FUNDAMENTELE ŞTIINŢIFICE ALE JOCURILOR SPORTIVE-HANDBAL

Istoria, aparitia si dezvoltarea jocului de handbal

►Cunoașterea și aprofundarea prin studiu a datelor apariției și evoluției jocului de handbal, permit o
înțelegere a caracteristicilor de dezvoltare, a tendințelor ce se manifestă într-o anumită etapă, permițând o
anticipare a metodelor și mijloacelor de acționare. Handbalul este un joc sportiv, ce poate fi considerat
relativ tânăr, în comparație cu alte jocuri sportive.
► Face parte din categoria jocurilor de echipă inventate, influențat însă atât de jocuri cu caracter popular,
dar și asimilând reguli ale altor jocuri sportive, în special fotbalul, din a cărei idee de joc fundamentală s-
a inspirat cel mai mult. Handbalul a apărut ca o necesitate de rezolvare a unor obiective sociale și
educaționale în perioadele reci.
►Date cu privire la apariția jocului de handbal sunt citate de diverși autori astfel:
I.K.Ghermănscu (1983), Teoria și metodica handbalului., citează 1892, ca dată de apariție unui
joc asemănător jocului de handbal în 7, denumit„Hazena”practicat în spațiul Cehiei și Slovaciei, joc, ce se
pare că s-a practicat și în România, după primul război mondial, cu prioritate în școli.
Valentina Iakovlevna citează pe Halger Nielson, din Danemarca (1898), care a introdus practicarea unui
joc asemănător handbalului în 7, denumit „Handbold” în care pe un teren nu prea mare, se întreceau
echipe formate din 7 jucători.
►1904 - apariția unui regulament de desfășurare a jocului, fapt ce a stimulat organizarea de competiții.
►La Jocurile Olimpice de la Amsterdam, au fost înscrise în program și jocuri demonstrative de handbal.
Aici se constituie „Federația Internațională de Handbal pentru Amatori (F.I.H.A), membrii fondatorii
fiind: Austria, Canada, Cehoslovacia, Danemarca, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, S.U.A și
Suedia.
- În aceeași perioadă la Sibiu, Brașov, Bistrița, Mediaș, Sighișoara sunt organizate competiții la care
participă echipe de elevi și asociații sportive.
La Reghin se înființează prima echipă feminină de handbal, iar în orașele din Transilvania sunt
organizate frecvent jocuri de handbal amicale.
►1949 - Ungaria organizează primul Campionat Mondial de handbal feminin în 11 jucători, câștigătoare
fiind echipa Ungariei. Sunt consemnate primele jocuri înternaționale postbelice, susținute de echipele
masculine și feminine ale României și Ungariei la Timișoara, an în care se organizează pentru prima dată”
Cupa României” la handbal în 11.
►1951 - Activitatea handbalistică se dezvoltă atât pe plan intern unde se organizează primele jocuri de
handbal în 7 în sală ,”Cupa F.R.H”, pentru seniori, dar și jocuri la nivelul echipelor reprezentative
România-Cehoslovacia 14 - 13, desfășurat pe stadionul Republicii în prezența unui număr record de
spectatori (35.000).
►Bucureștiul este gazda primului joc internațional de handbal în 7, în cadrul „Cupei Europei”, se
produce un moment de răscruce în handbalul românesc, care prin valoarea sportivilor și specialiștilor vor
influența în mod decisiv handbalul mondial.
Naționala masculină handbal – a obținut patru titluri mondiale - 1961- RFG

- 1964 – Cehoslovacia;- 1970 - Franța; - 1974 – RDG; Naționala feminină de handbal - a

obținut 3 titluri mondiale - 1956 - Germania- 1960 – Olanda; - 1961 - România

(CURS 2) PREZENTAREA JOCULUI DE HANDBAL

REGULI DE DESFĂȘURARE ALE JOCULUI DE HANDBAL
Jocul de handbal este un joc sportiv de echipă, ale cărui caracteristici sunt definite de scopul final al
activității participanților, acela de a marca un punct, prin introducerea mingii în poartă, respectând
regulamentul de joc.
Sub aspect formal, jocul reprezintă confruntarea dintre două echipe alcătuite din câte 7 jucători, care prin
deplasările realizate cu sau fără minge, prin pase de pe loc sau din deplasare, urmăresc să introducă
mingea în poarta adversă.
Valoarea unei reușite (gol) este de un punct, indiferent de unde și cu ce procedeu se realizează.
Echipa este compusă din 14 jucători, ce au dreptul să fie înscriși în raportul de arbitraj.
I.H.F admite ca în unele competiții să fie înscriși în raportul de arbitraj 16 jucători.
Jocul se desfășoară pe parcursul a 2 reprize x 30 minute, despărțite de o pauză de 10 minute. Jocul constă
dintr-o serie de acțiuni individuale sau colective, efectuate cu scopul de a facilita realizarea unui punct de
către echipa ce se găsește în posesia mingii, dar și din contramăsurile întreprinse de apărători în vederea
evitării realizării acestuia, prin mijloace regulamentare, sau scoaterea mingii de la adversar.

►Dispunerea jucătorilor în atac pe posturi se face astfel:

- jucător extremă (stânga și dreapta) are ca zonă de acționare părțile laterale ale terenului, trebuiesc
selecționați jucători rapizi, îndemânatici.
- jucători interi (stânga și dreapta) acționează în zonele intermediare ale terenului, sunt jucători puternici,
talie înaltă, forță de aruncare.
- jucător de centru, acționează în zona centrală a terenului având ca principal obiectiv organizarea și
coordonarea acțiunilor echipei. Este un jucător îndemânatic, creativ, cu abilități de coordonare.
- jucător pivot acționează în apropierea semicercului de 6 m., are talie mare, puternic, capacitate de reacție
bună și de colaborare cu ceilalți jucători,
Dispunerea jucătorilor în apărare: indiferent de sistemele de apărare adoptate excluzând sistemul(om la
om) se prezintă astfel;
- apărători laterali - (stânga, dreapta), acționează pe flancurile sistemelor, jucători agili, cu mare
mobilitate, capacitate de anticipare și viteză de deplasare.
- apărători intermediari - (stânga, dreapta) jucători cu talie, puternici, capabili de un travaliu deosebit în
lupta cu pivotul sau interii;
- apărători centrali - (stânga, dreapta), jucători puternici, cu mare mobilitate, capacitate de anticipare a
acțiunilor, tehnică bună de blocare;
- portar - jucător specializat ce acționează în spațiul de poartă și care prin procedee permise de
regulament caută să împiedice marcarea unui punct.
În cadrul diferitelor sisteme de joc aceștia pot avea dispuneri mai avansate, sau mai apropiate de
semicerc.
REGULI DE BAZĂ ÎN PRACTICAREA JOCULUI DE HANDBAL
Regula 1 - definește spațiul de joc
Regula 2 – definește timpul de joc
Regula 3 – definește obiectul de joc
Regula 4 – definește echipa
Regula 5 – definește portarul
Regula 6 – definește spațiul de poartă
Regula 7 – definește jucarea mingii
CURS3 BAZELE GENERALE ALE TEORIEI JOCULUI DE HANDBAL
OBIECTUL TEORIEI HANDBALULUI
►Teoria și metodica handbalului propune studierea, analiza și evidențierea unor caracteristici
manifestate de practicarea acestuia la diversele nivele, în vederea găsirii și aplicării celor mai eficace
mijloace de însușire ale jocului.
Se poate aprecia că teoria jocului de handbal presupune abordarea unei largi problematici cum ar fi;
handbalul practicat în școală, nivel ce constituie obiectivul principal al cursului; handbalul de masă, ce se
adresează practicării sistematice sau ocazionale a jocului în scop recreativ, handbalul la nivelul bazei de
masă a performanței, vizează practicarea acestui sport în diversele unități cu caracter formativ(cluburi,
școli și licee cu profil sportiv, unități și cluburi particulare cu profil formativ sau de performanță).
►În concluzie teoria și metodica jocului de handbal are ca obiect studierea problemelor enunțate
abordându-le din următoarele unghiuri:
1. Handbalul ca mijloc al educației fizice;2. Handbalul ca disciplină sportivă;3. Handbalul ca disciplină
științifică;
►Caracteristicile jocului de handbal
 Handbalul este un joc colectiv, care se desfășoară în cea mai mare parte în alergare, alternând
acțiunile executate cu mare rapiditate, forță și îndemânare, cu acțiuni mai lente, fapt ce conferă
handalului un aspect deosebit de dinamic și surprinzător.
Jocul de handbal reprezintă o combinație de deprinderi motrice de bază ca; alergarea, săriturile,
aruncarea dar și specifice, prinderea și pasarea mingei, driblingul, toate acestea îmbinate în cele mai
surprinzătoare variante.
Tendințe de evoluție în jocul de handbal
Este ușor de sesizat că handbalul și tot ce este adiacent lui, se găsesc în continuă schimbare și
evoluție.
În toate aspectele jocului, implicit deci și a antrenamentului apar noi elemente de progres și
perfecționare, dar și reactualizări și adaptări a unor elemente la un nivel superior.
Nivelul competițional atins, concurența deosebită manifestată pe plan internațional, determină
căutarea de soluții și mijloace de perfecționare a jocului și procesului de antrenament.
Analiza jocului desfășurat de echipele de top, manifestă următoarele caracteristici și tendințe.
►Viteza tot mai mare de desfășurare a jocului
►Tehnica individuală tinde spre perfecțiune și eficiență maximă, în viteză și în luptă directă cu
adversarul
►Perfecționarea maximă a specializării pe post, în paralel cu mobilitatea și acționarea eficientă pe alte
2-3 posturi
►Atac - folosirea mai multor sisteme de joc, în alternanță, pe parcursul unui joc, sau chiar în cadrul
aceeași faze de joc, având un grad mare de eficacitate
►Apărare: - toate sistemele au un pronunțat caracter ofensiv, agresiv, avansat, atât în modul de
acționare individuală, cât și în sistem
Tendințe de evoluție în jocul de handbal
Este ușor de sesizat că handbalul și tot ce este adiacent lui, se găsesc în continuă schimbare și
evoluție.
În toate aspectele jocului, implicit deci și a antrenamentului apar noi elemente de progres și
perfecționare, dar și reactualizări și adaptări a unor elemente la un nivel superior.
Nivelul competițional atins, concurența deosebită manifestată pe plan internațional, determină
căutarea de soluții și mijloace de perfecționare a jocului și procesului de antrenament.
Analiza jocului desfășurat de echipele de top, manifestă următoarele caracteristici și tendințe.
►Viteza tot mai mare de desfășurare a jocului
►Tehnica individuală tinde spre perfecțiune și eficiență maximă, în viteză și în luptă directă cu
adversarul
►Perfecționarea maximă a specializării pe post, în paralel cu mobilitatea și acționarea eficientă pe alte
2-3 posturi
►Atac - folosirea mai multor sisteme de joc, în alternanță, pe parcursul unui joc, sau chiar în cadrul
aceeași faze de joc, având un grad mare de eficacitate
►Apărare: - toate sistemele au un pronunțat caracter ofensiv, agresiv, avansat, atât în modul de
acționare individuală, cât și în sistem
CURS 4
TEHNICA JOCULUI DE HANDBAL
Caracteristicile tehnici jocului de handbal
Definind tehnica jocului de handbal I.K.Ghermănescu consideră că aceasta reprezintă un ansamblu de
deprinderi motrice, specifice ca formă și conținut, care se referă la manevrarea mingii precum și la
deplasarea jucătorilor în vederea acestei manevrării. Toate acestea desfășurându-se în conformitate cu
legile activității nervoase superioare și ale biomecanicii, cu scopul obținerii unui randament maxim în joc.
Analizând tehnica jocului de handbal, evidențiem următoarele caracteristici:
►Caracter individualizat
►Tehnica element de legătură
►Caracterul evolutiv Sistematizarea tehnicii
Aspecte teoretice
Tehnica jocului de handbal este constituită din structuri și acțiuni de joc, ce au un conținut precis, de mare
eficiență, concretizată în elemente și procedee tehnice.
Elementele tehnice - reprezintă forme generale de mișcare, realizate de către jucător, caracteristice jocului
de atac sau apărare. Acestea au un caracter abstract de noțiune, aruncarea mingii la poartă, pasarea
mingii, mișcarea în teren e.t.c.
Procedeele tehnice - constituie modalitatea concretă în care sportivul realizează acțiunea, elementul
tehnic. Acesta (procedeul tehnic) reprezintă un complex de acțiuni și mișcări ale corpului și a segmentelor
sale, executate conștient și într-o succesiune rațională, în ritmul și tempoul impus, cu scopul de a rezolva
o sarcină de joc. Dacă elementul tehnic reprezintă forma generală a acțiunii, (aruncarea la poartă),
procedeul tehnic este modul concret de execuție al mișcării: aruncarea la poartă din săritură, precedată de
pasi săltați.
Sistematizarea tehnicii jocului de atac
A. Elemente: poziția fundamentală; mișcarea în teren; ținerea mingii; prinderea mingii; pasarea
mingii; driblingul; mișcările înșelătoare; aruncările la poartă.
B. Procedee tehnice;
- Poziția fundamentală: - Mișcarea în teren: - Ținerea mingii- Prinderea mingii- Pasarea mingii -
Driblingul
- Mișcări înșelătoare - Aruncarea la poartă
Sistematizarea tehnicii jocului de apărare are ca elemente :
- poziția fundamentală de apărare;- mișcarea în teren specifică apărării:- atacarea adversarului cu corpul;-
scoaterea mingii de la adversar;- blocarea aruncărilor la poartă;
Sistematizarea tehnicii jocului de apărare are ca procedee :
- Poziția fundamentală;- Mișcarea in teren; - Atacarea adversarului cu corpul ;- Scoaterea mingii de la
adversar; - Blocarea aruncărilor șa poartă
Tehnica portarului are ca elemente
-poziția fundamentală; deplasarea în poartă; prinderea mingii; respingerea mingii; plonjonul; mișcările
înșelătoare(fentele); degajarea mingii.
Tehnica portarului are ca procedee
-Poziția fundamentală Deplasarea în poartă; Prinderea mingii; Respingerea mingii; Plonjonul ; Mișcări
înșelătoare ; Degajarea mingii;

CURS5:
TACTICA JOCULUI DE HANDBAL
Generalități privind tactica jocului de handbal
Tactica jocului de handbal reprezintă totalitatea măsurilor adoptate în vederea organizării și
coordonării acțiunilor jucătorilor, pentru realizarea scopului, prin utilizarea conștientă a mijloacelor
specifice, valorificând calitățile și particularitățile jucătorilor proprii și lipsurile adversarului, în
conformitate cu spiritul regulamentului și moralei sportive
Clasificarea tacticii: Abordând modalitățile de clasificare a tacticii, specialiștii au puncte de vedere
diferite, astfel unii autori sistematizează tactica în funcție de ipostaza în care se regăsește jucătorul în
cadrul jocului
Tactica jocului în atac
►Tactica individuală a jucătorului aflat în atac ►Tactica de grup în atac ►Tactica colectivă în atac
Tactica jocului în apărare
►Tactica individuală în apărare ►Tactica de grup în apărare ►Tactica colectivă în apărare ►Tactica
portarului
Componentele tacticii
Aplicarea tacticii în jocul de atac sau de apărare, se realizează concret, printr-o serie de acțiuni
individuale sau colective, efectuate conștient cu un anumit scop, acestea constuind componentele tacticii.
►Acțiunea individuală ►Combinația tactică ►Combinații tactice de bază în atac►Schema tactică
►Circulația tactică ►Sistemul de joc ►Forme de joc în atac ►Faze de joc în atac ►Forme de joc în
apărare ►Faze de joc în apărare ►Concepția de joc
Principiile tacticii și mijloace de realizare a tacticii în jocul de handbal.
În jocul de handbal acțiunile jucătorilor individuale și colective, nu sunt întâmplătoare, ele au o
logică, dată de reguli și cerințe de ordin tactic pe baza cărora jucătorii acționează ( principiile tactice).
► Principii generale
Acestea constituie programul acțiunilor tactice ale echipei, atât în apărare cât și în atac.În funcție de
cuprindere putem distinge principii generale, valabile în toate momentele jocului, organizându-l și
determinându-i pe jucători să acționeze conștienți, să respecte ordinea și disciplina tactică;
- principiul respectării disciplinei tactice;
- acordarea ajutorului reciproc;
- inițierea și efectuarea acțiunilor în timp util;
- crearea unui raport supranumeric;
- anticiparea acțiunilor
►Principii tactice ale jocului de atac
Principiile tactice ale jocului de atac, reprezintă reguli ce ordonează acțiunile tuturor jucătorilor, echipei
aflată în posesia mingii, în vederea construirii și finalizării atacului cu eficiență maximă.
- Tactică individuală în atac
- Tactică colectivă în atac
CURS 6
CONȚINUTUL TEHNICO-TACTIC AL JOCULUI DE HANDBAL PE FAZE DE JOC
►Principiile tactice ale jocului de apărare
- Importanța aplicării unor principii în jocul de apărare reprezintă o necesitate, deoarece orice
inexactitate duce la marcarea unui punct.
►Tactica individuală în apărare
- asigurarea echilibrului defensiv;
- replierea în timp util în apărare;
- repartizarea adversarilor;
- atacarea permanentă a jucătorului cu mingea;
- dublajul și crearea unui raport supranumeric în zona de acțiune;
- acoperirea brațului de aruncare;
- blocarea aruncărilor la poartă și colaborarea cu portarul;
►Tactica colectivă în apărare
- principiul anticipării acțiunilor adversarilor;
- principiul creerii raportului supranumerică;
- principiul acordării ajutorului reciproc;
- principiul păstrării postului;
- principiul respectării disciplinei tactice;
Principiile și regulile de organizare a acțiunilor tactice și colective ale jocului de apărare își
găsesc eficiența maximă în modul de acționare a jucătorilor în sistemele de joc. Alături de alte reguli
specifice fiecărui sistem de joc, ele constituie mecanismul de funcționare a sistemelor de joc în apărare.
Jocul de atac
Analizând modalitatea de desfășurare a unui atac, de la intrare în posesia mingii și până la
pierderea posesiei (finalizare, greșeală tehnică) se disting, derularea unor acțiuni de joc, care au fost
denumite convențional faze de joc ale atacului.
Evidențierea conținutului acestor faze pe baza unor înregistrări, a făcut posibilă și stabilirea conținutului
specific al fiecărei faze, sub aspect tehnico-tactic, al pregătirii fizice și psihice. Fiecare fază e constituită,
atât din elemente comune, dar și din elemente distincte ce dau nota particulară. Este necesar să
precizăm, că în derularea jocului nu se evidențiază o succesiune a acțiunilor conformă cu cele prezentate,
ci una, dictată de situația concretă existentă la acel moment în teren. Rațiunea stabilirii convenționale a
acestor faze a atacului, a permis și, stabilirea conținutului specific necesar realizării acestora sub aspect
tehnico – tactic, dar și al pregătirii fizice și psihice necesare.
Pentru atac se evidențiază următoarele faze :
►1. Faza I a atacului - contraatacul;►2. Faza a II a a atacului - contraatacul susținut;►3. Faza a III a
a atacului - organizarea atacului;►4. Faza a IV a a atacului - jocul în sistem;
Faza – I - a atacului - Contraatacul
Contraatacul reprezintă trecerea rapidă a unuia sau mai mulți jucători din apărare în atac, ca urmare a
pierderii posesiei mingii de către echipa adversă.
Constituie o armă deosebit de eficace, care poate fi utilizată împotriva împotriva oricărui adversar,
deoarece surprinde adversarul în inferioritate numerică. Folosirea contraatacului cu rapiditate, facilitează
marcarea cu ușurință a unui gol, evitând lupta cu adversarii micșorând astfel riscul pierderii mingii.
Realizarea unui contraatac, aduce influențe benefice asupra siguranței în joc și stării psihice a echipei, și
nesiguranță în jocul adversarului.
►Forme de realizare ale contraatacului sunt următoarele:
- Contraatacul direct
- Contraatacul direct cu un vârf
- Contraatacul direct cu două vârfuri
- Contraatac direct cu două vârfuri finalizat cu încrucișare
- Contraatacul cu intermediar cu un vârf
- Contaatacul cu intermediar cu două vârfuri
►Mijloacele tehnico – tactice de realizare a fazei I a a atacului
1. intrarea în posesia mingii sau recuperarea mingii de către portar;
2. startul rapid al vârfului de contraatac;
3. alergarea de viteză.
4. degajarea sau pasarea mingii;
5. prinderea mingii venită din spate;
6. driblingul;
7. aruncarea la poartă ;
Faza a II a a atacului - contraatacul susținut
Imposibilitatea de a realiza prima fază a atacului, dată de situații în care portarii, sau intermediarii nu au
posibilitatea de a lansa un contraatac direct, datorită marcajului strict la vârfurile de contraatac sau, a
jucătorilor ce se retrag, se recurge la o continuare logică, faza II a a atacului cotraatacul susținut.
►Contraatacul susținut și finalizat de jucătorii de 9m - În sinteză elementele ce definesc acest tip de
acțiune sunt;
- a. plecarea vârfurilor de contraatac, ceea ce constiue primul val;
- b. recuperarea mingii și plecarea celui de-al doilea val;
- c. transportul mingii printr-o pasare rapidă în terenul advers, de jucătorii liniei a II-a.
- d. finalizarea prin aruncări la poartă de la distanță executate de unul din jucătorii celui de al-
doilea val.
►Contraatacul susținut, finalizat de jucătorii de semicerc - Modalitatea de desfășurare a acțiunilor
premergătoare finalizării, este identică, cu prima formă a contraatacului prezentată anterior. Excepție
făcând faza de finalizare, în care un jucător din al doilea val aflat în posesia mingii, sesizează intenția
unui apărător de a interveni asupra sa, sau demarcarea oportună a unui jucător din primul val. Jucătorul
aflat în posesia mingii, alegând soluția optimă, îi va pasa acestuia la semicerc care va finaliza.
- În sinteză elementele constitutive ale contraatacului susținut de acest tip sunt:
- a. punctele a-b-c prezente în varianta I.
- d. infiltrarea jucătorilor din primul val pe semicerc și demarcare;
- e angajarea unuia din jucătorii de semicerc aflat într-o poziție clară, față de posesorul mingii;
- f. aruncarea la poartă cu unul din procedeele tehnice recomandate de situația concretă de joc.
Mijloacele tehnico – tactice de realizare a contraatacului susținut :
- Pasele de transport a mingii în terenul advers
 - Aruncarea la poartă din săritură
- Aruncarea din săritură precedată de pas săltat
- Aruncările la poartă cu sprijin pe sol
- Aruncarea la poartă precedată de pași încrucișați
- Aruncarea la poartă precedată de pas săltat
- Angajarea jucătorilor la semicerc
- Aruncările la poartă de la semicerc
- Paravanul și blocajul
CURS 7
CONȚINUTUL TEHNICO-TACTIC AL JOCULUI DE HANDBAL PE FAZE DE JOC

În derularea fazei a IV a a atacului conceptual, se disting următoarea succesiune a acțiunilor:

- a. fază de pregătire a atacului
- b. faza de construire a acțiunilor de finalizare
- c. faza de finalizare
►Mijloacele tehnico – tactice de realizare a atacului în sistem
Mijloace individuale :
- Poziția fundamentală
- Prinderea mingii
- Ținerea mingii
- Pasarea mingii în pătrundere către poartă
- Pasele de angajare a jucătorilor de la semicerc
- Aruncări la poartă de la semicerc
- Aruncare la poartă din plonjon
- Aruncarea din săritură
- Aruncările de la distanță
- Aruncarea la poartă cu pas încrucișat
- Aruncarea la poartă precedată de pași adăugați
- Mișcările înșelătoare (fentele)
- Acțiunea de depășire individuală
- Demarcajul
CURS 8
CONȚINUTUL TEHNICO-TACTIC AL JOCULUI DE ATAC- SISTEME DE JOC
Atacul în sistem faza a IV a poate fi realizată în două forme:
►Atacul pozițional, această formă de atac își găsește justificarea folosirii, în situația în care apărarea s-a
organizat și nu poate fi depășită rapid, precum și în situația în care se urmărește păstrarea unui rezultat.
Caracteristic acestei forme de atac este faptul că, jucătorii acționează în zone unde sunt specializați
(posturi) conform și care, prin mijloace tehnico-tactice adecvate, caută să realizeze un raport
supranumeric sau, să utilizeze un spațiu creat pentru o acțiune de finalizare (aruncare, depășire).
►Atacul în circulație
Constituie o altă modalitate de concepere și atacare a sistemelor de joc adoptate de adversar în apărare și
se realizează, printr-o deplasare a jucătorilor și a mingii, pe trasee cunoscute sau uneori întâmplătoare.
Aplicarea cu succes a acestei forme de atac, este determinată de existența unui bagaj tehnic deosebit, o
pregătire fizică adecvată, cunoștințe tactice solide, precum și capacitatea de a acționa eficace pe mai
multe posturi.
Sisteme de joc în atac
Definind jocul de handbal am evidențiat starea conflictuală ce se manifestă permanent în teren, fapt ce
necesită adaptarea unui mod de a conduce lupta sportivă, o strategie. Utilizarea diferitelor variante de
așezare și acționare a jucătorilor în teren, sistemele de joc, reprezintă măsurile luate de atacanți pentru a
eficientiza activitatea
Sistemul de atac cu un pivot
Caracteristic sistemului de atac cu un pivot, este faptul, că în aproprierea semicercului de 6m. se găsește
dispus un jucător(P), iar ceilalți jucători sunt plasați dincolo de linia de 9m( Ex.D; I.D ; C ; I.Stg.;
Ex.Stg.) dispunerea jucătorilor se face pe două linii .
Sistemul de atac cu doi pivoți
În acest sistem pe linia de 6m. sunt plasați doi jucători (P),
în oricare dintre spațiile apărării. Această așezare va
determina o aglomerare a apărătorilor în zonele respective
în vederea marcării pivoților.
CURS 9
APĂRAREA ÎN JOCUL DE HANDBAL
APĂRAREA ÎN JOCUL DE HANDBAL
Performanțele nu sunt obținute decât de echipele care, pe lângă un atac eficient, posedă și o apărare solidă
și bine pusă la punct.
Concepția modernă de joc evidențiază necesitatea unui echilibru, ce trebuie să se manifeste, între
instruirea jucătorilor de atac, cât și pentru cei din apărare. În consecință este necesar, să se acționeze pe
linia instruirii multilaterale a jucătorilor pentru jocul de apărare, pentru ca aceștia să poate face față în
mod tehnic și tactic, acționând regulamentar contra atacurilor adverse. Practicarea unui joc de apărare
corect, utilizând mijloace tehnico – tactice perfecționate, asigură, echipei respective numai avantaje, dacă
o practică în limitele regulamentului .
Fazele de joc ale sistemului de apărare
- faza I a a apărării - replierea;
- faza II a a apărării - zona temporală;
- faza III a a apărării - de organizare;
- faza IV a a apărării - apărarea în sistem
Faza I a apărării – Replierea
Mijloacele tehnico – tactice de realizare a replierii
- oprirea contraatacului
- marcajul adversarului
- scoaterea mingii din dribling
Faza II a apărării – zona temporară
Mijloacele de realizare a fazei a II a a apărării
- mijloacele utilizate în faza I a a apărării;
- marcajul la supraveghere și plasamentul în timpul retragerii
- mișcările înșelătoare
- atacarea jucătorului cu mingea în zona semicercului
Faza a - III a apărării - Organizarea
Mijloace de realizare a fazei a III a apărării
- atacarea și oprirea adversarului, cu mijloace regulamentare;
- deplasarea în vederea ocupării locului în sistemul defensiv,
Faza IVa a apărării, Jocul în sistem
Mijloace tehnico – tactice de realizare a jocului de apărare în sistem
- Mijloace de realizare - individuale
- Poziția fundamentală
- Deplasarea în teren
- scoaterea mingii de la adversar
- blocarea aruncărilor la poartă
- blocarea mingiilor înalte
- blocarea mingiilor laterale
- blocarea mingiilor joase
Tactica individuală a apărătorului în cadrul fazei a IV a a apărării
Practicarea unui joc eficient în apărare presupune, o coordonare a tuturor jucătorilor pe baza unor
reguli și principii de joc aplicate cu perseverență și siguranță.
Principii și mijloace de realizare a acțiunilor tactice individuale.
- atacarea adversarului aflat în posesia mingii
- retragerea la semicerc
- mișcarea de translație
- închiderea pătrunderilor
- marcajul adversarului
- marcaj la supraveghere
- marcaj strâns
- marcajul la intercepție
- acoperirea brațului de aruncare
- Faza IV- a a apărării forme și sisteme de joc

- Caracteristici ale jocului de apărare

- Analiza tendințelor de dezvoltare a jocului de handbal în apărare, impune evidențierea unor
caracteristici ce se manifestă la toate echipele de valoare.
- Jocul echipelor este, avansat – agresiv – ofensiv, aceste sunt atribute care trebuie să domine și să
orienteze jocul în apărare, atât în ansamblul echipei cât și individual.
- Forme și sisteme de apărare
- Realitatea jocului, precum și caracteristicile structurale ale unor echipe, sau strategii tactice
adoptate, evidențiază diferențe majore în modul de așezare și acționare a jucătorilor în apărare.
- Distingem următoarele forme de acționare în apărare;
- - Apărarea om la om;
- - Apărarea pe zonă;
- - Apărarea combinată:
- Vom prezenta cele mai utilizate sisteme de apărare în zonă;
- Sistemul de apărare pe zonă 6:o, reprezintă unul din cele mai utilizate sisteme de apărare.
- Dispunerea jucătorilor: jucătorii sunt plasați în aproprierea semicercului de 6m. astfel;
- 2 – 7 apărători laterali (stg. dr.)
- 3 – 6 apărători intermediari;( stg., dr.)
- 4 – 5 apărători centrali ( stg.,dr.)
- Sistemul de apărare pe zonă 5 + 1
- Sistemul de apărare pe zonă 5 + 1, se încadrează ca mod de acționare în categoria apărărilor pe
zonă, deoarece toți jucătorii acționează după aceleași reguli și principii ale apărării pe zonă.
- Dispunerea jucătorilor;
- - apărători laterali 2 și 6;
- - apărători intermediari 3 și 5;
- - apărător central retras 4;
- - apărător central avansat 7;
- Sistemul de apărare combinate. Apărarea 5 + 1, combinat;
- Caracteristici; acest sistem constituie o îmbinare între principiile de acționare a apărărilor pe zonă
și principiilor de acționare a apărării om la om.
- Această apărare a fost impusă de necesitatea de a acționa eficient împotriva echipelor care:
- - posedă jucători de valoare excepțională, fie aruncători, fie jucători de creație;
- Dispunerea jucătorilor în sistem;
- - apărători laterali 2 și 6;
- - apărători intermediari 3 și 5;
- - apărător central retras 4;
- - apărător avansat( zburător) 7;
- - asigură anihilarea celui mai bun adversar;
 - - obligă adversarul să caute soluții, întârziind jocul;
CURS 10
HANDBALUL ÎN LECȚIA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘCOLARĂ
Handbalul practicat în şcoală trebuie să aibă o structură simplă, accesibilă elevilor şi atractivă. Conţinutul
tehnico-tactic la nivel gimnazial este mult simplificat, limitându-se la procedee de pasare, deplasare,
aruncare simple şi uşoare. Fiind mijloc al educaţiei fizice contribuie la dezvoltarea fizică armonioasă,
creşterea indicilor de pregătire fizică, la întărirea sănătăţii, la formarea personalităţii şi la dezvoltarea unor
calităţi motrice, psihice. Handbalul este ramura de sport în care toate calităţile motrice sunt întâlnite
(viteza, îndemânarea, rezistenţa, forţa) sunt prezente. Copii sar, aleargă, aruncă mingea motiv pentru care
handbalul este considerat „atletism cu mingea”.
Caracteristicile amintite, impun ca jocul de handbal practicat în școală să aibă o anumită structură
tehnico-tactică, simplă și accesibilă, determinată de particularitățile morfologice, funcționale și psihice ale
acestora.
Având în vedere caracteristicile enunțate, în procesul de predare și însușire a jocului de handbal în
școală, se vor evidenția etape ce corespund vârstelor și particularităților manifestate de creștere și
dezvoltare a copiilor.
Conţinutul unităţii de învăţare
Obiectivele prioritare (cadru) ale procesului de predare a handbalului în ciclul gimnazial (V-VIII)
− Dezvoltarea capacităţii motrice generale a elevilor, necesare desfăşurării activităţilor sportive.
− Asimilarea procedeelor tehnice şi a acţiunilor tactice specifice practicării diferitelor sporturi de către
elevi, în şcoală şi în afara acesteia.
− Favorizarea întreţinerii şi îmbunătăţirii stării de sănătate conform particularităţilor de vârstă şi de sex
ale elevilor.
− Dezvoltarea trăsăturilor de personalitate favorabile integrării sociale.
Conţinutul jocului de handbal pentru învăţământul gimnazial este următorul:
Clasa a V-a
– Procedee tehnice folosite în atac :
• alergare cu schimbarea direcţiei;
• pasa în doi de pe loc, cu o mână de la umăr;
• 2-3 jucători, în acelaşi plan şi în adâncime;
•lateral, oblic, înainte şi înapoi;
• din lateral şi din urmă;
• dribling simplu şi multiplu;
• aruncarea la poartă din alergare cu pas adăugat.
– Procedee tehnice folosite în apărare:
• poziţia fundamentală şi deplasarea;
• întoarceri.
– Acţiuni tactice folosite în atac:
• demarcajul;
• aşezarea pe teren în cadrul sistemului de atac în semicerc;
• repunerea mingii în joc de către portar.
– Acţiuni tactice folosite în apărare:
• aşezarea pe teren în sistemul de apărare 6 : 0.
– Joc de handbal bilateral cu respectarea regulilor învăţate
Clasa a VI-a
Procedee tehnice folosite în atac: pasa din alergare; prinderea mingii venite din urmă; dribling multiplu cu
mâna stângă şi mâna dreaptă;
• aruncare la poartă din alergare cu pas încrucişat;
• aruncare poartă din săritură.
Procedee tehnice folosite în apărare:
• deplasările specifice în poziţie fundamentală; opriri, porniri, întoarceri;
• blocarea mingiilor aruncate spre poartă.
Acţiuni tactice folosite în atac:
− demarcajul faţă de apărătorul care se repliază;
− depăşirea; − aşezarea în atac în sistemul fără jucător pivot.
Acţiuni tactice folosite în apărare:
– marcajul adversarului fără minge; *marcajul adversarului cu mingea; *intercepţia;
– aşezarea în sistemul de apărare 6:0. Joc bilateral cu respectarea regulilor învăţate
Clasa a VII-a
Procedee tehnice folosite în atac:
• pasarea mingii lateral, oblic înainte şi înapoi;
• pase laterale cu ameninţarea succesivă a porţii;
• dribling alternativ, cu mâna stângă şi cu mâna dreaptă;
• aruncarea la poartă din alergare;
Procedee tehnie folosite în apărare:
• blocarea mingilor aruncate spre poartă;
• dribling.
Acţiuni tactice folosite în atac:
• demarcajul;
• depăşirea;
• sistemul de atac cu jucător pivot.
Acţiuni tactice folosite în apărare:
• intercepţia;
• cu mingea şi retragerea pe semicerc;
Aşezarea în apărare in sistemul 6:0.
– Joc bilateral cu respectarea regulilor, semicerc, fault, dublu dribling, paşi.
Clasa a VIII-a
Procedee tehnice folosite în atac:
• pase laterale cu ameninţarea succesivă a porţii;
• circulaţia jucătorilor la semicerc;
• pasa lungă de contraatac;
• driblingul multiplu, cu variaţii de ritm şi schimbarea direcţiei;
• aruncarea la poartă din săritură; din plonjon.
Procedee tehnice folosite în apărare:
• scoaterea mingii din dribling;
• deplasările specifice pe semicerc.
Acţiuni tactice folosite în atac:
• pătrunderea;
• aşezare în sistemul de atac cu un jucător pivot.
Acţiuni tactice folosite în apărare:
• replierea;
• atacarea jucătorului cu minge şi retragerea la semicerc;
• aşezare în sistemul de apărare 5 + 1.
– Joc bilateral.
Obiectivele prioritare (cadru )
Obiectivele prioritare (cadru) ale procesului de predare a handbalului în ciclul gimnazial
1. Dezvoltarea capacităţii motrice generale şi a celei specifice ramurilor de sport.
2. Menţinerea stării de sănătate şi creşterea capacităţii de adaptare la condiţii variate.
3. Stimularea interesului pentru practicarea independentă a exerciţiilor fizice şi sportului.
4. Dezvoltarea spiritului de echipă şi a celui competitiv, în scopul integrării sociale a elevilor.
− procedee tehnice în atac: prinderea mingii, lateral, oblic înainte şi înapoi, dribling simplu şi multiplu,
aruncarea la poartă de pe loc, aruncarea la poartă cu elan de pas adăugat*, aruncarea la poartă din săritură;
− procedee tehnice în apărare: poziţia fundamentală şi deplasările specifice, alergarea de viteză pentru
repliere, cu fata şi cu spatele, blocarea mingiilor aruncate de adversar;
− acţiuni tactice în atac: (demarcajul, pătrunderea, sistemul de atac cu un jucător pivot);
− acţiuni tactice în apărare: (marcajul pe semicerc, marcajul adversarului în timpul replierii, sistemul de
apărare 6:0;
− jocul portarului: blocarea şi respingerea mingii, repunerea mingii în joc;
− joc bilateral.
Obiectivele prioritare (competenţe generale) ale procesului de predare a handbalului în ciclul
gimnazial
1. Integrarea cunoştinţelor şi a tehnicilor specifice educaţiei fizice în acţiuni de optimizare a dezvoltării
fizice şi a capacităţii motrice individuale
2. Integrarea cunoştinţelor şi a deprinderilor specifice în organizarea şi practicarea
competiţională/necompetiţională a unor ramuri de sport corespunzător disponibilităţilor fizice şi
intereselor individuale.
3. Analiza şi evaluarea concursurilor sportive din perspectiva spectatorului.
Structura programei diferă faţă de clasele anterioare, prezentând competenţele generale, competenţele
specifice şi conţinuturile necesare realizării acestora. La acestea se adaugă valorile şi atitudinile care vor
fi cultivate la elevi şi sugestiile metodologice care vor orienta activitatea profesorilor. Noua structurare a
programei derivă din concepţia potrivit căreia la nivelul acestei clase se integrează şi se valorifică, cu
precădere în activităţi complexe, cunoştinţele, deprinderile şi calităţile motrice acumulate pe parcursul
anilor anteriori de şcolarizare. Totodată se asigură premisele manifestării creative a profesorilor privind
organizarea predării şi abordării conţinuturilor, corespunzător nivelurilor de instruire şi opţiunilor
elevilor, asigurându-se în acest mod inclusiv realizarea unor trasee individuale de pregătire.
Modelul jocului de handbal practicat în lecția de educație fizică școlară
Precizările teoretice anterioare, prefigurează un anumit model al jocului de handbal, utilizat în orele de
educație fizică și activități sportive. Modelul la care facem referire trebuie să se caracterizeze prin
simplitate, accesibilitate și să includă execuții tehnico–tactice, care să nu depășească ca dificultate
posibilitățile elevilor. Perfecționarea jocului după acest model, trebuie să asigure o dezvoltare fizică
armonioasă, o creștere valorică a indicilor de pregătire fizică și a nivelului de cunoștințe, deprinderi și
priceperi motrice generale și specifice, să contribuie la formarea personalității copilului și la întărirea
sănătății.
În vederea asimilării modelului de joc elevii, vor parcurge o serie de etape de pregătire, într-o succesiune
determinată de vârstă și caracteristicile morfo-funcționale, elaborate metodic în concordanță cu aceste
caracteristici.
Modelul are un caracter orientativ, elaborat ca o linie metodică, el neconstituind o soluție unică pentru
toate clasele, el putând fi adaptat caracteristicilor claselor sau a școlii, în funcție de particularități și
caracteristicile acestora
CURS 11
JOCURILE DE MIȘCARE UTILIZATE ÎN ÎNVĂȚAREA JOCULUI DE HANDBAL
Jocul de handbal, prin caracteristicile sale, prin formele sale de practicare, atât ca sport de performanţă, ca
sport pentru toţi cât şi ca mijloc în lecţia de educaţie fizică, îndeplineşte multiple valenţe formative. Este
de remarcat, accesibilitatea jocului de handbal, acesta putând fi practicat de la vârste destul de fragede (8-
10 ani), folosindu-se bineânțeles, mijloace adaptate conform caracteristicilor de vârstă. Jocul constituie
activitatea fundamentală a preşcolarului şi continuă să rămână în interesul preocupărilor la vârsta
şcolarului mic în şcoală, copilul preferă jocul, comportamentul ludic, cu care a fost obişnuit.
Ţinând cont de opiniile mai multor autori şi de diferite criterii de sistematizare, putem sistematiza
jocurile astfel:
- după efeciv: individuale; colective; de masă.
- după modul de organizare a participanţilor: jocuri cu împărţire pe echipe sau pe grupe; jocuri fără
împărţire pe echipe sau grupe (jocuri ”frontale”).
- după materialele folosite: fără obiecte; cu obiecte.
- după cadrul ”organizatoric” în care se efectuează: jocuri în lecţie; jocuri în tabere; jocuri în recreaţia
organizată; jocuri în staţiuni balneo-climaterice şi de odihnă; jocuri în activitatea independentă.
- după locul în care se desfăşoară: jocuri în aer liber; jocuri în interior (sală sau alte spaţii).
- după sarcinile pe care le rezolvă: a)jocuri pentru formarea şi perfecţionarea deprinderilor motrice de
bază şi utilitar aplicative: pentru alergare; pentru săritură; pentru aruncare; pentru căţărare; pentru târâre;
pentru escaladare; b) jocuri pentru formarea şi perfecţionarea deprinderilor motrice specifice ramurilor
sportive: pregătitoare pentru jocurile sportive (baschet, handbal, fotbal, volei); pregătitoare pentru
gimnastica la aparat şi sărituri; pregătitoare pentru atletism; c) jocuri pentru educarea sensibilităţilor
motrice şi educarea calităţilor motrice de bază: pentru dezvoltarea simţului orientării în spaţiu; simţului
ritmului; simţului echilibrului; dezvoltarea vitezei; dezvoltarea îndemânării; dezvoltarea forţei;
dezvoltarea rezistenţei; d) jocuri pentru educarea atenţiei.
Metodica utilizării jocurilor pregătitoare
Pentru îndeplinirea sarcinilor, în alegerea jocurilor de mişcare trebuie să se îndeplinească
următoarele cerinţe:
- să se ţină cont de sarcinile jocului;
- locul jocului în lecţia de educaţie fizică ( prima verigă, a doua verigă, verigile tematice);
- vârsta jucătorilor şi particularităţile morfo-funcţionale şi psihice ale copiilor cu care se va lucra;
- nivelul dezvoltării şi pregătirii fizice a copiilor, starea de sănătate;
- particularităţile de sex;
- condiţiile materiale privind locul de desfăşurare şi inventarul de materiale de care dispunem;
- condiţiile atmosferice, dacă se lucrează în aer liber.
 CURS NR. 12

IMPORTANȚA CUNOAȘTERII JOCURILOR SPORTIVE DE CĂTRE KINETOTERAPEUȚI

Jocurile permit manifestarea complexă şi favorizează dezvoltarea simultană a deprinderilor motrice de

bază şi/sau specifice, a calităţilor motrice, a deprinderilor şi însuşirilor moral-volitive.

Jocurile de mişcare oferă posibilităţi multiple de formare şi consolidare a deprinderilor motrice de bază
utilizate (mers, alergare, echilibru, sărituri, aruncări şi prinderi, căţărări, escaladări etc), favorizând în
acelaşi timp şi dezvoltarea calităţilor motrice (viteza sub multiplele sale forme de manifestare, rezistenţa,
forţa, îndemânarea).

Jocurile de mişcare oferă posibilitatea aplicării, în condiţii mereu schimbătoare, a priceperilor şi

deprinderilor motrice de bază şi a procedeelor tehnice. Specifică jocului este activitatea în colectiv, cu
toate avantajele ce decurg din valorificarea ei în cadrul procesului instructiv-educativ, jocul presupunând
cooperare, colaborare cu partenerii de joc, echilibru între interesele, motivele acţiunilor şi eforturilor
personale cu cele ale colectivului din care face parte persoana, presupune încadrarea în colectiv,
acceptarea şi recunoaşterea liderului, asumarea unor responsabilităţi, conducerea şi întrajutorarea,
atitudinea critică şi autocritică.

Date fiind toate aceste aspecte, jocurile sportive prezintă importanţă pentru kinetoterapeut din două
puncte de vedere:

În scopul folosirii lor în activitatea specifică de profilaxie, terapie şi recuperare a diverselor categorii de
pacienţi nesportivi (mai ales în şcoli speciale, sanatorii, cămine-spital, cămine-şcoală, staţiuni balneare şi
climaterice)

În scopul obţinerii cunoştinţelor (teoretice şi practice) necesare activităţii de kinetoterapeut în cadrul

cluburilor sportive (la echipele de jocuri sportive)

Rolul jocurilor sportive în profilaxia, terapia si recuperarea diverselor afectiuni

În ceea ce priveşte jocurile sportive, folosirea acestora ca atare este mai dificilă în procesul terapeutic-
recuperator, ele prezentând o bună recomandare din punct de vedere profilactic.

Se pot folosi însă o serie de modalităţi simplificate, adaptate, ale jocurilor sportive, în funcţie de
particularităţile colectivului şi de scopul urmărit, astfel:

- joc pe teren redus;

- joc pe teren redus, cu efectiv redus;
- joc cu reguli simplificate;
- joc cu temă (de ex.: pasarea mingii la partener să se efectueze doar cu o mână de deasupra
umărului, altă modalitate de pasare fiind considerată greşeală);
- joc şcoală (în care se încearcă învăţarea unor elemente şi procedee dintr-un joc sportiv, în vederea
folosirii lor ulterioare).

- Dat fiind faptul că jocurile sportive, prin caracteristicile lor contribuie la creşterea toleranţei la
efort, acesta constituind unul dintre obiectivele majore ale terapiei-recuperării în afecţiunile
aparatului cardio-vascular, asistenţa de recuperare funcţională foloseşte efortul dozat din acestea
pentru creşterea capacităţii de efort a pacienţilor.
 În afecţiunile cardio-vasculare, asistenţa profilactică şi cea de recuperare trebuie înţelese ca procese
continui care contribuie, în acelaşi timp şi la înlăturarea anxietăţii şi depresiei care pot însoţi acest tip
de afecţiuni.

Jocurile sportive au unele caracteristici care le recomandă ca fiind utile în profilaxia, terapia-recuperarea
bolnavilor cu afecţiuni ale aparatului cardio-vascular, astfel:

- se folosesc eforturi bine dozate, începând cu eforturi de intensitate scăzută şi progresând spre cele
cu intensitate crescută, făcând apel, mai ales la început, la jocuri de dinamism mai redus;
- se folosesc mai ales jocuri simple şi cunoscute care nu necesită foarte multă abilitate;
- efortul depus de membrele superioare fiind mai greu suportat de cardiaci, se recomandă axarea
progresiei mai mult pe efortul depus de membrele inferioare;
- folosirea jocurilor dinamice şi jocurilor sportive dezvoltă forţa, viteza, rezistenţa, coordonarea,
contribuind astfel la creşterea toleranţei la efort a pacientului;
- de asemenea, se dezvoltă spiritul de echipă, de iniţiativă, dorinţa de a învinge, toate acestea fiind
tot atâtea stimulente psihice pentru pacient.
- În scop terapeutic şi recuperator jocurile sportive pot fi folosite în următoarele afecţiuni
ale aparatului cardio-vascular: angină pectorală, cardiopatie ischemică, arterite, boli venoase, post
infarct, hipotensiune arterială, tulburări funcţionale.
Selectarea jocurilor sportive care pot fi folosite în terapia şi recuperarea bolnavilor cu afecţiuni ale
aparatului respirator, are la bază următoarele criterii:

- cunoaşterea afecţiunii şi a particularităţilor specifice fiecărui pacient;

- cunoaşterea deficitului respirator;
- cunoaşterea gradului de efort solicitat în activităţile fizice care vor fi prestate;
- folosirea acelor jocuri care nu poluează în nici un fel aerul respirat;
- desfăşurarea lor în medii adecvate.
Jocurile sportive sunt recomandate în terapia-recuperarea bolnavilor cu afecţiuni ale aparatului respirator,
deoarece pot asigura atingerea următoarelor scopuri:
- conştientizarea respiraţiei (ritm, volum, raport expiraţie/inspiraţie);
- controlul şi coordonarea respiraţiei;
- însuşirea unei respiraţii complete şi corecte;
- creşterea capacităţii vitale;
- readaptarea la efort.
Jocurile sportive ocupă un loc important în refacerea deficitului articular şi muscular. Ele stimulează
creşterea funcţiei articulare, ajută la dezvoltarea forţei musculare, la refacerea controlului motor şi a
abilităţii mişcărilor.
Majoritatea afecţiunilor posttraumatice şi deposturărilor beneficiază de aportul benefic al
jocurilor sportive, scontându-se pe obţinerea următoarelor efecte:
- efecte fiziologice: îmbunătăţirea forţei musculare, a rezistenţei, a mobilităţii articulare, a
controlului mişcărilor;
- efecte psihice: încredere în forţele proprii, curaj, dorinţă de a contribui activ la procesul de
recuperare;
- efecte sociale: integrarea într-un colectiv (echipă), cu rol de socializare.
CURS 13
ACCIDENTĂRILE ÎN JOCUL DE HANDBAL
Prin regulamentul său, jocul de handbal permite contactul corporal între jucători. Pe măsura dezvoltării
acestei discipline sportive, contactul dintre handbalişti a devenit din ce în ce mai dur. Ca urmare, s-a
încercat luarea unor măsuri în ceea ce priveşte regulamentul pentru a limita violenţele din timpul jocului.
Cu toate acestea, încă mai există situaţii care determină accidentări ale jucătorilor.

După cum vom vedea, în continuare, nu doar contactul violent între jucători stă la baza accidentărilor
survenite în timpul jocurilor sau antrenamentelor. Începând cu 1982, s-au realizat diverse anchete care ne-
au permis să cunoaştem factorii de risc şi să avem o statistică a accidentărilor survenite.

În timpul practicării jocului de handbal există o multitudine de posibilităţi de accidentare. Localizarea

accidentelor cunoscute de-a lungul timpului este următoarea:
· mâini şi degete – 14%;
· gleznă – 10%;
· genunchi – 7%;
· cot – 5%.
Restul de 64% dintre localizări sunt cotate ca diverse, deoarece mai mult de jumătate dintre acestea sunt
contuzii cu localizare musculară sau tendinoasă.
Din punctul de vedere al gravităţii acestora, cifrele către care converg, au următoarele valori:

· 48% sunt contuzii, legate în mare parte de faptul că handbalul este un sport de contact;
· 36% entorse;
· 8% luxaţii şi fracturi;
· 8% rupturi musculare sau tendinoase şi plăgi.
Factorii de risc
Riscul traumatic, ca noţiune, depinde de intensitatea la care este practicat jocul de handbal
(numărul de ore săptămânal) şi de numărul de ani de practică. Diversele anchete au scos în
evidenţă doi factori esenţiali de risc traumatic: angajamentul fizic şi nivelul de atenţie.

Angajamentul fizic, mai mult sau mai puţin violent, este în funcţie de:

-sex – la fete apar de două ori mai puţine accidentări;

- nivelul la care se joacă – de trei ori mai puţine accidentări în prima ligă decât în liga a doua,
datorită numărului diferit de ore de antrenament;
- postul ocupat
Nivelul de atenţie
Ora de desfăşurare a jocurilor şi a antrenamentelor.

Pe intervalul orar 19- 20 sunt de trei ori mai multe accidentări decât pe alte intervale orare. În acest
interval de timp se manifestă cel mai pregnant sindromul de hipoglicemie.

Numărul de rezerve.

S-a observat că există o relaţie directă între numărul de rezerve şi numărul de accidentări. Astfel, numărul
de accidentări creşte direct proporţional cu numărul de rezerve. Important nu este ca numărul de rezerve
să fie mare, ci acei jucători care intră în teren să fie pregătiţi să ia parte la competiţie.

Absenţa contactului fizic.

Absenţa unui adversar sau a unui coechipier în apropiere determină o scădere a nivelului de atenţie.
Aproximativ 60% dintre entorsele de genunchi apar în absenţa contactului fizic, iar jumătate dintre
accidentările grave se petrec în absenţa contactului fizic cu un adversar sau cu un coechipier
 Modalităţi de prevenire a accidentărilor

Din punct de vedere medical este destul de dificil de prevenit diferitele accidentări, în schimb, antrenorii
trebuie să fie foarte atenţi la doi factori care sunt la îndemâna lor: ameliorarea calităţilor tehnice ale
jucătorilor şi supravegherea nivelului de atenţie al acestora.
A. Ameliorarea calităţilor tehnice ale jucătorilor
Studiile fiziologice au arătat clar că jucătorii care au un potenţial tehnic crescut au un
consum energetic redus la aceeaşi mişcare faţă de jucătorii rudimentari din punct de vedere
tehnic. Ameliorarea calităţilor tehnice determină evitarea epuizării premature a rezervelor
energetice consecinţa imediată fiind scăderea nivelului de atenţie.
Un jucător, „bun tehnician”, are un risc traumatic de trei ori mai scăzut decât un jucător
cu o tehnicitate redusă. Supravegherea nivelului de atenţie al jucătorilor În primul rând trebuie
clarificat conceptul de nivel de atenţie.

B. Supravegherea nivelului de atenţie al jucătorilor

În primul rând trebuie clarificat conceptul de nivel de atenţie. Atenţia normală este dată de
nivelul ridicat de eficacitate fiziologică a organismului, care îl face pe jucător să fie informat de ceea ce se
petrece în interiorul sau exteriorul său şi să răspundă, în consecinţă, prin adaptare la toate circumstanţele.
Consecinţa imediată a nivelului de atenţie redus este răspunsul inadecvat al organismului la stimuli.
Stimulii care pot influenţa nivelul de atenţie sunt de două feluri: periferici (exteriori) şi senzitivo-
senzoriali (interni).
a. Stimulii externi sunt legaţi esenţial de traumatisme: o stimuli proveniţi de la nivel proprioceptiv,
care informează asupra stării de tensiune musculară, traumatismul tipic fiind contractura; o
stimuli de la nivelul receptorilor intraarticulari, care informează asupra poziţiei pieselor
articulare, traumatismele tipice fiind entorsele; o stimuli de la nivelul receptorilor exteroceptivi,
care informează asupra desfăşurării unei mişcări (o aruncare contrată surprinzător din spate); o
stimuli de la nivelul receptorilor care transmit informaţii despre dureri de tipul: contuzii, întinderi
sau chiar dureri de cap.
b. b. Stimulii interni sunt dependenţi de hormoni sau de substanţe hormonale fiind una dintre cele
mai importante.

Nu factorii care intervin sunt importanţi, ci cumularea efectelor acestora, ceea ce duce la scăderea
nivelului de atenţie, conducând automat la creşterea riscului traumatic. Aceste perturbări nu sunt
percepute foarte clar de către sportivi, deoarece se manifestă într-o formă mai subtilă:
-capacitatea de refacere este capitală, din moment ce antrenamentul este obligatoriu – evitatrea hipoxiei,
acordarea unei atenţii crescute calităţii somnului, alimentaţiei, evitarea abuzului de excitante (cafea, ceai,
ţigări, alcool etc.);
- grijile vieţii cotidiene au o influenţă mare asupra nivelului de atenţie (situaţia şcolară, profesională sau
familială);
Înainte de toate trebuie ştiut că organismul este permanent într-o stare de echilibru instabil. Prevenirea îi
permite acestuia să răspundă eficient la toate aceste ameninţări. În practică, eficacitatea prevenirii este
dată de lucruri foarte simple: alimentaţie echilibrată, somn de calitate, activitate fizică regulată, deci o
viaţă extrasportivă în conformitate cu rigorile jocului.
Tot la capitolul prevenirii intră şi starea sportivului: condiţia fizică trebuie raportată la nivelul de
practică; integritatea corporală (un jucător nu trebuie să evolueze cu accidentări nevindecate) şi integritate
psihică (concentrare şi motivare).
Un alt aspect care trebuie luat în calcul este starea materialului: încălţări adaptate la sport şi în stare bună,
suprafaţa de joc să fie adecvată (un bun raport între elasticitate, capacitatea de amortizare şi cea de
alunecare).
Noţiunea de „Core Stability” şi aplicabilitatea ei în handbal
Expresia Core Stability (miez stabil) este cunoscută în rândul kinetoterapeuţilor şi a preparatorilor fizici,
definiţia ei depinzând de domeniul în care este luată în discuţie.

Din punct de vedere biomecanic expresia miez stabil reprezintă un complex osteo-ligamentos ce există
sub un prag de potenţial care creează o stabilitate osteo-articulară. Din punctul de vedere al unui
kinetoterapeut această expresie reprezintă un anumit grad de rezistenţă sau forţă întâlnit în anumite grupe
musculare. Definiţia acceptată de literatura de specialitate descrie Core Stability ca fiind o integrare
funcţională pasivă a sistemului osos, activă a sistemului muscular şi neutră a controlului neural.
Scopul antrenamentului bazat pe conceptul Core Stability este de a recruta cu eficienţă musculatura
diferitelor segmente ale corpului pentru ca, apoi, subiecţii să poată învăţa cu uşurinţă să controleze poziţia
diverselor segmente corporale în timpul activităţii dinamice.
Acest tip de antrenament se poate aplica atât pentru prevenirea accidentărilor, cât şi pentru recuperarea
după accidentări la nivelul articulaţiilor gleznei, genunchiului, umărului, cotului şi la nivel lombo-sacral.
Antrenamentul se bazează pe mişcări realizate pe suprafeţe instabile gen swiss ball sau balance fitt.