Barbara

McClintoc
k
Theea Vădănuță
Slăniceanu Nicolae
VIAȚA EI

Barbara McClintock a crescut în Connecticut și

New York în Statele Unite. Familia ei avea
puțini bani, așa că interesul ei pentru cercetare a
fost privit cu scepticism. Era mai important
pentru ea să se căsătorească, credea familia ei.
În ciuda acestui fapt, cu sprijinul tatălui ei,
McClintock a început să studieze la Colegiul de
Agricultură din Cornell în 1919.
Studiile ei sunt locul în care interesul ei a rămas. Nu
s-a căsătorit niciodată, alegând în schimb să-și dedice
viața cercetării. Era timidă și orice altceva decât o
carieristă, dar în același timp și-a dat seama de
importanța a ceea ce a realizat, nu în ultimul
rând,rolul ei ca și exemplu pentru alte femei.
 Ce a descoperit?

Multe caracteristici ale organismelor

sunt determinate de ereditate – adică
de genele lor – care sunt stocate în
cromozomii din interiorul nucleelor ​
celulelor lor. Barbara McClintock a
studiat caracteristicile ereditare ale
porumbului, de exemplu culorile
diferite ale boabelor sale.
Ea a studiat modul în care aceste
caracteristici sunt transmise de-a lungul
generațiilor și a legat acest lucru de
schimbările în cromozomii plantelor. În
anii 1940 și 1950, McClintock a
demonstrat că elementele genetice își
pot schimba uneori poziția pe un
cromozom și că acest lucru face ca
genele din apropiere să devină active
sau inactive.
 După cum a observat
McClintock, studiind generațiile
succesive de plante de porumb,
în ​loc să fie blocate pe loc,
oferind instrucțiuni fixe de la
generație la generație, unele
gene s-ar putea deplasa sau
„transpune” în cromozomi,
activând sau dezactivând
trăsăturile fizice în funcție de
anumite „elemente de control”. ”
„Nu există două plante exact
la fel. Toate sunt diferite și,
în consecință, trebuie să
cunoaștem această diferență.
Încep cu răsadul și nu vreau
să-l las. Nu simt că știu cu
adevărat povestea dacă nu
mă uit la plantă tot timpul.
Așa că cunosc fiecare plantă
din câmp. Le cunosc intim.
Și mi se pare o mare plăcere
să le cunosc.”

—Barbara McClintock