Incredibila calătorie a lui Shackleton

Endurance
Alfred Lansing

Țabrea Costel
 Personaje
Sir Ernest Shackleton-comandant
Frank Wild-secund
Frank Worsley-căpitan
Lionel Greenstreet-ofițer rangul I
Hubert T. Hudson-timonier
Thomas Crean-prim-ofițer de punte
Alfred Cheetham-ofițer de punte secund
Louis Rickinson-mecanic-șef
A.J. Kerr-mecanic
Dr. Alexander H. Macklin-chirurg
Dr. James A. McIlroy-chirurg
James M. Wordie-geolog
Leonard D. A. Hussey-meteorolog
Reginald W. James- fizician
Robert S. Clark-biolog
James Frank Hurley-fotograful oficial al expediției
George E. Marston-pictorul oficial al expediției
Thomas H. Orde-Lees-inițial mecanic,ulterior magaziner
Harry McNeish-tâmplar
Charles J. Green-bucătar
Walter How-marinar
William Bakewell-marinar
Timothy McCarthy-marinar
Thomas McLeod-marinar
John Vincent-marinar
Ernest Holness-fochist
William Stevenson-fochist
Perce Blackboro-pasager clandestin,ulterior steward
 Compoziție
Partea I:8 capitole
Partea II:6 capitole
Partea III:6 capitole
Partea IV: 5 capitole
Partea V:6 capitole
Partea VI:6 capitole
Partea VII:3 capitole
 Rezumat
Acțiunea debutează cu ofițerul Ernest Shackleton (1874-1922) care
dorește sa traverseze Antartica pe jos. Acesta face rost de navă,
echipaj , echipament,câini și provizii.Nava pornește din Londra spre
America de Sud pe 8 august 1914. În octombrie 1914 ridică ancora din
Buenos Aires spre Polul Sud, iar pe 5 decembrie părăsește pentru
ultima oară uscatul, după un popas de o lună în izolatul port de
baleniere Grytviken de la capătul lumii, pe insula Georgia de Sud din
apropierea Antarcticii. Intrau în cea mai ostilă zonă de pe Pământ, unde
nopțile lungi, valurile, gerul, vânturile, icebergurile și zăpada nu cruță
nicio ființă umană. Între februarie-august 1915 ghețurile încep să se
adune în jurul vasului, iar în octombrie 1915 acesta rămâne definitiv
prizonier în calotă, navigând la întâmplare odată cu ea, dar fără să mai
poată naviga el însuși în vreun loc cu mare deschisă.
 Pe 27 octombrie Shackleton ordonă părăsirea navei, care, după ce
fusese deja găurită iremediabil, va fi pur și simplu zdrobită de
presiunea coloșilor înghețați (se va scufunda pe 21 noiembrie, sub
ochii celor întorși la epavă să mai recupereze lucruri utile și provizii
rămase în magazie). Într-o mizerie progresivă, suferind de frig, cu frica
dezmembrării banchizei pe care-și făcuseră tabăra (se și întâmplă de
câteva ori, la limita unor consecințe tragice), cu durerea de a-și fi
împușcat de nevoie toți câinii , cu tensiunea unei așteptări fără orizont,
hrăniți doar cu grăsime și carne de la leii de mare și pinguinii vânați, cu
biscuiți, lapte praf și conserve, după ce-și trăsese luni întregi pe sănii
improvizate bărcile grele sau dormiseră în corturi întinse pe gheață, pe
9 aprilie 1916 echipajul începe navigarea pe marea plină de sloiuri
uriașe.
Căutau cel mai apropiat uscat estimat vag pe hărți, căci traseul imprevizibil
al banchizei le stricase orientarea. Măsurătorile aproximative ale poziției s-
au putut face mereu, totuși, în zilele senine, cu ajutorul intrumentelor
nautice păstrate la îndemână: tabelele astronomice, sextantul, busola și
cronometrul. Scopul expediției fusese abandonat, prioritară devenise
supraviețuirea, iar ea depindea de ajungerea pe vreuna dintre insulițele din
nordul Antarcticii, înainte de Strâmtoarea Drake. Trecuseră 14 luni de când
nu mai navigaseră direct pe apă. Setea și foamea de nepotolit prin rațiile
minuscule, degerăturile cangrenabile, nesomnul, starea de umezeală
permanentă, disperarea îi însoțesc mai departe pe cei 28 de exploratori,
plutind în derivă pe imensitatea oceanului în trei bărci cu vele din pânze
sumare, cusute la repezeală. După zile și nopți epuizante în voia valurilor și
a vânturilor, azvârliți printre iceberguri și balene ucigașe, acostează cu greu
pe Insula Elefantului pe 16 aprilie, într-o pustietate ostilă, dar cu pământul
ferm sub picioare. Au vânat imediat lei de mare, au aprins focuri, au topit
gheață, au mâncat prima masă caldă din ultimele peste 100 de ore și au luat
somn pe săturate într-o cavernă, în sacii de dormit umezi și putreziți.
Erau la 346 de mile de locul unde se scufundase ”Endurance”, la 720 de mile de
Insula Georgia de Sud, unde se aflau cele câteva porturi de baleniere (cele mai
apropiate puncte umane de ei) și după 497 de zile în care nu mai simțiseră pământ
sub tălpi. Iar aventura continuă: lăsând restul echipajului pe Insula Elefantului,
Shackleton și alți 5 camarazi pornesc pe una din bărci (ajustată special de
tâmplar) spre Insula Georgia de Sud pe 24 aprilie, pentru a căuta salvarea. Ajung
pe 10 mai 1916, după 800 de mile în mare deschisă și 522 de zile de când
plecaseră tot de acolo, cu ”Endurance”, la venirea dinspre Buenos Aires. Între 10
și 18 mai, 3 din echipa aleasă de Shackelton călătoresc pe jos, printre crevase și
munți de gheață nestrăbătuți vreodată de om și necartografiați, țintind în partea
cealaltă, la capătul locuit al insulei, pe care-l ating pe 20 mai. Se orientaseră doar
după presupuneri, după ceea ce văzuseră la fața locului, după o busolă și o hartă
sumară. Cu nebănuite abilități de pionieri alpiniști, își înfipseseră cuie de barcă în
tălpile cizmelor, urcaseră și coborâseră pante alunecoase ocolind obstacole
insurmontabile, săpaseră scări în zăpadă cu mici târnăcoape de tâmplărie,
dormiseră puțin, merseseră la lumina lunii și-și dăduseră drumul în fund pe pârtii
abrupte, printre prăpăstii glaciare, doar ca să ajungă mai repede. În ultimul asalt al
drumului se orientaseră după sirena portuară care vestea startul muncii de
dimineață, sunând undeva nevăzută, departe, în față.
Trei arătări spectrale, trei fantome hirsute intrară pe 20 mai 1916 în portul
Stromness dinspre nicăieri, recunoscute cu greu de marinarii de acolo,
care auziseră de ”Endurance”, dar nu mai știau nimic de echipajul ei.
Șeful micului și izolatului punct de prelucrare a cărnii de balenă îl
cunoștea pe Shackelton dinainte, aflase de expediția în care pornise, dar
nu și-a dat seama cu cine are de-a face decât după ce străinul arătând ca
un sălbatic s-a recomandat. Abia atunci directorul, șocat, a izbucnit în
plâns. Cu ajutorul muncitorilor portuari și a unui mic remorcher chilian
cu aburi, ”Yelcho”, pe 30 august 1916 cei șase supraviețuitori dedați deja
la gustul civilizației (se îmbăiaseră, se tunseseră și-și răseseră bărbile) se-
ntorc pe Insula Elefantului, de unde-și recuperează camarazii lăsați acolo
din aprilie. După 21 de luni în necunoscut, echipajul de pe ”Endurance” a
fost primit cu fast în porturile chiliene. Se vor întoarce acasă, în sfârșit,
glorioși, într-o Europă aflată în plină bătălie pentru supraviețuire, o altfel
de bătălie decât fusese a lor  −  pe pământ, în tranșee, cu oameni
sfârtecați nu de pustiu, de foame, de ger sau de gheață, ci de proprii
semeni, de arme și de sârmele ghimpate.
 Ce mi-a plăcut?
Am fost plăcut surprins de faptul că pe toată durata
expediției Ernest Shackleton a reușit sa pastreze in
viață tot echipajul.
Un alt lucru care mi-a plăcut a fost dorința echipajului
de a ajunge acasă si puterea lor de a trece peste multe
obstacole cauzate de temperaturile scăzute și ghețarii
uriași care îi țineau captivi.
ENDURANCE este o carte bazată pe o întâmplare
reală iar pe tot parcursul lecturii,cititorul are parte de o
acțiune continuă și de mult suspans.
Sfârșit