scurt rezumat

Bucureștiul interbelic: urbanism și societate

Primele planuri de sistematizare ale Bucureștiului. Prima jumătate a secolului XX

scurtă introducere
Teza este privire genealogică în istoria gândirii urbanistice bucureștene. Este o istorie a
ideilor și mentalităților urbanistice care pune laolaltă gândirea și practica bucureșteană doar
la nivel conceptual. Am urmărit legarea urbanismul de figurile autorilor săi și pe autori
între ei pe fundalul începuturilor urbanismului modern. A rezultat astfel, o derulare de
ipostaze în jurul primelor două planuri urbanistice moderne ale Bucureștiului din prima
jumătate a secolului XX: Planul General de Sistematizare din 1921 (PGS|21), al cărui autor
a fost ing. Cincinat Sfințescu și Planul Director de Sistematizare din 1935 (PDS|35), al cărui
autor a fost un Comitet de Lucru format din 5 specialiști: ing. Teodor Rădulescu, arh. Ion
Davidescu, arh. Roger Bolomey, arh. Duiliu Marcu și arh. George Matei Cantacuzino.

Aceste planuri sunt prezentate delimitat doar la nivelul lor conceptual prin contribuția
tuturor elementelor premergătoare lor: ideologia vremii, gândirea urbaniștilor, măsurile
legislative și politice, definițiile și metodele de lucru urbanistice și detaliile de elaborare a
planurilor. Prezentarea se oprește odată cu aprobarea acestora.

Dar teza leagă cauzal cele două părți: partea de mentalitate cu aceea de tehnică a proiectării
urbanistice, fiind și o prezentare detaliată a planurilor de sistematizare. Astfel, viziunea,
propunerile și conținutul sunt analizate și interpretate în contextul gândirii urbanistice a
vremii și din perspectivă istorică. De asemenea, este prezentată evoluția fiecărui palier de
discuție și a propunerilor și proiectelor majore cuprinse în aceste planuri.

Firul argumentativ curge în sens cronologic prin toate problematicile conectate: cadrul
politic - legislație - mediul urbanistic - specialiștii - cronologia planului - descrierea planului -
aprobarea - influențele în gândirea urbanistică. Fără să fie căutată legătura cauzală „legi -

1
 scurt rezumat

planuri - oraș”, teza scoate planurile urbanistice din procesul dezvoltării orașului, din partea
pragmatică și le atribuie urbanismului teoretic și tehnic pentru studiul gândirii urbanistice
a secolului. Deci, din teză rezultă idei, interpretări și concluzii care rămân deschise, tot
într-o idee pur modernă de „opera deschisă”, de „înțelegere pentru a înțelege ulterior”.

Am oprit schema cauzală aici, în partea ideilor și, nu am trecut în partea efectelor pentru că,
am văzut orașul mai mult ca efect al gândirii decât al acțiunii. Ideologia unei epoci imprimă
fizic în oraș însemne mai puternice decât intervenția controlată, orașul este rezultat direct al
gesturilor mici ale celor mulți, mai mult decât al planurilor mari consecvent realizate. În
plus, rezultatul fizic al propunerilor poate fi judecat numai în dinamica folosirii orașului.
Teza lucrează cu definițiile fundamentale ale „sistematizării”, „urbanismului modern” și
„planului de sistematizare/urbanistic” pe care le reașează în permanență conform noilor
sensuri pe care le capătă în mersul firesc al practicii.

Scopul tezei este interpretarea urbanismului epocii, o explorare a metamorfozei ideilor

asupra orașului și planului în gândirea urbanistică, fără a exclude valoarea monografică pe
care ar căpăta-o un astfel de studiu. Astfel, este respectată cronologia evenimentelor care
sunt prezentate detaliat, argumentat și documentat și pe baza datelor și informațiilor
primare. De asemenea, tot pentru o construcție monografică a urbanismului românesc, teza
are atașată o complexă și organizată bază de date care conține informațiile legate de
activitatea specialiștilor vremii, toate discuțiile din Comisiile Planului de Sistematizare cu
privire la planul de sistematizare și alte informații relevante pentru subiect.

Demersul cercetării a fost acela de colectare și îmbinare a informațiilor și a interpretărilor:

adunarea datelor și informațiilor și analiza lor pe câteva căi, o dată prin ochii specialiștilor și
părerile vremii, din interiorul meseriei, o dată prin lentila retrospectivă la distanță mică de
timp și apoi prin lentila specialiștilor actuali, de la o distanță considerabilă de timp.

Delimitarea perioadei de timp de referință este stabilită în funcție de limitele temporale ale
planurilor urbanistice. Planul General de Sistematizare din 1921 este văzut ca ultimă fază a
unui proces impus de prevederile Legii Casei Lucrărilor Orașului din 1894 și care a început
cu organizarea concursului pentru planul de sistematizare al Bucureștiului din 1906.
Astfel, anul 1906 este primul moment care marchează o schimbare a gândirii orașului, un
început urbanistic. Manifestările urbanistice anterioare fuseseră lucrări de salubrizarea
orașului, izolate sau prinse în planuri generale la nivelul orașului, dirijate de probleme
locale. Până atunci nu se pusese problema intervenției înnoitoare asupra întregului oraș.
Iar finalul acestui proces demarat în 1906 se pierde în perioada de după Planul Director de
Sistematizare din 1935, nedelimitat clar, prin distilarea preocupărilor urbanistice într-o cu
totul altă ideologie dintr-un alt regim politic și o altă eră a istoriei moderne.

2
 scurt rezumat

Teza este construită pe mai multe straturi, ilustrative și pentru modul de argumentare a
ideilor. Stratul cel mai important este cel format din contrabalansarea dintre cele două
planuri urbanistice puse în relație directă, PGS|21 versus PDS|35.
Relațiile acestor planuri cu celelalte momente urbanistice semnificative ale perioadei sunt
limitate mai ales de ordinea cronologică în care au avut loc:
 concursul pentru planul de sistematizare al Bucureștiului din 1906 și PGS|21,
 faza pregătitoare și încercările de elaborare a unui program pentru un nou plan
urbanistic din perioada 1927-1931 și PDS|35.
Stratul imediat următor este cel al specialiștilor portretizați prin activitatea lor urbanistică
pentru București. De fapt, este un strat ce caută surse și fluxuri de idei între specialiștii
vremii. Acesta este legat cauzal de cel expus mai sus.
În interiorul acestora fiind suprapuse și alte straturi care alcătuiesc fundalul urbanistic al
epocii: politica și modernitatea.

Teza este formată din două părți distincte.

Prima parte, capitolul I, are rol instructiv dar și de reflecție. Această parte este de fapt tema
de lucru pentru întreaga cercetare. Este așezată pe două niveluri de înțelegere; în primul
rând am urmărit extragerea elementelor teoretice utile pentru urbanism, dar studiind
istoriile și scrierile despre aceste subiecte, am urmărit și metoda de cercetare folosită de
teoreticienii modernității. Având această componentă de studiu al metodei de lucru, acesta
este singurul capitol care folosește scrieri teoretice interpretative și priviri actuale asupra
subiectului.
Partea a doua, capitolul II și III, este partea demonstrativă a tezei. Aceasta îmbină diverse
moduri de lucru: extrage din context, scoate la iveală, prezintă cronologic, analizează,
reașează idei, le pune în paralel și relaționează diversele subiect aduse în discuție. Aceasta
se bazează pe surse primare: documente de arhivă, toate scrierile vremii despre urbanismul
bucureștean, scrieri documentare, retrospective despre acest subiect, liste, anuare și
inventare ale diverselor chestiuni de interes.

concluziile tezei
Urbanismul modern bucureștean a început și s-a conturat așa cum a urmat conform unui
acord firesc, implicit care a fost luat odată cu concursul pentru planul de sistematizare al
Bucureștiului din 1906.
Ing. N Cucu-Starostescu a evidențiat clar momentul inițial care a decis drumul
urbanismului mai apoi, atunci când, în cadrul întâlnirii de la Societatea Politehnică din
aprilie 1908, a explicat diferența de sensuri a cuvântului „sistematizare”, termen pe care
acesta l-a folosit pentru prima dată cu sensul de mecanism de dezvoltare a orașului care
implică o viziune asumată împreună cu toate mijloacele concrete de înfăptuire a ei. Dar
acest termen a fost altfel transpus în practică, „sistematizare” a fost înțeles apoi ca un plan

3
 scurt rezumat

de intervenție - o suită de acțiuni asupra orașului fizic ce pornea de la deziderate care vizau
cadrul fizic, structură concretă construită ce ar fi suportat o varietate de funcțiuni. Aceste
deziderate erau prinse într-un planșă desenată după principii de ordine, armonie, estetică.

Deși, construcția urbanismul românesc a fost munca a două generații de specialiști, de fapt,
urbanismul românesc își are temelia în primul rând datorită a două mari personalități care
au avut aport diferit și rezultate remarcabile.
Ing. Al Davidescu, primul urbanist român, este cel care a pornit firul conducător al
urbanismului bucureștean și a avut capacitatea de a sintetiza și stabili concret drumul viitor
în momentele-cheie ale urbanismului. Acesta a alcătuit cadrul practic de lucru pentru
urbanism, rezultatul său concret fiind planul de sistematizare în sine.
Ing. C Sfințescu a așezat pas cu pas fundația urbanismului românesc. A construit suportul
teoretic și experiența de practică administrativă în jurul firului pornit de predecesorii săi.
Rezultatul muncii sale este dovada existenței disciplinei urbanismului în prima jumătate a
secolului XX.

realizările tezei vs ipotezele de cercetare, auto-evaluare

Planul Director de Sistematizare din 1935 a fost marea miză a urbanismului bucureștean.
Deși nu a fost nici primul, nici cel mai modern, nici cel mai important plan urbanistic al
Bucureștiului sau cu cel mai clar efect în oraș. Dimpotrivă, a fost un plan dintr-o serie de
momente urbanistice cel puțin egale ca importanță. Dar a polarizat toată atenția vremii,
fiind un fel de „vedetă” a urbanismului perioadei interbelice.

Urbanismul bucureștean de la începutul secolului XX a fost indestructibil legat de contextul

modernității culturale și a reflectat fără tăgadă, valurile de modernizare în care era prinsă
societatea bucureșteană: de la modernizarea industrială a începutului de secol la
modernitatea moderată a perioadei interbelice.
Între cele două valuri a fost o perioada de acalmie a avântului modernizator, evident,
impusă și de marile contexte politice. C Sfințescu a „tradus” în urbanism ambițiile ale
modernizării și a încercat o transpunere reală a lor prin Planul General de Sistematizare. A
fost o confruntare între dorințe/vise și posibilități reale. A rezultat o ușoară domolire a
atitudinii și o întoarcerea acesteia către explorarea posibilităților de argumentare științifică
a deciziei.
Planul General de Sistematizare din 1921:
. a fost un plan codat, specializat, care trebuia să îmbine o viziune în forță cu o știință a
urbanismului modern,
. vedea orașul în dezvoltare, detașat de la distanța specialistului,
. a avut o abordare impunătoare, reclama decizii ulterioare care ar fi susținut viziunea
planului,
. propunea mari proiecte urbane care ar fi susținut o dezvoltare industrială a orașului,

4
 scurt rezumat

. era structurat conform acestei viziuni: conținea capitole separate pentru mari trasee
de transport pe cale ferată, echipamente edilitare și rețeaua de centre de
aprovizionare.
Planul Director de Sistematizare din 1935:
. a fost un plan accesibil, adresat marelui public,
. vedea orașul confortului de zi cu zi, orașul locuirii și muncii,
. se auto-susține ulterior prin bună practică,
. era un instrument de instituire a unui nou mod de viață,
. respingea orice mare proiect deranjant sau consumator de bani,
. propunea deschiderea orașului către posibilități care vor fi hotărâte ulterior,
. conținea vaste capitole care tratau mod de construire, spațiile verzi și estetica tuturor
elementelor din oraș.

De fapt, odată cu aceste valuri de schimbare de atitudine modernă, se schimba și poziția

specialistului față de oraș. Modul de raportare a individului față de orașul modern este una
din caracteristicile atitudinii moderne. Specialistul traversează diferite ipostaze de
relaționare cu orașul. De la o delimitarea categorică, în care „înălțimea științei” îl ținea la
distanță și îl obliga să fie obiectiv față de orașul care devenea un simplu obiect al științei. La
auto-includerea în orașul care iese din cadrul său static, devine oraș al oamenilor.
Specialistul intră treptat în oraș gravitând între cele două poziții/responsabilități ale sale,
aceea de specialist și aceea de beneficiar în care specialistul se adresează și lui însuși.
Urbaniștii din generația ing. Al Davidescu discutau și negociau numai scheme teoretice pe
un plan desenat. C Sfințescu lucra numai cu date, cifre, măsurători, legi și se raporta la
experiența internațională. Iar T Rădulescu și I Davidescu au perfecționat tehnica de
proiectare a orașului, îmbinând elemente statistice cu planurile propunerilor desenate
conform planurilor orașului existent.

Legătura cu lumea politică a fost vizibilă în momentele urbanistice ale perioadei. Faptul că
ambele planuri de sistematizare au fost elaborate și aprobate în guvernările liberale dintr-o
succesiune de instabilități politice (dintre perioada conservatoare (trecerea secol XIX - secol
XX) și apoi perioada liberală, întreruptă de o agitată guvernare țărănistă) s-a reflectat în
procesul elaborării planurilor și în conținutul planurilor.

În ceea ce privește evoluția urbanismului bucureștean, până la urmă, în anii ’30 urbanismul
ajunsese o disciplină în toată regula, cu start și corp aliniat internațional: existau specialiști,
scrieri, studii, organizații profesionale recunoscute internațional, învățământ superior de
urbanism, revistă de specialitate, legislație și metodă de lucru.
Urbaniștii erau prinși în marele proiect de „facere” a urbanismului și marele proiect de
construire a orașului, dar cu diferite atitudini față de aceste misiuni asumate:
 generația Al Davidescu era sub presiunea imensă a modernizării orașului prin mari
proiecte tehnice și căuta soluții urbanistice (științifice) pentru această modernizare,

5
 scurt rezumat

 generația anilor ’30 răspundea nevoilor orașului și căuta metode de lucru ușor de
folosit și de impus tuturor pentru a institui un fel de buna practică constructivă
generalizată în oraș.

PDS|35 a apărut dintr-un „mit” referindu-se la sine dar și din credința că planul urbanistic
ar fi putut fi deopotrivă responsabil, motor dar și garant al dezvoltării și într-un moment în
care planul urbanistic era singurul produs urbanistic acceptat în practică.
PDS a fost mitologizat, în jurul acestuia creându-se imaginea ca prim plan modern al
orașului încă dinaintea apariției sale, imagine care a fost întreținută pe parcursul său și
imediat după și cu care a rămas până în zilele noastre. Specialiștii au pregătit terenul
teoretic prin comunicări intense în toate mediile profesionale înrudite cu urbanismul,
comunicări pe care le-au publicat integral apoi în revistele științifice ale vremii. Politicienii
au dat interviuri și a prezentat foarte atractiv nou plan încă din timpul facerii lui. Apoi,
după apariția sa s-au constituit tabere de opinii, pe de-o parte s-au lansat critici vehemente,
iar pe de alta i-a fost lansată și întreținută imaginea de prim plan urbanistic al orașului,
singurul plan modern al orașului.

Până la urmă, Planul Director de Sistematizare a adus cu sine o seamă de inovații pentru
urbanism: a schimbat gândirea față de oraș, a schimbat adresantul către marea masă a
locuitorilor săi și a schimbat cultura instituțională și profesională a practicii urbanismului.
Adică a dat urbanismului forma pe care o recunoaștem foarte bine astăzi. Acesta a fost
succesul său de fapt.

6
 scurt rezumat

cuprinsul tezei

INTRODUCERE

I
CONTEXT

1. Despre modernitate și urbanism

1a. elemente de modernitate relevante pentru urbanism
1a. elemente de modernitate românească
1b. modernitatea politică a municipalității bucureștene
concluzii parțiale teză

2. Urbanismul modern
2a. teoria generală a urbanismului modern la începuturile sale
2b. planurile urbanistice ale capitalelor în modernizare
Paris
Roma

concluzii parțiale teză

II
URBANISMUL BUCUREȘTEAN LA ÎNCEPUT DE SECOL XX

cadrul general
1. generația de urbaniști
portrete profesionale individuale
ing. Al Davidescu (1858-1936)
ing. C. Sfințescu (1887-1955)
ing. T Rădulescu (1889-?)
arh. I Davidescu (1890-1980)
arh. R Bolomey (1883-1947)
arh. D Marcu (1885-1966)
arh. GM Cantacuzino (1899-1960)
concluzii

7
 scurt rezumat

III
PRIMELE PLANURI URBANISTICE ALE BUCUREȘTIULUI (subiect)

1. Planul General de Sistematizare din 1921 (PGS|21)

1a. faza pregătitoare: Concursul pentru planul de sistematizare al Bucureștiului
din anul 1906
concluzii
caracterizare perioada 1906-1914

1b. Planul General de Sistematizare din 1921

concluzii intermediare
caracterizare perioada 1914-1921

2. Planul Director de Sistematizare din 1935 (PDS|35)

2a. faza pregătitoare: „metoda științifică” pentru elaborarea planului de
sistematizare (1927-1929)
concluzii

2b. începuturi: programul pentru noul plan de sistematizare (1928, 1930-1931)

caracterizare perioada 1921-1931

2c. Planul Director de Sistematizare din 1935(PDS|35)

caracterizare perioada 1932-1935

CONCLUZII GENERALE ALE TEZEI

bibliografie
lista anexelor
anexe (numerotate separat, 84 pagini, 9 anexe)
lista ilustrațiilor
lista de abrevieri