Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi

Facultatea de Geografie şi Geologie

Departamentul de Geografie

Bd. Carol I. Nr.20A, 700505 – Iaşi, România

Tel.: +4.0232.20.1075, +4.0232.20.1074
Fax: +4.0232.20.1474

http://geography.uaic.ro/

Biodiversitatea deșerturilor calde din

emisfera nordică

Răduc Liviu-Valentin Prof. Aniței Liliana

Grupa: HM11
Cuprins
Introducere
Capitolul I – Scurtă caracterizare fizico - geografică

Deșerturile sunt regiuni (însumând peste 20 mil. km2 pe Glob) cu un climat

arid și semiarid, lipsa precipitațiilor (care foarte rar ajung la 300 mm/an),
temperaturile foarte aride, uneori cu amplitudini foarte mari între noapte și
zi, și vânturile foarte puternice, condiționând o anumită floră si faună.

Deșerturile sunt răspândite pe toate continentele, în afară de Antarctica, în

care domină landșafturile polare și sunt întinse pe trei zone naturale:
temperată, subtropicală și tropicală.
I.1 – Localizare geografică

Deșerturile au cea mai mare dezvoltare în Emisfera Nordică unde se

întinde pe Africa, Asia, America de Nord, desfășurându-se pe
tropice între 15-35° latitudine nordică și sudică.

De ce majoritatea deșertului se află în emisfera nordică?

Deoarece există mai multă suprafață terestră în emisfera nordică la

latitudinile descrise, mai multe deșerturi apar în emisfera nordică
decât în emisfera sudică.
 În emisfera nordică deșerturile calde se
întind pe continentele: Asia, Africa,
America de Nord.

În Africa ele sunt cuprinse între

aproximativ 15 și 30o latitudine
nordică;

În Asia: între 20 – 35o latitudine

nordică

În Peninsula Arabică, între 15 – 35o

latitudine nordică

În America de Nord între 20 și 35o

latitudine nordică
https://www.quora.com/Major-hot-deserts-in-northern-hemisphere-are-located-between-
20-30-degree-north-and-on-the-western-side-of-the-continents-Why
 Bwh – Hot desert climate
Bwk – Cold desert climate

https://en.wikipedia.org/wiki/Desert_climate#/media/File:BW_climate.png
 Deșerturile calde din America de Nord sunt:

• Deșertul Baja California situat în

peninsula California din Mexic.
• Deșertul Mojave în sud-vestul Statelor
Unite ale Americii, ocupând partea de
sud-est a Californiei, nord-vestul statului
Arizona, sud-vestul statului Utah, și
sudul statului Nevada.
• Deșertul Sonora, sau Deșertul sonoran
care acoperă părți însemnate din statele
american Arizona și mexican Sonora,
• Deșertul Yuma localizat în sudul Americii
de Nord și nordul Mexicului
• Deșertul Chihuahuan localizat în nordul
Mexicului și sud-vestul Statelor Unite.
Ocupă mare parte din vestul îndepărtat
al Texasului,

https://databayou.com/world/deserts.html Deșerturile din Asia:

Deșerturile din Africa de Nord:
• Deșertul Sirian ce cuprinde părți din sud-
• estul Siria, nord-est Iordania, nord-est
Sahara (având înțelesul de „cel mai mare
Arabia Saudită și vest Irak
deșert”) Sahara cuprinde o treime din
• Deșertul Thar, cunoscut și sub numele de
Africa
• Marele Deșert Indian, ce acoperă partea
Deșertul Libian situat în regiunea de est
de nord-vest a subcontinentului indian
din Africa de Nord la marginea de răsărit a
• Deșertul Arab care ocupă aproape toată
deșertului Sahara.
Peninsula Arabică.
I.2 – Geologia regiunii
Un deșert este o zonă sterilă a peisajului în care se produc puține
precipitații și, în consecință, condițiile de viață sunt ostile vieții
vegetale și animale. Lipsa vegetației expune suprafața neprotejată a
pământului la denudare. Aproximativ o treime din suprafața terestră a
Pământului este aridă sau semi-aridă. Aceasta include o mare parte din
regiunile polare, unde au loc puține precipitații și care sunt uneori
numite deșerturi polare sau „deșerturi reci”. Deșerturile pot fi
clasificate după cantitatea de precipitații care cad, după temperatura
care predomină, după cauzele deșertificării sau după localizarea lor
geografică.

Deșerturile se formează prin procese de intemperii, deoarece variațiile

mari de temperatură între zi și noapte pun presiune pe stânci, care, în
consecință, se sparg în bucăți și se fărmițează. Deși ploaia apare rar în
deșerturi, există averse ocazionale care pot duce la inundații rapide. https://ro.wikipedia.org/wiki/
Erg_(dune)#/media/Fi
%C8%99ier:Morocco_Africa_Fl
ickr_Rosino_December_2005_
84514010.jpg
 Deșerturile Americii de Nord
• Cea mai mare parte a deșerturilor nord-americane ocupă zone acoperite de depozite
cuaternare recente din punct de vedere geologic (adică cele mai vechi de 2,6 milioane de
ani) și munți ridicați și încrețiți de mișcările din perioadele Paleogene și Neogene
(aproximativ acum 65 până la 2,6 milioane de ani), cu unele câmpii și platouri formate
din sedimente vechi de până la 225 de milioane de ani.

• Prin perioade lungi de eroziune, formele de relief produse din aceste roci au devenit
caracteristic ascuțite și colțuroase (cu excepția regiunilor de badlands puternic erodate) și
conțin, în frumusețea lor aspră, dar uluitoare, unele dintre cele mai frumoase peisaje din
America de Nord. Acțiunea vântului, schimbările de temperatură, fluxurile efemere și
inundațiile, împreună cu lipsa generală a vegetației dense și a solurilor adânci, au fost
toate implicate în acest proces de formare.
 Geologia deșertului Mojave
Roca ce formează deșertul Mojave a fost probabil creată sub apă puțin
adâncă în Precambrian. Sub acest strat de apă puțin adânc, au avut loc
probabil un volum mare de procese sedimentare, provocând depozite mari
de calcare, silicați și dolomiți. În timpul erei paleozoice, zona care este
acum Mojave a fost probabil din nou scufundată sub o mare mai mare. În
timpul erei mezozoice, activitățile tectonice majore, cum ar fi faliile de
împingere și încrețirea scoarței au dus la modelări distinctive, precum și
intruziuni.

În timpul Cenozoicului, activitatea tectonică s-a desfășurat în continuare în

timp ce deșertul Mojave era parțial scufundat. Se crede că activitatea
vulcanică majoră a avut loc în timpul Oligocenului. Ploile mari din timpul
Miocenului au erodat probabil în mod semnificativ roca din Mojave și au
accelerat depunerea. Deșertul Mojave este o sursă de diferite minerale și
materiale metalice. Datorită climei, există o acumulare de rocă de bază
degradată, nisip fin și nămol, atât nisipul, cât și sedimentele de nămol
transformându-se în coluviu.

https://landscapes-revealed.net/the-
geology-of-yosemite-national-park/
Geologia deșertului Chihuahuan

Aproape 80% din regiune are soluri

calcaroase (bogate în calciu) derivate din
pături de calcar. Acest lucru indică faptul că
întreaga regiune a fost cândva scufundată sub
mare și a fost ridicată de evenimente
geologice. În multe părți ale deșertului
Chihuahuan, solurile subțiri se acoperă unui
strat de var compactat, numit caliche.

https://www.researchgate.net/figure/A-A-map-of-the-ecological-sites-in-the-
Chihuahuan-Desert-region-8-to-10-inch_fig1_310469674
https://www.alamy.com/stock-photo-boquillas-formation-limestone-and-shale-twisted-layers-in-ernst-canyon-32663366.html
 Deșertul Sonoran
Deșertul Sonoran este compus din roci sedimentare,
magmatice și metamorfice cu vârste foarte diferite, de
la aflorimente (deschiderea geologică) precambriene
vechi de 2 miliarde de ani din Arizona până la
vulcanismul relativ recent (aproximativ 700 d.Hr.) din
regiunea Pinacate, lângă granița internațională. În
urmă cu 20 și 40 de milioane de ani, numeroși vulcani
erau activi în deșertul Sonoran, rezultând caldeire mari
(bazine formate prin explozii vulcanice), orificii de
ventilație de lavă și conuri de cenușă. Această
activitate tectonică, cuplată cu căldura intensă de
dedesubt, a pus un stres enorm asupra crustelor care
stau la baza deșertului Sonoran, provocând mișcările
orizontale și verticale care au produs topografia
caracteristică a bazinului și a zonei.
Datorită acestei activități tectonice complexe s-au format lanțuri muntoase aproximativ
paralele, multe apropiindu-se de cote de 3.048 m (10.000 ft), separate de văi largi
flancate de „bajadă” (de evantai aluviali uniți). Acest relief topografic abrupt asigură
diferențe radicale de temperatură de-a lungul versanților, vârfurile fiind relativ reci și
umede (datorită precipitațiilor orografice) și se pot dezvolta zone de viață(Conceptul de
zonă de viață a fost dezvoltat de C. Hart Merriam în 1889 ca un mijloc de descriere a
zonelor cu comunități similare de plante și animale) mai caracteristice Canadei spre
deosebire de cele de pe fundul văii. Aceste habitate montane (accentuate de expoziția
nord-estică a versanților și de topografia locală) sunt denumite „insule cerești”, care
sunt asemănătoare cu insulele marine reale din perspectiva biogeografiei, speciației și
conectivității peisajului. În combinație cu regimul de precipitații bimodal și poziția
central-continentală, această variație extraordinară a topografiei la scări relativ fine
produce diversitatea uimitoare a deșertului Sonoran.
 Deșerturile Asiei
Deșertul Arabiei este format din două regiuni
majore. Prima, vechea platformă arabă (un
segment al Scutului African), se află în vest.
Este compus în principal din gnais precambrian
(datat între 541 milioane de ani în urmă și 2,6
miliarde de ani) și a fost format cu aproximativ
541 până la 900 de milioane de ani în urmă. A
doua regiune, din est, cuprinde straturi de roci
sedimentare depuse în ultimii 541 de milioane
de ani pe platformele continentale și în bazinele
marine de-a lungul marginilor platformei arabe.
Între aceste straturi de roci sedimentare s-au
format cantități mari de petrol, făcând din
Deșertul Arabiei cea mai bogată regiune
producătoare de petrol din lume. Cu aproximativ
33 de milioane de ani în urmă, la începutul
epocii Oligocen, Arabia a început să se despartă
de Africa.

https://www.researchgate.net/figure/Generalized-geological-map-of-the-
Arabian-Peninsula-showing-the-Arabian-Shield-and-the_fig1_262980580
Acesta a fost începutul unei perioade de rifting care a fost cauzată de ascensiunea magmei
din mantaua Pământului sub regiunile aflate acum de fiecare parte a Mării Roșii. Între 20 și
30 de milioane de ani, magma din adâncime a ieșit la suprafață sub formă de lavă pentru a
produce bazalți de inundații, atingând grosimi de până la 3.000 de metri. Acei bazalți de
inundații alcătuiesc o bună parte din munții înalți de-a lungul marginii Mării Roșii în Yemen.
Vulcanismul a continuat la o scară mai mică în epoca Holocenului (ultimii 11.700 de ani).
Magma în creștere a făcut ca regiunea să se înalțe. Această acțiune a subțiat și a extins crusta
pentru a produce sisteme extinse de falii de-a lungul marginii Mării Roșii. Cu aproximativ 5-
6 milioane de ani în urmă, riftingul a progresat atât de mult încât crusta oceanică a început să
se formeze în Marea Roșie pentru a produce un proto-ocean (stadiul incipient al unui nou
ocean). De-a lungul acelei perioade de ruptură, placa arabă s-a rotit progresiv spre nord
pentru a se ciocni cu placa eurasiatică. Acest lucru a făcut ca Golful Persic să se îngusteze, a
scos crusta oceanică din Golful Oman pe placa arabă pentru a forma munții Oman și a
comprimat placa eurasiatică pentru a forma Munții Zagros din Iran.
Deșertul Thar nu este omogen din punct de vedere
geologic. Partea apuseană se află în vechea vale a
Indusului, care ocupă regiunile curburii premontane, iar
cea răsăriteană se întinde peste zona erodată a platformei
indiene. În mod corespunzător, partea estică În mod
corespunzător, partea estică a platformei deșertului se
caracterizează printr-un complex de dune de nisipuri
eoliene, care alternează cu resurgențe ale rocilor de bază
(gresii precambriene de Vindhya ce apar în depresiunile
dintre dune). Pe alocuri, printre nisipuri se înalță martori
de eroziune constituit din aceleași gresii, uneori cu
intruziuni de gips, viu colorate, trandafirii sau zmeurii,
sau creste stâncoase nu prea înalte, din roci metamorfice
și eruptive (granite, gnaisuri, cuarțite). Depozitele
cuaternare ale Deșertului Thar sunt constituite din roci
aluvionare vechi ale Indusului și nisipuri eoliene.
Nisipurile eoliene ocupă în Rajasthanul de vest cca 90%
din teritoriul acestuia.

https://onlinelibrary.wiley.com/doi/abs/10.1002/esp.4583
 Deșerturile Africii
Deșertul Sahara

Din punct de vedere geostructural, Sahara reprezintă un vechi uscat care

ocupă partea de nord a vechii platforme cristaline africane. Fundamentul său
are înălțimea unei vaste bolți cu pantă lină alcătuit din gnaisuri și granite
precambriene și paleozoice, turtite, cutate. Anteclizele acestei platforme
corespund podișurilor Ahaggar și Tibesti, cărora le sunt caracteristice
manifestările vulcanismului terțiar. Cea mai mare parte a platformei africane
reprezintă sineclize cu o cuvertură de roci sedimentare, paleozoice și
mezozoice stratificate mai ales orizontal.

Stratele paleozoice alcătuiesc șesurile structurale înalte, stratificate. Din

carbonifer și până în cretacic pe aceste șesuri s-au desfășurat procese de
sedimentare continentală și de dislocare prin eroziune; pe aceste șesuri sunt
localizate hamadele. Stratele mezozoice au dus la formarea pe teritoriul
Saharei a unui alt tip de suprafețe, și anume a celor mai tinere, structurale,
stratificate. Acestea sunt ocupate mai ales de serire. Dintre aceste strate de
un interes deosebit sunt gresiile nubiene mezozoice, relativ ușor erodabile.
Din aceste gresii au fost cioplite celebrele sculpturi nubiene. https://www.google.com/search?
q=sahara+desert+geology+map&rlz=1C1KNTJ_
• În perioadele cretacică și terțiară Sahara se afla parțial sub apa mării, care acoperea suprafețele situate mai jos de
nivelul vechilor șesuri paleozoice. Începând cu cea de a doua jumătate a perioadei terțiare și în decursul întregii ere
cuaternare, marea nu mai pătrundea pe teritoriul Saharei, unde s-a instalat regimul continental, cu o climă mai umedă
ca în prezent. În acest timp s-au depus în Sahara straturi groase de sedimente continentale neogene ale cuaternarului
inferior, reprezentate prin strate de nisipuri, argile și pietrișuri. Grosimea lor este de mai multe sute de metri. Aceste
strate se întind pe mari suprafețe ale Saharei de nord.

• Depozitele mai tinere ale Saharei, formate la mijlocul şi spre sfârșitul erei cuaternare, sunt foarte diferite. Ele
formează o colecție clasică de depozite, proprii regiunilor aride ale globului terestru, depozite care în cuaternar au
trecut printr-un proces activ de eroziune-acumulare şi prin stadiul lacustru. Pentru Sahara, ca pentru orice mare
deșert de
• pe suprafața globului, sunt caracteristice în special depozitele cu schelet grosier, de nisipuri afânate și de alte
depuneri aluviale mult mai ușoare (de lacuri și doline), deluviale-proluviale cu schelet grosier, precum și
• depozitele eoliene afânate, cuaternare și cele actuale.

• Acțiunea comună a factorilor generatori de reliefuri din trecutul îndepărtat (paleozoic) și cainozoic a determinat
coexistența în Sahara a patru tipuri genetice de reliefuri: tipul tectonic șesurile structurale, munții insulari, podișurile
și depresiunile dintre acestea; tipul de eroziune din care fac parte martorii de eroziune din șesurile structurale spălate,
albiile secate; tipul hidro-acumulativ cu șesuri aluvionale vechi și depresiunile lacustre; tipul eolian care include
gresii eoliene. Acestor elemente morfostructurile le corespund tipuri determinate de depozite de suprafață sau tipuri
litoedafice de deșert: de nisip, de piatră, pietriș, cu solonceacuri și altele.
I.3 – Relieful regiunii

https://www.travellens.co/best-things-to-do-in-mojave-desert/
I.4 – Climatul regiunii
I.5 – Hidrografia regiunii
I.6 – Solurile regiunii
 I.7 – Modul de folosinta al teritoriului

În ultimele decenii, multe țări din Asia, Africa, America de

Nord, America de Sud și Australia au acordat o atenție
deosebită zonelor deșertice. După cum se știe, populația
globului crește destul de repede. După afirmațiile
specialiștilor O.N.U. Pentru a hrăni populația ce se află într-o
continuă creștere, este necesară o cantitate sporită de alimente,
față de ceea ce se produce astăzi (dacă se pleacă de la nivelul
de consum actual). În momentul de față se pune cu prioritate
problema utilizării de noi teritorii pentru agricultură, ca
urmare a creșterii rapide a populației.

S-a dovedit ca deserturile globului pământesc păstrează în

subsolul lor rezerve enorme din cele mai importante
zăcăminte utile (țiței, gaze naturale, metale feroase, neferoase,
și rare), far pe întinderile lor de necuprins, se află pământuri
virgine, utilizabile în agricultura irigată, cu ape de suprafață și
subterane. De exemplu, în deșertul Mojave, depozitele de aur,
wolfram și argint au fost extrase frecvent înainte de al Doilea https://www.ursalink.com/en/solution/desert-oilfield/
Război Mondial. În plus, au existat zăcăminte de cupru,
staniu, plumb-zinc, mangan, fier și diverse substanțe
radioactive, dar acestea nu au fost exploatate pentru uz
comercial.
Vorbind despre resursele naturale ale deșerturilor trebuie să avem în vedere trei aspecte:

• Productivitatea lor biologică (animalele, solul, plantele),

• resursele de apă și minerale și

• resursele climatice, energetice

Productivitatea biologică slabă a deșerturilor limitează posibilitatea dezvoltării zootehniei. Spre deosebire de agricultură,
resursele minerale ale deșerturilor (țițeiul, gazele naturale, metalele feroase şi neferoase etc.) posedă un potențial economic și o
stabilitate mult mai mare. Lista minereurilor utile ale deșertului este foarte variată și cuprinde toate minereurile de bază.
Deșerturile vor furniza încă multă vreme și din belșug, țărilor lumii țiței ți gaze naturale.
Un alt mod de utilizare a deșerturilor este instalarea de panouri solare. Datorită radiației termice puternice pe tot parcursul zilei
se pot produce cantități impresionante de energie electrică.