Nr.

3, OCTOMBRIE 2008

INTERSECŢII
 EDITOR CUPRINS
SibArt

Octombrie - luna unor sărbători

frumoase ....................................................... 3

Opinii - De vorbă cu Valeri Klimenko ......... 4

REDACŢIA
Coordonator ediţie Încălcarea drepturilor omului în
Nicu Cîrlig
Republica Moldova ..................................... 9
Echipa de redacţie
Nicolae Ciobanu Om între oameni şi episcop între episcopi .. 11
Viorica Culeac
Ion Mischevca Viaţa de profesor, o lume la sat sau despre
Vlad Madan destinul profesoarei de istorie
Elena Draguţan
Vadim Bolocan Eugenia Matvei ............................................ 12

Camelia Bazarcă
Amintiri ce dor şi astăzi ................................ 14
Viorica Pogreban
Viorica Deleanu Tinerii din Transnistria pot fi o forţă ........... 15
Serivan Costel G.
Simion Caragia AIESEC & FLIPO ......................................... 15
Concepţie grafică Copi - Peist ...................................................... 16
Ionuţ Murgu
Fotografie Sus cortina! ..................................................... 17
MEDIA ART
Cine sunt eu? .................................................. 17
ISSN 1844-0657
Aşa-i în tenis ................................................... 18

2008 Pe scurt despre homosexuali ......................... 18

Şi unde manele e... ........................................ 19

Potrivit Art. 206 C.P., responsabilitatea
juridică pentru conţinutul articolelor Între elev şi şomer .......................................... 20
aparţine autorilor.
Deasemenea, subliniem faptul că nu Fie pâinea cât de rea, tot mai bine-n
toate articolele publicate au în totalitate
şi valoare actuală; dar, potrivit normelor ţara... ta? ....................................................... 21
jurnalistice internaţionale, nu interven-
im în textele originale, responsabilitatea
aparţinând şi traducătorilor.
Munţii Călimani ............................................. 22
 INTERSECŢII
Octombrie – luna unor sărbători
frumoase!
Din patru zile, tocmai în trei din ele, la Chişinău lumea a
chefuit… a chefuit… şi iar a chefuit.
Pe 11 şi 12 octombrie, în centrul Chişinăului au curs, ca
nicăieri în lume, râuri de vin şi voie bună. La sărbătoare
au poposit producători de vinuri, dar şi musafiri din toate
colţurile Moldovei. Nici turiştii străini nu au lipsit.
Printre cei albi puteai zări şi câte un negru, sau câte o
duzină de asiatici. Toţi veniseră aici cu un singur scop –
să-şi petreacă timpul cât mai frumos posibil.
De pe scena din mijlocul Pieţei Marii Adunări Naţionale, ce
era înconjurată din toate părţile de poloboace, polobocele şi
sticle cu vin, răsuna ţopăitul intens şi cadenţat al dansatorilor.
Se auzeau şi vocile interpreţilor, drese probabil cu câte un
păhărel de tulburel. La inaugurarea sărbătorii a fost prezent şi
Şeful Statului, Vladimir Voronin, care a degustat chiar şi
câteva tipuri de vin, fiind plăcut surprins de calitatea lor.
Balonaşe de diferite culori care erau aranjate în formă
de struguri, fluturau elegant deasupra tarabelor, colibelor
şi căscioarelor meşterite cu dibăcie din stuf sau nuieluşe.
Producătorii de vinuri se străduiau să-şi promoveze mar-
ca comercială unul mai excentric decât altul. Unele bu-
toaie erau atât de cochete, încât nu puteai trece nepăsător
pe lângă ele fără a procura măcar o înghiţitură de licoare.
Preţul pentru un singur litru de vin era de minimum 10 lei,
preţ care, pentru o ţară ca a noastră, unde chiar şi fântânile
izvorăsc vin, este exagerat. Deşi bairamul a fost organizat
Nr. 3, OCTOMBRIE 2008
în cinstea vinului, printre petrecăreţi puteai zări şi din acei
ce ţineau în mână, în loc de un pahar cu vin, o sticlă de
bere. Probabil îi speriaseră preţurile vinurilor noastre.
În timp ce Chişinăul fierbea în satisfacţie, în unele
localităţi oamenii nu-şi vedeau capul de nevoi. De
exemplu, în oraşul Ialoveni, situat la o aruncătură de băţ
de Chişinău, viticultorii, înainte de a da start sărbătorii
propriu-zise, organizaseră un marş de protest. Ei şi-au
motivat acţiunile prin faptul că statul nu-i interesat să se
implice în ajutorarea producătorilor de struguri care nu-şi
pot comercializa marfa la preţuri rezonabile.
Unii dintre ei ameninţau că vor lăsa strugurii
să se strice pe butuci, dar nici nu-şi vor vinde
munca de un an de zile pentru doi bani. În timp
ce strugurii sunt cumpăraţi de la producători
cu 1-2 lei per kg, vinul este vândut cu preţuri
de până la 4-5 ori mai ridicate.
În cadrul sărbătorii au fost acordate diplome
de participare celor mai talentaţi producători.
Totuşi, de cea mai înaltă distincţie, în acest an s-
a învrednicit Combinatul de vinuri „Purcari”.
La numai o zi distanţă de Ziua Vinului, pe
14 octombrie, Chişinăul a fost din nou
învăluit de o atmosferă de sărbătoare. De da-
ta aceasta urma să se sărbătorească Hramului
Oraşului, care a împlinit vârsta onorabilă de
572 de ani. Căldura şi cerul senin i-a motivat
pe mulţi locuitori ai capitalei, dar şi numeroşi
oaspeţi, să se adune în Piaţa Marii Adunări
Naţionale ca să dea cinste Chişinăului, aşa
cum ar merita oricare altă capitală de pe glob.
Vizitatorii mişunau printre tarabele
3
Nr. 3, OCTOMBRIE 2008
improvizate în plină stradă, în căutare de suveniruri sau
dulciuri pentru copiii care-i însoţeau, iar gurmanzii îşi
făceau loc prin mulţime, îndreptându-se spre locurile de
unde venea miros de frigărui.
Spre seară, când soarele se grăbea să plece „la culcare”,
se credea că mulţi se vor duce pe la casele lor, dar nu a
fost aşa. Valuri de tineri, dar şi oameni de diferite vârste
nu conteneau să vină în centrul Chişinăului. De această
dată nu-i mai atrăgea mirosul de frigărui sau muzica ce
nu încetase să sune încă de dimineaţă, ci se apropia ora,
când pe scenă trebuia să urce Gheorghe Zamfir, Fuego,
Irina Loghin etc. Totuşi, mulţi dintre ei veniseră să dea
ochii cu surpriza serii, care nu era nimeni altul decât Dan
Bălan. Cei prezenţi nu-şi dădeau rând, înghesuindu-se în
speranţa că-şi vor croi drum mai aproape de scenă, ca să-l
Opinii
Interviu cu Valeri Klimenko, liderul comunităţii ruşilor din Republica Moldova
De vorbă cu
Valeri Klimenko
Referitor la apartenenţa dumneavoastră politico-
socială, de partea cui sunteţi şi ale cui interese politice
le apăraţi?
Eu am condus congresul comunităţilor ruseşti din
Moldova, şi îndatoririle mele ţin de apărarea intereselor
cetăţenilor vorbitori de limbă rusă. În acelaşi timp, conduc
şi mişcarea social-politică Ravnopravie care reprezintă
interesele politice ale ruşilor de aici.
Prin urmare, cunosc bine problemele acestora. În calitate
de activist politic sunt dator să iau în considerare şi să
expun poziţia ruşilor în Republica Moldova, nu numai a
mea personală.
Cum vedeţi dumneavoastră relaţia dintre România şi
Republica Moldova?
Relaţia dintre România şi Republica Moldova nu este o
relaţie normală. Sunt două cauze: prima constă în atitudinea
României faţă de conducerea Republicii Moldova, iar
cea de-a doua– atitudinea lui Vladimir Voronin faţă de
România, care nu ar trebui să-şi declare pretenţiile cu
privire la Republica Moldova. Ceea ce face Băsescu
vorbind despre unirea Republicii Moldova cu România nu
este corect. Noi suntem duri împotriva acestei declaraţii.
Preşedintele României nu ştie care sunt realităţile noastre
de aici, nu ştie cum privesc cei de aici subiectul. Dacă
autorităţile din Republica Moldova ar face un referendum
şi ar întreba – vreţi să trăiţi în acelaşi stat cu România? În
4
INTERSECŢII
poată vedea pe starul basarabean în carne şi oase. Primarul
capitalei Dorin Chirtoacă, luând rolul de prezentator pentru
câteva momente, „îndrăznise” să-l invite în scenă pe Dan
Bălan, în timp ce fanii, mulţi câtă frunză şi iarbă, strigau
de bucurie, care şi cât îl ţinea gura. La finele concertului
se dăduse startul unei discoteci în aer liber cu cei mai
renumiţi Dj din republică.
În aceste trei zile nu au lipsit nici focurile de artificii,
care completaseră decorul impecabil al sărbătorilor.
Noaptea târziu, când soarele era de partea cealaltă a
globului, iar luna, din înălţimea cerului strălucea ca o
nebună, lumea umbla în stânga şi în dreapta căutând cu
disperare vreun microbuz mai gol sau vreun taxi liber.
Storşi de oboseală, dar entuziasmaţi, oamenii se duceau…
acasă. Nicolae Ciobanu
cazul în care majoritatea cetăţenilor ar răspunde afirmativ,
atunci… poate că nu am fi împotriva acestor declaraţii.
Însă pe moldoveni nimeni nu-i întreabă, pe noi la fel. Şi în
numele nostru vorbeşte d-l Băsescu? Nu poate să vorbească
preşedintele Băsescu – că România şi Republica Moldova
sunt acelaşi popor şi trebuie să fim împreună. Congresul
comunităţilor ruseşti din Republica Moldova a făcut o
declaraţie – că până când populaţia din Republica Moldova
nu îşi va spune părerea referitor la această problemă, cu
toate mijloacele pe care le avem la îndemână, noi garantăm
suveranitatea Republicii Moldova. În prealabil noi ne-am
consultat cu mari asociaţii obşteşti din Rusia, cu formaţiuni
căzăceşti, cu formaţiuni patriotico-militare, care ne-au
susţinut în acest sens şi în caz de necesitate ne-au garantat
că o să ne susţină chiar şi cu forţe armate în problema
apărării suveranităţii statale a Republicii Moldova. Cu
atât mai mult, luând în considerare politica Rusiei, care a
declarat de curând că va apăra interesele ruşilor, oriunde
o să se afle ei. În această situaţie suntem încrezători că
apărând suveranitatea Republicii Moldova noi ne vom
putea baza pe statul rus.
Unde consideraţi că greşeşte preşedintele Voronin ?
Cu vecinii trebuie să te împaci şi să trăieşti ca prieteni.
Vladimir Voronin până acum continuă să stea pe mai multe
scaune odată. Ba cochetează cu România şi apoi o ceartă,
ba cu Rusia şi apoi se ceartă. Această inconsecvenţă a lui
 INTERSECŢII
îi irită pe români şi politica statului
român.
Dar preşedintele României?
Băsescu încalcă declaraţiile tratatului
de la Helsinki din 1975 referitor la re-
cunoaşterea graniţelor. În Europa, acest
tratat a mai fost încălcat, dar asta nu îi
dă dreptul preşedintelui României să facă
acelaşi lucru, pentru că prin declaraţiile
lui atentează la suveranitatea Republicii
Moldova, iar moldovenii nu pot să se
apere. Aşa s-a creat o realitate istorică
– ei tot timpul au răbdat. Şi nu se pot
revolta unei etnii apropiate cum este
cea română. Dar în afară de moldoveni,
aici trăiesc şi 20 % ruşi care sunt mai
duri şi agresivi în atitudine şi pot spune
ceea ce ei consideră corect. Pot să-şi
spună şi părerea referitor la independenţa
Republicii Moldova. Noi asta şi facem.
Care este opinia dumneavoastră cu privire la conflictul
din Georgia?
Nu pot exista în acest caz două păreri, ci una singură.
Problemele politice nu pot fi rezolvate cu arma. Doar
superputerile fac asta, dar nici aşa nu este corect. Din punct
de vedere al moralităţii, nu este corect. Dar Gruzia care a
deschis focul cu tehnică puternică asupra unui oraş care
dormea …. Nu e posibil aşa ceva. Dacă Rusia nu interve-
nea, ar fi murit zeci de mii de oameni. Rusia a oprit acest
genocid în masă şi asta e foarte corect. Dacă nu făcea asta,
mulţi ani ar fi fost învinuită că este un stat slab din punct
de vedere politic şi militar; că e un stat care nu poate să
apere interesele cetăţenilor săi. De aceea Rusia nu a putut
face altceva decât să-şi apere interesele şi conaţionalii. A
salvat viaţa şi securitatea cetăţenilor săi. În Osetia de sud
90 % sunt ruşi. Constituţia îl obligă pe preşedintele Rusiei săşi
apere cetăţenii. Nu trebuie uitat că Rusia se află pe teritoriul
controlat legal de forţele pacificatoare, conform dreptului
internaţional. Georgienii nu aveau voie să atace forţele pacifi-
catoare aflate acolo conform unor înţelegeri în cadrul CSI.
Teritoriul acela a fost fragmentat în istorie. Stalin a fă-
cut asta. La fel a făcut şi cu Moldova. Osetia a fost în
conflict cu Gruzia timp de 300 de ani. Populaţia de aici a
trăit mereu în disensiune. Nu este adevărat că Rusia a in-
tervenit militar ca urmare a interesului Georgiei de a adera
la NATO – asta este o simplă speculaţie a lui Saakaşvilli.
Rusiei îi este indiferent dacă o să fie baze NATO în Gruzia
sau nu. Astăzi, cu mijloacele militare moderne pe care le
are Rusia, asta nu are nici o importanţă. Nu trebuie să
uităm că NATO nu poate să folosească teritoriul Gruziei
împotriva Rusiei în scopuri militare pentru că în coasta
Europei se află regiunea Kaliningrad de unde timpul de
Nr. 3, OCTOMBRIE 2008
zbor al rachetelor spre Europa este de 1,30 min. Dacă de pe
teritoriul gruzin, NATO ar vrea să atace Rusia, rachetele
NATO nu ar reuşi să ajungă din Gruzia în Rusia pentru că din
Kaliningrad rachetele ajung mai repede în toată Europa. Deci
nu are sens. Asta este ceea ce cunosc specialiştii militari, chiar
dacă nu spun, pentru ca Europa să nu-şi facă probleme în
plus. Din punct de vedere militar, Georgia nu prezintă pericol
pentru Rusia. Dacă Rusia ar vrea să schimbe administraţia în
Georgia, dacă ar vrea să se debaraseze ca de un stat duşman,
într-o zi jumate ar ocupa Gruzia şi nimeni nu ne-ar face
nimic. Nici un fel de NATO nu ar mai începe un război cu
Rusia. Pentru că Europa are alte interese – în Europa oamenii
trăiesc bine, sunt sătui şi nu sunt interesaţi să moară pentru
interesele unei oarecare Gruzia. Ar face scandal o săptămână
şi gata. Dar Rusia a distrus doar acea infrastructură militară
din Osetia care se putea folosi şi s-a oprit. Să învinuieşti
Rusia că şi-a apărat cetăţenii şi că şi-a pedepsit agresorul
– aşa cum au făcut americanii? Americanii ce au făcut în
Irak? Rusia a fost corectă. Nu motivul economic, cel al
gazelor, nu a contat în acest subiect. Cantităţile de petrol
care trec prin Gruzia sunt neînsemnate pentru Rusia. Şi
pentru Europa nu au o importanţă mare. Dacă Gruzia nu
ar fi început războiul, Rusia nu ar fi început un război
pentru această conductă. Rusia se poate pune de acord cu
Azerbaidjanul – cu care preşedintele rus e foarte bun pri-
eten, Aliev şi Medvedev sunt în relaţii foarte bune. Şi de
la acest nivel se poate opri funcţionarea acestei conducte.
Deci nu interesele economice au dus la conflict. Saakaşvilli
a provocat asta ducând o politică comodă pentru americani.
Dar vedeţi, americanii au hrănit administraţia georgiană.
Toţi funcţionarii din Georgia, de la cei mărunţi, din sate, şi
până la cei de vârf, primesc bani (salariu) de la americani,
de la guvernul american. Normal că Saakaşvilli trebuie să
5
Nr. 3, OCTOMBRIE 2008
lucreze pentru americani. El îşi merită acest salariu prin
stricarea relaţiilor cu Rusia.
De ce credeţi că SUA se află mereu în faţa acestor
subiecte?
Nici un stat mic sau mijlociu nu este independent în
politica sa externă. Pentru că sunt state mai puternice de
care depind aceste state mici. Sunt doar unităţi care cu
puterea lor economică, politică şi militară determină totul
în lume – America, Rusia, China, India şi în curând –
Pakistanul – adică ţările care au arma nucleară. Care au
forţa armată foarte puternică. În istorie,
cine e mai puternic dictează voinţa sa celor mai slabi.
Cine a început războiul în Serbia? Cine a distrus un stat
întreg? Americanii împreună cu NATO. NATO în plan
secundar. În Irak – la fel. În Afganistan – la fel. Aici şi Rusia,
pentru că bătălia era între două superputeri. Lumea s-a
divizat. Unii sunt în SUA împreună cu NATO – alte ţări
susţin Rusia. Această situaţie va rămâne la fel. Gruzia a fost
un obiect al acestui conflict între superputeri. Acolo unde
Rusia vrea să îşi păstreze supremaţia, americanii vor să-i
dea la o parte şi să se întărească ei. Acest interes i-a adus
pe americani în postura de a se folosi de orice mijloace
pentru a se întări în Gruzia. America e interesată în
Gruzia pentru că altfel nu ar fi pus la dispoziţie
armament, nu ar fi adus instructori, nu ar susţine guvernul
gruzin, nu ar fi susţinut Gruzia în asediul asupra Osetiei.
SUA a participat nemijlocit la crearea acestui conflict.
Noi nu spunem că francezii, germanii sau englezii. Nu
avem argumente. Pentru SUA sunt nenumărate dovezi.
Presa occidentală nu este obiectivă. Chiar şi americanii au
recunoscut că presa rusă a prezentat subiectul cu obiectivitate.
CIA a informat pe senatorii din Washington cum a fost cu
adevărat acolo. Această informaţie a fost citită de un senator
american care a declarat că Gruzia a început războiul. Şi el se
baza pe informaţiile spionajului american. Dar luarea de
cuvânt a acestui senator american nu a fost luată în calcul de
presa occidentală. Pe canalele americane de televiziune a fost
difuzat un subiect – o fetiţă şi mătuşa ei au reuşit ca prin
minune să fugă din Osetia în timpul conflictului. La
Washington au fost invitate la un canal renumit de
televiziune, iar când au început să spună adevărul,
prezentatorul emisiunii a început să le oprească, să tuşească,
să nu se audă ce spun ele. A fost cenzură. A oprit emisiunea şi
la reluare, prezentatorul a declarat că au mai rămas numai 30
secunde până la închiderea emisiunii. Asta este
democraţia americană? Dacă occidentalii europeni ar fi
văzut emisiunea, realizau adevărul. E o dovadă că Europa
depinde foarte mult de SUA, inclusiv în plan infor-
maţional. SUA călăreşte Europa nu numai în plan militar
ci şi informaţional. Astăzi, voi europenii ştiţi atâta cât vă
lasă americanii. Faptele dovedesc asta. Criza economică
din SUA a ascuns multe adevăruri Europei. Sistemul
bancar American e în prag de faliment. Americanii
puteau să spună asta mai devreme. Dacă Europa va trăi
cu viaţa sa, Rusia va înţelege căi de comunicare mai uşor,
6
INTERSECŢII
decât în cazul în care Europa ascultă comenzile din SUA
care face tot ce e posibil ca Europa să fie în conflict cu
Rusia. America face tot ce e posibil pentru ca Europa să fie
mai slabă. În plan economic, azi euro e mai puternic decât
dolarul, deşi SUA vrea să aibă moneda cea mai puternică.
SUA va face tot ce e posibil ca şi în plan economic şi
militar, Europa să fie mai slabă.
Care credeţi că este calea de rezolvare a conflictului
din Transnistria?
Rezolvarea conflictului transnistrean nu este posibilă. Nu va
avea loc. Asta este clar. Ăsta este adevărul – de ce? În aceşti
16 ani de la război, în Transnistria a mai crescut o generaţie
de tineri care nu permit traiul împreună cu Republica
Moldova. Pentru că în toţi aceşti 16 ani au fost crescuţi în-
trun anumit spirit. Fiind educaţi cu această ideologie, benevol
nu vor vrea niciodată să intre în Republica Moldova. Dar
dacă se va vrea rezolvarea problemei cu forţa, se va crea
aceeaşi situaţie ca în Osetia de sud. În Transnistria sunt 125
000 de cetăţeni ruşi şi orice încercare de a le pune securitatea
în pericol – va duce la o reacţie a Rusiei. În Republica
Moldova în mod permanent şi brutal sunt încălcate drepturile
cetăţenilor ruşi, iar acest lucru este binecunoscut în
Transnistria, unde cetăţenii ruşi nu au problemele ruşilor
din Republica Moldova. Şi transnistrenii se întreabă – de
ce să ne unim cu ei? Ca să avem aceleaşi probleme, să ne
fie încălcate drepturile? Până când în Republica Moldova
nu se vor soluţiona drepturile minorităţilor naţionale, cei
din Transnistria nu pot vorbi despre o posibilă reunire.
Asociaţia noastră – ca să vă dau un exemplu – trebuie
reînregistrată la Ministerul de Justiţie – în legătură cu
noua lege a partidelor. La Ministerul de Justiţie ne-a fost
refuzată reînregistrarea şi ne-au expus pretenţii care sunt
în contradicţie cu legislaţia despre partide. Ministerul de
Justiţie ne-a cerut prezentarea actelor noastre în format elec-
tronic. Eu arăt că în legea partidelor nu se cere aşa ceva.
Ministerul spune că trebuie să facem ce vor ei, nu ce scrie
în lege. Şi ni se refuză reînregistrarea şi alte patru obser-
vaţii de acest gen. Spuneţi voi, transnistrenii vor vrea să
se unească cu Republica Moldova? Înţelegând că organi-
zaţiile şi partidele lor vor fi distruse aşa cum suntem noi?
Vorbeaţi mai devreme despre drepturile minorităţilor.
Românilor din Transnistria li se respectă drepturile?
În Transnistria activează peste 40 de şcoli moldoveneşti.
Cazurile de maltratare a populaţiei etnice româneşti sunt
cazuri individuale. Nu generale. Se mai întâmplă. Conflicte
au fost nu cu aceste şcoli, ci cu cele care au încercat să
promoveze alfabetul latin. Din punct de vedere a statului
transnistrean, ei au limba oficială moldovenească cu car-
actere chirilice, aşa cum a fost şi aici. Aşa cum cândva şi
Ştefan cel Mare a scris, cu chirilica. Chirilica este
caracteristică limbii moldoveneşti. Când au apărut
oameni care au spus că vor ca fiii lor să înveţe în română,
nu în moldoveneşte, s-a iscat problema – cum să pună
 INTERSECŢII
în practică această problemă? Dacă, în conformitate cu
legislaţia sunt oficiale ucraineana, rusa şi moldoveneasca,
nu şi româna? S-a luat hotărârea de a preda limba română
ca o limbă străină, eventual ca franceza sau engleza. Asta este
legislaţia acolo. Părinţii au dreptul să ceară în ce limbă să
înveţe copii lor. Cât s-a căutat o rezolvare din Chişinău,
mulţi au încălzit aceste tensiuni la Tiraspol şi au provocat
românii din Tiraspol să rezolve imediat problema. Aşa au
început ei să se revolte. Dar trebuie altă legislaţie.
În acel moment – în Chişinău erau „prietenii României”
care aveau nevoie de provocarea acestui conflict pentru a
împiedica aşezarea la masa tratativelor şi pentru stricarea
imaginii Transnistriei. Azi nu mai sunt pretenţii şi nici prob-
leme. Dacă sunt conflicte între tineri acolo – asta este in-
evitabil, e vârsta tinereţii, sau s-au bătut pentru fete, nu pentru
limbă.
Cunosc mulţi moldoveni din Transnistria, care demon-
strativ vorbesc numai în română. Şi sunt deputaţi în
Soviet, cunosc şi limba rusă, dar vorbesc numai în limba
moldovenească şi nimeni nu le face observaţie. În Transnis-
tria este ceva important care nu există în Moldova –
oamenii pentru a se înţelege, vorbesc în limba lor şi cea a
interlocutorilor. În Moldova nu e aşa – sunt o grămadă de
exemple. Iată am primit o semnalare – cineva îmi spune,
o persoană în vârstă, că a fost la consult medical – adjunc-
tul medicului şef a refuzat să vorbească în limba rusă şi i-
a spus pacientului să vină la consultaţie după ce învaţă limba
moldovenească. Am o mapă întreagă de astfel de scrisori.
Moldova nu încearcă să găsească limba comună – e război.
Cum vedeţi integrarea în Uniunea Europeană?
Ruşii din Moldova sunt împotriva aderării la Uniunea
Europeană. Odată cu integrarea Moldovei în UE o să ne
fie mai greu să apelăm la Rusia pentru a ne apăra. Până
când în Moldova nu vor fi luate în considerare drepturile
Nr. 3, OCTOMBRIE 2008
noastre, noi o să fim categoric împotriva intrării în
Uniunea Europeană. Statele noi care au intrat în Uniunea
Europeană au avut de pierdut în sfera economică. Asta
vedem în presă, că trăiesc mult mai rău decât înainte.
Despre asta spun chiar cetăţenii români care vin aici să
cumpere produse agricole. Eu cunosc bine situaţia din
Bulgaria. După integrare s-a triplat numărul cetăţenilor
care trăiesc la limita sărăciei. Dar economia României
şi Bulgariei e mai dezvoltată decât cea a Moldovei. Şi
atunci? Moldova va pierde definitiv aluziile la o economie
proprie. În plan tehnologic, Republica e rămasă în urmă
rău de tot. Pentru a o reutila tehnic în vederea producţiei la
standardele Uniunii, e nevoie de zeci de ani. Aici nu există
specialişti care să implementeze tehnicile noi. Şi chiar
dacă vin specialişti, cu tehnică cu tot, ar pune în lucru un
mecanism care presupune mult timp. În trecerea acestei
perioade lungi, Moldova ar pierde şi mai mult. Şi în acest
schimb, în acest timp, Moldova trebuie să trăiască, să aibă
buget. Europa o să întreţină Republica Moldova 10 – 15
ani? O va ridica la nivel European? Ca produsele de aici
să circule liber în Uniune? Aşa s-ar rezolva problema, dar
sigur UE nu va fi de acord să susţină financiar Republica
Moldova. Ce industrie avem? Cea vinicolă – iar UE nu are
nevoie de această industrie. În următorii 5 ani UE trebuie
să distrugă 100 000 ha de viţă de vie. De ce ar avea nevoie
de Republica Moldova? Cu totul altfel ar fi situaţia dacă
Republica Moldova ar dezvolta relaţiile cu Rusia. O piaţă
imensă, gândiţi-vă cât consumă Moscova în 24 de ore. 30
000 tone de vin în 24 de ore. Într-o săptămână Moscova
ar consuma tot ce produce Republica Moldova într-un
an. Şi în Rusia se priveşte înţelegător faptul că produsele
moldoveneşti nu au standarde europene. Moldova nu
trebuie să stea cu fundul în două bărci. Trebuie să aibă
relaţii bune cu Rusia şi să fie un aliat politic al Rusiei, asta
i-ar permite să-şi păstreze piaţa de desfacere a produselor
sale, ar avea relaţii privilegiate în obţinerea produselor
7
Nr. 3, OCTOMBRIE 2008
energetice, ar avea susţinerea financiară a Rusiei,
susţinerea militară, posibilitatea retehnologizării, şi paralel
cu Rusia, Moldova ar ajunge la un nivel de concurenţă cu
ţările Uniunii Europene, aşa cum face Rusia azi.
Cum se explică mirajul occidentului pentru estici, dacă
în Rusia este totul la superlativ?
Statistic, în Moscova sunt 550 000 de moldoveni. Dar
în total, în afara Republicii Moldova lucrează cam 850
000 de cetăţeni. Deci Rusia e pe primul loc. Apoi Italia
pentru că e mai uşor să vorbeşti limba italiană. Rusia şi
Italia au cam 650 000 de moldoveni iar restul
celor plecaţi la muncă sunt în Spania, Portugalia, etc.
Oamenii merg în statele Uniunii Europene pentru că Europa
este mai tolerantă. Acolo e alt nivel de viaţă. Lucrul are
altă calitate. În Rusia unde e frig, e greu de muncit. Sunt
condiţii diferite. Dar azi, mulţi europeni, chinezi, etc., merg să
facă afaceri în Rusia. Uitaţi-vă la Bulgaria. A intrat puter-
nic pe piaţa rusă. Investesc mult. Au construit la marginea
Moscovei o piaţă a lor. Cu forţe comune propun mărfurile
bulgare Rusiei. Bulgarii vor să îşi întărească poziţia în Rusia.
Dacă investitorii români vor să facă afaceri în Rusia, eu
sunt gata să vorbesc cu guvernatorul Moscovei şi acolo se
vor crea condiţii pentru primele firme româneşti ca să se
poată întări pe piaţa rusă. Dacă businessman-ii români vor
dori să facă treabă, eu sunt dispus să vorbesc pentru ei.
De câţiva ani viaţa religioasă de aici este marcată de
subiectul coexistenţei celor două mitropolii - a Basarabiei şi
a Moldovei. Cum percepeţi disensiunile dintre cele două
Biserici?
Mitropolia Basarabiei nu dispune de o susţinere largă în
Republica Moldova, este un produs al rezistenţei naţionaliste.
Dacă România nu ar fi făcut asta, mai repede s-ar fi înţeles cu
Mitropolia Moldovei şi mai repede ar fi creat o imagine
pozitivă. Să luăm în considerare conservatorismul creştinilor
din Republica Moldova, ei au încredere mare în preoţi. De
aceea Mitropolia Moldovei, supusă Moscovei, în ultimii ani
s-a consolidat pentru a putea rezista în faţa Mitropoliei
Basarabiei. Statistica spune că enoriaşii Mitropoliei
Basarabiei scad ca număr. Sunt din ce în ce mai puţini,
pentru că la început, când s-a creat, credincioşii au
acceptat aceasta pe baza banilor şi a ajutoarelor. Oamenii
mergeau din sărăcie. Dar ajutoarele s-au terminat, bani nu
mai vin şi atunci oamenii pleacă înapoi la Mitropolia
Moldovei. Dar această părere a rămas, ca un sediment.
Faptul că România a atentat la ceea ce a fost sfânt pentru
strămoşi se îndreaptă împotriva Mitropoliei Basarabiei şi
mai ales asupra României. Nu contează că aceasta e o
instituţie istorică, pe oameni nu-i interesează acest lucru.
Politica statului român faţă de bisericile din România şi
de minorităţile ruse a fost de deznaţionalizare cruntă.
Staroverii din România au fost asimilaţi – copiii
lipovenilor nici nu ştiu limba rusă. Nu există în România
nici o şcoală rusească. A rămas numai denumirea de
8
INTERSECŢII
lipoveni. Nu ştiu limba, sau istoria, nu au şcoli, eventual
au mai rămas straiele bunicilor – şi uneori se mai cântă în
limba rusă. Pentru noi este un semnal – dacă Republica
Moldova se va uni cu România, aceeaşi soartă o să o avem
şi noi. Găgăuzii au păstrat 200 de ani limba şi identitatea
lor. În România o să piardă tot. Nu cunosc prea bine soar-
ta altor etnii din România, dar întâlnindu-mă cu unguri de
acolo, ştiu că se plângeau că le sunt încălcate drepturile.
În Moldova, ca şi în altă ţară, la nivel de stat este susţin-
ută religia oficială. Dacă statul permite şi ajută renaşterea
lăcaşurilor sfinte din Republica Moldova, acesta este un
semnal pentru cetăţeni că statul este de partea acestei bis-
erici, a Mitropoliei Moldovei, şi nu alta. Şi oamenii evi-
dent reacţionează la asta, au încredere. Biserica Română
nu poate face aici ceea ce poate face statul moldovenesc
pentru biserica sa. Deci biserica românească este con-
damnată doar să existe, nu să şi activeze, să facă treaba.
Domnule Kilimenko, sunteţi comunist?
Niciodată nu am fost comunist. Eu consider comu-
nismul ca o ideologie nedreaptă, aflată în contradicţie cu
natura, cu legile naturii. Ideea principală a comunismului
– de egalitate, e o utopie. Pe conştiinţa lui sunt milioane
de oameni ucişi, numai pentru faptul că aceştia nu gân-
deau precum ei. Eu şi concetăţenii mei avem o atitudine
negativă faţă de comunişti. Eu cred că va veni momentul
în care comunismul va fi condamnat la nivel naţional.
De multe ori în Europa rusul este identificat cu
comunismul.
Vedeţi voi, în România şi Europa, cunoaşteţi rău istoria
Rusiei. Marea Revoluţie şi comunismul au fost făcute în
Rusia de neruşi. Ideologii au fost evrei. În conducere erau
numai evrei. Ei conduceau bărbaţii ruşi fără cultură în
scopurile lor politice. Mereu pe săraci, pe proşti, poţi să-i
ridici împotriva propriului popor. Oamenii simpli îi credeau
pe aceşti evrei. Toată istoria URSS este o istorie nerusă.
Lenin, Stalin, Hruşciov, Brejnev – nu au fost ruşi. Boris
Elţin a fost primul rus care a condus Rusia după familia
ţaristă. Apoi a fost noul rus – Putin – un adevărat patriot.
Tot ce a făcut el a fost făcut de un patriot rus. Şi iată
rezultatul. Putin a făcut din Rusia o mare putere. E foarte
important cine conduce ţara. Eu consider că e corect ca
ţara să fie condusă de un om cu rădăcini în poporul său. În
ceea ce priveşte comunismul, ruşii au fost un instrument
în interesul evreilor. Această etnie a făcut mult rău în
istoria Rusiei. Ţarii ruşi i-au limitat în drepturi pe evrei –
iar Revoluţia a schimbat regimul pentru mai multă liber-
tate. Pentru ei trebuia distrus imperiul şi soluţia a fost ca o
parte din popor să fie îndreptată împotriva celeilalte. Cine
asociază Rusia cu comunismul – nu cunoaşte istoria Rusiei.
Vă mulţumim!
Interviu realizat de Laurenţiu Toma
 INTERSECŢII
Încălcarea drepturilor omului în
Republica Moldova
Acţiunile Ministerului Justiţiei de la Chişinău reprezintă o limitare inadmisibilă a dreptului la asociere, a dreptului
la vot şi a dreptului de a fi ales al cetăţenilor Republicii Moldova.
Verva alegerilor electorale ce vor avea loc în martie 2009 s-
a resimţit încă din 2007. În luna decembrie parlamentul
comunist de la Chişinău a adoptat o nouă Lege privind
partidele politice, Lege care a intrat în vigoare în
februarie 2008. Conform acesteia, au fost puse în condiţii
inegale formaţiunile politice prin necesitatea denumirii
obligatorii de „partid”. Acele formaţiuni, numite Alianţă,
Acţiune, Uniune, etc. trebuie să-şi modifice Statutele şi să
se numească „partide politice”. În acelaşi timp, ultimele
modificări la Codul Electoral, au redus esenţial câmpul de
manevră al partidelor la capitolul soluţii electorale.
Astfel, a fost majorat pragul electoral de la 4% la 6%, au
fost interzise blocurile electorale, au fost interzise listele
electorale comune (conform noilor reguli, pe lista elec-
torală a unei formaţiuni politice pot candida
doar membrii de partid şi persoanele fără de partid), etc.
În situaţia creată, formaţiunile politice existente în
Republica Moldova urmau să-şi racordeze documentele
interne noii Legi. Modificările şi completările la Statutul
Mişcării Acţiunea Europeană (MAE) au fost aprobate la
Congresul II Extraordinar al Mişcării, din 29 iunie 2008
şi prezentate în termeni legali Ministerului Justiţiei spre
înregistrare. Ministerul Justiţiei, însă, refuză reînreg-
istrarea, invocând argumente ce nu au un fundament
legal. Modificările la Statut sunt menite să-l adapteze la
noua Lege cu privire la partidele politice, intrată în
vigoare în anul curent. Refuzul ministerului vizat a fost
Nr. 3, OCTOMBRIE 2008
întemeiat pe motivul că MAE trebuie să treacă procedura de
reorganizare prin transformare şi de aceea să prezinte actul de
transmitere şi Avizul privind reorganizarea, publicat în două
ediţii consecutive ale „Monitorului Oficial”, dar şi alte
documente menţionate în lege în cazul înregistrării partidelor
noi. Însă MAE nu s-a reorganizat, ci doar şi-a modificat
Statutul ca să funcţioneze eficient în concordanţă cu noua
legislaţie. MAE este un partid deja înregistrat şi de aceea,
conform legii, nu trebuie să prezinte încă o dată Statutul,
Programul de activitate, Certificatul de înregistrare, listele
membrilor, etc. Ministerul Justiţiei susţine că „în modificările
la statut al partidului nu este consemnată expres forma de
organizare a acestuia”, însă art. 4 al modificărilor la Statutul
MAE completează art. 3 cu alineatul „forma organizatorico-
juridică a Partidului Mişcarea Acţiunea Europeană este partid
politic”. Şi în acest caz motivele Ministerului Justiţiei nu-
şi găsesc fundament în lege, prin urmare, sunt inventate
şi direcţionate spre intimidarea şi destabilizarea activităţii
Mişcării Acţiunea Europeană. Însă cel mai grav e că o astfel
de activitate a Ministerului Justiţiei reprezintă o limitare
inadmisibilă a dreptului la asociere, a dreptului la vot şi a
dreptului de a fi ales al cetăţenilor Republicii Moldova.
Ţinând cont de faptul că numărul cazurilor pierdute de Repub-
lica Moldova la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului
depăşeşte 110, şi suma prejudiciilor se cifrează la milioane de
euro, însuşi ministrul Justiţiei, desemnat în funcţie pentru
a asigura respectarea drepturilor omului, continuă şirul
9
Nr. 3, OCTOMBRIE 2008
de încălcări ale acestora.
În contextul celor menţionate, am solicitat opiniile unor
reprezentanţi ai conducerii Mişcării Acţiunea Europeană.
Anatol PETRENCU,
prof. univ., dr. hab., preşedinte al MAE
În conformitate cu hotărârea Congresului II al Mişcării
Acţiunea Europeană din 29 iunie 2008 a fost adaptat
Statutul nostru la noua Lege privind partidele politice.
Respectiva Lege nr. 294/2007 stipulează cu o claritate
de invidiat: „1. Modificarea sau completarea statutului
şi programului partidului politic poate fi făcută conform
procedurii prevăzute în statutul partidului. 2. Orice
modificare a statutului sau programului partidului politic
se comunică Ministerului Justiţiei în termen de cel mult 30
de zile de la data hotărârii respective” (art. 10). Deci, MAE
urma doar să comunice Ministerului Justiţiei modificările
făcute, iar ministerul trebuie să ia act de ceea ce am decis
noi, ca formaţiune politică. Altfel spus, Ministerul Justiţiei
nu este şeful nostru care să ne dea indicaţii ce şi cum să
facem. În cadrul discuţiei avute cu viceministrul Justiţiei,
Nicolae Eşanu, acesta a insistat asupra faptului că decizia
Ministerului de a respinge înregistrarea modificărilor la
Statutul MAE este corectă, nu poate fi revăzută în niciun
caz, iar dacă instanţa de judecată va decide altfel, el va
arunca diploma de jurist. De ce atâta încrâncenare faţă de un
partid politic ce are ca scop integrarea Republicii Moldova
în Uniunea Europeană şi alte structuri euroatlantice? Oare
conducerea Republicii nu declară că are acelaşi scop?!
Noi suntem absolut convinşi că dreptatea e de partea
noastră şi că ea va triumfa, iar în acest caz, domnul
Nicolae Eşanu nu trebuie să-şi arunce diploma, pentru
care a trudit în anii studenţiei, ci ar trebui să-şi dea
demisia din postul pe care îl deţine. Ţinând cont de cele
expuse mai sus, ne exprimăm încă o dată revolta pe
deplin justificată faţă de aceste abuzuri de neimaginat ale
funcţionarilor corupţi ai Ministerului Justiţiei, iată de ce
pichetăm şi vom picheta ori de câte ori va fi cazul această
instituţie care, în loc să fie un model de justiţie, s-a
transformat într-o poliţie politică comunistă de rutină.
Nicolae ROŞCA,
conf. univ., dr., vicepreşedinte al MAE
Partidul politic Mişcarea Acţiunea Europeană (MAE)
se află, la moment, în cel de-al treilea proces judiciar cu
Ministerul Justiţiei în mai puţin de doi ani de existenţă,
având în spate deja două câştiguri. Acest ultim proces
este cauzat de refuzul Ministerului Justiţiei de a înregistra
modificările la Statutul MAE, impuse de noua lege a
partidelor politice. Decizia de refuz se înscrie în şirul
procedeelor menite să împiedice activitatea partidului şi
inventate de un ministru ce îşi exercită funcţia în mod
abuziv. Abuzul ministrului Justiţiei este mult mai periculos
decât abuzul unui simplu funcţionar, căci acţiunile acestuia
discreditează statul şi descurajează cetăţenii, or ministerul,
10
INTERSECŢII
potrivit Regulamentului de funcţionare, este autoritatea
publică centrală care asigură realizarea politicii de stat în
domeniul justiţiei şi protecţiei drepturilor omului.
Igor BERCU, vicepreşedinte MAE
Pichetarea Ministerului Justiţiei de către MAE a fost
provocată de însăşi instituţia vizată, prin refuzul de a
înregistra modificările Statutului MAE, aprobate la cel
de-al II-lea Congres extraordinar. Cunoscând atitudinea
„prietenoasă” a Ministerului Justiţiei faţă de Mişcarea
Acţiunea Europeană, am fost, practic, prima formaţiune
care s-a conformat noii Legi privind partidele politice
nr. 234-XVI din 21 decembrie 2007. Cu toate acestea,
reprezentanţii Ministerului, care prin esenţă trebuie să
vegheze asupra dreptăţii şi echităţii, o dată în plus au
demonstrat incompetenţa şi reaua-voinţă faţă de MAE.
O asemenea atitudine nu ne-a surprins, fiind cunoscute
competenţele actualului ministru Vitalie Pârlog care,
până a prelua conducerea Ministerului Justiţiei, ne-a
reprezentat la CEDO, statul pierzând acolo toate procesele
judecătoreşti. Suntem convinşi că am procedat corect, nu
ne-am conformat unor cerinţe aberante ale funcţionarilor
de la Ministerul Justiţiei şi vom demonstra acest lucru
în instanţele de judecată de orice nivel. Totodată, este
regretabil faptul că, într-un stat ce pretinde că promovează
valori democratice şi europene, însuşi Ministerul Justiţiei
se transformă în poliţie politică.
Mariana ŢĂRANU,
dr., secretar general MAE
Mişcarea Acţiunea Europeană, singura formaţiune
capabilă să scoată ţara din impasul existent, se confruntă
cu un şir de probleme create artificial de puterea comunistă
de la Chişinău. Acest lucru a fost uşor sesizabil chiar din
momentul înregistrării, fiindcă este singura formaţiune
politică din Republica Moldova legalizată în rezultatul unui
proces de judecată - la 13 februarie 2007, Curtea de Apel
a obligat Ministerul Justiţiei să înregistreze Statutul MAE
şi să elibereze Certificatul de înregistrare. Spre regretul
nostru, istoria se repetă şi de această dată MINISTERUL
JUSTIŢIEI, în mod ilegal şi abuziv, refuză să înregistreze
modificările la Statutul MAE, prin aceasta intenţionând
să sustragă atenţia formaţiunii de la buna desfăşurare a
activităţii cotidiene. MINISTERUL JUSTIŢIEI fiind total
la cheremul partidului de guvernământ, conştientizează că
activitatea firească a MAE înseamnă detronarea dictaturii
comuniste de la Chişinău, ceea ce nicidecum nu le este pe
plac. Prin acest gest antidemocratic şi anticonstituţional,
statul Republica Moldova denotă o totală lipsă de respect
faţă de proprii cetăţeni, membri şi simpatizanţi ai MAE,
tratându-i ca pe un mijloc de realizare a scopurilor sale
meschine şi de menţinere a unui regim totalitar comunist
în estul Uniunii Europene. Cu toate acestea, vom face tot
posibilul ca să demonstrăm lumii întregi fărădelegile la
care suntem supuşi de conducerea comunist-pepecedistă
a Republicii Moldova.
 INTERSECŢII Nr. 3, OCTOMBRIE 2008

Om între oameni şi episcop între

episcopi...
La 31 decembrie se împlinesc doi ani de la trecerea la cele
veşnice a Prea Sfinţitului Dorimedont, (ca mirean Nicolae Fiodor
Cecan) unul dintre cei mai mari ierarhi ai timpurilor noastre.
P.S. Dorimedont Cecan s-a născut la 4 martie 1961 în satul
Petrunea din raionul Glodeni, într-o familie numeroasă (au fost
9 copii, 4 dintre care aveau mai târziu să ajungă monahi, este
vorba de episcopul de Edineţ şi Briceni, Dorimedont, arhimandritul
Paisie stareţul Mănăstirii Noul Neamţ, egumenul Hariton, vieţuitor
la Lavra „Sf. Serghie” din Serghiev Posad (Rusia), şi ierodi-
aconul Onufrie Cecan), dar în acelaşi timp foarte evlavioasă.
În anul 1978 absolveşte cursurile şcolii secundare.
În perioada anilor 1979 – 1981 îşi efectuează stagiul militar
obligatoriu.
Sfinţia Sa a studiat la Seminarul Teologic din Moscova
(1983-1987) şi între anii 1987 – 1991 la Academia
Teologică din Moscova.
La data de 3 iunie 1993, Academia Teologică din Moscova
i-a conferit titlul de candidat în teologie cu teza de istorie
a Bisericii Ortodoxe Ruse „Mănăstirile şi viaţa monahală
din Biserica Rusă în secolele XIII-XIV”. În acest context
remarcăm că episcopul Dorimedont a fost unicul ierarh
din Republica Moldova ce avea susţinut doctoratul.
La vârsta de 25 de ani intră ca frate în obştea „Lavrei Sf.
Serghei” din oraşul Serghiev Posad, regiunea Moscovei.
Este tuns în monahism la 7 decembrie 1986 cu numele de
Dorimedont de către arhimandritul Aleksei Kutepov.
Ca ierodiacon este hirotonit la 6 ianuarie 1987 în
Catedrala din Vladimir de către ÎPS Serapion Fadeev,
arhiepiscop de Vladimir şi Suzdal şi apoi ca ieromonah La 8 ianuarie 1993 egumenul Dorimedont este ridicat
la 27 decembrie 1987 în Catedrala din Chişinău de către la rangul de arhimandrit, iar tot în acest an este decorat
Serapion Fadeev, deja mitropolit al Chişinăului. cu toiag păstoresc de către ÎPS Vladimir Mitropolitul
Într-o perioadă de mari frământări sociale în Chişinăului şi al Întregii Moldove. La 28 noiembrie 1994
care biserica încerca să-şi recapete locul de altă dată, Mitropolitul Vladimir Cantarean îi acordă dreptul de a
tânărul ieromonah Dorimedont la 25 septembrie 1990 purta crucea pectorală cu diamante.
este numit stareţul Mănăstirii Noul Neamţ din Chiţcani. Destul de fructuos P.S. Dorimedont s-a manifestat şi pe
Pentru râvna deosebită de restaurare a acestui aşezământ tărîmul ştiinţei, astfel la 29 ianuarie 1995, este numit în
monahal la 18 octombrie 1990 este ridicat la rangul de funcţia de prorector al Seminarului Teologic din Chişinău,
egumen de către P.S. Vichentie Moraru, episcop de Bender. cu sediul la Mănăstirea Noul Neamţ din Chiţcani, unde a
Numeroase au fost realizările egumenului Dorimedont în activat timp de mai mulţi ani.
calitate de stareţ al celei mai mari mănăstiri din Basarabia. Datorită străduinţei sale deosebite pentru prosperarea
Printre ele am putea remarca reparaţia şi resfinţirea în Bisericii Ortodoxe din Moldova (BOM) la 28 mai 1997 a
anul 1991 a bisericii „Sfântul Nicolae”, deschiderea fost numit preşedinte al Comisiei de formare religioasă şi
unui Seminar Teologic (primul de acest gen catehizare din cadrul Mitropoliei Chişinăului şi a Întregii
din Republica Moldova) cu sediul în cadrul Moldove. Din anul 1996 este şi membru al Comisiei
mănăstirii, tot în această perioadă au fost reparate Teologice al Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse.
capital blocul de chilii pentru călugări, apoi biserica de Patriarhul Bisericii Române, PF Teoctist, în anul 1996 îl
vară „Sf. Înălţare”, s-a deschis o tipografie şi multe altele. decorează cu cea mai înaltă distincţie a României – Crucea
De asemenea cu aportul Mănăstirii Noul Neamţ în an- Patriarhală.
ul 1996 s-a deschis schitul de maici „Sfintele Maria şi Mar- După lungi şi controversate discuţii, Sfîntul Sinod al
ta” care se află la o distanţă de 20 km de oraşul Căuşeni. Bisericii Ruse decide de a mai forma 3 episcopii pe
teritoriul Republicii Moldova, astfel la 17 iulie 1998 este
11
Nr. 3, OCTOMBRIE 2008 INTERSECŢII

Kolomna, mitropolitul Vladimir Cantarean al Chişinăului,

arhiepiscopul Serghei Fomin de Solnechnogorsk, arhiepis-
copul Arsenie Epifanov de Istra, episcopul Evghenie
Reşetnikov de Vereia, episcopul Aleksei Frolov de Ore-
hovo-Zuevo, episcopul Iustinian Ovcinicov de Tiraspol şi
Dubăsari şi episcopul Chiril Naconecinîi de Bogoroda.
Din luna noiembrie 1998 stareţ al Mănăstirii Nsoul Neamţ
este fratele episcopului Dorimedont - arhimandritul Paisie
Cecan.
.....................
Trecerea la cele veşnice a P.S. Dorimedont a lăsat
întristate inimile şi sufletele clerului şi credincioşilor din
întreaga ţară, deoarece a fost, cu adevărat unul dintre
păstorii cei mai buni pentru toţi creştinii din Episcopia
de Edineţ şi Briceni şi din cadrul Mitropoliei Moldovei.
Putem remarca că P.S. Dorimedont a fost unul din
marii ecumenişti contemporani, fiind autorul nu-
meroaselor cărţi şi cursuri cu diferite teme teologice.
Prin întreaga sa activitate P.S. Dorimedont s-a manife-
stat ca una dintre cele mai remarcabile personalităţi ale
Bisericii Ortodoxe din Republica Moldova, o pildă pentru
ceea ce înseamnă a fi creştin ortodox, „răscumpărând
vremea”, urmând îndemnul Sf. Ap. Pavel: „Orice aţi face, cu
cuvântul sau cu lucrul, toate să le faceţi în numele Domnului
Iisus şi prin El să mulţumiţi lui Dumnezeu – Tatăl”. Cu
vocaţie de ctitor, înscriindu-se într-o îndelungată tradiţie,
formată Eparhia de Cahul şi Căuşeni, condusă de atunci
P.S. Dorimedont Cecan a desfăşurat o intensă activitate de
de P.S. Episcop Anatolie Botnari, iar puţin mai târziu, la
refacere a lăcaşurilor de cult, de ocrotire a monumentelor
6 octombrie acelaşi an au fost create încă două eparhii
religioase, istorice şi de artă din ţară. A fost unul dintre
noi: Eparhia de Edineţ şi Briceni în frunte cu P.S. Episcop
cei mai mari teologi ai timpului şi om de aleasă cultură.
Dorimedont Cecan şi Eparhia de Tiraspol şi Dubăsari,
Prin trecerea la cele veşnice a Prea Sfinţitului Episcop
condusă de P.S. Episcop Iustinian Ovcinicov.
Dorimedont Cecan, Biserica Ortodoxă din Moldova a
Arhimandritul Dorimedont Cecan a fost hirotonit întru
pierdut un mare ierarh şi cărturar, iubitor de Biserică şi
arhiereu la 8 noiembrie 1998 în Catedrala Patriarhală
Neam, pildă de răbdare şi înţelepciune.
din Moscova, de către Patriarhul Aleksei al II-lea al (Va urma)
Moscovei, asistat de numeroşi ierarhi printre care am putea
remarca, mitropolitul Juvenalie Poiarkov de Krutiţa şi Vlad Madan

Viaţa de profesor, o lume la sat sau despre

destinul profesoarei de istorie Eugenia Matvei
Eugenia Matvei este profesoară la Liceul Teoretic „Ion Creangă” din satul Hârbovăţ, Anenii Noi. Se împlinesc 25
de ani de când a predat prima lecţie. Copiii cred că este cea mai bună profesoară. Acum, doamna Eugenia Matvei
lucrează la monografia satului. Cum reuşeşte într-un mediu în care munca intelectuală se împarte cu grădinăritul,
gospodăria şi chiar păstoritul? - ne povesteşte chiar dumneaei în cele ce urmează:
„Am ajuns să fiu profesoară parcă întâmplător, căci nu iasă în concediu de maternitate. Revenită din nou printre
m-am gândit niciodată că aş putea face o meserie în sine cărţi şi cititori, a fost trimisă ca „instructor de pionieri” la
din asta. Dar acum că m-aţi întrebat, mă gândesc că poate Şcoala de 8 ani din sat. Fiindcă nu erau destui specialişti, a
aşa trebuia să fie…” avea să înceapă a ne spune Eugenia fost rugată să predea şi istoria. Recunoaşte că avea temeri,
Matvei. Întâmplător, fiindcă nu absolvise o facultate dar s-a lăsat călăuzită de dragostea pentru carte. Acest lucru
pedagogică. Terminase Facultatea de Biblioteconomie i-a dat curaj şi a motivat-o să încerce meseria de profesor
a Universităţii de Stat. A fost angajată ca bibliotecar la de istorie. După 6 ani absolveşte şi Facultatea de Istorie
Biblioteca raională din Anenii Noi. După un an, avea să a aceleaşi Universităţi de Stat din Moldova. Acum, are în
12
 INTERSECŢII Nr. 3, OCTOMBRIE 2008

spate o bogată experienţă

pedagogică şi gradul
didactic I.

„Încerc uneori să mă
conving că nu sunt
profesoară, că visez…”
O întrebare destul de simplă
în aparenţă – cum e să fii
profesor la sat? Doamna
Eugenia îşi însuşeşte atât
de bine condiţia, încât,
zice ea, ar putea răspunde
printr-un cuvânt, şi în
acelaşi timp ar putea scrie
un roman. „Uneori încerc
să mă conving că nu sunt
profesoară, că sunt printre
persoane care, ca şi tine, vor
să gândească, să citească,
să discute şi să devină mai
bune, că fac parte dintr
un grup ce împărtăşeşte
aceleaşi idealuri… A preda
în mediul rural, este o Istorie nouă, probleme noi!
muncă enormă, dar care dă roade. Dacă nu ai vocaţie însă, De parcă nu e destul că duc lipsă de literatură şi practic
în scurt timp te plictiseşti, ştiind că acasă te aşteaptă găini, nu au acces la resursele internetului, profesorii de la ţară
porci, iepuri… că mai ai de copt pâine sau că te-a ajuns şi nu numai, sunt puşi în faţa unor „reforme” absurde.
rândul să mergi cu oile şi caprele. Ajungi seara şi îţi dai Este şi cazul disciplinei «Istoria», care din 2007, din Isto-
seama că nu eşti capabilă, nici fizic, dar nici intelectual să ria Românilor şi Istoria Universală a devenit Istorie Inte-
mai munceşti. Or, trebuie să faci proiectări pentru lecţii, ai grată. „Parcă nu era de-ajuns că nu aveam hărţi şi alte
de verificat lucrări… materiale didactice, acum cu noul curs de Istorie,
Deşteptarea este la 4:30 dimineaţa. Te trezeşti şi faci confuzia este foarte mare. Ca şi concepţie, ca şi structură
ultimele pregătiri pentru ore – aşa începe ziua”. manualele sunt bune, la capitolul conţinut însă, am dubii”.

„Semănătorii de lumină” sau „semănătorii de Vacanţa mea sunt bibliotecile şi «drumurile»

cereale”?
Semănatul şi prăşitul nu pot fi numite hobby-uri nici pe
de parte, sunt nişte activităţi absolut vitale pentru doamna
profesoară Eugenia Matvei. „Iarna este mai bine…. în pe-
rioada caldă a anului însă – răsădeşte, prăşeşte, ai grijă şi
udă, stropeşte cu insecticide. Aşa e dacă vrei să mai ai şi
provizii. Numai cu salariul nu am putea rezista nici
jumătate de an. Am un soţ şomer, bolnav şi un copil
student. Nu predau o materie care mi-ar oferi posibilitatea
să desfăşor meditaţii. Existăm numai cu ceea ce creştem
pe lângă casă şi cu salariul meu”. Totuşi, eroina noastră
rămâne pentru elevi o bună profesoară cu temele întot-
deauna făcute. „Activităţile agrare sunt lăsate deoparte în
prima jumătate a zilei, atunci când sunt la liceu. Încerc în-
totdeauna să fiu pregătită, fiind conştientă de misiunea mea,
chiar dacă uneori mă găsesc într-o criză informaţională,
am dubii, incertitudini şi nu am ce consulta, din simplu
motiv că nu avem suficientă literatură de specialitate”.
Interesată de trecutul istoric al ţinutului natal, profesoara
de istorie Eugenia Matvei a demarat o serie de cercetări şi
investigaţii pentru a-şi realiza un vis mai vechi, cel de a
scrie istoria satului Hârbovăţ. „Acum, aş putea spune,
sunt într-o perioadă de cercetare. Nu am avut vacanţă, am
lucrat cu documente, mărturii, am fost la arhivele Bibliotecii
Naţionale din Chişinău şi Tiraspol, am cules informaţii de
la locuitorii satului pentru a putea scrie monografia
localităţii. Este o idee mai veche a mea, şi acum dacă a
apărut posibilitatea, nu am cum să nu o pun în practică”.
„L-aş ruga pe Dumnezeu să oprească ura!”
Am încercat să ieşim din conversaţia obişnuită şi să ne
gândim la un aspect mistic. În acest sens, am întrebat-o pe
doamna profesoară Eugenia Matvei ce ar vrea să-L roage
pe Dumnezeu: „În primul rând L-aş ruga să oprească ura
dintre popoare, să facă omenii mai umani, să-i dezrobo-
tizeze şi să dăruiască Moldovei şi cetăţenilor ei, condiţii
de existenţă normale şi să ne apere de toată răutatea”.
Eugen Frunză
13
Nr. 3, OCTOMBRIE 2008
Amintiri ce dor şi astăzi...
În centrul raional Grigoriopol, 73% din populaţie sunt
moldoveni, care în 1985 aveau o şcoală a lor, unde puteau
învăţa 500 de elevi.
Odată cu Renaşterea Naţională din 1989 a populaţiei
vorbitoare de limbă română, numărul elevilor din această
şcoală a devenit de două ori mai mare, instituţia de
învăţământ, devenind astfel un adevărat centru de păstrare
şi promovare a valorilor naţionale, într-un cuvânt, mândria
moldovenilor din partea locului, la grafia latină trecându-
se o dată cu toate şcolile din Republica Moldova.
Într-un timp foarte scurt, instituţia de învăţământ din
Grigoriopol a devenit una dintre cele mai bune din stânga
Nistrului, fapt ce nu convenea administraţiei raionale,
promotoare a politicii separatiste.
La 21 martie 1992, pentru a intimida pedagogii, elevii
şi părinţii, clădirea şcolii a fost înconjurată în plină zi de
gardieni şi cazaci, care au deschis focul, ţintind în uşi
şi ferestre. După această josnicie, a urmat alta – a fost
devastată biblioteca, biroul directorului şi câteva săli de
clasă, trăgându-se în fiecare literă a alfabetului latin, afişat
într-o sală unde învăţau cei din clasa I.
Paradoxal, însă autorităţile raionale nu au găsit vinovaţii.
În vara aceluiaşi an, a fost eliberat din funcţie directorul
şcolii, din simplu motiv că nu se conforma ordinelor
separatiştilor. După aceasta, noul director a dispus să se
revină la grafia chirilică şi la manualele şi programul de
învăţământ vechi. Pedagogii însă, asumându-şi un risc
enorm, au continuat procesul de instruire în baza grafiei
latine.
Intimidarea dascălilor, a elevilor şi a părinţilor acestora
a continuat. În 1996 a avut loc o acţiune de protest a
profesorilor şi elevilor, ca reacţie la batjocura la care erau
supuşi de către autorităţile separatiste, cerându-se în primul
rând, revenirea la programul aprobat de Ministerului
Învăţământului al Republicii Moldova. Ca răspuns, sunt
arestaţi trei profesori, care sunt ţinuţi în detenţie mai multe
zile. Pedagogilor li se cere (brutal desigur) să renunţe în
scris la revendicările lor.
Pe parcursul acţiunilor de protest, care au durat 30 de
zile, şcoala a fost ocupată de cazaci.
După reluarea procesului de învăţământ, profesorii, de
14
INTERSECŢII
comun acord cu părinţii, au înfiinţat o şcoală subordonată
ministerului de profil de la Chişinău,
instituţie de învăţământ ce funcţiona în aceiaşi clădire,
în paralel cu şcoala ce ţinea de ministerul de la Tiraspol.
Din iunie 2002, profesorilor şi elevilor li s-a interzis să
mai intre în blocul şcolii, administraţia separatistă punând
pază la intrare. Miliţia şi procuratura au făcut presiuni (a
câta oară) asupra pedagogilor şi părinţilor, iar preşedintele
comitetului părintesc a fost arestat pentru 20 de zile. Pro-
fesorii au dat în judecată Direcţia raională de învăţământ, mai
întâi la Judecătoria raională Grigoriopol, apoi la Dubăsari.
Procesul a durat aproape un an, şi după cum era de aştep-
tat, câştig de cauză au avut cei din administraţia raională.
În august 2002, Ministerul de Învăţământ al Republicii
Moldova, împreună cu administraţia judeţului Chişinău au
luat hotărârea ca elevii şcolii cu predare în limba română
din Grigoriopol (printre care mă număram şi eu), să îşi
facă studiile în incinta şcolii din Doroţcaia (în schimbul
II).
Astfel, începând cu 1 septembrie 2002, deja Liceul
Teoretic “Ştefan cel Mare şi Sfânt” din Grigoriopol, se
află în aceiaşi clădire cu Liceul Teoretic Doroţcaia, iar
elevii şi profesorii sunt nevoiţi să parcurgă zilnic
o distanţă de 34 km tur-retur, schimbând patru autocare.
Astfel am fost trataţi noi elevii,
părinţii şi dascălii noştri. Am fost prigoniţi şi urâţi
pentru faptul că nu ne-am lăsat intimidaţi, pentru că nu
ne-am trădat idealurile, pentru că am rămas neclintiţi.
Mi-e greu să mă gândesc la toate chinurile prin care au
trecut sărmanii noştri părinţi şi profesori, numai pentru a
ne vedea eliberaţi de teroarea separatristă – dascăli şi
părinţi, concediaţi sau arestaţi pentru că au luptat ca fiii şi
fiicele lor să înveţe în limba română - limba noastră, pe
care nişte indivizi au încercat să o interzică.
Profesorii din liceul în care am învăţat şi eu, se sacrifică în
fiecare zi pentru ca cei ce vin din urmă să nu uite cine sunt şi să
aibă parte de un viitor mai drept. Sper ca într-o zi, revenind în
clădirea fostei mele şcoli, să pot rosti atât de doritele cuvinte:
SUNT ÎN SIGURANŢĂ, PENTRU CĂ SUNT ACASĂ!
Viorica Pogreban
 INTERSECŢII Nr. 3, OCTOMBRIE 2008

Tinerii din Transnistria pot fi o forţă!

Problema transnistreană, frecvent discutată de autorităţile
politice şi nominalizată drept „conflict îngheţat” de unii
experţi, vizează pe fiecare în parte. Este important ca
tinerii să conştientizeze rolul lor în reglementarea acestui
conflict. De ce? Pentru că „ei constituie o forţă cu potenţial.
Doar că tinerii din Moldova ripostează cu tăcere, neavând
încredere în forţele proprii şi în clasa de conducere”, spune
Natalia Gligor, coordonator de proiect „Jurnalism civic”.
„Tăcerea distruge tot. Atâta timp cât nu spui care este
problema, nimeni nu o va auzi”, subliniază Natalia. Or,
această ezitare în posibilitatea de a exprima părerea, se naşte
din controlul strict impus de propaganda transnistreană,
care induce teamă şi nesiguranţă.
În pofida acestor lucruri, directorul Alianţei „Maidan” din
Ucraina, Igor Semyvolos, crede că „în viitor, pe măsura
dezvoltării relaţiilor de piaţă în Transnistria, mai devreme
sau mai târziu, va izbucni criza puterii”. În aceste condiţii,
adaugă el, „doar existenţa cetăţeniei active va impulsiona
schimbarea situaţiei în regiune”.
Conceptul de «cetăţenie activă», crede studenta Irina
Fortună din or. Drochia, „este total opus indiferenţei.
Cetăţeanul activ trebuie să se implice, să participe la
seminare, conferinţe, pentru a da un exemplu elocvent şi
semenilor săi”, atâta timp cât dorim să trăim în spiritul
valorilor democraţiei. lucrurilor pe nume trebuie sa dispară, pentru că, zice
Următorul pas ar fi solidaritatea. Tinerii de pe ambele Natalia Gligor, „deşi avem diferite viziuni asupra vieţii,
maluri ale Nistrului trebuie să coopereze, să vadă viitorul asta nu înseamnă ca avem scopuri diferite: tindem să fim
succes prin prisma unităţii, căci „deseori se întâmplă să fericiţi”. Iar această fericire rezidă în unitatea populaţiei de
existe insulte de genul: «separatistule» care sunt nefondate pe ambele maluri, odată ce majoritatea tinerilor intervievaţi
şi absurde”, remarcă Laura Bohantov, freelancer. speră să fie reglementat conflictul transnistrean şi vor să
Bariera de comunicare, stereotipurile sau frica de a spune contribuie la aceasta. Eugen Frunză

AIESEC & FLIPO

Înfiinţată în 1948, AIESEC este cea mai mare or-
ganizaţie internaţională de tineret. Este condusă de
studenţi şi proaspeţi absolvenţi, având drept scop
descoperirea şi dezvoltarea potenţialului acestora, pentru
a produce un impact pozitiv în societate.
În parteneriat cu sfera de afaceri şi sistemul de
învăţământ superior, AIESEC are o experienţă de 60 de
ani în dezvoltarea tinerilor ca lideri cu gândire globală.
Procesul inovativ de dezvoltare a membrilor AIESEC
constă în experienţe de leadership şi în programul
internaţional de schimb de tineri. Pentru îndeplinirea
scopului său, AIESEC este susţinută, la nivel global, de
companii-partenere precum: ABN AMRO, Microsoft,
DHL, Unilever, Pricewaterhouse Coopers, Electolux, etc.
În Moldova, AIESEC activează de aproximativ 3
ani, timp în care a reuşit să realizeze proiecte val-
oroase precum: Next Step, Zilele Carierei, Start
Smart, Business Start, Moldova Next Station, etc. La
moment, numărăm peste 100 de membri activi la nivel
naţional. Prin intermediul activităţilor noastre şi a
membrilor noştri (agenţi ai schimbării), ne propunem
să aducem schimbări pozitive în sfera Educaţiei şi cea
a Antreprenoriatului din Republica Moldova.
În prezent, AIESEC Moldova este un partener
valoros în dezvoltarea reţelelor de tineri antreprenori,
printr-un proces de instruire unic.
În 2006, AIESEC Moldova şi-a început activitatea şi în
oraşul Bălţi, care alături de Chişinău are statut de comitet
local.
Pentru mai multe detalii puteţi accesa web site-ul:
www. aiesec.md
Un nou Proiect realizat de AIESEC Moldova!
FLIPO – Promovează-te şi riscă să fii angajat!
Flipo! este un proiect unic, care se axează anume pe
15
Nr. 3, OCTOMBRIE 2008
tineri specialişti, ce au dorinţa de a se realiza, nu se tem de
provocări şi depun efort maxim pentru dezvoltarea per-
sonală şi a companiilor care apreciază creativitatea şi re-
sponsabilitatea, investind cu adevărat în potenţialul uman a
angajaţilor.
Flipo! facilitează procesul de angajare al absolvenţilor
şi încadrarea lor în câmpul muncii în Republica Moldova,
asigurând astfel valorificarea potenţialului lor şi contribuind
la dezvoltarea economică a ţării, precum şi la soluţionarea
problemelor sociale.
Copi-Peist...
Copi-Peist...
Copi-Peist!,
într-adevăr copi-peist!, transcrierea necizelată a cuvintelor
englezeşti Copy-Paste (Copiază şi Lipeşte), care au ajuns
să fie subiect de meditaţie pentru mine. Pe de o parte, mă
gândeam cu ce „subiect extraordinar” să-mi fac debutul
publicistic, iar pe de cealaltă, îmi este frică ca ceea ce voi
scrie să nu fie deja răsuflat.
Copi-Peist!,
în acest articol ar putea fi considerat un fel de lait-motiv,
trist e că... din păcate nu este întâlnit doar aici. Sunt
sigur că fiecare dintre noi se ciocneşte cu acest fenomen
zilnic. La modul ab absurdo sensu unii ar declara că
acesta e întruchiparea post-modernismului, aşa că e con-
siderat pe cât de normal pe atât de anormal. Personal,
sunt în tabăra celor ce luptă împotriva acestui curent.
Deschizi o pagină-blog, poşta electronică,intri pe un chat,
primeşti un sms şi mare diferenţă nu există. Pe pagina
blog, în zadar ai putea căuta ceva nou şi diferit chiar dacă
a fost creată anume cu acest scop – de a face cunoscut un
mesaj unic. Periodic apar aceleaşi mesaje, doar că autorul
este altul, producând o inflaţie de cuvinte şi mesaje ce
iniţial au fost frumos scrise însă devenite banale de prea
mult uz. Pe chat , cred că fiecare îşi iese din minţi când
primeşte mesaje gen: „ Dragostea e... bla-bla-bla...şi dacă
vrei s-o simţi, trimite acest mesaj mai departe!”.
Mă întreb – oare ne aflăm într-o criză de originalitate, ori
ne este lene de a crea ceva, iar un simplu click-dreapta ne
apare drept cea mai simplă cale de a uimi pe cineva? Re-
cent, mi-a fost adresată întrebarea : „Alex, nu ştii un
mesaj frumos de felicitare, pentru că e ziua de naştere a
16
INTERSECŢII
Am ajuns în ziua în care mai toate companiile angajează
oameni doar dacă au experienţă de muncă, sau numai dacă
au vârsta de peste 30 de ani. Noi ne propunem să ajutăm
tinerii specialişti să se încadreze în câmpul muncii. Tiner-
ii sunt cei care vor aduce un plus de valoare companiei şi
Flipo! are toate instrumentele necesare pentru a-i ajuta.
Deşi s-ar părea că există o mulţime de pagini web care
oferă spaţiu pentru plasarea anunţurilor şi a CV-urilor,
totuşi Flipo! este altfel, diferenţa constă în metode. Flipo!
nu este doar o pagină web, este o echipă de vânzări, o
echipă de HR, este un întreg proces ce are loc în afara
site-lui – ceea ce înseamnă instrumente unice de recrutare
folosite de AIESEC International.
Scopul proiectului este de a contribui la soluţionarea
problemei angajării tinerilor specialişti în câmpul muncii şi
apropierea companiilor de potenţialii angajaţi de succes.
Depune C.V.-ul tău pe FLIPO.md
unui prieten şi nu ştiu ce să-i scriu?”!
Din proprie experienţă ştiu cât de aiurea e să primeşti unul
şi acelaşi mesaj de trei ori la o sărbătoare, colac peste
pupăză, câţiva ani la rând. Deja nu mai este niciun farmec
când ştii ce va urma după primul cuvânt. Aşa că am
răspuns la întrebare prin : „ Scrie-i ceva simplu dar să
fie din suflet, pentru că nimeni nu aşteaptă cuvinte
geniale, aşteaptă doar confirmarea faptului că îţi pasă cu
adevărat de el”. Copi-Peist !,
Pablo Picasso spunea: „ În lume există mai multe copii decât
originaluri” , şi îmi pare că am luat această afirmaţie ca o
piatră de căpătâi, pentru că orice s-ar întâmpla în procesul
nostru de creaţie, vine doar să adeverească afirmaţia. Deşi
s-ar putea ca vorbele mele să nu aibă efect, rămân eternul
naiv şi optimist şi îndemn pe oricine să fie original în ceea
ce scrie, adică autentic, pentru că este inutil şi absurd să te
afirmi doar repetând papagaliceşte aceleaşi mesaje. Scrie,
şi să nu-ţi fie frică că spusele tale nu vor fi apreciate aşa
cum ţi-ai fi dorit tu . Ele deja sunt extraordinare pentru că
sunt ale tale. Curaj, şi feriţi-vă să deveniţi Copi-Peistişti!
Culmea ar fi, ca după ce aţi citit aste rânduri, să vă spun :
„ Alături de voi au citit acest articol 27 de îngeraşi, dacă
şi tu vrei să te numeri printre ei, transmite acest aricol în
următoarele cinci minute la alte 27 persoane. Dacă îl vei
trimite la nouă persoane vei avea doar aripi, dacă mesajul
acesta va ajunge la 12 persoane, vei avea şi nimb, iar dacă
va fi citit de către 20 de utilizatori, ai putea încerca chiar să
zbori. Dacă nu transmiţi mesajul mai departe, te aşteaptă
şapte ani de ghinion!”
Copi-Peist ! (toate drepturile sunt rezervate).
Alex Lebedev
 INTERSECŢII
Sus cortina!
Omul este un actor pe marea scenă a vieţii. Jucăm o viaţă
întreagă, pentru că totul pare a fi teatru… Şi dacă tot am
atins această latură a existenţei, de ce să nu vorbim despre
cultură?
Valori am cules în timp - tradiţii şi obiceiuri am moştenit
destule de la înaintaşi. Ce alege tineretul de astăzi, de ce se
îndreaptă mereu pe căi greşite? Mi-am pus această întrebare
aflându-mă în preajma teatrului „Mihai Eminescu” din
Chişinău, şi nu întâmplător, eu eram unica reprezentantă a
noii generaţii, care a procurat un bilet la spectacol. Atunci
m-am gândit la ce avem noi a pierde în urma propagării
aşa numitei culturi de masă. Căci dacă la teatru sau la
operă nu prea întâlneşti tineri, atunci la un concert în Piaţa
Marii Adunări Naţionale, aceştia sunt prezenţi într-un
număr foarte mare. Oare acesta să fie locul unde ado-
lescenţii pot admira frumosul, cu berea în mână printre
munţi de mizerie? Cred că vă daţi seama de răspuns.
Îmi amintesc de anii de liceu - mergeam cu toţii la teatru,
era obligatoriu să vizionăm odată în lună un spectacol ,
Adolescenţa sau tinereţea este poate perioada cea mai
dificilă a vieţii, deoarece este momentul în care omul care
curând va deveni matur, de sine stătător, încearcă să
substitue copilul dependent din noi. Deseori nu ne putem
decide cum să procedăm în anumite momente. În acele
clipe am dori foarte mult să primim sfatul cuiva de vârsta
noastră. Atunci ne punem întrebarea: CINE SUNT EU?
Devenim preocupaţi mai mereu de propria persoană,
propriul „eu”, încercând să ne descoperim pe noi înşine.
Preocupaţi fiind de descoperirea propriei persoane, ne
concentrăm, din păcate, asupra calităţilor exterioare ale
idolilor noştri, prin urmare şi ale noastre. Acest aspect al
fiecăruia dintre noi, ne face să punem accent mai întâi pe
exterior, popularitate şi bunăstare, lăsându-ne influenţaţi
de cele trecătoare. Ne străduim foarte mult să semănăm
Nr. 3, OCTOMBRIE 2008
cumpăram bilete pentru toată clasa, pentru că în hol se făcea
apelul şi nu cumva să absenteze cineva. Era o tactică care
dădea roade, pentru că anume astfel am avut posibilitatea
de a face cunoştinţă mai îndeaproape cu frumosul.
Cultura ne este străină pentru că ni se cer bani ca să o
putem admira, fie că e vorba de muzeu sau teatru (uneori
nici nu cunoaştem unde se află clădirile în cauză).
După un spectacol sau un concert, prea puţini discută
despre cele văzute în scenă, majoritatea revoltându-se că
biletul a costat prea mult. Poate că are dreptate şi această
categorie de spectatori, însă aceste discuţii sunt prea
triviale având loc chiar după căderea cortinei.
Stând aşa pe scările teatrului şi reflectând, nici nu am
auzit cel de al treilea sunet, luminile s-au stins, uşa s-a
închis – a început! Voi fi nevoită să deranjez jumătate de
sală până mă voi aşeza la locul meu, iar bătrânii vor avea
un motiv în plus să vorbească despre lipsa de punctualitate
a tinerilor.
Elena Draguţan
Cine sunt eu?
idolilor noştri sau să ţinem pasul cu moda. Lumea ce ne
înconjoară propagă nişte „valori” care pun accentul pe
idealurile exterioare ce nu pot fi atinse atât de uşor şi de
oricine. Actriţe, actori, modele – sunt etaloane pentru
majoritatea tinerilor care încearcă să le semene întru totul,
uitând de frumuseţea interioară. Mass-media urmăreşte
un singur scop – să ofere tinerilor ,,consumatori” reţete
cu ajutorul cărora ar putea atinge standardele efemerei
frumuseţi exterioare. Aproape nimeni însă, nu pune
accentul pe propagarea valorilor spirituale, frumuseţii
interioare, întărirea caracterului. Este regretabil faptul că
majoritatea persoanelor ce urmăresc atingerea idealurilor
lumii acesteia conştientizează prea târziu că merg pe o cale
greşită şi o mare parte a vieţii a fost irosită în zadar.
Adevăratele calităţi fac parte din interiorul fiecăruia
dintre noi, aşteptând să fie descoperite şi şlefuite. Şi totuşi,
chiar dacă nu realizăm faptul că admirăm anumite persoane
pentru calităţile lor interioare şi nu pentru cele exterioare,
acest lucru se întâmplă. În acest sens, voi încerca să vă
aduc drept exemplu o situaţie în care admirăm sau chiar
iubim anumiţi oameni nu pentru faptul cum arată ci pentru
cea ce sunt; bunicii - cei care ne aşteaptă mereu, indiferent
de cât de buni sau răi suntem. Totdeauna sunt bucuroşi
numai pentru faptul că ne pot avea alături. Acum aş vrea
să vă întreb, pentru cine contează că bunicii au riduri sau
că au părul cărunt?
Deci calităţile sufleteşti sunt infinit mai valoroase şi net
superioare celor fizice, iar cei ce preţuiesc trupul mai mult
decât sufletul, pur şi simplu pângăresc demnitatea umană.
Sarivan Costel G.
17
Nr. 3, OCTOMBRIE 2008
Aşa-i în tenis
Vreau să deschid ochii, dar nu pot, după
îndelungi chinuri, nervul optic recepţionează
câteva raze distorsionate de lumină. Trag în
piept aerul infect, încep să simt cum se în-
cordează legăturile neuronale încercând să
alunge gândul că începe o nouă zi de intoxicare
mintală, lingvistică şi chiar alimentară. Privesc
în ochii albaştri ai fetei de lângă mine şi înţeleg
că o parte a vieţii mele e sortită alternărilor din-
tre calmul fericirii şi agonia geloziei – păcat.
Cadrul geamului, murdar de noroiul peisajului,
aranjează puncte multicolore în combinaţii ce irită
nervii până la refuz. Pe stradă aleargă din inerţia
care a devenit reflex, trupuri ce se grăbesc să adune
probleme, boli, bani, ani. Aceste creiere moarte din
naştere, setate să prelucreze doar informaţia nocivă
pe care o doresc alţii în minţile noastre. În cazul
în care ai alte preocupări, ce implică substanţa
cenuşie în alte sfere tangente gândirii libere, eşti
poreclit „gânditorul”, calificativ ce îţi gâdilă plăcut
orgoliului de „om al spumei intelectualităţii”.
Toate aceste probleme poartă în însăşi soluţiile lor o
altă problemă, banii. Societatea noastră e construită
pe principiul: omul care nu are bani, îşi dedică
întreaga viaţă pentru a-i agonisi. În această goană
după valori materiale, creaturile purtătoare de
aglomeraţii de neuroni, nu se mai pot împotrivi
degradării şi atrofierii mintale, transformând astfel
oraşele în ospicii. După cum bine se ştie, cea mai
mare casă de nebuni din Republica Moldova este
Chişinăul, aici putem observa cea mai mare
diversitate a bolilor derivate din degradare şi
atrofiere intelectuală. O gamă largă de psihopaţi.
Salarii mici, locuri de muncă insuficiente, lipsa
calificării profesionale (specialişti doar pe hâr-
tie), incompatibilitatea pachetului legislativ cu
principiul economiei de piaţă, etc., etc., etc.
Legile ce reglementează activitatea economică
sunt bune pentru evul mediu, fiind depăşite de
evoluţia economică mondială, care vrem nu
vrem, se răsfrânge şi asupra noastră. Orice om
ce ar vrea să înceapă o activitate economică, este
sufocat de impozite, taxe şi presiuni birocratice,
care îi curmă entuziasmul de a face ceva cinstit
la el acasă. Atunci acesta pleacă în ţări străine
pentru a strânge bani ca să returneze împru-
muturile, după câteva răngi peste dinţi date de
către bănci, care după ce îţi oferă împrumuturi,
te terorizează cu dobânzile ce cresc de la o lună
la alta, fără vre-o justificare, iar când ceri expli-
caţii, aruncă mingea de ici colo - că aşa-i în tenis.
Simion Caragia
18
INTERSECŢII
Pe scurt despre
homosexuali
Vineri, 3 octombrie, creştinii ortodocşi s-au adunat la Chişinău în
faţa Parlamentului Republicii Moldova pentru a protesta împotriva
legalizării căsătoriilor între homosexuali. Odată ce a ieşit lumea în
stradă pentru apărarea valorilor tradiţionale, înseamnă că nu este
chiar totul pierdut, a mai rămas undeva un grăunte de conştiinţă
religioasă şi responsabilitate socială.
Pe de altă parte, sunt întristat şi profund îngrijorat, pentru că spaţiul
ortodox este tot mai des atacat de cercuri ostile bunului simţ până la
urmă. Când spun acest lucru, mă refer la ceea ce s-a întâmplat până
acum în România sau în Rusia spre exemplu, unde s-au organizat
ori s-a încercat organizarea unor marşuri ale homosexualilor. Nici
Moldova dintre Prut şi Nistru nu a fost ocolită de această pacoste,
manifestată nu neapărat prin desfăşurarea unor parade „de profil”, ci
prin înaintarea unui antihristic proiect de lege al cărui prim articol sună
în felul următor: „Scopul prezentei legi este asigurarea egalităţii în
drepturi a tuturor persoanelor aflate pe teritoriul Republicii Moldo-
va în sfera politică, economică, socială, culturală, şi în alte sfere ale
vieţii în vederea prevenirii şi combaterii discriminării după criteriile
de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, convingere, culoare,
sex, vârstă, stare a sănătăţii, dizabilitate, orientare sexuală, opinie,
apartenenţă politică, origine socială, avere, apartenenţă la o categorie
de persoane defavorizate, precum şi pe bază de orice alt criteriu.”
Că este revoltător acest proiect de lege, e puţin spus; este de-a
dreptul diabolic.
Oare cei ce au venit cu această dementă iniţiativă, nu îşi dau sea-
ma că aceasta pur şi simplu nu va merge, nu îşi dau seama că
oamenii de aici cu toată sărăcia şi cu toate metehnele lor încă mai
ştiu să-şi facă semnul crucii?
Oare nu înţeleg că aici nu este Olanda, că aici este pământul sfinţilor
şi al eroilor?
Am fost ameninţaţi că nu vom fi primiţi vreodată în Uniunea Eu-
ropeană dacă nu devenim „mai toleranţi”. Dar mă întreb şi vă întreb, câtă
nevoie avem noi (aici mă refer şi la România) de o Uniune în care băieţii
(ca să nu le zic cu p) merg pe stradă ţinându-se de mână sau poposesc prin
boscheţi? Din partea mea, mai bine ne zbatem până la ultima suflare
în noroi şi crăpăm de foame, dar rămânem fideli unor principii morale
sănătoase, de cât să trăim în belşug, însă cu vaselina în buzunar.
Recent, cineva încerca să mă convingă de faptul că Republica Moldo-
va nu este un stat liber pentru că dacă un homosexual ar urca în troleu să
zicem, va fi insultat, discriminat şi aşa mai departe. Cred şi eu că în
Moldova mai este de lucru la capitolul drepturilor omului, însă exemplul
adus mai sus se lipeşte ca nuca de perete – faptul că u homosexual va
fi privit pieziş în troleu şi oriunde în altă parte, nu ţine de încălcarea unor
libertăţi, ci ţine de neacceptarea de către băştinaşi a unor antivalori.
Nu instig la ură împotriva homosexualilor, nu cred că dacă li s-ar
da cu parul în cap s-ar rezolva mare lucru, mai degrabă aceşti oameni
trebuiesc ajutaţi. Cum? Foarte simplu, în primul rând rugându-ne
pentru ei, ca bunul Dumnezeu să-i întoarcă pe calea cea dreaptă, în
 INTERSECŢII Nr. 3, OCTOMBRIE 2008

al doilea rând explicându-le că ceea ce fac este împotriva

firii şi un foarte mare păcat. Numai că, există o condiţie,
homosexualii trebuie să dorească să ne asculte. Şi chiar
dacă nu vor să ne asculte, noi vom monologa, în primul
rând pentru a ne apăra, aşa cum s-a întâmplat la Bucureşti,
aşa cum s-a întâmplat la Moscova, unde suflarea ortodoxă
a ieşit să le spună celor cu orientări sexuale netradiţionale
că nu sunt bineveniţi. Şi sunt mândru că şi la Chişinău s-a
luat atitudine în acest sens, şi acum, şi ceva mai înainte,
când s-a încercat organizarea unei parade gay aici.
Nu ştiu ce cred alţii, însă eu cred aşa: libertatea nu
este dreptul de a face orice, nu eşti liber să te desfrânezi;
libertatea este altceva – eşti liber să te jertfeşti pentru
Cruce, eşti liber să te jertfeşti pentru Ţară, eşti liber să
te ridici întru apărarea datinilor şi valorilor poporului tău
atunci când se încearcă pângărirea lor; în fine, eşti liber să
fereşti de necinstire instituţia familiei.
Iar tuturor celor ce nu înţeleg aceste lucruri, adică
luptătorilor pentru drepturile minorităţilor sexuale (în frunte
cu viesparul „GenderDoc-M”), tuturor homosexualilor,
lesbienelor, travestiţilor şi altor netradiţionali, le dedic
melodia „Mesaj pentru Europa”, în interpretarea Paraziţilor În loc de P. S.
(melodie pe care am recomandat-o şi maneliştilor), E dură piesa? Este într-adevăr. Însă a ajuns cuţitul la os,
dorindu-le audiţie plăcută! nu vă mai suportăm neruşinarea.
Nicu Cîrlig

Şi unde manele e…
„Păzeşte-mă Doamne de duşmanul din casă, că de cel de afară mă păzesc eu şi singur.”
Zicală românească
Se pare că nu suntem un neam care ar duce lipsă de
nume mari – Eminescu, Eliade, Goga, Ionescu, Brâncuşi,
Grigorescu, parcă au fost români. Părintele Cleopa,
Patriarhul Teoctist, Părintele Dumitru Stăniloaie, parcă au
înălţat rugi către Dumnezeu în româneşte.
De fapt lista marilor români este foarte mare, fie ei din
domeniul cultural, politic, militar, ştiinţific, sau fie slujitori
ai Bisericii.
Şi totuşi ceva se întâmplă… La noi se ascultă manele. Şi
e grav. La noi sunt puşi în capul mesei un oarecare guţă,
un oarecare minune, un oarecare salam, în fine… sunt prea
mulţi de „oarecare” ca să-i menţionez pe toţi aici.
Sunt foarte curios să ştiu, cam câţi manelişti cunosc să
zicem, „Somnoroase păsărele”? Bun, hai să luăm ceva
mai simplu, câţi dintre ei ar avea idee măcar aproximativ
de alfabet, nu de cel chinezesc, de al nostru. Şi sa lăsat
tăcerea…
Tocmai aici este problema – maneaua atrofiază, este
cancer, este oftică, SIDA, tuberculoză, orice vreţi voi, dar
maneaua reduce omul la condiţia biologică… însă se vin-
de bine!
Şmecherii de pe la televiziunile de cacao au prins repede
firul şi n-au întârziat să profite de circumstanţe – uite cum
apare un şou de divertisment cu invitaţi speciali de te ia
groaza azi, uite cum apare altul mâine şi tot aşa, că de,
omul nostru-i receptiv la tot felul de emisiuni culturale.
Însă culmea tuturor culmilor a fost atunci când l-a un
anume post, s-a cântat “Deşteaptă-te Române!” varianta
manea! Uite asta fraţilor nu se iartă! Ăsta-i caz penal,
pentru aşa ceva vinovaţii ar trebui să suporte cele mai
dure consecinţe (să nu zic eu care, că încep să dau dovadă
de intoleranţă). Numai nu în România… În România s-a
aplaudat frumos, tanti/ameţita de la televizor ne-a zâmbit/
rânjit frumos/scârbos şi… s-a dat publicitate.
Problema, după câte aţi observat o avem, iar acum
19
Nr. 3, OCTOMBRIE 2008
haideţi să căutăm şi o soluţie, două. În primul rând –
ordine în audio-vizual – interzicerea categorică a difuzării
manelelor pe orice post de radio sau tv, interzicerea a
fel de fel de talk-show-uri cu invitaţi manelişti (aici este
momentul potrivit să îmi săriţi în cap pentru că încerc să
propun îngrădirea liberei exprimări. Da, tocmai asta fac,
pentru că de asupra liberei exprimări stă bunul simţ).
Iar până bravii birocraţi vor lua o decizie în acest sens,
eu zic pur şi simplu să boicotăm tot ce începe cu ma şi se
termină cu nea. Cum? Foarte simplu – în primul rând se
vor da pe foc toate CD-urile cu manele care se vor găsi
prin casă (în cazul în care le aveţi), dar având în vedere că
fumul de plastic ars este destul de toxic, iar în combinaţie
cu putoarea de manele devine de două ori mai otrăvitor,
recomand să faceţi CD-ul ţăndări, asta după ce v-aţi pus
ochelarii de protecţie şi v-aţi asigurat că nu este niciun
copil prin preajmă.
Pe urmă sunaţi la un post de radio şi dedicaţi tuturor
maneliştilor piesa “Mesaj pentru Europa” în interpretarea
celor de la Paraziţii (nu că cei de la radio ar pune piesa, dar
Între elev şi... şomer
Cam aşa mi se prefigurează condiţia de student. O fi de
bine, o fi de rău – nu ştiu. Să fie asta o primă impresie
înşelătoare sau un stereotip înrădăcinat – rămâne de
văzut.
Cert este că „perioada de tranziţie” a trecut pe neaşteptate,
încât abia am reuşit să ne dumerim. În trei luni în care am avut
o vară, dar nu şi o vacanţă, am devenit pe rând: absolvenţi,
abiturienţi şi, în fine, studenţi. (Asta, evident, se referă la
cei care au reuşit să depăşească etapele „metamorfozei”
sau, mai bine spus – având şansa de a se număra printre cei
„înrolaţi în detaşamentele superioare”).
Odată admişi la Universitatea de Stat (care pentru unii
e de... şezut), ne-am pomenit ca puii rătăciţi de cloşcă. Să
treci pragul este uşor, în schimb, greul apare în momentul
în care încerci să-ţi măsori paşii de mai departe: unde,
când şi cum trebuie să calci, pentru a nu devia de la drumul
tău şi pentru a nu bătători cărarea altcuiva. Nu în zadar,
conform mitologiei, intrarea în labirintul Minotaurului era
uşor de găsit, pe când ieşirea... În acest context, sugestiv
mi se pare sloganul „Junimii”: „intră cine vrea, rămâne
cine poate”.
Personal, m-am convins că regulile şcolii nu se aplică
şi la surata mai mare a acesteia – Universitatea. E ca şi
cum viitorii pasageri părăsesc gara pentru a urca în trenul
multaşteptat, neştiind cum vor fi primiţi de către controlori
şi nici unde vor ajunge, la care staţie vor coborî (poate
chiar la alta decât cea preconizată); mulţi dintre ei vrând
din start să-şi schimbe vagonul şi cu toţii având bagaje
20
INTERSECŢII
cel puţin v-aţi făcut datoria).
Şi în sfârşit, ocoliţi discotecile, crâşmele şi nu discutaţi
cu indivizi care vorbesc cifrat: Eu sunt ăl mai şmăcăr dă
p’aci, pă mină mă ştie toţi, etc., etc., etc. Astfel puteţi fi
siguri că veţi ocoli o potenţială spurcare.
În rest, să ne fie ruşine, pentru că având voci ca a Mariei
Tănase, ca a Sofiei Vicoveanca, a lui Nicolae Furdui Iancu
sau a lui Grigore Leşe, la sărbătorile noastre tradiţionale
cântă cine? Aţi ghicit!
Problema noastră constă în faptul că ne lăsăm prea lesne
ispitiţi (şi prostiţi, spun acest lucru cu durere), prea uşor
dăm cu piciorul în punctul nostru de sprijin, în coloana
vertebrală colectivă – care este spiritualitatea şi cultura
românească autentică – până o facem praf, iar noi ne
împrăştiem schilodiţi pe jos . Tocmai de aceea, eu zic că ar
fi timpul să facem un efort şi să ne ridicăm, să ne scuturăm
de praf (eventual să ne spălăm de rahat) şi să ne dăm seama
că suntem un neam cu o cultură colosală şi chiar nu merită
să adoptăm orice mizerie. Deşteptarea!
Nicu Cîrlig
diferite...
Din fericire sau din păcate, fiecare facultate s-a dovedit
a fi un liceu aparte, în cadrul căruia multe trebuie luate
de la capăt. Apar un şir de noi provocări, dar şi de noi
prietenii. Se înfiripează sau (ceva mai rar) se consolidează
unele relaţii, punându-se bazele unei vieţi mature, cu
toate beneficiile şi dificultăţile inerente (că doar n-o să ne
apucăm de pe acum să huzurim).
Un alt aspect ce mi se pare relevant este condiţia de
bugetar, pe care e bine să o deţii la universitate, dar nu
neapărat şi după absolvirea ei... Asta, evident, presupunând
că apoi vei reuşi să te angajezi (măcar şi ca bugetar).
Cred că anii de studenţie ne vor pune la grea încercare,
aducând luni de muncă, zile fără de odihnă, dar şi clipe
de neuitat. E perioada în care se trece de la egoism la
altruism, de la stângăcie la coerenţă, de la adolescenţă la
maturitate.
Teoretic, studenţii vin pentru a face carte, pentru a studia
(că doar asta-i rădăcina cuvântului „student”). Practic,
rămâne la discreţia fiecăruia... Doar cine are înclinaţii
spre paraşutism, n-are decât să aterizeze în bănci măcar la
examene...
Întrucât abia la sesiune vom afla dacă studenţii sunt
pregătiţi de universitate, o întrebare actuală este:
universitatea e pregătită pentru noii studenţi?
Ion Mischevca
Student, Facultatea Istorie şi Filosofie, USM
 INTERSECŢII
Fie pâinea cât de rea, tot mai bine-n ţara … ta?
Aş avea multe de povestit, însă nu prea ştiu cu ce să
încep… Totuşi cred că voi începe prin a vă spune că mi-am
părăsit baştina – Moldova, pentru o altă ţară – Franţa. Am
venit aici să-mi fac studiile şi, din fericire (sau din păcate),
nu pot spune că mi-ar lipsi Chişinăul. Practic toată vara
nu m-am aflat în Moldova, am petrecut doar câteva zile în
Capitală. Nu m-am mai simţit ca acasă când am revenit –
mizeria, incultura şi dezorganizarea mi-au dat un motiv
în plus să plec (după cum mi-au spus şi foştii profesori
de la facultate atunci când mi-am retras actele : „Ia-ţi tot
ce ai şi fugi! Nici să nu priveşti înapoi…”). Făcând aluzie
la paranteze – sincer, nici nu m-am mai uitat în urmă, am
ieşit de parcă clădirea universităţii îmi era străină sau, şi
mai rău, de parcă instituţia respectivă s-ar fi asociat cu cine
ştie ce experienţe neplăcute…
Pot să afirm deschis că în Moldova activează profesori
foarte buni, care nu sunt cu nimic mai prejos decât cei din
marile universităţi ale lumii, însă mentalitatea generală
şi împrejurările în care sunt nevoiţi să muncească şi să
trăiască, i-au făcut să se identifice cu majoritatea… Îmi
pare nespus de rău, întrucât în ţara noastră există persoane
cu atitudine şi iniţiativă civică de invidiat, cu spirit patriotic
şi curaj care nu merită doar admiraţie, ci trebuiesc urmate
întru totul. Sunt prea puţine însă, iar cu o rândunică nu se
face primăvara…
Dacă tot am pomenit, voi povesti un pic despre ce am
făcut vara asta. Am decis să încerc şi eu să muncesc, am
făcut acest pas nu atât din necesitate de bani, cât din ambiţie
şi curiozitate. Am ales Italia, motivul cred că îl înţeleg toţi
– fiecare dintre noi are cel puţin o cunoştinţă acolo, care
te poate ajuta într-un fel sau altul. Pot afirma că mi-am
găsit uşor un loc de muncă – după o săptămână de aflare
în Italia, m-am angajat. A fost o experienţă interesantă,
cu toate că la început mi-a fost cam greu, însă am intrat
repede în ritm. Cred că am nimerit bine, pentru că am avut
câteva servicii destul de bune, comparativ cu locurile de
muncă ale majorităţii concetăţenilor mei.
Pentru început am fost housekeeper în câteva hoteluri.
Aici pot să spun că mi-a fost cel mai greu, mai ales că acesta
a fost şi primul serviciu din viaţa mea. Am lucrat aşa vreo
două săptămâni, ca apoi să fiu chelneriţă într-un restaurant,
ceea ce mi-a plăcut mult. Restaurantul respectiv avea o
amplasare foarte bună – chiar în faţa Gării Centrale din
Milano, vă daţi seama de mulţimea de clienţi, dintre care
foarte mulţi turişti de toate naţionalităţile. A fost extrem
de interesant să vorbesc în câteva limbi zilnic şi să deprind
măiestria servitului. Aici am muncit două săptămâni. A
urmat o altă experienţă, la fel de interesantă – am avut
ocazia să fiu recepţionistă într-un hotel de trei stele. Ca şi la
restaurant, am avut parte de multă comunicare cu persoane
din toate colţurile lumii, am aflat „tainele” bussiness-ului
hotelier şi, tot acolo, am învăţat să pregătesc deliciosul
espresso şi capuccino italian. Nu în ultimul rând, mi-am
îmbunătăţit limba italiană, care ar merita să fie învăţată de
Nr. 3, OCTOMBRIE 2008
cât mai mulţi compatrioţi, mai ales, că româna şi italiana
sunt cele mai latine limbi din lume, limba lui Dante fiind la
fel de frumoasă şi melodioasă ca şi cea a lui Eminescu.
Probabil vă întrebaţi cum am reuşit să muncesc în atâtea
locuri într-o perioada scurtă de timp. Explic: am găsit cu
ajutorul unei prietene o persoană care oferea locuri de
muncă. Iată modalitatea de angajare: respectivul deţine
un fel de cooperativă, adică el dispune oricând de oameni
(de obicei imigranţi, atât legali, cât şi ilegali) pe care îi
trimite oricând acolo unde este nevoie de suplinitori. Sunt
persoane care deţin un post fix, au contract şi acte în regulă,
însă foarte mulţi aşteaptă zile în şir pentru a fi chemaţi să
muncească oriunde măcar şi două ore pe zi, contra unei
remunerări mizere. Şeful respectiv îşi plătea muncitorii,
în medie, cu 6 €/ora, ceea ce este foarte puţin, luând în
consideraţie că salariul net constituie cam 12 €/ora. Eu am
muncit fără contract de muncă, deoarece am fost angajată
pentru o perioadă foarte scurtă de timp. Nici pe patroni nu
i-a deranjat prea mult, tot ce au cerut au fost actele care îmi
permiteau să mă aflu legal în Italia.
Asta am avut a vă spune în privinţa summer work-ului.
Vreau sa remarc şi alte lucruri - în primul rând, mi-a plăcut
enorm că aproape toata lumea citeşte în transportul public:
ziare, romane, poezii, chiar şi temele pentru examene sau
materiale pentru serviciu. M-am „adaptat” şi eu la stilul
acesta, într-o lună şi jumătate am reuşit să citesc două cărţi
iar în fiecare dimineaţă – ziarele.
Oare măcar 1 % dintre călătorii de la noi care folosesc
transportului public citesc? Eu cel puţin nu am observat
nicio „tentativă” . Timpul petrecut în transport este, totuşi,
destul de preţios şi ar fi bine să-l folosim productiv…
Acum mă aflu în Franţa, timp de o zi am avut ocazia
să mă aflu şi în Germania. M-am adaptat foarte repede la
stilul de viaţă european, în Moldova mă mai cheamă doar
dorul de casa părintească şi de oamenii dragi. Totuşi sper
că într-o zi voi găsi suficiente perspective care să mă facă
să mă întorc şi să rămân în Moldova…
În speranţa că nu v-am plictisit,
Best regards. Viorica Deleanu,
Strasbourg, Franţa
21
Nr. 3, OCTOMBRIE 2008
Munţii Călimani
Munţii noştri aur poartă...
Când a făcut lumea, Dumnezeu a revărsat din plin
binecuvântarea Sa peste pământurile României. A făcut
din fiecare colţ al său o parte de rai adunând bărăgane,
coline şi creste stâncoase în formă de munţi. Şi cum bine
se ştie, creaţia fiind nedesăvârşită precum desăvârşit e
Creatorul, şi-o fi spus Dumnezeu: ”să fiarbă adâncurile şi
să iasă la lumină munţi de lavă care să îmbrace protector
nordul ţării”. Astfel a făcut Munţii Călimani, care alături de
Gurghiu şi Harghita sunt cei mai tineri munţi din România,
cu cratere stinse acum circa 1,8 - 5 milioane de ani.
Constituit din alternanţe de lave, aglomerate şi cenuşă,
Călimanul aparţine grupei sudice - cea mai importantă
masă vulcanică - cu o suprafaţă de aproximativ 6.400
km², cu lăţimea de circa 40 km şi lungimea de aproape
160 km. Acest masiv este caracterizat prin prezenţa celor
mai mari altitudini (vf. Pietrosul Călimanului - 2100 m,
Gurghiu - 1776 m, Harghita - 1800 m), care coboară treptat
către Tuşnad (vf. Ciomatu -1.301 m). În acest sector apar
aliniate numeroase conuri vulcanice distruse parţial de
eroziune şi prăbuşirile care au dus la deschiderea unor
cratere (caldere) imense.
Călimanul ocupă partea nord-vestică a grupei centrale
a Carpaţilor Orientali, reprezentând cel mai extins masiv
vulcanic din ţara noastră. El se desfăşoară pe direcţia nord-
vest-sud-est, fiind delimitat la miazănoapte de Depresiunea
Dornelor (Vatra Dornei) şi munţii mărunţi ai Bârgăului; la
est - şirul depresiunilor Păltiniş, Drăgoiasa, Bilbor, Secu îl
separă de munţii înalţi ai Bistriţei şi de munţii Giurgeului
(sud-est); la sud - defileul Mureşului constituie limita spre
munţii vulcanici ai Gurghiului; în vest - piemontul colinar
al Călimanului face trecerea spre partea estică a Podişului
Transilvaniei. Limita septentrională este greu de trasat,
datorită caracterelor complexe ale unităţilor ce vin în
contact: zona Călimanului în sud şi Depresiunea Dornelor
în nord.
Trasee
Ţara Dornelor, ţinut de legendă, cuibărită în inima
muntelui, păstrează încă datinile şi obiceiurile populare
nealterate ca într-un ritual al zăpezilor de mai de pe
îngânduratul Pietros. Plecând din Vatra Dornei pe drumul
ce duce la vechea mină din Călimani, vom întâlni localităţi
cu case răsfirate împodobite de păduri de brazi trufaşi
aidoma plutaşilor de odinioară. Timp să avem şi răbdare
pentru a asculta la gura focului întâmplări din istoria
acestui ţinut.
Urmând în amonte cursul râului Neagra, ajungem la
poalele muntelui, în mica aşezare Gura Haitii, acolo unde
turiştii pot alege ca variantă de cazare una din cele două
pensiuni agro-turistice. Este locul unde pârâul Haitii, cel
ce de altfel dă şi numele localităţii se varsă în râul sus
amintit. De aici putem alege să urcăm fie mergând prin
fosta exploatare de sulf, fie urmând traseul turistic care
străbate zonele cunoscute sub numele de Cei 12 Apostoli
22
INTERSECŢII
(peisaj de basm, împodobit de forme ciudate precum
Moaul, Marealul, Godzila, Guaterul, Ramses, Dragonii,
dăltuite cu trudă şi migală de natură.... sau poate, un
străvechi sanctuar de cult menit să adune sufletele celor
vii a moşilor şi strămoşilor noştri la ospăţul nemuririi),
Pietrele Roşii şi apoi limita de altitudine.
De asemenea, Vârful Pietrosul poate fi atins venind
dinspre Lunca Bradului, pe valea Ilvei prin Şaua Negoiului
sau pe Pârâul Repede (primul traseu este mai accesibil), sau
venind dinspre Topliţa pe la cabana meteorologica Retiţiş
(aflată la o altitudine de 2.022 m). Indiferent care este
traseul ales, vom întâlni peisaje de o sălbatică splendoare.
Creste îmbrăcate în fracuri de molid, amestec de molid
cu zâmbru (un arboret natural unic în ţară şi foarte rar în
Europa) în Rezervaţia ştiinţifică, jnepenişuri şi ienupărete,
iar la peste 1900 m, pajişti alpine. În anotimpul cald,
florile viu colorate însufleţesc păşunile înalte, în timp ce
iernile geroase şi bogate în zăpadă, fac de neuitat climatul
din Munţii Călimani. Zapada domină peisajul începând
din luna noiembrie şi până în aprilie-mai cum este cazul
Pietrosului. Este locul unde practicanţii experimentaţi ai
sporturilor de iarnă îşi pot exersa măiestria.
Lecţia despre comunism...(sau vorba poetului: ...noi
cerşim din poartă-n poartă)
Depresiunea Dornelor, acel colţ de rai, ce cuprinde sate
ca Şar, Neagra, Haita Panaci, Călimani, aşa cum le place
locuitorilor să le numească în dulcele lor grai, a fost creat
de Dumnezeu pentru a desfăta privirile şi sufletele celor
ce aveau să trăiască sau doar să treacă prin aceste locuri.
Din păcate, omul a intervenit şi a distrus în mare parte
armonia care domnea de veacuri în acest ţinut. În 1977
regimul ceauşist a dispus deschiderea unei exploatări
miniere de sulf şi o dată cu aceasta ceea ce aparent părea
o soluţie de îmbogăţire a statului, a însemnat în fapt o
imensă sursă de poluare şi sărăcire. Au dispărut astfel
viaţa din râul Neagra, importante zone din munte au fost
despădurite şi folosite la construcţia unor blocuri pentru
muncitori, blocuri ce astăzi, după închiderea minei, au
rămas -ca şi apariţii fantomatice şi pustii- să amintească
despre dezastrul natural creat. Mai mult decât atât, vârful
Negoiul, cel ce odinioară- spun localnicii- era împădurit,
a rămas să poarte ruşinea goliciunii ca un stigmat pentru
neînţelepciunea omului.
Din dorinţa de a ajuta natura să renască, o mână de
oameni inimoşi, reprezentanţi ai Inspectoratului Silvic
Judeţean Suceava, în colaborare cu Comisia de Ocrotire a
Monumentelor Naturii au pus bazele constituirii Parcului
Naţional Călimani, în scopul recreerii şi protejării
ecosistemelor, conservării biodiversităţii florei şi faunei,
menţinerii cadrului geografic natural, a habitatelor naturale,
dezvoltării durabile a zonei, astfel încât utilizarea resurselor
naturale să nu contravină obiectivului de conservare stabilit
prin planul de management al parcului.
Până şi pentru a lua la cunoştinţă lecţia despre comunism,
vă invit să vizitaţi zona. Camelia Bazarcă
 O ramură întârziată
Nu ţi-a fost dat să vezi vreodată,
Când toamna palidă coboară,
Într-o grădină despuiată,
O ramură întârziată
Ce-a înflorit a doua oară?

Nu te-ai oprit atunci în cale

Să te întrebi: ce taină, oare,
Ascund înţelepciunii tale
Înfriguratele petale,
Ca mâine stinse, fără soare?…

Şi dac-o blândă-nduioşare
Ţe-a frânt o clipă-n ochi lumina,
Cum stai aşa, întrebătoare,
Uitându-te la biata floare,
Ai înţeles a cui e vina?

E raza, care toamnei mute

I-a dat fiorul primăverii,
Şi-n preajma morţii abătute
A picurat, pe neştiute,
Un strop din cântecu-învierii…

OCTAVIAN GOGA