Sunteți pe pagina 1din 10

METANUL

CH4
STARE NATURALĂ
• Metanul a fost descoperit de A. Volta în 1778 în
mâlul bălţilor şi a fost numit gaz de baltă.
• În scoarţa terestră formează zăcăminte în care
puritatea poate atinge 99%.
• Ţara noastră posedă zăcăminte de metan cu
puritate ridicată(98-99%), cele mai importante
fiind cele de la Sărmăşel, Copşa Mică, Bazna,
Nadeş, Şincai, Deleni, Bogota etc.
• Metanul apare şi în minele de cărbuni unde,
împreună cu aerul, formează amestecul
exploziv denumit gaz grizu;
mai apare în gazele de
cocserie şi cele de cracare
• Metanul se extrage din zăcămintele
naturale cu ajutorul sondelor. De aici se
transportă la consumatori (laboratoare, industrie,
termocentrale, locuinţe, etc.) cu ajutorul
conductelor.
• Metanul mai este utilizat drept combustibil dar
azi se pune un accent deosebit pe transformarea
lui într-o serie de compuşi chimici de o mare
importanţă practică. Această prelucrare se
numeşte chimizarea metanului. Este suficient să
precizăm că prin chimizare valoarea unui metru
cub de gaz metan creşte de circa 30 de ori, ca
să ne dăm seama de importanţa economică a
acesteia.
Principalele direcţii de
chimizare a metanului sunt:
a) Chimizarea prin clorurare:
• Produşii obţinuţi au diferite întrebuinţări. Astfel, clorura
de metil (CH3Cl) este un bun agent frigorific, clorura de
metilen (CH2Cl2) şi tetraclorura de carbon (CCl4) se
întrebuinţează ca solvenţi. Tetraclorura de carbon se
întrebuinţează şi la stingerea incendiilor.

+Cl2 +Cl2 +Cl2 +Cl2


CH4 —→CH3Cl —→CH 2Cl2 —→CHCl3 —→
CCl4
-HCl -HCl -HCl -HCl
b) Chimizare prin oxidare:

• După cum s-a văzut în paginile anterioare, metanul, prin


oxidare în diverse condiţii, poate forma: Alcool
metilic,aldehidă formică şi gaz de sinteză.
• Prin oxidare, metanul mai poate forma şi negru de fum,
conform reacţiei:

CH4 + O2 → C + 2 H2O
negru de fum
• Randamentul de obţinere a negrului de fum
prin acest procedeu este foarte mic şi nerentabil.
• Astăzi se fabrică negrul de fum mult mai rentabil
din produse petroliere, de exemplu la noi în ţară
la Piteşti. Negrul de fum este utilizat în
prelucrarea cauciucului, obţinerea cernelurilor de
tipar, tuşuri etc.
• Când oxidarea metanului se face cu oxigen din
aer, azotul existent rămâne necombinat:

CH4 + aer (O2 + N2) → CO2 + 2 H2O + N2


Procesul constituind o importantă sursă de azot.
c)Chimizare prin oxidare parţială cu
vapori de apă:
• Prin oxidarea metanului cu vapori de apă se obţine gaz de
sinteză:
Ni
CH4 + H2O ────→ CO + 3H2
650-900°C gaz de sinteză

• Gazul de sinteză obţinut este folosit la


scară industrială în diverse sinteze de
alcooli, aldehide etc.
d) Amonoxidarea metanului:
• Este reacţia metanului cu amoniac şi aer, cu formare de acid
cianhidric:
Pt, 1000°C
CH4 + NH3 + 3/2 O2 ────→ HCN + 3 H2O
acid
cianhidric

e) Obţinerea din metan a acetilenei:


• Din metan se poate obţine acetilenă, cu largi utilizări
practice.
• Produsele chimice obţinute prin reacţiile descrise mai sus
şi-au găsit largi aplicaţii industriale în marile combinate
chimice ale ţării noastre, fiind prelucrate în continuare, prin
alte procese chimice.

2CH4 → CH ≡ CH +3H2
(acetilenă)
Schema chimizării
metanului
Proiect realizat de:

Banea Anca-Gabriela: clasa a X-a B

Profesor îndrumător:
Mînză Lidia

Colegiul Naţional “Vasile Alecsandri”


Galaţi

S-ar putea să vă placă și

  • METANUL Madalin F
    METANUL Madalin F
    Document11 pagini
    METANUL Madalin F
    Raul Stepan
    Încă nu există evaluări
  • METANUL
    METANUL
    Document10 pagini
    METANUL
    Emőke Varga
    Încă nu există evaluări
  • Chimizarea Metanului
    Chimizarea Metanului
    Document11 pagini
    Chimizarea Metanului
    Tănase Alexandra
    Încă nu există evaluări
  • Metanul
    Metanul
    Document11 pagini
    Metanul
    Alex GN
    Încă nu există evaluări
  • Chimizarea Metanului - Bianca
    Chimizarea Metanului - Bianca
    Document11 pagini
    Chimizarea Metanului - Bianca
    Christian Covlea
    Încă nu există evaluări
  • Metanul
    Metanul
    Document11 pagini
    Metanul
    Cociorba Andrei
    Încă nu există evaluări
  • Chimizarea Metanului
    Chimizarea Metanului
    Document10 pagini
    Chimizarea Metanului
    Diana Maria Roban
    Încă nu există evaluări
  • Chimizarea Metanului
    Chimizarea Metanului
    Document4 pagini
    Chimizarea Metanului
    LarysaValeria
    Încă nu există evaluări
  • METANUL Madalin F
    METANUL Madalin F
    Document11 pagini
    METANUL Madalin F
    Octavian Stoichita
    Încă nu există evaluări
  • Metanul
    Metanul
    Document4 pagini
    Metanul
    Nicholas Owens
    Încă nu există evaluări
  • Copie
    Copie
    Document11 pagini
    Copie
    Irina Ioana
    Încă nu există evaluări
  • METAN
    METAN
    Document4 pagini
    METAN
    Denisa Bacescu
    Încă nu există evaluări
  • Referat Chimie Metan
    Referat Chimie Metan
    Document9 pagini
    Referat Chimie Metan
    conY_cosmin
    100% (10)
  • Chimizarea Metanului
    Chimizarea Metanului
    Document14 pagini
    Chimizarea Metanului
    Georgiana Tincu
    100% (1)
  • Referat Metanul Chimie
    Referat Metanul Chimie
    Document10 pagini
    Referat Metanul Chimie
    ANDREI CRISTIAN POPESCU
    Încă nu există evaluări
  • Chimizarea Metanului
    Chimizarea Metanului
    Document7 pagini
    Chimizarea Metanului
    Balaban George
    Încă nu există evaluări
  • Metan
    Metan
    Document9 pagini
    Metan
    Camelia Tanase
    Încă nu există evaluări
  • Chimizarea Metanului
    Chimizarea Metanului
    Document10 pagini
    Chimizarea Metanului
    Carla Nedelcu
    Încă nu există evaluări
  • Chimizarea Metanului - Bianca
    Chimizarea Metanului - Bianca
    Document11 pagini
    Chimizarea Metanului - Bianca
    Oana Truică
    Încă nu există evaluări
  • Chimizarea Metanului
    Chimizarea Metanului
    Document6 pagini
    Chimizarea Metanului
    gabi i
    Încă nu există evaluări
  • Chimizarea Metanului
    Chimizarea Metanului
    Document4 pagini
    Chimizarea Metanului
    Irimia Matei
    Încă nu există evaluări
  • Chimizarea Metanului
    Chimizarea Metanului
    Document3 pagini
    Chimizarea Metanului
    Pop Marius
    67% (21)
  • Chimizarea Metanului - Bianca
    Chimizarea Metanului - Bianca
    Document11 pagini
    Chimizarea Metanului - Bianca
    Alina-Simona Pana
    0% (1)
  • Chimizarea Metanului
    Chimizarea Metanului
    Document10 pagini
    Chimizarea Metanului
    pixell
    Încă nu există evaluări
  • Metanul
    Metanul
    Document2 pagini
    Metanul
    Octavian Stoichita
    Încă nu există evaluări
  • La Chimie GAZUL
    La Chimie GAZUL
    Document53 pagini
    La Chimie GAZUL
    MorariAndrian
    Încă nu există evaluări
  • Chimizarea Metanului
    Chimizarea Metanului
    Document10 pagini
    Chimizarea Metanului
    Alexandru Orghici
    Încă nu există evaluări
  • Gazul Metan
    Gazul Metan
    Document5 pagini
    Gazul Metan
    Emanuel Grelus
    Încă nu există evaluări
  • Combustibili Alternativi
    Combustibili Alternativi
    Document5 pagini
    Combustibili Alternativi
    TraianRO
    Încă nu există evaluări
  • Metanul
    Metanul
    Document6 pagini
    Metanul
    Annabelle Restows
    0% (1)
  • Metan
    Metan
    Document8 pagini
    Metan
    Alina Stefana
    100% (1)
  • Metanul
    Metanul
    Document7 pagini
    Metanul
    AlexandruVrednik
    100% (11)
  • Referat Metan
    Referat Metan
    Document10 pagini
    Referat Metan
    mihazele
    Încă nu există evaluări
  • Metanul
    Metanul
    Document8 pagini
    Metanul
    Cosmin Matache
    Încă nu există evaluări
  • WWW - Referate.ro-Chimizarea Metanului c4f79
    WWW - Referate.ro-Chimizarea Metanului c4f79
    Document8 pagini
    WWW - Referate.ro-Chimizarea Metanului c4f79
    Karla Karluta
    85% (13)
  • PORTOFOLIU CHIMIE e
    PORTOFOLIU CHIMIE e
    Document16 pagini
    PORTOFOLIU CHIMIE e
    David
    Încă nu există evaluări
  • Test Alcani 1
    Test Alcani 1
    Document7 pagini
    Test Alcani 1
    Nicoleta Costea
    Încă nu există evaluări
  • Ref Metanol Si Etanol
    Ref Metanol Si Etanol
    Document2 pagini
    Ref Metanol Si Etanol
    Radu Cătălin
    Încă nu există evaluări
  • Metan
    Metan
    Document5 pagini
    Metan
    Richard Dragomir
    Încă nu există evaluări
  • METAN
    METAN
    Document3 pagini
    METAN
    Adriana Lupu
    Încă nu există evaluări
  • ACETILENA Utilizare Referat
    ACETILENA Utilizare Referat
    Document9 pagini
    ACETILENA Utilizare Referat
    Andrei Cosmin
    100% (1)
  • Acetilena C2H2
    Acetilena C2H2
    Document5 pagini
    Acetilena C2H2
    simonavm
    Încă nu există evaluări
  • Alchine
    Alchine
    Document3 pagini
    Alchine
    Misha K
    Încă nu există evaluări
  • R de Oxidare
    R de Oxidare
    Document3 pagini
    R de Oxidare
    alexutzaioana
    Încă nu există evaluări
  • Arderea
    Arderea
    Document37 pagini
    Arderea
    Vlad Grigore
    Încă nu există evaluări
  • Arderea
    Arderea
    Document40 pagini
    Arderea
    Ion Morari
    100% (6)
  • Alcanii - Structura, Definitii Etc.
    Alcanii - Structura, Definitii Etc.
    Document5 pagini
    Alcanii - Structura, Definitii Etc.
    aninistor
    Încă nu există evaluări
  • CMO, Anul II, L 9, Obținerea Hidrocarburilor Nesaturate
    CMO, Anul II, L 9, Obținerea Hidrocarburilor Nesaturate
    Document15 pagini
    CMO, Anul II, L 9, Obținerea Hidrocarburilor Nesaturate
    Culeac Patricia
    Încă nu există evaluări
  • Alcani Hidrocarburi Saturate
    Alcani Hidrocarburi Saturate
    Document6 pagini
    Alcani Hidrocarburi Saturate
    Ted Kami-sama
    Încă nu există evaluări
  • Chimie
    Chimie
    Document4 pagini
    Chimie
    Alexandra Ganju
    Încă nu există evaluări
  • Procese de Oxidare
    Procese de Oxidare
    Document11 pagini
    Procese de Oxidare
    Doina Hadîrcă Bragă
    Încă nu există evaluări