Sunteți pe pagina 1din 13

Împăratul muștelor

de William Golding
(proiect realizat de Brânduș Bianca, Buruiană Ana, Lupuțoc
Daniela, Ursu Ioana, Trifan Sara, Răileanu Ioana)
Introducere:
„Împăratul muștelor” sau
dezumanizarea lumii
moderne?

A încercat William Golding să prezică în cartea sa ceea ce urma să


devină dezumanizarea lumii moderne, descrisă printr-un joc de copii?
„Împăratul muștelor ” este o distopie unde dezumanizare e
reflectată cu ajutorul unor băieți de școală generală. Romanul spune
povestea unui grup de copii din Marea Britanie care ajung pe o insulă
pustie după ce avionul în care se aflau s-a prăbușit. Când aceștia se
împart în grupuri, unii dintre ei rămân uniți pentru a păstra pacea pe
insulă, în timp ce alții devin violenți și au un comportament ciudat. În cele
din urmă, violența va conduce la crimă.
Golding pune în evidență lupta omului dintre civilizație (un
comportament adecvat, respectarea regulilor, menținerea echilibrului) și
sălbăticie (încălcarea regulilor, imoralitate, dorința de a deține puterea).
Cu aceste aspecte, Golding își expune ideile despre schimbarea drastică a
umanității.
Două jocuri prezentate
în roman:
1. Primul joc pe care il putem observa in romanul
dat este cel al focului, acesta reprezentand prima
scapare de sub control a grupului de baieti. Dupa ce
Ralph le-a spus baietilor sa faca un foc, acestia au
alergat pana pe varful muntelui, inainte ca seful lor
sa ii organizeze. Asadar fara sa vrea, grupul de
baieti a dat foc la o parte a padurii, reusind sa
creeze o urma gigantica de fum, fara sa isi dea
seama ca un copil a fost lasat in urma: “ Hectare de
fum galben si negru alunecara lent spre mare. La
vederea flacarilor si la asaltul irezistibil al focului
baietii urlara de bucurie si entuziasm”, secvență
luată din capitolul ,,Focul de pe munte’’.
2. Al doilea joc pe care il putem regasi in
roman este cel al vanatorii. Acest joc este
prezent in mai multe capitole, totusi il putem
atribui secvenei in care copii isi practica ritualul
de vanatoare. Alt episod ce poate ilustra
abaterea de la realitate si pierderea inocentei,
referitor la acest joc este cel in care Simon, un
baiat ce se intorcea la grup cu scopul de le
spune celorlalti despre ceea ce a gasit pe munte,
este confundat cu bestia si, ulterior, omorat in
timp ce ceilalti isi practicau ritualul, cântând:
“Înjunghie fiara ! Taie-i grumazul ! Să curgă
sînge ! ”, moment extras din capitolul ,,O
perspectivă asupra morții”.
Funcțiile jocurilor identificate în roman:
1. În primul joc menționat în slide-ul 2. În al doilea joc prezentat, una
anterior se poate observa funcția de dintre caracteristicile jocului observate
eliberare de energie si tensiune a jocului, este abilitatea acestuia de a-i transpune
relevantă fiind secvența: "La vederea pe jucători într-o realitate virtuală.
flăcărilor și la asaltul irezistibil al focului Astfel, Simon este ucis de către ceilalți
băieții urlară de bucurie și de entuziasm".
copii din grup, aceștia crezând că el este
Grupul de băieți devenise atât de fascinate
o bestie. Acest ritual de vânătoare
de flăcările haotice încât nu au luat în
considerare consecințele arderii acelei
practicat de copii ilustrază modalitatea
părți de insulă. Ignorarea realității i-a în care jocul își acaparează jucătorii
condus la pierderea unuia dintre băieții mai într-o lume secundară, greu de distins,
mici. mai ales de copii, de cea reală, principală.
Două fragmente preferate
1. Un episod marcant din romanul ,,Împăratul Muștelor" este cel în care
reprezentația respingătoare a acestui personaj abstract capătă existență, în
capitolul ,,Un dar adus beznei". Acest moment are o semnificație mai profundă
decât celelalte, deoarece Împăratul Muștelor este în desinență unul dintre
motivele pentru care băieții încep să se comporte violent. Desigur, un alt motiv,
mai credibil, ar putea fi pierderea speranței și a încrederii. Aceștia încetează să
creadă că vor fi salvați vreodată. Încălcarea regulilor și comportamentul inadecvat
sunt consecințele dispariției posibilității de a se putea întoarce acasă.
O primă impresie despre titlul cărții ar putea fi faptul că acesta este
nesemnificativ în legătură cu contextul, dar are, de fapt, o importanță deosebită.
Împăratul este chiar capul unui porc pe care băieții l-au vânat, atârnând de un băț,
în timp ce muștele zboară în jurul lui. Capul porcului este simbolul dezumanizării
celor aflați în mediul dur al insulei, fără cale de scăpare. În acest fragment, însuși
Simon, unul dintre băieții mai ciudați din cauza faptului ca îi plăcea să plece singur
prin locuri pustii, poarta singura conversație din roman cu Împăratul Muștelor.
Acesta își recunoaște identitatea față de Simon, recunoaște ca el este fiara din
interiorul fiecăruia și că aceasta nu poate fi vânată sau omorâtă, ci doar stăpânită,
deoarece monstrul de temut erau însăși băieții de pe insula. La aceste cuvinte,
Simon rămâne pe gânduri o vreme, încercând să accepte adevărul descoperit numai
de el. Din cauza meditației acestuia și a hotărârii de a le împărtăși veștile și
celorlați, bestia îl elimina pe Simon prin posedarea minții copiilor și astfel nimeni
de pe insula nu a putut afla despre răul care și-l făceau singuri decât până în
ultimul moment.
2. Un alt fragment important din roman îl reprezintă
momentul în care vocea rațiunii lui Ralph încetează sa
existe, fiind eliminată de călăul părții rele, partea lui
Jack. Episodul se regăsește în capitolul ,,Castelul de
Stâncă" , când Ralph, Piggy Sam și Eric au pornit spre
tribul lui Jack pentru ai recupera focul, adică ochelarii
furați ai lui Piggy. Desigur, din cauza părăsirii rațiunii a
celor mai mulți dintre ei, nimeni nu a putut să asculte
partea de părere a lui Piggy, singurul băiat neatacat de
fiara sălbăticiei din insulă. Roger alege să îl facă pe Ralph
să se potolească, ucigându-i singurul băiat pe care îl
considera prieten, singurul care îi reamintea cât de
important era focul când mintea i se întuneca la gândul
distracției și al vânătorii. Piggy era simbolul speranței lui
Ralph și al menținerii stabilității, iar dispariția acestuia
duce povestea la sfârșitul subînțeles.
Personajul preferat
Personajul nostru preferat din carte este Ralph. O valoare culturală
pe care acesta o deține este prietenia.
El se împrietenește cu personajul Jack și își dezvoltă o simpatie
pentru acesta. Chiar și atunci când Jack devine invidios pe postura de șef
a lui Ralph, nu mai respectă regulile și ajunge în pragul nebuniei, Ralph încă
dorește să îl facă pe Jack o persoană normală și prietenoasă, la fel cum
era la început.
De asemenea, Ralph este o persoană rațională și care încearcă să își
păstreze calmul chiar și în situații stresante. Atunci când toți copii au
devenit obsedați de vânătoare, au părăsit realitatea și s-au sălbăticit,
Ralph a rămas conștient de importanța focului în salvarea lor și a încercat
să îi facă să înțeleagă și pe ceilalți cât de important era acest aspect.
Mai mult, de fiecare dată când Jack îl provoca sau își bătea joc de el,
Ralph încerca să își păstreze calmul și să nu intre în conflict cu celălalt
băiat.
Atât noi, cât și Ralph, nu ne lăsăm duși de val și încercăm să găsim
soluții la toate problemele pe care le întâmpinăm. Gândirea profundă,
rațiunea și acțiunea gândită ne ajută să scăpăm din situațiile neplăcute.
Un alt titlu pe care l-
am da cărții
Un alt titlu pe care l-am da cărții
este ,,Distracția de a vâna”. Acest exemplu poate
suna plictisitor dar dacă corelăm semnificația
titlului original cu acesta, vom observa
asemănarea. ,,Împăratul Muștelor” reprezintă
simbolul bestiei din fiecare băiat de pe insulă,
acel cap de porc respingător, înfipt într-un par.
Urâțenia acestui obiect reflectează asupra
urâțeniei băieților după ce au descoperit vânatul,
activitatea pentru care și-au părăsit gândirea
logică și orice speranță. Ei aleg să devină sălbatici
și să se distreze ucigând și mâncând, aspect care
le descrie răul născut în ei, monstrul din fiecare.
Un tablou reprezentativ
Consider că această pictură de Edgar Degas
reprezintă cel mai bine opera literară ,, Împăratul
muştelor,, de William Golding. Ne putem gândi la
balerină, dansând pe o insulă, ca la un simbol al
inocenței şi al copilăriei, două trăsături reprezentative
ale băieților care iau parte la acțiunile desfăşurate în
carte. De asemenea, dansul balerinei poate reprezenta
lupta personajelor din romanul "Împăratul muştelor" de
a supraviețui si de a face față provocărilor oferite de
mediul nefamiliar și periculos al naturii. Balerina
depune efort și își eliberează emoțiile și gândurile prin
dansul ei, ceea ce poate fi asemănat cu felul în care
The Star: Dancer on Point - Edgar Degas
copiii iau parte la această experiență nouă, la ,,jocul de
pe insula”.
O piesă muzicală reprezentativă
Wolfgang Amadeus Mozart - String Quartet No. 15, K.
421 https://youtu.be/yIli9mrMFSo
Un joc original:
,,Lucrurile”
Acest joc simplu îi ajută pe prieteni să cunoască cât mai
multe lucruri unul despre celălalt, în timp ce au ocazia să râdă
împreună. La începutul jocului, un jucător este ales să fie
„lucru”. Trebuie să pună o întrebare care începe cu cuvântul
„Lucruri” la care răspunde toată lumea din grup. Cu cât
întrebarea este mai amuzantă sau mai interesantă, cu atât
mai bine.
Un exemplu de întrebare ar putea fi „Lucruri pe care nu
ar trebui să le faci niciodată la școală?”. Toți cei din grup
trebuie apoi să își scrie răspunsul pe o foaie de hârtie.
Persoana care este " chestia " va colecta apoi acele bucăţi de
hârtie şi va citi răspunsurile. Ceilalți jucători vor ghici cine a
dat fiecare răspuns. Dacă sunt corecte, primesc un punct.
Continuați să răspundeți până când rămâne un jucător, căruia
i se acordă trei puncte. Se alege un nou „lucru” și jocul
continuă până când se atinge o limită stabilită de puncte.
Vă mulțumim pentru atenția acordată!

S-ar putea să vă placă și