Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Proiectarea urbanistica
- o introducere -
ISBN 978-606-8165-07-3
Editura CDCAS
2
CUPRINS
I. TERITORIUL ESTE UN PALIMPSEST / 5
3
IV.3 Cadrul legislativ de bază / 60
Coerenţa reglementărilor / 60
Sistemul ierarhic al planurilor de AT şi U / 61
V. PARCELARE – REPARCELARE / 78
V1 Ce este parcelarea / 78
ANEXE / 98
BIBLIOGRAFIE / 127
4
I. TERITORIUL ESTE UN PALIMPSEST
Teritoriile şi oraşele aşa cum le vedem azi sunt rezultatul unui lung proces de selecţie,
proces care continuă şi în prezent (se demolează clădiri, se construiesc drumuri,
poduri, se defrişează păduri pentru construcţii etc.). Selecţia se efectuează din
considerente practice; în acelaşi timp se acordă un sens şi o valoare mediului construit
care ne înconjoară.
5
de cei mai mulţi dintre actori. Prin aceste caracteristici urbanismul este mai mult o
sumă de cunoştinţe decât o ştiinţă : cunoştinţe privind modalităţile de construcţie,
modificarea continuă şi îmbunătăţirea cadrului construit al oraşului. Ca sumă de
cunoştinţe, urbanismul prin structurarea sa caută un echilibru între studiul trecutului şi
imaginarea viitorului, între adevăr şi etică, acumulând succesiv practici artistice,
constructive şi ştiinţifice.
Intr-o formulare sintetică, scopul urbanismului este crearea cadrului fizic quadri-
dimensional al vieţii umane. Această activitate complexă include:
- analiză
- organizare
- proiectare
Cea de a patra dimensiune atrage atenţia asupra factorului timp, asupra schimbării
permanente.
Dar, proiectul unui oraş nu este opera unui autor (cu unele excepţii....) ci produsul
unei culturi, a unor intenţii şi a unor cunoştinţe, opera unor autori colectivi greu de
identificat. Mai mult decât alţi cercetători sau creatori, urbanistul trebuie să obţină
aprobarea unui mare număr de actori, individuali şi colectivi, a unor medii sociale
diferite, cu puteri şi interese, aspiraţii, imaginaţii foarte variate. Aceşti actori au
influenţă morală, culturală şi juridică asupra oraşului. De aici nu decurge că proiectul
de urbanism nu are autor, că este opera unui autor implicit, colectiv, neidentificabil –
dacă vom analiza mecanismul producerii şi realizării sale. A te ascunde în spatele
unui anonimat, înseamnă ignorarea motivelor care au condus la anumite soluţii, a
mecanismelor care au prezidat la crearea proiectului de urbanism.
6
• Evaluează timpul necesar realizării
• Sugerează criteriile de apreciere a rezultatelor scontate
7
A.- concentrare de populaţie şi energii
B.- sisteme (clustere)
C.- limite fizice în teritoriu
D.- diferenţierea folosinţelor
E.- resurse economice multiple
F.- documente scrise
G.- relaţii strânse cu teritoriul înconjurăt
H.- caracteristici speciale ale clădirilor
I.- clădiri şi oameni
Stiinţa şi practica urbanismului au, după cum se ştie, o veche istorie. Acestea au
evoluat odată cu evoluţia teoriilor privind formarea şi dezvoltarea oraşelor. Vom
aminti două din ipotezele clasice privind formarea oraşelor:
8
- Ipoteza imploziei urbane a lui Lewis Mumford, care a susţinut că la oraşul a
evoluat din satul situat în mediul natural şi s-a format prin ocuparea succesivă
a spaţiului de funcţiuni sociale – administrative, simbolice şi de apărare – cu
construcţiile (arhitectura) lor corespunzătoare. Prin ipoteza sa, Mumford se
apropie de imaginea tradiţională, spaţială, asupra oraşului orientată de
funcţionalitate, structură şi expresie plastică. Mumford susţine că acest
fenomen a avut loc sub forma unei „implozii” (spre deosebire de explozie), ca
expresie a concentrării populaţiei şi activităţilor într-un teritoriu delimitat.
- Jane Jacobs, (alt nume celebru în analiza fenomenului urban) susţine primatul
satului în istoria civilizaţiei. In teoria sa presupune că primordiale au fost
dezvoltarea agriculturii şi a resurselor rurale în genere, iar oraşele s-au
dezvoltat ulterior, prin modificarea dimensiunii şi adăugarea de noi funcţiuni –
administrative, organizatorice. Jane Jacobs susţine că satul şi oraşul au apărut
simultan, ca forme complementare – oraşul având funcţie antrenantă în
economia spaţiului înconjurător.
Pierre George, renumit geograf francez al sec. XX (după G.Pascariu, 2006), distinge 4
generaţii de oraşe în funcţie de evoluţia lor în timp. Viziunea sa este de tip sincronic
şi integrat, dorindu-se o teorie unificatoare a genezei şi dezvoltării urbane:
Generaţia 1-a a oraşelor vechi, compusă din oraşe care nu au fost atinse de
formele recente de dezvoltare urbană; în această categorie se includ oraşele
seculare şi chiar milenare din Orientul Apropiat, a căror dezvoltare recentă a
fost influenţată mai ales de creşterea demografică şi nu de dezvoltarea
economico-socială;
Generaţia a 2-a a oraşelor cu lungă tradiţie istorică, care au trecut prin şocul
industrializării în diferite feluri; autorul face distincţia între oraşele care erau
de ja puternic dezvoltate la apariţia industrializării şi cele care s-au dezvoltat
odată cu industrializarea;
Cea de a 3-a generaţie este a oraşelor coloniale – ca o proiecţie a modelului
economic european pe alte continente;
A patra generaţie este cea a oraşelor din ţări recent populate, care nu au
cunoscut faza pre-industrială.
9
Pentru a înţelege ce se întâmplă azi în oraşe şi cu oraşele vom face o scurtă referire la
tipurile de oraşe într-o clasificare generică şi trecerea pe scurt în revistă a
transformărilor prin care au trecut oraşele
1870-1914 – în care sunt puse elementele de bază ale practicii urbanistice (Haussman,
Berlage); acestea sunt fixate în texte fundamentale (Unwin 1909, Howard 1898, Sitte
1889), cursuri universitare, proiecte experimentale care ulterior au devenit de
referinţă; reviste de specialitate (Town Planning Review), institute de specialitate
(Town Planning Institute) şi specialişti de formaţiuni diverse: arhitecţi, ingineri,
biologi şi naturalişti, economişti, oameni politici.
10
- funcţiunile de bază delimitate – locuire, muncă, cultivarea corpului şi
spiritului, circulaţia (Le Corbusier)
- definirea elementelor minime ale oricărei funcţiuni urbane
- studierea modelelor de grupare a elementelor funcţionale cu scopul definirii
structurii oraşului modern
11
“Cum pot fi explicate similitudinile şi deosebirile în dezvoltarea oraşelor în secolul
20?” Această întrebare foarte generală stă la baza investigaţiilor teoretice, care caută
să identifice specificităţile dezvoltării oraşelor, să explice schimbările în timp,
tendinţele recente şi - nu în ultimul rând - caută răspunsuri posibile privind
dezvoltarea lor viitoare.
După 1950 apar noi materiale urbane, se construiesc noi cartiere, apar oraşe noi şi
infrastructuri moderne; pentru toate acestea se pun în practică un sistem de planificare
şi norme detaliate de execuţie. Asistăm la crearea oraşelor noi în Anglia, a marilor
ansambluri în Franţa, a cartierelor satelit ale oraşului Stockholm. Mult criticate, unele
pe nedrept, unele au devenit ulterior cartiere foarte căutate.
12
I.4 De la oraşul modern la oraşul contemporan
Odată cu extinderea în teritoriu – dispersia urbană / urban sprawl – elementele
cunoscute erau tot mai greu de combinat (piaţa bulevardul, scuarul, inelul, porticul
etc. ). Astfel ia sfârşit „gândirea unitară” ca bază a proiectării urbanistice.
Incepând din anii 1960 pierde din prestigiul său european ca urmare a insucceselor
reconstrucţiei postbelice, dar mai ales datorită întârzierii în a percepe tranziţia de la
oraşul modern la oraşul contemporan. Practica urbanismului devine o simplă
formulare de noi texte normative lipsite de imaginaţie, o redefinire a procedurilor,
într-un efort de adaptare continuă şi reciprocă a regulilor scrise şi desenate la
producţia concretă şi limitarea avantajelor individuale în transformarea oraşului.
Transformările ulterioare sunt cel mai adesea rezultatul apariţiei unei noi logici:
Oraşul contemporan – apare haotic, greu de înţeles, de citit, dar el trebuie să difere
de cel din trecut Totuşi, ca orice formă evoluată, el conţine trăsături ale formelor
precedente.
In acest context, după decenii în care a fost marginalizat, urbanismul revine şi îşi
trăieşte renaşterea în lumea occidentală. Revenirea la modă a urbanismului în anii
1980 are mai multe cauze:
13
urbane din Franţa, organizarea evenimentelor urbane s-au dovedit instrumente
utile în atingerea scopurilor de mai sus;
In acelaşi timp, societatea arată tot mai mult interes pentru aspectul, organizarea şi
funcţionarea mediului construit, pentru calitatea mediului înconjurător.
Creşterea/dezvoltarea unora din părţile oraşului, stagnarea sau declinul altora, ne fac
tot mai conştienţi că planificarea şi proiectarea mediului construit nu numai
condiţionează viaţa noastră de zi cu zi, dar jalonează viitorul nostru şi al copiilor
noştri prin sustenabilitate, eficienţă economică, confort.
14
mobilităţii, dimensiunile sale (fluxurile) şi scara teritorială fac parte din peisajul urban
contemporan.
Ajustarea noului la oraşul moştenit, care reprezintă cea mai mare parte a patrimoniului
construit al oraşelor noastre, se face cu dificultate, fără a mai vorbi de valoarea
simbolică a locurilor.
Oraşul SIENA este un exemplu didactic foarte mult studiat. Oraş medieval de mare
frumuseţe, el este un palimpsest foarte complicat, frumuseţe care nu se datorează
arhitecturii cădirilor, ci unor reguli secrete, deşi simple, greu de perceput la prima
vedere: scara obiectelor, dimensiunea şi amplasarea diferitelor clădiri.
15
dimensiunile par obişnuite, Ansamblul mănăstirilor şi bisericilor dublează incinta
laică şi militară, cea care separă oraşul de zona rurală, de producţie agricolă.
Planul oraşului Siena exprimă coerenţa dintre vocabular, gramatică, sintaxă, rolul
simbolic al clădirilor. Nu se pune deci problema imitării, ci de a căuta răspuns la noile
sisteme de valori şi de a căuta semnificaţia dincolo de exemplu.
16
Raportul dintre proiectul oraşului – planurile de urbanism – politicile urbane
• Proiectul
Inputurile sunt cerinţele exprimate de societate – planul nu poate (şi nu trebuie)
răspunde la toate. Aceasta a fost funcţiunea sa de-a lungul timpurilor: locuirea, igiena,
sănătatea, infrastructurile, traficul urban, condiţiile de mediu. Urbanismul caută să
analizeze aceste cerinţe. Urbanistul, prin cunoaşterea locurilor (siturilor) organizează,
ajustează diferitele interpretări (uneori contradictorii), stabileşte o distanţă critică între
fapte şi reprezentările lor. Aceasta este esenţa gramaticii şi sintaxei construite de
urbanişti de mai bine de un secol. Sarcină dificilă în oraşul contemporan datorită
mutaţiilor care afectează diferitele domenii – familia, dotările, dezafectarea unor mari
suprafeţe.... Trebuie făcute alegeri care nu se pot justifica decât arătând
rezultatele...cele mai generale şi pe termen lung.
Outputurile reprezintă modificările concrete ale oraşului.
17
cu logica sa proprie. Oraşele se confruntă cu fenomenele de dispersie, fragmentare,
confuzie, juxtapunere.
Chiar oraşele cele mai reprezentative pentru modernism – Paris, Londra, Chicago,
New York - sunt formate din părţi distincte, caracterizate prin istorii, morfologii
fizice şi sociale distincte.
18
densităţile, coeficienţii de ocupare a solului, raporturile dintre suprafeţele pavate şi
cele permeabile; densităţi; repetiţii, alternanţe, ritm – aspecte fundamentale ale
formei urbane.
In concluzie:
19
II. ANALIZA URBANĂ
STRUCTURĂ - ŢESUT - MORFOLOGIE
Oraşul nu este o simplă alăturare de clădiri (Burklin, Petere). Acesta este constituit din
elemente structurante, care fac legătura dintre diferitele scări – obiectele de arhitectură
şi unităţile mari ale oraşului (cartiere, zone, sectoare) pe de o parte, şi leagă individul
cu proprietatea sa privată (casă şi teren) cu viaţa comunităţii (spaţiul public) într-un
cadru construit complex.
Analiza cadrului construit este demersul care permite să desluşim cum este
organizată structura urbană. In acest demers urmărim:
- modul de alcătuire (analiză)
- de organizare şi funcţionare şi
- de dezvoltare a oraşului
- integrarea moştenirii sale
-
a. Morfologia plin-gol
Metoda plin-gol este de fapt un instrument grafic pentru a obţine imaginea bi-
dimensională a structurii oraşului. S-a dovedit foarte utilă pentru recunoaşterea
problemelor legate de forma fizică, dar ascunde şi capcana unei înţelegeri statice bi-
dimensionale.
20
Analiza morfologică este ilustrată de harta lui Colin Rowe ( ).
Deoarece spaţiile pline sunt într-o proporţie mai mare decât cele goale vorbim în sens
urbanistic de spaţii publice (străzi, pieţe) spaţii semi-publice (în interiorul spaţiilor
construite, spaţiile din faţa clădirilor publice, curţile etc).
Golul urban este reprezentat de spaţiile din faţa clădirilor publice (cu caracter
simbolic şi de siguranţă), interiorul pateurilor (curţi private şi semipublice, atriumuri,
pasaje), reţeaua străzilor şi pieţelor, parcurile şi grădinile (vezi grădinile semi-publice
din Londra), precum şi elementele lineare ca râuri, maluri de ape etc.
b. Reţeaua legăturilor
Spre deosebire de abordarea plin-gol, în acest caz accentul cade pe liniile care leagă
diferitele elemente, respectiv legăturile dintre acestea ca generatoare ale structurii
urbane. Aceste linii sunt reprezentate de străzi, drumuri, alei (străzi) pietonale, parcuri
21
lineare etc, care creează legăturile fizice dintre diferitele părţi ale oraşelor şi alcătuiesc
reţele. Accentul cade pe mişcare, fluxuri, direcţiile care decurg din specificitatea
terenului (axe, limite) şi pe eficienţa diferitelor infrastructuri.
Bazele teoretice ale acestei abordări au fost puse de Ed Bacon şi Kevin Lynch.
Esenţa acestora este legată de faptul că studierea legăturilor şi fluxurilor este deosebit
de importantă pentru înţelegerea structurii oraşului, chiar şi pentru perceperea oraşului
într-un spaţiu mai larg, respectiv pentru analiza orientării şi îmbunătăţirea acesteia.
Sub acest din urmă aspect, K.Lynch a adus o contribuţie semnificativă la modelarea
hărţii mentale a oamenilor.
Limite
Noduri / locuri
Traseu de drum Cartiere / sectoare
Traseu de drum
Au existat numeroase clasificări ale activităţilor, care în majoritatea lor s-au dovedit
nesatisfăcătoare. De ex după Chapin există: activităţi productive (întreprinderi),
instituţii şi gospodării (familii) Carta de la Atena (1933) a stabilit şi ea o clasificare
(de fapt o transpunere a ideilor mişcării populare din Franţa anilor 1930) exprimată în
triada : muncă – locuire – recreere. După McLoughlin, activităţile sunt: domestice,
productive, de recreere şi de formare.
22
Evident, când vorbim de activităţi, trebuie să cunoaştem natura fiecărei activităţi şi
spaţiul afectat acestora, spaţiu care se compune din spaţiul ocupat de fiecare activitate
plus alte spaţii din jur, inclusiv tipul şi volumul comunicaţiilor cerute de activitatea
respectivă.
Aceste teorii nu se deosebesc semnificativ, nici una din ele nu se poate reclama ca
fiind deţinătoarea adevărurilor absolute. Totuşi, ele nu se exclud reciproc, ci mai de
grabă se îmbogăţesc una pe cealaltă. Cunoaşterea lor şi aplicarea lor în funcţie de
situaţiile concrete pot oferi repere utile pentru rezolvarea problemelor proiectării
urbanistice. In fapt, cele mai reuşite proiecte urbanistice au abordat în mod integrat
teoriile amintite.
Ideea comună care se desprinde este aceea că oraşul este un organism complex.
Patrick Geddes afirma (1949) „ oraşul secolului 20 este unul din cele mai complexe
organisme, care ia naştere într-o perioadă considerabilă de timp, prin interacţiunea
diferitelor motivaţii şi diverşilor actori”. Iar Christofer Alexander a demonstrat că
„oraşul nu este un arbore”.
23
importantă în momentul concepţiei arhitecturale sau urbanistice. Peisajul urban este
efectul obţinut prin dezvoltarea ţesutului urban.
Spaţiul urban
In contextul actual al procesului de reconstituire a diferitelor forme de proprietate
asupra terenului în interiorul localităţilor, vom aborda problematica complexă a
analizei spaţiului urban sub diferitele sale aspecte.
Conceptul de spaţiu urban este una dintre componentele de bază ale structurii
urbane. El este spaţiul conţinut între volumele construite ale unei localităţi.
Spaţiul urban poate fi caracterizat în funcţie de diferite categorii de criterii:
Modul / gradul său de utilizare de către locuitorii localităţii respective – spaţiu
public, spaţiu semipublic, spaţiu privat
Modul de amenajare – spaţiu construit amenajat, spaţiu plantat, spaţiu
neamenajat
Forma de proprietate asupra terenului – domeniul public sau privat al
administraţiei publice, proprietate privată a persoanelor fizice sau juridice.
Este şi cazul marilor cartiere construite în anii 1960-70 cu spaţii urbane difuze,
nemarcate formal şi din tot complexul de funcţiuni ale unui oraş tradiţional păstrând
numai funcţiunea de tranzit (trecere).
24
Oraşul Parma (1830) şi segment al oraşului Brasilia (1960)
25
Spaţiul urban în tradiţia oraşului european este complex, variat, ierarhizat........
Structura ierarhizată a spaţiului urban este compusă din două direcţii principale:
26
II.3 Peisajele urbane
De mai bine de un secol, reprezentarea pe care o avem asupra oraşului este influenţată
de fotografie şi de cinematograf: asocierea imaginii cu parcursul şi cu timpul ( ).
Peisajul urban este o noţiune care semnifică deopotrivă o realitate şi percepţia
acesteia
Primul care a redat legitimitate imaginii vizuale a fost Kevin Lynch în cartea sa
apărută în 1960 „The image of the city”. A fost motivat de schimbările rapide produse
în oraşele americane şi de pierderea de identitate rezultată. Lynch propune
identificarea unor elemente în cadrul oraşului care se combină pentru a forma o
imagine globală – imagine care trebuie să aibă atributele de lizibilitate, identitate şi
posibilitatea de memorizare de către cetăţeni.
Kevin Lynch a oferit un instrument bun şi simplu pentru o analiză globală – prin
elementele marcante ale peisajului urban.
Nodurile: sunt puncte strategice ale peisajului urban, fie convergenţa mai multor
parcursuri, fie puncte de ruptură sau puncte deosebite în cadrul ţesutului urban; nu
trebuie confundat cu un loc definit de o anumită utilizare sau un simbol.
Sectorul: o parte a teritoriului identificat în totalitatea sa; o zonă omogenă din punct
de vedere morfologic (format din variaţiile unui anumit tip sau a unor tipuri înrudite)
– poate fi şi o zonă eterogenă – poate avea limite bine definite sau se poate termina
difuz, în „franjuri”. In practică, poate fi un cartier, sau un alt tip de decupaj.
Limite: limite ale sectoarelor care marchează vizual terminarea lor – bulevard, parc,
canal, cale ferată etc; schimbare în tipologia construcţiilor, o ruptură de relief; adesea
reprezintă limite ale etapelor de dezvoltare istorică (vezi ziduri de cetate....)
27
Analiza secvenţială permite surprinderea modificărilor câmpului vizual de-a lungul
unui parcurs. Orice observator care parcurge un traseu poate identifica decupaje
(secvenţe), fiecare din acestea fiind format dintr-o succesiune de „planuri” în cadrul
cărora câmpul vizual este determinat fără modificări majore.
28
Dimensiunea peisageră a anumitor forme urbane poate fi valorizată sau devalorizată,
în funcţie de epoci. Din reprezentările respective decurg atitudini colective, care la
rândul lor au impact asupra formei urbane – atitudini de la o extremă la alte – de la
distrugere la „sanctuarizare”.
Dacă considerăm peisajul urban sub aspectul valorilor moştenite, peisajul devine
patrimoniu urban, o resursă care trebuie păstrată şi pusă în valoare – centre istorice,
cartiere vechi, peisaje noi de construcţii valoroase etc.
Prin urmare, peisajele urbane sunt structuri active ale oraşului. Percepţia asupra lor
capătă conotaţii socio-economice, care se repercutează asupra valorizării /
devalorizării respectivului peisaj. Este vorba de fapt de influenţa reciprocă dintre
percepţie şi atributele valorice care li se asociază. Această influenţă reciprocă are
importante consecinţe sociale şi financiare!
Cartierele rezidenţiale cu arhitectură omogenă de bună calitate (vezi parcul
Domenii....) are efecte ale strategiilor de locuire (căutate, scumpe - supravalorizare).
Invers, stigmatizarea unor cartiere de blocuri este rezultatul unui proces complex de
degradare – devalorizare – rezidualizare – marginalizare. Percepţia socială joacă un
rol important în ambele cazuri.
Reţeaua drumurilor
Decupajul fondului funciar
Construcţiile
Această definiţie pune în evidenţă caracteristicile care permit diferitelor părţi ale
oraşului să evolueze, menţinând în acelaşi timp coeziunea ansamblului şi claritatea
structurii. Noţiunea se aplică atât ţesuturilor vechi stabilizate de-a lungul istoriei, cât
şi zonelor recent urbanizate, adesea în stare embrionară.
29
Drumuri – parcele - construcţii
30
Drumurile şi spaţiile publice
In general trama drumurilor sau trama stradală structurează oraşul sau cartierul.
Imaginea de mai jos redă câteva tipuri de bază ale reţelei stradale:
A. într-un vechi oraş indian – densitate ridicată, conectivitate mare
B. la sud de Los Angeles – conectivitate scăzută
C. trama ortogonală a unui oraş tradiţional – tramă cu densitate ridicată şi
conectivitate bună
D. trama unui mare ansamblu de locuinţe - ochiuri mari, conectivitate
slabă
E. trama într-un oraş nou – separarea activităţilor, conectivitate slabă,
trafic auto major necesar
31
Ansamblul drumurilor constituie spaţiul public, cărora li se opune spaţiul privat
destinat construcţiilor. Distincţia dintre spaţiul public şi terenurile private ţine de
domeniul legislaţiei. In funcţie de culturi şi de epoci formele juridice ale acestor relaţii
sunt diferite şi au consecinţe directe asupra alcătuirii concrete a tesutului urban). In
cazul dreptului românesc (similar dreptului francez şi provenind amândouă din
dreptul roman) drumul public aparţine colectivităţii şi este (trebuie să fie) accesibil
permanent tuturor1.
Acest ansamblu de spaţii publice este organizat în reţea, pentru a permite distribuţia
circulaţiei. Reţeaua este continuă şi ierarhizată - înţelegem prin aceasta că un
bulevard, o esplanadă organizează un teritoriu mai mare, decât o străduţă din cadrul
unei lotizări.
Analiza spaţiului public se poate efectua din mai multe puncte de vedere;
- ca sistem global care constituie armatura (Trama pe care se sprijină) formei
urbane;
- ca sistem local care organizează ţesutul urban;
- ca spaţiu specific analizat pentru caracteristicile sale proprii.
Chiar şi în cazul analizei spaţiului public ca sistem local, nu se poate face abstracţie
de ierarhia drumurilor şi de rolul pe care îl joacă în structura urbană, nici de adevcarea
configuraţiei acestor spaţii.
1
A nu se confunda cu construcțiile de interes public (clădiri şi echipări), nici cu cele deschise
publicului, respectiv frecventate de public (de ex. spațiile comerciale), care sunt locuri publice, dar
proprietate privată sau pur şi simplu au acces general.
32
Planul oraşului New York
Studiul spaţiului public se face pe un plan sau fotografie aeriană care oferă o imagine
de ansamblu (1:5000, 10.000 sau 25.000), depăşind limitele localităţii pentru a vedea
înscrierea în teritoriu.
Alături de trama principală, ţesutul urban este organizat printr-o reţea de străzi
secundare, de importanţă redusă.
33
Evoluţia Parisului (Evul Mediu, sec XII)
Relaţia stradă / parcelă stă la baza existenţei ţesutului urban. O stradă care leagă două
puncte, un cartier de alt cartier, are parcele de o parte şi de alta a sa. De regulă
34
parcelele au laturile dispuse perpendicular pe stradă, cu excepţii care ţin de situaţii
speciale: tradiţie, străpungeri de noi străzi printr-un parcelar pre-existent.
permite crearea unor legături între clădiri, chiar dacă acestea aparţin unor
epoci sau tipuri diferite;
condiţionează caracteristicile specifice comune diferitelor parcele construite.
Aceste două calităţi asigură „funcţionarea” ţesutului urban, jocul dintre permanenţă şi
schimbare, capacitatea de reînnoire fără a dăuna unităţii. Statutul faţadelor către
stradă, relaţiile dintre clădirile de pe loturi vecine sunt codificate de regulamentele de
urbanism. Parcelarul poate fi analizat din mai multe puncte de vedere: scoţând în
evidenţă regularităţile, grupările, fragmentările, cazurile particulare.
Edinburgh - secţiuni
35
Perceperea reliefului este adesea dificilă, dacă denivelările nu sunt mari şi dacă
formele construite se suprapun peste acesta, ascunzându-l. (de regulă el – relieful –
poate fi redescoperit după o ploaie torenţială, furtună, cădere de zăpadă etc.)
Lectura acestor elemente de relief permite o mai bună înţelegere a relaţiei dintre oraş
şi sit.
Profiluri urbane
36
III. MORFOLOGIA URBANĂ CA METODĂ DE ANALIZĂ
Această analiză se poate face la diferite scări şi din mai multe puncte de vedere. Prin
aspectele sale teoretice este legată de geografia urbană, istorie şi arhitectură. Prin
aplicaţiile sale, morfologia este parte componentă a urbanismului – atât a dezvoltării
urbane (urban planning), cât şi a proiectării urbanistice (urban design) şi a compoziţiei
urbane.
Cum putem înţelege formele urbane, fără a ne preocupa de condiţiile istorice şi socio-
economice care au condus la apariţia lor? Inerţia formelor urbane, relativa lor
permanenţă, le conferă o autonomie care trece dincolo de funcţionalismul
simplificator. „Oraşul este un fapt de cultură” (Rossi).
Studiul morfologiei urbane este cheia înţelegerii peisajelor urbane (Camillo Sitte,
Unwin, Kevin Lynch) în momentul în care părţi întregi de oraş începeau să fie
distruse.
Peisajul urban constituie în prezent una din preocupările de bază ale celor care se
ocupă cu dezvoltarea urbană (urban planners). Dar condiţia prealabilă
indispensabilă oricărei intervenţii sau operaţiuni urbane este analiza
morfologică. „Fără aceasta urbanistul ar fi precum un chirurg, care ar ignora
anatomia sau medicina generală”( ).
Toate aceste obiective sunt de fapt legate între ele; Delimitarea dintre cele două este
destul de difuză, ele fiind de fapt complimentare. toate la un loc conducând la
înţelegerea şi descrierea formelor urbane
37
III.1 Macro forme – morfogeneză şi control – abordare globală
Regăsim acest tip de imagini nu numai în Statele Unite, dar şi în mare parte a marilor
(sau mai micilor) metropole europene. La Madrid – dispersia se întinde pe 30-40 km
în jurul structurii tradiţionale. In aceste condiţii, limitele unui oraş sunt greu de
definit. Ce înţelegem în aceste cazuri prin „planul oraşului”?
Din această cauză, trebuie să facem distincţia pe mai multe nivele şi scări:
- macro-forma oraşului
- planul general al oraşului (în sens restrâns)
- detaliul ţesutului.
38
Macroformele urbane evidenţiază rolul axelor de circulaţie în configurarea spaţiilor
urbane. Iată câteva exemple cunoscute.
Radial-concentrice:
- conexiuni concentrice
slabe (Paris, Viena,
Berlin)
- conexiuni concentrice
puternice (Atlanta,
Baltimore)
Policentrice discontinui:
- polarităţi periferice
slabe (Roma)
- polarităţi periferice
puternice (Londra,
Moscova)
Lineare (policentrice)
- coridoare
- axe duble
39
III.2 Morfologia urbană ca metodă de analiză
Morfologia urbană ca metodă analitică care studiază oraşul ca obiect concret (formă
fizică) rezultat al unor procese complexe de formare/deformare, ca urmare a
schimbărilor sociale, economice şi demografice. Această metodă de lucru , a cărei
utilizare în diverse accepţiuni şi variante, s-a generalizat în practica urbanistică a
ultimilor ani, este instrumentul adecvat pentru realizarea transformării modelului
urban.
Această analiză se poate face la diferite scări şi din mai multe puncte de vedere. Prin
aspectele sale teoretice este legată de geografia urbană, istorie şi arhitectură. Prin
aplicaţiile sale, morfologia este parte componentă a urbanismului – atât a dezvoltării
urbane (urban planning), cât şi a proiectării urbanistice (urban design) şi a compoziţiei
urbane.
Cum putem înţelege formele urbane, fără a ne preocupa de condiţiile istorice şi socio-
economice care au condus la apariţia lor? Inerţia formelor urbane, relativa lor
permanenţă, le conferă o autonomie care trece dincolo de funcţionalismul
simplificator. „Oraşul este un fapt de cultură” (Rossi).
Studiul morfologiei urbane este cheia înţelegerii peisajelor urbane. Camillo Sitte,
Unwin, Kevin Lynch în momentul în care părţi întregi de oraş începeau să fie distruse.
Peisajul urban constituie în prezent una din preocupările de bază ale celor care se
ocupă cu dezvoltarea urbană (urban planners). Dar condiţia prealabilă
indispensabilă oricărei intervenţii sau operaţiuni urbane este analiza
morfologică. Fără aceasta urbanistul ar fi precum un chirurg, care ar ignora
anatomia sau medicina generală( ).
Toate aceste obiective sunt de fapt legate între ele; Delimitarea dintre cele două este
destul de difuză, ele fiind de fapt complimentare. toate la un loc conducând la
înţelegerea şi descrierea formelor urbane.
40
Metoda de analiză urmăreşte relaţia dintre elemente (tramă, parcelar, volume
construite), modul de organizare a acestora (structura) şi mijloacele prin care aceste
relaţii au luat naştere (în mod spontan, pe baza unor reglementări sau ideologii).
ELEMENTE STRUCTURĂ
Tramă Mod de organizare
Parcelar
Volume construite
MIJLOACE
Logică spontană
Reglementări
Ideologii
Putem astfel identifica sistemul morfologic şi multiplele relaţii dintre elementele sale.
Folosinţe
Sit Volum construit
41
Instrumentele de analiză
Primul contact cu morfologia este studiul hărţilor topografice (1:50.000 sau 25.000).
Acesta este instrumentul de bază prin care facem cunoştinţă cu terenul. Fotografiile
aeriene (din satelit) reprezintă o sinteză simplificată uşor de citit a terenului. Dar
planurile cadastrale sunt indispensabile pentru a stabili o serie de detalii. Combinarea
diferitelor surse – fotografii aeriene verticale sau oblice, hărţile cadastrale,
documentele de urbanism tratate în sistem GIS) permit în prezent analize complexe la
diverse scări şi reprezentări în relief, în perspectivă – sunt instrumente utile pentru
urbanişti.
42
Noţiunea de tip permite o lectură pe mai multe nivele a structurii urbane:
- parcela construită adică clădirea ancorată în teren, integrând spaţii deschise –
curţi, grădini etc. – caracterizată printr-o relaţie precisă cu cu spaţiile urbane –
străzi, pieţe, cursuri de apă;
Analiza tipologică este deopotrivă o metodă şi un rezultat. Fiecare oraş sau tip de oraş
oferă o grilă tipologică specifică, ceea ce permite o mai bună înţelegere a ţesutului cu
ocazia unei intervenţii urbansitice.
43
De la insule la parcele
Insulele de mărime mijlocie sau mică rezultă din diviziunea marilor decupaje ; de
regulă sunt determinate istoric, de străzi secundare.
Relaţia stradă / parcelă constituie însăşi esenţa ţesutului urban. Pe o stradă care duce
de la un punct la altul, de la un cartier la altul, în timp ce deserveşte construcţiile /
amenajările situate de o parte şi alta, sunt dispuse parcele.
- permite solidaritatea construcţiilor, chiar dacă sunt din epoci diferite (inserţie
urbană);
- se reflectă în caracterele diferenţiate comune ale diferitelor parcele construite.
44
Organică – de-a lungul unui drum
existent, parcelar alungit fronton la
stradă
Parcelarul are o inerţie relativă. Işi păstrează caracteristicile, de regulă, când se supune
unor iniţiative individuale. In cazul operaţiunilor întreprinse de o putere (Hausmann,
stat, municipalitate etc.) – în cazul transformării parcelarului rural în parcelar urban.
Schimbările se pot face fie prin ştergerea completă a parcelarului anterior, fie prin
regruparea parcelelor alăturate.
45
III.4 Locuirea în cadrul structurii urbane
Pentru a analiza locuirea în cadrul structurii unui oraş vom parcurge următorii paşi:
Pentru a stabili tipologia de locuire a localităţii vor trebui parcurşi următorii paşi:
- determinarea tipurilor de locuire în planul oraşului (prin identificarea
diferitelor tipuri de ţesut urban ca suport al locuirii), în vederea analizării şi
delimitarea lor în planul oraşului;
- analiza tipurilor de locuire prin analiza celor doi termeni ai raportului care
determină specificul tipului de locuire:
analiza morfogenetică a tipului de edificiu (genotipul morfologic) care,
prin asamblare, constituie un anumit tip de ţesut urban; acest tip de
analiză ne dă informaţii de spre modul de ocupare a terenului, prin
conformarea clădirii în raport cu parcela şi tipul de spaţiu liber care
rezultă; raportul în care se fală edificiul cu strada; relaţia clădirii cu
edificiile vecine (asamblare structurată – repetiţie etc.);
analiza morfologică a tipului de ţesut urban suport al tipului de locuire.
Din acest tip de analiză obţinem informaţii despre modul de organizare
a ţesutului urban: existenţa (sau inexistenţa) rolului ordonator al străzii;
modul de organizare a volumului construit; modul de organizare a
spaţiului liber; modul în care se face accesul locatarilor în clădirea de
locuit.
46
- Caracterizarea tipurilor de locuire pe baza rezultatelor analizei morfogenetice
şi a analizei morfologice; pe baza acestor caracterizări, stabilirea tipologiei de
locuire a localităţii.
1. Categoria dimensională
- unifamilială
- colectivă mică
CLĂDIREA - colectivă mare
Genotipul
morfologic
2. Funcţiunea
- numai locuinţă
- locuinţă şi alte funcţiuni
4. Configuraţia clădirii
- forma în plan şi în spaţiu
- relaţia cu strada
- modul de acces în clădire
47
La nivelul unei localităţi urbane concrete, se analizează de asemenea cadrul general
(în acest caz cel local). In cadrul acestei analize un rol primordial revine analizei
cadrului urbanistic, aceasta urmând să fie detaliată în demersul abordării urbanistice a
problemelor locuirii în localitatea respectivă. Pe baza analizei la nivel local,
coroborate cu elementele furnizate din abordarea cadrului general (naţional), se va
stabili strategia de dezvoltare urbană (ale cărei concluzii se concretizează în PUG) şi
se va formula politica locală de locuire. Din coordonarea concluziilor desprinse din
analiza morfologică (tipul de locuire), cu strategia de dezvoltare urbană şi politica de
locuire, se vor fundamenta deciziile privind dezvoltarea diferitelor tipuri de locuire –
exprimate în regulamentul local de urbanism.
1. Strada – parcelarul
- sistemul stradal are o structură clar ierarhizată, care are un rol dominant în
compunerea formei urbane
- decupează insule cărora le impune forma şi mărimea
- impune ierarhiile sale celorlalte componente ale structurii urbane
- impune tipul de parcelă (formă şi dimensiuni), organizarea volumului
construit, structura spaţiului liber
- spaţiul străzii, bine definit formal, este una din componentele de bază ale
spaţiului public urban
48
Ierarhizarea structurii urbane
Caracterizare formală: diferenţiere clară în tratarea faţadelor
Redăm mai jos câteva exemple de tipologii de construcţii de locuinţe, amplasarea lor
pe parcelă şi relaţia lor cu strada (după M. Solomon, 1998).
49
B Ţesut pavilion r- Lotizare interbelică cu locuinţe unifamiliale sau colective mici
(2-3 apartamente)
50
Ţesut repetitiv anonim: este rezultatul amorf al unei grupări de obiecte anonime a
cărei regulă de asamblare este repetiţia.
Spaţiile libere rezultă din amplasarea blocurilor, nediferenţiate formal sau slab
diferenţiate. Accesul locatarilor este anonim, foarte puţin marcat şi greu reperabil
(vezi casele înşiruite din Anglia după privatizare).
Programatic are caracter exclusiv rezidenţial.
Reţeaua stradală este redusă la un rol strict funcţional şi este completată cu o reţea de
alei pietonale. Trama stradală pierde dimensiunea structurantă (având iniţial numai
funcţie de deservire); mai târziu s-au încercat – timid şi cu rezultate discutabile –
modalităţi de exprimare a spaţiului străzii.
In modelul iniţial spaţiul liber a fost conceput ca spaţiu verde (după principiile
oraşului funcţionalist), continuu, nediferenţiat, întretăiat cu circulaţii auto şi pietonale
– nemarcate formal – şi pe care sunt amplasate blocuri identice de locuinţe
standardizate. Ulterior s-a încercat revenirea la o formă structurată a spaţiului liber,
rezultatele au fost incerte şi artificioase. In toate variantele, spaţiul liber a căpătat
caracterul de spaţiu rezidual, rezultat din amplasarea blocurilor, slab amenajat sau
complet neamenajat (ulterior devenind spaţii de parcare), sursă de destructurare a
ţesutului urban
Modelul iniţial s-a bazat pe o strictă segregare funcţională. Ulterior s-au folosit soluţii
de compromis – spaţii comerciale la parterul blocurilor situate pe arterele principale
sau a unor centre comerciale şi alte dotări.
51
Tip de Strada Volumul construit Spaţiul liber Accesul Concluzii
ţesut
Ţesut Determinată prin Perimetrul ocupat în Sistem complex Din spaţiul semipublic Insule compacte, bine decupate din
compact insule compacte continuitate ierarhizat, diferenţiate sau semiprivat (curte reţeaua stradală. Parcele de formă
tradiţional formal care fac trecerea interioară sau gang alungităPerimetrul ocupat în
de la spaţiul public la continuitateParcelele ocupate în
cel privat adâncime, curţi interioare cu faţade
domestice. Acces din curtea
interioară (gang)
Ţesut Decupaje de insule Insule cu structură Dualitate spaţiu public Din curte, marcat clar Insule decupate aleatoriu
pavilionar oarecum liberă, fragmentată, – spaţiu privat de faţada principală Parcele neregulate, structură liberă,
tradiţional întâmplătoare, mai regim mică înălţime (preponderent) fragmentată, fără regulă de
puţin clar definită aliniament
Grad mare de penetraţie vizuală
Grad redus de accesibilitate, din
curte
Ţesut Trama stradală e Lotizare concepută Dualitate spaţiu public Din curte, marcat clar Organizare determinată
pavilionar concepută pentru a autonom faţă de – spaţiu privat de faţada principală
interbelic deservi zona structura oraşului; Penetrabilitate vizuală
parcelată; marcată construcţii repetitive;
prin orientarea şi regim înălţime mic
lainierea vilelor
52
Ţesut rural Rol strict utilitar şi Constituit prin Spaţiile publice Din curte, marcat clar Organizare regulată neiererhizată
pavilionar de ordonare a simpla repetare a destinate aproape de faţada principală tipică pentru ţesutul rural
ţesutului urban unor construcţii exclusiv circulaţieiCele Dominarea spaţiilor libere (folosinţe
aproape identice private rol funcţional agricole)
Grad mare de penetraţie vizuală
Grad redus de accesibilitate, din
curte
Ţesut colaj Suprapunere Suprapunere brutală Descompunerea haotică Diferit în cele două Dezorganizare datorită suprapunerii
nerezolvată a două a două tipuri diferite a spaţiului liber tipuri alăturate nerezolvate a două tipuri de ţesut
sisteme stradale de ţesut urban difefrite. Confuzii şi
diferite disfuncţiuni
53
Analiza morfologică
Analiza istorică Analiza funcţională
Etape
Istoricul Modul de istorice Caracter Caracter
localităţii constituire a (perioade pluri- mono-
localităţii morfologice) Sisteme constitutive funcţional funcţional
Criterii de analiză
54
IV. DREPTUL URBANISTIC – Regulile jocului
Dreptul urbanistic reprezintă suma acelor reguli care permit rezolvarea unor situaţii
complexe în cadrul localităţilor (Alain Bourdain et al., 2006). Aceste reguli sunt elemente
situate în însuşi contextul interacţiunilor dintre actori şi stabilitatea lor este asigurată de
strategiile actorilor care le formulează şi le construiesc (Reynaud J. Les regles du jeu,
l’action collective et la regulation sociale, Arman Colin, 1997, p. 18-61) In perspectiva
dreptului urbanistic, a regulilor şi normelor pe care le cuprinde putem percepe mutaţiile
care se produc în dezvoltarea urbană, rolul (în schimbare) al autorităţilor publice,
numărul actorilor, locul utilizatorilor.
Când vorbim de dreptul urbanistic trebuie să subliniem caracterul său dual. Pe de o parte,
avem de-a face cu o activitate profund democratică, care urmăreşte armonizarea
interesului privat cu interesul (public) al colectivităţilor, interesele specifice ale
proprietarilor de teren şi ale constructorilor cu interesul general al comunităţii în care
trăiesc. Pe de altă parte, putem spune că urbanismul este o activitate „nedemocratică”, în
măsura în care impune o serie de restricţii proprietăţii private; într-un cuvânt urbanismul
este expresia unor interese multiple adesea conflictuale. Folosind o parafrază s-a spus că
dreptul urbanistic este „dreptul de a aduce atingere pe cale legală proprietăţii
imobiliare”. Dificultăţile cu care se confruntă urbanismul ca activitate operaţională nu pot
fi înţelese fără contextul general care îl reglementează.
După 1990 dreptul urbanistic a fost confruntat cu cele mai mari provocări, odată cu
repunerea în drepturi a proprietăţii private, reforma fondului funciar şi cu descentralizarea
deciziilor şi autonomia autorităţilor locale. Este vorba de multiplicarea numărului de
actori (părţi interesate), de punerea pe baze noi a regulilor juridice care guvernează
dezvoltarea urbană – într-un cuvânt de restabilirea unei noi ordini prin formularea
„regulilor jocului democratic”.
In România dreptul urbanistic are vechi şi puternice origini. Primele începuturi le situăm
odată cu adoptarea Regulamentului Organic (1831), care a pus bazele dezvoltării
reglementate a localităţilor şi a stabilit primele prescripţii / restricţii de configurare a
spaţiului urban. Codul Civil adoptat în 1864, după modelul francez al Codului
Napoleonian, este şi azi una din cele mai preţioase colecţii de prevederi legale privind
armonizarea dreptului privat cu cel public şi respectarea intereselor reciproce ale
diferitelor entităţi din cadrul urban.
In cea de a doua jumătate a secolului trecut dreptului urbanistic a fost pervertit, odată cu
eliminarea dreptului de proprietate asupra terenului, instaurarea proprietăţii de stat şi a
celei colective.
55
IV.1. Funcţiunile principale ale dreptului urbanistic
Funcţiunea dreptului urbanistic se verifică în toate acţiunile legate de dezvoltarea urbană:
- ca instrument de planificare urbană, în serviciul dezvoltării localităţii
- ca instrument de reglementare a realizării construcţiilor
- instrument operaţional pentru punerea în aplicare a unei politici funciare
Acest efort de conciliere este deosebit de important şi delicat, în contextul în care dreptul
de proprietate este – pe de o parte - unul din principiile fundamentale ale organizării
societăţii, consfinţit prin constituţie, iar pe de altă parte statele duc o politică de stimulare
a dezvoltării, care se reflectă asupra folosinţelor de teren şi a proprietăţilor imobiliare.
56
Nu numai la noi în ţară, ci şi pe plan european şi internaţional, urbanismul este o temă
sensibilă şi puternic mediatizată (exemplele sunt numeroase în Franţa, dar şi România).
Urbanismul trebuie să facă faţă unor aspiraţii noi ale societăţii contemporane - protecţia
mediului, păstrarea identităţii, a patrimoniului construit etc.; faţă de multitudinea de
cerinţe şi de numărul mare de actori cu interesele lor specifice, este deosebit de
important să se asigure coerenţa între reglementări.
a) Patrimoniul persoanelor fizice şi juridice este compus în mare parte din bunuri
imobiliare (vezi privatizarea locuinţelor şi restituirea terenurilor prin legea fondului
funciar) – terenuri şi construcţii. In Franţa ponderea acestora este de 60%, în Germania şi
Japonia la fel. In schimb în Marea Britanie şi Statele Unite este mai scăzută. Bunurile
imobiliare nu sunt importante numai din punct de vedere cantitativ, dar există un
ataşament puternic faţă de ele (în special în România), acestea constituind partea cea mai
vizibilă a patrimoniului familiilor. Or, această parte a patrimoniului este parţial
restricţionată de dreptul urbanistic, respectiv în ceea ce priveşte legitimitatea şi limitările
care i se aduc.
Miza acestor fenomene face ca reglementările urbanistice să fie la originea unor conflicte
de interese deosebit de puternice. Obţinerea unei autorizaţii de construcţie, variaţia
coeficienţilor de ocupare a solului (POT, CUT), unităţile teritoriale de referinţă care
situează parcelele de teren în categorii diferite de construibilitate, toate acestea au
consecinţe financiare apreciabile. Fără a intra în detalii sau generalizări putem spune că o
serie de operaţiuni urbanistice au fost realizate în ultimii ani în condiţii nu tocmai
satisfăcătoare. In cazul în care sunt în joc valori foarte mari, se recurge adesea la practici
care sunt la limita legalităţii, respectiv în contradicţie cu regulile de urbanism.
57
blocuri turn proiectate în zona Cişmigiu etc.). Toată lumea îşi exprimă părerea, adesea
subiectul este folosit în campanii electorale. Interesul îşi are originea, pe de o parte, în
mai buna cunoaştere a reglementărilor urbanistice, în faptul că fenomenele se
repercutează asupra vieţii de zi cu zi a cetăţenilor şi a dorinţei de „a trăi mai bine”, a
conştientizării importanţei mediului înconjurător şi poate chiar a păstrării identităţii şi
continuităţii organismului urban (pentru a opri reducerea spaţiilor verzi şi schimbarea
funcţiunii unor construcţii şi amenajări de interes public).
58
Documentele europene reafirmă convingerea că “amenajarea teritoriului şi urbanismul
sunt instrumente indispensabile dezvoltării durabile”.
Contextul naţional
59
IV.3 Cadrul legislativ de bază
Coerenţa reglementărilor
60
- Legea protecţiei monumentelor istorice nr. 422/2001
- Legea protecţiei mediului nr. 265/2006
61
STRUCTURA LEGII Nr. 350/2001
privind
AMENAJAREA TERITORIUL ŞI URBANISMUL
Dispoziţii generale
Secţiunea 1
Amenajarea teritoriului
Secţiunea a 3-a
Strategia de dezvoltare
teritorială, activităţi de AT şi U
62
Secţiunea 1 Secţiunea a2-a Secţiunea a 3-a Secţiunea a 4-a
Definiţii şi scop Documentaţii de Documentaţii de Iniţierea şi finanţarea
amenajare a urbanism activităţilor
DOCUMENTAŢII teritoriului
DE AMENAJARE
A
TERITORIURLUI
ŞI DE URBANISM Secţiunea a 5-a Secţiunea a 6-a Secţiunea a 7-a
Avizarea şi aprobarea Participarea populaţiei Urmărirea aplicării
documentaţiilor la activităţile de documentaţiilor de
amenajare a amenajare a
teritoriului şi de teritoriului şi de
urbanism urbanism aprobate
ANEXE:
SANCŢIUNI
1. Categorii de amenajare a teritoriului şi de urbanism – competenţe de
avizare şi aprobare a acestora
2. Definirea termenilor utilizaţi în Lege
DISPOZIŢII FINALE
63
Amenajarea teritoriului la nivel naţional
A R M O N I Z A R E
Competenţe conform legii
Domenii sectoriale
Amenajarea teritoriului la nivel judeţean
64
IV.4. Documentaţiile de urbanism - un lucru în echipă
Procesul de elaborare a planurilor urbanistice este unul foarte complex şi cuprinzător, de
aceea implică participarea a numeroase specialităţi. Urbanistul, coordonator de echipă,
ghidează şi influenţează decisiv elaborarea şi aprobarea planului. El este cel care
coordonează orientarea strategică, stabileşte obiectivele şi priorităţile de acţiune;
corelează analizele; într-un cuvânt urbanistul este în acelaşi timp şi generalist şi
specialist. El trebuie să posede şi calităţi de comunicator – între specialiştii implicaţi în
proiectarea urbanistică, între autorităţi şi ceilalţi actori interesaţi.
In acelaşi timp, în acest proces sunt implicaţi geografi, economişti, demografi, sociologi,
ingineri, jurişti, ecologişti, fiecare dintre aceştia contribuind cu analizele specifice
domeniului lor – reunite apoi sub umbrela urbanismului şi a scopurilor sale. In prezent de
o deosebită importanţă este cunoaşterea proprietăţii asupra terenurilor, regimul
juridic de circulaţie al acestuia, înţelegerea implicaţiilor legale, financiare şi sociale ale
alocării terenului pentru o anumită folosinţă, respectiv a schimbării folosinţei unui teren.
(Ex. dezvoltările de-a lungul autostrăzilor)
Băncile de date sunt sisteme de informaţii cuprinzând date de bază şi sistemul de gestiune
a acestora (întreţinere, actualizare, acces). Băncile de date sunt utilizate în cadrul
sistemelor GIS (Sisteme Informatice Geografice), care asigură legarea datelor alfa-
numerice de un plan topografic construit în sisteme coordonate corelate sau de un plan
cadastral. Băncile de date urbane şi teritoriale moderne sunt integrate în astfel de sisteme
informaţionale. Ele asigură urmărirea complexă a proceselor / fenomenelor de evoluţie în
cadrul teritoriului.
65
Pentru a asigura un cadru unitar de elaborare şi aplicare a documentaţiilor de urbanism a
fost elaborat conţinutul - cadru unitar al documentaţiilor de urbanism - în
concordanţă cu actele normative în vigoare.
Planul Urbanistic General (PUG), Planul Urbanistic Zonal (PUZ) şi Planul Urbanistic de
Detaliu (PUD) împreună cu Regulamentele Locale de Urbanism (RLU) aferente, după
aprobare, devin acte opozabile în justiţie, potrivit art. 49 din Lege.
66
Toate documentaţiile de urbanism conţin următoarele categorii de analize:
1. încadrarea în teritoriu;
2. situaţia existentă şi disfuncţionalităţi;
3. capitolul de reglementări urbanistice – zonificare;
4. reglementările – echipare edilitară;
5. obiectivele de utilitate publică;
Dreptul de autor vizează soluţia urbanistică şi creaţia spaţială. Piesa de referinţă este
planşa de reglementări urbanistice, care devine ilustrarea urbanistică.
PUG trebuie să fie actualizat şi aprobat la 5 – 10 ani, potrivit prevederilor din lege ( art.46. – (1).
PUG se elaborează pentru întregul teritoriu al localităţilor urbane sau rurale, în limitele
administrative ale acestora. Se cer aici precizate câteva cuvinte despre intravilan şi
extravilanul localităţilor.
Extravilanul este format din terenurile situate în afara intravilanului, până la limita
teritoriului administrativ al localităţii respective, având de regulă destinaţia principală
67
agricolă – suprafeţe arabile, vii, livezi, păşuni, fâneţe etc. RGU stabileşte utilităţile
permise pe aceste terenuri - lucrări de utilitate publică de interes naţional sau local
(specificate în Legea nr. 50 pentru autorizarea executării construcţiilor, în funcţie de clasa
I şi II de calitate a terenurilor agricole), utilizările permise cu condiţii (reţele tehnico-
edilitare sau construcţii care prin natura lor nu pot fi incluse în intravilan). Pentru
extinderea intravilanului, prin studiile de fundamentare vor fi identificate clasele de
calitate ale solurilor din extravilan şi în funcţie de mărimea suprafeţei destinate includerii
vor trebui obţinute aprobări speciale de autorităţile competente conform legii fondului
funciar (de ex sub 1 ha de la administraţia publică locală, până la 100 ha de la Ministerul
Agriculturii, peste 100 ha de la guvern etc.).
68
în ceea ce priveşte diferitele tipuri de proprietate. Situaţia juridică a terenurilor, respective
regimul juridic al acestora este unul din elementele de bază cuprinse în certificatul de
urbanism şi care stă la baza eliberării autorizaţiilor de construcţie. Cunoaşterea acestei
situaţii asigură pe de o parte respectarea dreptului de proprietate consfinţit prin
Constituţie, iar pe de altă parte asigură legalitatea şi legitimitatea intervenţiilor în
structura urbană propuse prin Planurile Urbanistice Generale.
Circulaţia terenurilor din localităţi şi teritoriul lor înconjurător prezintă importanţă din
punct de vedere al PUG pentru a stabili obiectivele de utilitate publică ce trebuie
realizate. In acest scop, PUG indică:
Odată identificat regimului juridic al terenurilor din intravilan (conform Legii 213/1998
privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia):PUG stabileşte, de asemenea, o
listă a obiectivelor de utilitate publică necesar a fi realizate.
69
3. Proiecte prioritare de investiţii, care să asigure, în special în domeniul
interesului public, implementarea obiectivelor.
Piesa de bază în aplicarea PUG este Regulamentul local de urbanism (RLU). Acest
Regulament întăreşte şi detaliază, prin prescripţii (permisiuni şi interdicţii),
reglementările din PUG. La autorizarea construcţiilor, aceste prescripţii sunt obligatorii
(pe întreg teritoriul administrativ al unităţii ce face obiectul PUG).
La baza elaborării RLU , stă Regulamentul General de Urbanism, aprobat prin HGR nr.
525 /1996 şi Ghidul de aplicare a RGU, aprobat prin Ordinul MLPAT nr. 80 / N / 1996,
cu actualizări ulterioare. După aprobare, RLU împreună cu PUG, devine act de
autoritate al administraţiei publice locale.
70
e) Categorii de intervenţie: caracter unitar al reglementărilor, zone de extindere
intravilan, trupuri izolate etc..
RGU a fost elaborat pe baza unei largi baze legale, formate din
prevederile cuprinse în alte legi şi acte normative din alte domenii de specialitate
care se referă la modul de ocupare a terenurilor şi de realizare a construcţiilor. De
exemplu: legea pădurilor, legea apelor, legea fondului funciar, legea cadastrului şi
publicităţii imobiliare, mai presus de toate codul civil....
71
normele şi standardele tehnice care fundamentează amplasarea şi conformarea
construcţiilor în acord cu exigenţele de mediu, de asigurare a stabilităţii,
securităţii şi siguranţei în exploatate a acestora
regulile proprii domeniului urbanismului – configurarea parcelelor, natura
proprietăţii, amplasarea şi conformarea construcţiilor etc.
RGU este cadrul de prescripţii utilizat în lipsa unui regulament local de urbanism. In
acelaşi timp, el stă la baza elaborării RLU care însoţesc PUG şi PUZ.
In cazul în care limitele PUZ nu sunt prevăzute de PUG, acestea se stabilesc de comun
acord cu serviciul de specialitate din cadrul consiliului local, în funcţie de tema PUZ,
după unul din criteriile:
72
a) criteriul parcelelor cadastrale;
b) criteriul vizibilităţii pentru zonele de protecţie a monumentelor, alături de
limita de protecţie prevăzută de Legea 422//2001, privind protejarea
monumentelor istorice;
c) zona de interes, pentru terenurile agricole din extravilan; în cazul în care
pentru o parcelă cadastrală prin divizare se schimbă parţial categoria de
folosinţă a terenului, aceasta se recadastrează.
73
Terminologia utilizată
Utilizarea cuplului de indici POT şi CUT – comună multor ţări, de altfel – se justifică
prin caracterul lor de raţionalitate şi simplitate în aplicarea practică pe parcursul
elaborării documentaţiilor de urbanism. Definirea lor explicită s-a regăsit pentru prima
oară în Ordinul MLPAT nr. 91/1991 şi apoi în Ghidul cuprinzând precizări, detalieri şi
exemplificări pentru elaborarea şi aprobarea Regulamentului local de urbanism de către
consiliile locale. Definiţiile POT ţi CUT se exprimă prin următoarele seturi de relaţii:
CUT = SD / ST
74
– suprafeţele golurilor mai mari de 4 mp., fiecare în parte numai la curţi de
lumină şi curţi englezeşti
– suprafeţele treptelor exterioare şi teraselor neacoperite
– suprafeţele de sub acoperişuri şi ale subsolurilor neamanajabile pentru
locuinţe sau pentru activităţi cu caracter profesional, artizanal, industrial
sau comercial (h<1,80m, structuri nerezistente,etc.)
– suprafeţele planşeelor construcţiilor sau părţilor de construcţii amenajate
pentru staţionări de vehicule
– suprafeţele planşeelor construcţiilor destinate depozitării recoltelor,
adăpostirii animalelor sau materialelor agricole, ca şi suprafeţele serelor
de producţie
LOCUINTE
STATIONARE
VEHICULE
LOCUINTE
LOCUINTE
DEPOZIT MATERIALE
AGRICOLE
Suprafaţa construită la sol este aria secţiunii orizontale a clădirii la cota ± 0.00 a
parterului, măsurată pe conturul exterior al pereţilor, exclusiv rezalidurile cu arie mai
mică de 0,4 mp., nişele cu aria mai mare de 0,4 mp., treptele exterioare şi terasele
neacoperite, precum şi ariile curţilor interioare, ale curţilor exterioare de lumină sau de
acces (denumite în mod curent curţi englezeşti) mai mari de 4 mp.
În cazul construcţiilor ale căror niveluri de peste parter depăşesc în suprafaţă cu peste
30% suprafaţa parterului, suprafaţa construită la sol este echivalentă cu proiecţia
suprafeţei celui mai mare (în valoare absolută) nivel suprateran.
75
Suprafaţa terenului considerat este suprafaţa parcelei înscrisă în Cartea funciară,
alături de datele sale definitorii (dimensiune, destinaţie, categorii de folosinţă, numele
deţinătorului).
Din raportarea celor doi indicatori rezultă numărul mediu de niveluri. Numărul mediu de
niveluri, în limita suprafeţei connsiderate, este independent de destinaţia acestora.
În cadrul PUG valorile acestor indici se stabilesc pentru etapa de perspectivă prin limite
minime şi/sau maxime, în funcţie de destinaţia clădirilor, regimul de înălţime existent şi
propus, relieful terenului şi alţi factori de influenţă. Prescripţiile sunt similare şi pentru
PUZ, cu menţiunea că suprafeţele pentru care se elaborează PUZ – uri nu sunt
întotdeauna identice cu zonele, subzonele sau unităţile teritoriale de referinţă din PUG
(un PUZ poate fi compus din mai multe UTR-uri, respectiv părţi din UTR).
76
prin conversie are implicaţii directe asupra factorului estetico-ambiental, a efectului de
climatizare, de însorire şi a gradului de intimitate în raport cu vecinătăţile.
Indicele POT relevă de asemenea folosirea corectă a terenurilor în raport cu subzonele
urbane în care se încadrează construcţia / construcţiile respective şi cu preţul acestora. In
cazul unor zone subutilizate (POT foarte mic) pot fi identificate oportunităţi pentru noi
dezvoltări. Controlul gradului de ocupare a terenului reflectă specificul construirii în
raport cu formele de proprietate asupra terenurilor, indicând reglementări privind relaţii
de vecinătate în cazul reparcelărilor rezultate prin divizări de terenuri.
77
V. PARCELARE – REPARCELARE
In acest domeniu, ca şi în multe altele ale proiectării urbanistice, nu există soluţii evidente
şi simple: contextul urban, situl, cadrul vieţii urbane, sunt numai câteva elemente care
influenţează soluţia propriu-zisă.
78
Diferite tipuri de parcelări
de-a lungul unui drum
Inainte de a fi înserate în ţesutul urban (existent sau nou creat) poate exista parcelarea
simplă formată din diferite tipuri de clădiri şi cu densităţi diferite:
Densităţi descrescânde
Tipuri diferite de clădiri
Volumetrii diferite
79
Trebuie remarcat că acest tip de producere a ţesutului urban s regăseşte şi în prezent prin
parcelările care se fac de-a lungul unor drumuri existente (pentru limitarea costurilor şi
eventual utilizarea potenţialului reprezentat de echipări existente). Acest tip de „urbanism
de drum” (David Mangin, Ph. Panerai, op.cit.) se pretează şi siturilor accidentate, pe care
construcţiile pot fi realizate numai de-a lungul unor fâşii înguste de teren.
In cazul unor dezvoltări de oarecare importanţă, se pune problema proiectării unei trame
care să asigure continuitatea străzilor pe două direcţii. Astfel ia naştere insula care
permite asamblarea unor părţi autonome şi organizarea unor teritorii la scară mai mare.
Vom spune că parcelarea este o operaţiune complexă; aceasta nu este un scop în sine
ci un mijloc, alături de altele, de mobilizarea a unor terenuri pentru construcţii şi de
„creare a unui cadru de viaţă urban”. Prin dimensiunile sale, relativ modeste (majoritatea
parcelărilor cuprind între 10 şi 50 loturi) este un element de urbanizare progresivă,
validată de comunitatea care trăieşte în ea.
Nu există o listă de reţete gata făcute, dar există reguli de bază şi considerente care
trebuie avute în vedere atunci când se face o parcelare. Pentru cel (cei) care fac parcelarea
parcelarea este punctul de plecare al unei aventuri pline de peripeţii. Pentru beneficiarii
ei – este o primă etapă în devenirea unui cadru de viaţă urban, o oportunitate care
trebuie confruntată cu perspectivele şi obiectivele generale ale dezvoltării urbane.
80
V.2. Cum se naşte o parcelare/reparcelare?
In cazul unei operaţiuni de parcelare / reparcelare trebuie îndeplinite o serie de condiţii de
bază care să răspundă următoarelor întrebări:
Care sunt cerinţele? Una din întrebările la care răspunsul trebuie să se găsească în
PUG: existenţa terenului construibil în intravilan şi cererea de teren construibil,
necesarul de teren de urbanizat (cantitativ şi calitativ)
81
Consecinţele sociale sunt legate de următoarele provocări:
- Cum va reuşi noua parcelare să se integreze în localitatea existentă?
- Nu va rezulta o enclavă (ghetto) izolată de restul localităţii?
- Cum se va realiza mixitatea populaţiei (existente şi nou venite)?
- Va putea noua parcelare să constituie baza de pornire pentru dezvoltarea
unui nou cartier?
Pentru a putea răspunde întrebărilor de mai sus, trebuie subliniat că o parcelare nu este
numai o operaţiune financiară – este alegerea unui mod de viaţă, care se pune atât pentru
parcelatori, cât şi pentru viitorii proprietari.
După cum am arătat, parcelarea este mai mult decât decuparea în bucăţi a unei suprafeţe
de teren aliniate în lungul unui drum şi despărţite de garduri! In funcţie de organizarea
întregului spaţiu, inclusiv a spaţiului colectiv, dimensiunea şi lărgimea parcelelor,
alinierea sau retragerea construcţiilor, implantarea în înşiruire continuă sau discontinuă –
poate fi creată o gamă largă de spaţii şi forme urbane.
Spaţiul vizibil – respectiv cel format din domeniul public şi partea proprietăţii private
perceptibilă din spaţiul public, poate fi compusă în foarte multe feluri. De ex. putem avea
garduri înalte, care limitează vederea la limita spaţiului public, până la transparenţa
completă a spaţiilor particulare, trecând prin ecranul creat de faţadele clădirilor vizibile
printr-un gard jos.
Extinderea oraşului dincolo de limitele sale, tot mai departe de centrul său istoric, în
forme tot mai discontinui şi mai puţin dense, sub forma unor lotizări individuale sau de
grupări de locuinţe unifamiliale. Acest fenomen, de dată veche în ţările nordice, s-a
dezvoltat tot mai puternic după 1970 în ţările Europei de Vest şi Centrale (şi mai puţin
pronunţat în ţările Europei de Sud), susţinut fiind în majoritatea ţărilor europene de
politicile publice care favorizau locuinţa individuală şi accesul la proprietatea privată.
Odată cu creşterea numerică a claselor mijlocii, cu diseminarea unor noi modele şi
standarde de viaţă, precum şi cu extinderea infrastructurilor rutiere, chiar şi cultura
oraşelor puternic ancorată în tradiţii a cedat în faţa noilor modele, a orăşelelor semirurale
situate la periferia marilor oraşe (Italia de nord, Portugalia, Spania).
82
Consecinţele socio-demografice ale fenomenului de dispersie sunt în prezent vizibile în
toate ţările europene : exurbanizarea claselor mijlocii (de regulă familii cu doi salariaţi
activi şi copii)2 şi stabilirea în centrul aglomeraţiilor a categoriilor celor mai sărace şi
celor mai puţin mobile (vârstnici). In paralel are loc gentrificarea unor cartiere cu
prestigiu de patrimoniu şi valoare simbolică.
La nivel declarativ, cauzele acestei dispersări urbane rezidă în dorinţa claselor mijlocii de
a găsi condiţii mai bune de locuit, într-un cadru de viaţă şi un mediu calitativ superioare.
Bazele ideologice ale acestei deplasări spre periferii au fost îndelung analizate în
literatura de specialitate: refuzul faţă de oraşul dens construit perceput ca fiind aglomerat,
poluat, zgomotos, faţă de constrângerea de a coabita într-un spaţiu restrâns, odată cu
posibilitatea de a se distanţa de cei diferiţi, datorită noilor condiţii de deplasare rapidă.
Spre deosebire de distribuţia spaţială în structura urbană, bazată istoriceşte pe afinităţi
socio-economice, noile condiţii permit libertatea totală în alegerea amplasamentului
rezidenţial, care ar trebui să aibă toate atributele unui spaţiu funcţional, adaptat
cerinţelor specifice (de educaţie, comerciale, medicale, sportive etc.) ale unor grupuri
sociale perfect integrate, precum şi garanţiile de protejare a investiţiilor făcute şi de
asigurarea a securităţii individuale şi a familiilor.
Este neîndoios că, prin caracterul lor funcţional, în noile spaţii ex-urbane se realizează o
puternică concordanţă între forma de organizare spaţială şi modul de viaţă a unor
grupuri sociale. Problema care se ridică este aceea a efectului acestui mod de constituire
a spaţiului rezidenţial asupra relaţiilor sociale3. Intr-un mediu social omogen (prin
culoare, statut social sau nivelul venitului), bazat pe vecinătăţi elective şi lipsit de orice
constrângeri, rezidenţii noilor spaţii ex-urbane, sunt complet rupţi de confruntarea cu
diversitatea şi de experienţa interacţiunii cu această diversitate.
Totodată, aceste periferii devin autonome faţă de centrul tradiţional al oraşului, din
punct de vedere funcţional, al echipărilor şi al serviciilor din oraş. De aici nu mai este
decât un pas până la refuzul de a plăti pentru acele funcţiuni şi servicii, la desolidarizarea
de cei care nu fac parte din respectivele pături sociale integrate. Se prefigurează astfel, în
noua configuraţie spaţială a oraşelor europene, primele trăsături ale unei secesiuni urbane.
“Fuga de oraş” sau “opting out4” ca punct de pornire a fenomenului de secesiune se
extinde în ţările europene, chiar dacă aceasta nu are (încă?) proporţiile pe care le-a luat în
Statele Unite. In epoca post-industrială fenomenul se extinde la scară regională.
Însemnate regiuni şi zone ale Europei sunt marcate de acest fenomen: marile zone
industriale din nordul Angliei sau nordul Franţei, sunt abandonate în favoarea noilor zone
de dezvoltare din sud5. Fără a crea “comunităţi închise” (deşi nici acestea nu lipsesc
deja), noile spaţii de dispersie urbană sunt destinate prin morfologia lor să devină
comunităţi autonome, întoarse spre interior.
2
Spaţiul periurban găzduieşte în multe ţări familii cu venituri modeste, ca urmare a aplicării unor politici
stimulatoare de acces la proprietate (de exemplu în Franţa ajutorul personalizat pentru locuinţă APL)
3
Conform lui E. Durkheim societatea se bazează pe includerea indivizilor în diversitatea lor cât mai mare.
Solidaritatea socială este una primară (mecanică), care acţionează între cei asemănători, şi o formă mai
elaborată (organică), care asociază diferitele elemente prin interdependenţele lor reciproce.
4
A renunţa (engl.)
5
In Anglia “o ţară, două naţiuni” (one country, two nations)
83
Această tendinţă se citeşte clar şi din modelul de utilizare a terenurilor: lotizările
pavilionare au de regulă o singură legătură cu exteriorul, parcelele sunt cel mai
adesea întoarse spre interior, adesea supravegheate prin camere de luat vederi;
locuirea este organizată în jurul principalelor dotări, unele destinate chiar favorizării
relaţiilor sociale în sânul micii comunităţi. Multe dintre aceste comunităţi închise s-au
creat pe lângă marile ansambluri de locuit degradate (de exemplu HLM în Franţa), pentru
a se proteja de vecinătatea unui mediu social nedorit.
84
terenuri slab utilizate;
terenuri excesiv utilizate (comasare pentru clădiri mari) sau în care ţesutul urban
s-a dezvoltat haotic;
terenuri în care este necesară îmbunătăţirea confortului urban lipsă de dotări.
Terenurile de mai sus pot face obiectul unor parcelări, respectiv reparcelări. Acestea pot
fi în intravilanul localităţii sau în afara acestuia. Introducerea terenurilor situate în afara
intravilanului se poate face simultan sau ulterior elaborării şi aprobării PUG. Pentru a fi
valorificate prin parcelare şi reparcelare este necesară viabilizarea lor prealabilă..
Parcelarea sau reparcelarea unor suprafeţe de teren situate în intravilanul aprobat, în afara
zonelor cu regim de protecţie, trebuie realizată în condiţiile în care accesele şi echiparea
tehnico-edilitară existentă în zonă garantează respectarea condiţiilor de
construibilitate pentru fiecare parcelă.
Protejare Restructurare
Conservare
PARCELARE RE PARCELARE
necesitatea creării unor noi artere de circulaţie sau de corectare a traseelor existente
necesitatea creării unor spaţii verzi în cadrul parcelarului existent
pentru stoparea tendinţelor de dezvoltare haotică şi/sau de creştere a densităţii
locuinţelor
pentru o mai bună utilizare a terenurilor în anumite zone cu grad scăzut de ocupare a
terenului
când parcelele existente au forme care nu permit amplasarea unor construcţii
când parcelarul istoric a fost destructurat şi se impune reconstituirea sa
când o zonă urbană nu mai corespunde sub aspect arhitectural urbanistic şi se impune
restructurarea sa
85
Dimensiunile operaţiunilor de parcelare
Parcelare:
- delimitarea zonei ce urmează a fi parcelată
- identificarea regimului juridic, tehnic şi economic prin obţinerea
certificatului de urbanism – deţinătorii de teren pot fi: Statul (terenuri din
domeniul privat, destinate concesionării, vânzării sau atribuirii după caz);
unităţile administrativ – teritoriale (terenuri din domeniul privat sau
proprietatea privată, destinate concesionării, vânzării sau atribuirii după
caz, inclusiv terenuri dobândite prin achiziţii sau prin exercitarea dreptului
de preempţiune); persoane juridice (societăţi private, asociaţii de
proprietari) deţinătoare de terenuri proprietate privată; persoane fizice
(terenuri proprietate privată constituind corpuri de proprietate)
- obţinerea titlului de proprietate de către iniţiatorul acţiunii – persoană
fizică sau juridică – poate fi vezi mai sus
- examinarea necesităţii de deschidere de noi drumuri de acces şi de
realizare de noi echipări tehnico-edilitare
- necesitatea realizării de noi spaţii colective (în funcţie de situarea în cadrul
structurii urbane şi de mărimea parcelării)
- obţinerea autorizaţiei de construcţie
- executarea lucrărilor de infrastructură – drumuri şi echipări tehnico-
edilitare
- realizarea de spaţii colective şi împărţirea spaţiilor private în parcele şi
numerotarea lor
- stabilirea costului parcelelor
- vânzarea parcelelor şi înscrierea lor în registrul cadastral
- construirea locuinţelor (sau a altor construcţii pe parcele conform
condiţiilor de construire stabilite prin PUG, PUZ sau regulamentul aprobat
pentru parcelarea respectivă
86
Reparcelare:
- examinarea disfuncţionalităţilor dintr-o zonă urbană şi a posibilităţilor de
ameliorare a acestora
- delimitarea zonei care urmează să fie reparcelată
- obţinerea de informaţii privind regimul juridic, tehnic şi economic prin
obţinerea certificatului de urbanism
- obţinerea titlului de proprietate de către iniţiatorul operaţiunii sau, după
caz, acceptul tuturor proprietarilor din zonă pentru operaţiunea de
reparcelare
- examinarea posibilităţilor de păstrare sau, respectiv, de modificare a căilor
de comunicaţie (străzi, drumuri, alei), a echipărilor tehnico-edilitare, a
formelor şi dimensiunilor parcelei, ţinând cont de contextul urban
- întocmirea proiectului de reparcelare, obţinerea avizelor, consultarea
prealabilă a populaţiei
- obţinerea autorizaţiei de construcţie
- începerea lucrărilor de modificare a traseelor de drumuri şi echipări
tehnico-edilitare
- reorganizarea terenului pentru realizarea de spaţii colective, reîmpărţirea
spaţiilor private în parcele şi numerotarea lor
- stabilirea costului noilor parcele – rezultat din echilibrarea dintre pierderile
de teren în favoarea spaţiilor publice, drumuri etc.
- despăgubirea după caz a proprietarilor din zonă, vânzarea parcelelor şi
înscrierea lor în registrul cadastral
Inainte de trece la aspectele practice ale parcelării este utilă familiarizarea cu definiţiile
unor termeni utilizati:
- Parcela este o porţiune de teren definită prin limite precise, concretizate printr-o
linie topografică vizibilă pe sol şi comună cu parcela vecină, având acces la una sau
mai multe căi de comunicaţie carosabilă şi purtând un număr cadastral de
identificare. Atunci când rezultă dintr-o parcelare, ea este în principiu indiviză.
- Parcelarul constituie ansamblul diviziunii solului în parcele, oricare ar fi
dimensiunile, forma sau proprietatea acestora, precum şi reprezentarea sa
cartografică. În cadrul său ansamblul parcelelor constituie o ţesătură continuă, fără
goluri intercalate.
- Parcelabilul reprezintă terenul pe care se execută operaţiunea de parcelare.
- Amenajabilul parcelei este suprafaţa de parcelă cuprinsă între clădirea principală şi
limitele parcelei. În amenajabilul parcelei se pot executa clădiri anexă, plantaţii de
agrement şi utilitare, împrejmuiri, alei de acces, parcaje, alte platforme, instalaţii de
toate categoriile ş.a.
- Construibilitatea este calitatea unei parcele de a permite realizarea unei clădiri pe
suprafaţa ei.
- Aliniament – este limita care desparte domeniul public (drumurile formate din
carosabil şi trotuar)de proprietatea publică sau privată
- Alinierea este limita convenţională stabilită prin regulamentele locale de urbanism
ce reglementează modul de amplasare al construcţiilor prin fixarea unei distanţe
87
între fronturile construite şi un reper existent (aliniamentul stradal, axul străzii,
limita trotuarului, alinierea faţadelor existente, împrejmuirile etc.)
- Edificabilul parcelei este suprafaţa din parcelă, delimitată convenţional, pe care se
permite amplasarea clădirii principale. Edificabilul parcelei este delimitat de
alinierile clădirii principale, după cum urmează:
- alinierea frontală / alinierile frontale către aliniamentul / aliniamentele parcelei
- alinierile laterale – către limitele laterale ale parcelei
- alinierea de spate – către limita din spate a parcelei
- Insula - este suprafaţa de teren situată în teritoriul intravilan al unei localităţi,
delimitată pe toate laturile de drumuri sau alte categorii de domeniu public (căi
ferate, ape, parcuri etc), care poate fi compusă din una sau mai multe parcele /
imobile.
- Imobilul - un fond de pământ, cu sau fără clădiri, precis delimitat, cu număr
cadastral şi cu număr de carte funciară, care aparţine fie unui proprietar, fie unor
coproprietari în indiviziune.
- Servitute - sarcină impusă asupra unui imobil pentru uzul şi utilizarea unui alt
imobil având un alt proprietar
Cei care cumpără un lot, doresc să-şi construiască o casă, să o poată utiliza şi transforma
ulterior, să profite de un spaţiu privat pe care să-l poată folosi în voie – acestea sunt
aspiraţiile imediate ale tuturor celor care achiziţionează teren (lot).
Trebuie în acest scop să stabilim acest cadru de viaţă în toate detaliile sale? Ar însemna
să cădem cu excesul de partea cealaltă: între aceste două extreme – libertate totală sau
organizarea minuţioasă pre-determinată – trebuie să existe un echilibru, posibil şi
necesar:
Echilibrul este necesar pentru că nici una din exigenţe nu poate fi exclusivă în
detrimentul alteia;
Echilibrul este posibil, pentru există soluţii multiple, în funcţie de contextul de
ansamblu, de sit, de natura terenului, de viitorii locuitori ai zonei.
Trebuie spus că există o mare varietate de soluţii posibile. Acestea sunt în funcţie de
câteva întrebări prealabile:
- câte loturi există
- care este raportul dintre spaţiul public şi cel privat
- ce formă urbană se alege
- cum se va realiza compunerea spaţiului vizibil
88
După cum am amintit densitatea parcelării poate varia, în funcţie de numărul de loturi
individuale şi de construcţii de locuit. Fiecăreia din aceste densităţi îi corespund realizări
cu caracter foarte diferit, în funcţie de organizarea spaţială aleasă. Trebuie subliniat că la
o densitate mai redusă – 5-15 locuinţe la ha – permit o mai mare supleţe în compoziţia de
ansamblu, în schimb densităţile mai mari (15-40 locuinţe l ha) asigură o gestiune mai
puţin costisitoare a infrastructurilor şi creează un cadru de viaţă mai „urban”.
Acesta este spaţiul situat în afara drumurilor şi parcărilor, spaţiul rezervat pietonilor,
plantaţiilor, locurilor de joacă şi de destindere. Problema care se pune este aceea de a găsi
ponderea justă dintre dimensiunile parcelelor individuale (private) pentru a face loc
acestor funcţiuni ale vieţii colective. In cazul parcelărilor de mici dimensiuni, această
pondere (a spaţiilor publice) este moderată; în cazul lotizărilor mai mari, importanţa şi
calitatea spaţiului colectiv devin esenţiale: cu cât spaţiul este mai redus cu atât mai
mult el trebuie partajat între utilizatori.
Trebuie să introducem aici câteva noţiuni suplimentare.
Spaţiul vizibil adică spaţiul format din domeniul public şi partea din proprietatea privată
perceptibilă dinspre spaţiul public, poate fi compus în foarte diferite feluri – de la gardul
înalt care obstrucţionează vederea la limita spaţiului public, până la transparenţa completă
a spaţiului privat, trecând prin ecranul format de faţadele clădirilor vizibile printr-o
împrejmuire joasă.
Esenţial este să existe un partiu clar de amenajare, în care implantarea clădirilor,
dispunerea împrejmuirilor, organizarea şi modul de tratare a infrastructurii colective, să
fie concepute simultan – pentru a structura spaţiul de la bun început şi a crea cadrul unei
vieţi colective.
Urbanistului îi revine sarcina să exprime într-o compoziţie de ansamblu, exigenţele şi
opţiunile de mai sus. Fără a reprezenta soluţii şi fără a îngrădi libertatea de expresie şi
imaginaţia, iată câteva principii de orientare:
Asigurarea continuităţii parcelării cu mediul urban existent: continuitatea
formelor sau siluetelor urbane, continuitatea plantaţiilor, continuitatea unor tratări
(de ex. împrejmuirile). In afara unor cazuri particulare, parcelarea nu este un
obiect izolat în cadrul unui ansamblu heteroclit, ci elementul unei trame de
dezvoltare urbană, care se realizează progresiv, până ajunge un nou cartier.
Afirmarea structurii operaţiunii: crearea unor puncte de reper, de identificare a
locului- alei, arbori, pante ale acoperişurilor, materialele şi culorile, forma şi
dimensiunea gardurilor, acre să permită vizitatorului să recunoască un anumit loc
cu o anumită semnificaţie.
Diversificarea spaţiului: în interiorul acestei structuri, crearea unor locuri unde
putem descoperi ceva diferit, variat, neaşteptat. In spaţiul colectiv amenajat, este
suficient câteodată lăţimea variabilă a drumului, schimbarea îmbrăcăminţii
(pavajului), sau a mobilierului urban pentru a obţine această diversitate. In spaţiul
privat, diversitatea va rezulta din marja de libertate a fiecărui proprietar în
construirea casei şi amenajarea grădinii proprii.
89
In consecinţă:
Viaţa colectivă este una din datele fundamentale ale ansamblurilor de locuinţe
individuale, chiar dacă cei care aleg acest mod de a locui nu-l recunosc totdeauna. Acest
mod de viaţă poate fi exprimat în mia multe feluri:
- Deplasări cu bicicleta
- Jocuri de copii
- Plantaţii şi mobilier urban
90
Spaţiul colectiv nu este juxtapunerea unor sub-spaţii specializate într-o ordine pre-
stabilită circulaţie-joacă-spaţii verzi. Spaţiul colectiv se concepe în mod global, conform
următoarelor principii:
Căutarea continuităţii şi varietăţii; continuitate trebuie să reprezinte
legătura între clădirile de cele mai multe ori eterogene; varietatea
compoziţiei, succesiunea spaţiilor (înguste, largi), a străzilor şi piaţetelor,
diversitatea ambientală a locurilor de odihnă şi de joacă, de calm şi
agitaţie, vor constitui repere ale zonei (exemplu Cişmigiu....) vor permite
lectura locurilor şi a caracterului său.
Acordarea priorităţii folosinţelor vieţii colective, faţă de circulaţia
automobilelor; automobilele fac parte din viaţa cotidiană, dar există
mijloace de disciplinare a lor şi de integrare în amenajarea de ansamblu. In
acest sens, reţeaua stradală nu trebuie să fie un spaţiu uniform rezervat
exclusiv automobilelor, ci un volum compus şi delimitat în cadrul
peisajului înconjurător.
Crearea de spaţii diversificate şi polivalente: rezervarea de spaţii separate
pentru folosinţa exclusivă a fiecărei funcţiuni, ar însemna pe de o parte
supradimensionarea spaţiului colectiv şi în al doilea rând fărâmiţarea
acestuia; o asemenea rezervare exclusivă a spaţiului pentru o anumită
funcţiune se justifică numai în cazul unor incompatibilităţi – cum ar fi o
arteră de circulaţie majoră.
Accesul serviciilor urbane – pompieri, gunoieri, ADP – se poate face în faţa fiecărei
case, cu posibilităţi de întoarcere pentru drumuri sau prin regruparea câtorva case cu o
distanţă de câţiva zeci de metri între grupări. Pot fi avute în vederi şi spaţii comune
(pentru pubele, eventual combustibil).
91
In ceea ce priveşte diferitele reţele, fiecare având prescripţiile sale specifice, studiul
acestora face parte din abordarea de ansamblu a compoziţiei (reţele independente de
traseul drumurilor, scurtături prin spaţiile verzi, tranşee comune pentru toate reţelele
(toate aceste alternative în cazul în care terenul nu a fost viabilizat în prealabil).
După cum am s-a arătat mai sus, spaţiul privat este alcătuit din ansamblul parcelelor
private din cadrul lotizării – cădirile de locuit şi construcţiile anexe, grădinile din
amenajabilul parcelei şi împrejmuirile. Organizarea spaţiului privat nu înseamnă
aplicarea unor constrângeri rigide şi detaliate asupra dreptului de proprietate, ci stabilirea
unor reguli clare şi forte, care vor da partiului de amenajare coerenţă şi armonie – lăsând
în rest cea mai mare libertate utilizatorilor.
Regulamentul de lotizare se bazează pe regulile de bază ale urbanismului, despre care s-a
făcut vorbire în prima parte. Vom reţine că parcelarea/reparcelarea reprezintă un mare
potenţial pentru soluţii de arhitectură (din păcate prea puţin exploatată). Concepţia sa
trebuie să înglobeze posibilitatea de evoluţie viitoare (o construcţie a cărui ciclu de viaţă
se întinde pe mai multe generaţii, trebuie să se poată adapta la evoluţia familiei, a gustului
utilizatorilor). O mare importanţă va trebui acordată anexelor; acestea sunt cele care pun
în valoare spaţiul de locuit, prin funcţiunile lor multiple – bricolaj, loc de joacă pentru
copii; garajul, atelierul etc.; din acest motiv anexele ar trebui prevăzute de la început sau
realizarea lor ulterioară să fie posibilă, fără a crea inconveniente pentru vecini. In sfârşit,
grădina reprezintă de asemenea un mare potenţial de diversificare a compoziţiei.
92
organizarea unui front urban - prin retragerea de la aliniament sau modul de
amplasare faţă de limitele de separaţie a loturilor;
respectarea câtorva reguli simple de unitate arhitecturală – materiale ce nu pot fi
folosite (sau invers, recomandate pentru a fi utilizate), orientarea şi panta
acoperişurilor, culorile dominante ale învelitorii etc. pentru a evita incongruenţele
majore
amenajarea gardurilor şi a părţii vizibile a grădinilor, care alături de spaţiul
colectiv sunt parte componentă a peisajului urban creat
În cazul parcelării / reparcelării unor suprafeţe mici (până la 11 loturi) din intravilanul
localităţii, aflate în proprietatea unei singure persoane (fizice sau juridice) şi având
asigurate accesele carosabile şi pietonale, precum şi echiparea tehnico – edilitară se
admite realizarea lucrărilor pe baza unui PUD aprobat. Fac excepţie terenurile situate în
zone protejate, pentru care se elaborează PUZ conform legislaţiei în vigoare.
Construibilitatea
(pentru detalii şi exemplificări grafice a se vedea anexa 5)
93
numai de natura terenului, ci şi de servituţile care îl grevează, construibilitatea nu este o
problemă strict urbanistică, ea având şi un pronunţat caracter juridic.
Pentru a fi construibile terenurile destinate folosinţei private într-o zonă parcelată sau
reparcelată trebuie să îndeplinească simultan condiţii legate de accesul la drumurile
publice, asigurarea corespunzătoare a echipării tehnico-edilitare, precum şi prevederile
legale privind forma şi dimensiunile parcelei.
Accesul carosabil pe parcelă trebuie să se facă direct la drumul public sau privat pentru
locatari, precum şi pentru gararea şi parcarea autoturismelor şi a autovehiculelor speciale
pentru intervenţii şi servicii. Numărul de accese carosabile directe dintr-un drum public
va fi limitat în funcţie de categoria de importanţă a drumului. La amenajarea intersecţiilor
trebuie avută în vedere asigurarea unor condiţii optime de vizibilitate. Fundăturile trebuie
prevăzute cu platforme corespunzătoare pentru întoarcere. Parcarea autovehiculelor
trebuie asigurată în afara spaţiului public de circulaţie.
Accesul pietonal pe parcelă poate fi comun sau separat de accesul carosabil. Se vor
asigura condiţii de acces pentru persoanele cu handicap.
94
b) Echiparea cu reţele tehnico – edilitare
Lipsa echipării cu reţele de apă şi canalizare pentru un teren de mari dimensiuni, poate
antrena după sine declararea neconstruibilităţii zonei.
c) Dimensiunea parcelei
Sunt considerate construibile terenurile cu pantă de până la 10%; terenurile cu pantă până
la 20% sunt cu folosinţă limitată, precum şi cele situate în zona de munte cu panta de
până la 30 %.
Dacă panta terenului este cuprinsă între 1% şi 2% există condiţii favorabile pentru a aşeza
construcţia în orice direcţie indiferent de lungimea ei.
Dacă terenul are o pantă între 2-5% construcţia se poate aşeza cu lungimea ei pe linia de
cea mai mare pantă fără a prezenta dificultăţi.
Dacă panta terenului este cuprinsă între 5-8% se renunţă la aşezarea construcţiilor în
paralel cu panta terenului şi se preferă soluţia economică şi de integrare în relief cu
construcţia aşezată cu lungimea ei perpendicular pe linia de cea mai mare pantă.
95
d) Forma şi dimensiunile parcelei
Clădirea minimă de locuit este aceea care are încăperile obligatorii precizate pentru o
locuinţă cu o cameră şi are o suprafaţă minimă de 60.00 mp. Este obligatoriu ca
încăperile să se situeze într-o clădire cu dimensiunile exterioare înscrise într-un
dreptunghi cu laturile de 6,0 x 10,0m; în cazul în care clădirea are gang, condiţia se referă
la parterul construit fără gang.
96
Prin Regulamentul-cadru al parcelării sunt stipulate următorii parametri:
97
ANEXE
98
Anexa 1
Piese desenate:
1. Încadrarea în teritoriul judeţean;
2. Analiza situaţiei existente a întregului teritoriu administrativ al
unităţii de bază cu evidenţierea disfuncţionalităţilor;
3. Reglementările urbanistice: zonificarea funcţională pentru întreg
teritoriul administrativ al unităţii de bază;
4. Reglementările urbanistice: echiparea edilitară;
5. Proprietatea asupra terenurilor şi circulaţia juridică a terenurilor
In funcţie de complexitatea PUG, piesele desenate pot conţine mai multe planşe privind
analize sectoriale suplimentare pentru situaţia existentă sau pentru reglementările din
domeniu edilitar, pe domenii de echipare. Pachetul pieselor desenate poate fi completat
cu cartograme, scheme, grafice etc., care însoţesc piesele scrise şi care au rolul de a
susţine propunerile PUG.
Redăm mai jos un tabel sintetic al problemelor şi conţinutului unui Plan Urbanistic
General (după Urbanproiect, 2001).
Urban Rural
oraşe sub 30.000
Municipii peste
oraşe 30.000 –
100.000 loc.
100.000 loc.
Categorii de probleme
Municipii şi
Municipii şi
Comune
loc.
Reambulare topografică ■ ■ ■ ■
FUNDAMENTARE
Studii geotehnic ■ ■ ■ ■
A. STUDII DE
Relaţii periurbane ■ |
Analitice Circulaţie ■ ■ ■ ■
Protecţia mediului ■ ■ ■ ■
Zone construite protejate ■ | | |
Dezvoltarea economică ■ ■ ■ ■
99
Potenţial balnear sau turistic Pentru localităţile ce includ staţiuni
balneo-turistice declarate
Infrastructură majoră ■ | | |
Alte studii | | | |
Consultative Anchete socio – urbanistice ■ | | |
Tendinţe socio-demografice ■ ■ |
PROSPECTIVE Evoluţia activităţilor ■ |
economice
B.1.1.Memoriu de sinteză ■ |
B. PLAN URBA-NISTIC GENERAL
Studiile de fundamentare necesare pentru elaborarea unui PUG sunt de trei categorii:
100
• Organizarea circulaţiei şi transporturilor în localităţi şi în teritoriul de
influenţă al acestora
• Reabilitarea, protecţia şi conservarea mediului
• Identificarea zonelor şi ansamblurilor cu valoare deosebită din punct de
vedere cultural, istoric, arhitectural urbanistic şi stabilirea zonelor de
protecţie
• Regimul juridic al terenurilor – tipuri de proprietate asupra terenurilor şi
imobilelor
• Echipare edilitară majoră
• Valorificarea potenţialului turistic al localităţii
101
utilizării terenurilor, instituţiilor publice, locuirii, echipării edilitare, problemelor de mediu
etc.
102
CATEGORII DE FOLOSINŢĂ (ha)
Curţi constr.
BAZĂ
Drumuri
Neprod
Păşuni
Păduri
Arabil
Livezi
fâneţe
Ape
Vii
EXTRAVILAN* X
INTRAVILAN Y
TOTAL
% din total 100,0
*sunt cuprinse trupurile din afara intravilanului localităţii de bază sau ale localităţilor componente
sau aparţinătoare
Intravilanul reprezintă limita legală în care sunt cuprinse toate suprafeţele ocupate de
construcţii şi amenajări. Putem avea astfel “trupul principal” (localitatea propriu zisă) şi
“trupuri secundare” (alte zone ocupate de construcţii şi amenajări în cadrul teritoriului
administrativ).
103
SUPRAFAŢA (HA) Procent
Localitate Localităţi % din
ZONA FUNCŢIONALĂ Trupuri total
principală componente/ TOTAL
izolate intravilan
aparţinătoare
Institutii si servicii
Locuinte de toate tipurile
Unitati industriale si depozite
Unitati agro-zootehnice
Căi de comunicatie si
transport, din care:
• rutiere;
• feroviare;
• aeriene;
• navale.
Spaţii verzi amenajate/
neamenajate, sport,
agrement, protecţie
Constructii tehnico – edilitare
Gospodarie comunală,
cimitire
Terenuri cu destinatie
speciala
Terenuri libere
Terenuri agricole
Ape
Păduri
Terenuri neproductive
Total intravilan existent 100,0
104
Prevederi la nivelul zonelor funcţionale din intravilan
Se vor specifica prescripţiile pentru zonele funcţionale, codificate astfel, după caz:
- L – zona pentru locuinţe
- IS – zona pentru instituţii şi servicii
- ID – zona pentru unităţi industriale şi depozitare
- A – zona pentru unităţi agricole
- C – zona pentru căi de comunicaţie
- SP – zona pentru spaţii verzi amenajate, perdele de protecţie, sport şi agrement
- DS – zona cu destinaţie specială
- GC – zona pentru gopodărie comunală
- TE – zona pentru echipare edilitară
Bilanţul teritorial al zonelor cuprinse în intravilanul propus are la bază bilanţul teritorial
al intravilanului existent, corelat cu mutaţiile de suprafeţe între zonele funcţionale sau
majorat cu suprafeţele justificate pentru introducerea in intravilan.
105
spatii verzi amenajate /
neamenajate, sport, agrement,
protectie
constructii tehnico – edilitare
gospodarire comunala, cimitire
destinatie speciala
terenuri libere
terenuri agricole
ape
paduri
terenuri neproductive
Teren intravilan total
106
Anexa 2
107
• Programe de dezvoltare = ansamblu de obiective concrete propuse pentru realizarea
politicilor de dezvoltare.
• Protecţia mediului = ansamblu de acţiuni şi măsuri privind protejarea fondului
natural şi construit în localităţi şi în mediul înconjurător
• Regim juridic al terenului = prevederile legale prin care se definesc drepturile şi
obligaţiile legate de deţinerea şi exploatarea terenurilor
• Structură urbană = totalitatea relaţiilor în plan funcţional şi fizic, pe baza cărora se
constituie organizarea unei localităţi
• Servitute (de utilitate publică) = sarcină impusă asupra unui imobil pentru uzul şi
utilizarea unui alt imobil având un alt proprietar. Măsura de protecţie a bunurilor
imobile publice nu poate fi opusă cererilor de autorizare decât dacă este conţinută în
documentaţiile de urbanism aprobate (având drept consecinţă o limitare
administrativă a dreptului de proprietate).
• Strategie de dezvoltare = direcţionare globală sau pe domenii de activitate, pe
termen scurt, mediu sau lung, a acţiunilor menite să determine dezvoltarea urbană
• Structură urbană = modul de alcătuire, de grupare sau de organizare a unei
localităţi ori a unei zone din aceasta, constituită istoric, funcţional sau fizic.
• Teritoriu administrativ = suprafaţă delimitată prin lege, pe trepte de organizare
administrativă a teritoriului: naţional, judeţean şi al unităţilor administrativ –
teritoriale (municipiu, oraş, comună)
• Teritoriu extravilan = teritoriu având suprafaţa cuprinsă între limita administrativ –
teritorială a unităţii de bază şi limita intravilanului.
• Teritoriu intravilan = totalitatea suprafeţelor construite şi amenajate ale localităţilor
ce compun unitatea administrativ – teritorială de bază delimitate prin PUG aprobat,
şi în cadrul cărora se pot autoriza construcţii şi amenajări.
• Zonă funcţională = parte din teritoriul unei localităţi în care (prin documentaţiile de
amenajare a teritoriului şi urbanism) se determină funcţiunea dominantă existentă şi
viitoare.
• Zonificare funcţională = acţiunea de împărţire a teritoriului în zone funcţionale
• Zonă protejată = suprafaţa delimitată în jurul unor bunuri de patrimoniu, a unor
resurse ale subsolului, în jurul sau în lungul unor oglinzi de apă etc. şi în care se
impun măsuri de protecţie (cu ajutorul documentaţiilor de urbanism) prin distanţă,
funcţionalitate, înălţime, volumetrie.
108
Anexa 3
109
Plan Urbanistic Zonal
110
Anexa 4
Valoarea particulară a unui spaţiu urban se defineşte ca trăsătura sau un grup de trăsături
care-l deosebesc în cadrul formei urbane. In aprecierea calităţii lui trebuie să avem în
vedere :
• scopul si mijloacele de realizare
• adaptarea la un existent
• timpul ca înfăşurător
In analiza critică a unui spatiu urban deja constituit în care se propun interventii vot fi
avute în vedere elemente de compoziţie urbană. Acestea se vor referi la principiile care
determină alcătuirea spaţială. Astfel:
Atât în conceperea unui spaţiu urban, cât şi în analiza critică a unui spaţiu urban constituit
este indispensabila operarea cu o serie de instrumente de analiza (1) cu ajutorul cărora
vor putea fi urmărite elementele de analiză ale unei compoziţii urbane (2).
1. Instrumente de analiză
Estetica urbană - imagine statică - desfăşurare, perspectivă, axonometrie
Imaginea urbană - imagine dinamica survenita urmare a percepţiei directe
Unitate de convenienţă - percepţia unitară a unui ansamblu cu repere de
dominantă sau repere de valoare.
Starea de contrast poate fi unul din mijloacele cele mai importante pentru realizarea
unităţii de convenienţă. Dominanta poate fi obţinută prin demersuri, masa sau unitate de
stil.
a. Imaginea urbană alcătuită din imaginea reală şi imaginea mentală, care depind de
vizibilitate, lizibilitate, capacitate de identificare, percepţie.
111
Determinarea imaginii urbane este funcţie de :
• mediu (dimensiune, întindere, liniaritate, textură)
• punctul de observaţie (distanţa faţă de obiectiv, cota de teren a punctului faţă de
obiectiv)
• calitatea observatorului
• capacitatea de observare
d. Definirea spaţiului
Percepţia spaţiului de către individ este un proces de selecţie şi ierarhizare. Spaţiul urban
are două tipuri de calităţi :
• abstracte - care ţin de comportamentul utilizatorului lui (calm, tensionat, stresat)
• constitutive care ţin de :
• dimensiunea spaţiului
• proporţia spaţiului
• deschiderea spatiului
• modul de umplere a spaţiului
• orientarea spaţiului
• forma spaţiului
• culoarea spaţiului
• componentele spaţiului (linii, suprafeţe, volume, planuri, culori, sunete, mirosuri)
Din însumarea momentelor ce dau valoarea particulară a unui spaţiu urban se pot genera
patru ipostaze de evoluţie a valorii acestuia :
• particularitatea
• concretul
• identitatea
• specificitatea
112
• două elemente de prestanţă contradictorii şi care au ca urmare scăderea efectului.
• o multitudine de elemente de prestanţă într-un sit foarte mare.
g. Configurţtia spaţială
• sit nivelat
• sit modelat
• sit reprofilat
h. Perspectiva
• directă
• indirectă
• frontală
• laterală
• orizontală
• ascendentă
• descendentă
113
Anexa 5
Clădiri cuplate
Clădiri izolate
114
2. Orientarea faţă de punctele cardinale
Se face în conformitate cu normele sanitare si tehnice în vederea îndeplinirii următoarelor
cerinţe:
Analizarea însoririi se face pe baza unui studiu specific a părţilor umbrite şi însorite ale
construcţiei, perioada de însorire precum şi umbra purtată a construcţiei faţă de clădirile
învecinate. Asigurarea duratei de însorire se face prin (i) orientarea, (ii) distanţarea şi
(iii) dimensionarea corectă a construcţiei Acţiunea bactericidă şi antirahitică a razelor
soarelui este eficientă când faţadele construcţiei sunt expuse radiaţiilor solare timp de 2-
3h /zi la solstiţiul de iarnă.
115
Caracteristicile reliefului
N
D se micşorează
116
E W
În cazul clădirilor orientate cu latura lungă pe direcţia Nord – Sud sau dacă obstacolul
este lateral şi acoperă parţial faţada clădirii considerate, distanţa „D” dintre clădiri se
micşorează.
În cazul construcţiilor orientate cu latura lungă pe direcţia E – V, sau dacă obstacolul
acoperă în întregime faţada clădirii considerate distanţa „D” dintre clădiri se micşorează
Regimul închis ( curţi închise ) formează un paravan care împiedică însorirea normală a
terenului la anumite ore.
Cădiri izolate
Clădiri înşiruite
117
Clădirile izolate sau grupate por fi orientate cu latura lungă către orice direcţie din
emisfera sudică (E-S-V), în funcţie de caracteristicile distribuţiei interioare a încăperilor.
Clădirile înşiruite cu regim închis, pentru a avea o însorire mai bună, se orientează cu
precădere cu latura lungă pe direcţia N – S cu deviere spre est de 18-20 grade
In cazul unor grupări alveolare se urmăreşte orientarea laturii deschise spre sud pentru a
se obţine o însorire a terenului.
118
4. Aliniamentul
Aliniamentul reprezintă limita care desparte domeniul public de domeniul privat.
5. Regimul de aliniere
Regimul de aliniere este limita convenţională stabilită prin regulamentele locale de
urbanism care reglementează modul de amplasare a construcţiilor prin fixarea unei
distanţe între fronturile construite şi un reper existent (aliniamentul stradal, axul străzii,
limita trotuarului, alinierea faţadelor existente, împrejmuirile etc.).
In cazul zonelor compact construite, construcţiile noi vor fi obligatoriu amplasate la
alinierea construcţiilor existente.
Retragerile faţă de aliniament se fac din raţiuni funcţionale, estetice sau ecologice
(protecţia împotriva zgomotelor, a unor nocivităţi etc.). Retragerile pot avea aceeaşi
lăţime pe toată lungimea străzii sau pot fi diferite (permiţând o eventuală lărgire a străzii).
119
Construcţii pe aliniament
120
Retragerile impuse prin reglementări au un caracter minimal şi au în vedere realizarea
confortului urban prin:
121
7. Poziţia construcţiei faţă de drumurile publice
122
Curţile interioare neacoperite cu arii mai mari de 600mp şi închise pe toate laturile, se
prevăd obligatoriu cu acces carosabil pentru autospeciale de intervenţie în caz de incendii
Minim 3,75 m
Accesele pietonale
• Străzile pietonale sunt rezervate exclusiv circulaţiei pietonilor şi ocazional
vehiculelor cu scop utilitar, servicii şi intervenţii pentru parcelele din zonă
• Aleile pietonale sunt accese pentru pietoni cu trasee independente de circulaţia
carosabilă. Lăţimea l a unei alei, va fi multiplu de 0,75m. ( un flux ), dar cel
puţin 1,50m. ( două fluxuri ).
• Flux de pietoni – numărul pietonilor care se deplasează pe un traseu dat într-o
perioadă de timp într-un sens sau în ambele sensuri.
123
• Accesele pietonale sunt cele amenajate la niveluri diferite ( tuneluri, pasarele,
poduri ).
Amplasate pe aliniament
Construcţii înşiruite în regim de curţi
închise sau deschise, cuplate pe ambele
laturi la calcan
Retrase faţă de
aliniament
cuplate pe ambele laturi cu construcţiile
vecine
Pe aliniament
alipite la calcan pe una din limitele
laterale ale parcelei
124
Construcţii izolate
La aliniament
8. Distanțele minime între construcțiile de pe aceeaşi parcelă
D≥3m
D=H1/2
125
D ≥ 1,90 m
126
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
7. Buerklin, Th., Peterek, M.: Morphologie urbaine, Birkhauser, Basel, Boston, Berlin,
2008
8. Clerc, D., Mangin, G., Vouuillot, H.: Pour un nouvel urbanisme, Adels, 2008
10. Jaillet, M.Cr.: Peut-on parler de secession a propos des villes europeennes?. In La
nouvelle question urbaine 1999/2000
11. Kostof, Spiro: The city shaped. Urban patterns and meanings through history.
Bulfinch, Press Book, Little, Brown and Company, 1992
13. Lacaze, J.P.: Les methodes de l’urbanisme, PUF, 2007 (ed. 4-a)
127
19. MLPAT: Ghid privind metodologia de elaborare si continutul-cadru al Planului
Urbanistic general, reglementare tehnica, GPO 38/99 si editiile ulterioare
20. Panerai, Ph., Depaule, J.Ch., Demorgon, M.: Analyse urbaine, Paranthese, 2005
21. Short, J.R.: The urban order. An introduction to cities, culture and power. Blackwell,
1996
128