TELESCOAPELE

ASTRONOMICE

Corpurile cosmice emit diferite forme de radiatii , dar cel mai adesea undele luminoase si radio ating suprafata Pamantului . De aceea se folosesc telescoape optice si radio pentru a studia Universul . Telescoapele optice aduna mai multa lumina decat ochiul uman . Irisul Ochiului normal nu se poate deschide mai mult de 8mm . Un telescop cu apertura de diametrul de 80mm are o suprafata colectoare de 100 de ori mai mare . Astfel se va aduna de 100 de ori mai multa lumina si va arata stele care nu pot fi vazute cu ochiul liber . Telesoapele folosite de astronomi au aperturile mult mai mari . Telescopul din Mount Palomar , California USA , are o apertura de 5m . Cu cat diametrul telescopului este mai mare , cu atat steaua va aparea mai luminoasa si astronomul va putea sa vada mai departe in spatiu . De asemenea , deoarece telescoapele maresc obiectele , ele arata detalii mici care nu pot fi vazute cu ochiul liber . Mijlocul prin care telescopul aduna lumina pentru a forma imaginea se numeste obiectiv . Acesta poate fi o lentila sau oglinda curbata . Un telescop cu o lentila-obiectiv se numeste refractor , sau telescop refractor , pentru ca lentila functioneaza refractand (indoind) lumina . Daca obiectivul este o oglinda , telescopul este numit reflector , sau telescop reflector . In ambele cazuri , se foloseste o lentila oculara pentru a mari imaginea formata de obiectiv . - TELESCOAPE REFRACTOARE Primele refractoare erau pline de defecte optice . Cea mai grava dintre acestea a fost aberatia cromatica - formarea de imagini colorate in jurul imaginii . Folosind lentile subtiri cu distanta focala mare se micsora aberatia cromatica , dar astfel telescoapele puternice deveneau extrem de masive , unele cu o lungime de peste 45 de metri . Totusi , folosind asemenea telescoape , suspendate de un aranjament complex de stalpi si scripeti , s-au facut multe descoperiri despre sistemul Solar . Telescoapele refractare moderne folosesc lentile facute din doua tipuri de sticla . Aberatia cromatica a unui element o anuleaza pe cea a urmatorului , astfel incat se produce o imagine practic lipsita de culoare . O asemenea lentila este acromatica , adica "fara culoare" . Inventia lentilei acromatice a dus la dezvoltarea refractorului de 0,47m folosit pentru descoperirea micutei stele albe pitice de mica luminozitate ce o insoteste pe Sirius . Cele mai mari refractoare construite vreodata sunt telescopul de 0.91m din Observatorul Lick si cel de 1.01m din Observatorul Yerkes , ambele fiind americane si ambele folosite si in prezent . Marimea refractorului are o limita superioara , iar telescopul de la Yerkes se apropie de aceasta limita . Motivul este acela ca lentilele mari tind sa se surpe , pentru ca sunt sustinute doar in jurul marginii si de aceea distorsioneaza imaginea . Din fericire , daca obiectivul este o oglinda , aceasta poate fi sustinuta pe intreaga suprafata posterioara . Din acest motiv , cele mai mari telescoape optice sunt telescoapele reflectoare . Acestea nu au aberatie cromatica si sunt mult mai compacte decat refractoarele .

- TELESCOAPE REFLECTOARE Lumina adunata de oglinda principala (primara) a unui telescop reflector este reflectata pe o oglinda plana mai mica , iar de acolo intr-un ocular . Acesta poate fi plasat langa sau in spatele tubului telescopului . Spre deosebire de oglinzile obisnuite , oglinzile de telescop au invelisul pe suprafata superioara . Imperfectiunile din sticla nu au efect asupra imaginii pentru ca lumina nu trece prin aceasta si numai o singura suprafata trebuie modelata si lustruita . Primul telescop mare cu oglinda de sticla a fost reflectorul de 1.5m instalat de George Ellery Hale in 1908 la Mount Wilson , California . Hale a proiectat si un reflector urias de 5m , care a intrat in functiune pe Muntele Palomar in 1948 , la zece ani dupa moartea sa . A fost nevoie de multe incercari pentru turnarea placii de sticla pentru oglinda si luni intregi de racire lenta pentru a-i preveni sfaramarea . Timp de multi ani , reflectorul de 5m al lui Hale a fost cel mai mare telescop optic din lume . In prezent cel mai mare este reflectorul de 6m de la Zelenchukskaya , Rusia , din Muntii Caucaz , intre Marea Neagra si Marea Caspica . REFLEXII MULTIPLE Oglinzile reflectoare mari trebuie sa aiba o suprafata extrem de neteda si aceasta le face extrem de costisitoare . O abordare alternativa este de a asambla oglinzi mai mici , care sunt mai ieftin de fabricat . Cel mai mare telescop de acest gen este Telescopul cu Oglinzi Multiple (TOM) de la Universitatea din Arizona , Sua . El are sase oglinzi de 1.8m cu o suprafata colectoare combinata egala cu cea a unui telescop cu diametrul de 4.5m . TELESCOAPE FOTOGRAFICE Un dezavantaj al telescoapelor conventionale este acela ca prin ele se poate vedea doar o parte mica a cerului . In 1930 opticianul estonian Bernhard Schmidt a inventat un nou tip de telescop fotografic care largea unghiul de vedere combinand lentile cu oglinzi . Astazi telescoapele Schmidt sunt o parte esentiala a observatoarelor . Astronomii inspecteaza cerul cu un telescop Schmidt dupa care se apropie de obiectele selectate cu reflectoare mari . Contrar credintelor , astronomii profesionisti petrec relativ putin timp uitandu-sse prin telescoape. Mult mai adesea , telescoapele optice sunt folosite ca teleobiective uriase pentru realizarea unor fotografii cu timp de expunere lung care pot fi vazute prin observare directa . Expunerile pot dura o ora sau mai mult si in acest timp telescopul trebuie miscat constanta pentru a se compensa miscarea de rotatie a Pamantului si a-l mentine pe tinta . Uneori se folosesc amplificatoare electronice de imagine pentru detectarea si imbunatatirea luminii slabe receptionate de la cele mai indepartate obiecte . In plus , computerele imbunatatesc imaginile , escopera detalii care altfel ar fi imperceptibile . Un alt instrument atasat uneori este spectroscopul , care e folosit pentru a se analiza lumina care intra . Cea mai buna vizibilitate a cerului este obtinuta deasupra paturii incetosate si filtratoare pe care o formeaza atmosfera Pamantului . In aprilie 1990 oamenii de stiinta americani au folosit o naveta spatiala pentru a pune in orbita in jurul Pamantului Telescopul Spatial Hubble . In ciuda unei greseli de fabricatie in oglinda principala de 2,4m a telescopului si a unor probleme cu sistemele de telecomanda a aparaturii , oamenii

de stiinta de pe Pamant au obtinut multe imagini de detaliu cu planete si galaxii folosind un calculator pentru corectarea distorsiunilor produse de oglinda . Alte telescoape pe orbita in jurul Pamantului au fost folosite pentru studierea universului folosind alte forme de radiatie , ca undele radio . RADIOASTRONOMIA Undele radio din spatiu au fost descoperite accidental in 1932 , in timp ce americanul Karl Jansky studia radiatia produsa de furtunile cu trasnete . El a descoperit ca exista o sursa de unde radio in apropiere de constelatia Sagittarius , unde este centrul Galaxiei noastre . Americanul Grote Reber a aratat ca intreaga Galaxie emite unde radio . Aceste descoperiri au dus la dezvoltarea radioastronomiei , iar aparatura folosita pentru detectarea acestor semnale se numeste radiotelescop . Radiotelescopul are trei parti principale . Sistemul antenei receptioneaza undele radio si le transforma in semnale electrice . Apoi un amplificator intareste semnalele provenite de la antena si un dispozitiv de iesire le afiseaza sau le stocheaza pentru a fi analizate ulterior . ANTENE Antena unui radiotelecop poate lua multe forme , cea mai simpla constand din numerosi dipoli (perechi de poli) , imprastiate la sol si legate prin cabluri . Dar tipul cel mai familiar este antena parabolica - un bol metalic concav care concentreaza undele radio pe un dipol simplu. Cea mai mare antena parabolica complet dirijabila din lume este in Effelsberg , Germania , cu diametrul de 100 de metri . O antena parabolica fixa de 300m este construita intr-o depresiune din pamant la Arecibo , Puerto Rico . Aceasta detecteaza doar surse aflate deasupra . Antenele parabolice de receptie sunt foarte mari pentru a obtine un semnal relativ puternic . Cel mai mic detaliu care poate fi detectat de un telescop depinde de lungimea de unda a radiatiei impartita la diametrul telescopului . Deoarece undele radio au lungimea de unda mai mare decat cele luminoase , un radiotelescop conventional este capabil sa ofere aceleasi detalii ca un telescop optic mai mare ar trebui sa aiba un diametru de mai multi kilometri . Din fericire , efectul unei antene parabolice mari poate fi sintetizat prin combinarea semnalelor de iesire de la mai multe antene mai mici . Uneori siruri de radiotelescoape din tari diferite sunt legate pentru sintetizarea unor antene de dimensiunea Pamantului . Aceasta tehnica este numita Masurare Interferometrica cu Linie de Baza Foarte Lunga (Very Long Baseline Interferometry , VLBI) . AMPLIFICATOARE Radiotelescoapele functioneaza adesea la cea mai inalta frecventa posibila ( cea mai scurta lungime de unda) , pentru a obtine o mare putere de rezolutie . Progresul radioastronomiei depinde in mare parte de dezvoltarea amplificatoarelor electrice care functioneaza eficient la frecvente de pana la mai multi gigahertzi (GHz ; un GHz este egal cu o mie de milioane de cicluri pe secunda ) . Un preamplificator special este situat de obicei in focarul antenei parabolice pentru a intari semnalul foarte slab , inainte de a trece

printr-un cablu la amplificatorul principal . Preamplificatorul transpune semnalul intr-o frecventa mai joasa , care poate fi transmis prin cablu mai eficient . Dispozitivul de iesire poate fi un aparat inregistrator cu banda in care deviatia varfului penitei indica puterea radiatiei din diferite parti ale sursei . In alte cazuri , semnalul de iesire este divizat in frecventele sale componente de un circuit electronic , astfel incat poate fi afisata iesirea de pe fiecare frecventa . Din frecvente astronomii pot determina natura materialului care emite radiatia . Exista si alte tipuri de telescoape concepute pentru a forma imagini folosind raze infrarosii , raze ultraviolete , raze X si raze gamma provenite de la corpuri indepartate din spatiu .

Telescopul HUBBLE

TELESCOPUL REFRACTOR GREENWI

Astrologie vedica

Introducere in astrologia vedica Soarele in astrologia vedica Ascendentul in astrologia vedica Luna in astrologia vedica Interpretarea astrogramei in astrologia vedica

Astrologie vedica - introducere

Astrologia vedica este o astrologie de tip stelar: punctul de pornire n divizarea zodiacului coincide cu o stea fixa din constelatia Zeta Piscum, aflata la 180 grade de steaua Corvi din constelatia Chitra. Raportarea la un punct fix de pe bolta cereasca - steaua Corvi din constelatia Chitra - este deosebirea esentiala fata de Astrologia occidentala, n cadrul careia raportarea zodiacului se face la echinoctiul de primavara care gliseaza n timp. Diferenta ntre cele doua puncte, punctul fix din zodiacul sideral, vedic, si punctul echinoctial al zodiacului mobil, occidental, marcata pe ecliptica printr-o distanta unghiulara, se numeste Ayanamsha sau distanta precesionala. Aceasta explica de ce situarea Soarelui sau a Ascendentului n doua horoscoape alcatuite n cele doua sisteme nu coincide ntotdeauna. Raportarea la constelatii si nu numai la Sistemul solar, caracteristica Astrologiei vedice, se manifesta si n faptul ca Luna este considerata un factor mult mai important n determinarea personalitatii si destinului individului dect Soarele. Luna este studiata din punctul de vedere al tranzitului ei prin constelatii *, prin calitatea ei de stapn al unei zodii (Racul) care se suprapune cu casa 4 n horoscopul universal (Kala Purusha), si din punctul de vedere al unei case ntr-un horoscop normal, ceea ce-i atribuie calitatea de benefic sau malefic functional, etc. Trei elemente sunt extrem de importante ntr-o astrograma vedica: Ascendentul, Soarele si Luna.

Soarele in Astrologia vedica

Soarele reprezinta bagajul nostru karmic, ceea ce aducem cu noi din ncarnarea anterioara ca si un dat, fix, static, predispozitional pentru actuala viata. Este acea componenta a personalitatii precisa, definita, dinamico-energetica si indestructibila, statica prin imposibilitatea modificarii ei, pe care psihologia o numeste temperament. Asadar, situarea Soarelui ntr-o anumita zodie este scheletul, coloana vertebrala care va sustine esafodajul personalitatii care se structureaza pe baza planetelor. Calitatile si caracteristicile planetelor se ntrepatrund cu situarea lor ntr-o zodie si casa si cu calitatea lor de stapni ai zodiilor si caselor. Si ntruct calitatea principla a sistemului osos este tare *, Soarele situat ntr-o zodie traseaza esenta nativului, ceea ce el exprima cel mai puternic n exteriorul sau. Pe acest schelet trasat de informatia purtata de Soare, informatia purtata de celelalte planete structureaza o personalitate, o entitate biologica si psihica (emotional si mental), ntocmai cum pe sistemul osos se prind si sunt sustinute si protejate celelalte tesuturi, sisteme si organe care alcatuiesc n final un corp fizic. n momentul ncarnarii, Spiritul si alege familia n care se va naste, astfel ca informatia referitoare la corpul fizic se va materializa prin informatia genetica purtata de catre ADN-ul parintilor si alcatuind n momentul conceptiei codul genetic al copilului, genotipul. Fenotipul, ceea ce nseamna cum este modulat

genotipul sub actiunea factorilor de mediu, la nivel psihic structurndu-se caracterul si la nivel fizic aspectul corpului, este reprezentat n Ascendent.

Ascendentul in Astrologia vedica

Ascendentul, direct legat si determinat de ora precisa a nasterii, de locul nasterii prin longitudinea si latitudinea localitatii, este prin nsusi modul sau de determinare componenta mobila a personalitatii noastre, schimbabila si construibila, ceea ce psihologia numeste caracter. Nasterea noastra ntr-o anumita familie, deci predispozitia catre un anumit tip de educatie, ntr-un anumit loc geografic si n anumite conditii climatice reprezinta complexul de factori care traseaza linii directoare pentru manifestarea sau inhibarea elementelor temperamentale. Ascendentul atrage dupa sine pozitionarea caselor, adica domeniile din viata, etapele pe care le vom parcurge n mplinirea noastra ca om, ceea ce vom fi dispusi sa manifestam si sa facem n aceasta ncarnare. Cnd vom face, cum vom face si cu ce pret vom face, acestea se stabilesc pe parcursul existentei prin corelarea perioadelor majore ale vietii (stabilite prin sistemul Vimshotthari dasha*) cu tranzitele planetare ce joaca rol de catalizator pentru declansarea anumitor evenimente n viata. ntruct n momentul nasterii, Sufletului ncarnat (Jivatman, Jeeva), i sunt deschise toate posibilitatile, Astrologia vedica merge, n modalitatea clasica, traditionala, pe principiul caselor egale, mai mult, suprapuse peste un semn zodiacal, astfel nct casa se suprapune pe zodie, planeta stapna a zodiei respective devenind astfel guvernatorul casei.

Luna in Astrologia vedica

Luna reprezinta psihismul nostru, partea aceea imposibil de controlat, care ne face sa fim att de omenesc de umani, ne individualizeaza si ne structureaza specific, subconstientul, inconstientul, dar si supramentalul atunci cnd face legatura cu Constiinta macrocosmica. Este partea care ne ocroteste, ne vegheaza si ne creste precum mama (dealtfel, planeta karaka pentru mama, adica semnificatoare, este Luna). Astrologia vedica, raportndu-se la constelatii, ia n calcul si tranzitele Lunii prin cele 27 constelatii ( Nakshatra), tranzite extrem de importante n recalcularea orei nasterii unei persoane, n trasarea unor caracteristici de constitutie fizica, psihica, mentala si de comportament. Luna se considera n Astrologia vedica la fel de importanta ca si Ascendentul, de aceea n calcule si pentru interpretari se fac raportari si la un Ascendent lunar. De fapt, multe din interpretari iau n calcul nu numai Ascendentul natal sau Ascendentul lunar, ci si un Ascendent solar, desi acesta este cel mai putin important. De altfel, principiul Bhavat Bhavam face ca orice casa sa poata fi considerata ntr-un moment dat casa 1, astfel nct interpretarile sa fie mai nuantate.

Astrograma in Astrologia vedica

Modalitatea de abordare a unei astrograme n Astrologia vedica este diferita de aceea a Astrologiei occidentale. Astfel, n Astrologia vedica: - Planetele sunt interpretate predominant n calitatea lor de stapni ai unor zodii si case, de dispozitori ai planetelor situate n respectivele zodii si case, cu care manifesta relatii de potentare, obstructionare sau inhibare a caracteristicilor naturale n functie de relatiile de prietenie sau dusmanie naturala sau

functionala dintre ele. - Relatiile interplanetare sunt determinante n desfasurarea efectelor si atributiilor caselor. - ntre planete se stabilesc, n functie de ocuparea caselor, cu raportare la Ascendent, Luna sau Soare, anumite relatii speciale, numite Yoga astrologice care confera efecte deosebite si independente de efectele obisnuite date de planete. - Ascendentul si Luna sunt considerati ca fiind de mai mare importanta n ceea ce priveste conturarea destinului individului dect Soarele. De aceea, situarea Soarelui ntr-o anumita zodie este de importanta secundara, acest lucru reprezentnd mai degraba o nuantare a calitatilor casei si zodiei respective. Deasemeni, Soarele n Astrologia vedica este considerat un malefic natural, el reprezentnd bagajul karmic al actualei ncarnari si, ca atare, se constituie ntr-o constrngere pentru entitatea respectiva care, datorita traseelor impuse de bagajul karmic adus de Soare, trebuie sa se "deplaseze" n mod obligatoriu pe aceste rute, ntre liniile stabilite karmic. n concluzie: Soarele blocheaza, deci, firesc, este malefic. Deasemeni, calitatea Soarelui de stapn al unei anumite zodii si case, n special, conferindu-i calitatea functionala, malefic sau benefic, este mult mai importanta dect situarea lui n zodie. - Atributul de benefic sau malefic functional se apreciaza prin calitatea planetei de a fi stapn al unei anumite case; Astrologia vedica clasificnd casele n benefice si malefice, calitatea de stapn al casei transfera planetei n manifestare beneficitatea sau maleficitatea. Aceasta dubla calitate de natural si functional face de multe ori ca un malefic natural puternic sa devina, n manifestare pentru un anumit horoscop, cea mai favorabila planeta, deci un benefic functional, care produce cele mai favorabile efecte. Asa este, de exemplu, Saturn pentru Ascendent n Taur si Balanta, cnd, fiind stapnul unor case benefice (casele 9 si 10, respectiv 4 si 5), devine planeta Yoga karaka si manifesta efecte pozitive.

Zodiacul european

Zodia Fecioara / arhetipul virginei, calugaritei

23 august - 21 septembrie Semn : feminin, negativ Planeta dominanta : Mercur 34779mye19hbd4j

Element : Pamant

Calitate : mutabil Culoare : gri petrol, bleumarin, verde

Metal : mercur sau nichel yb779m4319hbbd

Modest, obiectiv, meditativ, cu un simt pronuntat al datoriei, nativul din zodia Fecioarei poate fi un bun savant, contabil sau critic, pentru ca are o capacitate analitica deosebita. Este un om rational, foarte atent la detalii. Actioneaza cu grija si corect, dar are o atitudine critica. Iubeste natura, ii place sa studieze. Apreciaza viata simpla si nu ii plac experimentele. Mizeaza mai degraba pe rabdare si perseverenta decat pe aventura si speculatie. Isi planifica afacerile pe termen lung. Are talent pedagogic. Daca Soarele este prost aspectat, nativul din Fecioara poate fi meschin si carcotas. Indecizia il poate face sa rateze sansele. Nativul din Fecioara poate lua totul in nume de rau, poate fi zgarcit sau cu toane. Sanatate : Nervii sunt sensibili. Uneori, nativii acestei zodii pot fi ipohondri. Sunt predispusi la eczeme sau ulcere, mai ales daca parerile nu le sunt luate in considerare si le este lezat amorul propriu. Digestia poate fi dificila, motiv pentru care pot sa apara constipatii.

Zodia Varsator / arhetipul prietenului

20 ianuarie - 18 februarie Semn : pozitiv, masculin Planeta dominanta : Uranus Element : Aer Calitate : fix Culoare : turcoaz Metal : aluminiu Imprevizibil, imaginativ, dornic sa isi dezvolte ideile. Poate fi o fire rebela si rece. Nativii din Varsator sunt niste oameni neobisnuiti. Planeta Uranus, care ii patroneaza, le confera vioiciune si originalitate. Ei sunt activi, deloc plicticosi. Au multe idei bune. Sunt atrasi de tot ceea ce este vechi, tainic si indescifrabil. Varsatorii sunt progresisti. Pentru ei, viitorul a inceput deja. Desi sunt individualisti, le place societatea, in care stralucesc. Apreciaza modul modern de viata si progresul inseamna totul pentru ei. Soarele prost aspectat indica incordare si instabilitate. Ciudateniile lor ii fac pe nativii din Varsator sa para excentrici. Din cauza modului lor contradictoriu de a gandi si simti, iau uneori decizii incorecte si sunt deseori nedrepti in aprecieri.

Sanatate : Nativii din Varsator sunt predispusi la boli ale inimii, spatelui, circulatiei sanguine (in special varice). Sunt vulnerabili la schimbarile de vreme si au nervi sensibili.

Zodia Capricorn / arhetipul pustnicului

21 decembrie - 19 ianuarie Semn : negativ, feminin Planeta dominanta : Saturn Element : Pamant Calitate : cardinal Culoare : gri inchis, negru, maro inchis Metal : plumb Disciplinat, loial, serios, practic, se orienteaza catre succes. Capata cu greu incredere in ceilalti. Capricornul are un puternic simt al realitatii. El se concentreaza asupra esentialului, este sarguincios, perseverent, econom, corect. Este un om pe care te poti baza. Isi cheltuie energia metodic si "se catara" incet spre telurile lui ambitioase. Un Capricorn merge la sigur si evita experimentele. Are aptitudini pentru profesiuni ca inginer, administrator, constructor sau mestesugar (in general in profesiuni legate de pamant). Daca Soarele este prost aspectat, nativul din Capricorn poate gandi si actiona in mod egoist, inclina spre supraevaluare, este incapatanat, ipocrit si, din cauza neincrederii in ceilalti, isi deschide cu greu inima. Sanatate : Nativul din Capricorn este mai expus la boli cronice decat la cele acute; totusi este amenintat de fracturi, raniri, in special la genunchi sau incheieturi, reumatism, raceli, afectiuni ale stomacului si ale pielii, ca si la dereglari metabolice.

Zodia Sagetator / arhetipul marelui preot sau al marii preotese

22 noiembrie - 20 decembrie Semn : pozitiv, masculin Planeta dominanta : Jupiter Element : Foc Calitate : mutabil Culoare : bleumarin, violet Metal : cositor Prietenos, pasionat, tolerant, ii place libertatea si aventura. Poate fi extravagant si necioplit. Sagetatorul este calauzit de idealuri, pana cand se hotaraste sa se retraga intr-o pozitie sociala sigura. E amabil, deschis, optimist. Poate fi, insa, si extrem de arogant. Succesele lui se datoreaza atat intuitiei, cat si disponibilitatii de actiune si mobilitatii. Talentul sau organizatoric e remarcabil. E neclintit in principiile sale fundamentale, care sunt adevarul si dreptatea. Sagetatorul e un luptator cinstit, care iubeste sportul si natura, marinimos fata de sine si fata de ceilalti. Soarele prost aspectat indica sentimente divergente si un

amor propriu exagerat si foarte usor de lezat, trasaturi care duc la toane, la exagerare sau la autoamagire. Nativul mai inclina spre capriciu, risipa, fanfaronada si speculatie. Sanatate : Sagetatorul este pus in corespondenta cu soldurile, pulpele, astfel incat nativul acestei zodii este predispus la paralizii ale membrelor, accidente sportive, sciatica.

Zodia Scorpion / arhetipul alchimistului

23 octombrie - 21 noiembrie Semn : negativ, feminin Planeta dominanta : Pluto Element : Apa Calitate : fix Culoare : grena si maro Metal : otel sau fier Hotarat, rafinat, tainic, curios. Poate fi gelos si smecher. Nativii din Scorpion pot fascina datorita caracterului lor puternic, cu atat mai mult cu cat au si ceva misterios in ei. Vointa si dorinta de a-si impune individualitatea, instinctul lor de conservare, tenacitatea si perseverenta, un mod de a gandi si actiona puternic marcat de sentimente - sunt alte caracteristici foarte pronuntate ale nativilor Scorpion, carora li se adauga o buna cunoastere si constientizare a obiectivelor, mandria si respectul fata de sine. Scorpionii pot imbratisa cu succes cariera de cercetatori sau de psihologi. Pentru ei, moartea si invierea nu sunt simple figuri de stil. Cunosc atat culmile, cat si abisurile existentei. Deoarece sunt permanent sub tensiune, pot cadea usor in extreme. Atitudinea lor fata de ceilalti este marcata de neincredere. Pot fi vicleni, razbunatori, agresivi, incapatanati si exagerat de gelosi. Sanatate : Un om al placerilor, nativul din Scorpion este victima acestora. Predispozitii la boli de stomac, gat si nas, infectii, hemoroizi, intoxicatii.

Zodia Balanta / arhetipul iubitei sau iubitului

22 septembrie - 22 octombrie Semn : pozitiv, masculin Planeta dominanta : Venus Element : Aer Calitate : mutabil Culoare : albastru, tonuri de roz si de verde Metal : cupru, uneori bronz Sarmant, sociabil, bun diplomat. Accepta compromisurile. Poate fi indecis. Nativii din Balanta sunt sociabili si au nevoie de ceilalti pentru a se desfasura. Caracterul lor iubitor si armonios este controlat de ratiune. Sunt inimosi, diplomati innascuti si stapanesc arta de a se purta cu ceilalti. Pentru ei, mentinerea echilibrului, ideea de "a trai si a-i lasa si pe ceilalti sa traiasca" sunt necesitati vitale. Sunt adaptabili, au

bun gust si talent artistic. Iubesc culorile, tablourile, muzica si dansul si ies in evidenta datorita aspectului lor exterior placut. Daca Soarele este prost aspectat, rafinamentul erotic poate duce la viciu. Ambitia, toanele, lingusirile, desfraul si vanitatea le pot dauna nativilor din Balanta, iar dorinta de lux ii poate costa prea mult. Sanatate : Nativii Balanta sunt gurmanzi innascuti. Din acest motiv, la maturitate pot avea tendinte de ingrasare. Sunt predispusi la boli de rinichi, la afectiuni ale vezicii, uretrei, pielii si incheieturilor.

Zodia Leu / arhetipul tatalui

23 iulie - 22 august Semn : pozitiv, masculin Planeta dominanta : Soare Element : Foc Calitate : fix Culoare : toate tonurile de la rosu la galben Metal : aur Soarele in onoare Increzator in propriile forte, mandru, generos; stie sa isi reprezinte interesele, ii place sa atraga atentia, poate fi condescendent. Leul este constient de propria valoare si este mereu preocupat ca meritele sa-i fie recunoscute in mod corespunzator si sa iasa in evidenta. Are o mare nevoie de respect. Este ambitios si creativ. Stie sa isi creeze aparitii de efect. Vrea sa fie "vioara intai", isi organizeaza succesul, cauta prestigiul social. Este drept si marinimos. Uneori poate parea arogant. Amorul propriu si autoadmiratia il pot costa simpatia celor din jur. Ii plac aparitiile teatrale, iar in familie tinde sa adopte rolul de stapan. Sentimentele sale puternice il pot duce la speculatii si aventura. Poate fi egoist. Sanatate : Vitalitatea Leului este remarcabila; totusi, este sensibil la stres, care ii poate provoca tulburari cardiace. Este predispus la afectiuni ale sangelui, ale maduvei osoase si ale incheieturilor. Insuccesele ii pot afecta sanatatea.

Zodia Rac / arhetipul mamei

22 iunie - 22 iulie Semn : negativ, feminin Planeta dominanta : Luna Element : Apa Calitate : cardinal Culoare : gri argintiu Metal : argint

Precaut, inclinat spre meditatie, dotat cu multa imaginatie. Are nevoie de siguranta, este interiorizat. Caminul este important. Racul este tandru, binevoitor, sensibil, plin de fantezie, dornic de liniste. Este dominat de sentimente, isi aude vocea interioara, are presimtiri, intuitia avertizandu-l deseori. Ii place sa fie laudat si este recunoscator pentru laudele primite. Creativitatea sa il poate ajuta sa se afirme in domeniul artistic. Racul este grijuliu si totdeauna gata sa dea o mana de ajutor. Respecta conventiile sociale si recunoaste necesitatea disciplinei, chiar daca ii vine greu sa se lase ingradit. Racul este, insa, si foarte susceptibil, usor de jignit si ranchiunos. Uneori poate fi prea sentimental. Are toane, risca sa se lase dus de val si sa cada. Imaginatia prea puternica il poate face sa vada pericole si acolo unde nu sunt, favorizand teama. Racul poate fi instabil, fapt care il face sa fie dornic de schimbari. In relatiile cu ceilalti, este uneori prea inchis in sine. Cu toate ca nu pretinde ca le stie pe toate, vrea sa aiba ultimul cuvant. Sanatate : Cel mai sensibil organ este stomacul. Starea sanatatii sale este influentata de starea de spirit.

Zodia Gemeni / arhetipul frate-sora

22 mai - 21 iunie Semn : pozitiv, masculin Planeta dominanta : Mercur 34779mye19hbd4j Element : Aer Calitate : mutabil Culoare : aproape toate; benefic este galbenul Metal : mercur Sensibil, energic, comunicativ, iubeste schimbarile; este sociabil, dar adesea indecis. Un Geaman este mobil, se adapteaza usor, este curios, interesat de multe lucruri, este mediatorul innascut. Este sociabil si cauta permanent latura vesela a vietii. Bunatatea, talentul diplomatic si negustoresc si usurinta in exprimare ii permit sa abordeze cu succes multe domenii. Gemenilor li se poate reprosa orice in afara faptului ca ar fi plicticosi. Activi si creativi, ei cauta fascinantul si neobisnuitul. Daca interesele de moment sunt prea puternice, atunci Geamanul se orienteaza dupa cum bate vantul. Un Geaman fuge dupa doi iepuri si isi schimba comportamentul in functie de starea de spirit. Din acest motiv, e nehotarat si instabil, nu e intotdeauna ordonat si statornic in viata. Nelinistea, lipsa concentrarii si infidelitatea, motivate de temperamentul sanguin, sunt defectele cele mai frecvente ale nativilor acestei zodii. Sanatate : In cazul Gemenilor, sunt sensibili nervii, bratele, mainile, intregul aparat locomotor si organele respiratorii.

Zodia Taur / arhetipul curtezanei

21 aprilie - 21 mai Semn : negativ, feminin Planeta dominanta : Venus Element : Pamant Calitate : fix

Culoare : roz Metal : cupru Un Taur autentic gandeste si actioneaza conform realitatii. El isi cunoaste limitele, iubeste ordinea, este obiectiv, nu amesteca obligatiile cu distractia, este rabdator, rezistent, practic, iubeste muzica si arta si mai ales placerea. Este adeptul naturaletei, al lipsei de complicatii. Este inimos, sociabil si are simtul umorului. Schimbarile nu-i stau in fire. Are nevoie de siguranta. Gandurile si sentimentele lui sunt ghidate de ideea de proprietate, chiar daca este vorba despre cea a partenerului. Daca Soarele este prost aspectat in horoscop, Taurul poate fi dominat de dorinta de comoditate si de placeri, dar si de incapatanare, gelozie. Taurul poate fi dur, unilateral si inflexibil, de neclintit din prejudecatile lui, imobil spiritual. Comportamentul Taurului depinde foarte mult de starea sa de spirit, fapt care nu face decat sa-l traga in jos. Stapanirea instinctelor poate deveni o problema. Perseverent si ferm, iubeste luxul si siguranta. Este un prieten credincios si un dusman neinduplecat. Sanatate : In cazul Taurului, gatul, esofagul, partea superioara a aparatului respirator sunt sensibile. Digestia poate fi proasta.

Zodia Berbec / arhetipul eroului

21 martie - 20 aprilie Semn : pozitiv, masculin Planeta dominanta : Marte Element : Foc Calitate : cardinal Culoare : rosu Metal : fier Soarele in exaltare Incapatanat si intreprinzator, isi urmeaza propriul drum; poate fi chiar indaratnic. Un Berbec autentic este vioi, intreprinzator si plin de entuziasm pentru tot ce e nou. Cutezator, deseori naiv, e plin de idei, are initiativa si trece imediat la actiune, pentru ca vrea totul cat mai repede. Se simte in largul sau in situatii clare, nu-i plac ocolisurile si ambiguitatile. Decide fara drept de apel, este foarte rational, vrea si poate conduce. Are aptitudini tehnice si practice. Aspectul negativ al zodiei este excesul de zel, care poate deveni daunator. Berbecul poate fi brutal, furios, certaret. Este un subaltern nerabdator, recalcitrant si incomod, care incepe multe lucrari dar nu le termina. Daca nu-si poate stapani impulsurile, Berbecul se poate lasa tarat in aventuri riscante. Sanatate : Berbecul este plin de vitalitate. Poate avea probleme cu dantura, face usor febra, este sensibil la stres, deoarece nu stie sa se opreasca atunci cand trebuie, e nervos, are un somn neodihnitor, rinichii si stomacul sunt sensibili. Berbecul este insa semnul cu cea mai mare putere de regenerare.

Zodia Pesti / arhetipul misticului, sfantului

19 februarie - 20 martie Semn : negativ, feminin

Planeta dominanta : Neptun Element : Apa Calitate : mutabil Culoare : vernil Metal : platina sau cositor Complex, intelegator, prietenos, este un visator. Intampina greutati in a fi practic. Nativii din zodia Pestilor sunt sensibili, impresionabili, comozi, bonomi si sociabili, modesti si dispusi sa se sacrifice pentru altii. Au mult umor. Fantezia lor bogata ii face sa fie visatori. Ei ii inteleg foarte bine pe ceilalti si astfel pot iesi din situatii critice. Sunt foarte curajosi si isi indeplinesc obligatiile cu constiinciozitate si la timp. Pe plan profesional, sunt colaboratori exceptionali, care ii lasa cu placere pe altii sa comande. Nativii din Pesti isi intuiesc slabiciunile. Uneori sunt prea secretosi si au tendinta sa se retraga in lumea lor. Pot fi atrasi de droguri, de speculatii care pot duce la pagube. Sanatate : Nativii acestei zodii sunt predispusi la infectii si afectiuni ale picioarelor, in special ale gleznelor. Intestinele sunt, de asemenea, sensibile. Socurile sufletesti pot duce la depresii si dereglari fizice.

Chisinau 2007 Eclipsa este intunecarea unui corp ceresc. Apare cand umbra unui obiect din spatiu cade pe un altul sau cand un obiect trece prin fata altuia, blocand lumina. Eclipsa solara are loc cand luna trece printre Soare si Pamant.

Eclipsa lunara are loc cand luna trece prin umbra Pamantului.
Si alte corpuri ceresti, in afara de Pamant si Luna pot avea eclipse. Planeta Jupiter cateodata blocheaza lumina solara a lunilor sale. De asemenea, lunile planetei Jupiter pot umbri cateodata planeta. Eclipsa solara apare cand umbra lunii trece prin fata Pamantului. Umbra se misca de la vest la est in jurul Pamantului, cu o viteza de 2000 mile (3200 km) pe ora. Oamenii care se afla in calea umbrei pot vedea trei tipuri de eclipsa. Eclipsa totala apare cand luna este in totalitate in fata Soarelui. Daca luna se afla in cel mai indepartat punct fata de Pamant cand are loc eclipsa totala, eclipsa poate fi eclipsa inelara. In astfel de eclipsa, intunecimea lunii este doar in mijlocul Soarelui, lasand un inel de lumina in jurul ei. O eclipsa partiala apare cand Luna acopera doar o parte din Soare. O eclipsa solara totala este este una dintre cele mai impresionanate vederi. Luna intunecata apare la marginea de vest a Soarelui si se misca incet in jurul lui. In momentul eclipsei totale, un nimb de lumini inconjoara Soarele intunecat. Acest nimb este corona Soarelui. Cerul ramane albastru, dar intunecat. Cateva stele si planete pot deveni vizibile de pe Pamant. Dupa cateva minute, Soarele reapare, iar Luna isi continua miscare inspre est. Perioada in care Soarele este total intunecat poate fi intre 2 minute si jumatate si 7 minute 40secunde. O eclipsa solara nu trebuie privita direct, deoarece radiatiile solare pot afecta ochii.

Eclipsele lunare au loc cand luna trece prin umbra

Pamantului. Eclipsa totala apare cand Luna trece in intregime prin umbra Pamantului. Eclipsa partiala apare cand doar o parte din Luna trece prin umbra Pamantului. O eclipsa lunara totala poate dura 1 ora si 40 minute. Eclipsa lunara poate fi vazuta pe timpul noptii, nu exista nici un pericol in a o privi. Luna nu devine total intunecata in timpul eclipselor lunare. In multe cazuri, ea devine rosiatica. Lumina devine astfel, din
cauza atmosferei si a a altor culori prezente in lumina Soarelui. O eclipsa are loc atunci cand un obiect se interpune in fata altuia. O eclipsa poate fi totala sau partiala. Umbra unei eclipse are doua parti: umbra propriu-zisa (eclipsa totala) si penumbra (eclipsa partiala). Eclipsa de Luna are loc atunci cand Pamantul se interpune intre Luna si Soare. Astfel, Pamantul blocheaza lumina solara si aceasta nu mai ajunge pe Luna. Acest tip de eclipsa poate avea loc doar cand e luna plina. Eclipsa de Soare are loc atunci cand Luna blocheaza lumina solara si aceasta nu mai ajunge pe Pamant. O eclipsa de Soare nu poate avea loc decat atunci cand e luna noua. Eclipsa (totala) de soare se manifesta sub forma unei fasii inguste pe suprafata Pamantului, in rest eclipsa fiind partiala. Soarele este mult mai mare si mai departe decat Luna dar marimea aparenta a lor este uneori egala (depinzand de orbita eliptica a Pamantului). In acest caz Soarele este acoperit in totalitate de Luna.

Eclipsele in astrologie
Eclipsele. De luna, de soare. Ele aduc schimbari foarte importante n vietile noastre : nimic din ceea ce se ntmpla n timpul unei eclipse ori n zilele premergatoare si, mai ales, de dupa eclipse nu este simplu.

Eclipsele sunt ca un fel de jokeri n horoscop ele schimba situatiile, ntotdeauna n mod dramatic. Tot ceea ce urmeaza unei eclipse are mai multa "greutate", ne maturizeaza si ne nvata. Eclipsele sunt mna destinului n viata noastra. Si nici macar nu trebuie ca o eclipsa sa aiba loc n semnul tau ca sa te influenteze, dar daca, ntmplator, cade n ziua ta de nastere, anul ce urmeaza va fi un punct de rascruce n viata ta. Eclipsele duc la finalizarea n bine sau n rau a unor situatii care treneaza. Ele sunt... deznodaminte. Sunt felul n care destinul si spune cuvntul ntr-o lume n care oamenii sunt convinsi ca viata ti-o faci tu si numai tu (ceea ce este foarte adevarat, numai ca eclipsa, ca si zodia, l modeleaza pe "tu" din aceasta propozitie!). Poate o slujba noua, poate o casatorie, poate o casa oricum, ceva important se petrece sigur, si cel mai adesea fara vreun semn prevestitor, ci asa, deodata, ca si cum ceva s-ar amesteca n viata noastra. Eclipsele te pot rasplati sau pedepsi. Ele, nsa, i fac ntotdeauna pe oameni sa fie mai "ei nsisi", accentund calitatile si defectele elementare ale zodiilor carora le apartinem. De exemplu, un Berbec va fi "mai Berbec dect de obicei" ntr-o asemenea perioada. De cele mai multe ori, ele "corecteaza" o traiectorie, ne fac sa ntelegem mai bine anumite lucruri, sa vedem adevaruri pe care nu le-am observat. Imaginati-va ca faceti un puzzle viata voastra , tot ncercnd sa gasiti si sa potriviti piesele ca sa se mbine... si la un moment dat, iata, cade din cer una dintre piesele puzzle-ului. E buna? E rea? E ceva n plus si te poate face sa spui : "Da, acum inteleg! n sfrsit, acum nteleg!". Eclipsele maturizeaza, prin evenimente bune sau rele. Prin nceputuri si sfrsituri. Astrologic, simbolic, moartea nu este dect un alt nceput. La fel si sfrsitul unei relatii, n care partenerul poate s-a schimbat de nu-l mai recunosti n zilele eclipsei... Desigur, ESTE posibil ca o eclipsa sa nu te afecteze direct. Dar ea afecteaza ntreaga societate. n trecut, oamenii erau mai atenti la ritmurile lumii si ale naturii, se temeau de eclipse si le respectau. Pe buna dreptate : viata capata un ritm mai alert n preajma lor, e mai accelerata, toata lumea e mai altfel. Si acum ajungem la sfatul cel mai important : nu actionati n timpul sau sub influenta unei eclipse. Reactionati la evenimente, dar nu initiati proiecte sub mantia ntunericului. n vechime se spunea ca nici un plan care este nceput n timpul unei eclipse, sau n zilele de dinainte si dupa aceasta, nu va avea rezultatele dorite. Cntariti ideile, dar nu luati hotarri. Daca eclipsa este de luna, poate ca emotiile or s-o ia razna (o iau ele si cnd e luna plina, daramite la eclipsa!). Asteptati un timp, macar o saptamna, nainte de a actiona sau de a lua o hotarre. Influenta eclipselor este simtita n cele patru zile care o preced sau o urmeaza. Dar o eclipsa de luna, de exemplu, poate avea influenta asupra vietii cuiva chiar si cu doua saptamni nainte de a avea loc, sau la sase luni dupa. Eclipsele solare sunt altfel : ele ne vorbesc despre nceputuri. Iar schimbarile pot avea influenta la luni de zile dupa ce acest eveniment a avut loc. Dar n mod sigur, la doua, la patru sau la sase luni dupa o eclipsa de soare (daca nu chiar n zilele din preajma ei), ceva se va sfrsi si altceva, mult mai important si mai de durata, va ncepe.

Despre eclipsa in general

ECLIPSELE DE SOARE
Conform dictionarului Larousse, o eclipsa reprezinta disparitia temporara a unui astru datorata trecerii sale prin zona de umbra sau de penumbra a unui alt astru.

O ocultatie reprezinta disparitia unui astru in spatele unui alt astru cu un diametru aparent superior. Din figura de mai jos se poate vedea ca o eclipsa de Soare reprezinta de fapt o ocultatie si nu o eclipsa propriuzisa.

Eclipsele de Soare pot fi de trei tipuri: partiale, inelare si totale. Eclipsele partiale se produc atunci cand Luna este foarte aproape de linia nodurilor, dar nu atat de aproape pentru ca umbra sa sa atinga globul terestru. Atunci o anumita regiune din suprafata terestra va fi acoperita de zona de penumbra a Lunii insa zona de umbra va trece pe langa globul Pamantesc. Datorita faptului ca orbita Lunii este eliptica, si nu perfect circulara, distanta ei fata de Pamant este variabila, deci diametrul sau aparent vazut de pe Pamant este de asemena variabil, fluctuand de la 33'29'' cand Luna este la perigeu (distanta minima fata de Pamant) la 29'23'' cand ea se afla la apogeu (distanta maxima). Acelasi lucru se intampla cu diametrul aparent al Soarelui care variaza de la 31'27'' la apheliu (distanta maxima dintre Soare si Pamant), la 32'31'' la periheliu. Este, deci, destul de clar ca atunci cand Luna are un diametru aparent mai mic decat cel al Soarelui, discul ei nu poate acoperi in intregime discul Soarelui, rezultand atunci o eclipsa inelara.

Atunci cand Luna este aproape de linia nodurilor si destul de aproape de Pamant pentru ca diametrul sau aparent sa fie comparabil cu cel al Soarelui, se produce o eclipsa totala.

Eclipsele totale sunt, dintre toate eclipsele de Soare, cele mai interesante. In timpul fazei de totalitate pot fi observate cromosfera solara, coroana si protuberantele solare, toate fiind extrem de pretiose si pentru observatorul amator, dar mai ales pentru cercetari stiintifice care nu ar putea fi realizate altfel.

Calendarul iulian
De la Wikipedia, enciclopedia liber
Salt la: Navigare, cutare

Calendarul iulian a fost introdus de Iuliu Cezar n 46 .Hr., intrnd n uz n anul 45 .Hr., (sau 709 ab urbe condita). Acest tip de calendar a fost ales dup consultri cu astronomul Sosigenes din Alexandria i a fost cel mai probabil calculat prin aproximarea anului tropic. Calendarul iulian are un an obinuit de 365 de zile, mprit n 12 luni, cu un an bisect adugat la fiecare patru ani, ceeace face ca anul mediu s aib 365,25 de zile. Calendarul iulian a rmas n uz n unele ri pn n secolul al XX-lea i mai este folosit nc de mai multe biserici naionale ortodoxe. Cu aceast calendar ar trebui adugate prea multe zile pentru a pstra corespondena cu anul astronomic, care este mai lung cu 11 minute dect anul iulian mediu, aceast ducnd la acumularea unei zile diferen n 128 de ani. S-a spus c Cezar era contient de imperfeciunea calendarului propus, dar a considerat c este vorba de o problem minor. Pentru a pune de acord anul calendaristic cu cel astronomic, n secolul al XVI-lea, s-a fcut reforma calendarului gregorian, care fcea reglarea funcie de echinociul de primvar i luna sinodic (pentru Pate). Uneori, pentru a avita confuziile dintre cele dou moduri de datare, se folosete denumirea de Stil Vechi prin comparaie cu Stilul Nou, denumirea dat calendarului gregorian.

Cuprins
[ascunde] 1 De la calendarul roman la cel iulian 2 Eroarea anilor biseci 3 Denumirea lunilor 4 Numrul de zile al lunilor 5 Numerotarea anilor 6 De la calendarul iulian la calendarul gregorian 7 Vezi i 8 Legturi externe

De la calendarul roman la cel iulian

Anul obinuit n vechiul calendar roman era format din 12 luni cu 355 de zile. Se mai aduga o lun suplimentar, (Intercalaris), ntre februarie i martie. Intercalaris era format prin introducerea a 22 de zile naintea ultimelor 5 zile ale lui februarie, crend astfel o lun de 27 de zile. Intercalaris ncepea dup o lun februarie trunchiat la 23 sau 24 de zile, efectul fiind un an de 377 sau 378 de zile. Conform scriitorilor romani [Censorinus] i [Macrobius] ciclul ideal de intercalare consta din ani de 355 de zile care alternau cu ani de 377 sau 378 de zile. Dup acest sistem anul mediu roman avea 366,188 de zile pentru o perioad de 4 ani, ducnd la o deviere de 1 zi pe an pentru orice solstiiu sau echinox. Macrobius descrie o ajustare mai fin, pentru 8 ani din 24 existau numai trei ani Intercalaris de 377 de zile. Aceast reglare fcea ca anul mediu s fie de 365,188 de zile pentru o perioad de 24 de ani. n practic ns, nu s-a folosit automat aceast schem ideal, lungimea anului fiind hotrt de Pontifex Maximus. Att ct poate fi determinat cu siguran din dovezile istorice, se poate aprecia c mai degrab s-a folosit o schem neregulat i arbitrar, nu cea ideal. Reglrile se fceau la fiecare doi sau trei ani, uneori dup perioade mai mari de timp, iar alteori se fceau reglri ale anului n doi ani consecutivi. Dac era gestionat corect, acest sistem ar fi permis anului roman s rmn n medie aproximativ aliniat anului tropical. Atunci cnd au fost omise prea multe intercalri, aa cum s-a ntmplat dup al doilea rzboi punic i n timpul rzboaielor civile, calendarul s-a ndeprtat foarte mult de alinierea cu anul tropical. Mai mult, cum intercalrile erau fcute relativ trziu, cetenii romani obinuii nu cunoteau de cele mai multe ori data oficial, n mod special dac se aflau mai departe de orae. Datorit acestor fapte,

ultimii ani de dinaintea calendarului iulian au fost denumii ani ai dezordinii. Problema a devenit mai mare pe vremea lui Iuliu Cezar, (63 .Hr. 46 .Hr.), cnd au fost numai cinci luni intercalate n loc de opt, nici una dintre ele n perioada 51-46 .Hr. Reforma iulian ncerca s corecteze pentru totdeauna aceast problem. nainte de a fi aplicat reforma, zile care nu fuseser intercalate, (67 de zile 22+23+22), au fost adugate ntre noiembrie i decembrie 46 .Hr., sub forma a dou luni suplimentare faa de cea de 23 de zile care fusese deja adugat dup februarie. Toate aceste 90 de zile au fost adugate ultimului an roman republican, rezultnd un total de 445 de zile. Pentru c a fost ultimul an din seria celor neregulai, a fost numit ultimul an al dezordinii. Primul an n care a funcionat reforma a fost 46 .Hr..

Eroarea anilor biseci

n ciuda faptului c noul calendar era mult mai simplu dect cel roman, cei chemai s pun n practic reforma se pare c au neles greit algoritmul. Ei au adugat un an bisect la fiecare trei ani, nu la patru, cum era normal. Cezar Augustus a remediat aceast discrepan dup 36 de ani de la prima greeal. El a hotrt s sar cteva zile pentru a corecta eroarea. Alternana istoric a anilor biseci n aceast perioad nu ne-a fost transmis de nici o surs antic, dei existena anilor biseci la fiecare trei ani este confirmat de o inscripie care dateaz din anul 8 sau 9 A.D. nvatul Joseph Scaliger a stabilit n 1583 c reforma lui Augustus a avut loc n anul 8 A.D., i a stabilit c irul de ani biseci a fost 42-39-36-33-30-27-24-21-18-15-12-9 .Hr, 8, 12 A.D., etc. Aceast propunere este cea mai rspndit soluie acceptat. Uneori se sugereaz c anul 45 .Hr a fost un an bisect. S-au propus i alte soluii. Kepler a propus ca irul corect al anilor biseci s fie 43-40-37-34-31-28-25-2219-16-13-10 .Hr., 8-12 A.D., etc. n 1883, nvatul Matzat a propus irul 44-41-38-35-32-29-26-23-2017-14-11 .Hr., 4-8-12 A.D., etc., bazndu-se pe un pasaj din Dio Cassius, care meniona o zi din anul 41 .Hr. ca fiind contrar regulii (lui Cezar). n 1960, Radke a presupus c reforma a fost instituit de fapt cnd Augustus a devenit Pontifex Maximus n 12 .Hr., sugernd secvena 45-42-39-36-33-30-27-24-2118-15-12 .Hr., 4-8-12 A.D., etc. n 1999, a fost publicat un papirus egiptean care coninea efemeride (tabel al poziiilor pe cer ale soarelui, lunii i planetelor), datat n anul 24 .Hr. att n calendarul egiptean ct i n cel roman. Din acest papirus se poate deduce c cea mai probabil succesiune a anilor biseci este 44-41-38-35-32-29-26-23-20-17-1411-8 .Hr., 4-8-12 A.D. etc., foarte aproape de irul sugerat de Matzat. Aceasta ne arat ca irul standard cu an biseci la fiecare patru ani ncepe n anul 4 al erei noastre, la 20 de ani de la reforma lui Augustus. Acest ir face ca anul roman s coincid cu anul iulian n perioada 32-26 .Hr. Aceasta sugereaz c unul dintre scopurile reformei lui Augustus a fost aceea de a asigura ca datele cheie ale carierei sale s rmn neschimbate, (precum aceea a cderii Alexandriei de pe 1 august 30 .Hr. care a rmas neschimbat de reform). Datele romana inainte de anul 32 .Hr. erau n mod tipic cu o zi sau dou n urma aceleiai date din calendarul iulian. Astfel, data de 1 ianuarie din calendarul roman cnd s-a aplicat reforma iulian, cade de fapt pe 31 decembrie 46 .Hr. a calendarului iulian.

Denumirea lunilor
Romanii au dat numele lui Iuliu Cezar i Augustus unor luni astfel: au rebotezat luna a cincea Quintilis (luna martie fiind prima lun a anului) Iulius (iulie) n 44 .Hr. i luna a asea Sextilis Augustus n anul al 8-lea al erei noastre. i alte luni au fost rebotezate de diferii mprai, dar noile nume nu au supravieuit morii iniiatorilor schimbrii. Caligula a redenumit a aptea lun September Germanicus; Nero a redenumit Aprilis aprilie Neroneus, Maius mai numele de Claudius i Iunius iunie Germanicus; Domiian a redenumit September Germanicus i luna a opta October Domitianus. September a fost redenumit Antoninus i Tacitus. November a noua lun a fost redenumit Faustina i

Romanus. Commodus a fost unic prin redenunirea tuturor lunilor dup propriile lui nume: Amazonius, Invictus, Felix, Pius, Lucius, Aelius, Aurelius, Commodus, Augustus, Herculeus, Romanus i Exsuperatorius. Mai mult timp dect nume efemerele date de mpraii romani au rezistat numele introduse de Charlemagne. El a redenumit toate lunile denumirile agricole n vechea limb german. Aceste nume au fost folosite pn n secolul al XV-lea i, cu unele modificri, pn n secolul al XVIII-lea, astfel: Wintarmanoth (luna de iarn ianuarie), Hornung (bastard? februarie), Lentzinmanoth (luna mprumutat - martie), Ostarmanoth (luna Patelui aprilie), Winnemanoth (luna punatului mai), Brachmanoth (luna aratului iunie), Heuvimanoth (luna fnului iulie), Aranmanoth (luna recoltei august), Witumanoth (luna lemnului septembrie), Windumemanoth (luna culesului viei), Herbistmanoth (luna ierbii - noiembrie), and Heilagmanoth (luna sfnt decembrie).

Numrul de zile al lunilor

Conform nvatului din secolul al XIII-lea Sacrobosco, schema original a lunilor calendarului iulian era una foarte regulat, cu luni alternative scurte i lungi. Astfel, din ianuarie pn n decembrie, numrul de zile ale lunilor era, pentru calendarul roman republican, urmtoarea:
30, 29, 30, 29, 30, 29, 30, 29, 30, 29, 30, i 29, totaliznd 354 zile.

El credea c Iuliu Cezar a adugat o zi fiecrei luni, cu excepia lunii februarie, n total de 11 zile n plus, anul ajungnd astfel la 365 de zile. O zi suplimentrar putea s fie adugat la februarie n anii biseci:
31, 29 (30), 31, 30, 31, 30, 31, 30, 31, 30, 31, i 30.

El considera c Augustus a schimbat schema astfel:

31, 28 (29), 31, 30, 31, 30, 31, 31, 30, 31, 30, i 31,

dndu-ne astfel modul neregulat al numrului de zile ale lunilor pe care l avem i n zilele noastre. Motivul ar fi fost dorina ca lungimea lui Augustus s nu fie mai mic (i inferioar ca importan) lui Iulius. Dei aceast teorie este rspndit i n prezent, este aproape sigur c Sacrobosco a greit. O pictur mural, care nfieaz un calendar roman republican, s-a pstrat pn n zilele noastre, ceea ce confirm faptul c lunile aveau o lungime neregulat nc mai nainte ca Iuliu Cezar s reformeze calendarul [1] astfel:
29, 28, 31, 29, 31, 29, 31, 29, 29, 31, 29, and 29

De asemenea, un lucru care nu s-a schimbat la trecerea de la calendarul roman la cel iulian au fost datele Nonelor i Idelor. n particular, Idele erau pe 15 (sau pe 13) ale lunilor martie, mai, iulie i octombrie. Acest lucru sugereaz c lunile menionate mai sus au avut tot timpul 31 de zile n calendarul iulian. n sfrit, teoria lui Sacrobosco este contrazis de lungimea de 31 de zile a lunii Sextilis dat de papirusul egiptean din anul 24 .Hr.

Numerotarea anilor
Metoda cea mai folosit de romani pentru identificarea anilor n scopul numerotrii er s-i numeasc dup cei doi consuli care i inaugurau consulatul n acel an. Din 153 a. Chr., ei i ncepeau mandatul pe 1 ianuarie, iar Iuliu Cezar nu a schimbat acest obicei. Anul acela era un an eponim (botezat cu numele unui magistrat). Anii romani au fost astfel numii pn la mandatul ultimului consul numit n 541. Romanii numrau mai rar anii de la fondarea fondarea oraului Roma, ab urbe condita (AUC). Aceast metod era folosit de istoricii romani pentru determinarea numrului de ani dintre dou evenimente, nu pentru

numirea datei calendaristice. Mai mult dect att, istoricii foloseau date diferite pentru fondarea Romei. Fasti Capitolini, o inscripie care conine o list a consulilor, publicat de Augustus, folosea ca dat a fondrii 752 a. Chr.. Data folosit de Varro, 753 a. Chr., a fost adoptat de istoricii moderni. Editorii renascentiti adugau data fondrii Romei manuscriptelor pe care le publicau, dnd falsa impresie c romanii i numerotau anii. Este de amintit c anul de fondare varronian nu a nceput pe 1 ianuarie, ci n Ziua ntemeietorului 21 aprilie. Acest lucru mpiedica biserica romana timpurie s srbtoreasc Patele dup 21 aprilie, deoarece srbtorile de Ziua ntemeietorului erau n dezacord cu sobrietatea Postului Mare. Pe lng anii consulari, romanii mai foloseau uneori i anii de domnie ai unui mprat. Anno Diocletiani, numii astfel dup Diocleian, au fost folosii de cretinii din Alexandria pentru a-i numerota Patile de-a lungul secolului al IV-lea i al V-lea. n 537, Iustinian a hotrt ca, din acel moment nainte, data trebuie s includ numele mpratului, indiciunea i numele consulului. Indiciunea a fcut ca anul Bizantin s nceap pe 1 septembrie. n anul 525, Dionisie cel Mic a propus sistemul anno Domini, care s-a rspndit treptat n Europa Occidental cretin, dup ce sistemul a fost adoptat de clugrul Beda Venerabilul. Anii au nceput s fie numerotai de la anul presupus al naterii lui Isus, de 25 martie Bunavestirea, pentru ca n curnd aceast dat s fie schimbat pe 25 decembrie Crciunul, napoi de Bunavestire n Anglia, pentru ca n Frana anii s fie numrai ncepnd cu ziua de Pate.

De la calendarul iulian la calendarul gregorian

Calendarul iulian a fost folosit n Europa din timpurile Imperiului Roman pn n anul 1582, cnd Papa Grigore al III-lea a promulgat calendarul gregorian, care a fost n scurt vreme adoptat de majoritatea rilor catolice. rile protestante l-au adoptat ceva mai trziu, iar rile din Europa Rsritean l-au adoptat mult mai trziu, unele la nceputul secolului al XX-lea. Rusia a folosit calendarul iulian pn dup Revoluia rus, de aceea Revoluia din Octombrie a izbucnit n noiembrie, conform calendarului gregorian. Dei rile din Europa Rsritean au adoptat calendarul gregorian pn n 1923, bisericile lor naionale ortodoxe folosesc n continuare calendarul iulian. La un sinod de la Constantinopol din mai 1923, a fost propus un calendar iulian revizuit. Acest calendar este format dintr-o parte solar, care este i va fi similar cu calendarul gregorian pn n anul 2800 i o parte lunar, cu ajutorul creia se calculeaz astronomic Patele la Ierusalim. Toate bisericile ortodoxe au refuzat partea lunar, continund astfel srbtorirea Patelui conform calendarului iulian, (Biserica Ortodox Finlandez folosete calendarul gregorian pentru srbtorirea Patelui). Partea solar a calendarului a fost acceptat numai de unele dintre bisericile ortodoxe, i anume: Biserica Ortodox a Constantinopolului, Biserica Ortodox a Alexandriei, Biserica Ortodox a Antiohiei, Biserica Ortodox Greac, Biserica Ortodox Cipriot, Biserica Ortodox Romn, Biserica Ortodox Polonez i Biserica Ortodox Bulgar (n 1963), acestea srbtorind Crciunul pe 25 decembrie calendarul gregorian , odat cu bisericile catolice, pn n anul 2800. Biserica Ortodox a Ierusalimului, Biserica Ortodox Rus, Biserica Ortodox Srb, Biserica Ortodox Georgian, Biserica Ortodox Ucrainian i calendaritii vechi greci au continuat s foloseasc calendarul iulian pentru datele fixe, de aceea ei srbtoresc Crciunul pe 25 decembrie calendarul iulian (7 ianuarie calendarul gregorian) pn n anul 2100.

Calendarul gregorian
De la Wikipedia, enciclopedia liber
Salt la: Navigare, cutare

Calendarul gregorian este varianta de calendar cea mai rspndit folosit. O modificare a calendarului iulian a fost pentru prima oar propus de doctorul napolitan Aloysius Lilius i a fost decretat de Papa Grigore al XIII-lea (numele cruia l-a primit calendarul) pe 24 februarie 1582.[1] Introducerea calendarului gregorian a fost necesar deoarece, n cazul calendarului iulian, anul mediu era ceva mai lung dect anul astronomic, fcnd ca echinociul de primvar s se mute uor napoi n anul calendaristic.[1]

Papa Grigore al XIII-lea

Cuprins

1 Istorie o 1.1 Inventarea calendarului gregorian o 1.2 Adoptarea calendarului de ctre statele ne-catolice 1.2.1 Repere n timp 2 Extinderea calendarului gregorian 3 Confuzii ale folosirii calendarului n Marea Britanie i America 4 Lunile anului 5 Precizia calendarului gregorian 6 Eroarea calendarului solar 7 Vezi i 8 Note 9 Legturi externe

Istorie
Inventarea calendarului gregorian
Motivul Bisericii Catolice pentru ajustarea calendarului era acela de a srbtori Patele la data pe care o credeau ei c a fost stabilit la Primul Conciliu de la Niceea n anul 325. Dei unul dintre canoanele conciliului impunea ca toate Bisericile cretine s srbtoreasc Patele n aceiai zi, n realitate aceasta nu s-a ntmplat. Biserica Alexandriei srbtorea Patele n smbta dup sau n a 14-a zi dup luna plin care cdea dup echinoiul de primvar, pe care l-au stabilit pe 21 martie. ns Biserica Romei considera c echinociul cdea pe 25 martie i folosea alt zi a de srbtorire. Din secolul al X-lea, toate bisericile (cu excepia a cteva de la grania Imperiului Bizantin), au adoptat Patele alexandrin, care plasa nc

echinociul pe 21 martie. Dei clugrul britanic Beda Venerabilul notase deja schimbarea datei n 725, ea a continuat s se schimbe chiar n secolul al XVI-lea. Mai mult, numrarea fazelor lunii care erau folosite ca s calculeze Patele erau fixate pe calendarul iulian dup un ciclu de 19 ani. Aceasta era o aproximaie care ddea o eroare de o zi la 310 ani. Astfel, pn n secolul al XVI-lea se acumulase o diferena de patru zile. O rezolvare a problemei s-a gsit prin definirea unei reguli: anii divizibili prin 100 vor fi ani biseci numai dac sunt divizibili i prin 400. Astfel, n ultimul mileniu, anii 1600 i 2000 au fost biseci, dar 1700, 1800 i 1900 nu au fost. n acest mileniu, anii 2100, 2200, 2300 i 2500 nu vor fi ani biseci, n timp ce anul 2400 va avea aceast calitate. Cnd a nceput folosirea noului calendar, pentru a corecta eroarea acumulat n 13 secole care trecuser de la Conciliul din Niceea, s-a trecut la tergerea a 10 zile din calendarul solar. Ultima zi a calendarului iulian a fost 4 octombrie 1582 i a fost urmat de prima zi a calendarului gregorian, 15 octombrie 1582. Totui, datele de "5 octombrie 1582" pn la "14 octombrie 1582" (inclusiv) sunt nc valide n aproape toate rile, deoarece cea mai mare parte a rilor catolice n-a adoptat noul calendar la data specificat n bula papal, ci doar cteva luni sau chiar civa ani mai trziu (ultima n 1587). Ziua Anului Nou fusese deja standardizat n toat Europa Occidental pe 1 ianuarie nc de la sfritul secolului al XV-lea i nceputul secolului al XVI-lea, inclusiv n rile care deveniser protestante ntre timp, precum erau Germania, Suedia i Anglia. Totui, dei n Anglia ziua de 1 ianuarie a fost numit ziua Anului Nou, schimbarea numrului anului s-a fcut pe 25 martie Lady Day (Bunavestire) pn n 1752. (n Scoia s-a adoptat ziua de 1 ianuarie ca zi a Anului Nou doar n 1600, n condiiile n care s-a continuat folosirea calendarului iulian). Uneori este necesar s se indice pn i faptul c anii au dou denumiri diferite datorit schimbrii zilei de nceput a anului. De exemplu: "10 februarie/21 februarie 1751/1752". Aceast confuzie apare datorit faptului c Biserica i Statul au folosit de cele mai multe ori sisteme diferite de calendare. Ciclul de 19 ani folosit pentru calendarul lunar a trebuit corectat cu 1 zi la fiecare 300 sau 400 de ani, (de 8 ori n 2500 de ani), mpreun cu coreciile necesare aplicate anilor care nu mai sunt biseci, (1700, 1800, 1900, 2100,etc). De fapt, n felul acesta s-a introdus o nou metod de calculare a zilei Patelui.

Adoptarea calendarului de ctre statele ne-catolice

Foarte puine ri au adoptat noul calendar pe 15 octombrie 1582. A fost vorba de Italia, principatele catolice ale Sfntului Imperiu Roman, Polonia, Spania i Portugalia. rile ne-catolice nu au fost de acord cu adoptarea reformei calendarului. Anglia, Scoia, ca i restul Imperiului Britanic (inclusiv coloniile care fac parte din ceea ce este acum SUA), nu au adoptat calendarul gregorian pn n 1752, moment n care a fost nevoie de o corecie de 11 zile, (2 septembrie 1752 a devenit 14 septembrie 1752). n Imperiul Britanic s-au dat legi speciale pentru ca nu cumva s existe nentelegeri cu privire la data plilor anuale sau lunare stabilite conform calendarului iulian. Danemarca, Norvegia i zonele protestante ale Germaniei au adoptat noul calendar solar n 1700, datorit influenei astronomului danez Ole Rmer, dar nu au adoptat i schimbrile fcute anului lunar. n loc de aceasta, ei au hotrt s calculeze ziua Patelui folosind momentul echinociului i fazele lunii conform Tabelelor Rudolphine ale lui Kepler din 1627. Ei au adoptat schimbarea fcut anului lunar doar n 1776. n cazul Suediei, schimbarea la calendarul gregorian a fost un proces gradual. S-a nceput schimbarea n 1700, dar s-a decis s se fac ajustarea cu 11 zile prin excluderea unei zile din anii biseci (ziua de 29 februarie) din 1700 pn n 1740. n acest timp, nu numai c n Suedia calendarul era n dezacord att cu cel iulian ct i cu cel gregorian pentru o perioad de 40 de ani, dar diferena nu era fix, ci se schimba la fiecare 4 ani. Pentru a face lucrurile i mai complicate, sistemul nu a fost corect folosit, iar zilele care ar fi trebuit excluse din anii 1704 i 1708 au rmas din motiv necunoscute n calendar. Regele Carol al XII-lea a recunoscut ineficiena sistemului i a hotrt abandonarea lui. Datorit complicaiilor aprute, s-a hotrt

revenirea la calendarul iulian i introducerea unei zile suplimentare unice,30 februarie, n anul 1712. Suedia a hotrt trecerea la calendarul gregorian n mod definitiv abia n anul 1753, cnd 17 februarie a devenit 1 martie. n Rusia, calendarul gregorian a fost acceptat dup Revoluia din Octombrie printr-un decret al Sovietului Comisarilor Poporului din 24 ianuarie 1918, care fcea ca ziua de 31 ianuarie s fie urmat de 14 februarie 1918. n Romnia, calendarul a fost introdus n 1919. n Grecia, acest calendar a fost adoptat n 1924. Aceast msur nu a fost adoptat i de bisericile ortodoxe rsritene. n loc de aceasta, n mai 1923, a fost propus un calendar iulian revizuit care tia 13 zile ale acelui an i adopta o nou regul pentru anii biseci care fcea ca s nu fie nici o diferen ntre cele dou calendare pn n anul 2800. Bisericile ortodoxe din Grecia, Bulgaria, Romnia, Polonia i altele din zona est-mediteranian (Constantinopol, Alexandria, Antiohia i Cipru) au adoptat calendarul iulian revizuit. Aceste biserici, care folosesc noul calendar, vor srbtori Crciunul mpreun cu bisericile occidentale pe data de 25 decembrie a calendarului gregorian pn n anul 2800. Bisericile ortodoxe din Rusia, Serbia, Ierusalim i civa episcopi din Grecia nu au acceptat calendarul iulian revizuit i vor continua s srbtoreasc Naterea lui Cristos pe data de 25 decembrie a calendarului iulian 7 ianuarie n calendarul gregorian, pn n anul 2100. Toate celelalte biserici rsritene, care nu sunt ortodoxe, (bisericile copt, etiopian, nestorian, siriac i armeneasc), vor continua s folosesc propriile lor calendare. Toate bisericile rsritene continu s srbtoreasc Patele iulian, cu excepia Biserica ortodox finlandez care a adoptat patele gregorian. Republica China a adoptat n mod formal calendarul gregorian la proclamarea sa din 1 ianuarie 1912 dar, n curnd, ara s-a prbuit ntr-o epoc a dictaturilor militare, fiecare dictator folosind alt calendar. Unificarea Chinei sub autoritatea Kuomintang din octombrie 1928 a fcut ca , efectiv, prima zi a anului 1929 s fie 1 ianuarie a calendarului gregorian. Totui, n Republica China a fort meninut numerotarea tradiional a lunilor i un Sistem al Erelor modificat, hotrnd c primul an al Republicii Chineze a fost 1912. Acest sistem mai este folosit n Taiwan, unde s-a refugiat guvernul naionalist al Republicii Chineze. De la proclamarea sa din 1949, Republica Popular Chinez continu s foloseasc calendarul gregorian cu lunile numerotate, dar cu anii denumii n felul european. Japonia a nlocuit calendarul tradiional cu calendarul gregorian pe 1 ianuarie 1873 dar, la fel ca i China, a continuat s numeroteze lunile i a folosit numele mprailor n locul Anno Domini (dup Hristos): Meiji 1=1867, Taisho 1=1912, Showa 1=1926 i Heisei 1=1989. Numerotarea anilor n stil occidental (, seireki) este ns practicat n egal msur, inclusiv de unele agenii guvernamental

Extinderea calendarului gregorian

Calendarul gregorian poate fi extins napoi n timp, dac este nevoie, la date la care era oficial calendarul iulian, folosind aa-numitul calendar gregorian extins. ns acest tip de calendar trebuie folosit cu mare precauie. Pentru folosiri obinuite, datele evenimentelor petrecute nainte de 15 octombrie 1582 ar trebui s apar n forma lor iulian i nu ar trebui convertite la echivalentele lor gregoriene. Datele evenimentelor care s-au produs n ri n care calendarul gregorian a fost introdus dup data de 4 octombrie 1582 sunt puin mai problematice. De exemplu, n Marea Britanie i posesiunile sale, (inclusiv coloniile americane), noul calendar nu a fost introdus dect pe 14 septembrie 1752. Cum se pot data evenimentele aprute n perioada de 170 de ani dintre 1582 i 1752? Rspunsul depinde foarte mult de context, dar pentru fiecare caz trebuie vzut clar care dintre cele dou calendare este folosit. Ar fi absurd s se mearg napoi n timp i s se schimbe datele tuturor evenimentelor istorice din aceast perioad. Totui, este deseori recomandabil s se coreleze anumite date de pe "stil vechi" n date echivalente pe "stil

nou", n cazul n care evenimentele respective trebuie corelate cu altele petrecute n ri n care se introdusese deja calendarul gregorian [2]. Dac se utilizeaz calendare diferite pentru comparaii, putem avea parte de imposibiliti logice, precum aceea a venirii la Londra a perechii William i Maria de Orange mai nainte de a prsi Olanda, sau aceea a decesului lui Shakespeare i a lui Cervantes n aceiai zi, (23 aprilie 1616), cnd, de fapt, Cervantes a decedat cu zece zile naintea lui Shakespeare. Aceast coincidena aparent a fost permis de UNESCO pentru a marca ziua de 23 aprilie ca Ziua Internaional a Crii. De asemenea, trebuie avut n vedere c att calendarul extins gregorian ct i cel iulian nu au anul 0, folosind n loc anii 1, 2, att pentru anii de dinainte de Cristos (.Hr.) ct i pentru cei ai erei cretine (d.Hr.). De aceea, succesiunea general acceptat este: 2 .Hr., 1 .Hr., 1 d.Hr., 2 d.Hr., etc. Standardul ISO 8601 folosete numerotarea anului astronomic, care include un an 0 i ani sub form negativ i pozitiv. De aceea, succesiunea anilor conform standardului ISO 8601 este -0002, -0001, 0000, 0001, 0002.

Confuzii ale folosirii calendarului n Marea Britanie i America

Datele evenimentelor petrecute n Marea Britanie nainte de 1752 sunt artate n mod normal n forma lor original (stil vechi), n timp ce datele evenimentelor petrecute n America (britanic) nainte de 1752 sunt prezentate de obicei conform calendarului gregorian (stil nou).
De exemplu, Shakespeare a murit pe 23 aprilie (stil vechi), i doar rareori se ntmpl ca aceast data s fie convertit ca 3 mai (stil nou). Dar, dei George Washington s-a nscut pe 11 februarie (stil vechi), ziua sa de natere este srbtorit n zilele noastre pe 22 februarie (stil nou).

Totui, nici una dintre practicile de mai sus nu este universal acceptat n toate rile, iar uneori este neclar ce calendar se folosete i asta poate duce la premise false, care pot duce la date convertite incorect dintrun calendar n altul. Odat cu creterea interesului pentru istoria calendarului, apar mai multe informaii despre datele reale ale evenimentelor i erorile vechi pot fi corectate.

Lunile anului
Anul gregorian este mprit n 12 luni.
Numr 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 Nume Ianuarie Februarie Martie Aprilie Mai Iunie Iulie August Nume popular romnesc Lungime n zile Gerar Furar Mrior Prier Florar Cirear Cuptor Gustar 31 28 sau 29 31 30 31 30 31 31 30 31 30 31

Septembrie Rpciune Octombrie Brumrel Noiembrie Brumar Decembrie Undrea

Precizia calendarului gregorian

Calendarul gregorian mbuntete aproximaia fcut de calendarul iulian prin neluarea n calcul a trei ani biseci iuliani la fiecare 400 de ani, rezultnd un an mediu de 365,2425 zile medii solare, ceea ce duce la o eroare de 1 zi la 3300 ani prin comparaie cu anul mediu tropical de 365,2422 zile, dar mai puin de o jumtate de zi prin comparaie cu anul echinoiului de primvar de 365,2424 zile. Amndou aprecierile sunt mult mai precise dect cea iulian, care are o eroare de 1 zi la 128 de ani, rezultnd din aproximarea anului ca avnd 365,25 zile. Pe o perioad de mai multe mii de ani, calendarul gregorian va rmne n urma anotimpurilor datorit scderii vitezei de rotaie a Pmntului, care face ca durata zilei s creasc n timp, (vezi i acceleraia de maree i secunda n plus), n timp ce anul i pstreaz durata constant. Echinociul va aprea mai devreme cu un numr de zile egal cu [anul n viitor/5000]2. Aceast problem este una comun pentru oricare versiune de calendar, inclusiv pentru cel gregorian.

Eroarea calendarului solar

Aceast imagine arat rmnerea n urm a calendarului gregorian fa de anotimpuri. Axa Y este axa a "erorilor zilelor" iar cea X reprezinta anii calendarului gregorian. Fiecare punct reprezint o singur dat ntr-un an. Eroarea se mut cu aproximativ un sfert de zi pe an. Anii care sunt multipli de 100 dar nu sunt i multipli de 400 nu sunt ani biseci. Asta face s apar o corecie pentru anii 1700, 1800, 1900, 2100, 2200, i 2300. Aceast corecie face ca 23 decembrie 1903 s fie cel mai trziu solstiiu de iarn, iar 20 decembrie 2093 s fie cel mai matinal solstiiu 2.25 zile de variaie comparat cu fenomenul natural.

Legile lui Kepler

De la Wikipedia, enciclopedia liber
Salt la: Navigare, cutare

n astronomie, Legile lui Kepler descriu micrile planetelor n jurul soarelui (sau stelei sistemului solar respectiv) i n general comportamentul oricrui sistem de dou corpuri ntre care acioneaz o for invers proporional cu ptratul distanei. Aceste legi nu sunt valabile dect n cadrul mecanicii newtoniene. Cele trei legi au fost enunate la nceputul secolului al XVII-lea de astronomul german Johannes Kepler, utiliznd observaiile fcute de astronomul danez Tycho Brahe asupra orbitei planetei Marte. Primele dou legi au fost publicate n 1609 n "Astronomia nova", cea de a treia n 1619 n lucrarea "Harmonices mundi". Aceste teze au dus la ruperea definitiv cu credina ce durase timp de secole, dup care planetele s-ar fi micat n jurul soarelui pe traiectorii circulare.

Prima lege
Planeta se mic n jurul stelei pe o orbit eliptic, n care steaua reprezint unul din focare. Astronomii incepnd de la Ptolemeu pn la Nicolaus Copernic credeau c planetele se mic pe traiectorii circulare, sau traiectorii care pot fi obinute din suprapunerea mai multor traiectorii circulare. Johannes Kepler, n 1609, a contrazis aceast presupunere fals. Dup studiul materialelor rezultate din observaiile minuioase a lui Tycho Brahe, el a dedus c planetele se mic pe traiectorii eliptice.

A doua lege
Linia dreapt care unete planeta cu steaua ("raza vectoare a planetei") mtur arii egale n perioade de timp egale. Din aceasta lege, numit a ariilor egale, rezult c o planet se deplaseaz cu att mai repede cu ct este mai aproape de stea. n cazul Pmntului, raza vectoare mtur ntr-o secund o arie de peste 2 miliarde km2.

A treia lege
Ptratul perioadei de revoluie a planetei, u, este proporional cu cubul semiaxei mari a orbitei, a:

Aceste legi descriu micrile planetelor cu o aproximaie suficient n unele calcule, dar adesea sunt necesare modificri care s in seama de alte efecte. Unele abateri se datoreaza efectelor reciproce ale gravitaiei dintre planete, micrii stelei datorit atragerii planetelor i efectelor relativistice. Aproximaia este relativ bun cnd masa planetei este neglijabil fa de masa stelei. Legile lui Kepler au constituit baza pentru formularea legilor gravitaiei de ctre Isaac Newton i au o deosebit importan pentru nelegerea micrii corpurilor cereti, de exemplu a Pmntului i a celorlalte planete n jurul Soarelui, sau a Lunii i a sateliilor artificiali n jurul Pmntului.

Mareele Mareele Cum se produc mareele. n diferite parti ale globului , de doua ori pe zi apele marii se nalta si ca un fluviu care se revarsa , acopera plaja marii .Acesta este fluxul . Tot de doua ori pe zi apele se retrag , lasnd n urma lor o plaja umeda , cu baltoace din loc n loc si cu diferite animale marine (crustacee , pesti , scoici ) , pe care oamenii le aduna n graba . Acesta este refluxul . Fluxul si refluxul poarta mpreuna numele de maree . Explicarea mareelor . Observarea atenta a mareelor arata urmatoarele fapte : - Mareele ntrzie de la o zi la alta cu 50 de minute. - n timp de 24 de ore si 50 de minute , la un meridian se produc doua fluxuri si doua refluxuri . - n decursul unei luni , fluxul are n doua rnduri intensitatea maxima (la interval de 15 zile ) si n doua rnduri intensitatea minima . Fluxul cel mai puternic este la luna noua si la luna plina , iar cel mai slab la patrarul nti si patrarul al doilea al lunii Observatiile de mai sus au permis sa se dea mareelor o explicatie stiintifica :Apa marii este atrasa de un corp cosmic . Ea se ridica mai usor dect uscatul , moleculele apei avnd o coeziune mai mica .Periodicitatea mareelor indica o legatura cu un corp cosmic care are o miscare lunara . Acest corp este Luna , cu miscarea sa de revolutie n jurul Pamntului n timp de o luna . Ea este aceea care trece la meridian , cu o ntrziere de 50 de minute de la o zi la alta . Rezulta n mod logic ca Luna este corpul ceresc care atrage apa oceanului , provocnd fluxul . Explicatia aceasta nu este nsa completa . Ea nu poate justifica de ce se produc doua maree de zi si de ce fluxul si schimba intensitatea de la o zi la alta , ajungnd la doua maxime pe luna . Adevarata explicatie a fost data de marele fizician Isaac Newton , descoperitorul legii gravitatiei universale : mareele sunt provocate de atractia comuna a Lunii si a Soarelui . Ele nfrng , ntr o oarecare masura , atractia permanenta pe care o exercita Pamntul asupra apei si provoaca fluxul , atragnd apa oceanelor si a marilor . Dar Luna trece prin dreptul meridianului locului o data n 24 de ore si 50 de minute . Ar nsemna sa se produca un singur flux pe zi . n realitate se produc doua fluxuri si doua refluxuri . Explicatia este urmatoarea sa presupunem , simplificnd lucrurile , ca globul pamntesc este acoperit peste tot cu apa oceanica . Luna atrage apele din dreptul meridianului pe deasupra caruia trece si se formeaza fluxul .n acelasi timp , apele din lungul meridianului opus au si ele un flux , nsa ceva mai mic . Acesta este datorat fortei centrifuge provocate de miscarea de rotatie . Ea actioneaza n acest moment mai cu putere dect de obicei ntrecnd forta de gravitatie a Pamntului , deoarece aceasta a fost slabita de atractia exercitata de Luna asupra Pamntului . n vremea aceasta , apele aflate n spatiul dintre cele doua fluxuri se retrag si astfel se formeaza refluxul . n momentul n care Luna , n miscarea ei aparenta , ajunge la meridianul opus , se produce al doilea flux ,care se resimte n acelasi timp si la meridianul considerat la nceput . Iata de ce se produc doua maree ntr o zi , exact la 24 de ore si 50 de minute .deplasarea fluxului , meridian dupa meridian , da impresia a doua valuri opuse , care fac zilnic nconjurul globului . Influenta atractiei Soarelui .Daca ar actiona numai Luna asupra Pamntului , mareele ar avea mereu aceeasi intensitate . Se stie nsa ca intensitatea mareelor creste de la o zi la alta si ca apoi descreste . Acesta se datoreaza interventiei atractiei Soarelui , care mareste sau micsoreaza puterea de atractie a Lunii n raport de pozitia pe care Luna si Soarele o au fata de Pamnt . Newton a aratat ca doua corpuri ceresti se atrag proportional cu masa lor si invers proportional cu patratul distantei care le separa . Luna , care reprezinta abia 1/81 din masa Pamntului , are o putere de atractie de 2,2 ori mai mare dect a Soarelui , desi aceasta are o masa de 333000 de ori mai mare dect aceea a planetei noastre . Acest fapt se datoreaza distantei la care se gasesc cele doua corpuri ceresti fata de Pamnt Luna se afla la o departare echivalenta cu 30 de diametre terestre , n timp ce Soarele se gaseste la o distanta egala cu 12000 de diametre terestre . Deci Soarele , desi este mai mare , exercita o putere de atractie mai mica dect Luna . Cnd Soarele si Luna se gasesc pe aceeasi linie cu Pamntul , la luna noua si la luna plina , fluxul are puterea cea mai mare , deoarece fortei de atractie a Lunii i se adauga si cea a Soarelui . La primul si la ultimul patrar , atractia Soarelui este contrara atractiei lunare , pe care o slabeste , fapt

pentru care fluxul are naltimea cea mai mica . Influente geografice asupra mareelor .Fluxul nu se produce exact n momentul trecerii la meridian a Lunii , ci are ntrzieri remarcabile 2 ore la Londra si 4 ore la Hamburg -.Acest fapt se datoreaza reliefului submarin , articulatiei tarmurilor , valurilor , care toate pun piedici apei aflate n miscare . Cele mai mari ntrzieri au loc n golfuri si marile litorale . Cunoasterea timpului cnd se produc mareele n porturi este de un mare interes practic . Navigatorii folosesc tabele speciale cu timpurile porturilor , n care sunt nscrise orele n care se produc fluxul si refluxul , n asigurarii navigatiei . Teoretic , fluxul se poate nalta la maximum 90 de centimetri . n realitate sunt locuri pe glob unde amplitudinea mareelor ajunge la 19 , 69 m ( n Baia Fundy din noua Scotie , de pe tarmul estic al Americii de Nord ) si la 18 m (la Port Gallegos , in Patagonia ) . n europa , cel mai nalt flux se produce n Marea Mnecii 15 m . n largul oceanului , fluxul nu trece de 0,5-1 m naltime .n marile nchise , aptitudinea mareelor este mica 14 cm n Marea Baltica , 13 cm n Marea Neagra .Gurile fluviilor mari care se revarsa n oceane se comporta ca si marile larg deschise . Fluxul navaleste pe gura fluviului si ntoarce apele pe mari distante 700 km n fluviul Sf. Laurentiu , 1400 km n fluviul Amazon . naltimea fluxului ajunge la 4 4,5 metri pe Amazon , 4 9 metri pe Sf Laurentiu , 2metri pe Sena . Fenomenul poarta diferite denumiri locale Pororoca la Amazon , Bora la Gange si Mascaret pe Sena . Importanta mareelor . Mareele au o actiune puternica asupra scoartei terestre . Ele modeleaza tarmurile si largesc gurile fluviilor , dnd nastere la estuare . Rup parti din ghetarii continentali , formnd icebergurile . Curata porturile si cara aluviunile , nsanatosind locurile unde apele stagnate provoaca boli . Importanta lor deosebita este legata nsa de navigatie . Fluxul nlesneste patrunderea marilor vapoare pe fluvii , favoriznd dezvoltarea unor porturi . De asemenea , forta energetica a mareelor poate fi captata n uzine producatoare de electricitate . Sunt n constructie doua astfel de uzine una n Rusia si alta n Franta .

Radiatia X

Emisia de raze X k4m16md Primele inregistrari de radiatie X solara s-au facut la 6 august 1948, la bordul unei rachete V-2 ce s-a ridicat la peste 100km. Mai mult de 10 ani Laboratorul National de Cercetari al Statelor Unite (NRL) ramane singurul implicat in astfel de cercetari. Rezultatele acestor masuratori cu rachetele au stabilit doua lucruri importante : ca Soarele este o sursa puternica de radiatie X si ca intensitatea emisiei X solare este legata de activitatea solara.Prima confirmare directa a localizarii surselor de radiatie X in coroana solara, deasupra regiunilor active, a fost obtinuta in timpul eclipsei totale de Soare din octombrie 1958. In 1960, o data cu obtinerea primei imagini a Soarelui in radiatie X cu regiunile active solare. Lucrarile teoretice ale lui Elwert din anii 1950 prezinta in paralel cu observatiile, uneori anticipand chiar, caracteristicile emisiei X a coroanei neperturbate si a condensarilor coronale mai dense si mai fierbinti. Inregistrarea unor perturbatii bruste in ionosfera terestra, concomitente cu eruptiile solare puternice, a indreptat atentia cercetatorilor asupra emisiilor X asociate eruptiilor solare. S-a gasit ca radiatia X dura creste in timpul eruptiilor de cateva ori, rezultat confirmat , ulterior, de masuratorile facute cu satelitii artificiali. A urmat apoi deceniul 7, cu primele imagini in radiatie X obtinute cu telescoape cu incidenta razanta. Instrumentele pentru detectie s-au perfectionatcontinuu, s-au masurat liniile spectrale X, polarizarea radiatiei. Misiuni spatiale lansate ulterior pentru studii ale radiatiei electro-magnetice solare (Skylab, in 1973-1974 si Misiunea Soarelui Maxim, in 1979-1980) au adus un bogat material si in domeniul radiatiei X. Soarele este cea mai puternica sursa observata de radiatie X intre 0,5-10keV, cu cel putin trei ordine de marime mai stralucitoare decat Sco X-1. Studiul radiatiei X solare prezinta interes pentru astronomia in radiatie X din mai multe motive. In primul rand, fiind steaua cea mai apropiata de Pamant, Soarele permite studiul detaliat al fenomenelor din atmosfera sa, in scopul elucidarii naturii proceselor fizice nestationare ce au loc aici. Pentru Soare sunt posibile observatii concomitente in radiatie X, in UV, in lumina integrala, in domeniul radio precum si inregistrari de campuri magnetice solare si particule solare in spatiul interplanetar. Un material atat de bogat este imposibil de obtinut pentru o alta sursa cosmica de radiatie X. Datele observationale solare obtinute in radiatie X au revolutionat complet cunostiintele asupra coroanei solare si coroanelor stelare in general. Daca pana nu demult, coroana solara era considerata o structura spatiala relativ omogena, incalzita prin disiparea undelor acustice din zona convectiva, astazi se stie ca in coroana sunt prezente o serie de structuri bine definite (bucle, arce) de temperaturi si presiuni diferite ce pot coexista, campul magnetic constituind izolatorulnecesar si probabil contribuind la incalzirea plasmei coronale. Soarele este singura sursa de radiatie X pentru care au fost masurate liniile spectrale de origine termica intr-un larg domeniu de conditii astro-fizice : densitati electronice de 10 la puterea a VIII-a pana la 10 la puterea a XII-a /cm cubi si temperaturi de 10 la puterea a VI-a pana la 10 la puterea a VII-a K. 2.2.Atmosfera Soarelui Soarele este o stea din secventa principala, de tip G2, de varsta medie aproximativ 4,5 miliarde de ani. Este una dintre stelele reprezentative pentru astrofizica si se evalueaza ca va ramane in starea actuala inca vreo 5 miliarde de ani. Energia solara provine din reactiile termonucleare ce au loc in nucleul sau, unde la temperaturi de ordinul a 15x10 la puterea a VI-a K patru nuclee de hidrogen fuzioneaza pentru a produce un nucleu de heliu cu eliberarea unei energii de 25MeV=4x10 la puterea minus 12J. Comparand aceasta energie cu luminozitatea Soarelui, 4x10 la puterea 26W, deducem ca pe secunda au loc 10 la puterea 38 astfel de fuziuni ceea ce inseamna ca 6,4x10 la puterea 11kg de hidrogen se transforma in heliu in fiecare secunda. In fiecare reactie, 0,7% din masa de repaus devine energie, deci 4,5 milioane tone de materie solara se transforma in energie in fiecare secunda. Transportul catre suprafata a acestei energii se produce prin fotoni care sufera in drumul lor o serie de absorbtii, reemisii, difuzii, pierzand continuu din energia lor initiala. Astfel fluxul de fotoni emisi din nucleul solar ca radiatie gama se transforma pe parcurs in radiatie X, apoi in radiatie ultravioleta (UV) si in final, in lumina vizibila emanata la suprafata astrului. La 0,8-0,9 R, temperatura plasmei descreste destul de mult si electronii incep sa se recombine cu protonii si particulele alfa formand atomi de hidrogen si heliu. Aceasta face ca opacitatea sa creasca brusc si transportul radiativ sa cedeze locul convectiei. O dovada a existentei zonei convective de sub fotosfera o constituie granulatia si super-granulatia, observate in fotosfera. Turbulenta din zona convectiva joaca un

rol deosebit in fizica solara; ea genereaza unde acustice, care se propaga prin fotosfera spre straturile superioare, asigurand echilibrul de presiune si energie al straturilor, iar interactiunea dintre miscarea turbulenta si campul magnetic este una dintre cauzele care provoaca activitatea solara. 2.3.Soarele, steaua noastra Soarele este steaua in jurul careia se roteste Pamantul si care intretine viata pe planeta noastra, prin lumina si caldura pe care le degaja. Nu este decat una din sutele de miliarde de stele obisnuite care populeaza galaxia noastra. Soarele este o sursa de lumina si de caldura intretinuta prin reactii de fuziune nucleara, care se produc in regiunea sa centrala. 2.3.1.O bula de gaze Situat la numai 150 de milioane de kilometri distanta de Pamant, Soarele este de 270000 de ori mai aproape decat celelalte stele (Proxima, vizibila in constelatia Centaur). Aceasta apropiere fizica relativa explica importanta sa pe cer :de aceea Soarele nu apare ca un simplu punct luminos, ci ca o sfera orbitoare, la suprafata careia astronomii izbutesc sa discearna niste detalii, folosindu-se de instrumente adecvate. La fel ca si celelalte stele, Soarele este o enorma bula de gaze, in adancul careia se produc reactii de fuziune nucleara. Energia lui provine din fuziunea hidrogenului in heliu. In fiecare secunda, in interiorul astrului, 600 de milioane de tone de hidrogen sunt transformate in heliu, acest proces fiind insotit de o importanta degajare de energie. Sunt aproximativ 5 miliarde de ani de cand Soarele functioneaza in acest fel, iar rezervele de hidrogen pe care le are ii mai asigura o durata de viata de acelasi ordin. 2.3.2.Suprafata solara Lumina pe care noi o primim de la Soare provine dintr-un strat cu o grosime de numai 200km. El este cel care ii confera Soarelui aspectul unui disc cu marginea foarte clara. Astronomii folosesc denumirea de fotosfera pentru acest strat. Ea formeaza ceea ce se numeste suprafata solara. In anumite perioade, suprafata solara se acopera de pete intunecate. Soarele este o masa de materie gazoasa si fierbinte care emite radiatii la o temperatura efectiva de aproximativ 6000oC si care degaja cantitati enorme de energie la suprafata lui. O mica fractiune din aceasta energie se intercepteaza cu Pamantul si este stocata timp de secole, de plante prin procesul de fotosinteza. Rata de interceptie a Pamantului cu radiatia solara este necesarul de energie al omului. Spre exemplu, in Statele Unite, in fiecare an, energia solara care poate fi captata este de 1500 de ori mai mare decat necesarul de energie al omenirii. 2.4. Constanta solara Intensitatea medie de radiatie solara pe care am masura-o in exteriorul atmosferei Pamantului si la un unghi corect care sa fie acelasi cu directia radiatiei, este de 1.94 cal/cm2. Aceasta caracteristica se numeste constanta solara si este echivalenta cu 1.1 kw/yd. 2.5. Factorii care cauzeaza variatia radiatiei solare Radiatia solara este consumata prin absorbtia ei de unele gaze din atmosfera, de nori si de factori geometrici care trebuie luati in considerare cand suprafata pe care cade radiatia solara nu este aceeasi cu suprafata incidenta. Media de radiatie solara care ajunge la suprafata pamantului poate varia de la 90% sau mai mult in zilele senine. Totusi, in timp ce totalul de radiatie solara este imens, zona in care poate fi captata aceasta energie solara este vasta, energia este difuza, iar o masina solara ar trebui sa aiba suprafete intinse de panouri solare pentru colectarea energiei solare daca se doreste energie electrica. Desi energia solara este gratuita, ea nu este este folosita pe scara larga deoarece echipamentele pentru colectare, stocare, sunt foarte costisitoare.

Radiotelescop
Salt la: Navigare, cutare

Radiotelescopul Parkes, Alectown, Australia.

Radiotelescopul este un instrument astronomic de msur prevzut cu antene speciale, folosit la recepionarea i la studierea n domeniul spectral al undelor radio (cuprinse ntre frecvenele de la civa kHz pn la 3 GHz) emise de corpurile cereti . Antena parabolic unic a radiotelescopului de la Arecibo (Porto Rico), are diametrul de 300m.

Cuprins
[

1 Istoric 2 Date tehnice 3 Telescoape mai importante 4 Galerie de imagini 5 Bibliografie 6 Vezi i 7 Legturi externe

Istoric Undele radio din univers (mai precis din Calea Laptelui) a fost descoperit n anul 1932 de fizicianul american Karl Guthe Jansky (1905 - 1950), acest eveniment a determinat dezvoltarea radioastronomiei. In cinstea lui a fost denumit unitatea de msur folosit n radioastronomie (Unitatea Jansky) Deoarece aceast descoperire pe atunci n-a avut un ecou deosebit n lumea astronomilor, primul radiorelescop va fi construit n anul 1937 de ctre inginerul american Grote Reber

(1911 - 2002) din Wheaton, Illinois, n cinstea lui este denumit Grote asteroidul 6886. In Germania este construit n 1956 primul radiotelescop mobil (cu un diametru al antenei de 25 m) Stockert (Astropeiler) de lng Eschweiler n Eifel (din 1999 obiect de muzeu). Date tehnice

Focarul format ntr-o anten parabolic Cele mai multe radiotelescoape au o anten din metal parabolic, care joac rolul unei oglinzi concave de a concentra prin reflexie ntr-un focar undele recepionate. Azi radiotelescoapele constau din mai multe antene parabolice (engl. Arrays = ordonare, aezare, serie, cmp). Antenele unui sistem Arrays sunt legate ntre ele, astfel suprafaa fiecrei antene cumulat constituie o suprafa global mare, avantajul este c pot fi observat concomitent mai multe obiecte (surse) cereti, azi astfel de raditelescoape obin imagini comparabile cu imaginile telescopului optic. Sunt radiotelescope fixe (fixate permanent spre zenit) sau mobile care pot fi rotite, mrind cosiderabil domeniul de recepie. Calitatea rezultatelor obinute e influenat numai parial de diametrul antenei, aceast valoare fiind completat de sensibilitatea instrumentelor care detecteaz impulsurile primite. In timp ce telescoapele mari pot recepiona unde radio cu lungimile de und cuprinse ntre metri i civa centimetri, telescoapele mai mici, ca telescopul IRAM din Spania sau KOSMA din Elveia cu diametrul antenei de 30 m poate recepiona unde care au lungimi de ordinul milimetrilor. Radiotelescoapele sunt utilizate i la observarea corpurilor cereti, prin recepionarea datelor emise de sondele spaiale ndeprtate.

Radioteleskop-Array (Ryle Telescope interferometer, Universitatea Cambridge) Telescoape mai importante

Cel mai mare Radiotelescop fix din lume este telescopul rusesc RATAN 600 din Republica Karaciai-Cerchez, iar cel mai mare Radiotelescop mobil din lume (diametrul antenei 100 x 110 m) este Robert C. Byrd Green Bank Telescope aparinnd Green-BankObservatoriums in West Virginia, USA pe locul doi urmeaz 100 m-Radiotelescop ce aparine institului radioastronomic Max Planck din Bonn i este amplasat n apropiere de Effelsberg n Eifel, Germania. Cel mai mare Radiotelescop din categoria milimetrilor de lungimi de und recepionate este radiotelescopul cu diametrul de 50 m din Puebla Mexic, iar cel mai mare Radioteleskop-Array este Very Large Array din Socorro, New Mexico, USA cu 27 de telescoape fiecare cu un diametru de 25 de m amplasate sub forma literei Y. Un proiect important al radioastronomiei este stabilirea hidrogenului n univers ca indicator al existenei unei galaxii, n emisfera sudic acest proiect este deja ncheiat, datele cele mai multe au fost gsite cu ajutorul Radiotelescopului Parkes din Australia. Galerie de imagini

Very Large Array, New Mexico

Astropeiler de la Bad Mnstereifel-Eschweiler Germania

100-m-Radiotelescopul Sonda spaial Effelsberg Germania Lunik-3

Bibliografie

Dicionar enciclopedic romn, Editura Politic, Bucureti, 1966

Galaxii

Cea mai detaliat imagine a galaxiei M81 arat braele spirale i stelele tinere de culoare albastruie ce se formez acolo. Credit: NASA, ESA, and The Hubble Heritage Team (STScI/AURA) La sfitul lunii mai, astronomii americani au dat publicitii cea mai detaliat imagine a unei galaxii, realizat cu telescopul spaial Hubble. n imagine se afl galaxia M81 (Messier 81) situat n constelaia Ursa Major (Ursa Mare). n galaxie se pot observa, pentru prima dat, stele individuale tinere, de culoare albastr dar i stele btrne, de culoare roie. Stelele tinere, ce au o vrst de cteva milioane de ani, se afl situate n braele spirale ale galaxiei. Stelele btrne se gsesc n centrul i n jurul centrului galaxiei. n imagine se observ aglomerri de setele, numite roiuri stelare, regiuni cu praf interstelar ce se ndreapt spre centrul galaxiei i regiuni imense cu hidrogen devenit fluorescent sub aciunea radiaiei stelelor tinere. Imagine a fost realizat de-a lungul a doi ani, folosindu-se o camer ce acum nu mai funcioneaz. Imaginea este folosit la studierea locurilor unde se nasc stele, mai ales c aceast galaxie s-a ciocnit acum 300 milioane de ani cu alte dou galaxii vecine, NGC3077 i M81. Forma galaxiei M81 este asemntoare cu cea a galaxiei noastre dar dimensiunile sunt diferite. M81 este puin mai mare iar n centrul ei se afl o gaur neagr de 15 ori mai masiv dect cea din centrul galaxiei noastre. Situat la 11,6 milioane de ani lumin deprtare, M81 este una din cele mai strlucitoare galaxii vizibile. Chiar dac nu se poate observa cu ochiul liber, este accesibil binoclurilor i telescoapelor mici.

Printre stelele din galaxia M81 se pot vedea alte galaxii, situate la miliarde de ani lumin deprtare. Acestea sunt nroite din cauz c se observ prin praful din M81.

Un bra spiral 2 Dup ce se nasc stelel,e prin radiaia lor foarte putenic dar i prin vntul solar (emisia de electroni i protoni) golesc spaiul din jurul lor de gazul din care s-au format. Astfel apar asociaiile de stele O-B. Aceste stele sunt foarte tinere, cele mai masive din galaxie i foarte luminoase. Toate aceste caracteristici duc la o durat de via foarte scurt a acestor stele: pn n 1 miliard de ani, uneori mai puin. i n galaxia noastr se ntlnesc asemenea asociaii. Stelelele componente sunt att de mari i strlucitoare nct se poat observa de la dstane foarte mari. De obicei sigurele stele ce se observ n alte galaxii sunt acestea.

Un bra spiral Braele spirale sunt regiuni unde se ntlnesc stele foarte tinere, regiuni imense de hidrogen numite nebuloase, locuri n care se formeaz stelele. n imagine se observ cteva alomerri stelare, roiuri stelare n care se afl stele foarte tinere de culoare albastr. n regiunile de culoare vezuie se afl nori de hidrogen fluorescent ce emite lumin, din cauza radiaiei ultraviolete venit de la stelele foarte tinere i foarte masive. Pe alocuri se observ regiuni mai ntrunecate, unde se afl foarte mult praf interstelar. Acest praf va ajunge s fac parte din planetele ce se vor forma n galaxie peste multe miliarde de ani. Cteva galaxii mult mai ndeprtate, de culoare roiatica, se pot vedea prin stelele din braul spiral.

Nucleul galaxiei n imagine se vede nucleul galaxiei dar i regiunea nconjurtoare. n nucleu se afl o gaur neagr supermasiv de 15 ori mai masiv dect cea din centrul galaxiei noastre. n jurul gurii negre se gsesc stele dar i nori imeni de praf ce sunt atrase de aceasta.

Galaxie

NGC 4414, o galaxie n spiral tipic din constelaia Coma Berenices, are un diametru de aproximativ 56.000 ani lumin i se afl la o distan de aproximativ 60 milioane de ani lumin fa de Pmnt.

O galaxie (de la rdcina greceasc galaxias [], nsemnnd "lptos", o referin la Calea Lactee) este un sistem masiv, unit de fore gravitaionale, alctuit din stele, praf i gaz interstelar, materie ntunecat invizibil i, posibil, energie ntunecat. [1][2] Galaxiile tipice conin ntre 10 milioane (107 galaxiile pitice)[3] i un bilion (galaxiile gigante - 1012)[4], sau mai multe stele, toate orbitnd n jurul unui centru de gravitaie comun. n plus fa de stele singuratice i de un mediu interstelar subtil, majoritatea galaxiilor conin un numr mare de sisteme stelare, de clustere stelare i de tipuri variate de nebuloase. Majoritatea galaxiilor au un diametru cuprins ntre cteva zeci i cteva sute de mii de ani lumin i sunt de obicei separate una de alta prin distane de ordinul ctorva milioane de ani lumin. Cu toate c aa numinta materie ntunecat i energie ntunecat reprezint peste 90% din masa majoritii galaxiilor, natura acestor componente invizibile nu este neleas bine. Exist ceva dovezi conform crora n centrul unor galaxii (probabil a tuturora) exist guri negre imense. Spaiul intergalactic, spaiul dintre galaxii este aproape vid, avnd o densitate de mai puin de un atom pe metru cub de gaz sau praf. Probabil c exist mai mult de 1011 galaxii n universul vizibil.

Cuprins

1 Tipuri de galaxii

2 Structuri de proporii mai mari 3 Istoric 4 Etimologie 5 Vezi i 6 Note 7 Referin 8 Legturi externe

Tipuri de galaxii
Edwin Hubble a clasificat galaxiile n trei grupe: eliptice, spiralate i lenticulare; n afar de aceste grupe generale mai exist i tipuri particulare de galaxii, cum ar fi cele neregulate. Cu toate c secvena Hubble cuprinde toate galaxiile, ea se bazeaz numai pe aspectul morfologic vizibil, deci poate omite importana anumitor caracteristici ale galaxiilor cum ar fi rata de formare a stelelor. Galaxia noastr, Calea Lactee, uneori numit pur i simplu Galaxia (prima liter cu majuscul), este o galaxie n spiral cu bare de forma unui disc, avnd un diametru de aproximativ 30 kiloparseci sau 100.000 ani-lumin i o grosime de aproximativ 3.000 ani-lumin. Ea conine aproximativ 31011 stele i are o mas de aproximativ 61011 ori masa Soarelui. La galaxiile spiralate, braele spiralei au forma asemntoare cu spiralele logaritmice, o structur care poate rezulta n mod teoretic n urma unei dislocri ntr-o mas uniform de stele rotative. Asemenea stelelor, braele spiralei se rotesc i ele n jurul centrului, aceasta ntmplndu-se cu o vitez unghiular constant. Asta nseamn c stelele se deplaseaz n interiorul i n afara braelor spiralei. Se crede c braele spiralei sunt suprafee cu densitate mare. Pe msur ce stelele se mic n interiorul unui bra, ele ncetinesc, crend astfel o densitate mai mare. Braele sunt vizibile deoarece densitatea mai mare faciliteaz formarea de stele noi, deci adpostesc multe stele strlucitoare i stele tinere. Un nou tip de galaxii, clasificate drept Galaxii Pitice Ultra Compacte, au fost descoperite n 2003 de Michael Drinkwater de la Universitatea din Queensland, Australia.

Structuri de proporii mai mari

Puine galaxii exist de unele singure. Majoritatea galaxiilor sunt legate gravitaional de alte galaxii. Structurile coninnd pn la 50 de galaxii sunt numite grupuri de galaxii, iar structurile mai mari, coninnd multe mii de galaxii nghesuite ntr-o arie de civa megaparseci n diametru sunt numite clustere. Clusterele de galaxii sunt adesea dominate de o galaxie eliptic gigantic, care, cu timpul, distruge galaxiile satelit din jurul ei i le incorporeaz. Superclusterele sunt colecii gigantice coninnd zeci de mii de galaxii, gsite n clustere, grupuri i cteodat individuale. Galaxia noastr este membr a Grupului Local, pe care-l domin mpreun cu galaxia Andromeda; per total, Grupul Local conine cam 30 de galaxii ntr-un spaiu de aproximativ un megaparsec diametru. Grupul Local este la rndul lui parte component a Superclusterului Virgo, care este dominat de Clusterul Virgo (din care Galaxia noastr nu face parte).

Istoric

Aceast contabilizare a istoriei a explorrii galaxiei noastre i a altor galaxii este luat n mare parte din [1]. n 1610, Galileo Galilei a folosit un telescop pentru a studia banda strlucitoare de pe cerul nopii, cunoscut i sub numele de Calea Lactee, i a descoperit c este alctuit dintr-un numr imens de stele mici. ntr-un tratat din 1755, Immanuel Kant, inspirndu-se din munca lui Thomas Wright, a speculat (corect) c galaxia ar fi un corp rotativ alctuit dintr-un numr imens de stele, grupate de fore gravitaionale, asemenea sistemului solar, dar la o scar mult mai mare. Discul de stele rezultat va fi vzut ca o band din perspectiva noastr din interiorul discului. Kant a presupus de asemenea c unele din nebuloasele vizibile pe cerul nopii ar fi galaxii separate. Spre sfritul secolului al XVIII-lea, Charles Messier a ntocmit un catalog coninnd cele mai strlucitoare 109 nebuloase, urmat mai apoi de un catalog de 5000 de nebuloase, creat de William Herschel. n 1845, Lord Rosse a construit un telescop nou i a fost capabil s disting ntre nebuloasele eliptice i cele n spiral. Cu toate acestea, nebuloasele nu au fost acceptate ca fiind galaxii separate, pn cnd problema a fost rezolvat de Edwin Hubble la nceputul anilor 1920 folsind un nou telescop. El a reuit s determine prile exterioare a unor nebuloase n spiral ca fiind colecii de stele individuale i a identificat cteva variabile Cefeide, astfel permind estimarea distanelor pn la nebuloase: erau prea departe ca s fac parte din Calea Lactee. n 1936, Hubble a produs un sistem de clasificare a galaxiilor care se folosete i astzi, numit "secvena Hubble". Prima ncercare de a descrie forma Cii Lactee i poziia soarelui n interiorul ei a fost realizat de William Herschel n 1785 prin numrarea atent a stelelor n diferite regiuni ale cerului. Folosind o abordare mbuntit, n 1920, Kapteyn a ajuns la imaginea unei galaxii elipsoidale mici (cu diametrul de aproximativ 15 kiloparseci), avnd Soarele aproape de centru. O metod diferit, folosit de Harlow Shapley, bazat pe catalogarea clusterelor globulare a condus la o imagine total diferit: un disc plat cu diametrul de aproximativ 70 kiloparseci i Soarele departe de centru. Amndou analizele nu au luat n calcul absorbia luminii de praful interstelar prezent n planul galactic. Odat ce Robert Julius Trumpler a cuantificat acest efect n 1930, studiind clusterele deschise, imaginea actual a galaxiei prezentat mai sus s-a stabilit. n 1944, Hendrik van de Hulst a prezis radiaia microundelor ca avnd o lungime de und de 21 centimeti, rezultat din hidrogenul atomic interstelar. Aceast radiaie a fost observat n 1951 i a permis un studiu mult mbuntit al Galaxiei, deoarece nu este absorbit de praf, iar deplasarea sa Doppler poate fi folosit pentru a urmri micarea gazului n Galaxie. Aceste observaii au condus la postularea unei structuri sub form de bar rotativ n centrul Galaxiei. Cu ajutorul telescoapelor radio mbuntite, hidrogenul putea fi urmrit i n alte galaxii. n anii 1970 s-a realizat c masa total a galaxiilor vizibile nu se potrivete cu viteza gazului rotativ, astfel s-a ajuns la postularea materiei ntunecate.

Galaxia Abell 1835 IR1916 se vede ca un punct mic n aceast fotografie a galaxiilor deprtate. Imagine pus la dispoziie de ESO (European Southern Observatory).

ncepnd cu anii 1990, telescopul Hubble a produs observaii mbuntite. Printre altele, s-a stabilit c materia ntunecat nu poate consta doar din stele slabe i mici. Telescopul a fotografiat Cmpul Adnc Hubble, aducnd dovezi pentru miliarde de galaxii care exist n universul vizibil. n 2004, galaxia Abell 1835 IR1916 a devenit cea mai deprtat galaxie vzut vreodat de oameni.

Etimologie
Cuvntul galaxie este derivat din numele grecesc al galaxiei noastre: kyklos galaktikos, care nseamn cerc lptos.

Referin

James Binney: Galactic Astronomy, Princeton University Press, 1998

Terence Dickinson: The Universe and Beyond (Fourth Edition), Firefly Books Ltd. 2004, 20

Gaur neagr
O gaur neagr este un object astronomic nconjurat de o suprafa limit n care cmpul gravitaional este att de puternic nct nimic nu poate scpa dup ce a trecut de aceast suprafa orizontul evenimentului. Radiaia electromagnetic (lumina de ex.) nu poate scpa dintr-o gaur neagr, aa nct interiorul unei guri negre nu este vizibil, de aici provenind i numele. Gaura neagr are n centrul ei o regiune cunoscut i ca singularitate". La suprafaa limit gravitaia este att de mare, nct nici o raz de lumin n-are energie suficient pentru a ptrunde n afar. Deplasarea gravitaionala spre rou este la aceast suprafat limit, infint de mare. Viteza de scpare gravitaional este la suprafaa limit egal cu viteza lumini, aa nct raza suprafeei limit este egal cu raza traiectoriei circulare, numit raza Schwarzschild. r = 2GM/c^2

Cuprins

1 Despre gurile negre 2 Istoric 3 Vezi i 4 Legturi externe

Despre gurile negre

Dac raza unei sfere, cu aceeai densitate ca cea a Soarelui, ar depi raza acestuia ntro proporie de 500 la 1, un corp ce ar cdea de la o nalime foarte mare - infinit - ar avea la contact viteza egal cu viteza luminii. Lumina este la rndul ei atras de aceeai for, proporional cu masa inerial a sferei. n consecin toat lumina emis de un astfel de corp ar fi imediat atras de fora lui gravitaional.

John Mitchell 1783, ntr-o lucrare adresat Societii Regale din Anglia

Istoric

O gaur neagr fictiv

1783 n lucrarea lui John Mitchell adreasat Societii Regale din Anglia se aduce pentru prima oar n discuie ideea unui corp suficient de mare, capabil s absoarb i lumina. 1796 Matematicianul Pierre-Simon Laplace suine ideea lui Mitchell n primele doua ediii din cartea Expoziia Sistemului Lumii; dar ideea era neverosimil n secolul al XIX-lea cnd nc nu se tia c lumina este influenat de forta gravitaional (lumina era considerat o und far mas). 1915 Einstein public Teoria relativitii generalizate, n prealabil demonstrnd faptul c lumina este influenat de fora gravitaional. Cteva luni mai trziu Karl Schwarzschild demonstreaz c, cel puin teoretic, o gaur neagr poate exista. Raza Schwarzschild, obinut ca soluie Schwarzschild, numit i metric Schwarzchild, este dat de soluia exact nerotaional a ecuaiei relativitii generalizate, care este n prezent considerat raza unei guri negre statice sau nerotaionale (clasice). 1920 Subrahmanyan Chandrasekhar susine c, conform teoriei relativitii, un corp care nu mai emite radiaii i are masa mai mare dect o anumit limit (numit limita Chandrasekhar) s-ar prbui n el nsui (prbuire gravitaional, n interior, asemntoare unei implozii), deoarece nu ar fi nimic care s mpiedice prbuirea respectiv. 1939 Robert Oppenheimer si H. Snyder emit ideea c stelele mari pot trece prin prbuiri gravitaionale (prin prbuirea gravitaional se nelege o prbuire n interiorul ei, ca i cum ea ar

fi absorbit de propria-i gravitaie). Astfel de corpuri au fost cunoscute i sub form de stele ngheate (prbuirea este scurt iar corpul se nroete n zona razei Schwarzchild); termenul de ngheat nu se refer la o temperatur foarte sczut ci la oprirea timpului n sens cosmologic. 1967 Stephen Hawking i Roger Penrose demonstreaz c ideea de gaur neagr a plecat de la teoria relativitii a lui Einstein iar n unele cazuri formarea lor este inevitabil. Interesul general crete odat cu descoperirea pulsarilor (stele care emit un semnal radio regulat). 1976 Stephen Hawking demonstreaz c, odat format o gaur neagr, ea ncepe s piard din mas radiind energie (radiaie Hawking), ceea ce intr in contradicie cu fizica cuantic. 2004 Este descoperit un grup de guri negre ce duce la noi teorii privind distribuia gurilor negre n univers i la concluzia c exist de cinci ori mai multe guri negre dect s-a presupus pn acum. o Samir Mathur din Ohio State University, demonstreaz c modelnd o gaur neagr conform teoriei corzilor, aceasta apare ca o mare ncurctur de corzi, radiaia Hawking emis de ctre aceasta avnd i informaii legate de ce este nuntru. Teoria corzilor susine un model al universului care are la baz corzi mici vibrante, n loc de particule punctiforme. Iulie 2004 o n constelaia Ursa Mare este descoperit o gaur neagr gigantic (Q0906+6930), dimensiunea gurii negre, precum i vrsta sa aproximativ pot oferi informaii despre vrsta universului. o Hawking rezolv paradoxul gurilor negre, demonstrnd ca radiaia emis de o gaur neagr conine informaii referitoare la coninutul acesteia, dar aceast informaie este foarte greu de descifrat de ctre om, neavnd nimic n comun cu informaia care a intrat in gaura neagr. Noiembrie 2004 Un grup de cercettori au descoperit o gaur neagr n galaxia noastr, orbitnd la trei ani lumin de constelaia Sgettorului. Februarie 2005 SDSS J090745,0+24507, o stea gigantic, prsete Calea Lactee avnd o vitez de dou ori mai mare dect n mod normal (aproximativ 0,0022 din viteza luminii), fapt care dovedete existena unei guri negre foarte mari n centrul galaxiei. Au existat rapoarte de observare a unor guri negre microscopice, pe Pmnt, n acceleratoare de particule, dar nu s-a putut dovedi existena lor. Telescopul Hubble a identificat recent dou grupuri de guri negre M15 i G1, dar care nu se afl in Calea Lactee. Aprilie 2006 NASA simuleaz contopirea a dou guri negre. Steve Allen prin studiile efectuate de NASA cu Chandra, demonstreaz c putem folosi gurile negre i sub form de combustibil.

Dac miezul lsat n urm de ctre explozia unei supernove are masa mai mare dect cea a soarelui nostru, fora care ine laolalt neutronii nu este suficient de mare ca s poat echilibra fora gravitaional proprie. Miezul continu s se sting. n momentul n care masa miezului este suficient de concentrat, fora gravitaional a acestuia este imens. Aceast for nu se poate explica n fizica clasic i astronomii folosesc teoria relativitii a lui Einstein ca s explice comportamentul luminii i al materiei fa de aceast imens for gravitaional. Potrivit relativitii generale, spaiul din jurul miezului este att de puternic curbat nct atrage i lumina. O stea de zece ori mai mare dect soarele nostru se poate transforma ntr-o gaur neagr doar dac se comprim pn la un diametru de aproximativ 90 km sau chiar mai puin. Presupunerile astronomilor spun c mijlocul galaxiei noastre este o gaur neagr imens.

Vezi i

Und gravitaionalDeocamdata o gaura neagra nu poate fi invinsa deoarece nu s-a gasit soluatia unei fiinte respectiv un lucru care sa determine energia sa nu mai poata fi atrasa de o gaura

neagra.Alta solutie ar fi sa gaseasca oamenii de stiinta un obiect care sa nu contina energie,cum ar fi un dop urias trimis cu ajutorul unei telecomande destul de buna pentru a gasi vibratia obiectului de la aproximativ 6 ani distanta

Formarea Universului
Spre deosebire de filozofia materialist care afirm "la baza universului st materia, filozofia idealist pornete de la idea "la baza universului st idea absolut"

Cuprins

1 Materia 2 Formarea Universului 3 Destinul final al Universului 4 Vezi i: 5 Legturi externe

Materia

Universul este compus din materie. Materia, ca realitate obiectiv, ni se dezvluie prin simuri. Ea se gsete sub trei forme:

substana - caracterizat prin mas; cmp - caracterizat prin energie; timp - caracterizat prin direcia bine definit de scurgere (dei la nivelul microuniversului s-ar putea ca timpul s curg n ambele direcii).

Formarea Universului
Astronomii au calculat c universul s-a format cu 13,73 miliarde de ani n urm (plus/minus 120 milioane de ani), in urma unei explozii de proporii numit Big Bang. Astronomii caut s descopere structura, comportamentul i evoluia materiei i energiei existente. Universul este infinit n spaiu(acesta afirmatie a dvs. nu a fost demonstrata e doar o presupunere) i se presupune c are un final n timp. ---Sidenote START---

Cel mai ndeprtat punct din universul vizibil. Date probabile 96 (+/- 4) 109Ani-lumin
96 (+/- 4)

Diametru vizibil
mrd. ani-lumin

Vrst Mas Numr de galaxii Numr de particule Numr de fotoni* Temperatur actual Densitate medie Densitate critic Constanta Hubble

13,77109 ani
13,77 mrd. ani

8,510521053 kg 100 mrd. 4107861079 1088 2,725 K

270,425C

102751027kg/m3 9,71026 kg/m3 ca. 71 (+/ 6) km/sMpc

Astronomii cred c n prima fraciune de secund de dup explozie, universul s-a extins n proporii de milioane de ori mai mari dect starea iniial, iar n urmtoarea fraciune de secund extinderea a devenit mai nceat, acesta rcindu-se i lsnd loc particulelor de materie s se formeze. Cnd universul a ajuns la prima sa secund de existen, se presupune c atunci s-au format protonii, iar in urmtoarele 1.000 de secunde a urmat era nucleosintezei, era n care s-au format nucleii de deuteriu i care este prezent in universul de acum. Tot in aceste 1.000 de secunde s-au format si unii nuclei de litiu, beriliu si heliu. Cnd universul a ajuns la vrsta de un milion de ani a ajuns sa se rceasc pn la temperaturi de 3300 C n medie n care protonii i nucleii mai grei s-au format n urma nucleosintezei, putnd apoi s se combine cu electronii formnd atomii. nainte ca electronii s se combine cu nucleii, circulaia radiaiilor prin spaiu era dificil, radiaiile n forma fotonilor nu puteau traversa spaiul fr a intra n coliziune cu electronii, dar odat cu combinarea protonilor cu electronii care au format hidrogenul, traversarea fotonilor a fost uurat. Radiaiile n forma fotonilor au caracteristicile gazului. Din momentul n care radiaiile au fost eliberate,totul s-a rcit pana la -270 C, numindu-se radiaia cosmica de fond. Aceste radiaii au fost detectate prima dat de ctre radiotelescoape i apoi de ctre sonda spaial COBE. ntre anul 2 milioane i anul 4 milioane dup Big Bang s-au format quasarii, galaxii extrem de energetice. O populaie de stele s-a format din gazul i praful interstelar, apoi s-au contractat n a forma galaxiile. Aceast prim populaie se numete Populaia I i a fost format aproape n ntregime din hidrogen i heliu. Stelele formate au evoluat crend la rndul lor alte elemente mai grele care au dus la fuziuni nucleare explodnd i formnd supernovele. Mai trziu s-a format Populaia II, din care face parte i soarele nostru, i conine elemente grele formate n istorie. Soarele nostru s-a format acum 5 miliarde de ani i se afl la jumtatea vieii sale. Se presupune c viaa soarelui nostru este de aproximativ 11 miliarde de ani. Acum 4,6 miliarde de ani s-a format sistemul solar. Cea mai veche fosil a unui organism viu dateaz de acum peste 3,5 miliarde de ani.

Destinul final al Universului

Exist mai multe teorii despre soarta Universului. - S-ar putea dilata la nesfrit, disprnd pur i simplu. - S-ar putea opri din dilatare i s rman ca atare. - Ar putea atinge o dimensiune optim, iar apoi s se contracte pn la prbuirea datorit gravitii teoria Big Crunch. - Ar putea trece prin faze alternative de dilatare i contracie la nesfrit. - Ar putea izbucni un nou Big Bang care va crea la rndul lui un alt Univers.

Calea Lactee

Calea Lactee, ntr-o reprezentare artistic bazat pe analiza a zeci de milioane de stele ale galaxiei.

Calea Lactee (din latin Via Lactea, sau greac (Galaxias)), este galaxia gazd a sistemului nostru solar i a altor aproximativ 200 miliarde de stele cu planetele lor i peste 1000 nebuloase. Toate obiectele din galaxie orbiteaz n jurul centrului de greutate al galaxiei numit i centru galactic.

Calea Lactee este un gigant, avnd o mas de circa 750-1000 miliarde ori mai mare dect a Soarelui i un diametru de aproximativ 100.000 ani-lumin. Galaxia noastr face parte dintr-un grup format din 3 mari galaxii i un numr de alte 30 galaxii mai mici, ea fiind a doua ca mrime dup galaxia Andromeda (M31). Andromeda, situat la aproximativ 2,9 milioane ani lumin este cea mai apropiat mare galaxie de noi. Cu toate acestea un numr de aa numite false galaxii se gsesc mult mai aproape de noi, acestea jucnd un rol de satelii ai galaxiei noastre. Cea mai apropiat dintre acestea se gasete la 80.000 ani lumin de noi i la 50.000 ani lumin de centrul galactic. Galaxia noastr are forma unei spirale uriae i braele acestei spirale conin pe lng altele i materie interstelar, nebuloase i stele tinere ce iau natere din aceast materie. Pe de alt parte centrul galaxiei este format din stele btrne concentrate n grupuri cu form sferic. Galaxia noastr are aproximativ 200 astfel de grupuri dintre care cunoscute nu sunt dect 150. Aceste grupuri sunt concentrate n special n centrul galactic. Dup aparenta lor distribuie pe cer, astronomul Harlow Shapley a ajuns la concluzia c centrul galaxiei se gseste ceva mai departe de noi dect se credea pn acum. Astfel, sistemul nostru solar este situat la 20 ani-lumin deasupra planului ecuatorial de simetrie i la 28000 ani-lumin de centrul galactic. Centrul galaxiei se gaeste n direcia constelaiei Sgettorului, la o distan de soare de 25.000-28.000 ani-lumin. Galaxia noastr are 4 componente principale: nucleu, discul cu spirale, haloul i roiurile globulare. S-ar putea s existe i un halou exterior, coroana galactic. Discul se rotete dar nucleul central nu.[necesit citare] Nucleul i roiurile globulare conin multe stele btrne, cunoscute ca stele de Populaie II care s-au format din materie cosmic originar. Braele spiralei, unde se nasc stele noi, conin mai ales stele de vrst medie i tinere, cunoscute ca stele de Populaie I. Acestea s-au format din materie stelar reciclat i sunt bogate n metale. Vrsta celor mai vechi stele din Calea Lactee a fost estimat recent la aproximativ 13,6 miliarde de ani, adic doar puin mai mic dect vrsta estimat a Universului (13,7 miliarde de ani).

Pmnt

Pmntul (numit i Terra sau Planeta Albastr) este a treia planet ca distan fa de Soare n sistemul nostru solar, i a cincea ca mrime. Cnd desemneaz planeta, cuvntul se scrie cu majuscul. Pmntul face parte dintre planetele interioare ale sistemului solar (planetele aflate n interiorul centurii de asteroizi). Este cea mai mare planet teluric din sistemul solar, i singura din Univers cunoscut ca adpostind via (controversele legate de existena vieii extraterestre continu s existe).

[ "Telurice" se numesc toate planetele care, la fel ca i Pmntul, sunt stncoase i conin silicai i fier. n sistemul solar sunt telurice: Mercur, Venus, Pmntul, Marte, precum i planeta pitic Ceres. Recent s-au descoperit ns i planete telurice extrasolare. ] Pmntul s-a format acum aproximativ 4,57 miliarde (4,57109) de ani, iar singurul satelit natural Luna, numit i Selena, a nceput s-l orbiteze puin timp dup aceea, cu 4,533 miliarde (4,533109) de ani n urm1. Suprafaa Pmntului este acoperit n proporie de 70,8% de ap, restul de 29,2% fiind solid i "uscat". Zona acoperit de ap este mprit n oceane, iar uscatul se submparte n continente. De la formarea sa Pmntul a trecut prin numeroase procese geologice i biologice majore, astfel nct toate urmele condiiilor sale iniiale au fost terse. Suprafaa exterioar a Pmntului este mprit n mai multe plci tectonice, care de-a lungul timpului se deplaseaz unele fa de celelalte. Miezul planetei este activ (fierbinte i lichid), fiind format din mantaua topit i miezul metalic, generator al cmpului magnetic. Condiiile atmosferice i de la suprafa, care au permis apariia vieii pe Pmnt, au fost la rndul lor influenate n mod decisiv de ctre diversele forme de via. Acestea se afl ntr-o balan ecologic fragil, n permanent schimbare. ntre Pmnt i restul Universului exist o permanent interaciune. Astfel, Luna este cauza mareelor. n afar de asta, ea a infuenat continuu viteza micrii de rotaie a Pmntului. Toate corpurile din jurul globului terestru sunt atrase spre Pmnt; fora de atracie se numete gravitaie, iar acceleraia cu care aceste corpuri cad n cmpul gravitaional se numete acceleraie gravitaional (notat cu "g" = 9,81 m/s2). Se crede c motivul apariiei oceanelor a fost o "ploaie" de comete din perioada timpurie a Pmntului. Impacturile ulterioare cu asteroizi au modificat i ele mediul nconjurtor ntr-o manier decisiv. Schimbrile de orbit ale planetei pot fi considerate rspunztoare pentru glaciaiunile produse de-a lungul istoriei, care au acoperit suprafa terestr cu un strat de ghea. Pmntul nu are ali satelii naturali n afar de Lun; corpul ceresc Cruithne a fost calificat n mod greit drept satelit al Pmntului, fiind n realitate un asteroid. Cruithne a fost descoperit n 1986; el urmeaz o orbit eliptic in jurul Soarelui, asemntoare cu orbita Pmntului, i care nu se apropie prea mult de ea. De pe Pmnt orbita lui se vede n form de potcoav.

Cuprins

1 Semantica o 1.1 Simbol 2 Istoria 3 Caracteristici fizice 4 Magnetosfera i Centurile Van Allen 5 Bibliografie 6 Vezi i

Semantica
Cuvintele ce se refer la Pmnt pot fi formate n mai multe moduri. Primul este folosirea rdacinii terra-, ca de exemplu cuvntul "terestru". Mai exist i rdcina telur-, cum se poate vedea n cuvintele teluric, telurian. Ambii termeni provin de la zeia roman Terra Mater, ce se pare c i-a primit numele, la rndul ei, de la vechea denumire de Tellus Mater. Termenii tiiifici precum geografie, geocentric, geotermal folosesc prefixul grecesc geo-, derivat din numele zeiei Gaia, echivalenta Terrei Mater n mitologia greac. Denumirea de Pmnt este singura care nu provine din vechea mitologie greac sau roman, spre deosebire de majoritatea corpurilor cereti cunoscute la acea dat (de exemplu Marte, Venus, Neptun,

.a.m.d.). Cuvntul Pmnt provine din latinescul pavimentum, care nseamn pavaj, drum pietruit.

Simbol
Simbolul astrologic i astronomic al Pmntului este o cruce ncadrat de un cerc ce reprezint un meridian i Ecuatorul (). O alt varianta aeaz crucea deasupra cercului ().

Istoria
Pe baza descoperirilor geologice oamenii de tiin au reuit s reconstituie o serie de date referitoare la trecutul planetei. Ei au aflat astfel c Pmntul s-a format din materia norului gazos al Nebuloasei Solare, alturi de Soare i de celelalte planete ale sistemului solar, acum aproximativ 4,55 miliarde de ani, Luna formndu-se ceva mai trziu. Iniial sub form lichid, stratul exterior al planetei avea s se rceasc, dnd natere scoarei terestre. Emanaiile de gaze i erupiile vulcanice au format atmosfera primar. Condensarea vaporilor de ap, alturi de gheaa din comete, aveau s formeze apoi i oceanele2. Aceast puternic activitate chimic a fost sursa apariiei, acum circa 4 miliarde de ani, a unei molecule cu capacitatea de a se nmuli spontan. Dup alte 500 de milioane de ani, ultimul predecesor comun al fiinelor disprea3. Dezvoltarea procesului de fotosintez a permis ca energia Soarelui s fie utilizat direct i eficient; oxigenul rezultant s-a acumulat n atmosfer i a dat natere stratului protector de ozon (O3). nglobarea celulelor mai mici n unele mai mari a avut ca rezultat naterea celulelor complexe, numite eucariote4. Celulele din cadrul coloniilor s-au profilat pe anumite tipuri de esuturi, din acestea rezultnd din nou via, n form unor adevrate organisme multicelulare; apoi, cu ajutorul stratului de ozon ce absorbea radiaiile ultraviolete ucigae, viaa avea s se mprtie pe toat suprafaa Terrei. De-a lungul sutelor de milioane de ani continentele s-au tot reunit i desprit, pe msur ce se modela i suprafaa Pmntului. n cursul acestor modelri, continentele s-au unit i au format de cteva ori supercontinente. Cel mai vechi supercontinent cunoscut, Rodinia, s-a destrmat ns din nou - acum aproximativ 750 de milioane de ani. Continentele s-au reunit mai trziu din nou pentru a forma Pannotia acum 600-540 milioane de ani, i mai apoi Pangeea, care s-a destrmat acum 180 milioane de ani5. n anii 1960 s-a lansat o ipotez conform creia, n urma unui puternic proces glacial ce a avut loc acum 750-580 milioane de ani, n timpul Neoproterozoicului, o mare parte din planet a fost acoperit cu un strat de ghea. Aceast ipotez a fost denumit Bulgrele de Zpad (Snowball Earth) i este de un real interes, ntruct conduce la explozia de organisme din perioada Cambrianului, cnd au nceput s prospere formele de via multicelulare 6. De la aceast explozie, acum aproximativ 535 milioane de ani, au avut loc 5 extincii ale vieii n mas 7, ultima dintre ele petrecndu-se acum 65 de milioane de ani, cnd o probabil coliziune a unui asteroid cu Terra a declanat dispariia dinozaurilor i a altor reptile de talie mare, dar a cruat viaa animalelor de talie mic precum mamiferele. De-a lungul ultimilor 65 de milioane de ani clasa mamiferelor s-a diversificat. Acum cteva milioane de ani o mic primat african i-a dezvoltat capacitatea de a sta n poziie vertical. Acest lucru i-a dat posibilitatea s foloseasc unelte i a ncurajat comunicarea, fapt ce a stimulat i dezvoltarea i mrirea n volum a creierului. Evoluia agriculturii i apoi a civilizaiei a permis oamenilor s transforme faa Pmntul ntr-o perioad scurt de timp, aa cum nici o alt fiin nu o mai fcuse, modificnd att existena i cantitatea altor forme de via, ct i clima planetei.

Caracteristici fizice

Animaie ce prezint micarea de rotaie a Pmntului

Vzut din spaiul extraterestru, o mare parte din Pmnt prezint culorile albastru nchis i alb - datorit oceanelor i a norilor din atmosfer. Albedo-ul su este de 36,7%, fiind depit, dintre planetele din interiorul centurii de asteroizi a Sistemului Solar, doar de cel al lui Venus. Este de asemenea i cea mai mare i dens dintre aceste planete.

Harta Fizic a Pmntului

Pmntul vzut de pe Lun

Magnetosfera i Centurile Van Allen

Zona cuprins de cmpul magnetic al Pmntului se numete magnetosfer. Ea absoarbe particulele ncrcate cu energie provenite din Soare i le fixeaz n 2 centuri numite dup descoperitorul lor, James van Allen). Centurile Allen nconjoar Pmntul deasupra ecuatorului. Magnetosfera se ntinde ca o coad

lung n partea dreapt a Pmntului. Din cnd n cnd, ea se ntoarce napoi spre Pmnt i se rsucete n jurul planetei, provocnd dereglri ale cmpului magnetic. Cmpul magnetic terestru e format dintr-o for magnetic care se afl n nucleul lichid exterior. Liniile cmpului magnetic ies din Pmnt la polul sud magnetic, localizat lng strmtoarea McMurdo din Antarctica, i reintr la polul nord magnetic de lng insula Prince of Wales din Arctica canadian. Polii magnetici sunt situai n apropierea celor geografici (fr s se suprapun cu acetia), iar poziia lor se modific n timp. n prezent, polul nord magnetic se deplaseaz spre vest cu o vitez de 0,2 pe an. La fiecare aproximativ jumtate de milion de ani cmpul magnetic al Pmntului se inverseaz. Procesul de inversare propriu-zis poate dura 1.000-1.500 ani, timp n care cmpul magnetic slbete, iar polii se deplaseaz spre poziiile inversate, revenind i la intensitatea lor magnetic anterioar.

Bibliografie
G. B. Dalrymple, 1991, "The Age of the Earth", Stanford University Press, California. A. Morbidelli i alii, 2000, "Source Regions and Time Scales for the Delivery of Water to Earth", Meteoritics & Planetary Science, vol. 35, no. 6, pp. 1309-1320. W. Ford Doolitte, "Uprooting the Tree of Life", Scientific American, 2000. L. V. Berkner, L. C. Marshall, 1965, "On the Origin and Rise of Oxygen Concentration in the Earth's Atmosphere", Journal of the Atmospheric Sciences, Vol. 22, No. 3, pp. 225261 J.B. Murphy, R.D. Nance, "How do supercontinents assemble?", American Scentist, vol. 92, pp. 324-333 J.L. Kirschvink, 1992, "Late Proterozoic Low-Latitude Global Glaciation: The Snowball Earth", The Proterozoic Biosphere, pp 51-52 D. Raup & J. Sepkoski, 1982, "Mass extinctions in the marine fossil record", Science, vol. 215, pp. 15011503

Centura Van Allen | 31-Ian-1958

Centura Van Allen

Centura de radiatie Van Allen reprezinta o zona a magnetosferei terestre care inconjoara ecuatorul si care contine o mare densitate de particule energetice. Intalnirea acestor particule cu molecule din atmosfera inalta terestra sta la baza formarii aurorelor polare.Centura a fost descoperita in 1958 de catre James Alfred Van Allen , plecand de la masuratori efectuate cu ajutorul satelitilor Explorer 1 si Explorer 3. Se considera ca aceasta centura este formata din doua zone distincte numite centura interioara si centura exterioara. Prima, situata la aproximativ 5000 km altitudine, este formata in principal din protoni cu energii foarte mari care provin din vanturi solare si din razele cosmice. A doua zona, mai departata, este constituita din electroni, acestia de asemenea cu energii foarte mari. Particulele celor doua zone se deplaseaza continuu cu viteze mari, intre partea de nord si partea de sud a magnetosferei.

Cometa
Cometa (Pe latin, stella cometa, steaua cu pr), corp ceresc de aparen nebuloas care se nvrtete n jurul Soarelui.O comet este caracterizat prin o coad luminoas i lung dar numai n acea parte a orbitei sale n care trece cel mai aproape de Soare. Istoria Apariii a unor mari comete au fost observate ca fenomene atmosferice pn 1577, cnd astronomul danez Tycho Brahe a dovedit c sunt corpuri cereti. n sec al XVII-lea Isaac Newton, marele savant englez, a demonstrat c micrile cometelor se supun la aceleai legi ca planetele cnd vine vorba de orbit. Comparnd elementele orbitale de la alte comete, Edmund Halley a artat c: cometa aprut n 1682 este identic cu cele din 1607 i 1531, i a prezis cu succes ntoarcerea cometei, care a reaprut n 1758.Apariiile Cometei lui Halley sunt relatate nc din anul 240 .Hr.Cometa lui Halley a trecut pe lng Soare cel mai recent n anul 1986.n luna Martie a acelui an n timp ce cometa se ndeprta de Soare au fost surprinse imagini de la transmise de ctre Vega 1 i 2, staii de transmitere sovietice, de ctre Giotto, lansat de ctre Agenia European pentru Spaiu, i de pe 2 staii Japoneze. Compoziia O comet este format din nucleu, artnd ca o stea privit cu ochiul liber, nvelit ntr-un nor nebulos numit coam. Astronomul american Fred L. Whipple a dovedit, n 1949, c nucleul unei comete, care coninea de fapt toat masa acesteia, este de fapt un bulgre murdar o aglomerare de ghea i praf. Dovezi, pentu teoria bulgrului, sunt foarte multe. n primul rnd, gazele i particulele observate n coamele i cozile cometelor sunt cele mai multe din gazele, moleculele, radicalii, din cele mai obinuite elemente din spaiu: hidrogen, carbon, nitrogen i oxigen. Radicalii, de exemplu, ai CH, NH i OH pot fi rupte din moleculele stabile CH 4(metan), NH3(amoniu), H2O(ap), care pot exista ngheate sau mai complex, sub forma unor compui foarte reci n nucleul cometei. Alt lucru ce dovedete teoria bulgrului este c cometele cele mai bine observate deviaz ncet dar cu o mare semnificaie, din punctul de vedere al micrii gravitaionale Newtoniene. Acest lucru este o dovad clar c gazele produc o reacie ce are ca efect micarea nucleului astfel nct s nu mai urmeze calea previzibil. O alt dovad sunt cometele de perioad scurt, care fiind analizate, au adus alt dovad: cometele pierd din materialele ce o compun, o concluzie ateptat n cazul structurii propuse de Whipple. Capul cometei, incluznd coama ce l acoper, poate s fie mai mare ca Jupiter sau chiar ca Soarele, n mrime. Poriunea solid din cele mai multe comete au totui volumul de numai civa kilometri cubici. Efectele Solare Cnd o comet se apropie de Soare, cldura solar evapor, sau sublimeaz, gheaa astfel c aceasta strlucete foarte tare. Apropiindu-se de Soare cometa mai poate s-i creeze nc o coam sau chiar mai multe, acestea avnd lungimi de milioane de kilometri n spaiu. De obicei coama cometei are direcia opus Soarelui, chiar i atunci cnd cometa se ndeprteaz de Soare. Partea gazoas a coamei este foarte bine structurat, format din molecule ionizate, incluznd i monoxid i dioxid de carbon. Moleculele de gaz sunt aruncate de vntul solar, un curent de gaze foarte fierbini, n continuu scoase de coroana solar, ultima atmosfera a soarelui, la o vitez de 400 km/s. Cometele arat frecvent i coame curbe compuse din praf suflat din coam de presiunea radiaiilor solare. Cometa plecnd de la Soare, este pierdut din ce n ce mai puin gaz i praf, i cozile dispar. Unele dintre comete, cu orbit scurt, au coamele aa de scurte nct sunt practic invizibile. Pe de alt parte, coada a cel puin unei comete a depit 320 de milioane de kilometri n lungime. Variaiile lungimilor coamelor, mpreun cu apropierea dintre Soare i Pmnt, conteaz pentru vizibilitatea cometelor. Pn acum sunt date despre 1 400 de comete, mai puin de jumtate au fost vizibile ochiului liber, iar mai puine de 10% erau clar vizibile.

Perioade i Orbite Cometele au orbite eliptice, iar perioadele a peste 200 de comete timpul luat de o comet de a merge pe orbit a fost calculat. Cometa lui Encke are o perioad de numai 3,3 ani; Cometa lui Donati (cea din 1858) trece odat la 2000 de ani; dar majoritatea cometelor au o orbit mult mai mare. Majoritatea orbitelor cometelor sunt att de vaste nct virtual sunt mult mai mari acele comete care au orbite ce duc afar din sistemul solar, dar astronomii observnd cu atenie au gsit c ele sunt de asemenea elipse, n ciuda faptului c au o mare excentricitate, i cu perioade msurate la zeci de milioane de ani. La sfritul micrii lor, departe de Soare, orbitele multor comete sunt modificate semnificant de stele, i chiar de efectul total al discului Galactic. Nici o comet nu s-a apropiat de Soare cu o orbit hiperbolic; asta ar nsemna c acea comet ar avea origini din afara sistemului solar, dintr-un spaiu interstelar. Unele comete, oricum, ar putea s plece din sistemul solar, fr s se ntoarc, din cauza unor mici alteraii ale orbitelor lor din cauza interaciunii cu gravitaiile altor planete. Astfel de aciuni s-au observat, dar la scal mic. Aproape 160 de comete de perioad mic au a orbite ce au fost modificate de planeta Jupiter, i este spus c aparin familiei lui Jupiter. Perioadele lor sunt de la 3,3 pn la 9 ani sau mai mult. Grupe de Comete Cnd mai multe comete cltoresc pe aceeai orbit, se spune c sunt membre din acelai grup de comete. Cel mai faimos grup este cel care include i faimoasa comet Ikeya-Seki, cea din 1965, i altele care au perioade de aproape o mie de ani. Astronomul Brian G. Marsden a dedus c, cometa din 1965 era mai strlucitoare ca cea din 1882 un rezultat al fragmentrii altei comete, posibil n anul 1106. Aceast comet i altele din grup sunt probabil pri dintr-o comet mai mare, care s-a fragmentat acum milioane de ani. Exist o relaie strns ntre orbitele cometelor i acele particule care produc ploi de meteori (meteorii). Astronomul italian Giovanni Virginio Schiaparelli a dovedit c meteorii din Persia, care apar anual la n jurul datei de 12 August, au legtur cu cometa Swift-Tuttle. Similar meteorii din Leonidia, care apar anual n Noiembrie, sunt n legtur cu cometa Tempel-Tuttle. Cteva alte ploi au fost corelate cu orbite ale unor comete, i sunt explicate ca i cureni de mici molozuri care curg dintr-o comet. Odat se credea c cometele vin dintr-un spaiu interstelar. Totui nici o teorie detaliat nu este acceptat, muli astronomi cred c cometele au originea n partea rece i ndeprtat a sistemului solar. Astronomul olandez Jan Hendrik Oort a evideniat c un nor fcut din materiale ce compun comete se afl dup orbita lui Pluto, i unele efecte gravitaionale a unor stele ar putea trimite material ctre Soare, unde devine vizibil sub forma unor comete. Cometele au fost vzute, superstiios, mult timp ca aductoare de calamiti sau evenimente importante. Apariia cometei a ridicat i frica c ar putea una s loveasc Pmntul. Pmntul de fapt a trecut prin coamele ocazionalelor comete fr nici un efect. Coliziunea cu un nucleu ar avea efecte catastrofice n lumea ntreag, dar probabilitatea acestui eveniment s se ntmple este foarte mic. Unii savani sugereaz ntmplarea, n trecut a acestui lucru, de exemplu atunci cnd a avut un rol climatic n dispariia dinozaurilor.

Halleys Comet Este, poate, una din cele mai faimoase comete, care reapare la fiecare 76 de ani. Este tiut c a fost vzut la 30 de ocazii separate, din 240 . Hr. pn n 1986. Urmtoarea apariie este ateptat n 2061. Dei cele mai recente apariii i reapariii au fost foarte dezamgitoare din cauza poziiilor cometei i din cauza poziiei Pmntului fa de Soare, rmne una dintre cele mai mari comete active tiute. Poate cea mai bun vedere a avut loc n anul 837, cnd cometa s-a aflat la mai puin de 6 milioane de km.

Bennetts Comet n 1970, un astronom amator din Africa de Sud: J. Bennett a observat cometa de mai sus. Un computer tehnic care a reuit s transforme poza de mai sus n poz color dnd nuane de gri n poza alb-negru.