Consumul:funcția, interpretarea grafică

Ce este consumul?
Consumul reprezintă partea din venit cheltuită
pentru cumpărarea de bunuri şi servicii
destinate satisfacerii directe a trebuinţelor
personale ale populaţiei şi/sau necesităţilor
generale ale societăţii.
Formula Consumului:
se deduce din =C+S
unde – venitul disponibil, C – consumul, S - economii .

Trebuie să se facă distincţie între consumul final şi consumul intermediar.

Consumul final reprezintă ansamblul cheltuielilor care permit satisfacerea directă

a nevoilor agenţilor economici, fără a participa sau a contribui la creşterea
producţiei. Spre deosebire de acesta, consumul intermediar desemnează
consumul efectuat în vederea producerii de bunuri şi servicii. Consumul
intermediar al unui produs reprezintă cantitatea din acel bun care dispare, fie prin
încorporare în noi produse, fie prin distrugere în procesul de producţie. Prin
consum se realizează scopul final al oricărei producţii, satisfacerea efectivă a
necesităţilor fiziologice, spirituale, sociale, etc. ale omului.
Structura consumului este complexă, din acest
punct de vedere distingându-se mai multe
criterii de clasificare:
1. după destinaţia nemijlocită, există:
- consum public – cheltuieli curente pentru
achiziţionarea bunurilor şi serviciilor de care au
nevoie administraţiile publice şi alte organisme
de stat:
- consum privat – respectiv cel propriu unui
individ (menaj) sau unei întreprinderi cu scop
nelucrativ.
2. după obiectul lui, diferenţiem:
- consum material – în privinţa produselor
alimentare şi nealimentare;
- consum de servicii.
3. după modul de procurare al bunurilor, întâlnim:
- consum de mărfuri – rezultat din procesul de
vânzare – cumpărare;
- autoconsum – prin intermediul bunurilor fabricate
chiar de utilizator.
4. după timpul necesar procesului, observăm:
- consum curent – relativ la bunurile de unică
întrebuinţare;
- consum durabil – în raport cu produsele care-şi
pierd utilitatea în mod treptat.
Funcţiile consumului vizează elemente cum sunt:
 orientarea obiectivelor producţiei;
 realizarea scopurilor agenţilor economici, conform cererii de pe piaţă;
 satisfacerea nemijlocită a necesităţilor materiale şi spirituale ale populaţiei (societăţii);
 recunoaşterea utilităţii produselor şi serviciilor create (prestate);
 determinarea modificărilor aportului muncii la crearea venitului naţional;
 constituirea consumului drept condiţie a creşterii calităţii traiului printr-o serie de
indicatori, între care: consumul mediu anual de produse alimentare raportat la un
locuitor (în unităţi fizice şi în calorii); cheltuieli pentru consum pentru o familie; cheltuieli
pentru asistenţă medicală; cheltuieli pentru educaţie, etc.
Foarte mulţi factori influenţează mărimea şi structura consumului. Un rol foarte important
îl joacă venitul disponibil. Venitul personal disponibil (Vpd) se obţine pornind de la venitul
personal (Vp) din care se scad impozitele directe.
Vpd = Vp – Id
Venitul personal disponibil reprezintă, cu alte cuvinte, venitul pe care îl pot cheltui
gospodăriile familiale
Consumul total se află într-o relaţie funcţională
faţă de mărimea venitului C = f (y), deoarece
venitul explică în cea mai mare parte consumul,
condiţionându-l. Enghel a studiat pentru prima
dată dependenţa cheltuielilor de venit, iar
rezultatele cercetării sale sunt cunoscute sub
denumirea de curbele lui Enghel.
Legea psihologică fundamentală J.M. Keynes
Odată cu creșterea sau scăderea venitului, oamenii inclină, de regulă și în
medie, să-și mărească sau să-și diminueze consumul, dar într-o proporție mai
redusă.
I.Înclinația medie spre consum ( c) – exprimă partea din venitul disponibil
destinată consumului. Proporţia consumului în cadrul venitului, precum şi
tendinţa de evoluţie a acesteia, se exprimă prin intermediul înclinaţiei spre
consum. Înclinaţia medie spre consum se calculează prin intermediul ratei
consumului (c) şi exprimă ponderea cheltuielilor pentru consum în totalul
venitului disponibil:Formula: c = C /
II.Înclinația marginală spre consum (c') – determină modificarea consumului la o
modificare unitară a venitului disponibil. Înclinaţia marginală spre consum (c’)
reprezintă raportul dintre variaţia consumului şi aceea a venitului (arătând cu cât se
modifică mărimea cheltuielilor pentru consum, la creşterea cu o unitate a venitului
disponibil)
Formula: c' = Δ C / Δ
unde: 0 < c' < 1
Funcţia de consum reflectă nivelul cheltuielilor de consum dorit
(C) corespunzător fiecărui nivel de venit personal disponibil (Y).
Un alt factor important care determină consumul îl constituie bogăţia (avuţia). Bogăţia
reprezintă o variabilă - stoc ce cuprinde terenurile, construcţiile, maşinile şi utilajele. Avuţia
reprezintă valoarea tuturor bunurilor care se află în proprietatea gospodăriilor familiale.
Economistul Gottfried Haberler considera că “cu cât capitalul este mai important, şi în
special averile lichide, cu atât, consumatorii cheltuiesc un procent mai mare din venitul lor”
Printre alţi factori importanţi care pot
influenţa consumul se remarcă evoluţia
preţurilor, factorii demografici şi cei
psihologici. Cu cât perspectiva unor
creşteri a preţurilor este mai mare cu atât
înclinaţia spre consum a cumpărătorilor
este mai ridicată şi invers. Pe de altă
parte, factorul demografic influenţează
consumul prin următoarele variabile:
numărul populaţiei, raportul dintre
populaţia ocupată şi totalul populaţiei,
structura pe medii (urban, rural), etc.
Funcţia consumului
Aşa cum s-a putut vedea între consum şi venitul
disponibil există o relaţie bine definită.
1. O primă situaţie ar fi aceea a unei funcţii de
consum liniare, fără existenţa unui nivel al
consumului autonom. Această ipoteză este pur
teoretică, deoarece atunci când venitul disponibil
este zero, cheltuielile pentru consum nu sunt nule;
explicaţia este aceea că într-o asemenea situaţie,
indivizii sunt nevoiţi să consume într-o anumită
proporţie pentru a supravieţui.
2. A doua posibilitate de
reprezentare presupune
existenţa consumului autonom.
El reprezintă acel nivel al
consumului înregistrat atunci
când venitul este nul – nivel
susţinut prin apelarea la
economii sau credite.
3. Cea de-a treia reprezentare
vizează o funcţie de consum
concavă. În acest al treilea caz,
atât înclinaţia marginală spre
consum, cât şi rata consumului,
variază pentru diverse valori ale
venitului.
Multumesc pentru atentie!