2.

Abordări privind bilanţul entității – sursă informaţională a

analizei financiare
Bilanţul este documentul de sinteză prin care se prezintă elementele
de activ, datorii şi capital propriu ale entităţii la sfârşitul exerciţiului financiar,
precum şi în celelalte situaţii prevăzute de lege.
Datele valorice în bilanţ se exprimă în lei şi sunt prezentate în cadrul
exerciţiului financiar la două momente, începutul şi sfârşitul anului.
După modul de aşezare a elementelor de activ şi de pasiv în bilanţ,
teoretic conceptual există două scheme de bază:
 schema bilanţului orizontal (sub formă de cont)
 schema bilanţului vertical (sub formă de listă).
Conform Reglementărilor contabile armonizate cu Directivele
Europene, la noi în ţară începând cu anul 2005 se foloseşte schema bilanţului
vertical. El se prezintă sub forma unei liste în care sunt desfăşurate mai întâi
elementele de activ, urmate de elementele de pasiv.
Modelul vertical se bazează pe ecuaţia fundamentală :

Activ – Datorii = Capital propriu

Această schemă pune în evidenţă patrimoniul net (situaţia netă, capital

propriu).
 Indiferent de modelul de bilanţ care se întocmeşte, elementele
bilanţiere de activ şi de pasiv se transpun în bilanţ după următoarele criterii:
 elementele de activ (active) după natură şi lichiditate
 datoriile (pasivele) şi capitalul propriu după natură şi exigibilitate
Lichiditatea indică posibilitatea transformării elementelor
patrimoniale în bani (în decursul timpului). Cu cât termenul de transformare în
bani este mai mic, cu atât lichiditatea este mai mare.
După acest criteriu, elementele de activ sunt prezentate în ordine
crescătoare a lichidităţii lor, de la cele mai puţin lichide la la cele cu un grad
de lichiditate mai mare.
 Exigibilitatea se referă la termenul (intervalul de timp) la care o
datorie va trebui să fie achitată sau când elementul de pasiv se
lichidează (iese din patrimoniu). Cu cât intervalul de timp în care o datorie
va fi achitată este mai mic, cu atât gradul de exigibilitate creşte (datoria
este mai exigibilă).
După criteriul exigibilităţii, elementele de pasiv se ordonează după
gradul de exigibilitate descrescător, de la cele mai exigibile la cele mai
puţin exigibile
 Noua abordare a bilanţului conturează orientarea spre structuri ale
datoriilor aşezate în raport cu scadenţa sub un an şi peste un an.
Datoriile sunt împărţite în datorii curente, care trebuie plătite într-o
perioadă de până la un an şi datorii necurente, care trebuie plătite într-o
perioadă mai mare de un an.
După criteriul exigibilităţii, datoriile şi capitalul propriu sunt
ordonate astfel:

În alcătuirea modelului de bilanţ vertical se pune accent cu

preponderenţă pe realitatea economică alături de forma juridică. Astfel, se
reliefează locul şi rolul capitalului propriu în cadrul elementelor de pasiv,
definit ca fiind interesul rezidual al acţionarilor în activele unei entităţi
după deducerea tuturor datoriilor sale.