1. 2. 3.

4. 5.

Euclid a construit o geometrie bazata pe logica si pe niste adevaruri intuitive. El a dezvoltat astfel un set de reguli logice pentru a descrie punctul, dreapta si planul (axiome): Prin oricare doua puncte distincte trece o dreapta si numai una; Orice segment de dreapta poate fi prelungit la infinit (sub forma unei drepte); Dat fiind un segment de dreapta, se poate construi un cerc cu centrul la unul din capetele segmentului si care are segmentul drept raza; Toate unghiurile drepte sunt congruente; Printr-un punct exterior unei drepte se poate trasa o singura paralela la acea dreapta.

n geometria euclidiana, trei puncte necoliniare determina un plan si numai unul, iar patru puncte necoplanare determina un spatiu. Simplu si logic. Observatiile nu au avut nici un rol n gndirea euclidiana. Aproape doua milenii mai trziu, n 1600, Rene Decartes a zguduit geometria euclidiana, sugernd ca spatiul fizic poate fi disecat si masurat cu ajutorul a trei axe perpendiculare, localiznd astfel fiecare punct din spatiu prin trei dimensiuni liniare. Ideea ca Universul poate fi imaginat ca o multitudine de cuburi mici a format fundamentul stiintei moderne asupra lumii. Un secol mai trziu, Gottfried Wilhelm Von Leibniz si Sir Isaac Newton au dus lucrurile mai departe, facnd o presupunere periculoasa si revolutionara, pe care nu au putut-o demonstra matematic initial, si anume ca orice curba este de fapt un numar infinit de segmente de dreapta (numite tangente). Astfel, ei au inventat calculul diferential. Ideea de baza a acestuia este ca orice curba marita la infinit se aseamana din ce n ce mai mult cu o dreapta, iar limita acestui proces este tocmai linia cu care ar semana curba la infinit. Leibniz nu a putut sa si explice nsa de ce teoria lui dadea rezultate n majoritatea cazurilor, dar uneori ducea la nepotriviri neasteptate. Desi chiar el a abandonat ideea segmentului de dreapta infinitezimal, ea a ramas n folosinta dnd rezultate n majoritatea cazurilor. Presupunerea ca, la infinit, curbele de fapt sunt similare dreptelor, ramne n picioare, desi aparitia iminenta a unor forme imposibil de supus liniaritatii avea sa zguduie iar matematica.

Aproximarea curbelor cu linii tangente

Fractalii sunt reprezentari ale planului complex, ntr-o maniera recursiva. Un obiect fractal este mai dificil de surprins n complexitatea sa, el necesita din partea observatorului un efort imaginativ, o participare mentala de natura unui proces nesfrsit, care este nsasi esenta fractalilor - ei si pastreaza forma, indiferent ct de mult am mari o reprezentare. n termenii cei mai generali, un fractal demonstreaza o limita; obiectul fractal este chiar limita acestui proces cu numar infinit de operatii. Fractalii pot parea foarte complicati fata de formele geometrice clasice. Liniile drepte, arcele gratioase, curbele, poligoanele, etc., au un lucru n comun: chiar daca unele nu sunt drepte, ele sunt considerate liniare, datorita diferentierii (marind la infinit frontiera lor, obtinem tangenta). n cazul formelor neliniare, marind la infinit imaginea lor, obtinem n continuare detalii complexe. nsa, ei sunt de obicei niste procese foarte simple care produc rezultate complicate. Aceasta proprietate se transfera si asupra Teoriei Haosului. Daca ceva are rezultate complicate, nu nseamna neaparat ca a avut si un input complicat. Este posibil ca haosul sa se fi strecurat n proces, producnd rezultate complicate. Fractalii sunt forme auto-similare, aceasta nsemnnd ca structura ntregului sistem e deseori reflectata n fiecare portiune a sa. Un sistem va arata auto-similar cnd forte asemanatoare actioneaza la mai multe nivele ale scarii. Natura abunda n forme auto-similare, cum ar fi liniile de coasta, ramurile care se aseamana cu copacii, vrful muntilor care are aceeasi forma ca ntregul munte, valurile si norii mici sunt o replica a celor mai mari. si astfel putem caracteriza ntr-un mod nou mediul nconjurator.

Colocvial, un fractal este "o figur geometric fragmentat sau frnt care poate fi divizat n pri, astfel nct fiecare dintre acestea s fie (cel puin aproximativ) o copie miniatural a ntregului". Termenul a fost introdus de Benot Mandelbrot n 1975 i este derivat din latinescul fractus, nsemnnd "spart" sau "fracturat".

Fractalul, ca obiect geometric, are n general urmtoarele caracteristici: Are o structur fin la scri arbitrar de mici. Este prea neregulat pentru a fi descris n limbaj geometric euclidian tradiional. Este autosimilar (mcar aproximativ sau stochastic). Are dimensiunea Hausdorff mai mare dect dimensiunea topologic (dei aceast cerin nu este ndeplinit de curbele Hilbert). Are o definiie simpl i recursiv. Deoarece par identici la orice nivel de magnificare, fractalii sunt de obicei considerai ca fiind infinit compleci (n termeni informali). Printre obiectele naturale care aproximeaz fractalii pn la un anumit nivel se numr norii, lanurile montane, arcele de fulger, liniile de coast i fulgii de zpad. Totui, nu toate obiectele autosimilare sunt fractalide exemplu, linia real (o linie dreapt Euclidian) este autosimilar, dar nu ndeplinete celelalte caracteristici.

Triunghiul lui Sierpinski Polonezul Waclav Sierpinski a pornit de la un triunghi pe care l-a divizat n patru parti egale. Apoi a divizat cele trei parti marginale n acelasi mod, continund procesul la infinit. Figura obtinuta este numita "Triunghiul lui Sierpinski".

Triunghiul lui Sierpinski

Praful lui Cantor Matematicianul german Georg Cantor, cel care a dezvoltat singur teoria seriilor, a creat n 1877 o forma denumita "Praful lui Cantor". Ea este construita din fragmentarea segmentelor de dreapta unidimensionale, continnd la sfrsit doar puncte de dimensiune 0, desi este n continuare alcatuita din segmente de dreapta.

Praful lui Cantor

Curba lui Koch Matematicianul suedez Helge Von Koch, fascinat de infinit ca toti colegii sai n timpul marii crize din matematica, a construit "curba liniei de coasta". El a pornit de la o dreapta pe care a desenat un triunghi exterior. Pe fiecare segment de dreapta al aceleiasi forme a desenat cte un triunghi, s.a.m.d. Asemanator, se poate crea Curba liniei de coasta Koch si pornind de la un patrat, sau de la un triunghi echilateral pe laturile caruia desenam triunghiuri echilaterale.

Curba lui Koch

Fulgul de zapada Koch

Curba lui Koch

Curba lui Koch da nastere la un paradox interesant. De fiecare data cnd un nou triunghi este adaugat figurii 12, lungimea liniei evident creste. Totusi, aria interioara a curbei lui Koch ramne mai mica dect aria cercului care trece prin vrfurile triunghiului initial. O linie de lungime infinita care nconjoara o arie finita. Lungimea curbelor este diferita, pornind de la tipul de generare. La primul nivel, lungimea curbei din figura 11 va fi de patru treimi din segmentul de dreapta, iar lungimea curbei similare generate cu un patrat va fi de cinci treimi, adica 133, respectiv 166, daca lungimea segmentului initial este de 100. Pentru a rezolva aceasta dificultate, matematicienii au inventat dimensiunea fractala, prezentata n cele ce urmeaza. La nceputul secolului al XX-lea, cercetarea n domeniul acestor curbe complexe s-a lovit de o mare piedica: calculul laborios. Matematicienii trudeau zile si chiar luni, calculnd si desennd pentru a produce niste aproximatii foarte inexacte si sarace n detalii ale curbelor neliniare infinit detaliate. Din 1925 pna n 1960, limitele calculului manual au mpiedicat orice proces serios n geometria complexitatii si infinitului. Apoi au aparut calculatoarele. La nceput, nimeni nu s-a gndit sa foloseasca aceste masini scumpe, construite pentru calcule contabile sau pentru utilizari militare, n cercetarea matematica. Apoi, calculatoarele au nceput sa atraga atentia matematicienilor, prin furnizarea sutelor de zecimale ale numerelor , e, sau ale radacinii patrate din 2. Dar matematicienii erau nca nelinistiti de bazarea calculelor pe "aproximari". Primul care a ndraznit sa foloseasca simularea pe calculator a fost un biolog: Aristid Lindenmayer, care a introdus ideea "automatelor celulare" pentru a modela dezvoltarea organismelor vii. El era n special interesat de dezvoltarea celulei si de modele ramificate ale plantelor.

O notiune elementara cnd discutam despre fractali este dimensiunea fractala. Formal, spunem ca un set este n-dimensional daca avem nevoie de n variabile pentru a descrie vecinatatea unui punct. Aceasta notiune a dimensiunii este numita dimensiunea topologica a setului. Uneori apar confuzii cu privire la dimensiunea unei figuri. Evident, o linie are dimensiunea 1, un plan dimensiunea 2, un cub dimensiunea 3. Deseori se crede nsa ca o sfera are dimensiunea 3, ea neputnd exista dect n spatiu, nu si n plan. Dar sfera este bidimensionala: fiecare particica a ei arata ca o portiune din plan si ntr-o portiune asa mica, este nevoie doar de doua coordonate pentru a reprezenta un punct. ntr-o exprimare libera, dimensiunea fractala este o masura a ct de "complicata" este o figura auto-similara. Exista mai multe definitii si metode de a determina dimensiunea fractala a unei figuri. n1919, matematicianul Hausdorff, a introdus o noua dimensiune, dimensiunea fractala sau dimensiunea Hausdorff. Aceasta dimensiune, masoara numarul de multimi de diametre mai mici, necesare pentru a acoperi o figura. Daca acest numar este ntreg, atunci dimensiunea este topologica, altfel, dimensiunea este fractala. Besicovitch, dezvoltnd lucrarile anterioare ale lui Hausdorff, a afirmat ca formele ar putea avea ntradevar dimensiuni fractionare cum ar fi 1,3 sau 2,5. Curbe precum cele ale lui Sierpinski si ale lui Koch ar putea fi explicate cu ajutorul aceste dimensiuni.

n mod concret, dimensiunea Hausdorff/Besicovitch este definita ca raportul dintre logaritmul numarului de copii si logaritmul marimii semintei corespunzatoare fiecarei copii. Pentru linia de coasta Koch triunghiulara vom gasi dimensiunea fractala log4/log3=1,2618, deoarece sunt patru copii si fiecare este o treime din marimea semintei, iar pentru linia de coasta patrata: log5/log3=1,46. Dimensiunea fractala a prafului lui Cantor este log2/log3=0.63, deci acest obiect are dimensiunea mai mare dect punctul (0) si mai mica dect linia (1). Dimensiunea fractala a triunghiului lui Sierpinski este log (3)/log(2) = 1.585. Pentru a fi clasificata oficial ca fractal, o forma trebuie sa aiba dimensiunea Hausdorff-Besicovitch mai mare ca dimensiunea sa topologica traditionala. Muntii, norii, copacii, florile au dimensiuni ntre 2 si 3, si putem deduce multe doar din dimensiunea unui corp. Dimensiunea fractala, asa cum a denumit-o mai trziu Mandelbrot, a devenit un instrument nou de masurare a spatiului.

"...ntotdeauna au existat zone mari ale stiintei n care metodele analitice simple puteau fi cu greu aplicate. Fenomenele naturale erau prea complexe. n legatura cu ele, oamenii ridicau din umeri a zadarnicie si enuntau teorii calitative sau aproximatii grosolane, sau nu emiteau nici o parere. Acestea sunt domeniile n care fractalii si gasesc o multime de aplicatii." D.E. Thomsen, Science News, 1987 Avantajele utilizarii fractalilor Fractalii prezinta anumite avantaje datorita carora sunt larg folositi n modelarea aspectului si comportamentului unor sistemelor naturale: Fractalii pot reprezenta cu usurinta forte similare actionnd la mai multe niveluri ale scarii, n timp ce geometria liniara nu poate. Fractalii ofera deseori o metoda mai compacta de nregistrare a imaginilor si datelor complexe dect vectorii liniari. Cu ajutorul fractalilor, se pot gasi curbe fractale care sa aproximeze un set de date (precum temperaturi nregistrate ntr-o anumita perioada de timp, preturile unei actiuni la bursa ntr-un interval de timp, etc.) Fractalii pot fi folositi pentru a construi modele folositoare ale unor sisteme imprevizibile si haotice, unde ecuatiile liniare dau gres. Fractalii sunt folositi n diverse discipline, precum: economie, astronomie, fizica si dinamica fluidelor, chimie, cardiologie, ornitologie, etc.

Benoit Mandelbrot si-a ntemeiat geometria fractala bazndu-se n principal pe simularea sa ncununata de succes a tendintei preturilor bunurilor de consum, iar analiza pietei ramne una dintre cele mai atragatoare aplicatii ale geometriei fractale. n economie, probabil cel mai important lucru este prezicerea ntr-un mod ct mai sigur a ceea ce se va ntmpla pe piata dupa o perioada de timp. Pna recent, teoria dominanta folosita n acest scop era Teoria Portofoliului. Conform acesteia, probabilitatea schimbarilor de pe piata puteau fi modelate prin clopotul lui Gauss:

Probabilitatea schimbarilor de pe piata

Unul dintre cei mai frumosi fractali matematici a fost inventat de un astronom. La nceputul anilor 1960, Michel Henon de la observatorul din Nisa din Franta a observat o comportare tulburatoare ntr-un simplu model al stelelor care orbiteaza ntr-o galaxie. Cteva dintre orbite erau line si stabile, n timp ce altele pareau aproape aleatoare. La nceput, a ignorat orbitele anormale, creznd ca ele apar datorita unor erori de calcul inexplicabile. n cele din urma, Henon a descoperit ca acest tip de comportare haotica era o parte esentiala a dinamicii orbitelor stelare. Planetele, ca orice obiect din Univers, se supun legii gravitationale a lui Newton. nsa desi legea lui Newon pare relativ simpla, poate fi greu de pus n practica, deoarece ntr-un univers real, atractiile gravitationale ale altor planete si stele fac ca orbita planetei analizate sa fie mai putin previzibila. Folosind aproximatii, astronomii pot prezice care va fi traiectoria orbitelor corpilor ceresti din sistemul nostru solar saptamna viitoare sau peste douazeci de ani; unii dintre ei cred nsa ca nu putem afirma sigur unde se vor afla ele peste un milion de ani. Trebuie specificat nsa ca orbitele planetelor nu sunt fractali; ele se apropie sensibil de elipse perfecte. Daca plasam nsa pozitia planetei noastre sub anumite conditii, descoperim ca se ncadreaza n limitele unei curbe numite bazin de atractie. Acesta, de cele mai multe ori, este un fractal. Henon, dupa ce a studiat modele care explicau comportarea turbulenta a fenomenelor terestre, a elaborat un model si pentru orbitele planetare. Desi n trecut nu era folosit, denumim acum acel tip de modele pe care Henon l-a folosit atractori stranii. Spre deosebire de modelele liniare clasice, care par sa prezica pentru totdeauna traiectoria fiecarui corp ceresc, ei ofera un amestec de comportari nesigure. Vechile modele si pastreaza capacitatea de a previziona pe termen scurt, dar cercetari recente au aratat ca, pe termen lung, modul de comportare al sistemului nostru solar este cel putin incert.

Turbulenta n dinamica fluidelor reprezinta starea de miscare a unui fluid, caracterizata de schimbari haotice si stohastice. Aceasta include difuzii, convectii si variatii rapide ale presiunii si vitezei n timp si spatiu. Turbulenta reprezinta nca un domeniu incontrolabil de savanti, ea rezistnd tuturor aproximarilor liniare si consumnd foarte mult timp calculatoarelor. Lorentz a fost unul dintre cei mai nversunati exploratori ai analizei neliniare a fluidelor, prin atractorul Lorenz, prezentat n Capitolul 3. Sistemul de ecuatii din care a derivat Atractorul Lorentz este nonlinear, tridimensional, si deterministic. n dinamica fluidelor, atractorul Lorentz este un model realist al "climei" turbulente dintr-un cilindru mic de fluid nchis, pe masura ce i se aplica o ncalzire continua la partea inferioara a cilindrului. Cele trei variabile ale sistemului corespund vitezei fluidului, temperaturii si vitezei de modificare a temperaturii. O metoda de simulare a mai multe fenomene diferite din fizica, chimie si electricitate este agregarea limitata de difuzie. La nceputul simularii pe calculator, se plaseaza n centrul unui cerc o bucata mica de materie artificiala. Apoi calculatorul lanseaza aleator, una dupa alta, particule din jurul cercului care ratacesc la ntmplare, pna ies din cerc sau adera la alta particula ntlnita. Treptat, particulele virtuale formeaza dendrite fractale orientate din centrul cercului spre circumferinta. Acestea prezinta trei proprietati de baza ale fractalilor: auto-similaritate, dimensiune fractala si lacune. Ele pierd din densitate pe masura ce cresc n dimensiune.

Dendrite fractale formate prin agregarea limitata de difuzie

Exista patru clase fundamentale de sisteme fizice: sisteme liniare conservative (pendul fara frecari care oscileaza liber) sisteme neliniare conservative (pendul fara frecari, mpins) sisteme liniare disipative (pendul care oscileaza liber ntr-o atmosfera care i opune rezistenta) sisteme neliniare disipitave (pendul mpins ntr-o atmosfera care i opune rezistenta).
Sistemele neliniare au fost mereu considerate ciudate si mai putin importante. Sistemele neliniare disipative sunt chiar iremediabile. Dar lumea reala este alcatuita tocmai din astfel de sisteme, iar modelarea acestora se face tocmai prin atractori fractali haotici. Fizicienii au ajuns la concluzia ca o gama larga de comportari complexe, unele de o mare regularitate, rasar acum din ceea ce nainte era doar haos. Multe sisteme fizice si chimice fluctueaza printr-o serie de schimbari majore de la ordinea liniara la complexitatea haotica si napoi. A doua lege a termodinamicii are si o fateta surprinzatoare: multe sisteme se autoorganizeaza si creeaza spontan o ordine proprie acolo unde nu era nici un fel de ordine.

Domeniul cel mai larg n care sunt folositi fractalii astazi este grafica pe calculator. Multe scheme de comprimare a imaginilor folosesc algoritmi fractali pentru a comprima fisiere grafice la mai putin de un sfert din dimensiunea originala. Artisti ai graficii pe calculator folosesc forme fractale pentru a crea peisaje si modele intrinseci; productii cinematografice importante i folosesc pentru efecte speciale.

Peisaj fractal

Fractali aproximativi sunt usor de observat n natur. Aceste obiecte afieaz o structur auto-similar la o scar mare, dar finit. Exemplele includ norii, fulgii de zpad, cristalele, lanurile montane, fulgerele, reelele de ruri, conopida sau broccoli si sistemul de vase sanguine i vase pulmonare.
Arborii i ferigile sunt fractali naturali i pot fi modelai pe calculator folosind un algoritm recursiv. Natura recursiv este evident n aceste exemple o ramur a unui arbore sau o frunz a unei ferigi este o copie n miniatur a ntregului: nu identice, dar similare. n 1999, s-a demonstrat despre anumite forme de fractali auto-similari c au o proprietate de "frequency invariance" aceleasi proprietatii electromagnetice indiferent de frecven din Ecuaiile lui Maxwell.

Tipare de fractali au fost descoperite n picturile artistului american Jackson Pollock. Dei picturile lui Pollock's par a fi doar stropi haotici, analiza computerizat a descoperit tipare de fractali n opera sa. Fractalii sunt de asemenea predominani n arta i arhitectura african. Casele circulare apar n cercuri de cercuri, casele dreptunghiulare n dreptunghiuri de dreptunghiuri i aa mai departe. Astfel de tipare se gsesc i n textile i sculpturile africane, precum i n prul mpletit n codie.

"Pentru imaginatie, calculatorul poate fi un prieten foarte puternic. Ca si matematicile, el nu numai ca largeste orizontul imaginatiei, dar o si disciplineaza si o controleaza."
Richard Dawkins, "Ceasornicul Orb"
n ultimii ani, interesul n teoria haosului si geometria fractala s-a intensificat, pe masura ce oamenii de stiinta au descoperit pas cu pas ca multe dintre procesele din Univers pot fi descrise utiliznd aceste teorii. Industria graficii pe calculator ncorporeaza rapid aceste tehnici pentru a genera imagini uimitor de frumoase, precum si structuri naturale realiste. Algoritmii variati si rezultate lor afiseaza o mare diversitate. O completa apreciere a graficii fractale pe calculator necesita n prealabil prezentarea conceptelor matematice care stau la baza geometriei fractale si o cunoastere a aplicatiilor stiintifice a acestora, aspecte prezentate n capitolele precedente.

Formele fractale sunt aproape imposibil de trasat fara ajutorul calculatorului. Formulele care genereaza fractalii sunt de multe ori relativ simple, dar trebuie calculate repetat, fiecare iteratie utiliznd rezultatul precedentei. Rezultatele cele mai precise sunt atinse cu ajutorul calculatorului. Grafica pe calculator faciliteaza de asemenea comparatiile ntre formele naturale si imitatiile lor computerizate.

Majoritatea fractalilor sunt generati lund un set de date si introducndu-le ca date de intrare ntr-o ecuatie. Rezultatul acestei ecuatii este apoi furnizat ecuatiei din nou, acest feedback repetnduse de un numar dorit de pasi sau pna cnd comportamentul valorilor de intrare este determinat. Criteriile de oprire a procesului sunt diferite n functie de tipul de fractal.

Exista mai multe tehnici de reprezentare (atractorii stranii, pentru sisteme haotice, metoda Newton-Raphson, care se bazeaza pe gasirea solutiei unei ecuatii polinomiale, agregarea limitata de difuzie, etc.), IFS, Sisteme-L.

Codurile IFS (Iterated Function System) sunt utilizate pentru a descrie fractalii liniari (un nume mai corect ar fi fractali afini, datorita transformarilor afine pe care le folosesc). Un fractal liniar este o imagine care poate fi definita prin copii ale ei nsesi create prin transformari afine. Exista si alte tipuri de fractali care contin forme auto-similare, cum ar fi binecunoscutul set Mandelbrot. IFS nlocuieste un poligon cu alte poligoane, pe baza unui generator. La fiecare iteratie, fiecare poligon este nlocuit cu o versiune scalata, rotita si translatata a poligonului n generator. Matematica din spatele fractalilor liniari este surprinzator de simpla, necesitnd doar cunostinte de transformari liniare. Un astfel de sistem de functie iterativa este compus dintr-un set de transformari, care pot fi orice transformare afina normala. Singura restrictie impusa este contractia transformarii, adica transformarea aduce doua puncte mai aproape unul de altul. Fiecare transformare are asociata o anumita probabilitate de alegere, p; suma acestora este 1. Modul de functionare a sistemului este urmatorul: se alege un punct initial, si la fiecare iteratie este aleasa o anumita transformare pe baza probabilitatilor asignate, iar punctele rezultate sunt desenate pe foaie/ecran. Practic, pentru a crea un IFS pentru o imagine dorita, procedeul este simplu. Luam imaginea unei frunze, spre exemplu, o scalam, rotim si translatam pna cnd aceasta versiune micsorata a imaginii initiale este cuprinsa n interiorul imaginii mari. Aceasta va fi prima transformare a setului de transformari, w1. n pasul urmator, se va lua din nou imaginea initiala, se va scala, roti, translata astfel nct sa ocupe un spatiu din forma initiala, neacoperit de transformarea precedenta. Suprapunerea este de preferat sa fie ct mai mica. Se repeta acest procedeu pna cnd toata suprafata imaginii este acoperita de copii micsorate ale ei nsesi. Setul de transformari utilizate devine setul de transformari IFS pentru reprezentarea fractala a imaginii dorite.

n 1968, Aristid Lindenmayer, biolog la Universitatea din Utrecht, Olanda, a introdus o metoda noua de modelare a dezvoltarii plantelor. Acum numita L-Sistem, metoda lui Lindenmayer este un tip de sistem recursiv, un instrument general de construire a unor obiecte complexe pornind de la un obiect simplu si nlocuind parti din acesta conform instructiunilor furnizate de un set de reguli de rescriere.
Reprezentari grafice ale Sistemelor Lindenmayer au fost publicate prima oara n 1974 de Frijters si Lindenmayer, si de Hogeweg si Hosper. Potentialul Sistemelor-L de a crea imagini realiste ale plantelor a fost demonstrat n 1978 de Smith. n 1979, Szilard si Quinton au aratat ca Sistemele Lindenmayer pot genera curbe fractale. n 1982, Dekking a gasit dimensiunea pentru cteva curbe generate de Sisteme-L. n 1986 Prusinkiewicz a creat mai mute exemple de fractali si plante generate astfel, obtinnd versiuni tridimensionale de Sisteme-L.

"Geometria fractala va va face sa vedeti totul diferit. Riscati sa pierdeti imaginea din copilarie a norilor, padurilor, galaxiilor, frunzelor, pietrelor, torentelor, covoarelor, caramizilor si a multor alte lucruri." Michael Barnsley, "Fractali pretutindeni", 1988 Geometria fractala este fara ndoiala "una dintre marile evolutii a matematicii secolului al 20-lea." Ea ofera oamenilor de stiinta un model matematic care mbratiseaza neregularitatile din natura. Numarul mare al fractalilor din natura este suficient pentru a justifica studiul fractalilor. Recunoasterea unui obiect ca fractal poate ajuta ntelegerii comportamentului sau. Multe fenomene naturale pot fi descrise prin conceptele geometriei fractale. Prin urmare, fractalii au devenit din ce n ce mai importanti. Ceea ce a nceput ca un pur concept matematic are acum numeroase aplicatii n stiinta. Fractalii au o larga plaja de modele vizuale fascinante, dintre care multe au aplicatii stiintifice practice. Unele sunt referite drept "curbe ale dragonului", n timp ce altele imita exact lanturi de munti. Fractalii pot imita suisurile si coborsurile pietei bunurilor si serviciilor si bursei de valori, miscarile neregulate ale particulelor moleculare, activitatile seismice, traiectoriile corpilor ceresti, temperaturile pe o perioada ndelungata de timp, sau cresterea plantelor. si-au gasit aplicabilitatea n domenii diverse, precum fizica, biologie, sociologie, meteorologie, astronomie, teoria haosului si mai ales, economie. Mandelbrot a folosit geometria fractala chiar n studiul transmisiei acustice a zgomotelor si a grupurilor galactice. Multe dintre tehnicile matematice au gasit un teren solid n industria graficii computerizate pentru crearea unor imagini uimitoare, precum si a unor structuri care imita fidel realitatea. Din anii 1990 fractalii sunt larg folositi, si cel mai mult n stiinta informaticii. Productii cinematografice importante i folosesc pentru efecte speciale, sistemele de redare grafica pe calculator i folosesc pentru a crea structuri naturale, oamenilor de stiinta si matematicienilor le sunt indispensabili. Interesul crescnd n grafica fractala a fost de asemenea influentat de proliferarea microcalculatoarelor puternice. Numeroase articole despre fractali au aparut n publicatii tehnologice. Parte din acest interes porneste din natura imprevizibila a anumitor fractali; un pasionat poate petrece ore n sir explornd varietatea formelor pe care le poate crea un singur program.

Apetri Alexandru Ionut XI B Hostenaru Marius Cezar XI B Manolache Alexandru XI B