Teme si motive intalnite in basme

Tema generala a basmului este lupta dintre bine si rau, concretizata insa diferit, ca lupta intre
dreptate si nedreptate, adevar si minciuna, curaj si lasitate, bunatate si rautate, harnicie si lene,
generozitatea si egoism, etc.

Motivele mai obisnuite care constituie subiectul basmelor sunt: executarea unui legamant;
intrecerea prin forta, dibacie sau iscusinta cu elementele raului; eliberarea prizonierilor ori lupta cu
asupritorii cu chip de om sau monstru; existenta umana limitata in timp; eliberarea astrelor; iubirea;
nimicirea farmecelor unei vrajitoare.

Temele au circulatie larga contopindu-se in cadrul aceluiasi basm, fenomenul numindu-se contaminatie.

Tema basmului e infatisata de obicei in episodul initial, drept o sarcinace se cere rezolvata pentru a se
restabili echilibrul societatii sau macar al familiei afectate. Unele teme sunt supranaturale implicand
prezenta unor forte miraculoase sau numenale. Cele mai frecvente sunt rapirile de catre niste fiinte
fantastice. Adesea, soarele, luna si celelalte constelatii sunt rapite de catre niste zmei sau de o baba cu
puteri miraculoase. Alteori, rapirile se restrang la fetele unui imparat. Unele rapiri se arata ca niste
incalcari agresive ce se repeta pana se iveste protagonistul menit sa le puna capat. Cineva fura merele
din marul de aur sau paste holda data in parg, etc. Nu rare sunt interdictiile care implica atingerea de
fortele numenale: interdictia de incalca un anumit teritoriu, de a vana un anumit munte sau cea contrara
de vana un asemenea loc ( muntele Sanaului ) pentru a infrunta pe Mama Padurii.

Alte teme reflecta tendintele curente cum ar fi basmele despre destinul prescris felurit de
ursitori ( sa moara inecat sau traznit, sa-si omoare parintii, noul nascut sa ia fata boierului ). Aceste teme
sunt specifice basmului si ele maresc considerabil orizontul actiunii, intrucat pun in legatura nemijlocita
cele doua lumi, pamanteasca si numenala, infruntarea dintre om si fortele superioare personificare felurit.

Cele mai multe teme sunt scoase din conditiile vietii omenesti, facand parte din realitatile
cotidiene. Foarte frecventa este criza familiei lipsita de copii. Lipsa unui mostenitor era considerata o
mare calamitate nu atat pentru transmiterea bunurilor materiale, cat pentru indeplinirea obligatiilor funebre
impuse de cultul stramosilor. De aceea, episodul initial arata actiunile intreprinse pentru a remedia
aceasta criza familiala. Mai frecventa se releva cautarea unui sot sau a unei sotii de catre tinerii puberi
sau vaduvi imaturi. De obicei, tema aceasta are desfasurare larga, cuprinzand actiunea pana la
deznodamantul care e tocmai rezolvarea situatiei initiale.

Foarte frecventa se arata si saracia cronica , exasperanta, care il impinge pe om in pragul deznadejdii.
Altele infatiseaza crampeie nuvelistice din viata cotidiana: soldatul lasat la vatra la adanci batranete,
pescarul disperat ca nu poate prinde pestele necesar, mastera intoleranta cu copii mosneagului, omul
milos cu animale suferinde sau ranite, tatal ce aduce din targ obiectele dorite de fetele lui, copilul ce se
rataceste prin padure. Ele stau de obicei in vadit contrast cu restul naratiunii, intrucat actiunea trece pe
nesimtite in domeniul fantastic cu impletiri de ispravi miraculoase si detalii realiste, conferind basmului
acea fizionomie proprie de amestec familiar dintre fantastic si real in care rezida inefabilul sau. Abia
deznodamantul prin casatorie si succesiune la tron ( sau imbogatire excesiva ) readuce actiunea in
registrul terestru, aureola protagonistului confirmandu-i dimensiunile umaniste, reliefate tocmai prin
contrastul puternic fata de stadiul lui initial.

De regula orice basm urmareste parcurgerea unui traseu initiatic departe de cetate in spatii labirintice de
obicei silvestre ( in studiul lui Propp padurea este un obstacol retardant, ea incurca mintile si aventura
personajului, iar eliberarea din acest spatiu este conditionata de istetimea si perspicacitatea
cautatorului ). Cand spatiul nu este silvestru acesta obliga la o aglomerare, la o invalmaseala in genul
targului, horei, petrecerii, balului unde individualizarile se pierd iar eroul urmeaza a-si demonstra
maiestria fiind supus mai multor teste. Textul este conditia esentiala a accederii la statutul de initiat. In
mod ritual eroul este uneori obligat sa-si incerce fortele luptandu-se cu animalele simbolice pe care le
biruieste nu ca urmare a potentelor ci ca efect al istetimii.

Propp substituie motivului conceptul de FUNCTIE, definita ca actiunea unui personaj semnificativa
pentru desfasurarea narativa, avand urmari, urmarile insemnand, la randu-le, alte actiuni
semnificative. Functia este o entitate logico-semantica cu caracter general. Ea estecorelationala:
consecinta a unui ce precedent, are drept consecinta un ce succedent. Consecutivitatea (cauzala
cronologica) ar fi insusirea cheie, reala in plan sintagmatic, virtuala in plan paradigmatic, a functiei.

V. I. PROPP imagineaza un model sintagmatic ∕ sintactic cu functii ”legate“ metonimic(in contexte

cauza-efect) pe axa orizontala. Dar nu orice actiune “cu consecinte” este neaparat o functie; de exemplu,
daca eroul creste„ intr-un ceas cat altii intr-un an”, ca se dovedeste, prin ispravi, mai destoinic decat fratii
sai mai mari etc. consacra, spune autorul, nu functii, ci actiuni facultative, cu rol descriptiv-copulativ
gravitand in jurul unor functii precum „ plecarea in lume” sau „ situatia initiala”.

Functia este o invarianta . Daca se considera cinci situatii initiale;

Imparatul il trimite pe Ivan sa caute fata de imparat. Ivan pleaca;

Imparatul il trimite pe Ivan sa caute un lucru rar. Ivan pleaca;

Sora isi trimite fratele sa caute un leac. Fratele pleaca;

Mama vitrega o trimite pe fata vitrega sa caute foc. Fata pleaca;

Fierarul il trimite pe argat sa caute o vaca. Argatul pleaca ;

Ele sunt identice ca functie si constituie “trimiterea si plecarea in cautare”.

Identificarea functiilor basmului fantastic rus este operata pe un corpus de 101 basme din colectia
Afanasiev, pe care Propp le supune analizei paradigmatice si obtine 31 de functii. Este un model al
basmului fantastic hipercomplet, aproape niciodata realizat in fapt; el se prezinta astfel:

Prologul : defineste situatia initiala, nefiind inca o functie;

Absenta unuia dintre membrii familiei ( sau paraseste casa );

Interdictia adresata eroului;

Incalcarea interdictiei;

Iscodirea: raufacatorul incearca obtinerea de informatii;

Divulgarea: obtinerea acestor informatii;

Viclesugul: raufacatorul isi inseala victima;

Complicitatea involuntara : victima isi ajuta inconstient dusmanul;

Aceste prime sapte functii constituie secventa pregatitoare a actiunii care incepe, de fapt, o data cu
functia a opta.

Prejudicierea: raufacatorul pagubeste sau face rau unuia din membrii familiei ;

Mijlocirea: nenorocirea sau lipsa este comunicata eroului; lui i se adreseaza o porunca, o rugaminte ori
este trimis undeva;

Contraactiunea incipienta: eroul se hotaraste sa intreprinda contraactiunea;

Plecarea: Eroul pleaca de acasa;

Prima functie a donatorului: eroul este pus la incercare ( atacat, iscodit ), pregatindu-se astfel inarmarea
sa cu unealta nazdravana ori cu ajutorul magic;

Reactia eroului la actiunea donatorului;

Transmiterea obiectului magic: eroul intra in posesia uneltei nazdravane;

Deplasarea: eroul este dus ( in zbor, calare ) la locul cautarii sale;

Lupta: eroul si raufacatorul se infrunta;

Marcarea: eroul este insemnat;

Victoria: raufacatorul este invins;

Remedierea: nenorocirea sau lipsa initiala este remediata;

Intoarcerea eroului;

Urmarirea sa;

Salvarea: eroul scapa de urmarire;

Sosirea incognito: eroul se intoarce acasa si nu este recunoscut;

Impostura: falsul erou formuleaza pretentii neintemeiate;

Incercarea grea: eroul este pus in fata unei grele incercari;

Indeplinirea: eroul trece cu succes incercarea;

Recunoasterea: eroul este recunoscut;

Demascarea: raufacatorul sau falsul erou este demascat;

Transfigurarea: eroul capata o noua infatisare;

Pedepsirea: raufacatorul este pedepsit;

Casatoria: eroul se casatoreste si se inscauneaza imparat;

Conceptul care asigura sistemul de mobilitate, deci extensie diacronica, este

transformarea functiei . Variabilitatea se manifesta in cinci categorii: varieri cantitative, inversiuni,
deformari, substituiri si asimilari.

Modelarea unei intregi specii, intemeiata empiric, pe texte, cu despartirea transanta a constantelor de
variabile, face din Morfologie o formalizare autentica, o realizare a modelului arhetipal al basmului. Propp
obtine o multime de elemente finite caracterizand clasa de contexte. Succesiunea
functiilor este guvernata de principiul implicatiei. Definitia basmului fantastic decurge din
conceperea sa ca succesiune de functii, dintre care unele pot lipsi, altele pot fi reluate: “judecand lucrurile
sub aspect morfologic, putem numi basm orice dezvoltare pornind de la o prejudiciere sau lipsa-trecand
prin functii intermediare-pana la o casatorie sau la alte functii folosite ca deznodamant…. Aceasta
dezvoltare a fost numita miscare; orice noua prejudiciere, orice noua lipsa, da nastere unei noi miscari”.

Tematica basmului romanesc

Basmul - poezie a dorintelor

materne

La realizarea cat mai desavarsita a acestor esente fundamentale, traditia folclorica milenara ofera
cateva scheme drept de nezdrucinat, daca se vrea ca basmul sa fie gustat ca atare: nasterea putin
obisnuita a eroului, supunerea lui la o serie de incercari, spre a dovedi destoinicie si intelepciune;
multimea de ajutoare ce-i ies in cale, obiecte miraculoase, metamorfoze, lupte putin obisnuite,
caderi, dar si izbanzi, toate trebuie sa se incheie cu triumful binelui asupra raului.
Nasterea putin fireasca a eroului justifica extravaganta actiunii basmului. Caci numai un Fat-
Frumos nascut din animal („fiul oii") sau dintr-o boaba de piper sau peste etc. e in stare sa
savarseasca fapte iesite din comun: sa se lupte cu zmei si alte aratari de pe taramul celalalt, sa
scape luna furata de acestia, sa aduca apa vie de unde se bat muntii in capete in felul acesta
basmul devine o lunga poema inchinata dorintelor.
Sunt basme numeroase care pun in fata cititorilor pagini de erotism tardiv; cate nu facusera
muritorii de rand (un pustnic, un imparat etc.) ajunsi la batranete ca sa aiba si ei un copil: baura
zeama de buruieni ori flori descantate, fura sfatuiti sa manance mere etc. intr-un basm romanesc
povestitorul infatiseaza imaginea paradisului pierdut, a Edenului, in care pomii pareau ca „scris
si asezati in tramba", cu tufisuri si flori, „cu fel de fel de fete si cu un miros de te imbata", cu o
fantana „de marmura alba ca laptele" si cu apa „ca vioara si rece ca gheata", in sfarsit cu „niste
merisoare mici si p-o parte rumene de parea ca erau prajite". Un glas ascuns, de undeva, ii
spunea: „cine m-o manca, ramane greu". Visand doar mere, femeia ramane gravida. Naste o fata
atat de frumoasa, ca se „uita la dansa ca la soare".
in felul acesta dorinta este implinita, iar basmul devine o placuta lectura. in Povestea lui Frunzei,
fata ramasa singura acasa, inchisa de parinti ca nu cumva sa i se intample ceva, stand la fereastra,
ia o frunza adusa de vant si lipita de geam si o inghite; „s-a si purces ingreunata". Izgonita, naste
intr-o padure un copil, caruia ii pune numele de Frunza (Al. Vasiliu, p. 133).

Proza folclorica romana are numeroase basme al caror erou e nascut din lemn. Si de data aceasta
povestitorul creeaza o poezie fermecatoare. Doi batrani, o baba si un mosneag, se dadeau in vant
sa fie milostiviti cu un copil. De dor fac un leagan in care pun un lemn de tei si baba incepe sa-l
legene. Si atat il leagana, ca deodata „aude un plans de copil"; cand s-a uitat, a vazut „in locul
lemnului un baiat mandru si frumos cum altul nu era in luna si soare"; de bucurie plangea biata
baba, radea, alerga pe afara. Povestitorul are grija intotdeauna sa detalieze starea sufleteasca a
celor doi, cand vad ca au un copil.
intr-o varianta transilvana povestitorul infatiseaza pe cei doi batrani care pleaca in lume s-aduca
acasa ce-or gasi, ca prea erau singuri. Negasind nimic, mosneagul aduce o bucata de lemn, din
care ciopleste un copil, pe care baba il infasa si-l aseaza in leagan si-l leagana pana se petrece
miracolul. in varianta munteana, pustnicul gasi un cos abatut de apa, la marginea unui rau; vazu
in el „un copil de lemn" pe care, dupa mult post si rugaciuni, nu-i fu mica mirarea auzindu-l ca
vorbeste. ii puse numele Dunare Voinicul, care pleca si el in lume spre a-si indeplini destinul
{Sezatoarea, II, p. 49).
Semintele cu rost germinativ nu lipsesc nici ele din cuprinsul basmului. Cu deosebire apare
frecvent bobul de piper. Tinand seama de forma lui rotunda, mica, povestitorul popular are un
bun prilej de a nara evenimente pe care nu i le-ar fi oferit o alta samanta, bunaoara cea de
dovleac ori porumb. imparateasa ajunsa saraca, maturand casa, zareste pe jos un bob de piper; il
ia si-l pune pe masa, dar nu sta, oricum l-ar pune. Si atunci: „Ian stai tu, ca te-oi lua in gura, ca
de-aici stiu ca n-oi mai putea sari jos". Si cum il inghite, cum „au purces imgreunata" (Ion al lui
Gh. Sbierea, p. 130).
Dupa chipul eroului nascut din lemn, povestitorul isi imagineaza cu usurinta pe unul din piatra
ori fier. Asa intr-o poveste transilvana, fierarul se puse de fauri un copil, „ca nu se mai afla altul
mai urat si mai neblejnic". Cu toate acestea, baba ii infasa trunchiul cel de fier, cum stiu mai
bine; „il aseza pe cuptor ca sa doarma; si deodata auzi cum striga: dati-mi de mancare acum,
daca m-ati facut" (Tribuna, 1894, p. 133).
Nimic schimbat, decat doar materia: lemnului in sfera noua de povestire i s-a substituit fierul,
dupa cum intr-o varianta la aceasta tema sud-slava este zapada.
Nasterea eroului in basm apare tot atat de naturala si din fiinte ca: peste, oaie, vaca, iapa ori din
bucati informe de carne. Cliseul si aici e acelasi, o nastere anormala, ca in chipul acesta sa fie
justificata plecarea eroului in lume. Cea mai frecventa imagine e a fiului nascut din peste. Dupa
ce imparatul si imparateasa facura tot ce le statea in putinta sa mai capete un copil, dar in zadar,
intr-o noapte imparateasa visa ca, de va manca peste, dorinta-i va fi implinita. Cum auzi
imparatul, lua undita si alerga la parau si prinse „un peste de aur", din care, stapana si roaba
mancand, amandoua nascura doi fii; „amandoi aveau pe vino-ncoace, vorba lor era cu lipiciu si
amandoi erau voinici nevoie mare (P. Ispirescu, II, p. 241).
in varianta ardeleana a basmului, cei doi vad pestele de aur in apa. Prinzandu-l si mancand din el,
imparateasa si bucatareasa nascura doi fii pe care-i numesc: Mar si Par (I. Pop Reteganul, IV,
P36).

Si intr-o varianta bucovineana avem aceeasi situatie, doar ca, de data aceasta, pe langa cele doua
femei mananca si „bodelcuta"; nasc tustrele cate un fecior nazdravan si cu parul de aur. Cand se
fac mari, roaba intreaba mreana cum sa-i recunoasca, ca prea bine seamana intre ei. Si
povestitorul introduce o facila caracterologie a celor 3 eroi: fiul de imparat umbla semet, inainte,
fiind darnic; al tigancii e limbut, hapsan si merge in urma fiului de imparat; al bodelcutii e mai
plecat, „gudurator" si umbla in urma celorlalti (Sbierea, p. 20).
Ca si pentru lumea acvatica, povestitorul roman imagineaza deosebit de plastic nasterea din
diferite animale. intr-o poveste ardeleana, miracolul se petrece sub zodie divina. Un baiat taie un
miel si-l da Domnului sa-l manance; i se spune sa semene oasele ramase, din care „se facura oi si
era o turma mai mare decat aceea la care slujise". Povestitorul e obsedat de imaginea inmultirii
biblice, a painii, a pestelui si a vinului. Mai departe, se povesteste cum oaia oachesa, draga
ciobanului, injurata intr-una din zile de el, fata, dar nu un miel „ci un copilas frumos ca o rujita si
grasut ca un turdulac si numaidecat prinse a umbla dupa oaie ca un miel". ii puse numele Fiul oii
(Pop Reteganul, III, p.60). Si acesta are un acelasi destin ca toti ceilalti.
Dar nasterea se produce si prin simpla privire. Sezand la fereastra, fata vazu „pe un june fluera-
vant umbland de colo, pana colo. intr-o zi uitandu-se la el, dar si el tintind ochii in ochii ei, simti
un fior, apoi o scanteie de foc o arse la inima". Se trase de la fereastra si fata spuse dadaca!'ce i se
intampla. Ramanand „grea", trebui, ca altele sa ia si ea drumul pribegiei, sa nasca un copil ce va
deveni nazdravan (P. Ispirescu, p. 176).
in alte basme, povetitorul, care-si da seama de ce mare importanta este originea nefireasca a
eroului pentru motivarea atator aventuri pline de extravaganta, rezolva problema mai simplu. Cei
doi batrani pleaca care incotro sa gaseasca dezlegare dorintei de a avea copii; baba, dupa un lung
drum, se intalneste cu un unchias, „cu un mos fleos de batran", care-i spuse sa se intoarca acasa
ca dorinta i se va implini.
O poveste ardeleana nl-l arata pe Stan Bolovan, om cu stare si cu socoteala, plin de necaz insa ca
n-avea si el un copil. intal-nindu-se cu Dumnezeu, capata „nici mai multi, nici mai putini decat o
suta de copii".
Imaginea Edenului, a muscarii din fructul oprit, ca si cea de mai sus, sau numeroasele legende
biblice ce-si fac loc in proza populara sub un aspect laic, lasa sa se intrevada in acest gen
folcloric prezenta unui puternic strat religios medieval. Nasterea eroului din vegetale sau
animale, din diferite fiinte negraitoare, din piatra ori minerale confera prozei populare romanesti
origine mai veche. Asemenea plan epic ne cufunda in epoci in departate din istoria omenirii,
cand se credea ca originea omului poate fi aflata in piatra (lithogeneza) sau in arbori, in plante
(xilogeneza) (P. Caraman [Xilogenese).
in insasi mitologia greco-romana se afla nenumarate traditii legendare privitoare la nasterea
eroilor-zei sau a muritorilor din lut, sange, din vegetale, din chiar crestetul altor zeitati. Daca
insiram cateva exemple, o facem nu pentru a stabili filiatii ori grade de inrudire intre mit si basm,
ci spre a arata pur si simplu ca fantezia omului e inclinata de milenii in a face asemenea asociatii.
Asemanator traditiei biblice a Vechiului Testament, mitologia greco-romana atribuie lui
Prometeu fapta de a fi facut din lut pe barbat, o fiinta ce avea sa fie superioara tuturor celorlalte
animale, mai prejos insa de zeu, dupa al caror chip l-a modelat pe acesta (Popa Lisseanu, p. 159).
intr-un fragment mitologic, care aduce cu un basm popular romanesc, se povesteste cum Tantal
puse de taie pe fiul sau Pelops, spre a fi servit drept hrana zeilor. Ceres, mai flamanda, manca o
parte din umarul copilului. La ordinul lui Jupiter, Mercur lua membrele lui Pelops, le baga intr-o
caldare magica si astfel scoase pe copil intreg. Tantal este pedepsit sa sufere neintrerupt de sete si
de foame. Apolo lovind mortal cu discul pe pietenul sau Hiacint, de durere acesta exclama: „vei
trai in cantecele mele, vei trai in sunetele lirei mele, vei purta ca o floare gemetele mele". La
aceste cuvinte, sangele nevinovat ce se raspandise pe pamant dispare si rasare o floare mai
stralucitoare ca purpura de Tyr. Ia o forma de crin si in chipul acesta, din san- neindoielnic ca
traditia mitica are aici sens etiologic, de explicare a originii amintitei flori. insasi originea
frumoasei Afrodita e invaluita in mister, nascuta fiind si ea tot din sange. Fiul lui Saturn lovind
pe Uranus, din rana acestuia picura sange in spuma marii, din care apoi s-a intruchipat fara
seaman. Puternicul Perseu, omorand Meduza, zboara prin vazduh cu ajutorul aripilor lui Mercur;
purtand in maini capul acesteia, din el cadea din cand in cand picaturi de sange, din care s-a
nascut o multime de serpi si insecte otravitoare [Ibidem, p. 269).
Si episodul, atat de frecvent in basmele romanesti, al nasterii din corpul celor doi copii a doua
flori sau brazi etc. are un corespondent in mitologia greco-romana. Frumoasa zeita Leucothea
pacatuind cu Apolo, obiditul ei parinte o ingroapa de vie si implora cerul sa prefaca pe nimfa in
planta; de indata rasari din mormant un vlastar mirositor care-si indrepta lujerul catre cer
[Ibidem, p. 125).
in folcloristica speciala privind raportul dintre mit si basm exista o intreaga literatura. Am aminti
studiul bine informat si fundamental al lui Jan de Vries [Zum Marcheri]. Un lucru lipseste din
asemenea cercetari si care ni se pare esential; rostul legendei mitologice in structura basmului. Se
observa ca ea nu mai este chemata cu simplul rol etiologic, de a explica sau de a nara evenimente
la un mod obiectiv. Incidentul mitologic e chemat la viata artistica moderna. Numeroasele
relatari despre o nastere din vegetale, piatra, animale vin sa sublinieze singularitatea omului -
imparat sau om de rand - si dorinta Iul de a avea copii. Ei fac totul, incalzesc cu lacrimi si cantec
leaganul, care capata viata, in felul acesta basmul devenind o poezie a dorintelor materne.

Basmul - poezie a iubirii

Se afirma ca basmul n-ar dezvolta subiecte de dragoste. Si totusi basmul este si o poezie a visului
si dragostei, incifrata, bineinteles, dupa modalitati proprii. Am zice matematic. Eroii, fie batrani
ori tineri, fete, feciori de imparat sau oameni de rand, napastuiti de soarta etc, toti sunt obsedati
de vis si dragoste. De aceea unii cercetatori, ca B.P. Hasdeu, au si socotit basmul ca avandu-si
originea in somn si starea de vis.
in cunoscutul basm Tugulea -Jiul uncheasului si al matusii, eroul harazit de ursitoare sa fie olog,
avu intr-o noapte „un vis placut". Se facea ca este intr-o gradina, in care „pasarile cantau".
„frunzele fasaiau la adierea vantului", „florile raspandeau un miros de te imbatau". Si, in aceasta
clipa de deplina beatitudine, i se arata zana in vis care-i prezise ca va ajunge imparat, isi va gasi
vinele furate de zmeoaica pamantului si va putea sa umble. Ne imaginam bucuria celui care a
visat - acestea fiind propriile lui dorinte - si patosul actiunilor, vointa cu care le realizeaza si
mijloacele la care recurge, ajutoarele primite - toate fiind intru totul justificate (P. Ispirescu, I.
p.118).
Continutul unor asemenea visuri este mai particular, mai aparte. Frecvent apar visurile erotice;
asa este basmul Cele douasprezece fete de imparat si palatul fermecat. Flacaiandrul sarman si
care argatea, pazind vacile pe camp, intr-una din zile adormi sub umbra unui copac si visa cum
„o zana mai frumoasa decat toate zanele din cer si de pe pamant" ii spuse sa se duca la curtea
imparatului, ca acolo „are sa se procopseasca". Visa o data, de doua, de trei ori, in sfarsit pleaca,
iar acolo are prilejul sa se casatoreasca cu fata cea mica, din cele 12, ale imparatului [Ibidem, p.
31).
Visul, in basm, mai are si rostul de a dezlega o fabulatie ce nu si-ar afla iesirea decat in acest
chip. Astfel, in Omul de peatra, unul din cei doi frati nascuti nefiresc este transformat in stana;
celalalt Dafin imparat, „a visat o femeie imbracata in haine albe, care i-a zis ca daca vorbeste sa
invieze pe fratele sau cel impietrit, sa taie copilul lor, sa unga piatra cu sangele lui." Asa a facut,
inviat. Dafin se cresteaza la deget, lasa sa curga sange peste copil si-l invie si pe el. in chipul
acesta basmul se termina cu bine, ca toate basmele de altfel [Ibidem, I, p. 165).
Incontestabil ca visul este un pretext, un refugiu al povestitorului, spre a gasi dezlegarea
incidentelor din proza fantastica. Ramane insa ca o adanca credinta a umanitatii ca prin jertfa si
sange reinvie ori se da durabilitate unei zidiri, unei opere etc. Ca si nasterea in chip firesc, si
asemenea episoade confera basmului poezie arhaica. Lasa sa se vada ca totul se petrece intr-o
zona cu totul straveche, cu toate ca sentimetele de care sunt insufletiti eroii sunt tipice unor epoci
mai noi. Caci, asa cum afirmam si mai inainte, o buna parte din basme au in centrul actiunii lor
dragostea. Eroii sunt rosi de patima iubirii, uneori a unei iubiri serafice; ca Don Quijotte, cei mai
multi au imaginea ideala a unei dulcinei, a unei zane, in cautarea careia pleaca in lume, de cele
mai multe ori pe taramul celalalt, unde o gasesc in palaturile stralucitoare ale unor zmei; se lupta,
ies invingatori si sfarsesc prin casatorie, cu cununie si nunta, dupa chipul cel mai omenesc.

Multe basme incep astfel: ,A fost odata un imparat, si avea trei feciori. Cand le-a venit si lor
vremea de insuratoare, le-a zis imparatul: - Dragii mei copii, v-ati facut mari: mergeti sa va
cautati ursitele, ca sa intrati in randul oamenilor".

Si fiecare apuca care incotro, cei doi mai mari, ajung la curtile altor imparati, care aveau fete de
maritat; se logodesc si nunta e gata. Povestitorul rezolva casatoria acestora in cateva cuvinte. Mai
complicata e soarta celui mic ori a fetei celei mai mici. in basmul de fata, mezinul ajunge la
marginea unui lac si, jucan-du-se cu o nuia de alun, vede cum se ia dupa el o broasca. Aceasta ii
va fi viitoarea sotie. Broasca insasi are o intreaga odisee a ei: „se dete de trei ori peste cap si se
facu o zana gingasa, si plapanda, si frumoasa, cum nu se mai afla sub soare. ii venea flacaului, de
drag, s-o soarba intr-o lingura de apa". Si povestitorul, plin de ingeniozitate, continua, bazat pe
arta contrastului: „venira unui dupa altul feciorii cei mai mari ai imparatului cu logodnicele lor.
Ce e drept, si ele erau frumoase"; adusera vorba despre broasca fratelui mic, graind „in dodii".
insa broasca se destainuie logodnicului ei: ..trebuie sa stii ca si eu sunt fata de imparat, si inca
fata de imparat mare, si avut, si puternic. Dar blestematele de farmece ne-au acoperit palatele cu
apa aceasta murdara" etc.

Iata numai intr-o singura pagina cate evenimente; si toate polarizate in jurul dragostei si a
casatoriei. Dar ele nu iau sfarsit aici. Cei doi trebuie sa mearga la cununie: „La noi este obiceiul,
adauga zana, ca, inainte de a merge la cununie, sa ne imbaiem". Se retine acest „la noi", adica la
cealalta lume, de pe alt taram, cu obiceiuri si o viata a ei, cu haine scumpe, telegari ce mancau
foc si care zburau - elemente, asadar, atat de comune basmului; se indreapta spre cununie; ciuda
fratilor mai mari creste, caci ei vedeau ca au de-a face cu o zana.
in sfarsit: „Dupa ce cununara fiii imparatului cu logodnicele ce-si alesesera fiecare, se prinsera in
hora si jucara, ca la nunta unui imparat. Ceilalti jucau, nu jucau, dar zana, cand juca, parea ca n-
atinge pamantul. Lumea privea si i se umplea inima de mandrie, caci fiul cel mic al imparatului
lor adusese sa domneasca o zana. Oamenii se luau la prinsoare ca nici in cer nu se gasea o mai
mare frumusete ca aceea ce aveau ei dinaintea lor [Ibidem, I, p. 60).

Un basm, si ca acesta atatea, in care e vorba numai si numai despre dragoste, frumusete, nunta,
joc - un elogiu, asadar, adus eroticului viril - nu se poate sa nu placa. Iar povestitorul, printr-o
arta a naivului si sublimului, nu pierde un moment din vedere pe eroina principala. Toate
celelalte fiinte nu au o existenta decat conditionata: sa lumineze cat mai mult pe eroina, sa-i
reliefeze trasaturile frumusetii si dragostei ei fata de sot.
Intr-un alt basm. Porcul fermecat, ni se infatiseaza un alt aspect al erotismului (numai in aparenta
inedit, caci, altminteri, e doar o simpla transpunere a acelorasi elemente si finalitati ca in basmul
precedent).
Aici locul fiilor il iau cele trei fete de imparat. Acestora li se interzice sa intre „in camara din
fund". Dar ca orice lucru interzis, si acesta este neluat in seama. Intra. Iar ceea ce vad, le uimeste.
inteleg ca: „Pe fata cea mare a acestui imparat are s-o ia un fiu de imparat de la rasarit"; pe cea
mijlocie - „unul de la apus", iar pe cea mica „are s-o ia de sotie un porc".
in fond avem de-a face cu o aceeasi tema infatisata insa prin alte elemente epice. Destinul trebuia
implinit. Dupa ce fetele mari se maritara, „intr-o zi imparatul se pomeneste cu un porc ca intra
in palatul lui": ..Am venit in petit", spune porcul, si discutia
continua in sensul de mai sus. imparatul se mira ca un porc vorbeste atat de frumos. Voia „s-o
carmeasca", sa nu-i dea fata, dar auzi ca „curtea si ulitele gem de porci, care venisera cu
petitorul", si n-au avut incotro. De rusine, „cununia se facu cam pe ascuns. Apoi, puindu-se
porcul cu sotia sa intr-o caruta imparateasca, porni la dansul acasa. Pe drum trebuia sa treaca pe
langa un noroi mare; porcul porunci sa stea caruta; se dete jos si se tavali in noroi, pana se facu
una cu tina; apoi, suindu-se, zise miresei sa-l sarute". Umor, dar si aluzie la atatea care se marita
cu cine nu le place. Si basmul continua in sensul celui al broastei testoase. Ajuns acasa, noaptea,
porcul se dezbraca de pielea sa si se facea om, iar dimineata si-o imbraca, „pase-mi-te el era
fermecat". Iar fata „mai tarziu incepu a prinde dragoste de dansul, cand simti rodurile casatoriei".
Sfatuita de o batrana, intr-una din zile, ia pielea si-o arunca pe foc, ca in chipul acesta sa vina
dezlegarea misterului: .. nenorocito! Mai aveam trei zile si scapam de spurcatele astea de vraji".
Dupa care fapt, sotia trebui sa-si ia opinci si bat de fier, sa le toceasca, ca apoi sa se intoarca
acasa {Ibidem, p. 81).
Nota erotica din cele doua basme urmarite mai sus revine sub diferite aspecte in proza fantastica
romana. Ea este comuna prozei universale.
Un alt aspect al eroticului in basm il formeaza acea grupa de povestiri ce dezvolta casatoria fetei
de imparat cu un om de rand, fecior de vaduva, oropsit, in posesia insa a unor obiecte ori a unui
cal nazdravan. De obicei acesta e gradinar. Duce in fiece zi buchetul de flori fetelor de imparat.
Cand le veni timpul de maritis, cele doua mai mari luara fii de imparat, care li se parura mai
frumosi. Cea mai mica insa, privind pe fereastra, vede cum gradinarul se preschimba intr-un Fat-
Frumos cu parul de aur, cum striveste toate florile din gradina si pleaca si el la petrecerile fetelor
de imparat; cand se-ntoarce, reface totul intr-o clipa, lasa hainele cele de aur, luandu-si-le pe cele
de argat. Toate acestea sunt vazute de fata cea mica, care se indragosteste de el. Vin droaie de
tineri, care mai de care mai frumosi, s-o peteasca, fata ii refuza pe toti. Cerand sa treaca toti, mari
si mici, prin fata fetei, spre a-si alege pe cel drag, aceasta loveste cu marul, in semn de dragoste,
pe Cheles gradinarul. Stupoare. Pana la urma, savarsind si alte fapte, imparatul ramane incantat
de alegerea facuta de fata, basmul sfarsind cu nunta si ridicarea in scaun a feciorului nazdravan
[Ibidem, p. 212).
Incontestabil ca nota erotica semnalata atrage atentia lectorului; ea se estompeaza pana la urma
in atatea evenimente ce urmeaza.
Similare basmului de mai sus sunt si cele de tipul Cenusareasa. in acesta cel care alege este
feciorul de imparat. Basmul din colectia Ispirescu incepe cu o stranie intamplare. Murind
imparateasa, ea lasa cu limba de moarte vorba ca imparatul sa nu vaduveasca, ci sa se
casatoreasca de indata cu cea careia i se va potrivi „condurul*'. Stupefactie pe toti ai curtii: i se
potriveste chiar fiica-si.
S-ar putea identifica in acest incident mai stii ce urma din viata primara. Faptul are scop sa
justifice plecarea fetei din casa, din cauza tatalui incestuos. Ajunge la curtea altei imparatii, unde
intra ca gainareasa. Intrand in posesia unei formule atoatefaca-toare, ea se preschimba intr-o
frumoasa fata ce se asaza in hora
langa fiul imparatului. Juca, iar el..tot se uita la dansa, parca
o tot pierduse din ochi. Si intr-adevar avea si ce vedea. Asa de bine ii sedea gatita, de parea ca
este o zana" (Ibidem, II, p. 136). Plecand pe nesimtite si neputand afla cine e, fiul „cazu la grea
boala". Dupa ce umbla lumea intreaga, o identifica in gainareasa careia i se potrivi inelul
(condurul). Porni nunta mare, la care fu poftit si tatal gainaresei.

Mai exista basme in care celui harazit sa devina sotul fetei de imparat i se substituie fratii ingrati,
sfetnicul netrebnic etc. infatisand cateva aspecte ale erotismului din basmul romanesc, am retinut
ca actiunea multora este stapanita intru totul de iubire, sentimentul capatand plenitudine si
variatie infinita. Eroii sunt cuprinsi de o dragoste nevinovata, ideala, totusi plina de ardoare, fara
ca ea sa evolueze catre conflicte pasionale, ca in romanul sau nuvela erotica. Totul se petrece ca
„in basm". Initial, Ileana Cosanzeana e harazita altcuiva, unui imparat batran de obicei, pana la
urma insa ea se indragosteste de feciorul frumos si viril. Cei doi jura ca unul fara altul nu mai pot
trai. Povestitorul simte deosebita placere in a infatisa zbuciumul sufletesc al acestora, pana ajung
de-si ostoiesc elanul erotic in casatorie, aceasta fiind tinta ultima. in alte basme, eroul este pus sa
savarseasca nenumarate acte de vitejie, ca sa dovedeasca ca merita dragostea fetei cu care vrea sa
se casatoreasca. E un atat de mare patos sentimental in multe din basmele romane, ca parca ar fi
create tocmai sa demonstreze aceasta. Eroi fara frica, cu un curaj de-a dreptul fabulos, infrunta
orice, ca sa merite pe cea la care aspira. Eroina isi asteapta cu nerabdare pe cel harazit de soarta.
Mai totdeauna are un alt pretendent urat, rau, fie el fecior de imparat ori tigan, care insa nu se
poate egala cu voinicul asteptat. Tocmai cand, in sfarsit, trebuia sa cedeze presiunii parintilor ori
pretendentului, apare si cel asteptat. Senzationalul, care formeaza un relief al prozei fantastice,
predomina.

Basmul - poezie eroica

Daca nasterea neasteptata a eroului confera basmului o poezie a dorintelor, iar visul - poezie
erotica, incercarile la care eroul e supus ii confera calitatea de a deveni prin excelenta, o proza
eroica. Numai un Fat-Frumos sau o Ileana Cosanzeana sunt in stare sa savarseasca fapte care
subjuga pe ascultator ori cititor. Ele nu sunt facute in chip gratuit si nu sunt pur fantastice, cum se
crede indeobste. in dosul multor aventuri cu care facem cunostinta, in orice basm se ascund
trasaturi ale omului superior: curaj si mila, onoare si dragoste pentru semeni, pasiune pentru tot
ce-i omenesc. Eroul savarseste fapte putin obisnuite, fiindca are origine si destin dinainte harazit;
de aceea ii vin in ajutor fiinte si elemente ale naturii fabuloase, poseda obiecte miraculoase, care-
l transforma in orice, numai ca sa invinga.

Este frecventa incercarea la care e supus feciorul care aduce mamei sau tatalui ori fetei mere de
aur din gradina unor zane, apa vie de unde se bat muntii in capete, purcelul de lapte de la scroafa
de sub pamant si multe altele de aceasta natura. Unele basme sunt construite pe asemenea
incercari si dorinte, povestitorul vrand sa demonstreze prin ele voinicie, curaj din partea eroului
si cainosenie din partea mamei, care vrea sa-si piarda fiul spre a putea trai in pace cu zmeul.
in povestirea unor astfel de intamplari, poporul arata mare simt de inventie, de putere de a
descrie si nara. Astfel, trebuind sa-i aduca mamei apa vie si apa moarta, eroul e sfatuit de o zana
ca „tocmai la amiaza, cand va fi soarele la cruci, sa inalte o prajina si in varful ei sa puie o
marama rosie. Muntii or cata la ea cu ochii bleojditi, iara el, pana s-or destepta ei din buimaceala,
sa se repeada iute a lua apa cu borcanele din ambele fantani".

O alta incercare este cea a locurilor interzise. Eroii sunt opriti de a trece printr-o vale, de a
patrunde intr-o camera etc. Tocmai ca ei sa faca contrariul: sa intre, si in felul acesta fabula sa ia
anumita intorsatura, sa se complice si sa creasca interesul ca basmul sa fie urmarit.

incercari de asemenea natura sunt numeroase in basmele cu zane si feti frumosi. in basmele
nuvelistice ele iau alta cale. Astfel, Stan Bolovan, ca sa poata face fata fortei herculiene a
zmeului, recurge la o serie de viclesuguri. Nu se mai aventureaza in fapte extraordinare, nefiind
ajutat de nimeni; el singur, cu puterea lui de om, trebuie sa faca fata luptei ce urmeaza s-o dea cu
zmeul. Pe de alta parte, insusi zmeul trebuie sa-si pastreze nota sa caracterologica: in a fi prostul
inselat ori invins de om. Astfel ca Stan se arata in stare sa arunce cu buzduganul in luna, sa duca
fantana ori padurea acasa; zmeul se sperie si se da invins. Este, asadar, un alt mod de-a rezolva
asemenea conflicte, aduse de incercari si dorinte ale eroilor.

Conflictul dintre cele doua fete vitrege este rezolvat pe linia fantasticului din basm, pe un ton
insa mai real, mai umanizat. Aici mama vitrega, vrand s-o persecute, ii da fetei caiere multe de
tors. Le ia cu dansa la camp, unde s-a dus sa pasca vaca. „Catra seara, trezindu-se fata din somn,
mare-i fu bucuria cand vazu caierele toarse gata, dupa cum ii spusese ma-sa. Ea isi lua torsul cu
dansa si plecara amandoua catra casa". Pusa sa adune graul din cenusa, boaba cu boaba, „deodata
venira sute de porumbei si incepura a aduna graul" G. Catana, II, p.18).
incercarile se petrec si ele intr-un mediu folcloric arhaic, tipic prozei fabuloase. Ele sunt cele care
confera eroului - om umil, necajit ori fiu de imparat impovarat de sarcini din cale-afara de grele -
tocmai ceea ce trebuie sa-l distinga de toti si toate cu care vine in contact: eroism.

Basmul - poezie exotica

Prin incercarile la care e supus, eroul ajunge intr-o lume cu totul aparte, exotica, lume proprie si ea basmului.
Actiunea petrecandu-se in chip obisnuit in „pustietati" sau pe „celalalt taram", pe „mosia" zmeului, a scorpiei ori a
gheonoaiei, a balaurului etc, povestitorii manifesta o mare pasiune in a infatisa asemenea locuri lipsite de viata ori
populate in chip cu totul particular. Ascultand basme, si astazi observi cum oameni simpli, imagineaza munti, paduri
si sesuri, locuri stranii, cu totul aparte. isi „amintesc" de imagini ancestrale, ale omului aflat cu milenii in urma, pe
trepte inferioare de dezvoltare.
Ca sa ajunga acolo unde e trimis, eroul trece peste numeroase obstacole: munti inalti de cremene, paduri, coboara in
hau; si mereu ii vin intr-ajutor animale, pasari, batrani binevoitori. Astfel Fat-Frumos, prevenit de calu-i nazdravan de
ceea ce i se va intampla, cand se apropie de „mosia gheonoaiei", deodata „auzi o ciocanitoare groaznica"; o auzi cum
„dobora copacii", iar ca sa poata merge mai departe, calul se arunca deasupra ei, si din mers Fat-Frumos o sageta la
un picior. Gheonoaia exclama: „sa stii ca pana azi nici un muritor n-a cutezat sa calce hotarele mele pana aicea;
cativa nebuni care s-au incumes a o face, d-abia au ajuns pana in campia unde ai vazut oasele cele multe". Dupa un
popas de trei zile, eroul se pregati de plecare; trecand de hotarele Gheonoaiei, „dete de o campie frumoasa, pe de o
parte cu iarba inflorita, iar pe de alta parte cu iarba parlita". Era mosia scorpiei. Dupa aceea „ se dusera, se dusera si
iar se mai dusera pana ajunsera la un camp numai cu flori si unde era numai primavara; fiecare floare era cu
deosebire de mandra si cu miros dulce de te imbata" etc. in sfarsit, aici era palatul cel fermecat, in care locuia
„tinerete fara batranete si viata fara de moarte" (P. Ispirescu, I, p. 151).
Peisajul e potrivit fragmentului narat. Povestitorul neavand preocupari perttru descriptie, ci pentru intamplari
extravagante, confera peisajului, cu economie folosit, tocmai valoare epica. Si, cu toate fiintele curioase ce-si fac loc
in cuprinsul prozei, cu zmei si zane, pitici si uriasi, zgripturoaice etc, ea constituie o literatura atragatoare tocmai prin
asemenea elemente epice, prin exotismul lor. Are un peisaj care incanta; o fauna si flora stranii si ele prin exotism
(Bistriteanu).
Iar cu toate ca natura tuturora izbeste pe cititor si fara sa vrea fiecare isi pune intrebarea cum de a ajuns poporul la
o proza atat de interesanta - precum cea a basmului cu zmei si zane -, pana la urma el se vede captivat de arta ei
literara.
Interesanta este tehnica nararii in basm, capacitatea povestitorului de a alege si contopi episoade, pentru a infatisa
acelasi subiect in forme noi. Secretul consta tocmai in asamblarea unor clisee arhicunoscute la teme si idei noi si
reinnoirea limbajului poetic, a mijloacelor de expresie. Astfel, in Porcul fermecat, sotia aruncand in foc pielea in care
sotul sau se travestea ziua, e
nevoita sa rataceasca ..prin niste campii numai nisip; asa de
greu era drumul, incat facea doi pasi inainte si unul inapoi; se lupta, se lupta si scapa de asta campie, apoi trecu prin
niste munti inalti, conturosi si scarbosi; sarea din bolovan in bolovan si din colt in colt. Cand ajungea pe cate un piept
de munte i se parea ca apuca pe Dumnezeu de un picior; si dupa ce se odihnea cate nitel, iar o lua la drum si tot
inainte mergea. Glodurile, coltii de munte care erau tot de cremene atat ii zgariase picioarele, genunchii si coatele,
incat erau numai sange: caci trebuie sa va spun ca muntii erau inalti incat treceau norii". in cele din urma dadu peste
niste palaturi. Acolo sedea Soarele." Muma Soarelui o primi si se mira cand vazu om din alte taramuri pe acolo sl
planse de mila ei cand ii povesti toate intamplarile". Si soarele, ca orice zmeu, „mirosise a om de pe alta lume". in
drum „intalni greutati si mai mari, cand dete, una dupa alta, peste munti de cremene, din care tasneau flacari de foc.
peste paduri neum-broase si campii de gheata cu nameti de zapada"; Muma vantului ii spune ca trebuie sa mearga
mai departe, sa treaca „o padure mare si deasa, pe unde nu ajunsese toporul". Trecand toate aceste obstacole, in
sfarsit, „ajunse la o poiana verde si frumoasa de pe marginea unei paduri. Acum se mai inveseli si sufletul ei, cand
vazu floricelele si iarba cea moale" (P.Ispirescu, I, p. 91).

Din cate se vede, imaginea „celuilalt taram" din acest basm este alta decat din primul, din Tinerete fara batranete.
Daca in acesta eroul urma sa infrunte piedici spre a cuceri elixirul fermecator al vietii, in Porcul fermecat eroina avea
de infruntat greutati prin care sa-si ispaseasca gresala de a fi ceva inainte ca sorocul sa soseasca. Lumea a doua
basme este, asadar, in functie de tema si idee. Din aceasta rezulta insusi profilul caracterologic al eroului principal,
diferit si el tot in raport cu elementele subiectului. Ele devin criptice, spun ceva despre eroi si confera temei continut
profund uman, conform unei traditii indelungate.
Despre Fat-Frumos, poponil are o anumita imagine, cea aratata si de numele lui. Ar fi greu ca un povestitor de astazi
sa infatiseze pe acest erou urat ori prost, incapabil sa indeplineasca incercarile la care e supus. Si tot asa si Ileana
Cosanzeana. Zmeul care e o fiinta puternica, constituie o forta vrajmasa fie imparatului, fie eroului, pe care cauta sa-l
prapadeasca. Fura fete, soarele si luna, ori iubeste zane. Curtile zmeilor sunt de argint si aur, stralucitoare. O fata de
imparat izgonita de acasa, ajungand la niste zmei, incepe sa le curete palaturile, face ordine, banuind "ca o fi murit
gazdoaia curtilor si barbatii nu stiu orandui lucrurile femeiesti []. Nu asteapta mult dupa cuptor, si venira inlauntru
zmei". Se bucura de intalnire si o declara sora lor (I. Pop Reteganul, IV, p. 5).
Lupta data intre acestia si erou e cea cunoscuta din baladele populare. Se intreaba cum urmeaza sa-si arate forta: in
buzdugane sa se lupte, ori la tranta sa se ia? Se iau la lupta si pe rand sunt varati in pamant pana la genunchi, pana
la gat, iar Greuceanu ori un alt erou le taie capul. Lupta insa nu se termina aici. Zmeii au fii, fiice, neveste etc. si,
odata omorat unul, vine al doilea cu care se lupta si mai vartos. Nici ajutorul corbului, ca in baladele despre
Novacesti, nu lipseste; el aduce apa in cioc si potoleste setea eroului. Drept multumire, i se dau „trei lesuri de zmei si
trei de cai" (P. Ispirescu, II, p. 20).
in alte basme, dupa ce cei doi „se luptara pana se obosira" si nici unul nu a putut invinge, hotarasc: „amandoi in
lume nu incapem, fa-te dar tu o roata de lemn si eu una de fier, sa ne dam unul pe un deal, altul pe alt deal in vale
si acolo sa ne ciocnim si a carui roata se va rupe acela sa fie invins". Lupta aleasa e ingenioasa. Dar si rotile
ramasera intregi. Plin de manie, zmeul zise:

„ - Fa-te tu para vanata, iar eu ma fac para galbena si care para se va inalta mai sus, acela sa fie invingatorul". Nici
in chipul asta nu se inving insa. Recurg tot la ajutorul corbilor ce aduc pentru Aripa-frumoasa apa in cioc, scoala pe
fratii lui de-i aduc si ei apa in palarii, si in felul acesta zmeul este invins, asa cum se intampla de obicei, datorita
prostiei lui (Pop Reteganul, III, p. 70).
La ceea ce fac zmeii din prostie si nu pot sa rezolve singuri, le sar in ajutor zmeoaicele. Si ele au palatele lor, Fat-
Frumos rapune pe fata uneia dintre ele, zmeoaica vrea s-o scape. Atunci zboara ca „vantul si ca gandul". ii ajunge din
urma, dar tocmai cand sa puna mana pe fugari, acestia arunca o perie ce se transforma intr-o padure; rozand-o pe
toata, zmeoaica goneste din nou. I se arunca o gresie, o basma etc. In felul acesta se ridica munti de cremene, ape,
obstacole ce-i stau in cale. Pana la urma este sagetata, arsa, plesneste de necaz. Cand e nevoie, zmeul si zmeoaica
se schimba in cioara, miel, in buturuga, in vie cu struguri etc. Avem de-a face cu ceea ce obisnuit se numeste
metamorfoza in basm. in realitate e o modalitate artistica caracteristica acestui gen. Si toate la un loc confera
basmului ambianta tipica, caracterizata prin exotism. Numai in proza folclorica fabuloasa gasim o lume atat de
diversa ca aspect - uneori incantatoare, alteori stranie - o fauna si flora, un peisaj, o serie de elemente auxiliare,
capabile sa caracterizeze eroi si sa exprime in modul ieroglific viata omeneasca.

Universal si national in basm

Prin teme si idei, basmele sunt universale. Sunt universale si printr-o tehnica a povestirii, o arta si
o anumita factura a metaforei si simbolului. Dar ele devin nationale prin modul de trai al
oamenilor din diferite spatii, printr-un anumit fel de a concepe viata, prin talentul povestitorului
prin flora si fauna specifica etc, reflectate in cuprinsul lor (M. Pop).
Mai mult decat orice alta creatie folclorica, basmul cu zmei si zane are caracter itinerant Un
acelasi motiv il intalnim la vechile popoare din Iudeea sau Orientului apropiat, la multe din
popoarele europene moderne. Este meritul lui Lazar Saineanu de a fi identificat in basmele
romanilor paralele mitologice cu legendele antice clasice. Cu tot caracterul artificial al unor
apropieri intre povesti antice, ca cea despre Amor si Psyche, transmisa de Apuleius, si basmul de
tipul Porcului fermecat ori despre Teseu, Hesperide s.a. cu Praslea si merele de aur etc, rezulta
pana la urma o caracteristica permanenta: substratulfabulos devine general si tocmai aceasta
confera basmului distinctie si originalitate.
Dar acestui strat fabulos - variabil el insusi - ceea ce imprima basmului caracter „national" sunt:
straturile etnografice si istorice. Motivele prozei populare se particularizeaza in spatii diferite
dupa natura locurilor si oamenilor. Capata „aer" national, ba chiar local, ambianta etnica. Caror
cauze se datoreste aceasta evolutie? Desigur, povestitorului si cercului sau de ascultatori.
Este usor de inteles ca proza populara - cu deosebire basmul lung, mulUepisodic si deci complex
ca desfasurare epica - neavand forma fixa a eposului, delimitat de vers (cu toate elementele de
ritm sau masura, rima), e greu sa fie expusa in chiar formele-i aproximativ aceleasi. Dar chiar
balanta traditionala, cu toata inchistarea ei in limite dinainte stiute, e mereu modificata,
acomodata la situatii sociale si ele mereu in evolutie. Cu atat mai mult basmul ori povestirea
anecdotica (mai cu seama aceasta din urma in permanenta acomodata la situatii noi); ele sunt
mereu reinnoite, mai intai datorita unui mecanism psihic, asupra caruia nu socotim necesar sa
mal insistam. Am amintit doar o formulare a unora dintre informatorii avuti ca: „un basm se
povesteste in noua chipuri", de fiecare data altfel, ne spune mult. Expunerea lui in alta forma, cu
un nou profil epic, se face nu numai de la un an la altul, ci chiar de la o zi la alta sau chiar de la
un moment la altul.
Dar un basm - sl proza populara ca si folclorul in genere - se aclimatizeaza la realitati sociale si
psihice proprii unui popor sau unul numar de popoare, la un profil moral si specific etnic.
Factorul activ in aceasta privinta il constituie povestitorul. Nararea episodica se face in functie de
psihicul si fantezia acestuia in dependenta de capacitatea lui de a alege si coordona materiale
aflate in depozitul traditional.
Basmul insa cu zmei si zane se etnlcizeaza, din universal capata profil national prin genul de
viata.
in colectiile de basme romane se intalnesc numeroase motive a caror actiune in loc sa se
petreaca, ca in intimitatea curtilor, ai caror eroi sunt printi, feciori de imparati, se petrec la stana,
eroii fiind ciobani. Am cita in aceasta privinta basmul cu Cele douasprezece fete de impararat si
palatul fermecat
in multe variante ambianta este oiereasca. Povestitorii descriu stana si profesiunile cu bucuriile si
greutatile ei, cu moravurile si anumit fel de a fi al pastorilor. insusi elementul fabulos isi gaseste
o sorginte in aceasta viata. Astfel, intr-un basm cu titlul Fiutul oii (Pop Reteganul, III, p. 56).
Dumnezeu si cu Sf. Petru, flamanzi si osteniti de drum, ajungand la o stana, baciul nu le da
nimica, caci „ toti lenesii ar manca lapte si cas, dar ei nu stiu cat de greu se ierneaza oile; mergeti
la treaba-va". Dar un altul, sarman, care avea o singura oaie, mai cu inima, se intoarse „in coliba
si lua o galeata si mulse si mulse, pana se umplu galeata de lapte si-l dete streinilor de-l baura".
Le taie apoi un miel, iar din oasele aruncate „se facura tot oi si era o turna mai mare decat aceea,
la care el slujise". Nemereste insa la stana noua „o vaduva frumoasa", pe care feciorul o ascunde
sub gluga sa nu fie zarita de nimeni. Atunci oile nu mai vin la muls si turma-i intreaga se facu
nevazuta. Gresise (Ibidem, p. 57).
Se stie ca pana tarziu, la stanele din Carpati oierii traiau in deplina puritate, n-avea dreptul la
vreo femeie ca sa le calce pragul. Drept pedeapsa Dumnezeu il preface pe cioban in scai,
agatandu-se de lana oricarei oi, de draga ce-i era.
Am insistat asupra acestor detalii, intrucat ele ne pun in fata ceva din specificul basmului
romanesc. in acelasi timp insa, asemenea elemente epice ilustreaza din plin care sunt radacinile
prozei noastre fabuloase: moravurile, viata - de data aceasta cea pastoreasca - pe care povestitorii
anonimi o ridica in sfere eroice.
Un alt gen de viata care se face simtita in proza folclorica romaneasca este al agriculturii. in
satele de ses indeosebi, dar si in cele pericarpatice, circula basme ca Fat-Frumos Jiul vacii (al oii,
al iepei etc), Prichinduta, Povestea cu bou balan. Povestea cu trei cositori, ca si altele din sfera
basmului nuvelistic sau cu animale ca: Oaia, Iapa si purceaua, Moraru span. Fata isteata s.a., in
care este dezvoltata viata satului, ambianta agrara fiind ridicata la valoare fabuloasa.
As aminti un exemplu, povestirea despre Prichinduta. Motivul e cunoscut in folclorul universal;
in timp ce in unele variante - ca in cea engleza (I. Floru, p.131) actiunea se petrece la curtea
regelui, in altele in mediu urban, in versiunea romaneasca (ca si a unor popoare vecine) totul se
petrece in mediul satesc, proza incantand printr-o poezie agrara, etnografica, proprie spatiului
nostru.
Un alt motiv din aceeasi sfera a basmului fabulos - Cornul fermecat - in proza noastra este
intruchipat de Bou balan sau Vaca neagra. in cazul motivului „arborelui ceresc" (Povestea cu o
baba), in timp ce povestitorii altor spatii rezolva conflictul prin episoade de natura intru totul
fabuloasa, povestitorii romani isi coboara cititorii in zona concreta a realitatilor agrare. Ajuns in
posesia unui lucru ori obiect miraculos, cu ajutorul acestuia, eroul vrea sa aiba tocmai ceea ce-i
lipsea: „un car cu boi, sa nu mai aduc lemne cu crosna din padure. Si iata, mirare mare, rasarira
ca din pamant un car cu doi boi lungi in coarne ca de-un stanjen; [] apoi „vaci mari si pulpoase si
vitei ca doua inele" (G. Catana, I, p. 45).

insasi vaca ori boul nazdravan, eroi ai unor motive distincte, dotati cu calitati morale umane, sunt
fiinte care - cu toata fabula tipica basmului - amintesc de regnul animal si vegetal, de lumea
satului romanesc, ca sa-si scape fiica oropsita de mama vitrega, vaca ii toarce caierele de lana, o
hraneste: din cornul ei (sau al boului nazdravan) ies herghelii de cai, acareturi, „vite. oratanii cata
frunza si iarba", isi face „rascoale, magazii, grajduri, cotete". Eroul e sfatuit sa tina cornul la
brau, caci „atunci cand ii fi insurat la casa ta, cu nevasta si copii, ca mult are sa-ti prinza bine".
Cand spunea „corn, deschide-te", „atunci ce sa vezi? S-a umplut campia toata de cirezi, herghelii,
tume, caini, magari; ba si ciobani sa le pazeasca". Asemenea imagini sunt foarte des intalnite in
colectiile mai vechi (C. Radulescu Codin, p. 196). insasi munca agrara, aratul, semanatul
constituie episoade ce intruchipeaza o actiune cu totul fabuloasa. Mama isi sfatuieste fiii sa nu se
duca la arat, intrucat n-are prin cine sa le trimita merinde. Dar feciorii spun mamei ca ei vor trage
o brazda de cum ies din sat si pana la camp, incat sora nu va rataci drumul. Dar zmeii ii ies in
cale si o rapesc. intr-un basm frecvent in proza folclorica universala, „cu minciunile", fabula
devine savuroasa tocmai prin elemente si o zona agrara pe care povestitorii o evoca admirabil.
in sfarsit, un alt gen de viata propriu prozei folclorice este al micilor meseriasi: cizmari, lucratori
in lemn (lingurari, rudari, rogojinari), taietori de lemne in paduri. Cu toate ca viata acestora nu
populeaza frecvent lumea basmului, cand ea apare introduce totusi note aparte, conferind prozei
folclorice specific local, national.
Caracterologia in basme, perfidia, dragostea fratilor si altele sunt trasaturi universale prozei
fabuloase. Alaturi de ele se intalneste o flora si o fauna, imagini ce rezulta dintr-o conceptie
proprie anumitor popoare. Chiar o conceptie veche, ca antropomorfismul, aflata la toate
popoarele, capata culoare locala. Sunt datini si obiceiuri proprii anumitor popoare care isi fac
aparitia in proza folclorica. Nu mai departe, in viata unora dintre satenii nostri rezida
convingerea (prin parti din Oltenia de nord), ca atunci cand un pom nu rodeste intr-un an, omul
trebuie sa ia o secure si, amenintandu-l, sa spuna de trei ori in sir: „Faci poame, ori te tai?" De
cate ori zice, de atatea ori il ciocaneste cu securea. Astfel, se crede ca, de frica, arborele va rodi.
in alte parti, barbatul isi lua nevasta ca ea sa raspunda in locul pomului.

Realitatile de viata asemanatoare celor despre plante se afla si privitor la fiinte, la sarpe ori
balaurul fabulos, la calul nazdravan si la alti eroi ai basmelor luati din zona zoologica. Amintim
ca pana tarziu sarpele de casa a fost considerat ca o fiinta protectoare, un fel de „deus domi".
Daca era omorat, credinta era ca nu-i va merge bine gospodariei, iar unul al familiei va muri. Din
asemenea sentimente se va fi nascut si ideea ca sarpele sa fie sculptat pe portile gosodariilor, pe
usile bordeielor ce se pot vedea la Muzeul Satului din Bucuresti.
• Asemenea episoade apar frecvent in basmul romanesc. Nu lipsita de interes este si credinta, atat
de inradacinata la unele popoare, ca nu poate fi mancata carnea anumitor animale; la noi cea de
cal.
Fictiunea din basmul fantastic, asa cum observam si la cantecele de seceris ori seceta, nu-si are
inceputurile in ritualuri magice abstracte, ci in realitatea vietii omului aflat pe anumita scara de
evolutie a sa. Asa cum Gorki spune ca „mitologia este, la baza ei, reala", tot asa si basmul este
conform vietii si gandirii omului din alte perioade.
in legendele antice sunt povestiri despre Icarus si covorul zburator. Pe atunci omul visa sa zboare
in luna, astazi prin curajul dobandit si tehnica moderna catre care a aspirat de veacuri, chiar
zboara spre luna. Multe imagini fabuloase erau izvorate din slabiciunea omului si din frica fata
de atatea jivine ce-l inconjurau. incercand sa le domine prin indrazneala, pe atunci pe plan
fantastic, dorinta din basme s-a transformat in realitate.
Cercetarea prozei fabuloase din acest unghi de vedere, al identificarii unor substraturi de viata
primara, duce la constatari evidente, in sprijinul celor care sustin vechimea ei milenara. Si totusi,
lectura basmelor culese in epoca moderna ilustreaza si ea, pana la evidenta, ca avea de-a face cu
productii folclorice de alta natura decat cele ale antichitatii. Caci, pe cand un motiv precum Cei
doi frati, descoperit de papirologul francez Maspero, constituie o expunere grava, sobra,
apropiata legendei, iar actele magice si miraculoase apar in datele concret-reale ale vietii de
atunci, versiunea romana, ca oricare alta din epoca noastra, formeaza o lectura agreabila, care
farmeca pe copil, ca si pe omul varstnic. Este o nuvela sau un fragment de roman modern. Sub
influenta vietii istorice mai noi, vechile povestiri s-au schimbat; imaginile au evoluat si ele, in
sensul unor valori simbolice. Marul semnifica iubire, bunastare, inelul - casatorie, credinta etc.
Elementele proprii unor realitati din trecut s-au transformat in elemente artistice proprii prozei
populare de astazi. Cititorul este subjugat la lectura basmului de asemenea imagini curioase ce
apartin unei poezii specifice. La aceasta concura si modalitatile tipice de exprimare, un limbaj
poetic adecvat, ca si o tehnica de a nara, specifica si ea. Ca si in cazul liricii populare, al doinei,
ne este greu sa credem ca cutare basm auzit si cules astazi ar mai putea pastra elementele lui
primordiale. Izvorat din viata multiseculara, acesta a fost mereu transformat si reinnoit; i s-au
adaugat alte straturi de viata, ajungand in secolul al XlX-lea un motiv inrudit cu cel creat de
Eminescu, Puschin sau Brentano. in formele inregistrate in aceasta opera, basmul este o creatie
orala de cea mai vizibila structura romantica.
Mai este inca ceva care face din proza folclorica cu zmei si zane una dintre cele mai cautate:
complexitatea starilor sufletesti. Multor episoade grave, tragice li se adauga un numar destul de
mare de episoade naive, pline de umor sau ironie. Cateodata avem motive in care stapaneste
comicul, alteori ironia si intotdeauna inclinarea catre fabula colorata fastuos.

Basmul nuvelistic

Pentru notiunea de basm nuvelistic, acceptata de folcloristica generala, romanii ar putea folosi cuvantul de „poveste",
care, de altminteri, s-a impus drept titlu la numeroase colectii publicate in preajma secolului al XX-lea. Asemenea
categorie a prozei populare inglobeaza istorisiri si ele multiepisodice. Au si ele unele elemente fabuloase proprii
basmului cu zmei si zane, cum ar fi metamorfoza, ca auxiliare - obiecte miraculoase, fiinte ajutatoare etc; dar eroii nu
mai sunt feciori sau fete de imparat si nici nu mai sunt nascuti din piatra sau vegetale. Ei sunt tarani saraci, un
„paore" (der Bauer), muncitori, meseriasi, cizmari cu deosebire s.a. Iar cu toate incidentele suprafiresti, mediul are
trasaturi reale, social-istorice, si nicidecum fabuloase, ca in basm. in insusi continutul tematic al celor mai multe
basme nuvelistice sunt dezvoltate tablouri de viata, la baza carora sta ideea antagonica: bogat- sarac. De o parte
apare cel oropsit, umilit, cu o mentalitate a clasei exploatate, de alta cel avut, inganfat, dar prost, cu un profil moral
opus celui dintai. Cizmarul sau ciobanul care se lupta cu viata doresc alta mai buna. Asemenea proza folclorica are si
alta structura artistica. Chiar temele lor constituie „noutatile" - dar se poate spune - cu caracter istoric-social. tipic
secolului trecut. insusi tehnica nararii difera de basmul pro-priu-zis. Le lipsesc formulele initiale. insusi inceputul
desemneaza ambianta in care urmeaza sa se desfasoare actiunea de natura reala. Astfel: JV fost odata, oameni buni
si de omenie, a fost un om si o muiere saraci, saraci, ca n-aveau alta dupa suflet decat casuta in care locuiau si
mainile harnice".

Face ce face si intra in posesia unei pene de vultur ori a unei palarii miraculoase etc, in stare sa-i satisfaca multe
nevoi. Accesoriul fabulos e tipic si basmului nuvelistic. Prin el eroul vrea sa-si satisfaca unele nevoi care rodeau
taranimea in trecut: vrea sa intre in posesia unui car cu boi, casa, pamant etc (G. Catana, I. p. 43).
in aceasta poveste, naratorul foloseste multe din mijloacele tipice basmului fantastic, cu deosebire acele obiecte care
au darul sa ne transporte intr-o zona fabuloasa. Dar acestea sunt doar artificii, accesorii necesare pentru a exprima
ideea reala. Datorita acestor tendinte, insusi tonul, ca si maniera stilistica, apar altminteri configurate. Expunerea, cu
puternica coloratura fabuloasa, se face ca in orice nuvela. Peisajul este al satului din trecut cu necazuri si dorinte:
oamenii vor sa aiba car, boi, case ca ale unora mai instariti, bani, haine. Pantilie, un erou al basmului nuvelistic, e un
tip de gospodar, asezat, „om de omenie de la noi din Banatie". „Muierea", e femeie cu „poale lungi si minte scurta",
„vulpe vicleana", are pana si „ibovnic".
Cu toate ca Povestea unui vrajitor isi trage seva dintr-o alta lume, mediul social ramane acelasi. Zona, de data
aceasta apartine lumii micilor meseriasi: un „papucar", adica un cizmar. Episoadele care formeaza povestea sunt
dintr-o aceeasi zona cu ale basmului nuvelistic amintit mai sus; doar ca secretul satisfacerii dorintelor din viata sta
intr-o mare indrazneala: in a sti sa o faca pe vrajitorul.
Liman Voinicul este o poveste din zona oierilor. Si aceasta incepe in spirit realist, in forma celor amintite mai sus: „A
fost odata, dragii mosului, trei frati si toti trei se facura pacurari si umblau cu turmele lor prin munti, codri" (Ibidem,
II, p. 30).
Nici zona agrarului nu-i lipsita de astfel de basme nuvelistice. Citam in aceasta privinta doua dintre ele: Basmul cu
minciunile si Pe un Jir de bob. Asemenea povesti cu caracter anecdotic se spuneau in lungile nopti cand oamenii
asteptau sa le vina randul la moara, cand se intreceau care pe care sa rapuna pe celalalt din minciuni. Agrarul capata
proportii fabuloase, vegetalul insusi devine un erou de basm.
Din relatarile de mai sus, retinem un categoric distinguo intre basmul fantastic si basmul nuvelistic. Daca cel dintai
are o lume proprie, cu un mediu fabulos si o tehnica uneori mai complexa, alteori mai simpla, in cel din urma isi face
loc mediul real al diferitelor categorii sociale. Stilistic, povestea este asimilata in grad cu tehnica nuvelei. Am mai
adauga ca, daca basmul fantastic ofera cititorului zone epice dintr-o lume proprie, de pe celalalt taram,in cel
nuvelistic se poate vorbi de un evident caracter national si de epoca.
Pentru basmul - parabola didactica ne oprim la motivul despre Fata cea isteata. E o poveste-ghicitoare, bazata pe
intrebari si raspunsuri, prin care povestitorul vrea sa ilustreze simtul de raspundere si de iscusinta, dar in acelasi timp
dezvolta si anumite invataturi morale. Are cateva ipostaze intalnite aidoma in proza folclorica a tuturor popoarelor
europene.
intrebarile si raspunsurile variaza la nesfarsit, intentia povestitorului fiind de a inventa in asa fel, incat sa creeze
situatii anecdotice, din care sa se desprinda naivitatea ori egoismul bogatului si istetimea fetei saracului. Povestirea
oglindeste si mentalitatea a doua categorii sociale.
Povestea e foarte veche. insasi unele scrieri filosofice, ca Banchetul lui Plutarh ori legendele solomoniene contin
asemenea intrebari enigmatice. Astfel,'unul din cei sapte intelepti, Bias, raspunde la intrebarile puse de regele Etiopiei
in felul urmator: ce este mai vechi - „timpul", mai frumos -„lumea", mai folositor -„adevarul", mai comun „moartea"
(Plutarque, Le Banquet, p. 50). Citam si din legendele solomoniene cateva: Ce este mai amar
- „saracia", mai dulce - „iubirea", mai urat - „necredinta" (Boite -Polvvka, II., p. 359).
Preluand asemenea materiale legendare, povestitorul contemporan le transpune in mod umoristic, in scop de a crea
situatii epice atragatoare. intr-o varianta bucovineana, fata raspunde la intrebarile enigmatice ale petitorilor astfel:
unde ti-i tatuca tau?
- „sa schimbe numele grauntelor", adica la moara, sa macine; dar maica-ta? - „la o vecina, sa faca din doua babe o
nevasta", adica din doua camasi vechi sa faca una buna; dar sora-ta, - „in camara, plange rasul de asta-vara", adica
iubirea inselata.
Observam ca hazul reiese din opunerea unor notiuni cu continut in stare sa stabileasca raporturi logice, totusi
neasteptate. Prin tonul anecdotic, ele se intalnesc la mai toate popoarele europene sau orientale, de astazi. Grefate
pe schema mai veche, multe din ele pastreaza destule similitudini, in felul de a pune intrebari si de a raspunde, cu
prototipuri din antichitate sau evul mediu.

Reinhold Kohler, intr-un erudit studiu, da in aceasta privinta o nesfarsita serie de asemanari, din care se vede
usurinta cu care popoarele creeaza cele mai nastrusnice formule. in general se reia de catre fiecare popor laitmotivul,
sporindu-l cu noi atribute.

in conformitate cu moravurile si modul de viata national. Astfel, intr-o redactie ruseasca stapanul porunceste ca fata
saracului sa vina, nici calare, nici pe jos, nici in sanie, nici in caruta, nici goala nici imbracata, nici cu daruri, nici fara
daruri. Eroina ia o plasa de prins peste, pune picioarele pe talpicii saniei, iar in mana duce un porumbel, caruia ii da
drumul in fata stapanului (Afanasiev, III, p. 57).
intr-o varianta suedeza se cere ca fata sa vina nici intr-o luna, nici intr-un an; ea vine in ajunul Anului Nou.
Asemenea incercari, la care este supusa fata, sunt intalnite in toate versiunile folclorice ale popoarelor europene. intr-
o varianta daneza, i se cere fetei sa bea toata apa marii; ea raspunde ca mai intai sa opreasca toate fluviile.

Basmul - proza a absurdului

Unii cercetatori au incercat sa ilustreze fie caracterul istoric al basmului, fie pe cel mitologic, realist etc. Ca rezultat al
gandirii si imaginatiei omului, fara indoiala ca proza folclorica in genere are in esenta ei asemenea substante. Este in
definitiv o straveche poezie, pe care au dovedit-o atatea studii. Ea este insa si o creatie a liberei si bogatei fantezii in
felul celei a lui Edgar Poe si a altori mari autori de proza fantastica. Am dori ca succint sa aratam ceva din latura
absurda a basmului si a altor categorii ale prozei folclorice.
O prima observare privitoare la basm: insasi nasterea eroului din animal, din vegetal sau mineral, dintr-o bucatica de
carne informa, apare ca o imagine care contrazice logica si legile firii; evenimentul e absurd in esenta lui. Oricate
explicatii s-au dat, ca ar fi vorba de etape de viata straveche, cand om si planta ori animal formau acelasi regn, erau
concepute ca facand un tot, la lectura mai atenta noi n-avem nicidecum sentimentul ca naratiunea e cumva stapanita
de asemnea idee. Mai degraba se remarca o tendinta constanta a povestitorului de a innoda episod de episod tocmai
ca sa izbeasca pe ascultator si pe cititor prin non sens.
Datorita originei absurde a eroului, insasi celelalte episoade devin si ele absurde, iar intreaga actiune e fundata pe
absurd. Nascut contrazicand legile firii, e de asteptat ca eroul sa plece in lume, pe taramuri proprii numai lui, pentru
a-si gasi dulcineea ori pentru a indeplini cutare sau cutare misiune, la care s-a angajat de bunavoie, ca sa
demonstreze tocmai eroism. Un eroism insa specific prozei fabuloase.
S-a cautat sa se gaseasca unele simboluri elementelor din basm; dar in fond eroul trebuie sa invinga si sa-si
indeplineasca misiunea, cele enuntate ramanand doar elemente proprii, desprinse de continutul lui si judecate in ele
insele devin fara sens. Absurda ne apare si lupta data de acelasi erou, cand plesnind din bici ori ridicandu-si palaria,
apar catane cu sutele si inca de fier, iar lupta purtata de tatal-socru e castigata. Ramane insa profund umana ideea,
tema ca cel oropsit, desconsiderat de ceilalti ca unul ce asteptase ca sa traiasca cu fiica de imparat intr-o coliba
umila, sa invinga si sa devina astfel admirat de toti din juru-l.
Aceste basme erau spuse de obicei inainte vreme la moara, cand oamenii isi asteptau randul nopti si zile intregi pana
sa poata macina si cand doi sau mai multi se intreceau in a spune intamplari cat mai absurde. Interesant de observat
este ca unele din aceste povestiri au substrat real, adica sunt determinate de o psihologie colectiva, tipica anumitor
epoci.
Astfel, catre sfarsitul secolului trecut, cand taranimea era obsedata de gandul si nevoia de a avea pamant si deci de
a-si imbogati starea materiala, culegatorii de folclor inregistreaza basme precum cel despre samanta de dovleac care,
abia aruncata in pamant, creste asa de repede, incat vrejul ei a trecut malul celalalt al unei ape. Acolo, in varful
vrejului crescu un pepene grozav de mare. Cel care povesteste, vrand sa-l taie, scapa briceagul in el. Intra in pepene
sa-l caute, dar inauntrul pepenelui se intalneste cu un herghelegiu, care-I spuse ca si-a pierdut si el herghelia de cai.
De la aceasta zona, povestitorul transporta pe ascultatori intr-o alta de aceeasi natura, cu aluzii evidente la lipsa de
pamant a taranilor (I. C. Fundescu, p. 93).
Situatii de-a dreptul absurde si cu totul neverosimile sunt create tocmai ca minciuna sa fie cat mai gogonata, ca in
felul acesta povestitorul sa invinga pe adversar care, la randu-i, si el imagineaza situatii asemanatoare si pe care le
intalnim la unele povestiri. A cauta straturi animistice, initiatice ori simbolice, sensuri mitologice ar fi de-a dreptul
comice. Basmul e o creatie cu subtile rosturi artistice.

Povestirea

Este naratiunea uniepisodica („einfache Erzahlung") si are drept corespondent in literatura scrisa schita. Dezvolta un
singur plan epic. Chiar cand ea are continut fabulos, tonul este cu totul altul decat in basm. Atitudinea povestitorului
este cand satirica si ironica, cand evocativa ori anecdotica. De aceea ele se mai numesc, in limbajul uzual, anecdote
sau snoaue, un soi de farse erotice, legende de nuante diferite, povestiri mitice ori superstitioase etc.
Din grupa farselor erotice, face parte multimea de povestiri hazlii despre femeile perfide sau necredincioase, despre
barbatii prosti sau naivi etc. Ele au circulat si in antichitate, dar mai cu seama in evul mediu, din ale caror radacini a
crescut literatura unui scriitor celebru ca Boccaccio.
Povestirea despre Femeia necredincioasa a facut obiectul unor studii minutioase, cercetatorii voind sa ilustreze
originea ei medievala, fiind opera a jonglerilor francezi: de asemenea i-au precizat spatiul de intensa si minima
frecventa s.a. Prezentand multe elemente scenice, snoava a fost Inclusa in repertoriul trupelor de artisti ambulanti
din secolul a XV-lea, al teatrului de papusi, a fost versificata sub forma unor balade, ca despre Ienasel celfrumusel
Din toate rezulta cat de agreata a fost si continua sa fie inca si astazi povestirea.
Tema e banala si poate fi exprimata prin proverbul: ce stie satul, nu stie barbatul. La lectura mai multor variante, se
observa cum povestitorii dau dovada de mare capacitate in a localiza tema, de a surprinde anecdoticul din intamplari
comune vietii si mereu de a crea situatii noi. in folclorul rus, episodul ramane acelasi, doar ca eroul, infasurat in paie,
intra insotit de soldat, in timp ce sotia dansa ca o „lebada". Toti se prind in joc si canta, facand aluzii asemanatoare
din celelalte versuri (Afanasiev, III, p. 260). Este surprinzator cum povestirea este mereu alta, cu toate ca motivul
ramane acelasi. Datorita anecdoticei, ca si caracterul ei scenic, farsa s-a bucurat de o mare raspandire la multe
popoare.
in felul acesteia, in folclorul roman mai intalnim povestiri erotice precum cea despre barbatul istet sl siret - A orbit
barbatul -(Ion Creanga. IV, 1911, p.27), a femeii viclene - Femeia face din barbat pe dracu [Ibidem, V, 1912, p.28.)
sau a celei perfide -Pestii pe brazda [Sociologie romaneasca, II, p. 137). Toate constituie un Decameron folcloric ce-
si are reversul in cartile populare scrise.
Povestirile anecdotice au, cele mai multe, drept erou pe Pacala, dar si preoti, negustori, carciumari.
in cel dintai, observam un om necajit, sarac, dar istet si mucalit. Este cunoscut episodul vacii mostenite. Detaliul e
vechi si universal. il gasim in una din fabulele lui Esop sau intr-o povestire napolitana [Pentamerone, 1856, nr. 2), ca
si in unele orientale, italiene ori franceze, la sasi, la rusi.

Episodul duce la inlantuirea altor intamplari, din care reiese ca Pacala nu este prost, ci, mal cu seama, perfid: isi bate
joc de oamenii lacomi dupa avere, de popi, de stapani. Faptul ca a gasit o comoara, destainuit popei, duce la
episodul celui ucis de mai multe ori, motiv frecvent in literatura folclorica si acomodat mereu la realitati noi de viata
(W. Suchier, Der Schwank). in Orient, Nastratin asaza mortul, cu o pipa in gura, la usa unui calugar si apoi la un
bogatas (Al. Wesselski). intr-o povestire franceza, fratele sarac il asaza la usa fratelui bogat, fiind un bun prilej de a
castiga bani.
Alt episod de asemenea cu circulatie folclorica universala, este al obiectului lasat sa cada dintr-un copac, peste capul
unor hoti. Si cu acest episod se poate stabili o serie de paralelisme intre Pacala si alti eroi de acest gen, ca Richedeau
din folclorul francez. Ceea ce izbeste pe cititor este esenta satirica, batjocura indreptata impotriva celui lacom si avut
ori a fariseilor, cum era o buna parte din cler.
Exista povestiri anecdotice care ni-l infatiseaza pe Pacala ca militar ori ca om insurat ce-si bate joc de femeia
cicalitoare, in altele apare in postura lui Till sau Nastratin ori Danila Prepeleac.
Unele episoade, ca cel al palariei miraculoase sau al magarului care face aur, au corespondenta, de asemenea, in
literatura folclorica universala (Th. Benfey, p. 378). Si Pacala este un siret, un scamator ce se tine de „nazdravenii" si
care-si bate joc de stapani, de popi si de taranii naivi ori lacomi de bani si onoruri. Povestirile populare despre Pacala
inviorau si desfatau pe cei truditi de munca grea. Despre Tandala si Pepelea, ceilalti doi eroi populari, n-avem cicluri
aparte de povestiri. Cand apar in unele colectii totusi, ele nu sunt decat substituiri de nume si episoade a celor
cunoscute despre Pacala.
in multe din asemenea snoave vedem observatii fine facute asupra realitatilor, ridicate in sfera unor opere de arta.
Eroii populari sunt intruchipari aidoma cu ai altor popoare, cu Ivan cel prost al rusilor, Dodu al slavilor de sud, Ciufa,
Till ai lumii din Occident ori Nastratin al celei din Orient, pentru ca aspiratiile poporului catre liberate si bunastare au
fost aceleasi pretutindeni. De aceea, creati in epoci si de popoare diferite, toti se aseamana intre ei, au note comune
caracterologice. Prin marea lor circulatie, multe povestiri sunt comune tuturor popoarelor. Talentul colportorilor a stat
in aceea ca le-a dat culoarea locala. Uneori povestiri ca despre Ciufa, eroul sicilian, Nastratin Hogea sau despre Till
au circulat si mai circula si astazi, in spatii intinse.

Povestirea legendara istorica a fost pretuita in secolul trecut de catre Balcescu, Kogalniceanu si Hasdeu, ca si de
poeti ca Alecsandri. Pentru toti, astfel de naratiuni au constituit de-a lungul secolelor izvoare istorice de mare valoare,
documente mai autentice, chiar decat cele scrise. Caci, pe cand acestea erau privite ca searbade si confuze, cele
folclorice infatisau viata poporului cu faptele ei vii. O aceeasi atitudine sentimentala fata de povestirile legendare are
si un istoric ca N. Densusianu, care le socoteste drept „reminiscente" pastrate in popor din epoci foarte indepartate,
cum ar fi cea dacica sau romana (N. Densusianu, Chestionariu).
A fost o perioada cand istoricii manifestau o totala incredere in veridicitatea legendei. Cu timpul, insa, conceptia a
evoluat catre o negare, a vreunui strat istoric ce ar cuprinde. Pentru Niebuhr sau Bernheim, povestirea populara era
ca si o „vedenie produsa de un obiect nevazut", „o inventie voita si imprumutata din basm, nascute din trufie
familiala, din mandrie fata de stramosi, fie din fals patriotism local (E. Bernheim, Lehrbuch).
Oricare ar fi valoarea lor istorica - si desigur ca o au, ca orice opera literara - aceste povestiri legendare au deosebita
valoare artistica. Ne-am oprit mai mult la povestirile folclorice despre Cuza Voda si despre Stefan cel Mare, tocmai ca,
printr-o parcurgere mai atenta a lor, sa desprindem cata fantezie pun povestitorii anonimi, narand unele evenimente
istorice, si cat adevar contin ele, cu cata arta oglindesc realitatile intrate in zona fabulei legendare.
in multe memorii orale, scurte amintiri despre Cuza Voda, culese din gura batranilor, revin mereu cuvinte ca acestea:
„ Ciocoii iera mai mari, lucram pan nu mai puteam si sadeau pa urma noastra"
Ca sa poata vedea cum traieste poporul si daca masurile luate ori planuite ar fi bune, acesta isi imagineaza ca Cuza
se travestea in taran, cioban, in sarac prost imbracat, in targovet si aparea unde nici nu gandeai; ar fi purtat cu el o
ladita cu haine de domn sau ca era imbracat ca domn si ca avea pe deasupra doar o zeghe mocaneasca, pe care o
dadea la o parte cand momentul cerea. Alte istorioare povestesc despre Cuza Voda si calugarii, averile manastiresti
etc. Toate sunt un comentariu fabulos la masurile si reformele intreprinse de domnitor {Tit Dinu, Alexandru I. Cuza).
Si in jurul lui Stefan ce Mare s-au creat o multime de povestiri folclorice. Unele din ele au fost introduse de Grigore
Ureche in cronica sa, altele au fost oranduite de Ion Neculce in O sama de cuvinte, fiind „auzite din om in om, de
oameni vechi si batrani si in letopisete nu sunt scrise". Culese si inserate in astfel de scrieri de acum cateva secole,
unele din ele arata altfel decat cele inregistrate de folcloristii veacului nostru. Cateva se aseamana cu cele
consemnate in cronici. Din toate insa se profileaza figura domnitorului cu faptele lui, asa cum le-a vazut poporul. Cu
prilejul comemorarii a 450 de ani de la moartea voievodului, s-au scris cateva studii care arunca lumina si asupra
multor povestiri folclorice.
Amanuntul legendar nu este lipsit de veridicitate. Astfel, referitor la inzestrarea celor sapte fii ai babei cu muntii din
Vrancea si denumirea satelor cu numele vitejilor, legenda vine de intareste actul savarsit de domnitor cu privire la
reimprospatarea claselor sociale. Acesta a recurs la reimpartirea pamanturilor si distribuirea lor unora dintre cei mai
viteji si s-a ajuns, in aceasta epoca, la ridicarea in randul boierilor a multora din credinciosii sai, tarani si razesi.

Prin povestirile superstitioase, traditionale, mitice, omul din popor cauta sa dea raspunsuri la intrebarile de felul
acesta: de ce soarele si luna nu se intalnesc niciodata; in cazul eclipselor - cine mananca soarele ori luna, apoi cat de
mare este pamantul, cine a facut dealurile, pamantul etc. Deoarece stiinta nu se bucura altadata de larga
popularizare, omul simplu, necunoscator al tainelor naturii, dadea raspunsuri la toate prin povestiri naive, dar
pitoresti. Unele din ele luau forma complexa a povestii supranaturale, introducand eroi si elemente din alta lume.
Fratii Grimm, publicandu-le, au atras atentia cei dintai asupra valorii lor. Ca si mitologia din care s-ar fi desprins, ele
ar fi marturii ale celor dintai epoci. Multe fiind colportate de biserica, avand astfel continut religios, s-ar fi desprins din
fondul comun al religiilor. Or, la lectura multora se observa ca astfel de istorioare constituie o talmacire neoficiala
despre sfinti si diavoli, despre Dumnezeu, ironizandu-se mistica evului mediu. Sunt povesti despre prostia dracului,
altele despre moarte, despre Baba Dochia, despre inteleptul Solomon sau Alexandru cel Mare; parte din acestea sunt
rastalmaciri profane ale legendelor hagiografice sau biblice. O grupa are ca eroi pe asa-numitii „dusmani" ai omului si
pe „duhurile rele": strigoi, stime, pricolici. Mobilul unor astfel de povestiri cu fantome si povestiri de groaza consta in
frica omului de necunoscut. Dintr-un sentiment asemanator s-au nascut povestirile despre noroc si nenoroc,despre
ursitori etc. Si acestea isi au radacinile tot in evul mediu superstitios si plin de intuneric. Altele insa, ca cele despre
ursita, circulau chiar in literatura antichitatii (motivul lui Oedip).
Legate de anumite conditii sociale, mai cu seama de importanta poporului, astazi, cand stiinta de carte si lumina au
patruns pana in straturile de jos ale satului, asemenea povestiri au disparut aproape in intregime.
Cu privire la aspectul basmului cules astazi, observam inclinarea catre schematizare a povestitorului, reducerea
naratiunii folclorice de cele mai multe ori la proportii neinsemnate. Farmecul naratiunii lungi, suculente, din colectiile
clasice lipsind, este inlocuit cu dialogul care-i confera miscare si vioiciune.
Dar nu numai descrierea si caracterizarea omului lipsesc, deci si farmecul ce forma o poezie naiva a disparut. S-a
faramitat pul-verizandu-se intr-o modernitate, stridenta uneori, insasi ambianta tipica poeziei folclorice. Prin contactul
cu cinematograful, radioul si televizorul din care nu trebuie sa uitam si cartea, basmul evolueaza catre alte planuri
epice, mai apropiate de romanul sentimental; povestitorii imbinand cliseul fabulos traditional, pe care il cunosc vag,
cu episodul de literatura scrisa, ajung la proza amoroasa periferica.
Aceasta tendinta catre „modernitate" se mai observa din stilul de viata contemporan, care-si face loc din ce in ce mai
mult in cuprinsul basmului spus in prezent. Eroii vorbesc la telefon: „Cand a ajuns acasa, telefoneaza imparatul dupa
el", ca Ion Nebunu „sa vie la poarta imparatului ca i s-a furat fata", imparatii pleaca cu „ministri" la vanatoare; in
actiunile pe care le intreprind sunt ajutati de „generali si coloneii"; cand vine imparatul „pun mana pe arma si-si ia
pozitia de santinela";
Capcaunul are casa cu balcon, in care se suie..pune benoglu
si se uita pe camp"; apoi „pune calul la cuplu, se suie sus si pleaca la olate".
Ca si alte categorii folclorice, asadar, nici basmul nu poate fi scutit de asemenea faza care anunta disparitia lui (Cf.
Gh. Vrabie, Basmul cu soarele si fata de imparat Bucuresti, 1973).

Cuvantul basm este derivat din vechea slava de la basni ceea ce inseamna
nascocire , scornire.Termenul defineste o specie a epicii populare si culta cu
raspandire mondiala , in care se nareaza intamplari fantastice ale unor personaje
imaginare (feti-frumosi , zane , animale nazdravane) aflate in lupta cu fortele nefaste
ale naturii sau ale societatii , simbolizate prin balauri , zmei , vrajitoare , pe care ajung
a le birui pana la urma.

Basmele au ramas de-a lungul veacurilor operele cele mai indragite de copii , incepand din
primii ani ai copilariei si pana aproape de adolescenta.Producand o impresie puternica
asupra imaginatiei si sensibilitatii copiilor , prin morala lor pozitiva si usor de receptionat ,
basmele au o deosebita insemnatate educativa. In basme domina fantasticul atat in cadrul
in care se desfasoara actiunea , cat si in prezentarea personajelor care fie ca au calitati
hiperbolizate , supraomenesti , fie ca sunt fiinte cu infatisari si insusiri supranaturale , sau
obiecte care au insusiri neobisnuite. Tema basmelor este lupta dintre bine si rau , care se
termina intotdeauna cu victoria binelui Adeseori tema basmului se sprijina pe conflictul
cauzat de inegalitatile sociale , pe contrastul dintre bogatie si saracie , dintre harnicie si lene
, dintre modestie si ingamfare , curaj si lasitate , viclenie si cinste , dintre adevar si
minciuna. Eroul pozitiv al basmelor este in majoritatea cazurilor Fat-Frumos , pe care il
gasim sub denumiri felurite , dar intrupand intotdeauna aceleasi calitati.El este de obicei un
om puternic , viteaz si hotarat , perseverent in realizarea telului sau.El nu reuseste numai
datorita fortei fizice si vitejiei , ci si datorita istetimii , prezentei de spirit si curajului sau.

Eroul pozitiv al basmelor este adesea fiu de oameni saraci , ca in basmele Tugulea , fiul
unchiasului si al matusii sau Ciobanasul cel istet. Uneori , la inceputul basmului , eroul
principal e prezentat chipes , stralucind de frumusete si plin de voiosie.Alteori apare lipsit de
stralucire , este o figura neinsemnata , pe care ceilalti frati mai mari il considera inferior
(Calin , Tugulea).In realitate , el este numai lipsit de experienta vietii.In desfasurarea actiunii
basmului el reuseste sa-si puna in evidenta calitatile sale deosebite , dovedind ca nu este
nici prost , nici naiv sau nefolositor , cum se credea , ci ca , dimpotriva , are cele mai alese
insusiri.El este de obicei ultimul dintre cei trei frati si e desconsiderat de acestia (Prislea cel
voinic si merele de aur ; Harap Alb). Fata de fratii sai considerati mai destepti , dar care in
realitate sunt sireti si invidiosi , hrapareti si egoisti , Praslea , cel de-al treilea dintre frati , se
deosebeste prin umanism , cinste , curaj , indemanare , iscusinta etc.O alta caracteristica a
eroului principal din basme este mila lui pentru diferite vietuitoare , care , la randul lor , il
ajuta sa invinga toate greutatile si sa iasa biruitor din toate incurcaturile. Eroina basmelor
este de obicei Ileana Cosinzeana ; uneori insa poarta alt nume.Alteori , n-are nume : este
fata mijlocie sau cea mica a imparatului.Despre frumusetea ei se dusese vestea peste mari
si tari.

Fata din popor sau fiica de imparat , ea este salvata de Fat-Frumos din robia Zmeului sau a
vreunei vrajitoare , ca Muma-Padurii.Alteori , eroina are caracteristici asemanatoare cu cele
ale lui Praslea ; este modesta si muncitoare ; are multe de suferit din partea mamei vitrege
sau este slujnica la o stapana bogata si rea.In cele din urma , prin harnicie , prin curaj ,
perseverenta , modestie sau istetime , ea reuseste sa infrunte toate greutatile , sa invinga
raul , devenind fericita alaturi de Fat-Frumos (Fata unchiasului) Eroii pozitivi din basme sunt
ajutati in lupta lor pentru victoria binelui de diferite personaje cu insusiri supranaturale ,
create de fantezia poporului.Uneori , eroul principal este ajutat de un frate bun (Afin si
Dafin).Alteori , in ajutorul personajului pozitiv vin fiinte omenesti cu puteri supranaturale :
Flamandul si Setosul (din basmul Tugulea , fiul unchiasului si al matusii) sau fiinte fantastice
, ca zanele : Zana Apelor , Zana Zorilor etc. Adeseori , Fat - Frumos este ajutat de diferite
vietuitoare din lumea animalelor.Prietenul si sfatuitorul sau in toate imprejurarile este calul
nazdravan , care-si insoteste stapanul tot timpul , ducandu-l ca vantul si ca gandul si
sfatuindu-l cum sa iasa din incurcaturile cele mai grele sau cum sa invinga piedicile ce-i
stau in cale.Alaturi de Fat-Frumos , in basmul popular , calul nazdravan joaca un rol
important.Fara cal , faptele eroice ale lui Fat-Frumos nu s-ar putea realiza.

Asa cum arata George Calinescu in studiul sau Estetica basmului , mitologia hipica e
vasta , reducandu-se in fond la ideea strabaterii fulgeratoare a spatilui.De cele mai multe ori
calul are un numar variat de aripi , care-l ajuta sa strabata cu mai multa rapiditate
distantele.In basm calul nazdravan apare ca un animal dotat cu insusiri intelectuale
exceptionale , ca un pretios sfatuitor al omului , care vorbeste cu voinicul in limba
acestuia.Uneori calul nazdravan poarta in urechi diferite obiecte folosite de Fat-Frumos spre
a scapa din primejdie : gresia care se preface in munte de piatra , peria care se transfporma
in padure deasa , haine , arc , sageti etc.Eroul pozitiv este ajutat si de vietuitoarele carora le
facuse un bine , dandu-le ajutor in imprejurarile grele.Din aceasta categorie fac parte pasari
, pesti , raci etc. Eroul principal are nenumarati prieteni.Adesea apar in basm uriasi cu puteri
supranaturale , care se leaga frati de cruce cu eroul principal.Uriasii se pot grupa in mai
multe categorii.Unii sunt intruchipari ale fortelor si anomaliilor naturii ; intotdeauna
reprezinta insa si unele limite ale puterii omului , care ar dori sa poata smulge padurea ,
pisa piatra , reteza muntii , modifica temperatura. O alta categorie de personaje reprezinta
fenomene meteorologice si cronologice , personificari ale vanturilor : Mama crivatului ,
Mama vantului turbat In unele basme apar si zanele , binevoitoare fata de eroul principal ,
simbolizand binele si frumosul.

Tot un fel de zane sunt si ursitoarele , prevestitoare bune sau rele ale vietii omului. Dar
personajul principal nu are numai prieteni.El are si numerosi dusmani.Ca simbol al binelui ,
el are de infruntat pe reprezentantii raului , cu care lupta si-i invinge fie prin forta si curaj , fie
prin iscusinta si prin istetime. Printre dusmanii personajului pozitiv apar mai intai oamenii.In
unele basme il dusmanesc chiar fratii mai mari , care-l invidiaza pentru faptele sale de
vitejie.Dusmanii eroinei basmului sunt uneori surorile sale sau mama sa vitrega , care o
dusmaneste pentru frumusetea ei (Mama cea rea ).Alteori , desi munceste cu toata
sarguinta , eroina e dusmanita de mama sa vitrega pentru ca fetele acesteia nu au aceleasi
calitati ca ea (Fata unchiasului). Personajele negative sunt unele fiinte monstruase sau cu
puteri supranaturale : zmeul , balaurul , simbolizand manifestarile neintelese si
inspaimantatoare ale naturii sau elemente negative din viata sociala. Zmeii sunt fiinte uriase
, create de fantezia poporului , care au si unele asemanari cu omul , si unele aspecte de
monstru. Zmeii sunt nu rareori hoti.Imparatul cel cu gradina cu merele de aur nu poate avea
mere , fiindca , desi a pus paznicii cei mai strajnici din toata imparatia , cineva fura merele
in noaptea in care se parguiesc.Fiul cel mare al imparatului se pune la panda , insa dupa
miezul noptii il apuca o picoteala de nu se mai poate tine pe picioare.

La fel se intampla si cu fiul mijlociu , peste un an.In anul al treilea , fiul cel mic , Prislea ,
asezandu-se intre tepuse , izbuteste sa biruie somnolenta.Atunci aude un fasait prin
gradina , fosnetul se apropie de pom.Prislea trage trei sageti pe rand , un geamat iese de
langa pom , se face apoi tacere de moarte.Voinicul poate culege cateva mere de aur spre a
le duce pe o tipsie tatalui sau , dupa aceea se ia pe urmele zmeului , dupa dara de sange ,
ce se pierde intr-o pustietate (Prislea cel voinic si merele de aur). Portretul fizic al zmeului
ramane nedeslusit. In orice caz este si el o fiinta cu mari forte fizice , epuizabile , un urias
Puterea sa e herculeanaZmeul e dotat cu un mare simt olfactiv , mirosind indata prezenta
unui omUn mijloc de aparare , de persecutie sau de mistificatie al zmeului este
metamorfozaUn zmeu se preface in balaurAltul se face busteanIndeobste zmeul e o fiinta
violenta si crunta , avand o repulsie congenitala pentru oamenii de pe taramul nostru al
caror miros il irita. Zmeul are mama , frati , surori , fete , duce o adevarata viata de familie
intr-o gospodarie asezata.Nu e in nici un caz o vietate salbatica. In privinta caracterului ,
zmeoaicele , indeosebi mama zmeilor , sunt mai aprige.Fata-voinic , furand pe Ileana-
Simziana pentru stapanul ei , imparatul , mama zmeului se ia dupa ea ca o leoaica , cu o
falca in cer si una in pamant , si aruncand vapaie din gura ei ca dintr-un cuptor. Zmeoaicele
sunt dupa toate semnele foarte prolifice , zmeii traiesc in tari cu imparati si crai , constituie
armate , apar in masa.Fat-frumos lupta la podul de arama cu trei zmei , la cel de argint cu
noua , la cel de aur cu zmei cata frunza si iarba este pe campie(Fat-Frumos si fata lui Rosiu
- imparat).

Castelul zmeilor in care e tinuta Ileana Cosinzeana e pazit de patruzeci si doi de zmei ,
vanjosi. Zmeoaica e si vrajitoare. In rezumat , zmeoaica batrana e o mama care-si iubeste
cu ardenta copiii , indeosebi feciorii , ii insoara si-i razbuna cand sunt omorati.Ea are puteri
uriase , zboara prin aer , prefacuta intr-un fenomen natural , se catara pe munti , soarbe pe
vrajmasi , ii impietreste si mai ales e o mare rozatoare , avand colti cu care gaureste piatra
si mananca pomii.E apriga si de un temperament incoercibil si la suparare plesneste in
sensul propriu al cuvantului. Locuinta zmeilor indica o treapta superioara de civilizatie ,
asemanatoare cu cea a imparatilor.Zmeul cel mare poseda un palat cu totul si cu totul de
arama , cel mijlociu un palat de argint , cel mic , un palat de aur.Casa altor zmei , asezata
unde-si intarca dracul copiii , e cu tavan cu grinzi (Greuceanu). Pe de alta parte zmeii in
ciuda fortei lor fizice sunt fricosi , lipsiti de rationament , chiar de-a dreptul natangi putand fi
usor pacaliti si omorati de un om istet.Adaptarea lor ca si a animalelor inferioare e
unilaterala si lipsita de fantezie.Cand cineva a descoperit puterea lor , ei nu pot inventa
nimic spre a face fata agresiunii.Frica il face pe zmeu sa se umileasca si sa fie disimulator.

Balaurul este o reptila monstruoasa , foarte des intalnita in basme avand trei pana la
douasprezece capete , varsand foc si smoala pe nari. Formele organice reprezinta o
disproportie intre masa corporala si dezvoltarea centrilor superiori , apararea se face
simplist prin intimidare si fara adaptare prin reflectie la conditiile imediate.Balaurul e
monstrul redus numai la reflexe , pe care omul , inspaimantat intai de aspectul lui strain
geometriei frumosului , il invinge usor , cunoscandu-i functiunea elementara si cautand
indeosebi sa opreasca procesul de refacere celulara. Balaurul se deosebeste de zmeu prin
aceea ca este o reptila gigantica cu mai multe capete.Deci e un animal.Sunt balauri
zburatori si balauri nezburatori. Balaurul se hraneste adesea cu oameni. A fost odata intr-o
tara un balaur mare , nevoie de cap.El avea sapte capete , traia intr-o groapa si se hranea
numai cu oameni.Cand iesea el la mancare , toata lumea fugea , se inchidea in case si sta
ascunsa pana ce-si potolea foamea cu vreun drumet pe care-l tragea ata la moarte.
(Balaurul cel cu sapte capete) Elementele fantastice , personificarea animalelor si a
obiectelor isi au originea in animismul omului primitiv , care acorda obiectelor de care avea
nevoie , dupa ce le confectiona , o forta supranaturala.

Astfel , apar in basme nenumarate obiecte fermecate , care actioneaza la porunca omului ,
venind in ajutorul personajului pozitiv : masa care se asaza si se strange si ale carei bucate
nu se termina niciodata , buzduganul sau topotul care zboara si taie sau loveste singur,
covorul sau cizmele cu care se zboara prin vazduh. Trasatura lor caracteristica consta in
faptul ca ele isi pierd calitatile si nu mai aduc foloase daca au cazut in mainile unui om
nepriceput , lenes , lacom sau necinstit. Aceste imagini ale obiectelor cu puteri miraculoase
raman din copilarie in mintea omului si pot deveni un imbold pentru noi creatii in domeniul
stiintei. Basmul este pretios si pentru ca pune intr-o lumina vie ce e bine si ce e rau ,
ajutandu-l pe copil sa-si insuseasca aceste reprezentari morale. Lectura basmelor prezinta
o deosebita importanta educativa si prin reliefarea calitatilor eroilor , care constituie pentru
copii modele demne de urmat.Din faptele eroului pozitiv , ei invata sa fie curajosi si darji ,
perseverenti si hotatati , modesti si harnici , cinstiti si drepti , prieteni adevarati , exprimand
compasiune fata de cei mai slabi , admiratie fata de cei optimisti si increzatori in fortele lor.
Basmele sunt si puternice mijloace de dezvoltare a atentiei si a memoriei.

Ascultandu-le sau citindu-le , copiii isi exerseaza atentia urmarind cu incordare peripetiile
narate. Basmul este valoros atat pentru educarea artistica a copiilor cat si pentru
dezvoltarea limbajului.Citind basmele , copiii intalnesc mereu expresiile care le sunt
cunoscute si se bucura atunci cand le stiu.Ei memoreaza cuvintele cu care incep si se
incheie , precum si acelea care se repeta , astfel expresiile proprii limbii poporului intra in
limbajul lor. Basmul este un minunat mijloc de educare a gustului pentru frumos , prilejuind
copilului puternice emotii estetice.

Personajele din lumea basmului românesc: modele pentru via??, Claudia Lotrean - Critica
literara / Literatura
Dup? cum este bine cunoscut, basmul reprezint? un izvor nesecat de înv???minte , el având un puternic caracter
educativ ce reiese atât din atitudinea eroilor, cât ?i din reflec?iile personajelor ce anim? basmul. „Personagiile
basmelor sunt fiin?e umane, peste care domnesc împ?ra?i ?i împ?r?tese, ale c?ror domni?e sunt îndr?gostite mai
întotdeauna de Fe?i–frumo?i. Mo?negii, babele, ciobanii etc. nu lipsesc, dup? cum nu lipsesc nici zânele, ielele,
ursitoarele ?.a. dintre fiin?ele monstruoase, basmele sunt populate de uria?i, pitici, c?pc?uni, oameni pe jum?tate
animal ?i jum?tate om (…), zmei…” . Considera?ia îi apar?ine lui I. A. Candrea ?i sintetizeaz?, în bun? m?sur?,
tipologia personajelor din basmele române?ti. Problematica este, desigur, mult mai complex? ?i a fost abordat? de
majoritatea cercet?torilor care s-au aplecat asupra basmului, ca specie a literaturii române ?i universale.
Cea mai cunoscut? clasificare a personajelor din basme divizeaz? personajele în pozitive sau negative. Se constat?
c? nu exist? o categorie a personajelor intermediare, iar explica?ie rezid? în concep?ia popular? conform c?reia
între bine ?i r?u nu se afl? nimic. A?adar, victoria va fi întotdeauna de partea binelui, iar finalul fericit este
obligatoriu în basmul fantastic, altfel acesta ?i-ar pierde autenticitatea.
O a doua clasificare poate fi f?cut? prin raportarea la func?iile pe care le îndeplinesc personajele. Urmând acest
criteriu, V. I. Propp a identificat existen?a a ?apte personaje ?i le-a (re)denumit pornind de la func?iile lor. Astfel,
în basme, apar sub diverse forme ?i denumiri urm?toarele personaje: adversarul, donatorul, ajutorul, fata de împ?
rat, trimi??torul, eroul ?i impostorul. Tipologia realizat? de V.I. Propp a fost adoptat? ?i de c?tre N. Ro?ianu, care a
extins considera?iile asupra rela?iilor dintre eroi ?i celelalte personaje ?i a subliniat c? ordinea în care personajele
sunt men?ionate nu este deloc una arbitrar?: „eroul ocup? acest loc pentru c? (…) eroismul lui nu este atât
rezultatul propriilor ac?iuni (func?ii), cât rezultatul ac?iunilor celorlalte personaje” .
O analiz? a firului epic al basmelor relev? faptul c? în toate basmele existen?a eroilor ?i a personajelor, precum ?i
existen?a rela?iilor dintre cele dou? categorii sunt condi?ii esen?iale, pentru c? nu se pot imagina peripe?ii ?i
„aventuri" f?r? Fe?i-frumo?i ?i zmei, „a?a încât ac?iunea este atras? de cei care o înf?ptuiesc ca "pilitura de fier c?
tre magnet” . Eroii sunt stimula?i de anumite dorin?e, între ei se stabilesc anumite rela?ii de opozi?ie sau de
compensare, de rudenie sau de prietenie. În basm, ca în orice oper? literar?, "eroul apare ca urmare a constituirii
subiectului, pe de-o parte, ca un procedeu de în?irare a materialului, iar pe de alt? parte, ca o motivare
personificat? a leg?turii dintre motive."
Introducerea în scen? a eroilor se face adoptând tehnica utilizat? de rapsodul din Antichitate, cea a nar?rii în cel
mai obiectiv stil. Astfel, p?r?sind expunerea expresiv? ?i adoptând a?a-numitul "stil de contact" , povestitorul
introduce în scen? erou dup? erou, iar fiecare dintre ace?tia î?i dest?inuie gândurile ?i inten?iile ?i particip? la
evenimente. Reguli general valabile sunt urmate ?i în construc?ia personajelor din basme: fiecare dintre cei
aminti?i ocup? o anumit? pozi?ie; personajul este introdus în scen? cu ajutorul unui conglomerat de gesturi ?i fapte
de limbaj; toate personajele se comport? dup? anumite reguli, de la care nu se abat ?i î?i construiesc astfel un
statut ?i un profil psihic ?i moral inconfundabile. Unele personaje sunt simpatizate de cititor, chiar îndr?gite, iar
celelalte îi trezesc repulsia.
O a treia clasificare a personajelor de basm deriv? din lumea c?reia acestea îi apar?in: societatea uman? sau lumea
supranatural?. Astfel, universul basmelor este populat, deopotriv?, cu oameni (fie c? sunt Împ?ra?i, Împ?r?tese sau
servitori) ?i cu personaje învestite cu puteri supranaturale (Zmei, de pild?). Clasific?ri comport? ?i categoria
personajelor cu puteri supranaturale, deoarece ?i aici se poate delimita între reprezentan?i ai for?elor binelui ?i
reprezentan?i ai for?elor r?ului. Caracteristic ambelor categorii este faptul c? toate aceste personaje nu au decât o
singur? tr?s?tur? de caracter care este îngro?at? la maximum. Fiind dotate cu însu?iri excep?ionale, unele sunt
personific?ri ale bun?t??ii, drept??ii, frumuse?ii, curajului, vitejiei, cinstei, iar altele sunt simboluri ale f???rniciei,
urâ?eniei, r?ut??ii ?i la?it??ii. În consecin??, caracterul eroilor, ac?iunile lor sunt delimitate cu stricte?e; nu exist?
lupte între sentimente diferite în sufletul aceluia?i personaj; nu exist? replieri de caracter de-a lungul aceluia?i fir
epic. În acest context, s-a constat c?, în general, personajele pozitive sunt foarte asem?n?toare cu oamenii simpli
din popor (împrumut? din caracteristicile ?i din ac?iunile lor), iar personajele negative apar caracterizate de r?
utate, invidie, prostie ?i îngâmfare. O astfel de apropiere de lumea înconjur?toare, accesibil? ?i cunoscut? prin
experien?e proprii de c?tre cititor, nu face decât s? accentueze func?ia educativ? pe care basmul o are în contextul
exemplific?rii, prin personaje ?i fapte fantastice, a binelui care învinge întotdeauna r?ul.
Eroii basmelor sunt exponen?i ai aceluia?i principiu prin care personajele devin personific?ri ale unei virtu?i sau ale
unei însu?iri negative. F?t-Frumos este caracterizat printr-un rar sim? cavaleresc, iar Ileana Cosânzeana reprezint?
idealul de frumuse?e fizic? ?i moral?. Îns?, în contextul prezent?rii lor într-o lume populat? de o mare diversitate de
tipuri umane, basmul creeaz? întotdeauna opozi?ii între calit??ile eroilor pozitivi ?i tipurile stranii, monstruoase,
situate la polul opus.
De asemenea, în basm, ca în orice oper? literar?, "eroul apare ca urmare a constituirii subiectului, pe de-o parte,
ca un procedeu de în?irare a materialului, iar pe de alt? parte, ca o motivare personificat? a leg?turii dintre
motive." , deci prin raportare la misiunea pe care protagonistul trebuie s? o duc? la bun sfâr?it. În acest cadru, unul
dintre cele mai des întâlnite motive este cel al "îns?rcin?rii" eroului sau eroinei. Acesta este supus mai multor
încerc?ri sau probe pentru a-?i dovedi vrednicia: un împ?rat cere s? i se cl?deasc? un palat într-o noapte; o împ?r?
teas? pretinde fetei s?race s? toarc? o cantitate enorm? de lân? sau s? aleag? un sac de semin?e de mac din nisipul
cu care erau amestecate etc. Dac? tema este un concept de însumare, de unificare a materialului lexical al lucr?
rii, subiectul este construirea artistic? a distribuirii evenimentelor în opera literar?.
Motivul „îns?rcin?rii” eroului influen?eaz? ritmul ac?iunii prin utilizarea unor „artificii” menite s? încetineasc?
ritmul ac?iunii, fie pentru a accentua momentele esen?iale din filonul epic al basmului, fie pentru a condensa
timpul ?i pentru a-l transforma din unul specific naturii umane în altul specific lumii fantastice din basm. Astfel, ?i
eroii ?i ac?iunile sunt grupate urmând, îndeosebi, principiul trinit??ii: ei lupt? cu trei zmei, le elibereaz? pe cele
trei fete, lupta se d? pe trei poduri, de aram?, de argint sau de aur. În basme se mai întâlnesc trei codri, trei
palate, dar ?i ?apte inimi, nou? m?ri ?i nou? ??ri ?.a.m.d.
Clasific?rile simple – de genul personaje negative ?i personaje pozitive, respectiv personaje cu puteri supranaturale
?i fiin?e umane – sunt completate în studiile moderne de folclor de tipologii ce au la baz? esen?a fiin?ei umane ?i a
caracterului, nu dup? rang social, ci dup? "starea biologic?". În acest context, Ghe. Vrabie clasific? personajele de
basm astfel: grupa personajelor b?trâne ?i pasive, care îi cuprinde pe împ?ra?i, pe sihastru, pe mo?neag ?i pe bab?,
pe fra?ii mai mari ai eroului; grupa eroilor virili, din care fac parte cei cu ini?iative, personajele cu însu?iri
miraculoase, precum F?t-Frumos ce se distinge prin bun?tate, în?elepciune, curaj - calit??i pe care le dovede?te
treptat; grupa opozan?ilor sau adversarilor îi cuprinde pe cei care se împotrivesc eroilor virili: zmei, balauri,
monstruozit??i; grupa actan?ilor care sunt agen?ii narativi. F?r? obiecte miraculoase (numite auxilia), f?r? sfatul
unor intimi c?rora eroul li se dest?inuie (confiden?i) ?i f?r? ajutorul unor fiin?e (adjuvan?i), el nu poate reu?i.
Datorit? influen?elor ?i interferen?elor multiple, precum ?i datorit? unei patine îndelungate a timpului, basmul a
devenit o no?iune puternic schematizat?, îns? verosimil?, în care personajul principal se angajeaz? în lupta dintre
bine ?i r?u, trece o serie de obstacole ?i în cele din urm? iese înving?tor. Pe acest traseu se ordoneaz? toate secven?
ele narative numite de teoria literar? func?ii sau ac?iuni ale basmului fantastic.
Modelul discursului narativ cuprinde patru secven?e: o situa?ie ini?ial? de echilibru, o dereglare a echilibrului ini?
ial, o ac?iune reparatorie realizat? de erou ?i refacerea echilibrului ?i recompensarea eroului.
Ca secven?? declan?atoare a ac?iunii, apare repararea unui prejudiciu pe care for?ele r?ului le aduc lumii, care
poate fi atunci când:
• zmeii fur? soarele;
• fata de împ?rat este r?pit? de un duh r?u ?i închis? într-un castel îndep?rtat;
• mana cereasc? dispare;
• oamenii sunt lovi?i de rele;
• un împ?rat trebuie s?-?i sacrifice fata unui balaur ?i atunci intervine eroul necunoscut;
• fetele sunt r?pite de zmei sau de diavoli, în sarcina eroului revenind sarcina recuper?rii;
• zmeii au furat constela?iile de pe cer, l?sând întreaga împ?r??ie în bezn?;
• în curtea împ?ratului cre?te un pom extrem de înalt, iar împ?ratul promite fata ?i tronul celui care se va urc?
pân? în vârf ?i îi va culege poamele necunoscute;
• fiin?e necunoscute fur? roade de pe holda a trei copii orfani etc. Temele sunt mai pu?ine la num?r decât
basmele : exista circa 600 de tipuri de basme, din care o sut? sunt nuvelistice.
Urmeaz? apoi alegerea unui erou, numit F?t-Frumos (care o caut? pe Ileana Cosânzeana), ?ugulea, Prâslea cel
Voinic, Greuceanu, Pip?ru?, M?z?ran, care suport? rigorile unor încerc?ri complicate, de multe ori ini?iatice: este
pus s? treac? dincolo de o p?dure, de un animal fantastic sau unul fictiv, întruchipat de obicei de tat?, care î?i pune
fiul la încercare. Astfel, eroul basmului este un personaj cu însu?iri miraculoase, semnele virtu?ilor sale ulterioare
ap?rând adesea înc? dinainte de na?tere.
Un alt pas îl reprezint? alegerea de c?tre erou a armelor ?i vehiculelor necesare pentru a str?bate lumea. Cel mai
adesea utilizat este calul înaripat, hr?nit fie cu j?ratic (asocierea calului cu focul este un laitmotiv în basmul
româmnesc), fie cu rou?. Deplasarea eroului se face îns? ?i cu alte mijloace de transport: bu?teanul, corbul, un
vultur, corabia sau c?l?uza.
Pentru a localiza cauza determinant? de r?u, eroul apeleaz? la personaje adjuvante, de obicei episodice, cum sunt
Sfânta Miercuri, Sfânta Vineri, Sfânta Duminica, tovar??ii n?zdravani, sau la animale ajut?toare, ca regina albinelor,
a furnicilor, corbul, care-i dest?inuie cum poate fi remediat râul sau care îl ajuta efectiv în lupt?.
Obiectele n?zdravane sunt capabile s? ridice p?duri în calea urm?ritorilor, s? invoce spirite, s? fac? râurile s? se
umfle. Unele obiecte au capacitatea de a d?rui un bel?ug ve?nic, în timp ce apa vie ?i apa moart? constituie un
dublet f?r? de care mortul nu poate fi înviat. De cele mai multe ori, animalul care serve?te ca mijloc de transport,
de obicei calul n?zdravan, este folosit ?i pentru a-l sf?tui pe erou, ar?tându-i cum s? dep??easc? obstacolele sau
trimi?ându-l într-un spa?iu atemporal, care îl apar? de primejdii. Eroul, de regul? singurul personaj principal,
titular ?i protagonist al basmului, întâlne?te, în drumul s?u, o serie de personaje negative, antagoniste, cum sunt
balaurii, zmeii, Spânul, Muma P?durii, Gheonoaia, Scorpia, întrup?ri ale râului care trebuie învins. De cele mai
multe ori, protagonistul str?bate ?inuturi pustii, f?r? urm? de via??, de?erturi sau p?duri petrificate sau tipicele p?
duri de aram?, de argint ?i de aur, coboar? pe t?râmul celalalt sau pe fundul m?rii ori urc? într-un copac uria?, un
axis mundi, în care întâlne?te lumi necunoscute. Câmpurile str?b?tute au nume diferite: mai întâi este câmpul cu
dorul, apoi câmpul cu setea, câmpul cu florile, câmpul cu somnul. ?i p?durea î?i are originile deopotriv? în lumea
real? ?i cea fantastic?: în momentul în care eroul rupe o creang? din p?dure, aceasta ?ip?.
Eroul care va ajunge împ?rat sau va conduce o împ?r??ie porne?te de jos, remarcându-se prin acte de vitejie
deosebite, prin protejarea unor personaje supranaturale deghizate tocmai pentru a-i testa virtu?ile. Protagonistul
se confrunt? în lupta dreapt? cu adversarul, îl învinge ?i pleac? spre cas? ori este supus la noi probe ini?iatice:
trecerea unei ape, p?trunderea într-o cetate, proba mânc?rii, a cuptorului, a aducerii unor obiecte pre?ioase sau a
unei fete de împ?rat, a unei zâne. în drumul spre cas?, for?ele r?ului ac?ioneaz? din nou, ?i fuga magic? a eroului
presupune transformarea unui pieptene într-o p?dure, a zmeoaicei într-o fântân? sau într-un munte de fier. Alteori
protagonistul este substituit cu un fals erou, care î?i arog? meritele victoriei, demascarea lui determinând alte
probe, trecute în cele din urma cu succes.
Toate aceste aventuri sunt s?vâr?ite de fapt de cele ?apte personaje , numite sub acest titlu generic de c?tre
V.I.Propp, personaje ale basmului pe care le-am amintit la începutul lucr?rii noastre ?i care îndeplinesc diverse
func?ii, pe care tot cercet?torul rus ni le explic? punctual. Astfel, dac? personajele ce anim? basmul sunt multe la
num?r, s-a constatat c? func?iile acestora sunt foarte pu?ine, respectiv 31 de func?ii. Ce încadreaz? cercet?torul în
termenul func?ie? „În?elegem dar prin func?ie o fapt? s?vâr?it? de un personaj ?i bine definit? din punctul de vedere
al semnifica?iei ei pentru desf??urarea ac?iunii. (…) Func?iile personajelor constituie elementele fixe, stabile ale
basmului, independent de cine ?i în ce mod le îndepline?te. Ele sunt p?r?i componente fundamentale ale basmului”
. Tot Propp este cel care atrage aten?ia supra faptului c? num?rul acestor func?ii este limitat, iar succesiunea lor
este „întotdeauna aceea?i”, astfel c? „toate basmele fantastice au o structur? monotipic?” , în sensul c? aceste
func?ii, precum interdic?ia, înc?lcarea, complicitatea, lupta, victoria, urm?rirea, salvarea, pedeapsa, c?s?toria etc.
trebuie delimitate independent de personajul care le duce la îndeplinire. A?adar, se poate observa cu u?urin??
faptul c? func?iile personajelor al?turi de elementele de leg?tur? existente în basm, motiv?rile, formele de apari?ie
a personajelor ?i elementele atributive sau accesoriile ce apar sunt p?r?i componente ale basmului ?i determin?
„basmul ca atare în întregul s?u”
Finalul basmului este închis, aproape mereu acela?i: eroul se c?s?tore?te cu fata de împ?rat ?i devine, la rândul lui,
împ?rat, încheind astfel un ciclu ini?iatic, pe care nu el îl va mai repeta, ci un alt erou care, în alt basm, va relua
scenariul narativ. Astfel, pe parcursul unui basm, eroul principal este urm?rit înc? din copil?rie pân? ce ajunge în
punctul culminant al vie?ii sale, ?i anume, „c?s?toria ?i ascensiunea pe tronul împ?r?tesc. Cum se vede, ac?iunea se
opre?te la nunta eroului, iar nu la moartea lui”, dup? cum remarc? Ovidiu Bîrlea ?i consider? c? întreaga compozi?ie
a basmului reflect? „evolu?ia adolescentului ?i supunerea la probe doveditoare c? ar fi apt s?-?i întemeieze o
familie” .
?i dac? introducerea în aceast? lucrare sintetic? despre personajele basmelor a fost realizat? prin intermediul unui
citat, consider?m c? ar fi corect ca ?i ie?irea din acest cadru s? se realizeze prin intermediul unui citat cu rol de
formul? final? ce ne readuce la realitatea cotidian?. Astfel, s? revenim a?adar la spusele lui Ion Aurel Candrea
despre eroii basmelor române?ti: „Ce alta sunt eroii basmelor, decât ni?te simpli oameni, care îns?, prin dib?cia
sau me?te?ugurile lor, au putut s? smulg? naturii câte unele din tainele ei, mul?umit? c?rora ajungeau s? s?vâr?easc?
ac?iuni supraomene?ti? (…) Toate erau cu putin??, dac? aveau norocul s? descopere acel ascuns undeva, a c?rui
posesiune le procura mijlocul de a-?i atinge scopul.” Iat? de ce, prin morala lor clar? ?i mesajul lor pozitiv, basmele
contribuie la dezvoltarea celor mai bune tr?s?turi de caracter, modelând frumos personalitatea copiilor.
Bibliografie:
1. Ov. Bîrlea, Folclorul românesc I, Bucure?ti, Editura Minerva, 1981
2. Ov. Bîrlea, Antologie de proz? popular? epic?, vol I, Bucure?ti, 1966
3. I. A. Candrea, Lumea basmelor, Bucure?ti, Editura Paideia, 2001
4. G. C?linescu, Estetica basmului, Bucure?ti, Editura Pergamon, 2006.
5. C-tin Eretescu, Folclorul literar al românilor, Bucure?ti, Editura Compania, 2004.
6. I.C. Fundescu, Basme, oratii, pacalituri si ghicitori, ed. a III-a. Bucuresti, 1875.
7. M. Gaster, Literatura popular? român?, Bucure?ti, Editura Minerva, 1983.
8. V. Goia, Literatura pentru copii ?i tineret, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 2003.
9. A. Gorovei, Folclor ?i folcloristic?, Chi?in?u, Editura Hyperion, 1990.
10. B.P. Ha?deu, Etymologicum Magnum Romaniae. Dic?ionarul limbii istorice ?i poporane, Bucure?ti, Tom III, 1893.
11. P. Ispirescu, Basme, Bucure?ti, editura Tineretului, 1998
12. Moise, Folclorul românesc-note de curs, Sibiu, Editura Alma Mater, 2001.
13. Mircea Muthu ?i Maria Muthu, studiul F?t – Frumos ?i „vremea uitat?”, Bucure?ti, Editura EuroPress Group, 2008.
14. Viorica Ni?cov, A fost pe unde n-a fost. Basmul popular românesc, Bucure?ti, Editura Humanitas, 1996.
15. V. I. Propp, R?d?cinile istorice ale basmului fantastic, Bucure?ti, Editura Univers, 1973
16. V.I.Propp, Morfologia basmului, Bucure?ti, Editura Univers, 1981
17. N. Ro?ianu, Eseuri despre folclor, Bucure?ti, Editura Univers, 1981
18. D. St?ncescu, Sur-Vultur - Basme culese din gura poporului român, Bucure?ti, Editura Saeculum, 2000.
19. Ghe. Vrabie, Structura poetica a basmului, Bucure?ti, Editura Academiei R.S.R, 1975.
20. Ghe. Vrabie, De civitate rustica, Bucure?ti, Editura Grai ?i Suflet-Cultura Na?ional?, 1999.
21. P. Ursache, Eseuri etnologice, Bucure?ti, Editura Cartea Româneasc?, 1986.