Efectele actului juridic

civil
- noţiune şi reglementare legală
- principiul forţei obligatorii
- principiul irevocabilităţii
- principiul relativităţii efectelor actului juridic
 Noţiune şi principii
Noţiune

Actul juridic civil reprezinta manifestarea de voinţă făcută cu intenţia de a produce efecte juridice.
Efectele actului juridic civil constau în naşterea, modificarea sau stingerea, după caz, a unor drepturi şi
obligaţii civile corelative.

  Principii

  Principiile efectelor actului juridic civil sunt regulile de drept civil care arată cum şi faţă de cine se
produc aceste efecte.
Acestea sunt în număr de trei:
- principiul forţei obligatorii a actelor juridice civile (pacta sunt servanda);
- principiul irevocabilităţii actului juridic civil;

- principiul relativităţii efectelor actului juridic civil (res inter alios acta aliis neque nocere,
neque prodesse potest).
 Principiul forţei obligatorii
Noţiune

Principiul forţei obligatorii este regula de drept conform căreia actul juridic civil încheiat
cu respectarea dispoziţiilor legale se impune autorului sau autorilor săi cu aceeaşi putere ca şi
legea. Altfel spus, dispoziţiile actului juridic civil sunt obligatorii, nu facultative.

Noul Cod Civ., la art.1270 statueaza: „Contractul valabil încheiat are putere de lege
între părţile contractante. Contractul se modifică sau încetează numai prin acordul
părţilor ori din cauze autorizate de lege. Contractul trebuie executat cu bună-credinţă.”

O expresie a forţei obligatorii a actului juridic o reprezintă şi posibilitatea ca acesta să fie

modificat numai prin acordul părţilor.

Forţa obligatorie a actului juridic civil depăşeşte însă cadrul strict al raporturilor dintre
părţi şi se impune atât legiuitorului, căruia nu-i este permis decât în cazuri excepţionale să
intervină asupra conţinutului acestuia, cât şi judecătorului care, chemat fiind să soluţioneze un
litigiu între părţi, este obligat să-i respecte clauzele şi să impună respectarea lor prin hotărârea
pe care o va da.
 Excepţii de la principiul forţei obligatorii

Excepţii
Excepţiile de la principiul forţei obligatorii reprezintă acele cazuri în care efectele actului
juridic se produc în alt mod decât cel convenit de părţi în cuprinsul clauzelor sale. Aceste
modificări involuntare ale efectelor actului juridic civil pot viza atât restrângerea forţei obligatorii,
cât şi extinderea acesteia.
Restrângerea forţei obligatorii
Restrângerea forţei obligatorii a actului juridic civil are loc în cazurile expres prevăzute de
lege şi se materializează prin încetarea acestuia înainte de termen, datorită dispariţiei unui element
al său.
  Extinderea forţei obligatorii
  Extinderea forţei obligatorii a actului juridic are loc în următoarele cazuri:
- prelungirea prin lege a efectelor actului juridic civil, dincolo de cele convenite de părţi.
- revizuirea efectelor actului juridic datorită ruperii echilibrului contractual ca urmare a schimbării
împrejurărilor avute în vedere de părţi la încheierea sa.
  
Principiul irevocabilităţii actului juridic
Noţiune

Principiul irevocabilităţii este regula de drept civil conform căreia actul juridic bilateral nu poate înceta prin voinţa unei singure
părţi, iar actul juridic unilateral nu poate înceta ca urmare a manifestării de voinţă în acest sens a autorului său.

Conform art. 969 alin. (2) C.civ., respectiv 1270 alin. 2 convenţiile "se pot revoca prin consimţământul mutual sau din cauze
autorizate de lege.„ respectiv “contractul se modifică sau înceteză numai prin acordul părţilor sau din cauze autorizate de lege”.

Excepţii

Constituie excepţii de la principiul irevocabilităţii acele situaţii în care actul juridic poate fi făcut să înceteze prin voinţa unei singure
părţi, iar autorului actului juridic unilateral îi este permis să-i pună capăt prin propria voinţă.

a) În materia actelor juridice bilaterale (şi multilaterale) sunt evocate, de obicei următoarele excepţii de la principiul irevocabilităţii:

•revocarea donaţiei între soţi (art. 1031 C.civ.);

•revocarea contractului de mandat de către mandant (art. 2031-2034 C.civ.);

•denunţarea contractului de locaţiune încheiat pe durată nedeterminată (art. 1824C.civ.)

•încetarea depozitului din iniţiativa deponentului (art. 2115 C.civ.);

 Principiul irevocabilităţii actului juridic
b. Actele juridice unilaterale pot fi revocate în următoarele cazuri:

- revocarea testamentelor, testamentul fiind un act esenţialmente revocabil(art.1034 Cod

Civil);

- revocarea renunțării la moştenire, în cazul în care nu a fost acceptată de alți succesori ai

defunctului (aart.1123, alin.1 Cod Civil) și dacă nu a expirat termenul pentru exercitarea
dreptului de opțiune succesorală (un an de la data deschiderii moștenirii, art.1103, alin.1 Cod
Civil);

- consimţământul părintelui firesc sau, după caz, al tutorelui la încuvințarea adopţiei copilului
poate fi revocat în termen de 30 de zile de la data exprimării lui, în condițiile legii (art.466,
alin.2 Cod Civil).
 Principiul relativităţii efectelor actului juridic civil
Noţiune

Principiul relativităţii este regula de drept potrivit căreia actul juridic civil produce efecte numai în raport cu
autorul sau autorii săi, fără ca acestea să profite sau să dăuneze altor persoane.

a. Părţile sunt persoanele care au participat la încheierea actului juridic, fie personal, fie prin reprezentant.

b. Avânzii-cauza îşi trag numele din latinescul habentes causam (în franceză - ayant cause). Aceştia sunt persoanele
care nu au participat la încheierea actului juridic, dar faţă de care se produc anumite efecte ale sale, datorită legăturilor
juridice în care se află cu una din părţile actului. Există trei categorii de avânzi-cauza: succesorii universali şi cu
titlu universal; succesorii cu titlu particular; creditorii chirografari.

- succesorul universal este persoana care dobândeşte de la o altă persoană (autorul) un patrimoniu, adică o universalitate de
bunuri. (moştenitorii legali, legatarul sau legatarii cu titlu universal, persoana juridică dobânditoare a unei părţi din
patrimoniul alteia). Ei sunt consideraţi continuatori ai personalităţii autorului aşa că se vor substitui, în principiu, în toate
drepturile şi obligaţiile acestuia. Ca urmare, efectele actelor juridice încheiate de autor se vor produce şi în privinţa lor,
deşi nu au participat la încheierea acestora.
 Principiul relativităţii efectelor actului juridic civil
• iar succesorul cu titlu universal este acea persoană care dobândește o fracțiune dintr-un patrimoniu (de exemplu
moştenitorii legali ai defunctului, legatarul sau legatarii cu titlu universal desmnați prin testament, persoana juridică
dobânditoare a unei părţi din patrimoniul alteia).
• creditorii chirografari sunt aceia care nu au o garanţie reală (gaj, garanţie reală mobiliară, ipotecă). Ei nu se
bucură decât de "dreptul de gaj general". Creditorii chirografari sunt avânzi-cauza faţă de actele juridice pe care
debitorul lor le încheie cu privire la bunurile din patrimoniul lor, în sensul că trebuie să le respecte, chiar dacă prin ele se
micşorează patrimoniul acestuia şi, pe cale de consecinţă, se reduce gajul lor general. Pe de altă parte, actele juridice prin
care debitorul lor îşi măreşte patrimoniul le profită, în sensul că sporeşte obiectul gaj ului lor general şi şansele ca la
scadenţă să-şi poată executa creanţa.

c. Terţii (penitus extraneii) sunt persoanele absolut străine de actul juridic civil. Ei nu participă, personal sau prin
reprezentant, la încheierea actului juridic şi nici nu sunt avânzi-cauza. Ca urmare, actul juridic nu va produce efecte faţă de
ei.

Excepţiile de la principiu relativităţii sunt cazurile în care actul juridic civil produce efecte şi faţă de alte persoane
decât părţile, ca urmare a voinţei părţilor.

  Excepţiile aparente

  Sunt excepţii aparente acele cazuri în care numai la o examinare sumară se pare că actul juridic civil ar produce efecte
şi faţă de alte persoane decât părţile, în realitate fiind pe deplin aplicabil principiul relativităţii.
 Principiul relativităţii efectelor actului juridic civil
  Categoria excepţiilor aparente de la acest principiu include: situaţia succesorilor universali, cu titlu universal ori cu titlu
particular ai părţilor actului juridic, promisiunea faptei altuia, reprezentarea, acţiunile directe, cesiunea de creanţă, ipoteza gestiunii
intereselor altei persoane, actele juridice colective şi contractul colectiv de muncă.

Excepţiile veritabile

Stipulaţia pentru altul este considerată singura excepţie veritabilă de la principiul relativităţii efectelor actului
juridic. Stipulaţia pentru altul, numită şi contractul în folosul unei terţe persoane, este acel contract prin care o parte, denumită
stipulant, dispune ca cealaltă, denumită promitent, să dea, să facă, sau să nu facă ceva în folosul unei terţe persoane, străină de
contract, denumită terţ beneficiar. Suntem în prezenţa unei veritabile excepţii de la principiul relativităţii actului juridic civil
deoarece, prin voinţa părţilor contractante, se naşte un drept direct în patrimonial altei persoane, străină de contract.

De reţinut că situaţia creditorilor chirografari (care pot exercita acţiunea pauliană împotriva actelor încheiate de debitor în
frauda lor – art. 1562 şi urm. NCC) şi simulaţia (art. 1289-1294 NCC) sunt excepţii de la opozabilitatea actului juridic faţă de terţi
(ca de altfel şi alte cazuri în care, potrivit legii, terţul ce ar justifica un interes ar putea să atace un act juridic).
 Simulaţia

Simulaţia. Efecte.

Prin simulaţie se înţelege operaţiunea juridică în cadrul căreia printr-un act juridic public, dar
aparent, denumit şi simulat, se creează o altă situaţie juridică decât cea stabilită printr-un act
juridic ascuns, secret, dar adevărat, denumit impropriu şi contraînscris.

În funcţie de modul în care este conceput contractul aparent şi de elementul în privinţa căruia
operează simulaţia, simulaţia poate îmbrăca următoarele forme:
• simulaţia prin încheierea unui contract public fictiv. Simulaţia prin încheierea unui contract
public fictiv o disimulare totală a realităţii, contractul public fiind încheiat numai de conivenţă,
existenţa lui fiind contrazisă de actul secret, în care se menţionează că în realitate părţile nu au
încheiat nici un contract. Părţile încheie contractul public numai pentru că au interesul să se
creadă că între ele s-a născut astfel un raport juridic, dar în actul secret se înţeleg ca actul public să
nu producă nici un fel de efecte juridice.;
 Simulaţia
• simulaţie prin deghizare. Simulaţia prin deghizare presupune încheierea în realitate a unui contract,
care însă este ţinut secret, în tot sau în parte, faţă de terţi.

Deghizarea este totală dacă părţile urmăresc să ascundă însăşi natura juridică a contractului, ceea
ce înseamnă că în actul public se indică un anumit contract, iar în actul secret se arată adevăratul
contract încheiat de părţi. De exemplu, actul public este un contract de vânzare- cumpărare a unui
imobil, deşi în realitate între părţi s-a încheiat un contract de locaţiune, aşa cum rezultă din actul secret;

Deghizarea este parţială atunci când părţile urmăresc să ascundă unele clauze convenite.

De exemplu: în contractul public se menţionează un anumit preţ al vânzării, iar în contractul secret
se menţionează adevăratul preţ al vânzării; în actul public nu este prevăzută scadenţa reală a
obligaţiei de plată a preţului, astfel cum a fost convenită în actul secret etc.;
• simulaţie prin interpunerea de persoane. La simulaţia prin interpunere de persoane, actul public se
încheie între anumite persoane, iar în actul secret se menţionează adevăratul beneficiar al actului
juridic, altul decât cel care apare în actul public.