Cuvinte spre trezvie, spre intarire si spre dreapta socoteala de la Parintele Arsenie Boca

Publicat pe 29 Nov 2007 | Categorii: "Concentrate" duhovnicesti, Parintele Arsenie Boca, Profetii si marturii pentru vremurile de pe urma, Psihologie si psihoterapie duhovniceasca, Razboiul nevazut | |Print

Ieri, 28 noiembrie, s-au implinit 18 ani de la mutarea la Domnul a Parintelui Arsenie Boca, prilej cu care la Manastirea Prislop, unde este inmormantat, s-a savarsit un Parastas, care a strans o multime de pelerini care-l iubesc si-l cinstesc ca pe un sfant pe Parintele Arsenie. La semnalarea unei surori duhovnicesti, marcam si noi acest moment, chiar daca o facem cu mica intarziere, prin cateva cuvinte duhovnicesti alese din mai multe locuri, care au rezonat mai mult pentru sufletele noastre si pe care am dorit sa vi le impartasim. Este vorba atat despre niste proorocii ale Parintelui, cat si despre niste observatii psiho-duhovnicesti de mare finete si subtirime despre cum se poate cadea in inselare prin iubirea de sine, despre consecintele cautarii placerii, precum si despre solutia pentru crizele vointei inspre cele duhovnicesti. Nu lipsesc cateva cuvinte extraordinar de intaritoare despre cateva din tainele razboiului nevazut pentru incepatori, despre lepadarea de lume si despre rostul necazurilor si modul de infruntare a lor:

Un cumnat, Ovidiu, a fost nchis, pe vremea lui Ceausescu, pentru trecerea frauduloas a granitei. Am fost cu sora mea Nela la Printele Arsenie ca s-i spunem. Printele ne-a zis: S-i par bine c n-a fost mpuscat. Apoi s-a ntors ctre lume si a zis: Mi, s stiti c multi vor pleca din tar, dar putini se vor ntoarce. Va veni vremea cnd ar dori s se ntoarc si n-or mai putea, cci Romnia va fi nconjurat de flcri. Printele nu prea era de acord s-ti prsesti tara. nainte de revolutia din 1989, Printele ne-a spus c miroase a praf de pusc si asa a fost. Ne-a mai spus c o s ne pasc un mare cutremur si blocurile din Bucuresti vor ajunge ca si cutiile de chibrituri; Eram cu parintele Arsenie si l-am intrebat: Ce sa facem parinte, ca acum este foarte rau?.

Parintele zice: Va veni si mai rau;

Imi pare rau de voi ca sunteti slabiti in credinta. Veti cadea din cauza fricii. Frica-i de la diavol; nu va fie frica pentru a va salva sufletele! Vor veni vremuri foarte grele, dar toate sunt ingaduite de Dumnezeu, Care este tovarasul de drum al fiecaruia, de la nastere pana la moarte. Vor cadea si cei alesi, imi pare rau ca sunteti cei de pe urma. Va vor cerne. Vor pune impozite, taxe si alte ingradiri. Va vor lua totul!; Trebuie s ne ntrim spiritualiceste, fr de care viata noastr este moart, chiar dac ne merge numele c trim. Luati exemplu de la Stefan cel Mare, care, cu o mn de oameni ntriti spiritualiceste, tinea pe ttari la Nistru si pe Turci la Dunre; Spunea Printele Arsenie s ne spovedim si mprtsim mai des, c va sosi timpul cnd se va lua Sfnta Liturghie la cer si nu se va mai svrsi pe pmnt.

(in: Profetii si marturii crestine pt. vremea de acum, vol.2, Editura Cartea Ortodoxa, Alexandria, 2006)

Cu trecerea de vreme, satana s-a mai iscusit in rele. Pe cine poate sa-l intoarca impotriva lui Dumnezeu, o face, ranjind bucuros; pe cine iubeste pe Dumnezeu, dar calatoreste fara sfat si intrebare, il invata si el sa iubeasca pe Dumnezeu, si-l lauda ca bine face, fara sa priceapa acestia ca au cazut la lauda straina si ca in credinta lor s-a incalcit un fir subtire de putere vrajmasa. () Deci nu-i de mirare ca-i da in robia inselatorului de minte, ca sa-i chinuiasca. Cate unii mai aprinsi la minte, fie de la fire, fie de la boli, neavand cercarea dreptei socoteli, scancesc in inima lor dupa daruri mai presus de fire, imbulziti de iubirea de sine. Avand iubirea fara minte, pe care ar vrea sa o cinsteasca cu daruri mai presus de fire, Dumnezeu ingaduie duhului rau sa-i amageasca desavarsit (II Tesaloniceni 2, 11), ca pe unii ce indraznesc sa se apropie de Dumnezeu, necurati la inima. De aceea, pentru indrazneala, ii da pe seama vicleanului sa-i pedepseasca. Astfel, cand atarna de la Dumnezeu o atare pedeapsa peste oarecare, il cerceteaza satana, luand chipul mincinos al lui Hristos, si graindu-i cu mare blandete ii tranteste o lauda, cu care-l castiga fulgerator, si poate pentru totdeauna, ca pe unul ce, pe calea cea stramta si cu chinuri ce duce la Imparatie, umbla dupa placeri duhovnicesti. Iata-l cu momeala pe gat. De acum, dupa oarecare scoala a ratacirii, cand increderea ii va fi castigata desavarsit si-i va fi intarita prin potriviri de semne prevestite, ajunge increzut in sine si in hristosul lui, incat si moarte de om e in stare sa faca, intemeindu-se pe Scriptura. Iata cum, puiul de drac al iubirii de sine, facandu-se barbat si ajutat prin vedenii mincinoase de tatal sau, tatal minciunii, stramba mintea bietului om, incat i se va parea pacatul virtute dumnezeiasca. Ba inca, omorand pe cei ce nu cred ca el, i se va parea ca face slujba lui dumnezeu (dumnezeul care l-a inselat pe el) (Numeri 25, 7-13). Cand stai de vorba cu cate unii din acestia, te uimeste convingerea si siguranta lui, uneori si legatura cu judecata a cuvintelor lui, si nu poti prinde repede ca stai de vorba cu un inselat si sarit din minte. Asta, pana nu-i afli prima spartura a mintii, de la care apoi toate mestesugirile vicleanului sa-si de-a arama pe fata. Trebuie sa-i prinzi momeala pe care a inghitit-o si care, de cele mai multe ori, e caderea la lauda, cu care tatal minciunii si-a mangaiat pruncul iubirii de sine, pe care l-a clocit cu atat osardie cel amagit de minte. Si nu e mare mirarea, caci zice un filosof: e destul sa primesti in minte o singura prejudecata, ca apoi sa nu fie prapastenie la care sa nu ajungi in chipul cel mai

logic posibil cu putinta. De aceea Biserica insira printre pacatele mintii si prejudecatile. () Cu ingaduirea lui Dumnezeu, satana ii cerne si ii culege pe toti cei ce umbla in lumea aceasta dupa placeri, chiar duhovnicesti, daca ii prinde ca inca nu s-au lepadat desavarsit de iubirea de sine si de orice spurcaciune a vietii, dupa atata si atata propovaduire a Bisericii. Ca patimile acestea ii fac pe oameni sa cada loviti de sagetile laudei si sa se trezeasca cu mintea inselata si sarita de la locul ei (din socoteala smereniei). Ca iata, pe cei ce nu aveau curatia vietii, lingaii de la curtea regelui Ahab, i-a dat inselaciunii desavarsite a duhului minciunii, si sfatul lor este ispita regelui iubitor de slava desarta, ispita in care trebuia sa cada si regele, ascultatorul lor, pentru pacatele sale. Ca si inselatii aceia, care l-au palmuit pe adevaratul prooroc al lui Dumnezeu, asa si proorocii mincinosi din zilele noastre sunt de o indrazneala nemaipomenita si palmuiesc smerenia, dandu-se pe sine de ceva mare () Pe semnele urmatoare se pot cunoaste ca nu mai sunt intregi la minte: 1. Se dau pe sine de ceva mare, cum s-au dat de altfel toti ereticii (ratacitii) vremurilor, pe care insa i-a afurisit Biserica prin Sfintele Soboare. 2. Cad la lauda, avand o smerenie mincinoasa. 3. Se tin pe sine mai presus de Scriptura (unul chiar mi-a rupt-o), mai presus de Biserica si Sfinti. 4. Mor dupa a fi ascultati si crezuti de oameni. 5. Fierb de manie cand nu sunt luati in serios. 6. Adesea au graire in duh, cu duhul care-i poarta si-i invata. 7. Nu vor, nici in ruptul capului, sa-si controleze prin preoti cele auzite de la duhul lor. 8. Cate unii, cu toate acestea, arata o evlavie neobisnuita: marturisind pe Hristos, pe Maica Domnului, facandu-si Sfanta Cruce, batand matanii, sarutand icoanele, ba si Sfanta Impartasanie luand si jurandu-se ca-s oamenii lui Dumnezeu, iar ei sunt inselati. 9. Fac pe proorocii si imprastie spaima in oameni. Multe proorocii li se implinesc, dar multe nu. Asta atarna de puterea de stravederea a duhului care le spune ce le spune, ca unul ce n-are invelitoarea trupului si de aceea prinde cu oarecare vreme inainte cele ce le apropie Dumnezeu de oameni. Dar asta nu e proorocie. 10. In numele dumnezeului lor sunt in stare sa omoare om, intemeindu-se pe Scriptura, ca si Avraam a fost in stare de o atare ascultare, iar Fineas a si facut aceasta, si i-a socotit acestuia ravna pentru Dumnezeul sau (Numeri 25, 7-13). Cu amagirea ascultarii pana la uciderea de om, a incercat vrajmasul pe multi, in toate

vremurile, chiar si pe pustnici daramite pe oamenii lumii. Prin urmare, fiind asa de saritori cu ascultarea si credinta la povetele duhului lor pe care-l cred ca e Hristos, (si nu e), sunt intr-adevar o adevarata primejdie printre oameni; teroristi (pentru cei slab credinciosi). 11. Sar de la un lucru la altul si leaga lucrurile fara nici o legatura. Talcuiesc gresit, stramba adevarul si se propovaduiesc din Scripturi mai mult pe ei insisi decat pe Dumnezeu, mergand grabit spre cea mai de pe urma sfaramare si sarire a mintii. 12. In preajma lor simti tulburare si primejdie, caci multi dintre ei au fost pe la casa de nebuni, sau vor trebui sa se duca. Nu-i ocaram, ci ne pazim, si invatam si pe altii sa se pazeasca si ne infricosam cat de groaznic si-au taiat mintea in Scripturi (II Petru 1, 20). Totusi, pe cat se poate, sa incercam sa-i intelegem, lamurind adevarul lucrurilor si mestesugirile vicleanului. E stiut ca facand omul gandurile si voile celui rau, intra acela in el. Sau, altfel zicand: iubind cele rele, pe firul acestei iubiri intra vrajmasul in cetate, adica prin cele de-a stanga, relele. Cand insa vede ca nu poate amagi pe om cu cele de-a stanga, sare in cealalta margine, de-a dreapta de tot, cautand acolo sa-l amageasca, ca sa-i dea omul crezare. (Firul iubirii omului are doua capete: de-a stanga iubirea celor rele si de-a dreapta iubirea virtutii; diavolul il cantareste atent pe cel ochit spre inselare spre ce inclina si-l sageteaza apoi fie cu laude pentru virtuti, fie cu indemnuri spre pacate. Extremele sunt ale diavolului si abia mijlocul, adica dreapta socoteala, e acela care-l duce pe crestin in bratele lui Dumnezeu.) Ii tranteste o lauda pentru multimea credintei in Dumnezeu si a iubirii virtutii, si-l indeamna ca fara masura si fara intrebare sa se sileasca in acestea. Pe unul il trezea la rugaciune, silindu-se sa-i strecoare in minte si in inima parere mare despre sine, precum ca pe el il trezesc Ingerii la pravila. Sau, daca cel ochit spre inselare nu e chiar asa de virtuos, ii imai ingaduie, ba sa fumeze, ba sa bea, zicandu-i prin gandurile lui ca-i trebuie putere si ca nu-i pacat. Pe unul l-a sagetat aratandu-i-se in chipul lui Hristos, si spunandu-i: Pentru dumneata ,mai rasare soarele! Douazeci si cinci de ani pe urma l-a mai dascalit, ca sa ajunga sa se creada pe sine ca el este Fiul Omului din Scriptura, care va desparti oile de capre si va intemeia Imparatia lui Dumnezeu pe pamant, si ca in zilele lui va fi sfarsitul si judecat se va face prin el. Firul acestei iubiri, fie ca inclina spre pacate, fie ca inclina spre Dumnezeu, vrajmasul cauta sa-l prinda de capete, nesfiindu-se, ucigasul, sa se dea drept Dumnezeu, numai sa te prinda. De aceea au zis Parintii ca intotdeauna extremele sunt ale diavolului. Adica si prea mare iubire de Dumnezeu inainte de vreme poate fi pricina de cadere; o iubire oarecum pamanteasca, patimasa, nelinistita, nesenina, necurata si pironita. Grija la minte!, caci razboiul nevazut cearca pe toata lumea si n-a crutat nici iubirea de Dumnezeu a Apostolilor! (Din Fericirea de a cunoaste calea Parintele Arsenie Boca, multumiri pentru transcriere surorii noastre M.-C.)

Alte pagini dedicate parintelui Arsenie Boca:

http://www.miscarea.net/1-boca-ziceri.htm http://www.arsenieboca.ro/fotografii.htm http://www.nistea.com/boca.htm http://www.rostonline.org/rost/oct2004/boca-model.shtml http://www.rostonline.org/rost/oct2004/boca-barbatie.shtml http://www.rostonline.org/rost/oct2004/boca-locul.shtml