T.M.E.F.S.

FUNCȚII,
OBIECTIVE,
PRINCIPII ÎN
E.F.S.
CONF. UNIV. DR. MANGRA
GABRIEL
Funcţiile educaţiei fizice şi sportului

Funcţiile educaţiei fizice şi

sportului prezintă diferenţieri
în educaţia fizică şi în
antrenamentul sportiv, unele sunt
funcţii specifice, altele au caracter
asociat.
 Funcţia Funcţia 02
01 de perfecţionare a dezvoltării
fizice de dezvoltare a capacităţii
motrice
03
04
Principalele Funcţia igienică
funcţii sunt Funcţia educativă
următoarele:
06
01
05 Funcţia recreativă
Funcţia de emulație
Funcţia de perfecţionare a dezvoltării fizice
1. Funcţia de perfecţionare a dezvoltării
fizice în sensul armoniei şi
proporţionalităţii, are prioritate în
educaţia fizică, dar este implicată şi în
antrenamentul sportiv şi în sport.
Funcţia de dezvoltare a capacităţii motrice
2. Funcţia de dezvoltare a capacităţii
motrice. În educaţia fizică se pune accent
pe dezvoltarea capacităţii motrice
generale, iar în antrenamentul sportiv se
pune accent pe dezvoltarea capacităţii
motrice specifice.
 Funcţia igienică
3. Funcţia igienică sau funcţia sanogenetică, adică
prin care educaţia fizică şi sportul trebuie să se
regăsească pe planul menţinerii unei stări de
sănătate optime a oamenilor. La îndeplinirea
acestei funcţii contribuie atât educaţia fizică cât
şi antrenamentul sportiv.
4. Funcţia educativă se apreciază ca fiind cea mai complexă funcţie a educaţiei fizice şi
sportului, avându-se în vedere valenţele acestora în influenţarea dezvoltării personalităţii
omului în integritatea sa. Pe plan intelectual posibilităţile de influenţare ale educaţiei
fizice şi sportului sunt evidente şi se concretizează în direcţiile următoare:

înarmarea subiecţilor cu cunoştiinţe de bază din domeniul fiziologiei şi igienei

efortului fizic, al biomecanicii de execuţie a actelor şi acţiunilor motrice, al
psihologiei etc.; toate aceste cunoştinţe, transmise conform principiului
accesibilităţii, asigură fondul de bază pentru cunoaşterea ştiinţifică a
practicării exerciţiului fizic, pentru conştientizarea acesteia.

contribuie, în procesul direct de practicare a exerciţiilor fizice, la

dezvoltarea unor calităţi intelectuale ca: atenţia, memoria,
gândirea, imaginaţia, spiritul de observaţie, rapiditatea gândirii
etc.
 Funcţia educativă
Pe plan moral se poate realiza, de asemenea o acţionare în procesul practicării
exerciţiilor fizice, accentul fiind pus pe formarea unor obişnuinţe de comportament
corect în competiţii precum şi în viaţa de toate zilele.

Pe plan estetic, prin execuţiile tehnico-tactice efectuate cu măiestrie, se

contribuie eficient la educarea gustului pentru frumos.

Pe plan tehnico-profesional, contribuţia educaţiei fizice şi sportului

este evidentă deoarece aceste activităţi sporesc indicii unor
calităţi motrice necesare în exercitarea unor profesii social-
economice.
 Funcţia recreativă
5. Funcţia recreativă, trebuie înţeleasă în două sensuri: este vorba, în
primul rând, de a se acţiona prin educaţie fizică şi sport astfel încât
să se poată asigura fondul de calităţi, deprinderi şi priceperi
motrice necesar pentru ca oamenii să-şi poată petrece în mod
plăcut şi util – recreativ timpul liber; în al doilea rând, recreerea
prin educaţie fizică şi sport se referă la asigurarea cadrului optim
pentru urmărirea întrecerilor şi spectacolelor sportive.
 Funcţia de emulaţie
6. Funcţia de emulaţie se materializează prin
dezvoltarea spiritului competitiv, a dorinţei de
depăşire şi autodepăşire, în limitele
regulamentului. În acest scop se va pune accent
în educaţia fizică şi în sport pe promovarea
frecventă a întrecerii prin jocuri de mişcare,
ştafete, concursuri etc.
OBIECTIVELE EDUCAŢIEI FIZICE ŞI
SPORTULUI

Obiectivele educaţiei fizice şi

sportului, sunt priorităţi instructiv-
educative de diferite nivele sau
ranguri.
 Obiectivele educaţiei fizice şi sportului

Obiectivele de rangul 1 Obiectivele de rangul 2 Obiectivele de rangul 3

sunt cele generale şi ele sunt cele sunt cele specifice fiecărei lecţii sau
mai apropiate de funcţiile educaţiei sunt cele specifice fiecărui altei forme de organizare a practicării
fizice şi sportului. subsistem al educaţiei fizice sau al exerciţiilor fizice.
sportului.
 Obiectivele generale (de rangul 1), ale educaţiei fizice şi sportului sunt următoarele:

2.
1. favorizarea proceselor 3.
de creştere şi realizarea dezvoltarea calităţilor motrice de
menţinerea unei stări optime de unei dezvoltări fizice bază şi a celor specifice unor
sănătate; armonioase; ramuri de sport;

6.
4. 5.
contribuţia la dezvoltarea unor
formarea corectă a unui
formarea capacităţii, a calităţi şi trăsături moral-volitive şi
sistem bogat de deprinderi şi
obişnuinţei de practicare intelectuale, a simţului estetic şi
priceperi motrice (de bază şi
sistematică a exerciţiilor fizice, responsabilităţii sociale.
utilitar-aplicative; specifice unor
inclusiv în timpul liber;
ramuri şi probe sportive);
 OBIECTIVELE EDUCAŢIEI FIZICE ŞI
SPORTULUI
Obiectivele de rangul 2, cele
specifice fiecărui subsistem al
educaţiei fizice (a tinerei
generaţii, profesională, militară
etc.) şi al sportului (de înaltă
performanţă, de performanţă etc.),
nu le exclud pe cele de rangul 1,
ci le presupun şi le
particularizează.
Obiectivele de rangul 3, cele
specifice fiecărei teme dintr-o
lecţie sau altă formă de
organizare a practicării
exerciţiilor fizice, se mai numesc
şi sarcini instructiv-educative.
Ele se subordonează direct
temelor, care la rândul lor
contribuie la îndeplinirea
obiectivelor de rangul 2.
 PRINCIPIILE DE INSTRUIRE ÎN EDUCAŢIA FIZICĂ ŞI
ANTRENAMENTUL SPORTIV
Principiile sunt de mai multe categorii: unele sunt specifice
procesului propriu-zis de instruire şi ele se numesc principii de
instruire sau principii didactice, iar altele sunt specifice educaţiei
propriu-zise şi se numesc principii de educaţie.
Pricipiile de instruire în educaţie fizică sunt:

1. 3.
2.
Principiul participării conştiente şi Principiul Principiul accesibilităţii;
active; intuiţiei;

4. 5. 6.
Principiul însuşirii temeinice –
Principiul legării instruirii de al durabilităţii.
Principiul sistematizării şi
cerinţele activităţii
continuităţii;
practice;
 02
01
1.Principiul
Înţelegera clară a structurii acţiunilor
Înţelegerea clară de către elevi a scopului motrice care se însuşesc. În cadrul procesului

participării activităţii. Cadrul didactic trebuie să

conştientizeze elevii asupra rolului pe care îl
de formare a deprinderilor şi priceperilor
motrice, elevul trebuie să cunoască precis

active şi are educaţia fizică asupra dezvoltării

capacităţii de muncă a elevului, a formării
mecanismul de bază al exerciţiului ce-l are de
însuşit. Pentru însuşirea de exemplu a
conştiente. personalităţii lui, lucru pentru care elevul
trebuie să participe activ şi conştient la lecţia
săriturii în lungime cu elan, orice elev trebuie
să cunoască cele patru faze ale săriturii în
de educaţie fizică; lungime cu elan: elanul, bătaia, zborul şi
aterizarea;
Acest principiu 03
presupune  Educarea capacităţii
autoapreciere. Elevul trebuie
de

îndeplinirea  Trezirea interesului şi menţinerea lui. să ştie să-şi aprecieze propria

execuţie, fără a se subaprecia
04
următoarelor Această cerinţă determină
participarea conştientă, activă a
sau supraaprecia, fără a da
cerinţe: elevilor, condiţionată de stăpânirea
vina pe natura arbitrajului,
comportamentul spectatorilor,
unei motivaţii interioare. Elevul nu
al coechipierilor sau al
trebuie să participe numai pentru a
adversarilor.
nu fi consemnat negativ în catalog;
 2. Pricipiul intuiţiei
Intuiţia presupune o cunoaştere nemijlocită a realităţii cu
ajutorul simţurilor, al analizatorilor organismului uman
(în special al analizatorului vizual şi tactil). Pentru a fi
sensibilizate aceste simţuri se utilizează două metode
clasice:

● demonstraţia celor ce urmează a fi învăţate;

● prezentarea unor materiale intuitive (schiţe, planşe,
grafice, chinograme, diapozitive, filme, diverse
înregistrări video).
 3. Principiul accesibilităţii

Metodologia pe care o implică practicarea exerciţiilor fizice, trebuie să

corespundă în primul rând, particularităţilor de vârstă, sex şi nivel de pregătire
motrică şi intelectuală ale elevilor.
Orice cadru didactic trebuie să efectueze următoarele operaţii:
 să selecţioneze cu atenţie sistemele de acţionare;
 să stabilească o dozare corespunzătoare a efortului;
 să folosească în cadrul exersării unii reglatori metodici;
 să adapteze expunerea sau demonstraţia la nivelul de înţelegere al subiecţilor;
 să realizeze diferenţiat evaluarea la educaţie fizică.
 Cerinţe:

a) Necesitatea cunoaşterii permanente a subiecţilor prin măsurători şi testări iniţiale şi periodice;

b) Stabilirea unui ritm adecvat de lucru;
c) Respectarea regulilor clasice impuse de practica didactică:

 de la uşor la greu, unde rolul principal de diferenţiere îl are forţa necesară efectuării actelor motrice
- tracţiunile în braţe, de exemplu, sunt mai grele decât rostogolirile din gimnastica acrobatică;
 de la simplu la complex, unde rolul principal de diferenţiere îl are îndemânarea solicitată în
efectuarea actelor motrice - pasa de pe loc este mai simplă decât cea din deplasare la handbal, de
exemplu; stândul pe omoplaţi este mai simplu decât cilindrul la sol; rostogolirile din gimnastica
acrobatică sunt mai complexe decât tracţiunile în braţe. Aşadar, unele acte motrice pot fi simple dar
grele, iar altele sunt uşoare dar complexe;
 de la cunoscut la necunoscut, - pentru ca materialul predat să fie uşor de însuşit de
către elevi, el trebuie să se sprijine pe cel însuşit în lecţiile anterioare.
 4. Principiul sistematizării şi continuităţii

În respectarea acestui principiu este foarte important următoarele cerinţe să

fie îndeplinite:

 Materialul de învăţat (cunoştiinţe, calităţi, deprinderi şi priceperi

motrice etc.), trebuie programat;
 Materialul nou predat să se sprijine pe cel predat anterior şi să
pregătească pe cel care va fi predat în activităţile imediat următoare;
 Conţinutul procesului de instruire să fie astfel eşalonat încât să asigure
legătura logică între etapele de pregătire;
 Să se asigure o participare neântreruptă a subiecţilor.
 5. Principiul legării instruirii de cerinţele activităţii practice
(principiul modelării)

Se referă la faptul că întreg sistemul de cunoştiinţe

teoretice, deprinderi şi priceperi motrice, calităţi
motrice, trebuie să fie valorificat în practică, să poată fi
folosit ori de câte ori este nevoie.
 6. Principiul însuşirii temeinice
(al durabilităţii)
Acest principiu exprimă, de fapt, esenţa întregului
proces de instruire.
În aplicarea lui trebuie respectate anumite cerinţe:
 Asigurarea unui număr suficient de repetări a actelor
motrice pentru consolidarea deprinderilor şi priceperilor
motrice şi obţinerea influenţelor planificate;
 Într-o perioadă scurtă de timp să nu se programeze, sau să
nu se încerce însuşirea unui volum prea mare din materialul
ce trebuie însuşit;
 Pentru cunoaşterea permanentă a nivelului de însuşire de
către elevi a materialului predat trebuie să se verifice nivelul
de pregătire al subiecţilor prin verificări şi testări periodice.
VĂ MULȚUMESC!