Paradoxul

Paradoxurilor:

Nicolae
Steinhardt
De Olivian Breda

Pregătită pentru
Cercul Supraviețuirea Ortodoxă, 22 ianuarie 2021, online
Prezentarea va fi online la:
https://olivian.ro/paradoxul-paradoxurilor/
(voi relua slide-ul la finalul prezentării)
 1. Cine sunt?

2. Tema centrală, pentru mine, la NS

3. Cum l-am cunoscut pe NS (virtual)

Structura prezentării
4. Paradoxul paradoxurilor #1

5. Paradoxul paradoxurilor #2
 1. Cine sunt?

2. Tema centrală, pentru mine, la NS

3. Cum l-am cunoscut pe NS (virtual)

Structura prezentării
4. Paradoxul paradoxurilor #1

5. Paradoxul paradoxurilor #2
https://olivian.ro/abonare/

Olivian Breda

Online marketing
IT
Comunicare
 1. Cine sunt?

2. Tema centrală, pentru mine, la NS

3. Cum l-am cunoscut pe NS (virtual)

Structura prezentării
4. Paradoxul paradoxurilor #1

5. Paradoxul paradoxurilor #2
Principal:
Paradoxul
„Jurnalul fericirii”, Nicolae Steinhardt:
Ni se cere să avem simțul tragic și eroic al existenței. Și să nu le luăm în tragic.
Să ieșim din noi, să nu ne gândim la noi.
Și să fim nepăsători la ale lumii.
Să considerăm fericirea drept prima noastră datorie.
Și să nu uităm că prima datorie a creștinului este să știe a suferi.
Să fim curajoși și îndrăzneți.
Și să fim blânzi și smeriți cu inima.
Să nu scoatem sabia.
Și totuși să fim ai Unuia care n-a venit să aducă pace pe pământ, ci sabie și foc; dihonie
și despărțire între fiu si tată, între fiică și mamă, între noră și soacră.
Să nu ținem la viață, să fim oricând gata s-o jertfim, defăimând deșertăciunile.
Și să avem drept scop suprem dobândirea vieții veșnice.
Să nu căutăm mântuirea în moarte sau neant, ci păstrând modesta condi ție luptătoare
a omului.
Și să ne purtăm ca prinții, să fim desăvârșiți, să ne îndumnezeim.
Să vedem în creștinism rețeta perfectei fericiri.
Și totodată doctrina torturării ființei de către un Creator hotărât să ne vindece de ale
lumii.
Să ne mai mirăm de Kierkegaard și de Chesterton că din paradox fac temeiul
filosofiei lor?
Secundar:
Dreapta socotință
„Jurnalul fericirii”, Nicolae Steinhardt:
Ca însușire principală a omului, călugării ortodocși nu
socotesc nici bunătatea, nici inteligența, nici dragostea,
credința, răbdarea, evlavia ori sfințenia, ci dreapta
socotință, care este o virtute foarte complexă și greu de
exprimat în cuvinte. (Are o formulă tot atât de vastă ca
polimerii de bază.) În dreapta socotință intră, precis,
tainic drămuite, și bunul simț și înțelepciunea și
cumințenia și voința adăogite celor de mai sus. Nici una
din virtuți nu e absolută — nici chiar adevărul -, doar
iscusita cumpănire a multora ne poate ajuta să ne ferim
nu numai de rele (aceasta-i destul de ușor), ci și de
savante boroboațe și sofisticate erori.
Citate scoase din
context
 „Neîmpotrivindu-se la timp, omul devine treptat incapabil de a se mai împotrivi
vreodată.” Nicolae Steinhardt
https://www.artdevivre.ro/sindromul-broastei-fierte-sau-cum-te-obisnuiesti-cu-abuzul/
 „Neîmpotrivindu-se la timp, omul devine treptat incapabil de a se
mai împotrivi vreodată.” Nicolae Steinhardt
https://www.artdevivre.ro/sindromul-broastei-fierte-sau-cum-te-obis
nuiesti-cu-abuzul/

A circulat o vreme citatul acesta. Ideea e că poți scoate din context

orice. Dar consider că dreapta socotință și paradoxul sunt cheia prin
care trebuie văzut părintele Steinhardt, nu din tot ce a scris iei un
citat și tragi concluzii.

Poate chiar asta era ideea părintelui Steinhardt. Poate nu există un

non-A, poate asta e chiar calea cu dreapta socotință, conform lui.

Însă cu un citat scos din context nu faci multe. Nu recomand asta, ci

să vezi dacă zice și A și non-A.
„Dăruind vei dobândi” (Nicolae Steinhardt):
„În rânduiala Sfintei Împărtășanii există o deosebire între Muntenia, Oltenia și
Moldova pe de o parte și Maramureșul pe de alta. În Maramureș, după ce au primit
Sfânta Împărtășanie, oamenii se așază în genunchi, în celelalte părți ale țării stau în
picioare, pe baza considerației că, primind Trupul și Sângele Domnului, au devenit
purtători de Dumnezeu, theofori, iar theofori fiind, ce rost ar mai avea să-și plece în
ziua aceea genunchii?
Eu unul cred că raționamentul acesta e drept. Dar ce fac? Când mă împărtășesc la
București, stau în picioare ca toată lumea; când mă împărtășesc la mănăstire în
Maramureș, mă așez în genunchi, ca toată lumea. Important este cum primim Sfânta
Cuminecătură, cu câtă credință, dragoste, frică, evlavie, cutremur și curăție. Că după
ce am primit-o rămânem în picioare ori îngenunchem e cu totul lipsit de importanță:
criteriul aici nu poate fi altul decât al obiceiului locului.”

(aproape orice lucru și afirmație are atât A, cât și non-A)

 1. Cine sunt?

2. Tema centrală, pentru mine, la NS

3. Cum l-am cunoscut pe NS (virtual)

Structura prezentării
4. Paradoxul paradoxurilor #1

5. Paradoxul paradoxurilor #2
Povestire:
Clasa a X-a
 Am fost credincios de mic, dar nu neapărat practicant intens. Dar credeam în
Dumnezeu.
Într-a 8-a, pe final, am devenit practicant. Am început prin a îl citi pe Gala
Galaction, era în manualul dintr-a 8-a cu o povestire, „La vulturi!”.
Într-a zecea, în timp ce participam la o olimpiadă (faza pe jude ț, Constan ța), o colegă
de liceu mi-a vorbit de părintele Steinhardt. Era în iarna lui 1998-1999.
Am fost la biblioteca liceului, am găsit cu greu, nu din prima încercare, parcă,
cartea și am citit-o. Mi-a plăcut mult.
Nicolae Steinhardt, în „Jurnalul fericirii”:
„Blagoslovit fie și părintele Gala Galaction că a găsit – a șa taler cu două sau trei fe țe
cum a fost – pentru unele din căr țile sale titluri cu minunat ecou: Clopotele mănăstirii
Neamțu, Lîngă apa Vodislavei, Piatra din capul unghiului, Bisericuța din răzoare.”
Era o contradicție, un fel de paradox dacă vreți, între vederea celor doi, era un vechi
model vs. unul nou. L-am ales, până la urmă pe monahul Nicolae Steinhardt.
Detalii: https://olivian.ro/pr-gala-galaction/
Ulterior, „Jurnalul Fericirii” a devenit cartea mea de căpătâi. Mi-au plăcut și alte
cărți (https://olivian.ro/recommended-articles/), dar niciuna ca aceasta.
Am comparat aproape tot ce am citit prin părerea părintelui Steinhardt.
Nu consider că sunt omul unei singure căr ți, ci că aceasta m-a marcat cel mai mult.
Totuși - m-am pregătit o viață întreagă pentru această prezentare. 
Nevoința nebunilor
pentru Hristos
 „Jurnalul fericirii”:
Nevoința — rusească îndeobște și cunoscută ca a iuradivâilor — reprezintă o formă foarte
specială de sfințenie. Este a celor(a) care se prefac a fi proști (proaste), imbecili(e), nebuni(e),
aiuriți(ite) spre a stârni disprețul și a provoca jignirile. Cazul călugăriței Isidora, Isidora nebuna,
folosită de colegele ei numai pentru muncile josnice și privită ca o descreierată până în ziua când e
dată-n vileag de un mare pustnic, spre rușinarea celorlalte.
Mortificarea subtilă; este adevărat că e cumplită și deci foarte meritorie, dar e pe tot atât de
primejdioasă și de echivocă:
a) mai întâi că implică punerea celorlalți în stare de păcat (îi provoci să fie nedrepți, reușita
planului tău presupune lipsa lor de compătimire, scontează pe răutatea lor);
b) apoi este pricina de poticnire pentru o mulțime de nevinovați care vor confunda credința cu
țicneala;
c) în sfârșit pune nobila înțelepciune sub obrocul smintelii, compromițând-o.
Totul se petrece în regiuni extrem de labile, pe niște nisipuri mișcătoare; se dansează pe vulcan,
pe muchie de cuțit, de unde căderile se pot produce oricând.
Fără a mai vorbi de încă o primejdie: aceea ca prefăcutul(a) imbecil(ă) și aiurit(ă) să nu care
cumva să ajungă a-și transforma cu timpul rolul în realitate și a deveni cu adevărat ceea ce pretinde
a fi. Considerația aceasta e poate cea mai gravă și scoate în evidență constatarea că o viață creștină
nu se poate întemeia pe o pretenție, o mască, o inducere în eroare, o păcăleală. Altfel spus, o
fățărnicie.

(am făcut ceva similar o perioadă, și, retrospectiv, nu cred că a fost o decizie bună)
„Jurnalul fericirii”, introducere (Nicolae Steinhardt). Non-A-ul pentru gafa din viața mea:
Este cea găsită de unul din personajele cărții Înălțimile găunoase. Personajul e un om tânăr, prezentat
sub porecla alegorică Zurbagiul. Soluția stă în totala neadaptare în sistem. Zurbagiul nu are domiciliu stabil,
nu are acte în regulă, nu e în câmpul muncii; e un vagabond, e un parazit, e un coate goale și o haimana.
Trăiește de azi pe mâine, din ce i se dă, din ce pică, din te miri ce. E îmbrăcat în zdrențe. Muncește pe
apucate, uneori, când și dacă i se ivește prilejul. Își petrece mai toată vremea în pușcării ori lagăre de muncă,
doarme pe unde apucă. Hoinărește. Pentru nimic în lume nu intră în sistem, nici măcar în cea mai
neînsemnată, mai păcătoasă, mai neangajantă slujbă. Nici măcar păzitor la porci nu se bagă, neurmând
pilda eroului unei nuvele a lui Arthur Schnitzler: acela, obsedat de frica de răspundere, sfârșește porcar. NU,
Zurbagiul s-a proiectat (în stil existențialist) odată pentru totdeauna câine de pripas, capră râioasă, călugăr
budist cerșetor, smintit, nebun pentru (întru) libertate.
Un asemenea om, aflat în marginea societății, e și el imun: nici asupra lui nu au de unde exercita
presiuni, nu au ce-i lua, nu au ce-i oferi. Îl pot oricând închide, hărțui, disprețui, batjocori: dar le scapă.
Odată pentru totdeauna a consimțit a-și trăi viața conform exemplului și modelului unui perpetuu azil de
noapte. Din sărăcie, neîncredere, neseriozitate și-a făcut un crez; se aseamănă unui animal sălbatec, unei
fiare jigărite, unui tâlhar la drumul mare. E Ferrante Palia al lui Stendhal. E Zacharias Lichter al lui Matei
Călinescu. E un iurodivîi laic, un drumeț neplictisit (iar Wotan coborând pe-acest pământ ce nume poată?
Der Wanderer), un jidov rătăcitor.
Ș i-i slobod la gură, vorbește de istov, dă glas celor mai primejdioase anecdote, nu știe ce-i respectul,
toate le ia de sus, spune ce-i trece prin minte, rostește adevăruri pe care ceilalți nu-și pot îngădui să le
șoptească. E copilul din povestea regelui gol, a lui Andersen. E bufonul regelui Lear. E lupul din fabula — și
ea îndrăzneață a lui La Fontaine: habar nu are de zgardă.
E liber, liber, liber.
 1. Cine sunt?

2. Tema centrală, pentru mine, la NS

3. Cum l-am cunoscut pe NS (virtual)

Structura prezentării
4. Paradoxul paradoxurilor #1

5. Paradoxul paradoxurilor #2
 Mozart, Beethoven, toate geniile mari, au încălcat
regulile și au reușit. Îi apreciem datorită faptului că
avut rezultate încălcând regulile.
Cu toate astea, studenții de azi sunt forțați, în
sistemul educațional instituțional, să urmeze regulile. Ei
au rezultate bune, și performează, în ciuda faptului că
nu pot / nu ar trebui să încalce regulile.
Via Bruno Medicina:
https://olivian.ro/bruno-medicina-saying/
 Primul paradox e că părintele Steinhardt a căutat, în opinia
mea, să vină cu o perspectivă proaspătă.
Nu să zică – „Asta a fost X, ce frumos este X!”, ci să zică
„Asta e X, asta e Y, ia să vedem cum se leagă” sau să zică „Asta
e X, nu te-ai fi gândit niciodată la X în acest fel, te lămuresc eu”.
Pe de altă parte, când se vorbește despre Nicolae Steinhardt,
majoritatea vorbesc de forma „Asta zice părintele Nicolae, ce
frumos zice el!”. Unii îl contrazic, dar ca excepție.
Ideal ar fi să preiei nu doar textul, ci și principiul – să poți crea
ceva nou, să vii cu o idee, să aplici tu însuți algoritmul, nu doar
să aplauzi.
Similar „Jurnalului ...”, cu ce contribui tu? Ce aduci nou?
În predici (mai cu seamă), în articolele teologice (de asemenea) să nu
săvârșim grava eroare de a confunda platitudinea stilistică cu
Ortodoxia. Demonul lozincăriei și al stereotipiei ecleziastice este la fel
de real și de virulent ca geamănul său din literatură; îi pândește pe toți
arhiereii, preoții și monahii, umblând fără odihnă și căutând pe cine să
înghită, să compromită, să sterilizeze. Cele mai bune și mai frumoase
simțăminte ori mai folositoare învățături sunt anihilate de tipizarea
verbală, care-i simptom de lene, frică și uscăciune a inimii.

(„Dăruind vei dobândi” – Nicolae Steinhardt)

 1. Cine sunt?

2. Tema centrală, pentru mine, la NS

3. Cum l-am cunoscut pe NS (virtual)

Structura prezentării
4. Paradoxul paradoxurilor #1

5. Paradoxul paradoxurilor #2
Esența Poruncilor
 28. Și apropiindu-se unul din cărturari, care îi auzise vorbind
între ei și, văzând că bine le-a răspuns, L-a întrebat: Care
poruncă este întâia dintre toate?
29. Iisus i-a răspuns că întâia este: «Ascultă Israele, Domnul
Dumnezeul nostru este singurul Domn».
30. Și: «Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima
ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău și din toată puterea ta».
Aceasta este cea dintâi poruncă.
31. Iar a doua e aceasta: «Să iubești pe aproapele tău ca pe
tine însuți». Mai mare decât acestea nu este altă poruncă.
32. Și I-a zis cărturarul: Bine, Învățătorule. Adevărat ai zis că
unul este Dumnezeu și nu este altul afară de El.
(Marcu, 12:28-32)
Esența Esenței
Poruncilor
 „Iubește și fă ce vrei!”, o afirmație a
Fericitului Augustin
De ce nu e suficientă?
Urmează singura mea
contribuție mai
serioasă
Povestea cu
apartamentul de
închiriat
 Fac o paralelă – să zicem că ați avea un apartament de
închiriat, dar sunteți foarte flexibil cu regulile din apartament.
Ați vrea să ziceți viitorilor chiriași doar atât “Atâta vreme cât
nu distrugeți ceva prin apartament, puteți face ce vreți”. Și,
uimitor, vizitați chiriașii (cu acordul lor) după un timp, și vedeți
că nu au schimbat nimic în apartament, și că regula, deși
aparent ar trebui să le fi dat libertăți, i-a limitat excesiv. Din
frica de a nu greși în niciun fel cu “Să nu distrugi ceva”, nu au
făcut nimic, au stat într-o stare complet nemișcată, nu s-au
atins de nimic. Și nu înțelegeți de ce, dacă ați dat o regulă
aparent atât de îngăduitoare, efectele au fost paralizante
pentru chiriași.
 Vă dau însă o situație alternativă. În loc să spuneți doar “Atâta
vreme cât nu distrugeți ceva prin apartament, puteți face ce vreți”, dați
și exemple de acțiuni: “Ați putea închide geamul. Ați putea veni cu
propria mobilă în apartament. Ați putea sta o singură persoană în
apartament, sau 4. Ați putea să nu puneți mobilă în apartament. Ați
putea face curat lunar, sau săptămânal, sau bi-lunar. Ați putea da
petreceri în apartament, sau ați putea să nu faceți asta. Ați putea lăsa
geamul deschis. Ați putea și să nu faceți curat”. Am dat aici, într-o
ordine oarecare, aceleași legi, de forma Afirmație – Contra-Afirmație.
În opinia mea, sistemul acesta de a spune cuiva că poate să facă ce
dorește, cu exemple clare, atât pozitive, cât și negative (căci există
libertate), va crește libertatea, în loc să o limiteze. O persoană, dacă
își imaginează tot procesul prin care poate să facă / să nu facă ceva,
va înțelege mai bine o situație.
Ne întoarcem la
Porunci
 Andrei Pleșu, “Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste”:
În toate parabolele care invită la veghe și priveghere, la așteptarea neodihnită a
celui plecat, intră în joc tema absenței și a felului în care poți și trebuie să-ți organizezi
viața, având ca reper însăși absența celui așteptat. Ce faci în intervalul de timp
(nedeterminat) care te separă de reîntoarcerea «stăpânului»? Într-un anumit sens,
aceasta este situația fondatoare a credinței, a oricărei credințe. Credința nu lucrează
cu certitudini imobile, nu se raportează la tranșante «vecinătăți» orientative, nu
construiește pe evidențe. Ea este, dimpotrivă, un pariu pe inevidență, un mod de a trăi
în lipsa garanțiilor ultime, în tensiunea unei expectative fără termen. Credința merge
pe încredere, speranță, arvună și răbdare. Ea practică receptivitatea dinaintea unei
instanțe care nu afirmă și nu se afirmă imperios. E dialog calm cu o promisiune. A fi
credincios nu e a te mișca teleghidat în limitele unei dogme și ale unei «legislații»
imediate, ci a evolua liber în cadrul unui «proiect», asumat fără constrângerea unei
«prezențe» autoritare. Nu ți se spune ce să faci, nu ți se impune o adeziune de tipul
înregimentării. Accepți, în mod lucid, că trebuie să creditezi posibilul adevărului, nu
ecuația lui stearpă. Accepți că nu ai acces direct la sensul lucrurilor, la misterul
angrenajului lor, la înțelesul binelui și al răului, la sursa lumii create, la Dumnezeu.
 Lectură suplimentară, Andrei Pleșu:
Cu sau fără dileme? - Dilema veche
https://dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/cu-sau-fara-dileme

Cînd e bine să ai dileme?

1) Cînd participi la un dialog. [...]
2) Cînd eşti înclinat să arunci asupra semenului tău o judecată morală definitivă. [...]
3) Cînd te ocupi de politică (direct sau de pe margine).[...]
4) Cînd eşti prea tînăr şi ai, prematur, mai multe răspunsuri decît întrebări.
5) Cînd eşti prea bătrîn şi simţi mijind înăuntrul tău spectrul lui Conu’ Leonida.
6) Cînd te auzi proferînd locuri comune.
7) Etc.
Avantaj #1
Paradoxuri
 Revenim la exemplul cu apartamentul de închiriat. Dacă spuneți viitorilor
chiriași că pot deschide geamul, și ulterior, că îl pot și lăsa închis, oamenii vor
primi diferit mesajul. Unii vor înțelege că au totală libertate să facă ce doresc
în această privință, dar pentru unii dintre ei faptul că ați spus că geamul se
poate deschide va deveni literă de lege. (v. citatul scos din context, anterior)
Dacă e să compar situația în care un chiriaș e în stare de imobilitate totală,
deoarece sfatul “Iubește și fă ce vrei!” mai degrabă îl amețește decât îl
lămurește, faptul că o persoană acceptă un sfat, chiar scos din context, chiar
neînțeles foarte bine, e mai bine decât dacă nu ar fi acceptat acel sfat deloc.
Cred că e bine că Biblia conține paradoxuri, și lucruri care au nevoie de un
grad mai înalt de sofisticare pentru a fi înțelese. Dacă cineva vrea să preia
doar un anume mod de a trăi din Biblie, chiar dacă acel fel ar trebui adaptat
situației de pe teren, și pus în echilibru cu alte locuri din Biblie în care se
vorbește pe tema respectivă, cred că e mai bine decât dacă acea persoană
ar trăi doar după “Iubește și fă ce vrei!”. (e util pentru cei care nu pricep mare
lucru să ia ceva, chiar prost; iar cei care pricep vor înțelege paradoxul)
Avantaj #2
Paradoxuri
 Eviți manipularea:
„Fă X, te rog. Dar, desigur, poți face ce vrei”. Asta e manipulare.

“The traditional way of applying the technique is to add “but of course, you
are free to refuse” to the end of the request. [...]
I found that the technique is generally associated with people being twice
as likely to say yes to the same request delivered without the key phrase.
Furthermore, that the technique has a substantially stronger effect on
compliance when the request is delivered such that the target accepts or
refuses immediately. In cases in which the person making the request did not
immediately receive a response, the technique tended to be less effective. I
found that it generally did not matter whether the request was for a good
cause or to sell something. Either way it tended to improve compliance.”

(Read this – but of course, you are free to refuse)

Resurse folosite
• Imagine Nicolae Steinhardt - File:Nicolae Steinhardt.jpg - Wikimedia
Commons
https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Nicolae_Steinhardt.jpg
• PPT:
https://www.slideteam.net/seo-proposal-powerpoint-presentation-slide
s.html
Prezentarea va fi online la:
https://olivian.ro/paradoxul-paradoxurilor/
Mulțumesc!

https://olivian.ro/abonare/