Obligațiile Uniunii Europene față de statele membre

În conformitate cu prevederile art. 5 din TUE, Uniunea Europeană are obligația

de a garanta egalitatea tuturor statelor membre și acționează astfel numai în
limitele competențelor care i-au fost atribuite de statele membre prin tratate
pentru realizarea obiectivelor stabilite prin aceste tratate. Orice
competență care nu este atribuită Uniunii prin tratate aparține statelor membre.
De asemenea, în temeiul principiului subsidiarității, în domeniile care nu sunt de
competența sa exclusivă, Uniunea intervine numai dacă și în măsura în care
obiectivele acțiunii preconizate nu pot fi realizate în mod satisfăcător de statele
membre nici la nivel central, nici la nivel regional și local, dar datorită
dimensiunilor și efectelor acțiunii preconizate, pot fi realizate mai bine la
nivelul Uniunii
Potrivit art.4, obligațiile politice ale Uniunii Europene constau în clauza
introdusă conform căreia Uniunea respectă egalitatea statelor membre în raport
cu tratatele, precum și identitatea lor națională, inerentă structurilor lor
fundamentale politice și constituționale, inclusiv în ceea ce privește autonomia
locală și regională. Aceasta respectă funcțiile esențiale ale statului și, în special,
pe cele care au ca obiect asigurarea integrității sale teritoriale, menținerea ordinii
publice și apărarea securității naționale. În special, securitatea națională rămâne
responsabilitatea exclusivă a fiecărui stat membru.
În temeiul principiului cooperării loiale, Uniunea și statele membre se respectă și
se ajută reciproc în îndeplinirea misiunilor care decurg din tratate.
 Obligațiile Uniunii Europene față de statele membre
O altă obligație a Uniunii Europene față de statele membre se referă la
respectarea identității naționale. Uniunea Europeană respectă egalitatea
statelor membre în raport cu tratatele, precum și identitatea lor națională,
inerentă structurilor lor fundamentale politice și constituționale, inclusiv în ceea
ce privește autonomia locală și regională. Cea de a treia obligație se referă la
respectarea funcțiilor esențiale ale statului și, în special, pe cele care au ca
obiect asigurarea integrității sale teritoriale, menținerea ordinii publice și
apărarea securității naționale. În special, securitatea națională rămâne
responsabilitatea exclusivă a fiecărui stat membru.
Supremația dreptului comunitar asupra dreptului național
Acest principiu fundamental este formulat și afirmat de către jurisprudența
comunitară sub forma unei declarații1 anexă la Tratatul de la Lisabona, potrivit
căreia, tratatele și legislația adoptată de Uniune pe baza tratatelor au prioritate
în raport cu dreptul statelor membre, în condițiile prevăzute de jurisprudența
menționată anterior.
 Izvoarele Dreptului Uniunii Europene
Izvoarele dreptului Uniunii Europene reprezintă acele norme de drept
specifice în funcție de care statele membre și comunitățile europene își pun în
aplicare scopul, își urmăresc obiectivele și își coordonează activitatea. Astfel,
prin izvoarele dreptului Uniunii Europene mai putem înțelege acele”modalități
specifice prin care regulile de conduită considerate necesare în structurile
europene devin norme de drept prin acordul de voință al statelor membre”
Izvoarele dreptului Uniunii Europene pot fi clasificate în câteva criterii, precum:
1. Izvoare principale: normele cuprinse în tratatele inițiale și tratatele
modificatoare ale Comunității Europene și a Uniunii Europene (drept
primar);
2. Izvoare secundare:regulamente, directive, avize, recomandări, decizii (drept
derivat);
3. Izvoare complementare:principiile generale de drept, normele din acordurile
internaționale încheiate cu alte state sau organizații international;
4. Izvoare nescrise:principiile generale de drept, drepturile fundamentale,
jurisprudența Curții de Justiție și cutuma.
 Izvoarele Dreptului Uniunii Europene
1. Izvoarele principale:
În categoria izvoarelor principale sunt incluse în primul rând tratatele de
constituire ale comunităților europene dar și tratatele care au intervenit ulterior în
vederea modificării acestora.
Dreptul primar se referă la dreptul european al tratatelor, adică la Tratatul privind
Uniunea Europeană (Tratatul UE) şi Tratatul privind funcţionarea Uniunii
Europene (Tratatul FUE), care conţine ordinea de drept comună şi are aplicare
nemijlocită în statele membre, având caracter obligatoriu şi pentru instanţe.
Tratatele de instituire a Comunităților/Uniunii Europene și tratatele
modificatoare se află în vârful piramidei normelor juridice, ele reprezentând
acordul de voință al statelor membre pentru crearea comunităților și a Uniunii
Europene2. Aceste tratate au aceeași importanță cu cea a unei legi
fundamentale la nivel național. Toate celelalte reglementări ale Uniunii Europene
trebuie să fie în concordanță cu aceste tratate, în caz contrar ele fiind
susceptibile de a fi anulate sau declarate invalide.
Astfel, tratatele institutive pe care le avem în vedere sunt:
• - Tratatul de înființare a Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului
(CECO) semnat la Paris la 18 aprilie 1951 de către Germania, Franța,
Olanda, Italia, Belgia și Luxembourg și care a intrat în vigoare la 23 iulie
1952 (”Europa celor șase”);
 Izvoarele Dreptului Uniunii Europene

- Tratatul de constituire a Comunității Economice Europene (CEE) și

Tratatul de constituire a Comunității Europene a Energiei Atomice (CEEA
sau EURATOM) semnate la Roma în data de 25 martie 1957 de către
Germania, Franța, Olanda, Italia, Belgia și Luxembourg și care au intrat în
vigoare la 1 ianuarie 1958.
Tot în această categorie a izvoarelor principale vom încadra și tratatele
modificatoare ale tratatelor institutive:
- Tratatul de la Bruxelles (adoptat la 8 aprilie 1965 și intrat în vigoare la 1 iulie
1967) denumit și Tratatul de fuziune care a permis unificarea organelor de
conducere a celor trei comunități (noile organe fiind: Parlamentul European,
Comisia Europeană, Consiliul Ministerial și Curtea de Justiție);
- Actul Unic European (AUE, semnat la 17 februarie 1986 respectiv 28
februarie 1986 și a intrat în vigoare la 1 iulie 1987) prin care prevederile
tratatelor comunitare s-au extins asupra unor noi domenii de activitate;
- Tratatul de la Maastricht (semnat la 7 februarie 1992) un tratat care se
sprijină pe cele trei comunități europene pe care le-a completat cu noi
politici de cooperare și dezvoltare;
 Izvoarele Dreptului Uniunii Europene

• Tratatul de la Amsterdam (semnat în octombrie 1997 și intrat în vigoare la

1 mai 1999), încheiat cu scopul de a îmbunătăți integrarea
europeană, măsurile și tehnicile acesteia;
• Tratatul de la Nisa (intrat în vigoare la 1 februarie 2003) încheiat cu scopul
de a aduce modificări, completări, adăugiri și înlocuiri în dispozițiile
tratatelor TUE și CE;
• Tratatul de la Lisabona (semnat la 13 decembrie 2007 și intrat în vigoare
la 1 decembrie 2009) aduce modificări și completări dispozițiilor Tratatului
TUE și Tratatului privind Comunitatea Europeană având 36 de protocoale și
65 de declarații anexate.
De asemenea acordurile de aderare, tratatele de aderare, protocoalele și
declarațiile anexate tratatelor menționate mai sus, au aceeași valoare și forță
juridică cu cea a tratatelor inițiale.
 Izvoarele Dreptului Uniunii Europene

Izvoarele secundare (derivate) ale dreptului Uniunii Europene

Potrivit dispozițiilor din tratatul TFUE, organele Uniunii pot adopta o serie de
acte juridice care au la bază tratatul iar adoptarea lor se fundamentează pe
dreptul primar și în această categorie se regăsesc regulamentele, directivele,
deciziile, recomandările și avizele.
Astfel, dreptul secundar este format din actele normative formale, emise de
organele UE, în special sub formă de regulamente, directive, decizii, precum şi
decizii cadru.
Actele legislative definesc în mod expres obiectivele, conținutul, domeniul de
aplicare și durata delegării de competențe. Elementele esențiale ale unui
anumit domeniu sunt rezervate actului legislativ și nu pot face, prin urmare,
obiectul delegării de competențe. Față de aceste considerente, izvoarele
secundare au următoarele caracteristici:
- sunt emise de către instituțiile comunitare în virtutea competențelor pe are
acestea le au;
- misiunea lor constă în punerea în aplicare a tratatelor și în acest fel
a obiectivelor pe are acestea le prevăd;
- poziția lor ierarhică este de subordonare în fața tratatelor pe are le aplică.
 Izvoarele Dreptului Uniunii Europene
Regulamentul este actul normativ cu aplicabilitate generală ce poate fi asimilat
unei legi interne. Este obligatoriu în toate părţile sale şi se aplică nemijlocit în
fiecare stat membru.
Dacă regulamentele se aplică nemijlocit în fiecare stat membru al uniunii,
directivele sunt obligatorii doar în privința obiectivelor (scopului final) ce trebuie
realizate prin legislaţia internă a fiecărui stat membru și bineînțeles în termenul
stabilit în directive.
Decizia este actul normativ din dreptul european cu caracter obligatoriu care
serveşte reglementării unor cazuri individuale. Spre deosebire de directive,
decizia este obligatorie în toate elementele sale mai ales pentru cei pe care îi
invocă, persone individuale sau state membre.
În ceea ce privește avizele și recomandările, acestea ”nu sunt obligatorii”
potrivit articolului 288 din TFUE. Astfel, forța juridică obligatorie nu este o
caracteristică a acestor acte, care au de obicei un caracter facultativ ce nu
atrage controlul jurisdicțional.
 Izvoarele Dreptului Uniunii Europene
Izvoarele complementare ale dreptului Uniunii Europene:
În această categorie a izvoarelor complementare vom avea în vedere în primul rând
principiile de drept aplicabile în domeniu, o categorie destul de vastă a izvoarelor
dreptului Uniunii Europene.
Vom considera ca fiind izvoare complementare principiile generale de drept comune
statelor membre și principiile generale de drept în legătură cu drepturile democratice
și drepturile fundamentale ale omului.
În concordanță cu ordinea juridică comunitară, statele membre trebuie să respecte
următoarele principii: egalitatea față de reglementările economice, principiul general
al certitudinii juridice, îmbogățirea fără just temei, responsabilitatea extracontractuală
pentru daunele cauzate de actele normative, confidențialitatea corespondenței între
avocat și client, dreptul la apărare, secretul afacerilor întreprinderilor etc.
Relațiile dintre statele membre și Uniunea Europeană se fundamentează și ele pe
o serie de principii precum:
- Principiul nediscriminării sau al egalității de tratament;
- Principiul general al proporționalității
- Principiul subsidiarității
- Principiul atribuirii de competențe (Articolul 7 din TFUE);
- Principiul echilibrului instituțional;
- Principiul recunoașterii reciproce - Articolul 67 alin 47, Articolul 708, Articolul
81 alin 1, Articolul 82 alin 1.
 Izvoarele Dreptului Uniunii Europene
- Principiul autonomiei instituționale relative:
- Principiul priorității dreptului Uniunii Europene;
- Principiul aplicării directe a dreptului Uniunii Europene.
- Principiul transparenței (Articolul 15 alin 1)
- Principiul economiei de piață deschise
- Principiul precauției și acțiunii preventive.
Un obiectiv major al comunităților europene este protecția drepturilor omului și a
drepturilor democratice ale acestuia.
Este necesar aici să delimităm câteva noțiuni specifice pentru a evita confuziile care
se pot crea. Astfel, din perspectiva documentelor existente, avem pe de o parte
Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților
Fundamentale sau pe scurt Convenția Europeană a Drepturilor Omului, adoptată de
Consiliul Europei în 1950 la Roma, acesta fiind și scopul principal al acestei
organizații internaționale. Pe de cealaltă parte avem Carta Drepturilor Fundamentale
a Uniunii Europene un document diferit, prevăzut de Tratatul de la Lisabona și care
se referă la respectarea drepturilor omului în cadrul Uniunii Europene.
Prin aderarea Uniunii Europene la Conventia Europeană pentru apărarea drepturilor
omului și libertăților fundamentale (prin articolul 6 alin 2 din TUE) cetățenii europeni
vor putea să se adreseze direct Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) pentru
rezolvarea problemelor existente fapt care va conduce la cresterea nivelului de
garantare a respectării drepturilor omului la nivel European
 Izvoarele Dreptului Uniunii Europene

La fel de importante sunt și ”principiile democratice” prevăzute într-un

capitol special al TUE ce cuprinde:
• Principiul egalității cetățenilor săi
• Principiul democrației reprezentative
• Principiul transparenței
• Principiul participării active a parlamentelor naționale
Tot în categoria izvoarelor complementare vom încadra și acordurile
internationale ale Uniunii Europene definite ca fiind instrumentele juridice prin
care se materializează conținutul juridic al relațiilor Uniunii Europene cu state
terțe și organizații internaționale.
De asememnea aceste acorduri internaționale pot fi încheiate și la nivelul
statelor membre între ele sau între state membre și state terțe iar în funcție de
momentul încheierii acestora statele trebuie să se asigure că nu există
inadvertențe sau incompatibilități cu tratatele în vigoare.
Extinzând clasificarea izvoarelor complementare, aceasta poate cuprinde:
actele interne ale instituțiilor și organismelor comunitare, regulamentele de
procedură, regulamentele interne, instrucțiunile și statutele diferitelor
instituții, propuneri legislative, acte pregătitoare emise de Comisie,
avizeeliberate de diferite comitete,
 Izvoarele Dreptului Uniunii Europene
programe generale, al căror specific constă în faptul că produc ”efecte juridice
doar în interiorul emitentului sau în relațiile acestuia cu alte instituții sau
organisme din cadrul sistemului comunitar, iar nu și în raport cu statele
membre, cu instituțiile acestora sau cu persoane de drept privat”;
- acordurile încheiate cu terțe state sau cu organizații internaționale.
Astfel, în această categorie a izvoarelor complementare intră și
”convenţiile internaţionale încheiate de statele membre ale comunităţilor
respectiv de comunităţi cu state terţe.
În ceea ce privește situația acordurilor internaționale încheiate de către statele
membre și de către Uniunea Europeană se recunoaște ca principiu general
superioritatea acestora față de dreptul derivat, dar nu și față de tratatele
constitutive și principiile generale, cărora le sunt subordinate
 Izvoarele Dreptului Uniunii Europene

Izvoarele nescrise ale dreptului Uniunii Europene

Printre izvoarele nescrise ale dreptului Uniunii Europene menționăm cutuma,
jurisprudența și principiile generale de drept. În ceea ce privește
cutuma, ”dreptul cutumiar comunitar se bazează pe un obicei (o acţiune sau o
inacţiune) constant şi general al subiecţilor de drept (consuetudo1) care
acţionează în acest fel din convingerea că la acest comportament sunt obligaţi
pe baza unei norme juridice (opinio juris sive necesitatis)”
Principiile generale de drept se referă la acele principii care sunt compatibile
tuturor statelor membre și corespund structurii comunitare.
Pornind de la prioritatea dreptului Uniunii Europene în fața dreptului intern,
instanțele naționale trebuie să interpreteze reglementările aplicabile în
conformitate cu jurisprudența CJUE.