MUNTII BUCEGI

CLASA A VIII-A

Andrei Ricardo
Munții Bucegi
Munții Bucegi

Munții Bucegi văzuți de pe vârful Cristianu

Mare din Munții Postăvarul

Altitudine 2.514 m

Localizare România

Aparține de Munții Bucegi

Hartă

Modelare 3D a Bucegilor

Masivul Bucegi, cu o suprafață de circa 300 km2, se află la extremitatea estică

a Carpaților Meridionali, desfășurându-se între Valea Prahovei la est și Culoarul Bran—
Rucăr și Valea Ialomiței la vest; cade brusc spre nord către depresiunea Bârsei și spre
sud, până la contactul cu Subcarpații de Curbură. Se întinde pe teritoriul
județelor Dâmbovița, Prahova și Brașov. Fiind de o mare complexitate structurală și
morfologică, masivul apare ca o cetate naturală, cu incinta suspendată la 1600 – 2500
m, sprijinită de abrupturi puternice.

Geografie

Panoramă a Munților Bucegi

Masivul Bucegi are o formă de potcoavă deschisă spre sud, din centrul căreia izvorăște râul
Ialomița. Ramurile principale ale potcoavei se întâlnesc în extremitatea nordică chiar în Vârful Omu,
punctul culminant al masivului. În afara celor două ramuri principale, tot din zona vârfului Omu se
mai desprind culmi scurte și abrupte. Către est pornește muntele Moraru, spre nord-
est Bucșoiu formează parte din cumpăna apelor, iar către nord Padina Crucii separă căldările
glaciare Mălăiești și Țigănești.

Panoramă a Munților Bucegi

Situată între Valea Prahovei și cea a Ialomiței, culmea principală a Bucegilor este caracterizată în
primul rând prin formele sale de relief puternic contrastante: versantul prahovean (abrupt și stâncos,
cu o diferență de nivel de 500–900 m) și platoul Bucegilor (podiș înalt, având altitudini cuprinse între
1600–2400 m și o înclinare de la nord către sud).

Panoramă a Munților Bucegi

Lacul Țigănești (pe Valea Țigănești)

Cascadă spumoasă

Masivul Bucegi s-a format odată cu sectorul Carpațiilor Meridionali și cu întregul lanț carpatic, în
timpul orogenezei alpine. Carpații Meridionali și grupa Bucegilor s-au înălțat cu cca 1000m la
sfârșitul Neogenului și începutul Cuaternarului.
Masivul Bucegi reprezintă un larg sinclinal, de direcție nord-sud, cuprinzând depozite sedimentare
mezozoice, așezate în transgresiune peste un fundament de șisturi cristaline. Aceste depozite sunt
formate în cea mai mare parte din calcare jurasice, conglomerate de Bucegi și gresii micacee. Către
marginea răsăriteană a masivului, în porțiunea inferioară a abruptului prahovean, conglomeratele de
Bucegi se rezeamă pe formații ale flișului cretacic inferior, cuprinzând stratele de Sinaia, precum și
depozitele de marne și gresii aparținând etajelor Barremian și Apțian. Relieful carstic este legat de
masa calcarelor de pe latura vestică a rezervației, în sectorul Strunga-Grohotiș-Guțanu, iar local de
unele blocuri cu dimensiuni mai mari incluse în masa de conglomerate. Specific este exocarstul cu
Japiezuri în forme si dimensiuni variabile, unele coline și avene. Dezolvarea se îmbină sezonier cu
înghețul și dezghețul, contribuind la dezvoltarea reliefului ruiniform de pe abruptul calcaros.

 Avenul de sub Babele

 Peștera de pe Piciorul Babelor
 Peștera Ialomiței
 Peștera Ursului
Resurse naturale
Bucegii au puține bogății naturale, folosindu-se piatră pentru construcții și pășunile pentru oi, parte
din transhumanță.

 exploatări forestiere, Fabrica de Hârtie Bușteni - desființată în 2008

 calcare, cariera Lespezi ce alimentează Combinatul de la Fieni
 calcare, în 1878 Azuga avea o fabrică de var
 ape, 1899 fabrica de bere Azuga (în prezent închisă)

Clima.
Clima se caracterizează prin temperaturi medii de 2-6° Celsius și 0-2° Celsius la peste 1800 m
altitudine, precipitații abundente de 800–1200 mm/an și vânturi puternice. Pe platoul Bucegi se
întâlnește climatul alpin cu temperaturi medii anuale sub 2° Celsius, precipitații puține și vânturi
foarte puternice. În Bucegi, ca pe orice alt munte, vremea se poate schimba foarte repede, existând
chiar zile în care cel puțin trei anotimpuri sunt prezente în timp relativ scurt. Numărul mediu de zile
de iarnă, cu temperaturi mai mici de 0° Celsius, este de 47 zile/an, iar numărul mediu de zile cu
temperaturi peste 25° Celsius, este de aproximativ 16 zile/an.

Flora și fauna
Flora si Fauna

Covor de mușchi în Bucegi, posibilă sursă etimologică pentru numele de Bucegi

O floare de munte la altitudinea de 2200 m

Toate studiile botanice efectuate în zona masivului Bucegi, au reflectat bogăția și varietatea de

specii și familii reprezentate, specifică atât pădurilor de conifere și foioase cât și pajiștilor alpine,
susținând necesitatea protejării și ocrotirii acestui complex de forme, asociații și peisaje. În 1935, o
parte din masiv este inclus în lista ariilor protejate din România, cu statut de Parc Național. La
acesta se adaugă încă doua rezervații din bazinul Ialomiței și câteva puncte fosilifere din sud.
Speciile ocrotite
Printre speciile ocrotite trebuie amintite:

 Leontopodium alpinum (floarea-reginei, sau floarea de colț)

 Rhododendron kotschyi (bujorul de munte, sau smârdarul)
 Daphne blagayana (iedera albă)
 Angelica archangelica (angelică)
 Nigritella rubra sau Lathyrus odoratus (sângele voinicului)

HIDROGRAFIE

 Acestea acumulează apa din precipitații, formând pâraiele ce se luptă cu stânca, modelând dantele și croind drum
spre Prahova, oferind turiștilor motive de popas.


Dispunerea reliefului și regimul anual al precipitațiilor fac din masivul Bucegi un adevărat castel de ape. În
general, rocile constituente rețin apele rezultate din ploi și din topirea zăpezilor, acestea infiltrându-se lent pentru
a fi apoi redate, treptat, sub formă de izvoare care apar pe văi, la capete de strat, la baza calcarelor, a conurilor
de grohotiș sau a morenelor frontale. Apele din platou sunt adunate de afluenții Prahovei. Spre aceasta arteră
hidrografică se îndreaptă toți afluenții de pe dreapta, dintre valea Cerbului și Izvorul Dorului. Aceștia, deși au
debite mici, au văi cu pante mari în profil longitudinal, de unde și numeroase praguri și cascade. Valea Cerbului,
are un debit de 0,47 m3/s , restul afluenților: Valea Albă, Jepii, Urlătoarea, Peleș și Zgârbura având o contribuție
mai mică la sporirea debitului râului principal, care la confluența cu Izvorul Dorului are 5,13 m3/s.

Râul Ialomiţa izvorăşte dintr-un circ glaciar de sub vârful Omu, străbate aproape prin centru perimetrul Munților
Bucegi, apoi crește treptat, primind de-o parte și de alta o serie de afluenți până în localitatea Moroeni.
Toponimul Ialomița se întâlnește cu aproximativ 550 m mai jos fată de nivelul izvoarelor sale, diferenţă
altimetrică parcursă pe o distanţă de patru km. Prima parte este denumită Valea Bisericii, după ce trece prin
Cascada Obârşiei devine Valea Obârşiei, apoi după ce colectează afluenţii Doamnele şi Şugările ajunge să se
numească râul Ialomiţa.

Relieful parcurs se desfăşoară pe o diferenţă de nivel de cca. 1300 m (între 2505 m, Vf. Omu şi 1205 m în zona
Scropoasa-Cheile Orzei).

Specificitatea este reprezentată de prezenţa unor plante endemice, iar identitatea spatiului este evidenţiată de o
serie de formaţiuni geologice şi geomorfologice precum Omu, Sfinxul, Babele, Mecetul Turcesc, Turnul Seciului,
aceste elemente contribuind la frumuseţea peisajului întâlnit. Bazinul hidrografic al Ialomiţei este reprezentat de
pâraiele Bătrâna, Obârsia, Doamnele, Sugărilor, Horoaba, Coteanu, Lăptici, Lucăcilă, Zănoaga, Oboarele, Dichiu,
Scropoasa, iar prin dizolvarea calcarului s-au format mai multe chei(Ursilor, Pesterii, Coteanu, Tătaru, Zanoaga,
Orzea) şi peşteri (Peştera Ialomiţei, Peştera Mică, Peştera Urşilor şi altele), alternând cu bazinele depresionare
Pestera, Padina, Bolboci şi Scropoasa. Pe traseul străbătut de Ialomiţa se întâlnesc două lacuri de baraj Bolboci şi
Scropoasa. Potenţialul natural deosebit a impus necesitatea unor zone de conservare specială a ecosistemelor în
interiorul Parcului Natural Bucegi.
Rezervaţiile naturale au un rol important în protejarea şi conservarea biodiversităţii, stabilind clar şi cadrul
potrivit de dezvoltare al investitiilor în infrastructura turistică.