Sunteți pe pagina 1din 8

Masivul Bucegi, cu o suprafață

de circa 300 km2, se află la


extremitatea estică a Carpaţilor
Meridionali, desfășurându-se
între Valea Prahovei la est și
culoarul Branului și Valea
Ialomiţei la vest; cade brusc spre
nord către depresiunea Bârsei și
spre sud, până la contactul cu
Subcarpaţii de curbură. Se întinde
pe teritoriul județelor Dâmboviţa,
Prahova și Braşov. Fiind de o
mare complexitate structurală și
morfologică, masivul apare ca o
cetate naturală, cu incinta
suspendată la 1600 – 2500 m,
sprijinită de abrupturi puternice.
În afara celor două ramuri principale, tot din zona
Masivul Bucegi are o formă de potcoavă deschisă vârfului Omu se mai desprind culmi scurte și abrupte.
spre sud, din centrul căreia izvorește râul Ialomița. Către est pornește muntele Moraru, spre nord-est
Ramurile principale ale potcoavei se întâlnesc în Bucșoiu formează parte din cumpăna apelor, iar
extremitatea nordică chiar în Vârful Omu, punctul către
culminant al masivului. nord Padina Crucii separă căldările glaciare Mălăiești
si Țigănești.
situată între valea prahovei și cea a ialomiței, culmea principală a bucegilor este caracterizată în
primul rând prin formele sale de relief puternic contrastante:
 versantul prahovean (abrupt și stâncos, cu o diferență de nivel de 500–900 m)
 platoul bucegilor (podiș înalt, având altitudini cuprinse între 1600–2400 m și o înclinare de la
 nord către sud).
În munții Bucegi se întâlnesc 2 forme principale de dovezi glaciare:
 forme de eroziune și forme de acumulare.
 Conformația masivului în formă de potcoavă determină în mod
evident
dispunerea și direcția de curgere a râurilor.
 Principala axă de colectare a apelor din interiorul masivului este
RâulIalomița, care are un bazin simetric.
Clima se caracterizează prin temperaturi
medii de 2-6° Celsius și 0-2° Celsius la
peste 1800 m altitudine, precipitații
abundente de 800–1200 mm/an și vânturi
 puternice.
 Pe platoul Bucegi se întâlnește
climatulalpin cu temperaturi medii
anuale sub 2°
 Celsius, precipitații puține și vânturi
 foarte puternice.
 În Bucegi, ca pe orice alt munte, vremea
 se poate schimba foarte repede, existând
 chiar zile în care cel puțin trei
 anotimpuri sunt prezente în timp relativ
 scurt.
 Numărul mediu de zile de iarnă, cu
 temperaturi mai mici de 0° Celsius, este
 de 47 zile/an, iar numărul mediu de
zile
 cu temperaturi peste 25° Celsius, este de
Muntii Bucegi sunt centrul drumetiilor
montane, dominand de la mare iinaltime Valea
Prahovei cu statiunile Sinaia, Poiana Tapului,
Busteni, Predeal, de unde pleaca si cele mai
accesibile rute montane.

Spectaculosi datorita peretilor abrupti si a


partiilor acoperite de paduri, Muntii Bucegi ofera
ochiului o priveliste ametitoare.

Ajunsi in varf, in spatele acestei impresionante


fatade se afla platoul Bucegilor cu Sfinxul si
Babele, creatii ale naturii, ciudatenii misterioase,
atractii pentru oricine a ajuns in zona.

Un alt punct de atractie de pe platou este Crucea


Eroilor de pe Varful Caraiman, o cruce uriasa
ridicata in memoria romanilor care au murit in
timpul primului razboi mondial.

Crucea este luminata, dominand si noaptea


intreaga Vale a Prahovei.
Munţii Bucegi
sunt un simbol al
Carpaților Meridionali,
unde mii de turişti
anual găsesc peisaje
superbe în care
armonia culorilor, a
sunetelor şi a
miresmelor se îmbină
perfect!

S-ar putea să vă placă și