Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Standardizarea
Standardizarea
STANDARDIZAREA
ACTIVITĂŢII BIBLIOTECII
Ecaterina SCHERLET
STANDARDIZAREA ACTIVITĂŢII
BIBLIOTECII
• Organisme internaţionale de standardizare
• Organizaţia Internaţională pentru Standardizare
• ISO/TC 46 Comitetul Tehnic
• Sistemul național de Standardizare
• Institutul Naţional de Standardizare şi Metrologie
• Comitetului Tehnic nr. 1 “Biblioteconomie. Informare.
Documentare”.
• Standardele de profil în vigoare
•
STANDARDIZAREA
• Standardizarea este activitatea de elaborare a standardelor, care
definesc anumite seturi de proceduri optimizate, pentru a atinge
un nivel maxim de performanță și stabilitate.
• Standardizarea – activitate specifică desfăşurată de un organism
de standardizare recunoscut, prin care sînt elaborate, aprobate,
adoptate, revizuite, modificate şi anulate standarde şi alte
documente de standardizare.
• Standardizare naţională – standardizare care se desfăşoară la
nivelul unei ţări.
• Scopuri principale ale activităţii de standardizare: asigurarea
unităţii naţionale în biblioteconomie, informare şi documentare;
alinierea bibliotecilor Sistemului Naţional la metodologia şi
tehnologia modernă, avansată.
Cunoaşterea standardelor - garanţia tehnologiilor
corecte
Ce este un standard?
• Un document normativ care stabileşte anumite condiţii, parametri
şi reguli pe care trebuie să le îndeplinească produsele, procesele
tehnologice, terminologia etc. şi care este aprobat de organele
competente ca document oficial.
• Standardele sunt instrumente importante care asigură calitatea și
siguranța produselor/ serviciilor, compatibilitatea între produse sau
componente.
• Standardele stabilesc linii directoare și cerințe pentru un anumit
element, material, component, sistem sau serviciu și descriu în
detaliu o anumită metodă sau procedură.
• Elaborarea standardelor internaționale este realizată de către
comitetele tehnice ale Organizației Internaționale pentru
Standardizare (ISO).
Caracteristica standardelor
• Standardele variază în dependență de caracter, subiect sau
volum, includ mai multe discipline: de la aspectele tehnice,
economice şi sociale ale activităţii umane până la toate
disciplinele de bază, cum ar fi limbajul, matematica, fizica etc.
• Standardele sunt:
• coerente şi consecvente: elaborate de către comitetele tehnice,
coordonate de către un organism specializat şi asigură depăşirea
barierelor dintre diverse domenii de activitate şi politici
comerciale;
• rezultatul participativ: reflectă rezultatele activităţii desfăşurate
în comun, ce implică toate părţile competente şi sunt validate
prin consens, pentru a reprezenta toate interesele relevante:
producători, utilizatori, consumatori, autorităţi, laboratoare etc.;
Caracteristica standardelor
• procese active: experienţa reală şi conduc la rezultate materiale
în practici bazate pe (produse – atât bunurile, cât şi serviciile,
metodele de încercare, etc.);
• actualizate: revizuite periodic sau, după cum dictează
circumstanţele, pentru a le asigura actualitatea, evoluează
împreună cu progresul social şi tehnologic;
• referinţe în contracte comerciale şi în instanţă în cazul unei
dispute;
• recunoscute naţional sau internaţional: documente recunoscute
ca valabile la nivel naţional, regional sau internaţional, după caz;
• disponibile pentru oricine: pot fi consultate şi achiziţionate fără
restricţie.
Aplicarea standardelor
• Standardele sunt documente tehnice voluntare (din 01.01.2007,
conform modificărilor din legislație) cu caracter informativ, de
recomandare. Dar procedurile de elaborare le asigură legitimitate
democratică – în special prin implicarea tuturor factorilor
interesanţi relevanţi (la care există voinţa de aplicare) în procesul
de elaborare a lor.
• Utilizarea unui standard poate fi obligatorie când:
• organizaţia a luat decizia să respecte anumite standarde
corespunzătoare domeniului său de activitate şi, ca urmare, a declarat
utilizarea lor;
• atunci standardul devine un instrument obligatoriu pentru acea
organizaţie;
• sunt menţionate într-un contract (privat), într-o reglementare (lege
publică);
• ca bază tehnică într-un proces (ca dovadă)
Organisme internaţionale de standardizare
Organisme internaţionale de standardizare
• Comisia internaţională de măsurări şi cîntare (1875, „Mер и
весов”)
• Comisia Internaţională pentru Electrotehnică (International
Electrotehnical Commission) – CEI, creată în anul 1906.
• Federaţia Internaţională a Asociaţiilor Naţionale pentru
Standardizare (Internaţional Federation of the National
Standardizing Associations) - ISA, creată în 1926, întrunind 20
de ţări şi care şi-a încetat activitatea din cauza celui de-al doilea
război mondial.
• ISO - Organismul internaţional de standardizare (în 1946,
reprezentanţii a 25 de ţări au decis să creeze o nouă organizaţie
internaţională în scopul facilitării unei coordonări internaţionale
şi a unificării standardelor industriale).
Organizaţia Internaţională pentru Standardizare
• ISO a început să funcţioneze oficial la 14 octombrie 1947,
numărând 20 de ţări membre.
• În prezent, ISO număra 164 țări membri, din care 111 membri
deplini, 40 membri corespondenţi, inclusiv şi Republica
Moldova (1995), şi 4 membri afiliaţi.
• În anul 1995 Republica Moldova a devenit membru
corespondent al ISO.
Structura ISO:
• 224 de Comitete Tehnice (CT) şi 572 de SC (subcomitete), în
aceste structuri activînd peste 2063 grupuri de lucru.
• Din momentul existenţei sale, ISO a elaborat peste 22511 de
standarde internaţionale.
• Primul standard ISO a fost publicat în anul 1951.
Organizaţia Internaţională pentru
Standardizare
• Scopul ISO este dezvoltarea standardizării şi a activităţilor
conexe pe plan mondial, pentru facilitarea schimburilor
internaţionale de bunuri şi servicii şi dezvoltarea cooperării în
sfera activităţii intelectuale, ştiinţifice, de tehnologizare şi
economice.
• Principiul general - acceptat este că standardele ISO sînt luate
ca bază pentru dezvoltarea oricăror tipuri de standarde necesare
pentru satisfacerea unor nevoi particulare, într-o anumită zonă
geografică.
Activitatea ISO în domeniul informării şi
documentării
• Pe plan internaţional, ISO, reprezintă principalul organism de
standardizare mondială, îşi extinde activitatea în toate
domeniile cunoaşterii, inclusiv al informării, documentării şi
biblioteconomiei.
• În domeniul informării, standardizarea are un rol fundamental,
asigură cooperarea între diferite structuri specializate (centru,
instituţii, oficii de informare şi documentare etc.) și este devenit
absolut necesară.
• Asigură compatibilitatea dintre echipamentele utilizate,
produsele lor documentare şi dintre instrumentele de muncă
intelectuală, incompatibilitatea acestora generează serioase
blocaje în circuitul informaţional.
Activitatea ISO în domeniul informării şi
documentării
ISO/TC 46 Comitetul Tehnic
•elaborează şi stabileşte standarde în domeniul informării şi
documentării;
•numără circa 39 de organisme participante (ţări) şi 34 de
organisme membre observatoare şi cuprinde el însuşi subcomitete
(SC);
•din rîndul membrilor ISO/TC46, face parte şi România.
Activitatea ISO/TC 46:
• subiecte bibliografice;
• prezentarea publicaţiilor;
• transliterarea;
• reproducerea documentară.
Indicative ale standardelor
• SM - standard moldovean
• SM ISO - standard moldovean identic standardului ISO
• SM SR ISO - standard moldovean identic standardului român
(care la rîndul său este identic standardului ISO)
• GOST – standard interstatal CSI
• ГОСТ Р ИСО – standard al Federaţiei Ruse identic standardului
ISO
Indicative ale standardelor
Exemplu:
SM ISO 2789:2015 “Informare şi documentare. Statistici
internaţionale de bibliotecă” conţine următoarele notaţii:
• SM ISO – indicativ ( standard moldovean identic standardului
ISO)
• 2789: – număr;
• 2015 – anul adoptării;
• „Informare şi documentare” – domeniu,
• „Statistici internaţionale de bibliotecă” – titlul.
SISTEMUL NAŢIONAL DE
STANDARDIZARE
Organismul naţional de standardizare
CT 1 „Biblioteconomie. Informare.
Documentare”
Activitatea de standardizare în RM
• Cadrul legal al activității de standardizare este prevăzut în Legea
cu privire la standardizarea naţională nr. 20 din 04.03.2016
Obiectivele standardizării naţionale:
a) creşterea competitivităţii economiei naţionale;
b) înlăturarea barierelor tehnice din calea comerţului;
c) protecţia sănătăţii şi vieţii oamenilor, precum și a intereselor
consumatorilor;
d) protecţia mediului şi utilizarea durabilă a resurselor;
e) asigurarea interschimbabilităţii şi compatibilităţii produselor;
f) promovarea rezultatelor inovării şi progresului tehnic;
g) facilitarea aplicării legislaţiei naționale;
h) reprezentarea intereselor naţionale în activitatea de standardizare
internaţională, europeană şi interstatală.
Principiile standardizării naţionale
a) elaborarea şi adoptarea standardelor moldovenești pe bază de
consens al părţilor interesate;
b) participarea tuturor părţilor interesate;
c) coerenţa şi disponibilitatea publică a standardelor;
d) transparenţa şi eficienţa în activitatea de standardizare;
e) caracterul voluntar al aplicării standardelor moldovenești;
f) independenţa faţă de orice posibil interes particular;
h) corelarea standardelor moldovenești cu evoluţia legislaţiei şi
dezvoltarea ştiinţei și tehnicii;
i) respectarea regulilor de standardizare europeană, internaţională
și interstatală.
Institutul de Standardizare din Moldova
• Standardizarea naţională se realizează de către organismul
naţional de standardizare.
• În calitate de organism naţional de standardizare este
recunoscut Institutul de Standardizare din Moldova.
• Institutul de Standardizare din Moldova este o instituţie publică
subordonată organului central de specialitate al administraţiei
publice responsabil de infrastructura calităţii.
• Institutul de Standardizare din Moldova îşi desfăşoară
activitatea în conformitate cu Legea cu privire la
standardizarea naţională nr. 20 din 04.03.2016 şi în temeiul
Regulamentului de organizare şi funcţionare al Institutului de
Standardizare din Moldova, aprobat de Guvern.
Institutul de Standardizare din Moldova
http://www.standard.md