Introducere în studiul limbii latine

Latina și familia limbilor indo-europene

Limba latină aparține familiei limbilor indo-europene, adică unui grup de limbi înrudite
între ele (greaca veche, slava, germanica, celtica, traca etc.) și vorbite de numeroase popoare
vechi ale Europei și Asiei.
Limbile de origine indo-europeană s-au răspăndit de la este la vest, prin intermediul
popoarelor care le vorbeau, încă din mileniile al IV-lea și al III-lea î.e.n. pe un vast spațiu
geografic cuprinzând Europa și o mare parte din Asia. De-a lungul timpului, unele au dispărut,
altele au evoluat, transformându-se treptat. Ele stau astăzi la baza câtorva familii de limbi vorbite
atât pe continentul european, cât și pe cel asiatic.

Latina – limbă a Romei și a Imperiului Roman

Limba latină este limba vorbită inițial de locuitorii regiunii Latium, situată în centrul
Italiei, regiune considerată a fi leagănul istoric al formării poporului roman.
În această zonă este întemeiată cetatea Roma în anul 753 î.e. n. de către regele Romulus,
iar locuitorii cetății se vor numi romani.
Poporul roman s-a format din amestecul a trei populații din Italia Centrală: latini, sabini
și etrusci.
De-a lungul timpului, Roma va cunoaște trei forme de guvernare: regat, republică și
imperiu.
Imperiul Roman ajunge la apogeu în timpul împăratului Traian, cuceritorul Daciei. La
moartea sa, Imperiul Roman cuprindea o mare parte a Europei, Nordul Africii și Asia Mică.
Romanizarea este procesul prin care populațiile cucerite/colonizate adoptă limba latină,
religia și cultura romană.