Sunteți pe pagina 1din 19

ȘCOALA GIMNAZIALĂ „ION BORCEA” RACOVA

CURRICULUM LA DECIZIA ȘCOLII


AN ȘCOLAR 2020-2021

OPȚIONAL INTEGRAT LA NIVELUL MAI MULTOR ARII


CURRICULARE: LIMBĂ ȘI COMUNICARE, ARTE ȘI
TEHNOLOGII

PROGRAMĂ ȘCOLARĂ PENTRU CURSUL OPŢIONAL

„CĂLĂTORIE ÎN LUMEA BASMELOR”

1 oră / săptămână – clasa a V-a

durata – 1 an

Propunător: PROF. MIHALCEA ADRIAN


Argument

Proiectarea cursului opțional Călătorie în lumea basmelor a venit după o lungă


perioadă de reflecție, în care mi-am propus să revalorizez basmul, specia literară care ne-a
fascinat copilăria, în contextul în care, în societatea contemporană, cosmopolită, contactul
cu lumea eroilor de basm riscă să nu mai furnizeze modele comportamentale.
Conştient fiind de impactul major pe care îl are tehnologia actuală asupra copiilor,
demersul didactic, din cadrul opţionalului, va avea un dublu scop: familiarizarea cu tradiţia
literară autohtonă, intrată într-o uşoară desuetudine pentru cei mici; pătrunderea în spaţiul
lecturii, respectiv în universul fantastic care va prilejui contactul cu eroi fascinanţi, cu lumi
inedite, cu personaje ireale etc.
Acest curs reprezintă o provocare pentru mine, deoarece intenţionez să-i distrag pe
elevii mei de la preocupările lor pragmatice şi să-i invit la o aventură în lumea basmelor
copilăriei, pe care să le recepteze într-un mod inedit, spectaculos chiar. Dincolo de lectura
propriu-zisă a acestei specii literare, îmi propun să abordez strategii moderne de receptare a
acesteia, orientate pe elevi. Adevărata învăţare, prin care se produce transferul
cunoştinţelor în contexte noi, nu este doar activă, ci interactivă. Sarcinile de lucru propuse
în cadrul acestui opţional vor facilita interacţiunea elevilor, scoţând în evidenţă efectul
benefic al acesteia asupra învăţării propriu-zise. Activităţile pe grupe şi rezolvarea
sarcinilor de lucru prin dependenţa unul de celălalt a membrilor vor face ca elevii să se
implice mai mult în activitatea de învăţare, iar odată implicaţi, îşi vor manifesta dorinţa de
a împărtăşi celorlalţi ceea ce experimentează. Această interactivitate va genera noi
conexiuni care vin în sprijinul învăţării efective.
Acest opţional este o nouă abordare a orei de literatura română, care stimulează
interesul elevilor pentru lectură, gândirea critică, imaginaţia, creativitatea în rezolvarea
diferitelor tipuri de sarcini, plăcerea de a scrie, deoarece se încearcă apropierea lumii
literaturii de sfera preocupărilor specifice vârstei.
Astfel, ei vor ajunge la informaţie prin demersuri proprii, prin joacă, prin activităţi
practice, desene, scrieri creative, activităţi de lectură, dramatizări, prin folosirea
instrumentelor TIC etc., toate acestea incluse într-un proiect transdisciplinar, care
împrumută denumirea cursului opţional. Rezultatul proiectului se va materializa în
portofolii, în expunerea celor mai reuşite produse, în cadrul unei activităţi deosebite, spre
finalul anului şcolar.
Această propunere de Curriculum integrat este în concordanță cu noua opțiune
didactică adoptată de Ministerul Educației Naționale în procesul de reformă a
învățământului. În cadrul acestui curs se urmărește dezvoltarea unor abilități și dobândirea
unor noțiuni intuitive, ce vor fi dezvoltate, în cadrul orelor de curs, la toate disciplinele
care se subsumează acestui opțional: în primul rând literatură, dar și educație plastică,
educație tehologică sau chiar TIC.
În maniera în care am gândit acest opțional, apare o corelare firească a demersurilor
mai multor discipline în vederea clarificării unei probleme din mai multe unghiuri de
vedere.
Pentru a pătrunde în tărâmul magic al basmelor, lectura va fi însoțită mai întâi de
audiții, iar apoi de dramatizări/jocuri de rol, urmând ca ulterior să exploatăm universul
basmului, să descoperim simboluri și eroi care reprezintă modele comportamentale pentru
tinerii cititori.
Aportul adus de educația plastică este unul semnificativ, oferind posibilitatea
elevului să se exprime plenar, mai ales dacă nu reușește prin scris. Desenele pot fi utilizate
atât pentru parcurgerea etapelor acțiunii, prin metoda didactică „harta povestirii”, prin
realizarea unor benzi desenate, cât și la caracterizarea personajelor, prin realizarea unor
portrete fizice, contribuind enorm la dezvoltarea creativității elevilor.
Educația tehnologică poate fi utilizată în confecționarea unor produse simbolice din
basmul citit: de pildă, bagheta magică, coronița prințesei, pălăria unei vrăjitoare, chiar
castelele pot fi construite în miniatură etc.
Nu în ultimul rând, pentru întregirea viziunii mele, cunoștințele TIC pot fi folosite
în realizarea unei prezentări PP a unui basm din cele studiate în cadrul acestui curs.
Această disciplină opțională este construită pentru un buget de timp de o oră /
săptămână, pe parcursul unui an școlar.
Prezentul Curriculum Școlar conține competențe generale, valori și atitudini,
competențe specifice și exemple de activități de învățare, conținuturi și o bibliografie.
Aceste elemente de conținut pot fi modificate pe parcursul anului școlar, pentru
îndeplinirea obiectivelor propuse.
COMPETENŢE GENERALE

1. Dezvoltarea capacităţii de receptare a basmului;


2. Stimularea motivaţiei pentru receptarea basmului, printr-o abordare interdisciplinară;
3. Dezvoltarea capacităţii de argumentare şi de gândire critică;
4. Dezvoltarea capacităţii de redactare a unor basme, respectănd particularitățile stilistice
pentru acest tip de scriere;

VALORI ȘI ATITUDINI

 Cultivarea interesului pentru lectură și a plăcerii de a citi

 Cultivarea sensibilităţii, prin receptarea operei artistice

 Asumarea unui set de valori personale care să confere identitate persoanei

 Dezvoltarea gândirii critice, flexibile și prospective


 Cultivarea interesului pentru învățarea pe parcursul întregii vieți ca expresie a
dezvoltării durabile
 Valorizarea creativității ca resursă pentru dezvoltarea personală și comunitară
 Acceptarea dialogului și a comunicării interculturale
COMPETENŢE SPECIFICE ŞI CONŢINUTURI ASOCIATE

1.Dezvoltarea capacităţii de receptare a basmului

Competenţe specifice Conţinuturi asociate


1.1 sesizarea modului de constituire a -lectura unor basme şi reflecţia pe marginea
basmului, în funcţie de mărcile sale acesteia;
specifice - ierarhizarea ideilor receptate;
-expunerea liberă a basmelor citite;
- identificarea şi explicarea unor formule
aparţinând basmului;
- identificarea unor structuri populare, a
câmpurilor semantice specifice
1.2 identificarea trăsăturilor basmului - lectura fragmentară a basmelor propuse;
- argumentarea trăsăturilor basmului;
-desene reprezentând anumite personaje sau
elemente de basm;
1.3 exploatarea resurselor expresive ale - mesaje orale prin care conţinutul basmului
limbii române capătă noi valenţe interpretative, prin
utilizarea elementelor verbale şi nonverbale;
- prestaţii scenice ale elevilor, interpretând
anumite personaje de basm;
- lectura pe roluri a unor basme în faţa unui
auditoriu;

2. Stimularea motivaţiei de receptare a basmului, printr-o abordare interdisciplinară

Competenţe specifice Conţinuturi asociate


2.1 raportarea afectivă şi atitudinală la -redarea conţinutului basmului folosind
universul basmului scheme, desene, obiecte confecţionate
manual;
-transpunerea în scenă a fragmentelor de
basm preferat;
- înregistrări audio-vizuale ale basmelor
propuse spre lectură;
2.2 flexibilitate şi adaptare la metodele - caracterizarea personajelor de basm din
inovative de receptare a basmului mai multe puncte de vedere;
- identificarea şi argumentarea unor
concepte specifice universului miraculos;
- postere si alte tipuri de texte scrise din care
reiese mesajul unui anumit basm;
2.3 transpunerea basmului în actualitate - texte scrise prin care elementele de basm
primesc o nouă interpretare, adaptată
experienţei de viaţă a elevilor;
- identificarea cu personajele de basm;
- folosirea corectă a limbii române în
producerea unor texte scrise şi orale
3. Dezvoltarea capacităţii de argumentare şi de gândire critică

Competenţe specifice Conţinuturi asociate


3.1. interpretarea semnificaţie motivelor - lectura selectivă a unor basme pentru
care apar în basm; identificarea unor motive recurente;
- discutarea pe marginea lecturilor proprii;
- argumentarea unor situaţii specifice
basmului;
- selectarea şi îmbinarea textului cu imagini
adecvate pentru redarea unor situaţii de
basm (puzzle);
3.2. identificarea unor paralelisme în - prezentarea orală şi scrisă a portretului
conturarea eroului popular din basmele eroului popular;
propuse - desene ce redau imaginea eroului, conform
viziunii elevului;
- mese rotunde, în care se imaginează
discuţii diferite cu personjele de basm;
3.3. discutarea principalelor diferenţe între - scheme ordonate logic, din care reies
basm şi alte specii ale eposului folcloric deosebirile dintre speciile eposului folcloric;
- texte scrise în care o anumită situaţie este
redată din perspectiva a cel puţin două
specii ale epicii populare (basm şi legendă);

3.4. identificarea şi analizarea valenţelor - jocuri de rol prin care personajul de basm
formativ-educative ale basmului este transferat în universul vieţii imediate;
- mese rotunde şi dezbateri despre modelele
comportamentale furnizate de personajele
de basm;
- compuneri din care să reiasă triumful
valorii asupra nonvalorii;

4. Dezvoltarea capacităţii de redactare a unor texte scrise

Competenţe specifice Conţinuturi asociate


4.1 rezumarea unor basme citite, audiate sau - ordonarea ideilor, în funcţie de etapele
vizionate principale ale acţiunii;
- asocierea textului cu diferite imagini
adecvate;
- redarea conţinutului basmului prin desene
sau sub forma târgului de carte;
4.2 redactarea unor compuneri cu început - sesizarea specificului situaţiei iniţiale sau
sau final dat finale;
- exemplificarea diferitelor categorii de
început sau final, în funcţie de tipul textului;
- redactarea unui plan de compunere cu
început sau final dat;
-crearea unor postere sau pliante din care să
reiasă mesajul unui basm;
4.3 redactarea unui basm propriu şi - utilizarea resurselor expresive ale limbii, a
prezentarea lui într-o manieră atractivă conectorilor narativi, a elementelor de
exprimare plastică;
- respectare unui plan elaborat anterior;
- popularizarea conţinutului sub forma unei
recenzii sau târg de carte.

CONŢINUTURI
Semestrul I

I. Basmele copilăriei - discuţie orientativă

II. Basmul popular cules de Petre Ispirescu


1. Prâslea cel voinic și merele de aur
III. Alte basme populare culese de Petre Ispirescu
2. Greuceanu
3. Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte
4. Ileana Simziana
IV. Evaluare

Semestrul al II-lea

I. Basmul cult Palatul de cleștar de Barbu Delavrancea


II. Basmul cult Doi feți cu stea în frunte de Ioan Slavici
III. Basmul cult Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă
IV. Basmul cult Făt-Frumos din lacrimă de Mihai Eminescu
V. Evaluare

SUGESTII METODOLOGIGE. MODALITĂŢI DE EVALUARE

1. Activităţi de învăţare: învăţarea prin descoperire, problematizarea, dezbaterea,


exerciţii de producere şi receptare de mesaj, analiza literară, brainstormingul, jocul
de rol, harta povestirii, pomul literar;
2. Modalităţi de evaluare: probe orale, probe scrise, fişe de lucru, autoevaluarea,
interevaluarea, portofoliul, proiectul, șezătoarea literară, concursuri.

BIBLIOGRAFIE
1. Parfene, Constantin, Metodica studierii limbii şi literaturii în şcoală.Ghid
teoretico-aplicativ, Editura Polirom,Iasi,1998
2. Parfene Constantin, Compoziţiile în şcoală, EDP, Bucureşti, 1980;
3. Vistian Goia, Literatura pentru copii şi tineret, Editura Dacia, Cluj-
Napoca, 2003;
4. Pamfil, Alina, Limba şi literatura română în gimnaziu. Structuri didactice
deschise, Ed. Paralela 45, Piteşti, 2004
5. Ionescu, Miron, Demersuri creative în predare şi învăţare,Editura Presa
Universitara Clujeană, Cluj-Napoca,2000
6. Cerghit, Ioan, Metode de învăţământ, Ed. Polirom, Iaşi, 2006
7. Apostol, A., Filip,V., Practici alternative de evaluare, Editura PIM, Iaşi,
2003
8. Petre Ispirescu, Barbu Delavrancea, Ioan Slavici, Ion Creangă, Mihai
Eminescu – Opere
9. Sandu, Elena, Compunerile şcolare, Ed. Polirom, Iaşi, 2004
10. Teodorescu, Vasile, Culegere de texte literare pentru clasele V- VIII,
Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1983
PROIECTAREA DETALIATĂ A CURSULUI OPŢIONAL
SEMESTRUL I

Nr. Conţinutul învăţării C.s Activităţi de învăţare Resurse Resurse Evaluare Data
crt. procedurale materiale
1. Prezentarea cursului S1
opţional
2. Basmele copilăriei- 3.1 - ex de discutare pe marginea brainstorming Cărti cu basme formativă S2
discuţie orientativă lecturilor individuale;
-ex de notare a cunoştinţelor pe jurnalul reflexiv
1.1 care le au despre basm;
3. Basmele copilăriei- 1.1 - ex de audiere a unor metoda audio- CD calculator Observarea S3
discuţie orientativă fragmente din basmele vizuală comportamentului
româneşti cunoscute;
1.2 -ex de identificare a unor diagrama KWL
situaţii specifice basmului;
4. Prâslea cel voinic și 2.1 - ex de vizionare a basmului metoda audio-video CD formativă S4
merele de aur de sub forma filmului desen lectura expresivă
Petre Ispirescu 1.1 animat pe calculator; Cărți cu basme
- ex de lectură a basmului;
Lectura textului -ex de identificare a numerelor
specifice prin rezolvarea unor
calcule matematice simple;
5. Prâslea cel voinic și 1.3 - ex de diferenţiere între textul diagrama Venn text suport lectura expresivă S5
merele de aur de citit şi filmul desen animat;
Petre Ispirescu 1.1 -ex de lectură pe roluri a
textului; joc de rol
Experimentul lecturii -ex de identificare a unor
structuri lexicale expresive; investigaţia comună
6. Prâslea cel voinic și 1.2 -ex de identificare a conversaţia text suport Confruntarea S6
merele de aur de personajelor fanatastice şi de răspunsurior
Petre Ispirescu prezentare sumară a metoda cadranelor
caracteristicilor acestora;
Personaje fantastice 2.1 -ex de redare grafică a
personajelor fantastice; desen foaie de desen
7. Prâslea cel voinic și 2.1 -ex de prezentare a acţiunii, în Turul galeriei creare Folder 1 S7
merele de aur de funcţie de etapele principale; Lanţul de
Petre Ispirescu -ex de prezentare a benzi desenate acţiuni
3.1 conţinutului prin benzi
Lanţul de acţiuni desenate;
8. Greuceanu 2.1 -ex de vizionare a filmului- vizionare de film CD Observarea S8
Fascinaţia textului desen animat; floarea de lotus comportamentului
Contactul cu 2.2 - ex de identificare a
universul ireal elementelor ce compun
universul ireal;
9. Greuceanu de Petre 2.1 -ex de prezentare a acţiunii, în Turul galeriei completare S9
Ispirescu funcţie de etapele principale; Folder 1
-ex de prezentare a benzi desenate Lanţul de
3.1 conţinutului prin benzi acţiuni
Lanţul de acţiuni desenate;
10. Greuceanu de Petre 2.1 -ex de prezentare a călătoriei teoria inteligenţelor text suport Observarea S 10
Ispirescu lui Greuceanu, însoţită de multiple creare Folder 2 comportamentului
imagini adecvate; Simboluri în
Simbolul călătoriei -ex de redare din perspectivă basme
3.1 proprie a tărâmului unde jurnalul cu dublă
locuiesc zmeii; intrare
-ex de asociere a episoadelor
respective cu fragmente
muzicale;
11. Școala altfel 3.2 -ex de redare a dominantelor Pălăriile gânditoare text suport Confruntarea S 11
caracteriale ale lui Greuceanu; în PowerPoint răspunsurilor
Greuceanu -ex de argumentare a Creare Folder 3
Personajul principal 3.4 trăsăturilor de caracter; Cvintetul Eroul popular
12. Tinereţe fără 2.1 -exerciţii de vizionare a Analiza de imagini Calculator Formativă S 12
bătrâneţe şi viaţă filmulului desen animat;
fără de moarte de -exerciţii de lectură pe roluri a Lectura expresivă Cartea cu basme
Petre Ispirescu 1.3 basmului;
-exerciții de identificare a
Fascinaţia textului numerelor specifice basmului
prin rezolvarea unor exerciții
matematice.
13. Tinereţe fără 2.1 -exerciţiide prezentare a Conversaţia Completare Aprecierea S 13
bătrâneţe şi viaţă acţiunii în funcţie de etapele Folder 1 răspunsurilor
fără de moarte de principale; Benzi desenate Lanțul de
Petre Ispirescu 3.4 -exerciţii de identificare a acțiuni
personajelor şi de argumentare
Acţiunea şi a trăsăturilor acestora.
personajele
14. Tinereţe fără 1.3 -exerciţii de redare a Explozia stelară Bilete cu Confruntarea S 14
bătrâneţe şi viaţă conţinutului textului prin întrebări răspunsurilor
fără de moarte de întrebări între echipe;
Petre Ispirescu -exerciţii de asamblare a unor Îngheţaţi-Dezgheţaţi
fragmente de text, citate şi
Timpul şi spaţiul imagini/desene pentru redarea Puzzle Fişe de lucru
întâmplărilor unei situaţii sau personaj din Flipchart
basm.
15. Tinereţe fără 2.3 -exerciţii de identificare a Metoda cubului Completare Aprecierea S 15
bătrâneţe şi viaţă acelor trăsături de caracter, în Folder 3 răspunsurilor
fără de moarte de care elevii se regăsesc; Eroul popular
Petre Ispirescu 3.4 -exerciţii de identificare cu
personajul de basm. Interviu
Făt-Frumos – model
comportamental
16. Ileana Simziana de 2.1 -exerciţii de vizionare a Analiza de imagini Calculator Formativă S 16
Petre Ispirescu filmulului desen animat;
1.3 -exerciţii de lectură pe roluri a Lectura expresivă
Fascinaţia textului basmului; Cartea cu basme
-exerciții de identificare a
numerelor specifice basmului
prin rezolvarea unor exerciții
matematice.
17. Ileana Simziana de 2.3 -exerciţii de identificare a Pălăriile gânditoare Text suport Confruntarea S 17
Petre Ispirescu trăsăturilor caracteriale ale în PowerPoint răspunsurilor
pers. feminin;
Fascinaţia - exerciţii de realizare a unui Interviu Completare
personajului feminin interviu cu personajul Folder 3
principal. Eroul popular
18. Evaluare semestrială 4.1 -ex de rezumare a basmului Test de evaluare Calculatorul formativă S18
preferat; PowerPoint
2.2 -ex de identificare a unor
elemente ce compun universul
miraculos;
SEMESTRUL al II-lea

Nr. Conţinutul învăţării C.s Activităţi de învăţare Resurse Resurse Evaluare Data
Crt procedurale materiale
1. Doi feți cu stea în 1.3 -exerciţii de interpretare scenică Joc de rol Cameră foto Aprecierea S1
frunte de Ioan Slavici a unor fragmente de basm; Cameră video prestaţiei
-exerciţii de analiză obiectivă a Dramatizare scenice
Invitaţie la teatru 3.4 prestaţiei scenice a colegilor.
2. Doi feți cu stea în 2.2 -ex de identificare a Investigaţia PowerPoint Aprecierea S2
frunte de Ioan Slavici semnificaţiei obiectelor Comună Surse on line răspunsurilor
miraculoase şi a personajelor
Alte simboluri ale ireale; completare
basmului 3.2 -ex de căutare a semnificaţiei Folder 2
originare a acestora şi în alte
surse diferite de basm;
3. Doi feți cu stea în 2.1 -ex de prezentare a acţiunii, în Turul galeriei completare S3
frunte de Ioan Slavici funcţie de etapele principale; Folder 1
-ex de prezentare a conţinutului benzi desenate Lanţul de acţiuni
Lanţul de acţiuni 3.1 prin benzi desenate;
4. Evaluare de progres 4.1 -exerciţii de sesizare a Test Fişa de evaluare Sumativă S4
progresului realizat de elevi în
receptarea basmului.
5. Povestea lui Harap- 2.1 -exerciţii de prezentare a Turul galeriei Completare Formativă S5
Alb de Ion Creangă acţiunii, în funcţie de etapele Folder 1
principale; Lanţul de acţiuni
Lanţul de acţiuni 3.1 -exerciţii de motivare a Metoda cubului
preferinţei pentru un anumit
episod
6. Povestea lui Harap- 2.1 -exerciţii de prezentare a Benzi desenate Text suport Observarea S6
Alb de Ion Creangă călătoriei lui Arap-Alb, însoţită comportamentu
de imagini adecvate; lui
Simbolul călătoriei -exerciţii de redare din Mozaic
3.1 perspectivă proprie a tovarăşilor Completare
erolului; Folder 2
-exerciţii de redactare a unor
compuneri cu început sau final Simboluri în
dat. basme

7. Povestea lui Harap- 1.2 -exerciţii de identificare a Conversaţia Text suport Confruntarea S7
Alb de Ion Creangă personajelor fanatastice şi de răspunsurilor.
prezentare sumară a Metoda cadranelor
Personaje fabuloase caracteristicilor acestora;
2.1 -exerciţii de redare grafică a Desen Foaie de desen
personajelor fantastice. Examinarea
desenelor
8. Povestea lui Harap- -exerciţii de căutare pe internet Investigaţie Calculator Examinarea S8
Alb de Ion Creangă sau în alte surse a unor imagini produselor
sugestive de basm;
Invitaţie în lumea -exerciţii de confecţionare a
basmului unor obiecte specifice basmului Confecţionare Hârtie colorată
prin tehnica origami. obiecte
9. Povestea lui Harap- 2.2 -exerciţii de creare a unor Carton Examinarea S9
Alb de Ion Creangă postere şi pliante din care să produselor
reiasă mesajul basmelor Desen
Invitaţie în lumea studiate; Hârtie colorată
basmului 4.2 -exerciţii de redactare a unor
invitaţii pentru susţinerea
proiectului.
10. Făt-Frumos din 2.2 -ex de identificare a PowerPoint Aprecierea S 10
lacrimă de Mihai semnificaţiei obiectelor Investigaţia Surse on line răsp.
Eminescu miraculoase şi a personajelor Comună
ireale; completare
Alte simboluri ale 3.2 -ex de căutare a semnificaţiei Folder 2
basmului originare a acestora şi în alte Simboluri în
surse diferite de basm; basme
11. Făt-Frumos din 2.1 -ex de prezentare a acţiunii, în Turul galeriei Completare S 11
lacrimă de Mihai funcţie de etapele principale; Folder 1
Eminescu -ex de prezentare a conţinutului benzi desenate Lanţul de acţiuni
3.1 prin benzi desenate;
Lanţul de acţiuni
12. Făt-Frumos din 3.2 -ex de redare a dominantelor Pălăriile gânditoare text suport Confr. răsp S 12
lacrimă de Mihai caracteriale ale lui Făt-Frumos; în PowerPoint
Eminescu -ex de argumentare a
3.4 trăsăturilor de caracter; Cvintetul Creare Folder 3
Personajul principal Eroul popular
13. Făt-Frumos din 3.2 -ex de analizare comparativă a Diagrama Venn desene formativă S 13
lacrimă de Mihai lui Făt-Frumos şi a altor eroi de imagini imprimate
Eminescu basm; Joc de rol
- ex de realizare a unui interviu Interviul Folder 3
2.3 cu eroul popular; Eroul popular
Personajul principal
13. Evaluare finală 4.1 -exerciţii de sesizare a Test Fişa de evaluare Sumativă S 14
progresului realizat de elevi în
receptarea basmului.
15. O poveste de basm 4.3 -exerciţii pregătitoare pentru Mozaic Fişa de lucru Observarea S 15
redactarea unui basm propriu, Inteligenţele comportamentu
având în vedere cracteristicile multiple lui.
speciei; carton
-exerciţii de căutate a unor
fragmente muzicale care să
reprezinte coloana sonoră a
basmului creat de ei.
16. O poveste de basm 4.2 -exerciţii de creare a unei Discuţii Fişe cu întrebări Confruntarea S 16
coperte pentru basmul creat; răspunsurilor
-prezentarea basmelor create de
grup.
2.3
PLANIFICARE ANUALĂ
OPȚIONAL „CĂLĂTORIE ÎN LUMEA BASMELOR”
Clasa a V-a

SEMESTRUL UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR. ORE SĂPT. OBS.


Prezentarea programei şi a manualului; actualizarea cunoştinţelor 1 S1
Unitatea 1
S2 – S3
Basmele copilăriei 2
Unitatea 2 4
Basmul popular cules de Petre Ispirescu S4– S7
SEMESTRUL I 1. Prâslea cel voinic și merele de aur
Unitatea 3 3
S11 Școala altfel
Alte basme basmul populare culese de Petre Ispirescu S8 –S10
2. Greuceanu
3. Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte 4 S12 –S15
4. Sarea în bucate 2 S16 –S17
Unitatea 4.
Evaluare semestrială 1 S 16
TOTAL ORE SEMESTRUL I 18 ORE
Unitatea 5 4 S1 – S4
Doi feți cu stea în frunte de Ioan Slavici
Unitatea 6 5 S5 – S9
Harap-Alb de Ion Creangă
Unitatea 7 4 S10 – S13
Făt-Frumos din lacrimă de Mihai Eminescu
SEMESTRUL II
Unitatea 8 1 S14 – S15
Evaluare finală
Unitatea 9 2 S15 – S16
O poveste de basm
TOTAL ORE SEMESTRUL II 16 ORE
TOTAL ORE AN 34 ORE

S-ar putea să vă placă și