HEMATIA

HEMATIA
NUMĂRUL ERITROCITELOR ŞI VARIAŢII NUMERICE
FIZIOLOGICE
Organismul adult deţine circa 5 1 sânge din care 2 1 sunt reprezentaţi
de masa eritrocitară.

Eritrocitele se găsesc în sânge în număr de aproximativ 4,5 - 5

milioane / mm3.
Prezintă variaţii fiziologice în funcţie de:
1. sex:
• bărbaţi: 5-6 milioane / mm3;
• femei: 4-5 milioane / mm3,
Această diferenţă datorându-se:
• intervenţiei hormonilor sexuali (testosteronul stimulează secreţia de
eritropoetină şi sinteza de proteine)
• metabolismului mai intens la bărbaţi
• pierderilor mai mari, prin menstre, la femei.
Diferentele în funcţie de sex se instalează la pubertate.
 HEMATIA
NUMĂRUL ERITROCITELOR ŞI VARIAŢII NUMERICE
FIZIOLOGICE
2. vârstă:

• - la nou-născut există 6,5 milioane / mm3datorită:

- hipoxiei suferită în timpul travaliului
- dar şi a faptului că în primele 2-3 zile copilul nu este
alimentat şi pierde lichide prin urină şi transpiraţie;

• -la aproximativ 8-10 luni de la naştere se instalează o anemie

cauzată de persistenţa HbF care are afinitate mai mare pentru O2
captându-l chiar la presiuni parţiale reduse ale oxigenului
 HEMATIA
NUMĂRUL ERITROCITELOR ŞI VARIAŢII NUMERICE
FIZIOLOGICE

3. altitudine - la altitudini crescute are loc o creştere a numărului de

hematii paralel cu scăderea presiunii parţiale a O2.

4. în efortul fizic moderat creşte numărul de hematii:

5. In perioadele postdigestive numărul eritrocitelor scade temporar

datorită diluării sangelui.
 HEMATIA
CARACTERELE MORFOLOGICE ALE ERITROCITELOR

• FORMA
• Forma normală a hematiei este de disc biconcav cu diametrul de
7,2 - 8,3 micrometri,

• apare ca un disc colorat portocaliu, omogen, uneori uşor ovalar mai

clar în centru decât la periferie, iar din profil de forma unui pişcot.

• In sângele circulant la adultului aproximativ :60 % din hematii au

formă şi dimensiuni normale reprezentând hematiile adulte,1 % sunt
eritrocite tinere numite reticulocite cu dimensiuni ceva mai mari
• 39 % sunt eritrocite " bătrâne" cu dimensiuni ceva mai mici.

• Forma de disc biconcav reprezintă o adaptare la funcţia de

transportor de gaze a hematiei, conferindu-i suprafaţa maximă
pentru un volum dat, ştiind că schimburile respiratorii depind de
suprafaţă.
 HEMATIA
PROPRIETĂŢILE FIZICO - CHIMICE ALE
ERITROCITELOR
MEMBRANA HEMATIEI
Membrana eritrocitelor este trilaminata, lipoproteică şi prezintă:
• - la exterior un strat lipoproteic bogat în acid sialic responsabil de
încărcarea negativa exterioară a membranei ; .

• - la mijloc bistratul lipoproteic;

• - la interior citoscheletul membranar format din spectrina, actină,

calmodulină şi alte proteine contractile sau funcţionale; Proteinele
membranare sunt periferice şi integrale

• Glucidele membranare nu depăşesc 8 % din totalul constituenţilor

membranari şi se găsesc în marea lor majoritate legate de proteine
sau lipide constituind substratul diferitelor antigene eritrocitare.
 HEMATIA
PROPRIETĂŢILE FIZICO - CHIMICE ALE
ERITROCITELOR
CITOSOLUL
• Citosolul eritrocitelor conţine:
• -65%. apă
• 35 % reziduu uscat: - 90 % Hemoglobină (Hb);
• - 10% glucide, lipide, proteine, vitamine,

• Cele mai importante enzime din citosol sunt: anhidrazà carbonică,

catalaza, peroxidaza
 HEMATIA
PROPRIETĂŢILE FIZICO - CHIMICE ALE
ERITROCITELOR
HEMOGLOBINA
Structura hemoglobinei.

Hemoglobina este o cromoproteină cu structură tetramerică având:.

• o componentă proteică – globina - ce constituie. 96 % din moleculă;

• o componentă prostetică - hemul - care este o metaloporfirină ce

conţine Fe bivalent.

Sub acţiunea unor acizi sau baze puternice se descompune în patru

fragmente formate la rândul lor din hem şi un lanţ polipeptidic.
Fiecare hem conţine un atom de fier. Pe fiecare atom de fier din
structura Hb se fixează câte o moleculă de 02 deci tetramerul de Hb
transportă 4 O2
 HEMATIA
PROPRIETĂŢILE FIZICO - CHIMICE ALE ERITROCITELOR

Globina este o proteină cu caracter bazic din clasa histonelor alcătuită

din patru lanţuri polipeptidice identice două câte doua:
• - alfa şi zeta - 141 aminoacizi;
• - beta, gama, delta, epsilon- 146 aminoacizi.

Hemul este o feroprotoporfirină ce reprezintă gruparea prostética

pentru o serie de pigmenţi respiratori (Hb, mioglobină, citocromi) şi
pentru unele enzime oxidoreducătoare. El rezultă prin unirea unui
atom de Fe bivalent (feros) cu un heterociclu tetrapirolic
 FIERUL ÎN ORGANISMUL UMAN

Organism adult conţine 4 - 5 g Fe.

Compartimentele fierului în organism:

I. Fierul heminic existent în:

• 1) Hb 65 % din totalul Fe din organism;
• 2) mioglobină 4 - 5 % din totalul fierului;
• 3) enzime heminice tisulare (citocromi, citocromoxidaze, catalaze,
peroxidaze).

II. Compartimentul de rezervă conţine 15 - 30 % din fierul organismului

stocat în celulele sistemului reticuloendotelial din splină, ficat şi
măduva osoasă.
 FIERUL ÎN ORGANISMUL UMAN

Formele de depozitare sunt:

• 1) Feritina este forma în care fierul se combină cu o proteină numită
apoferitină. Este o forma de depozitare labilă şi solubilă care are
rolul de a păstra Fe rămas după sinteza compuşilor heminici. Se
găseşte în celulele hepatice, splenice şi medulare.
• 2) Hemosiderina este o formă de depozitare insolubilă, dar mai
stabilă, care apare când aportul de fier este mare şi depăşeşte
capacitatea de legare a feritinei.

III Compartimentul circulant conţine 0,1 % din totalul Fe din organism şi

se reînnoieşte de 10 ori /zi. In sânge fierul se leagă reversibil de o
beta globulină sintetizată hepatic numită apotransferină care se
transformă astfel în transferină. .

IV La nivelul flavinenzimelor fierul există sub forma neheminică

 FIERUL ÎN ORGANISMUL UMAN

Circuitul fierului în organism

Circuitul fierului în organism este virtual închis deoarece aportul şi

eliminările sunt minime, cea mai mare parte a fierului fiind recirculat.

Aportul alimentar zilnic este de 10 -25 mg .

Necesarul zilnic:
• - la bărbaţi este 0,6mg;
• - la femei este de 1 - 2 mg.
 FIERUL ÎN ORGANISMUL UMAN

Absorbţia:
• - forma de Fe absorbită - fier bivalent şi compuşi heminici rareori
absorbindu-se Fe3+
• sediul absorbţiei este maxim în duoden şi jejun dar poate avea loc şi
în celelalte segmente ale intestinului, dacă pH-ul la acest nivel este
scăzut;

Factorii care influenţează absorţia sunt:

• exogeni (HCL, sucul pancreatic, acidul ascorbic)
• endogeni (gradul de saturare ai organismului cu fier, gradul de
utilizare al fierului în organism)
 FIERUL ÎN ORGANISMUL UMAN

• Eliminările de fier sunt minime, de 1 mg/zi cu valori ceva mai mari la

temei. Ele se realizează prin fecale, urină, piele, menstă, păr.

• Sideremia reprezintă cantitatea de fier din sânge şi are valori

normale de 80 - 160 microg % ml sânge.

Sideremia prezintă variaţii, în funcţie de:

• - sex: valori mai mici la femei datorită pierderilor mai mari
• - vârstă:mai mici la nou-nascuţi şi sugari datorită necesităţilor mari
care nu sunt
• acoperite de regimul lactat; —> uşoară carenţă la pubertate datorită
creşterii accelerate şi apariţiei menstrelor;
• uşoara carenţa la bătrâni, la care predomină catabolismul;
• - stare fiziologică: în sarcini apare un deficit de fier prin cedarea
acestuia fatului
 FIERUL ÎN ORGANISMUL UMAN

Liza eritrocitelor şl catabolismul Hb

• Eritrocitele îmbătrânite şi modificate morfologic şi funcţional sunt

recunoscute şi captate de sistemul monocito-macrofagic (celulele
Kupffer din ficat, macrofagele splenice şi medulare).

• Aceste celule eliberează fierul din hem şi degradează porfirina.

Globina este reutilizată ca sursă de aminoacizi. Fierul este vărsat în
sânge şi transportat de transferină, fie la măduvă pentru a fi
reîncorporat în hematii, fie la organele de depozit unde este stocat
sub formă de feritină şi uneori hemosiderina.
 HEMATOPOIEZA NORMALĂ

• Hematopoieza este procesul prin care iau naştere celulele sangvine

mature, funcţionale. Măduva hematogenă are capacitatea de a-şi
modula răspunsul în funcţie de solicitări şi diferenţiat pe fiecare linie
celulară.

FACTORII NECESARI HEMATOPOIEZEI

• In realizarea liematopoiezei sunt implicate populaţii celulare
stratificate ierarhic, de la cele primitive, în număr mic, la cele
diferenţiate pe o anumită linie sangvină, în număr din ce în ce mai
mare.
 HEMATOPOIEZA NORMALĂ
Hematopoieza presupune existenţa a doi factori:
• - celulele de origine care se transformă în celule mature;
• - microclimatul hematopoietic format din celule stromale şi factori
stimulatori

1. Celulele hematopoietice sunt situate la adult in măduva hematogenă

şi se pot împărţi în 3 grupe mari:
• a. celule stem pluripotente care au capacitate de autoîntreţinere,
proliferare, diferenţiere şi maturare;
• b. celule progenitoare sau precursoare orientate către una sau mai
multe linii sangvine;
• c. celulele seriilor sangvine aflate în diverse stadii de maturare.

2. Microclimatul hematopoietic
• Microclimatul hematopoietric este compus din macrofage, celule
endoteliale, fibroblaşti, o reţea matriceală extracelulară fibrilară de
glucoproteine şi factori de creştere produşi de celulele stromale.
Micromediul hematopoietic are rol de ţesut de susţinere, rol nutritiv
şi este implicat. în producerea de factori reglatori ai hematopoiezei.
 ERITROPOIEZA

Definiţie Eritropoieza presupune totalitatea proceselor de formare,

diferenţiere.,maturare şi trecere în circulaţie a eritrocitelor până se
formează celule apte de a transporta oxigenul.

Reglarea eritropoieze se realizează în principal sub acţiunea

eritropoietinei, dar mai intervin şi alte mecanisme de tip
neuroumoral

1. Eritropoietina
• Este un hormon de natură glicoproteică (o alfa globulina).
• Sinteza se realizează cel mai probabil la nivel renal de unde este
descărcată în circulaţia sistemică.
• Stimulează diviziunea şi maturarea celulelor progenitoare angajate
eritroid;
• Accelerează maturarea normală prin favorizarea trecerii mai rapide
prin diferitele stadii eritroblastice;
• Determină sinteza de Hb în celulele roşii.
 ERITROPOIEZA

2. Mecanismele neuro - umorale

• Privind acest aspect există sugestii că resturile de hematii distruse

ar stimula hipotalamusul, iar acesta induce eliberarea de
eritropoietina
 GRUPELE SANGVINE

• Datorită .necesităţii de a se transfuza sânge de la o persoană la alta

s~a observat că există diferenţe privind antigenitatea şi proprietăţile
imune ale sângelui diferitelor persoane; astfel. încât anticorpii de la
o persoană reacţionează cu antigenele de pe suprafaţa hematiilor
altei persoane. Aşa s-a descoperit că pe membrana hematiilor
există lipozaharide cu proprietăţi antigenice, iar în plasmă pot apare
anticorpii omologi
 GRUPA ANTIGENE ANTICORPI
• 0 sau I -- αβ
• A sau II A β
• B sau III B α
• AB sau IV AB --
 GRUPELE SANGVINE

REGULILE TRANSFUZIEI
• 1. sângele să provină de la donatori sănătoşi şi să fíe respectat!
parametrii de păstrare şi să fie conservat în condiţii sterile

• 2.să se urmărească respectarea principalelor calităţi fizico-chimice

ale plasmei: presiune osmotică, pH, densitate;

• 3.să existe compatibilitate ABO ş Rh;

• In situaţii de urgentă se pot administra 0,5 1 sânge grup O (donor

universal) la orice grupă. Apoi se administrează sânge
izogrup.primitorul se supraveghează atent în tot timpul transfuziei
 GRUPELE SANGVINE

• COMPLICAŢIILE ŞI ACCIDENTELE POSTTRANSFUZIONALE

• Complicaţiiie posttransfiizionale apar la 5-6 % din totalul transfuziilor
chiar în condiţiile respectării tuturor regulilor.

• Majoritatea complicaţiilor sunt minore şi tranzitorii, dar există şi

complicaţii fatale. Principalele complicaţii sunt:

• 1) reacţiile febrile: - apar imediat după transfuzie sau chiar în timpul

ei. Frecvent este precedată de frison.

• 2) reacţiile alergice. - apar la 1 % din transfuzii şi sunt mediate de

anticorpi anti IgA;
 GRUPELE SANGVINE

• 3) hipervolemia se întâlneşte mai frecvent la bătrâni şi copii mici cu

anemii severe sau boli cardiace preexistente;

• 4) reacţii hemolitice - apar prin incompatibilitate de grup eritrocitar

sau prin păstrarea îndelungată şi incorectă a sângejui; Reacţiile prin
incompatibilitate de grup apar fíe prin liza hermatiilor donatorului, fie
prin liza hematiilor primitorului.

• O menţiune trebuie făcută privind reacţiile posttransfuzionale de tip

Rh: dacá o persoană Rh- nu a avut niciodată contact cu sânge Rh +
prima transfuzie de sânge Rh + nu va determina o reacţie imediată.
Anticorpii anti Rh apar în cantităţi suficiente la 2 ~ 4 săptămâni de la
transfuzie şi vor determina aglutinarea hematiilor Rh + restante în
circulaţie. în această situaţie observăm că reacţia posttransfuzională
este de intensitate mai mică şi întârziată. Dacă la această persoană
Rh- se mai face o transfuzie cu sânge Rh + atunci reacţia
posttransfuzională va fi mult mai promptă şi mai severă.
 GRUPELE SANGVINE

• 5) embolia gazoasă. se datorează neeliminării aerului aflat pe

tubulatura aparatului de perfuzie;

• 6) reacţiilor datorate infectării produselor de sânge este rar întâlnită

in condiţiile normale;

• 7) transmiterea de boli contagioase. Prin sângele transfuzat se

poate transmite: sifilis, malarie, hepatita B, hepatita C (nonA nonB),
citomegal virusul, virusul Epsiein Barr, virusul HIV, toxoplasmoza,
bruceloza;

• 8) intoxicaţii cu citrat Citratul este folosit la conservarea sângelui.

Această intoxicaţie a fost descrisă în cazurile de transfuzii masive şi
în cele de administrare rapidă a sângelui