Rolul principal al unui sistem de supraveghere are ca scop patru componente:

 a descuraja;
 a detecta;
 a documenta;
 a împiedica sau întârzia orice încercare de patrundere în obiectiv sau
zona protejata.
Aplicarea masurilor de securitate trebuie planificata in functie de necesitatile
si nevoile obiectivului protejat.
SOLUTII TEHNOLOGICE
Elemente principale ale unui sistem de supraveghere:
 centrale de alarmare;
 senzori;
 dispecerat de monitorizare;
 infrastructura de comunicaii.
Pe langa aceste elemente fizice nu trebuie sa uitam sa ne referim atat la
personalul de deservire cat si la procedurile de actiune in diferite situatii.
In prima parte a acestei expuneri e vom referi la “senzori” care po fi clasificati
foarte simplu in senzori de interior si senzori de exterior.
 Sistemele de alarma sunt dispozitive cu rol de avertizare în cazul
petrecerii unor evenimente neplăcute.
 Alegerea tipului de sistem de supraveghere este influentata de obiectivul
protejat (tipul acestuia, materiale care trebuiesc protejate) mediul
inconjurator, amenintarile posibile dar si de experienta acumulata in
paza si protectia obiectivului respectiv.

 Toate aceste idei furnizeaza baza pentru o analiza initiala dar nu sunt
suficiente pentru a dezvolta efectiv sistemul de securitate.

 Natura si ritmul activitatilor in zona obiectivului de supravegheat, sau

langa acesta, configuratia fizica a ariei controlate, comportamentul
oamenilor si al mediului inconjurator sunt factori care trebuie luati in
calcul atunci cand se realizeaza un sistem de securitate.
 Multe obiective, datorita caracteristicilor in continua schimbare, necesita
o abordare dinamica si pragmatica a supravegherii interioare si exterioare.
 este un sistem de avertizare la efracţie cu următoarele facilităţi: operare
prin tastatură, monitorizarea bunei funcţionări, memorie de alarme, 1 cod
de instalator şi mai multe coduri de utilizator.
 este un sistem de avertizare la efracţie, ideal pentru apartamente, case, sedii
de firmă.
 Centrala este proiectată în jurul unui microprocesor
RISC. Schema electrică include şi o memorie
EEPROM, astfel încât configuraţia programată a
centralei se păstrează chiar dacă centrala nu mai
este alimentată cu tensiune.
 EEPROM (Electrically Erasable Programmable
Read-Only Memory ) - Memorie de date ce trebuie
să fie salvate când nu mai este alimentare.
Este în mod uzual folosită pentru memorarea de date
importante ce nu trebuie pierdute dacă sursa de
alimentare se întrerupe dintr-o dată.
 Prezintă următoarele caracteristici generale:
 Nr. zone EOL complet programabile de tip: intrare/ieşire, instantanee, “cu
urmărire”, 24h, 24h foc, 24h sabotaj (“tamper”), 24h panică, 24h urgenţă
medicală, armare/dezarmare prin cheie (“keyswitch”);
 programare de la tastatură sau de la calculator;
 1 cod de instalator;
 Un nr de coduri de utilizator programabile, dintre care, ultimul, dacă este
folosit, sistemul va înregistra în jurnalul de evenimente un eveniment de
tip “constrângere”;
 opţiuni de Armare rapidă, Perimetrală (“STAY ARMING”), Perimetrală
instantanee (“INSTANT STAY ARMING”);
 •opţiune de izolare a zonelor;
 funcţie clopoţel (“chime”) ce poate fi activată/dezactivată de utilizator;
 tip de alarmare pe sirenă programabil: Continuu, Pulsatoriu sau
“Silenţios”, cu durate de alarmare distincte pentru efracţie şi incendiu;
 timpi de intrare şi ieşire programabili individual;
 opţional armare/dezarmare prin cheie (“keyswitch”) de tip momentan sau
cu menţinere;
 2-4 ieşiri programabile cu 16 opţiuni, care pot fi: Alarmă cu memorare, Urmărirea stării sistemului
(armat/dezarmat), Temporizare intrare, Temporizare ieşire, Avarie, Impuls în caz de avarie linie
telefonică, Sirenă auxiliară, Alarmă silenţioasă, Foc, Tamper, Panică, Urgenţă medicală,
Monostabil, Puls la armare, Puls la dezarmare, Bistabil;
 memorie locală de 255 de evenimente care pot fi încărcate şi vizualizate pe calculator
 memorie de alarmă pentru primele 9 sau maimulte alarme, afişabilă pe tastatură;
 comunicator digital cu raportare la dispecerat;
 coduri de raportare programabile pentru alarmare, restaurare şi izolare a zonelor;
 restaurarea zonelor programabilă (la “închiderea” zonei, la expirarea timpului de alarmă sau la
dezarmare);
 coduri de raportare programabile pentru situaţii de avarie în sistem: Tensiune scăzută pe
acumulator, Revenire tensiune pe acumulator, Lipsă tensiune alternativă, Revenire tensiune
alternativă, Sirenă Deconectată (siguranţă scoasă sau arsă), Reconectare sirenă (înlocuire siguranţă),
Siguranţă arsă pe ieşirea AUX, Înlocuire siguranţă pe ieşirea AUX, Blocare tastatură;
 2 numere de telefon programabile pentru transmisia la dispecerat;
 monitorizare a stării sistemului, a bateriei şi a tensiunii de reţea;
 Mai multe tastaturi ce pot fi cuplate în paralel pe o unitate centrală, prin legare pe 4 fire;
  Zonele cu urmărire sunt folosite, în general, pentru senzorii
de mişcare aflaţi în interior, pentru a se crea un culoar de
intrare/ieşire. Aceste zone urmăresc temporizarea la
intrare/ieşire programată în sistem.
 Zonele instantanee sunt folosite, de obicei, pentru senzorii care
nu se găsesc pe culoarul de intrare/ieşire. Zonele instantanee
nu sunt active pe perioada timpului de ieşire dar vor genera o
alarmă imediat ce au fost violate după trecerea temporizării
de ieşire.
 Zonele de 24h sunt active permanent, indiferent de starea
armat sau dezarmat a sistemului. Acest tip de zonă este util
pentru conectarea senzorilor de geam spart.
 Zonele de tip antisabotaj (“tamper”) sunt active permanent,
indiferent de starea armat sau dezarmat a sistemului
 Zonele de panică sunt active permanent, indiferent de starea
armat sau dezarmat a sistemului.
Senzori de exteriori:
Senzori de interior:
Lentila Fresnel este o lentilă convergenta
la care una dintre suprafete este
constituita din inele convergente
concentrice.
Acest tip de slefuire permite realizarea de
lentile subtiri dar cu mare putere
convergenta.
 Senzorii PIR sent pasivi, adica dispozitivul nu emite nici un fel de
energie, el doar “asculta” mediul înconjurator pentru
interceptarea formei de câmp energetic la care este sensibil.
 Majoritatea senzorilor PIR sunt sensibili în banda de frecventa
corespunzatoare emisiei IR a corpului uman, adica în banda 7÷14
µm1. (În fizica exista o teorie care ofera o relatie între temperatura
corpului si lungimea de undaa radiatiei emise. În cazul obiectelor
cu temperaturi în gama 10÷40ºC, lungimea de unda
corespunzatoare este 7÷14 µm).
 Senzorii PIR nu masoara cantitatea de energie receptionata ci doar
modificarile rapide ale profilului termic. Cu alte cuvinte, PIR
detecteaza imagini “fierbinti” în infrarosu sesizând contrastul
între imaginea calda si fondul rece.
 Comutatoarele mecanice sunt folosite pentru detectarea deschiderii
(închiderii) unei usi sau ferestre protejate. Acest senzor consta într-un
contact electric care are o stare functie de actiunea fizica directa asupra sa,
modificarea starii normale generând astfel o alarma.
 Comutatoarele mecanice se pot monta la usi, ferestre, sertare, panouri de
acces etc. Este recomandabila utilizarea lor în conjunctie cu un detector de
miscare instalat în zona protejata, în caz ca intruziunea este realizata prin
derutarea sistemului de supraveghere.
 Pentru o functionare corespunzatoare a senzorului, usile si ferestrele
protejate trebuie instalate adecvat în tocul usii (rama ferestrei) pentru a
preîntâmpina alarmele false declansate de deschiderea întâmplatoare a
acestora. De asemenea, o montare defectuoasa a senzorului se poate solda
si prin patrunderi nedetectate.
 Comutatorul trebuie sa fie montat ascuns pentru a nu permite intrusului
demontarea si dezafectarea acestuia. Firele de legatur între comutator si
centrala de alarmare trebuie sa fie bine protejate pentru a preveni
distrugerea lor iar centrala de alarmare trebuie sa fie setata astfel încât sa
declanseze o alarma în momentul întreruperii acestora.
 Neutralizare: blocarea comutatorului în pozitia
„usa/fereastra închisa” este modalitatea cea
mai simpla de contracarare a senzorului.
Aceasta se poate realiza fie cu o lamela
metalica, fie prin alta modalitate, care
presupune existenta unor complici în interiorul
obiectivului, care consta în lipirea cu banda
adeziva a pârghiei de actionare al
comutatorului, în perioada în care alarma este
deconectata.
Comutatoarele magnetice sunt folosite pentru detectarea deschiderii
(închiderii) unei usi sau ferestre protejate.
Acest dispozitiv este format din doua componente:
un comutator magnetic (senzor Hall sau releu reed) montate în tocul usii sau

ferestrei;
un magnet permanent dispus pe partea mobila a usii/ferestrei.

Declansarea alarmei este facuta de apropierea/departarea celor doua

componente ale dispozitivului. Trebuie mentionat ca, spre deosebire de
contactul mecanic, partea mobila poate fi la o oarecare distanta de partea fixa.
Conditiile de utilizare si instalare ale senzorului sunt identice cu cele
prezentate la senzorul cu comutator mecanic. Blocarea functionarii
comutatorului magnetic poate fi facuta cu ajutorul unui magnet puternic care,
dispus în exteriorul usii sau ferestrei, înlocuieste magnetul mobil al
dispozitivului si permite intrarea fara declansarea alarmei.
 Comutatoarele balansate sunt formate din doua comutatoare
mecanice sau magnetice, unul pe pozitie „normal închis”, celalalt
pe pozitia „normal deschis”.
 Functionarea normala a dispozitivului presupune balansarea celor
doua comutatoare, la deschiderea usii fiecare comutator
schimbându-si starea. În situatia în care cele doua comutatoare nu
îsi schimba starea, este detectata o încercare de blocare a
dispozitivului, iar sistemul de supraveghere declanseaza o
alarma.
 Acest montaj, cu doua comutatoare, este mult mai sigur în
functionare, eliminând posibilitatea blocarii simultane a
comutatoarelor prin utilizarea unui mecanism de contracarare.
 Conditiile de utilizare si instalare ale senzorului sunt identice cu
cele prezentate la senzorul cu comutator mecanic.
 O conditie generala pentru acesti senzori este obligativitatea
instalarii, în paralel, a altor dispozitive de supraveghere bazate pe
alte principii functionale.
 Aceste dispozitive se instalează pentru controlul ferestrelor care sunt
susceptibile a fi sparte în cazul unei intruziuni. Senzorii sunt montati în
interior, pe un perete sau tavan, în fata ferestrei monitorizate.
 Există trei tipuri de senzori pentru ferestre: acustici, pentru detectarea
socurilor si combinati.
 Toate dispozitivele au în compunere un microfon care este sensibil la o
bandă de frecvente asociată cu spargerea unui geam. Semnalul de la
microfon este prelucrat într-un procesor care elimină componentele
spectrale neasociate fenomenului fizic. Tot procesorul de semnal compară
semnalul filtrat cu cel înregistrat anterior, asociat cu spargerea geamului.
În situatia unei asemănări a caracteristicilor de frecventă, este declansată
alarma.
 Senzorii pentru detectarea socurilor sunt sensibili la sunete intense cu
frecventa de 5 KHz. Microfonul folosit este de tip piezoelectric sau cu
cristal. Folosirea microfoanelor cu cristal este mai eficace întrucât acestea
sunt sensibile la o banda foarte îngusta de frecventa, simplificând
sarcinile procesorului de semnal si, implicit, reducând rata alarmelor
false.
 Senzorii combinati, acustic+soc, combina avantajele celor doua principii
diferite de detectie, asigurând îmbunatatirea probabilitatii de descoperire,
a ratei alarmelor false, totodata reducând si posibilitaatile de neutralizare
ale detectorului.
 Functie de specificatiile producatorului, senzorii se pot monta direct pe
fereastra la câtiva centimetri de margine, pe tocul geamului sau pe un
perete sau tavan aflat la mica distanta de fereastra.
 Montarea pe fereastra este cea mai problematica deoarece adezivul
trebuie sa fie de foarte buna calitate, capabil sa reziste la radiatiile solare
si la extremele de temperatura produse iarna sau vara (-20C÷80C).
 Functionarea nesigura a dispozitivului poate fi consecinta unei montari
necorespunzatoare a senzorului, nerespectarii specificatiilor tehnice
referitoare la tipul de fereastra pentru care este destinat senzorul etc. dar,
cel mai adesea, majoritatea problemelor sunt date de caracteristicile
acustice ale încaperii. Astfel, acoperirea ferestrei cu o draperie groasa
absoarbe vibratiile acustice si la microfonul senzorului montat pe perete
sau în tavan nu mai ajunge suficient semnal pentru declansarea alarmei.
 Senzorul mai poate functiona necorespunzator si daca
procesorul de semnal nu a fost calibrat corespunzator.
Suplimentar, mai pot cauza probleme si interferentele
radio sau zgomotele naturale care au un spectru cu
elemente în banda de sensibilitate a senzorului.
 Ca o precautie maxima, se poate impune o verificare
distructiva, lucru care presupune verificarea
functionarii senzorului când fereastra este sparta
intentionat.

 Neutralizarea sistemului de supraveghere este posibilă

dacă geamul este decupat sau demontat din ramă. O
altă metodă constă în modificarea spectrului produs de
spargere, lucru realizabil prin atenuarea cu materiale
absorbante a zgomotului.
 Folosesc un fascicul de lumină invizibilă, în infrarosu, pentru a crea un
cortină electronică. De regulă, sunt folositi pentru supravegherea unor
suprafete liniare, de dimensiuni mari, cum ar fi holuri, foaiere etc
 Senzorii cu fascicul luminos sunt formati din două blocuri: un emitător si
un receptor. Emitătorul foloseste ca sursă de lumină IR o diodă
electroluminiscentă LED (Light Emitting Diode) sau o diodă laser.
Receptorul are ca element activ un fotoelement (de regulă un
fototranzistor) care detectează prezenta sau absenta fasciculului. Dacă
receptorul sesizează o întrerupere a razei IR cu o durată mai mare decât o
valoare prestabilită, este declansată alarma.
 Sistemul nu este afectat de mediul din interiorul clădirii (modificări ale
regimului termic, lămpi fluorescente, interferente radio si
electromagnetice cu echipamentele electrice etc.)

 Neutralizarea sistemului este realizabilă numai prin ocolirea

fasciculului luminos, lucru totusi simplu dacă intrusul este dotat cu
ochelari speciali pentru vizualizarea radiatiei IR.
 Senzorii cu microunde sunt dispozitive folosite pentru detectarea
miscarii. Principiul de functionare se bazeaza pe detectarea perturbatiilor
produse de intruziune într-un câmp electromagnetic generat de
echipament.

 Sistemul este format din doua blocuri functionale: un emitator si un

receptor. Emitatorul consta într-un oscilator de mica putere realizat cu
dioda Gunn, în banda X de frecventa (aproximativ 15 GHz). Receptorul
sesizeaza orice modificare a frecventei emise, modificare produse datorita
efectului Doppler.

 Majoritatea sistemelor sunt setate pentru declansarea alarmei în situatia

unei deviatii de frecventa de 20÷120 Hz, adica pentru o viteza a intrusului
de aproximativ 2÷12 m/s.

 Constructiv, exista doua tipuri de sisteme cu microunde: senzori

monobloc, la care atât emitatorul cât si receptorul sunt realizati într-o
singura unitate, respectiv senzori în tandem, formate din doua unitati
separate, emitatorul si receptorul.
 Senzorii cu microunde se pot folosi atât pentru
monitorizarea unor suprafete exterioare cât si pentru
încaperi, depozite, holuri etc. În exterior aceste sisteme se
folosesc pentru supravegherea perimetrala sau pentru o
avertizare timpurie daca intrusul se apropie de o cladire sau
o zona sensibila.
 Functionarea necorespunzatoare a senzorilor poate fi
cauzata, în primul rând, de interferente cu alte echipamente
cu microunde care functioneaza în banda X. De asemenea,
zonele care contin generatoare puternice de câmpuri
electromagnetice pot produce probleme datorita
interferentelor pe unele componente spectrale. O situatie
speciala poate fi cauzata de lampile fluorescente (mai
cunoscute drept becuri cu neon): ciclul de ionizare al gazului
poate fi interpretat de detector ca deplasare de frecventa,
generând astfel o alarma falsa.
Alte cauze care pot crea probleme:
 obiectele metalice care se misca în câmpul de detectie al
senzorului genereaza alarme false;
 suprafetele metalice mari creeaza zone moarte, nedetectabile, în
spatele lor;
 instalarea improprie a senzorilor face posibila detectarea unor
obiecte care se deplaseaza în afara zonei de interes, declansându-
se alarme aleatoare;
 antenele horn folosite, de regula, la aceste sisteme, se
caracterizeaza prin prezenta unor lobi secundari;
 de asemenea, semnalele receptionate pe acesti lobi pot genera
alarme false.
Este recomandabila instalarea sistemelor astfel încât sa se asigure
continuitatea zonei de detectie, pentru aceasta fiind necesare zone
de suprapunere pe o suprafa de maxim 10% din suprafata
controlata.
Detectoarele de vibratii sunt destinate montării pe pereti, tavane,
dusumele pentru a sesiza vibratiile mecanice produse de
retezare, tăiere, găurire, perforare, izbire, într-un cuvânt orice
încercare de intruziune care afectează din punct de vedere fizic
structura pe care este instalat senzorul.
Traductoarele destinate detectarii energiei mecanice de joasa
frecventa se monteaza direct pe peretele interior al structurii
supravegheate, detectând orice vibratii care sunt produse.
Alarmele false sunt cauzate, în general, de instalarea
necorespunzatoare a senzorilor. Astfel, montarea acestora pe
peretii expusi la vibratii din exterior (trenuri, avioane, utilaje
industriale mari etc.) face inoperant acest tip de senzor.
Neutralizare: sistemul poate fi neutralizat evitând
patrunderea prin zona protejata sau alegând un punct
si o metoda de intruziune care sa permita absorbtia si
difuzia vibratiilor.

O alta metoda de contracarare, aplicabila în general la

toate sistemele automate de supraveghere, consta în
generarea, persistenta dar aleatoare, a unui mare
numar de alarme false, o lunga perioada de timp,
lucru care conduce la scaderea încrederii în
functionalitatea sistemului si ignorarea alarmelor.
Detectoare de vibratii cu fibra optica
 Cablurile cu fibra optica sunt folosite atât pentru protejarea unui perete,
dar si pentru supraveghere perimetrala, fiind posibila instalarea
subterana sau pe împrejmuire.
 În cazul utilizarii în interior, cablul de fibra optica acopera ca o plasa un
perete, fiind dispus fie în tencuiala sau zid, fie montat, în timpul
constructiei, direct în infrastructura.
 Reteaua din cabluri de fibra optica este destinata montarii pe pereti,
tavane, dusumele pentru a sesiza vibratiile mecanice produse de orice
încercare de intruziune care afecteaza din punct de vedere fizic structura
pe care este instalat senzorul.
 Alarmele false sunt cauzate în general de instalarea necorespunzatoare a
senzorilor. Astfel, montarea acestora pe peretii expusi la vibratii din
exterior (trenuri, utilaje industriale mari, avioane etc.) face inutil acest tip
de senzor.
 Neutralizare: sistemul poate fi contracarat evitând patrunderea prin zona
protejata sau alegând un punct si o metoda de intruziune care sa permita
absorbtia si difuzia vibratiilor.
Detectoare de vibratii cu fibra optica, instalare:
 Senzorii audio receptioneaza zgomotele produse de o intruziune si sunt
utilizati de regula pentru aplicatii de interior.
 Principiul de functionare, asemanator cu cel al detectoarelor de geam
spart, se bazeaza pe un traductor care transforma oscilatiile aerului în
semnal electric sau (un microfon). Semnalul produs de microfon este
analizat de un procesor, alarma fiind declansata daca acesta fie se
încadreaza într-un tipar prestabilit, fie este detectat într-un loc si la un
moment unde si când ar fi trebuit sa nu fie nici o activitate.
 Senzorii audio se instaleaza în locuri unde zgomotul facut de intrus
depaseste cel putin cu un ordin de marime zgomotul de fond pentru ca
detectarea intrusului sa fie sigura si neafectata de alarme aleatoare. Daca
zgomotul de fond exista si dispozitivului nu-i este reglat corespunzator
pragul de declansare a alarmei, sistemul este incapabil sa faca diferenta
între o intruziune si un zgomot de fond.
 Alarmele false sunt produse de zgomote puternice, întâmplatoare:
avioane, trenuri, explozii etc.
 Contracarare: un intrus care se deplaseaza lent si care îsi ia masuri de
atenuare a zgomotului produs de deplasarea sa.
 Senzorii ultrasonori activi sunt dispozitive care
detecteaza miscarea: emit unde ultrasonore în zona
protejata si reactioneaza la modificarile undelor
reflectate produse de obiectele mobile.
 Senzorii ultrasonori activi se monteaza în tavan
sau pe perete si asigura protectia unei zone de
circa 100 m2.
 Senzorii ultrasonori, activi sau pasivi, nu sunt
influentati de caldura, interferente
electromagnetice, fenomene externe. Dimensiunea
zonei supravegheate poate fi usor controlata,
undele ultrasonore fiind puternic absorbite de
pereti, mobilier, panouri etc.
 ATENTIE! absorbtia în materialele comune dintr-o
încapere, poate crea si efecte nedorite, în sensul ca, în
spatele obiectelor se creeaza zone moarte, unde senzorul
este inoperant.
 Cele mai obisnuite cauze care conduc la declansarea
unor alarme false constau în: miscari ale aerului
produse de ventilatoare, climatizoare etc.; suieraturi ale
conductelor; orice altceva se deplaseaza în zona
controlata (ferestre deschise, animale de casa etc.).
 Neutralizare: Senzorul poate fi contracarat de un intrus care se
deplaseaza cu o viteza foarte mica, sub limita pragului de detectie
setat; o varianta de neutralizare, bazata pe aceiasi idee, consta în
micsorarea vitezei radiale, deplasarea facându-se circular, în jurul
senzorului. De asemenea, un intrus care foloseste un detector de
ultrasunete, poate intercepta emisia dispozitivului, evitând astfel
declansarea dispozitivului prin ocolirea acestuia.
 Senzorii ultrasonori pasivi, asemanatori cu senzorii audio,
receptioneaza vibratiile cu o frecventa de peste 20 Khz produse de
intruziune.
 Frecventele din acest domeniu sunt asociate cu frecarea unor
obiecte metalice, fâsâitul unui arzttor cu acetilena sau zdrobirea
unui perete de beton sau caramida.
 Zgomotul produs este transmis printr-o unda acustica, prin aer,
pâna la microfon. Semnalul electric este analizat de procesor si,
daca sunt îndeplinite conditiile de frecventa si amplitudine, este
declansata alarma.
 În majoritatea cazurilor, senzorii de acest tip sunt montati numai
împreuna cu senzorii pasivi în infrarosu (PIR) cu scopul
îmbunatatirii performantelor dar, mai ales, reducerii posibilitatilor
de contracarare.
 Alarmele false pot fi produse de sonerii telefonice, fluieratul
conductelor de apa, miscarea aerului de catre ventilatoare sau
climatizoare etc.
 Caracteristicile de directivitate ale senzorilor
pasivi cu ultrasunete
 Senzorii activi cu infrarosii au o caracteristica de
supraveghere de tip cortina, formata din fascicule multiple
de unde infrarosii modulate, sistemul reactionând la orice
modificare a legii de modulare sau întrerupere a legaturii
între emitator si receptor.
 Ca orice senzor activ, este format dintr-un emitator si un
receptor, montate, de regula, în aceiasi carcasa. Emitatorul
foloseste ca element activ un laser; la limita zonei protejate,
raza laser este reflectata 180º spre receptor prin intermediul
unei benzi reflectorizante. Receptorul, prin intermediul unor
lentile de focalizare, colecteaza energia undelor, o
transforma în semnal electric si acesta este prelucrat în
procesorul de semnal. Procesorul compara legile de
modulatie ale impulsurilor IR emise cu cele receptionate si,
în caz de neconcordanta, declanseaza alarma.
 Senzorii poate fi utilizati pentru protectia unor zone cu
dimensiunile de maxim 10 m lungime si 8 m înaltime;
valorile sunt determinate de puterea laserului, sensibilitatea
receptorului, gradului de reflectivitate a benzii.
 Sistemul are probabilitatea de descoperire apropiata de
unitate; rata alarmelor false este mica, detectorul nefiind
afectat de temperatura mediului, interferente electrice etc.
 Senzorul poate functiona necorespunzator daca nu sunt
efectuate întretineri periodice (alinierea si stergerea de praf
a elementelor optice, reglarea pragului de declansare etc.).
 În situatia în care spoturi puternice de lumina ajung la
receptor sau banda reflectorizanta fotoelementul poate fi
saturat generând alarme false.
 Solutia consta într-o instalare corespunzatoare, care sa evite
iluminarea dispozitivului din surse externe.
 Neutralizarea senzorilor este dificila: daca
intrusul identifica sistemul (emitatorul si
benzile reflectorizante), îl poate ocoli, evitând
detectarea. Sistemul este vulnerabil dac
intrusul produce o mare cantitate de fum, fapt
ce are ca efect modificarea regimului de
functionare al senzorului si, eventual, trecerea
într-un regim de avertizare fara a se declansa
însa alarma.
 Senzorii activi cu infrarosii pentru exterior sunt identici
din punct de vedere functional cu senzorii de interior.
 La aceste dispozitive, emitatorul nu mai este montat
împreuna cu receptorul; definirea zonei supravegheate
este facuta prin pozitionarea celor doua blocuri.
 Alte deosebiri între cele doua sisteme sunt produse de
conditiile diferite de mediu: senzorii de exterior trebuie
sa functioneze la temperaturi extreme, în prezenta
precipitatiilor, chiar daca exista depuneri de praf sau
gheata pe sistemele optice.
 De asemenea, atât emitatorul cât si receptorul trebuie
sa aiba performante superioare, întrucât acesti senzori
protejeaza aliniamente de pâna la 300 m.
În ceea ce priveste cauzele care pot conduce la o
functionare defectuoasa a sistemului, datorita functionarii
în mediul exterior, se mai pot adauga urmatoarele:
pierderea în timp a alinierii datorita miscarilor pamântului
sau deplasarii blocurilor (alunecari de teren, înghet, vânt,
caderi de pietre etc.), întreruperea aleatoare a fasciculului
produsa de crengi, plante în crestere, animale etc.

Neutralizarea: consta fie în ocolirea aliniamentului protejat

(pe la extremitati, pe deasupra sau pe dedesubt) sau
dezafectarea sistemului prin introducerea sa în modul
Avertizare, întrerupând legatura optica între emitator si
receptor cu ajutorul mijloacelor fumigene.
 Varietatea uriasa de situatii in care este necesara
utilizara senzorilor de supraveghere face imposibila o
“reteta” exacta aplicabila in mod universal.
 Selectarea tipurilor de dispozitive pretabile a fi utilizate
într-un caz particular, trebuie sa respecte câteva etape
importante întâlnite la orice lucrare de acest gen.

In primul rand:
 realizarea unui studiu de fezabilitate care trebuie sa puna în
balanta, pe de o parte, cuantumul cheltuielilor necesare, iar pe de
alta parte, performantele dorite de la sistem si importanta
obiectivului protejat. Întrucât, în lumea reala, criteriul economic
este decisiv, devine evident faptul ca, din pacate, proiectantii de
sisteme de securitate trebuie sa se bazeze în special pe criteriul
cost si mai putin pe criteriul performanta.
 O regula care trebuie respectata întotdeauna la
proiectarea oricarui sistem de supraveghere
presupune utilizarea obligatorie a cel putin doua
tipuri de senzori, tipuri complementare din punct
de vedere al posibilitatilor de neutralizare,
functioneaza pe principii fizice diferite si nu se
influenteaza reciproc.
 Un element important care trebuie avut în vedere
la orice sistem de protectie consta în dublarea
acestuia cu un sistem de supraveghere video.
 Proiectarea sistemului este conditionata numai de
caracteristicile obiectivului, importanta sa,
conditiile de mediu din zona de instalare si de
fondurile alocate.
DEZBATERE
Beneficiarii sistemelor de alarmare împotriva efracţiei se pot conecta la dispeceratele de
monitorizare a alarmelor avizate de poliţie.
 Prin monitorizarea unui sistem de alarmare împotriva efracţiei trebuie să se asigure transmiterea
către centrul de monitorizare a cel puţin 5 tipuri de semnale, precum şi interogarea stării
sistemului conectat, la anumite intervale de timp, în
funcţie de categoria obiectivului.
 În funcţie de categoria obiectivelor monitorizate, echipamentele dispeceratelor vor asigura
verificarea stării sistemului conectat, în următoarele condiţii:
a) obiective rezidenţiale - cel puţin o dată la 24 de ore;
b) obiective comerciale - cel puţin o dată la 12 ore;
c) obiective financiar-bancare - cel puţin o dată la 3 ore;
d) obiective strategice - cel puţin o dată pe oră.
 Este interzisă conectarea pe linie telefonică a obiectivelor cu reţea de telecomunicaţii vulnerabilă,
fără acordul beneficiarului.
 Echipamentele dispeceratului vor realiza confirmarea tehnică a timpului de sosire a agenţilor la
obiectiv pentru determinarea exactă a duratei de intervenţie la evenimentul înregistrat.
 Organizarea dispeceratelor de zonă se realizează prin monitorizarea sistemelor de alarmare
împotriva efracţiei ale obiectivelor din localitatea unde funcţionează centrul şi zonele limitrofe,
asigurându-se o intervenţie la eveniment în timp util.
 În subsistemul dispecerat (de monitorizare) se realizează:
 corelarea şi intercondiţionarea automată a funcţionării
elementelor subsistemelor componente în scopul realizării
funcţiilor sistemului integrat de securitate, evaluarea
gradului de ameninţare în cazul unui atac extern punerea la
dispoziţia operatorilor a informaţiilor complete privind
situaţia creată, precizarea contramăsurilor ce trebuie
întreprinse de către operatori în fiecare situaţie, alarmarea
personalului şi a forţelor de intervenţie fie automat, fie prin
intermediul operatorilor, funcţie de procedura prestabilită
în fiecare situaţie, înregistrarea şi arhivarea datelor furnizate
de subsistemele componente în vederea analizării ulterioare
a acestora.
 Uzual în practică se folosesc doi termeni monitorizare şi
dispecerizare.
 Monitorizare: - a supraveghea prin intermediul monitorului
sau al altui aparat specializat;
 Monitor: - (inform) program de control care permite
supravegherea mai multor programe fără legătură între ele,
într-un ordinator; (tehn.) aparat care dirijează, coordonează
sau supraveghează;
 Dispecerizare: - acţiunea de control şi reglementare
operativă şi permanentă a unui proces;
 Dispecerat: - încăpere în care funcţionează serviciul de
dispeceri;
 Dispecer: - tehnician sau sistem automat care urmăreşte,
coordonează şi reglementează operativ mersul producţiei
dintr-o întreprindere, care supraveghează mişcarea
trenurilor pe o anumită porţiune a liniei etc.
 În cele ce urmează vom definii termeni specifici sistemelor de
monitorizare:
 Acces: Acţiunea de intrare sau ieşire dintr-o suprafaţă securizată.
 Condiţia de alarmă: Funcţia unui sistem de alarmă sau parte din
el, de a reacţiona în prezenţa unui pericol.
 Centrul de monitorizare şi recepţionare al alarmei (MARC): un
centru continuu către care informaţia privind situaţia unuia sau
mai multor sisteme de alarmă, este raportat.
 Sistemul de alarmă: o instalaţie electrică care răspunde unui
detector manual sau automat la prezenţa unei situaţii de risc.
 Echipament de transmisie alarme: Echipament care este folosit în
mod special pentru transmiterea mesajelor de alarma de la
sistemul de alarma, către MARC.
 Sistemul de transmitere alarme: echipamentul şi reţeaua folosite
pentru a transfera informaţii cu privire la starea unui sistem de
alarmă sau a mai multor sisteme către unul sau mai multe
dispecerate.
Timpul de răspuns al echipelor de intervenţie
 Eficienţa unui sistem de monitorizare a unui sistem de securitate
depinde de modul cum este conceput acesta şi de respectarea cu
stricteţe a scenariului de securitate iniţial. Încă din faza de
proiectare a unui sistem de securitate trebuie luat în calcul dacă
respectivul sistem urmează a fi monitorizat local sau la distanţă, şi
care dintre subsistemele sistemului integrat urmează a fi
monitorizate.
 Dacă într-un sistem de securitate nu este prevăzută şi o forţă sau o
acţiune de răspuns, de intervenţie în cazul declanşării unei alarme
reale, pentru a opri sau limita efectele cauzei care a provocat-o
înainte ca aceasta să-şi atingă ţelul propus, acel sistem se poate
considera incomplet, oprindu-se în funcţionalitatea lui numai la
nivelul de semnalizării. Pentru ca acţiunea forţei de intervenţie
rapidă să fie eficientă este foarte important ca timpul scurs de la
declanşarea unei alarme reale până la momentul intervenţiei
trebuie să fie cât mai mic.
Timpii desfăşurării acţiunilor şi contraacţiunilor unei efracţii
 T0 - timpul la care infractorul îşi începe acţiunea-efracţia
 TA - timpul primei alarme. Acest interval de timp (T0 - TA) este unul
dependent de tehnologia aparaturii folosite pentru detecţia tentativei de
efracţie, dar şi de structura sistemului de securitate implementat.
 TT - timpul de transmisie este durata de transmisie a mesajului de alarma,
din momentul în care alarma a fost semnalizată de către echipamentul de
emisie al centralei de alarmă către echipamentul de recepţie central.
 Tc- timpul de comunicare este timpul necesar procesării informaţiei
recepţionate de echipamentul de emisie recepţie a dispeceratului, luării
deciziei de către dispecer şi transmisia acesteia către echipajul de
intervenţie.
 Ti - timpul de intervenţie este timpul de acţiune al echipei de intervenţie
pentru oprirea acţiunii şi anihilarea răufăcătorului.
 TE- timpul de efracţie este timpul necesar infractorului pentru a duce la
sfârşit acţiunea sa.
 Calculul acestor timpi trebuie efectuat încă din faza de proiectare a
sistemului de securitate şi reluat, eventual corectat, în fazele de simulare şi
evaluare a eficienţei acestuia.
 Foarte important este timpul primei alarme TA.
 Reducerea acestui timp se poate realiza prin implementarea
în sistem a elementelor de detecţie care să permită sesizarea
efracţiei la momentul tentativei ei - detectoare perimetrale,
de vibraţii, de spargere a geamului,etc.
 TT - timpul de transmisie poate fi redus prin implementarea
unui mediu de comunicare sigur şi rapid şi prin utilizarea
unor echipamente performante.
 Tc - timpul de comunicare este dependent de factorul uman,
reducerea lui putând fi realizata pe lângă folosirea unor
dispeceri cu o bună pregătire profesională şi experienţă şi
prin implementarea unor softuri specializate care să preia
din analiza şi procesarea datelor recepţionate de la sistemele
de alarma.
Optimizarea sistemului de securitate monitorizat în faza de
proiectare
 Analiza de risc făcută asupra unui obiectiv poate recomanda
monitorizarea sistemului de securitate pentru reducerea
riscurilor producerii unui eveniment nedorit şi asigurarea
unui nivel de protecţie ridicat. Prin proiectul de arhitectură,
dacă se ţine cont de analiza de risc, se pot alege soluţii
constructive şi materiale adecvate care să diminueze
riscurile producerii unei efracţii sau a unui incendiu.
 Proiectul de arhitectură poate reduce timpul de efracţie - TE
sau timpul de foc - TF în cazul unui incendiu, dar în nici un
caz nu poate reduce major riscul producerii unui eveniment
nedorit, acest lucru se realizează în primul rând prin
implementarea unui sistem de securitate adecvat
importanţei destinaţiei obiectivului şi riscurilor la care
acesta este supus.
 Prin proiectarea corectă a sistemului de securitate Timpul propriu al sistemului de
securitate - TPS se poate reduce semnificativ, făcând posibilă mărirea rezervei de
timp între acţiunea FIR producerea efracţiei sau consumarea incendiului.
 În cele ce urmează vom încerca să arătăm cum poate fi optimizat un sistem de
securitate monitorizat astfel încât să ducă la reducerea TPS.
 Pentru exemplificare în cazul unui obiectiv, considerăm necesară implementarea
unui sistem de alarmă antiefracţie si a unui sistem de detecţie și avertizare în caz de
incendiu.
 Cel mai important obiectiv al unui sistem de securitate este acela de a face posibil
ca intervalul (T0 - TA) să tindă spre zero. În cazul sistemelor de alarmă contra
efracţiei acest lucru este posibil dacă tentativa de efracţie este detectată la
momentul producerii ei, la nivelul perimetrului obiectivului. Folosirea
detectoarelor de spargere de geam, a detectoarelor de vibraţii şi/sau şoc, a
barierelor infraroşii instalate la nivelul ferestrelor şi uşilor etc, duc la detecţia
infractorului în afara spaţiului protejat. În cazul sistemelor de detecţie şi avertizare
la incendiu acest lucru se poate realiza în principal prin alegerea corectă a tipului
de detector folosit în concordanţă cu modul de exprimare a materialelor
combustibile din suprafeţele de acţiune, şi de asemenea utilizarea unor detectoare
cu timp mic de răspuns duc la reducerea timpului primei alarme - T A.
 O altă cerinţă a unui sistemului de securitate monitorizat este
aceea de a avea toate spaţiile şi încăperile supravegheate.
Neîndeplinirea acestei cerinţe neglijate de mulţi proiectanţi,
pentru reducerea costurilor de implementare, duce la diminuarea
pe de o parte a eficienţei sistemului de alarmă propriu zis, dar în
principal duce la creşterea timpului de comunicare - Tc.
 Foarte important în eficienţa unui sistem de securitate monitorizat
este reducerea timpului de transmisie - TT. Acest lucru se
realizează în principal prin utilizarea unei comunicator digital
care să suporte formate de comunicare rapide şi utilizarea unui
mediu de comunicare performant. De asemenea şi echipamentul
de recepţie montat la MARC, capacitatea şi performanţele lui, pot
influenţa direct acest timp. Cel mai greu de optimizat este timpul
de intervenţie - Ti - în primul rând datorită condiţiilor de trafic şi
al restricţiilor urbane. Totuşi şi acest timp poate fii redus în baza
unor simulări adecvate şi prin costuri materiale ridicate.
SEMNALE PROCESATE ŞI TRANSMISE LA „M.A.R.C” DE
CĂTRE SISTEMELE DE ALARMĂ
Scopul unei alarme este întotdeauna acela de a iniţia o reacţie, pe
plan local sau de la distanţă.
Caracteristicile pentru fiecare dintre aceste componente din întregul
sistem de prevenire şi răspuns trebuie să corespundă tipului de
ameninţare împotriva căreia asigură protecţia:
- pentru sisteme antiefracţie, protecţie în caz de sabotaj sau transport,
caracteristicile importante sunt: nivelul gradului de risc, şi cel mai
important, disponibilitatea sistemului.
- pentru un sisteme de alarmă la incendiu cele mai importante
caracteristici pot fi timpul de transmisie şi disponibilitatea, desigur
raportate la gradul de risc.
Pentru o intervenţie corespunzătoare, trebuie oferite suficiente
informaţii prin sistemul de transmisie a alarmei.
Semnale transmise de centralele de alarmă sunt:
 - semnalizări de stare

 - alarme la efracţie şi hold-up

 - alarme la incendiu

 - alarme sociale

 - alarme medicale

 - alarme de control al accesului

 - semnalizări tehnice

 - semnalizări auxiliare
Semnalizări de stare
 Aceste tipuri de mesaje aduc operatorului MARC informaţii
despre starea principalelor funcţii ale sistemului de alarmă: starea
armată sau dezarmată a sistemului, alimentare AC, alimentare
CC, ceasul intern al sistemului, baypas-are zone memorie de
evenimente, partiţii, etc.
Alarme la efracţie şi hold-up
 În această categorie de mesaje sunt incluse mesajele de panică şi
efracţie: alarmă zonă efracţie, restaurare zonă efracţie, panică,
restaurare panică, alarmă sabota,j restaurare sabotaj, constrângere,
restaurare constrângere.
Alarme la incendiu
 În această categorie de mesaje sunt incluse mesajele alarmă la
incendiu, alarmă fum, restaurare fum, alarmă termică, restaurare
termică, alarmă inundaţie, restaurare inundaţie, alarmă manuală
incendiu, restaurare alarmă manuală incendiu, alarmă flacără,
restaurare flacără, alarmă gaz, restaurare gaz.
Alarme de control al accesului
În această categorie de mesaje sunt incluse mesajele
alarmă pentru acces:
 - armare/ dezarmare utilizator
 - autoarmare sistem
 - armare rapidă
 - acces validat
 - acces refuzat
 - armare cu bypas-are
 - armare/dezarmare devreme
 - armare/dezarmare târzie
 - armare/dezarmare parţială
Semnalizări tehnice
În această categorie de mesaje sunt incluse mesajele referitoare
la starea tehnică a sistemului:
 - lipsă/restaurare AC
 - lipsă/restaurare CC
 - defect/restaurare zonă
 - test periodic
 - defect/restaurare periferice
 - sabotaj cod utilizator
 - lipsă ceas intern
 - programare locală
 - eroare comunicare
 - lipsă/restaurare comunicaţie
 - pierdere date
SISTEME ŞI ECHIPAMENTE DE TRANSMISIE A
MESAJELOR LA „M.A.R.C”
Una dintre componentele sistemului de securitate având o
importanţă foarte mare în eficienţa unui sistem
monitorizat este comunicatorul digital - CD.
Caracteristica acestei componente determină pe de o
parte valoarea timpului de transmisie - TT, dar foarte
important poate asigura un nivel de securitate ridicat
sistemului, prin posibilitatea sau imposibilitatea
violării comunicării între sistemul de securitate şi
echipamentul de recepţie instalat la MARC. Colecţia de
standarde EN 50136 reglementează tocmai cerinţele
tehnice care trebuie respectate de echipamentele de
emisie - recepţie a mesajelor, dar şi a mediului de
comunicaţie pe care se face comunicarea.
 Depinzând de nivelul de siguranţă şi caracteristicile operaţionale
ale echipamentelor de recepţie disponibile la MARC, configuraţia
sistemelor de transmisie ce vor fi folosite va varia, incluzând şi
folosirea a mai mult de o cale de transmitere a mesajelor între un
sistem de alarmă şi unul sau mai multe MARC. Selecţia tipului de
sistem de transmisie de alarmă folosită pentru un sistem de
alarmă va fi determinată de nivelul cerut de siguranţă şi
securitate. Pentru asigurarea nivelului de siguranţă impus
sistemul de transmisie trebuie să fie reduntant, de exemplu o cale
de transmisie să fie reţeaua de telefonie publică, iar reduntanţa să
fie asigurată de o cale de transmisie dedicată. Pentru a îndeplini
cerinţele EN 50136, un sistem de comunicare trebuie să asigure că
transmiterea stării sistemului de alarmă va fi:
- continuă sau periodică şi/sau atunci când starea sistemului de
alarmă se schimbă. Dacă transmisia nu este continuă, aceasta
trebuie controlată de către de sistemul de alarmă, şi/sau - MARC
şi/sau sistemul transmisie de alarmă.
 Performanţele unui sistem de transmisie a alarmei sunt evaluate
după criterii cum ar fi timpul de transmisie al mesajelor de
alarmă, timpul de raportare a defectelor, semnalizarea securităţii
şi disponibilităţii, inclusiv a reţelei de transmisie. Reţeaua de
transmisie trebuie aleasă în conformitate cu performanţele cerute.
Deoarece performanţele reţelei de transmisie nu pot fi influenţate,
înainte de alegerea performanţelor sistemului de transmisie a
alarmei, este necesară analizarea performanţelor reţelei de
transmisie împreună cu operatorul de reţea.
 Timpul de transmisie este durata de transmisie a mesajului de
alarmă, din momentul în care alarma a fost semnalizată de către
echipamentul de emisie al spaţiului supravegheat către
echipamentul de recepţie central. Întrucât timpul de transmisie
poate varia de la o transmisie la alta, datorită reţelei de transmisie
(disponibilitatea liniilor, tipul şi numărul de comutări,..), valoarea
acestuia este statistică.
 Timpul maxim este specificat separat. De fiecare dată când timpul
maxim este depăşit trebuie să fie considerat eroare pe timpul
verificărilor de performanţă. Fiecare eroare afectează criteriul de
disponibilitate al sistemului de transmisie a alarmei.
 Timpul de raportare este perioada de timp din momentul apariţiei
erorii în sistemul de transmisie a alarmei până la raportarea
centrului de recepţie a mesajului de eroare. Este folosit pentru a
dovedi că sistemul de transmisie alarme este operaţional,
rezultând disponibilitatea practică a sistemului de transmitere a
alarmelor. Timpul de raportare a erorii este legat de necesităţile de
timp ale transmisiei, disponibilitate şi de protecţia la manipulare.
Există mai multe moduri de a evalua timpul de raportare pentru a
putea stabili o clasificare. Metodele selectate trebuie cuprinse într-
o procedură scrisă clară. Câteva de exemple de evaluare:
măsurarea timpului de la ultimul mesaj receptat cu succes de către
centrul de recepţie a alarmei (de către centrul de emisie - recepţie
sau de la echipamentul de avertizare) monitorizarea continuă
folosind mesaje de test.
 Disponibilitatea sistemului de transmisie alarme reprezintă perioada de timp,
măsurată anual sau lunar, în care sistemul de transmisie este capabil de a transmite
informaţii; această evaluare include probabilitatea apariţiei unor erori şi a timpului
necesar pentru repunerea în funcţiune. Clasificarea adecvată, rezultată din metoda
de calcul este de exemplu exprimată în procente. Evaluarea disponibilităţii depinde
de echipamentul sistemului de transmisie a alarmei şi de reţelele de transmisie care
vor fi selectate. Metoda de evaluare trebuie de exemplificată clar printr-o
procedură scrisă. Suplimentar, aceste reţele trebuie alese în mod adecvat, luând în
consideraţie următoarele:
 -în cazul în care se utilizează o reţea de cablu trebuie acordată o atenţie deosebită
calităţii şi vulnerabilităţii legăturilor locale;
 -trebuie acordată atenţie solidităţii reţelei de transmisie cu clasificarea
disponibilităţii cerută de compania de securitate (de exemplu: reţea de telefonie,
reţea de transmisii de date, linii închiriate,...).
 Disponibilitatea poate fi mărită prin folosirea căilor secundare sau a
echipamentelor redundante. Acesta poate fi un alt sistem de transmisie a alarmei
sau alt sistem sau linie de acelaşi tip. O combinaţie specială care îmbunătăţeşte
substanţial disponibilitatea poate fi introducerea complementară pe lângă telefonia
fixă a unui sistem de telefonie mobilă, radio, IP.
O altă caracteristică foarte importantă a unui sistem de transmisie este
semnalizarea securităţii transmisiei. Sistemul de transmitere al
alarmei va asigura măsurile de prevenire sau detectare ale atacurilor
deliberate care interferează cu transmisia unui mesaj de alarmă sau o
altă informaţie transmisă între un sistem de alarmă şi centrul receptor
asociat prin blocarea sau substituirea în unul din următoarele feluri:
S0 - nici o măsură
S1 - măsuri de detectare a substituţiei ale anexelor
transmiţătorului prin adăugarea unei identităţi sau adrese în toate
mesajele transmise la calea de transmitere a alarmei.
S2 - măsuri de detectare a substituţiei ale anexelor supravegheate
prin:
- criptarea identităţii sau adresei în toate mesajele transmise la calea
transmiţătorului de alarmă,
- autentificarea anexelor supravegheate prin adăugarea unui cod
diferit şi nespus pentru fiecare transmiţător conectat sau,
- o altă măsură precum este specificat de către furnizor
 O altă caracteristică importantă a unui sistem de transmisie
este lăţimea de bandă sau puterea de trecere. Comunicarea
între un sistem de alarmă şi un echipament de recepţie va
continua să întâmpine cerinţele unei transmisii adecvate de
timp din tabelul 1 şi clasa de timp a unei transmisii maxime
din tabelul 2 când alarma sau mesajele greşite sunt generate:
- la o rată echivalentă unui asemenea mesaj pe minut de la
fiecare număr al anexelor supravegheate reprezentând pană
la 0,1% din capacitatea sistemului şi
- la o rată de cel puţin 2 mesaje de alarmă pe minut la interfaţa
centrului receptor către echipamentul de anunţare.
 Un alt mod de a preîntâmpina încărcări mari pe liniile de
transmisie este de exemplu echiparea dispozitivelor de
transmisie cu baterii de rezervă şi întârzierea pentru un timp
a alarmei datorate căderii de tensiune pentru a reduce
numărul alarmelor simultane.
Datorită limitărilor tehnice pentru respectarea cerinţelor
standardului, comunicatoarele vocale mai sunt astăzi întrebuinţate
doar pentru alarmele sociale sau ptr. avertizări secundare. Pentru
aplicaţiile de securitate antiefracţie şi incendiu sunt utilizate cu
preponderenţă comunicatoarele digitale. În funcţie de modul de
preluare a informaţiei de la sistemul de securitate ele se clasifică în:
- comunicatoare analogice;
- comunicatoare digitale.
Comunicatoarele analogice preiau de la sistemul de alarmă semnale
analogice în principiu: nivele de tensiune sau stări ale unor contacte,
pe care le convertesc în semnale digitale şi le transmit spre
echipamentul de recepţie. Dezavantajul acestui tip de comunicatoare
este numărul limitat de semnale preluate din sistem (4 - 16), şi
implicit un nivel scăzut de informaţii puse la dispoziţia unităţii de
procesare a informaţiei - UPI. Avantajul acestor tipuri de
comunicatoare este că pot fi interfaţate la orice sistem de alarmă, ele
fiind în general un echipament exterior centralelor de alarmă.
Comunicatoarele digitale, care în momentul de faţă sunt cele
mai utilizate, în general preiau informaţia de la centralele de
alarmă prin interfeţe RS 232 sau 485, având astfel posibilitatea
să transmită toate schimbările de stare ale sistemului de alarmă.
O altă posibilitate de clasificare a comunicatoarelor poate fi
făcută după calea de transmisie:
- comunicatoare telefonice - PST
- GSM
- SMS comunicatoare radio comunicatoare IP - pe reţele internet
- GPRS
Comunicatoarele telefonice pe reţele publice PSTN sunt cele
mai răspândite, majoritatea centralelor având integrate acest tip
de comunicator.
 Comunicatoarele GSM şi cele SMS sunt în principiu
echipamente externe centralelor de alarmă, preluând
informaţia de la acestea fie prin interfeţe 485 fie de la
comunicatorul telefonic, transmiţând - o prin
intermediul reţelelor de telefonie mobilă, pe
purtătoarea de voce. Comunicatoarele GSM sunt
utilizate cu precădere ca sistem de transmisie
redundant pentru reţeaua de transmisie pe telefonia
PSTN, sau în cazul în care nu există posibilitatea de
conectare la o astfel de reţea.
Comunicatoarele SMS deoarece nu pot îndeplini întru
totul cerinţele standardului sunt utilizate în mod
special pentru semnalizări auxiliare.
 Comunicatoarele radio datorită costurilor
ridicate a reţelei de radio - transmisie sunt tot
mai puţin utilizate. Viitorul comunicaţiilor
constă în comunicatoarele IP. Comunicatoarele
GPRS utilizează canalele de date ale reţelelor
de telefonie mobilă, asigurând în momentul de
faţă costuri de comunicaţie foarte reduse.
Comunicatoarele IP pe reţele internet pot
utiliza reţele deschise de internet sau reţele
închise tip VPN.
FORMATE DE COMUNICARE LA „M.A.R.C”
În configurarea unui sistem de securitate monitorizat, proiectantul
trebuie să ia în calcul reducerea cât mai mult posibilă a timpului din
momentul producerii efracţiei până la momentul acţiunii FIR.
Reducerea timpului de transmisie - TT, arătam că poate fi realizată
prin alegerea unui sistem de comunicare adecvat, care să elimine pe
cât posibil erori în transmiterea mesajelor, şi să asigure o
disponibilitate mare.
In cazul comunicatoarelor digitale foarte important pentru reducerea
timpului de transmisie - TT este alegerea formatului de comunicare
ales pentru transmiterea informaţiei. În funcţie de tipul de format ales
timpul din momentul când centrala de alarmă dă comanda trimiterii
mesajului până în momentul când primeşte confirmarea de la
echipamentul de recepţie al MARC poate să varieze între câteva zeci
de milisecunde până la câteva minute. Performanţele formatului
depind de algoritmii de criptare utilizaţi, dar şi de adaptibilitatea
formatului la diferite medii de comunicare.
Fiecare producător de sisteme de securitate la început a
dezvoltat propriul format de comunicare, încercând
securizarea cât mai bună a semnalului transmis, dar şi
adaptarea formatului la diferite tipuri de medii de
comunicare: radio, reţele de telefonie publice, reţele de
telefonie private.
Diversitatea de formate de comunicare a creat probleme
pe piaţa serviciilor de securitate prin incompatibilitatea
între centralele de alarmă şi echipamentele de recepţie,
impunând o standardizare a acestora. Primul standard a
fost adoptat de către organismele de standardizare din
SUA - UL şi Canada - ULC. În lipsa unui standard
european, şi producătorii europeni de echipamente
utilizează practic aceleaşi formatele de comunicare.
 
 Cele mai răspândite formate de comunicare, la majoritatea producătorilor, sunt
prezentate în tabel, cu principalele caracteristici.
Nume Handshake Data Rata transmisie Format Kiss off
1 Ademco Slow 1400 Hz 1900 Hz 10 BPS 3-1;3-2;4-1;4-2;4- 1400 Hz
2+
2 S.K Fast 1400 Hz 1900 Hz 14 BPS 3-1;3-2;4-1;4-2;4- 1400 Hz
2+
3 Franklin 2300 Hz 1800 Hz 20 BPS 3-1;3-2;4-1;4-2;4- 2300 Hz
2+
4 Radionics 2300 Hz 1800 Hz 40 BPS 3-1;4-2;4-2+ 2300 Hz
5 Sur-Gard 2300 Hz DTMF DTMF 4-1;4-2;4-3 2300 Hz
6 Sur-Gard Dual Tone/1400 DTMF DTMF 4-1;4-2;4-3 1400 Hz
Hz
7 Acron 1400 Hz DTMF DTMF 3-8;4-8 1400 Hz
8 DTMF Express Dual Tone DTMF DTMF 4-1;4-2 1400 Hz
9 S.F. DTMF Dual Tone DTMF DTMF 4-8-1 1400 Hz
10 Scantronics Dual Tone DTMF DTMF 4-8-1;4-16-1;6- 1400 Hz
16-1
11 FBI Super Fast 2300 Hz DTMF DTMF 4-3-1 2300 Hz
12 Contact ID Dual Tone/1400 DTMF DTMF 4-2-1-3-2-3 1400 Hz
Hz
13 SIA FSK MARK FSK MARK 110/300 BPS Data ACK
 Formatele de la 1 la 8 sunt formate de
comunicare mai lente, foarte stabile şi
adaptabile oricărui mediu de comunicare, dar
datorită algoritmilor de criptare utilizaţi si ai
ratei mici de transmisie, necesită un timp mare
de transmisie. Formatele de la 9 la 13 sunt
formate de comunicare rapide realizând
transmiterea mesajelor într-un timp extrem de
scurt.Cele mai utilizate formate de comunicare
în momentul de faţă de majoritatea
producătorilor de sisteme de securitate sunt
Contact ID şi SIA.
 Formatul Contact ID
Protocolul de comunicare Contact ID este următorul: 18
AAAAQXYZGG CCC
Unde:
18 - Identificator de protocol pentru dispecerat
AAAA - Codul de abonat
Q - Identificator de eveniment: E = 1 Eveniment nou; R = 3
Restabilire eveniment; P = 6 Eveniment anterior
XYZ - Codul evenimentului (3 cifre in format Hexazecimal)
GG - Identificator de grup (de regula 2 cifre in format
Hexazecimal)
Formatul SIA
CCC - Identificator de zonă, număr de senzor, identificator de
utilizator (3 cifre în format Hexazecimal)
Admiterea si controlul accesului, într-un sistem de securitate, este o problema
cel putin la fel de importanta ca si detectarea intruziunilor.

Problemele ridicate de identificare au capatat noi dimensiuni în ultimii 25 de

ani, existând preocupari pentru:

identificare personala;
culegerea informatiilor despre persoane;

detectarea sau limitarea deplas\rilor, actiunilor si comportamentului

persoanelor;
forme de identificare care, mai degraba, arata apartenenta la un grup social

decât identitatea personala;

identificarea produselor si ambalajelor;

identificarea vehiculelor;

identificarea animalelor.
Sistemul de control acces trebuie sa tina cont de orice posibila
amenintare la adresa intimitatii si sigurantei personale, de divulgare a
informatiilor în afara organizatiilor îndreptatite sa le foloseasca sau de
eventuala utilizare a datelor înregistrate în scopuri ilegale.
Identificarea este o problema dificila si multidisciplinara, de exemplu
având conotatii nu numai tehnice, ci si filozofice sau psihologice.
Notiunea de control al accesului se refera la detectarea materialelor,
substantelor, obiectelor care sunt sau pot deveni un pericol pentru
organizatia interesata. În principal, este vorba de descoperirea
materialelor interzise: munitie, armament, explozibili, substante
halucinogene, radioactive sau toxice.
Admiterea accesului este o activitate care consta în identificarea unei
persoane cu o baza de date de cunostinte, pentru permiterea sau
interzicerea patrunderii în obiectivul controlat.
 Centrala de control
 Tastatura centrala
 Chei digitale
 Cititor de cartele (magnetice, proximitate)
 Cititor de chei digitale
 Cartele de acces
 Tastatura de acces
 Turniketi pentru acces personal
 Software
In practica aceste echipamente folosesc software care
au, de regula, si functia de pontaj, des ceruta in
aplicatii.
IDENTITATE: “ansamblu de date prin care se identifica o persoana”
În practica, o persoana este identificata cu o înregistrare abstracta, daca
individul respectiv detine un document care trebuie sa se afle numai în posesia
sa, daca are cunostinte despre lucruri si fapte pe care numai el ar trebui sa le
cunoasca sau daca exercita diverse activitati care sunt atribuite, în mod normal,
persoanei respective. Bineînteles, actiunea de identificare, trebuie sa combine
procedurile de mai sus pentru a avea siguranta corectitudinii identitatii.
Scopul este asigurarea unei identificari sigure, bazate pe procese rationale,
care sa asigure un echilibru între costuri, beneficii si riscurile implicate.
O institutie se protejeaza împotriva accesului unor persoane care pot avea
intentii clandestine, îsi asigura unele puncte sensibile împotriva unor atacuri
din exterior sau interior sau macar pastreaza o înregistrare cu identitatea
persoanei care a avut acces în zonele respective.
Organizatiile si institutiile, fie ca sunt private sau publice, au
posibilitatea sa-si creeze un sistem propriu de identificare prin obiecte.
Documentele eliberate de acestea, legitimatii de serviciu sau alte
documente de identificare, sunt în multe situatii mai sigure si mai greu
de falsificat decât actele emise de autoritatile publice.
Metodele de protectie despre care vom vorbi se refera numai la
atasarea de actul de identitate a unor dispozitive, componente sau alte
elemente care sunt folosite pentru identificarea electronica a obiectului
respectiv.
Cele mai des întâlnite sunt:
coduri de bare;
banda magnetica;
cartela de proximitate;
cartela Wiegand;
cartela inteligenta (Smart card);
cartela laser.
Subsistemul de control acces
 Proximity card (sau cardul de proximitate) este numele generic pentru
dispozitivele cu circuite integrate, fără contact, folosite la controlul accesului sau
la plăţile electronice. Această noţiune se referă cardurile RFID (125 kHz-
13.56 MHz), cunoscute drept contactless smartcards.
 Cardurile de proximitate moderne respectă standardul ISO/IEC 14443 (proximity
card) sau standardul ISO/IEC 15693 (vicinity card).
 Cardurile de proximitate sunt alimentate prin transfer de energie rezonantă şi
transmit în majoritatea cazurilor până la o distnaţă de 0-3 inci. Utilizatorul poate
folosi astfel cardul din interiorul portofelului sau a poşetei.
 Radio-frequency identification (RFID) este o tehnologie care
foloseşte comunicarea via undele electromagnetice pentru a
schimba date între un terminal şi un tag electronic ataşat de un
obiect, în scopul identificării şi urmăririi acestuia.
 Radio-frequency identification presupune 2 componente:
interogatorii (readers)şi tag-urile (labels).
 Majoritatea tag-urilor RFID conţin cel puţin 2 părţi. Una este un
circuit integrat (IC) pentru stocarea şi procesarea informaţiilor
(datelor), modularea şi demodularea unei frecvenţe radio (RF), şi
alte funcţii specializate. Cealaltă parte este o antenă pentru
recepţionarea şi transmiterea semnalului.
 Există 2 tipuri de tag-uri RFID: passive RFID tags, care nu au
sursă proprie de alimentare şi necesită un câmp electromagnetic
extern pentru a iniţia transmisia semnalului, şi active RFID tags,
care conţin o baterie şi pot transmite semnale odată ce sursă
externă ('Interrogator') a fost identificată cu succes.
Cardurile de proximitate folosesc transferul de energie rezonantă via un circuit LC.
Un circuit integrat (IC), un condensator (C), şi o bobină (L) sunt conectate în paralel.
Cititorul de card (card reader) are un câmp electromagnetic care excită bobina care la rândul său
încarcă condensatorul, acesta din urmă alimentează circuitul integrat. Apoi circuitul integrat
transmite numărul cardului (card number) prin intermediul bobinei (antenă) către cititorul de card.
Termenul „biometrie” se refera la toate tehnicile de
identificare bazate pe o serie de caracteristici fizice sau
fiziologice, dificil sau imposibil de modificat sau imitat.
 Specialistii în securitate apreciaza ca folosirea PIN si a
parolelor, cele mai aplicate metode de identificare folosite
de tehnologia informatica actuala, sunt de mult depasite.
 O serie de caracteristicile fiziologice sunt folosite în mod
traditional pentru identificare. Astfel, descrierea
fizionomiei si a semnelor particulare, întâlnite la
pasapoarte, este destul de grosiera si arareori este
suficient de sigura pentru a identifica categoric o
persoana. La cealalta extrema, exista tehnicile
criminalistice invazive, bazate pe radiografii dentare si ale
scheletului.
 înfatisarea (de exemplu: înaltimea, greutatea, culoarea pielii, a
parului si ochilor, semne caracteristice vizibile, genul, rasa, parul
facial etc., toate acestea prezentate, de regula, într-o fotografie);
 comportamentul (de exemplu: ticuri, caracteristicile generale ale
vocii, stilul de exprimare, handicapuri vizibile, trasaturi memorate
video);
 bio-dinamice (de exemplu: presiunea si viteza de executie a
semnaturii, caracteristici statistice ale vocii, viteza de apasare a
tastelor în cazul introducerii unei parole etc.);
 elemente fiziologice naturale (de exemplu: dimensiunile
scheletului – antropometrie, leziuni osoase sau dentare tratate,
amprentele papilare si palmare imaginea retiniana, modelul
vaselor capilare faciale sau din lobul urechii, geometria mâinii,
amprenta ADN etc.);
 elemente artificiale (folosite în special pentru identificarea
animalelor, putând exemplifica cu: bratari, coduri de bare tatuate,
zgarzi, microcipuri inserate sub piele, emitatoare radio etc.).
 universalitate – fiecare persoana trebuie sa fie identificabila dupa criteriul propus;
 unicitate – fiecare persoana trebuie sa aiba un singur identificator; nu trebuie sa existe
doua persoane cu acelasi identificator;
 permanenta – identificatorul nu trebuie sa se modifice în timp sau sa fie transformat la
dorinta;
 necesitate – identificatorul trebuie sa contina una sau mai multe caracteristici naturale, la
care o persoana nu poate renunta;
 achizitionare – identificatorul trebuie sa fie obtinut cu usurinta;
 conservare – identificatorul trebuie sa fie pastrat cu usurinta, atât în sistemele manuale
de identificare, cât si în cele automate;
 excludere – identificatorul selectat face inutil orice alta forma de identificare;
 precizie – fiecare identificator trebuie sa fie suficient de diferit de oricare alt identificator,
astfel încât identificarea sa fie facuta fara greseala;
 simplitate – înregistrarea si transmiterea indiciilor trebuie sa fie simpla, fara a se genera
erori;
 cost – culegerea si pastrarea indiciilor trebuie sa ajunga la costuri rezonabile;
 comoditate – culegerea si pastrarea indiciilor nu trebuie sa fie dificila sau mare
consumatoare de timp;
 acceptanta – culegerea indiciilor nu lezeaza standardele etice, religioase, culturale sau
morale ale societatii.
 Dupa fotografie, aceasta este cea mai veche metoda biometrica
folosita, pâna de curând, numai de cercetarea criminalistica.
Folosirea amprentelor papilare pentru identificare, prezintacâteva
avantaje semnificative:
 exista o experienta semnificativa, de aproape o suta de ani, în
folosirea amprentelor pentru identificare;
 informatia primara este greu de falsificat dar, trebuie retinut ca
este, totusi, posibil;
 cantitatea de informatie care trebuie memorata este redusa;
 algoritmii de prelucrare sunt simpli, folosindu-se numai modele
matematice bidimensionale;
 pretul dispozitivelor de achizitionare a datelor este cel mai scazut
dintre toate echipamentele biometrice;
 precizia determinarii persoanei este foarte buna;
 este o metoda complet neinvaziva;
 timpul de identificare este mai mic de o secunda.
 Notiunea de control al accesului se refera la
detectarea materialelor, substantelor, obiectelor
care sunt sau pot deveni un pericol pentru
organizatia interesata.
 În principal, este vorba de descoperirea
materialelor interzise: munitie, armament,
explozibili, substante halucinogene, radioactive
sau toxice.
 Marea diversitate de materiale care trebuie
detectate au impus dezvoltarea de dispozitive
foarte diverse, care sunt capabile sa sesizeze
prezenta acestora
 Detectoare de obiecte metalice - sunt folosite pentru
descoperirea armamentului metalic, munitiilor, armelor
albe, conductorii si circuitul de control al unei bombe etc.

 Detectoare cu radiatii X - Dezavantajele prezentate de

detectoarele de obiecte metalice au impus, cel putin în
controlul bagajelor, sistemele de detectie cu radiatii
Roentgen.

 Detectoare de substante chimice - Substantele chimice care

trebuie detectate prin control nedistructiv sunt împartite în
trei mari categorii: materiale explozive, substante toxice si
droguri.

 Detectoare de radiatii nucleare

Echipamentele din componenţa subsistemului de
control acces trebuie să asigure următoarele funcţii:

a) memorarea în timp real a accesărilor punctelor

de control, într-o memorie proprie
indestructibilă.
b) monitorizarea uşilor, semnalizarea în caz de
rămânere a uşii în poziţie deschisă şi alarmare
pentru deschidere neautorizată, fără confirmare;
c) corelare de funcţii cu dată şi oră.
Un element important care trebuie avut în vedere
la orice sistem de protectie consta în dublarea
acestuia cu un sistem de supraveghere video.
Toate sistemele de supraveghere video sunt
formate din mai multe elemente: pentru
capturarea imaginilor, pentru redarea acestora
si pentru de memorarea
 Sistemele de televiziune cu circuit închis
(TVCI) permit monitorizarea în timp real a
evenimentelor şi persoanelor suspecte, cât şi
înregistrarea imaginilor video în scopul
verificărilor ulterioare.
Sistemele de supraveghere video sunt
utilizate la urmărirea şi înregistrarea
imaginilor dintr-un spaţiu care trebuie
supravegheat şi se adresează, în principal,
acelor spaţii în care se desfăşoară diferite
activităţi de producţie, spaţiilor comerciale,
depozitelor de materiale şi birourilor.
Un mare avantaj al sistemelor video este că spre deosebire de alte sisteme,
oferă identificarea persoanelor şi acţiunilor suspecte şi dovada înregistrată a
producerii evenimentului prejudicios !
 Reprezinta cel mai revolutionar sistem de supraveghere locala si la
distanta bazat pe tehnica digitala. El excede cu mult posibilitatile vechilor
sisteme analogice bazate pe switcher-e, quad-uri...etc si inregistratoare cu
banda. Aceasta solutie este bazata pe calculator. Conectati pina la 16
camere si veti obtine inregistrari de calitate si timp indelungat. Aveti de
asemenea posibilitatea de acces la distanta pentru vizualizare in timp real
sau istorice. Puteti comanda de la distanta camere Pan/Tilt/Zoom
precum si anumite evenimente. Detectia de miscare este digitala si poate
fi asociata cu evenimente ca apel telefonic de alarmare, declansare
dispozitive de siguranta, etc.
 Inregistrarea de imagini pe suport digital-HDD le confera sistemelor
digitale CCTV foarte multe avantaje: calitatea imaginii superioara,
vizualizarea cu usurinta a imaginilor si transmiterea lor la distanta, lucru
greu de indeplinit cu un sistem clasic VCR. Sistemele digitale de CCTV
ofera solutii de inalta performanta la preturi minime.
 Server
- Imagini live de mare calitate
- Functii de cautare (multicanal, in functie de data si ora)
- Functii de control la distanta in timp real
- Diferite functii si optiuni (DTMF, Watch Dog, Backup
Manager...)

 Client
- Comunicatie prin ISDN, LAN, MODEM
- Vizualizare si control camera live
- Conexiune Multiplex Server (N:N communication)
- Monitorizare prin web browser
(1) Echipamentele din cadrul subsistemului de televiziune cu circuit închis
pot fi utilizate în aceste aplicaţii dacă sunt de înaltă rezoluţie, în
conformitate cu standardele europene, dispun de compensarea automată
a luminii şi cuprind ca parte componentă obligatorie înregistrarea
permanentă a imaginilor din zonele supravegheate.
(2) Compactarea datelor în vederea înregistrării simultane a tuturor
imaginilor preluate de camerele video se va realiza cu echipamente care
permit prelucrarea individuală a imaginilor de pe fiecare cameră
înregistrată, cu afişarea datei şi orei.
(3) Înregistrarea imaginilor se realizează cu ajutorul videorecorderelor ori
echipamentelor digitale de înregistrare şi redare care corespund
cerinţelor tehnice din prezentele norme tehnice, asigurându-se ca
înregistrările să cuprindă data, ora şi imagini clare pentru recunoaşterea
persoanelor şi a mişcărilor acestora în spaţiul supravegheat.
(4) Programarea echipamentelor de înregistrare a imaginilor trebuie să
asigure o înregistrare continuă, în timp real, în spaţiile accesibile
clienţilor şi cu detecţie de mişcare în celelalte zone, iar când se utilizează
un înregistrator de lungă durată,
pe o casetă se înregistrează o perioadă de 24 de ore.
(5) Camerele TV trebuie să fie de format 1/2 inch ori 1/3 inch, cu obiectiv
interschimbabil pentru alegerea unei lărgimi şi profunzimi adecvate a
imaginilor, în funcţie de zona supravegheată, urmărindu-se ca din
imaginile înregistrate să se poată realiza identificarea persoanelor.
(6) Pentru vizualizarea imaginilor multiplexate se prevăd monitoare TV cu
diagonală mai mare de 14 inch.
(7) Arhivarea imaginilor în registrate se realizează pe o perioadă de
30 de zile.
Echipamentele de înregistrare şi redare trebuie să dispună de următoarele facilităţi:

a) să asigure înregistrarea imaginilor de pe fiecare cameră;

b) să dispună de facilitarea copierii unor imagini selectate;
c) calitatea imaginii să permită identificarea persoanelor;
d) să fie dedicate acestor aplicaţii, să fie omologate şi să prezinte siguranţă în
funcţionare.
În situaţia producerii de evenimente, casetele ori suporturile cu imaginile înregistrate
se păstrează până la soluţionarea cazului, iar pentru cele de competenţa
poliţiei, casetele se pun la dispoziţie organelor de cercetare, la solicitarea
scrisă a
acestora.
Instalatorul sistemului de alarmare împotriva efracţiei este obligat să pună la
dispoziţie organului de cercetare logistica necesară pentru prelucrarea imaginilor
stocate.
Camerele video pot fi împărţite în mai multe
categorii (dupa anumite criterii):
- vizibile sau ascunse
- de interior sau de exterior
- fixe sau mobile
- color sau alb-negru
- în spectru vizibil sau în infraroşu.
Camere video clasice au ca principale componente:
obiectivul şi senzorul de imagine.
Ele captează imaginea prin transformarea luminii
ce cade pe senzorul de imagine - CCD în semnal
electric.
Un obiectiv este un ansamblu compus din una sau
mai multe lentile şi un mecanism (diafragma)
ce
Cei 2 parametrii fundamentali ai unui obiectiv
sunt:
Distanţa focală (lungimea focală) a unui obiectiv reprezintă depărtarea dintre
centrul optic al obiectivului şi suprafaţa senzorului din interiorul aparatului,
cand obiectivul este pus la punct pentru infinit.
Notaţia înscrisă pe obiectiv este de obicei în mm şi indică distanţa focală
minimă, adică distanţa minimă dintre centrul optic al obiectivului respectiv si
planul senzorului.
Ţinând cont că numai partea centrală a unei imagini formate de obiectiv
întruneşte calităţi satisfăcătoare, aceasta parte a fost numită “câmpul imaginii”.
Deschiderea diafragmei sau apertura se referă la dimensiunea orificiului prin care
lumina ajunge pe senzor.
Numarul f este o unitate de masură care identifică uniform deschiderea diafragmei
pe obiective foto. Acesta se calculează prin împărţirea diametrului orificiului de
intrare a luminii la distanţa focală a obiectivului.

Spre exemplu:
dacă deschiderea
diafragmei de 25mm
pe un obiectiv cu
focala de 100mm,
rezultă un număr
f 1/4.
Cu cât numarul f este mai mic, cu atât pozele vor fi mai luminoase.
Acesta este un principiu important în fotografie pentru că deschiderea
diafragmei afectează direct profunzimea de câmp şi timpul de expunere.
 Senzorul unei camere de supraveghere este componenta care preia
informaţia luminoasă focalizată de obiectivul camerei şi o transformă în
impulsuri electrice.
Acesta se prezintă sub forma unei matrice bidimensionala cu câteva milioane
de celule fotosensibile. Fiecare celulă preia un pixel de informaţie luminoasă.

În lume există doua tipuri de senzori folosiţi care s-au impus definitiv. Este vorba
despre ultracunoscutul CCD (charge coupled device) şi mai noul său rival
CMOS (complementary metal oxide semiconductor).
 Senzorul CCD (charge coupled device) este primul senzor de acest tip
apărut pe piaţă. Acesta este produs în lume doar de câţiva mari
producatori ( Sony, Sharp, LG, Interline) întrucât procesul tehnologic de
construcţie este foarte costisitor.
 Caracteristica acestui senzor este că informaţia luminoasă transformată
în impulsuri electrice este transferată pe suprafaţa senzorului şi citită la
colţul cel mai apropiat. Un dispozitiv ADC (analog to digital converter)
transforma apoi informaţia analogă a fiecărui pixel într-o valoare digitală
prin măsurarea intensităţii sarcinii.
 Rezultatul acestui proces este o imagine foarte precisă cu un nivel
scăzut de zgomot şi o rezoluţie mare care creşte direct proporţional cu
mărimea senzorului.
Senzorul CMOS (complementary metal oxide semiconductor) este mai nou apărut
decât CCD.
Dacă la început el s-a dorit doar ca o variantă de reducere a costurilor şi a însemnat şi
o reducere calitativă a imaginii, ulterior el a devenit un concurent serios
predecesorului lui.
Spre deosebire de CCD, CMOS-ul are pentru fiecare pixel (fotodiodă) câţiva
tranzistori miniaturizati care amplifică şi convertesc semnalul din analog în digital şi
transferă informaţia prin legături mult mai convenţionale (conductori). Semnalul
generat de senzorul CMOS este digital deci nu are nevoie de dispozitive ADC.
Marele dezavantaj vine din faptul că fotonii de lumină care bombardează senzorul
lovesc nu doar fotodiodele ci şi tranzistorii încorporaţi fapt ce scade sensibilitatea
luminoasă a senzorului.
Un avantaj al senzorului CMOS ar fi că are un consum de energie cam de 100 de ori
mai mic decât al unui senzor CCD ceea ce il face ideal pentru camerele foto digitale.
Speed-dome-ul este un echipament scump cu performanţe tehnice deosebite.
Este format dintr-o cameră de înaltă rezoluţie, un obiectiv cu zoom
motorizat, un mecanism pan & tilt care permite mişcarea camerei pe
orizontala 360° şi pe verticală 90°, toate dipuse într-o carcasă metalică
sau din plastic prevazută cu un semiglob fumuriu sau transparent.
Modificarea poziţiei camerei pe orizontală şi verticală şi modificarea zoom-
ului se efectuează fie manual de către operator cu ajutorul unei console
cu joystick sau de la tastatura unui PC, fie automat în cazul în care
speed-dome-ul efectuează un program cu poziţii presetate.
Camerele video tip “dome” se folosesc mai ales în interiorul spaţiilor
publice şi asigură o supraveghere mai discretă a spaţiului.
Camerele video compacte sunt camere economice, uşor de instalat, nu
necesită nici un fel de reglaj. Pe lângă camera propriu-zisă conţin şi: lentila
fixă, carcasa, suport şi leduri în infraroşu.
Camerele discrete sunt ascunse în diverse echipamente şi sunt destinate
supravegherii unei zone fără ca acest lucru să fie cunoscut.
Camerele IP furnizează ca ieşire de semnal un port standard Ethernet, ceea
ce permite conectarea într-o reţea fără nici un alt echipament suplimentar.
Înregistratoare video digitale (DVR) - diferenţa majoră faţă de videorecorderele
cu casetă este că imaginile sunt transformate digital, compresate şi stocate pe
unul sau mai multe harddisk-uri. De aici, imaginile pot fi preluate pe diverse căi:
memory stick, CD, DVD, prin reţea locală, prin Internet etc.
Deoarece imaginile video sunt transformate în format digital, DVR-urile sunt
concepute cu funcţii şi facilităţi suplimentare pentru instalator şi utilizator.
DVR-urile care au o compresie video eficientă, cum este MPEG4 sau H264,
folosesc o bandă mai mică pentru transferul stream-urilor video decat sistemele
„clasice”.
MPEG (Moving Pictures Experts Group) a fost infiinţat în ianuarie 1988, având
rolul de a elabora noi standarde pentru reprezentarea codată a formatelor video,
audio şi combinaţia lor. MPEG operează în cadrul Joint ISO/IEC Technical
Committee (JTC 1) on Information Technology şi este denumit formal ca şi
WG11 din cadrul SC29.
Fiecare din standardele ISO elaborate de MPEG este identificat printr-un
număr din cinci cifre (MPEG 4 are numărul de identificare ISO/IEC 14496).
Standardul MPEG4 (ISO/IEC 14496) a fost finalizat în octombrie 1998 şi a ajuns
la nivelul de standard international (IS) în primele luni ale anului 1999.
Predecesorii lui MPEG 4, MPEG 1 si MPEG 2 au făcut posibilă redarea
conţinutului video interactiv de pe formatele CD sau DVD sau prin intermediul
televiziunii digitale.
 H.264 sau MPEG-4 Part 10, sau AVC (de la Codare Video Avansată),
este un standard de codare video digitală care se remarcă printr-o rată
de compresie ridicată.
A fost scris de către Video Coding Experts Group (VCEG) de la ITU
împreună cu Moving Picture Experts Group (MPEG) de la ISO/IEC, ca
produs colectiv al parteneriatului cunoscut sub numele de Joint Video
Team (JVT).
Standardul ITU-T H.264 și standardul ISO/IEC MPEG-4 Part 10
(fostul, ISO/IEC 14496-10) sunt identice din punct de vedere tehnic.
Numărul cadrelor pe secundă (fps) este o „unitate de masură”
importantă a calităţii sistemului video.
Aplicaţiile de supraveghere video necesită, de obicei, între 2,5 şi 7 fps, în
comparaţie cu calitatea înregistrărilor video ce ţin de televiziune, care
ajunge la 25 fps în sistemul PAL.
Numărul de cadre pe secunda ale unui DVR trebuie să fie cel puţin egal
cu necesarul de cadre pe secundă estimat pentru o cameră, înmulţit cu
numărul de camere video.
Dacă specificaţiile DVR-ului se referă la Câmpuri pe secundă („Fields
per Second”), va trebui ca cifra respectivă sa fie împărţită la 2 pentru a
determina numărul de cadre.
Calculul capacitatii HDD-ului

În cazul înregistrării continue:

((((Nfps*Dfps)*3600sec)*24h)*Nzile)*Ncam = CHDD

NpixV*NpixH*RGB = Dfps
Exemplu: 1 cameră video color, rezoliţie 720x480, 5 fps, 30 zile
Capacitatea unui frame:
720x480x3 = 1036800 bits ≈ 127 KB
În cazul înregistrării continue:
((((127KB x 5fps)x3600sec)x24h)x30)x1 = 1645920000 KB ≈ 1607343,8
MB ≈ 1569,6 GB !
Întrucât camerele funcţioneazã în regim de detecţie a mişcãrii, se
considerã cã timpul echivalent de înregistrare continuã este de 8
ore/zi.
CHDD ≈ 523,2 GB
Pentru o rată de compresie (medie) de 100:1 rezultã:
CHDD ≈ 5,23 GB