Forme de evaluare a

rezultatelor și a
progreselor copilului
preșcolar
• ,,Ceea ce inluențează cel mai mult
învățarea sunt cunoștințele pe care copilul
le posedă la plecare. Asigurați-vă de ceea
ce el știe și instruiți-l în consecință”

• Ausbel
• Evaluarea reprezintă actul didactic
complex, care urmărește măsurarea
cantității cunoștințelor dobândite, ca și
valoarea, nivelul, performanțele și
eficiența acestora la un moment dat,
oferind soluții de perfecționare a
actului didactic.
PRINCIPIILE EVALUĂRII
 Forme de evaluare
din punct de vedere al metodelor și
procedeelor de verficare
• evaluare orală
• evaluare scrisă
• evaluare practică
• evaluare mixtă
 Evaluarea orală
constă în realizarea unei
conversaţii prin care profesorul
urmăreşte identificarea cantităţii
şi calităţii instrucţiei. Conversaţia
poate fi individuală, frontală sau
combinată.
 Evaluarea scrisă
apelează la anumite suporturi scrise,
concretizate în lucrări de control sau teze.
Copii au şansa să‑şi prezinte achiziţiile la
care au parvenit fără intervenţia
profesorului, în absenţa unui contact direct
cu acesta.
 Evaluarea practică

se realizează la o serie de discipline specifice

şi vizează identificarea capacităţilor de
aplicare în practică a cunoştinţelor
dobândite, a gradului de încorporare a unor
priceperi şi deprinderi, concretizate în
anumite suporturi obiectuale sau activităţi
materiale.
 Tipul de evaluare

• evaluare criterială
• evaluare sumativă
• evaluare formativă,
etc.
Există mai multe criterii de clasificare a
formelor evaluării:
a) După cantitatea de informația
verificată:
Evaluarea parțială și globală
b) După criteriul obiectivității în notare:
Evaluarea obiectivă și subiectivă
Argumentați care sunt factorii ai
evaluării școlare ?
Argumentați care sunt factorii ai
evaluării școlare ?
c) După sistemul de referință privind
emiterea de judecăți de valoare asupra
rezultatelor evaluate:
Evaluarea criterială și normtivă
Evaluarea criterială are în vedere un
criteriu de progres al nivelului de
pregatire al elevului/copilului, față de
nivelurile achizițiilor sale anterioare, în
raport cu anumite obiective.
D. B. Litzler (1985) apreciază evaluarea
criterială ca: „Cel mai mult utilizată, evaluare ce
permite compararea performanței unui individ cu
cele ale indivizilor din grupul lui, la o aceeași
proba”.
De aici, avantajele acestui demers: 
❖unicitatea criteriului de apreciere (unificarea
instrumentelor de testare, prin standardizare); 
❖evaluarea stării de pregătire generală, în raport
cu grupul;
❖decizii asupra ritmului de învățare a copiilor, în
raport cu o sarcină de învățare comună.
Limitele evaluarii normative sunt
evidențiate, mai ales, la nivelul raportării
la normă ca medie a grupei: raportarea la
media clasei nu este o apreciere obiectivă;
introduce o stare conflictuală și competitivă
între elevi; notele acordate într-o clasă pot
să nu fie pe deplin comparabile sau
echivalente cu notele acordate, la aceeasi
disciplina și aceeași proba, în alta clasă.
 Dacă evaluarea criterială indică
nivelurile la care elevul/ copilul ajunge să
realizeze obiectivele, în diferite momente,
evaluarea normativă indică
scoruri statistice (arată poziția relativă a
elevului/copilului în raport de media
grupului de apartenență) și/sau
standardizate (validate pe eșantioane mari,
la nivel național, internațional).
d) După agenții evaluării:
Evaluarea internă și externă

e) După momentul în care se realizează:

Evaluarea inițială, formativă și
sumativă
e) Din perspectiva celui care învață:

•Evaluarea performanțelor școlare -

permite aprecierea comportmanetului celui
care învață în situțaii de evaluare

•Evaluarea succesului școlar – vizează

totalitate rezultatelor școlare
 Tipuri de evaluări:

• inițială/predictivă
• formativă/ continuă
• sumativă/finală
 Evaluare iniţială

se aplică, de obicei, la început de ciclu, an

şcolar sau unitate de învăţămînt în scopul
aprecierii nivelului şi a calităţii
cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor
pe care le au copiii la un moment dat şi
măsura în care sunt pregătiţi pentru
activitatea didactică ce urmează a fi
realizată.
 Evaluare formativă

îmbracă diferite forme, determinate fie

de vîrsta elevilor, fie de volumul de
cunoştinţe, priceperi şi deprinderi cu
care operează aceştea şi de structura
activităţilor de învăţare. Această
evaluare se face pe tot parcursul unităţii
de învăţare şi are un caracter permanent.
 Evaluare sumativă

se realizează la intervale mai mari

de timp, la finalul fiecărei unităţi de
evaluare şi vizează pregătirea de
ansamblu a copiilor şi este, în
esenţă, normativă.