Procesul de construcție europeană în anii `70 și `80

Contextul economic și politic

La începutul anilor 70 Europa de Vest era un element vital și important al
sistemului economic de piață internațional condus de SUA.
Poziția a fost consfințită prin Acordul de la Bretton Woods – o importantă
conferință internațională din anul 1944.
Anii 70 au reprezentat o perioadă marcată de o serie de turbulențe la nivelul
sistemului financiar internațional, al aprovizionării cu petrol și al prețului și
securității petroliere, dar și o serie de crize politice – Orientul Mijlociu.
La începutul anilor 70 R.F.G. (Germania) avea cea mai puternică valută din
Europa. Germania a fost prima țară care a lăsat marca germană să fluctueze
liber în 1970.
Moneda americană a fost davalorizată în 1971, iar SUA a reînceput impunerea
de suprataxe la importuri – fapt cu consecințe asupra CEE.
USD și-a păstrat ulterior importanța ca valută de referință și ca urmare a
faptului că prețul petrolului era și încă este exprimat în USD.
Schimbarea sistemului monetar internațional a fost datorată în principal crizei
petrolului din 1973, când prețul petrolului a crescut brusc de 4 ori.
 Procesul de construcție europeană în anii `70 și `80

Criza a izbucnit ca urmare a războiului de Yom Kippur (una din cele trei mari
sărbători religioase evreiești - „Ziua ispășirii”) din 1973 dintre Israel și Țările
Arabe, declanșat printr-un atac surpriză a Egiptului și Siriei asupra Israelului.
Criza petrolului a condus la haos în lume.
O a doua criză a petrolului a avut loc în anul 1979- ca urmare a revoluției
islamice din Iran.
Iranul a oprit exporturile de petrol la sfârșitul anului 1978, iar la sfârșitul anului
1979 URSS invadează Afganistanul.
Efectele acestor revoluții economice și financiare au marcat evoluțiile politice
din subsistemele sistemului economic global și deci, implicit din Comunitățile
Europene.
 Caracterizare generală a perioadei

Prioada celor 2 decenii este o peroadă marcată de o serie de inovații

instituționale semnificative din perspectiva construcției europene:
• Inovații la nivelul instituțiilor politice CEE: se intiuționalizează
Conferința Europeană ca for decisiv de construcție europeană;
începând cu 1979 CE au un Parlament European ales;
• Crearea Fondului European de Dezvoltare Regională (19759);
• Cooperarea Politică Europeană se afirmă în practica politică a CE
dobândește statul legal prin AUE (1986);
Anii 70 și 80 se caracterizează prin:
• Extinderea CE
• Aprofundare a CE
• Lărgirea ariei de competență a CE
În anii 80 s-au făcut remarcate cel puțin 2 figuri politice europene care au
încercat să conducă spre o mai mare federalizare a CEE:
- Altiero Spinelli
- Jacques Delors
 European Monetary System (EMU) – Un sSstem Monetar European

Liderii europeni au realizat imposibilitatea construiri unei piețe unice fără o

uniune monetară și fără o intergare financiară completă.
Principiul SME fusese deja lansat la Summitul liderilor CE din 1969, în cadrul
căruia s-a ajuns la un aord în ceea ce privește controlul fluctuațiilor valutelor și
angajamentul de a face efortul de coordonare a politicilor economice ale
statelor membre.
Inițiativa SME a fost reluată în 1979 cu scopul de a stabiliza ratele de schimb
prin instituirea unui Mecanism European de Schimb baat pe ECU (unitate
valutară europeană.)
În iunie 1988 Consiliul European a confirmat obiectivul de realizare progresivă
a Uniunii Economice și Monetare (UEM).
 O politică socială și o politică regională

Tratatul de la Roma prevedea dezoltarea unei politici sociale europene dar

atenția acordată acestei dimensiuni era redusă comparativ cu interesul de
construcție a unei piețe comune.
Fondul Scoial European (1971) era concentrat mai mult pe crearea de locuri
de muncă pentru tineret.
Politica de dezvoltare regională s-a dezoltat pe parcursul deceniilor următoare
atât sub impulsul extinderii CE cu state mai puțin dezvoltate, dar și sub impulsul
altor politici comunitare care detreminau un trend de crștere a disparităților
economice, sociale și teritoriale, care necesitau contracarare.
AUE a făcut pași importanți în dezvoltarea politicii regionale.
 Nevoia unei Piețe Unice

La începutul anilor 70, se înregistra o situație economică stagnantă în CE.

CEE era în competiție cu SUA și Japonia.
Liderii europeni trebuiau să acționeze pentru a crește competitivitatea
economiei CEE.
Barierele netarifare rămase după 1968, se regăsesc împărțite în categorii,
astfel:
• Bariere fizice: vamă internă CEE și controale interne de pașaport
• Bariere fiscale: forme de impozitare indirectă, precum TVA, accize
• Bariere tehnice: standarde diferite de consum, interzicerea publicităii
pentru produsele importate, marcarea țării de origine, etc
 Actul Unic European (AUE)

AUE este actul prin care prevederile tratatelor comunitare s-au extins asupra
unor noi domenii de activitate precum, politica externă, cercetarea și protecția
mediului. Actul a fost semnat la 17 februarie 1986 de către nouă state membre,
la 28 februarie 1986 de către alte trei state (Italia, Danemarca și Grecia) și a
intrat în vigoare la 1 iulie 1987.
Actul Unic European se înscrie în orientarea generală a proiectului de Tratat al
Parlamentului European care a adoptat la 14 februarie 1984, Proiectul de Tratat
al Uniunii Europene. Astfel se prevedea o „refacere a Tratatelor de la Paris și
de la Roma de instituire a Comunităților Europene, care vizează o consolidare
a instituțiilor comunitare și o extindere a domeniilor lor de activitate”.
Prin acest act s-a urmărit crearea unei „Uniunii Europene”cu
competențe extinse față de cele ale Comunităților, de asemenea drepturile
Parlamentului European sunt extinse în procedura legislativ-decizională iar în
cadrul Consiliului se introduce din nou principiul votului majoritar.
Obiectivul AUE a fost de a finaliza piața internă în care se asigura libera
circulație a mărfurilor, persoanelor, serviciilor și capitalurilor într-o zonă fără
frontiere interne.
 Actul Unic European (AUE)
Unicitatea AUE constă în „continuarea operei începute prin semnarea tratatelor
inițiale și transformarea ansamblului relațiilor dintre ele într-o Uniune
Europeană (...)”.
AUE a avut marele rol de a pregăti terenul înființării Uniunii Europene prin
insuflarea ideilor de aderare, uniune și progres statelor membre ale
comunităților europene.
 Principalele prevederi ale AUE privind Piața Unică

• Liberalizarea serviciilor bancare, de asigurări

• Spargerea monopolurilor economice
• Înlăturarea controalelor vamale și a pașapoartelor la granițele interne
• Înlăturarea barierelor fiscale în calea circulației mărfurilor și acceptarea
reciprocă a standardelor de calitate a mărfurilor
• Extinderea ariei de competență a CE
• Stabilirea ca scop al CE a realizării Sistemului Monetar European
• Promovarea unei politici de dezvoltare a regiunilor europene prin
reducerea diferențelor dintre zonele sărace și cele bogate și evitarea
Europei cu 2 viteze
 Modificări instituționale aduse prin AUE

• Au fost acordate noi puteri instituționale CJE și a fost creat Tribunalul de

Primă Instanță
• Au dobândit statut legal:
 Conferința Europeană
 Cooperarea Politică Europeană
• Au fost făcute modificări în procesul decizional
• A fost amplificat rolul Parlamentului European prin introducerea procedurii
de Cooperare.
 Consecințe ale AUE

• Eliminarea barierelor netarifare tehnice a însemnat încercarea de

armonizare legislativă într-o serie de domenii: al protecției sănătății publice,
al protecției consumatorilor, al mediului.
• A crescut numărul de conglomerate europene
• Politica comună în domeniul competiției a fost unuk dintre rezultatele
acestei întreprinderi inaugurate de AUE
• Japonia și SUA au început să-și implanteze fabrici în Europa pentru a
contracara tendința de limitare a accesuui la piața europeană generată de
noua poliică europeană care crea o piață unică.
 Concluzii

• Trei etape de extindere (1973,1981,1986) care au dublat numărul statelor

membre ale Comunităților de la 6 la 12
• O lărgire a ariei de competență comunitară
• O aprofundare a integrării economice în zona concretizării dezideratului
realizării pieței unice europene prin adopatrea AUE
• O aprofundare a integrării politice