Metan

A fost descoperit de A.Volts în 1778 în malul balţilor şi a fost numit prima oară
gaz de baltă. Metanul este cel mai simplu alcan, o hidrocarbură saturată aciclică,
primul termen al seriei de hidrocarburi parafinice.
Metanul (CH4) este componentul principal al gazelor naturale. Se mai află
în gazele de sondă, în gazele de cocserie (gazele rezultate la distilarea uscată a
cărbunilor de pământ) şi în gazele de cracare. Metanul există şi în minele de
cărbuni, unde formează împreună cu aerul amestecul exploziv numit gaz grizu.
Se gaseşte sub formă de zăcaminte naturale în stare destul de pură. Ţara noastră
posedă zăcăminte de metan cu puritate ridicată ( 98%-99% ) , cele mai importante
fiind cele de la Sărmăşel , Copşa Mică , Bazna , Nadeş , Şincai. Cantităţi apreciabile
de gaz metan se gasesc şi în minele de cărbuni
În 1936, la Târnăveni, se pare că în premieră mondiala, începea fabricarea
amoniacului folosind hidrogen obţinut din metan.
Proprietăţi fizice
Metanul este unul dintre cele mai cunoscute exemple de compus a
cărui moleculă să aibă geometrie tetraedrică. Altfel spus, molecula metanului este
formată din patru legături sigma echivalente carbon-hidrogen (C-H), iar structura sa
electronică este descrisă prin patru orbitali moleculari rezultați în urma
întrepătrunderii orbitalilor de valență ai carbonului și atomilor de hidrogen.
Metanul este un gaz incolor, mai uşor decât aerul , insolubil în apă , solubil în
alcool , eter , benzen . Mirosul gazului metan din conductele industriale şi casnice este
dat de substanţele continând sulf ( mercaptani ) care sunt adăugate special pentru a
face gazul uşor de recunoscut prin miros ; eventualele scăpari de gaze pot fi astfel
descoperite la timp. El poate fi prins sub apa făra pierderi însemnate.
Lipsind atractiile electrostatice , moleculele de metan nu vor fi inconjurate de
un roi de molecule de apa (asa cum se intampla cu alte molecule sau ioni ,fenomen
numit salvatare), iar fara aceasta nu poate avea loc dizolvarea.
Faptul ca metanul este mai usor decat aerul se datorează greutatii moleculare
mai scazute a moleculei CH4 ( 12 + ( 4 x 1 ) = 16 ) fata de moleculele oxigenului , O2
( 2 x 16 = 32 ) si azotului , N2 ( 2 x 14 = 28 ) . Un volum de 22,4 L care contine , un
mol de gaz , in conditii normale, 16 g daca va fi ocupat de metan , fata de circa 29 de
g cat va cantari daca va fi ocupat de aer.
Metanul se lichefiaza foarte greu. Din acest motiv , el se transporta de cele mai
multe ori prin conducte , sub presiune , in stare gazoasa.
 Compoziţie

– calitativă: carbon, hidrogen;

– cantitativă:
a) raportul numărului de atomi: C : H = 1 : 4
b) raportul de masă: C : H = 12 : 4 = 3 : 1
c) compoziţia procentuală: 75% C; 25% H

Principalele constante fizice ale metanului sunt prezente în tabelul următor:

Formula moleculara p.t. p.f ρ° (in c.n. ) d aer
CH -183°C -162°C 0,7142g/l 0,5536

Proprietăţi chimice

Metanul este o substanta stabila , putin reactiva in conditii obisnuite. In prezenta

unor reactivi energici ca oxigenul sau clorul si in conditii potrivit alese ( de temperatura ,
presiune si catalizatori) metanul poate fi facut sa reactioneze , ducand la produsi de mare
insemnatate practica. Reactiile caracteristice pentru metan sunt reactiile de substitutie.

Oxidarea la aldehida formică

Prin oxidarea parţială a metanului, în prezenţa oxizilor de azot, se obţine aldehida formică.
Ea este utilizată la obţinerea novolacului şi a bachelitei. Soluţia de aldehidă formică de concentraţie
40% este numită formol şi se foloseşte la dezinfecţie şi la conservarea preparatelor anatomice.

Conversia catalitică a metanului

Conversia metanului constă în oxidarea lui parţială la monoxid de carbon (CO) şi hidrogen (H2) cu
ajutorul unor agenţi oxidanţi: vapori de H2O, O2, CO2 sau amestecul lor. Procesul este complex, are
loc în prezenţa unor catalizatori şi la anumite temperaturi.

Amestecul gazos rezultat din conversia metanului cu vapori de apă şi oxigen, numit uneori şi gaz de
apă, este prelucrat în continuare şi folosit în diferite sinteze. Constituie sursă de hidrogen pentru
obţinerea amoniacului. Amestecul de CO şi H2 în raport molar 1:2 se numeşte gaz de sinteză şi se
utilizează la obţinerea metanolului (CH3OH) şi în alte sinteze organice.
Amonoxidarea

Oxidarea metanului cu aer în prezenţa amoniacului permite obţinerea acidului cianhidric (HCN)
folosit, în principal, la obţinerea fibrelor sintetice de tip poliacrilonitril şi a stiplexului.

Descompunerea termică în acetilenă şi hidrogen

Încălzit la temperaturi în jur de 1500°C (1400-1600°C) metanul se transformă în acetilenă (C2H2)

şi hidrogen (H2).

Condiţia ca reacţia de obţinere a acetilenei să aibă loc cu prioritate este ca temperatura să fie cât mai
aproape de 1500°C şi timpul de reacţie să fie foarte scurt. Pentru a evita descompunerea acetilenei,
gazele rezultate din reacţie sunt răcite brusc. În industrie, se utilizează mai multe procedee de
obţinere a acetilenei din metan, care se deosebesc între ele prin modul în care este asigurată energia
necesară acestei reacţii.

Procedeul oxidării parţiale

În procedeul oxidării parţiale, care este cel mai răspândit, raportul metan:oxigen este astfel
calculat, încât să se asigure, prin arderea unei părţi din metan, încălzirea gazelor la 1500°C şi
căldura necesară conversiei altei părţi din metan în acetilenă. Gazele rezultate din reacţie conţin
circa 8% acetilenă. Sunt răcite rapid cu apă, iar acetilena este izolată prin dizolvare într-un solvent
selectiv. În final, se obţine acetilenă de puritate mare, utilizată mai departe în diferite sinteze.

Procedeul cracării în arc electric

În procedeul cracării în arc electric, căldura necesară reacţiei este furnizată prin descărcarea
electrică care se realizează între doi electrozi metalici legaţi la o sursă de curent electric.

Obţinerea acetilenei din metan este cea mai importantă cale de chimizare a metanului, pentru că
acetilena este punctul de plecare a multor sinteze organice care duc la produse finite
importante: cauciuc sintetic, materiale plastice, fibre sintetice etc.

Utilizări ale metanului

Metanul din gazele naturale este şi un combustibil valoros, dar şi o materie primă importantă în
industria chimică.

Din metan se obţin: solvenţi, agenţi frigorifici, aldehidă formică, gaz de sinteză, acid cianhidric,
acetilenă, negru de fum etc., substanţe care sunt materii prime importante pentru alte sinteze
organice.

♦ Proprietăți fizice
• gaz incolor cu miros înțepător;
• mai ușor decât aerul;
• bun dizolvant;
• foarte solubil în apă (formează hidroxid de amoniu).

♦ Proprietăți chimice
1. Acțiunea asupra indicatorilor
În prezența amoniacului culorile celor mai utilizaţi indicatori sunt:
Indicator Culoare
turnesol albastru
metiloranj galben
fenolftaleină roz-violet

2. Reacția cu apa
NH3+ H2O ↔ NH4OH
3. Descompunerea termică
2NH3 ↔ 2 N2 + 3 H2

4. Reacția cu oxigenul și clorul

4 NH3 + 3 O2 → 2 N2↑ + 6 H2O
8 NH3 + 3 Cl2 → N2↑ + 6 NH4Cl
5. Reacția cu acizii
NH3 + HCl → NH4Cl clorură de amoniu

NH3 + HNO3 → NH4NO3 azotat de amoniu

NH3 + H2SO4→ (NH4)2SO4 sulfat de amoniu
♦ Utilizări
• obținerea acidului azotic și a carbonatului de sodiu;
• îngrășăminte azotoase;
• sinteza maselor plastice, celuloză;
• obținerea explozibililor;
• obținerea mătăsii artificiale;
• în industria coloranților și a medicamentelor;
• curățătorii chimice;
• fabricarea gheții artificiale