanismul “verde”:
► oraşe care s-au “străduit” să trăiască în interiorul limitelor ecologice (evitând să
“încalce” aceste limite), recunoscând legătura cu şi impactul “vieţii” lor asupra altor
oraşe sau comunităţi de pe planetă.
Urbanismul “verde” acceptă că deciziile publice şi private aplicate în legătură cu:
creşterea şi dezvoltarea oraşelor, modalităţile de transport pe care le utilizează, modurile
de generare şi furnizare a energiei, precum şi a alimentelor pentru locuitorii acestora au
un impact formidabil asupra mediului. Urbanismul verde are ca ţintă principală
reducerea masivă a impactului negativ asupra a tot ce ne înconjoară, protecţia
ecosistemelor şi cunoaşterea faptului că multitudinea de decizii luate la nivelul unei
localităţi poate afecta calitatea mediului şi a vieţii din alte părţi, putînd – fără exagerare –
influenţa calitatea vieţii de pe planetă.
► oraşe care sunt “verzi” pentru că sunt proiectate astfel încât să funcţioneze asemeni
naturii.
Urbanismul verde ne solicită să ne depăşim tradiţionala viziune asupra polarităţii oraş-
natură; oraşele, cele mai multe, locuri “gri” – de la întinsele suprafeţe de betoane, asfalt,
clădiri şi maşini, lucruri care nu pot fi “naturale” – se află în “opoziţie” cu natura.
Natura există în oraşe, prezenţa ei făcându-se simţită prin amenajările largi de spaţii
verzi.
► oraşe care se străduiesc să realizeze mai degrabă un metabolism circular, nu liniar,
care să alimenteze şi să dezvolte o inter-relaţie simbiotică pozitivă cu interiorul ţării.
În natură nimic nu se pierde: reziduurile devin input-uri productive pentru alte procese
naturale. În numeroase feluri, acest principiu poate fi aplicat la funcţionarea oraşelor.
Din apele uzate, tratate în sisteme corespunzătoare, se poate extrage biogaz, combustibil
utilizabil în sistemele de încălzire; resturile menajere organice pot fi utilizate ca şi
îngrăşăminte, reîntorcându-se la populaţie – în urma parcurgerii unui ciclu de prelucrări
– sub forma unor alte produse (chiar alimentare). Şi în industrie lucrurile pot urma un

44
traseu asemănător, reziduurile dintr-un proces tehnologic putând constitui input-uri
pentru alte procese. Urbanismul verde promovează echilibrarea ecociclurilor oraşelor,
astfel încât input-urile şi output-urile să se afle într-o stare de armonie,
complementaritate şi echilibru fundamental.
► oraşe care se îndreaptă spre o autonomie locală şi regională căutând să profite de
sursele locale sau regionale de producere a alimentelor, de energie, de forţele de
producţie, precum şi de multe alte activităţi capabile să le suporte şi să le susţină
populaţia.
Urbanismul verde cere oraşelor să îşi asume responsabilitatea pentru impactul pe care
stilul de viaţă şi deciziile luate la nivelul comunităţii îl au asupra mediului. A apropia
mai mult de oraş toate aceste activităţi înseamnă a întreprinde o cercetare mai atentă a
acţiunilor – responsabil alese – şi de a oferi o probabilitate realizabilă a înfăptuirii
acestora (se poate, spre exemplu, evita transportul alimentelor de la distanţe mari,
precum şi utilizarea excesivă a chimicalelor şi a metodelor de păstrare şi conservare).
► oraşe care încurajează şi facilitează un stil de viaţă sănătos, durabil. Un parametru
important al unui oraş durabil – de altfel şi un obiectiv major pentru urbanismul verde –
îl constituie asigurarea pentru cetăţeni a unei vieţi îmbelşugate, bogate în opţiuni în ceea
ce priveşte modul de viaţă (în direcţiile sale majore) şi relaţiile interumane.
► oraşe care accentuează o înaltă calitate a vieţii, o promovare a bunelor relaţii de
vecinătate ale comunităţilor.
Pentru urbanismul verde un loc important îl ocupă crearea şi menţinerea relaţiilor de
vecinătate, a locurilor unde oamenilor le face plăcere să trăiască, cu o putere încărcătură
emoţională, plină de inspiraţie estetică. Unul dintre deziderate îl constituie o proiectare
adecvată a spaţiilor de locuit şi a serviciilor sociale şi economice puse la dispoziţia
membrilor societăţii. Este la fel de important să fie asigurate condiţii de viaţă
acceptabile, ca şi crearea de oraşe ecologice: pătrunderea naturii în oraşe constituie o
garanţie în vederea asigurării condiţiilor de viaţă normale pentru cetăţeni, fiind deosebit
de importantă atât pentru sănătatea lor individuală cât şi pentru binele general.
Exemple de urbanism verde pot oferi numeroase oraşe sau alte localităţi din Europa
Occidentală: Austria (Linz), Danemarca (Copenhaga, Odense), Germania (Munster,
Freiburg), Olanda (Amsterdam, Leiden), (Suedia – Stockholm) acestea fiind promotoare
ale urbanismului durabil european.

Amenajarea împrejurimilor locuibile

O problemă “cheie” o constituie viabilitatea, înlta calitate a vieţii care poate constitui
rezultatul unor proiecte de dezvoltare care vizează o locuire “densă” în ceea ce priveşte
locuitorii şi clădirile care îi adăpostesc. Compactitatea şi densitatea pot fi simultan şi
nestingherit obţinute la scară umană în Europa; stilul Manhattan nu este de loc agreat pe
bătrânul continent.

45
Se abordează tot mai frecvent chestiunea locuirii – în zonele centrale ale oraşelor – în
forme “mixte”, hibride, variate a tipuri şi stiluri, incluzând grădini în spatele caselor
(aceasta constituind o trăsătură foarte importantă, omniprezentă în proiectele tuturor
locuinţelor). Noile proiecte olandeze (în domeniul locuinţelor) sunt impresionante din
punct de vedere al combinaţiilor şi integrării diverselor forme şi tipuri de locuinţe,
incluzând formele unifamiliale şi multifamiliale în acelaşi proiect. Ca un rezultat al
locuinţelor înaltului grad de susţinere financiară şi de control (exercitat din partea
statului), majoritatea proiectelor de locuinţe alătură şi combină forme diferite de locuire:
socială (subvenţionată de stat) şi privată. Procentul afectat locuinţelor subvenţionate a
fost foarte ridicat în Olanda, dar a scăzut mult în ultima vreme, noile programe de
dezvoltare preconinzând un praport de 70/30 al locionţelor ptivate faţă de cele sociale,
urelevând un mixaj al diverselor grupuri socio-economice.propun crearea unor foarte
dense localităţi – satelit, respectiv comunităţi-suburbii, denumite localităţi de transzit
(termen introdus în anul 1997). Acest model a fost urmat de Stocokholm şi Copenhaga,
care l-au implementat cu succes, realizând o densitate mare a populaţiei în comunităţile-
satelit, amplasate în aproprierea metrourilor şi a liniilor de cale ferată care leagă oraşul
pol de zona periurbană.
Alte opţiuni constructive Aceste comunităţi se caracterizează prin faptul că zona de
locuinţe încadrează zona care cuprinde magazine, şcoli, bănci, servicii publice etc.,
beneficiind de proximitatea staţiilor de metrou şi a gărilor.
Există numeroase exemple că se poate obţine un standard normal şi un confort acceptabil
în condiţii de densitate ridicată a populaţiei. Această densitate este configurată,
proiectată şi corelată cu planurile urbanistice, amenajările zonelor verzi, accesul la
mijloacelele de transport, precum şi cu alte facilităţi. Exemple de localităţi europene
astfel realizate sunt Den Haag (Haga), Amsterdam şi Heidelberg, care au demonstrat
practic că se poate obţine o mare densitate a locuirii simultan cu un ambient plăcut şi
condiţii excelente de habitat.
Au fost proiectate zone ale acestor oraşe – adevărate oraşe-grădini (sectorul Niew Sloten
al Amsterdamului) – având o structură hipodamică, cvartalurile fiind separate prin
canale, alei pentru biciclete sau cu destinaţie pietonală, alei cu pomi. Ansamblurile de
locuit – blocurile – sunt proiectate de diverşi arhitecţi, în stiluri diferite, în scopul evitării
monotoniei aliniamentelor, reuşind să inducă stări emoţionale, trăiri diferite la impactul
cu ele. Un alt detaliu care atrage atenţia şi interesul este combinarea funcţiunilor de
locuit (situate la etaj) cu cele de activitate, de muncă (acestea din urmă ocupând partea
de jos a imobilului.
Punctele comerciale sunt risipite pe suprafaţa întregului sector. Accesul la toate
obiectivele de interes şi legătura cu centrul oraşului este asigurată de liniile de tranvai
care facilitează parcurgerea distanţei până la acestea într-un interval cuprins între 20-30
de minute (încadrându-se în valorile optime ale izocronelor). Tendinţa de a amplasa
micile magazine, alimentarele, aprozarele şi birourile în proximitatea imediată a
locuinţelor este din ce în ce mai accentuată.
În Olanda, expansiunea zonelor noi de locuit a acordat prioritate combinării diferitelor
tipuri de locuinţe (desigur, beneficiind de căile de acces aferente – pietonale şi cele

46
pentru rularea cu bicicleta) cu zonele comerciale ale comunităţii. O asemenea variantă
constructivă prevede amplasarea rezidenţelor în jurul unei zone centrale comerciale.

Forme de locuire “la comun”: hofjes, cohousing şi ecovillages (oraşe ecologice)

O altă modelare a funcţiunilor de locuit şi de trai se constituie în locuirea în comun, în

variantele:
dezvoltarea unităţilor de locuit în comun (de tradiţie olandeză) – hofjes;
formaţiuni de locuit în comun – experienţă tradiţională a ţărilor scandinave;
oraşele ecologice (ecovillages) din numeroase ţări europene.
Hofjes reprezintă unităţi de locuit în comun (la curte), destinate – în vechime –
oamenilor săraci. Cei bogaţi lăsau, prin testamente (în care – uneori – se stipulau şi
condiţiile în care se putea ocupa o asemenea clădire, precum şi obligaţiile locatarilor de a
se ruga pentru sufletele binefăcătorilor lor), celor săraci astfel de imobile. Ele se
constituiau în adevărate acte de caritate din partea potentaţilor (din punct de vedere
financiar).
Formele tradiţionale ale acestor aşezări sunt extrem de agreate, ele fiind apreciate pentru
faptul că pot oferi condiţii foarte plăcute pentru locuire. Acestea se găsesc, în formele
prezente, în administrarea sau proprietatea unor subiecte de drept privat. În majoritatea
cazurilor, configurarea curţii interioare – amenajată ca o adevărată grădină – este diferită
de la un ansamblu de locuit la altul (uneori se întâlnesc splendide peluze, alteori
aranjamente superbe de plante cu flori, alteori adevărate oaze de sălbăticie, imitând
natura în formele ei nealterate de intervenţia umană). Fiecare intrare de la stradă se face
printr-o poartă sau boltă arcuită, uneori printr-un coridor. Intimitatea fiecărui mic
domeniu este asigurată prin modul în care acesta este proiectat. Numărul unităţilor de
locuit dintr-un asemenea ansamblu variază de la 8, 10 până la 25.
Sistemul de locuire în comun - cohousing – este mai recent, datând din jurul anului
1970. Primele proiecte au fost realizate în Danemarca (sub denumirea de bofoellsskaber
– locuire în comun), în prezent asemenea ansambluri găsindu-se şi în alte ţări europene
(Olanda, de exemplu). Acest model presupune alăturarea mai multor unităţi (formaţiuni)
de locuit grupate în jurul unei “străzi” comune – numai cu acces pietonal – sau în jurul
unei curţi. De obicei, accesul auto este restricţionat, rezumându-se la un loc de parcare
marginal. O trăsătură aparte o constituie desfăşurarea în comun a unei serii întregi de
activităţi, cum ar fi: gătitul, luatul mesei în comun, îngrijirea copiilor şi supravegherea
jocului lor, programe recreative de ocupare a timpului pentru vârstnici etc. Sistemul
prezintă o serie e avantaje din punct de vedere al durabilităţii, întrucât presupune o bună
utilizare a terenului, asigurarea unui spaţiu de joacă pentru copii (lipsit de pericolul
prezenţei autovehicolelor din zonă), un grad înalt de interacţiune socială – prin relaţiile
care se crează şi se menţin în legătură cu cvasitotalitatea aspectelor din viaţa de zi cu zi
(supravegherea colectivă a copiilor, împărţirea responsabilităţilor, conjugarea eforturilor
pentru realizarea unor lucruri sau acţiuni utile pentru comunitate, găsirea nor metode şi
mijloace de optimizare a habitatului. Fenomenul de însingurare, generat ţi întreţinut de
formele de locuire moderne obişnuite, a fost astfel anihilat).

47
Proiecte de locuire în comun au fost emarate, după proiectele daneze, şi în Statele Unite
ale Americii. În California – în Davis – a fost construită prima asemenea aşezare, numită
Muir Commons, finalizată în anul 1990. Cuprinzând principalele elemente ale modelului
danez, au fost realizate ansambluri care cuprind două sau trei unităţi de locuire, grupate
în jurul unei străzi, lipsite de circulaţie auto, deci numai cu acces pietonal. O incintă
având suprafaţa de aproximativ 40 mp. funcţionează ca un centru social, cuprinzând o
sală pentru servirea mesei, un atelier, o cameră de joacă pentru copii şi alte facilităţi. Tot
conform modelui, realizarea proiectului şi administrarea formaţiunii contruite a fost
rodul unei participări colective, iar deciziile s-au luat în acelaşi cadru. Exemplul oferit de
Muir Commons a fost urmat şi de alte localităţi, dornice de a-şi satisface nevoia de
conectare la viaţa şi preocupările comunităţii.

Eco-oraşele se constituie într-o altă formă de locuire căreia i-a crescut popularitatea în
ţările scandinave. Ca şi trăsături specifice, eco-oraşele presupun: clădiri durabile,
sisteme energetice bine puse la punct (spre exemplu, utilizarea energiei solare) şi o
atenţie deosebită acordată problemelor de mediu.
În Europa există o multitudine de asemenea aşezări, ponderea cea mai importantă
deţinând-o zona scandinavă. În Suedia, de pildă, au fost edificate 20 de asemenea oraşe,
în care se regăsesc aspectele locuirii comune (grupate în jurul unor spaţii deschise,
comune, centrale), cu acces permanent, continuu la facilităţile comune. Adesea, aceste
proiecte presupun eforturi de salvare şi conservare a pădurilor sau a altor elemente ale
mediului natural, implicând o mare varietate de metode şi tehnologii ecologice
(colectarea şi utilizarea apelor pluviale, utilizarea avantajoasă a compostului –
îngrăşământ agricol natural, rezultat în urma fermentării lente a diferitelor resturi
vegetale şi animale, amestecate cu unele substanţe minerale). Unităţile de locuit – dotate
cu panouri solare pentru captarea energiei – variază ca suprafaţă între 58 şi 144 mp.
Proiectele au fost apreciate ca aducând o contribuţie importantă la creearea unei
puternice coeziuni sociale.
Există şi alte forme, hibride, dar ingenioase de locuire, axate în principal pe:
locuirea în comun
accesul facil la utilităţi
procesul democratic de identificare şi realizare a condiţiilor optime de locuire şi viaţă
prezenţa unui centru comercial (supermagazin) care furnizează produse alimentare
naturale, ecologice (pentru obţinerea cărora nu au fost utilizate îngrăşăminte artificiale)
absenţa servirii mesei în comun.
În Utrecht există un asemenea proiect, cu acest tip de oferte de locuire, denumit Het
Groene Dak (acoperişul verde), denumire care cuprinde toate trăsăturile ecologice ale
acestui trai în comun: un acoperiş “verde” deasupra spaţiului comun, panouri solare
destinate încălzirii spaţiilor şi furnizării apei calde, sisteme de tratare a apelor uzate
menajere şi a celor pluviale, prezentând – ca şi celelalte forme – o curte centrală,
modelată astfel încât să sugereze o sălbăticie naturală.
Het Groene Dak ilustrează perfect potenţialul existent pentru locuirea în comun – în
parametrii ecologici – chiar în centrul oraşelor. Structura cuprinde 66 de unităţi de

48
locuire, acoperind o suprafaţă de un hectar, dintre care 40 sunt de închiriat şi 26 sunt
proprietate privată, toate fiind realizate prin subvenţie publică. Desăvârşit în anul 1993,
proiectul s-a dovedit a fi capabil să îmbine dimensiunea ecologică cu cea socială.
În oraşul Leiden se află în derulare un proiect asemănător, a cărui funcţionare se bazează
– în ceea ce priveşte sursele de energie – alături de sistemul panourilor solare, şi pe
instalaţii care utilizează energia vântului (instalaţii eoliene).
Localităţile europene oferă şi alte exemple de creativitate în direcţia “înverzirii” oraşelor.
“Pereţii verzi” sunt adesea întâlniţi în localităţile germane, unde se fac eforturi susţinute
pentru proiectarea, spre exemplu a structurilor caselor scării exterioare aferente
imobilelor cu mai multe apartamente, precum şi a garajelor, prin prevederea unui schelet
(cadru) pe care se pot dezvolta plante căţărătoare, frecvent întâlnite fiind viţa de vie
sălbatică, glicina şi iedera. Pereţii astfel “ornamentaţi” oferă aceleaşi beneficii ca şi
acoperişurile verzi. Cu toate că s-a manifestat reţinere în ceea ce priveşte vegetaţia care
invadează astfel faţadele clădirilor, apreciindu-se ca având efect distructiv asupra
elementelor de construcţie, efectul ei s-a dovedit exact opus: ea protejează împotriva
radiaţiilor ultraviolete, asigură răcoare vara şi izolează termic iarna (procentul acestor
fenomene ajungând la circa 30%). Avantajele sunt şi de natura rolului filtrant pentru
aerul poluant, atenuarea zgomotului, manifestării efectului de păstrare a unei umidităţi
optime. Indicată şi importantă este însă alegerea vegetaţiei propice, în funcţie de
orientarea faţadei, respectiv zona şi durata de însorire a peretelui. Impactul estetic, vizual
este indiscutabil extrem de plăcut. Soluţia a fost adoptată şi pentru “placarea” pereţilor
unei fabrici din oraşul Dunkuerque, unde vegetaţia (iedera) a fost utilizată,de la început,
pe post de filtru al substanţelor poluante.
Ideea face parte, acum, din design-ul mai multor clădiri, încă din faza de proiectare. În
plus, pe lângă efectele menţionate, se alătură şi cele care ţin de crearea unor noi biotopuri
în aceste “tapete verzi” şi de găsirea unui mijloc ingenios de combatere a fenomenului
graffiti.
O altă strategie de “înverzire” se materializează în construcţie unor eco-poduri, eco-
pasaje care leagă diverse zone ale aşezării. Olandezii au o adevărată tradiţie a
construcţiilor de acest tip şi au realizat numeroase astfel de pasaje peste străzi şi
autostrăzi.
Insinuarea naturii în oraş include şi crearea de parcuri ecologice (ca cele de la Londra) şi
de ferme – aparţinând municipalităţii, amplasate la periferia oraşului şi îndeplinind o
funcţie educativă. Numeroase oraşe nordice deţin şi acţionează în cadrul acestor creaţii
urbanistice, care au un important rol recreativ, educativ şi de altă natură. Terenul –
achiziţionat în perspectiva extinderii urbane viitoare – capătă o asemenea destinaţie
curentă, pentru scopuri aricole sau recreative (marile suprafeţe sunt chiar închiriate
fermierilor). Un număr de ferme mici sunt deschise accesului public, îndeplinind varii
funcţii sociale şi având grajduri, culturi de legume sau fructe – adevărate mari
gospodării. De regulă, aceste ferme sunt subvenţionate de către autorităţile locale, dar îşi
asigură sume suplimentare din valorificarea produselor agricole. Ele sunt locuri în care
vin şi persoane interesate să-şi dezvolte abilităţile în acest domeniu, dar oferă programe
educative extrem de agreate în special de către copii. Valenţa comercială a activităţii este

49
concretizată în vânzarea – către locuitorii din împrejurimi – a unor produse ca: ouă,
miere, fructe, legume etc. Gunoaiele de grajd sunt – din nou – destinate fertilizării
naturale a solului din împrejurimi, renunţându-se la utilizarea îngrăşămintelor chimice.
O altă idee promiţătoare, frecvent întâlnită în oraşele europene este cea a “şcolilor verzi”.
Există câteva exemple care evidenţiază preocuparea şi efortul (mai ales în oraşele care
adăpostesc numeroase instituţii de învăţămâmt) pentru crearea unor asemenea instituţii
de învăţământ care să corespundă normelor ecologice şi în care să se promoveze o
educaţia în spiritul ocrotirii naturii. Oraşul Zürich a implementat un proiect denumit
“Natura în jurul şcolii”, care include măsuri de educare a elevilor şi studenţilor în spritul
protejării mediului urban şi care a presupus, de asemeni, remodelarea spaţiului din juril
incintelor, transformând suprafeţele “gri” în covoare de vegetaţie şi pomi. Numeroase
şcoli au agreat şi urmează să aplice această formă de restructurare.

Oraşe verzi – organice

Oraşele se pot integra mai mult în natură, putând fi mai mult asemănătoare acesteia. Ele
pot fi regândite astfel încât să fie operaţionale şi să funcţioneze într-un mod “natural”,
pot fi reconfigurate prin realizarea unei “infuzii” de elemente care să permită şi să
determine o asemănare cu ecosistemele naturale. Astfel, am putea regăsi într-un oraş
trăsăturile ( şi am putea percepe senzaţiile) pădurilor, preeriilor sau ţinuturilor
mlăştinoase.
O serie de iniţiative care vizează urbanismul verde şi ecologia urbană – promovate de
menţionatele oraşe europene – pot constitui demersuri întru această reconsiderare
urbană. Este de-a dreptul surprinzător modul în care natura s-a insinuat şi există deja în
oraşe europene cu o densitate sporită a populaţiei; mai mult decât atât, în Berlin şi
Heidelberg au pătruns şi diversităţi de animale şi plante. Natura şi-a făcut loc, a
urbanistice care au încorporat întinse spaţii naturale în imediata apropiere a locuinţelor,
ele integrându-se ansamblurilor construite, favorizând totodată o densitate mare a
populaţiei şi clădirilor. Această metodă a fost adoptată şi în ideea obţinerii unei
fezabilităţi ridicate, prin înaltul grad de control exercitat asupra concepţiei şi proiectării
investiţiilor noi şi revizuirea, modernizarea celor existente.

Durabilitatea în Europa

Durabilitatea a fost însuşită prin intermediul legislaţiei şi directivelor Uniunii Europene,

ca un obiectiv prioritar. Al cincilea Program de acţiune în domeniul mediului este
actualmente denumit “Spre durabilitate”. Recent, Tratatul de la Maastricht (semnat în
1991) a consacrat explicit dezvoltarea durabilă ca pe un obiectiv distinct al Uniunii
Europene (care mai târziu – respectiv în iunie 1997 – au constituit documente de bază

50
pentru Tratatul de la Amsterdam). O serie de reglementări speciale ale Uniunii
Europene au focalizat atenţie asupra necesităţii protejării şi conservării mediului (spre
exemplu, directivele U.E. în domeniul habitatului). Majoritatea ţărilor vest-europene au
iniţiat şi elaborat – prin proiecte naţionale – strategii pentru asigurarea durabilităţii,
precum şi o serie de alte planuri şi norme de acţiune. Limbajul durabilităţii îşi croieşte,
treptat, făgaş în legislaţia şi programele naţionale. Tema oraşelor durabile a căpătat o
atenţie sporită în cadrul Uniunii Europene . . . . Acest document a solicitat o abordare
holistică în domeniul amenajării teritoriului şi a impus nevoia de a privi oraşele ca şi o
parte necesară a soluţiei de rezolvare a problemelor globale ale mediului, stând la baza
lucrărilor şi documentelor redactate în cadrul Comisiei Comunităţilor Europene din
1990, respectiv ale Comisiei Europene din 1994. În anul 1991 a fost constituit un grup de
experţi pe problemele mediului urban, care – în spiritul Cartei verzi – şi-a concentrat
atenţia asupra proiectării şi edificării oraşelor durabile. Raportul final al acesti grup de
experţi – Comunităţi Europene Durabile – este impresionant în ceea ce priveşte sfera sa
de cuprindere şi reprezintă un jalon important în acest domeniu, susţinând la scara
globalităţii abordarea ecosistemică a oraşelor. Raportul identifică, ca un important prim
pas, patru principii ale dezvoltării durabile:
1. Principiul managementului urban – managementul durabilităţii este, în esenţă, un
proces politic care presupune proiectare, planificare şi are înrâurire asupra conducerii
activităţii de urbanism. Derularea managementului durabilităţii urbane impune o serie
de instrumente utile preocupărilor din domeniul mediului, social şi economic, în
vederea asigurării bazelor necesare integrării în această problematică. Aplicând aceste
reguli, promovarea unei politici în domeniului durabilului poate deveni mai
cuprinzătoare, mau puternică şi mai ambiţioasă decât este, în general, recunoscut.
Principiul politicii integratoare – coordonarea şi integrarea trebuie să se realizeze prin
combinarea principiului subsidiarităţii cu mai vechiul concept al responsabilităţii
divizibile. Integrarea trebuie să fie înfăptuită şi pe orizontală (pentru a stimula efectele
sinergetice ale dimensiunilor sociale, de mediu şi economice ale durabilităţii) şi pe
verticală (între toate nivelele U.E., între statele membre, între conducerile regionale şi
locale), pentru a realiza o coerenţă optimă între politică şi acţiune precum şi pentru a
evita politicile contradictorii de la diferite nivele.
Principiul gândirii ecosistemice – gândirea ecosistemică abordează comunităţile
(localităţile) ca pe un sistem complex, caracterizat prin oscilaţii şi continue procese de
schimbare şi dezvoltare. Acest sistem încorporează diverse aspecte: energie, resurse
naturale, producţii inutile (ca, de exemplu, lanţurile de activităţi care necesită stimulări,
reabilitări, reorganizări şi care – în final – ar trebui închise penru a contribui la o
dezvoltare durabilă).
Această gândire include, de asemeni, dimensiunea socială, care consideră fiecare
localitate ca fiind un ecosistem social.
Principiul cooperării şi parteneriatului – durabilul reclamă o responsabilitate divizibilă.
Cooperarea şi parteneriatul între diferitele nivele, organizaţii şi interese este, în
consecinţă, crucial.

51
 INTEGRAL: LEGEA 350/2001,
Actualizata 2020 prin: - Legea 151/2019 pentru completarea Legii
nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului si urbanismul.

CAPITOLUL I: Dispozitii generale Articolul 1 Teritoriul Romaniei constituie spatiul

necesar procesului de dezvoltare durabila si este parte a avutiei nationale de care
beneficiaza toti cetatenii tarii. Articolul 2 (1) Gestionarea spatiala a teritoriului tarii
constituie o activitate obligatorie, continua si de perspectiva, desfasurata in interesul
colectivitatilor care il folosesc, in concordanta cu valorile si aspiratiile societatii si cu
cerintele integrarii in spatiul european. (2) Gestionarea spatiala a teritoriului asigura
indivizilor si colectivitatilor dreptul de folosire echitabila si responsabilitatea pentru o
utilizare eficienta a teritoriului. (3) Gestionarea se realizeaza prin intermediul
amenajarii teritoriului si al urbanismului, care constituie ansambluri de activitati
complexe de interes general ce contribuie la dezvoltarea spatiala echilibrata, la
protectia patrimoniului natural si construit, precum si la imbunatatirea conditiilor de
viata in localitatile urbane si rurale. Articolul 3 Activitatea de amenajare a teritoriului
trebuie sa fie: globala, urmarind coordonarea diferitelor politici sectoriale intr-un
ansamblu integrat; functionala, trebuind sa tina seama de cadrul natural si construit
bazat pe valori de cultura si interese comune; prospectiva, trebuind sa analizeze
tendintele de dezvoltare pe termen lung a fenomenelor si interventiilor economice,
ecologice, sociale si culturale si sa tina seama de acestea in aplicare; democratica,
asigurand participarea populatiei si a reprezentantilor ei politici la adoptarea
deciziilor. Articolul 4 Urbanismul trebuie sa reprezinte o activitate: a) operationala,
prin detalierea si delimitarea in teren a prevederilor planurilor de amenajare a
teritoriului; b) integratoare, prin sintetizarea politicilor sectoriale privind gestionarea
teritoriului localitatilor; c) normativa, prin precizarea modalitatilor de utilizare a
terenurilor, definirea destinatiilor si gabaritelor de cladiri, inclusiv infrastructura,
amenajari si plantatii. Articolul 5 Activitatea de amenajarea a teritoriului si de
urbanism trebuie sa se desfasoare cu respectarea autonomiei locale, pe baza
principiului parteneriatului, transparentei, descentralizarii serviciilor publice,
participarii populatiei in procesul de luare a deciziilor, precum si al dezvoltarii
durabile, conform carora deciziile generatiei prezente trebuie sa asigure dezvoltarea,
fara a compromite dreptul generatiilor viitoare la existenta si dezvoltare proprie.
Articolul 6 Autoritatile administratiei publice centrale si locale raspund, potrivit
prezentei legi, de activitatea de amenajare a teritoriului si de urbanism.
CAPITOLUL II: Domeniul de activitate
SECTIUNEA 1: Amenajarea teritoriului Articolul 7 Scopul de baza al amenajarii
teritoriului il constituie armonizarea la nivelul intregului teritoriu a politicilor
economice, sociale, ecologice si culturale, stabilite la nivel national si local pentru
asigurarea echilibrului in dezvoltarea diferitelor zone ale tarii, urmarindu-se cresterea
coeziunii si eficientei relatiilor economice si sociale dintre acestea. Articolul 8
Activitatea de amenajare a teritoriului se exercita pe intregul teritoriu al Romaniei, pe
baza principiului ierarhizarii, coeziunii si integrarii spatiale, la nivel national, regional
si judetean. Articolul 9 Obiectivele principale ale amenajarii teritoriului sunt

52
urmatoarele: a) dezvoltarea economica si sociala echilibrata a regiunilor si zonelor, cu
respectarea specificului acestora; b) imbunatatirea calitatii vietii oamenilor si
colectivitatilor umane; c) gestionarea responsabila a resurselor naturale si protectia
mediului; d) utilizarea rationala a teritoriului.
SECTIUNEA 2: Urbanismul Articolul 10 Urbanismul are ca principal scop stimularea
evolutiei complexe a localitatilor, prin realizarea strategiilor de dezvoltare pe termen
scurt, mediu si lung. Articolul 11 Activitatea de urbanism cuprinde toate localitatile
tarii, organizate in retea, pe baza ierarhizarii si distributiei echilibrate a acestora in
teritoriu. Aplicarea obiectivelor are in vedere intregul teritoriu administrativ al
oraselor si comunelor sau zone din acestea. Articolul 12 Urbanismul urmareste
stabilirea directiilor dezvoltarii spatiale a localitatilor urbane si rurale, in acord cu
potentialul acestora si cu aspiratiile locuitorilor. Articolul 13 Principalele obiective ale
activitatii de urbanism sunt urmatoarele: a) imbunatatirea conditiilor de viata prin
eliminarea disfunctionalitatilor, asigurarea accesului la infrastructuri, servicii publice
si locuinte convenabile pentru toti locuitorii; b) crearea conditiilor pentru satisfacerea
cerintelor speciale ale copiilor, varstnicilor si ale persoanelor cu handicap; c)
utilizarea eficienta a terenurilor, in acord cu functiunile urbanistice adecvate;
extinderea controlata a zonelor construite; d) protejarea si punerea in valoare a
patrimoniului cultural construit si natural; e) asigurarea calitatii cadrului construit,
amenajat si plantat din toate localitatile urbane si rurale; f) protejarea localitatilor
impotriva dezastrelor naturale. SECTIUNEA 3: Activitati de amenajare a teritoriului si
de urbanism Articolul 14 Activitatile principale de amenajare a teritoriului si de
urbanism constau in transpunerea la nivelul intregului teritoriu national a strategiilor,
politicilor si programelor de dezvoltare durabila in profil spatial, precum si urmarirea
aplicarii acestora in conformitate cu documentatiile de specialitate legal aprobate.
Articolul 15 Activitatile conexe de amenajare a teritoriului si de urbanism au ca
obiect: a) cercetarea in domeniul amenajarii teritoriului si al urbanismului si
elaborarea studiilor de fundamentare a strategiilor, politicilor si documentatiilor de
amenajare a teritoriului si de urbanism; b) constituirea, intretinerea, extinderea si
dezvoltarea bazei de date si documente; c) elaborarea strategiilor si politicilor in
domeniu; d) avizarea si aprobarea documentatiilor de amenajare a teritoriului si de
urbanism; e) elaborarea de acte cu caracter normativ sau de normative in domeniu; f)
monitorizarea si controlul privind transpunerea in fapt a strategiilor, politicilor,
programelor si operatiunilor de amenajare a teritoriului si de urbanism. Articolul 16 In
vederea asigurarii personalului de specialitate necesar pentru buna desfasurare a
activitatilor de amenajare a teritoriului si de urbanism Ministerul Lucrarilor Publice,
Transporturilor si Locuintei coopereaza cu alte organe de specialitate ale
administratiei publice centrale, cu institutiile de invatamant superior si cu
organizatiile profesionale in domeniu, pentru organizarea si desfasurarea unor
programe de formare profesionala, specializare si perfectionare continua.

CAPITOLUL III: Atributii ale administratiei publice

SECTIUNEA 1: Atributiile administratiei publice centrale Articolul 17 Activitatea de
amenajare a teritoriului si de urbanism la nivel national este coordonata de Guvern,
care stabileste, in raport cu continutul Programului de guvernare, programe prioritare,
linii directoare si politici sectoriale. Articolul 18 Ministerul Lucrarilor Publice,
Transporturilor si Locuintei este organul specializat al Guvernului in domeniul
amenajarii teritoriului si al urbanismului, avand in aceasta calitate urmatoarele
atributii: a) elaborarea Planului de amenajare a teritoriului national; b) elaborarea
Planului de amenajare a teritoriului regional, care fundamenteaza planurile de

53
dezvoltare regionala; c) elaborarea Regulamentului general de urbanism; d) avizarea
proiectelor de acte normative referitoare la activitatea de amenajare a teritoriului si
de urbanism; e) colaborarea cu ministerele, precum si cu celelalte organe ale
administratiei publice centrale, pentru fundamentarea, din punct de vedere al
amenajarii teritoriului si al urbanismului, a programelor strategice sectoriale; f)
colaborarea cu consiliile pentru dezvoltare regionala, consiliile judetene si consiliile
locale, precum si urmarirea modului in care se aplica programele guvernamentale si
liniile directoare in domeniul amenajarii teritoriului si al urbanismului la nivel regional,
judetean si local; g) avizarea documentatiilor de amenajare a teritoriului si de
urbanism, potrivit competentelor stabilite prin prezenta lege. Articolul 19 (1) In
indeplinirea atributiilor sale Ministerul Lucrarilor Publice, Transporturilor si Locuintei
utilizeaza informatii de sinteza la nivel national din toate domeniile de activitate
economica si sociala. (2) Ministerele si celelalte organe ale administratiei publice
centrale sunt obligate sa furnizeze Ministerului Lucrarilor Publice, Transporturilor si
Locuintei, la cerere, informatiile necesare pentru desfasurarea activitatii de
amenajare a teritoriului si de urbanism. Articolul 20 Ministerul Lucrarilor Publice,
Transporturilor si Locuintei poate solicita autoritatilor administratiei publice locale sa
elaboreze sau sa modifice o documentatie de urbanism sau de amenajare a
teritoriului, in vederea aprofundarii, detalierii sau aplicarii unor prevederi cuprinse in
programele strategice sectoriale ale Guvernului, precum si pentru respectarea
intereselor generale ale statului.
SECTIUNEA 2: Atributiile administratiei publice judetene Articolul 21 Consiliul
judetean coordoneaza activitatea de amenajare a teritoriului si de urbanism la nivel
judetean, conform legii. Articolul 22 (1) Consiliul judetean stabileste orientarile
generale privind amenajarea teritoriului si organizarea si dezvoltarea urbanistica a
localitatilor, pe baza planurilor de amenajare a teritoriului si de urbanism. In acest
scop coordoneaza activitatea consiliilor locale si le acorda asistenta tehnica de
specialitate. (2) Consiliul judetean asigura preluarea prevederilor cuprinse in planurile
de amenajare a teritoriului national, regional si zonal in cadrul documentatiilor de
amenajare a teritoriului si de urbanism pentru teritoriile administrative ale localitatilor
din judet, asigura elaborarea Planului de amenajare a teritoriului judetean, a planurilor
zonale de amenajare a teritoriului care sunt de interes judetean si le aproba conform
prevederilor legii. (3) In activitatea de amenajare a teritoriului si de urbanism consiliile
judetene sunt sprijinite de Ministerul Lucrarilor Publice, Transporturilor si Locuintei,
precum si de alte ministere si organe ale administratiei publice centrale. Articolul 23
Consiliul judetean poate solicita consiliilor locale sa elaboreze sau sa actualizeze o
documentatie de amenajare a teritoriului sau de urbanism, in vederea asigurarii
aplicarii unor prevederi cuprinse in programele de dezvoltare a judetului; solicitarea se
transmite consiliului local, insotita de expunerea motivelor care au stat la baza
hotararii consiliului judetean si de termenul fixat pentru elaborarea sau modificarea
documentatiei. Articolul 24 (1) In indeplinirea atributiilor sale in domeniul amenajarii
teritoriului si al urbanismului consiliul judetean utilizeaza informatii de sinteza la
nivelul judetului din toate domeniile de activitate economico-sociala. (2) Ministerele si
celelalte organe ale administratiei publice centrale sunt obligate sa furnizeze cu titlu
gratuit autoritatilor publice judetene si locale informatii din domeniile lor de activitate
pentru teritoriul judetului respectiv, iar consiliile locale sunt obligate sa furnizeze
informatii referitoare la dezvoltarea economico-sociala si urbanistica a localitatilor.
SECTIUNEA 3: Atributiile administratiei publice locale Articolul 25 (1) Consiliul local
coordoneaza si raspunde de intreaga activitate de urbanism desfasurata pe teritoriul
unitatii administrativ-teritoriale si asigura respectarea prevederilor cuprinse in

54
documentatiile de amenajare a teritoriului si de urbanism aprobate, pentru realizarea
programului de dezvoltare urbanistica a localitatilor componente ale comunei sau
orasului. (2) Consiliul local coopereaza cu consiliul judetean si este sprijinit de acesta
in activitatea de amenajare a teritoriului si de urbanism. Articolul 26 Consiliul local
coopereaza in procesul de intocmire a programului de dezvoltare urbanistica a
localitatilor si cu institutii, agenti economici, organisme si organizatii
neguvernamentale de interes national, judetean sau local. Articolul 27 (1) In
indeplinirea atributiilor sale in domeniul amenajarii teritoriului si al urbanismului
consiliul local utilizeaza informatii din toate domeniile de activitate economico-
sociala. (2) Serviciile publice descentralizate ale ministerelor si ale celorlalte organe
centrale, agentii economici, organismele si organizatiile neguvernamentale care isi
desfasoara activitatea la nivel local au obligatia sa furnizeze cu titlu gratuit
informatiile necesare in vederea desfasurarii activitatii de amenajare a teritoriului si
de urbanism la nivel local.
SECTIUNEA 4: Certificatul de urbanism Articolul 28 Aplicarea documentatiilor de
amenajare a teritoriului si de urbanism aprobate se asigura prin eliberarea
certificatului de urbanism. Articolul 29 (1) Certificatul de urbanism este actul de
informare cu caracter obligatoriu prin care autoritatea administratiei publice judetene
sau locale face cunoscute regimul juridic, economic si tehnic al imobilelor si conditiile
necesare in vederea realizarii unor investitii, tranzactii imobiliare ori a altor operatiuni
imobiliare, potrivit legii. (2) Eliberarea certificatului de urbanism este obligatorie
pentru adjudecarea prin licitatie a lucrarilor de proiectare si de executie a lucrarilor
publice si pentru legalizarea actelor de instrainare, partajare sau comasare a bunurilor
imobile. In cazul vanzarii sau cumpararii de imobile certificatul de urbanism cuprinde
informatii privind consecintele urbanistice ale operatiunii juridice, solicitarea
certificatului de urbanism fiind in acest caz facultativa. (3) Certificatul de urbanism se
elibereaza la cererea oricarui solicitant, persoana fizica sau juridica, care poate fi
interesat in cunoasterea datelor si a reglementarilor carora ii este supus respectivul
bun imobil. (4) Certificatul de urbanism nu confera dreptul de executare a lucrarilor de
construire, amenajare sau plantare. (5) In certificatul de urbanism se va mentiona in
mod obligatoriu scopul eliberarii acestuia. (6) Certificatul de urbanism pentru
destinatii speciale se elibereaza in temeiul si cu respectarea documentatiilor aferente
obiectivelor cu caracter militar, elaborate si aprobate de Ministerul Apararii Nationale,
Ministerul de Interne, Serviciul Roman de Informatii, Serviciul de Informatii Externe,
Serviciul de Telecomunicatii Speciale si Serviciul de Protectie si Paza, dupa caz, pe
baza avizului Ministerului Lucrarilor Publice, Transporturilor si Locuintei. Articolul 30
Pentru aceeasi parcela se pot elibera mai multe certificate de urbanism, dar
continutul acestora, bazat pe documentatiile de amenajare a teritoriului si de
urbanism, si celelalte reglementari in domeniu trebuie sa fie aceleasi pentru toti
solicitantii. In acest scop nu este necesara solicitarea actului de proprietate asupra
imobilului, in vederea emiterii certificatului de urbanism. Articolul 31 Certificatul de
urbanism cuprinde urmatoarele elemente privind: a) regimul juridic al imobilului -
dreptul de proprietate asupra imobilului si servitutile de utilitate publica care greveaza
asupra acestuia; situarea terenului in intravilan sau in afara acestuia; prevederi ale
documentatiilor de urbanism care instituie un regim special asupra imobilului - zone
protejate, zone in care actioneaza dreptul de preemtiune asupra imobilului, interdictii
definitive sau temporare de constructie sau daca acesta este inscris in Lista
cuprinzand monumentele istorice din Romania, precum si altele prevazute de lege; b)
regimul economic al imobilului - folosinta actuala, destinatii admise sau neadmise,
stabilite in baza prevederilor urbanistice aplicabile in zona, reglementari fiscale

55
specifice localitatii sau zonei; c) regimul tehnic al imobilului - procentul de ocupare a
terenului, coeficientul de utilizare a terenului, dimensiunile minime si maxime ale
parcelelor, echiparea cu utilitati, edificabil admis pe parcela, circulatii si accese
pietonale si auto, parcaje necesare, alinierea terenului si a constructiilor fata de
strazile adiacente terenului, inaltimea minima si maxima admisa. Articolul 32 In cazul
in care prin documentatia inaintata se solicita o derogare de la prevederile
documentatiilor de urbanism aprobate pentru zona respectiva, prin certificatul de
urbanism se poate solicita elaborarea unei alte documentatii de urbanism prin care sa
se justifice si sa se demonstreze posibilitatea interventiei urbanistice solicitate. Dupa
aprobarea noii documentatii de urbanism - Plan urbanistic zonal sau Plan urbanistic de
detaliu - se poate intocmi documentatia tehnica in vederea obtinerii autorizatiei de
construire. Articolul 33 (1) Certificatul de urbanism se emite de aceleasi autoritati ale
administratiei publice locale care, potrivit competentelor stabilite de legislatia in
vigoare, emit autorizatiile de construire. (2) Certificatul de urbanism se elibereaza
solicitantului in cel mult 30 de zile de la data inregistrarii cererii acestuia. (3) Durata
de valabilitate a certificatului de urbanism se stabileste de catre emitent conform
legii, in raport cu importanta zonei si a investitiei. Articolul 34 Emiterea de certificate
de urbanism incomplete, cu date eronate sau cu nerespectarea prevederilor cuprinse
in documentatiile de urbanism aprobate atrage raspunderea disciplinara,
administrativa, contraventionala, civila sau penala, dupa caz, potrivit legii.

SECTIUNEA 5: Structura institutionala Articolul 35 Activitatea de amenajare a

teritoriului si de urbanism la nivel national este coordonata de Ministerul Lucrarilor
Publice, Transporturilor si Locuintei, care exercita si controlul statului privind
aplicarea prevederilor cuprinse in documentatiile de amenajare a teritoriului si de
urbanism. Articolul 36 (1) In cadrul aparatului propriu al consiliului judetean, municipal
sau orasenesc si in cel al Consiliului General al Municipiului Bucuresti se organizeaza
si functioneaza, potrivit legii, structuri specializate in domeniul amenajarii teritoriului
si al urbanismului, conduse de arhitectul-sef al judetului, al municipiului sau al
orasului, respectiv de arhitectul-sef al municipiului Bucuresti. (2) Functia de arhitect-
sef va fi ocupata, in conditiile legii, de un functionar public avand de regula formatia
de arhitect sau urbanist licentiat al invatamantului superior de lunga durata. (3) In
comune atributiile arhitectului-sef vor fi indeplinite de catre un functionar public din
aparatul propriu al consiliului local respectiv, cu atributii in domeniu si pregatit in
acest sens. Articolul 37 (1) In scopul imbunatatirii calitatii deciziei referitoare la
dezvoltarea durabila locala si judeteana, pe langa fiecare consiliu judetean, primarie
municipala si oraseneasca, respectiv Primaria Municipiului Bucuresti, se poate infiinta
Comisia tehnica de amenajare a teritoriului si de urbanism, organism consultativ cu
atributii de avizare, expertiza tehnica si consultanta. (2) Comisia tehnica de amenajare
a teritoriului si de urbanism este formata din specialisti din domeniul amenajarii
teritoriului si al urbanismului si din reprezentanti ai institutiilor tehnice, economice,
sociale si de protectie a mediului cu care administratia publica locala colaboreaza
pentru desfasurarea activitatilor de amenajare a teritoriului si de urbanism. (3)
Componenta nominala si modul de functionare ale Comisiei tehnice de amenajare a
teritoriului si de urbanism sunt aprobate de consiliul judetean, consiliul local
municipal, orasenesc, respectiv de Consiliul General al Municipiului Bucuresti, dupa
caz, la propunerea presedintelui consiliului judetean, primarului, respectiv a primarului
general al municipiului Bucuresti, pe baza recomandarilor asociatiilor profesionale din
domeniul amenajarii teritoriului, urbanismului, constructiilor, ale institutiilor de
invatamant superior si ale arhitectului-sef. (4) Comisia tehnica de amenajare a

56
teritoriului si de urbanism avizeaza din punct de vedere tehnic documentatiile de
amenajare a teritoriului si de urbanism, precum si studiile de fundamentare sau
cercetarile prealabile. (5) Avizele date de Comisia tehnica de amenajare a teritoriului
si de urbanism se supun deliberarii si aprobarii consiliului judetean, consiliului local,
respectiv Consiliului General al Municipiului Bucuresti, dupa caz. (6) La sedintele de
avizare ale Comisiei tehnice de amenajare a teritoriului si de urbanism nu pot participa
la luarea deciziei membrii care au calitatea de autor al documentatiilor - proiectelor,
supuse avizarii. Articolul 38 (1) Documentatiile de urbanism si amenajare a teritoriului
se semneaza de profesionisti calificati in domeniu prin licenta sau studii
postuniversitare de specialitate acreditate conform legii, precum si de alti
profesionisti cu drept de semnatura. (2) Dreptul de semnatura pentru documentatiile
de amenajare a teritoriului si de urbanism se stabileste pe baza de regulament
elaborat de Ministerul Lucrarilor Publice, Transporturilor si Locuintei, in colaborare cu
Asociatia Profesionala a Urbanistilor din Romania, precum si cu alte organizatii
profesionale in domeniul amenajarii teritoriului si al urbanismului. (3) Regulamentul
privind dobandirea dreptului de semnatura, precum si Regulamentul referitor la
organizarea si functionarea Registrului urbanistilor se aproba prin hotarare a
Guvernului. (4) Specialistii calificati in domeniul amenajarii teritoriului si al
urbanismului, care dobandesc dreptul de semnatura, se inscriu in Registrul
urbanistilor.
CAPITOLUL IV: Documentatii de amenajare a teritoriului si de urbanism
SECTIUNEA 1: Definitii si scop Articolul 39 (1) In sensul prezentei legi, prin
documentatii de amenajare a teritoriului si de urbanism se intelege planurile de
amenajare a teritoriului, planurile de urbanism, Regulamentul general de urbanism si
regulamentele locale de urbanism, avizate si aprobate conform prezentei legi. (2)
Documentatiile de amenajare a teritoriului cuprind propuneri cu caracter director, iar
documentatiile de urbanism cuprind reglementari operationale. (3) Propunerile cu
caracter director stabilesc strategiile si directiile principale de evolutie a unui
teritoriu la diverse niveluri de complexitate. Ele sunt detaliate prin reglementari
specifice in limitele teritoriilor administrative ale oraselor si comunelor. (4)
Prevederile cu caracter director cuprinse in documentatiile de amenajare a teritoriului
aprobate sunt obligatorii pentru toate autoritatile administratiei publice, iar cele cu
caracter de reglementare, pentru toate persoanele fizice si juridice. SECTIUNEA 2:
Documentatii de amenajare a teritoriului Articolul 40 Documentatiile de amenajare a
teritoriului sunt urmatoarele: a) Planul de amenajare a teritoriului national; b) Planul
de amenajare a teritoriului zonal; c) Planul de amenajare a teritoriului judetean.
Articolul 41 (1) Planul de amenajare a teritoriului national are caracter director si
reprezinta sinteza programelor strategice sectoriale pe termen mediu si lung pentru
intregul teritoriu al tarii. (2) Planul de amenajare a teritoriului national este compus
din sectiuni specializate. (3) Prevederile Planului de amenajare a teritoriului national si
ale sectiunilor sale devin obligatorii pentru celelalte planuri de amenajare a teritoriului
care le detaliaza. (4) Sectiunile Planului de amenajare a teritoriului national sunt: Cai
de comunicatie, Ape, Zone protejate, Reteaua de localitati, Zone de risc natural,
Turismul, Dezvoltarea rurala. Prin lege se pot aproba si alte sectiuni. Articolul 42 (1)
Planul de amenajare a teritoriului judetean are caracter director si reprezinta expresia
spatiala a programului de dezvoltare socio-economica a judetului. Planul de amenajare
a teritoriului judetean se coreleaza cu Planul de amenajare a teritoriului national, cu
Planul de amenajare a teritoriului zonal, cu programele guvernamentale sectoriale,
precum si cu alte programe de dezvoltare. (2) Prevederile Planului de amenajare a
teritoriului judetean devin obligatorii pentru celelalte planuri de amenajare a

57
teritoriului si de urbanism care le detaliaza. (3) Fiecare judet trebuie sa detina Planul
de amenajare a teritoriului judetean si sa il reactualizeze periodic, la 5-10 ani, in
functie de politicile si de programele de dezvoltare ale judetului. Articolul 43 Planul de
amenajare a teritoriului zonal are rol director si se realizeaza in vederea solutionarii
unor probleme specifice ale unor teritorii. Aceste teritorii pot fi: a) intercomunale sau
interorasenesti, compuse din unitati administrativ-teritoriale de baza, comune si
orase; b) interjudetene, ingloband parti din judete sau judete intregi; c) regionale,
compuse din mai multe judete.

SECTIUNEA 3: Documentatii de urbanism Articolul 44 (1) Documentatiile de urbanism

se refera la localitatile urbane si rurale si reglementeaza utilizarea terenurilor si
conditiile de ocupare a acestora cu constructii. (2) Documentatiile de urbanism
transpun la nivelul localitatilor urbane si rurale propunerile cuprinse in planurile de
amenajare a teritoriului national, zonal si judetean. (3) Documentatiile de urbanism au
caracter de reglementare specifica si stabilesc reguli ce se aplica direct asupra
localitatilor si partilor din acestea pana la nivelul parcelelor cadastrale, constituind
elemente de fundamentare obligatorii pentru eliberarea certificatelor de urbanism.
Articolul 45 Documentatiile de urbanism sunt urmatoarele: a) Planul urbanistic general
si regulamentul local aferent acestuia; b) Planul urbanistic zonal si regulamentul local
aferent acestuia; c) Planul urbanistic de detaliu. Articolul 46 (1) Planul urbanistic
general are caracter director si de reglementare operationala. Fiecare localitate
trebuie sa intocmeasca Planul urbanistic general, sa il actualizeze la 5-10 ani si sa il
aprobe, acesta constituind baza legala pentru realizarea programelor si actiunilor de
dezvoltare. (2) Planul urbanistic general cuprinde reglementari pe termen scurt, la
nivelul intregii unitati administrativ-teritoriale de baza, cu privire la: a) stabilirea si
delimitarea teritoriului intravilan in relatie cu teritoriul administrativ al localitatii; b)
stabilirea modului de utilizare a terenurilor din intravilan; c) zonificarea functionala in
corelatie cu organizarea retelei de circulatie; d) delimitarea zonelor afectate de
servituti publice; e) modernizarea si dezvoltarea infrastructurii tehnico-edilitare; f)
stabilirea zonelor protejate si de protectie a monumentelor istorice; g) formele de
proprietate si circulatia juridica a terenurilor; h) precizarea conditiilor de amplasare si
conformare a volumelor construite, amenajate si plantate. (3) Planul urbanistic general
cuprinde prevederi pe termen mediu si lung cu privire la: a) evolutia in perspectiva a
localitatii; b) directiile de dezvoltare functionala in teritoriu; c) traseele coridoarelor
de circulatie si de echipare prevazute in planurile de amenajare a teritoriului national,
zonal si judetean. Articolul 47 (1) Planul urbanistic zonal are caracter de reglementare
specifica detaliata si asigura corelarea dezvoltarii urbanistice complexe cu
prevederile Planului urbanistic general a unei zone delimitate din teritoriul localitatii.
(2) Planul urbanistic zonal cuprinde reglementari asupra zonei referitoare la: a)
organizarea retelei stradale; b) organizarea arhitectural-urbanistica in functie de
caracteristicile structurii urbane; c) modul de utilizare a terenurilor; d) dezvoltarea
infrastructurii edilitare; e) statutul juridic si circulatia terenurilor; f) protejarea
monumentelor istorice si servituti in zonele de protectie ale acestora. (3) Elaborarea
Planului urbanistic zonal este obligatorie in cazul: a) zonelor centrale ale localitatilor;
b) zonelor protejate si de protectie a monumentelor, a complexelor de odihna si
agrement, a parcurilor industriale, a parcelarilor; c) altor zone stabilite de autoritatile
publice locale din localitati, potrivit legii. (4) Stabilirea zonelor pentru care se
intocmesc planuri urbanistice zonale obligatorii se face de regula in Planul urbanistic
general. Articolul 48 (1) Planul urbanistic de detaliu are exclusiv caracter de
reglementare specifica, prin care se asigura conditiile de amplasare, dimensionare,

58
conformare si servire edilitara a unuia sau mai multor obiective pe una sau mai multe
parcele adiacente, pe unul sau mai multe amplasamente, in corelare cu vecinatatile
imediate. (2) Planul urbanistic de detaliu cuprinde reglementari cu privire la: a)
asigurarea accesibilitatii si racordarea la retelele edilitare; b) permisivitati si
constrangeri urbanistice privind volumele construite si amenajarile; c) relatiile
functionale si estetice cu vecinatatea; d) compatibilitatea functiunilor si conformarea
constructiilor, amenajarilor si plantatiilor; e) regimul juridic si circulatia terenurilor si
constructiilor. (3) Planul urbanistic de detaliu se elaboreaza numai pentru
reglementarea amanuntita a prevederilor stabilite prin Planul urbanistic general,
Planul urbanistic zonal sau pentru stabilirea conditiilor de construire. Articolul 49 (1)
Regulamentul general de urbanism reprezinta sistemul de norme tehnice, juridice si
economice care sta la baza elaborarii planurilor de urbanism, precum si a
regulamentelor locale de urbanism. (2) Regulamentul local de urbanism pentru
intreaga unitate administrativ-teritoriala, aferent Planului urbanistic general, sau
pentru o parte a acesteia, aferent Planului urbanistic zonal, cuprinde si detaliaza
prevederile Planului urbanistic general si ale Planului urbanistic zonal referitoare la
modul concret de utilizare a terenurilor, precum si de amplasare, dimensionare si
realizare a volumelor construite, amenajarilor si plantatiilor. (3) Dupa aprobare Planul
urbanistic general, Planul urbanistic zonal si Planul urbanistic de detaliu impreuna cu
regulamentele locale de urbanism aferente sunt opozabile in justitie. SECTIUNEA 4:
Initierea si finantarea activitatilor Articolul 50 Initiativa elaborarii documentatiilor de
amenajare a teritoriului si de urbanism apartine colectivitatilor locale, prin autoritatile
deliberative si executive, Guvernului, precum si persoanelor fizice sau juridice
interesate in amenajarea teritoriului si in dezvoltarea localitatilor. Articolul 51 (1)
Activitatile de amenajare a teritoriului si de urbanism, prevazute in prezenta lege, se
finanteaza din bugetele locale ale unitatilor administrativ-teritoriale, precum si din
bugetul de stat, prin Ministerul Lucrarilor Publice, Transporturilor si Locuintei, precum
si de persoane juridice si fizice interesate in dezvoltarea unei localitati sau a unei
zone din cadrul acesteia. (2) Autoritatile administratiei publice locale au obligatia sa
prevada in bugetele anuale fonduri pentru elaborarea sau actualizarea, dupa caz, a
planurilor de amenajare a teritoriului, a planurilor de urbanism si a studiilor de
fundamentare necesare in vederea elaborarii acestora. Articolul 52 Pentru
desfasurarea unor activitati comune de amenajare a teritoriului si de urbanism, pentru
realizarea unor obiective de interes general, consiliile judetene se pot asocia sau,
dupa caz, pot colabora, in conditiile legii, cu persoane juridice sau fizice din tara sau
din strainatate in scopul atragerii de fonduri suplimentare. Articolul 53 Autoritatile
administratiei publice locale participa la finantarea planurilor de amenajare a
teritoriului, a planurilor urbanistice generale care intra in competentele de aprobare,
precum si la urmarirea realizarii acestora, potrivit legii. Articolul 54 (1) Planurile
urbanistice zonale si planurile urbanistice de detaliu privind realizarea unor obiective
de interes public, precum si pentru zone protejate se finanteaza din bugetul de stat ori
din bugetele locale. (2) Alte planuri urbanistice zonale sau de detaliu, in afara de cele
precizate la alin. (1) , se finanteaza de persoanele juridice sau fizice interesate, cu
sprijinul, dupa caz, al autoritatilor administratiei publice locale. Articolul 55 Finantarea
documentatiilor de amenajare a teritoriului si de urbanism cu caracter deosebit,
pentru zone si localitati care necesita cercetari si studii complexe, se face si din
fonduri destinate cercetarii, dezvoltarii regionale si altele, in conditiile stabilite de
ministere si de alti factori implicati. SECTIUNEA 5: Avizarea si aprobarea
documentatiilor de amenajare a teritoriului si de urbanism Articolul 56 (1) Avizarea si
aprobarea documentatiilor de amenajare a teritoriului si de urbanism se fac de catre

59
autoritatile si organismele centrale si teritoriale interesate, potrivit prevederilor
anexei nr. 1 la prezenta lege. (2) Precizarea continutului documentatiilor care se
supun avizarii, precum si a emitentilor de avize pentru fiecare categorie de
documentatii se va stabili prin ordin al ministrului lucrarilor publice, transporturilor si
locuintei. (3) Avizarea documentatiilor de interes general - toate categoriile din
domeniul amenajarii teritoriului, precum si din domeniul urbanismului (cu exceptia
Planului urbanistic de detaliu) - se face fara perceperea unor taxe.
SECTIUNEA 6: Participarea populatiei la activitatile de amenajare a teritoriului si de
urbanism Articolul 57 (1) Participarea populatiei la activitatea de amenajare a
teritoriului si de urbanism se realizeaza prin: a) informarea populatiei; b) consultarea
populatiei; c) alte forme de participare prevazute de lege. (2) Cetatenii pot participa la
activitatea de amenajare a teritoriului si de urbanism, individual sau prin asociere, in
conditiile legii. Articolul 58 Autoritatile administratiei publice centrale si locale
asigura organizarea si desfasurarea procesului de participare a populatiei in cadrul
activitatilor de amenajare a teritoriului si de urbanism. Articolul 59 Informarea
populatiei este activitatea prin care se fac publice: a) obiectivele dezvoltarii
economico-sociale privind amenajarea teritoriului si dezvoltarea urbanistica a
localitatilor; b) intentiile autoritatilor administratiei publice centrale si locale privind
elaborarea unor documentatii de amenajare a teritoriului si de urbanism, precum si
scopul pentru care acestea sunt elaborate; c) continutul documentatiilor de amenajare
a teritoriului si de urbanism care urmeaza sa fie supuse aprobarii, conform legii.
Articolul 60 Consultarea populatiei este procesul prin care aceasta isi exprima
optiunile si opiniile privind prevederile programelor de amenajare a teritoriului si de
dezvoltare urbanistica a localitatilor, precum si cele cuprinse in documentatiile de
amenajare a teritoriului si de urbanism, in cadrul procesului de elaborare si aprobare a
acestora, si se realizeaza prin publicarea procedurii de desfasurare a consultarii si
desfasurarea anchetei publice. Articolul 61 Informarea si consultarea populatiei se
desfasoara diferentiat, in functie de amploarea si de importanta documentatiei de
amenajare a teritoriului sau de urbanism, potrivit procedurilor stabilite de Ministerul
Lucrarilor Publice, Transporturilor si Locuintei.
SECTIUNEA 7: Urmarirea aplicarii documentatiilor de amenajare a teritoriului si de
urbanism aprobate Articolul 62 (1) Urmarirea aplicarii documentatiilor de amenajare a
teritoriului si de urbanism aprobate se face prin compartimentele de specialitate din
aparatul propriu al consiliilor judetene, municipale, orasenesti si comunale, dupa caz,
precum si de Inspectoratul de Stat in Constructii. (2) Compartimentele de specialitate
vor urmari corelarea realizarii programelor de dezvoltare cu prevederile
documentatiilor aprobate.
CAPITOLUL V: Sanctiuni Articolul 63 Incalcarea prevederilor prezentei legi atrage
raspunderea civila, contraventionala, disciplinara, administrativa sau penala, dupa
caz, potrivit legii. Articolul 64 Faptele de incalcare a prezentei legi se constata de
organele de control al activitatii de amenajare a teritoriului si de urbanism ale
consiliilor judetene si locale, precum si de Inspectoratul de Stat in Constructii.
CAPITOLUL VI: Dispozitii finale Articolul 65 (1) In absenta Planului de amenajare a
teritoriului judetean si a Planului urbanistic general aprobate, pe teritoriile aferente nu
se pot realiza investitii in constructii, lucrari tehnico-edilitare, precum si orice alte
investitii urbane. (2) Documentatiile de amenajare a teritoriului si de urbanism
modificate fara respectarea prevederilor legale privitoare la avizarea si aprobarea
acestora sunt nule. Articolul 66 Unitatile administrativ-teritoriale de baza, care la data
intrarii in vigoare a prezentei legi dispun de planuri urbanistice generale preliminare,
au obligatia ca in termen de 12 luni sa le finalizeze si sa le aprobe ca documentatii de

60
urbanism definitive. Articolul 67 Dispozitiile referitoare la categoriile de documentatii
de amenajare a teritoriului si de urbanism, competentele de avizare si de aprobare a
acestora, cuprinse in Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executarii lucrarilor de
constructii si unele masuri pentru realizarea locuintelor, republicata, cu modificarile
ulterioare, precum si orice alte prevederi contrare prezentei legi se abroga. Articolul
68 - Anexa nr. 1 cuprinzand categoriile de documentatii in domeniul amenajarii
teritoriului si urbanismului, competentele de avizare si de aprobare a acestora,
precum si anexa nr. 2 cuprinzand termenii de specialitate utilizati in cuprinsul legii fac
parte integranta din prezenta lege.

*) Anexa nr. 1 este reprodusă în facsimil.

CATEGORII DE DOCUMENTAŢII DE AMENAJARE A TERITORIULUI ŞI DE

URBANISM.
COMPETENŢE DE AVIZARE ŞI DE APROBARE A ACESTORA

_______________________________________________________________________
_________
Nr. Categorii de Avizează Aprobă
crt. documentaţii
_______________________________________________________________________
_________
0 1 2 3
_______________________________________________________________________
_________
A. Amenajarea teritoriului
_______________________________________________________________________
_________
- Plan de amenajare a teritoriului
_______________________________________________________________________
_________
1 Naţional Guvernul Parlamentul
_______________________________________________________________________
_________
#M16
1^1 Zonal regional - Ministerul Dezvoltării Guvernul
Regionale şi Administraţiei
Publice
- Ministerul Culturii
- Ministerul Mediului şi
Schimbărilor Climatice
- Agenţiile de dezvoltare
regională

61
_______________________________________________________________________
_________
2 Zonal - Ministerul Dezvoltării - Consiliile judeţene
- Interjudeţean Regionale şi Administraţiei - Consiliile locale
- Interorăşenesc Publice - Consiliul General al
sau intercomunal - Organisme centrale şi Municipiului
- Frontalier teritoriale abilitate conform Bucureşti
- Metropolitan, legii
periurban al
principalelor
municipii şi oraşe
_______________________________________________________________________
_________
2^1 Zonal, pentru - Ministerul Dezvoltării Guvernul
localităţi care Regionale şi Administraţiei
cuprind monumente Publice
istorice înscrise - Ministerul Culturii
în Lista - Consiliul judeţean
patrimoniului - Organisme centrale şi
mondial teritoriale abilitate conform
legii
_______________________________________________________________________
_________
#M8
2^2 Zonal pentru - Ministerul Dezvoltării Consiliile judeţene
localităţi care Regionale şi Locuinţei Consiliile locale
cuprind monumente, - Ministerul Culturii, Consiliul General al
ansambluri sau Cultelor şi Patrimoniului Municipiului
situri înscrise în Naţional Bucureşti
Lista monumentelor - organisme centrale şi
istorice teritoriale interesate
_______________________________________________________________________
_________
#M2
3 Judeţean - Ministerul Dezvoltării - Consiliul judeţean
Regionale şi Locuinţei - Consiliul General al
- Organisme centrale şi Municipiului Bucureşti
teritoriale interesate
_______________________________________________________________________
_________
B. Urbanism
_______________________________________________________________________
_________

62
 - Plan urbanistic general şi regulament local aferent acestuia
_______________________________________________________________________
_________
4 Municipiul - Ministerul Dezvoltării - Consiliul General al
Bucureşti Regionale şi Locuinţei Municipiului Bucureşti
- Organisme centrale şi
teritoriale interesate
_______________________________________________________________________
_________
5 Municipiu - Ministerul Dezvoltării - Consiliul local al
Regionale şi Locuinţei municipiului
- Consiliul judeţean
- Organisme centrale şi
teritoriale interesate
_______________________________________________________________________
_________
6 Oraş - Consiliul judeţean - Consiliul local al
- Organisme centrale şi oraşului
locale interesate
_______________________________________________________________________
_________
7 Comună - Consiliul judeţean - Consiliul local al
- Organisme centrale şi comunei
locale interesate
_______________________________________________________________________
_________
#M16
8 Oraşe şi comune ce - Ministerul Dezvoltării - Consiliul local al
includ staţiuni Regionale şi Administraţiei oraşului/comunei, după
balneare/turistice Publice caz
declarate - Consiliul judeţean
- Organisme centrale şi
teritoriale abilitate conform
legii
_______________________________________________________________________
_________
8^1 Localităţi care - Ministerul Dezvoltării Guvernul
cuprind monumente Regionale şi Administraţiei
istorice înscrise Publice
în Lista - Ministerul Culturii
patrimoniului - Consiliul judeţean
mondial - Organisme centrale şi
teritoriale abilitate conform

63
 legii
_______________________________________________________________________
_________
8^2 Municipii, oraşe şi - Ministerul Dezvoltării Consiliul
comune care cuprind Regionale şi Administraţiei local/Consiliul
monumente, Publice General al
ansambluri sau - Ministerul Culturii prin Municipiului Bucureşti
situri înscrise în direcţiile judeţene
Lista monumentelor - Organisme centrale şi
istorice teritoriale abilitate conform
legii
_______________________________________________________________________
_________
#M2
- Plan urbanistic zonal şi regulament local aferent acestuia
_______________________________________________________________________
_________
#M16
9 Zona centrală a - Ministerul Dezvoltării Consiliul
municipiului în Regionale şi Administraţiei local/Consiliul
integralitatea sa Publice General al
- Ministerul Culturii Municipiului Bucureşti
- Organisme centrale şi
teritoriale abilitate conform
legii
_______________________________________________________________________
_________
10 Părţi din zona - Ministerul Culturii prin Consiliul
centrală a direcţiile judeţene local/Consiliul
municipiului - Consiliul judeţean General al
- Organisme centrale şi Municipiului Bucureşti
teritoriale abilitate conform
legii
_______________________________________________________________________
_________
#M2
11 Zona centrală a - Consiliul judeţean - Consiliile locale
oraşului, satului, - Organisme centrale şi orăşeneşti sau comunale
precum şi alte teritoriale interesate
zone funcţionale
de interes
_______________________________________________________________________
_________

64
#M16
12 Zone protejate ori - Ministerul Dezvoltării Consiliile
asupra cărora s-a Regionale şi Administraţiei locale/Consiliul
instituit un tip de Publice General al
restricţie, prin - Ministerul Culturii prin Municipiului Bucureşti
acte normative sau direcţiile judeţene
documentaţii de - Consiliul judeţean
urbanism, în - Organisme centrale şi
integralitatea lor teritoriale abilitate conform
legii
_______________________________________________________________________
_________
12^1 Zone protejate care - Ministerul Dezvoltării Guvernul
cuprind monumente Regionale şi Administraţiei
istorice înscrise Publice
în Lista - Ministerul Culturii
patrimoniului - Consiliul judeţean
mondial - Organisme centrale şi
teritoriale interesate
_______________________________________________________________________
_________
12^1 Părţi din zone - Ministerul Culturii prin Consiliile
bis protejate ori direcţiile judeţene locale/Consiliul
asupra cărora s-a - Consiliul judeţean General al
instituit un tip de - Organisme centrale şi Municipiului
restricţie, prin teritoriale abilitate conform Bucureşti
acte normative sau legii
documentaţii de
urbanism, precum şi
cele care depăşesc
limita unei unităţi
administrativ-
teritoriale
_______________________________________________________________________
_________
12^2 Zone care cuprind - Ministerul Culturii prin Consiliile
monumente, direcţiile judeţene locale/Consiliul
ansambluri sau - Consiliul judeţean General al
situri înscrise în - Organisme centrale şi Municipiului
Lista monumentelor teritoriale abilitate conform Bucureşti
istorice în legii
integralitatea lor

65
_______________________________________________________________________
_________
12^3 Zone turistice de - Ministerul Dezvoltării Consiliile
interes naţional, Regionale şi Administraţiei locale/Consiliul
respectiv zona Publice General al
costieră, zone - Ministerul Culturii Municipiului
montane şi alte - Ministerul Mediului şi Bucureşti
categorii de Schimbărilor Climatice
teritorii stabilite - Consiliul judeţean
prin acte normative - Consiliile locale
în vederea - Organisme centrale şi
asigurării teritoriale abilitate conform
condiţiilor de legii
dezvoltare durabilă
şi de păstrare a
identităţii locale
_______________________________________________________________________
_________
12^3 Părţi din zone - Ministerul Culturii Consiliile
bis turistice de - Ministerul Mediului şi locale/Consiliul
interes naţional, Schimbărilor Climatice General al
respectiv zona - Consiliul judeţean Municipiului
costieră, zone - Consiliile locale Bucureşti
montane şi alte - Organisme centrale şi
categorii de teritoriale abilitate conform
teritorii legii
stabilite prin acte
normative în
vederea asigurării
condiţiilor de
dezvoltare durabilă
şi de păstrare a
identităţii locale
_______________________________________________________________________
_________
12^4 Zone situate în - Ministerul Culturii Consiliile
extravilanul - Consiliul judeţean locale/Consiliul
municipiilor, - Organisme centrale şi General al
oraşelor şi teritoriale abilitate conform Municipiului
comunelor legii Bucureşti
_______________________________________________________________________
_________
12^5 *** Abrogat

66
_______________________________________________________________________
_________
#M2
- Plan urbanistic de detaliu
_______________________________________________________________________
_________
#M16
13 - Imobile clasate - Ministerul Culturii Consiliile
în Lista - Organisme centrale şi locale/Consiliul
monumentelor teritoriale abilitate conform General al
istorice şi cele legii Municipiului Bucureşti
care se amplasează
în zone protejate
- Imobile clasate
în Lista
monumentelor
istorice şi cele
care se amplasează
în zone protejate,
pentru municipiul
Bucureşti
_______________________________________________________________________
_________
14 Alte imobile - Organisme Consiliile locale
centrale şi teritoriale
abilitate conform legii
_______________________________________________________________________
_________
#M2
C. Regulament de urbanism
_______________________________________________________________________
_________
15 Regulament general - Ministerul Dezvoltării - Guvernul
de urbanism Regionale şi Locuinţei
- Organisme centrale şi
teritoriale interesate
_______________________________________________________________________
_________

#B
ANEXA 2

DEFINIREA TERMENILOR UTILIZAŢI ÎN LEGE

67
 (în ordine alfabetică)

- Aprobare - opţiunea forului deliberativ al autorităţilor competente de încuviinţare a

propunerilor cuprinse în documentaţiile prezentate şi susţinute de avizele tehnice
favorabile, emise în prealabil. Prin actul de aprobare (lege, hotărâre a Guvernului,
hotărâre a consiliilor judeţene sau locale, după caz) se conferă documentaţiilor putere de
aplicare, constituindu-se astfel ca temei juridic în vederea realizării programelor de
amenajare teritorială şi dezvoltare urbanistică, precum şi a autorizării lucrărilor de
execuţie a obiectivelor de investiţii.
- Avizare - procedura de analiză şi exprimare a punctului de vedere al unei comisii
tehnice din structura ministerelor, administraţiei publice locale ori a altor organisme
centrale sau teritoriale interesate, având ca obiect analiza soluţiilor funcţionale, a
indicatorilor tehnico-economici şi sociali ori a altor elemente prezentate prin
documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism. Avizarea se concretizează
printr-un act (aviz favorabil sau nefavorabil) cu caracter tehnic şi obligatoriu.
- Caracter director - însuşirea unei documentaţii aprobate de a stabili cadrul general de
amenajare a teritoriului şi de dezvoltare urbanistică a localităţilor, prin coordonarea
acţiunilor specifice. Caracterul director este specific documentaţiilor de amenajare a
teritoriului.
- Caracter de reglementare - însuşirea unei documentaţii aprobate de a impune anumiţi
parametri soluţiilor promovate. Caracterul de reglementare este specific documentaţiilor
de urbanism.
- Circulaţia terenurilor - schimbarea titularilor dreptului de proprietate sau de
exploatare asupra terenurilor prin acte de vânzare-cumpărare, donaţie, concesiune,
arendare etc.
- Competenţa de avizare/aprobare - abilitarea legală a unei instituţii publice şi
capacitatea tehnică de a emite avize/aprobări.
- Dezvoltare durabilă - satisfacerea necesităţilor prezentului, fără a se compromite
dreptul generaţiilor viitoare la existenţă şi dezvoltare.
- Dezvoltare regională - ansamblul politicilor autorităţilor administraţiei publice
centrale şi locale, elaborate în scopul armonizării strategiilor, politicilor şi programelor
de dezvoltare sectorială pe arii geografice, constituite în "regiuni de dezvoltare", şi care
beneficiază de sprijinul Guvernului, al Uniunii Europene şi al altor instituţii şi autorităţi
naţionale şi internaţionale interesate.
- Documentaţie de amenajare a teritoriului şi de urbanism - ansamblu de piese scrise şi
desenate, referitoare la un teritoriu determinat, prin care se analizează situaţia existentă şi
se stabilesc obiectivele, acţiunile şi măsurile de amenajare a teritoriului şi de dezvoltare
urbanistică a localităţilor pe o perioadă determinată.
#M11
- Limitele unităţii administrativ-teritoriale - linii reale sau imaginare, stabilite prin
lege, prin care se delimitează teritoriul unei unităţi administrative de teritoriul altor
unităţi administrative.
#B

68
 - Parcelare - acţiunea urbană prin care o suprafaţă de teren este divizată în loturi mai
mici, destinate construirii sau altor tipuri de utilizare. De regulă este legată de realizarea
unor locuinţe individuale, de mică înălţime.
#M10
Peisaj - desemnează o parte de teritoriu, perceput ca atare de către populaţie, cu
valoare remarcabilă prin caracterul său de unicitate şi coerenţă, rezultat al acţiunii şi
interacţiunii factorilor naturali şi/sau umani, cuprinzând zone naturale sau/şi construite
având valoare particulară în materie de arhitectură şi patrimoniu ori fiind mărturii ale
modurilor de viaţă, de locuire, de activitate sau ale tradiţiilor, agricole ori forestiere,
artizanale sau industriale.
#M16
Plan de mobilitate urbană - instrumentul de planificare strategică teritorială prin
care sunt corelate dezvoltarea teritorială a localităţilor din zona
periurbană/metropolitană cu nevoile de mobilitate şi transport al persoanelor, bunurilor
şi mărfurilor.
#B
- Politici de dezvoltare - mijloacele politico-administrative, organizatorice şi
financiare, utilizate în scopul realizării unei strategii.
- Programe de dezvoltare - ansamblu de obiective concrete propuse pentru realizarea
politicilor de dezvoltare.
- Protecţia mediului - ansamblu de acţiuni şi măsuri privind protejarea fondului natural
şi construit în localităţi şi în teritoriul înconjurător.
- Regimul juridic al terenurilor - totalitatea prevederilor legale prin care se definesc
drepturile şi obligaţiile legate de deţinerea sau exploatarea terenurilor.
- Regiune frontalieră - regiune care include arii situate la frontieră, delimitată în
scopul aplicării unei strategii comune de dezvoltare de o parte şi de alta a frontierelor şi
al realizării unor programe, proiecte şi acţiuni de cooperare.
- Reţea de localităţi - totalitatea localităţilor de pe un teritoriu (naţional, judeţean, zonă
funcţională) ale căror existenţă şi dezvoltare sunt caracterizate printr-un ansamblu de
relaţii desfăşurate pe multiple planuri (economice, demografice, de servicii, politico-
administrative etc.). Reţeaua de localităţi este constituită din localităţi urbane şi rurale.
- Sistem urban - sistem de localităţi învecinate între care se stabilesc relaţii de
cooperare economică, socială şi culturală, de amenajare a teritoriului şi protecţie a
mediului, echipare tehnico-edilitară, fiecare păstrându-şi autonomia administrativă.
- Structură urbană - totalitatea relaţiilor în plan funcţional şi fizic, pe baza cărora se
constituie organizarea unei localităţi sau a unei zone din aceasta şi din care rezultă
configuraţia lor spaţială.
- Servitute de utilitate publică - sarcină impusă asupra unui imobil pentru uzul şi
utilitatea unui imobil având un alt proprietar. Măsura de protecţie a bunurilor imobile
publice nu poate fi opusă cererilor de autorizare decât dacă este continuă în
documentaţiile de urbanism aprobate (având drept consecinţă o limitare administrativă a
dreptului de proprietate).

69
 - Strategie de dezvoltare - direcţionarea globală sau pe domenii de activitate, pe
termen scurt, mediu şi lung, a acţiunilor menite să determine dezvoltarea urbană.
- Structură urbană - modul de alcătuire, de grupare sau de organizare a unei localităţi
ori a unei zone din aceasta, constituită istoric, funcţional şi fizic.
- Teritoriu administrativ - suprafaţa delimitată de lege, pe trepte de organizare
administrativă a teritoriului: naţional, judeţean şi al unităţilor administrativ-teritoriale
(municipiu, oraş, comună).
#M11
- Teritoriul administrativ al localităţii - suprafaţa constituită din suprafaţa agricolă
(teren arabil, păşuni, fâneţe, vii şi livezi), suprafaţa fondului forestier, suprafaţa ocupată
de construcţii şi amenajări de infrastructură (căi de comunicaţie, echipare energetică,
lucrări de gospodărire a apelor), bălţi şi suprafaţa aferentă intravilanului (construcţii şi
amenajări), a căror carte funciară sau alte evidenţe funciare au aparţinut localităţii
respective la data intrării în vigoare a Legii nr. 2/1968 privind organizarea
administrativă a teritoriului României;
- Teritoriul unităţii administrativ-teritoriale - suprafaţa delimitată de lege,
reprezentând suprafaţa totală a teritoriilor localităţilor componente.
#B
- Teritoriu intravilan - totalitatea suprafeţelor construite şi amenajate ale localităţilor
ce compun unitatea administrativ-teritorială de bază, delimitate prin planul urbanistic
general aprobat şi în cadrul cărora se poate autoriza execuţia de construcţii şi amenajări.
De regulă intravilanul se compune din mai multe trupuri (sate sau localităţi suburbane
componente).
- Teritoriu extravilan - suprafaţa cuprinsă între limita administrativ-teritorială a unităţii
de bază (municipiu, oraş, comună) şi limita teritoriului intravilan.
- Teritoriu metropolitan - suprafaţa situată în jurul marilor aglomerări urbane,
delimitată prin studii de specialitate, în cadrul căreia se creează relaţii reciproce de
influenţă în domeniul căilor de comunicaţie, economic, social, cultural şi al
infrastructurii edilitare. De regulă limita teritoriului metropolitan depăşeşte limita
administrativă a localităţii şi poate depăşi limita judeţului din care face parte.
- Teritoriu periurban - suprafaţa din jurul municipiilor şi oraşelor, delimitată prin
studii de specialitate, în cadrul căreia se creează relaţii de independenţă în domeniul
economic, al infrastructurii, deplasărilor pentru muncă, asigurărilor cu spaţii verzi şi de
agrement, asigurărilor cu produse agroalimentare etc.
- Zonă defavorizată - arii geografice strict delimitate teritorial, care îndeplinesc cel
puţin una dintre următoarele condiţii:
a) au structuri productive monoindustriale care în activitatea zonei mobilizează mai
mult de 50% din populaţia salariată;
b) sunt zone miniere în care personalul a fost disponibilizat prin concedieri colective
în urma aplicării programelor de restructurare;
c) în urma lichidării, restructurării sau privatizării unor agenţi economici apar
concedieri colective care afectează mai mult de 25% din numărul angajaţilor care au
domiciliul stabil în zona respectivă;

70
 d) rata şomajului depăşeşte cu 25% rata şomajului la nivel naţional;
e) sunt lipsite de mijloace de comunicaţie şi infrastructura este slab dezvoltată.
- Zonă funcţională - parte din teritoriul unei localităţi în care, prin documentaţiile de
amenajare a teritoriului şi de urbanism, se determină funcţiunea dominantă existentă şi
viitoare. Zona funcţională poate rezulta din mai multe părţi cu aceeaşi funcţiune
dominantă (zona de locuit, zona activităţilor industriale, zona spaţiilor verzi etc.).
Zonificarea funcţională este acţiunea împărţirii teritoriului în zone funcţionale.
#M10
Zonă de protecţie - suprafaţa delimitată în jurul unor bunuri de patrimoniu construit
sau natural, al unor resurse ale subsolului, în jurul sau în lungul unor oglinzi de apă etc.
şi în care se instituie servituţi de utilitate publică şi de construire pentru păstrarea şi
valorificarea acestor resurse şi bunuri de patrimoniu şi a cadrului natural aferent.
Zonele de protecţie sunt stabilite prin acte normative specifice, precum şi prin
documentaţii de amenajare a teritoriului sau urbanism, în baza unor studii de
specialitate.
#M2
- Zonă de risc natural - areal delimitat geografic, în interiorul căruia există un
potenţial de producere a unor fenomene naturale distructive care pot afecta populaţia,
activităţile umane, mediul natural şi cel construit şi pot produce pagube şi victime
umane.
#M10
- [Zonă protejată] *** Abrogată
#M8
- Indicatori urbanistici - instrumente urbanistice specifice de lucru pentru controlul
proiectării şi al dezvoltării durabile a zonelor urbane, care se definesc şi se calculează
după cum urmează:
- coeficient de utilizare a terenului (CUT) - raportul dintre suprafaţa construită
desfăşurată (suprafaţa desfăşurată a tuturor planşeelor) şi suprafaţa parcelei inclusă în
unitatea teritorială de referinţă. Nu se iau în calculul suprafeţei construite desfăşurate:
suprafaţa subsolurilor cu înălţimea liberă de până la 1,80 m, suprafaţa subsolurilor cu
destinaţie strictă pentru gararea autovehiculelor, spaţiile tehnice sau spaţiile destinate
protecţiei civile, suprafaţa balcoanelor, logiilor, teraselor deschise şi neacoperite,
teraselor şi copertinelor necirculabile, precum şi a podurilor neamenajabile, aleile de
acces pietonal/carosabil din incintă, scările exterioare, trotuarele de protecţie;
- procent de ocupare a terenului (POT) - raportul dintre suprafaţa construită
(amprenta la sol a clădirii sau proiecţia pe sol a perimetrului etajelor superioare) şi
suprafaţa parcelei. Suprafaţa construită este suprafaţa construită la nivelul solului, cu
excepţia teraselor descoperite ale parterului care depăşesc planul faţadei, a
platformelor, scărilor de acces. Proiecţia la sol a balcoanelor a căror cotă de nivel este
sub 3,00 m de la nivelul solului amenajat şi a logiilor închise ale etajelor se include în
suprafaţa construită.
Excepţii de calcul al indicatorilor urbanistici POT şi CUT:

71
 - dacă o construcţie nouă este edificată pe un teren care conţine o clădire care nu este
destinată demolării, indicatorii urbanistici (POT şi CUT) se calculează adăugându-se
suprafaţa planşeelor existente la cele ale construcţiilor noi;
- dacă o construcţie este edificată pe o parte de teren dezmembrată dintr-un teren
deja construit, indicatorii urbanistici se calculează în raport cu ansamblul terenului
iniţial, adăugându-se suprafaţa planşeelor existente la cele ale noii construcţii.
- Interdicţie de construire (non aedificandi) - regulă urbanistică potrivit căreia, într-o
zonă strict delimitată, din raţiuni de dezvoltare urbanistică durabilă, este interzisă
emiterea de autorizaţii de construire, în mod definitiv sau temporar, indiferent de
regimul de proprietate sau de funcţiunea propusă.
- Planificarea teritorială - ansamblul de metode utilizate de sectorul public pentru a
asigura organizarea raţională a teritoriului, la diferite scări (regională, naţională,
transnaţională), protecţia mediului şi atingerea obiectivelor economice şi sociale, prin
coordonarea politicilor sectoriale din perspectiva impactului lor asupra teritoriului.
Planificarea teritorială cuprinde strategii, politici şi programe sectoriale, precum şi
documentaţii specifice integrate, în scopul dezvoltării echilibrate şi durabile, şi prevede
obiective, etape de realizare şi resurse financiare necesare.
#M10
Unitate teritorială de referinţă (UTR) - subdiviziune urbanistică a teritoriului unităţii
administrativ-teritoriale, delimitată pe limite cadastrale, caracterizată prin omogenitate
funcţională şi morfologică din punct de vedere urbanistic şi arhitectural, având ca scop
reglementarea urbanistică omogenă. UTR se delimitează, după caz, în funcţie de relief şi
peisaj cu caracteristici similare, evoluţie istorică unitară într-o anumită perioadă,
sistem parcelar şi mod de construire omogen, folosinţe de aceeaşi natură a terenurilor şi
construcţiilor, regim juridic al imobilelor similar.
- [Zonă funcţională de interes] *** Abrogată
#M16
Zonă protejată - zonă naturală ori construită, delimitată geografic şi/sau topografic,
determinată de existenţa unor valori de patrimoniu natural şi/sau cultural a căror
protejare prezintă un interes public şi declarată ca atare pentru atingerea obiectivelor
specifice de conservare şi reabilitare a valorilor de patrimoniu. Statutul de zonă
protejată creează asupra imobilelor din interiorul zonei servituţi de intervenţie legate de
desfiinţare, modificare, funcţionalitate, distanţe, înălţime, volumetrie, expresie
arhitecturală, materiale, finisaje, împrejmuiri, mobilier urban, amenajări şi plantaţii şi
este stabilit prin documentaţii de urbanism specifice aprobate.

#B
---------------

72
 HOTĂRÂRE Nr. 525 din 27 iunie 1996 *** Republicată
pentru aprobarea Regulamentului general de urbanism

Text în vigoare începând cu data de 30 decembrie 2014

REALIZATOR: COMPANIA DE INFORMATICĂ NEAMŢ

Text actualizat prin produsul informatic legislativ LEX EXPERT în baza actelor
normative modificatoare, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la
30 decembrie 2014.

Act de bază
#B: Hotărârea Guvernului nr. 525/1996, republicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 856 din 27 noiembrie 2002

Acte modificatoare
#M1: Hotărârea Guvernului nr. 273/2010
#M2: Hotărârea Guvernului nr. 490/2011
#M3: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2014
#M4: Hotărârea Guvernului nr. 1180/2014

Modificările şi completările efectuate prin actele normative enumerate mai sus sunt
scrise cu font italic. În faţa fiecărei modificări sau completări este indicat actul normativ
care a efectuat modificarea sau completarea respectivă, în forma #M1, #M2 etc.

#B
ART. 1
Se aprobă Regulamentul general de urbanism prevăzut în anexa nr. 1 care face parte
integrantă din prezenta hotărâre.
ART. 2
(1) Primarii municipiilor, oraşelor şi comunelor vor lua măsuri pentru elaborarea
şi/sau actualizarea documentaţiilor de urbanism şi le vor supune spre aprobare consiliilor
locale, municipale, orăşeneşti şi comunale şi, respectiv, Consiliului General al
Municipiului Bucureşti, după caz.
(2) Fondurile necesare pentru elaborarea şi/sau actualizarea planurilor urbanistice
generale şi a regulamentelor locale de urbanism se asigură potrivit prevederilor art. 51
alin. (1) din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul. Finanţarea
elaborării şi/sau actualizării acestor documentaţii se face conform Normelor
metodologice privind finanţarea elaborării şi/sau actualizării planurilor urbanistice
generale ale localităţilor şi regulamentelor locale de urbanism prevăzute în anexa nr. 2.
(3) Conţinutul-cadru al planului urbanistic general, care se va stabili pe categorii de
mărime şi complexitate a localităţilor, se aprobă prin ordin al ministrului lucrărilor
publice, transporturilor şi locuinţei.
ART. 3

73
 Controlul aplicării Regulamentului general de urbanism se efectuează de către
compartimentele de specialitate din aparatul propriu al consiliilor locale şi judeţene,
respectiv Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz, şi de către Inspectoratul
de Stat în Construcţii, conform prevederilor legale.
ART. 4
Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei va aproba, prin ordin al
ministrului, în termen de două luni, un ghid cuprinzând precizări, detalieri şi
exemplificări pentru elaborarea şi aprobarea regulamentelor locale de urbanism de către
consiliile locale.
ART. 5
Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se însărcinează ministerele, celelalte
organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi autorităţile administraţiei
publice locale.

#CIN
NOTĂ:
Reproducem mai jos prevederile art. VII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
92/2014 (#M3).
#M3
"ART. VII
(1) În anul 2014, prin derogare de la prevederile art. 58 din Legea nr. 273/2006
privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, sumele
alocate bugetelor locale ale unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale în baza
prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului pentru aprobarea Programului
naţional de dezvoltare locală nr. 28/2013, cu modificările şi completările ulterioare, ale
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2009 privind creşterea performanţei
energetice a blocurilor de locuinţe, cu modificările şi completările ulterioare, ale art.
XIX din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2014 pentru modificarea şi
completarea unor acte normative şi alte măsuri fiscal-bugetare, cele alocate în baza
prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 521/1997 pentru aprobarea Normelor
metodologice privind finanţarea lucrărilor de cadastru de specialitate imobiliar-edilitar
şi de constituire a băncilor de date urbane, cu modificările şi completările ulterioare,
ale Hotărârii Guvernului nr. 525/1996 pentru aprobarea Regulamentului general de
urbanism, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, rămase neutilizate la
finele exerciţiului bugetar 2014, nu se regularizează, se reflectă în excedentul bugetului
local şi se utilizează în anul următor, cu aceeaşi destinaţie.
(2) Sumele prevăzute la alin. (1), neutilizate până la 31 decembrie 2015, se vor
regulariza conform art. 58 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu
modificările şi completările ulterioare."

#B
ANEXA 1

74
 REGULAMENTUL GENERAL DE URBANISM

CAP. 1
Principii generale

ART. 1
Rolul Regulamentului general de urbanism
(1) Regulamentul general de urbanism reprezintă sistemul unitar de norme tehnice şi
juridice care stă la baza elaborării planurilor de amenajare a teritoriului, planurilor
urbanistice, precum şi a regulamentelor locale de urbanism.
(2) Regulamentul general de urbanism stabileşte, în aplicarea legii, regulile de ocupare
a terenurilor şi de amplasare a construcţiilor şi a amenajărilor aferente acestora.
(3) Planurile de amenajare a teritoriului sau, după caz, planurile urbanistice şi
regulamentele locale de urbanism cuprind norme obligatorii pentru autorizarea executării
construcţiilor.
ART. 2
Domeniul de aplicare
(1) Regulamentul general de urbanism se aplică în proiectarea şi realizarea tuturor
construcţiilor şi amenajărilor, amplasate pe orice categorie de terenuri, atât în intravilan,
cât şi în extravilan.
(2) Se exceptează de la prevederile alin. (1) construcţiile şi amenajările cu caracter
militar şi special, care se autorizează şi se execută în condiţiile stabilite de lege.

CAP. 2
Reguli de bază privind modul de ocupare a terenurilor

SECŢIUNEA 1
Reguli cu privire la păstrarea integrităţii mediului şi protejarea patrimoniului natural şi
construit

ART. 3
Terenuri agricole din extravilan
(1) Autorizarea executării construcţiilor şi amenajărilor pe terenurile agricole din
extravilan este permisă pentru funcţiunile şi în condiţiile stabilite de lege.
(2) Autorităţile administraţiei publice locale vor urmări, la emiterea autorizaţiei de
construire, gruparea suprafeţelor de teren afectate construcţiilor, spre a evita
prejudicierea activităţilor agricole.
ART. 4
Terenuri agricole din intravilan
(1) Autorizarea executării construcţiilor pe terenurile agricole din intravilan este
permisă pentru toate tipurile de construcţii şi amenajări specifice localităţilor, cu
respectarea condiţiilor impuse de lege şi de prezentul regulament.

75
 (2) De asemenea, autorizarea prevăzută la alin. (1) se face cu respectarea normelor
stabilite de consiliile locale pentru ocuparea raţională a terenurilor şi pentru realizarea
următoarelor obiective:
a) completarea zonelor centrale, potrivit condiţiilor urbanistice specifice impuse de
caracterul zonei, având prioritate instituţiile publice, precum şi serviciile de interes
general;
b) valorificarea terenurilor din zonele echipate cu reţele tehnico-edilitare;
c) amplasarea construcţiilor, amenajărilor şi lucrărilor tehnico-edilitare aferente
acestora în ansambluri compacte.
(3) Prin autorizaţia de construire, terenurile agricole din intravilan se scot din circuitul
agricol, temporar sau definitiv, conform legii.
ART. 5
Suprafeţe împădurite
(1) Autorizarea executării construcţiilor şi amenajărilor pe terenuri cu destinaţie
forestieră este interzisă. În mod excepţional, cu avizul organelor administraţiei publice
de specialitate, se pot autoriza numai construcţiile necesare întreţinerii pădurilor,
exploatărilor silvice şi culturilor forestiere. La amplasarea acestor construcţii se va avea
în vedere dezafectarea unei suprafeţe cât mai mici din cultura forestieră.
(2) Cabanele şi alte construcţii şi amenajări destinate turismului vor fi amplasate
numai la liziera pădurilor, cu avizul conform al Ministerului Apelor şi Protecţiei
Mediului, al Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor şi al Ministerului
Turismului.
(3) Delimitarea pe judeţe a terenurilor cu destinaţie forestieră, stabilită în condiţiile
legii, de către organele de specialitate ale administraţiei publice, se comunică consiliilor
judeţene prin ordinul ministrului apelor şi protecţiei mediului şi al ministrului
agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor.
ART. 6
Resursele subsolului
(1) Autorizarea executării construcţiilor definitive, altele decât cele industriale,
necesare exploatării şi prelucrării resurselor în zone delimitate conform legii, care conţin
resurse identificate ale subsolului, este interzisă.
(2) Autorizarea executării construcţiilor industriale necesare exploatării şi prelucrării
resurselor identificate ale subsolului se face de către consiliile judeţene sau consiliile
locale, după caz, cu avizul organelor de stat specializate.
(3) În cazul identificării de zone cu resurse în intravilanul localităţii, modalitatea
exploatării acestora va face obiectul unui studiu de impact aprobat conform legii.
(4) Zonele care conţin resurse identificate ale subsolului, delimitate potrivit legii, se
comunică la consiliile judeţene prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru
Resurse Minerale, pentru fiecare judeţ.
ART. 7
Resurse de apă şi platforme meteorologice
(1) Autorizarea executării construcţiilor de orice fel în albiile minore ale cursurilor de
apă şi în cuvetele lacurilor este interzisă, cu excepţia lucrărilor de poduri, lucrărilor

76
necesare căilor ferate şi drumurilor de traversare a albiilor cursurilor de apă, precum şi a
lucrărilor de gospodărire a apelor.
(2) Autorizarea executării lucrărilor prevăzute la alin. (1) este permisă numai cu avizul
primarului şi al autorităţilor de gospodărire a apelor şi cu asigurarea măsurilor de apărare
a construcţiilor respective împotriva inundaţiilor, a măsurilor de prevenire a deteriorării
calităţii apelor de suprafaţă şi subterane, de respectare a zonelor de protecţie faţă de
malurile cursurilor de apă şi faţă de lucrările de gospodărire şi de captare a apelor.
(3) Autorizarea executării construcţiilor de orice fel în zona de protecţie a platformelor
meteorologice se face cu avizul prealabil al autorităţii competente pentru protecţia
mediului.
(4) Zonele de protecţie sanitară se delimitează de către autorităţile administraţiei
publice judeţene şi a municipiului Bucureşti, pe baza avizului organelor de specialitate
ale administraţiei publice.
ART. 8
Zone cu valoare peisagistică şi zone naturale protejate
(1) Autorizarea executării construcţiilor şi a amenajărilor care, prin amplasament,
funcţiune, volumetrie şi aspect arhitectural - conformare şi amplasare goluri, raport gol-
plin, materiale utilizate, învelitoare, paletă cromatică etc. - depreciază valoarea peisajului
este interzisă.
(2) Autorizarea executării construcţiilor în parcuri naţionale, rezervaţii naturale,
precum şi în celelalte zone protejate, de interes naţional, delimitate potrivit legii, se face
cu avizul conform al Ministerului Apelor şi Protecţiei Mediului, Ministerului
Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor şi al Ministerului Dezvoltării Regionale şi
Turismului.
(3) Consiliile judeţene vor identifica şi vor delimita, în funcţie de particularităţile
specifice, acele zone naturale de interes local ce necesită protecţie pentru valoarea lor
peisagistică şi vor stabili condiţiile de autorizare a executării construcţiilor, având în
vedere păstrarea calităţii mediului natural şi a echilibrului ecologic.
ART. 9
Zone construite protejate
(1) Autorizarea executării construcţiilor în zonele care cuprind valori de patrimoniu
cultural construit, de interes naţional, se face cu avizul conform al Ministerului Culturii
şi Cultelor şi al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului.
(2) Autorizarea executării construcţiilor în zonele care cuprind valori de patrimoniu
cultural construit, de interes local, declarate şi delimitate prin hotărâre a consiliului
judeţean, se face cu avizul serviciilor publice descentralizate din judeţ, subordonate
ministerelor prevăzute la alin. (1).
(3) Autorizarea executării lucrărilor de construcţii, care au ca obiectiv cercetarea,
conservarea, restaurarea sau punerea în valoare a monumentelor istorice, se va face cu
avizul conform al Ministerului Culturii şi Cultelor, în condiţiile stabilite prin ordin al
ministrului culturii şi cultelor.

SECŢIUNEA 2

77
 Reguli cu privire la siguranţa construcţiilor şi la apărarea interesului public

ART. 10
Expunerea la riscuri naturale
(1) Autorizarea executării construcţiilor sau a amenajărilor în zonele expuse la riscuri
naturale, cu excepţia acelora care au drept scop limitarea efectelor acestora, este
interzisă.
(2) În sensul prezentului regulament, prin riscuri naturale se înţelege: alunecări de
teren, nisipuri mişcătoare, terenuri mlăştinoase, scurgeri de torenţi, eroziuni, avalanşe de
zăpadă, dislocări de stânci, zone inundabile şi altele asemenea, delimitate pe fiecare judeţ
prin hotărâre a consiliului judeţean, cu avizul organelor de specialitate ale administraţiei
publice.
ART. 11
Expunerea la riscuri tehnologice
(1) Autorizarea executării construcţiilor în zonele expuse la riscuri tehnologice,
precum şi în zonele de servitute şi de protecţie ale sistemelor de alimentare cu energie
electrică, conductelor de gaze, apă, canalizare, căilor de comunicaţie şi altor asemenea
lucrări de infrastructură este interzisă.
(2) În sensul prezentului regulament, riscurile tehnologice sunt cele determinate de
procesele industriale sau agricole care prezintă pericol de incendii, explozii, radiaţii,
surpări de teren ori de poluare a aerului, apei sau solului.
(3) Fac excepţie de la prevederile alin. (1) construcţiile şi amenajările care au drept
scop prevenirea riscurilor tehnologice sau limitarea efectelor acestora.
ART. 12
Construcţii cu funcţiuni generatoare de riscuri tehnologice
(1) Autorizarea executării construcţiilor care, prin natura şi destinaţia lor, pot genera
riscuri tehnologice se face numai pe baza unui studiu de impact elaborat şi aprobat
conform prevederilor legale.
(2) Lista categoriilor de construcţii generatoare de riscuri tehnologice se stabileşte prin
ordin comun al ministrului industriei şi resurselor, ministrului agriculturii, alimentaţiei şi
pădurilor, ministrului apelor şi protecţiei mediului, ministrului sănătăţii şi familiei,
ministrului dezvoltării regionale şi turismului, ministrului apărării naţionale şi
ministrului de interne.
ART. 13
Asigurarea echipării edilitare
(1) Autorizarea executării construcţiilor care, prin dimensiunile şi destinaţia lor,
presupun cheltuieli de echipare edilitară ce depăşesc posibilităţile financiare şi tehnice
ale administraţiei publice locale ori ale investitorilor interesaţi sau care nu beneficiază de
fonduri de la bugetul de stat este interzisă.
(2) Autorizarea executării construcţiilor poate fi condiţionată de stabilirea, în
prealabil, prin contract, a obligaţiei efectuării, în parte sau total, a lucrărilor de echipare
edilitară aferente, de către investitorii interesaţi.
ART. 14

78
 Asigurarea compatibilităţii funcţiunilor
(1) Autorizarea executării construcţiilor se face cu condiţia asigurării compatibilităţii
dintre destinaţia construcţiei şi funcţiunea dominantă a zonei, stabilită printr-o
documentaţie de urbanism, sau dacă zona are o funcţiune dominantă tradiţională
caracterizată de ţesut urban şi conformare spaţială proprie.
(2) Condiţiile de amplasare a construcţiilor în funcţie de destinaţia acestora în cadrul
localităţii sunt prevăzute în anexa nr. 1 la prezentul regulament.
ART. 15
Procentul de ocupare a terenului
Autorizarea executării construcţiilor se face cu condiţia ca procentul de ocupare a
terenului să nu depăşească limita superioară stabilită conform anexei nr. 2 la prezentul
regulament.
ART. 16
Lucrări de utilitate publică
(1) Autorizarea executării altor construcţii pe terenuri care au fost rezervate în planuri
de amenajare a teritoriului, pentru realizarea de lucrări de utilitate publică, este interzisă.
(2) Autorizarea executării lucrărilor de utilitate publică se face pe baza documentaţiei
de urbanism sau de amenajare a teritoriului, aprobată conform legii.

CAP. 3
Condiţii de amplasare şi conformare a construcţiilor

SECŢIUNEA 1
Reguli de amplasare şi retrageri minime obligatorii

ART. 17
Orientarea faţă de punctele cardinale
Autorizarea executării construcţiilor se face cu respectarea condiţiilor şi a
recomandărilor de orientare faţă de punctele cardinale, conform anexei nr. 3 la prezentul
regulament.
ART. 18*)
Amplasarea faţă de drumuri publice
(1) În zona drumului public se pot autoriza, cu avizul conform al organelor de
specialitate ale administraţiei publice:
a) construcţii şi instalaţii aferente drumurilor publice, de deservire, de întreţinere şi de
exploatare;
b) parcaje, garaje şi staţii de alimentare cu carburanţi şi resurse de energie (inclusiv
funcţiunile lor complementare: magazine, restaurante etc.);
c) conducte de alimentare cu apă şi de canalizare, sisteme de transport gaze, ţiţei sau
alte produse petroliere, reţele termice, electrice, de telecomunicaţii şi infrastructuri ori
alte instalaţii sau construcţii de acest gen.
(2) În sensul prezentului regulament, prin zona drumului public se înţelege ampriza,
fâşiile de siguranţă şi fâşiile de protecţie.

79
#M2
(2^1) În scopul asigurării calităţii spaţiului public, a protecţiei mediului şi siguranţei
şi sănătăţii locuitorilor, precum şi pentru creşterea gradului de securitate a reţelelor
edilitare, în zona drumurilor publice situate în intravilanul localităţilor, lucrările de
construcţii pentru realizarea/extinderea reţelelor edilitare prevăzute la alin. (1) lit. c),
inclusiv pentru traversarea de către acestea a drumurilor publice, se execută în varianta
de amplasare subterană, cu respectarea reglementărilor tehnice specifice în vigoare.
#M4
(2^2) Prin excepţie de la prevederile alin. (2^1), cu respectarea legislaţiei şi a
reglementărilor tehnice specifice în vigoare, reţelele de comunicaţii electronice şi
infrastructura asociată acestora pot fi amplasate şi în varianta supraterană, în
intravilanul şi extravilanul comunelor, satelor şi localităţilor aparţinătoare oraşelor şi
municipiilor.
#B
(3) Autorizarea executării construcţiilor cu funcţiuni de locuire este permisă, cu
respectarea zonelor de protecţie a drumurilor delimitate conform legii.
(4) În sensul prezentului regulament, prin funcţiuni de locuire se înţelege: locuinţe,
case de vacanţă şi alte construcţii cu caracter turistic, spaţii de cazare permanentă sau
temporară pentru nevoi sociale, industriale sau de apărare, cum ar fi: cămine pentru
bătrâni, cămine de nefamilişti, sanatorii, cămine pentru organizarea de şantier, cămine de
garnizoană.
#CIN
*) Reproducem mai jos prevederile art. II din Hotărârea Guvernului nr. 490/2011
(#M2).
#M2
"ART. II
Dispoziţiile art. 18 alin. (2^1) şi art. 28 alin. (3) - (9) din Regulamentul general de
urbanism, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 525/1996 republicată, cu modificările
şi completările ulterioare, se aplică inclusiv obiectivelor de investiţii privind
realizarea/extinderea/modernizarea/reabilitarea reţelei stradale şi/sau a reţelelor
edilitare, după caz, precum şi a drumurilor de interes local, judeţean şi naţional situate
în extravilanul localităţilor, dacă este cazul, ale căror studii de prefezabilitate şi/sau
studii de fezabilitate, după caz, sunt în curs de elaborare la data intrării în vigoare a
prezentei hotărâri."

#B
ART. 19
Amplasarea faţă de căi navigabile existente şi cursuri de apă potenţial navigabile
(1) În zona căilor navigabile şi a cursurilor de apă potenţial navigabile se pot autoriza,
cu avizul conform al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, următoarele
lucrări:
a) construcţii şi instalaţii aferente căilor navigabile, de deservire, de întreţinere şi de
exploatare;

80
 b) semnale vizuale, auditive şi faruri, precum şi alte amenajări referitoare la siguranţa
navigaţiei;
c) construcţii pentru obiective portuare, fronturi de acostare, platforme de depozitare,
drumuri de circulaţie, clădiri, construcţii hidrotehnice pentru şantierele navale, gări
fluviale şi alte lucrări similare;
d) traversări sau subtraversări ale căilor navigabile şi ale canalelor şi cursurilor de apă
potenţial navigabile cu conducte de presiune (apă, gaze, ţiţei, abur) de linii electrice şi de
telecomunicaţii, precum şi traversările cu poduri şi lucrările de amenajări hidroenergetice
şi de artă;
e) adăposturi de iarnă pentru nave, staţii de alimentare cu carburanţi şi resurse de
energie;
f) instalaţii de captare a apei din albia căilor navigabile şi instalaţii de evacuare a
apelor reziduale sau de altă natură;
g) apărări de maluri de orice natură, diguri longitudinale şi transversale şi alte lucrări
similare.
(2) În sensul prezentului regulament, prin zonă fluvială se înţelege fâşia de teren
situată în lungul ţărmului apelor interioare navigabile sau potenţial navigabile. Zona
fluvială se stabileşte de către autoritatea de stat competentă, potrivit legii. În porturi,
zona căilor navigabile coincide cu incinta portuară.
ART. 20
Amplasarea faţă de căi ferate din administrarea Companiei Naţionale de Căi Ferate
"C.F.R." - S.A.
(1) În zona de protecţie a infrastructurilor feroviare se pot amplasa, cu avizul
Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului:
a) construcţii şi instalaţii aferente exploatării şi întreţinerii liniilor de cale ferată;
b) construcţii şi instalaţii pentru exploatarea materialului rulant şi a mijloacelor de
restabilire a circulaţiei;
c) instalaţii fixe pentru tracţiune electrică;
d) instalaţii de semnalizare, centralizare, bloc de linie automat, telecomunicaţii,
transmisiuni de date şi construcţiile aferente acestora.
(2) Construcţiile care se amplasează în zona de protecţie a infrastructurii feroviare
situată în intravilan se autorizează cu avizul Companiei Naţionale de Căi Ferate "C.F.R."
- S.A. şi al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului.
(3) În sensul prezentului regulament, prin zonă de protecţie a infrastructurii feroviare
se înţelege fâşia de teren, indiferent de proprietar, cu lăţimea de 100 m măsurată de la
limita zonei cadastrale C.F.R., situată de o parte şi de alta a căii ferate.
(4) Lucrările de investiţii ale agenţilor economici şi ale instituţiilor publice, care
afectează zona de protecţie a infrastructurii feroviare, se vor autoriza numai cu avizul
Companiei Naţionale de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. şi al Ministerului Dezvoltării
Regionale şi Turismului, şi anume:
a) căi ferate industriale;
b) lucrări hidrotehnice;
c) traversarea căii ferate de către drumuri prin pasaje denivelate;

81
 d) subtraversarea liniilor de cale ferată de reţele de telecomunicaţii, energie electrică,
conducte sub presiune de apă, gaze, produse petroliere, termotehnologice şi canale
libere.
(5) În zona de protecţie a infrastructurii transporturilor feroviare se interzic:
a) amplasarea oricăror construcţii, depozite de materiale sau înfiinţarea de plantaţii
care împiedică vizibilitatea liniei şi a semnalelor feroviare;
b) efectuarea oricăror lucrări care, prin natura lor, ar provoca alunecări de teren,
surpări sau ar afecta stabilitatea solului prin tăierea copacilor, extragerea de materiale de
construcţii sau care modifică echilibrul pânzei freatice subterane;
c) depozitarea necorespunzătoare de materiale, substanţe sau deşeuri care contravin
normelor de protecţie a mediului sau care ar putea provoca degradarea infrastructurii
căilor ferate române, a zonei de protecţie a infrastructurii căilor ferate române, precum şi
a condiţiilor de desfăşurare normală a traficului.
(6) Depozitarea sau manipularea unor materiale, substanţe sau deşeuri de felul celor
prevăzute la alin. (5) lit. c) este permisă numai cu respectarea condiţiilor stabilite de
Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A.
(7) Amenajările şi instalaţiile de manipulare, de transvazare sau de depozitare a
materialelor, substanţelor sau deşeurilor prevăzute la alin. (6) se pot realiza pe bază de
studii privind implicaţiile asupra activităţii feroviare şi de mediu executate de unităţi de
proiectare autorizate, pe baza avizului Companiei Naţionale de Căi Ferate "C.F.R." -
S.A. şi cu autorizaţia Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului.
(8) Cedarea, transferul, ocuparea temporară sau definitivă a terenului din patrimoniul
Companiei Naţionale de Căi Ferate "C.F.R." - S.A., pentru lucrările de interes public,
atât în intravilan cât şi în extravilan, se fac numai cu avizul Companiei Naţionale de Căi
Ferate "C.F.R." - S.A. şi al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului.
ART. 21
Amplasarea faţă de aeroporturi
Autorizarea executării construcţiilor în vecinătatea terenurilor aferente aeroporturilor
şi a culoarelor de siguranţă stabilite conform legii se face cu avizul conform al
Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului.
ART. 22
Retrageri faţă de fâşia de protecţie a frontierei de stat
(1) Autorizarea executării construcţiilor în extravilan se face numai la distanţa de 500
m faţă de fâşia de protecţie a frontierei de stat, către interior.
(2) Se exceptează de la prevederile alin. (1) punctele de control pentru trecerea
frontierei, cu construcţiile-anexă, terminalele vamale şi alte construcţii şi instalaţii care
se pot amplasa cu avizul conform al organelor de specialitate ale administraţiei publice şi
cu respectarea prevederilor legale privind frontiera de stat a României.
ART. 23
Amplasarea faţă de aliniament
(1) Clădirile vor fi amplasate la limita aliniamentului sau retrase faţă de acesta, după
cum urmează:

82
 a) în cazul zonelor construite compact, construcţiile vor fi amplasate obligatoriu la
aliniamentul clădirilor existente;
b) retragerea construcţiilor faţă de aliniament este permisă numai dacă se respectă
coerenţa şi caracterul fronturilor stradale.
(2) În ambele situaţii, autorizaţia de construire se emite numai dacă înălţimea clădirii
nu depăşeşte distanţa măsurată, pe orizontală, din orice punct al clădirii faţă de cel mai
apropiat punct al aliniamentului opus.
(3) Fac excepţie de la prevederile alin. (2) construcţiile care au fost cuprinse într-un
plan urbanistic zonal aprobat conform legii.
(4) În sensul prezentului regulament, prin aliniament se înţelege limita dintre
domeniul privat şi domeniul public.
ART. 24
Amplasarea în interiorul parcelei
Autorizarea executării construcţiilor este permisă numai dacă se respectă:
a) distanţele minime obligatorii faţă de limitele laterale şi posterioare ale parcelei,
conform Codului civil;
b) distanţele minime necesare intervenţiilor în caz de incendiu, stabilite pe baza
avizului unităţii teritoriale de pompieri.

SECŢIUNEA 2
Reguli cu privire la asigurarea acceselor obligatorii

ART. 25
Accese carosabile
(1) Autorizarea executării construcţiilor este permisă numai dacă există posibilităţi de
acces la drumurile publice, direct sau prin servitute, conform destinaţiei construcţiei.
Caracteristicile acceselor la drumurile publice trebuie să permită intervenţia mijloacelor
de stingere a incendiilor.
(2) În mod excepţional se poate autoriza executarea construcţiilor fără îndeplinirea
condiţiilor prevăzute la alin. (1), cu avizul unităţii teritoriale de pompieri.
(3) Numărul şi configuraţia acceselor prevăzute la alin. (1) se determină conform
anexei nr. 4 la prezentul regulament.
(4) Orice acces la drumurile publice se va face conform avizului şi autorizaţiei
speciale de construire, eliberate de administratorul acestora.
ART. 26
Accese pietonale
(1) Autorizarea executării construcţiilor şi a amenajărilor de orice fel este permisă
numai dacă se asigură accese pietonale, potrivit importanţei şi destinaţiei construcţiei.
(2) În sensul prezentului articol, prin accese pietonale se înţelege căile de acces pentru
pietoni, dintr-un drum public, care pot fi: trotuare, străzi pietonale, pieţe pietonale,
precum şi orice cale de acces public pe terenuri proprietate publică sau, după caz, pe
terenuri proprietate privată grevate de servitutea de trecere publică, potrivit legii sau
obiceiului.

83
 (3) Accesele pietonale vor fi conformate astfel încât să permită circulaţia persoanelor
cu handicap şi care folosesc mijloace specifice de deplasare.

SECŢIUNEA 3
Reguli cu privire la echiparea tehnico-edilitară

ART. 27
Racordarea la reţelele publice de echipare edilitară existente
(1) Autorizarea executării construcţiilor este permisă numai dacă există posibilitatea
racordării de noi consumatori la reţelele existente de apă, la instalaţiile de canalizare şi
de energie electrică.
(2) De la dispoziţiile alineatului precedent se poate deroga, cu avizul organelor
administraţiei publice locale, pentru locuinţe individuale, în următoarele condiţii:
a) realizarea de soluţii de echipare în sistem individual care să respecte normele
sanitare şi de protecţie a mediului;
b) beneficiarul se obligă să racordeze construcţia, potrivit regulilor impuse de consiliul
local, la reţeaua centralizată publică, atunci când aceasta se va realiza.
(3) Pentru celelalte categorii de construcţii se poate deroga de la prevederile alin. (1)
cu avizul organelor administraţiei publice competente, dacă beneficiarul se obligă să
prelungească reţeaua existentă, atunci când aceasta are capacitatea necesară, sau se
obligă fie să mărească capacitatea reţelelor publice existente, fie să construiască noi
reţele.
(4) Prevederile alin. (2) şi (3) se aplică, în mod corespunzător, autorizării executării
construcţiilor în localităţile unde nu există reţele publice de apă şi de canalizare.
ART. 28*)
Realizarea de reţele edilitare
(1) Extinderile de reţele sau măririle de capacitate a reţelelor edilitare publice se
realizează de către investitor sau beneficiar, parţial sau în întregime, după caz, în
condiţiile contractelor încheiate cu consiliile locale.
(2) Lucrările de racordare şi de branşare la reţeaua edilitară publică se suportă în
întregime de investitor sau de beneficiar.
#M2
(3) În vederea păstrării caracterului specific al spaţiului urban din intravilanul
localităţilor se interzice montarea supraterană, pe domeniul public, a echipamentelor
tehnice care fac parte din sistemele de alimentare cu apă, energie electrică, termoficare,
telecomunicaţii, transport în comun, a automatelor pentru semnalizare rutieră şi altele
de această natură.
(4) Montarea echipamentelor tehnice prevăzute la alin. (3), se execută în varianta de
amplasare subterană ori, după caz, în incinte sau în nişele construcţiilor, cu acordul
prealabil al proprietarilor incintelor/construcţiilor şi fără afectarea circulaţiei publice.
(5) Se interzice amplasarea reţelelor edilitare prevăzute la art. 18 alin. (1) lit. c) pe
stâlpi de iluminat public şi de distribuţie a curentului electric, pe plantaţii de aliniament,
pe elemente de faţadă ale imobilelor ori pe alte elemente/structuri de această natură.

84
 (6) Montarea reţelelor edilitare prevăzute la art. 18 alin. (1) lit. c) se execută în
varianta de amplasare subterană, fără afectarea circulaţiei publice, cu respectarea
reglementărilor tehnice aplicabile şi a condiţiilor tehnice standardizate în vigoare
privind amplasarea în localităţi a reţelelor edilitare subterane.
(7) Pe traseele reţelelor edilitare amplasate subteran se prevăd obligatoriu sisteme de
identificare nedistructive, respectiv markeri, pentru reperarea operativă a poziţiei
reţelelor edilitare în plan orizontal şi vertical, în scopul executării lucrărilor de
intervenţie la acestea.
(8) Lucrările de construcţii pentru realizarea/extinderea reţelelor edilitare se execută,
de regulă, anterior sau concomitent cu lucrările de
realizare/extindere/modernizare/reabilitare a reţelei stradale, în conformitate cu
programele anuale/multianuale ale autorităţilor administraţiei publice, aprobate în
condiţiile legii.
(9) Documentaţiile tehnice elaborate pentru obiective de investiţii privind
realizarea/extinderea/modernizarea/reabilitarea reţelei stradale, precum şi a drumurilor
de interes local, judeţean şi naţional situate în extravilanul localităţilor, dacă este cazul,
vor prevedea în mod obligatoriu canale subterane în vederea amplasării reţelelor
edilitare prevăzute la art. 18 alin. (1) lit. c). În situaţia drumurilor de interes local,
judeţean şi naţional situate în extravilanul localităţilor, canalele subterane se pot
amplasa în zona drumului, cu aprobarea administratorului drumului.
#M4
(10) Prin excepţie de la prevederile alin. (3) - (9), cu respectarea legislaţiei şi a
reglementărilor tehnice specifice în vigoare, reţelele de comunicaţii electronice şi
infrastructura asociată acestora pot fi amplasate şi în varianta supraterană sau, prin
reutilizarea infrastructurilor existente, în intravilanul şi extravilanul comunelor, satelor
şi localităţilor aparţinătoare oraşelor şi municipiilor.
#CIN
*) A se vedea art. II din Hotărârea Guvernului nr. 490/2011 (#M2), articol reprodus
în nota de la art. 18.

#B
ART. 29
Proprietatea publică asupra reţelelor edilitare
(1) Reţelele de apă, de canalizare, de drumuri publice şi alte utilităţi aflate în serviciul
public sunt proprietate publică a comunei, oraşului sau judeţului, dacă legea nu dispune
altfel.
(2) Reţelele de alimentare cu gaze, cu energie electrică şi de telecomunicaţii sunt
proprietate publică a statului, dacă legea nu dispune altfel.
(3) Lucrările prevăzute la alin. (1) şi (2), indiferent de modul de finanţare, intră în
proprietatea publică.

SECŢIUNEA 4
Reguli cu privire la forma şi dimensiunile terenului şi ale construcţiilor

85
 ART. 30
Parcelarea
(1) Parcelarea este operaţiunea de divizare a unei suprafeţe de teren în minimum 4
loturi alăturate, în vederea realizării de noi construcţii. Pentru un număr mai mare de 12
loturi se poate autoriza realizarea parcelării şi executarea construcţiilor cu condiţia
adoptării de soluţii de echipare colectivă care să respecte normele legale de igienă şi de
protecţie a mediului.
(2) Autorizarea executării parcelărilor, în baza prezentului regulament, este permisă
numai dacă pentru fiecare lot în parte se respectă cumulativ următoarele condiţii:
a) front la stradă de minimum 8 m pentru clădiri înşiruite şi de minimum 12 m pentru
clădiri izolate sau cuplate;
b) suprafaţa minimă a parcelei de 150 mp pentru clădiri înşiruite şi, respectiv, de
minimum 200 mp pentru clădiri amplasate izolat sau cuplate;
c) adâncime mai mare sau cel puţin egală cu lăţimea parcelei.
(3) Sunt considerate loturi construibile numai loturile care se încadrează în prevederile
alin. (2).
ART. 31
Înălţimea construcţiilor
(1) Autorizarea executării construcţiilor se face cu respectarea înălţimii medii a
clădirilor învecinate şi a caracterului zonei, fără ca diferenţa de înălţime să depăşească cu
mai mult de două niveluri clădirile imediat învecinate.
(2) În sensul prezentului regulament, clădiri imediat învecinate sunt cele amplasate
alăturat, de aceeaşi parte a străzii.
(3) Fac excepţie de la prevederile alin. (1) construcţiile care au fost cuprinse într-un
plan urbanistic zonal, aprobat conform legii.
ART. 32
Aspectul exterior al construcţiilor
(1) Autorizarea executării construcţiilor este permisă numai dacă aspectul lor exterior
nu contravine funcţiunii acestora şi nu depreciază aspectul general al zonei.
(2) Autorizarea executării construcţiilor care, prin conformare, volumetrie şi aspect
exterior, intră în contradicţie cu aspectul general al zonei şi depreciază valorile general
acceptate ale urbanismului şi arhitecturii, este interzisă.

SECŢIUNEA 5
Reguli cu privire la amplasarea de parcaje, spaţii verzi şi împrejmuiri

ART. 33
Parcaje
(1) Autorizarea executării construcţiilor care, prin destinaţie, necesită spaţii de parcare
se emite numai dacă există posibilitatea realizării acestora în afara domeniului public.

86
 (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), utilizarea domeniului public pentru spaţii
de parcare se stabileşte prin autorizaţia de construire de către delegaţiile permanente ale
consiliilor judeţene sau de către primari, conform legii.
(3) Suprafeţele parcajelor se determină în funcţie de destinaţia şi de capacitatea
construcţiei, conform anexei nr. 5 la prezentul regulament.
ART. 34
Spaţii verzi şi plantate
Autorizaţia de construire va conţine obligaţia menţinerii sau creării de spaţii verzi şi
plantate, în funcţie de destinaţia şi de capacitatea construcţiei, conform anexei nr. 6 la
prezentul regulament.
ART. 35
Împrejmuiri
(1) În condiţiile prezentului regulament, este permisă autorizarea următoarelor
categorii de împrejmuiri:
a) împrejmuiri opace, necesare pentru protecţia împotriva intruziunilor, separarea unor
servicii funcţionale, asigurarea protecţiei vizuale;
b) împrejmuiri transparente, decorative sau gard viu, necesare delimitării parcelelor
aferente clădirilor şi/sau integrării clădirilor în caracterul străzilor sau al ansamblurilor
urbanistice.
(2) Pentru ambele categorii, aspectul împrejmuirilor se va supune aceloraşi exigenţe
ca şi în cazul aspectului exterior al construcţiei.

CAP. 4
Dispoziţii finale

ART. 36
Autorizarea directă
(1) Regulamentele locale de urbanism vor urmări detalierea articolelor cuprinse în
prezentul regulament, conform condiţiilor specifice fiecărei localităţi şi caracteristicilor
unităţilor teritoriale de referinţă.
(2) Până la aprobarea planurilor urbanistice generale şi a regulamentelor locale de
urbanism, autorizarea executării construcţiilor se va face numai în condiţiile stabilite de
prezentul regulament.
ART. 37
Destinaţia unui teren sau a unei construcţii
În sensul prezentului regulament, prin destinaţia unui teren sau a unei construcţii se
înţelege modul de utilizare a acestora, conform funcţiunii prevăzute în reglementările
cuprinse în planurile de urbanism şi de amenajare a teritoriului, aprobate conform legii.
ART. 38
Organele administraţiei publice competente
Organele administraţiei publice competente la care se face trimitere în prezentul
regulament, pentru a da avize în procedura de eliberare a autorizaţiilor, se determină

87
periodic, în funcţie de organizarea concretă a administraţiei publice, prin ordin comun al
ministrului dezvoltării regionale şi turismului şi al ministrului administraţiei publice.
ART. 39
Litigiile
Litigiile dintre solicitanţii de autorizaţii şi autorităţile administraţiei publice sunt de
competenţa instanţelor judecătoreşti, în condiţiile Legii contenciosului administrativ.
ART. 40
Anexele regulamentului
Anexele nr. 1 - 6 fac parte integrantă din prezentul regulament.

ANEXA 1
la regulament

AMPLASAREA
construcţiilor, în funcţie de destinaţia acestora, în cadrul localităţii

1.1. - Construcţii administrative

1.1.1. - Sediul Parlamentului
1.1.2. - Sediul Preşedinţiei
1.1.3. - Sediul Guvernului
1.1.4. - Sediul Curţii Supreme de Justiţie
1.1.5. - Sediul Curţii Constituţionale
1.1.6. - Sediul Consiliului Legislativ
1.1.7. - Sedii de ministere
Amplasament: capitala României, în zona centrală
1.1.8. - Sedii de prefecturi
1.1.9. - Sedii de servicii descentralizate în teritoriu ale ministerelor şi ale altor organe
de specialitate ale administraţiei publice centrale
Amplasament: municipii reşedinţă de judeţ, în zona centrală sau pe principalele artere
de circulaţie
1.1.10. - Sedii de primării
Amplasament: municipii, oraşe sau comune, în zona centrală
1.1.11. - Sedii de partid
- sediul central
Amplasament: capitala României, în zona centrală sau pe principalele artere de
circulaţie
- filiale
Amplasament: municipii, oraşe, reşedinţe de comună, în zona centrală sau pe
principalele artere de circulaţie
1.1.12. - Sedii de sindicate, culte, fundaţii, organizaţii neguvernamentale, asociaţii,
agenţii, fonduri etc.
Amplasament: municipii, oraşe, reşedinţe de comună, în zona centrală sau pe
principalele artere de circulaţie

88
 1.1.13. - Sedii de birouri
Amplasament: municipii, oraşe, reşedinţe de comună, în zona centrală, pe principalele
artere de circulaţie sau în zone de interes.

1.2. - Construcţii financiar-bancare

1.2.1. - Sediul Băncii Naţionale a României - sediul central
Amplasament: capitala României, în zona centrală
Amplasament: sectoarele municipiului Bucureşti, municipii reşedinţă de judeţ,
municipii, oraşe, în zona centrală
1.2.2. - Sedii de bănci
- sediul central
Amplasament: capitala României, municipii reşedinţă de judeţ, în zona centrală
- filiale
Amplasament: sectoarele municipiului Bucureşti, municipii şi oraşe, în zona centrală
sau pe principalele artere de circulaţie
1.2.3. - Sedii de societăţi de asigurări (de bunuri, de persoane), burse de valori şi
mărfuri
Amplasament: în zona centrală/de interes.

1.3. - Construcţii comerciale

1.3.1. - Comerţ nealimentar
Amplasament: în zonele de interes comercial
1.3.2. - Magazin general
Amplasament: în zona centrală/zona rezidenţială/centrul de cartier
- se va evita amplasarea în vecinătatea aeroporturilor sau a industriilor nocive
1.3.3. - Supermagazin (supermarket)
Amplasament: în zona centrală/zona rezidenţială/centrul de cartier
- se va evita amplasarea în vecinătatea aeroporturilor sau a industriilor nocive
1.3.4. - Piaţa agroalimentară
Amplasament: în zona de interes comercial sau minimum 40 m faţă de clădiri având
alte funcţiuni decât cea comercială
1.3.5. - Comerţ alimentar
Amplasament: în zona de interes comercial
- se va evita amplasarea în zonele puternic poluate
1.3.6. - Alimentaţie publică
Amplasament: în zonele rezidenţiale sau de interes comercial, în zonele turistice şi de
agrement
- se admite amplasarea la parterul locuinţelor numai în condiţiile asigurării izolării
totale a aburului, mirosului şi zgomotului
1.3.7. - Servicii
Amplasament: în zona centrală, comercială, rezidenţială sau de agrement
- se interzice amplasarea atelierelor poluante în zona de locuit
- se interzice amplasarea în zone industriale pentru alte servicii decât cele industriale

89
 1.3.8. - Autoservice
Amplasament: la limita zonei industriale
- se vor evita sursele de poluare chimică, posturile trafo şi zonele de afluenţă a
publicului.

1.4. - Construcţii de cult

1.4.1. - Lăcaşe de cult
Amplasament: alăturarea de lăcaşe de cult noi în incinta sau în vecinătatea
monumentelor istorice se va face cu respectarea prevederilor legale
1.4.2. - Mănăstiri
1.4.3. - Schituri
Amplasament: în afara localităţilor
- extinderea mănăstirilor vechi - monumente istorice - se va face cu respectarea
prevederilor legale
1.4.4. - Cimitire
Amplasament: la marginea localităţii
- extinderea cimitirelor se face cu respectarea prevederilor legale.

1.5. - Construcţii de cultură

1.5.1. - Expoziţii
1.5.2. - Muzee
1.5.3. - Biblioteci
1.5.4. - Cluburi
1.5.5. - Săli de reuniune
1.5.6. - Cazinouri
1.5.7. - Case de cultură
1.5.8. - Centre şi complexe culturale
1.5.9. - Cinematografe
1.5.10. - Teatre dramatice, de comedie, de revistă, operă, operetă, de păpuşi
1.5.11. - Săli polivalente
Amplasament: în zona destinată dotărilor pentru cultură, educaţie sau în zona verde
- este posibilă amplasarea în zona comercială, administrativă, religioasă sau de
agrement
- se va evita amplasarea în vecinătatea unităţilor poluante
1.5.12. - Circ
Amplasament: în zona de agrement/zona verde.

1.6. - Construcţii de învăţământ

1.6.1. - Învăţământ preşcolar (grădiniţe)
Amplasament: în zonele rezidenţiale, distanţa maximă de parcurs 500 m
1.6.2. - Şcoli primare
1.6.3. - Şcoli gimnaziale
1.6.4. - Licee

90
 1.6.5. - Şcoli postliceale
1.6.6. - Şcoli profesionale
Amplasament: în zonele şi cartierele de locuit, distanţa maximă de parcurs 1000 m
1.6.7. - Învăţământ superior
Amplasament: în funcţie de condiţiile şi exigenţele profilului de învăţământ.

1.7. - Construcţii de sănătate

1.7.1. - Spital clinic universitar
Amplasament: în campusurile universitare sau adiacent facultăţilor de profil
- se interzice amplasarea în vecinătatea surselor de poluare (aeroport, industrii nocive,
trafic greu)
1.7.2. - Spital general (judeţean, orăşenesc, comunal, cuplat sau nu cu dispensar
policlinic)
1.7.3. - Spital de specialitate (maternitate, pediatrie, contagioşi, oncologie, urgenţă,
reumatologie, clinici particulare)
Amplasament: în zona destinată dotărilor pentru sănătate, în funcţie de profilul
spitalului
- se interzice amplasarea în vecinătatea surselor de poluare (aeroport, industrii nocive,
trafic greu)
1.7.4. - Asistenţă de specialitate (boli cronice, handicapaţi, recuperări funcţionale,
centre psihiatrice)
Amplasament: în zone extraorăşeneşti, în zone în care formele de relief şi vegetaţia
permit crearea de zone verzi (parcuri, grădini etc.)
- se interzice amplasarea în vecinătatea surselor de poluare (aeroport, industrii nocive,
trafic greu)
1.7.5. - Dispensar policlinic [(gr. 1, 2, 3) 600, 1.200, 2.400 consultaţii/zi]
Amplasament: independent sau în cadrul unor construcţii pentru sănătate/locuinţe
1.7.6. - Dispensar urban (cu 2 - 4 circumscripţii independente sau cuplate cu staţionar,
casă de naşteri, farmacie)
1.7.7. - Dispensar rural (cu 2 - 4 circumscripţii independente sau cuplate cu staţionar,
casă de naşteri, farmacie)
Amplasament: independent sau în cadrul unor construcţii pentru sănătate/locuinţe
- se interzice amplasarea în vecinătatea surselor de poluare (aeroport, industrii nocive,
trafic greu)
1.7.8. - Alte unităţi (centre de recoltare sânge, medicină preventivă, staţii de salvare,
farmacii)
Amplasament: în cadrul unor construcţii pentru sănătate sau independent, în funcţie de
profilul unităţii
1.7.9. - Creşe şi creşe speciale pentru copii (cu 1, 2 ..., n grupe)
Amplasament: în cadrul unor construcţii publice/locuinţe
- se interzice amplasarea în vecinătatea surselor de poluare (aeroport, industrii nocive,
trafic greu)
- se recomandă amplasarea în zone de relief şi cadru natural favorabil

91
 1.7.10. - Leagăn de copii
Amplasament: în general în zone extraorăşeneşti
- se interzice amplasarea în vecinătatea surselor de poluare (aeroport, industrii nocive,
trafic greu).

1.8. - Construcţii şi amenajări sportive

1.8.1. - Complexuri sportive
1.8.2. - Stadioane
1.8.3. - Săli de antrenament pentru diferite sporturi
Amplasament: în zone verzi, nepoluate, şi pe cât posibil în vecinătatea unor cursuri
sau oglinzi de apă
1.8.4. - Săli de competiţii sportive (specializate sau polivalente)
1.8.5. - Patinoare artificiale
Amplasament: de preferinţă în zonele rezidenţiale sau în vecinătatea complexurilor
sportive şi de agrement
1.8.6. - Poligoane pentru tir
1.8.7. - Popicării
Amplasament: în zone nepoluate, bogat plantate, şi pe cât posibil în vecinătatea unor
cursuri sau oglinzi de apă.

1.9. - Construcţii de agrement

1.9.1. - Locuri de joacă pentru copii
Amplasament: în cadrul zonei de locuit
- se vor evita amplasamentele în vecinătatea surselor de zgomote puternice şi de
vibraţii (aeroporturi, zone industriale, artere de trafic greu)
1.9.2. - Parcuri
1.9.3. - Scuaruri
Amplasament: se vor evita amplasamentele în vecinătatea surselor producătoare de
zgomote puternice şi de vibraţii (aeroporturi, zone industriale, artere de trafic greu).

1.10. - Construcţii de turism

1.10.1. - Hotel * - *****
1.10.2. - Hotel-apartament * - *****
1.10.3. - Motel * - **
1.10.4. - Vile ** - *****
Amplasament: în zone nepoluate, bogat plantate
- se pot amplasa şi în vecinătatea altor dotări turistice
- se vor evita amplasamentele în vecinătatea surselor de poluare (zone industriale,
artere de trafic greu)
1.10.5. - Bungalouri * - ***
Amplasament: în perimetrul campingurilor, satelor de vacanţă sau ca spaţii
complementare unităţilor hoteliere
1.10.6. - Cabane categoria * - ***

92
 Amplasament: în zone montane, rezervaţii naturale, în apropierea staţiunilor balneare
sau a altor obiective de interes turistic
1.10.7. - Campinguri * - ****
1.10.8. - Sate de vacanţă ** - ***
Amplasament: în locuri pitoreşti, cu microclimat favorabil, ferite de zgomot sau de
alte surse de poluare, precum şi de orice alte elemente care ar putea pune în pericol
securitatea turiştilor (linii de înaltă tensiune, terenuri sub nivelul mării, zone inundabile).

1.11. - Construcţii de locuinţe

Amplasament: se vor evita amplasamentele în vecinătatea surselor producătoare de
noxe, zgomote puternice şi vibraţii (aeroport, zone industriale, artere de trafic greu).

ANEXA 2
la regulament

PROCENTUL
de ocupare a terenurilor

Procentul maxim de ocupare a terenurilor se stabileşte în funcţie de destinaţia zonei în

care urmează să fie amplasată construcţia şi de condiţiile de amplasare în cadrul
terenului, după cum urmează:

2.1. - Destinaţia zonei în care urmează să fie amplasată construcţia:

2.1.1. - Zone centrale - 80%
2.1.2. - Zone comerciale - 85%
2.1.3. - Zone mixte - 70%
2.1.4. - Zone rurale - 30%
2.1.5. - Zone rezidenţiale
- zonă exclusiv rezidenţială
cu locuinţe P, P+1, P+2 - 35%
- zonă rezidenţială cu clădiri
cu mai mult de 3 niveluri - 20%
- zonă predominant rezidenţială
(locuinţe cu dotări aferente) - 40%
2.1.6. - Zone industriale
- pentru cele existente
- nu este prevăzut un procent maxim de ocupare a terenului
- pentru cele propuse
- procentul maxim de ocupare a terenului se stabileşte prin studiu de fezabilitate
2.1.7. - Zone de recreere
- nu este prevăzut un grad maxim de ocupare a terenului.

2.2. - Condiţii de amplasare în cadrul terenului

93
 2.2.1. - Construcţii de cultură şi alte construcţii ce cuprind săli de reuniuni
Pentru construcţiile cuprinse în anexa nr. 1 la regulament, la pct. 1.5.5, 1.5.7 - 1.5.12,
1.8.1, 1.8.2, 1.8.4, 1.8.5, având un număr de minimum 200 de locuri, se va prevedea un
spaţiu amenajat, exterior construcţiei, cu o suprafaţă de 0,6 mp/loc, în afara spaţiului
destinat circulaţiei publice. La aceasta se va adăuga suprafaţa necesară spaţiilor verzi şi
plantaţiilor, dimensionată conform anexei nr. 6 la prezentul regulament.
2.2.2. - Construcţii de învăţământ
Amplasament organizat în patru zone, dimensionate în funcţie de capacitatea unităţii
de învăţământ, după cum urmează:
- zona ocupată de construcţie;
- zona curţii de recreaţie, de regulă asfaltată;
- zona terenurilor şi instalaţiilor sportive;
- zonă verde, inclusiv grădină de flori.
Pentru învăţământul preşcolar (grădiniţe) se va asigura o suprafaţă minimă de teren de
22 mp/copil, iar pentru şcoli primare, gimnaziale, licee, şcoli postliceale şi şcoli
profesionale, o suprafaţă minimă de 20 mp/elev.
Procentul maxim de ocupare a terenului se va referi la toate cele patru zone
menţionate:
- 25% teren ocupat de construcţii
- 75% teren amenajat (curte recreaţie şi amenajări sportive, zonă verde, grădină de
flori) din terenul total.
2.2.3. - Construcţii de sănătate
Amplasament organizat în trei zone, dimensionate în funcţie de capacitatea
construcţiei, după cum urmează:
- zona ocupată de construcţii;
- zona accese, alei, parcaje;
- zona verde, cu rol decorativ şi de protecţie.
Capacitatea construcţiilor cuprinse în anexa nr. 1 la regulament la pct. 1.7.5 - 1.7.7 se
stabileşte pe baza populaţiei arondate pentru care se acordă în medie 7,5 consultaţii pe an
de locuitor, pentru un număr de 280 de zile lucrătoare.
Suprafaţa minimă a terenului care va cuprinde cele trei zone funcţionale este de 5
mp/consultaţie.
Se recomandă organizarea unei incinte împrejmuite la clădirile independente.
Pentru construcţiile de creşe şi creşe speciale amplasamentul trebuie să asigure o
suprafaţă de minimum 25 mp/copil pentru creşe şi de 40 mp/copil pentru creşele speciale
organizate în patru zone:
- zona ocupată de construcţii;
- zona ocupată de spaţii de joacă (nisip, bazin, plajă, gazon);
- zona pentru spaţiu tehnico-gospodăresc;
- zona verde de parc şi alei.
Procentul maxim de ocupare a terenului pentru construcţii va fi de 20% .
2.2.4. - Construcţii şi amenajări sportive

94
 Pentru construcţiile şi amenajările sportive cuprinse în anexa nr. 1 la regulament la
pct. 1.8.1 - 1.8.5, amplasamentul trebuie să permită organizarea în trei zone funcţionale,
dimensionate conform capacităţii construcţiei:
- zona pentru construcţii;
- zona pentru spaţii verzi;
- zona pentru alei, drumuri şi parcaje.
Procentul maxim de ocupare a terenului va fi de:
- 50% pentru construcţii şi amenajări sportive;
- 20% pentru alei, drumuri şi parcaje;
- 30% pentru spaţii verzi.
2.2.5. - Construcţiile şi amenajările cuprinse în anexa nr. 1 la regulament la pct. 1.1,
1.2, 1.3, 1.4, 1.5.1 - 1.5.3, 1.7.8 - 1.7.10, 1.9, 1.10 şi 1.11 vor respecta condiţiile
specifice date de destinaţia zonei în care urmează să fie amplasate.

ANEXA 3
la regulament

ORIENTAREA
construcţiilor faţă de punctele cardinale

3.1. - Construcţii administrative şi financiar-bancare

Pentru toate categoriile de construcţii administrative şi financiar-bancare se
recomandă orientarea, astfel încât să se asigure însorirea spaţiilor pentru public şi a
birourilor.

3.2. - Construcţii comerciale

Pentru toate categoriile de construcţii comerciale se recomandă orientarea, astfel încât
să se asigure însorirea spaţiilor pentru public şi a birourilor.
Se recomandă orientarea nord a depozitelor, atelierelor de lucru, bucătăriilor şi a
spaţiilor de preparare.

3.3. - Construcţii de cult

Condiţiile de orientare sunt date de specificul cultului.

3.4. - Construcţii de cultură

3.4.1. - Construcţiile cuprinse în anexa nr. 1 la regulament la pct. 1.5.1 - 1.5.3 şi 1.5.8
vor avea spaţiile de lectură şi sălile de expunere orientate nord, nord-est, nord-vest.
Acolo unde încadrarea în zonă nu permite o astfel de orientare a sălilor de lectură şi a
sălilor de expunere, rezolvările de faţadă vor evita însorirea.
3.4.2. - Pentru construcţiile cuprinse în anexa nr. 1 la regulament la pct. 1.5.9 - 1.5.12
nu se impun condiţii de orientare faţă de punctele cardinale.

3.5. - Construcţii de învăţământ

95
 Pentru toate categoriile de construcţii de învăţământ, orientarea sălilor de clasă va fi
sud, sud-est, sud-vest.
Bibliotecile, sălile de ateliere şi laboratoare se vor orienta nord.
Terenurile de sport vor avea latura lungă orientată nord-sud.

3.6. - Construcţii de sănătate

3.6.1. - Construcţiile cuprinse în anexa nr. 1 la regulament la pct. 1.7.1 - 1.7.4 vor
avea:
- saloanele şi rezervele orientate sud, sud-est, sud-vest;
- laboratoarele şi serviciile tehnice medicale orientate nord;
- cabinetele vor fi orientate sud, sud-est.
3.6.2. - Construcţiile cuprinse în anexa nr. 1 la regulament la pct. 1.7.5 - 1.7.8 vor avea
aceeaşi orientare pentru cabinete, laboratoare şi servicii tehnice.
3.6.3. - Dormitoarele şi spaţiile de joacă din creşe, creşe speciale şi leagăne de copii
vor fi orientate sud, sud-est, sud-vest.

3.7. - Construcţii şi amenajări sportive

Vor fi luate măsuri de protecţie împotriva însoririi excesive:
- copertine deasupra gradenelor pentru spectatori, în cazul stadioanelor sau al
terenurilor pentru competiţii;
- plantaţii de arbori şi arbuşti cât mai uniforme ca densitate şi înălţime, pe toate
laturile terenurilor pentru antrenamente, în scopul evitării fenomenelor de discontinuitate
luminoasă;
- parasolare sau geamuri termopan-reflectorizante la pereţii vitraţi orientaţi sud-vest
sau vest ai holurilor pentru public sau ai sălii de sport.
Terenurile de sport în aer liber vor fi orientate cu axa longitudinală pe direcţia nord-
sud, cu abatere de maximum 15 grade spre vest sau spre est.
Piscinele descoperite şi acoperite (înot, sărituri, polo) vor fi orientate cu axa
longitudinală pe direcţia nord-sud, cu o abatere de maximum 20 grade spre vest sau est.
Poligoanele pentru tir vor fi orientate cu axa mare pe direcţia nord-sud, ţintele fiind
amplasate spre nord.
Pentru bazele hipice, linia de sosire spre potou va fi orientată nord, nord-est.

3.8. - Construcţii de agrement

Sălile de tip club vor fi orientate sud, sud-vest sau sud-est.

3.9. - Construcţii de turism

Pentru toate categoriile de construcţii de turism se recomandă orientarea nord a
spaţiilor tehnice şi a anexelor.

3.10. - Construcţiile de locuinţe

Se recomandă evitarea orientării spre nord a dormitoarelor.

96
 ANEXA 4
la regulament

ACCESE CAROSABILE

Stabilirea numărului admis de accese din străzile de categoria I şi a II-a, ca şi

localizarea acestora se vor face astfel încât să nu afecteze fluenţa circulaţiei.

4.1. - Construcţii administrative

4.1.1. - Construcţiile administrative cuprinse în anexa nr. 1 la regulament la pct. 1.1.1
- 1.1.10 vor fi prevăzute cu:
- accese carosabile directe din străzi de categoria I şi a II-a, după caz;
- accese carosabile separate: acces oficial, acces pentru personal, acces pentru public,
acces de serviciu, după cum urmează:
- accesul carosabil oficial va fi prevăzut până la intrarea principală a clădirii;
- accesele carosabile pentru personal şi cel pentru public vor fi prevăzute cu locurile
de parcare aferente;
- aleile carosabile de serviciu vor fi rezolvate fără a intersecta accesul oficial.
4.1.2. - Construcţiile administrative cuprinse în anexa nr. 1 la regulament la pct. 1.1.11
- 1.1.13 vor fi prevăzute cu accese carosabile, conform destinaţiei şi capacităţii acestora,
avându-se în vedere separarea de circulaţia publică.

4.2. - Construcţii financiar-bancare

4.2.1. - Pentru toate categoriile de clădiri financiar-bancare vor fi prevăzute accese
carosabile directe din străzi de categoria I şi a II-a, după caz.
4.2.2. - Se vor asigura accese carosabile separate pentru: accesul oficial, accesul
personalului, accesul publicului, acces la tezaur, acces de serviciu.

4.3. - Construcţii comerciale

4.3.1. - Pentru construcţiile comerciale se vor asigura accese carosabile separate
pentru consumatori, personal şi aprovizionare.
4.3.2. - În funcţie de destinaţia şi capacitatea construcţiei vor fi prevăzute:
- alei carosabile şi parcaje în interiorul amplasamentului;
- platforme de depozitare şi accese maşini şi utilaje speciale separate de aleile
carosabile destinate consumatorilor.

4.4. - Construcţii de cult

Pentru construcţiile de cult se vor asigura alei carosabile, în legătură cu reţeaua de
circulaţie majoră.

4.5. - Construcţii de cultură

4.5.1. - Pentru toate categoriile de construcţii de cultură se vor asigura accese
carosabile separate pentru vizitatori sau spectatori, pentru personal şi aprovizionare.

97
 4.5.2. - În funcţie de destinaţia construcţiei sau a amenajării vor fi prevăzute:
- alei carosabile în interiorul amplasamentului şi parcajele aferente, în cazul în care
accesul se face din străzi de categoria I sau a II-a;
- parcaje necesare în interiorul amplasamentului, în cazul în care accesul se realizează
direct din străzi de categoria a III-a.

4.6. - Construcţii de învăţământ

4.6.1. - Pentru toate categoriile de construcţii de învăţământ se vor asigura accese
carosabile de legătură cu reţeaua de circulaţie majoră şi cu mijloacele de transport în
comun.
4.6.2. - Se vor asigura două accese carosabile separate pentru evacuări în caz de
urgenţă (cutremure, inundaţii, incendii).

4.7. - Construcţii de sănătate

4.7.1. - Pentru toate categoriile de construcţii de sănătate se va asigura legătura cu
reţeaua de circulaţie majoră prin două accese carosabile separate.
4.7.2. - Accesele carosabile ce vor face legătura cu reţeaua de circulaţie majoră de
categoria I şi a II-a vor fi realizate prin:
- străzi de categoria a IV-a de deservire locală;
- străzi de categoria a III-a, colectoare, care asigură accesul vehiculelor şi al
persoanelor acţionând în domeniul sănătăţii, salubrităţii şi P.S.I.
4.7.3. - Aleile carosabile din interiorul amplasamentului vor fi conformate după cum
urmează:
- cu o bandă de circulaţie de 3,5 m lăţime pentru cele cu o lungime maximă de 10,00
m;
- cu două benzi de circulaţie de 7 m lăţime pentru cele cu o lungime mai mare de
10,00 m.
4.7.4. - Accesul carosabil rezervat salvării sau intervenţiilor de urgenţă nu va
intersecta aleile de acces carosabil pentru personal şi pacienţi.

4.8. - Construcţii şi amenajări sportive

4.8.1. - Pentru toate categoriile de construcţii şi amenajări sportive se vor asigura
accese carosabile separate pentru public, sportivi şi personalul tehnic de întreţinere.
4.8.2. - În interiorul amplasamentului vor fi asigurate:
- circulaţia carosabilă separată de cea pietonală;
- alei carosabile de descongestionare care se vor dimensiona în funcţie de capacitatea
sălii sau a stadionului, dar nu mai puţin de 7 m lăţime;
- alei carosabile de circulaţie curentă de minimum 3,5 m lăţime;
- alei carosabile de serviciu şi întreţinere de minimum 6 m lăţime.

4.9. - Construcţii şi amenajări de agrement

Pentru toate categoriile de construcţii şi amenajări de agrement se va asigura accesul
carosabil separat pentru public de accesul se serviciu şi de întreţinere.

98
 4.10. - Construcţii de turism
4.10.1. - Pentru construcţiile de turism vor fi prevăzute accese carosabile separate
pentru utilizatori, personal şi acces tehnic de întreţinere.
4.10.2. - Aleile semicarosabile din interiorul amplasamentelor, cu o lungime de
maximum 25 m, vor avea o lăţime minimă de 3,5 m, iar cele cu lungimi mai mari de 25
m vor fi prevăzute cu supralărgiri de depăşire şi suprafeţe pentru manevre de întoarcere.
4.10.3. - Numărul acceselor şi conformarea lor se vor face în funcţie de categoria şi
capacitatea obiectivului turistic.

4.11. - Construcţii de locuinţe

4.11.1. - Pentru locuinţe unifamiliale cu acces şi lot propriu se vor asigura:
- accese carosabile pentru locatari;
- acces carosabil pentru colectarea deşeurilor menajere şi pentru accesul mijloacelor
de stingere a incendiilor;
- alei (semi)carosabile în interiorul zonelor parcelate, cu o lungime de maximum 25 m
vor avea o lăţime de minimum 3,5 m, iar pentru cele cu lungimi mai mari de 25 m vor fi
prevăzute supralărgiri de depăşire şi suprafeţe pentru manevre de întoarcere;
- în cazul unei parcelări pe două rânduri, accesele la parcelele din spate se vor realiza
prin alei de deservire locală (fundături):
- cele cu o lungime de 30 m - o singură bandă de 3,5 m lăţime;
- cele cu o lungime de maximum 100 m - minimum 2 benzi (total 7 m), cu trotuar cel
puţin pe o latură şi supralărgiri pentru manevre de întoarcere la capăt.
4.11.2. - Pentru locuinţe semicolective cu acces propriu şi lot folosit în comun se vor
asigura:
- accese carosabile pentru locatari;
- accese de serviciu pentru colectarea deşeurilor menajere şi pentru accesul
mijloacelor de stingere a incendiilor;
- în cazul unei parcelări pe două rânduri, accesele la parcelele din spate se vor realiza
prin alei de deservire locală (fundături):
- cele cu o lungime de maximum 30 m - o singură bandă de 3,5 m lăţime;
- cele cu o lungime de 30 m până la maximum 100 m - minimum 2 benzi (total 7 m),
cu trotuar cel puţin pe o latură; supralărgiri pentru manevre de întoarcere la capăt.
4.11.3. - Locuinţele colective cu acces şi lot folosit în comun vor fi prevăzute cu:
- accese carosabile pentru locatari;
- accese de serviciu pentru colectarea deşeurilor menajere şi pentru accesul
mijloacelor de stingere a incendiilor;
- accese la parcaje şi garaje.

4.12. - Toate categoriile de construcţii

Pentru toate categoriile de construcţii şi amenajări se vor asigura accese pentru
intervenţii în caz de incendiu, dimensionate conform normelor pentru trafic greu.

99
 În cazul construcţiilor ce formează curţi interioare, asigurarea accesului vehiculelor de
pompieri se va face prin ganguri cu o lăţime minimă de 3 m şi o înălţime de 3,5 m.
Accesele şi pasajele carosabile nu trebuie să fie obstrucţionate prin mobilier urban şi
trebuie să fie păstrate libere în permanenţă.

ANEXA 5
la regulament

PARCAJE

Necesarul de parcaje va fi dimensionat conform prevederilor Normativului P 132-93,

în funcţie de categoria localităţii în care sunt amplasate construcţiile.

5.1. - Construcţii administrative

5.1.1. - Pentru construcţiile cuprinse în anexa nr. 1 la regulament la pct. 1.1.1 - 1.1.10
vor fi prevăzute:
a) câte un loc de parcare pentru 10 - 40 salariaţi;
b) locuri de parcare suplimentare celor rezultate conform lit. a), după cum urmează:
- un spor de 10% pentru construcţiile cuprinse în anexa nr. 1 la regulament la pct.
1.1.1 - 1.1.7;
- un spor de 30% pentru construcţiile cuprinse în anexa nr. 1 la regulament la pct.
1.1.7 - 1.1.10;
- atunci când construcţiile cuprind săli de conferinţe şi alte spaţii destinate reuniunilor
se vor prevedea 1 - 2 locuri de parcare pentru autocare.
5.1.2. - Pentru construcţiile cuprinse în anexa nr. 1 la regulament la pct. 1.1.11 - 1.1.13
vor fi prevăzute câte un loc de parcare pentru 10 - 30 salariaţi plus un spor de 20%
pentru invitaţi.

5.2. - Construcţii financiar-bancare

5.2.1. - Pentru toate categoriile de construcţii financiar-bancare vor fi prevăzute câte
un loc de parcare la 20 de salariaţi şi un spor de 50% pentru clienţi.
5.2.2. - În funcţie de destinaţia clădirii şi de amplasament, parcajele pentru salariaţi
pot fi organizate împreună cu cele ale clienţilor, adiacent drumului public.

5.3. - Construcţii comerciale

5.3.1. - Pentru construcţiile comerciale vor fi prevăzute locuri de parcare pentru
clienţi, după cum urmează:
- un loc de parcare la 200 mp suprafaţă desfăşurată a construcţiei pentru unităţi de
până la 400 mp;
- un loc de parcare la 100 mp suprafaţă desfăşurată a construcţiei pentru unităţi de 400
- 600 mp;
- un loc de parcare la 50 mp suprafaţă desfăşurată a construcţiei pentru complexuri
comerciale de 600 - 2.000 mp;

100
 - un loc de parcare la 40 mp suprafaţă desfăşurată a construcţiei pentru complexuri
comerciale de peste 2.000 mp.
5.3.2. - Pentru restaurante va fi prevăzut câte un loc de parcare la 5 - 10 locuri la masă.
5.3.3. - La acestea se vor adăuga spaţiile de parcare sau garare a vehiculelor proprii,
care pot fi amplasate independent de parcajele clienţilor.

5.4. - Construcţii de cult

Pentru construcţiile de cult numărul spaţiilor de parcare va fi stabilit în funcţie de
obiectiv, avându-se în vedere un minim de 5 locuri de parcare.

5.5. - Construcţii culturale

5.5.1. - Pentru construcţiile culturale vor fi prevăzute locuri de parcare pentru
vizitatori sau spectatori şi personal, după cum urmează:
- pentru construcţiile cuprinse în anexa nr. 1 la regulament la pct. 1.5.1 şi 1.5.2, câte
un loc de parcare la 50 mp spaţiu de expunere;
- pentru construcţiile cuprinse în anexa nr. 1 la regulament la pct. 1.5.3 - 1.5.12, un loc
la 10 - 20 de locuri în sală.

5.6. - Construcţii de învăţământ

5.6.1. - Pentru toate categoriile de construcţii de învăţământ vor fi prevăzute 3 - 4
locuri de parcare la 12 cadre didactice.
5.6.2. - Pentru învăţământul universitar, la cele rezultate conform pct. 5.6.1 se va
adăuga, în funcţie de capacitatea construcţiei, un număr de 1 - 3 locuri de parcare pentru
autocare.
5.6.3. - Pentru sedii ale taberelor şcolare se vor prevedea locuri de parcare pentru
autocare, conform capacităţii de cazare.

5.7. - Construcţii de sănătate

5.7.1. Pentru construcţii de sănătate vor fi prevăzute locuri de parcare după cum
urmează:
- pentru cele cuprinse în anexa nr. 1 la regulament la pct. 1.7.1 - 1.7.7, câte un loc de
parcare la 4 persoane angajate, cu un spor de 10%;
- pentru cele cuprinse în anexa nr. 1 la regulament la pct. 1.7.8 - 1.7.10, câte un loc de
parcare la 10 persoane angajate.
5.7.2. - Parcajele pot fi amplasate diferenţiat pentru personal, pacienţi şi vizitatori, caz
în care cele pentru personal şi pacienţi vor fi amplasate adiacent drumului public.

5.8. - Construcţii sportive

5.8.1. - Pentru toate categoriile de construcţii şi amenajări sportive vor fi prevăzute
locuri de parcare pentru personal, pentru public şi pentru sportivi, în funcţie de
capacitatea construcţiei, după cum urmează:
- pentru construcţii cuprinse în anexa nr. 1 la regulament la pct. 1.8.1, 1.8.3 şi 1.8.4,
un loc de parcare la 5 - 20 de locuri;

101
 - pentru construcţii cuprinse în anexa nr. 1 la regulament la pct. 1.8.2, 1.8.5 - 1.8.7, un
loc de parcare la 30 de persoane.
5.8.2. - La cele rezultate conform punctului 5.7.1 se va adăuga, în funcţie de
capacitatea construcţiei, un număr de 1 - 3 locuri de parcare pentru autocare.

5.9. - Construcţii şi amenajări de agrement

5.9.1. - Pentru toate categoriile de construcţii şi amenajări de agrement vor fi
prevăzute parcaje în funcţie de capacitatea construcţiei, câte un loc de parcare pentru 10 -
30 de persoane.
5.9.2. - Pentru cluburi va fi prevăzut câte un loc de parcare la 3 - 10 membri ai
clubului.

5.10.- Construcţii de turism

5.10.1. - Pentru toate categoriile de construcţii de turism vor fi prevăzute locuri de
parcare, în funcţie de tipul de clădire şi de categoria de confort, 1 - 4 locuri de parcare la
10 locuri de cazare.
5.10.2. - Pentru moteluri se vor asigura 4 - 10 locuri de parcare la 10 locuri de cazare.

5.11. - Construcţii de locuinţe

5.11.1 - Pentru construcţii de locuinţe, în funcţie de indicele de motorizare a localităţii,
vor fi prevăzute locuri de parcare după cum urmează:
- câte un loc de parcare la 1 - 5 locuinţe unifamiliale cu lot propriu;
- câte un loc de parcare la 1 - 3 apartamente pentru locuinţe semicolective cu acces
propriu şi lot folosit în comun;
- câte un loc de parcare la 2 - 10 apartamente în locuinţe colective cu acces şi lot în
comun.
5.11.2. - Din totalul locurilor de parcare pentru locuinţele individuale vor fi prevăzute
garaje în procent de 60 - 100% .

5.12. - Construcţii industriale

Vor fi prevăzute parcaje în funcţie de specificul activităţii, după cum urmează:
- activităţi desfăşurate pe o suprafaţă de 10 - 100 mp, un loc de parcare la 25 mp;
- activităţi desfăşurate pe o suprafaţă de 100 - 1.000 mp, un loc de parcare la 150 mp;
- activităţi desfăşurate pe o suprafaţă mai mare de 1.000 mp, un loc de parcare la o
suprafaţă de 100 mp.

5.13. - Pentru construcţii ce înglobează spaţii cu diferite destinaţii,

pentru care există norme diferite de dimensionare a parcajelor, vor fi luate în
considerare cele care prevăd un număr mai mare de locuri de parcare.

ANEXA 6
la regulament

102
 SPAŢII VERZI ŞI PLANTATE

6.1. - Construcţii administrative şi financiar-bancare

6.1.1. - Pentru construcţiile cuprinse în anexa nr. 1 la regulament la pct. 1.1.1 - 1.1.10
vor fi prevăzute spaţii verzi cu rol decorativ, minimum 15% din suprafaţa terenului.
6.1.2. - Pentru construcţiile cuprinse în anexa nr. 1 la regulament la pct. 1.1.11 - 1.1.13
şi 1.2 vor fi prevăzute spaţii verzi cu rol decorativ şi de protecţie, minimum 10% din
suprafaţa totală a terenului.
6.1.3. - Conformarea şi dimensionarea spaţiilor verzi, a plantaţiilor şi a mobilierului
urban vor fi aprobate prin planuri urbanistice.

6.2. - Construcţii comerciale

Pentru construcţiile comerciale vor fi prevăzute spaţii verzi şi plantate, cu rol
decorativ şi de agrement, în exteriorul clădirii sau în curţi interioare - 2 - 5% din
suprafaţa totală a terenului.

6.3. - Construcţii de cult

Pentru construcţiile de cult vor fi prevăzute spaţii verzi şi plantate, cu rol decorativ şi
de protecţie, dimensionate în funcţie de amplasarea în localitate şi de condiţiile impuse
prin regulamentul local de urbanism.

6.4. - Construcţii culturale

Pentru toate categoriile de construcţii culturale vor fi prevăzute spaţii verzi şi plantate,
spaţii de joc şi de odihnă, în funcţie de capacitatea construcţiei - 10 - 20% din suprafaţa
totală a terenului.

6.5. - Construcţii de sănătate

6.5.1. - Pentru construcţiile cuprinse în anexa nr. 1 la regulament la pct. 1.7.1 - 1.7.8
vor fi prevăzute spaţii verzi şi plantate în interiorul incintei, după cum urmează:
- aliniamente simple sau duble, cu rol de protecţie;
- parc organizat cu o suprafaţă de 10 - 15 mp/bolnav.
6.5.2. - Pentru construcţiile cuprinse în anexa nr. 1 la regulament la pct. 1.7.9 - 1.7.10
vor fi prevăzute spaţii verzi şi plantate de 10 - 15 mp/copil.

6.6. - Construcţii şi amenajări sportive

Pentru construcţii şi amenajări sportive vor fi prevăzute spaţii verzi şi plantate,
minimum 30% din suprafaţa totală a terenului.

6.7. - Construcţii de turism şi agrement

Pentru construcţii de turism şi agrement vor fi prevăzute spaţii verzi şi plantate, în
funcţie de destinaţie şi de gradul de confort, dar nu mai puţin de 25% din suprafaţa totală
a terenului.

103
 6.8. - Construcţii de locuinţe
Pentru construcţiile de locuinţe vor fi prevăzute spaţii verzi şi plantate, în funcţie de
tipul de locuire, dar nu mai puţin de 2 mp/locuitor.

6.9. - Construcţii industriale

Pentru construcţiile industriale vor fi prevăzute spaţii verzi şi aliniamente cu rol de
protecţie, în funcţie de categoria acestora, dar nu mai puţin de 20% din suprafaţa totală a
terenului.

ANEXA 2

NORME METODOLOGICE
privind finanţarea elaborării şi/sau actualizării planurilor urbanistice generale ale
localităţilor şi a regulamentelor locale de urbanism

CAP. 1
Dispoziţii generale

ART. 1
Planurile urbanistice generale sunt documentaţii complexe care se întocmesc pentru
întregul teritoriu intravilan al localităţilor în corelare cu teritoriul administrativ al
acestora şi reglementează utilizarea terenurilor şi condiţiile de ocupare a acestora cu
construcţii, inclusiv infrastructuri, amenajări şi plantaţii, constituindu-se în suportul
pentru realizarea programelor de dezvoltare a localităţilor.
Regulamentele locale de urbanism întăresc şi detaliază prevederile planurilor
urbanistice generale referitoare la modul concret de utilizare a terenurilor şi de
amplasare, dimensionare şi realizare a construcţiilor, amenajărilor şi plantaţiilor,
constituindu-se în instrumentul de bază al realizării disciplinei în construcţii.
ART. 2
Potrivit atribuţiilor sale, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului răspunde de
asigurarea cadrului legal de reglementare privind realizarea construcţiilor, încurajarea
investiţiilor majore în domeniul construcţiilor şi de coordonarea elaborării şi/sau
actualizării planurilor urbanistice generale ale localităţilor şi a regulamentelor locale de
urbanism aferente.
#M1
ART. 3
Planurile urbanistice generale şi regulamentele locale de urbanism aferente se
avizează şi se aprobă în baza Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi
urbanismul, cu modificările şi completările ulterioare.
#B
ART. 4
Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului coordonează din punct de vedere
tehnic şi al eficienţei economice elaborarea şi/sau actualizarea planurilor urbanistice

104
generale şi a regulamentelor locale de urbanism aferente, în colaborare cu
compartimentele de specialitate ale consiliilor judeţene, ale municipiilor, ale oraşelor şi
comunelor.
#M1
Recepţia planurilor urbanistice generale şi a regulamentelor locale de urbanism se
realizează de către autoritatea contractantă, iar controlul şi avizarea planurilor
urbanistice generale şi a regulamentelor locale de urbanism se realizează de către
direcţiile de urbanism şi amenajarea teritoriului judeţene şi, respectiv, a municipiului
Bucureşti, în baza prevederilor art. 62 alin. (1) din Legea nr. 350/2001, cu modificările
şi completările ulterioare, şi ale anexei nr. 1 la această lege.

#B
CAP. 2
Finanţarea elaborării şi/sau actualizării planurilor urbanistice generale şi a
regulamentelor locale de urbanism

ART. 5
Finanţarea elaborării şi/sau actualizării planurilor urbanistice generale şi a
regulamentelor locale de urbanism se realizează din bugetele locale ale unităţilor
administrativ-teritoriale, precum şi din bugetul de stat, prin Ministerul Dezvoltării
Regionale şi Turismului.
#M1
Primarii comunelor, oraşelor şi municipiilor şi şefii compartimentelor din cadrul
aparatului de specialitate al consiliului judeţean vor deschide la trezoreriile statului,
potrivit art. 59 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările
şi completările ulterioare, contul de venituri "Planuri şi regulamente de urbanism", în
cadrul capitolului "Subvenţii de la bugetul de stat", în baza sumelor aprobate în bugetul
Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, la titlul "Transferuri între unităţi ale
administraţiei publice", articolul "Transferuri de capital", alineatul "Finanţarea
elaborării şi/sau actualizării planurilor urbanistice generale ale localităţilor şi a
regulamentelor locale de urbanism".
#B
Aceste conturi se alimentează, pe măsura necesităţilor, cu sumele prevăzute în bugetul
Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, reprezentând transferuri de la bugetul
de stat:
a) Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului alocă sume, cu ordin de plată, sub
formă de transferuri, autorităţilor locale pe baza cererilor justificative;
#M1
b) transferurile primite de autorităţile locale vor fi cuprinse în veniturile bugetului
local la capitolul 42.02 "Subvenţii de la bugetul de stat", subcapitolul 42.02.05 "Planuri
şi regulamente de urbanism";
#B

105
 c) cheltuielile din bugetul local se efectuează pe bază de deschideri de credite potrivit
normelor în vigoare.
#M1
Din sumele încasate în contul 21.42.02.05, consiliile judeţene şi Consiliul General al
Municipiului Bucureşti virează sumele cuvenite fiecărui buget local, în contul acestuia
nr. 21.42.02.05, deschis la unităţile teritoriale de trezorerie şi contabilitate publică.
#M1
ART. 6
Pentru fundamentarea necesarului de alocaţii de la bugetul de stat în vederea
elaborării şi/sau actualizării planurilor urbanistice generale şi a regulamentelor locale
de urbanism se procedează astfel:
a) compartimentele din cadrul aparatului de specialitate al consiliului judeţean,
respectiv aparatul de specialitate al primarului general al municipiului Bucureşti
centralizează solicitările primite de la consiliile locale şi transmit Ministerului
Dezvoltării Regionale şi Turismului, până la data de 1 mai a anului în curs pentru anul
următor, lista cuprinzând planurile urbanistice generale, regulamentele locale de
urbanism care urmează să fie elaborate sau actualizate şi valoarea totală a cheltuielilor,
potrivit anexei nr. 1 la prezentele norme metodologice;
b) Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului examinează şi centralizează
propunerile consiliilor judeţene şi ale Consiliului General al Municipiului Bucureşti, pe
baza cărora prezintă Ministerului Finanţelor Publice estimările proprii, în scopul
includerii în proiectul bugetului de stat pentru anul următor, potrivit modelului de
decont justificativ prezentat în anexa nr. 2 la prezentele norme metodologice.
Fondurile asigurate de la bugetul de stat pentru elaborarea planurilor de urbanism
generale şi a regulamentelor locale de urbanism aferente se vor aloca pe baza
următoarelor criterii:
a) localităţi în care sunt începute lucrările de elaborare a planurilor de urbanism
generale şi a regulamentelor locale de urbanism aferente, în vederea finalizării
acestora;
b) localităţi care au fost afectate de calamităţi naturale: alunecări de teren, inundaţii,
cutremure sau unde există iminenţa de riscuri tehnologice;
c) localităţi nou-înfiinţate sau rezultate în urma desprinderii ori comasării unor
unităţi administrativ-teritoriale, care nu au întocmite, conform prevederilor legale în
vigoare, planuri de urbanism generale şi regulamente locale de urbanism aferente, cu
modificarea corespunzătoare a prevederilor Legii nr. 2/1968 privind organizarea
administrativă a teritoriului României, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare;
d) localităţi care au planuri de urbanism generale cu termenele de valabilitate
depăşite şi a căror dinamică de dezvoltare locală creează probleme ce nu îşi găsesc
rezolvarea;
e) localităţi turistice şi/sau cu potenţial turistic;
f) localităţi care suferă modificări aduse de prevederi din strategiile şi programele
guvernamentale;

106
 g) localităţi care suferă modificări aduse de prevederi din planurile de amenajare a
teritoriului;
h) localităţi care suferă modificări majore de intravilan ca urmare a cererilor de
autorizare.
#M1
ART. 7
În limita alocaţiilor aprobate prin legea anuală a bugetului de stat, în baza criteriilor
enunţate la art. 6 alin. 2, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului analizează,
repartizează şi comunică consiliilor judeţene şi Consiliului General al Municipiului
Bucureşti plafoanele aprobate anual şi trimestrial pentru fiecare consiliu local pentru
elaborarea şi/sau actualizarea planurilor urbanistice generale şi a regulamentelor
locale de urbanism aferente.
Decontarea lucrărilor pentru elaborarea şi/sau actualizarea planurilor urbanistice
generale şi a regulamentelor locale de urbanism aferente se face lunar, în limita
plafoanelor bugetare trimestriale comunicate.
#M1
ART. 8
În limita plafoanelor aprobate, consiliile locale vor încheia contracte de elaborare
şi/sau actualizare a planurilor urbanistice generale şi a regulamentelor locale de
urbanism cu operatori economici care au personal de specialitate atestat de Registrul
Urbaniştilor din România.
#M1
ART. 9
Compartimentele din cadrul aparatului de specialitate al consiliului judeţean,
respectiv aparatul de specialitate al primarului general al municipiului Bucureşti
verifică documentaţia primită, acordă viza de control financiar preventiv propriu şi
întocmesc decontul justificativ, pe care îl transmit Ministerului Dezvoltării Regionale şi
Turismului, în două exemplare, până la data de 5 a fiecărei luni pentru luna precedentă,
potrivit modelului prezentat în anexa nr. 2 la prezentele norme metodologice. Pentru
lucrările executate şi recepţionate până la data de 10 decembrie, deconturile
justificative se transmit până la data de 15 decembrie a anului bugetar.
Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, pe baza deconturilor justificative,
solicită Ministerului Finanţelor Publice deschiderea de credite, în limita alocaţiilor
bugetare aprobate, şi virează sumele consiliilor judeţene sau Consiliului General al
Municipiului Bucureşti, cu ordin de plată, la trezorerii, în contul 21.37.02.11, la
capitolul "Subvenţii de la bugetul de stat", subcapitolul "Subvenţii primite de bugetele
locale pentru finanţarea elaborării şi/sau actualizării planurilor urbanistice generale şi
a regulamentelor locale de urbanism", la care se va anexa câte un exemplar din
deconturile justificative, verificate şi avizate de minister.
#B
Preşedinţii consiliilor judeţene şi primarul general al municipiului Bucureşti vor vira
sumele consiliilor locale, iar primarii municipiilor, oraşelor şi comunelor vor efectua, în
termen de 3 zile, plăţile în conturile celor care au elaborat documentaţiile, nominalizaţi

107
în decontul justificativ, verificat şi avizat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi
Turismului.
#M1
ART. 10
Preşedinţii consiliilor judeţene, primarul general al municipiului Bucureşti şi primarii
celorlalte unităţi administrativ-teritoriale răspund, în conformitate cu prevederile art. 23
din Legea nr. 273/2006, cu modificările şi completările ulterioare, de utilizarea
fondurilor primite de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului.
#M1
ART. 11
Trimestrial, consiliile judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti vor
analiza şi vor transmite Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului situaţia
consiliilor locale care nu au încheiat contracte de elaborare şi/sau actualizare a
planurilor urbanistice generale şi a regulamentelor locale de urbanism, precum şi
situaţia respectării prevederilor din contractele de execuţie.
În baza prevederilor alin. 1, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului poate
propune completarea programului anual cu alte priorităţi, după caz.
#M1
ART. 12
În limita plafoanelor aprobate şi a priorităţilor stabilite de Ministerul Dezvoltării
Regionale şi Turismului, consiliile judeţene, respectiv Consiliul General al Municipiului
Bucureşti, precum şi consiliile locale răspund, conform prevederilor legale, de
elaborarea şi/sau actualizarea planurilor urbanistice generale şi a regulamentelor
locale de urbanism.

#B
CAP. 3
Contractarea lucrărilor de elaborare şi/sau actualizare a planurilor urbanistice generale
şi a regulamentelor locale de urbanism

ART. 13
Contractarea lucrărilor de elaborare şi/sau actualizare a planurilor urbanistice generale
şi a regulamentelor locale de urbanism se va face cu respectarea legislaţiei privind
achiziţiile publice.
Contractele privind elaborarea şi/sau actualizarea planurilor urbanistice generale şi a
regulamentelor locale de urbanism se încheie de ordonatorii principali de credite cu
ofertantul în favoarea căruia s-a adjudecat licitaţia.
La contract se ataşează "Devizul de cheltuieli" care fundamentează valoarea
contractului, pe total şi pe fiecare element de cheltuieli.
Devizul de cheltuieli face parte integrantă din contract.
#M1
Alineatul 5 *** Abrogat

108
#B
CAP. 4
Dispoziţii finale

#M1
ART. 14
Datele şi informaţiile cuprinse în planurile de urbanism generale şi în regulamentele
locale de urbanism aferente sunt publice şi sunt în administrarea autorităţilor
administraţiei publice locale.
Acestea, la cerere, vor fi puse gratuit la dispoziţia autorităţilor administraţiei publice
centrale interesate şi a autorităţilor administraţiei publice judeţene responsabile cu
urbanismul, pentru organizarea unor baze de date specifice la nivel naţional şi judeţean,
precum şi pentru realizarea unor proiecte în colaborare cu alte instituţii sau autorităţi
ale administraţiei publice centrale şi locale.
#B
ART. 15
Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezentele norme metodologice.

ANEXA 1
la normele metodologice

Consiliul*) ...............

LISTA
cuprinzând lucrările privind elaborarea şi/sau actualizarea planurilor urbanistice generale
şi a regulamentelor locale de urbanism.
- mii lei -

Lista Valoarea Valoarea Valoarea Din care în Termenul

.............. totală rămasă de 200..... trimestrul: de
Denumirea lucrării executat ___________ finalizare
.......................... I II III IV
_______________________________________________________________________
__
0 1 2 3 4 5 6 7 8
_______________________________________________________________________
__

Total, din care:

A. Lucrări în continuare
1. Consiliul Local .........

109
 a) Planul urbanistic general
(elaborare/actualizare)
- studii de finanţare
- situaţia existentă
- reglementări şi propuneri
b) Regulamentul local
de urbanism
(elaborare/actualizare)
- zone funcţionale
- reglementări
2. Consiliul Local .........
_______________________________________________________________________
_________
TOTAL A:
_______________________________________________________________________
_________
B. Lucrări noi
1. Consiliul Local .........
a) Planul urbanistic general
(elaborare/actualizare)
- studii de fundamentare
- situaţia existentă
- reglementări şi propuneri
b) Regulamentul local
de urbanism
(elaborare/actualizare)
- zone funcţionale
- reglementări
_______________________________________________________________________
_________
TOTAL B:
_______________________________________________________________________
_________

Preşedinte, Întocmit,
.................... Direcţia de urbanism şi amenajarea
teritoriului a judeţului ................

------------
*) Se completează, după caz: Judeţean sau General al Municipiului Bucureşti.

#M1
ANEXA 2

110
 la normele metodologice

Consiliul ..................*)

Se aprobă Vizat
Secretar de stat Director general
Ministerul Dezvoltării Direcţia generală
Regionale şi Turismului dezvoltare teritorială

DECONT JUSTIFICATIV
privind fundamentarea necesarului de alocaţii bugetare pe luna .../20... pentru
elaborarea sau actualizarea planurilor urbanistice generale şi a regulamentelor locale
de urbanism

Semnificaţia coloanei A din tabelul de mai jos este următoarea:

A - Disponibilul la finele lunii precedente
- lei -
_______________________________________________________________________
_______
|Nr. | Beneficiarul |Numărul şi |Numărul şi |Numărul |Stadiul şi|A|
|crt.| Denumirea lucrării|data |data |contului şi |valoarea | |
| | |depunerii |contractului|banca |lucrărilor| |
| | |documentelor| |beneficiarului|executate | |
| | |la | | | ||
| | |Consiliul | | | ||
| | |.........*) | | | ||
|____|___________________|____________|____________|______________|
__________|_|
| 1. |Consiliul Local ...| | | | ||
| a) |Planul urbanistic | | | | ||
| |general | | | | ||
| b) |Regulamentul local | | | | ||
| |de urbanism | | | | ||
|____|___________________|____________|____________|______________|
__________|_|
|Total Consiliul Local ..| | | | ||
|________________________|____________|____________|______________|
__________|_|
| 2. |Consiliul Local ...| | | | ||
| a) |...................| | | | ||
| b) |...................| | | | ||
|____|___________________|____________|____________|______________|
__________|_|

111
|Total Consiliul Local ..| | | | ||
|________________________|____________|____________|______________|
__________|_|
|........................| | | | ||
|________________________|____________|____________|______________|
__________|_|
|Total Consiliul ......*)| | | | ||
|________________________|____________|____________|______________|
__________|_|
*) Se completează, după caz: "Judeţean" sau "General al Municipiului Bucureşti".

Răspundem pentru legalitatea, necesitatea, oportunitatea, realitatea şi exactitatea

datelor.

Preşedinte, Control financiar preventiv propriu Arhitect-şef

............... Director, ..............
....................................

Figura 1Lex: Decont justificativ

#B
---------------

112